Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





Dreptul de proprietate publica

administratie

loading...









ALTE DOCUMENTE

Lege nr. 7 din 18/02/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici
privind protecţia atmosferei modificată de Legea 655/2001
CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ
ANGAJAMENT DE PLATA
Fisa postului - Consilier juridic
FISA POSTULUI SOFER

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICA

Cuprins:

1. Regimul constitutional al proprietatii publice

2. Relatia domeniu  public - proprietate publica

3. Definitia si trasaturile domeniului public

4. Dreptul de proprietate publica

5. Test

6. Bibliografie specifica

Obiectivele unitatii de invatare:

Dupa studiul acestei unitati de invatare veti reusi sa:

=> indicati textele constitutionale incidente in materia proprietatii publice, precum si legea organica aplicabila

=> definiti domeniul public

=> trasati in linii mari cadrul legal al proprietatii publice, indicand subiectele si regimul juridic aplicabil

1. Regimul constitutional al proprietatii publice

            Reglementarea constitutionala a proprietatii publice sufera prin generalismul caracteristic al acestor norme, dar se bucura de o conturare precisa si evidenta a marilor principii care-i guverneaza regimul juridic.

            Constitutia Romaniei intrata in vigoare in decembrie 1991 si revizuita in 2003 a reglementat proprietatea, atat cea publica cat si cea privata, ca institutie fundamentala care se situeaza nu numai in sfera dreptului public sau a celui privat, ci am putea spune la granita dintre cele doua ramuri clasice ale dreptului.

            Textul Constitutiei cuprinde doua articole privind proprietatea, cel din Titlul II consacrat drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale, intitulat “Protectia proprietatii private” (articolul 44) si respectiv, din Titlul IV “Economia si finantele publice” intitulat “Proprietatea” (articolul 136). Comisia de redactare a Constitutiei a avut in vedere prin aceasta dispunere bicefala ca problematica privind proprietatea sa aiba un sediu general, unde sa fie consacrat sistemul proprietatii in Romania, deci formele pe care le imbraca proprietatea, precum si un sediu special al dreptului de proprietate, ca drept fundamental.

            Solutia aleasa de legiuitorul constituant ca mai intai sa fie reglementata protectia proprietatii private si apoi regimul proprietatii din Romania a fost criticata de doctrina.             Desi Titlul I obliga sa se evidentieze mai intai valorile supreme ale statului roman (stat de drept in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul reprezinta valori supreme si sunt garantate), apreciem ca s-ar fi putut prevedea si aici un articol intitulat “Proprietatea” care ar fi putut sa cuprinda doua alineate:

1)               “Statul ocroteste proprietatea”

2)               “Proprietatea este publica sau privata”

            Urma apoi, ca intr-un articol distinct, “Proprietatea publica”, sa se prevada caracteristicile a 343j92d cesteia, asa cum sunt prevazute si dezvoltate in art. 13

            Analiza sistematica a reglementarilor constitutionale in materia proprietatii trebuie sa pornesca de la art. 136:

1)               “Proprietatea este publica sau privata.

2)               Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrative – teritoriale.

3)               Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potentialul energetic valorificabil, de ineteres national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

4)               Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate pubica.

5)               Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice”.

            Astfel, se poate observa ca art. 136, dupa ce arata ca, in sensul general al termenului, orice proprietate este garantata si ocrotita de stat, precizeaza cele doua forme de proprietate (publica si privata), apoi stabileste regimul proprietatii publice, deoarece proprietatea publica reprezinta exceptia (regula in societate formand-o prorprietatea privata), pentru ca in final sa se consacre principiul inviolabilitatii proprietatii private.

            Din economia articolului 136, rezulta ca titularii dreptului de proprietate publica sunt exclusiv cei enumerati de alin. 2 al art. 136, nici o alta persoana neputand avea in patrimoniul ei acest drept de proprietate. In ceea ce priveste unitatile administrativ-teritoriale, ca titulare ale dreptului de prorietate publica, se impune sublinierea ca respectiva notiune defineste comuna, orasul, municipiul, judetul ca entitati juridico-administrative cu competenta teritoriala, in timp ce notiunea de stat, ca titular al proprietatii publice, defineste acele autoritatii publice a caror competenta este generala, pe intreg teritoriul tarii.

            Un alt principiu general care guverneaza regimul juridic al proprietatii publice il dezvolta art. 136 alin. 3, care defineste intr-o maniera incipienta domeniul public, in calitatea sa de element sine qua non al proprietatii publice.

            Altfel spus, amintitul text de lege statueaza intr-o enumerare enuntiativa ( dar nu limitativa) principalele bunuri ce formeaza obiectul dreptului  de proprietate publica. Caracterul enuntiativ, exemplificativ, al acestei enumerari constitutionale, este dat de expresia folosita de legiuitor la finalul textului, respectiv aceea ca pot forma obiectul dreptului de proprietate publica “si alte bunuri stabilite de legea organica”.  A revenit astfel legilor organice rolul de a statua cu mare precizie componenta domeniului public.

            Daca ne raportam la titularii dreptului de proprietate publica, rezulta ca bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publica constituie domeniul public care poate fi proprietatea statului (cel de interes national), sau proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale (cel de interes local).

            Notiunea de domeniu public nu se circumscrie numai la bunurile ce fac obiectul proprietatii publice. Sub anumite aspecte apartin domeniului public si bunuri imobile (terenuri agricole, paduri) sau mobile (tablouri, sculpturi), care sunt proprietate privata.

            Integrarea unui bun al domeniului public (obiect al proprietatatii statului sau al unei unitati administrativ – teritoriale) se face prin modalitati specifice unui regim de drept public sau, dupa caz, prin modalitati ale dreptului comun “comandate”, insa de un regim de drept public. Constitutia noastra admite:

a) administrarea de catre institutii publice,

b) administrarea de catre regii autonome,

c) inchirierea sau concesionarea catre orice subiect de drept,

d) darea in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

            Desi legea fundamentala nu foloseste expressis verbis sintagma de domeniu public sau de domenialitate publica, nu inseamna ca ea este straina spiritului legii fundamentale. Ea poate fi dedusa implicit din unele dispozitii constitutionale, care sustin teza unui raport de sinonimie intre sintagmele de domeniu public si proprietate publica.

            Sub aspectul regimului juridic al acestor bunuri, art. 136 alin. 4 din Constitutie, stabileste norme imperative de exclusiva aplicabilitate, respectiv ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile.

            Inalienabilitatea componentelor domeniului public, sau altfel spus, interdictia ca ele sa faca obiectul actelor sau faptelor juridice cu efect translativ de proprietate, genereaza alte doua principii, respectiv imprescriptibilitatea si insesizabilitatea bunurilor proprietate publica.

            Bunurile din domeniul public sunt insesizabile, adica ele nu pot fi supuse procedurii de executare silita de catre creditori, lichidarea datoriilor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale facandu-se pe baza unor norme speciale derogatorii de la dreptul comun.

            Bunurile din domeniul public sunt si imprescriptibile, atat din punct de vedere prescriptiv, cat si achizitiv. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca titularul nu-si pierde dreptul de proprietate asupra acestor bunuri atat timp cat nu l-ar exercita (prescriptie extinctiva) iar, pe de alta parte, un tert nu poate obtine un drept asupra acestor bunuri oricat timp l-ar exercita in fapt, chiar daca este de buna credinta, titularul lor putandu-le revendica.

            O norma de mare importanta, ce face referire la dobandirea dreptului de proprietate publica, este aceeea din art. 136 teza II, potrivit careia bunurile ce formeaza obiectul dreptului de proprietate publica “pot fi date in administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice, sau pot fi concesionate sau inchiriate”. Este textul de lege care a deschis calea principalelor acte normative privind exercitarea dreptului de proprietate publica, prin constituirea de drepturi noi: dreptul de administrare, concesionarea sau inchirierea.

2. Relatia domeniu public – proprietate publica

            Pentru a intelege acest subiect, trebuie observat ca proprietatea publica este in prezent reglementata de Constitutie, asa cum aratam mai sus si de Legea nr. 213/1998.

            In doctrina au fost exprimate opinii critice fata de legiuitorul organic din 1998, care “vine si consacra sintagma de proprietate publica intr-o acceptiune identica celei de domeniu public”. Prof. univ. Dana Apostol Tofan, autoarea acestei opinii, accentueaza asupra concluziei rezultate din enumerarea din art. 3 al. 1 din lege a bunurilor care alcatuiesc domeniul public al statului, conform careia, nu se regaseste nici in enumerarea legii si nici in cea continuta de anexa, apartenenta la domeniul public a unor bunuri care sunt si raman in proprietate privata, dar care contin in egala masura si domeniul public (de exemplu, bunurile din patrimoniul national cultural detinute de diferiti titulari, persoane fizice sau juridice) si nu este recunoscuta de principiu nici posibilitatea existentei unor reguli de protectie domeniala, fata de alte bunuri proprietate privata, altele decat cele care apartin domeniului public.

            O posibila solutie la aceasta problema ar putea-o constitui, in anumite conditii expres reglementate, cu privire la care pot aparea o serie de reguli, care sa constituie regimuri domeniale speciale, fie ca este vorba de bunuri ale patrimoniului national cultural, fie ca este vorba de terenuri, paduri etc., apartinand unor persoane fizice sau juridice, altele decat statul sau unitatile administrativ-teritoriale. Aceste regimuri domeniale speciale duc la o ingradire, sub anumite aspecte, a exercitarii dreptului de proprietate privata.

            Dupa cum sustine profesorul A. Iorgovan, in asemenea situatii, “regimul domenial, in consideratiunea unui bun proprietate privata, apare ca un regim public de restrangere a exercitiului dreptului de proprietate privata, inscriindu-se in art. 53 din Constitutie”.

            Aceste aspecte vor fi pe deplin intelese dupa parcurgerea subcapitolului avand ca obiect definitia si trasaturile domeniului public.

3. Definitia si trasaturile domeniului public

            Domeniul public, ca entitate juridica, a cunoscut pe parcursul istoriei dreptului in general si a dreptului public, in special, o serie de fluctuatii ale continutului sau, fluctuatii care si-au pus serios pecetea asupra modului de definire a criteriilor de delimitare fata de domeniul privat, precum si a modalitatilor de includere a unor bunuri in aceasta sfera.

            Atat in plan intern cat si international, conturarea ideii de domeniu public s-a facut in paralel cu cristalizarea notiunilor de proprietate si respectiv drept de proprietate, precum si o data cu conturarea titularilor acestui drept real. Atunci cand s-a constatat ca proprietatea publica are o autonomie proprie diferita de proprietatea privata, si in momentul in care titularii celor doua tipuri de proprietate  au fost clar individualizati, s-a impus necesitatea delimitarii celor doua tipuri de proprietati - publica si privata.

            Pe aceasta linie de gandire, incercandu-se delimitarea cat mai clara a domeniului public de cel privat, in doctrina internationala s-a definit domeniul public, ca fiind acela format din “toate bunurile mobile si imobile care, fiind afectate unui serviciu public determinat, sunt direct utilizate sau consumate de el pentru a-i permite sa-si atinga scopul sau sa-I asigure functionarea sa”.

            Raportandu-ne la literatura noastra de drept public vom retine ca in sfera notiunii de domeniu public au fost incluse si bunuri ce formeaza patrimoniul cultural national, care insa ar putea constitui si obiectul dreptului de proprietate privata. Astfel, in vederea formularii unei definitii a domeniului public, trebuie avute in vedere atat bunurile proprietate publica, cat si acele bunuri proprietate privata care reprezinta o importanta deosebita pentru istorie, cultura, etc.

            Astfel, prin domeniu public intelegem “acele bunuri publice sau private, care prin natura lor ori dispozitia expresa a legii trebuie pastrate si transmise generatiilor viitoare, reprezentand valori destinate a fi folosite in interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public, si supuse unui regim administrativ, respectiv unui regim mixt, in care regimul de putere este determinat, fiind in proprietate sau dupa caz in paza persoanelor juridice de drept public”.

            Din definitia domeniului public, astfel cum a fost ea formulata, rezulta o serie de trasaturi ale acestuia, si anume:

a. Bunurile ce fac parte din domeniul public trebuie ca prin natura lor sau prin destinatia expresa a legii sa intre in categoria celor care trebuie protejate si transmise generatiilor viitoare. Aceste bunuri ce trebuie consevate pentru generatiile viitoare sunt mai greu de identificat in comparatie cu bunurile proprietate publica enumerate de Constitutie si de alte texte legale. Identificarea bunurilor proprietate privata de interes national se face de obicei dupa o complexa activitate de apreciere si evaluare a expertilor administratiei publice.

            Destinatia unor bunuri de a folosi generatiilor viitoare este data fie prin norme juridice, fie prin considerarea valorii lor deosebite (istorice, stiintifice, artistice, etc.), fie in consideratiunea unitatilor lor publice.

b. Bunurile ce fac parte din domeniul public trebuie sa aiba semnificatia unei valori de interes public, in sensul ca apartin patrimoniului natural, cultural, istoric, etc., sau dupa caz este destinat unei folosinte de interes public. Aceste bunuri reprezinta valori destinate unei folosinte de interes public si care dobandesc o importanta sociala deosebita.

            Faptul ca un bun este destinat unei folosinte de interes public nu inseamna neaparat ca acel bun poate fi folosit in mod nemijlocit de catre orice persoana. Putem deosebi astfel o folosinta directa, in situatiile cand datorita naturii bunului nu exista nicio conditionare si o folosinta indirecta, mijlocita, cand bunul este pus in valoare prin intermediul unui serviciu public.

c. Bunul trebuie sa fie supus unui regim juridic administrativ, sau dupa caz unui regim mixt, de drept public si de drept privat dar sub „controlul” regimului administrativ. Regimul de drept public este un regim al exercitarii dreptului de proprietate publica, ipoteza in care subiectul purtator al autoritatii publice nu poate fi decat statul sau unitatile administrativ-teritoriale, respectiv un regim de limitare a exercitiului dreptului de proprietate privata.

d. Bunul trebuie sa se afle in proprietatea unei persoane de drept public sau in paza unei persoane de drept public. Aceasta trasatura este o consecinta fireasca a celei din urma, statuand ca dreptul de proprietate nu poate viza decat bunurile proprietate publica, iar dreptul de paza si protectie nu poate viza decat bunurile proprietate privata.

4. Dreptul de proprietate publica

            Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia a fost elaborata in temeiul art. 135 din Constitutia Romaniei ( in prezent art. 136, dupa revizuire), potrivit caruia proprietatea este publica sau privata.




            Este important de relevat ca potrivit art. 73 din Constitutie, aceasta lege, fiind o lege care reglementeaza regimul juridic general al dreptului de proprietate publica, este o lege organica.

            Aceasta rezulta fara echivoc din prevederile art. 5 al. 1) din Legea 213/1998, potrivit caruia: “regimul juridic al dreptului de proprietate publica este reglementat de prezenta lege, daca prin legi speciale nu se prevede altfel”.

            Pe baza art. 1 din lege, conform caruia “Dreptul de proprietate publica apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public”, unii autori definesc proprietatea publica ca fiind dreptul de proprietate al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, comune, orase si judete, asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor ori prin destinatia lor, sunt de uz sau de interes public”.

            Constatam aici ca prima parte a art. 1 din lege, coincide cu art. 136 din Constitutie, cu singura diferenta ca, in timp ce acesta din urma se refera la proprietatea publica, legiuitorul utilizeaza formula de drept de proprietate publica. De aici putem trage concluzia ca cele doua notiuni ar exprima in final acelasi lucru, ceea ce a fost exprimat de altfel in mod transant in doctrina si jurisprudenta, aceasta idee fiind promovata in special de specialistii de formatie civilista.

            Prin lege sunt consacrate notiunile de domeniu public si domeniu privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale, notiuni care nu apar pentru prima data intr-o lege ce contine reglementari in legatura cu dreptul de proprietate publica privata, insa in aceasta lege capata o reglementare unitara.

            In mod evident legea speciala stabileste criteriile generale care stau la baza calificarii unui bun ca apartinand sau nu domeniului public. Asa fiind, se stabileste ca un bun poate forma obiectul dreptului de proprietate publica cu conditia sine qua non, ca el sa fie (potrivit legii sau prin natura lui) de uz public sau de interes public.

            Legea face delimitarea intre “domeniul public al statului care este alcatuit din bunurile prevazute in art. 136 al. 3 din Constitutie, din cele prevazute la pct. I din anexa, precum si din alte bunuri de interes public national, declarate ca atare prin lege”, “domeniul public al judetelor care este alcatuit din din bunuri prevazute la pct. II din anexa si din alte bunuri de interes public judetean, declarate prin hotarari ale consiliului judetean, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national” si “domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor care este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”.

            Bunurile care fac obiectul domeniului public sunt enumerate in anexa legii, care cuprinde cate o lista pentru fiecare din domeniile publice: domeniul public al statului, domeniul public judetean si domeniul public al comunelor, oraselor si municipiilor. Aceasta enumerare prezinta o importanta practica deosebita chiar daca are un caracter enuntiativ, iar nu limitativ, fapt prevazut expressis verbis in preambulul anexei.

            De altfel, chiar in continutul art. 5 al. 1 din Legea 213/1998, se desprinde concluzia ca regimul juridic al dreptului de proprietate publica poate fi reglementat in mod derogatoriu prin legi speciale. 

I). SUBIECTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA

            Subiectele acestui drept sunt:

  1. statul – asupra bunurilor din domeniul public de interes national;
  2. unitatile administrativ – teritoriale (comuna, oralul, municipiul, judetul) – asupra bunurilor din domeniul public de interes local.

            Niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

II). BUNURILE CARE FORMEAZA OBIECTUL PROPRIETATII

            In primul rand trebuie sa mentionam ca art. 136 din Constitutie enumera bunurile care fac obiectul proprietatii publice, si anume:

-        bogatiile de orice natura ale subsolului;

-        caile de comunicatie;

-        spatiul aerian;

-        apele cu potential energic valorificabil .

            In al doilea rind, partea finala a art. 136 din Constitutie dispune ca pot forma obiect exclusiv al dreptului de proprietate publica „ si alte bunuri  stabilite de lege”.

            Din cele aratate mai sus putem sa tragem mai multe concluzii:

            O prima concluzie este aceea ca exista bunuri care fac parte exclusiv din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ – teritoriale.

            O a doua concluzie este aceea ca, in masura in care anumite bunuri nu fac parte exclusiv din domeniul public, ele se pot regasi atat in cadrul acestuia, cat si in domeniul privat, avand ca titular statul sau unitatile administrativ – teritoriale.

            III).  DOBANDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA

Art. 7 din Legea nr. 213/1998 dispune ca dreptul de proprietate publica se dobandeste:

a)     pe cale naturala;

b)     prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;

c)     prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;

d)     prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern;

e)     prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor sale administrativ – teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica ( operatiunea se numeste afectatiune):

f)      prin alte moduri prevazute de lege.

            Fiind vorba de un act administrativ, hotararea de trecere a bunului dintr-un domeniu in altul, in patrimoniul aceluiasi proprietar, poate fi atacata, in conditiile legii, la instanta de contencios administrativ competenta in a carei raza teritoriala se afla bunul.

            Daca bunul care urmeaza a fi trecut in domeniul public apartine unor societati comerciale la care statul sau o unitate administrativ – teritoriala, oricare ar fi aceasta – comuna, judet, municipiu sau oras – este actionar, operatiunea de trecere in domeniul public se poate face numai cu titlu oneros si cu acordul adunarii generale a actionarilor societatii comerciale respective. In lipsa acestui acord, trecerea bunurilor societatii comerciale respective in domeniul public se va putea face numai prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si dupa o justa si prealabila despagubire.

IV). Caracterele  juridice ale dreptului de proprietate publica

a)     dreptul de proprietate publica este inalienabil;

b)     dreptul de proprietate publica este imprescriptibil;

c)     dreptul de proprietate publica este insesizabil.

a). Dreptul de proprietate publica este inalienabil

            Asadar bunurile sunt scoase din circuitul civil general.

            Inalienabilitatea dreptului de proprietate publica semnifica nu numai imposibilitatea instrainarii, prin acte juridice de drept civil, a bunurilor care ii formeaza obiectul, ci si faptul ca, in principiu, nu se pot constitui, cu privire la aceste bunuri, nici dezmembraminte ale dreptului de proprietate: uzufructul, uzul, abitatia, servitutea si superficia.

            Potrivit art. 13 din Legea nr. 213/1998, servitutile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai in masura in care aceste servituti sunt compatibile cu uzul sau cu interesul public caruia ii sunt destinate bunurile afectate, iar servitutile valabil constituite anterior intrarii bunului in domeniul public se mentin in acelasi conditii impuse de lege: compatibilitatea lor cu uzul sau interesul public al bunului astfel afectat.

            Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publica impune nu numai solutia interdictiei instrainarii lor, ci si imposibilitatea dobandirii acestora de catre terti prin oricare alt mod de dobandire reglementat de lege. Actele juridice incheiate cu incalcarea principiului inalienabilitatii dreptului de proprietate publica sunt lovite de nulitate absoluta.

            Avandu-se in vedere inalienabilitatea dreptului de proprietate publica, practica judecatoreasca a decis in mod constant ca terenurile agricole proprietate publica nu pot fi cuprinse in procedura  de reconstituire a dreptului de proprietate instituita prin Legea nr. 18/1991.

            Terenurile agricole proprietate publica nu pot face obiectul unor operatiuni de schimb, indiferent de titularul care le administreaza. Inalienabilitatea bunurilor proprietate publica opereaza numai atat timp cat bunul apartine domeniului public.

            De indata ce un bun proprietate publica, prin decizia autoritatii competente, in conditiile legii, este dezafectat din domeniul public si trecut in domeniul privat al statului sau al unitatilor sale administrativ – teritoriale, el va urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu, astfel ca va putea fi instrainat, in conditiile legii.

            Bunurile propritate publica pot fi date in administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate, in conditiile determinate de lege.             Aceasta nu inseamna ca bunurile respective ar inceta sa mai apartina domeniului public sau ca ele ar putea fi instrainate. Posibilitatile juridice au in vedere, asa cum am mai spus, modalitati specifice de punere in valoare, de exploatare a bunurilor ce apartin domeniului public.    

b). Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil

            Este imprescriptibil atat exctinctiv, cat si achizitiv.

            Exctinctiv, imprescriptibilitatea semnifica faptul ca actiunea in revendicare privitoare la un bun proprietate publica poate fi exercitata oricand, nestigandu-se prin neexercitarea ei intr-un anumit termen.

            Achizitiv, imprescriptibilitatea bunurilor proprietate publica semnifica imprejurarea ca actiunea in revendicare cu privire la aceste bunuri nu poate fi paralizata de catre paratul posesor prin invocarea dobandirii proprietatii prin prescriptia achizitiva (uzucapiunea) sau a dobandirii proprietatii bunurilor mobile corporale prin posesia de buna – credinta.

c). Dreptul de proprietate publica este insesizabil

            In masura in care bunurile din domeniul public nu sunt in circuitul civil general, ele sunt si insesizabile, adica nu pot fi urmarite de catre creditorii titularilor drepului de proprietate asupra acestor bunuri: statul si unitatile administrativ –teritoriale.

V). INCETAREA DREPTULUI  DE PROPRIETATE PUBLICA

            Dreptul de proprietate publica inceteaza daca bunul a pierit sau a fost trecut in domeniul privat.

            Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, modificata si republicata, prevede ca terenurile care fac parte din domeniul public, oricare ar fi titularul dreptului de proprietate asupra lor, statul sau unitatile  administrativ – teritoriale, pot fi introduse in circuitul civil numai daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

            Trecerea bunurilor din domeniul public in domeniul privat se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, sau a consiliului local, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel.

            Hotararea de trecere a bunului in domeniul privat poate fi atacata, in conditiile, la instanta de contencios administrativ competenta in a carei raza teritoriala se afla bunul.

5. TEST

Exemple de subiecte de sinteza

1. Prezentati regimul constitutional si legal al proprietatii publice

2. Definiti domeniul public si prezentati trasaturile acestuia

3. Care sunt caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica?

Exemplu test tip grila

Imprescriptibilitatea dreptului de proprietate publica semnifica:

  1. nesupunerea acestui drept atat regulilor prescriptiei achizitive, cat si celei extinctive;
  2. faptul ca un bun proprietate publica nu poate fi inchiriat;
  3. faptul ca un bun proprietate publica nu poate fi administrat decat de stat.

 Bibliografie selectiva

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2004

Verginia Vedinas, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006




Document Info


Accesari: 4860
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )