Rolul si locul Presedintelui Republicii in sistemul organelor statului

[1]. Alaturi de Guvern, Presedintele exercita prerogativele puterii executive, adevarat, sensibil diminuate dupa revizuirea Constitutiei în 2003.

Presedintele Republicii este un organ unipersonal sau individual, iar ca institutie cuprinde servicii publice menite sa duca la îndeplinire atributiile presedintiei, sa pregateasca actele acesteia si sa asigure executarea lor.

Ceea ce caracterizeaza însa acest organ unipersonal, singurul ales la nivelul organelor centrale ale puterii executive, este faptul ca poate emite pe cale unilaterala, în limitele competentei sale, acte obligatorii chiar pentru subiecte de drept care nu fac parte din propria sa structura, deci poate sa recurga la acte de putere. Presedintele Republicii nu are la dispozitie propria sa forta de constrângere, dar face parte dintr-un sistem de organe ale puterii executive, care la nevoie poate sa asigure executarea, prin coercitie, a actelor sale. Presedintia României stabileste relatii de colaborare cu celelalte autoritati publice si primeste sprijinul acestora în vederea înfaptuirii prerogativelor si exercitarii competentelor ce îi revin.

În literatura juridica de specialitate, profesorul Antonie Iorgovan sustine ca potrivit art. 80 din Constitutie, Presedintele României îndeplineste trei functii principale: functia de sef al statului, functia de sef al executivului, functia de mediator[2].

Functia de sef de stat, în trecut, deriva din faptul ca în monarhiile absolute toate puterile statului erau concentrate în mâinile unei singure persoane[3].

În prezent, functia de sef de stat implica fie exercitarea unei puteri executiv-administrative efective (în regimurile prezidentiale), fie natura unei simple reprezentari la nivel intern si extern (în cazul regimurilor parlamentare). Intermediar se situeaza regimul semi-prezidential în care autoritatile puterii executive se împart între Presedinte si Guvern[4].

Este greu de apreciat, daca Constitutia din 1991 prin suma atributiilor îi confera Presedintelui României si calitatea de sef de stat, cu atât mai mult cu cât din Constitutie se desprinde ca România are un regim semi-prezidential cu o delimitare destul de clara a puterilor statului[5]. Deoarece Presedintele încheie tratate internationale în numele României, negociate de Guvern si la supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil (art. 91 din Constitutia revizuita), vom putea spune ca aceasta atributie implica reprezentarea statului român atât pe plan intern, cât si pe plan extern, ceea ce ar fi caracteristicile functiilor de sef al statului.

Functia de sef al executivului poate fi luata în considerare, urmarea faptului ca Presedintele prezideaza sedintele Guvernului la care participa (art. 87 din Constitutia revizuita), îndeplineste atributiile specifice legate de apararea Constitutiei (art. 80 alin. 2 din Constitutia revizuita), instituie starea de asediu sau starea de urgenta (art. 92 si 93 din Constitutia revizuita). Este, însa, discutabil cum, în sistemul nostru constitutional, am putea avea doi sefi ai executivului - Presedintele României si primul ministru, cu atât mai mult cu cât aceasta Constitutie distribuie cele mai importante atributii ale executivului între Presedinte si Guvern (prim ministru). Cu toate aceste observatii, pentru ratiuni legate de necesitatea personificarii statului în relatiile externe si interne, cel putin formal, Presedintele poate fi considerat seful puterii executive[6].

Functia de mediator între puterile statului, între stat si societate (autoritati publice, sindicate, s.a.m.d.) este prevazuta în art. 80 alin. 2 din Constitutie. Iata însa, ca functia de mediator nu poate decât sa excluda calitatea de sef al executivului a Presedintelui, pentru ca, este de principiu ca nimeni nu poate fi judecator în propria sa cauza - nemo auctor in rem suam.

Rolul Presedintelui este stabilit de Constitutie, avându-se în vedere, în primul rând, rolul acestuia de reprezentare a statului pe plan international si intern, în al doilea rând, rolul ce îi revine pentru apararea tarii (garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale) si în al treilea rând, rolul de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. Altfel spus, Presedintele poate lua toate masurile, pe care Constitutia i le pune la dispozitie, iar acestea capata legitimitate tocmai datorita prevederilor art. 80 alin.1.

Pentru exercitarea de catre Presedintele Republicii a prerogativelor ce i-au fost încredintate, prin Constitutie, s-a organizat Administratia prezidentiala, institutie publica cu personalitate juridica. Administratia prezidentiala este definita în Legea nr. 47/1994[7] ca fiind totalitatea serviciilor publice puse la dispozitia Presedintelui României, pentru îndeplinirea atributiilor sale.

Functiile de conducere specifice din cadrul Administratiei prezidentiale sunt consilier prezidential, cu rang de ministru si consilier de stat, cu rang de secretar de stat. Ca o nota inedita si ramasa la discretia Presedintelui, în lege se arata ca personalul poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Presedintele României si cu conditia semnarii unui angajament de loialitate stabilit prin Regulamentul de organizare si functionare . Retragerea încrederii are drept efect revocarea încadrarii, precum si încetarea detasarii, eliberarea sau destituirea din functie ori desfacerea contractului de munca, dupa caz.