Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Infractiuni savarsite de militari

Legislatie


Infractiuni savârsite de militari

Subsectiunea I. Infractiuni contra ordinei si disciplinei militare

§ 1. Absenta nejustificata



1. Continutul legal

Conform art. 331 C. pen., aceasta infractiune consta în absenta nejustificata de la unitate sau serviciu, care a depasit 24 de ore, dar nu mai mult de 3 zile, a militarului în termen sau concentrat, pâna la gradul de sergent, inclusiv.

În timp de razboi absenta nejustificata a oricarui militar de la unitate sau serviciu care a depasit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, constituie o forma agravata a acestei infractiuni si se pedepseste mai aspru.

Disciplina militara, adica respectarea stricta de catre militari a ordinii si regulilor stabilite prin legile si regulamentele militare, cere fiecarui militar sa fie în permanenta prezent la unitate sau serviciu, pentru a-si putea îndeplini întocmai sarcinile decur­gând din programul pregatirii de lupta.

Absenta militarilor din unitate este o dovada evidenta de indisciplina, o încalcare flagranta a datoriei ostasesti. În acelasi timp, o asemenea fapta este de natura sa tul­bure activitatea unitatii sau a serviciului, activitate ce trebuie sa se desfasoare în mod desavârsit.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este format din relatiile sociale referitoare la asigurarea unui climat normal de ordine si disciplina în unitatile militare, climat care nu poate fi realizat decât prin prezenta militarului în unitatea din care face parte.

Prin comiterea infractiunii de absenta nejustificata se lezeaza capacitatea de lupta a unitatii si în mod automat se aduce atingere capacitatii de aparare a tarii.

Fiind o infractiune care aduce atingere ordinei si disciplinei militare (valoare ima­teriala), aceasta infractiune nu are, în principiu, obiect material[1].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii este calificat, el nu poate fi decât o persoana care are calitatea de militar în termen sau concentrat, cu gradul pâna la sergent inclusiv.

Conform Legii nr. 46/1996 (art. 3), sunt considerati militari în termen tinerii care exe­cuta serviciul militar, de la data la care cei încorporati s-au prezentat la centrele militare, unitati sau formatiuni militare si pâna la data trecerii lor în rezerva.

Daca în raport cu prevederile Legii nr. 14/1972, era discutabil daca militarii cu termen redus puteau fi asimilati cu militarii în termen, ultima reglementare în materie (Legea nr. 46/1996) clarifica aceasta chestiune, în sensul ca si militarii cu termen redus întrunesc conditiile de â fi considerati subiecti activi ai infractiunii de absenta nejustificata daca savârsesc o asemenea infractiune.

Potrivit prevederilor legale, elevii scolilor militare ori studentii institutiilor militare de învatamânt superior (dintre care o mare parte nu si-au efectuat stagiul militar) sunt asi­milati cu militarii în termen, întrucât si ei au obligatia sa se supuna acelorasi în­da­toriri cu caracter militar[2]. Subiect activ al infractiunii poate fi si militarul concentrat (cu conditia de a avea gradul pâna la sergent, inclusiv), precum si militarul angajat pe baza de contract.

Prevederile dispozitiilor art. 331 C. pen. nu sunt aplicabile ofiterilor, maistrilor mi­li­tari si subofiterilor, faptele acestora constituind abateri disciplinare, conform Regula­mentului disciplinei militare. Nu exista infractiunea de absenta nejustificata nici atunci când fapta a fost comisa de un salariat civil.

În timp de razboi, subiect activ al infractiunii de absenta nejustificata poate fi orice militar.

Daca fapta este savârsita de mai multi militari în termen sau concentrati pâna la gradul de sergent, inclusiv, fiecare dintre acestia va raspunde pentru fapta sa. Aceas­ta deoarece, prin natura ei, absenta nejustificata este o infractiune cu subiect activ unic si, ca urmare, nu va fi posibila participatia sub forma de coautorat. Aceasta in­frac­tiune poate fi savârsita însa în celelalte forme de participatie (instigare sau com­pli­citate), iar instigatorii sau complicii pot fi atât militari (de acelasi grad ori de grade diferite), cât si civili.

b) Subiect pasiv al infractiunii de absenta nejustificata este unitatea militara în care îsi desfasoara activitatea militarul în termen sau concentrat.

În ce priveste cerintele de loc si timp, legea cere ca faptuitorul sa absenteze de la locul unde se afla unitatea sau serviciul, iar sub aspectul timpului comiterii faptei, în lege se cere ca absenta sa dureze mai mult de 24 de ore, dar nu mai mult de trei zile.

În varianta agravata se cere ca fapta sa fie comisa "în timp de razboi".

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva: a) Elementul material al laturii obiective consta în absenta ne­jus­tificata a militarului de la unitate sau serviciu.

Prin notiunea de "unitate" trebuie sa se înteleaga, în general, orice formatiune mi­litara, indiferent de numarul militarilor care o alcatuiesc, chiar daca a fost constituita permanent sau temporar.

Prin notiunea de "serviciu" se întelege locul unde militarul îndeplineste o anumita activitate (de exemplu: serviciile auxiliare ale unitatii).

Absentarea înseamna neîndeplinirea de catre militar a îndatoririlor de a fi prezent la unitate sau la serviciu.

Absentarea poate fi omisiva, de exemplu, prin neprezentarea militarului în uni­ta­te de îndata ce termenul învoirii a expirat. Absenta nejustificata se poate comite si prin parasirea (fara aprobare) a unitatii de catre un militar pentru o perioada care de­paseste 24 ore. În practica judiciara s-a decis ca simpla absenta a militarului în ter­men de la apel nu va constitui infractiunea de absenta nejustificata, daca nu vor exista dovezi ca în timpul absentei, militarul a parasit incinta sau locul de stationare al unitatii[3].

b) Pentru a exista elementul material al infractiunii este necesar sa fie realizate trei cerinte esentiale.

O prima cerinta este aceea ca fapta sa fie comisa de un militar în termen, sau concentrat pâna la gradul de sergent inclusiv.

A doua cerinta esentiala este ca absenta nejustificata de la unitate sau serviciu sa dureze un anumit timp, si anume sa depaseasca 24 de ore, dar sa nu dureze mai mult de 3 zile. Acest termen, fiind de drept substantial, trebuie calculat dupa regula "zilelor pline" si deci, lipsa militarului va constitui elementul material al faptei numai dupa îndeplinirea efectiva a celor 24 de ore si pâna la împlinirea efectiva a 3 zile, indiferent daca cea de-a treia zi va fi o sarbatoare legala sau o zi obisnuita de lucru[4].

La calcularea timpului cât militarul lipseste nejustificat din unitate sau serviciu se stabileste ora când militarul a parasit unitatea (sau ora când trebuia sa revina la sediu) si ora când militarul s-a întors de bunavoie sau a fost adus silit prin interventia autoritatilor.

A treia cerinta esentiala este ca absenta nejustificata sa survina în timp de pace.

c) Realizarea elementului material al infractiunii produce în mod implicit urmarea imediata avuta în vedere de legiuitor, si anume crearea unei stari de pericol care decurge din nesocotirea ordinei si disciplinei militare.

d) Între absenta nejustificata a militarului din unitate sau serviciu si urmarea imediata va exista implicit si raportul de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Elementul subiectiv al infractiunii de absenta nejustificata poate fi realizat atât sub forma intentiei, cât si sub forma culpei, dar fiind faptul ca ele­mentul material al infractiunii consta într-o inactiune. Exista si opinia conform careia infractiunea de absenta nejustificata se savârseste numai cu intentie (directa sau indirecta)[5].

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare si tentativa la infractiunea de absenta nejustificata nu sunt posibile, fiind o infractiune omisiva.

Infractiunea se consuma imediat dupa împlinirea celor 24 de ore de când militarul lipseste în mod nejustificat de la unitate sau serviciu.

Plecarea militarului din unitate fara aprobare si înapoierea sa înainte de împlinirea termenului de 24 de ore nu va putea echivala cu un încep 23423j915x ut de executare a infrac­tiunii, deoarece întreruperea s-a facut când fapta nu constituia o încalcare a legii penale. Daca militarul se prezinta la unitate sau serviciu dupa împlinirea termenului de 24 de ore, fapta sa este consumata, deci este mai mult decât o tentativa. Daca absenta continua dupa împlinirea termenului, infractiunea capata un caracter con­tinuu, pentru ca momentul consumativ al infractiunii se prelungeste în timp. Infrac­tiunea se epuizeaza în momentul în care înceteaza, pe orice cale, absenta militarului de la unitate sau serviciu.

B. Modalitati. Infractiunea are (în varianta simpla) o singura modalitate normativa, iar în varianta agravata tot o singura modalitate. În cazul acestei din urma modalitati a infractiunii (când fapta se comite în timp de razboi) nu se mai cere ca militarul sa fie în termen sau concentrat, fiind suficienta calitatea de militar, oricare ar fi gradul acestuia.

Cât priveste durata absentei nejustificate, aceasta este stabilita de la 4 ore la 24 ore. Deci, lipsa nejustificata a oricarui militar din unitate sau serviciu savârsita în timp de razboi, a carei durata depaseste 4 ore, dar nu mai mare de 24 ore, constituie forma agravata a infractiunii de absenta nejustificata.

Acestor modalitati normative poate sa le corespunda o varietate mai mare de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de absenta nejustificata în forma simpla este sanc­tio­nata cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an, iar modalitatea agravata [prevazuta în art. 331 alin. (3)] este sanctionata cu pedeapsa închisorii de la un an la 5 ani.

Pedeapsa aplicata militarului în termen se executa într-o închisoare militara [art. 331 alin. (2)].

În cazul formei agravate a infractiunii, daca faptuitorul va fi condamnat la o pe­deapsa mai mare de doi ani, potrivit prevederilor art. 65 alin. (1) C. pen., i se poate aplica si pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi.

Pentru infractiunea de absenta nejustificata, actiunea penala se pune în miscare numai la sesizarea comandantului, care este obligatorie, potrivit prevederilor art. 337 C. pen. Desigur ca este vorba de comandantul unitatii din care face parte militarul în termen sau cel concentrat. Acestui comandant îi revine si obligatia de a efectua ur­ma­rirea penala a celui vinovat de savârsirea infractiunii. Actele de cercetare penala pot fi efectuate si de ofiteri anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare (art. 208 C. proc. pen.). În lipsa sesizarii comandantului unitatii, raspunderea penala a faptuitorului este înlaturata (cauza speciala de nepedepsire).

§ 2. Dezertarea

1. Continutul legal

În art. 332 alin. (1) C. pen. se incrimineaza ca infractiune de dezertare ab­senta nejustificata de la unitate sau serviciu, care depaseste 3 zile, a oricarui militar.

În alin. (2) al aceluiasi articol este reglementata forma agravata a infractiunii de dezertare savârsita de orice militar, care, în timp de razboi, absenteaza nejustificat din unitate sau serviciu mai mult de 24 de ore.

Infractiunea de dezertare, desi are o denumire proprie, totusi, prin continutul sau juridic, constituie o varianta agravata a infractiunii de a absenta nejustificata; împre­jurarea agravanta o constituie limita de timp peste care se prelungeste lipsa nejus­tificata a militarului din unitate sau serviciu, la dezertare depasind 3 zile.

Este evident faptul ca dezertarea prezinta un pericol social mult mai ridicat decât ab­senta nejustificata, deoarece aduce o atingere mai grava ordinei si disciplinei mili­tare, care trebuie respectate de toti militarii, oricare ar fi categoria si gradul acestora.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic special al infractiunii este reprezentat de relatiile sociale referitoare la ordinea si disciplina militara, a caror normala desfasu­rare si dezvoltare este asigurata prin prezenta militarului, în mod permanent, la unitatea, formatiunea sau serviciul din care face parte.

În cazul infractiunii de dezertare, fiind lezata ordinea si disciplina militara (valoare imateriala) nu exista, de regula, un obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Spre deosebire de infractiunea de absenta nejustificata, care în forma sa simpla nu poate fi savârsita decât de un militar în termen sau con­cen­trat, pâna la gradul de sergent inclusiv, infractiunea de dezertare poate fi savâr­sita de orice militar, indiferent de categoria din care face parte si indiferent de gradul pe care îl are.

Calitatea speciala, ceruta de lege a subiectului activ de a fi militar o îndeplinesc mili­tarii în termen (normal sau redus), elevii scolilor militare si ai institutiilor militare de în­va­ta­mânt superior, cadrele active (permanente) ale armatei, precum si cei care sunt concentrati sau mobilizati.

Ca si în cazul absentei nejustificate, dezertarea, prin natura ei, nu poate fi sa­vâr­sita decât de o singura persoana (infractiune cu subiect activ unic). Participatia pena­la la savârsirea acestei infractiuni este posibila doar sub forma instigarii sau compli­citatii iar instigator sau complice poate fi orice persoana fizica (subiect activ mijlocit necalificat).

b) Subiect pasiv al infractiunii este unitatea militara în care îsi desfasoara acti­vitatea militarul care a dezertat.

Infractiunea de dezertare implica îndeplinirea unor conditii de timp si spatiu. Ast­fel, pentru existenta infractiunii trebuie sa existe o absentare dintr-un anumit loc, care sa dureze un anumit timp (mai mult de 3 zile).

De asemenea, varianta agravata prevede ca fapta sa se fi savârsit în timp de razboi [art. 322 alin. (2) C. pen.] pe când, în varianta simpla, infractiunea se comite în timp de pace.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective a infractiunii de dezer­tare se caracterizeaza printr-o inactiune, si anume, prin absenta nejustificata a milita­ru­lui de la unitate sau de la serviciu, în perioada prevazuta expres de lege.

Absentarea din unitate se poate realiza fie prin parasirea sau plecarea din unitate ori serviciu a oricarui militar, fara just temei, adica fara permisiunea comandantului sau sefului sau si ramânerea în aceasta situatie peste termenul de trei zile prevazut de lege (respectiv 24 de ore în cazul formei agravate a infractiunii), fie prin nepre­zentarea la unitate sau serviciu a militarului în termenul aratat mai sus, când acesta se gaseste în învoire, detasare, delegare, concediu etc. sau când este numit sau transfe­rat la o alta unitate sau la alt serviciu. ­

Elementele constitutive ale acestei infractiuni sunt realizate în momentul în care termenul de 3 zile (respectiv 24 de ore în timp de razboi) a expirat, lipsa nemotivata de la unitate sau serviciu durând în timp pâna la înapoierea de bunavoie sau pâna la prinderea faptuitorului de catre autoritati. De asemenea, activitatea infractionala se epuizeaza la expirarea vârstei legale pâna la care subiectul activ al infractiunii poate avea calitatea de militar în termen.

Prinderea faptuitorului de catre autoritati va constitui momentul epuizarii infrac­tiunii, deci sfârsitul starii de dezertare, indiferent de momentul în care militarul prins este predat de catre autoritati la unitatea din care face parte.

Tot astfel, trebuie considerata si prezentarea de bunavoie a faptuitorului în fata reprezentantilor autoritatii. În acest moment va înceta starea de dezertare, indiferent de momentul în care militarul va fi predat efectiv la unitate.

Infractiunea de dezertare presupune o absenta din unitate sau serviciu, prelun­gita dincolo de termenul stabilit de lege si numai daca militarul a beneficiat de libertate de vointa si actiune, având posibilitatea de a opta între revenirea la unitate sau ramâne­rea în pozitia de dezertor.

Daca, însa, un militar este, de exemplu, arestat în momentul în care mai avea po­sibilitatea sa se întoarca de bunavoie în unitate înainte de expirarea termenului, el nu va mai raspunde pentru infractiunea de dezertare, întrucât se afla la dispozitia orga­nelor care au dispus arestarea[6].

În unele situatii infractiunea de dezertare apare în concurs cu alte infractiuni. Asa, de pilda, daca militarul în termen a parasit fara aprobare unitatea, în timp ce se afla în garda ori de paza, acesta va raspunde atât pentru infractiunea de dezertare, cât si pentru cea de calcare de consemn (art. 333 C. pen.)[7].

În practica judiciara s-a decis ca exista concurs de infractiuni si în cazul în care militarul în termen aflat în executarea unei pedepse privative de libertate într-o închi­soare militara (în conditiile prevazute de art. 62 C. pen.), paraseste, fara drept, acea unitate peste limitele stabilite în art. 332 C. pen. El va fi tras la raspundere penala atât pentru infractiunea de evadare, cât si pentru cea de dezertare[8].

În doctrina s-a exprimat si un punct de vedere contrar, în sensul ca exista numai infractiunea de dezertare, deoarece într-un astfel de caz se lezeaza numai o singura valoare sociala, adica ordinea si disciplina militara[9].

Exista opinii diferite si în legatura cu situatia acelor militari care absenteaza de mai multe ori din unitate, dar de fiecare data în conditiile cerute de dispozitiile art. 332 C. pen. În doctrina s-a motivat ca în asemenea situatii nu poate exista decât o plura­litate de dezertari si nu o infractiune unica continuata de dezertare, deoarece fapta de dezertare presupune, de regula, o noua rezolutie infractionala determinata de împre­jurari si situatii noi[10].

În practica judiciara s-a decis însa ca actiunile repetate de dezertare, realizate la intervale scurte de timp constituie o singura infractiune (continuata) deoarece ar avea la baza aceeasi rezolutie infractionala[11].

b) Urmarea imediata consta într-o stare de pericol pentru ordinea si disciplina militara si, implicit, pentru capacitatea de aparare a tarii.

Aceasta se produce o data cu absentarea militarului din unitate pe o durata mai mare de 3 zile, iar în momentul împlinirii acestei durate se realizeaza si legatura de cauzalitate dintre omisiunea faptuitorului si rezultatul produs.

B. Latura subiectiva. Fiind o infractiune ce se comite, prin inactiune, dezertarea poa­te fi savârsita atât cu intentie, cât si din culpa (sub toate modalitatile acestora)[12].

În literatura juridica s-a exprimat însa si opinia ca aceasta infractiune se poate savârsi numai cu intentie directa, aceasta rezultând din împrejurarea ca orice militar care absenteaza de la unitate sau serviciu mai mult de trei zile (24 de ore în timp de razboi) prevede urmarile socialmente periculoase ale faptei sale, care lezeaza rela­tiile ce ocrotesc ordinea si disciplina militara si urmareste producerea acestor conse­cinte daunatoare[13].

Nu se cere existenta vreunui mobil sau scop pentru întrunirea continutului consti­tutiv al infractiunii; acestea vor fi luate însa în considerare la individualizarea pedep­sei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Fiind o infractiune ce se realizeaza prin inactiune, dezertarea nu este susceptibila de forme imperfecte (acte pregatitoare si tentativa).

Daca absenta nejustificata a militarului din unitate sau serviciu nu a depasit 3 zile, fapta va constitui infractiunea de absenta nejustificata si nu tentativa la infractiunea de dezertare.

Asa cum s-a precizat mai înainte, infractiunea se consuma în momentul în care s-au împlinit 3 zile (respectiv 24 ore în timp de razboi) de absenta nejustificata a militarului din unitate sau serviciu.

Fiind o infractiune continua, prin natura ei, în sensul ca momentul consu­marii se prelungeste în timp, dezertarea este susceptibila si de faza epuizarii; fapta este epuiza­ta când absenta nejustificata a militarului a luat sfârsit fie prin întoarcerea de bunavoie a acestuia, fie prin prinderea si aducerea lui în unitate.

B. Modalitati. Infractiunea de dezertare are si o modalitate agravata, prevazuta de art. 332 alin. (2) C. pen., respectiv situatia în care fapta este comisa în timp de raz­boi.

Starea de razboi în care se afla tara justifica sanctionarea în conditii mai aspre a dezertarii, fapta prezentând un pericol incontestabil mai mare.

Fiecareia din modalitatile normative aratate îi corespunde o varietate de modalitati faptice.

Daca absentarea din unitate a avut loc în timp de pace, dar a continuat du­pa consumare si în timp de razboi, fapta va fi încadrata în forma sa agravata.

C. Sanctiuni. Infractiunea de dezertare în forma sa simpla [art. 332 alin. (1)] se pedepseste cu închisoarea de la 1 la 7 ani. Daca fapta este savârsita în timp de razboi [modalitatea agravata prevazuta în art. 332 alin. (2)] pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Daca pedeapsa ce se aplica pentru infractiunea de dezertare (atât în forma sim­pla, cât si în cea agravata) este închisoarea pe un termen mai mare de 2 ani, în afara de pedeapsa principala se poate aplica si pedeapsa complimentara a inter­zicerii unor drepturi, pentru o derivata de la 1 la 10 ani si degradarea militara. Pedeapsa com­pli­mentara a degra­da­rii militare se va aplica obligatoriu atunci când pedeapsa principala este închi­soarea pe un termen mai mare de 10 ani [art. 67 alin. (1) C. pen.].

Ca si în cazul infractiunii de absenta nejustificata, si la dezertare punerea în mis­ca­re a actiunii penale se poate face numai la sesizarea comandantului. Cercetarea penala se efectueaza de catre comandantul unitatii sau de ofiteri anume desemnati.

§ 3. Calcarea de consemn

1. Continutul legal

În art. 333 alin. (1) C. pen. este incriminata calcarea regulilor serviciului de garda, de paza, de însotire sau securitate, iar în alin. (2) se prevede ca se sanctioneaza cu aceeasi pedeapsa [ca la fapta din alin. (1)] si parasirea comenzii sau oricarui post de catre militar.

În alin. (3) al art. 333 este prevazuta o forma agravata a infractiunii si anume: cal­ca­rea consemnului de catre santinela aflata în serviciu de garda sau de paza pe lân­ga depozitele de armament, munitii sau alte materiale explozive, la frontiera si în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat ori daca fapta ar fi putut avea urmari grav.

Ca si la alte infractiuni din aceasta categorie, si în cazul calcarii de consemn [în art. 333 alin. (4) C. pen.] se prevede o forma agravata care priveste savârsirea fapte­lor aratate mai sus în timp de razboi.

În cadrul unitatilor sau formatiunilor militare functioneaza servicii de garda, de paza sau de însotire. Aceste servicii îsi desfasoara activitatea pe baza unor dispozitii regulamentare speciale, care prevad modul lor de organizare si functionare, precum si îndatoririle speciale care revin militarilor ce le compun. Efectuarea serviciului de garda, de paza sau de însotire implica din partea militarilor îndeplinirea cu strictete a îndatoririlor ce le revin, îndatoriri care sunt concretizate de regula într-un consemn.

Prin "consemn" se întelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale preva­zute în regulamente si care revin militarilor cu ocazia executarii unei misiuni, a ser­viciului de garda, paza, patrulare si însotire (escorta, precum si orice dispozitie scrisa sau verbala transmisa în îndeplinirea acestor misiuni. Prin urmare, militarii aflati în serviciul de garda, de paza, însotire sau securitate sunt considerati în misiune si au datoria, cât timp se gasesc în executarea acesteia, sa îndeplineasca cu strictete în­da­toririle cu caracter general si permanent, stabilite în regulamentele militare, precum si îndatoririle speciale stabilite prin ordinele primite de la sefi si superiori.

Nerespectarea întocmai a consemnului este de natura sa pericliteze îndeplinirea îndatoririlor care revin militarilor si aceasta situatie creeaza o stare de pericol pentru unitatea sau formatiunea militara din care ei fac parte.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii îl reprezinta rela­tiile sociale referitoare la ordinea si disciplina militara, relatii a caror normala dezvol­ta­re este asigurata numai prin respectarea de catre militar a regulilor desfasurarii ser­viciului de garda, de paza, de însotire sau securitate.

b) În principiu, aceasta infractiune nu are un obiect material. Nu este însa exclusa posibilitatea ca actiunea de calcare de consemn sa se rasfrânga asupra unui bun care devine obiectul material al infractiunii (de exemplu, va exista infractiunea de calcare de consemn în cazul în care un militar aflat în serviciul de paza la un depozit cu ali­mente, lasa pentru o anumita perioada de timp postul nesupravegheat; daca în acest timp depozitul este pradat, infractiunea de calcare de consemn va avea ca obiect material bunurile aflate în paza militarului).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii de calcare de consemn este dublu calificat: pe de o parte poate fi numai militarul, iar pe de alta parte în mo­mentul savârsirii faptei, trebuie sa aiba si calitatea speciala de a face parte din personalul garzii (co­man­dant de garda, caporal de schimb, santinela etc.) sau din serviciul de paza, de în­sotire, escorta sau securitate, ori caruia i s-a încredintat paza oricarui post pentru ca­­re poarta raspunderea îndeplinirii consemnului primit. Participatia este posibila nu­mai sub forma instigarii si complicitatii, nu si sub forma coautoratului, cal­carea de consemn fiind o infractiune cu subiect activ unic. Nu are relevanta faptul ca misiunea a fost încredintata concomitent mai multor militari; fiecare va raspunde ca autor al infractiunii de calcare de consemn, chiar daca în timpul misiunii s-au abatut în comun de la îndatoririle prevazute în consemnul primit.

b) Subiectul pasiv al infractiunii este unitatea din care face parte militarul care a încalcat consemnul.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de calcare de consemn se realizeaza sub as­pec­tul elementului material al laturii obiective în cazul variantei prevazute în alin. (1) al art. 333 C. pen. prin calcarea, de catre militari, a regulilor stabilite pentru buna în­de­plinire a însarcinarilor primite în cadrul serviciului de garda, de paza, de însotire sau­ securitate.

Elementul material este constituit fie dintr-o comportare comisiva (când militarul îsi paraseste postul de santinela sau când divulga secretul garzii etc.), fie dintr-o com­portare omisiva (când militarul lasa ca o persoana straina sa se apropie sau sa patrunda în obiectivul pe care-l pazeste etc.).

Pentru varianta asimilata din alin. (2) al art. 333 C. pen. elementul material consta într-o atitudine omisiva, adica de parasire a postului sau comenzii., Se realizeaza o astfel de modalitate a elementului material, de exemplu, de catre militarul care, având sub comanda o grupa de militari, dupa executarea unei misiuni, si-a întrerupt depla­sarea spre unitate, a parasit pe militari si a mers acasa sa-si viziteze familia; militarul era obligat sa urmeze cu strictete itinerariul stabilit si nu avea voie sa se abata de la consemnul primit, si anume, acela de a nu pune în pericol subunitatea pe care o comanda[14].

b) Pentru existenta elementului material se cer a fi întrunite doua cerinte esen­tiale, si anume:

- autorul actiunii sau inactiunii de calcare de consemn sa fie un militar însarcinat cu serviciul de garda, paza sau un post de comanda;

- actiunea sau inactiunea prin care misiunea nu este îndeplinita sa pri­veasca un consemn (asa cum a fost explicat mai înainte). Nu orice obligatie a militarului ori ordin al superiorului sau sefului constituie un consemn în sensul art. 333 C. pen., ci numai acela care se refera direct la buna des­fasurare a serviciului de garda, de paza etc.

c) Urmarea imediata a infractiunii se produce prin însasi comiterea actiunii (inac­tiunii) incriminate, creându-se o stare de pericol pentru buna desfasurare a activitatii unei unitati militare, pentru ordinea si disciplina militara.

d) Raportul de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata rezulta din însusi faptul comiterii actiunii sau inactiunii.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie la infractiunea de calcare de consemn este intentia directa sau indirecta, când elementul material se realizeaza sub forma comi­siva. Atunci când infractiunea se savârseste printr-o inactiune, forma de vino­va­tie poate fi intentia (directa sau indirecta) sau culpa sub cele doua modalitati ale sale. Pentru existenta infractiunii nu intereseaza mobilul sau scopul savârsirii faptei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare si tentativa, desi posibile, sunt lasate în afara incri­minarii de catre legiuitor. Fiind o infractiune de pericol, calcarea de consemn se con­su­ma în momentul sa­vâr­sirii actiunii incriminate, respectiv al calcarii regulilor ser­viciului de garda, de paza, de însotire sau de securitate ori parasirii comenzii ori postului.



B. Modalitati. În afara de variantele simple normative reglementate în alin. (1) si (2) ale art. 333 C. pen., infractiunea de calcare de consemn are, în alin. (3), si o mo­dalitate agravata, care consta în calcarea de consemn de catre santinela aflata în serviciul de garda, de paza, pe lânga anumite obiective sau posturi de un deosebit interes militar sau de stat, precum si calcarea de consemn care ar fi putut avea ur­mari grave. Agravarea este pe deplin justificata fata de importanta obiectivelor ce fac obiectul con­semnului si de urmarile posibile ale încalcarii îndatoririlor de catre militar.

O alta varianta agravata a infractiunii este reglementata în art. 333 alin. (4)
C. pen., determinata de împrejurarea ca infractiunea se savârseste în timp de razboi.

C. Sanctiuni. Infractiunea de calcare de consemn, savârsita într-una din moda­litatile simple ale celor doua variante reglementate în art. 333 alin. (1) si (2), este pe­depsita cu închisoarea de la 1 la 3 ani.

Pentru varianta din alin. (3), pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar daca fapta este savârsita în timp de razboi, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Actiunea penala este pusa în miscare la sesizarea coman­dantului.

§ 4. Insubordonarea

1. Continutul legal

În art. 334 C. pen. este incriminata infractiunea de insubordonare care consta în refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.

În alin. (2) al acestui articol este reglementata o forma agravata a infractiunii, ca­racterizata prin împrejurarea ca fapta este savârsita de un ofiter, de un militar an­gajat, de doi sau mai multi militari împreuna ori în fata trupei adunate sau daca fapta are urmari grave.

O a doua modalitate agravata a infractiunii, prevazuta în alin. (3) al art. 334 C. pen. se refera la situatia când faptele aratate mai sus [în alin. (1) si (2)] sunt savârsite în timp de razboi.

Ordinea si disciplina militara impun fiecarui militar obligatia de a executa întocmai si la timp ordinele primite de la superiorul sau comandantul sau.

Infractiunea de insubordonare este considerata una dintre cele mai grave în­cal­cari din partea subordonatilor, a îndatoririlor militare, ale autoritatii si prestigiului se­fi­lor sau superiorilor. Prin astfel de fapte se încalca unele dintre principiile care stau la baza ordinei si disciplinei în armata, si anume: subordonarea si ierarhia militara. La ba­za organizarii oricarei armate trebuie sa stea datoria subordonatilor de a executa prompt si neconditionat ordinele si dispozitiile primite din partea comandantilor si se­filor; neexecutarea acestora lezeaza grav capacitatea de lupta a unitatilor sau for­ma­tiunilor carora le apartin militarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale a caror dezvoltare si desfasurare sunt asigurate prin mentinerea ordinii si disciplinei militare, manifestata prin executarea întocmai si la timp a ordinelor primite din partea sefilor sau superiorilor. Infractiunea nu are un obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi numai o persoana care are cali­tatea de militar, fiind, deci, un subiect calificat. Daca militarul insubordonat este ofiter, maistru militar sau subofiter, aceste calitati constituie o circum­stanta agravanta legala [art. 334 alin. (2) C. pen.].

Participatia, în cazul insubordonarii, nu poate exista decât sub forma instigarii si complicitatii si în aceste cazuri, calitatea de instigatori sau complici o pot avea atât militari, cât si civili. Insubordonarea nu se poate savârsi în coautorat, îndatorirea de a executa ordinul fiind personala.

Unii autori considera ca neexecutarea ordinului dat unei colectivitati de militari (deci când ordinul este adresat formatiunii sau unitatii în ansamblul ei) ar constitui coautorat la infractiunea de insubordonare, cu aplicarea agravantei prevazute în
art. 334 alin. (2) C. pen.[15]

Credem, totusi, ca pentru orice militar, chiar daca face parte dintr-o unitate sau formatiune militara, caruia seful i-a transmis un ordin, ramâne o chestiune personala daca executa sau nu ordinul primit.

b) Ca si în cazul celorlalte infractiuni contra ordinei si disciplinei militare, subiectul pasiv este unitatea militara a carei activitate este perturbata de comportarea milita­rilor care savârsesc asemenea fapte.

În varianta simpla a infractiunii nu exista cerinte speciale de timp sau loc. În cele doua variante agravate apar însa astfel de cerinte, respectiv savârsirea faptei în "fata trupei adunate" sau "în timp de razboi".

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin re­fuzul subiectului activ de a executa un ordin primit de la sef sau superior, ori de­rivând din obligatiile generale ale militarilor.

În literatura juridica exista opinii diferite în legatura cu faptul daca infractiunea este savârsita numai prin inactiune sau atât prin actiune, cât si prin inactiune. O alta opinie considera ca insubordonarea este o infractiune comisiva, deoarece subiectul face ce­va, desi legea îi interzice (comisiunea se poate înfaptui atât prin actiune cât si prin inactiune). Ne raliem acestei opinii, deoarece realitatea arata ca fapta se poate rea­liza atât printr-un refuz fatis manifestat printr-o opunere deschisa contra ordinului pri­mit (o manifestare activa directa si fara echivoc a nesupunerii) cât si printr-o compor­tare pasiva, negativa fata de ordin (subordonatul nu executa nimic sau executa altceva decât i se ordonase)[16]. Daca s-ar accepta prima teza si s-ar considera insu­bor­donarea o infractiune omisiva, ar însemna sa se admita ca infractiunea poate fi comisa si din culpa potrivit dispozitiei din art. 19 alin. final C. pen., ceea ce este ex­clus prin con­cept.

b) O cerinta esentiala a elementului material este ca ordinul sa fie privitor la înda­toririle de serviciu si sa fie dat de un sef sau superior ori sa derive din obligatiile ge­ne­ra­le ale militarului. Este esential ca ordinul sa aiba un continut si o forma legala, adica sa emane de la o autoritate competenta sau de la o persoana învestita cu drep­tul de a da sau transmite dispozitii ce trebuie executate si sa fie în conformitate cu normele legale. Un ordin vadit ilegal nu este un ordin, iar neexecutarea acestuia nu cons­tituie insubordonare. Executarea unui ordin vadit ilegal atrage raspunderea pe­na­la a subordonatului si a sefului sau comandantului care a dat ordinul[17]. În proce­sele de la Nürnberg ale criminalilor de razboi, multi acuzati au încercat sa se apere, sus­ti­nând ca au executat crimele monstruoase puse în sarcina lor, din ordin. Aceasta apa­rare a fost înlaturata de catre instanta, aratându-se ca nici-un militar nu este obli­gat sa execute un ordin, fiind constient ca astfel va savârsi o infractiune. Acest prin­ci­piu a fost consacrat în toate legislatiile tarilor civilizate. În paragraful 5 alin. (2) al Legii pe­nale militare germane (legea din 24 mai 1974 modificata la 21, decembrie 1979) se prevede ca subordonatul care comite o fapta ilicita din ordin, va fi tras la raspundere daca si-a dat seama ca aceasta este o fapta ilegala sau daca, în raport cu circums­tan­tele cunoscute de el, fapta aparea vadit ilegala. Asemanator, în noul Cod penal fran­cez (în art. 122) se prevede ca nu raspunde de infractiunea comisa per­soana ca­re a îndeplinit actul cerut de autoritatea legitima, în afara de cazul când actul res­pectiv este vadit ilegal.

c) Urmarea imediata a infractiunii de insubordonare se realizeaza prin însasi fapta de nerespectare a ordinului primit, aducându-se prejudicii în acest mod, ordinei si disciplinei militare.

d) În acelasi mod se evidentiaza si legatura de cauzalitate, care rezulta din însusi refuzul de a executa ordinul.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de insubordonare se savârseste cu intentie (di­recta sau indirecta). Intentia este necesara chiar si atunci când fapta consta într-o omi­siune. Daca neîndeplinirea ordinului comandantului are loc din culpa, aceasta nu va atrage raspunderea penala a militarului, întrucât executarea gresita sau neexecu­tarea din neatentie este incompatibila, prin concept, cu ideea de insubordonare.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea de insubordonare este susceptibila de forme imper­fec­te, legea nu pedepseste actele pregatitoare sau tentativa. Aceasta infractiune se consuma în momentul în care militarul refuza fatis sa execute ordinul ori simuleaza executarea acestuia.

B. Modalitati. Pentru infractiunea de insubordonare legiuitorul a prevazut în legea penala si urmatoarele modalitati normative agravate:

- savârsirea faptei de un ofiter, maistru militar sau subofiter;

- de un militar angajat;

- de doi sau mai multi militari împreuna;

- în fata trupei adunate;

- daca fapta are urmari grave;

- daca fapta se savârseste în timp de razboi.

Dupa cum se poate observa, aceste circumstante privesc calitatea subiectilor activi, numarul lor, locul unde se savârseste fapta sau timpul când se comite, precum si consecintele grave pe care le poate avea infractiunea. Fiecareia dintre aceste modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de insubordonare este sanctionata cu pedeapsa închi­sorii de la 6 luni la 2 ani. În cazul modalitatilor agravate din alin. (2), sanctiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani.

În timp de razboi, pedeapsa pentru fapta prevazuta în alin. (1) al art. 334 C. pen. este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevazuta în alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Punerea în miscare a actiunii penale, urmarirea penala si judecarea faptei de in­subor­donare se face dupa aceleasi reguli procesuale ca si în cazul infractiunilor de dezertare, absenta nejustificata sau calcare de consemn.

Competenta de judecata apartine tribunalului militar.

§ 5. Lovirea sau insulta superiorului

1. Continutul legal

Fapta de lovire a superiorului de catre inferior sau a sefului de catre subordonat este incriminata în art. 335 alin. (1) C. pen.

Textul de lege prevede în alin. (2) o forma agravata a infractiunii, în cazul în care cel lovit se gaseste în exercitiul atributiilor de serviciu.

Insulta superiorului de catre inferior sau a sefului de catre subordonat este incriminata în art. 335 alin. (3) Daca toate faptele aratate mai sus sunt savârsite în timp de razboi, exista agravanta prevazuta de art. 335 alin. (4) C. pen.

Lovirea si insulta, ca fapte cu incriminare distincta, incluse de legiuitor în categoria infractiunilor contra persoanei, aduc atingere unor atribute inerente fiintei si perso­nalitatii umane.

Lovirea sau insulta sunt fapte care pot fi savârsite de orice persoana contra alteia; atunci însa când un militar loveste sau insulta pe superiorul sau seful sau, faptele ca­pa­ta o semnificatie mai grava; în acest caz se aduce atingere nu numai integritatii cor­porale ori demnitatii celui lovit sau insultat, ci si disciplinei si ordinei militare. Astfel de fapte savârsite de militari produc urmari grave, altereaza raporturile normale, ba­za­te pe criterii de ierarhie si subordine care trebuie sa existe între inferiori si supe­riori, între subordonati si sefi, în cadrul unitatilor si formatiunilor militare, slabeste ca­pacitatea de lupta a acestora.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific al infractiunii este complex, fiind constituit atât din relatiile sociale cu privire la mentinerea ordinii si a disciplinei mili­ta­re, sub aspectul atitudinii corecte a inferiorului (subordonatului) fata de superior (sef) cât si din relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si demnitatea persoanei împotriva actelor de violenta fizica sau de desconsiderare a demnitatii sefului sau superiorului.

b) Obiectul material. În modalitatea insultei infractiunea nu are obiect ma­terial, iar în modalitatea lovirii are un obiect material constituit din corpul sefului (superiorului) asupra caruia se efectueaza ac­tiunea de lo­vire sau alte violente.

B. Subiectii inactiunii. a) Subiectul activ este calificat, neputând fi decât militarul in­fe­­rior în grad sau subordonatul. În marea majoritate a cazurilor în practica, aceste ca­­litati pot exista în mod simultan, dar chiar daca exista numai una dintre ele, aceas­ta nu schimba cu nimic caracterul infractiunii.

Participatia este posibila, dar numai sub forma instigarii sau complicitatii. Coauto­ratul nu este posibil, fiind vorba de o infractiune cu subiect unic, propriu.

b) La aceasta infractiune avem de a face cu un subiect pasiv principal si un su­biect pasiv adiacent.

Subiectul pasiv principal este unitatea militara, a carei activitate este tulburata prin activitatea infractionala a subiectului activ. Subiectul pasiv secundar care, ca si cel activ, este calificat, este militarul cu grad superior sau seful care a fost victima a vio­lentei fizice sau a insultei.

De observat ca subiectul activ trebuie sa stie sau sa-si fi putut da seama ca  vic­tima este sef sau superior, indiferent daca acesta purta uniforma sau nu în mo­men­tul comiterii faptei asupra sa[18].

Daca se constata eroarea subiectului activ cu privire la ca­litatea de superior sau sef a subiectului pasiv, el nu va raspunde pentru infractiunea prevazuta în art. 335
C. pen., dar va raspunde pentru infrac­tiunea de lovire sau insulta, deoarece pentru existenta acestor infractiuni nu se cere ca subiectul pasiv sa aiba vreo calitate deter­minata.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin lovire sau alte violente, fie ca acestea au provocat numai o suferinta fizica, fie ca au produs o vatamare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile [art. 180 alin. (2) C. pen.].

Insulta superiorului are un continut asemanator cu cel al infractiunii de insulta, pre­vazuta de art. 205 C. pen. În cazul faptei prevazute de art. 335 C. pen., insulta consta în orice atingere adusa onoarei superiorului sau sefului si prin care se încalca ordinea si disciplina militara.

Exista opinii conform carora, notiunea de insulta, în sensul art. 335 alin. (3) C. pen., are un continut mai cuprinzator, întrucât priveste atât faptele de amenintare si ca­lom­nie, cât si încalcari ale politetii militare (de exemplu a adresat comandantului cuvinte jignitoare, refuzul de a-l saluta etc.)[19].

În situatia în care militarul cu grad superior îndeplineste si o functie care implica exer­citiul autoritatii de stat, iar în momentul savârsirii faptei se afla în exercitarea functiei ori fapta a fost comisa pentru acte îndeplinite în exercitarea functiei, va exista un concurs ideal de infractiuni (între infractiunea de ultraj si cea de lovire sau insulta a superiorului).

b) Nu exista nici o cerinta speciala cu privire la locul si timpul savârsirii infractiunii în varianta simpla a infractiunii. În variantele agravate exista cerinta ca fapta sa fie comisa fie în timpul exercitarii atributiilor de serviciu de catre cel lovit, fie în timp de razboi.

c) Urmarea imediata a infractiunii de lovire sau insulta a superiorului se realizeaza prin producerea consecintelor la care se refera dispozitiile corespunzatoare din Codul penal, respectiv cauzarea unei suferinte sau unei vatamari.

d) În aceleasi conditii se verifica existenta legaturii de cauzalitate, care trebuie dovedita.

B. Latura subiectiva. Fapta de lovire sau insulta a superiorului se reali­zeaza nu­mai cu intentie directa sau indirecta.

Este de esenta infractiunii ca subiectul activ sa cunoasca faptul ca cel lovit sau insultat este militar, superior sau sef, indiferent daca acesta era îmbracat militar sau nu, în momentul savârsirii faptei. Eroarea cu privire la calitatea victimei exclude ras­punderea penala.

În cazul în care fapta de lovire a superiorului produce vreuna din urmarile preva­zute în art. 181, 182, 183 sau 184 C. pen., infractiunea va fi savârsita în concurs cu in­­fractiunea corespunzatoare urmarilor pricinuite victimei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A) Forme. Actele pregatitoare si tentativa, desi posibile, sunt lasate în afara in­criminarii de catre legiuitor. Infractiunea se consuma, în functie de modalitatea de savârsire, fie în momentul producerii suferintei fizice sau vatamarii, fie în momentul adresarii unor cuvinte jignitoare ori a altor mijloace ofensatoare.

B) Modalitati. În art. 335 alin. (2) C. pen. este prevazuta modalitatea agravata a lovirii superiorului, determinata de împrejurarea ca cel lovit se gaseste în exercitiul atri­butiilor de serviciu.

Insulta superiorului, prevazuta în art. 335 alin. (3) C. pen.: se poate savârsi prin actiuni alternative prevazute de dispozitiile art. 205 C. pen., toate con­stituind moda­litati normative de savârsire a faptei (atingerea adusa onoarei ori reputatiei sefului, expunerea la batjocura sau atribuirea de defecte, boala, infirmitate etc.).

O alta modalitate agravata este prevazuta în art. 335 alin. (4) C. pen., constând în savârsirea faptei de insulta sau lovire a superiorului în timp de razboi.

C. Sanctiuni. În varianta simpla fapta este sanctionata cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani. Pentru modalitatea agravata a lovirii, prevazuta în alin. (2) art. 335 C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar insulta prevazuta în alin. (3) este sanctionata cu închisoarea de la o luna la 1 an. Daca aceste fapte sunt savârsite în timp de razboi, maximul pedepselor aratate mai sus va fi sporit cu 2 ani.

Ca si în cazul celorlalte infractiuni din acest grup, punerea în miscare a actiunii penale se face la sesizarea comandantului, potrivit cu prevederile art. 337 C. pen. si art. 226 alin. (1) C. proc. pen., iar competenta de judecata apartine tribunalului militar.

§ 6. Lovirea sau insulta inferiorului

1. Continutul legal

Lovirea sau insulta inferiorului sunt incriminate în art. 336 C. pen.

În alin. (1) este incriminata lovirea inferiorului ori subordonatului, iar în alin. (2) insulta interiorului sau subordonatului de catre sef ori superior. În alin. (3) al textului mentionat se prevede ca dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplica în timp de razboi, da­ca faptele au fost determinate de o necesitate militara.

Daca mentinerea ordinii si disciplinei militare impune o atitudine plina de respect a inferiorului fata de superior si a subordonatului fata de sef, atitudine pe care le­giui­to­rul a înteles sa o asigure prin incriminarea lovirii sau insultei superiorului, pentru ega­litate de tratament se reclama din partea superiorului sau sefului, atât în cadrul cât si în afara relatiilor de serviciu, respectarea demnitatii inferiorului sau subor­donatului.

O asemenea infractiune lezeaza grav ordinea si disciplina militara, tulbura acti­vi­tatea normala a unitatii sau formatiunii militare si de aceea legiuitorul a simtit nevoia sa incrimineze si sa pedepseasca orice manifestari din partea sefilor sau superiorilor prin care se aduce atingere onoarei sau demnitatii subordonatilor sau inferiorilor. ­

Prin incriminarea faptelor de lovire sau insulta din art. 336 C. pen., inferiorul sau subordonatul este protejat de eventualele abuzuri pe care le-ar putea comite un sef sau superior în virtutea atributiilor pe care acesta le exercita, în numele disciplinei.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale a ca­ror existenta si normala desfasurare sunt asigurate prin respectarea ordinei si dis­ci­plinei militare sub aspectul apararii inferiorului sau subordonatului împotriva even­tualelor acte de lovire sau insulta savârsite de catre superiorul (seful) acestuia.

b) Obiect material al infractiunii de lovire a inferiorului este corpul victimei. In­sulta inferiorului nu are, în principiu, un obiect material. În practica este posibil însa ca atitudinea insultatoare sa se manifeste prin actiuni îndreptate împotriva obiectelor aflate asupra subiectului pasiv (de exemplu taierea sau murdarirea efectelor militare); aceste obiecte asupra carora se rasfrânge actiunea subiectului activ vor forma obiec­tul material al infractiunii[20].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii este calificat; acesta poate fi numai militarul care are un grad superior ori care detine functia de sef, în raport cu mi­lita­rul lovit sau insultat. Participatia este posibila numai sub forma instigarii sau complicitatii, coautoratul nefiinând fi posibil (infractiune cu autor unic).

b) Subiectul pasiv este si el circumstantiat de catre lege, în sensul ca nu poate fi decât militarul în grad inferior sau subalternul lovit de superiorul sau seful sau.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) În varianta prevazuta în art. 336 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective consta în actiunea de lovire sau de savârsire a unor vio­len­te cauzatoare de suferinte fizice, asupra corpului subiectului pasiv. Modalitatile prin care se realizeaza aceste actiuni sunt aratate la infractiunea prevazuta în
art. 180 C. pen. Elementul material al laturii obiective a infractiunii de insulta a inferiorului se poate realiza prin cuvinte, gesturi, expunere la batjocura sau prin orice alte mijloace (vezi explicatiile date cu ocazia analizei infractiunii de insulta). De ase
­menea, sunt valabile explicatiile date atunci când s-a examinat infractiunea de insulta a supe­riorului.

Lovirea sau insulta inferiorului nu va constitui infractiune daca este savârsita în timp de razboi si impusa de o necesitate militara.

Desi în cuprinsul art. 336 C. pen. nu se arata în ce consta "necesitatea militara", se poate considera ca este vorba de acele situatii survenite în timp de razboi care justifica, pentru îndeplinirea unui ordin sau a unei misiuni, luarea unor masuri neper­mise în conditii normale de activitate a unitatii militare.

Locul savârsirii faptei nu constituie o cerinta esentiala pentru existenta acestei in­fractiuni. Legea circumstantiaza însa infractiunea de existenta timpului de pace. Ase­menea fapte savârsite în timp de razboi vor constitui infractiuni numai în cazuri ex­ceptionale si anume atunci când nu sunt comise în legatura cu o necesitate mi­litara.

b) Urmarea imediata a infractiunii consta în producerea unei suferinte fi­zice, când ne referim la lovirea sau alte violente exercitate asupra inferiorului. Daca avem în ve­dere insulta inferiorului, urmarea imediata consta în atingerea adusa demnitatii prin mani­festarea insultatoare la adresa inferiorului.

c) Legatura de cauzalitate între actiunea faptuitorului si rezultat trebuie dovedita în modalitatea lovirii si rezulta ex re în modalitatea insultei.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se comite numai cu intentie directa sau indi­recta. Daca prin actiunea de lovire se produce vreuna din urmarile grave prevazute în art. 181, 182, 183 sau 184 C. pen., va exista, desigur, un concurs de infractiuni.

Pentru existenta intentiei în cazul acestei infractiuni se cere ca subiectul activ sa fi cunoscut calitatea de inferior sau subordonat a subiectului pasiv. Daca cel ofensat sau lovit este o persoana care are acelasi grad sau înde­plineste aceeasi functie cu fap­tuitorul, va exista infractiunea de lovire simpla (art. 180 C. pen.) sau insulta (art. 205 C. pen.).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea este susceptibila de a fi savârsita si în forme im­perfecte, legea nu pedepseste nici actele pregatitoare si nici tentativa. Infractiunea se consuma în momentul producerii urmarii imediate si prin aceasta se produce si lezarea ordinei si disciplinei militare.

B. Modalitati. Infractiunea se realizeaza în modalitatile normative aratate când s-au analizat infractiunile de lovire si insulta. Aceste modalitati normative sunt susceptibile de o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Lovirea inferiorului se pedepseste cu închisoarea de la o luna la un an, iar insulta acestuia de catre sef sau superior se pedepseste cu închisoarea de la o luna la 6 luni.

Începerea urmaririi penale si punerea în miscare a actiunii penale se face numai la sesizarea comandantului. Competenta de judecata revine tribunalului militar.

Subsectiunea a II-a. Infractiuni pe câmpul de lupta

Infractiunile din aceasta subgrupa sunt comise de militari pe câmpul de lupta prin încalcarea obligatiilor militare referitoare la îndeplinirea datoriei de credinta fata de patrie si popor, respectarea juramântului militar, curajul, dârzenia în îndeplinirea în­da­toririlor militare si sustinerea actiunilor militare pe câmpul de lupta.

Notiunea de "lupta", termen tactic militar, cuprinde totalitatea actiunilor angajate cu inamicul ce se desfasoara organizat de catre subunitati de orice forta, de unitati si mari unitati militare care folosesc armamentul si tehnica din dotare, pe baza unei anumite conceptii tactice si în vederea nimicirii fortelor adverse si câstigarea luptei angajate. ­

În raport cu locul unde se desfasoara, lupta poate fi aeriana, navala si terestra.

"Câmpul de lupta" este teritoriul în al carui spatiu a început conflictul armat cu inamicul si unde sunt angajate luptele sau acestea se afla în curs de desfasurare.

§ 1. Capitularea

1. Continutul legal

În art. 338 alin. (1) este incriminata fapta comandantului care preda inamicului fortele armate pe care le comanda, lasa în mâinile dusmanului, distruge sau aduce în stare de neîntrebuintare mijloacele de lupta sau alte mijloace necesare pentru pur­tarea razboiului, fara ca faptele sale sa fi fost determinate de conditiile de lupta. ­

În alin. (2) al art. 338 este incriminata tentativa la faptele comandantului, aratate în alin. (1).

Capitularea, într-o acceptiune mai generala, înseamna acea actiune prin care una din partile beligerante se recunoaste învinsa si accepta conditiile celeilalte parti, de­ter­minând prin aceasta încetarea actiunilor militare. O asemenea actiune poate avea loc ca urmare a conditiilor de lupta, când aces­tea apar la un moment dat si pot fi defa­vorabile sau chiar dezastruoase pentru una din partile beligerante. Dar capitu­larea poate interveni si fara a fi influentata direct sau nemijlocit de conditiile de lupta. O astfel de ipoteza este avuta în vedere în dispozitiile art. 338 C. pen., care incri­mineaza fapta de predare, de catre un comandant, în mâinile inamicului, a fortelor armate pe care le comanda, fara ca fapta sa sa fi fost determinata de conditiile de lupta.

Orice comandant aflat într-o situatie grea de lupta are datoria sa foloseasca cât mai bine mijloacele de lupta, sa dea dovada de initiativa si spirit de organizare, sa in­su­fle curaj si încredere celor ce se gasesc sub comanda sa, sa faca totul pentru ob­ti­nerea victoriei, neezitând de a-si jertfi chiar viata daca interesele apararii patriei o cer.

Aceasta fapta prezinta o gravitate deosebita, deoarece duce la compromiterea actiunilor de lupta, la pierderea potentialului tehnic si uman al fortelor militare co­mandate, la slabirea capacitatii de lupta a tarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii îl formeaza relatiile sociale referitoare la capacitatea de lupta a fortelor armate, relatii a caror normala exis­tenta si dezvoltare este asigurata printr-o comportare patriotica si plina de curaj si devotament din partea comandantilor carora li s-a încredintat soarta fortelor armate si mijloacele de lupta în timpul razboiului.

b) Obiectul material îl constituie, dupa caz, fortele militare sau mijloacele nece­sare ducerii luptei ori toate acestea împreuna.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ este militarul cu functie de co­mandant al unei formatiuni care are caracterul de "forta militara", adica func­tioneaza în timp de razboi ca o forta de opunere si de neutralizare a ina­micului.

Subiectul activ este deci calificat nu numai prin calitatea de militar, dar si prin calitatea de comandant al unei forte militare[21].

 Fiind o infractiune cu subiect activ unic, aceasta este susceptibila de a fi sa­vâr­sita în participatie numai sub forma instigarii sau complicitatii. Capitularea nu poa­te fi savârsita sub forma de coautorat, chiar daca mai multi comandanti se înteleg sa capituleze deodata. Fapta lor nu va constitui coautorat, ci fiecare va raspunde pentru o infractiune proprie. ­




b) Subiectul pasiv generic al infractiunii este statul, ca titular al valorii sociale funda­mentale (capacitatea de aparare), iar în calitate de subiect pasiv special apare unitatea militara din care fac parte fortele sau mijloacele de lupta predate inamicului.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva a) Infractiunea de capitulare se realizeaza sub aspectul ele­mentului material printr-o actiune constând fie în "predarea" fortelor armate de un comandant catre inamic, fie în "lasarea" în mâinile acestuia a mijloacelor de lupta sau oricaror mijloace necesare purtarii razboiului, fie în "distrugerea" sau "aducerea în stare de neîntrebuintare" a mijloacelor necesare desfasurarii luptelor cu dusmanul.

Nu sunt excluse însa ca modalitate de realizare a elementului material nici actele omisive (de exemplu nedistrugerea armamentului propriu când trupa paraseste câmpul de lupta etc.).

Capitularea presupune fie o predare în mâinile inamicului a potentialului uman, fie lasarea în posesia acestuia a mijloacelor de lupta, pentru existenta infractiunii fiind suficienta savârsirea uneia din actiunile alternative descrise în norma de incriminare.

O cerinta esentiala pentru existenta infractiunii este aceea ca actiunile coman­dan­tului sa fie savârsite pe câmpul de lupta. Daca fapta s-ar savârsi în afara câmpului de lupta, ea ar putea întruni elementele constitutive ale infractiunii de tradare prin ajuta­rea inamicului (art. 156 C. pen.)[22].

O a doua cerinta esentiala este legata de comportamentul comandantului care nu trebuie sa fi fost determinat de conditiile de lupta.

b) Urmarea imediata a infractiunii consta în crearea unei stari de pericol pentru ca­pa­citatea de aparare a fortelor armate si pentru sustinerea luptei împotriva dus­manului.

c) Legatura de cauzalitate dintre actiunea faptuitorului si urmarea imediata rezulta din însasi savârsirea faptei.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie o constituie numai intentia directa sau in­directa; subiectul are reprezentarea ca prin actiunea sa pune la dispozitia inamicului fortele armate si mijloacele de lupta ori distruge mijloacele necesare purtarii raz­bo­iului si urmareste producerea acestui rezultat ori accepta posibilitatea producerii lui.

Mobilul sau scopul care au stat la baza savârsirii infractiunii de capitulare nu pre­zinta relevanta juridica decât pentru individualizarea sanctiunii.

Aceasta infractiune nu se poate comite din culpa[23].

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare, desi posibile, sunt lasate în afara incriminarii de catre legiuitor. Tentativa se pedepseste. Infractiunea se consuma în momentul sa­vârsirii vreuneia din actiunile incriminate si crearii starii de pericol pentru capacitatea de aparare a tarii.

B. Modalitati. Fapta de capitulare se poate realiza în oricare din modalitatile nor­ma­­tive descrise în continutul normei de incriminare, corespunzatoare celor patru actiuni care constituie elementul material al infractiunii.

Prin savârsirea oricareia dintre actiunile incriminate sub forma acestor modalitati normative sau a tuturor deodata se realizeaza continutul unei infractiuni unice.

Fiecareia dintre modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de mo­da­litati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de capitulare este sanctionata alternativ cu detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se sanctioneaza potrivit regulilor stabilite în art. 20 si 21 C. pen.

§ 2. Parasirea câmpului de lupta

1. Continutul legal

În art. 339 C. pen. este incriminata parasirea câmpului de lupta sau refuzul de a actiona, savârsite în timpul luptei ori predarea în captivitate sau savârsirea altor asemenea fapte de natura a servi cauza dusmanului.

Tentativa se pedepseste.

Este de esenta calitatii de militar faptul ca acesta, indiferent de grad sau functie, are obligatia sa înfrunte inamicul pe câmpul de lupta, sa dea dovada de curaj si dem­nitate, sa foloseasca cu pricepere tehnica si utilajul din dotare.

Parasirea câmpului de lupta constituie tot o infractiune specifica timpului de raz­boi; o asemenea fapta se poate savârsi numai în contact cu inamicul, adica pe câm­pul de lupta. Aceasta infractiune constituie una dintre cele mai grave încalcari de catre militar a obligatiei sale de ostas, de a dovedi curaj, abnegatie în fata dusma­nului, de a fi un bun patriot, de a lupta cu fermitate si devotament pentru a învinge în lupta cu dusmanul. De-a lungul istoriei faptele de lasitate în fata dusmanului au fost totdeauna sanctionate cu cele mai aspre pedepse.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale privi­toare la capacitatea de aparare, relatii care sunt asigurate printr-o loiala si vitejeasca comportare a ostasilor în sustinerea operatiunilor pe câmpul de lupta si prin folosirea eficienta a întregului potential uman si material al unitatii din care fac parte.

b) Infractiunea poate avea în unele cazuri si un obiect material, de exemplu arma­mentul lasat pe câmpul de lupta sau predat inamicului în cazul trecerii de partea acestuia.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii este calificat, acesta pu­tând fi orice militar aflat pe câmpul de lupta. Nu are importanta gradul sau functia de­ti­nuta de militar în cadrul unitatii si nici situatia sa militara (activ, rezervist, voluntar etc.).

Participatia la aceasta infractiune este posibila în toate formele, respectiv coauto­rat, instigare sau complicitate[24].

c) Subiectul pasiv generic al infractiunii este statul ca titular al valorii sociale fun­da­mentale (capacitatea de aparare).

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Sub aspectul elementului material al laturii obiective a in­frac­tiunii, acesta se prezinta sub forma unei actiuni care poate îmbraca patru moda­li­tati normative alternative, si anume: "parasirea" de catre militar a câmpului de lupta; "re­fuzul de a actiona" în timpul luptei; "predarea" la inamic; "comiterea altor aseme­nea fap­­­te de natura a servi cauza dusmanului". Realizarea oricareia dintre aceste moda­litati alternative este suficienta pentru existenta infractiunii.

 b) O cerinta esentiala a continutului constitutiv al infractiunii consta în aceea ca actiunile intentionate trebuie sa fie de natura a sprijini sau a servi cauza dusmanului. Daca aceasta cerinta nu este îndeplinita, în mod implicit nu va exista infractiune. De exemplu, parasirea câmpului de lupta savârsita în vederea ocuparii unor pozitii mai bune sau evitarea unei lupte lipsite de orice sansa de succes nu va constitui in­fractiune, deoarece asemenea fapte nu sunt de natura a servi cauzei dusmanului.

În ce priveste conditiile de loc si timp ale savârsirii infractiunii, observam ca fapta se comite pe câmpul de lupta (conditie de loc) si în legatura cu operatiile de lupta contra inamicului, deci în timpul luptei.

c) Urmarea imediata a infractiunii de parasire a câmpului de lupta consta în pro­ducerea unei stari grave de pericol pentru mentinerea capacitatii de aparare si, deci, pentru continuarea luptei contra dusmanului.

d) Legatura de cauzalitate este implicit realizata prin producerea urmarii imediate la care ne-am referit.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârseste aceasta infrac­tiune este intentia directa si indirecta.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea este susceptibila de a fi savârsita în ambele forme imper­fecte, însa legea nu sanctioneaza actele pregatitoare, ci numai tentativa. Infractiunea se consuma în momentul în care s-a produs urmarea imediata, adica s-a savârsit vreuna din actiunile incriminate.

B. Modalitati. Infractiunea se poate savârsi în oricare din cele patru modalitati nor­mative pe care le-am mentionat. Ultima dintre variantele prevazute în art. 339 C. pen. are un continut generic întrucât se prevede ca elementul material poate consta si în savârsirea "altor asemenea fapte de natura a servi cauza dusmanului" (infractiune cu continut deschis).

Fiecareia din modalitatile normative îi corespunde o varietate de moda­litati fap­tice.

C. Sanctiuni. Legea sanctioneaza aceste fapte cu detentiunea pe viata sau cu în­chi­soa­re de la 15 la 25 ani, precum si interzicerea unor drepturi.

Tentativa va fi pedepsita potrivit regulilor generale prevazute în art. 20 si 21 C. pen.

Subsectiunea a III-a. Infractiuni specifice aviatiei si marinei militare

§ 1. Zborul neautorizat

1. Continutul legal

Zborul neautorizat este incriminat în art. 340 C. pen. Infractiunea consta în zborul cu o aeronava apartinând fortelor armate ale statului român, fara prealabila apro­ba­re, precum si în nerespectarea regulilor de zbor, daca prin asemenea fapta se peri­cli­teaza securitatea aeronavei sau a zborului în spatiul aerian.

În alin. (2) al textului sus mentionat sunt prevazute doua situatii de agravare care constau în producerea unor urmari grave sau a unui dezastru, prin faptele aratate în alineatul precedent.

Daca activitatea oricarei unitati militare trebuie sa se desfasoare pe baza legilor si a regulamentelor militare spre a se evita orice manifestare de dezor­dine si indisci­plina, cu atât mai mult se impune aceasta în situatia unor unitati militare de aviatie, în cadrul carora folosirea si întretinerea tehnicii din dotare are un specific aparte.

Zborul cu o aeronava apartinând fortelor armate nu poate fi efectuat decât pe ba­za unei autorizari prealabile a comandantului unitatii sau subunitatii de aviatie si cu res­pectarea tuturor regulilor de zbor. Efectuarea unui zbor cu o astfel de aeronava fara autorizarea prealabila sau nerespectarea regulilor de zbor pericliteaza miscarea normala a aeronavelor în spatiul aerian si însasi integritatea acestora, aducând atin­gere capacitatii de aparare a unitatii sau subunitatii de aviatie si, în final, capacitatii de aparare a tarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii este format din re­latiile sociale privind buna desfasurare a activitatii în unitatile militare de aviatie si care trebuie asigurata contra faptelor prin care aceasta activitate si, implicit, capa­citatea de aparare a tarii sunt puse în pericol.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie însusi avionul folosit care este, în acelasi timp, si mijlocul de savârsire a infractiunii.

În varianta agravata a infractiunii din alin. (2) al art. 340 C. pen. (daca s-au cauzat urmari grave sau un dezastru), obiectul material al infractiunii va fi constituit din bunu­rile distruse.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii poate fi numai militarul din unitatea de aviatie care efectueaza un zbor neautorizat sau care încalca regulile de zbor, în timpul unui zbor autorizat.

În varianta normativa în care infractiunea se savârseste prin "nerespectarea re­gu­lilor de zbor" (în cazul zborurilor auto­rizate), subiecti activi ai infractiunii pot fi si mili­tarii care dirijeaza de la sol zborurile autorizate ale aeronavelor si din cauza carora se poate periclita securitatea aeronavelor sau zborurilor în spatiul aerian.

Daca fapta este comisa de un civil sau de un militar dintr-o alta unitate militara nu va exista infractiunea prevazuta în art. 340 C. pen., ci o infrac­tiune contra patri­mo­niului, deoarece subiectul, neavând calitatea de militar în unitatea de aviatie respec­tiva, fapta sa va constitui o sustragere a aparatului de zbor[25].

Participatia la infractiunea de zbor neautorizat este posibila sub toate formele, pentru existenta coautoratului cerându-se îndeplinirea calitatii speciale prevazute în norma de incriminare.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de zbor neautorizat se constituie, sub aspectul elementului material al laturii obiective, într-o actiune de zbor cu o aeronava, fara a se fi obtinut în prealabil autorizatia necesara. În aceasta modalitate persoana care efec­tuea­za actiunea face parte din unitatea militara de aviatie si este îndrituita sa folo­seas­ca aparatul de zbor, însa, în momentul în care face aceasta operatie, nu are autori­za­tia necesara. Nu intereseaza tipul de nava militara (avion, elicopter, racheta etc.) pe care se face zborul. De asemenea, nu prezinta relevanta juridica durata sau distanta pâna unde s-a efectuat zborul neautorizat.

Elementul material al laturii obiective se mai realizeaza si printr-o inactiune, aceea de nerespectare a regulilor de zbor. În acest caz pilotul se urca la bordul aeronavei, având autorizatia de zbor, însa în timpul zborului nu respecta îndatoririle regula­mentare cu privire la desfasurarea zborului. Nu intereseaza numarul sau natura regu­lilor de zbor nesocotite de militar.

Ca o cerinta esentiala se prevede în raport cu prima modalitate de realizare a ele­mentului material, ca zborul sa se faca fara autorizarea prealabila a organelor com­petente (conditie negativa). În raport cu a doua modalitate, cerinta esentiala consta în punerea în pericol a securitatii zborului în spatiul aerian sau aeronavei prin neres­pectarea regulilor de zbor.

b) Urmarea imediata a faptei de zbor neautorizat consta în crearea unei stari de pericol pentru activitatea normala în unitatile militare de aviatie si pentru bunurile aflate în posesia acesteia si, implicit, pentru capacitatea de aparare a tarii.

c) Legatura de cauzalitate rezulta din însasi savârsirea faptelor incriminate.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie o constituie intentia directa sau indirecta. Faptuitorul îsi da seama ca efectueaza zborul cu aeronava fara sa aiba autorizatia necesara sau ca în timpul zborului nu respecta regulile de desfasurare a zborului, pu­nând astfel în pericol securitatea navei si chiar a navigatiei în spatiul aerian. Mobilul si scopul nu prezinta relevanta pentru existenta infrac­tiunii, dar ele pot fi avute în vedere la judecarea cauzei pentru a se face o evaluare cât mai corecta a pericolului social al faptuitorului si al faptelor sale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare, desi posibile, sunt lasate în afara incriminarii de catre legiuitor. Tentativa se pedepseste. Infractiunea se consuma în momentul în ca­re pilotul a decolat cu nava (desi zborul nu era autorizat), iar epuizarea ei are loc în momentul aterizarii aeronavei. În cazul celei de a doua modalitati, infractiunea se consuma în momentul în care a avut loc nerespectarea regu­lilor de zbor si dureaza pâna la încetarea acestei nerespectari.

B. Modalitati. În afara ce cele doua modalitati normative comentate în cadrul latu­rii obiective (zbor neautorizat si zbor cu nerespectarea regulilor de zbor), în art. 340 alin. (2) C. pen. se prevad si doua situatii agravante, sanctionate diferit.

Prima împrejurare agravanta consta în producerea unor urmari grave, iar cea
de-a doua situatie, în cauzarea unui dezastru. Exista urmari grave când printr-o astfel de fapta s-au produs consecinte care prin ele însele constituie infractiuni grave (omor, distrugeri etc.). Pentru existenta dezastrului se cere producerea de distrugeri foarte importante, precum si moartea sau vatamarea corporala grava a integritatii corporale ori a sanatatii mai multor persoane
[art. 218 alin. (2) C. pen.].

C. Sanctiuni. Pentru forma simpla a infractiunii sanctiunea este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar pentru cele doua situatii agravante, închisoarea de la 1 la 5 ani (când s-au pro­dus urmari grave) sau închisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi (daca s-a produs un dezastru).

Dispozitia din art. 340 alin. (2) cu privire la sanctionarea situatiilor agravante ale acestei infractiuni trebuie sa fie pusa în acord cu dispozitia din art. 217 si 218 alin. (1) C. pen. si, în consecinta, legiuitorul sa sanctioneze în mod corespunzator conse­cintele deosebit de grave ori dezastrul provocat prin zborul neautorizat.

Pentru sanctionarea tentativei la aceasta infractiune se aplica prevederile art. 20 si 21 C. pen.

§ 2. Parasirea navei

1. Continutul legal

Parasirea navei militare în caz de naufragiu de catre comandant, mai înainte de
a-si fi executat
pâna la capat îndatoririle de serviciu, precum si de catre orice per­soana ce face parte din echipajul navei, fara ordinul coman­dantului, este incri­minata în art. 341 alin. (1) C. pen.

Daca fapta de mai sus se savârseste în timp de razboi, aceasta împrejurare consti­tuie o agravanta a infractiunii prevazut de art. 341 alin. (2) C. pen.

Comandantul unei nave militare are raspunderi deosebit de importante atât fata de echipaj, cât si de nava, fiind obligat chiar cu pretul vietii sa asigure salvarea va­sului si pastrarea intacta a capacitatii de actiune a navei.

Daca parasirea oricarei nave în caz de naufragiu de catre un comandant este o fapta grava, deoarece contravine obligatiei pe care o avea de a lua mai întâi toate masurile pentru salvarea echipajului, a celorlalte persoane aflate pe nava si numai dupa aceea sa se preocupe de propria persoana, cu atât mai grava devine o ase­menea conduita în situatia unor nave militare. Aceeasi obligatie revine si întregului echipaj militar care nu va putea parasi nava, în cazul unui naufragiu, fara aprobarea comandantului. Parasirea navei militare în caz de naufragiu mai înainte de a fi în­cercat toate posibilitatile de înlaturare a pericolului si de salvare a navei constituie o sustragere grava de la îndato­ririle militare care poate avea drept rezultat pierderea navei si, implicit, slabirea capacitatii de aparare a tarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii este format din rela­tiile sociale privind buna desfasurare a activitatii în cadrul unitatilor militare de marina si aviatie, a caror normala existenta si dezvoltare trebuie asigurata împotriva faptelor care pun în pericol aceasta activitate, implicit capacitatea de aparare a tarii.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie nava expusa distrugerii sau pieirii ca urmare a savârsirii faptei. Nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca nava a fost salvata prin eforturile echipajelor altor nave ori daca dupa parasirea navei de unii membri ai echipajului, ceilalti (împreuna cu comandantul) au salvat nava.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii este calificat, acesta nepu­tând fi decât comandantul navei sau un militar care face parte din echipajul acestuia. Participatia poate îmbraca orice forma, cu mentiunea ca pentru existenta coauto­ratului trebuie îndeplinita calitatea speciala prevazuta de norma de incriminare.

b) Subiect pasiv este unitatea militara careia îi apartine nava parasita, în caz de naufragiu. Pentru varianta simpla se cere ca fapta sa se comita la locul naufragiului si în momentul acestuia, iar pentru varianta agravata se cere ca fapta sa fi fost comisa în timp de razboi.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective este constituit din actiu­nea de parasire a navei de comandant sau de catre oricare membru al echipa­jului, fara ordinul comandantului. Prin expresia "parasirea navei" se întelege abando­narea acesteia si debarcarea pe uscat sau trecerea pe o alta nava. Pentru existenta laturii obiective a infractiunii se cer a fi îndeplinite unele cerinte esentiale. În cazul parasirii navei de catre comandant se cere ca acesta sa nu fi exercitat pâna la capat îndatoririle de serviciu, pentru salvarea navei si echipajului. În caz contrar, daca el a întreprins tot ce se putea pentru salvarea vasului, parasirea navei nu va mai constitui infractiune.

În cazul parasirii navei de catre un membru al echipajului se cere sa nu fi existat în acest sens un ordin al comandantului.

Existenta ordinului de parasire a navei va face deci ca cerinta esentiala sa nu fie îndeplinita si infractiunea sa nu existe.

În cazul variantei agravate a infractiunii, cerinta esentiala este ca fapta sa fie savârsita în timp de razboi.

b) Urmarea imediata a infractiunii consta în producerea unei stari de pericol pentru securita­tea navei si, implicit, pentru capacitatea de aparare a tarii.

c) Legatura de cauzalitate rezulta din savârsirea actiunii incri­minate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de parasire a navei, în conditiile aratate de lege, nu poate fi savârsita decât cu intentie (directa sau indirecta). În cele mai multe situatii intentia va fi indirecta, deoarece faptuitorul prevede ca prin actiunea sa de parasire a navei se diminueaza posibilitatile de salvare a acesteia, consecinta pe care nu o urmareste, dar a carei producere o accepta.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea este susceptibila de a fi savârsita în forme imperfecte, legea nu sanctioneaza actele pregatitoare, ci numai tentativa. Infractiunea se con­suma în momentul savârsirii faptelor incriminate.

B. Modalitati. Sub aspectul modalitatilor normative, infractiunea presupune doua variante, ­una simpla si alta agravata, asa cum s-a aratat mai înainte.

Fiecareia din modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de moda­litati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de parasire a navei este sanctionata cu închi­soarea de la 6 luni la 5 ani, atât pentru comandant, cât si pentru orice membru al echipajului.

Pentru varianta agravata (parasirea navei în timp de razboi), pedeapsa este alternativa: detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 ani si inter­zicerea unor drepturi. Tentativa este sanctionata potrivit regulilor stabilite în Partea generala a Codului penal (art. 20 si 21). Dispozitiile art. 347 referitoare la aeronave se aplica si în cazul acestei infractiuni.

§ 3. Parasirea comenzii

1. Continutul legal

Parasirea comenzii de catre comandantul unei nave sau al unei grupari de nave militare, în situatii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul aces­tora, constituie infractiunea prevazuta de art. 342 alin. (1) C. pen.

În art. 342 alin. (2) este reglementata forma agravata a infractiunii, care cores­pun­de situatiei în care parasirea comenzii s-a savârsit în timpul luptei, de catre coman­dantul unei nave sau al unei grupari de nave militare.

Incriminarea acestor fapte se justifica prin pericolul pe care-l creeaza pentru în­sasi existenta navelor militare si a echipajelor, pericol care poate surveni nu numai din partea inamicului, dar si datorita unor calamitati sau fenomene naturale.

Cea mai importanta îndatorire a comandantului unei nave sau al unei grupari de nave este pastrarea si exercitarea în permanenta a comenzii ce i s-a încredintat.

Lipsite de comanda competenta, navele nu mai pot fi folosite într-un sistem coor­do­nat, se pot ciocni între ele sau de alte obstacole si astfel se creeaza situatii deose­bit de grave si care aduc un evident prejudiciu capa­citatii de aparare a tarii.

De asemenea, lipsa comandantului de la comanda face imposibila îndeplinirea misiunii navei sau a navelor de sub comanda sa ori creeaza conditii de haos si pa­nica la bordul navelor.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format din relatiile sociale privind capacitatea de lupta a unitatilor militare de marina sau aviatie, relatii a caror nor­mala existenta si dezvoltare nu poate fi asigurata fara prezenta la comanda a comandantului navei (sau aeronavei).

b) Obiectul material îl constituie însasi nava (aeronava) lasata fara comandant prin parasirea comenzii.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii este calificat, acesta nepu­tând fi decât comandantul. Calitatea de comandant al navei (aeronavei) se refera la functia îndeplinita de acesta, si nu la gradul sau militar.

Autorul faptei trebuie sa fie învestit cu dreptul de a comanda, sa aiba toate prero­gativele comenzii si sa exercite în forme legale si în mod efectiv comanda unei nave sau a unui grup de nave ori aeronave.

Fapta poate fi savârsita sub forma instigarii sau complicitatii, situatii în care pentru participantii mediati, nu sunt necesare anumite calitati. Coautoratul nu este posibil în cazul unei infractiuni cu subiect activ unic.

 b) Subiect pasiv este unitatea de marina sau aviatie militara careia îi apartine na­va (aeronava) sau gruparea de nave (aeronave) al carei comandant a parasit co­man­da.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de parasire a comenzii, sub aspectul ele­men­tului material al laturii obiective, se poate realiza fie printr-o actiune (când coman­dantul paraseste comanda), fie printr-o inactiune (când nu revine la bordul navei sau aeronavei pentru a prelua comanda la care este îndrituit).

Parasirea comenzii se poate realiza prin declaratia expresa (fatisa) a coman­dan­tului ca renunta la exercitarea functiei de comandant sau prin încetarea în fapt (în mod tacit) de a-si exercita atributiile de conducere a navei si echipajului sau a gru­parii de nave, indiferent daca a parasit sau nu nava pe care este îmbarcat.

Nu prezinta relevanta juridica faptul daca parasirea comenzii este tem­porara sau definitiva, deoarece consumarea infractiunii are loc în momentul primelor acte de abandonare a prerogativelor.

b) Pentru existenta laturii obiective a infractiunii se cere o conditie esentiala pre­va­zuta de lege si care consta în existenta unor "situatii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora", în momentul în care comandantul a pa­rasit comanda. În varianta agravata a infractiunii, în afara de cerinta sus-mentionata, mai exista si o a doua cerinta esentiala si anume aceea ca parasirea comenzii sa fi avut loc "în timpul luptei", împrejurare care face sa creasca si mai mult pericolul so­cial al faptei.

În ce priveste locul si timpul savârsirii faptei, în varianta simpla se cere ca fapta sa se comita la bordul navei (aeronavei) si în timpul când aceasta este supusa pri­mej­diei. În varianta agravata se cere ca fapta sa se comita în timpul luptei.

c) Urmarea imediata a infractiunii consta în crearea unui grav pericol pentru sigu­ranta navelor (aeronavelor) si a echipajelor acestora.

Nu se cere pentru existenta infractiunii ca parasirea comenzii sa fi produs efectiv vreo paguba pentru nava sau echipaj, fiind, deci, suficient pentru realizarea acesteia numai pericolul la care ar putea fi expusa nava sau echipajul.

d) Legatura de cauzalitate rezulta implicit din savârsirea faptei incriminate.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârseste infractiunea poate fi numai intentia directa sau indirecta, chiar daca un comandant ar putea savârsi fapta prin acte omisive (renuntând sa mai dea ordine sau sa comande echipajul).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea este susceptibila de ambele forme imperfecte, legea nu sanctioneaza actele de pregatire, ci numai tentativa. Infractiunea se consuma în momentul în care s-a comis fapta descrisa în norma de incriminare si s-a creat starea de pericol pentru securitatea navei.

B. Modalitati. Infractiunea de parasire a comenzii se poate savârsi în doua va­riante normative (una se refera la forma simpla si una la forma agravata). Acestor va­riante normative pot sa le corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Sanctiunea pentru forma simpla este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru forma agravata detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa se sanctioneaza potrivit regulilor din Partea generala a Codului penal (art. 20 si 21).

§ 4. Neluarea masurilor necesare în operatiile navale



1. Continutul legal

Potrivit prevederilor art. 343 C. pen., constituie infractiune fapta coman­dantului unei nave militare sau grupari de nave militare care, fara a fi fost oprit prin vreun ordin sau fara a fi fost împiedicat de misiunea speciala pe care o avea, nu ia masurile necesare sa atace, sa lupte împotriva dusmanului, sa ajute o nava a statului român sau a unei tari aliate urmarita de dusman ori angajata în lupta sau nu ia masurile necesare pentru a distruge un convoi dusman ori nu urmareste navele de razboi sau comerciale ale dusmanului.

Se cunoaste, faptul ca, în conditiile razboiului modern, folosirea la momentul ne­cesar si eficient a fortelor navale si aeriene proprii si ale aliatilor are o mare impor­tanta în sporirea capacitatii de lupta a trupelor si pentru obtinerea victoriei.

În timpul operatiilor de lupta, comandantul unei nave militare are datoria sa ia toate masurile pentru ca, în actiunile de atac sau de aparare împotriva inamicului, ca­pa­citatea de lupta a unei nave sa fie folosita pe deplin. Neluarea unor astfel de ma­suri de catre comandant, abtinerea acestuia de angaja nava în lupta împotriva ina­micului este o fapta prin care se aduc grave prejudicii capacitatii de aparare a tarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale referi­toare la capacitatea de lupta a marinei sau aviatiei militare, a caror existenta depinde de o atitudine combativa si loiala a comandantilor în timpul luptei.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie nava (aeronava) sau grupul de nave (aeronave) ramase în inactivitate din cauza lipsei de combativitate a acestuia, fiindca asupra lor se rasfrânge activitatea ilicita a faptuitorului[26].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al faptei este comandantul na­vei sau gru­­­pului de nave care nu ia masurile necesare în operatiunile navale.

Din punctul de vedere al legii penale, este considerat comandant atât militarul care comanda nava în mod permanent, cât si înlocuitorul temporar (îndrituit cu toate responsabilitatile prin legile si regulamentele militare), în caz de indisponibilitate a comandantului.

Participatia se poate se poate realiza numai sub forma instigarii si complicitatii, infractiunea având subiect activ unic.

b) Subiect pasiv este unitatea militara navala din care face parte coman­dantul si careia îi apartine nava sau convoiul de nave.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de neluare a masurilor necesare în opera­tiunile navale, sub aspectul elementului material al laturii obiective, se realizeaza printr-o inactiune, legea incriminând omisiunea comandantului unei nave sau unui grup de nave militare care, fara sa fi fost împiedicat în executarea misiunii sale ori fara sa fi fost oprit prin ordin, nu întreprinde masuri corespunzatoare si necesare pentru a ataca, a lupta împotriva inamicului sau a ajuta o nava a tarii noastre ori a unui stat aliat sau nu ia masurile necesare în vederea distrugerii unui convoi dusman ori nu urmareste navele de razboi sau comerciale ale inamicului. Infractiunea se poate însa savârsi si prin acte aparent comisive (exemplu: comandantul da ordin ca nava pe care o conduce sa se departeze de locul operatiunilor militare în des­fa­surare), dar care în realitate ascund o inactiune a comandantului în raport cu situatia în care se afla si cu datoria prescrisa de lege de a actiona.

Existenta laturii obiective a infractiunii implica si o cerinta esentiala, aceea ca subiectul activ (comandantul) sa nu fi fost împiedicat sa actioneze prin vreun ordin sau de o misiune speciala primita. De asemenea, presupune existenta unei situatii de lupta, de confruntare cu inamicul.

Fapta nu ar putea fi comisa într-o situatie când nu este prezent inamicul.

c) Urmarea imediata a faptei consta în crearea unei stari de pericol pentru potentialul militar român si aliat, angajat în lupta cu dusmanul.

 d) Legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei descrise în norma de incriminare.

B. Latura subiectiva. Ca urmare a faptului ca elementul material al laturii obiective consta într-o inactiune, potrivit. art. 19 alin. final C. pen., infractiunea poate fi comi­sa fie cu intentie, fie din culpa, deoarece legiuitorul nu precizeaza ca ar putea fi comisa numai cu intentie. Ca urmare, s-ar parea ca infractiunea pe care o analizam ar fi susceptibila de a fi comisa si din culpa[27].

Într-o alta opinie se sustine ca infractiunea de neluare a masurilor nece­sare în operatiile navale se savârseste numai cu intentie directa sau indi­recta[28].

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi posibile, actele pregatitoare nu se pedepsesc. În ce priveste tenta­tiva, aceasta nu este posibila conceptional în cazul infrac­tiunilor omisive.

Infractiunea se consuma o data cu omisiunea comandantului de a avea comporta­rea ceruta de lege, punând în pericol succesul operatiilor navale (aeriene).

B. Modalitati. În continutul normei de incriminare sunt descrise patru modalitati nor­­­ma­tive prin care se poate realiza elementul material al infractiunii si anume: abti­ne­rea comandantului de a folosi nava (sau grupul de nave) pentru a ataca, a ajuta, a distruge si a urmari.

Savârsirea cumulativa a doua sau mai multe din modalitatile prevazute în norma de incriminare nu va atrage aplicarea regulilor privind concursul de infractiuni, aces­tea constituind modalitati alternative de savârsire a aceleiasi infractiuni.

În concret acestea se pot realiza într-o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de neluare a masurilor necesare în operatiile navale se pedepseste cu detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 de ani si inter­zicerea unor drepturi.

§ 5. Coborârea pavilionului

1. Continutul legal

Faptele incriminate în art. 344 C. pen. constau în coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza dusmanului, savârsita de coman­dantul unei nave militare sau al unei grupari de nave militare, precum si de catre orice alta persoana ambarcata.

Curajul în lupta, apararea intereselor tarii chiar cu pretul jertfei supreme reprezinta obligatii ale militarilor fortelor noastre armate de care acestia trebuie sa dea dovada în aceasta situatie.

Se stie ca pentru o nava militara coborârea pavilionului înseamna pierderea, aban­­­do­na­rea luptei de catre comandant si echipaj, echivalând, la armata de uscat, cu pre­darea drapelului unitatii în mâinile inamicului.

În conditiile în care coborârea pavilionului, în timpul luptei, se face în scopul de a servi cauza dusmanului, fapta acelui comandant de nava prezinta un grav pericol pentru nava militara respectiva si pentru echipajul ei, pentru mentinerea puterii de lup­ta a acestora si, implicit, pentru capacitatea de aparare a tarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale privi­toare la capacitatea de lupta a navelor (aeronavelor) militare în timp de razboi, relatii a caror existenta si dezvoltare sunt conditionate de o rezistenta activa împotriva dus­manului si mentinerea pavilionului ca simbol al onoarei si vitejiei militare.

b) Obiectul material al infractiunii îl constituie chiar pavilionul coborât în timpul luptei.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii de coborâre a pavilionului poate fi orice persoana îmbarcata în mod legal pe nava. Fapta poate fi savârsita de catre comandantul navei, de catre orice alta persoana din echipaj sau din trupele atasate navei. Deci legiuitorul atribuie o calitate speciala persoanelor care pot savârsi asemenea fapte, deoarece, asa cum am precizat, aceasta persoana trebuie sa fie înrolata în activitatile ce se desfasoara pe nava. Daca fapta este comisa de o per­soa­na aflata ocazional pe nava (de exemplu de un corespondent al unui ziar), acesta va raspunde pentru o alta infractiune si anume cea prevazuta în art. 156 lit. d) C. pen. (tradare prin actiuni care sunt de natura sa favorizeze acti­vitatea dusmanului).

Participatia este posibila sub toate formele; coautorul trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege pentru autor, iar instigatori si complici pot fi si per­soane care nu fac parte din armata.

b) Subiect pasiv este unitatea militara navala careia îi apartine nava al carei pavilion este coborât.

3. Continutul constitutiv

 A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin ac­tiunea de coborâre a pavilionului. Actiunea trebuie sa fie comisa în timpul luptei, adica în timpul operatiunilor contra inamicului, pentru realizarea continutului constitu­tiv al in­fractiunii. De asemenea, se cere ca fapta sa se comita la locul unde se afla nava, adica în zona de lupta.

b) Urmarea imediata a infractiunii consta în crearea unei stari de pericol pentru succesul misiunii de lupta pe care o are nava sau grupul de nave.

c) Legatura de cauzalitate rezulta din savârsirea actiunii incriminate si consta în producerea starii de pericol pentru capacitatea de lupta a navei.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se realizeaza numai cu intentie directa, deoare­ce faptuitorul actioneaza în scopul de a servi cauza dusmanului.

Nu prezinta relevanta daca acest scop s-a realizat sau nu, fiind suficient ca el sa fi fost urmarit de faptuitor. Nu va exista deci infractiune daca coborârea pavilionului s-a efectuat dintr-o necesitate tactica.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare, desi posibile, sunt lasate în afara incriminarii de catre legiuitor. Tentativa este incriminata si sanctionata potrivit dispozitiei din art. 346 C. pen. si preve­derilor art. 20 si 21 din Partea generala a Codului penal.

Infractiunea se consuma în momentul în care s-a comis fapta de coborâre a pa­vilionului în conditiile descrise în norma de incriminare.

B. Modalitati. Infractiunea se poate comite în doua modalitati normative, în raport cu situatia pe nava a faptuitorului (de comandant al navei sau grupului de nave ori de persoana îmbarcata). ­

Fiecareia dintre aceste modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea este sanctionata cu detentiunea pe viata sau închisoa­rea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.

§ 6. Coliziunea

1. Continutul legal

Prin dispozitiile art. 345 C. pen. se incrimineaza coliziunea, care consta în fapta comandantului unei nave militare sau a oricarei persoane aflate la bordul acesteia, prin care s-a provocat, din culpa, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, daca fapta a avut ca urmare avarierea grava a navei sau alte urmari grave.

În alin. (2) al art. 345 C. pen. se prevede o agravanta a formei tip a infrac­tiunii, ca­re consta în savârsirea faptei cu intentie, iar în alin. (3) o alta forma agravata, deter­mi­nata de savârsirea infractiunii în timp de razboi.

Comandantul unei nave militare, precum si orice persoana aflata la bordul unei astfel de nave trebuie sa dea dovada de pricepere si iscusinta, de o deosebita grija în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. Lipsa de atentie, nepriceperea, îndeplinirea cu usu­rinta a sarcinilor, care au ca urmare ciocnirea navelor sau punerea lor pe uscat pre­zinta un pericol social marit, deoarece este pusa în primejdie chiar existenta na­vei, aflata în pericol de avariere si chiar de distrugere a acesteia.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format din relatiile sociale cu privire la capacitatea de lupta a unitatilor navale, valoare sociala a carei existenta depinde de o atitudine plina de grija fata de navele (aeronavele) aflate în dotare si prevenirea coliziunii ori a punerii pe uscat a navelor.

b) Obiectul material este chiar nava (aeronava) sau navele (aeronavele) militare avariate ca urmare a ciocnirii (coliziunii) sau a punerii pe uscat (esuare).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii de coliziune este calificat, acesta putând fi comandantul navei sau oricare persoana aflata la bordul navei, cu conditia ca aceasta persoana sa fie membru al echipajului sau sa fie un militar apartinând unei unitati afectate navei sau transportata de nava.

Participatia este posibila sub forma coautoratului, instigarii si com­plicitatii.

b) Subiect pasiv este unitatea militara de marina (sau aviatie) careia îi apartine nava (aeronava) intrata în coliziune.

În ce priveste locul si timpul, savârsirii infractiunii nu exista conditii speciale.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta într-o actiune care se poate realiza atât prin acte comisive, cât si prin acte omisive. O cerinta esen­tiala pentru existenta elementului material consta în aceea ca, în urma actiunii de coliziune sau a punerii pe uscat, sa se fi produs o avarie grava a navei sau alte ur­mari grave.

b) Urmarea imediata consta într-o vatamare materiala a navei (aeronavei) - ava­rie grava a navei sau alte urmari grave - prin aceasta aducându-se atingere capa­ci­ta­tii de lupta a unitatii militare.

Prin "coliziune" se întelege ciocnirea navei cu alta nava, aeronava sau de orice alt obstacol în timpul navigarii. Prin "punerea pe uscat" se întelege împotmolirea (imo­bilizarea, esuarea) navei la tarm, pe un banc de nisip sau mâl, în asa fel încât nu mai poate naviga.

c) Legatura de cauzalitate între actiunea care constituie elementul material al la­turii obiective (de coliziune sau esua­re) si rezultatul produs (vatamarea navei) trebuie dovedita.

B. Latura subiectiva. Coliziunea este singura dintre faptele contra capacitatii de aparare a tarii, savârsite de militari, care se poate savârsi sub am­bele forme de vino­vatie (cu modalitatile corespunzatoare acestora), intentia si culpa. În varianta tip a in­frac­tiunii [art. 345 alin. (2) si (3)] forma de vinovatie este numai intentia directa sau in­directa.

În variantele agravate ale infractiunii [art. 345 alin. (2) si (3)] forma de vinovatie este numai intentia directa sau indirecta.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. În situatia formei simple a infractiunii [art. 345 alin. (1)] actele pre­ga­titoare si tentativa nu sunt posibile, fiind vorba de o fapta care se savârseste din cul­pa. Actele de pregatire nu sunt sanctionate, desi sunt posibile la variantele agravate ale infractiunii. Tentativa este însa pedepsita la aceste variante agravate.

Infractiunea se consuma în momentul în care s-au produs urmarile cerute de lege si descrise în norma de incriminare.

B. Modalitati. Fapta este incriminata sub patru modalitati normative si anume:

- coliziunea din culpa;

- punerea navei pe uscat din culpa;

- savârsirea faptei cu intentie;

- savârsirea faptei în timp de razboi.

Fiecareia dintre aceste modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Pentru varianta din alin. (1) al art. 345 C. pen. pedeapsa pre­vazuta este închisoarea de la 1 la 3 ani, iar când fapta a fost savârsita cu intentie, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. În cazul variantei agravate prevazuta în alin. (3) (când fapta savârsita cu intentie este savârsita în timp de razboi) pedeapsa este detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa, la cele doua forme agravate ale infractiunii, se pedepseste în conformitate cu prevederile art. 20 si 21 din C. pen.

Dispozitiile art. 347 referitoare la aeronave se aplica si în cazul acestei infractiuni.



[1] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 767.

[2] Legea nr. 46 din 5 iunie 1996, privind pregatirea populatiei pentru aparare, publicata în M. Of. nr. 120/11.06.1996.

[3] Trib. Militar Teritorial Bucuresti, decizia pen. nr. 366/1972.

[4] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 770.

[5] O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea speciala, Casa de Editura si Presa, "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1977, p. 608.

[6] D. Cojocaru, op. cit., p. 48.

[7] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 778.

[8] Trib. Militar Bucuresti, s. pen. nr. 765/1971 (nepublicata); Trib. Militar Teritorial Bucuresti, decizia nr. 171/1972 (nepublicata).

[9] I. Fodor si colab., op. cit., p. 78.

[10] D. Cojocaru, op. cit., p. 47.

[11] Trib. Militar Cluj, s. pen. nr. 112/1966 si Trib. Regional Militar Bucuresti, decizia pen. nr. 387/1966 (nepublicate).

[12] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 780; O. Loghin, A. Filipas, op. cit., p. 344.

[13] D. Cojocaru, op. cit., p. 46.

[14] Practica judiciara penala, vol. III, p. 286; D. Cojocaru, Probleme din practica judiciara a instan­telor militare, în RRD nr. 7/1971, p. 98.

[15] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 796-797.

[16] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 799; Practica judiciara penala, vol. III, op. cit., p. 287.

[17] Ibidem, op. cit., vol. IV, p. 798.

[18] D. Cojocaru, op. cit., p. 68.

[19] I. Fodor, op. cit., vol. IV, p. 808-809.

[20] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 806, 814.

[21] I. Stoica, Îndrumator juridic privind apararea nationala, Ed. Militara, 1973, p. 104.

[22] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 820.

[23] I. Stoica, op. cit., p. 104.

[24] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 825.

[25] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 831.

[26] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV, p. 851.

[27] I. Fodor si colab., op. cit., vol. IV. p. 852.

[28] O. Loghin, A. Filipas, op. cit., p. 352.













Document Info


Accesari: 10205
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )