Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE din 4 ianuarie 2001 a Inspectoratului de stat in constructii si a inspectoratelor teritoriale in constructii din subordinea acestuia

Legislatie












ALTE DOCUMENTE

Anularea permisului de conducere
Norma nr. 3 din 26 februarie 2002 privind standardele de cunoastere a clientelei
Legea 152 din 15 iulie 1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte
pentru aprobarea Standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania
Infractiuni contra familiei
O.U.G. 23 / 2008 privind pescuitul si acvacultura
Contraventie circulatie
Cazuri in care se admite scoaterea din functiune a instalatiilor de siguranta, vigilenta si control al vitezei trenului
Venituri din salarii
Depasirea

REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE din 4 ianuarie 2001

a Inspectoratului de stat in constructii si a inspectoratelor teritoriale in constructii din subordinea acestuia

Emitent : GUVERNUL



Publicat in : MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2001

CAP. 1 Atributii

ART. 1

(1) Inspectoratul de stat in constructii exercita controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului si la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii constructiilor, in toate etapele de concepere, realizare, exploatare si postutilizare a acestora si in toate com 19419l1124t ponentele sistemului calitatii in constructii.

(2) Inspectoratul de stat in constructii are in subordine inspectoratele teritoriale in constructii.

ART. 2

Inspectoratul de stat in constructii are urmatoarele atributii generale:

a) organizeaza si conduce intreaga activitate privind controlul de stat al disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului si al calitatii in constructii;

b) efectueaza controale de importanta majora, impreuna cu alte organe ale statului, prin atragerea specialistilor din domeniu;

c) efectueaza controale dispuse de ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei;

d) participa, impreuna cu alte organe abilitate, la actiunile de urgenta determinate de calamitati naturale, dezastre sau accidente tehnice care pot avea repercusiuni asupra starii si sigurantei constructiilor sau care pun in pericol viata si bunurile oamenilor;

e) propune periodic corectiile necesare componentelor sistemului calitatii in constructii privind continutul reglementarilor tehnice, acordarea agrementelor tehnice pentru produse si procedee, expertizarea si receptia constructiilor etc., ca rezultat al constatarilor din timpul controalelor efectuate in teritoriu, al analizelor si sintezelor realizate;

f) colaboreaza cu alte organe de control ale statului, cu prefecturile, cu institutiile de invatamant superior si cu specialisti din domeniu, in vederea respectarii disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului si a sistemului calitatii in constructii, precum si pentru elaborarea de reglementari tehnice cu scop de protejare a populatiei.

ART. 3

Inspectoratul de stat in constructii are urmatoarele atributii specifice:

a) stabileste sistemul de aplicare unitara a prevederilor legale din domeniile sale de activitate, cu respectarea limitelor de autoritate si a principiului autonomiei locale si a agentilor economici controlati;

b) elaboreaza sau avizeaza metodologiile, instructiunile si procedurile de inspectie care se utilizeaza la investitori, la unitatile de proiectare, de executie, de exploatare si de postutilizare a constructiilor, precum si la organele de specialitate ale administratiei publice locale cu atributii in eliberarea autorizatiilor de construire/desfiintare a constructiilor;

c) efectueaza inspectii in toate etapele si componentele sistemului calitatii in constructii si cu privire la autorizarea executarii constructiilor, constata contraventiile si aplica sanctiunile sau amenzile prevazute de reglementarile legale;

d) dispune oprirea executarii lucrarilor realizate necorespunzator sau a celor realizate nelegal, precum si, dupa caz, desfiintarea constructiilor realizate in aceste conditii;

e) indruma si controleaza activitatea inspectoratelor teritoriale si constructii din subordine;

f) participa la actiunile de punere in siguranta a fondului construit existent si de aparare impotriva dezastrelor, in colaborare cu consiliile judetene si cu cele locale;

g) emite, dupa caz, la cererea proprietarilor, acorduri de modificare a constructiilor existente;

h) autorizeaza sefii compartimentelor de control tehnic al calitatii, dirigintii de specialitate si personalul care efectueaza urmarirea speciala din unitatile participante la procesul de concepere, realizare si exploatare a constructiilor;

i) autorizeaza sau, dupa caz, acrediteaza laboratoarele de incercari in constructii, autorizeaza personalul acestora si asigura secretariatul Comisiei centrale de autorizare;

j) urmareste valorificarea informatiilor de la punctele teritoriale de observare seismologica, prelucrate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti;

k) realizeaza programul de informatizare a activitatii proprii si asigura dotarea cu aparatura tehnica si de control de interes general, necesara domeniilor sale de activitate;

l) editeaza publicatii de specialitate si de informare tehnica, specifice domeniilor sale de activitate;

m) propune, in cazuri motivate, suspendarea atestarii specialistilor verificatori de proiecte, a responsabililor tehnici cu executia si a expertilor tehnici de calitate;

n) indeplineste orice alte atributii stabilite prin acte normative sau dispuse de ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei in domeniile sale de activitate;



o) indruma si sprijina din punct de vedere metodologic activitatea compartimentelor de resort, abilitate sa efectueze controlul de stat pentru constructiile din cadrul obiectivelor cu caracter secret ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si Serviciului Roman de Informatii.

ART. 4

Inspectoratele teritoriale in constructii au urmatoarele atributii specifice:

a) exercita controlul de stat in toate etapele si componentele sistemului calitatii in constructii, pe baza metodologiilor, instructiunilor si a procedurilor elaborate de Inspectoratul de stat in constructii;

b) verifica la organele de specialitate ale administratiei publice locale respectarea legalitatii privind emiterea autorizatiilor de construire/desfiintare;

c) constata contraventiile si aplica sanctiunile sau amenzile prevazute de reglementarile in vigoare cu privire la calitatea constructiilor si la autorizarea executarii acestora, in toate cazurile in care aceasta competenta o are Inspectoratul de stat in constructii;

d) dispun oprirea executarii lucrarilor realizate necorespunzator sau a celor realizate nelegal, precum si, dupa caz, desfiintarea constructiilor realizate in aceste conditii;

e) avizeaza fazele determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor stabilite de proiectantii lucrarilor si autorizeaza, dupa caz, continuarea lucrarilor ajunse in faze determinante;

f) urmaresc respectarea reglementarilor privind modul de tratare a accidentelor tehnice produse la constructii, care pot avea repercusiuni asupra starii si sigurantei acestora;

g) emit, dupa caz, la cererea proprietarilor, acorduri de modificare a constructiilor existente;

h) verifica la proprietari respectarea prevederilor legale privind instituirea si realizarea urmaririi speciale a constructiilor pe care le detin;

i) urmaresc realizarea programului de masuri de urgenta privind cresterea sigurantei in exploatare a constructiilor si a instalatiilor care prezinta surse de mare risc;

j) efectueaza controlul in teritoriu al activitatilor de punere in siguranta a fondului construit existent, afectat de seisme;

k) participa la actiunea de punere in siguranta a fondului construit existent, cu destinatia de locuinte, afectat de seisme, prin:

- vizarea listei cuprinzand cladirile care urmeaza sa fie expertizate;

- vizarea deconturilor justificative pentru expertizare;

- vizarea listei cuprinzand cladirile expertizate, propuse pentru acordarea de credite necesare in vederea proiectarii lucrarilor de punere in siguranta;

- vizarea situatiilor de lucrari privind stadiile fizice realizate;

- verificarea modului in care beneficiarii de subventii executa lucrarile de consolidare;

l) urmaresc aplicarea masurilor stabilite de comisiile de prevenire, interventie operativa si refacere in cazul dezastrelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;

m) verifica respectarea prevederilor legale care revin investitorilor, proprietarilor si utilizatorilor de constructii cu privire la receptia constructiilor, intocmirea, pastrarea si completarea cartilor tehnice ale constructiilor;

n) urmaresc respectarea prevederilor legale privind asigurarea activitatii metrologice in constructii;

o) asigura secretariatul comisiilor pentru autorizarea si acreditarea laboratoarelor de incercari in constructii judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;

p) verifica respectarea prevederilor legale privind functionarea laboratoarelor de incercari in constructii;

r) indeplinesc orice alte atributii stabilite prin acte normative sau, dupa caz, de catre conducerea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei ori a Inspectoratului de stat in constructii, in domeniile lor de activitate.

ART. 5

Atributiile detaliate, raspunderile si competentele individuale ale personalului Inspectoratului de stat in constructii si ale inspectoratelor teritoriale in constructii din subordinea acestuia se stabilesc prin fisa postului, semnata de seful ierarhic superior si de titular.

CAP. 2 Organizare si functionare

ART. 6

(1) Inspectorul de stat sef al Inspectoratului de stat in constructii este subordonat ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei.




(2) Inspectoratele teritoriale in constructii sunt in subordinea Inspectoratului de stat in constructii, functioneaza la nivel de directie si sunt conduse de un inspector-sef.

(3) Structura organizatorica si numarul de posturi de executie si de conducere pentru inspectoratul de stat in constructii, precum si pentru inspectoratele teritoriale in constructii din subordinea acestuia se aproba prin ordin al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei.

(4) In exercitarea atributiilor de conducere inspectorul de stat sef si inspectorii-sefi ai inspectoratelor teritoriale in constructii emit decizii.

CAP. 3 Finantare - dotare - salarizare

ART. 7

(1) Cheltuielile de achizitie, functionare, intretinere si reparatii autovehicule, aprobate pentru activitatea specifica a Inspectoratului de stat in constructii si salarizarea conducatorilor auto, se asigura din venituri extrabugetare constituite la acesta prin cota de participare a inspectoratelor teritoriale in constructii pentru cheltuielile de interes general al controlului de stat.

(2) Cheltuielile de personal, cheltuielile materiale si cele de capital ale Inspectoratului de stat in constructii si ale inspectoratelor teritoriale in constructii se suporta din veniturile extrabugetare constituite potrivit prevederilor ART. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii si ale prezentei hotarari.

(3) Salarizarea personalului Inspectoratului de stat in constructii si al inspectoratelor teritoriale in constructii se face potrivit prevederilor legale privind institutiile finantate integral din venituri extrabugetare.

ART. 8

Activitatea financiara a inspectoratelor teritoriale in constructii se supune dispozitiilor legale privind finantele publice, sens in care:

a) veniturile extrabugetare se incaseaza, se administreaza si se contabilizeaza de fiecare inspectorat teritorial in constructii si sunt purtatoare de dobanda;

b) din veniturile realizate conform legii inspectoratele teritoriale in constructii pastreaza la dispozitia lor 60% si vireaza Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei:

- 30% in contul deschis pentru elaborarea reglementarilor tehnice;

- 10% in contul deschis pentru Inspectoratul de stat in constructii in vederea suportarii tuturor cheltuielilor de personal, materiale si de capital, in interesul general al controlului de stat in constructii, precum si pentru editarea publicatiilor de specialitate specifice;

c) in afara veniturilor constituite in baza prevederilor ART. 40 din Legea nr. 10/1995, Inspectoratul de stat in constructii si inspectoratele teritoriale in constructii pot realiza venituri si din activitatile desfasurate pe baza de contract pentru autorizarea si acreditarea laboratoarelor de incercari in constructii, autorizarea specialistilor din activitatea de control al calitatii, dirigintilor de specialitate, editarea de publicatii de specialitate si pregatirea profesionala a personalului din domeniile calitatii constructiilor si disciplinei in urbanism, caz in care tarifele si preturile pentru serviciile executate se stabilesc prin negociere de catre conducatorul fiecarui inspectorat teritorial in constructii, cu avizul inspectorului de stat sef. Din veniturile astfel realizate se remunereaza si membrii comisiilor de autorizare;

d) bugetele de venituri si cheltuieli ale inspectoratelor teritoriale in constructii se aproba in conditiile prevazute de Legea finantelor publice;

e) utilizarea veniturilor constituite la dispozitia inspectoratelor teritoriale in constructii si a Inspectoratului de stat in constructii, precum si a celor pentru elaborarea reglementarilor tehnice, prevazute la lit. b), inclusiv a celor rezultate potrivit prevederilor lit. c), se urmareste prin personalul de specialitate economica al fiecarui beneficiar. Pentru raportarea executiei bugetului de venituri si cheltuieli beneficiarii de venituri extrabugetare intocmesc o dare de seama contabila pe care o depun la directia economica din minister, la termenele si pe formularele aprobate prin lege;

f) disponibilitatile la finele anului din veniturile extrabugetare se reporteaza in anul urmator si au aceeasi destinatie. Ele pot fi redistribuite in cursul anului urmator intre Inspectoratul de stat in constructii si inspectoratele teritoriale in constructii, precum si intre inspectoratele teritoriale in constructii, in functie de necesitati, cu aprobarea inspectorului de stat sef.

CAP. 4 Obligatii si raspunderi

ART. 9

Personalul de specialitate al Inspectoratului de stat in constructii si al inspectoratelor teritoriale in constructii raspunde de:

a) exercitarea controlului de stat cu privire la aplicarea unitara a prevederilor legale in domeniul calitatii constructiilor, in toate etapele si in toate componentele sistemului calitatii in constructii;

b) exercitarea controlului cu privire la respectarea regimului de autorizare a constructiilor;



c) constatarea contraventiilor, aplicarea sanctiunilor prevazute de lege si, dupa caz, oprirea lucrarilor realizate necorespunzator din punct de vedere al calitatii constructiilor;

d) constatarea contraventiilor, aplicarea sanctiunilor corespunzatoare si, dupa caz, oprirea executarii lucrarilor realizate ilegal sau desfiintarea constructiilor realizate in aceste conditii;

e) urmarirea indeplinirii la termenul stabilit a masurilor cuprinse in actele de control intocmite;

f) exercitarea altor atributii stabilite prin fisa postului.

ART. 10

(1) In exercitarea atributiilor ce ii revin personalul Inspectoratului de stat in constructii si al inspectoratelor teritoriale in constructii este investit cu exercitiul autoritatii publice si are urmatoarele drepturi si obligatii:

a) sa propuna, in cazuri justificate, suspendarea sau anularea atestarilor de experti, verificatori de proiecte, responsabili tehnici;

b) sa i se acorde, prin grija ministerului, asistenta juridica gratuita in cazul in care este implicat intr-o actiune judecatoreasca in legatura cu exercitarea atributiilor sale;

c) sa beneficieze de echipament de protectie aprobat potrivit normativelor de protectie a muncii;

d) Inspectoratul de stat in constructii si inspectoratele teritoriale in constructii pot construi sau amenaja din fonduri proprii extrabugetare centre de pregatire profesionala si obiective sociale proprii;

e) sa se preocupe permanent de perfectionarea pregatirii profesionale;

f) in actiunile de inspectie sa isi faca cunoscuta in prealabil calitatea si sa prezinte legitimatia de serviciu; sa respecte regulile stabilite in unitatea controlata privind accesul, protectia muncii, siguranta circulatiei si alte reguli specifice;

g) sa incheie, cu obiectivitate si fara partinire, acte scrise privind rezultatele inspectiilor; sa dea dovada de exigenta, fermitate, corectitudine, comportare civilizata;

h) sa pastreze secretul de serviciu, precum si secretul datelor si al informatiilor cu caracter confidential detinute sau la care are acces ca urmare a executarii atributiilor de serviciu;

i) la incheierea inspectiei sa restituie documentele puse la dispozitie de catre unitatea controlata, daca nu se convine altfel intre parti;

j) sa semnaleze conducerii Inspectoratului de stat in constructii sau inspectoratelor teritoriale in constructii, dupa caz, orice probleme deosebite legate de activitatea si atributiile acestora despre care ia cunostinta in timpul indeplinirii sarcinilor sau in afara acestora, chiar daca acestea nu vizeaza direct domeniul in care are responsabilitati si atributii;

k) sa nu angajeze institutia din care face parte decat in limita atributiilor de serviciu si a mandatului care i s-a incredintat de catre conducerea acesteia;

l) sa realizeze la timp si intocmai actiunile ce ii revin potrivit programelor aprobate sau dispuse expres de catre conducerea inspectoratului respectiv si sa raporteze despre modul de realizare a acestora;

m) sa pastreze in buna stare bunurile din dotare;

n) inspectorii Inspectoratului de stat in constructii raspund, potrivit dispozitiilor legale, de corectitudinea si exactitatea datelor, informatiilor, masurilor si sanctiunilor stipulate de ei in documentele intocmite.

(2) Incalcarea oricarei obligatii de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, dupa caz.

ART. 11

(1) Selectionarea personalului in vederea angajarii, definitivarii si promovarii in functii ierarhice sau in functii de conducere se face pe baza de concurs, potrivit legii.

(2) Inspectoratul de stat in constructii recruteaza personalul pentru ocuparea functiei de inspector de stat dintre cetatenii romani, pe baza unor criterii stabilite de acesta si aprobate de ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, in functie de specificul activitatii.

(3) Angajarea, transferul, detasarea, delegarea pe o perioada de pana la 60 de zile, aplicarea sanctiunilor disciplinare, inclusiv desfacerea contractului individual de munca al personalului Inspectoratului de stat in constructii si al inspectoratelor teritoriale in constructii, cu exceptia inspectorului-sef, se fac, in conditiile legii, de catre inspectorul de stat sef.

ART. 12

Pe baza prezentului regulament se vor intocmi noile fise ale postului pentru intregul personal al Inspectoratului de stat in constructii si al inspectoratelor teritoriale in constructii.

-------













Document Info


Accesari: 1118
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )