Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Angrenajul atotstrivitor

arta cultura












ALTE DOCUMENTE

UN ARTIST AL FOAMEI
Rezumat estetica fotografica
Idei de scenariu eveniment
NATURA SI IMPORTANTA JOCULUI CA FENOMEN DE CULTURA
PROIECTUL CULTURA SI CIVILIZATIE RURALA SI URBANA ROMANEASCA
ARHITECTURA, MUZICA SI LITERATURA
tablouri, picturi, poze
TRANSCENDEREA ABSURDULUI PRIN ARTA
Amza Pellea - Nea Marin
Arta Bisericeasca in evul mediu

Angrenajul atotstrivitor

Autorul celebrei Odiseei spatiale 2001 a socat, trei ani mai tārziu, publicul, cu ecranizarea unei nuvele distopice a lui Anthony Burgess. O Anglie terorizata de bande de tineri amorali, īnchinati adrenalinei, negasind alta distractie decāt īn violenta conjugata cu sex. Datarea e vaga, germenii fenomenului erau nu numai prezenti, la momentul imaginarii tabloului, ci, mai mult sau mai putin, pereni, de-a lungul unei istorii mai degraba fluctuante decāt ciclice.

Gentlemanul scortos, rasat si producator de humor inimitabil nu-i de 18518t1916s cāt unul din produsele tipologice ale unei epoci. Derbedeii a caror bravada sinistra ni se prezinta (cu un ochi entomologic, lipsit de repulsie sau simpatie) au humorul lor, rafinamentul lor, atāta ca sunt distructivi. Īn definitiv, ochiul entomologic, de care vorbeam, e cheia filmului. Caci turbulenta tinerei generatii e inerenta, īntr-un fel sau altul, oriunde si oricānd. Poti ignora insectele, chiar daca te sācāie, dar, de īndata ce le privesti la microscop, te īngrozesti.

Tabloul semnat de Burgess-Kubrick e mai putin un demers anticipativ, cāt o privire prin microscop a insectelor umane, aflate la limita dintre inerent si patologic social. Rostul e tot de semnal de alarma, iar sensul anticipativ, extrapolant, nu e de loc absent. Ni se pare doar ca e implicit, deci cu atāt mai terifiant. Dar faza descriptiva, desi ocupa o mare parte din teritoriul filmului, nu-i decāt punctul de plecare al unei demonstratii mult mai īnfricosatoare. Banda distruge, īn treacat, viata linistita (si luxoasa) a unei perechi de vārsta mijlocie, ucigānd femeia si schilodind, ireversibil, barbatul. Acesta e scriitor, om cu imaginatie. Sufletul i-a ramas si mai schilodit, nu poate depasi mentalitatea razbunarii.

O pirueta a hazardului i-l aduce la dispozitie pe liderul bandei (Malcolm McDowell). Infirmul, crunt īmbatrānit, īl terorizeaza cu muzica de Beethoven, la o intensitate sonora de nesuportat. Ajuns pe māna justitiei, individul e supus unui experiment psihologic, īn urma caruia devine alergic la orice forma de violenta. Eliberat, īsi cauta ciracii. Acestia au intrat īn politie. Pentru niste indivizi a caror meserie (si vocatie) se reducea la violenta, se dovedise singura solutie. Aici, privirea microscopica face loc net criticii sociale. Printr-o simpla trasatura de condei, componenta activa a sistemului imunologic al organismului social, abandonāndu-si functia recuperatorie, īsi tradeaza dezumanizarea. Boala sociala abia prefigurata e denuntata de-a dreptul.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Personajul, prin reflexele induse īn īnchisoare, devine vulnerabil la cel mai firav brānci pe strada. Iar ce primeste de la fostii lui ciraci, acum īmbracati īn uniformele politiei, e dramatic mai mult decāt un brānci. Dar, iata ca mai e ceva de spus. Ministrul justitiei, initiatorul experimentului exorcizant, īl viziteaza, la spital, pe fostul lui client, acum imobilizat īn ghips, atele si macarale medicale. Cu scop propagandistic (de imagine, s-ar zice īn jargomul prezent). si, spre surprinderea tuturor, a īnaltului functionar īn primul rānd, individul īsi regaseste intact tupeul de dinainte de tratament. Care nu l-a vindecat moral, i-a indus doar ideosincrazia la violenta fizica. Efectul a fost superficial, ineficient. Esecul e absolut. Abia acum, cu scurta secventa finala, critica sociala se extinde la aria maxima. Dar si asa, ramāne la nivelul tabloului, fara solutii. Marca personala a regizorului este grandiosul.
The clockwork orange
seamana mai mult, ca film, cu Odiseea spatiala 2001 dacāt aceasta din urma cu urmarea 2010.

La distanta de 14 ani, Terry Gilliam ofera un film īnrudit ideatic, ca extrapolare distopica, dar total diferit, ca textura, atmosfera si vibratie: Brazil. Universul administrativ descris e pur kafkian, contextul scenografic aduce aminte de Dune, prin designul, cu trimitere la anii '50, al unei aparaturi corespunzānd nivelului tehnologic vag rezonant cu prezentul producerii filmului. Dar, de aici īncolo, fantezia regizorului care colaborase cu grupul Monty Python se dezlantuie, parodiind, pe alocuri, o serie de filme de anticipatie construite pe backgroundul cliseului pesimist. Latura kafkiana se īmpleteste cu existenta paralela, īn plan oniric, a eroului, care-si gaseste īn Jonathan Pryce interpretul ideal.

Elementul comun al celor doua planuri: femeia care trebuie cautata īn orice poveste. Fata din vis e, īn realitatea distopica, un pui de terorista, sau, ma rog, o luptatoare īmpotriva sistemului, cu metode anarhiste. Dar eroul e smuls, cu brutalitate, de lānga ea, dupa un model spectacular al aparatului coercitiv, schema cu care īncepe povestea. Iar īncercarea fetei de a-l salva, cu mijloace care tin de commando si cu ajutorul unui seducator personaj secundar (De Niro, mereu convingator), se dovedeste a fi iluzorie, virtuala. Eroul sfārseste strivit de sistem.

Apartenenta initiala a eroului la sistemul īnsusi tine, īn egala masura, de Kafka si Orwell. Limbajul, stilul si scriitura sunt, īnsa, flamboyante si, simultan, riguroase. Cadrul cheie, īntr-o secventa lunga, dinspre final, e disparitia personajului lui De Niro, dizolvat de un curent de hārtii gunoiere, suflate de o furtuna stārnita din senin (trimitere dinamica inversa la After hours). De fapt, lista citatelor si trimiterilor ar depasi volumul unui text rezonabil despre film. Arhitectura filmului e una de jazz. Dar, nu ne dam seama de asta decāt cānd descoperim armonia povestii cu celebra melodie a lui Irving Berlin, care ritmeaza totul, care compatibilizeaza planurile narative si care-i da titlul.

Blade runner (sintagma practic intraductibila, nuvela originara aparānd, īn 1992, la Teora, sub titlul Vānatorul de recompense, versiune onesta a sofisticatului "Do androids dream of electric sheep" original) este cel mai dens si remarcabil dintr-o serie de filme de anticipatie, mai mult sau mai putin comerciale, puse īn circulatie īn anii '80. Daca Alien, facut cu 3 ani mai devreme, a determinat nu numai o lunga serie de sequels, care mai de care mai spectaculoase, dar lipsite, fiecare īn parte de inefabilul discret al originalului, ci si o moda a creaturii malefice, cea de-a doua creatie SF a personalului regizor britanic ar putea sa fi servit drept sursa de inspiratie pentru o parte din filmele pomenite mai sus.

Ridley Scott ecranizeaza o nuvela a unuia din cei mai stranii scriitori SF americani, Philip K.Dick (singurul apreciat de critica ruso-sovietica a vremii, din motive lesne de īnteles, dat fiind pesimismul funciar). Formula de adaptare e destul de similara cu cea utilizata de Truffaut la ecranizarea lui Bradbury: se ia partea de actiune, se transpune mot-ą-mot si se elimina elementele de context. Cuvāntul si ideea cheie a versiunii literare e "ferfenita" (excelent echivalent romānesc, gasit de un traducator profesionist, scriitor SF ca formatie). Cum simpla pronuntare, oricāt repetata, a cuvāntului, n-ar fi creat nici un echivalent filmic, metafora a cazut la selectie. In schimb, filmul practica un gen total diferit de humor (asta daca se admite ca scriitorul american, cam drogat, ar fi avut humor): Politistul vānator de recompense, are un aer robotic evident, ceea ce nici nu-i dificil de redat pentru Harisson Ford, īn vreme ce Rutger Hauer īmprumuta principalului android din cei ce trebuie (ex)terminati o respiratie pregnant umana. Sean Young, joaca cu provocatoare ambiguitate un personaj a carei natura androidica se dezvaluie tārziu si de care politistul se īndragosteste si mai ambiguu, īntr-un happy end formal, ironic si profund poetic.

E singura victorie, discutabila, asupra sistemului. Sistem care nu prea e sistem, asa cum victoria nu prea e victorie. si totusi, tocmai īn ambiguitatea falsului happy end se ascunde mai mult optimism si mai multa speranta decāt īn plecarea, nocturna, a lui Rick (fericita coincidenta onomastica) cu seful politiei vichyste, īn cautarea crucii de Lorena, cu pasul ritmat pe amintirea Marseiezei. Rapelul la forta, mai mult sau mai putin ascunsa, a finalurilor filmelor lui Ridley Scott, ni se pare tonul cel mai sanatos cu care se poate īncheia un text dedicat cātorva filme care, poate, au lipsit cel mai mult cinematografiei estice, la vremea cortinei de fier.

Fise tehnice :

A Clockwork Orange, SUA, 1971
Regia : Stanley Kubrick
Cu : Malcolm McDowell

Brazil, SUA, 1985
Regia : Terry Gilliam
Cu : Jonathan Pryce, Michael Palin, Robert De Niro

Blade Runner, SUA, 1982
Regia : Ridley Scott
Cu : Harisson Ford, Rutger Hauer, Daryl Hannah, Sean Young


 Radu Ilarion Munteanu














Document Info


Accesari: 823
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )