Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CRITON Sau DATORIA CETATEANULUI (dialog etic)

arta cultura












ALTE DOCUMENTE

Fotografie de exterior
Adevarata \"revolutie culturala"
Cultura fara frontiere Rezumatul Proiectului
C U L T U R A
EDUCATIE MUZICALA - Aria curriculara : Arte
Portul polular din zona Tarii Oltului
CODURILE GRAAL-ului
NATURA SI IMPORTANTA JOCULUI CA FENOMEN DE CULTURA

CRITON Sau DATORIA CETĂŢEANULUI (dialog etic)

Socrate, Criton



Introducere

SOCRATE: De ce-ai venit asa de dimineata, Criton? Au nu-i înca prea devreme?

CRITON: Da, e foarte devreme.

SOCRATE: Cât sa fie?

CRITON: Nu s-au revarsat înca zorile.

SOCRATE: Ma mir cum de-a vrut sa te lase paznicul închisorii.

CRITON: îmi este prieten acum, Socrate, de când tot vin pe-aici; apoi, mai e si cinstit de mine cu câte ceva.

SOCRATE: si... ai venit acum, ori mai de mult?

CRITON: Cam de mult.

SOCRATE: Atunci, de ce nu m-ai trezit îndata, ci ai stat tacut lânga mine?

CRITON: Nu, pe Zeus, Socrate. si eu, în locul tau, n-as voi sa fiu într-o atât de mare neliniste si mâhnire. Pe tine însa de mult te privesc si te admir cât de linistit dormi! si într-adins nu te-am trezit... ca sa mai traiesti câteva clipe, cât este cu putinta, fara de griji. De multe ori, si mai înainte în tot cursul vietii, eu ti-am fericit caracterul; dar cu deosebire în nenorocirea de fata, cât de usor si linistit o înduri!

SOCRATE: Ar fi nepotrivit pentru mine, Criton, la vârsta mea, sa ma mâhnesc prea mult ca trebuie în sfârsit sa mor.

63

43a

PLATON

cCRITON: si altii, Socrate, sunt coplesiti de asemenea nenorociri,

si, desi la aceeasi vârsta, totusi nimic nu-i împiedica de a se întrista foarte de soarta ce-i asteapta.

SOCRATE: Asa este. Dar, în sfârsit, de ce ai venit asa de dimineata?

CRITON: Rea veste sa-ti aduc, Socrate. Rea - nu pentru tine, pe cât vad, ci pentru mine si pentru toti prietenii tai; rea si greu de îndurat, caci o socotesc ca pe cea mai grozava din câte am avut de suferit vreodata.

dSOCRATE: Ce veste? Nu cumva a venit corabia din Delos, a carei

sosire trebuie sa-mi aduca moartea?

CRITON: Nu, n-a sosit înca, dar mi se pare ca va sosi azi, dupa cât am aflat de la niste calatori veniti din Sunion, care au lasat-o în urma lor, acolo. Este asadar sigur din aceste vesti ca va sosi azi si ca tu, Socrate, pâna mâine trebuie sa-ti pui capat vietii.

SOCRATE: Sa fie cu bun noroc, Criton! Daca asa le-a placut zeilor, asa sa fie. Totusi, eu nu cred ca va veni azi. 44aCRITON: De unde ai aceasta credinta?

SOCRATE: Iata de unde; în adevar, eu trebuie sa mor a doua zi dupa ce va sosi corabia.

CRITON: Asa este; cel putin stapânii închisorii asa spun.

SOCRATE: Ei bine, nu cred ca pluta va sosi în decursul zilei de azi, ci mâine. si am aceasta credinta dintr-un vis, pe. care l-am avut asta-noapte, putin înainte... poate tocmai în timpul când nu m-ai trezit...

CRITON: Cum era visul?

SOCRATE: Se facea ca o femeie frumoasa, bine facuta, si bînvaluita în haine albe, ma striga si-mi zicea: "Socrate, numai în ziua de-a treia vei fi tu în Ftia manoasa*'1.

CRITON: Ce ciudat vis, Socrate!

SOCRATE: Ba foarte lamurit, cel putin asa-mi pare mie, Criton.

CRITON: Fie si "foarte lamurit", daca ti se pare asa. Dar,

minunate Socrate, macar acum asculta-ma si te mântuieste. Daca mori,

eu nu voi avea numai o suferinta. Afara de aceea ca pierd un prieten,

cum n-am sa gasesc altul niciodata, dar în ochii multora care nu ne

ccunosc bine, nici pe mine nici pe tine, voi aparea ca un om care, desi

1 Iliada, IX, 363. Sunt cuvinte pe care Ahile, mâniat, le rosteste catre Odiseu. Numai persoana verbului e aici schimbata.

64

CRITON

eram în stare sa te scap, totusi am pregetat, fiindca n-as fi voit sa cheltuiesc ceva bani. si... ce faima poate fi mai urâta decât aceea de a parea ca pretuiesti mai mult banii ca prietenii? Desigur, multimea nici n-are sa creada ca tu, cu toate îndemnurile din inima ale noastre, n-ai v 10110q1610k rut sa iesi de aici.

SOCRATE: Dar, fericitule Criton, de ce ne-am sinchisi asa de mult de parerea multimii? Doar cei cu minte, singurii de care trebuie sa ne ocupam, vor sti sa judece ca lucrurile s-au întâmplat precum au si fost în realitate.

CRITON: Vezi numai, Socrate, si de parerea celor multi este nevoie sa ne ocupam. Dovada însesi împrejurarile de fata, ca sunt în stare cei multi sa savârseasca nu cele mai neînsemnate nenorociri, dar cele mai mari - grozave chiar -, când cineva a fost ponegrit îndeajuns fata de ei.

SOCRATE: Ah, Criton, cât as fi dorit ca multimea sa fie în stare sa savârseasca si cele mai mari rele, în schimb sa poata face si cel mai mare bine; ce frumos ar fi fost! De fapt, cei multi nu sunt în stare pentru nici una; ei nu se învrednicesc sa faca nici ceva cugetat, nici chiar necugetat, ci lucreaza asa, la întâmplare.

CRITON: Fie cum zici; dar spune-mi, Socrate, nu cumva te îngrijesti pentru mine si ceilalti prieteni? Nu cumva te temi sa iesi de aici ca sicofantii1 sa nu urzeasca încurcaturi, ca te-am facut scapat? si vom fi siliti, astfel, sau sa ne pierdem întreaga stare, sau sa cheltuim foarte multi bani; sau, pe lânga acestea, sa mai patimim si cine stie ce. Ca daca te temi de asa ceva, lasa-ncolo, rogu-te, asemenea griji; doar este din parte-ne o datorie sa te scapam chiar cu primejdia aceasta sau, de va fi nevoie, cu pretul unei primejdii mai mari. Asculta-ma dar si nu face altfel.

SOCRATE: si de asta ma îngrijesc, Criton, si de multe altele.

CRITON: Ei bine, sa nu te temi pentru asa ceva, caci suma de bani pe care-o cer cei care te vor scapa de aici nu este mare ; pe de alta parte, nu vezi ca sicofantii sunt asa de ieftini încât nici pentru ei n-ar fi nevoie de multi bani? Chiar numai averea mea, care este si a ta, ar fi, cred, de

1 Erau un fel de paratori publici; ei au denuntat mai întâi contrabandele cu smochine, de aici numele de sicofanti; pe urma însa, prin abuz, ei delatau orice, adica si bune si rele, îndeplinind rolul pe care îl joaca azi, în democratie, unele ziare ce nu pot trai prin "tiraj".

65

45a

PLATON

46a

ajuns. Dar daca tu, îngrijindu-te de mine, crezi ca nu se cade ca eu sa-mi risipesc averea, mai sunt aici si altii: desi straini, ei sunt gata sa cheltuiasca. Unul dintre ei, tebanul Simmias1, a si adus cu el banii necesari. Gata este si Kebes, gata în tot momentul înca multi altii. Asa încât, cum spuneam, nici de starea noastra sa n-ai teama; nu respinge mântuirea si nu mai spune ce ziceai la tribunal, ca fugind îti va fi displacuta viata si ca nu vei sti ce sa faci. în tot locul doar, pe unde te voi duce de aici, vei gasi admiratori; iar de vei vrea sa te duci în Tesalia, am acolo prieteni, care te vor pretui mult si-ti vor da siguranta vietii; si nimeni din Tesalia nu te va stingheri.

Mai mult, Socrate; mi se pare ca ceea ce faci nu este nici drept; anume ca, desi poti scapa, tu te predai; ba chiar lucrezi cu râvna sa ti se întâmple ceea ce numai niste dusmani ar putea sa-ti faca, cum ti-au si facut; dusmani care ar voi sa te piarda cu totul. Afara de asta, mi se pare ca-ti tradezi propiii-ti copii, de vreme ce, putând tu însuti sa-i cresti si sa-i educi, pleci si-i parasesti în voia soartei... sa faca din parte-ti ce-or sti. Ei vor împartasi, cum e si firesc, soarta pe care o au orfanii, lipsiti de orice ocrotire. Caci, ori nu trebuie sa ai copii, ori, daca-i ai, se cade sa suferi împreuna cu dânsii pâna la sfârsit, crescându-i si educându-i. Dar tu alegi, dupa parerea mea, calea cea mai usoara, când ar trebui, dimpotriva, sa alegi calea cea mai vrednica de un barbat îndraznet si cinstit; mai ales de unul ca tine, care necontenit ai spus ca în decursul întregii vieti n-ai parasit cararea virtutii. De aceea, mie cel putin mi-e rusine atât pentru tine, cât si pentru noi, amicii tai, nu cumva sa se creada ca tot ce s-a întâmplat cu tine s-a facut din cauza nemerniciei noastre, atât când s-a adus procesul la tribunal - ca s-a adus, desi putea sa nu fie adus -, cât si pentru felul cum s-a dezbatut. Iar acum, în urma, ca o culme a batjocurii, dam impresia ca fugim de primejdie ca niste lasi si fricosi, de vreme ce nici noi nu te-am mântuit, nici tie nu ti-am dat cel mai mic ajutor, ca sa te mântuiesti singur, atunci când era usor si cu putinta. Acestea sa le iei aminte, Socrate, ca nu cumva, pe lânga nenorocirea ce ne izbeste, sa ne mai facem si de ocara, si tu si noi! Gândeste-te, ori mai degraba hotaraste-te, caci nu mai este acum vreme de gândit. si este o singura hotarâre, caci totul trebuie sa se savârseasca



1 Simmias si Kebes sunt doi filosofi tebani, buni prieteni ai lui Socrate. în Fedon ei au roluri însemnate.

66

CRITON

în cursul acestei nopti. Daca zabovim acum cât de putin, nu va mai fi usor si cu putinta pe urma. Ci în orice caz, Socrate, asculta-ma si nu face altminteri, cu nici un pret!

Principiile lui Socrate

SOCRATE: Dragul meu Criton, zelul tau este vrednic de toata lauda, daca-i însotit de dreptate; daca nu, atunci e cu atât mai vrednic de dojana, cu cât este mai mare.

Ia sa cercetam: oare este drept ca noi sa facem asa ceva, sau nu? Eu totdeauna, nu numai acum, am fost astfel, ca din toate cele ce alcatuiesc fiinta mea am dat ascultare numai uneia: ratiunii. Aceasta mi s-a parut, dupa judecata mea, cel mai bun îndreptar. si credintele mele, marturisite altadata, nu pot acum, fiindca mi s-a schimbat soarta, sa le nesocotesc eu însumi. Dimpotriva, ele sunt în totul aceleasi; fiind însa mai vârstnice, le cinstesc ca si mai înainte. Daca deci în împrejurarea de fata nu vom avea de spus convingeri mai bune decât acestea, sa stii bine ca nu te voi asculta, chiar daca puterea celor multi m-ar speria ca pe copii si m-ar ameninta cu suferinte mai grozave decât cele de acum; chiar daca m-ar osândi lanturilor, confiscarii averilor si mortii.

Cum am putea deci sa cercetam lucrurile cu cea mai dreapta masura? Iata: sa luam din nou întrebarea pe care ai atins-o cu privire la parerile lumii. Este drept sau nu ce mi s-a spus de atâtea ori, ca de parerile unora trebuie sa tinem seama, de ale altora nu? si cele vorbite altadata erau bune numai înainte de a trebui sa mor, iar acum sa încep a sustine ca atunci vorbeam numai asa, pentru a vorbi, si ca nu erau în realitate decât niste copilarii si flecareli? Doresc mult, Criton, sa cercetam împreuna daca eu mi-am schimbat si credintele o data cu situatia, ori sunt aceleasi ca înainte; precum si daca trebuie sa parasesc acum acele credinte, sau sa le urmez.

S-a spus parca, pe cât mi-aduc aminte, de multe ori de catre cei cu temei serios de judecata, cum eu însumi am spus-o acum, ca dintre parerile exprimate de oameni pe-ale unora ar trebui sa le pretuim mult, pe-ale altora deloc. în numele zeilor, Criton, nu gasesti asta bine cugetat? în adevar, tu, dupa mersul obisnuit al lucrurilor omenesti, esti în afara de primejdia sa mori mâine, si nu te-ar putea însela în pareri o nenorocire apropiata, ca pe mine. Cugeta prin urmare: nu-ti pare dreapta

67

47a

PLATON

CRITON

judecata ca nu trebuie sa pui acelasi pret pe parerile oamenilor, ci pe unele da si pe altele nu, si nu pe-ale tuturor oamenilor, ci pe-ale unora da, pe-ale altora nu? Ce zici? Nu sunt acestea niste judecati drepte?

CRITON: Drepte.

SOCRATE: Nu sunt de pretuit prin urmare numai parerile exacte, iar cele slabe nu?

CRITON: Desigur.

SOCRATE: si parerile exacte, nu sunt ale celor priceputi? Cele slabe, nu sunt ale celor prosti?

CRITON: Cum de nu?

SOCRATE: Ia sa vedem acum, dupa ce temei le deosebim pe unele de celelalte?

Un gimnast, care se ocupa de aproape cu arta aceasta, va tine socoteala de parerea - fie laudativa, fie critica - a oricui se întâmpla, sau numai de parerea aceluia care este ori medic ori maestru de gimnastica?

CRITON: Numai de parerea acestuia.

SOCRATE: Asadar, trebuie sa se fereasca de critica si sa doreasca numai lauda acestuia, iar nu si a celor multi?

CRITON: Fireste.

SOCRATE: Daca-i asa, el trebuie sa lucreze, sa faca exercitii, sa manânce ori sa bea dupa cum îl sfatuieste cel învatat si priceput, iar nu dupa cum i se va parea unuia si altuia.

CRITON: Asa este.

SOCRATE: Bine. Dar daca nu-1 va asculta, si-i va dispretui si critica si lauda, si s-ar lua dupa parerile multimii cu desavârsire nepricepute, oare nu va avea de îndurat nici o paguba?

CRITON: Cum de nu?

SOCRATE: si care este anume aceasta paguba? Unde tinteste ea si ce particica din fiinta acestui neascultator va atinge?

CRITON: Fara îndoiala, trupul lui; pe acesta-1 distruge.

SOCRATE: Bine judeci. si la fel se întâmpla cu celelalte lucruri, Criton, ca sa nu le mai cercetam pe toate. Fara îndoiala ca si în privinta dreptului si nedreptului, a cinstei si rusinii, a binelui si raului, asupra carora este si discutia noastra de acum: trebuie oare sa fim ascultatori ai parerii celor multi si sa ne ferim de critica lor, sau numai ai parerii aceluia care singur se pricepe, pe care trebuie sa-1 respectam si de care trebuie sa ne temem mai mult ca de toti ceilalti? si nu vom asculta sfatul

68

lui, nu vom scadea si distruge din noi tocmai partea care prin dreptate desavârseste sufletul, prin nedreptate-1 nimiceste? Ori nu este asa?

CRITON: Cred ca da, Socrate.

SOCRATE: Ia vezi acum. Daca, ascultând de nepriceputi, ne stricam diferite organe ale trupului, care se pastreaza numai prin igiena, iar prin boli se vatama, oare nu putem vietui cu un trup vatamat? Totusi, este sau nu acesta un trup?

CRITON: Este.

SOCRATE: Bine, dar este oare de trait cu o asa ruina de trup

vatamat?

CRITON: Nicidecum.

SOCRATE: Dar atunci putem trai daca ni se strica acea parte a fiintei noastre pe care nedreptatea o vatama, iar dreptatea o pastreaza? Sau socotim ca acea parte a fiintei noastre în care salasluieste nedreptatea si dreptatea este de mai mic pret ca trupul?

CRITON: Ba nicidecum.

SOCRATE: Atunci, mai de pret?

CRITON: Cu mult.

SOCRATE: Asadar, preabunule, trebuie sa ne îngrijim foarte mult de ceea ce vor zice despre noi, nu cei multi, ci numai cel care pricepe lucrurile drepte si nedrepte; ce va zice unul singur; în sfârsit, ce va zice însusi Adevarul1. Vezi prin urmare ca n-ai judecat drept adineauri, când socoteai ca noi trebuie sa ne ocupam de parerea multimii despre lucrurile drepte, cinstite, bune si de potrivnicele lor.

Bine, ar putea zice unul, nu-s capabili cei multi sa ne omoare?

CRITON: Da, desigur; este învederat ca ar putea sa zica cineva, Socrate.

SOCRATE: Adevar graiesti. Dar, minunatule, judecata pe care am desfasurat-o se pare ca-i la fel cu aceea de mai sus. De rândul acesta cerceteaza lucrul urmator: daca mai ramâne în picioare faptul ca nu a trai e de mare pret, ci a trai cinstit.

CRITON: Ramâne.

SOCRATE: Ramâne si faptul ca a trai cinstit este totuna cu a trai corect si drept, sau nu ramâne?

1 Adevarul - zice M. Croiset, nota, op. cit., 223 -, conceput ca atribut esential al lui Dumnezeu, pare aici identificat cu Dumnezeu însusi.

69

48a

PLATON

CRITON

49a

CRITON: Ramâne.

SOCRATE: Acum, dupa aceste puncte de reazem recunoscute de tine, sa cercetam daca este drept ca eu sa ies de aici fara voia atenienilor, sau nu este drept. si, daca ni se va parea drept, s-o facem, daca nu, sa lasam gândul asta.




Cât despre observarile pe care le-ai însirat cu privire la risipirea de bani, la renume... nu le lua în serios, Criton, caci sunt observari tocmai ale multimii care cu usurinta omoara un om si l-ar învia cu usurinta dac-ar fi în stare - atât e de mintoasa! Noi însa, fiindca ratiunea ne învata asa, n-avem de cercetat nimic alta, decât ce-am vorbit si adineauri; anume daca, miruind prin bani si prin obligatiile noastre, atât voi, care ma scapati, cât si eu, mântuitul, vom lucra cele drepte; sau daca, facând acestea, vom savârsi în adevar o nedreptate. si, daca ni se va parea ca savârsim lucruri nedrepte, sa mai fie oare nevoie de a pregeta daca trebuie sa murim ramânând aici si pastrând linistea si daca trebuie sa înduram orice suferinta mai înainte de a savârsi o nedreptate?

CRITON: Cred ca ai dreptate; Socrate, cerceteaza acum ce e de facut?

SOCRATE: Sa cercetam, bunule, împreuna. si daca ai pe undeva de întâmpinat ceva, în timp ce eu vorbesc, spune si te voi asculta; dar daca nu vei avea, înceteaza odata, fericitule, de a-mi tot spune vorba ca trebuie sa plec de aici fara voia atenienilor. De altfel, eu pun mare pret daca ma poti convinge sa fac asa ceva. Observa deci începutul cercetarii mele si încearca sa-mi raspunzi la întrebare, întocmai dupa convingerile tale.

CRITON: Voi încerca.

SOCRATE: Oare putem sustine ca niciodata nu trebuie sa savârsim cu stiinta o nedreptate, sau în unele împrejurari o putem savârsi, în altele nu? Ori dimpotriva: în nici o împrejurare nu este nici bine nici cinstit a savârsi nedreptatea, lucru asupra caruia ne-am înteles si mai înainte adeseori si acum, de curând, iarasi? Oare toate acele vechi marturisiri ale noastre s-au risipit în câteva zile si este cu putinta, Criton, ca noi, barbati asa de vârstnici, care am discutat împreuna cu seriozitate, sa fi uitat pâna într-atât de noi însine, încât sa nu ne deosebim întru nimic de copii? Oare mai presus de toate nu sta faptul, pe care noi l-am sustinut înainte, ca a savârsi o nedreptate ramâne pentru faptuitor în orice împrejurare ceva necinstit si rusinos, fie ca vor aproba cei multi,

i

fie ca nu; fie ca vom avea de îndurat suferinte mai grele ca astea, fie mai usoare? Spunem sau nu?

CRITON: Spunem.

SOCRATE: Asadar, în nici o împrejurare nu trebuie sa savârsim nedreptatea.

CRITON: Nu, desigur.

SOCRATE: Prin urmare nici când cineva a îndurat o nedreptate nu trebuie s-o întoarca cum cred cei multi, de vreme ce în nici o împrejurare nu trebuie sa savârsim o nedreptate.

CRITON: Nu, pe cât se pare.

SOCRATE: Dar ce zici, Criton? Se cade sa facem rau sau nu?

CRITON: Nu se cade defel, Socrate.

SOCRATE: Ce zici însa: daca cineva a suferit un rau, este drept sau nu sa raspunda cu rau, cum zic cei multi?

CRITON: în nici o împrejurare, nu.

SOCRATE: în adevar, nu este nici o deosebire între a savârsi un rau si a pricinui cuiva o nedreptate.

CRITON: Adevar graiesti.

SOCRATE: Asadar nici cu nedreptate nu trebuie sa raspundem, nici cu rau, nici unui om, oricât am fi fost nedreptatiti de dânsul1. Baga de seama, Criton! Recunoscând aceasta, sa nu spui ceva împotriva convingerii tale; doar eu stiu cât de putini oameni au o astfel de credinta si mai ales câti si-o vor mentine!

Iar când unii cred într-un fel, altii în altul, stii ca nu este cu putinta între dânsii un temei comun de discutie. Dimpotriva, urmeaza cu necesitate ca fiecare va dispretui parerile celuilalt, ori de câte ori va avea prilejul sa le cunoasca. De aceea, gândeste-te si tu cât mai bine, daca poti fi partasul ideilor mele; si, daca crezi ca mine, numai atunci sa începem discutia, plecând de la principiul ca nu trebuie, în nici o împrejurare, nici sa savârsim nedreptatea, nici sa raspundem cu ea; si tot astfel, nici sa savârsim raul, nici sa raspundem cu el. Sau poate nu împartasesti punctul meu de plecare? Cât despre mine, de mult am aceasta credinta si o pastrez înca; iar tu de ti-ai schimbat cumva ideile

1 Aici se exprima cel mai înalt punct din morala precrestina; si meritul acestei înaltimi de vederi revine întreg lui Socrate. Altminteri morala greaca curenta era a "tratamentului egal", un fel de talion (Cf. Aristotel, Morala Nicom., V, 8).

70

71

PLATON

spune-mi-o, explica-te. Daca însa ramâi la convingerile de mai înainte, asculta si ce decurge din ele.

CRITON: Dar si ramân si gândesc la fel cu tine; urmeaza numai!

SOCRATE: Sa arat deci ce decurge din aceasta... sau mai bine sa te întreb pe tine. Oare daca cineva marturiseste si fagaduieste cuiva niscai lucruri drepte, trebuie sa le împlineasca, sau poate sa-1 amageasca?

CRITON: Trebuie sa le împlineasca.

SOCRATE: Atunci baga de seama ce urmeaza: iesind de-aici fara 50a de voia cetatii, savârsesc sau nu o nedreptate, mai ales fata de cineva care cu nimic n-o merita? si mai ramân eu în cadrul dreptelor mele credinte de altadata, sau nu?

CRITON: Nu-ti pot raspunde, Socrate, la aceasta întrebare; n-o înteleg.

Prosopopeia Legilor

SOCRATE: Atunci baga de seama, sa-ti spun altfel. Daca în clipa fugii mele - sau cum vrei sa numesti aceasta iesire - m-ar întâmpina b legile si însasi cetatea si mi-ar zice: "Socrate, spune-mi, ce-ai de gând sa faci? Nu cumva prin lucrul de care te-ai apucat ti-ai pus în gând sa ne nimicesti pe noi, legile si statul întreg, pe cât este în puterea ta? Oare crezi ca este cu putinta sa dainuiasca si sa nu se surpe statul în care legile faurite n-au nici o putere, ci sunt calcate si nimicite de fiecare particular?" Ce vom raspunde, Criton, acestor învinuiri si altora multe de acelasi fel? Caci multe ar putea spune cineva, si mai ales un avocat, despre calcarea legilor, care, cum stii, orânduiesc si poruncesc ca c judecatile date sa fie suverane. Le vom raspunde ca statul ne-a nedreptatit si ca judecata sa n-a dat o sentinta dreapta?

CRITON: Pe Zeus, Socrate, le vom raspunde.

SOCRATE: "Dar ce este aceasta, Socrate, vor replica atunci legile. Asa ne-am înteles cu tine? Oare nu sa ramâi supus hotarârilor pe care statul le va da în judecatile sale?"

si daca ne-ar prinde mirarea ca ne vorbesc asa, ele ar putea

adauga: "Nu te mira, Socrate, de întrebarile noastre, ci mai degraba

raspunde; mai ales ca esti obisnuit sa întrebuintezi vorbirea cu întrebari

dsi raspunsuri. Haide dar, spune cu ce ti-am gresit noi si statul de ne calci în

72

CRITON

picioare? Nu noi te-am creat mai întâi? Nu prin mijlocirea noastra tatal tau s-a casatorit cu mama-ta, si te-au nascut pe tine? Spune-mi, te plângi cumva ca unele dintre noi, de pilda cele privitoare la casatorie, nu suntem bine alcatuite? - Nu ma plâng, le-as spune. - Poate împotriva acelor ce se ocupa de cresterea si educatia copiilor, în puterea carora ai fost si tu educat? Nu cumva n-au orânduit bine acele legi dintre noi care au sfatuit pe tatal tau sa-ti dea o pregatire în directia artelor si gimnasticii? - Bine au orânduit, le-as spune. - Bine; dar atunci, daca prin noi te-ai nascut, ai crescut si ti-ai primit educatia, ai putea spune ca nu esti fiul si robul nostru1, nu numai tu, dar si stramosii tai? si daca lucrul este asa, crezi oare ca drepturile tale sunt egale cu ale noastre? Ca ce ni-i dat noua sa facem cu tine îti este dat si tie sa faci cu noi? Cum, daca cu tatal sau stapânul tau, când ai fi sclav, n-ai avea drepturi egale, si n-ai fi îndreptatit sa-i atingi, oricât ai fi îndurat din pricina lor, nici sa le raspunzi, auzindu-i ca te vorbesc de rau, nici sa-i lovesti, daca te-ar lovi, nici altele de acest fel, oare fata de patrie si de noi, legile, îti va fi îngaduit ca, daca am hotarât sa te nimicim - socotind ca facem acest lucru drept - tu sa te apuci la rândul tau sa ne nimicesti,întrucât atârna de tine, pe noi legile si patria ta? si, facând acestea, mai si spui ca savârsesti lucruri drepte, tu, care n-ai parasit niciodata adevarul si calea virtutii? Oare asa de întelept esti, încât nu întelegi ca în fata zeilor si-a oamenilor cu judecata patria este mai pretuita, mai însemnata, mai sfânta si mai respectata decât mama, decât tata, decât stramosii? Ca pentru patrie, chiar când ne supara, trebuie sa avem veneratie, supunere si îngrijire mai mult decât pentru tata? Ca pe dânsa sau o îndupleci prin convingere, sau, daca nu, trebuie sa faci ce-ti porunceste si sa înduri în tacere ceea ce a poruncit ea: fie bataie, fie lanturi, fie chiar de te-ar duce în razboi, sa cazi ranit sau mort? Ca datoria noastra cere supunere, ca dreptatea cere sa nu ne dam în laturi, nici sa ne codim, nici sa parasim rândul? Ca si în razboi si la judecatorie si peste tot trebuie sau sa savârsim ce va porunci patria si statul nostru, sau sa-1 convingem pe

1 Ideea de a socoti pe cetatean rob al statului este straina dreptului modern. Antichitatea greaca n-avea notiunea drepturilor individului. N-o gasim nici în Republica lui Platon, nici în Politica lui Aristotel. (M. Croiset, op. cit., 227). Spiritul întreprinzator al burgheziei veacului V si în genere democratia au însemnat, prin sofisti, un protest împotriva acestei traditii de anihilare a individului.

73

51a

PLATON

calea pe care ne-o da dreptatea? Ca, în sfârsit, daca samavolnicia nu este cuviincioasa nici fata de mama, nici fata de tata, cu mult mai putin este îngaduita fata de patrie?"



Ce vom spune la acestea, o Criton? Marturisi-vom ca legile vorbesc adevarul, ori nu?

CRITON: Mi se pare ca da.

SOCRATE: "Vezi prin urmare, Socrate, ar mai zice legile: daca noi spunem lucruri adevarate, cele ce tu savârsesti acum nu sunt drepte; ca noi nu numai ca te-am nascut, te-am crescut, te-am educat si te-am

d împartasit cu toate bunurile din care am avut, pe tine si pe toti concetatenii tai, dar declaram de mai înainte si îngaduim oricui dintre atenieni ca îndata ce va deveni cetatean în vârsta si va cunoaste viata statului si pe noi, legile lui, daca nu-i vom placea, sa-si ia ale sale îndata si sa se duca aiurea oriunde voieste. si nici una din noi, legile, nu-i stam în cale, nici una nu-1 sfatuim altminteri pe oricine ar vrea sa plece, daca noi si acest stat nu-i suntem pe plac. Deci sa se duca fie în vreo colonie,

e fie în strainatate, fie oriunde i-ar placea, luându-si tot avutul. Acela dintre voi însa care va ramâne aici, vazând în ce chip noi împartim dreptatea si orânduim treburile statului, aceluia îi spunem din acea clipa ca prin însusi acest fapt a marturisit ca va face tot ce-i vom porunci; iar daca nu se supune, îl facem de trei ori vinovat: mai întâi fiindca copilul nostru nu ne asculta; apoi, fiindca este crescut si educat de noi; al treilea

52a fiindca, marturisindu-ne o data credinta si supunere, nici el nu se supune noua, nici pe noi nu ne convinge de necorectitudinea faptelor noastre; si, pe când noi abia-1 îndemnam sa faca ce-am hotarât, fara sa-1 silim cu salbaticie s-o faca, ci doar sa-si aleaga din doua una, ori sa ne convinga, ori sa se supuna, el nu face nimic din acestea.

Aceste vini, Socrate, ti le aducem si tie, daca vei savârsi ce-ai pus de gând, nu mai putin decât le-am aduce oricarui atenian, ba chiar îndeosebi."

si daca la rându-mi le-as întreba pentru ce toate astea, poate mi-ar da o buna lectie, raspunzându-mi ca eu, mai mult decât oricare atenian, am recunoscut ca înteleg sa traiesc în Atena. "Mari dovezi (ar mai putea spune) ne-ai dat pâna acum, Socrate, ca noi si statul ti-am fost pe plac.

b N-ai fi ramas doar în oras cu atâta statornicie cum n-a stat nici un atenian, daca nu ti-ar fi placut îndeosebi. Nicicând n-ai iesit din cetate,

74

CRITON

nici macar la marile serbari1, afara de-o singura data, la jocurile din Istm. Nicaieri nu te-ai dus aiurea, decât în razboi, ca soldat2; niciodata n-ai facut macar o calatorie pe-afara, cum fac ceilalti oameni; nici nu te-a prins dorinta sa cunosti vreun alt oras sau alte legi; dimpotriva, noi si cetatea nostra ti-am fost de ajuns; ba ti-am fost pe plac atât de mult c încât, consimtind sa fii cetateanul nostru, pe lânga multe altele, ai devenit aici si tata de copii; iata cea mai buna dovada ca-ti place.

în sfârsit, în timpul procesului ai fi putut sa te surghiunesti, daca ai fi vrut, si-ai fi facut atunci cu voia noastra ceea ce savârsesti acum fara voia statului. Atunci te laudai ca nu te-atinge faptul ca trebuie sa mori, ci voiai mai bine - dupa cum spuneai - moartea decât surghiunul; acum însa nici nu respecti acele credinte, nici nu-ti pasa de noi, legile, ci încerci sa ne strivesti; savârsesti fapte pe care doar cel mai d dispretuit rob le-ar putea face, încercând sa lucrezi împotriva învoielii noastre si a marturisirilor tale, prin faptul ca ai consimtit sa fii cetateanul nostru. si, mai întâi, sa ne raspunzi daca noi spunem sau nu adevarul când marturisim ca ai consimtit cu fapta, nu cu vorba, sa fii cetateanul nostru."

Ce sa spunem fata de acestea, Criton? Putem raspunde ceva sau trebuie sa recunoastem ca-i asa?

CRITON: Trebuie sa recunoastem, Socrate.

SOCRATE: "Ce faci tu acum altceva (ar mai spune) decât nesocotesti întelegerea cu noi si însesi marturisirile tale? si totusi te-aie învoit cu noi nu prin constrângere, nu prin înselaciune, nu nevoit de a te hotarî într-un timp scurt, ci vreme de saptezeci de ani, în curgerea carora ai fi avut prilejul sa pleci, daca nu ti-am fost pe plac si daca hotarârile noastre nu ti-au parut drepte. Tu însa n-ai preferat53a nici Lakedaimon, nici Creta, despre care zici mereu ca au bune legaturi3, nici vreun alt oras grec sau strain; ci ai iesit din Atena mai rar si decât schiopii si decât orbii si decât alti neputinciosi. Este dar o dovada

1Theoria (pe care aici o echivalam cu termenul marile serbari) înseamna si solia cetatilor la serbarile din Olimpia, Delfi, Corint sau Nemeia.

2Precum s-a vazut în Apararea lui Socrate, Socrate luase parte la luptele de la Poteidaia, Amphipolis si Delion.

3Lakedaimon si Creta aveau constitutii prin excelenta aristoerate, atribuite unor legiuitori renumiti ca Licurg si Minos. Atât Socrate cât si Platon le pretuiau îndeosebi, fiindca erau împotriva curentului democratic al timpului.

75

PLATON

CRITON

neîndoielnica ca ti-am fost pe plac mai mult decât oricarui atenian - si statul si noi, legile lui. Caci cui ar putea sa-i placa un stat, iar legile lui sa nu-i placa? Prin urmare, nu ramâi acum credincios propriilor tale marturisiri? Socrate, daca cel putin ai vrea sa ne asculti pe noi, trebuie sa ramâi. si când vei iesi din cetate nu vei fi batjocorit.

In adevar, gândeste-te, daca vei nesocoti acestea, si daca vei gresi asupra uneia din ele, ce bun vei savârsi fie pentru tine însuti, fie pentru amicii tai? Este cu totul sigur ca prietenii tai vor fi în primejdie ori de a fi izgoniti si departati din tara lor, ori de a-si pierde întreaga avere; si tu însuti, daca vei merge într-unui din cele mai apropiate state, la Teba sau la Megara (caci ambele au bune legiuiri), vei merge, Socrate, ca vrajmas al constitutiei lor. si toti cetatenii care poarta grija acelor state te vor privi banuitor, ca pe un calcator de legi; tu însuti te vei întari în ideea ca judecatorii te-au osândit pe buna dreptate; caci oricine este calcator de legi prea lesne poate fi crezut si stricator al tinerimii si al celor naivi. si atunci ce vei face? Oare vei fugi si din statele celor mai bune legiuiri si de cetatenii cei mai cinstiti? si, daca faci asta, oare vei mai fi vrednic sa vezi lumina zilei? Sau te vei apropia de dânsii si fara de rusine te vei adresa lor... însa cu ce cuvinte, Socrate? Nu cumva cu vorbele pe care le spuneai aici: ca virtutea, dreptatea, legile si supunerea la legi sunt pentru oameni mai pretioase ca orice lucru? si nu crezi ca purtarea lui Socrate ar putea sa para urâta? Cu siguranta, trebuie sa crezi. Dar, presupunem ca vei pleca din aceste locuri si vei merge în Tesalia, la prietenii lui Criton. în adevar, acolo domneste cea mai mare neorânduiala si destrabalare1; acolo poate sa te-asculte cu placere cum le-ai istorisi cu haz fuga ta din închisoare, schimbat într-o îmbracaminte straina, ori înfasurat în vreo blana de animal, ori într-o alta înfatisare - obisnuita numai fugarilor -, spre a-ti schimba propria figura. si nu va fi nimeni pe-acolo care sa nu se mire ca un batrân ca tine, caruia i-au mai ramas, cum e firesc, putine zile de trait, te-ai încumetat sa înfrângi legile cele mai însemnate, având îndrazneala sa traiesti asa de rusinos! Poate ca nu se va gasi, în cazul ca nu vei face nimanui nici o suparare; altminteri, Socrate, multe ai sa ma auzi, multe si nevrednice de tine! Vei trai ca un lingusitor si slugarnic fata de toata lumea. si în Tesalia ce vei face altceva decât sa te îngrijesti de mese bune, ca si cum de aceea te-ai

surghiunit acolo, pentru mâncare? si unde vor mai fi atunci cugetarile tale asupra dreptatii si celorlalte virtuti?

Dar, fireste, vei zice ca vrei sa traiesti pentru copii ca sa-i cresti si sa-i educi. Cum adica? E nevoie sa-i duci în Tesalia, pentru a-i creste si educa; este nevoie sa-i înstrainezi, ca sa se bucure si ei de aceste binefaceri? si daca nu, daca ei vor fi crescuti aici, tu fiind în viata, oare vor fi crescuti si educati mai bine, o data ce tu nu vei fi lânga ei? De buna seama, amicii tai vor purta grija de dânsii. Sau cum? Daca vei merge în Tesalia, se vor îngriji de ei, iar daca te vei coborî în lumea lui Hades, nu se vor îngriji? Nu se poate..., cel putin daca este ceva de capul celor ce se socotesc prieteni cu tine...; si trebuie sa o crezi.

De aceea, Socrate, asculta de noi, care te-am crescut; nu pretui mai mult decât dreptatea nici pe copii, nici viata ta, nici orice alt lucru, pentru ca, ajungând în lacasul lui Hades, sa te poti apara în fata celor ce cârmuiesc acolo; caci în viata de aici de vei savârsi cele ce ti se spun, nu vei face starea ta si alor tai nici mai buna, nici mai dreapta, nici mai sfânta; si când vei ajunge în acea lume nu vei putea sa te aperi. Acum însa, daca mori,esti nedreptatit nu de noi, legile, ci de oameni. Iar daca vei iesi din închisoare, savârsind prin aceasta si tu, în mod rusinos, o nedreptate, si un rau, calcându-ti propriile convingeri si toate întelegerile pe care le-am încheiat între noi, ba chiar batjocurind pe cei pe care ar fi trebuit sa-i cinstesti mai mult: pe tine însuti, pe amicii tai, patria si pe noi, atunci îti vom face si noi, cât vei trai, viata nesuferita; atunci si surorile noastre, legile Infernului, dupa moarte, nu te vor primi cu bine, aflând ca ti-ai dat silintele sa ne nimicesti, pe cât îti era cu putinta. Vezi dar, de nu te-ar convinge Criton sa faci mai degraba ce spune el, decât ce te sfatuim noi!"

Dar sa stii bine, iubitul meu amic Criton, ca aceste cuvinte mi se pare ca le-aud mereu, precum koribantilor1 li se pare ca tot aud notele de flaut; si mereu rasuna în mine ecoul acestor vorbe; ba înca rasunetul lor este asa de puternic, ca nu sunt în stare sa ascult si altele. Sa stii, prin

1 Cf. Ath. IV, 6, p. 137 si X, 4, p. 418; De asemenea, Xenofon, Amintiri, 1, 2, 24.

76

1 Koribantii erau în Frigia niste preoti ai zeitei Cibele. Când koribantii savârseau cultul si se initiau în misterele lui, jucau asa de pasionat la sunetul cimbalelor si flautelor, si într-o dezordine atât de mare, ca la urma - ca si dervisii musulmani de astazi - cadeau sleiti de puteri, ca într-un lesin, în care li se parea ca aud numai sunete de flaut. Vezi si Euthydem, 278 d.

77

54a

PLATON

urmare, ca daca te împotrivesti convingerilor ce ma stapânesc acum, vei vorbi în zadar. Daca totusi socoti sa faci ceva mai mult, iata, vorbeste!

CRITON: N-am nimic de spus, Socrate.

SOCRATE: Lasa totul la o parte, Cri ton, si sa purcedem atunci pe calea aceasta, fiindca asa ne-a orânduit-o Zeul!













Document Info


Accesari: 3448
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )