Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CULTURA GETICA

arta cultura












ALTE DOCUMENTE

Subiect, Compozitie, Fotografie
Folosirea flash-ului ca lumina de umplere
Cuvintul si imaginea
Abordari empirice in analiza imaginilor
CU PRIVIRE LA ESTETICA REPREZENTARII
Arta Bisericeasca in evul mediu
MICHELANGELO SI DURER
RENASTEREA
RELATIA DINTRE SIMBOLUL CULTURAL SI IMAGINAR. IPOSTAZE ALE MODELULUI CULTURAL: SISTEM, PARADIGMA, STRATEGIE, CONTEXT, STIL DE VIATA
Renasterea timpurie in Toscana - Filippo Brunelleschi (1377 - 1446)

CULTURA GETICĂ

                    În secolul al V-lea înaintea erei noastre,getii se aflau intr-o stare de relativa prosperitate.Navalirile scythice încetasera  iar popoarele se aflau intr-un echilibru destul de stabil.Din Carpatii Nordici si pâna în Haemus,getii alcatuiau un mare popor,unitar ca neam,însa împartit politic în nenumarate clanuri autonome ,unele sub principi indigeni independenti ,altele recunoscând ,mai ales în partile dinspre Nistru,autoritatea caturui rege de neam scythic.



                  Grecii au fost atat de uimiti de înalta conceptie despre lume a getilor si în special de credinta lor în nemurirea sufletului  încât i -au proclamat adepti ai filosofiei idealistice si mistice a lui Pythagoras.Iar pentru ajungerea la geti ai acestei filosofii religioase si pentru raspândirea ei ,grecii au nascocit povestea zeului Zamolxis.Insa Herodot nu este de acord cu acest lucru .

              Getii de la Dunare se aflau deci în secolul al VI-lea înaintea erei noastre într-o stare de cultura diferita formal de cea greaca :grecii erau orasenii iar getii erau sateni.

  Culturii greco-scythe din nordul Marii Negre îi corespunde cultura greco-geta din Valea Dunarii de Jos.Din punct de vedere al marturiilor arheologice avem hydria de la Bereg,cazanul de bronz de la Scortaru ,candelabrul de bronz de la Piscul Crasanilor,vasul de bronz de la Tinosu,etc.

        Ocupatia principala a getilor era egricultura si cresterea animalelor domestice :calul,boul,oaia si capra.Un document clasic care dovedeste importanta si seriozitatea vietii agricole la geto-dacii este fragmentul pastrat la Suidas din opera lui Criton.

         Getii erau organizatii în clanuri ,fiecare clan având o capitala numita adesea dupa numele tribului:Burridava,Saci-dava etc.,aceste orase daco-getice erau intarite  pentru o buna aparare.

         Locuintele getice ,indiferent daca erau în cetati de piatra ori numai de pamânt ,sau în sate simple asezate pe malul apelor erau nuele lipite cu pamânt.Ovidius vorbeste de ele ca niste simple colibe "si flacara dusmanului preface în cenusa nevinovatele colibe"

Clima groaznic de aspra din câmpia munteana si stepa moldo-basarabeana determina alegerea de locuinte total subpamântene.Atât la munte cât si la câmpie casele erau patrulatere ,iar femeile gete faceau toata treaba în gospodarie; Heracleides Ponticul  vorbeste de poligamia dacilor.

Cu privire la lucratul lânii nu avem nici marturii literare nici monumentale ,insa în legatura cu locul de pastrare a grânelor putem aplica si getior marturia lui Varro ,precum ca grânele erau pastrate în gropi de bucate,getii mutau mereu tarina astfel încât un pamânt sa nu fie lucrat doi ani la rând,scopul era de a vîrsta ogoarele.

          Din punct de vedere al culturii de vita de vie stim de la Ovidius ca pe vremea lui în Dobrogea nu exista,însa în sudul tinutului getic aceasta exista .Geto-dacii au fost din cele mai vechi timpuri mari bautori ,însa numai bogatii beau vin dupa -amiaza în timp ce saracii beau bere thracica sau mied .

        Fara îndoiala ,întreaga agricultura si gospodarie getica era înca în epoca lemnului,fierul era întrebuintat exclusiv pentru arme;plugul getic asa cum îl vedem la daco -romanii din tinutul Capidavei (monumentul lui Quadratus)era o simpla rarita cu patru "roate" cu spite,reprezentarea acestuia apare atât pe Columna lui Traian cât si pe Trofeul de la Adamclissi.

 Tot din lemn ,asa cum sunt butoaiele reprezentate pe Columna lui Traian ,erau si vasele mai mari întrebuintate de geti pentru tinut lichide(apa,vin etc).Deopotriva,secerile si cosoarele lor de vie ,erau de fier.Dupa forma secerilor de bronz de la Drajna (marele depozit gasit în 1916 ,aflat azi mai tot la Muzeul National de Antichitati) comparata cu forma secerilor de pe sarcofagul scene agricole de la Lateran ,tragem concluzia ca aceste seceri si cosoare erau foarte mici , cu lama însa lata,si înmanusata într-un mâner de lemn.De altfel însasi cutitele de razboi dacice sunt tot astfel de seceri cosoare cu mâner lung.

     Dar nu numai cetatile ,casele,uneltele de lucru si mijloacele de transport erau din lemn,ci întrega mobila si chiar vasele de întrebuintare zilnica.

     Strabo ne da amanunte despre lusitani si ne lamureste în privinta caracteristicilor etnografice getice:"manânca,sezând pe prispe zidite de jur împrejur la pereti si sunt asezati dupa vârsta si cinste ..".

     Din doua puncte de vedere este necesar sa stabilim la geti acest uz al uneltelor,mobilei si vaselor din lemn ;întâiul pozitiv  pentru întelegerea a anume forme si ornamente de pe vasele mai fine ,delicate si mai putin rezistente  pe care le întrebuintau bogatii si cel de al doilea negativ :pentru a ne da seama,de ce gasim în sapaturi asa de putine urme din civilizatia daco-getica.

   La Pliscul Crasanilor,într-o asezare destul de modesta  si fara nici o cladire de piatra ,s-au gasit obiecte de adevarata arta,fapt ce scoate în evidenta ca regii daci ai câmpiei muntene au avut în capitalele lor bogatii numeroase .

   " Marile" cazan  greco-scythic  de la Braila (Scotaru),în care se fierbea ,la marile banchete de caracter religios, si în special  la înmormântarea sefilor ,vinul,Bazinul ionian de la Balanoaia (Vlasca) din care se dadea spre împartire la oaspeti carnea pregatita si candelabrul de stil pur grecesc,cu trei brate de la Pliscul Crasanilor  reprezinta trei obicte de bronz de o mare arta  care au apartin culturii getilor.




    Atât barbatii cât si femeile se împodobeau cu haine si bijuterii scumpe :"mantii de stofe rare,frumos brodate ,fibule si bratarii de aur ,paftale si aplice de argint si aur pe coifuri si pavaze pentru oamneni ,aplice de argint si bronz pentru harnasamentele cailor,arme albe cu mânere si tece încrustate,scuturi împodobite cu aplice de bronz" .

    Traditia literara antica stie de geti ca si de mari iubitori ai muzicii si întelepti îndreptatori ai boalelor.

    Theopompus,de la Arthenaeus zice:"De aceea si prea vitejii lacedomonii merg la razboi cu flaute ,iar cretanii cu lyre ,si lydienii cu naiuri si flaute,precum povesteste Herodot.si multi dintre barbari trimet soliile de pace cu flaute si citare ,ca sa  moaie sufletele adversarilor".Cythara un stravechi instrument de coarde  era comun întregii lumii thraco-elenice,iar lira era un instrument exclusiv religios si de influenta elenica.Fluierul,naiul si buciumul erau instrumente de raspândire generala ,deoarece pastoritul era alaturi de agricultura ocupatia de capatenie a dacilor.

     Exista si la daci obiceiul dansului ,el apare în legatura cu marile praznice si sfârsitul lor  cand  toata lumea în frunte cu regele intra în joc.

     În  ce priveste  medicina ,Platon în Charmides  ne vorbeste de leacurile si descântecele medicilor thraci ,ucenici ai lui Zamolxis "despre care se zice ca au darul sa faca pe oameni nemuritori". Leacurile si descântecele lui Zamolxis se faceau desigur cu ierburi.

Medicul Dioscurides din vremea lui Nero a pastrat un numar mare de nume autentice daco-getice  pentru ierburi si buruieni  medicamentoase.

      stirile autorilor antici cu privire la viata de familie si la organizatia socilala si de stat a getilor ,desi destul de vagi si confuze ,ne permit totusi o oarecare initire în starile de fapt respective.

   Poligamia este un fenomen general  care apare atât la popoarele barbare cât si la cele culte ;regii si principi daci au fost poligami în functie de averea lor si de putinta de a-si cumpara sotii,însa regula generala la geti de rând era ca familia lor sa fie monogama.Acesta regula ne este întarita de reprezentarile de pe Columna lui Traian si de chipurile de pe Trofeul de la Adamclisi unde vedem pe geti cu femeia lui unica.

 Obiceiul indoeuropean ,ca sotia sa se sinucida sau sa fie jetfita pe mormântul sotului  se regaseste atât la geti cât si la thraci.

   Despartirea sociatatii gete în nobili si în oameni de rând ,pileati si comati este bine cunoscuta.Monumentele si în special Columna lui Traian  ne confirma deplin pomenita deosebire de clase ,dând nobilimii caracteristica boneta moale ascutita în timp ce oamenii de rând au fost reprezentati cu capul gol.

Dar caracterul de popor asezat si orânduit al getilor se manifesta nu numai în organizarea claselor sociale ,ci si în institutile lor militare.În vreme ce neamurile germane si cele iraniene fac navalirile cu întreaga natiune ,getii trimit la lupta exclusiv oastea lor;getii dau cavaleriei  o importanta mare.

Atât organizrea trupelor ,pe cete comandate de sefi priceputi în ale razboiului ,cât si armamentului si masinile de razboi getii le puteau învata de la regii elenistici cu care fusesera în necontenite lupte.Oastea getica fiind mai mult o ridicare periodica a populatiei taranesti turburate de vecini nomazi si pradalnici ,era formata din cete  taranesti înarmate cu simple unelte agricole ori cu maciuci si buzdugane din lemn.

       Relativ bogate sunt stirile literare legate de religia si organizatia religioasa getica.În aceasta privinta ,de la Herodot si pâna la Iulian Apostatul ,antichitatea e unanima în a  recunoaste getilor o adânca si sevara religiozitate,care le patrunde si determina viata lor nationala .La geti oameni sfintii sunt cei care nu mai vor sa stie nici de lume ,nici de femei si renunta la orice bucurie a trupului.Zeul getilor e în cer si e adorat în munti înalti ,locuinta acestuia este o pestera si nu cobora decât rar de tot în lumea oamenilor.

Avea zeul din cer un nume?I se spunea când Gebeleizis când Zamolxis.

    Fapt e ca, din pricina confuziei dintre thracii sudici si daco-getii ,de sigur rude dar nu acelasi popor ,obiceiuri,institutii ,credinte si chiar fapte istorice sunt atribuite si getilor.Acest lucru îngreuneza enorm cercetarea si duce la confuzii regretabile.În rândul acestor povesti diletantice intra si asa zisa theocratie  getica(poligamia getilor,betia si desfrânarea acestora).




      Din doua directii au venit getilor inspiratii artistice pâna pe vremea lui Alexandru cel Mare :de la scythii  si de la grecii.Dar poporul geto-dacic nu pare sa se fi multumit sa ia totul de-a gata.Alaturi de dovezile mai vechi ,de încercari propii de arta  avem si încercarile de creere a unei monezii dacice .

      Dragostea de literatura si în special de muzica si poezie a geto-dacilor era dealtfel straveche.Aristoteles ne-a pastrat stirea  ca dacii din munti versificau legile lor si le cântau spre a le tine bine minte pe de rost.

      Geto-dacii au avut norocul de a fi reprezentati si figurati de cei antici ,astfel ca povestile scriitorilor despre aspectul lor fizic pot fi controlate prin monumente.Ovidius care a trait aproape zece ani în mijlocul lor ,îi descrie nu tocmai cu sentimente amicale"vox fera,trux vultus,ora lobgis horrida tecta comis-voce salbatica,figura dura,fete groaznice acoperite de coame lungi",însa  Columna lui Traian ne prezinta portretele lor la fel si Trofeul de la Adamclissi.

  Pe Columna lui Traian getii poarta o camasa peste pantaloni si erau încinsi cu o curea,spre deosebire de Trofeul de la Adamclissi unde ei poarta o mantie scurta prinsa pe umeri cu o fibula. Dupa marturiile literare antice, dacii sau getii erau blonzi, cu piele alba, cu ochi albastri, ca si ceilalti nordici europeni. Atât Trofeul, cât si Columna lui Traian ni-i arata de statura potrivita, nici foarte înalti, nici scurti. Barbatii purtau parul mare si aveau toti barba : nicaieri nu gasim un dac reprezentat altfel. Pe frunte si la tâmple parul e taiat. Femeile, judecând dupa Columna, par sa fi fost zvelte, înalte si, în general, frumoase; parul îl purtau pieptanat, cu carare la mijloc si strâns în spate, facut coc.

  Urme ale mostenirii dacice se pot banui si în diverse productii de literatura populara. De pilda în descântece, cimilituri sau unele colinde. Arhaicele rituri de constructie, documentate în neoliticul de pe teritoriul României, au trebuit sa strabata veacurile de cultura spirituala dacica pentru ca sa ajunga la noi sub forma legendei "Mesterului Manole", povestea zidarului de manastire care îsi zideste sotia ca sa opreasca surparea cladirii, indicând conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce în ce mai mult de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al "Mesterului Manole", de care am amintit mai sus. Însa, întâiul mit, "Traian si Dochia", simbolizeaza constituirea însasi a poporului român. El a fost formulat propriu-zis de Asachi, Dochia care împietreste cu oile sale, fugind de Traian, însa cu elemente populare si cu o legenda cantemiriana. "Miorita", istoria ciobanului care voieste a fi înmormântat lânga oile sale, simbolizeaza existenta pastorala a popurului român si exprima viziunea franciscan-panteista a mortii individului român. Acest mit a ajuns sa fie socotit de unii, Divina noastra Comedie. În sfârsit, "Zburatorul" e mitul erotic, personificarea invaziei instinctului puberal. Poezia româna, prin Eminescu îndeosebi, a aratat înclinari de a socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei. Pe lânga aceste patru mituri încearca sa se ridice si altele îmbratisând mai cu seama domeniul religiosului.

                         Cultura romana

Civilizatia si cultura poporului roman a fost una înfloritoare si nu a putut fi întrecuta de nici o alta cultura de-a lungul anilor. Ocupatia cea mai pretuita de romani a fost dintotdeauna agricultura, desi, în general solul Italiei nu era deosebit de productiv. În timpurile vechi, când înca predomina pastoritul, culturile agricole preferau meiul si o specie de grâu rezistenta în terenurile prea umede, alacul, din a carui faina se faceau mamaliga si lipia, caci abia pe la începutul secolului al II - lea î.e.n. au învatat romanii sa faca pâinea din aluat dospit cu drojdie. Se cultiva si orzul, pentru care însa romanii n-aveau preferinta pe care o aveau grecii. Dintre leguminoase, mai întâi a fost cultivat bobul. Cea mai rentabila era cultura vitei de vie si a maslinului, pentru care aproape întreg teritoriul Italiei prezenta conditii favorabile. Uleiul de masline era folosit nu numai în alimentatie, ci si pentru iluminat si, mai târziu, pentru prepararea unguentelor si a parfumurilor. Cultura pomilor fructiferi era practicata atât pe micile proprietati (marul, parul, smochinul, migdalul, scorusul), cât si în livezile de pe latifundii, cu specii mai rare la acea data : ciresul (adus din Asia Mica), rodiul ( din Africa), gutuiul (din Spania), nucul si piersicul (din Persia). Gama de zarzavaturi era foarte larga, aproape toate cele existente si azi pe pamântul italic.

Casele taranilor erau de regula niste colibe saracacioase, cu pereti de bârne acoperite cu lut si cu un acoperis de stuf. Locuinta paturilor medii si sarace consta într-o singura încapere, având o deschizatura în tavan si acoperis prin care patrundeau lumina si apa de ploaie, colectata într-un bazin din mijlocul încaperii. Mobilierul era oarte redus. Casa romana avea un numar mare de paturi, cu destinatii diverse : paturi pentru dormit, paturi - canapele pe care se lua masa si paturi care serveau drept sofale. Pentru iluminat se foloseau lumânari de ceara sau de seu si lampi mici cu ulei. Îmbracamintea romanilor se caracteriza, înainte de toate, prin simplitate. Nu necesita nici croiala aproape deloc si nici cusatura. Vesmântul national si oficial al romanilo, dar care era interzis taranilor, muncitorilor simpli si sclavilor, era toga : o bucata de stofa groasa de lâna alba, taiata în forma de eplipsa sau de semicerc. Femeile purtau, direct pe piele, o camasa de in, iar în jurul bustului o fâsie de pânza, drept sutien. În timpurile vechi îmbracau toga si ele, la fel ca barbatii, dar înca din secolele Republicii toga era rezervata numai femeilor de moravuri usoare. În locul ei, peste camasa purtau o tunica lunga pâna la pamânt (stola), cu mâneci scurte sau fara mâneci, încinsa cu un cordon. Peste stola, un fel de sal din lâna colorata acoperea si înfasura umerii. Un capat al salului se înfasura pe un brat, celalalt capat cadea pâna la pamânt, iar cu un fald al salului femeia îsi acoperea capul, caci o femeie romana nu iesea niciodata din casa cu capul neacoperit. Încaltamintea de rigoare a barbatilor când purtau toga era un fel de ghete din piele subtire, fara tocuri, fixate pe picior cu sase curele. Mult mai comode, mai practice erau sandalele. Ţaranii si soldatii purtau saboti.



Romanii aveau o credinta politeista cu o multime de zei, inspirati din cultura greaca, pentru ca în momentul în care au cucerit Grecia, romanii au fost cuceriti de cultura greaca. Cei mai cunoscuti au fost Jupiter - zeul tata, Minerva - zeita întelepciunii, Diana - zeita lunii si a vânatorii, Marte - zeul razboiului, Neptun - zeul marilor, Aesculapius - zeul medicinei, Bona Dea - zeita ocrotitoare a femeilor si bineînteles Venus - zeita iubirii. Zeii romani nu aveau statui, ci se credea ca ei exista in obiectele înconjuratoare. Zeii erau foarte numerosi, se credea ca fiecare familie are zeul ei. Fiecare zeu actiona într-un domeniu restrâns si se presupune ca existau peste 30.000 de zei care vegheau asupra bunei stari a Imperiului Roman si a locuitorilor lui.

                      G.Calinescu -Specificul National

Istoria... lui G. Calinescu se incheie cu un capitol de concluzii, intitulat Specificul national, in care criticul si istoricul literar sustine ca literatura romana conserva structuri ale unei spiritualitati ancestrale.
Eruditia autorului are ca motivatie principala dorinta sa de a da un sistem si, prin el, o viziune unitara asupra fenomenului literar. El porneste de la teza ca o istorie a literaturii are rolul de a evidentia notele specifice si contributia culturii nationale la cultura universala. Asadar, literatura contine structuri care conserva mentalitati si atitudini nationale convertite in motive si simboluri, in toposuri, in formule artistice capabile sa alcatuiasca un cod cultural.
Schita poematica a romanismului, eseu sentimental si sinteza a literaturii noastre totodata, capitolul de incheiere reflecta si dimensiunea culturala a criticului.
Teza specificului national porneste de la clarificarea termenului. Din perspec­tiva calinesciana, specificitatea vine din condensarea spirituala a unei etnii care isi creeaza involuntar permanente in desfasurarea sa existentiala. in modul sau atat de caracteristic, criticul alege un exemplu general inregistrat in constiinta colectiva ca nespecific - Bucurestiul -, care pare un Paris mai mic, dar care are ca nota distincta o candoare varoasa: e oras de praf in Baragan cu salcami albi si bisericute albe. Imaginile sensibilizeaza cititorul roman si obliga la o lectura de implicare sentimentala. Abia dupa aceea criticul explica specificul ca produs al unui cadru congenital. Ca si limba, o etnie se afla in permanenta evolutie. Calinescu vorbeste despre romani puri ori de rasa, dar termenii nu au propriu-zis sens restrictiv; el explica specificul national prin condensarea variilor influente sub apasarea aceleiasi "Istorii": o rasa [...]e cu atat mai perfecta cu cat au intrat in pasta mai multe elemente. Exista zone geografice in care regulile traditionale au condus la instituirea unor puncte vitale, in care se regaseste substanta etnica alaturi de influentele puternice si formative. Viziunea aceasta despre romanism, naiva si nationalista, are totusi fortificarea unui climat cultural favorabil teoriilor de acest gen. Criticul transfera ideile despre substrat, latinitate si influente postromane, vehiculate in epoca interbelica, in planul literaturii.
Astfel, Creanga se identifica acestui cadru, se inscrie in nodul vital al perma­nentelor prin atitudine si constructie narativa. Este un roman de rasa, ca si Eminescu, Maiorescu, Goga, Cosbuc, Rebreanu, Sadoveanu si Blaga.
Exista insa si particularitati etnice adiacente fondului principal care vin din straturi temporale mai vechi sau mai noi si care au rolul de a intari nota fundamen­tala prin exceptie. Alecsandri si Odobescu sunt reprezentativi pentru latura noastra meridionala, Bolintineanu, Caragiale si Macedonski sunt traci, adica au conservat in fibra lor intima spiritul balcanic preslav.
in spiritul majoritatii carturarilor romani, Calinescu echivaleaza specificitatea cu fondul nostru latin, de aceea, atat in Istorie..., cat si in acest capitol de concluzii, evita sa vorbeasca despre influente slave sau orientale. De pilda, fatalismul -specific romanilor - nu vine din Orient, ci din prudenta ce caracterizeaza natiile batrane. Este vorba mai degraba de un scepticism sanatos. in aceasta idee de popor vechi, criticul realizeaza o schita antropologica sintetizand trasaturi gene­rice ale natiei, vehiculate in multe studii ale timpului: romanul este rabdator, discret si atras de natura nealterata a spatiului rural, pentru ca face parte din rasele vechi. Aici isi are originea aspiratia eugenica de puritate, alimentata si de experienta istorica. Afluenta navalitorilor a creat un stil de constructie minuscul si a facut ca deznadejdea sa para apatie. Romanul disimuleaza, dar ramane sociabil; aceasta trasatura a condus la episoadele care ilustreaza psihologia colectiva in literatura noastra: de aceea subiectele cu miscari de gloata [...] reusesc mai bine. Desi are simtul glumei, romanul este masurat, nu-i place zeflemeaua si, din acest motiv, Caragiale nu place tuturor romanilor. Argumentul este, desigur, ca si intreg portretul, discutabil.
Scris pe un ton de compunere scolara, acest eseu dezamageste la o prima lectura; impresia provine din temperarea intelectuala a sentimentului patriotic, din teama criticului de a nu cadea in exaltare nationala. Citit cu atentie, capitolul se constituie intr-o pledoarie in favoarea literaturii romane care, desi nu deschide drumuri, dezvaluie un spirit profund, care a conservat valori originare in ciuda conditiilor istorice distructive. Dorinta criticului a fost, probabil, aceea de a se fixa intre tezele lovinesciene si teoria lui Radulescu-Motru; el porneste de la trasaturile majore si evidente ale literaturii romane catre elementele esentei etnice si se adreseaza in primul rand europeanului de joasa cultura, care crede ca stilul brancovenesc este unul de imprumut. De aceea textul este demonstrativ si sentimental. Calinescu s-a identificat literaturii romane, scrie cu admiratie, descopera cu uimire, urmareste firul traditiei, pentru ca el insusi se considera un element al continuitatii. El vorbeste despre literatura romana ca si cum ar vorbi despre sine.












Document Info


Accesari: 2585
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )