[1] este "utilizat frecvent ca sinonim pentru cuvant" [Enciclopedia, p. 564], iar in sens ingust "este denumirea printr-o unitate lingvistica a unei notiuni definite dintr-un anumit domeniu de activitate" [idem], "element al unei terminologii sau al uni limbaj, reprezentand denumirea cunostintelor din acest domeniu" [Dictionar, p. 534]. Aceste doua acceptii reflecta cotangentialitatea notiunilor cuvant in general si termen, care interfereaza in zona cunoasterii, distingandu-se insa prin "adancimea" demersului epistemologic.
[2]: "numele cotidiene sunt bornele kilometrice pe drumul care duce la conceptele stiintifice", afirma E. Cassirer [Cassirer, p. 189]. In acelasi sens, E. Coseriu afirma ca "cunoasterea noastra prealabila, asa-numita «cunoastere originara», pre-ordoneaza lumea experientei stiintifice obiective: cunoasterea stiintifica va putea revizui, corija si chiar nega datele cunoasterii prealabile, dar aceasta cunoastere prealabila constituie in mod necesar baza oricarei cercetari" [Coseriu, Teoria limbajului, p.143].
, Eseu despre om. O introducere in filozofia culturii, Bucuresti, 1994.
Coseriu, E., Teoria limbajului si lingvistica generala. Cinci studii, Bucuresti, 2004.
Culda, L., Omul, cunoasterea, gnoseologia, Bucuresti, 1984.
Dictionar de stiinte ale limbii, Bucuresti, 2001.
Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, 1996.
Dumitriu, A., Retrospective, Bucuresti, 1991.
Enciclopedia limbii romane, Bucuresti, 2001
Gherscovici, D., Derivarea printre mijloacele de nominare ale limbii moldovenesti, Chisinau, 1979.
Kant, I., Critica ratiunii pure, Bucuresti, 1969.
Lingvistica integrala. Interviu cu Eugeniu Coseriu realizat de Nicolae Saramandu, Bucuresti, 1996.Гумбольдт, В., Избранные труды по языкознанию, Mосква, 1984.
|
