Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































FORMA TRIPARTITA COMPLEXA IN CLASICISM

arta cultura












ALTE DOCUMENTE

Portul polular din zona Tarii Oltului
ARTA BISERICEASCA ROMANEASCA
Mutatii si cautari teatrale postbelice
EDUCATIA ESTETICA
CULTURA UNIVERSALA SI CULTURA NATIONALA. CULTURA SI IDENTITATE NATIONALA, ETNICA, DE GRUP. CULTURA ETNICA SI CIVILA
CULTURA SI traditia CHINEZA
Note privind unele incorectitudini de traducere
Cultura muzicala de traditie bizantina pe teritoriul Romaniei
Relatia dintre Dramaturg si Public in optiunea tematita a dramaturgiei. Binomul Dramaturg - Public in spectacologie.

FORMA TRIPARTITA COMPLEXA
IN CLASICISM



Forma tripartita complexa

Aspecte generale:

Forma tripartita trebuie privita ca un tipar frecvent utilizat si universal valabil este preluat de clasicii primei scoli vieneze - direct din muzica barocului.

Mostenirea barocului preluata de compozitorii clasici se manifesta din plin si in alcatuirea formelor mari. Tiparul formei tripartite complexe a clasicilor este un exemplu de dezvoltare si perfectionare progresiva a vechilor piese de alcatuire tristrofica.

In epoca premergatoare clasicismului ( barocul si perioada de tranzitie), modalitatile principale de intruchipare a acestor forme erau :

v    uverturile (franceze: - lent - repede - lent; italiene : - repede - lent - repede), au fost intrebuintate si in mari lucrari simfonice :

Ex : G. Fr. Haendel : - uvertura din Concerto grosso op.6 nr.10;

v    ariile cu Da Capo

Ex : G. Fr. Haendel - aria "Lascia" din opera "Rinaldo";

v    Cuplurile de dansuri

Ex : J.Ph. Rameau - "Rigaudon in mi minor pentru cemabalo";

v    Dansurile cu Trio, in care, sectinunea mediana ( Trio), prin contrastul stabilit cu extremele, se dezvolta din strofa mediana a vechilor uverturi, mai ales din mijlocul lent al dansurilor italiene.

Dintre compozitorii " epocii de trecere"Ch. W. Gluck este cel care realizeaza mult in uverturile sale, vechile sale scheme tripartite - pe care le gasim in opera"Alcesta" si opera " Ifigenia in Taurida".

Clasicii vienezi preiau uvertura ca o intruchipare importanta a formei mari cu repriza si sectiuni cantrastante ca tempo. Un exemplu il gasim la J. Haydn - uvertura la opera " Lo Speziale" ( Farmacistul -it.)

Aceasta este un tip de uvertura napolitana cu sectiunile principale contrastand in ceea ce privette tempii : Presto ( Sol major) - Andante ( Do major) - Presto ( Sol major).

La fel gasim forma unverturii tot la J. Haydn cea din opera " L'Incognito improviso" (Intalnirea neasteatata- it.) avand urmatoarea forma:

Introducere - Presto ( Re maj.) - Andante ( Sol maj) - Allegro (Re maj)

( Adagio) A---------------------B------------------------A

Si la W.A. Mozart - in uvertura operei " Rapirea din serai" se gaseste o schema asemanatoare.

In muzica instrumentala de camera si simfonica, compozitorii clasici utilizeaza tiparul forme tripartite complexe :

-         in miscari lente

-         cat si in cele cu tempo rapid

-         sau de dans.

Genul de dans preluat de asemenea din muzica barocului, cunoaste la clasici cupluri de dansuri cu Da Capo

Ex : Manuet I - Menuet II - Menuet I Da Capo, se reasesc la W. A. Mozart - Sonata pentru pian K.V. 282 in Mi b major, fara a fi abandonate , ele cedeaza tot mai mult locul formelor evoluate, in care se accelereaza tempii miscarilor, aparand si o simfonizare ampla , ceea ce duce la depasirea caracterelor dansante initiale.

La clasici unele forme dansante vor transcede caracterul dansant initial devenind muzica de concert :

Ex .W.A. Mozart - Simfonia Nr.40 in Sol major

Cele mai importante tipuri de forma tripartita complexa, mare se vor regasi la compozitorii clasici in urmatorele forme:

1.      Forme cu Trio : - Menuet, Scherzo

2.    Forme cu mijloc alcatuind o strofa mediana oarecare, fara carastere evidente de trio : - arii, lieduri, piese instrumentale, parti lente.

3.     Forme cu mijloc episodic: - in piese de factura foarte diferite, parti lente, lucrari instrumentale, s.a.

I. Formele cu Trio.

Se concretizeaza mai ales in genul de dans in care clasicii inteleg mai cu seama forma de Menuet, exemplul fiind Menuetul cu Trio.

Importanta aceasta rezulta acum mai ales la clasici in evolutia, in drumul pe care-l parcurge spre un gen derivat , spre Scherzo-ul clasic rezultat direct din Menuet si evolutia lor.

Deci, cel mai important proces al evolutiei stilistice, din formele cu trio este concretizat in drumul parcurs de piesele cu factura dansanta in metru ternar : - drumul menuetului catre scherzo.

Multe din simfoniile si sonatele clasicilor contin in alcatuirea lor ca ciclu un Menuet sau un Scherzo ( a treia miscare).

Incepand cu J. Haydn, menuetul cunoaste o evolutie stilistica cat si a caracterului acestuia, ajungand pana in pragul scherzo-ului beethovenian.

Pe buna dreptate se poate afirma faptul ca, drumul spre scherzo nu porneste din menuetul cu caracter preponerat dansant , de curte , al lui W. A. Mozart ( Ex . Menuetul din opera "Don Giobanni"), ci mai degraba de la menuetul de esenta folclorica al lui J. Haydn ( afirmatia este a lui H.J.Therstappen : - Joseph Hazdns Sinfonisches vermachtnis - Berlin, 1941)

Inrudit cu "Landlerul " din Germania de sud, menuetul lui J.Haydn este un dans in metru ternar cu tempo mai rapid, care permite accelerarea miscarii dansante pana la expresia glumeata a scherzo-ului.

Acelasi cercetator afirma: " A fost in multe randuri demonstrat faptul ca J. Haydn conduce fortele vitale ale menuetului intr-un sens revolutionar spre scherzo-ul beethovenian."

Geiringer ( in lucrarea sa " J. Haydn" - Postdam, 1932 n. n.) - desemneaza menuetele din Simfoniile Nr.95, 99 si 104 ca purtatoare ale victoriei asupra menuetului de stil vechi, rococo. Ele sunt cele care vor conduce la grabirea tot mai accentuta a tempoului de baza spre presto, iar de aici la o abandonare a caracteristicilor de dans"

Pentru a intelege transformarile petrecute in structura ritmica a menuetului, trebuie sa reamintim faptul ca celula de baza a acestiu dans, prin accelerarea aratata de Geiringer, prin alunecarea uneori a accentului metric, creeaza un balans intre aspectul anacruzic si cruzic, precum si prin transformarile ale ritmicii (accente si sforzando-uri pe timpi neaccentuati) cat si prin expresie, se va ajunge la noua forma.

Este bine de reamintit faptul ca inca din epoca barocului gasim piese cu caracter nedeclarat de Scherzo.

Ex : D.Scarlatti - Sonata pentru pian in Fa major - in care materialul dispus in imitatie canonica - este aproape un Scherzo canonic, atat de utilizat mai tarziu la clasici. In editia lui H. V. Bulow din 1864, aceasta Sonata este denumita direct "Scherzo".

La J. Haydn, cel mai elocvent exemplu il constituie Menuetul din Simfonia Nr.99 in Mi b major - care in intraga sa structura melodica, ritmica si metrica, constructia complexa a perioadelor il situeaza in apropierea celor mai tipice modele de Scherzo beethovenian.

W.A. Mozart, spre deosebire de J. Haydn, prin stabilizarea si simfonizarea Menuetului nu ajunge la Scherzo - ci-i pastraza miscarea ponderata a dansului orasenesc sau de curte. Menuetul din Simfonia Nr.40 in sol minor, desi se indeparteaza mult de caracterul simetriei dansante,prin ritmica sincopata si amploarea deosebita a elementelor morfologice cu structuri complexe, ramane ca o transfigurare subtila a aceluiasi dans gratios, atat de iubit in secolui al XVIII-lea.



L. v. Beethoven, dimpotriva preia de la J. Haydn tocmai caracterul popular al miscarii de Menuet, careia ii accelereaza tempii si-i imprima un caracter glumet de Scherzo.

Pentru a intelege mai bine transformarile care au marcat drumul de la Menuet la Scherzo, ele pot fi descoperite prin urmatoarele procedee, etape :

-         Accelerarea tempoului

-         Mutarea accentului de pe timpul trei pe unu, pentru ca in menuet si vals defapt se accentua pe timpul trei.

-         Dar adesea se produce si un balans intre cruzic si anacruzic ( menuet - accent pe anacruza; scherzo - accent pe timp principal)

-         In anumite cazuri este posibil ca unele scherzo-uri clasice, la L. v. Beethoven mai ales datorita accelerari pronuntate a tempoului, sa se produca gruparea unor masuri in jurul unui accent principal (cate 3,4 masuri care se reunesc intr-unaccent de baza)

-         "Ritmo di tre battute" - Simfonia a IX-a PII

-         " Ritmo di quatro battute" - Cvartetul po.131 P.V-a

Etapele constituirii Scherzo-ului in opera lui L. V. Beethoven:

1.      Scherzo nedeclarat care poarta denumirea de Menuet (cu caracter de Schezo) : - Simfonia I-a - Menuet, cat si Scherzo-ul dansant din Sonata pentru pian op.28

2.    Scherzo declarat intr-un stadiu incipient, unde cu tot caracterul glumet se mai pastreaza reminiscentele unui vechi menuet cu caracter de dans se intalneste si in : - Sonata pentru pian op.2, Nr.2 PIII. De remarcat, aici caracterul glumet provine din lumea barocului, unde denumirea de scherzo desemna o piesa de caracter, si adesea unele unele sonate ale lui D. Scarlatti, aticipau ritmica, metrica si expresia de scherzo.

- Cvartetul op.18, nr.2

3. Scherzo tipic, ajuns la maturitatea expresiei, si amplasat ca miscare a treia din ciclul sonato-simfonice : - Simfonia a II-a op.36 PIII

- Simfonia a VII-a op.92 PIII

- Simfonia a III-a  Eroica 

- Simfonia a IX-a PII

4. Scherzo polifonic imitativ, in miscare rapida - trio figural :

- Sonata pentru pian po.2 nr.3 PIII

5.     Scherzo ca piesa de gen, ce depaseste atat forma tripartita, cat si ritmica ternara, ce adera la formele mari ca Sonata, Rondo-ul;

De asemmenea se abandoneaza metrul ternar in favoarea metrilor binari 2, 4 : - Sonata pentru pian op.31, Nr.3 PII (apropiata de sonata dar cu expresie de scherzo)

- Cvartetul op.131 P V-a ( Presto)

In concluzie se poate vedea faptul ca L. v. Beethoven a fost preocupat de ideea creeri formelor si genurilor de Scherzo in toate perioadele sale de creatie, pe tot parcursul vietii, fara a abandona complet insa nici ideea de menuet, ajungand in cele din urma la o adevarata transfigurare a acestiu gen de lucrari, anticipand multe aspecte ale Scherzo-ului romantic.

Coexistenta Menuetului cu Scherzo-ul se remarca chiar si in creatia beethoveniana cea de maturitate. Partea a doua din Sonata pentru pian op.49, Nr.2 este scrisa in Tempo di Menuetto, dar forma ei este de rondo monotematic, care face aluzie la vechiul dans, o privire in urma, dictata in mare parte si de insusirile de Sonatina ale acestei lucrari.

Probleme de constructie si morfologie a formelor cu trio.

In mare parte, schema formelor cu trio adera la tiparul tripartit, cunoscut inca de la compozitorii barocului : A - B - A.

Partile componente se pot inscrie ca forme bi, tripartite, pentapartite sau, amestecand uneoiri aceste tipare, insa existand anumite contraste , care aici devin mai accentuate decat in baroc.

Putem intalni urmatoarele cazuri :

-         toate strofele tripartite ca forma ( mici);

-         toate strofele bipartite;

-         se pot amesteca forme mici bi, cu tripartite si invers;

-         putem gasi amestecuri complexe, in cadrul carora intra si forme monopartite, episoade, tranzitii s.a.

Prima strofa mare - A - incadrata in unul dintre cazurile sus amintite ( in ceea ce priveste forma) reprezinta o unitate de sine statatoare , unitara ca material tematic, fara a aduce elemente noi in acest domeniu. Constructia sa morfologica se va incadra si ea in schemele deja cunoscute, fiind in general o parte inchisa , cu exceptia unor cazuri unde se intalnesc sectiuni de tranzitie.

Trio-ul

- se diferentiaza si aduce contraste care la compozitorii clasici primec o importanta deosebita fata de formele respective ale barocului. Intre trio si strofele extreme se stabilesc diferentieri ale ambiantei generale, mergand de la :

-         caracter dansant - la caracter melodic

-         agitatie - la calmitate

-         inchis - la luminozitate

-         glumet - la cantabiletc

Contrastele se prodic si prin diferentieri ce ating sfera parametrilor muzicali astfel:

-         contrastul de tonalitate - cand trio-ul va fi intr-o tonalitate fata de partile extreme. Aceasta caracteristica se pastreaza si in creatia clasicilor tipica relatie de trio, deci trio-ul se situeaza la tonalitatea omonimei majore sau minore, dar mai poate declara si contraste privind relatiile tonale mai indepartate.




Ex : L. V. Beethoven - Cvartetul in Re major op.18, Nr.3 PIII

Allegro ( Re mjor)--------Trio (Minore)re minor

Ex : L. V. Beetoven - Sonata pentru pian op.2 nr.1 PIII

Menuetto ( fa minor) -----Trio ( Fa major)

La clasici se pot intalni insa si cazuri unde trio-ul se afla in alte relatii tonale. Unul dintre ele fiind considerat si atipic, este cel in care toate strofele mari, raman in aceeasi tonalitate:

Ex : W. A. Mozart - Simfonia K.V. 543 in Mi major, Menuetul:

Menuetto ( Mi bemol major )------Trio ( Mi major)

Alte tipuri de relatii :

-         Trio la relativa minora:

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.22 PIII

Menuetto (Si b major)--------Minore (sol minor)

-         Trio la subdominanta :

Ex : L. v. Beethoven - Cvartetul op.18, Nr.2 Scherzo

Scherzo ( Sol major)----------Trio ( Do major)

-         Trio la dominanta :

Ex : W. A. Mozart - Simfonia K.V. 385 in Re major "Hafner"

Menuetto (Re major)---------Trio (La major)

-         Relatii mai indepartate :

Ex : L. v. Beethoven - Cvartetul op.18, Nr.4

Menuetto (do minor)---------Trio ( La b major)

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.14, nr.1 PII

Allegretto ( mi minor)--------Maggiore ( Da major)

Ex : L. v. Beethoven - Cvartetul op.18 Nr.1 PIII

Scherzo (Fa major)-----------Trio atacat in Re b major

-         contrastul de scriitura - fiind cel care aduce diferentiere prin mijloace si modalitati de scriere si conceptie a partilor:

Ex : L. V. Beethoven - Sonata pentru pian op.7 PIII

Allegro (cantabil)--------------Trio (figurat)

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.2 Nr.3 PIII

Scherzo ( polifonic)-----------Trio (figurat)

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.31 nr.3 PIII

Menuetto (cantabil)-----------Trio ( meloc - armonic)

-         contrastul de registru - este cel care aduce o diferentiere intre strofele externe si Trio, diferentiere evidentiata prin situarea in registre diferite:

Ex . L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.106 PII

Trio-ul se situeaza intr-un registru superior extremelor, si are mersuri in mixtura de octave.

-         contrastul timbral - prezent mai ales in muzica simfonica, unde trio-ul poate fi intonat cu predominanta de un anume grup orchestral, fiind prezent si in piese pentru amsamble, evidentiind strofele cu ajutorul modalitatilor diferite de orchestratie, valorificad diferite timbre si culori contrastante :

Ex : L. v. Beethoven - Simfonia a III-a "Eroica"PIII:

Scherzo - predomina timbrul coardelor ( mai ales in atacul prim)

Trio - culoarea de baza o dau cornii

-         contrastul tematic - trio-ul iese in evidenta printr-un material nou tematic fata de prima strofa:

Ex : W. A. Mozart - Simfonia "Hafner" in Re major - Menuetul

-         contrastul metric -cel mai putin important si mai rar utilizat, scoate in evudenta strofele si cu ajutorul unor metrii diferiti. In cea mai mare parte a cazurilor, strofele raman insa in acelasi metru ternar de baza

-         contrastul de structura - este cel care produce o individualizare a trio-ului datorita unor structuri specifice, mostenite inca din epoca barocului: simetria strofelor si cadentelor, constructii perioadice - frazeologice patrate, simetrii interne (perioadocitate structurala) severe. Este acea calitate vizibila in exemplele in care predomina cantabilitatea, dar si in cele de factura figurala:

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian po.2, Nr.3 PIII

Trio figurat - dat totusi simetric si periodic.

Deobicei atacul trio-ului se face direct, prin salt tonal iar revenirea la repriza, la fel. Sunt posibile si aparitii a unor momente de tranzitie si mai ales de retranzitie :

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.10 Nr.2 in Fa major PII Allegretto

Repriza formelor cu Trio

-         este de cele mai multe ori statica, prin citare cu Da capo.

Exceptii in acest sens sunt:

-         repriza incompleta -citarea numai a unei perioade din prima strofa, fara a mai repeta mijlocul si repriza :

Ex : L. v. Beethoven - Simfonia I-a - Manuetul

-         repriza cu adaugarea unei code - Scherzo cu "da capo"



Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.2 Nr.3 PIII

L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.14 Nr.1 Mi major PII

- uneori repriza se efectueaza fara repetarile initiale ale partilor:

Ex : L. v. Beethoven - Sonata op.10 Nr.3 PIII

Menuetto da capo ma senza replica

Exceptii in ceea ce priveste componenta intregii forme - acestea sunt cele care aduc repetarile Trio-ului si a reprizei, fapt care duce la crearea schemelor pentapartite mari ( de exemplu la J. Haydn).

Alteori apar forme cu Trio cum ar fi:

. Ex : la W.A. Mozart in Menuetul Cvintetului cu clarinet K. V. 108

Un exemplu de forma pentapartita rezultata din repetarea Trio-ului si reprizei, il gasim in creatia lui:

Ex : L. v. Beethoven - in scherzo-ul Simfoniei a VII-a op.92.

II. Forme fara Trio

Sunt formele cele in care strofa mediana nu mai prezinta calitatile amintite, formand un sector central oarecare. Constructia sa este diversa, dar uneori se poate apropia de calitatile de Trio nedeclarat:

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.14 nr.2 PII

-         aici mijlocul se intituleaza Maggiore, totusi el se va impune prin unele calitati de Trio, cum ar fi structura simetrica, contrastele de expresie si tonalitate.

III. Forma cu mijloc episodic

Este una din cele mai interesante tipuri de forma tripartita complexa promovata de compozitorii clasici, o cucerire tipica pentru stilul clasic, pentru ca Trio-ul se inlocuieste cu o idee episodica, fapt din care decurg un numar de calitati specifice ale episodului.

Daca Trio-ul constituia o strofa adesea detasabila, cu o anumita individualitate in sine, episodul abandoneaza aceasta relativa independenta si se constituie ca o parte unitar sudata de cele doua extreme.

Schema formei intregi va fi:

A - episod - A ,Da capo (sau Repriza dinamica + coda eventual)

Schema cu mijloc episodic o gasim in creatia lui L. v. Beethoven, inca din prima perioada :

Ex : L. v. Beethoven - Sonata pentru pian op.2 nr.1 PII (Adagio) in fa minor

Schema unei astfel de lucrari va fi :

A - Episod - A ( eventual : Coda)

Calitatile principale ale episodului se apropie de cele ale cupletelor rondo-ului, diferentiindu-se de asta data net de cele ale unui Trio astfel:

-         libertatea si instabilitatea tematica

-         structuri asimetrice si fractionate adesea

-         constructii deschise

-         instabilitate generala, dar mai ales armonico - tonala

-         incheierea episodului se efectueaza pe armonii instabile constituind adesea o cadenta deschisa cu rol de anacruza armonica

-         nu se poate repeta asemenea trio-ului, datorita tocmai acestei cadente finale.

Comparativ cu Trio-ul cu forma inchisa, adesea repetabil, episodul se inscrie ca o strofa instabila, deschisa, nerepetabila, pentru ca are calitatile de mai sus. Astfel imbogateste considerabil sfera expresiva si arhitectura tiparului formelor tristrofice complexe.

Utilizarile formelor tristrofice mari

- sunt variate astfel:

1.      Ca piesa independenta, se intalneste in : arii, lieduri, compozitii instrumentale de intindere mijlocie, dansuri, contradansuri, bagattele.

Ex : L. v. Beethoven : Dansuri germane de pilda - Vals pentru orchestra in Mi b major ( A - B - A)

2.    Ca parte constitutiva, integranta dintr-un ciclu de sonata sau simfonie ( de obicei miscarea a III-a)

Sunt exemplele care se gasesc in miscarile a II-a si a III-a, in cazul ultim, mai ales in ipostaza formei cu Trio - Menuet, Scherzo - se pot vedea in exemplele amintite mai devreme.

Material de analiza :

J. Haydn - Simfoniile Nr. 97, 93, 94 partile III

W. A. Mozart - Simfoniile Nr. 39 in Mi major

Nr. 40 in sol minor

Nr. 41 in Do major partile III

- Simfonia K. V. 385 "Hafner" in Re major,Menuet (ca forma tripartita complexa cu trio)

L. v. Beethoven - Simfoniile I, II, III, VII, partile III

Bibliografie :

.         Herman V. : Formele muzicale ale clasicilor vienezi Consevatorul "Gh.Dima" Cluj 1973

.         Herman V. : Bazele teoretice ale studiului formelor muzicale. Ed. Muzicala Bucuresti 1982

.         XXX Dictionar de termeni muzicali Ed. Stiintifica si enciclopedica Bucuresti 1984

.         Hodeir .A Formele muzicii Ed. Casa de Editura Grafoart 2007

.         Teodorescu - Ciocanea Livia : Tratat de forme si analize muzicale Ed. Muzicala Bucuresti 2005












Document Info


Accesari: 3299
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )