Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Motivarea numelor proprii in romana, franceza si araba

arta cultura












ALTE DOCUMENTE

SUNTETI UN TRANSMITATOR Si UN RECEPTOR VIBRATIONAL
Aleea Plantelor in zori de zi - 1894
Analiza principalelor situatii comice din Tartuffe
Arta Bisericeasca in evul mediu
Manierismul si renasterea tarzie
Manierismul si renasterea tarzie
Cultura populara romaneasca in Europa
Ateneul Roman
ARTA ROMANA

Motivarea numelor proprii in romana, franceza si araba

Dans ce qui suit on a essayé d'analyser la motivation des noms propres en français, roumain et arabe. La fonction cognitive fondamentale du nom propreserait de nommer, d'affirmer et de maintenir une individualité. Mais l'approche cognitive ne permet pas de décrire toutes les particularités linguistiques du nom propre visant sa nature comme signe linguistique. La caractéristique principale du nom propre, c'est le fait qu'au moment où il est attribué, dans l'acte de nomination, il s'agit d'un signe linguistique motivé. C'est l'acte de baptême qui les motive.



Le choix d'un nom propre est un peu différent d'une culture à l'autre. Sa motivation dépend des valeurs qui sont appréciées dans un monde pris à part.

Limbajul uman, subliniaza Kerstin Jonasson [1994], este deseori incapabil a explica experienta noastra perceptiva. A recunoaste pe cineva nu inseamna ca vom putea explica de ce si cum am identificat persoana data. Anume faptul ca numele propriu nu descrie este o particularitate a sa: numele propriu nu trebuie sa descrie individul. Acesta se schimba enorm in decursul existentei sale. Cand stim ca un baietel poarta numele Nicolae, nu este neaparat de stiut care este culoarea parului sau, cea a ochilor si forma fetei sale. Si cand Nicolae va fi batran si chel, el se va numi la fel, chiar daca caracteristicile sale fizice s-au schimbat. Chisinaul din secolul al XVIII-lea nu poate fi descris in aceiasi termeni ca si Chisinaul actual, totusi,mersi este vorba de aceeasi entitate geografica. Deci, numele propriu functioneaza, conform unor lingvisti, dupa cum mentioneaza Kripke [1982], ca "un désignateur rigide", adica un nume care "désigne le même particulier dans tout les mondes possibles associés à un énoncé ".

Viata personala a unui cetatean incepe cu numele sau. Si aceasta nu este o banalitate, deoarece timp indelungat majoritatea oamenilor nu aveau nume de familie si trebuiau sa se multumeasca doar cu un prenume sau cu o porecla, care reprezenta deseori numele provinciei de origine. Numele de familie au intrat in uz incepand cu secolul al XI-a, devenind obligatorii in secolul al XVI-a, odata cu stabilirea unui stat civil regulat, tinut de biserica. Anume atunci s-a purces la "inventarea" majoritatii numelor. Actualmente exista mai mult de 250.000 de nume, dintre care o mie sunt foarte frecvente.

Se stie ca este imposibil de descris toate particularitatile lingvistice ale numelui propriu in ceea ce priveste natura sa ca semn lingvistic. Daca, in general, semnul lingvistic este arbitrar, principala caracteristica a numelui propriu este faptul ca in momentul cand el este atribuit, in actul denumirii, este vorba de un semn lingvistic motivat. Toate numele proprii sunt rezultatul unui act de botez care le motiveaza.

Numele proprii care in momentul atribuirii lor sunt motivate semantic la prima etapa se gasesc mai ales printre numele de familie imprumutate de la meserii: Boulanger, Meunier, Tisserand si variantele sale (Tixier, Tessier), Médecin. Singurul nume de forgeron/fierar (lat. faber) a generat numeroase nume ca Faure, Favre, Fabre, Lefèvre, Lefébure, chiar Fabri. Alte nume aminteau locul de origine al persoanei: Dubois, Dupont, Lalande, Bourgeois, Duval, Dumont Altele tin de aparenta fizica: Legros, Legras, Petit, Legrand sau Grandet. Cateodata este evocat un defect: Leborgne, Lehideux, Bancal, Boiteux. Oamenii mai pot avea si nume de animale ca Renard, Mouton, Cheval, Leboeuf. Unii se multumesc cu un prenume vechi: Roland, Thomas, Jean.

Un caz aparte sunt numele purtate de nobili. Oficial nobilimea a fost anulata in timpul Revolutiei, dar traditiile si titlurile s-au pastrat, iar Napoleon a creat o nobilime de Imperiu. Pe de alta parte, unele titluri au fost cumparate cand o familie nu mai avea descendenti. Titlurile: duce, conte, baron etc. nu au valoare legala si particula de nu este neaparat o marca de nobil.

In Antichitatea greaca si celtica intalnim nume a caror motivare este de tip metaforic: Sopho-kles "intelepciune - glorie", Aristo-teles "cel mai bun scop", Ver-cingeto-rix "mare rege al luptatorilor". Acelasi principiu il gasim si in numele din epoca germanica:
Berht-ramn - Bertrand "corb stralucitor".
Cu timpul insa, aceasta motivare se pierde si apare alta, cea de tip asociativ. Astfel, numele Bernard sau Alice, transparente la origine, raman in uz pana in zilele noastre chiar daca nu le mai intelegem. Deci, numele pot fi alese in functie de o motivare secunda, de exemplu, din motive de eufonie. Un nume poate functiona ca purtator de noroc, el poate fi motivat religios daca este un nume de sfant, el poate sa se refere la o personalitate faimoasa sau la un stramos care urmeaza sa fie onorat.

In prezent exista multi parinti care consulta dictionare de prenume pentru a sti care este sensul prim ca sa regaseasca prima motivare a numelui ce urmeaza sa fie dat copiilor lor.

Prin urmare, fie vorba de denumiri de locuri sau de nume de persoane, se disting aceleasi tipuri de motivare (semantica, metaforica, asociativa) printre care numai motivarea asociativa nu se sprijina pe un continut lexicalizat. Diferite tipuri de motivare nu se exclud, ele pot sa se suprapuna. Astfel, un nume de persoana poate poseda simultan o motivare metaforica si una asociativa.

Acum ar trebui sa mentionam faptul ca continutul semantic analizabil al numelui propriu se deosebeste de continutul semantic al numelui comun. In domeniul numelor proprii, analiza semantica a numelui, in masura in care acesta ramane transparent, nu este neaparat sa ne informeze despre natura obiectului desemnat sau despre personalitatea care poarta acest nume. O persoana care locuieste in Cricova Noua poate destul de bine sa locuiasca intr-un oras care numai este "nou": continutul semantic al numelui propriu este mobilizat numai in momentul actului de denumire care il mentioneaza. Astfel, in realitatea lingvistica, prima motivare se estompeaza foarte repede. In general, numele proprii vorbitoare la origine pierd repede semnificatia lor si prima lor motivare. Aceasta desemantizare se explica prin faptul ca numele propriu, chiar si atunci cand este transparent semantic, nu semnifica, ci desemneaza.



In romana motivarea numelui propriu este asemanatoare cu cea din limba franceza (Cordomiuer - Ciubotarul, Bègue - Balbaitul, Leroux - Roscatul etc.). Majoritateanumelor proprii romanesti sunt motivate. Astazi se opteaza pentru nume proprii tipice, cele simbolice sunt de asemenea prezente in limba romana, majoritatea lor fiind nume vechi ce reprezinta meserii:Cojocaru (de la "cojoc"), Cibotaru (de la "ciubote"), Ciobanu (de la "cioban"), Moraru (de la "moara") etc. Caracteristici: Lungu, Surdu, Suru, Bogatu, Scurtu etc. Observam ca acestea sunt mai degraba numele de familie motivate semantic, la fel ca in limba franceza.

Numele proprii in araba au un fond traditional berber, african, arab, musulman, ebraic si crestin si o istorie foarte veche. Aceasta mostenire a fost imbogatita de aportul influentei straine, turcesti si andaluze.

Astfel, numele proprii atesta si subliniaza infiltratiile istorice si politice, contactul civilizatiilor. Ele ilustreaza perfect aceasta rascruce dinamica de rase si de popoare care au marcat aceste tari.

Din studiile care s-au efectuat la acest capitol reiese ca apelativul complet al unei persoane este in mod normal constituit din urmatoarele elemente:

- kunya: nume compus din Abu (tatal lui) sau Umm (mama lui) urmat de un nume propriu: Abu Hurayra, Abu Bakar, Umm Kalthum;

- ism, numele distinctiv al individului, adevaratul nume propriu, numele de nastere ca Muhammad, Ahmed, Bachir, Fadia, Farida etc. Este echivalentul prenumelui din romana;

- nasab: o lista de nume de stramosi precedate de cuvintul Ibn sau Bint (fiul sau fiica). De exemplu: Ali Ibn Abu Talib, Jumana Bint Talal, Ousama Ben Laden etc.;

- nisab este un adjectiv in -i format la origine pe baza numelui tribului sau al clanuluiindividului, apoi al locului de nastere, de origine sau de resedinta, cateodata al unei secte, meserii sau profesii. Un om poate avea, asfel, mai multe nisab care sunt enuntate de la general la particular si urmand ordinea cronologica a resedintelor, de ex: al-Qurasi al-Bugdadi Tumma al-Mawsili.

La acestea poate sa se adauge asa-numitul laqab, adica o porecla, un titlu, un epitet onorific sau descriptiv, cum ar fi: at-Tawil (Lungul), al-Atras (Surdul). Printii si oamenii de stat puteau primi nume ca: Sayf Ad-Dawla (spada statului), Al-Qahir Billah (invingatorul cu puterea lui Alah).

Recent, Codul civil din statele arabe au adoptat un sistem mult mai simplu, care contine in general doua nume: primul este prenumele, in araba ism, si al doilea numele tatalui sau al unui stramos sau inca un nume primit de familie indicand o meserie, adica laqab familial. Numele de familie este deci de aparitie tardiva in raport cu prenumele.

In Coran se spune ca Adam a fost desemnat de Dumnezeu sa fie succesorul sau pe pamant, de aceea lui i s-au transmis toate numele. Cercetatorul lingvistic dinTunis, Ibn Achour [1984], se intreaba de ce primul om s-a numit Adam si care au fost numele invatate de Adam. Se pare, scrie el, ca numele Adam vine de laadimu-al ardh, adica pamant. Adam poarta deci numele materiei din care a fost zidit, iar primele nume au fost acele de specii animale, vegetale, materie, obiecte, astre si de tot ce Adam putea sa vada. Astfel, printre aceste prime cuvinte erau numele Adam, Eva, rai, iblis (diavolul), copac, fruct etc. Asa de parca pentru succesiune trebuia mai intai sa aiba loc un transfer de cunoastere. Tatal umanitatii trebuia sa dispuna de nume pentru a trata si a comunica cu cei care-l inconjoara, conchide Ibn Achour.

Profetul recomanda aplicarea prenumelor ca Abd-Allah si Abd-Arrahman si neaplicarea prenumelor ca Iasar (Stanga), Rabah (Castig), Najih (Reusita), Baraca (Benedictie) etc. Deoarece ele pot fi de rau augur si cu conotatie nefasta. Iasar = stangacie, fie un sens opus realitatii (Rabah poate fi cineva care pierde permanent). Si aici este vorba de asa-numitele prenume opuse sau prenume cu efect invers.

Se spune ca profetul era sensibil la aceasta dimensiune semantica a prenumelor si nu ezita sa schimbe unele din ele. Astfel, Zaynab Bint Jahs, una dintre sotiile sale, avea ca prenume Barata, el i-a schimbat numele in Zaynab. Chiar de la inceputurile islamizarii atitudinea profetului a fost de a interveni direct in alegerea ism-ului pentru a numi nou-nascutii sau pe cei convertiti in Islam. Astfel, el a schimbat numele a trei persoane care se numeau Al-As (Rebelul) numindu-le Abd-Allah (servitor al lui Dumnezeu).

Alegerea ism-ului trebuie sa corespunda celor doua principii privitor la:

- structura numelui. Profetul spunea ca numele compuse trebuie sa contina Abd (servitor al lui Dumnezeu): Abdallah "servitor al lui Dumnezeu", Abdallhak "servitor al adevarului", Abdenur "servitorul al luminii", Abdessalim "servitor al pacii";




- aspectul estetic. Profetul spunea ca in ziua Reinvierii vor fi chemati pe nume, de aceea trebuie sa ia nume demne, de exemplu: Adel - sursa de echilibru, Ali - nobil, Afaf - puritate, Aisa - plina de vitalitate, Giamali - frumusete, Soraia - prosperitate, Ziad - generos.

Traditional, ceremonia impunerii prenumelui unui copil trece prin doua etape. La nastere, la urechea nou-nascutului se pronunta cuvintele Adhan-ului (chemarea la rugaciune). Este un fel de initiere la religie, o primire oficiala in Islam. Dar este de asemenea si o ocazie pentru ca primul cuvant auzit de copil sa fie cel a lui Dumnezeu. Cateva zile mai tarziu copilului i se da un prenume. In zilele noastre prenumele poate fi ales cu mult inaintea nasterii bebelusului. De obicei, diferenta dintre prenumele masculine si feminine este destul de neta. Prenumele masculin se deosebeste de cel feminin prin adaugarea terminatiei -a, de exemplu: Habib/Habiba, Rami/Ramia. Totusi, exista prenume masculine care se termina in -a: Ousama, Hamza. De asemenea, exista prenume unisex - Sabah.

Unele prenume sunt luate direct din Coran. De exemplu: Nasr (victoria 110), Sams (soarele 91). Altele contin cuvantul Din (religie) - Nur-addin (lumina religiei). Aseste alegeri (constiente sau inconstiente) marturisesc despre ponderea dimensiunii religioase in selectarea prenumelor copiilor.

Ceea ce este comun prenumelor arabe este prezenta unui sens. Acesta poate fi imediat, cand este vorba de o vocabula curenta ca: un adjectiv, participiu, nume verbal, substantiv desemnand o floare, un animal, un obiect, chiar un loc geografic. De asemenea, el poate fi vag, amintind o radacina cunoscuta, dar avand o forma neobisnuita. Un arab va spune fara sa mediteze ca Ra'uf, prenume masculin, inseamna "indulgent", dar va ezita sa explice forma Ra'fat, de asemenea prenume masculin. Insa va sesiza vag prezenta radacinii R'F care evoca compasiune, indulgenta. S-ar putea spune acelasi lucru despre prenumele care au terminatia in -i asa ca Husni, Hamdi etc.; -i final indica un pasiv (persoana I), dar poate fi perceput si ca o marca de adjectiv. In ambele cazuri este vorba de un element care impiedica intelegerea imediata a sensului.

In continuare vom aborda problema ortografierii multiple a numelor proprii. Se spune ca numele proprii nu au nici ortografie, nici pronuntie. Tocmai aici consta principala sursa de dificultati care se impun in bancile de date textuale si factuale. Aceste dificultati se traduc prin ceea ce se numeste tacere: sistemul nu gaseste documentele cautate, chiar daca ele sunt prezente in baza. Cauza consta in libertatea cu care sunt transcrise numele proprii. Exemplele sunt cunoscute: in franceza Dupond, Dupont; Paule, Paul; Philipe, Philippe; Bruno, Brunot etc.; in araba Abderrazak, Abderazek; Mohammad, Mohamad, Mohamed; Abdullah, Abdallah; Ahmad, Ahmed etc. Este clar ca pentru numele arabe este cazul sa consideram problema sub doua aspecte, conform alfabetului utilizat: este cel arab sau cel latin. Numarul de transcriptii posibile ale unui nume arab cu caractere latine este mult mai mare decat cel consimtit in caractere arabe. Alfabetul unei limbi este, in principiu, cel care garanteaza transcriptia grafica cea mai apropiata de ceea ce este pronuntat. Trecerea la alt alfabet (in afara de Alfabetul Fonetic International) duce la o transcriptie multipla a aceluiasi fonem, de exemplu: Fatha > e sau a (Fathi, Fethi), sau Kasra > Fathi sau Fathy; Mehdi - Mahdi - Mehdi - Mehdy sau Damma care da u sau w (Reduan - Redwan).

O alta problema este transliterarea, aparent putin cunoscuta. Transliterarea in caractere arabe este foarte dificila in primul rand fiindca alfabetul arab nu corespunde celui roman. Sunt litere in franceza, engleza si romana, care nu sunt prezente in araba, ca de exemplu literele: o, e, p, v, care pot corespunde in araba literelor u, i, b, f. Acest fapt impune o problema majora la lectura si intelegerea numelor. Cu atat mai mult cu cat in araba nu exista litere majuscule. Ca sa ilustram aceasta citam cateva exemple: Moldova - muldufa; Europa - uruba; Tony Blair - tuni blir. Tinand cont de faptul ca numele proprii arabe au un sens, e greu a le distinge de numele comune. De exemplu, said - nume propriu si said - fericit; jamila -

nume propriu si jamila - frumoasa etc. Si aici contextul isi va spune cuvantul.

La finele acestei etape modeste de studiere a unor aspecte ale numelui propriu am vrea sa mentionam ca problema care se impune actualmente este ortografierea corecta a numelor proprii in actele de identitate. In conditiile de interculturalitate, dictate de viata, ne propunem sa continuam cercetarea acestei probleme intr-o viitoare comunicare.

Bibliografie

Ibn Achour T., Tafsir attahrir wattanwir (exégèse des hadiths). Tome 1, Tunis, 1984.

Jonasson K., Le nom propre. Constructions et interprétations, Louvain-la-Neuve: Duculot, 1994.

Jonasson K., Les noms propres métaphoriques: construction et interprétation // Langue française, 92, 64-81, 1991.

Kripke S., Naming and Necessity (traduction, La logique des noms propres, Paris, 1982), Oxford, 1980.

Sabiq A., Fikh assunna. Tome 3, Beyrouth, Dar al-kitab al-arabi, 1971.

Encyclopédie de l'islam, 1960.













Document Info


Accesari: 2862
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )