Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Catabolismul proteinelor

biologie












ALTE DOCUMENTE

Proteinele
PROTEINELE
Comportarea genelor. Echilibrul Hardy-Weinberg.
Sistemul excretor
Specii si rase de animale
Tipuri celulare întâlnite în organismul uman. Proliferare si diferentiere celulara, culturile celulare
Microscop
MEIOZA
TESUTURI
Structura proteinelor

Catabolismul proteinelor



            Metabolismul proteinelor ocupa un loc central în multitudinea proceselor metabolice caracteristice lumii vii deoarece însusi fenomenul vietii este caracterizat prin modul de organizare a substantelor proteice si reînnoirea continua a acestora din substantele chimice existente în mediul înconjurator. Din aceasta caracteristica principala a viului rezida si importanta capitala a metabolismului proteinelor în microorganisme, plante si animale. 10510e420k

            Dat fiind faptul ca enzimele reprezinta o clasa speciala de proteine functionale, al caror metabolism este identic cu cel al proteinelor structurale, rezulta ca biosinteza proteinelor în celula vie constituie fundamentul întregului metabolism al substantelor caracteristic pentru fiecare specie de microorganisme, plante si animale. 10510e420k

            Spre deosebire de microorganisme si plante, organismele animale (inclusiv omul) sunt dependente de un aport permanent de proteine exogene. Utilizarea acestora debuteaza prin degradarea lor hidrolitica sub actiunea unor enzime specifice numite proteinaze. Acest proces se desfasoara de asemenea si în organismele vegetale si microorganisme unde asigura realizarea procesului complex de reînnoire continua a proteinelor asa cum se întâmpla cu toate celelalte componente structurale ale lumii vii.

            Toate proteinele din organismele vii se reînnoiesc prin biosinteza din precursorii corespunzatori. Fiecare molecula proteica "traieste" un interval de timp bine determinat care oscileaza între limite extrem de largi - de la câteva zile la câtiva ani. Din acest punct de vedere, proteinele pot fi împartite în doua categorii:

            a) proteine ce se sintetizeaza pentru a asigura formarea si reînnoirea celulelor si tesuturilor (acest proces este mai bine studiat în cazul proteinelor eritrocitare);

            b) proteine ce se sintetizeaza independent de diviziunea celulara, fenomen ce asigura circuitul molecular al proteinelor.

            Înca din 1868 a aparut ideea ca acest circuit este legat de labilitatea moleculelor proteice si ca acestea pot fi clasificate în proteine inerte din punct de vedere metabolic (care nu se reînnoiesc) si proteine circulante. Studii mai aprofundate l-au determinat pe Danilewski sa considere ca de fapt nu exista proteine inerte. Toate proteinele din organismele vii sunt mai mult sau mai putin labile si se afla într-o permanenta schimbare, fiind clasificate de catre Folin în proteine exogene si proteine endogene.




            Dupa introducerea metodei izotopilor radioactivi s-au facut numeroase determinari ale vitezei de reînnoire a proteinelor. Aceasta difera foarte mult de la un organ la altul , ordinea descrescatoare fiind: piele → muschi → creier → eritrocite. Mai mult de atât, în unul si acelasi organ, diferite proteine se sintetizeaza cu viteze diferite. În tesutul muscular de exemplu, proteinele contractile se reînnoiesc cu o viteza mai mica în comparatie cu enzimele musculare.

            S-a demonstrat experimental ca exista proteine care se reînnoiesc foarte rar. De exemplu, durata de "viata" a colagenului este de aproximativ 300 de zile. Daca luam în considerare viteza de reînnoire a colagenului la sobolan a carui durata medie de viata este de aproximativ doi ani, rezulta ca acest proces se realizeaza în organismul sobolanului doar o singura data în viata.

În privinta mecanismelor celulare ale reînnoirii proteinelor, au fost formulate de-a lungul timpului mai multe teorii. Primele ipoteze au apartinut lui Spigelman, L. care, la începutul secolului XX considera ca în organismele vii are loc un proces continuu de degradare a proteinelor, dar nu exista un proces de resinteza din precursori endogeni. La vremea respectiva autorul a legat acest fenomen de procesul de îmbatrânire a organismului.

În 1965, Monod, J. Efectueaza o serie de experimente pe Escherichia coli în urma carora concluzioneaza ca exista o strânsa interdependenta între procesul de resinteza proteica si fenomenul de adaptare. Autorul considera ca adaptarea este posibila datorita faptului ca proteinele endogene se degradeaza complet, iar resinteza are loc apoi numai pe seama precursorilor exogeni. Câtiva ani mai târziu, Fleischer, S. Se pronunta categoric împotriva teoriei lui Monod în urma determinarii timpului de înjumatatire  al proteinelor mitocondriale din ficatul sobolanului adult. Pentru acestea, autorul a determinat un timp de înjumatatire de aproximativ zece zile, ceea ce înseamna ca la fiecare trei saptamâni, proteinele mitocondriale sunt complet resintetizate, fara a se observa însa o crestere a masei acestui organ. Aceste date experimentale pledeaza în favoarea teoriei conform careia în organismele vii ar avea loc un proces continuu de reînnoire a proteinelor, exclusiv pe seama precursorilor exogeni.

Actualmente, se considera ca degradarea si resinteza proteinelor este un proces complex care se realizeaza continuu, atât prin utilizarea precursorilor endogeni, cât si a celor exogeni. Cele doua resurse se utilizeaza cu viteze inegale, în functie de conditiile de mediu, particularitatile fiziopatologice etc.

Cele doua compartimente ale metabolismului proteic - anabolismul si catabolismul - sunt contrare si se realizeaza pe cai complet diferite. Cu toate acestea exista o serie de puncte comune ale cailor de degradare si biosinteza a proteinelor. În primul rând, o serie de produsi de degradare partiala reprezinta precursorii cailor de biosinteza. Aceste doua componente ale metabolismului mai sunt interdependente si la nivel energetic, în sensul ca energia din moleculele de ATP formate în urma degradarii aminoacizilor se utilizeaza în procesele biosintetice. În fine, un alt punct comun îl constituie capacitatea oxido-reducatoare. Procesele de degradare sunt însotite de reducerea NAD+, NADP+, FAD si uneori FMN, iar regenerarea formelor oxidate ale acestor cofactori are lor în paralel cu procesele biosintetice care utilizeaza NADH, NADPH, FADH2 si respectiv FMNH2.












Document Info


Accesari: 6392
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )