Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Genetica

biologie












ALTE DOCUMENTE

Violeta e o planta delicata si frumos colorata
Virusul HIV
Biosinteza proteinelor
Migrarea pestilor in lacurile de ses - studiu de caz -
Microorganisme din aer
Apa si rolul ei
Functiile caspazelor
Hidroliza enzimatica a proteinelor
Ce sunt undele cerebrale?

Genetica

Clonarea si cercetarea

Cercetarea la nivel de celula în stadiu primar

Celulele în stadiu primar sunt celulele aflate în primele lor stadii de viata, care au potentialul de a deveni orice tip de celula - de pilda, o celula de tesut nervos sau muscular. Aceste celule în stadiu primar au suscitat un interes deosebit, deoarece ele ar putea fi utilizate pentru a vindeca organe afectate, pentru a regenera segmente deficiente ale creierului sau maduvei spinarii, sau chiar ar putea fi cultivate pentru a crea organe complete, apte pentru transplant.



Celulele în stadii primare provin din doua surse - din embrioni în primele stadii de dezvoltare, unde aceste celule se vor dezvolta pentru a forma toate celulele unui organism complet - acestea sunt celulele embrionare în stadiu primar - sau din tesuturi adulte, unde aceste celule înlocuiesc celulele care mor, pentru a întretine si a vindeca tesuturile afectate - acestea sunt celulele adulte în stadiu primar.

Celulele embrionare în stadiu primar sunt obtinute din embrionii neutilizati pentru fertilizarea artificiala. Exista o controversa de proportii pe tema cercetarilor efectuate pe celule embrionare în stadiu primar, pentru ca, în esenta, aceasta munca de cercetare presupune dezmembrarea unui embrion care ar fi putut fi o noua viata. Cercetarea la nivel de celule în stadiu primar a fost supusa unor restrictii în anumite tari, printre care SUA si Germania.

? tarile unde functioneaza aceste restrictii, centrul de interes a devenit cercetarea asupra celulelor adulte în stadiu primar, dar problema este ca izolarea celulelor adulte în stadiu primar este o procedura foarte dificila. De asemenea, aceste celule nu sunt la fel de usor de manipulat ca si celululele embrionare în stadiu primar.

Au existat totusi câteva experimente reusite efectuate pe baza unor celule adulte în stadiu primar. Printre acestea se numara un experiment realizat la Institutul de Cardiologie din Texas, în colaborare cu spitalul Pro-Cardiaco din Brazilia. Cercetatorii au folosit celule adulte în stadiu primar, prelevate din tesutul medular, pentru a trata persoane care sufereau de boli de inima grave. Aceste celule în stadiu primar "repara" zonele afectate ale inimii, formând celule care alcatuiesc noi tesuturi musculare si noi vase de sânge.

Scopul suprem este acum obtinerea unor organe complete, apte pentru transplant. Aceasta este munca de cercetare efectuata la Universitatea din Tokyo de catre Profesorul Asashima, care foloseste celule embrionare în stadiu primar, prelevate de la broaste, pentru a obtine organe complete. Pâna acum, profesorul a reusit sa obtina 15 organe, printre care: ochi, inima, rinichi si tesut cartilaginos. La ora actuala, el încearca sa obtina aceleasi rezultate cu soareci - reusind pâna acum sa obtina tesuturi simple, ca de pilda celule ale muschilor scheletului.

Clonarea

Clonarea este procesul prin care se produce un organism identic din punct de vedere genetic. Pentru aceasta este necesara prelevarea unei mostre de ADN dintr-o celula adulta, de pilda o celula a epidermei, si plasarea acesteia într-un ovul neferitilizat, al carui ADN a fost îndepartat. Celulele sunt apoi supuse unui soc electric, care le face sa fuzioneze (imitând modul prin care ovulul si spermatozoidul de contopesc, în procesul reproducerii), iar celula începe sa se divida. Motivul pentru care clonarea este un proces dificil de realizat este ca celula din tesutul epidermic din care este prelevat ADN-ul trebuie sa fie readusa în stadiu embrionar, pentru a permite ovulului sa creasca, formând un foetus. Aceasta este provocarea.

Multe animale au fost deja clonate - oi, capre, vaci, porci si o pisica - dar m 919d31j ulte din aceste animale clonate par sa aiba anumite deficiente. O companie numita Clonaid pretinde ca ar fi produs trei copii clonati, dar acest lucru nu a fost înca verificat în cadrul unui test genetic independent. Primatele par sa fie mai dificil de clonat decât alte animale, iar toate încercarile de pâna acum de a clona embrioni umani pentru scopuri terapeutice au fost lipsite de succes.

Este însa numai o chestiune de timp pâna când aceasta tehnica va ajunge sa fie stapânita de om. Clonarea nu necesita instrumente complexe - ci numai tipul de echipament existent la ora actuala în majoritatea clinicilor de fertilizare artificiala. Nu este nevoie decât de o provizie suficienta de ovule si o echipa de oameni de stiinta dispusi sa încerce acest lucru, în pofida riscurilor pe care le implica. ? prezent, rata succesului este de numai 2%. 98% dintre încercari s-au soldat cu animale deformate.

Stiati ca... ?

Oaia Dolly a primit acest nume dupa cântareata de muzica country si Western Dolly Parton, caci oaia Dolly a fost clonata dintr-o celula mamara.

Dolly a nascut 4 miei: Bonnie în aprilie 1998, apoi alti trei miei în 1999.

Acidul deoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare si al celor mai multi virusi. ADN-ul poarta informatiile necesare sintetizarii directe a proteinelor si pentru replicare. Sinteza proteinelor este producerea de proteine necesare celulei sau virusilor pentru activitatiile acestora sau pentru dezvoltare.

Replicarea este procesul prin care ADN-ul se copiaza pe sine insusi pentru fiecare celula descendenta sau virus, pasADN informatii despre sinteza proteinelor. In cele mai multe organisme celulare ADN-ul este organizat ca si cromozomi localizati in nucleul celulei.

Structura

O molecula de ADN consta in doua "lanturi" ,compuse dintr-un numar mare de compusi chimici , numiti nucleotide, prinse impreuna pentru a forma un lant. Aceste lanturi sunt aranjate ca si cum ar fi fost intoarse unul peste altul.

Fiecare nucleotida consta din 3 unitati: o molecula de zahar, un grup de fosfati si unul sau patru compusi diferiti contin baze.

Nucleotidele dintr-un brat al lantului sunt intr-o asociere specifica cu nucleotidele corespunzatoare din celalalt brat al lantului ADN.

In anul 1953 biochimistul american James D.Watson si britanicul biofizican Francis Crick au publicat prima descriere a structurii ADN-ului. Modelul lor s-a dovedit atat de important pentru intelegerea sintezei ADN-ului incat in 1962 au primit premiul Nobel pentru medicina.

Sinteza proteinelor

ADN-ul poarta instructiunile pentru producerea de proteine. O proteina este compusa din molecule mai mici numiti amino-acizi si structura si functia proteinei este determinata de secventa amino-acizilor sai. Secventa amino-acizilor este la randul ei determinata de secventa bazelor nucleotide in ADN. O secventa de trei baze nucleotide, numite un triplet,este codul genetic care specifica un anumit amino-acid. De exemplu, un triplet GAC (guanina,adeina si citosina) este codul genetic pentru amino-acidul leucina iar un triplet de CAG (citosina,adeina si guanina) este codul genetic pentru amino-acidul valina.

Un brat al lantului ADN al moleculei contine informatia necesara productiei unei anumite secventa de amino-acid. Celalalt brat ajuta in replicare.

O gena este o secventa de nucleotide de ADN care specifica ordinea amino-acizilor intr-o proteina prin intermediul unei molecule de ARN. Sustragand o nucleotida de ADN si inlocuind-o cu alta continand ADN alta baza cauzeaza ca toate celulele sau virusii sa aiba versiunea alterata in secventa de nucleotide de baza. O astfel de schimbare in ADN se numeste o mutatie.

Cele mai multe mutatii au loc ca urmare a erorilor in procesul de replicare. Expunerea de celule sau virusi la radiatii sau chimicale maresc sansa de producere a mutatiilor.

Replicarea

In cele mai multe organisme celulare replicarea ADN-ului moleculei ia loc in nucleul celulei si se intampla chiar inainte de diviziunea celulei. Replicarea incepe cu separarea celor doua lanturi de polinucleotide fiecare apoi comportandu-se ca un sablon pentru asamblarea noului lant complementar. Cum vechiul lant se separa fiecare nucleotida din cele doua brate ale lantului atrage nucleotida complementara ei. Nucleotidele se leaga una de alta de catre legaturi de hidrogen pentru a forma bazele unei noi molecule de ADN.

Proceduri si instrumente

Cateva instrumente si proceduri au fost inventate pentru a studia si a manipula ADN-ul. Enzime specializate numite enzime restrictionate gasite in bacterii se comporta ca si niste foarfeci moleculare pentru a "taia" coloana vertrebrala a moleculelor de ADN. Utilizarea acestor enzime si-a gasit intrebuintarea in ingeneria genetica in modul in care aceste enzime au fost folosite pentru a "taia" fragmente din molecule de ADN. Tehnologia consta in indepartarea unei gene specifice unui organism si implantarea acesteia intr-un alt organism.

Alta procedura pentru a lucra cu ADN-ul este procedura de reactie in lant de polimerizare. Aceasta procedura utilizeaza enzima de ADN pentru a face copii ale ADN-ului intr-un proces care se aseamana cu replicarea naturala a ADN-ului.

Amprenta ADN face posibila compararea unei mostre de ADN intr-o maniera similara celei folosite pentru compararea amprentelor degetelor. In aceasta procedura se folosesc enzime care "sparg" molecula de ADN in mai multe fragmente. Solutiile care contin aceste fragmente sunt plasate pe suprafete cu gel prin care trece un curent electric. Curentul electric cauzeaza fragmentele de ADN sa se miste prin gel.

Datorita faptului ca fragmentele mai mici se misca mai rapid decat cele mari procesul separa fragmentele in functie de marimea lor. Fragmentele sunt ulterior marcate cu probe si expuse unei raze X unde se formeaza amprenta ADN - un model caracteristic alcatuit din linii negre care identifica unic fiecare tip de ADN.

Aplicatii

Cercetarile despre ADN au avut un important impact asupra medicinii. Prin tehnologia recombinarii ADN-ului se pot modifica microorganisme in asa fel incat ele devin adevarate "fabrici" de produs largi cantitati de droguri folositoare in medicina.

Tehnologia este produsa pentru a produce insulina, drog folosit de diabetici sau interferon care este folosit de catre anumiti pacienti care sufera de cancer.

Studii asupra ADN-ului uman au scos la suprafata faptul ca anumite gene sunt asociate cu anumite boli cum ar fi cancerul la san.

Aceasta ii ajuta pe oamenii de stiinta pentru a diagnostica diferite boli si pentru a descoperi noi tratamente pentru a le combate.

De exemplu, medicii folosesc o noua tehnologie numita chimioplastie prin care se sintetizeaza o molecula continand atat ADN si ARN pentru a dezvolta un tratament pentru o forma de hemophilia.

In criminalistica ADN-ul este folosit pentru a cerceta indivizii care au comis crime.

ADN-ul din sperma, piele sau sange luate de la locul crimei poate fi comparat cu ADN-ul suspectului.

Tehnicile de manipulare a ADN-ului sunt folosite si in agricultura sau intr-o alta forma de inginerie numita inginerie genetica si biotehnologie.

Variante ale plantelor care au gene modificate pot da o productie mai mare sau pot fi mai rezistente.

in plus

Pubertatea

Corpurile noastre se schimba din momentul în care ne nastem si continua sa se schimbe pe parcursul vietii. Se schimba deoarece tot ceea ce este viu creste si se dezvolta.

Câteodata, între vârstele de 9 si 15 ani fetele si baietii fac mai mult decât sa creasca în înaltime si în greutate asa cum au facut de la nastere. Fetele încep sa devina femei, iar baietii încep sa devina barbati.

Aceasta perioada este numita pubertate. Cuvâtul pubertate vine de la cuvântul latinesc "pubertas" care înseamna adult. Când oamenii folosesc cuvântul pubertate, de obicei se refera la toate modificarile fizice ce au loc în corpul unui copil în aceasta perioada. Majoritatea acestor schimbari dau posibilitatea unei femei si unui barbat sa conceapa un copil.

Celalalt cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta. Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc "adolescere", care înseamna a creste. Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care devin tineri adulti.

Desi cuvintele adolescenta si pubertate au întelesuri diferite oamenii le folosesc, de obicei, ca sinonime. Pubertatea sau adolescenta este o perioada de tranzitie - când un baiat sau o fata nu mai este un copil, dar nu este nici adult înca.

Fetele, de obicei, încep pubertatea la 9-11 ani. Baietii, de obicei, o încep un an mai târziu, pe la 10-12 ani. Pentru majoritatea copiilor, pubertatea tine câtiva ani. Acest interval le da ragaz sa se obisnuiasca cu noile corpuri adulte.

Multitudinea de schimbari care au loc în corpurile noastre în timpul pubertatii sunt cauzate de hormoni. Hormonii sunt chimicale produse în multe parti ale corpurilor noastre. Acestia calatoresc prin sistemul circulator al corpului (prin sânge) din locul unde sunt produsi pâna acolo unde actioneaza.

Cuvântul hormon este de origine greaca, unde însemna a pune în miscare. Exista multe tipuri de hormoni în corpul nostru.

În timpul pubertatii, creierul începe sa produca anumiti hormoni. Acesti hormoni trimit un mesaj organelor sexuale - testiculele baiatului si ovarele fetei - care le spune sa începa sa functioneze, sa produca hormoni sexuali.

Schimbarile la baieti

Corpul tau trece prin schimbari importante, când începe sa produca hormonii care îti controleaza cresterea si sistemul reproducator. Primul semn vizibil al pubertatii este cresterea sânilor, la fete. Hormonii feminini stimuleaza cresterea grasimii si pe alte parti ale corpului tau: pe coapse, pe fese, etc. Înauntrul corpului tau sistemul reproducator începe sa se maturizeze. La un moment dat, în timpul acestui proces, vei începe sa ai ciclu. Odata cu aceasta, chiar daca ciclul este neregulat, poti ramâne însarcinata.

Din baiat în barbat

Schimbarile care marcheaza dezvoltarea fizica a unui baiat într-un barbat matur, unul care este capabil de reproducere, apar din jurul vârstei de 14 ani si se completeaza între vârstele de 14-18 ani.

Aceste schimbari din pubertate - când baietii devin mai înalti si mai musculosi, cu umeri mai lati, cu organe genitale mai dezvoltate, si cu par care apare la subsuoara, pe fata, pe piept, pe brate si pe picioare-sunt pricinuite de actiunea hormonilor, mai ales a hormonului specific barbatesc, testosteronul.

Barbatul adult mai prezinta o schimbare a vocii datorita maririi laringelui si datorita faptului ca corzile vocale devin mai lungi si mai groase, ducând la îngrosarea vocii, alaturi de o crestere a cantitatii de transpiratie si a activitatii glandelor sebacee.

Dupa ce activitatea testiculara apare în timpul pubertatii, ea continua normal pe parcursul vietii, cu mici variatii. Exista o mica reducere a spermei la vârste înaintate si aceasta este asociata cu aparitia unor modificari degeneratoare în testicule, dar nu exsita un declin testicular abrupt, ca menopauza la femei.

Corpul unui barbat

scheletul

Începând de la vârsta de doi ani baietii cresc cu cca. 5 cm/an pâna la vârsta de 13-14 ani, când încep sa se dezvolte organele sexuale. Adolescenta aduce cu ea o crestere rapida în înaltime si forta. Cresterea rapida care însoteste pubertatea tine câtiva ani. La sfârsitul acestei perioade de crestere, oasele au devenit mai tari si s-au schimbat în proportie, deoarece diferite parti ale corpului cresc diferit. Odata ce umerii încep sa se lateasca, soldurile par mai mici în comparatie si aceasta silueta caracterizeaza barbatul matur.



parul de pe corp

Devreme în pubertate, parul pubic de la baza penisului începe sa apara si, dupa un timp, începe sa creasca si pe scrot. Ar putea sa creasca si în zona anala. Parul pubic creste în mod normal în forma de triunghi cu vârful în jos, sub burta, desi poate ajunge pâna la buric.

Dupa aproximativ 1-2 ani, parul va aparea si la subsuoara si deasupra buzelor. Parul pubic este mai lung si mai cârliontat decât parul prezent pe corp de la nastere.

În plus, pe lânga parul pubic cârliontat apare par si pe mâini, coapse si gambe. Parul poate aparea si pe piept, umeri si spate. Parul facial devine mai gros si mai închis la culoare odata cu maturizarea barbatului. Barba si mustata pot avea aceeasi culoare cu parul de pe cap sau diferita.

Cantitatea de par corporal este determinata de background-ul etnic sau rasial si de familia unei persoane.

Schimbarile la fete

Din fata în femeie

În ultima parte a adolescentei, de obicei cu mult dupa ce menstruatia a început, corpul unei fete începe sa ia forma celui al unei femei. Înainte de pubertate, fetele si baietii, cu exceptia organelor genitale externe, seamana foarte mult. Schimbarile care apar sunt direct legate de secretia hormonilor estrogeni si progesteroni. O fata devine mai înalta, coapsele sunt mai carnoase si este mai curbata. Sânii încep sa i se umfle si începe sa îi creasca par la subsuoara si în zona genitala.

Organele genitale interne si externe încep sa se dezvolte, iar peretii vaginali încep sa se îngroase. Pot aparea secretii vaginale.

Forma finala a unei femei, voluptuoasa sau baietoasa, depinde de doua lucruri: în primul rând de cantitatea de hormoni pe care îi produce, iar în al doilea rând de senzitivitatea corpului în reactia la acesti hormoni.

În jurul vârstei de 45 de ani, functiile ovariene încep sa scada treptat si nivelurile de estrogen si progesteron scad la rândul lor, rezultând schimbari corporale, inclusiv disparitia menstruatiei, pierderea fertilitatii, slabirea peretilor vaginali si, foarte des, schimbari ale oaselor, care duc la pierdere în greutate.

Corpul unei femei

scheletul

Începând de la vârsta de aproximativ 2 ani, o fata creste cu cca. câtiva centimetri pe an. Când ajunge la vârsta de aprox. 10 ani începe sa creasca cu o rata mai mare, ce poate ajunge la 10 cm într-un singur an. Cu toate acestea, cam dupa 1-3 ani de la aparitia menstruatiei, aceasta crestere rapida încetineste, pâna ce fata atinge înaltimea maxima.Desi toate oasele cresc mai lungi, cresterea nu are aceeasi rata. Oasele bratelor si ale picioarelor cresc mai repede decât, de exmplu, coloana vertebrala si osul pelvian iau o forma lata caracteristica.

O femeie are un bazin mai lat decât al unui barbat,pentru a avea loc un bebelus în dezvoltare si, de asemenea, oasele coapselor sunt mai departate unul de altul. Asta înseamna ca majoritatea femeilor sunt cracanate.parul de pe corp

Parul pubian apare de obicei pe la 11-12 ani, dupa ce au început sa creasca sânii. Parul pubian este mai lung, mai închis la culoare si mai cârliontat decât parul existent din copilarie pe corp.

Parul pubian apare întâi pe vulva si treptat se întinde pe întreaga zona genitala, formând un triunghi cu vârful în jos. La unele femei parul pubian creste pâna aproape de buric si pe coapse.

Femeile difera în cantitatea de par care le creste - unele au mult, altele au foarte putin. Acesta poate avea orice culoare si nu trebuie sa se potriveasca cu cel de pe cap.La aproape doi ani de la aparitia parului pubian, mai mult par apare la subsuoara.

Relatiile

A fi atras de cineva este ceva excitant, dar poti avea o stare de nerabdare sa afli daca cealalta persoana simte la fel pentru tine. Daca o întâlnire duce la o relatie, acest lucru poate fi foarte benefic pentru tine: vei avea pe cineva (care nu face parte din familie) cu care sa îti împarti timpul si în care sa ai încredere, etc. Sexul este o parte importanta a multor relatii. Nu neaparat actul sexual propriu-zis, ci si sarutul, atingerile. Nu trebuie sa faci sex cu cineva din cauza ca te întâlnesti cu acea persoana.

Prima întâlnire

doua puncte de vedere:

"Prima fata cu care m-am întâlnit a fost Laura, o colega de clasa. Cred ca si-a facut o parere foarte proasta despre mine. Am fost la film si, imediat ce ne-am asezat, eu am încercat sa o sarut. Ea mi-a raspuns oarecum, iar eu m-am gândit: <> si i-am bagat mâna pe sub bluza. Nu prea a fost de accord cu asta, spunându-mi ca vrea sa mearga acasa. Dupa un timp mi-am dat seama ce lucru stupid am facut. Nu poti grabi lucrurile, deoarece nu tuturora le plac exact si în acelasi timp lucrurile care îti plac tie.

"Desi îl placeam pe Ionut, când am iesit împreuna a fost un esec total. Am fost la film, dar nu am putut sa vad decât doua minute din acel film. Ne-am asezat, s-au stins luminile si apoi tot ce stiu e ca a sarit pe mine. Cred ca am fost prima lui partenera, deoarece saruta groaznic. Dupa aceea mi-a bagat mâna sub bluza, si, totusi era prima întâlnire! Îmi plac acele lucruri, dar vreau sa le fac atunci când am chef."

Mergi înainte

A avea o relatie poate fi foarte bine. A fi placut de cineva îti poate da senzatii marfa. Multi oameni se simt mai încrezatori atunci când au o relatie. Este greu sa mentii o relatie. Trebuie sa depui eforturi în acest sens. Pot exista tensiuni între parteneri si presiuni din afara. De exemplu prietenii tai îti pot spune ca nu mai petreci timp cu ei.

Poti simti ca reputatia ta depinde de persoana cu care te întâlnesti. Este foarte usor sa devii gelos si posesiv si sa te întrebi daca prietena /prietenul tau se întâlneste si cu altcineva. S-ar putea sa nu poti vorbi cu partenerul(a) despre aceste lucruri, dar poti apela la o persoana în care ai încredere. Posesivitatea poate parea la început un semn de dragoste, dar dupa aceea acest lucru enerveaza pe celalalt.

Despartirea

Foarte putini oameni ramân pentru totdeauna cu persoana cu care au prima relatie. Unii oameni se simt încatusati într-o relatie. Oamenii care stau împreuna doar de dragul de a fi cu cineva nu se simt prea bine si nu sunt potriviti unul pentru celalalt. Relatiile se termina din foarte multe motive. De exemplu pentru ca lucrurile devin prea serioase sau pentru ca unul dintre parteneri se simte folosit sau pur si simplu vrea sa faca altceva. Poate fi foarte dificil sa te desparti, pentru ca poti simti ca ranesti pe cineva. Dar, uneori, despartirea este o usurare pentru amândoi.

Vorbeste despre sentimentele tale

Acest lucru poate ajuta. Poate sa te faca sa nu te mai simti singur si-ti poate da sansa de a gasi oameni cu aceleasi sentimente ca ale tale. Vorbind cu oameni care au trecut prin acelasi lucru ca si tine îti poate fi de folos. Cei cu care vorbesti pot fi personae pe care le admiri sau cu care te întâlnesti. Persoanele cu cere vorbesti ar trebui sa fie personae cu care te simti relaxat/(a) si în care ai încredere. Poate fi chiar un parinte, daca ai o relatie foarte buna cu acesta. A vorbi cu cei care nu-ti sunt foarte apropiati nu este un lucru bun.

Dragostea

Dragostea este SENSUL vietii. Dragostea este o parte a vietii. Pentru toate fiintele umane, în special pentru adolescenti aceasta este SENSUL vietii. Este lucrul central al întregii existente.

Numai stând si observând cât de mult timp petreceti pentru a va gândi la persoane de sex opus, pentru a visa la persoane de sex opus, pentru a avea fantezii cu persoane de sex opus si asa mai departe, veti constata cât de important este acest capitol. Deoarece este un lucru asa de important pentru existenta umana, dragostea este frustranta si produce confuzie.

În functie de sexul tau (baiat/fata) schimba genul din întrebarile de mai jos, pe care fiecare adolescent si le pune:
*De ce ma urasc fetele?
*De ce ma simt asa stângaci în prezenta fetelor?
*De ce ma gândesc la fete tot timpul desi nu as vrea?
*De ce doare asa tare?
*De ce mi se pare ca altii nu au aceleasi probleme?
*De ce unii pot sa se duca pur si simplu la o fata, sa vorbeasca cu ea si dupa aceea sa iasa în oras si sa se distreze? De ce majoritatea lor sunt atleti?
*De ce fetele frumoase sunt asa?
*De ce par fetele ca sunt atrase de baieti care sunt evident idioti si care se poarta cu ele foarte rau? Eu m-as purta cu o fata mult mai bine, dar asta nu schimba nimic. De ce?
*Ce este gelozia, si de ce ma supar atât de mult din cauza asta?
*O sa gasesc vreodata pe cineva cu care sa ma casatoresc?Când?
*De ce asta nu se poate întâmpla acum?
*Cum voi sti ca mi-am gasit fata cu care trebuie sa ma casatoresc?
*Acum, ca ma gândesc mai bine, ce este casatoria? De ce exista casatoria? De ce nu putem sa facem sex cu cine vrem tot timpul?
*Ce este dragostea?
*De ce adultii par sa nu aiba aceste probleme?
*De ce spun parintii mei ca sunt îndragostiti si de ce pentru mine a fi îndragostit pare total diferit? Cu alte cuvinte de ce dragostea lor pare plictisitoare, de ce se cearta si de ce nu se tin niciodata de mâna?

S-ar putea sa va fi pus si voi câteva dintre aceste întrebari.Evident, problemele sunt complicate.

O metoda de a începe sa întelegi dragostea este sa o încerci treptat. Vom începe cu aspectele fundamentale de viata în legatura cu dragostea. Odata ce întelegi aceste fapte, ai o baza. Dupa aceasta poti trece mai departe.

Aspectele vietii privind dragostea

Primul si cel mai important aspect de viata legat de dragoste este: dragostea este ceva fundamental existent în creierul uman. Nu poti face nimic în legatura cu asta. Nu poti s-o pornesti si s-o opresti. Este acolo, este activa si asta-i tot. De fapt, este aproape imposibil sa separi dragostea de existenta umana. Pentru adolescent sunt unul si acelasi lucru.

Al doilea aspect este ca exista diferite tipuri de dragoste si trebuie sa hotarâm despre ce vorbim când spunem cuvântul dragoste.

Iata câteva tipuri de dragoste cu care ai putea fi familiar:
*dragostea parinteasca - parintii îsi iubesc copiii si acest tip de dragoste si devotement sunt diferite de alte tipuri
*dragoste crestineasca - "Iubeste-ti aproapele" si multi oameni pot face acest lucru. Ei iubesc pe cei din jurul lor deoarece sunt fiinte umane
*dragoste prieteneasca - o prietenie strânsa între doua persoane implica o anumita încredere si devotement, care înseamna dragoste. Deci, doua femei, doi barbati sau un barbat si o femeie, care se cunosc de mult timp si au trecut prin multe împreuna, pot spune ca se iubesc. Nu exista nici un fel de atractie romantica sau sexuala implicata.
*dragostea materiala - poti auzi pe cineva spunând : "Iubesc masina aia" sau "Iubesc filmul acela". Este dragoste pentru un obiect.
*dragoste fizica (dorinta sexuala) - aceasta este o forma a dragostei materiale, dar aplicata unei persoane si nu unui obiect si este legata exclusiv de sex. O fata ar putea spune "Îl iubesc pe Tom Cruise!" sau un baiat ar putea spune, bazat doar pe felul cum arata o fata "O iubesc pe fata aia!". Asta-i dorinta sexuala.
*dragoste romantica - când vorbesc despre dragoste, majoritatea adolescentilor se gândesc la aceasta. Este combinatia dintre prietenie, atractie sexuala si cautarea persoanei cu care sa te casatoresti. Este cautarea persoanei cu care vrei sa întemeiezi o familie si sa îti petreci restul vietii.

Acest aricol este despre "Dragoste" si ati înteles bine ca este vorba despre dragostea romantica.

În urmatoarea parte a articolului, termenul de dragoste se va referi la acest tip.

Dragostea este legata de atractia sexuala mai ales la adolescenti.

Acesta este al treilea aspect al vietii în legatura cu dragostea. Legatura între dragoste si atractie sexuala este puternica si importanta. Multi oameni va vor spune ca dragostea si atractia sexuala pot fi separate. Aceasta este adevarat, dar atunci vei avea dragoste prieteneasca, nu romantica, sau vei avea dragoste bazata pe dorinta sexuala, fara prietenie.

Aceasta duce la al patrulea aspect de viata: atractia sexuala este un fapt de viata. Exista patru aspecte importante despre sex, care pot fi usor trecute cu vederea:

Atât barbatii, cât si femeile au parti importante ale anatomiei special pentru sex si reproducere. Picioarele sunt parti ale anatomiei special pentru mers. Urechile sunt parti ale anatomiei special pentru auzit. Ca sa fie clar, barbatii au penis si testicule, iar femeile au vagin si organele reproducatoare femeiesti (uter, trompe uterine, etc). La barbati organele sexuale produc sperma si contin un mecanism de "livrare" a ei, iar la femei organele sexuale accepta sperma, produc ovule si un mediu propice în care copilul se poate dezvolta. Când sperma si ovulele se întâlnesc într-o femeie, se formeaza un copil. Este atât de simplu.

Organele sexuale produc hormoni sexuali, carecurg prin sistemul circulator si afecteaza atât anumite parti ale creierului, cât si organele sexuale în sine.

Creierul contine structuri fizice si sisteme speciale pentru sex. Anumite componente din aceste sisteme reactioneaza la hormonii sexuali, iar alte parti raspund la stimuli vizuali si tactili.

Exista o dorinta biologica de reproducere, care poate fi considerata esenta existentei umane. Ai putea spune ca "Oamenii sunt facuti ca sa dea nastere la alti oameni", iar aceasta este corect din punct de vedere biologic.

Când iei toate aceste patru aspecte - organele sexuale,sistemul hormonal, structura creierului si nevoia biologica de reproducere - poti vedea de ce sexul este atât de important pentru oameni. Poti vedea si un alt lucru : Sexul nu este ca nimic altceva.

Acesta este cel mai important aspect al vietii.

Sexul

Ar trebui, oare, sa începi sa faci sex, daca esti un(o) adolescent(a)? Aceasta este decizia ta. Ar trebui totusi sa tii cont de câteva lucruri :
-sexul neprotejat poate duce usor la sarcina.
-chiar si sexul protejat poate conduce, uneori, la sarcina.
-daca o persoana are o B.T.S., partenerul(a) acestei persoane o poate dobândi, chiar si folosind protectie.

Aceste trei puncte pot constitui motive pentru care un adolescent sa nu faca sex. Ele constituie dezavantaje. Totusi, ele nu au oprit pe nimeni de la a face sex. Însa, fii atent(a) la numarul de infectii cu B.T.S.-uri, la numarul de avorturi si la numarul de mame adolescente, numar care creste în fiecare an.

Parerea adultilor este ca adolescentii nu ar trebui sa faca sex. Ceea ce uita ei este însa ca mintea si corpul unui adolescent îi trimit semnale care îi indica opusul. Întrebarea adolescentilor este daca logica ar trebui sa câstige în conflictul cu propriile dorinte. Poti sa-ti învingi dorintele pâna te casatoresti? Aceasta-i întrebarea. Mai jos avem 2 lucruri pe care ar trebui sa le tii minte în acest sens.

Facând sex faci o promisiune tacita copilului care ar rezulta. Scopul sexului este procreerea. De aceea, facând sex tu spui : "Sunt de acord sa am grija de acest copil".

Copiii aduc o multime de probleme. Au nevoie de atentie constanta, necesita cheltuieli mari si este nevoie de 2 oameni pentru a-i îngriji.

Daca iei decizia sa faci sex înainte de casatorie, fa-o constient de faptul ca, odata ce s-a nascut un copil, esti responsabil pentru el în urmatorii 18 ani. Aceasta înseamna ca vei renunta la un capital enorm de libertate personala si financiara.




În general, sexul adolescentin e ca un drog. Pare ca te simti bine când îl faci, dar pe termen lung te simti rau. Este o "senzatie ieftina", care aproape ca nu are nici o valoare. De asemenea, încearca sa separe sexul de copii, ceea ce este imposibil.

....rgjhurjthurtug

Celulele - baza chimica a vietii - sunt "caramizile" din care este construit organismul pluricelular. Materialele chimice care alcatuiesc celule au drept unitati moleculele. Moleculele sunt grupari de atomi. Atomii sunt legati prin forte chimice. Dintre elementele chimice, carbonul este nelipsit din substantele organice. Compusii carbonului sunt numerosi si cu proprietati chimice foarte variate. Pentru viata sunt importante legaturile C-H ce pot constitui adevarate rezerve de energie. Energia este pusa in libertate prin procese de oxidare si reducere.

Celulele prezinta asemanari in ceea ce priveste compozitia lor chimica. Componentele celului contin un numar imens de molecule. Configuratia spatiala a moleculelor concorda cu functia implinita.

Prin inventarea microscopului (in secolul al XVII-lea) a putut fi descoperita si studiata o intreaga lume invizibila cu ochiul liber din structura organismelor. Cele mai mici organisme studiate de noi sunt bacteriile. Celula bacteriana indeplineste toate functiile vietii: nutritie, crestere, reproducere.

In organizarea celulei, materialul genetic ocupa un loc central, iar "apararea" lui printr-un invelis nuclear este de importanta majora.

In modul de organizare al unei celule se observa grupuri de structuri care realizeaza functii specializate si care sunt legate printr-o retea complexa de comunicare. Din punct de vedere evolutiv, celulele procariote sunt considerate stramosii celulelor eucariote. Aparitia organitelor celulare este o perfectionare a "ordinii interne" a celulei si a functiilor ei.

In celula eucariota au loc:

- separarea substantelor nucleare de cele citoplasmatice;

- dezvoltarea unui adevarat "sistem mambranar" intracelular;

- specializarea diferitelor structuri pentru indeplinirea anumitor functii;

Celula vegetala:

- are perete celular;

- sistemul vacuolar este foarte bine dezvoltat;

- prezinta plastide;

- organitele digestiei celulare sunt, mai ales, vacuolele;

- rezervele glucidice sunt constituite, in primul rand, din amidon;

Celula animala:

- nu are perete celular;

- sistemul vacuolar este slab dezvoltat;

- plastidele sunt absente;

- macromoleculele organice sunt degradate de lizozomi;

- rezervele glucidice sunt constituite din glicogen;

Membranele celulare delimiteaza celulele. Invelisul celular nu separa total mediul intracelular de cel extracelular, fiind posibile schimburi de substante. Membrana celulara poate ingloba particule solide si lichide din mediul extern prin fagocitoza si pinocitoza. "Concentratia" unei solutii reprezinta numarul de molecule sau de ioni ai unei substante raportat la un anumit volum.

Prin experiente simple se poate evidentia comportarea membranelor celulare in functie de concentratia mediului extracelular. Osmoza permite patrunderea apei in celula datorita semipermeabilitatii membranei celulare. Concentratia mai mica a lichidului extracelular decat a lichidului intracelular determina patrunderea apei in celula (celula devine turgescenta). Concentratia mai mare a lichidului extracelular decat a lichidului intracelular determina iesirea apei din celula (celula este plasmolizata).

Citoplasma este situata intre membrana celulara si membrana nucleara. In citoplasma sunt situate toate organitele. La organismele procariote nucleul nu este delimitat de o membrana nucleara. La eucariote nucleul are: un invelis nuclear, nucleoplasma, 1-2 nucleoli. Nucleul contine ADN, ARN, proteine.

Citoplasma este formata dintr-o parte fundamentala si din organite celulare. Din punct de vedere fizico-chimic citoplasma este un coloid. Particulele coloidului absorb apa; coagularea citoplasmei este letala. Citoplasma indeplineste functii vitale. Configuratia moleculara a ADN-ului este de stocare a informatiei ereditare, dar si de transmitere a acesteia in ARN. ADN-ul se gaseste in nucleu, iar ARN-ul in nucleu si citoplasma. ADN-ul detine "instructiunile" care sunt duse de ARN in citoplasma, unde vor fi executate. Nucleul este centrul coordonator al celulei, dar si sediul ereditatii.

Ribozomii asambleaza aminoacizii in proteine. Proteinele sunt substante organice cu structuri complicate si cu functii multiple. Membranele celulare contin si proteine.

Compartimentele sintezei si secretiei celulare sunt ribozomii (granulele lui Palade) si aparatul Golgi. Ribozomii sintetizeaza proteine (din aminoacizi) pe baza informatiei adusa de ARN de la ADN-ul nuclear. Reticulul endoplasmatic constituie sistemul microcirculator al celulei, dar si un suport mecanic al citoplasmei. Aparatul Golgi asambleaza moleculele, le depoziteaza, le ambaleaza in vezicule si le exporta la o "adresa" exacta.

La amiba, parameci etc., digestia are loc in interiorul celulei - intracelular. La animale, digestia se realizeaza intr-un tub digestiv, adica extracelular. Celulele trebuie sa digere si resturi celulare, structuri distruse etc. organitele digestiei celulare sunt lizozomii si vacuolele. Leucocitele apara organismul de microbi, fie prin digerarea acestora, fie producand anticorpi.

Digestia intracelulara este prezenta la protozoare si spongieri; la organismul uman s-a pus in evidenta in leucocite. Animalele se hranesc cu substante organice mari. Digestia alimentelor in organe digestive este extracelulara. Digestia si respiratia celulara sunt procese diferite; primul il pregateste pe cel de-al doilea. Lizozomii sunt mai numerosi in celulele animale. Vacuolele indeplinesc, in lumea vie, functii numeroase si variate. Absorbtia apei prin perisorii sugatori ai radacinilor la plante are ca substrat celular vacuola si sucul vacuolar.

Plastidele sunt organite specifice celulei vegetale. In functie de culoarea pigmentului, plastidele sunt verzi si de alte culori. Cloroplastul transforma energia luminoasa in energie chimica. Culorile florilor si fructelor sunt date de cromoplastele raspandite in citoplasma. Exista plastide fara pigmenti care depoziteaza amidonul (amiloplaste) si plastide ce acumuleaza alte substante organice.

Deoarece clonarea ne suscita din ce in ce mai mult atentia, reprezentand poate cea mai socanta dintre provocarile stiintei contemporane, este util ca in randurile de mai jos sa tratam in cateva cuvinte fiecare aspect legat de acest subiect.

In primul rand, ce este clonarea?

Punctul de plecare pentru orice discutie referitoare la acest subiect il reprezinta recursul la tehnologia prin care a fost clonata in 1996 oaia Dolly si prima referinta din vremea respectiva: revista Nature 385, 810-13, 1997. Practic, lucrurile decurg cat se poate de simplu. Aparent... Se inlatura ADN-ul din nucleul unui ovul luat de la mama-surogat. Acest material genetic va fi apoi inlocuit de ADN-ul preluat si izolat dintr-o celula a individului ce urmeaza a fi clonat, iar ovulul, care va contine astfel numai ADN-ul respectivului, se va divide ca orice embrion normal. Fiind ulterior reintrodus in uterul mamei. Clonarea mai poate fi privita si ca un proces de duplicare (si nu de reproducere), in urma caruia rezulta un material genetic identic, care nu este insa obtinut prin mijloace sexuale. In cadrul reproducerii sexuate, se petrece combinarea a doua ADN-uri, unul provenit de la tata, celalalt de la mama, iar in cazul reproducerii asexuate - asemenea clonarii - nu se perpetueaza decat informatia genetica a unui singur parinte.

Putina istorie contemporana

Sfarsitul secolului XX avea sa fie martorul primului caz de clonare a unui mamifer, acesta avand loc la Institutul Roslin din Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care apartinea unei oi din rasa Finn Dorsett in ovulul denuclearizat al unei mame-gazda din rasa de oi scotiene cu fata neagra. S-a stimulat apoi artificial diviziunea celulara, iar uterul respectivei oi cu fata neagra a fost purtatorul viitoarei clone. Dolly reprezinta copia fidela a unei oi Finn Dorsett. Dupa Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimute si soareci. Prin clonare se pot obtine organisme cu calitati "programate". De exemplu, la Institutul Roslin s-au desfasurat experimente pentru a se ajunge la vaci care sa produca lapte foarte apropiat, din punct de vedere al compozitiei, de cel uman. Savantii au luat in calcul si posibilitatea ca prin clonare sa fie inlocuite animalele de casa care au murit sau sa fie refacute speciile amenintate. Si de la clonarea animalelor, atentia oamenilor de stiinta s-a indreptat in mod firesc spre clonarea umana.

Doi cercetatori, unul american, Panayiotis Zavos, profesor la Universitatea din Kentucky, si unul italian, Severino Antinori, celebru de cativa ani de zile prin faptul ca a ajutat o femeie de 62 de ani sa ramana insarcinata, prin implantarea in uter a unui ovul deja insamantat, au anuntat ca in cel mult doi ani vor realiza prima clonare umana. Previziunile mai prudente dau insa ca data probabila anul 2005, mai ales datorita faptului ca nu stim in prezent daca se va dovedi viabila tehnica de clonare utilizata in cazul lui Dolly. Problema cea mai grava este ridicata de rata foarte scazuta de reusite: pentru Dolly au fost necesare 276 de incercari. Cine isi poate asuma insa un asemenea risc, atunci cand este vorba de embrioni umani? De altfel, dr. Harry Griffin, membru al echipei care a clonat-o pe Dolly, a avertizat ca tehnica actuala de clonare este inca la inceput, fiind "ineficienta, deoarece s-au utilizat pentru Dolly 277 de ovule pentru a obtine o sarcina reusita, recoltand ovule de la circa 40 de oi donatoare, dar si riscanta deoarece o mare parte din sarcini au esuat, astfel incat am avut miei care au murit imediat dupa nastere". In plus, "riscurile sunt prea mari pentru femeie si, bineinteles, pentru copil", sanatatea acestuia ramanand in permanenta precara.

Pana acum s-au intreprins experiente cu cinci specii de animale, iar rata foarte mare de esecuri a dat nastere multor semne de intrebare privind succesul clonarii umane. Doar 1% din clonarile animale efectuate pana in prezent au avut un rezultat pozitiv, dar si dintre acestea covarsitoarea majoritate a suferit serioase disfunctii: ficatul nu functiona bine, sangele nu avea o tensiune normala, plamanii erau nedezvoltati, apareau grave deficiente ale sistemului imunitar. Concluzia specialistilor este ca, pentru nivelul actual al tehnicii, clonarea umana este foarte periculoasa. Antinori si Zavos sustin insa ca pot depasi aceste handicapuri, afland din timp care sunt embrionii "bolnavi", pentru ca astfel sa le fie stopata cresterea, dar lumea stiintifica a negat posibilitatea concreta a acestui control: noi nu dispunem actualmente de nici un mijloc sigur de a sti daca "imprimarea" genelor a decurs normal. Este vorba de un proces inca nu indeajuns descifrat. Acceptand totusi reusita clonarii, nu stim cat si cum va evolua clona. Viata adulta a acesteia s-ar putea sa nu fie decat un sir de probleme medicale, mai cu seama datorita faptului ca, cel mai probabil, sistemul imunitar va fi foarte slabit.

Un alt fel de clonare

Partizanii clonarii umane atrag atentia ca nu trebuie neaparat sa urmarim nasterea unui organism uman complet dezvoltat. Clonarea ar putea fi solutia pentru o serie de boli in prezent netratabile. De exemplu, Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor umani pentru cercetarile care sunt indreptate in directia vindecarii unor maladii ca Parkinson si Alzheimer.

Se face deosebirea intre clonarea reproductiva si cea terapeutica, aceasta din urma reprezentand o sansa uriasa pentru medicina contemporana. Probabilitatea mai mare de realizare o are clonarea terapeutica, mai accesibila din punct de vedere al tehnicii, dar si mai putin problematica moral. Plecand de la ADN-ul bolnavului putem obtine un embrion-clona care nu mai este apoi introdus intr-un uter, ci este utilizat drept cultura de celule stem (celulele stem fiind nediferentiate, capabile sa formeze orice tip de tesut, constituind astfel materialul ideal pentru refacerea tesuturilor necrozate). Unica solutie pentru refacerea numarului de celule pierdute de catre organismul bolnavului, "caramizi" care nu se mai regenereaza, pare a fi inlocuirea cu celulele stem. Se spera ca ele vor putea fi "invatate" sa formeze tesuturi de un anumit tip. Mai mult, pornind de la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul respingerii materialului transplantat, acesta fiind in mod natural acceptat de catre organism. Teoretic, lucrurile sunt limpezi, mai putin evidenta este modalitatea prin care putem obtine practic aceste celule.

Chinezii

Chinezii, la randul lor, au afirmat ca au clonat embrioni umani, la Colegiul Medical Xiangya, dar nu exista documente care sa ateste aceste afirmatii. Lu Guangxiu, cunoscuta anterior pentru unele studii de fertilizare in vitro, sustine ca a reusit sa cloneze embrioni umani pana la stadiul in care a obtinut o cultura de celule stem. Cercetatoarea chineza crede ca a depasit dificultatea principala care apare in situatiile obisnuite, si anume respingerea de catre trupul bolnavului a tesuturilor transplantate. Clonand chiar celulele pacientului, sansele de respingere scad simtitor. Pana acum celulele stem erau produse din embrionii de care clinicile de fertilizare in vitro se dispensau, acesti embrioni urmand a fi distrusi. Cu toate acestea, nici in cazul chinezilor nu se poate vorbi de clonarea unor embrioni umani dezvoltati. Sa retinem insa ca metoda aplicata de Ian Wilmut si echipa sa de la Institutul Roslin, dupa cum arata Lu Guangxiu, poate fi imbunatatita, evitand esecurile de pana acum in care majoritatea embrionilor mureau repede, fara a avea timp sa se dezvolte pana la stadiul de blastocite, termen care presupune un grup de cateva sute de celule.

Noua tehnica poate fi prezentata astfel: nu se indeparteaza nucleul ovulului, ci se injecteaza nucleul unei celule apartinand celui pe care dorim sa-l clonam, se asteapta un timp si cele doua nuclee sunt lasate impreuna pentru a se produce un fel de acomodare, de "toleranta". Numai dupa aceea se aplica denuclearizarea si, ulterior, stimulul necesar pentru ca acest complex sa-si inceapa divizarea. Punctul slab este ca nici asa nu pot fi evitate pierderile, estimandu-se ca numai 5% din embrioni au atins nivelul de blastocite. Celulele stem, prin urmare, nu si-au continuat inmultirea, timpul lor de viata fiind prea scazut.

Aspecte juridice, etice si morale...

O a treia directie, oarecum de domeniul fantasticului, vizeaza clonarea indivizilor decedati, de la animale de casa la personalitati istorice, pornind de la mostre de ADN din tesuturile celui disparut. De aici, o alta paleta de probleme de ordin etic si moral.

Pe ansamblu, se pare ca legalizarea clonarii umane nu se va produce. De cativa ani, acest subiect se afla in centrul dezbaterii mondiale, la ea participand nu numai oamenii de stiinta, dar si politicienii, filozofii, teologii, psihologii, fiind vorba, in fond, de un subiect care priveste intreaga societate. De pilda, American Association of Pro-Life Obstretricians and Gynecologists (AAPLOG) s-a pronuntat impotriva clonarii, atragand atentia ca unii oameni de afaceri s-ar putea gandi la o comercializare a vietii umane. Ceea ce este mai grav este ca s-ar putea ajunge la "reproducerea unor oameni vii, fara ca acestia sa stie, sa fie implicati in acest proces sau sa-si dea acordul". Au aparut si intrebari privind statutul social al eventualelor clone. Care va fi locul acestora in societate? In SUA, Camera Reprezentantilor a dat o hotarare prin care clonarea umana este considerata ilegala, dar Senatul inca nu s-a pronuntat in aceasta privinta. Parerile inclina totusi spre acceptarea doar a clonarii terapeutice. S-a propus legalizarea clonarii terapeutice ca unica modalitate de a cerceta, cu sanse de reusita, sfere pana acum inaccesibile medicinei obisnuite, criteriul fundamental pentru finantarea unor astfel de programe fiind ca obiectivul principal sa fie gasirea unor tratamente pentru bolile incurabile.



In 5 martie 2002, Christopher Reeve, celebrul actor american, acum paralizat in urma unui accident, a comparut in fata Comisiei Senatului SUA pentru Sanatate, Educatie, Munca si Pensii, sprijinind continuarea cercetarilor privind clonarea. Din punctul de vedere american, apare un motiv de ingrijorare suplimentar legat de progresul pe care alte tari l-ar putea face, Reeve aratand ca stoparea acestor cercetari ar putea determina ca America "sa-si piarda intaietatea in stiinta si medicina".

Amintim in incheiere cateva dintre conditiile propuse, intr-o lista deocamdata provizorie, pentru ca cercetarile privind clonarea terapeutica umana (cea reproductiva fiind ilegala) sa decurga legal: este necesar ca embrionii sa fie utilizati numai in primele etape ale dezvoltarii lor, fara a fi lasati sa se dezvolte in continuare; toate programele de cercetare trebuie sa fie supervizate de organizatiile guvernamentale care se ocupa de fertilizare si tehnici genetice; diferitele programe de cercetare urmeaza sa primeasca fonduri si aprobare doar daca se demonstreaza stiintific faptul ca nu exista nici o alta modalitate conventionala de obtinere a acelorasi rezultate; nu vor fi admise cercetarile in care se pot combina materialul genetic uman cu cel al animalelor; trebuie sa existe o permanenta informare a publicului asupra stadiului cercetarilor intreprinse si sa fie postulate clar limitele pana la care poate fi impins raportul dintre suferinta animalelor folosite in experiente si beneficiul uman.

Tehnicile de recombinare genetica ofera noi posibilitati de diagnostic medical. Într-adevar, infime cantitati de ADN si ARN virale pot fi izolate, compozitia lor si secventa lor nucleotidica pot fi determinate si replicarea lor realizata. Aceste date relative la acizii nucleici ar permite asadar sa distingem diferite categorii de virusuri si aceste tehnici ar deveni unelte pretioase în epidemiologie si în stabilirea diagnosticelor medicale.

Aceste tehnici si în general cele relative la sinteza acizilor nucleici îsi dau si ele concursul la metodele de cercetare ale functiilor cerebrale la nivel molecular. Astfel a fost pusa în evidenta prezenta hormonilor polipeptidici în creier, dupa care s-a demonstrat, în mai multe laboratoare, ca antiserurile preparate vis-a-vis de acesti hormoni se fixau pe anumite zone ale creierului. Este posibil sa fie sintetizate molecule de ADN-copie, ale caror secvente nucleotidice corespund celei a aminoacizilor hormonilor polipeptidici, apoi acesti ADN sa fie pusi în prezenta unor celule nervoase care ar putea sa sintetizeze acesti hormoni; aceasta hibridare între ADN-ul copie si ARN-ul mesager va fi cu atât mai puternica cu cât similitudinea va fi mai mare între hormonii cercetati si substantele sintetizate în celulele nervoase. Secventa nucleotidica a unor ARN-mesageri va putea fi dupa aceea analizata în asa fel încât sa se poata stabili eventuale diferente între hormonii polipeptidici cunoscuti si substantele sintetizate de neuroni. Un asemenea mod de abordare este mult mai rapid decât metodele imunologice clasice, care constau mai întâi în purificarea hormonilor polipeptidici, apoi în prepararea anticorpilor corespunzatori, care sunt, dupa aceea, testati pe creier sau pe celulele nervoase.

Biomateriale

Protezele si dispozitivele de sprijin, destinate sa înlocuiasca parti deficiente ale organismului, sau sa remedieze disfunctionarea lor, au fost realizate cu ajutorul polimerilor (poliesteri, siliconi, polimetacrilamida de metil, polietilena), al aliajelor metalice (oteluri inoxidabile, aliaj pe baza de crom, cobalt si molibden, titan si aliaje pe baza de titan), al ceramicilor (alumina densa, vitroceramici), al materialelor combinate (carbon-carbon, polimeri-fibre de grafit sau de sticla). La contactul cu aceste materiale diverse se produc reactii ale tesuturilor care fac necesara înlaturarea protezei. Pentru a evita aceste reactii sau pentru a le atenua considerabil a fost creata a noua categorie de materiale, biomaterialele.

Este vorba de materialele biocompatibile, destinate "sa lucreze sub constrângere biologica" (Jozefonvicz si Jozefonwicz, 1982) si prin aceasta adaptate diverselor aplicatii. Piata biomaterialelor este caracterizata printr-o dezvoltare rapida: 20% pe an în Franta, de exemplu, cu o cifra de afaceri estimata la 500 000 000 de franci în 1978 (Jozefonvicz si Jozefonwicz, 1982).

În domeniul chirurgiei cardiovasculare, cercetarile asupra biomaterialelor se orienteaza catre descoperirea de noi mijloace pentru obtinerea unor suprafete de polimeri anticoagulante, de exemplu: poliesterul, polietilena, polizaharidele, pentru realizarea unor înlocuitori având proprietatile anticoagualante ale heparinei. Obtinându-se în felul acesta tuburi de diametru foarte mic, ele vor putea fi utilizate ca punti coronariene pentru tratarea cu mai mult succes a infarctului de miocard.

Folosirea aliajelor metalice în protezele articulatiilor creeaza probleme, deoarece proprietatile lor mecanice si cele ale osului sunt foarte diferite. Ceramicile, mai ale aluminele arse poseda, în schimb, o biocompatibilitate excelenta, o mare rezistenta la uzura, dar fragilitatea lor la soc este ridicata. Biomateriale cu structura chimica învecinata celei a osului, derivate din fosfati de calciu, hidroxiapatitele, ofera avantajul ca pot fi colonizate de celule osoase din cauza structurii lor poroase si a analogiei chimice cu tesutul osos. Din 1974, au început sa se fabrice compusi, pe baza de hidroxiapatite, de fosfoaluminati de calciu si de fluoroapatite (Jozefonvicz si Jozefonwicz, 1982). Fibrele pe baza compusilor carbon-carbon, epoxi-carbon, polimeri biodegradabili-fibre de carbon sunt chemate sa joace un rol important în elaborarea protezelor de tendoane si ligamente. Utilizarea polimerilor biodegradabili (copolimeri ai acidului lactic) ar prezenta avantajul evitarii reinterventiei chirurgicale necesare pentru scoaterea placilor de imobilizare puse la o prima interventie.

Tot biomateriale noi au facut posibila producerea lentilelor de contact fine, flexibile si suple; este vorba de geluri macromoleculare, al caror continut de apa depaseste 80%, ceea ce asigura o buna difuziune a oxigenului si anhidrida carbonice. În S.U.A., Europa si Asia se întreprind cercetari active asupra înlocuitorilor sângelui: elaborarea unor "celule artificiale" constituite din hemoglobina microîncapsulate în polimeri sintetici; transportori de oxigen pe baza de fluorocarboni; gelatine si dextrani utilizate ca substituit al plasmei sangvine. Dar acesti produsi nu sunt întotdeauna bine tolerati si, de aceea, se intentioneaza sa se sintetizeze polimeri solubili usor biodegradabili, dupa exemplul copolimerilor de acid glicolic si de acid lactic, utilizati pentru efectuarea unor suturi profunde care pot fi bioresorbite în locul catgului.

Toate aceste cercetari asupra biomaterialelor necesita colaborarea specialistilor si tehnicienilor care apartin unor discipline diferite; tehnicile de recombinare genetica si unele procedee biotehnologice pot modifica într-un mod determinant acest domeniu important prin consecintele lui economice, sociale si umane. Aceste cercetari sunt legate de ansamblul cercetarilor si realizarilor care au dat nastere ingineriei biologice si medicale, suport tehnologic indispensabil progreselor medicinei.

Aceste diverse aplicatii contribuie la profunda schimbare a medicinei, care nu mai este "arta" de a depista si de a vindeca o boala, ci care se orienteaza din ce în ce mai mult catre prevenirea acesteia, beneficiind de rezultatele cercetarilor biologice legate de aparitia si dezvoltarea unor anomalii.

În acest fel descoperirile relative la existenta în organismul uman însusi a unui arsenal terapeutic de o mare diversitate si de o extraordinara precizie - cuprinzând anxioliticele, endorfinele, hormonii si sistemul imunitar - orienteaza terapeutica pe calea "naturala" care consta în compensarea cu ajutorul acestor substante de origine umana a deficientelor de producere sau de receptare ce explica multe stari patologice. O astfel de farmacologie naturala se deosebeste de cea care recurge la produse de origine vegetala, dintre care unele sunt, la urma urmelor, foarte toxice. Ea consta într-adevar în administrarea, stimularea sau, dimpotriva, inhibarea hormonilor, enzimelor, mediatorilor chimici, care sunt indispensabile functionarii organismului si ale caror defecte ori dezechilibre sunt raspunzatoare de starile fiziologice deviante si de incidenta unui mare numar de maladii. În acest domeniu, contributia tehnicilor de recombinare genetica este importanta în masura în care ele fac posibila sintetizarea acestor hormoni, acestor mediatori sau acestor factori responsabili ai apararii naturale a organismului, cu ajutorul microbilor sau culturilor de celule, evitându-se astfel sa se faca apel la sinteze chimice complexe si costisitoare.

I INTRODUCERE Genetica, este stiinta care se ocupa cu studiul transmiterii fizice, biochimice si comportamentale a trasaturilor de la parinti la urmasi. Cuvantul genetica a fost introdus in 1906 de biologul englez William Bateson. Geneticienii pot determina mecanismele mostenirii genetice deoarece urmasii organismelor care se reproduc nu sunt identice cu parinti, si deoarece unele diferentieri si similaritati reapar dupa generatii . Cercetarea acestora a adus biologiei moderne unele realizari importante . Aceste realizari adunate din crearea de animale modificate genetic servesc la producerea unor medicamente de valoaree pentru umanitate sau din producerea de recolte modificate genetic care ofera beneficii prin marirea duratei de viata sau prin o mai mare rezistenta in fata daunatorilor.

II PRIMII PASI IN GENETICA

Stiinta geneticii a inceput in 1900, cand mai multi crescatori de plante au derscoperit lucruri interesante in lucrarea calugarului austriac Gregor Johann Mendel, a carui lucrare desi fusese publicata in 1866, a fost ignorată. Lucrand cu boabe de mazare , Mendel a descris principii ale mostenirii genetice pe baza a sapte trasaturi ce se observa la varietatile de mazare . El a observat ca trasaturile au fost mostenite ca unitati separate, fiecare fiind mostenita independent de celelalte. Atunci Mendel a apreciat ca fiecare parinte are perechi de unitati si ca contribuie doar cu una din fiecare pereche la formarea urmasului.unitatile descries de Mendel au primit mai apoi denumirea de gene.

III BAZELE FIZICE ALE EREDITATI

Imediat ce opera lui Mendel a fost redescoperita, oameni de stiinta si-au dat seama ca principiile ereditatii pe care le-a descris paralel au cu actiunea cromozomilor in celulele care se divid, si astfel au vazut ca genele sunt purtate de cromozomi. Acest lucru a dus la intense cercetari in domeniul diviziunii celulelor.

Fiecare celula de la animale superioare este compusa dintr-un material vascos, citoplasma, care contine particule mici. Acest material citoplasmic inconjura nucleul. Fiecare nucleu contine un numar de cromozomi. Toate formele de viata ale caror cellule contin nuclee sunt numite eucariote - o categorie care include toate plantele si animalele si bineneteles si alte organisme. Cateva organisme simple, procariotele ,cum ar fi cianobacteria sau bacteria nu au nucleu dar au citoplasma care contine unul sau mai multi cromozomi.

Drosophila - cromozomi

Cromozomii variaza in marime si forma si de obicei apar perechi. Membri ficarei perechi se numesc cromozomi omologi. Numarul de cromozomi difera pentru fiecare organism - cele mai multe cellule din corpul omenesc au 23 de perechi de cromozomist , de exemplu, in timp ce majoritatea celulelor musculitei Drosophila au patru perechi , si bacteria Escherichia coli are un singur cromozom in forma de inel.

Fiecare celula vine din diviziunea unei cellule preexistente. Toate celulele care constituie un om , de exemplu, deriva dintr-o succesiune de diviziuni a unei singure celule, care se formeaza din uniunea unui ovul si a unui sau mai multor spermatozoizi. In acest process numit mitoza o noua celula ia nastere cu un numar identic de cromozomi cu celula mama. In diviziunea mitotica fiecare cromozom se divide in doua parti egale si fiecare parte se duce spre capatul celulei. Astfel celulele nou formate vor fi identice cu celula mama. Fiecare celula nou formata are aceeasi suprafata de material genetic ca cea din care a luat nastere. Organismele formate dintr-o singura celula si chiar si unele organisme pluricelulare se reproduc prin mitoză; este deasemenea procesul prin care organismele complexe cresc si isi schimba tesuturile uzate.

Organismele superioare care se reproduc sexual se formeaza din uniunea a doua cellule speciale numite gameti. La oameni gametii sunt spermatozoizi si ovulul. Gametii se produc in meioză, un fel de diviziune a celulelor care se difera de mitoză prin faptul ca in meioză un singur cromozom din fiecare pereche se transmite celulei noi. Fiecare gamet contine jumatate din numarul de cromozomi care se afla in alte cellule. Cand doi gameti se unesc in procesul de fecundatie, celula rezultanta, zigotul, contine setul dublu de cromozomi. Jumatate din acesti cromozomi vin in mod normal de la unul din parinti si jumate de la celalalt.

IV TRANSMISIA GENELOR

Uniunea de gene aduce aduce impreuna doua seturi de gene, cate unul de la fiecare parinte.Fiecare gena afecteaza o tarăsatură particulară si este de obicei reprezentata prin doua copii, una de la tata si una de la mama. Fiecare copie se afla pe aceasi pozitie pe fiecare din cromozomii din pereche zigotului. Când doua copii sunt identice , individul este homozigot pentru gena respectiva. Când doua gene sunt diferite, deci când fiecare din parinti a contribuit cu o alela, a aceleasi gene-individul este heterozigot pentru o gena. Ambele allele sunt carate in materialul genetic, dar numai una este dominanta si deci doar ea se va manifesta. In generatiile urmatoare, dupa cum arata Mendel recesiva se poate arata din nou (la indivizi homozigoti de aceasta alela).

Cromozomi umani

De exemplu, abilitatea unei persoane de a-si forma pigment in piele, par, si ochi depinde de prezenta unei allele particulare (A); lipsa acestei abilitati duce la albinism, care este cauzat de o alta alela (a) a aceleasi gene. Efectele alelei A sunt de dominanta; ale alelei a, de recesivitate. Asadar, Persoanele heterozigote (Aa), ca si cele homozigote (AA) pentru alela producatoare de pigmenti, au pigmentatie normala. Persoanele homozigote pentru allela ce rezulta din lipsa pigmentului (aa) sunt albinotici. Fiecare copil a unui cuplu care sunt ambii heterozigoti (Aa) are o probabilitate de 1 la 4 de a fi homozigot AA, 1 din 2 de a fi heterozigot Aa, si 1 din 4 de a fi homozigot aa. Doar purtatori de aa vor fi albinotici. Deci fiecare copil are o sansa de1 la 4 de a fi afectat de albinism; dar nu se garanteaza ca Ľ din copii unei familii vor avea sindromul. Fiecare alela care va fi dusa in materialul genetic al copiilor heterozigoti, va produce gameti care vor ajunge in allele fie unul fie celalalt. Trasaturile care se observa sunt fenotipul unui organism, iar conjunctura genetica este genotipul organismului.

Cromozomi umani

In unele cazuri, mostenirea unei alele dominante si a unei recesive duce la formarea unei alele cu caracteristici intermediare. De exemplu planta Ora Patru, are flori rosii albe sau roz. Plantele cu flori rosii au doua copii ale alelei R si sunt homozigote RR. Plantele cu flori albe au doua copii ale alelei r si sunt homozigote rr. Plantele cu o copie din fiecare alela sunt roz si heterozigote Rr.

Actiunea genelor este a unei gene care controleaza o trasatura. Deseori o gena controleaza mai multe trasaturi, sau o trasatura depinde de mai multe gene.













Document Info


Accesari: 6246
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )