Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SISTEMUL ENDOCRIN

biologie












ALTE DOCUMENTE

Violeta e o planta delicata si frumos colorata
ARTROPODELE
CELULA ANIMALA:
Ficatul
Sistemul digestiv. - Test labirint
Tesuturile
CELULA VEGETALA
MORFOLOGIA MICROORGANISMELOR
PLANTELE CARNIVORE (INSECTIVORE)
Racul de rau

SISTEMUL ENDOCRIN

Glandele endocrine sau glandele cu secretie interna sunt organe specializate in secretia unor substante cu actiune specifica, denumite hormoni; acestia se varsa direct in sange. Cresterea si dezvoltarea organismului, precum si adaptarea lui la modificarile permanente ale mediului intern si extern se realizeaza nu numai prin functiile reglatoare ale sistemului nervos, ci si prin functiile sistemului endocrin.




Glandele interne sunt: hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul, pancreasul endocrin, glanda suprarenala, glandele sexuale endocrine; temporar activeaza ca glanda endocrina si placenta.

HIPOFIZA este situata la baza creierului, in depresiunea osului stenoid - saua turceasca; este de forma ovoida, de marimea unui bob de fasole si cantareste cca 0,5 g. Hipofiza este alcatuita din trei lobi: anterior, intermediar si posterior, insa din punct de vedere al originii, structurii si functiilor indeplinite, lobul anterior si intermediar formeaza adenohipofiza, iar lobul posterior - neurohipofiza.

Hipofiza este legata de hipotalamus morfofunctional prin tija pituitara, iar datorita legaturii functionale, de influenta a ei asupra celorlalte 151h73b glande endocrine, hipofiza mai este numita creierul endocrin.

Structura hipofizei

Cele doua componente ale hipofizei: adenohipofiza (componenta glandulara) si neurohipofiza (componenta nervoasa) au structuri si functii diferite.

ADENOHIPOFIZA constituie partea cea mai voluminoasa a hipofizei (cca 75-85% din volumul total); ea este formata dintr-un parenchim glandular, un tesut de sustinere, vase si terminatii nervoase vegetative.

Parenchimul glandular este format din cordoane de celule si "cuiburi" de celule de trei tipuri: cromofobe, acidofile si bazofile.

        Celulele cromofobe (50%) secreta hormonul luteinizant care stimuleaza secretia de progesteron in corpul galben al ovarului.

        Celulele acidofile (35-40%) au in citoplasma lor granulatii care se coloreaza cu coloranti acizi. Se deosebesc: celule acidofile alfa, care secreta hormonul somatotrop, si celule acidofile epsilon, care secreta hormonii corticotropi si luteotrop.

        Celulele bazofile reprezinta numai 14-17% din masa celulara adenohipofizara; ele se caracterizeaza prin prezenta unor granulatii care se coloreaza cu coloranti bazici. Celulele bazofile sunt si ele de doua feluri: celule beta, care secreta hormonul foliculinostimulent, si celule delta, care secreta tireotropul si hormoni gonadotropi.

NEUROHIPOFIZA se compune din celule nevroglice cu rol secretor (pituicite), din fibre nevroglice, nervoase, conjunctive si celule bazofile provenite din adenohipofiza; vascularizatia este mai slaba fata de lobul anterior.

Fibrele nervoase provin din tractul supraopticohipofizar si sunt amielinice.

Hormonii prezenti in neurohipofiza: ocitocina si vasopresina sunt sintetizati din nucleii supraoptici, coboara pe traiectul axonilor tractusului si se depoziteaza in pituicite, de unde vor fi varsati in sange.

Rolul fiziologic al adenohipofizei

Unul din principalii hormoni adenohipofizari este hormonul somatotrop (STH) - un polipeptid care stimuleaza cresterea, proteosinteza, metabolismul in general. Hipersecretia acestui hormon induce gigantismul; la adult produce acromegalia (= cresterea exagerata a extremitatilor). Hiposecretia hormonului este urmata de nanismul hipofizar (= dezvoltare somatica redusa, dar armonioasa, dezvoltare psihica normala).

Hormonul diminueaza eliminarea ionilor de N, P, K, Ca si N2.

Tirotropina (TSH) stimuleaza secretia tiroidei; in lipsa TSH, tiroida nu se dezvolta, se atrofiaza. Secretia de TSH este controlata prin feedback negativ datorat concentratiilor crescute de hormoni tiroidieni in sange si printr-un mecanism nervos care determina descarcarea unui hormon trop de tirotropina eliberat de hipotalamus (TRH).

Corticotropina (ACTH - hormonul adenocorticotrop) - un polipeptid format din 39 de aminoacizi; stimuleaza secretia corticosuprarenalei (glucocorticoizi si chiar mineralocorticoizi). Secretia ACTH este controlata de centrii hipotalamici prin neurosecretia unor hormoni tropi de ACTH prin vasele sistemului posthipofizar si prin feedback, in functie de concentratia hormonilor corticosuprarenali (glucocorticoizii,).

ACTH influenteaza activitatea nervoasa superioara; in doze mici mareste excitabilitatea cortexului, iar in doze mari produce inhibitii supraliminale.

ACTH influenteaza metabolismul principalelor substante alimentare (proteine, glucide, lipide); in hipersecretie induce tulburari ale metabolismului lipidic - obezitate.

Hormonii gonadotropi regleaza activitatea gonadelor (masculine si feminine). Adenohipofiza secreta trei hormoni gonadotropi:

-         hormonul gonadotrop foliculinostimulent (FSH) este o glicoproteina care la femei stimuleaza formarea foliculului ovarian si secretia de hormoni estrogeni, iar la barbati - dezvoltarea testiculului si spermatogeneza. Deci, la ambele sexe, hormonul regleaza formarea si maturarea gametilor;

-         hormonul gonadotrop luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH-ICSH - luteostimulina) este tot o glicoproteina, care la femei stimuleaza ovulatia, formarea de corp galben si secretia de progesterona, iar la barbati activitatea celulelor interstitiale din testicul (celulele Leydig) si secretia de testosteron;

-         hormonul gonadotrop stimulator al corpului galben de sarcina si al lactatiei (LTH) sau prolactina este o holoproteina care intervine in dezvoltarea glandei mamare si in intretinerea lactatiei.

Lipsa acestor hormoni tropi sexuali, la adult produce atrofia gonadelor si a organelor genitale, regresarea caracterelor sexuale secundare, atenuarea sau disparitia instinctului sexual pana la sterilitate, iar la copii mentin starea de dezvoltare infantila a intregului aparat genital.

Rolul fiziologic al neurohipofizei

Hipofiza posterioara depoziteaza si elibereaza doi hormoni produsi de celulele nervoase ale hipotalamusului: ocitocina si vasopresina. Ambii hormoni tropi sunt polipeptide cu lanturi scurte, formate din cate 8 aminoacizi.

Ocitocina, sintetizata si artificial, are rolul de a stimula contractilitatea uterului la nastere si ejectia laptelui matern.

Vasopresina (ADH) - hormonul antidiuretic - are rolul principal de a stimula resorbtia apei la nivelul tubilor renali; absenta hormonului conduce la diabet insipid, care se manifesta prin cresterea aberanta a cantitatii de urina eliminata (10-30 litri/zi - poliurie) in loc de 1,5 - 2 litri/zi, si nevoia de ingerare mare de apa (peste 30 litri/zi - polidipsie).

EPIFIZA (glanda pineala) este asezata intre tuberculii cvadrigemeni superiori si sub corpul calos. Are marimea unui bob de mazare, ea apartine diencefalului (epitalamusului). Epifiza are o dezvoltare semnificativa pana la varsta de 7 ani, cand incepe sa regreseze. Epifiza este alcatuita dintr-o capsula, tesut de sustinere (stroma) si un parenchim secretor din care se remarca pinocitele - celule secretoare. Functia endocrina nu este inca pe deplin cunoscuta; se presupune ca hormonul principal este un antigonadotrop. Lezarea glandei produce o pubertate precoce.

TIROIDA este cea mai voluminoasa glanda cu secretie interna (25-30 g); ea se afla in regiunea anterioara a gatului, inaintea laringelui si a traheei. Macroscopic este formata din doi lobi si o portiune intermediara - istm.

Structura tiroidei

Glanda este invelita la exterior printr-o capsula conjunctiva din care pornesc septuri in parenchimul glandular si il impart in lobuli.

Parenchimul glandular este alcatuit din foliculi tiroidieni - formatiuni cavitare al caror perete este un epiteliu unistratificat, iar in interiorul lui se gaseste o substanta fluida - coloid care contine hormonii tiroidieni.

Fiziologia tiroidei

Glanda secreta doi hormoni principali: tiroxina si triiodotironina, care sunt eliberati atunci cand organismul are nevoie; de asemenea calcitonina - hormon indispensabil metabolismului osos; el produce scaderea Ca++ in sange si se opune actiunii parathormonului la nivelul oaselor.

Primii doi hormoni se formeaza dintr-o proteina comuna - tiroglobulina, prezenta in coloid; prin iodarea aminoacidului tirozina din structura tiroglobulinei se vor forma principalii hormoni ai tiroidei, care exercita efecte tisulare identice, dar triiodotironina actioneaza mai rapid si mai eficient decat tiroxina.

Principalul efect al acestora este cel calorigen, prin stimularea oxidarilor tisulare si a consumului de oxigen, evidentiat prin intensificarea metabolismului bazal (M.B.); se considera ca peste 35% din caldura produsa din oxidarile tisulare se datoreste in principal hormonilor tiroidieni.

Actiunile acestor doi hormoni influenteaza in principal:

-         cresterea si dezvoltarea organismului prin stimularea proceselor de morfogeneza si organogeneza prin reglarea metabolismului protidic;

-         schimburile respiratorii - mentin un echilibru normal al arderilor in organism;

-         metabolismul glucidic (prin glicogenofiza) si lipidic (scaderea sintezei de colesterol, activarea mecanismelor hepatice de indepartare si transformare a acestuia din circulatie);

-         cresterea sau scaderea (reglarea) tonusului functional al sistemului nervos, a centrilor corticali si subcorticali;




-         metabolismul hidromineral (apa, Mg, K, Na, I etc.);

-         dezvoltarea gonadelor si mentinerea activitatii lor normale;

-         mentinerea secretiei lactice, impreuna cu prolactina.

v     Hipofunctia sau lezarea glandei produce imediat scaderea metabolismului bazal, paralel cu scaderea consumului de oxigen, insuficiente si disfunctii fata de toate actiunile glandei mentionate mai sus. La copil se remarca cretinism si intarzierea dezvoltarii somatice pana la nanism si infantilism (cap disproportionat de mare, implantarea vicioasa a dintilor, deformari osoase etc. La adult apare mixidemul, caracterizat prin infiltrarea tesuturilor cu o substanta mucoproteica, electroliti si apa; pielea este aspra, rece, palida, parul isi pierde luciul. Reactivitatea nervoasa si capacitatea intelectuala se reduc.

v     Hiperfunctia tiroidiana induce cresterea metabolismului bazal (pana la 100%), intensificarea catabolismului, exoftalmie, nervozitate, tremuraturi ale miinilor, oboseala, casexie, hipertermie - manifestarile bolii Basedow-Graves (= "gusa exoftalmica").

Reglarea endocrina a tiroidei se realizeaza neurohormonal prin feedback negativ:

TRH (hormon eliberator de TSH) à TSH (tirotropina) à tiroxina

si pe cale nervoasa; si intr-un caz si in altul, un rol important il au centrii hipotalamici (direct, indirect), pontici si bulbari, cu participarea scoartei cerebrale.

Sinteza hormonilor tiroidieni este influentata si de temperatura mediului inconjurator, de cantitatea si calitatea alimentatiei, de starile de stres, de psihicul individual.

PARATIROIDELE sunt reprezentate prin patru glande mici (doua perechi), ovoide, dispuse (la cca 90% din oameni) pe fata posterioara a lobilor tiroidieni; toate au o greutate de 0,1-0,2 g.

Structura glandulara

Paratiroidele sunt formate dintr-o capsula fibroasa, cu septuri in interior, si dintr-un parenchim glandular alcatuit din cordoane celulare epiteliale dense si neregulate; mai rar din foliculi. Celulele epiteliale sunt de doua feluri: principale (secretorii) si oxifile. Pana la varsta de 12 ani, parenchimul glandular este format din celule principale care secreta hormonul paratiroidian principal - parathormonul si calcitonina; celulele oxifile au dimensiuni mai mari, reduse ca numar, fiind considerate ca forme de imbatranire ale celulelor principale.

Fiziologia paratiroidelor

Paratiroidele sunt esentiale pentru viata, ele secreta, in principal, parathormonul - un polipeptid format dintr-un numar mic de aminoacizi. Rolul fiziologic al glandei se exercita prin intermediul acestui hormon care actioneaza asupra oaselor, epiteliului intestinal si rinichiului, mentinand in limite fiziologice normale raportul Ca/P.

Actiunea parathormonului in metabolismul fosfo-calcic se exprima prin:

-         stimularea resorbtiei intestinale a calciului, in stransa corelatie cu vitamina D;

-         scaderea eliminarii urinare de calciu si stimularea celor de fosfor si potasiu;

-         mobilizarea calciului si fosforului din tesutul osos, topirea matricei osoase, oprirea cresterii osului si transformarea osteoblastelor in osteoclaste (= celule care prin fagocitoza participa la remanierea osului prin osteoclazie).

Urmarile acestor actiuni sunt: cresterea calcemiei si scaderea fosfatemiei.

Reglarea secretiei paratiroidiene este dependenta atat de controlul nervos, cat si de cel hormonal (STH), umoral: scaderea concentratiei de Ca++ in sange stimuleaza secretia de hormon si invers.

v     Hipofunctia glandei determina, la copil, dezvoltarea defectuoasa a sistemului osos, a dintilor si intarzieri mintale (retard mintal), iar la adult provoaca slabiciunea musculara, tetanie si calcifiere osoasa mai intensa. Tetania este manifestarea cea mai grava a insuficientei de parathormon; ea consta din cresterea excitabilitatii neuromusculare si aparitia consecutiva a spasmelor musculare spontane si tonice.

v     Hiperfunctia glandei induce o mobilizare exagerata a calciului si fosforului din oase, producand o decalcifiere osoasa. In sange se evidentiaza o hipercalcemie si o hipofosforemie datorita eliminarii fosfatilor pe cale urinara. Hiperparatiroidismul se caracterizeaza prin deformari osoase si fracturi spontane, datorita vacuolizarii tesutului osos; aceste manifestari se intalnesc la boala lui Recklinghausen.

TIMUSUL este un organ cu functie limfoida si endocrina, situat in etajul superior al cutiei toracice, retrosternal; el se dezvolta pana la varsta de doi ani, dupa care ramane stationar pana la 14 ani, cand incepe sa involueze, dar nu dispare complet si ramane fara importanta fiziologica.

Timusul are o forma alungita, fiind alcatuit din doi lobi (drept - stang).

Structura timusului

Lobii timusului sunt acoperiti intr-o capsula fibroasa, din care pleaca septuri conjunctive care-l subimpart in lobuli. In interior exista o zona corticala, constituita din limfoblaste si limfocite numite timocite, si o zona medulara din celule reticulate care formeaza o retea, corpusculii Hassal si timocite; acestea din urma provin din celulele primordiale hematopoetice din maduva osoasa, diferentiate pe linie limfocitara.

Fiziologia timusului

Timusul indeplineste doua functii: organ limfoetic si glanda endocrina.

Alaturi de splina, maduva oaselor, ficat, ganglioni limfatici, timusul genereaza "limfocite T" sau timocite, care contribuie la imunitatea organismului prin elaborare de anticorpi.

Functia endocrina este mai putin cunoscuta, insa prin hormonul sau secretat favorizeaza:

-         cresterea si dezvoltarea organismului prin actiunea asupra cartilajelor de conjugare, calcifierea oaselor, aparitia dentitiei, reglarea metabolismului calciului si

-         dezvoltarea normala a organelor si glandelor genitale, maturarea sexuala care se definitiveaza la pubertate, cand incepe si involutia timusului.

PANCREASUL ENDOCRIN. Pe langa functia sa exocrina cu rol fundamental in digestie si absorbtie, pancreasul este si o glanda endocrina de importanta majora.

Structura pancreasului endocrin

Secretia endocrina a pancreasului este asigurata de insulele Langerhaus - "insule" de celule cu structura glandulara endocrina, raspandite in interiorul lobulilor pancreasului exocrin; acestea sunt sub forma unor cordoane celulare, anastomozate intr-o retea, in ochiurile careia se gasesc capilare sanguine. Toata aceasta structura este sustinuta de o retea de fibre de reticulina.

Cordoanele glandulare se compun din doua tipuri de celule:

-         celule alfa, situate in centrul insulelor, care secreta glucagon, si

-         celule beta, mai mici si mai numeroase (75%), situate la periferia insulelor, care secreta insulina.

Insulele lui Langerhaus sunt separate de restul pancreasului printr-o capsula conjunctiva foarte fina.

Fiziologia pancreasului endocrin

Cei doi hormoni ai pancreasului endocrin regleaza in principal metabolismul intermediar al hidratilor de carbon.

        Insulina, de cum ajunge in sange, este fixata rapid in multe tesuturi, dar in special in ficat si rinichi; este un polipeptid cu functii multiple si deosebit de importante:

-         scade concentratia glucozei in sange (efect hipoglicemic) prin polimerizarea glucozei si a altor monozaharide in glicogen, la nivelul ficatului (glicogeneza) sau metabolizarea glucozei pana la termenii finali: CO2 si H2O;




-         stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule din tesutul hepatic, muscular, adipos, stimuland consumul acesteia; in muschi si ficat activeaza glicogenogeneza, iar in tesutul adipos transformarea glucozei in trigliceride; de asemeni, stimuleaza proteosinteza si liposinteza hepatica;

-         intervine in transportul activ si al altor substante (aminoacizi, molecule proteice, potasiu etc.) prin membrane plasmatice;

-         favorizeaza transferul ARN-ului nuclear spre citoplasma, implicandu-se in programul genetic celular (- biosinteza).

        Glucagonul, descarcat in sange, dispare mai rapid decat insulina, fiind degradat in diferite tesuturi si in mod deosebit in cel hepatic; acest hormon este tot un polipeptid, cu o greutate moleculara de 3490, si constituit din 29 de aminoacizi. Glucagonul provoaca hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica (nu si musculara), stimuleaza glucuneogeneza din aminoacizi si exercita efect lipolitic prin actiunea lipazei din celulele adipoase.

        Hiposecretia de insulina determina hiperglicemie, glicozurie, poliurie, polifagie, acumularea in organism a corpilor cetonici; aceste manifestari fiziologice sunt specifice diabetului zaharat. Corpii cetonici acumulati excesiv au o actiune nociva asupra centrilor nervosi superiori si pot provoca coma diabetica si chiar moartea.

        Hipersecretia insulinica are efect hipoglicemic; repetarea acestor stari produce alterari functionale ale sistemului nervos (care consuma in mod deosebit glucoza), urmate de coma.

In fiziopatologia pancreasului endocrin nu se cunosc cazuri de hiper- sau hiposecretie de glucagon, asa incat rolul sau in patologie este putin cunoscut.

Reglarea secretiei de insulina si glucagon se realizeaza in mod deosebit pe cale umorala (factorul umoral de reglare este tocmai glucoza sanguina), dar si pe cale nervoasa (nervul vag si legaturile acestuia cu hipotalamusul anterior).

GLANDELE SUPRARENALE sunt in numar de doua, asezate la polul superior al fiecarui rinichi, in niste spatii numite lojile glandelor suprarenale; au o greutate de cate 10-12 g.

Structura glandelor suprarenale

Glanda suprarenala este constituita la exterior dintr-o capsula fibroasa, iar in interior din parenchimul glandular, care este structurat in doua zone:

- zona corticala, corticosuprarenala, de origine mezodermica, si

- zona medulara, medulosuprarenala, de origine cetodermica.

Zona corticosuprarenala prezinta, dupa modul de dispunere a celulelor glandulare, trei regiuni suprapuse, concentrice:

         regiunea glomerulata este subtire si alcatuita din celule secretorii, dispuse in cordoane scurte sau in glomeruli; ele secreta hormonii mineralocorticoizi;

         regiunea fasciculata, constituita din celule asezate in cordoane paralele; aceste celule secreta hormonii glucocorticoizi; si

         regiunea reticulata, profunda, mai subtire, care lipseste la sugari; celulele sunt dispuse in cordoane anastomozate, formand o retea in ochiurile careia se gasesc sinusuri venoase largi. Celulele acestei regiuni secreta hormonii 17-cetosteroizi (estrogeni si androgeni).

Zona medulosuprarenala prezinta celule glandulare mai mici decat in corticosuprarenala si sunt dispuse in cordoane scurte care limiteaza capilare sinusoide venoase si arteriale; ele secreta doi hormoni: adrenalina si noradrenalina.

Fiziologia glandelor

Corticosuprarenala secreta un numar mare de hormoni care, dupa actiunea lor biologica predominanta, se pot imparti in trei grupe:

1.      Hormonii glucocorticoizi (cortizonul si hidrocortizonul) intervin in metabolismul glucidic, lipidic, protidic si mineral; in principal ei produc o stimulare a gluconeogenezei hepatice si in acelasi timp o scadere a ritmului de degradare a glucozei celulare - ei sunt factorii hiperglicemianti.

Reglarea glucocorticoizilor se realizeaza prin secretia ACTH hipofizar.

2.      Hormonii mineralocorticoizi (aldosteronul si dezoxicorticosteronul) intervin in reglarea metabolismului hidromineral si indirect a volumului sanguin.

3.      Hormonii sexuali (estrogenii, androgenii si progesterona) au functii asemanatoare cu cei secretati de gonade, insa sunt produsi in cantitati mai mici.

v     Hipofunctia globala a corticosuprarenalei produce boala lui Addison, caracterizata prin coloratia galben-murdara a pielii, scaderea progresiva in greutate, slabiciune fizica, diaree, scaderea tensiunii arteriale prin pierderea sodiului prin urina.

v     Hiperfunctia glandei corticosuprarenale poate provoca:

-         boala lui Cushing, datorata hormonilor glucocorticoizi; se caracterizeaza prin obezitate (depuneri de grasime in regiunea fetei, cefii, abdomenului si feselor), prin cresterea tensiunii arteriale si prin hiperglicemie;

-         boala lui Conn, datorata cresterii aldosteronului, caracterizata prin cresterea tensiunii arteriale, determinate de cresterea masei sanguine, si

-         sindromul adrenogenital, produs de excesul de hormoni sexuali. La femeia adulta, excesul de androgeni produxce "masculinizarea" (ingrosarea vocii, cresterea masei musculare, modificari ale organelor genitale externe, cresterea pilozitatii etc.) si defeminizarea (atrofia glandelor ovariene, disparitia menstruatiei, atrofia uterului si a altor formatiuni genitale externe etc.). La copil, sindromul androgenital se manifesta, printre altele, printr-o pubertate precoce si oprirea cresterii.

Medulosuprarenala secreta doi hormoni principali: adrenalina si noradrenalina; ei sunt sintetizati din aminoacidul fenilalanina. Producerea secretiei acestor hormoni este declansata de factori care cer o adaptare rapida din partea organismului, cum ar fi: frica, frigul, o stare de hipoglicemie etc.

Cei doi hormoni exercita efecte similare cu cele ale stimularii S.N.V.-simpatic; rolul acestor hormoni este multiplu:

-         produc o crestere a excitabilitatii si a frecventei cardiace, ca urmare debitul sanguin cardiac creste rapid;

-         relaxarea musculaturii tractului digestiv, vezicii urinare;

-         contractia sfincterelor digestive, a splinei, a muschilor erectori ai firelor de par, a dilatatorului pupilar;

-         glicogenoliza hepatica, musculara si hiperglicemie;

-         mobilizarea unor substante care, prin ardere, pot elibera energie metabolica (acizi grasi din depozite adipoase), cresterea frecventei respiratorii, actiune calorigena, cresterea metabolismului;

-         intensificarea glandelor sudoripare, sebacee;



-         stare de alerta corticala, anxietate, frica.

In stari normale, de repaus, acesti hormoni sunt prezenti in sange in cantitati neinsemnate; concentratia lor, si mai ales a adrenalinei, creste brusc in situatii deosebite determinate atat de factori externi, cat si interni. Hipersecretia este comandata de centrii nervosi superiori din lobul frontal, dar si subcorticali - talamus, hipotalamus si mezencefal.

OVARUL ENDOCRIN are o activitate dubla: endocrina si exocrina.

Activitatea exocrina este realizata prin producerea de ovule (= ovulatia), de celule germinale (ovogeneza, gametogeneza), iar cea endocrina, prin secretia de hormoni.

Structura ovarului endocrin

Activitatea endocrina a ovarului este asigurata de:

1.      celulele tecii interne ale foliculilor ovarieni maturi, care secreta foliculina; aceasta cuprinde hormonii estrogeni: estrona, estradiolul si estriolul;

2.      celulele corpului galben, care secreta progesteron (progestationali).

Hormonii estrogeni influenteaza activitatea hipofizei, a sistemului nervos central, a glandei mamare si a organelor genitale feminine, astfel:

- produc o scadere a secretiei de hormon foliculinostimulent (FSH);

- sunt responsabili de dezvoltarea comportamentului sexual;

- produc dezvoltarea si cresterea glandei mamare la fete in pubertate;

- determina caracterele sexuale secundare la fete;

- aparitia si evolutia normala a ciclului menstrual;

- stimuleaza contractiile uterului.

Actiunea lor metabolica este mai mica, astfel:

- stimuleaza biosinteza proteinelor;

- au tendinta sa realizeze o hipoglicemie in sange;

- favorizeaza retentia apei si a sodiului in organism, si

- favorizeaza depunerea calciului in oase.

Progesteronul, ca si hormonii estrogeni, face parte din grupul hormonilor steroizi (asemanatori hormonilor din corticosuprarenala). Actiunea biologica principala a acestui hormon se exercita asupra tractului genital, pe care il pregateste pentru nidatia oului si mentinerea sarcinii.

De asemenea, progesteronul scade frecventa si amplitudinea contractiilor uterine, stimuleaza proliferarea acinilor mamari si secretia de colostru. Mentionam ca hormonii progestationali mai pot fi secretati si de placenta.

In afara acestor hormoni principali ai ovarului, mai este cunoscut un complex de hormoni, cunoscut sub numele de relaxina. Acest complex hormonal, prezent in sangele femeii gravide, produce relaxarea simfizei pubiene si cresterea flexibilitatii articulatiilor sacro-iliace ale bazinului.

Reglarea secretiei de hormoni ovarieni se realizeaza de catre hipofiza anterioara, hipotalamus si sistemul limbic.

TESTICULUL ENDOCRIN, ca si ovarul, este un organ cu functie dubla: endo- si exocrina.

Activitatea exocrina este realizata de tesutul seminal, care produce spermatogeneza, si activitatea endocrina este realizata de tesutul interstitial care secreta hormonii androgeni.

Structura testiculului endocrin

Partea endocrina a testiculului este reprezentata de celulele interstitiale Leydig, care se gasesc in tesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorti; totalitatea celulelor interstitiale formeaza asa-numita glanda interstitiala care secreta testosteronul.

Fiziologia testiculului endocrin

Testosteronul este principalul hormon secretat de glanda interstitiala si este un hormon steroid; el ia nastere din colesterol la nivelul celulelor Leydig.

In afara de testosteron, testiculul mai secreta mici cantitati de hormoni estrogeni, dupa cum ovarul secreta mici cantitati de testosteron. Secretia acestui hormon incepe de la pubertate si continua toata viata.

Rolul fiziologic al testosteronului este multiplu. El actioneaza asupra aparatului genital masculin, dezvoltarii somatice si metabolismului:

-         produce dezvoltarea organelor genitale masculine si mentine integritatea morfo-functionala a acestora;

-         induce dezvoltarea somatica a caracterelor secundare specifice sexului masculin (ingrosarea vocii, dezvoltarea musculaturii si a scheletului, a pilozitatii faciale, de pe piept, regiunea axiala, de pe linia alba supraombilicala etc.);

-         are o actiune anabolizanta protidica si lipidica, stimuland dezvoltarea musculaturii;

-         determina osificarea cartilajelor de conjugare.

Reglarea secretiei de testosteron se face de catre adenohipofiza prin hormonul gonadotrop luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH-ICSH). Acest mecanism se afla sub controlul centrilor nervosi hipotalamici.

        Hiposecretia de testosteron produce eunucoidismul. Daca aceasta stare apare la copil, apar urmatoarele tulburari:

-         pubertate tardiva si incompleta;

-         dezvoltare slaba a caracterelor secundare masculine;

-         voce subtire;

-         tulburari in dezvoltarea scheletului (extremitati lungi datorita osificarii tarzii a discurilor de conjugare);

-         exces de grasime subcutanata, repartizata dupa tipul feminoid (hiperplazia glandelor mamare = ginecomastie);

-         dezvoltarea sexuala neadecvata (hipoplazia organelor genitale externe);

-         libidou absent sau foarte scazut; sterilitate cu grade diferite (oligospermie, ascospermie);

-         se modifica simtitor functiile psihice pe un fond de inferioritate; apar tulburari de comportament de la o timiditate excesiva, la personalitate stearsa, inadaptabilitate sociala, perversitate sexuala, travesti etc.

Daca hiposecretia intervine dupa pubertate (eunucoidism postpubertar), apar de asemenea tulburari caracterizate prin:

-         regresiunea caracterelor secundare sexuale (rarirea pilozitatii sexuale, scaderea masei musculare, tendinta de adipozitate; de retinut ca vocea nu se schimba);

-         libidoul scade semnificativ, pana la disparitie;

-         sterilitate cu grade diferite;

-         se remarca modificarea functiilor psihice etc.












Document Info


Accesari: 43853
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )