Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Legenda pasarilor Moa

Animale


Legenda pasarilor Moa

Un os imens, dar ca de strut. Giganticele Moa sint cunoscute de catre oameni de foarte mult timp, insa o perioada exacta de timp nu poate fi indicata. Majoritatea autorilor doar au preluat dintr-o carte in alta diferitele povesti si legende despre aceste pasari. Este si o data exacta - anul 1839, cind primul os de Moa a ajuns in miinile cercetatorilor. Un asemenea cercetator a fost Richard Owen si, potrivit spuselor populare, un marinar necunoscut a venit la el si i-a adus osul, pe cind profesorul se afla in concediu. Cind Owen s-a intors din vacanta si a examinat osul a inteles ca se afla in fata unei descoperiri de valoare universala. A inceput sa-l caute pe marinar, insa acesta parca fusese inghitit de pamint, nu putea fi gasit. Osul a fost adus in Anglia de chirurgul John Roole, care s-a intilnit cu Owen. La inceput nu s-a dat importanta osului, crezind ca este un os de taur. Insa la insistenta lui Roole acest os a fost dus la un muzeu, pentru a se stabili carui animal ii apartine de fapt. Cind l-a vazut la inceput i s-a parut ca seamana cu un os de strut prin dimensiunile sale, ceea ce l-a facut sa cada pe ginduri. Colegii cu care Owen a discutat despre descoperire l-au sfatuit sa nu se grabeasca in a trage niste concluzii: poate ca vor aparea date noi. In fata lui se afla un os al unei pasari cu o constructie asemanatoare cu a strutului, mai grea si mai puternica decit acesta, iar osul respectiv nu era o fosila. Inseamna ca trebuia sa mai existe si alte ramasite, da 414o1414e ca nu chiar pasari vii, a ajuns la o concluzie cercetatorul. Daca acest lucru era adevarat, populatia Noii Zeelande trebuia sa il ajute. El a comandat 500 de carti de vizita pe care le-a trimis misionarilor, comerciantilor, marinarilor in speranta unui sprijin. S-a intimplat ca pe cind scrisorile lui pluteau catre insulele indepartate sa apara noi marturii - mai multe oase Moa la un loc. 



1838 - anul cind s-a vorbit prima oara despre Moa. Primele date despre Noua Zeelanda au fost fara indoiala relatarile lui Cook. Unii autori sustin ca atunci cind corabia lui Cook a ancorat, o pasare gigantica statea pe mal si a disparut in padure imediat ce corabia s-a apropiat de mal. Insa Cook nu a scris despre asta: in relatarile sale nu este nimic care sa indice existenta pasarii Moa. Tacerea lui Cook a fost socotita o dovada a faptului ca, in timpul lui, Moa nu exista inca pe insule. Din cartea lui Willy Ley Inorogul si altii reiese ca la inceputul secolului al XIX-lea foarte multe persoane, in special englezi, au mers in Noua Zeelanda si au scris unele carti despre calatorii. Este straniu, dar primele sase carti nu vorbesc despre Moa. Primul semnal a fost dat de cartea lui Joel Polak, un comerciant, care a aparut la Londra in anul 1838. El a suferit un accident pe Insula de Nord in anul 1831 si a fost nevoit sa petreaca acolo sase ani. Polak a scris ca a vorbit cu oameni din tribul Maori care i-au aratat niste oase foarte mari. El a aflat de la acestia ca animalul de la care sint luate oasele locuieste pe Insula de Sud, deci mai existau exemplare vii. Din pacate insa, Polak nu spune cum a ajuns la aceasta concluzie: asa au spus maorii sau el a dedus asta?

Unii zic ca volumul e o mistificare. Cartea negutatorului Polak este o povestire simpla, obisnuita a vietii din Noua Zeelanda, insa faptul ca vorbeste despre pasarile Moa vii o evidentiaza dintre celelalte izvoare. Misionarul englez William Colenso sustine cu tarie ca aceasta carte este o mistificare: Negutatorul Polak nu stia sa scrie in general! Daca ar fi vazut oasele Moa, le-ar fi luat fara indoiala cu el! Nu se stie care este cauza acestei vrajbe intre Colenso si Polak. Colenso a auzit despre Moa tot de la maori, care i-au povestit ca o Moa mare si batrina a instalat teroarea printre cei care locuiau in zona muntelui Vakapunane. La inceput a presupus ca aceasta este o legenda. Cind a aflat insa despre Moa si de la alti oameni, in vara anilor 1841 si 1842 a hotarit sa intreprinda o cercetare proprie. Nu a facut insa o calatorie pentru ca nu a gasit nici un localnic care sa fie de acord sa-l insoteasca prin padure. Dupa citiva ani au reusit sa cerceteze muntii din partea locului, dar pasarile gigantice nu au mai aparut. Acestea au fost cautate de un maori crestinat. Cel care a trecut la credinta crestina a fost numit William. 

Vinatorile au distrus echilibrul. Colectionar al oaselor pasarilor Moa, William s-a dovedit a fi mai norocos decit ceilalti. Oasele descoperite de el au fost trimise la Londra, dar in acea perioada acolo au intrat in vigoare niste legi britanice care interziceau transportarea oaselor. In lupta pentru recuperarea oaselor a intrat chiar si Owen si Societatea zoologica regala, iar rezultatul a fost un referat stralucitor al paleontologului despre pasarile disparute din Noua Zeelanda. O alta intrebare care a aparut a fost: Cind au disparut pasarile Moa si din ce cauza? Ce pot spune despre aceasta oamenii din tribul Maori? Una dintre legende s-a pastrat datorita guvernatorului Noii Zeelande Fitz Roy. In anul 1844 acesta a intilnit un batrin maori pe nume Haumatanghi. Batrinul i-a povestit cu mindrie guvernatorului ca in copilarie el l-a vazut pe capitanul Cook. Se pare ca aceasta s-a intimplat in anul 1773, si pentru ca la intilnirea cu guvernatorul Haumatanghi avea aproape 85 de ani, reiese ca la sosirea lui Cook acesta avea 13-14 ani. Haumatanghi a povestit ca ultima pasare Moa in provincia in care locuia el a fost vazuta cu vreo doi ani inainte de intilnirea cu Cook. O asemenea informatie are o valoare deosebita. 

Maori le vinau pe Moa. Un alt asemenea eveniment a avut loc mai tirziu. In jurul anilor 1798-1799, un luptator maori, Kavena Pai-Pai, a participat la o vinatoare de pasari Moa. Trei maori cu care s-a discutat pe la mijlocul secolului al XIX-lea si-au amintit cum bunicii lor le povesteau ca mergeau la vinatoare de Moa. Ei isi aminteau si detaliile vinatorii: atunci cind erau atacate pasarile Moa stateau intr-un picior, cu celalalt aparindu-se. Metoda de vinatoare consta in aceea ca unii tineau pasarea in tensiune, iar altii prin spatele acesteia o loveau cu o prajina in piciorul pe care se sprijinea. In anul 1858, in Noua Zeelanda a sosit Ferdinand Hohstetter. Acesta a ascultat toate istoriile pe care i le-a povestit Julius von Haast. Hohstetter avea toate datele despre Noua Zeelanda si stia ca printre maori este practicat si canibalismul. El a emis o teorie care a circulat in multe volume in urmatorii 70 de ani. Maorii au ajuns pe insulele acestea ca rezultat al unei migratii in masa. Despre acest eveniment urmasii lor vorbesc ca despre sosirea unei flote. In acele timpuri pe insule traiau multe Moa. Aceste pasari erau cele mai puternice fiinte de prin acele locuri, iar maorii le vinau pentru carnea lor. Reproducerea lor era destul de greoaie, iar vinatoarea a distrus echilibrul. Ele au disparut, iar singurul locuitor al insulelor a ramas omul. Canibalismul a devenit o consecinta logica a acestui fapt. O alta teorie sustine insa faptul ca atunci cind au venit maorii pasarile deja disparusera.



Au fost descoperite locuri unde se gateau pasarile Moa. Ceea ce s-a scris la sfirsitul secolului al XIX-lea referitor la pasarile Moa nu au fost decit diverse teorii, nicidecum fapte concrete. Cei care au sustinut ca pasarile au disparut destul de devreme aveau argumente cu greutate. Multi maori intre anii 1840-1860 au descoperit oasele care apartineau acestor pasari. Au existat si unele zicatori in care aparea cuvintul Moa, de tipul: A disparut ca Moa. Acestea sint considerate a fi foarte vechi. Trebuie sa mai avem in vedere si o alta circumstanta. Atunci cind maorii spun: Mi-a povestit bunicul meu..., nu trebuie sa luam acest fapt in sensul propriu, pentru ca maorii nu fac distinctia intre bunic si stramos. In ceea ce-l priveste pe Haumatanghi se presupune ca si-a inflorit memoriile, iar povestirile lui Pai-Pai pot fi de asemenea interpretate in dublu sens. Printre altele, au fost descoperite locuri unde erau ucise Moa si unde se fierbea carnea lor, au fost gasite oase, ceea ce duce la concluzia ca oamenii si pasarile convietuiau. Trebuie aratat numai in ce perioada de timp s-a intimplat acest lucru. Unii cercetatori considera ca pe insule, pe linga maorii veniti cu flota, au mai existat si asa-numitii vinatori de Moa. Altii combat aceste idei, spunind ca maorii sint vinatorii giganticelor pasari. Aceasta versiune este sustinuta si de maori. Nu vor sa creada ca este posibil sa fi avut si alti stramosi si ii socotesc ca unici inaintasi pe cei de pe flota, chiar daca maorii s-au schimbat foarte mult pe parcursul secolelor. 

S-au mai pastrat ceva pene. Cel mai mare numar de tabere de vinatori le apartine fara indoiala celor din tribul Maori. Este pacat insa ca vinatorii nu au stiut sa-si deseneze victimele pe stinci. Astfel incit datele noastre despre Moa se limiteaza doar la oasele care au fost gasite pe cele trei insule. Referitor la faptul ca principala dovada a existentei nu este un schelet, imaginati-va numai ce Arheopterix ar fi fost obtinut de catre arheologi, avind la indemina doar un schelet fara pene. S-au pastrat citeva pene de Moa, dar nu se stie carui tip ii apartin. Nici coaja de ou nu ar lamuri prea mult problema, dimensiunea oualor nu ne da nici o informatie cu privire la dimensiunea pasarii. Dupa cum se stie ouale micilor pasari kiwi sint foarte mari in comparatie cu pasarea, pe de alta parte ouale puternicilor cazuari sint destul de mici. Au fost descoperite atit urmele unor pasari mari, cit si ale unor pasari mici. Cele mai mari urme sint asemanatoare cu cele lasate de dinozauri. Este o legatura determinata intre dimensiunea urmei si cea a pasului, pe de o parte, si dimensiunea pasarilor, pe de alta parte. 

Tipurile de pasari. Moa din perioadele mai indepartate sint impartite in cinci tipuri principale, insa de la acestea nu s-au pastrat decit fragmente nesemnificative. Iata care sint aceste tipuri:




Dinornis: Pasarile care apartineau acestui tip erau cele mai mari din Noua Zeelanda, capetele lor se ridicau la mai mult de 3 metri deasupra solului. Cea mai inalta era Dinornis maximus. Toate pasarile de acest tip aveau oasele stravezii.

Euriapterix: Moa din aceasta familie erau foarte apropiate de pamint, nu erau inalte, inaltimea lor nu depasea 2 metri. Acestea erau si cele mai numeroase.

Megalapterix: Erau mai puternice decit pasarile obisnuite, dar mai mici decit Moa, nu depaseau o jumatate de metru in inaltime. Puteau fi considerate niste kiwi uriase.

Eteus: Aveau aproximativ o jumatate de metru inaltime.

Anomalapterix: Atingeau o inaltime de aproape 2 metri.

Acestea nu puteau fi intilnite vii in acelasi timp pe insule, pentru ca au trait in epoci diferite. Perioada in care pasarile Moa au fost foarte numeroase este cea in care au trait eroii lui Homer, aproximativ anul 1000 i.Hr.

Disparitia pasarilor Moa este greu de explicat. Disparitia pasarilor Moa este greu de explicat. Ele se reproduceau foarte greu, nu stiau sa zboare si erau foarte putin inteligente. Creierul unei Moa de 2 metri era egal cu al unui porumbel. Descoperirile au aratat ca Moa erau atrase de apa, cele mai multe oase au fost descoperite in apropierea unor mlastini. Pe Insula de Nord aceste pasari au disparut pentru ca suprafata padurilor a scazut ca rezultat al activitatii vulcanilor. Specialistii in istoria veche a insulelor au stabilit ca pasarile au disparut din cauza schimbarilor climaterice si a scaderii suprafetelor deschise. Cercetatorii au incercat sa stabileasca virsta oaselor prin diverse metode. Au determinat astfel faptul ca un os avea 1.300 de ani, dar nu au fost multumiti de rezultat. Acest os apartinea unei Dinornis, care se pare ca a disparut foarte devreme, iar maorii de pe flota au intilnit aici numai niste Euriapterix destul de tirzii.

Poate ca mai exista exemplare de Megalapterix. S-a aratat ca Dinornis a trait in timpul venirii tribului Maori. Cel mai mare interes l-au trezit obiectele din piele si pene de Moa. La maorii de pe Insula de Sud s-au pastrat pina in zilele noastre asemenea obiecte, care au fost datate la un moment dat ca fiind din secolele XVII-XVIII. Acest lucru este putin credibil pentru ca in Noua Zeelanda climatul este umed, iar asemenea lucruri nu puteau fi pastrate atit de mult timp. Aceste lucruri provin de pe Insula de Sud, de acolo de unde au ajuns la noi povestirile despre vinatorile de Moa. O asemenea istorie este cunoscuta din cartea lui Laurence Baller Istoria pasarilor din Noua Zeelanda, care a aparut in anul 1888: Sir George Gray mi-a povestit, scrie Baller, ca in anul 1868 el a mers pe o insula in Noua Zeelanda si acolo a intilnit citiva localnici care i-au povestit despre uciderea nu demult a unei Moa mici.

Poate ca pe aceasta insula se ascund in zilele noastre ultimele Megalapterix.

 













Document Info


Accesari: 4348
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )