Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































ORDINUL COPITATELOR

Animale










ALTE DOCUMENTE

Rolul pasarilor rapitoare de noapte in controlul populatilor de rozatoare
ELEMENTE DE DRESAJ
Ursul Polar
Oul pasarilor
Diapozitiv animale
Poecilia reticulata sau Guppy
Astronotus ocellatus (oscar)
Poecilia reticulate (guppi)
Rasbora heteromorpha

ORDINUL COPITATELOR[1]



            Sīnt mamifere cu vīrful degetelor īnvelite īn cīte o copita.

            Unele au degete neperechi (Imparicopitate). Reprezinta o ramura īn stingere dintre mamifere. Tapirul ca si rinocerul au trait pe la noi īn vremea tertiara, acesta din urma si īn cuaternar. Azi sīnt restrīnsi īn unele regiuni din Asia (India, Insulele Sunde[2]) sau īn Africa. si neamul calului, domesticit, e īn regresiune. Īn America de Nord, obīrsia stramosilor lui, a fost introdus īn timpurile istorice, de europeni. Azi se gaseste pe toate continentele, dar domesticit.

            Copitatele cu degete perechi (Paricopitate), dimpotriva, reprezinta o ramura īn plina desfasurare, īntīlnindu-se pe toata fata continentelor, fie salbatece, fie domestice. Printre ele, unele rumega dupa ce au īnghitit mīncarea (Rumegatoare). Sīnt cele mai numeroase si pe la noi.

            Familia mistretilor (Suidelor)[3]

            Nerumegator este mistretul, porcul-salbatec (Sus scrofa), cu īnfatisare atīt de deosebita de a celorlalte mamifere de la noi. Seamana cu porcul domesticit, caci sīnt neamuri apropiate; cel din curte, cu varietati atīt de multe, se trage doar din mistret. Acesta este mai aspru la cautatura, cu capul mare, īnalt la greaban. Cīnd īl zaresti, īti da impresia de putere salbateca, agera.

            Taria lui e īn gīt si cap. Rītul gros e fierul plugului ce scormoneste pamīntul; dupa rīmaturile lui īi dai de urma.

            Fig. 18. Mistretul (d. Faideau si Robin, refacut de M.s.).

            Capul, dar mai ales rītul, e si arma lui de aparare. De coltii lui mari, lungi, īndoiti se fereste nu numai cinele, dar si ursul. Sīnt pumnale primejdioase cu care usor spinteca burta oricarui dusman ce s-ar apropia fara precautie. De aceea, temut, nu prea e atacat de chiar lupul flamīnd, caci īsi teme pielea. Nu i-ar fi de folos lupului nici sa sara īn spatele mistretilor. Īn pielea groasa de 13113f55n la ceafa, mistretul are o adevarata pavaza la grumaz si īn dreptul umerilor, existīnd o placa cornoasa de doua degete de groasa, pe care chiar glontele cu greu o strabate[4]. De altfel si pe restul trupului are piele groasa si par lung, negru, care īl apara de minune. Scarpinīndu-se mereu de coaja copacilor, mai ales īn padurile de brazi, ajunge sa capete pe piele o patura de rasina, iarasi aparatoare.

            De aceea traieste nesuparat de nimeni, afara doar de vīnatori. Īi place umbra padurilor, prin apropierea apelor si a mocirlelor īn care se balaceste īn vreme de arsita, un obicei si al rudei sale īndepartate, hipopotamul, ca si al porcilor domestici.

            Se hraneste cu jir, cu ghinda, cu radacini, dar nu se da īn laturi sa manīnce insecte, serpi, oua de pasari sau soareci de padure. Manīnca de toate, e omnivor.

            Spre toamna, cīnd fructele sīnt coapte, n-are nici o grija. Atunci se īngrasa bine. Atunci este īnsa si stricator, caci iese din padure si se īndreapta noaptea spre ogoarele cu papusoi ori cu cartofi. Da o grija mai mult agricultorului, trebuind sa faca focuri si sa stea la pīnda toata noaptea.

            Atunci, catre toamna, cade mistretul si īn fierbintelile dragostei. Vierii dau lupta strasnica īntre ei, cu furie, repezindu-se unul la altul. Coltii zdraveni nu sīnt folositi atīta īn contra dusmanilor, cīt īn lupta dintre barbati. Cel īnvins, de multe ori cu o rana grea, se retrage grohaind; cel īnvingator se bucura de favoarea scroafei, care asteapta linistita prin apropiere. De aceea si coltii sīnt mai ascutiti, mai periculosi, la mistretul de 3 - 4 ani, īn plina putere. La cei batrīni, coltii se īndoaie īn afara, se rod si de multe ori se rup.

            Cīt de mestera este natura īn cele mai neīnsemnate amanunte!

            Dupa 4 - 5 luni, scroafa fata 4 - 10 godacei, draguti prin īmbracamintea lor, care se deosebeste cu totul de a parintilor. Pe cīnd batrīnii au parul, iarna, negru-cenusiu, iar vara mai roscat, purceii sīnt cu parul galbui si cu dungi negre si albe īn lungul trupului, pare ca i-ar fi īnsemnat cineva anume cu un penson.

            Veseli, zglobii, ca puii tuturor animalelor, nu se departeaza de scroafa nici o minuta. Alaturea de mama, veghetoare, puternica, n-au grija. O clipa de neascultare, daca se ratacesc, lupul īi pīndeste si chiar cumatra vulpe se īncumeta sa le īncolteasca gītul.

            Avīnd hrana din belsug, fiind fara dusmani, mistretii cresc īn voie; se īnmultesc prin unele locuri īn chip primejdios pentru cīmpurile semanate. Un mistret batrīn, doborīt la Reghin, cīntarea 320 kg.

            Traieste la noi de la munte si pīna īn baltile Dunarii. De multe ori insulele plutitoare de plaur, īn Delta, duc cu ele si cīte o familie de mistreti, care se simte bine īn" calatoria pe luciul ghiolurilor. Mistretii din plaur, potrivit locului sīnt mai īnalti īn picioare si cu coltii mai mari decīt cei din paduri.

            Familia cerbilor (Cervidelor)[5]

            Printre rumegatoarele salbatice de la noi, caprioara (Capreolus capreolus) este raspīndita de la munte pīna-n ses. E o podoaba a faunei noastre.

            «Nici nu-mi pot īnchipui o priveliste mai frumoasa decīt o fīneata presarata cu miliarde de diamante sclipitoare - roua de vara - cu flori, fel de fel, iar īn mijlocul lor, pascīnd linistit, tapul cu blana lui rosie aprinsa» (A. Fekete, Rev. «Carpatii»).

            E un animal elegant, blīnd, cu privirea inteligenta. Lung pīna la 1,5 m, are trupul proportionat, mai īnalt la umeri, ceva mai lasat la solduri. Gītul e potrivit de lung, iar capul scurt. Niste ochi mari, blīnzi ca de antilopa, cu genele de la pleoapa de sus lungi, dau privirii o deosebita expresie de gingasie. Urechile relativ mari sīnt mai deschise īn coloare pe dinafara decīt restul corpului. Picioarele īnalte, subtiri, sīnt proportionate cu trupul. Drept coada, un ciont scurt.

            Coloarea parului se schimba, caci napīrleste īn Mai si Septembrie. Vara e scurt, des si mai mult ruginiu pe spate, mai deschis pe pīntece. Iarna e mai lung si suriu pe spate, batīnd īn cafeniu. Iezii, nespus de dragalasi, sīnt ruginii peste tot cu pete albe neregulat azvīrlite.

            Ţapul se cunoaste dupa coarne si pamatuful de par de la teaca. Coarnele scurte, pe care le pierde īn fiecare iarna, īn timp de patru luni, cresc la loc.

            Fig. 19. Caprior (d. Iacoby, redesenare facuta dupa fotografie de M.s.).

            Din sulitar, coarne de sulita, iedul de un an ajunge tap cu furculita, apoi tap cu 6, adica cu cīte 3 ramuri scurte la fiecare corn. Asa devine matur, bun de bataie.

            Carpioarele sīnt pasnice: nu traiesc ca cerbii, īn cīrduri mari, ci cel mult īn pīlcuri avīnd īn frunte o caprioara batrīna, iar la coada un tap īn vīrsta, experimentat.

            Pasc īn poienile padurilor; se avīntura si īn pasunile tihnite. «Caprioara orice frunza gaseste, cu aceea se hraneste». Cīnd e pericolul mare, poate fugi iute si sari peste huceaguri ori garduri īnalte. De regula īnsa se tin linistite. Sīnt foarte fricoase. La cea mai slaba miscare suspecta, īnceteaza de a mai paste, ridica īn sus capul si cerceteaza cu īngrijorare īn jur; la nevoie «latra» tapul mai scurt, capra mai prelung.



            Caprioara nu fata decīt 1, cele mai batrīne cel mult trei iezi, care sīnt de o dragalasenie fara seaman. La cel mai mic semn al mamei, care-l apara cu īndīrjire, se tupileaza la pamīnt, īsi īntind capusorul si asteapta sa treaca amenintarea. Īn pericol īsi striga mama cu un suier lung.

            La scurt timp dupa nastere, zbenguindu-se ca toti iezii, se iau dupa mama, care nu-i lasa din ochi o clipa.

Fig. 20. 1 - Cresterea coarnelor la capriori; 2 -

            Noaptea o petrec mai mult la pascut, iar dimineata se retrag īn padure, unde este mai mult tufaris. Īntreaga familie trebuie sa fie necontenit la veghe. De coarnele tapilor batrīni, ca si de lovitura copitelor lor, din goana, se teme nu numai vulpea, dar si lupul. Īn schimb caprioara si mai ales iedutii sīnt prada tuturor fiarelor. Chiar si dihorul stie sa rupa carotidele unui iedisor. Nici vulturii ori huhurezul cu ghearele ca niste cangi nu-l cruta.

            Mai rau decīt dusmanii cei mari, sīnt cei maruntei, care īi dau īn seama celor dintīi, slabindu-i sau chiar omorīndu-i. Pe līnga larve de insecte care traiesc īn nari[6], pe līnga capusele ce-i sug sīngele, sīnt periculoase mai ales o cordea[7], ce le aduce capierea, si o galbeaza.[8]

            Cel mai de temut dusman e īnsa omul, care nu le cruta nici chiar īn vremea oprita de legi[9]. Le vīneaza fel si chipuri; la pīnda, la goana cu cīni sau le īnsala chemīnd tapul cu fluierasii din lemn, mai ales īn vremea alergatului, cīnd tapul crede ca-l cheama capra si se apropie īncrezator pīna-n bataia pustii.

            La noi se gasesc īnca īndestul de multi cerbi (Cervus elaphus) mai rari īn Carpatii de Sud, mai numerosi īn cei Moldovenesti. Se īntīlnesc si īn cerbarii anume īngradite, dintre care cea mai mare e la sarlota[10] (Timis) cu vreo 300 cerbi si vaci[11].

            Cerbul e o faptura mīndra, eleganta si puternica, īnsusiri īmperecheate

            cam rar īn lumea animala. Desi poate sa īntreaca si 2 m īn lungime, are partile trupului asa de proportionate īncīt nu pare greoi.

            Sīnt exemplare care cīntaresc mai mult de 200 kg. Chiar asemenea indivizi cīnd alearga īn trap, cu gītul lungit, ori la galop, cu capul dat pe spate, mai iute decīt un cal, cīnd dintr-o saritura au trecut o gīrla, īti dau impresia agilitatii gazelelor, vestite ca miscari iuti.

            Mīndra īnfatisare a cerbului se arata mai ales dimineata, cīnd se īntoarce de la pascut, pasind agale, clatinānd din cap, de par coarnele lui ramificate, niste crengi batute de vīnt.

            Atunci īi poti admira pieptul lat, puternic, umerii rasariti, gītul lung, putin īndoit si turtit lateral, capul de asemenea lung, cu doi ochi blīnzi, dar patrunzatori,

Fig. 21. Coarne de tap; record mondial (?). De la un animal īmpuscat īn Muntele Hanes-Transilvania (d. Rev. "Carpatii", redesenare facuta dupa fotografie de M.s.).

            picioarele subtiri, agere. Podoaba lui sīnt coarnele ramificate, cu vīrful crengilor stralucitoare ca de fildes, cu mai multe sau mai putine crengi, dupa vīrsta. Grele si pīna la 16 kg fiecare corn, la cei īn putere are macar 7 ramuri. Lordul Powercourt a prezentat "Societatii Zoologice" din Londra coarnele unui cerb din Carpati, grele de 33 kg si cu 44 de raze[12]. Fiecare corn poate ajunge si de 1,30 m lungime de la baza la vīrf. Adevarate crengi. Cu toata greutatea coarnelor ramificate, cerbul se strecoara īn goana prin padure, cu multa usurinta.

            Nu alcatuiesc numai podoaba barbateasca, dar si o puternica arma de aparare. Cerbul īnfuriat, cu ochii īnrositi ca la un taur, cel dintīi gest ce-l face este sa plece capul īn pamīnt si sa īndrepte catre dusman ramura cu iataganele ascutite. Mai ales raza cea mai de jos, zisa a ochiului, īndreptata īnainte, e ca si coltul mistretului. Vai de cinele ori lupul atins; īi ies matele.

            Podoabe, arme de aparare, coarnele īi aduc din nefericire si pieirea. Brehm povesteste despre un cerb aproape domesticit, care venea pīna-n restaurante, īn Praterul de la Viena, lasīndu-se mīngīiat si hranit cu zahar, īntr-o zi, īnsa, printr-o miscare mai brusca, o raza a cornului sau se īncurca īn speteaza scaunului unui consumator, care fu trīntit jos. Cu scaunul īn coarne speriat, mīnios, cerbul īncepe a alerga printre oaspetii din gradina, pīna ce, la cele din urma, a trebuit sa fie īmpuscat, caci altfel s-ar fi īntīmplat nenorociri.

            Mai ales īn vremea bataii, toamna, coarnele le pot aduce multe buclucuri si chiar moartea.

            Constient de puterea si frumusetea lui, boul īn vīrsta, frumos si mīndru, nu permite altuia sa se apropie de ciutele sale. Daca īnsa un protivnic izolat se arata, batalia e gata. Uneori, cel voinic provoaca la lupta pe cei de o seama cu dīnsul; īi cheama prin ragetul de dimineata, īn mijlocul poienii, cīnd aburii rasuflarii tīsnesc din narile largite ca niste trombe de bruma.

           

«Ici mugeste un cerb; dincolo, la aceeasi īnaltime, altul, de cealalta parle īnca unul. Īntre mugete se distinge insa unul, care domina pe toate, cu puterea si adīncimea lui, parca ar veni dintr-un colt ascuns si nepatruns al codrului. Toti taurii din jur se feresc de arelul īn care se gaseste cerbul capital; īl īnconjoara pe de departe. Nu are decīt sa descatuseze din cīnd īn cīnd zagazurile mugetului īnchis īn piept, si el ucide mugetele celorlalti, asa dupa cum cople.steste un nour negru de vifor toate colorile vii ale lunii. Codanii se straduiesc sa īnlocuiasca prin īnaltimea tonului ceea ce le lipseste īn puterea lui bogata. Unul, cu o voce mai plina, se īncumeta sa se apropie ceva de batrīn si īi arunca un muget plin de ura. Cel provocat deschide deodata toate portile si porneste nestavilit basul ca de sub pamīnt, dominīnd deodata īntregul concert. Nu mugeste decīt o singura data si obraznicul se grabeste sa se fereasca īn copac repezi din fata furiei dezlantuite» (Rev. «Carpatii»).

            E trīmbita de vitejie si de mīndrie barbateasca.

            Cīnd lupta īncepe, e o lupta adevarat voiniceasca. Cu capetele īn pamīnt, se repede unul īmpotriva celuilalt; se ochesc, se feresc, vin din nou unul īn fata altuia; īntocmai ca īntr-un duel dintre oameni. Unul, mai slab, vlaguit, se retrage. Īnvingatorul, mīndru, rasuflīnd din greu, se īndreapta spre ciuta din apropiere.

            Īn toiul luptei, uneori, crengile coarnelor se īncurca asa de rau, īncīt amīndoi luptatorii ramīn locului, istoviti. Sīnt condamnati sa moara de foame sau cad prada lupilor.




            Cerbii traiesc īn cīrduri īn general familiale (marna cu viteii). Unii cerbi batrīni īsi duc viata cu totul īn singuratate. Cīrdul este condus de o ciuta, care merge īnfrunte, mereu cercetīnd. Au simturile asa de agere, īncīt dusmanul este simtit de la departare, mai ales daca se afla īn bataia vīntului.

            Īn Bucovina de Sud, dupa cercetarile prof. E. Botezat, sīnt doua soiuri de cerbi. Cel lidvan se coboara vara pīna īn lunca Siretului si a Sucevei; spre toamna, la ragila[13], se aduna catre poalele muntilor. De aceea e mai lung īn trup, cu coarnele mai ramificate, dar mai pufoase, cu parul galbui-roscat vara, suriu iarna.

            Cerbul ragazan nu paraseste muntele. Are trupul mai scurt, īndesat, picioarele lungi, blana mai īntunecata, grumazul aproape negru, coarnele ramificate, mai tari.

            Dupa bataie, ciuta (vaca) poarta sarcina peste 40 de saptamīni; abia īn mijlocul verii iata un vitelus slabanog, mic, roscovan si cu pete albe. Repede-repede īnsa īsi vine īn fire, se ridica īn picioare si se tine īntr-una de mama, care nu-l pierde din vedere. Īncetul cu īncetul creste, ajunge vitel, luīnd parte la calatoriile cīrdului, īnveselindu-l cu sariturile lui copilaresti, sub paza batrīnilor.

            Fig. 22. Urmele diferitelor mamifere de la noi.

            Oricīt de simtitori, oricīt de prevazatori ar fi, dusmanii īi pīndesc. Ursul mai rar, lupul mai des, le curma zilele. Lupii stiu cu cine au a face si nu ataca cerbul batrīn decīt mai multi deodata. Cel mai mare dusman, īnsa, tot omul ramīne; el l-a rarit din ce īn ce, el l-a stīrpit chiar de prin multe locuri. E drept, pe cīt e de frumos, pe atīt e de stricator padurii. Hranindu-se si cu muguri ori lastare tinere, copacii cu greu se ridica īn urma lor.

            Familia caprelor-negre (Bovidelor)[14]

            Capra-neagra (Rupicapra rupicapra) a ramas la noi stapīna piscurilor stīncoase, unde nu se īncumeta sa se ridice nici ursul, nici chiar rīsul. De altfel putine cīrduri s-au mai pastrat chiar īn Carpatii sudici din cauza lacomiei vīnatorilor necrutatori. Pe fiecare an numarul lor se īmputineaza. Se socoate (dupa S. Vulcu) ca-n masivul Retezatului n-ar mai trai decīt vreo 1 500 de capete. Īn muntii Rodnei, odata mai numeroase, īn vremea razboiului au fost aproape stīrpite. Se īntīlnesc putine īn Pietrosu. Īn Muntii Apuseni ca si ai Banatului nu se mai vede picior de capra neagra.

            Vīnatoarea de capre-negre pare a fi cea mai pasionanta si mai atragatoare.

            Nu ai de luptat numai cu un animal istet, mereu īn veghe, pentru care nu exista nici prapastii, caci poate sari cu multa siguranta si 10 metri, nu exista nici stīnci; cu copita ei ascutita pe margini, ca de cauciuc la mijloc, poate sa se prinda si de stīnca lucie.

            Vīnatorul, urmarind-o pīna-n bataia pustii, trebuie sa cunoasca binc cararile muntilor, sa īnvinga frigul, greutatile urcusului si la urma, cīnd e dus pīna la marginea unei rīpi adīnci, sa nu-si piarda cumpatul. Multe capre-negre au fost vīnate de oameni, dar si multi vīnatori si-au lasat ciolanele īn munti, urmarindu-le.

            La īnfatisare e ca o capra domestica; cīnd am vazut-o īntīia oara aparīnd o clipa pe muchia Negoiului, silueta ei pe cerul limpede, de departe, m-a facut sa cred ca este tapul care paseste īn fruntea turmelor de oi. Are īnsa trupul mai īndesat, gītul lung, picioarele de 1 m. Pe cap poarta doua coarne simple, īncīrligate la vīrf, ca un mīner de baston. Caprele din Carpati au coarne lungi si de 30 cm. La expozitia vīnatoreasca din Lipsca (1930) cele mai lungi coarne au fost ale unui tap īmpuscat pe Galesul din Retezat.

            Nu e colt de stīnca pe care sa nu-si poata pune piciorul; de aceea nu e pisc de munte pe care sa nu-l poata urca īntr-o clipa. Ca sageata fuge, la fiecare pas crezīnd ca se va face farīmi īn fundul prapastiei pe muchia careia calca asa de sigur, pare ca ar merge pe o carare. Cīnd e linistita, paseste īncet, chiar greoi. Cum a simtit un zgomot, o ia la fuga si iedul dupa dīnsa. Se opreste din loc īn loc, se uita, cerceteaza si nu se odihneste decīt daca socoate ca e īn siguranta. Greutatile locului, unde traieste, o fac sa fie extrem de veghetoare, iar simturile din cale afara de dezvoltate o ajuta. De ea se poate spune cu adevarat ca doarme numai cu un ochi.

            Fig. 23. Capra-neagra (d. de M.s.).

            Cīnd se odihnesc, totodeauna una e de santinela. O umbra, un zgomot suspect si repede da semnalul de alarma, un suier strident sau bate cu piciorul. Toate, desi nu traiesc īn cīrduri mari, se trezesc; sīnt gata de goana.

            Mereu neastīmparate, mereu urmarite, prin stīnci, prapastii, au buna memorie a locurilor.

            Cīt tine vara, au ce mīnca din belsug; pajistile sīnt grase. Spre toamna e vremea bataii; atunci apuca dorul de societate si pe tapi, care traiesc mai adesea singurateci. Batalii au loc si pe vīrf de munte; de multe ori victima īsi racoreste fierbinteala dragostei cazīnd īn fund de prapastie.

«Adevarata placere este vīnatoarea īn timpul "bataii", care la noi īncepe pe la 25 octombrie si dureaza pīna la 10 - 15 noiembrie. Īn acest timp ies si tapii batrīni din ascunzis si se ataseaza primei grupe de capre, la care se gaseste si o capra īn calduri. Acesla este timpul "alergarii", cīnd vezi tapul cu coama zburlita de vīnt, trecīnd grabit, negru ca un drac, piscuri si vai vesnic īn miscare, cautīnd capre. Dupa o vara īntreaga de trīndavīre, acum intra tapul īn actiune. "Alearga" neobosit ore īntregi dupa capra īn calduri. "Alearga"" salbatic dupa tapul rival, deplasīndu-se īn goana nebuna sute de metri de la capra. Īnapoiat, ia la goana un alt tap mai tīnar, care īn lipsa lui a cutezat sa cerseasca gratiile caprei. Se repeta aceeasi goana salbatica, de pe stīnca pe stīnca, din vale īn deal, din pisc īn vale» (S. Vālcu, īn "«Carpatii»).

            Cum vine iarna si omatul acopera iarba, e cam rau de ele. De omat de altfel nu au frica; dimpotriva, le place sa se deie de-a saniusul. Dar coltii de iarba sīnt ascunsi. Atunci viata lor e mai grea. mai īn pericol. Se scoboara si pīna-n padurile de fag. dupa muguri, dar dau de rīsi si lupi. Uneori si foamea le omoara, alteori, acatīndu-se dupa licheni, ramīn spīnzurate cu coarnele de o creanga. Īnsusi muntele le aduce pieirea; un picior pus pe un morman de piatra putreda provoaca naruituri de stīnci care le zdrobesc; primavara, cīnd omatul īngramadit pe streasina unei prapastii se rostogoleste īn avalanse, e prinsa si capra īn tavalucul de zapada mereu marit.

            Omu], vulturul, ursul, muntele nu le cruta; unde se īntorc dau numai de dusmani. Viata bietelor capre-negre este atīt de grea, īncīt se explica īmputinarea lor.



[1] I. Simionescu se refera la ordinul ARTIODACTYLA, reprezentat īn fauna taarii noastre pnn 3 familii: Suidae (porci-mistreti), Cervidae (cerbi) si Bovidae (capre-negre) (C.D.).

[2] Insulele Sunda sau Sonde fac parte din Arhipelagul Malaez (CD.).



[3] Titlul "Familia mistretilor (Suidelor)" nu apare īn textul editiilor precedente ale volumului "Fauna Romāniei". Fam. Suidae este prezentata īn fauna txarii noastre printr-o singura specie (CD.).

[4] Aceasta placa este formata din pielea foarte īngrosata si chiar "suplimentata" cu un strat de rasina si noroi (N.G.).

[5] Titlul "Familia cerbilor (Cervidelor)" nu apare īn textul editiilor precedente ale volumului "Fauna Romāniei". Fam. Cervidae este reprezentata īn fauna tarii noastre prin 3 specii. Īn afara speciilor descrise īn text, se mai īntīlneste si cerbul-lopatar (Dama dama), colonizat dupa anul 1848 mai īntīi īn unele cerbarii din Transilvania, lasat apoi liber īn padure (C.D.).

[6] Larve de muste din familia strechiilor (Oeslridae) (N.G.).

[7] Diphyllobothrium lalum (N.G.)

[8] Fascwia hepatica (N.G.).

[9] Vīnatul capriorilor este permis īntre 1 iunie - 31 octombrie, iar a caprelor īntre 1 noiembrie - 31 ianuare (C D)

[10] Cerbaria de la sarlota, ca si cea de la Poeni-Iasi sīnt populate cu cerbi-lopatari.

[11] Mai adesea li se spune ciute (C.D.).

[12] Aceasta afirmatie este o exagerare. Īn mod cu totul exceptional coarnele depasesc 20 de ramuri ajungīnd pīna la 15 kg. Taurii de cerb leapada (le cad) coarnele īn fiecare an īn perioada februarie - martie, durata cresterii noilor coarne fiind de 120 - 130 zile (CD.).

[13] Instrument popular prin care se toarce inul sau cīnepa melitata, īntr-o perioada din timpul toamnei care a īmprumutat numele acestuia (CD).

[14] Titlul "Familia caprelor-negre (Bovidelor)" nu apare īn textul editiilor precedente ale volumului "Fauna Romāniei". Familia Bovidae este reprezentata īn fauna tarii noastre si prin muflon (Ovis musimon) (subfam. Oyioae) colonizat īn ultimele decenii īn Dobrogea si jud. Alba. Capra-neagra (subfam. Caprinae) este considerata animal ocrotit de lege- monument al naturii, īntīlnindu-se pe crestele īnalte ale Carpatilor Meridionali, fiind colonizate nu de mult timp si īn unele zone din Carpatii Rasariteni. Vīnatoarea este permisa īntre 1 septembrie si 30 noiembrie, numai pe baza de autorizatie speciala (CD.).













Document Info


Accesari: 3098
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )