ORDINUL LEBEDELOR, GISTELOR, RATELOR (ANSERIFORMELOR)

ORDINUL LEBEDELOR, GÎsTELOR, RAŢELOR (ANSERIFORMELOR)[1]

Familia ratelor si gîstelor (Anatidelor)[2]

În aceasta mare familie intra nenumaratele soiuri de rate si gîste-salba-tice, atît de minunat pictate si atît de multe încît împînzesc fata lacurilor din apropierea tarmului Marii.

Aice intra  21221r172v 51;i:

Lebada (Cygnus olor)[3], cea mai nobila ca înfatisare dintre toate pasarile de la noi. Chipul ei este cunoscut de toata lumea, chiar daca nu s-ar gasi si prin lacurile din gradinile mai îngrijite din orasele noastre, cum e bunaoara în Parcul Carol din Bucuresti.

În Delta ramîne uneori si iarna. Se trage de obicei pe ghiolurile mai izolate, mai departate din calea oamenilor, desi nu e o pasare prea sperioasa. Albul penelor sale, linia eleganta, arcuita, a spatelui, gîtul lung si mladios, pe care 1 tine obisnuit îndoit, miscarile line pe apa o fac sa fie admirata si respectata. Pare ca o statuie taiata în marmora alba, înoata linistit, alunecînd elegant pe luciul apei, de lasa în urma cîteva unde. În fierbinteala dragostei îsi ridica în laturi aripele boltite, capatînd o înfatisare impunatoare.

Nu-i prea place sa mearga pe uscat, caci trupu-i greu abia-l poate tine pe picioarele scurte, galbene, date îndarat. Ceea ce le face mai simpatice, ca si pe turturele, este viata lor familiara. Totdeauna le vezi perechi-perechi, traind în buna întelegere, tacute, rar scotînd cîte un gîgîit strident, ca si cînd si-ar da seama ca glasul nu este potrivit cu mîndru] lor chip.

Alte pasari de balta nu prea vin în atingere cu ele, caci au atît de impunatoare demnitate, încît sînt ocolite, iar cînd niste ratuste mai obraznice se dau pe aproape, lebada stie repede sa le alunge, ferindu-se de amestecul cu vulgul. În al doilea rînd ca marime vin gîstele salbatice, galagioase, numeroase. Cea mai comuna este gîsca-cenusie[5] (Anser anser) din care a iesit gîsca noastra domestica. E destul de mare, putînd ajunge si 1 m lungime. Penele sînt cenusii peste tot, ceva mai închis pe spate si cu cîteva dungi albicioase, ca niste cercuri, în curmezis. Spre deosebire de rate, îsi cauta hrana mai mult în afara de apa: graunte, seminte diferite. Îi da mîna, caci cu picioarele ei mari, naltute si asezate mai la mijlocul trupului, poate chiar bine fugi. Rar sta si iarna la noi, ca[si]în Germania. De regula, spre toamna, gîstele, gramada, zbor în siraguri de forma unui unghi, cea mai batrîna, mai cu experienta drumului, în frunte. Îsi iau ramas bun, dupa cum vestesc prin Martie si sosirea, prin cunoscutul lor ga-ga-ga, destul de tare ca sa fie auzite de toata lumea.

Fig. 44. Gîsca-salbatica.

Numeroase la noi sînt soiurile de rate-salbatice, marunte la trup, dar frumoase la pene. Îmbracamintea unora dintre ele e ca un curcubeu rupt în bucatele, azvîrlite si lipite pe tot corpul lor. În muzee, cînd sînt puse unele lînga altele, nu stii la care sa-ti opresti ochii.

Fig. 45. Rata-salbatica.

Cea mai raspîndita si la noi este rata-salbateca (Anas platyrhynchos), din care se trag ratele de curte.

Nu e iaz cu ceva stuf ori papura pe care sa nu se vada un pîlc de rate, placîndu-le societatea, spre deosebire de cufundac. Este tipul pasarii înotatoare, cu pene, dese, cu trup scund, cu gît scurt. E drept ca pe uscat merge greu. Nu degeaba e vorba «a merge ca o rata», leganîndu-se de la dreapta la stînga, dar si de dinainte îndarat. Nu are picioarele date prea îndarat ca la cufundac, dar nici nu sînt atît de înaltute ca la gîsca. Înoata de minune, iute; rar îsi scufunda numai gîtul si jumatatea de dinainte a trupului. În schimb poate zbura bine fîlfîind des din aripi, fara zgomot.

Are trupul frumos împodobit, mai ales în vremea de nunta. Coloarea predominanta pe spate este bruna-cenusie, dar cu capul si gîtul verzui, pieptul mai mult castaniu, avînd ca o panglica albicioasa la gît. Albastrul aripelor e lucitor, ca o poleiala de smalt. Ratusca e mai întunecata la pene, caci nu trebuie sa prea bata la ochi, cînd cloceste.

E nesatioasa. Ciupeste mugurii fragezi ai plantelor de balta, dar înghite si viermi ori cîte un chitic marunt.

Cînd vine vremea clocitului, se despart perechi-perechi cautînd loc pentru cuib.

«Cuibul si-l cladeste fie în stufarisul malului, fie în scorburile batrîne ori chiar în copaci mai departati de apa, pe resturile vreunui cuib parasit al unei alte pasari. Interesant e faptul ca rata-salbateca nu-si construieste cuibul de la început, ci abia dupa ce a facut 5 - 6 oua; pe primele le depune de-a dreptul pe locul ales într-o adîncitura a acestuia, asa ca sa nu cada afara. Cam la al saselea ou începe sa-si faca cuibul, asezînd jurîmprejurul oualor tot felul de bucati de stuf, papura, frunze uscate si pene. Cînd socoate ca temelia casei e gata, rata îsi smulge cu ciocul puf de pe corp, captusind cu el cuibul; ouale (8 - 14) stau de acum pe o saltea moale si calda pe care puisorii se vor simti în voie» (CS. Antonescu).

În zbor se însira în linie dreapta, taind vazduhul ca o sageata, fara glas, cu batai dese din aripi.

Sînt multe rate la noi. Cînd stau gramada, la adapostul vîntului pe Razelm, lînga I. Popina, si le sperie o împuscatura, ca un nor se ridica de deasupra apei.

Cea mai mica este rata-pitica (Anas crecca) venind în cîrduri nenumarate spre toamna, lasîndu-se pe lînga ghiolurile dunarene, pentru ca primavara sa apuce drumul catre nord. Rata-cu-frigare (Anas acuta)[6] are coada lunga si ascutita, iar aripele mai ca le întrec în pestritatura pe ale sticletului. Rata-lopatar (Anas clypeata) sta si iarna pe la noi. Rata-rosie (Ayihya nyroca) e foarte obisnuita la noi. Rata-motata (Ayihya fuligula) se tine mai mult în lagunele Marii etc.

Neam cu rata, dar diferita la înfatisare e bodîrlaul-cu-ferastrau (Mergus merganser)[8]. Dupa nume seamana cu bodîrlaul, adica are pliscul mai îngust, cam îndoit la vîrf ca la cormoran, dar zimtii laterali sînt mai proeminenti, ca dintii de ferestrau. Se mai deosebeste prin aceea ca are obiceiul cufundacului, de a se face nevazut pe cînd rata numai capul si-l vîra în apa.

E o pasare frumoasa, pe cap cu pene verzi, pe piept si pîntece cu pene dese albii, iar pe spinare cenusii-castanii. [9]