Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































ORDINUL STIRCILOR, BERZELOR, COCORILOR SI LOPATARILOR (CICONIIFORMEL0R)

Animale












ALTE DOCUMENTE

Balenele - mamifere marine
Balenele
Strutul african
APHYOSEMION AUSTRALE
Pterophyllum scalare ( scalar )
Betta splendens (betta)
Cichlasoma meeki
Poecilia velifera
ORDINUL CHARADRIIFORMELOR
ORDINUL STIRCILOR, BERZELOR, COCORILOR SI LOPATARILOR (CICONIIFORMEL0R)

ORDINUL STĪRCILOR, BERZELOR, COCORILOR sI LOPĂTARILOR (CICONIIFORMEL0R)[1]



            Familia Ardeidelor[2]

            Cu cīt strabati mai mult īn Balta Brailei[3], prin canalul Filipoiului, spre lacul serban, ori te avīnturi prin canalele īntortochiate ale Deltei spre ghiolurile acoperite cu plaur - preumblari pline de farmec, asa de maiestrit descrise de M. Sadoveanu īn «Privelisti dobrogene» - cu atīt te apropii de lumea legata de apa. O lume aparte, bogata, variata nu prea mult departata de aceea scrisa de pe tarmurile Amazonului,tot asa de bogata dupa spusa cunoscatorilor cum e aceea din Delta Nilului.

            Ca si īntr-un tablou, este un ton fundamental; celelalte colori dau expresia tabloului, dupa originalitatea maestrului.

            Tonul fundamental al Baltii īl formeaza stīrcii (Ardea), de toate colorile, de toate marimile. De la stīrcul-mie-cenusiu, cīt o lisita[4], pīna la stīrcul-mare-cenusiu, cīt un cocostīrc, de la stīrcul-alb, ca nins, pīna la cel purpuriu, puzderie se īntīlnesc, printre salcii, prin papura, spre marginea baltilor, un adevarat roi. Īmparatia lor e apa statuta; domeniul de hrana fiind apa, ei si-au īmpartit, ca si pasarile de uscat, timpul de vīnat. Cei mai multi īsi cauta mīncarea ziua; altii se pun la munca numai dupa ce soarele asfinteste.

            Oricīt de variati ar fi ca forma, ca īmbracaminte, mediul īn care īsi duc viata, īi fac sa aiba cam aceleasi īnsusiri.

            Sīnt īnalti īn picioa 22522x2321w re, casa nu se ude la pene; au gītul lung ca sa poata ajunge prada; au pliscul iarasi lung ca sa poata explora si mai adīnc. Trupul lor e ca un arc īncordat; sageata este pliscul ascutit. Par trupuri de piatra, cīnd stau la marginea apei, adormiti, nepasatori. Cu gītul tras īntre umeri, corpul e un oval subtiat la capete. Ochii lor sīnt īnsa deschisi, vegheaza. Au zarit prada? Sageata ca fulgerul se destinde; cīnd ridica capul īn sus, un peste se zbate īn vīrful pliscului. Nu mai scapa; este azvīrlit cel mult de vreo doua ori īn aer ca sa-l poata prinde cum trebuie, cu capul spre īnghititoare.

            Īn privirea lor este ceva din privirea sarpelui, cu care se asemana si dupa gīt, dar si dupa apucaturi. Ca toti pastreaza ceva din repulsia acestor tīrītoare[5]. Calca īncet īn apa, īncīt abia daca stīrnesc niste valurele īn jurul picioarelor lor, cu degetele subtiri, lungi, care le opresc sa se īnfunde īn mal. Nu au nimic din privirea blīnda a cocostārcului, nici din dragalasenia gesturilor lui ori variatia si jocul zborului de cocor. Sīnt greoi la miscari, monotoni īn apucaturi.

            si caracterul lor nu este simpatic. De dusmani se tem; la cea mai mica alarma, īsi īntind gītul, cauta zarea. Sīnt lasi, zboara īndata la adapost. Īn schimb cu pasarile mai mici sīnt cruzi; nu le pot suferi īn apropierea lor. De altfel si īntre dīnsii traiesc mereu īn sfada. E un iad locul unde īsi fac cuibul; mereu tipa, avīnd un glas strident, urīt.

            Cuiburile si le fac gramada, īn arbori sau īn papuriste. Unii mai sus, altii mai jos, coloniile lor de cuiburi sīnt amestecate cu ale cormoranilor, cu care nu duc casa buna. Nu arata nici o maiestrie īn facerea culcusului. Cīteva gateje, stoloane de stuf, azvīrlite claie peste gramada, atīta-i tot.

            Cel mai mare dintre stīrcii de la noi este stīrcul-mare-cenusiu (Ardea tinerea), care se avīntura pīna-n vaile muntilor, oriunde gaseste un ochi de apa mai maricel[6]. E ca presarat cu cenusa, unde mai multa, unde mai putina, cu stropituri de pene albe, īn lung; numai marginile aripilor sīnt negre, ca si cīteva dungi īn lungul gītului. Podoaba lui sīnt doua-trei pene la ceafa, mai lungi, prelungirea penelor negre ce le acopera vīrful capului ca o scufie.

            Cīnd sta linistit, pīnditor, are ceva din privirea vicleana a dracului din Faust. Sīnt cei mai urīciosi, mai morocanosi, mai fricosi si mai banuitori. Īn schimb, cīnd sīnt strīnsi de aproape de vreun hultan, se apara cu īndīrjire. Sulita e pjiscui lung, ascutit, puternic; scutul sīnt aripile. Ţinta loviturii sīnt ochii dusmanului.

            Nu era distractie mai placuta, pentru cei din evul mediu, decīt lupta īn aer īntre soim si un stīrc-cenusiu. Zburau penele si de la unul si de la altul, ca fulgii de zapada. Īncercarile stīrcului de a lovi soimul, care si-a īnfipt ghearele īn spatele victimei, dadeau impresia, īn lumina aerului limpede, unor īncolaciri de serpi, care cad din cer.

            La noi sīnt multi[7], prin tarile din apus sīnt o raritate azi, coloniile de cuiburi - heroniere - odata erau ocrotite de autoritati.

            Cam de aceeasi marime e stīrcul-alb-nobil. (Egreta alba)[8] Coloarea penelor este peste tot aceeasi, a omatului curat. Cīteva pene subtiri, fine, lungi - egrete - īnfipte la baza aripilor, pe spete si pe ceafa, sīnt cauza pieirii lui, caci este vīnat fara mila pentru acele cīteva pene, scumpe modelor; au soarta strutilor. Īmbracamintea, fara strop de alta coloare, afara de pliscul galben la baza, īi da o īnfatisare mai simpatica. E de altfel mai gratios īn miscari, mai iute īn zbor, mai putin dusmanos cu alte pasari.

            Puii sīnt hraniti cu mīncare pe jumatate mistuita din gusa parintilor, bagīnd-o cu pliscul ascutit, pīna-n īnghititoare. Daca cresc mai maricei, li se aduce ba un peste, ba o broasca, deprinzīndu-i sa īnghita singuri.

            Pe līnga stīrcul-alb-mare este si un altul mai mic (Egretta garzetta)[9].

            Frumos la īmbracaminte, concurīnd īn gingasie cu stīrcul-alb este stīrcul - galben (Ardeola ralloides), mai mic la trup, cu ochi vioi, mereu cercetatori, gata sa fuga, dar si gata sa se apere. E, poate, cel mai vioi dintre stīrci. Penele lui sīnt galbui, cu dungi negre trase subtirel īn lungul gītului; pe cap are niste pene mai lungi, care stau cam tepoase, ca si parul de pe capul unui copil.

            Cīnd sta linistit, pe spinare si peste aripi pare ca are azvīrlit un sal frumos cu capetele destramate. Avīnd gītul mai lung, mai subtire, iar trupul micut si zvelt, cīnd e gata sa zboare, capata īn totul īnfatisarea unei sageti. E mai putin sfiicios decīt ceilalti, a-mestecīndu-se printre cīrdurile de vite. Nu rar, ca si īn tablourile luate de prin Egipt, se vad pe spinarea porcilor, primiti cu bunavointa.

            Stīrcul-purpuriu (A. purpurea) este, dimpotriva, tipul cel mai flegmatic; pare ca nimic pe lume nu-l intereseaza. Nu-i place nici tovarasia celorlalti; ci sta ascuns īn papuriste, nemiscat; ai zice ca e o ramura de stuf rupta, iesita din apa.

            Fig. 56. Stīrcul-purpuriu din Balta Brailei (dupa Bernatzik, d.E. Saulea, refacut de M.s.).

Fig. 57. Pui de stīrc-purpuriu abia iesit din ou (dupa Bernalzik, d. Elena Saulea, refacut de M.s.).

            E īmbracat cu pene ruginii, pistruite cu toate culorile. Pe spate mai mult cenusiu īnchis, cu epoleti ruginii, ca si pe gīt, unde sīnt trase lunguiete negre. De pe frunte pīna la ceafa se īntinde o pata negrie, iar gusa e mai albicioasa.

            E forma cea mai desavīrsita a sagetii vii. Mai ales cīnd sta cinchit, asa īncīt se reazima cu coada pe pamīnt, cu gītul īntins, atunci plisc, cap, gīt si trup e ca dintr-o bucata, sageata cu coada latita, gata sa zbīrnīie īn aer.

            E unul din stārcii cei mai eleganti de la noi, īntīlnindu-se īn Delta, dar si oriunde e un iaz mai mare cu papura.

            Stīrcul-cenusiu-de-noapte (Nycticorax nycticorax), cīnd sta ziua linistit, cu capul tras īntre umeri, cu pliscul ascuns īntre penele de la gusa, cu trupul vertical, seamana cu un pinguin[10], mai ales ca si īmbracamintea e la fel, pe spate mai mult neagra, cu reflexe verzi ca si pe vīrful capului din ce īn ce mai cenus e si mai albie pe piept si pīntece. Pe cap. barbatul are doua pene mai lungi, ca doua suluri de hīrtie, aninate īndaratul scufiei negre. Cīnd se lasa amurgul, se trezeste si el din somn. Īsi īntinde gītul, aripele, cum si-ar īntinde omul bratele cīnd se scoala; deza-morteste picioarele, facīnd cīteva sarituri si apoi cu batai iuti de aripi, fara zgomot, se īndreapta spre locul de hrana. La noi este foarte comun.




            Īn tovarasia lui se tine stīrcul-pitic (Ixobrychus minutus), unul din cei mai raspīnditi īn tara noastra, nelipsind de nicaieri unde este un iaz cu ceva papxira pe līnga el. Cīt e ziua de mare, sta ascuns īn stuf sau īntr-un arbore. Nu-l poti lesne īnsa baga īn seama, asa de bine ce stie sa-si aleaga locul, īn potrivire cu īmbracamintea lui īntunecata pe spate, ruginie pe piept.

            Sta ascuns, dar foarte simtitor. Īnainte de a-l putea zari, te-a si simtit. Un fīsīit de aripi si pe urma ia-1 de unde nu-i. Īn toata siguranta īnsa se simte numai īn papura, unde e ca veverita īn padure.

            Nu numai ca se poate furisa lesne unde e desisul mai mare, dar se misca īn lungul ramurii de stuf, cum fuge veverita pe crengi. Nu se da de gol, cīt e īn papura, Doamne fereste; poti sa azvīrli cu pietre, ca sa-l sperii; el sta linistit, tace chitic si numai daca vede ca se īngroasa treaba, atunci o zbugheste din papura.

            Fig. 58. Stīrci din Balta Brailei (A., refacut M.s.).

            De cum se lasa noaptea, este īn elementul lui. Fara sa-l vezi, īl stii cam unde este; īl cunosti dupa glas. Mai ales primavara, cīnd barbatul se ratoieste pe līnga femeie, cīnta, draga Doam-ne; scoate īnsa un sunet gros, scurt, pare ca ar fi un grohait de porc. De aceea si poporul, prin unele parti, īi zice scroafa-de-balta. N-are a face īnsa glasul stīrcului-pitic cu al unei rude ale sale de aproape, cu buhaiul-de-balta (Botaurus stellaris). Cīnd īncepe a buhai, īl auzi de o posta, īn linistea noptii. Mult s-au caznit cercetatorii sa afle cum scoate el glasul acesta ragusit, repetat, sfīrsit cu buuu... scurt, apasat.

            Nu i-au dat de rost, pentru ca e foarte greu sa-l observi. Cīt e ziua de mare sta īn stuf. Ai socoti uneori, cum stau unii līnga altii, ca sīnt niste tarusi mai grosi batuti īn pamīnt. La īmbracaminte e curat o buha, cu pene castanii patate cu negru, mai deschise pe piept, unde īncondeierile negre sīnt pe gusa ca niste brīulete. Pe cap e cu scufie neagra, iar din coltul pliscului, se īntind doua dungi negre ca niste mustati. Cīnd īl vezi din fata, cu gītul tras īntre umeri, cu ochii mari asezati mai īnainte, decīt la celelalte pasari, cu pliscul scurt, pare ca e o bufnita.

Fig. 59. Buhai-de balta (d. refacut de M.s.).

Cum īnsereaza, se duce la balta, unde ramīne tot lenes, nemiscat. Lenevirea e numai aparenta; sta nemiscat pentru ca sa nu deie de banuit pestilor din balta. Dar capul īl īnvīrteste ca un surub īn toate partile, īncīt dungulitele negre de pe gīt devin ca niste linii īn spirala.

            Chiar si un dusman daca vine, el īl lasa sa se apropie si deodata īsi arunca sulita cu atīta putere, īncīt īl strapunge[11]. De aceea mai toate vietatile se feresc de el. Vulpea īsi teme pielea, iar hultanul nu-l ataca decīt de la spate. Cu o lovitura de plisc strabate tureatca ciubotei pīna la os.

            E tipul unei arme vii, unei masini cu resort īnsufletit.

            Apropiat de neamul stīrcilor este lopatarul (Patalea leucorodia)[12], una din podoabele tot mai rarite ale baltilor noastre dunarene.

            Vin primavara īn rīnduri ca si cocostīrcii, putīndu-se lesne deosebi prin bataia mai repede a aripelor. Sīnt pasari sperioase, de aceea mai adesea se vad de catre excursionistul care face cu lotca drumul prin canalele din Balta. Trebuie sa te īnfunzi īn desisul papurei ca sa dai de el; mai adesea īl vezi, speriat, zburīnd pe deasupra stufului.

            Fig. 60. Lopatari īn zbor (d. Bernartzik, Elena Saulea).

            Fig. 61. Lopatar din Balta Brailei (d.C. Motas).

            Ca si stīrcul-alb e īmbracat cu mantie alba de pene si numai la gīt are un cerc lat mai ruginiu; de la ceafa spīnzura un smoc de pene, care n-au finetea egretelor de stīrc. Deosebit e prin ciocul lui lung, dar ca de rata, latit. Romānul i-a dat minunat numele de lopatar, caci cu el rascoleste mīlul īn care gaseste racusori, melci, hrana lui obisnuita. Nu e o arma de aparare; īntre sulita ascutita a unui stīrc si lopetile lopatarului este o mare deosebire. Cuibul e o īngradire de gateje, bucati de papura fara nici un mestesug. Īn schimb parintii tin la copiii lor cu o dragoste deosebita, aparīndu-i pīna la moarte[13]. E una din pasarile de la noi cu īnfatisare exotica.

            Familia berzelor (Ciconiidelor)[14]

            Cocostīrcul si cocorul[15]. Unul e al nostru, bucuria tuturor, dorit, bine īngrijit) celalalt este numai īn treacat, rar cīnd sta peste vara - cīte o pereche-doua - prin Dobrogea.

            Amīndoi īnsa sīnt vestitorii primaverii, ai caldurii, ai florilor, deci cu placere primiti.

            Copiii desculti īsi lasa urmele īn glodul abia zbicit de dupa topirea omatului, jucīnd oina. Unul din ei striga: «Vin cocorii! Vin cocorii!» La aceasta veste toti ies din casa, īsi pun mīna pod si cauta spre zarile adīnci, luminoase. Un sirag de margele, īndoit ca un cīrlig, īnoata īn īnaltimea vazduhului. Abia le vezi, dar au grija sa-si trimeata vestea trecerii prin strigatul lor strident, asemenea cu al curcanului cīnd sta linistit īn curte; Gra-gra-gra, adica «bun gasit, pregatiti-va plugurile, la munca, cumatrul cocostīrc vine īn urma. Noi ne ducem mai departe, hat departe, unde vara e mai racoroasa». Batrīnii, se uita cu bucurie deodata, dar repede jalea īi cuprinde:

Da din cap: zīmbind, clipeste

si īngīna veteranul,

 «Le-oi mai ajunge eu oare

si la anul»?

(st. O. Iosif)

            Un flacau mai nazdravan trage repede pe pamīntul umezit un cerc cu cutitul scos din brīu; īl īnfige la mijloc, pune caciula deasupra, mormaie cīteva cuvinte, pe care numai el le stie.

            Uite! Cocorii si-au rupt rīndul, zboara amestecati; ca ametiti se opresc īn loc, se īnvīrtesc īn cercuri īncīlcite; se lasa īncet din zbor, līnga ape.

            Farmecul s-a īndeplinit, zic oamenii. Nazdravanul, care cīstiga mult īn fata consatenilor, a oprit cocorii īn loc. Īn realitate s-au lasat sa se mai odihneasca si sa se mai īntremeze cu ceva hrana. Drumul e lung si din loc īn loc trebuie sa poposeasca undeva. Alteori īsi cauta de drum mai departe, macar ca fermecatorul si-a descins brīul, facīndu-l colac pe pamīnt.

            Cocorii (Gras grus) sīnt trīmbitasii primaverii; trec pe la noi numai, caci cuiburile si le fac prin Norvegia si Suedia. Rar cīnd ramīn cītiva si pe līnga Razelm.

            Fig. 62. Cocor (R., refacut de M.s.).

            Fig. 63. Cocosi inul īn zbor (d. refacut de M.s.).

            Īn schimb cocostīrcul sau barza (Ciconia ticonia) se tine de pamīntul nostru. Numai ce-l vezi ca s-a lasat, nici nu stie cīnd, caci el nu-si anunta venirea prin nici un strigat. Bucuria si-o arata altfel; īsi lasa gītul pe spate, asa īncīt falca de jos sa vie īn sus si se pune la toaca. Des, des, loveste o falca pe alta si scoate un sunet parca ai bate niste ciocanele. Aceasta-i vorba lui. Asa īsi arata voia buna, asa cer copiii de mīncare, asa «bat din palme» cīnd vad pe babacul venind cu o broasca ori un peste īn plisc.




            Cocostīrcul e credincios locului unde si-a facut cuibul. E dovedit pe deplin, de cīnd se obisnuieste prin alte parti a i se pune la picior cīte un inel de recunoastere. Abia s-a lasat din zbor, abia s-a vestit sosirea, ca o fiinta politicoasa a tocat din plisc zicīnd «bine v-am gasit» si se pune pe lucru. Cuibul, cladit īn anii trecuti cu truda, a suferit de pe urma furtunii, a viscolului de peste iarna. Īncepe sa-l dreaga, cum īsi drege si gospodina casa, īn preajma sarbatorii din primavara. Ici mai lipseste un vreasc, dincolo mai trebuie ridicat pe margini; aduce muschi, cīteva frunze de face salteaua. Cuibul e gata pregatit ca sa primeasca ouale.

            Cīt doamna, sta si cloceste, domnul ti s-ar parea ca se preumbla. Īl vezi mergīnd tacticos, calcīnd agale, parca ar masura cīmpul pe unde se tine. Leganīndu-si ceva trupul īnvestmāntat īn alb - numai vīrful aripelor sīnt negre - ai crede ca e adormit, gīnditor. Deodata īnsa īsi īntinde gītul, īsi īndreapta pliscul lung, ascutit, roscat. Cīnd īl ridica īn sus, īn vīrful pliscului se zbate o biata broasca dīnd cu disperare din labele dindarat. O clipa numai si a disparut īn gītlejul fara fund.

            De toate īi place. Nu se da īn laturi nici de la melci, nici de la pesti; cīnd apele s-au retras prea mult, pasunea īi da de mīncare sopīrle, serpi. Nu rareori prinde si cīte o cīrtita, care si-a pus īn minte sa se racoreasca prea devreme, seara, la aer curat. Cīnd napadesc uneori hīrciogii ori popīndaii, cocostīrcul are ce ospata din belsug.

            Nu-i place sa īnghita broaste rīioase decīt la mare nevoie. Nu le cruta īnsa. De ciuda, le strapunge cu sulita pliscului si ramīn, umflate, la marginea apelor.

            Obosit, se odihneste īntr-un picior, īntorcīnd capul si sprijinindu-si pliscul pe umar, iar cīnd e satul si n-are de ce sa se mai osteneasca, sta linistit ca o stana de piatra, cu penele de la gīt rasfirate si cu pliscul rezemat de gusa. Numai daca vreo nenorocita de sopīrla īi iese īn cale, sageata e gata. Nu da gres mai niciodata.

            Dar... acasa īl asteapta familia. Trebuie de stiut ca rar animal e mai credincios familiei sale, cum e cocostīrcul. Īsi īngrijeste de nevasta, cīnd ea e tinuta pe cuib; īi aduce regulat de mīncare; īi tine de urīt, stīnd īntr-un picior pe marginea cuibului sau ceva mai la o parte.

            Se povesteste de un cocostīrc care a ramas peste iarna līnga cuib, pentru ca nevasta-sa era ranita la o aripa si nu putu zbura. Se povestesc si cazuri de gelozie, de bataie īntre barbati, ma rog īntocmai ca si īntre oameni.

Fig 64 Drumul cocostīrcilor din Europa pīna la locul de iernare īn sudul Africii.

Un lucru e sigur. Nu toti oamenii īsi īngrijesc copiii cu  atīta gingasie, cum cauta cocostīrcul de puii sai. Le curata cuibul de murdarii, le aduce regulat de mīncare, īi apara pīna la moarte.

            Ce tablou gingas, cīnd stai si te uiti ceasuri īntregi la aceasta casnicie de necuvīntatori. Ţi-e mai mare dragul sa privesti la pui, cum se fac mari pe zi ce trece. Li se umfla parintilor inima de bucurie, stīnd unul līnga altul si privind la odraslele lor, īntīi cum se īncearca sa se ridice copacel pe cataligele lor slabe, apoi cum se īnvata a merge, pasind pe marginea cuibului si pe coama casei; mai tīrziu, cīnd sīnt mai maricei, īsi īncearca puterea aripelor, īntinzīndu-le, timid si necontenit tocīnd din plisc. Īn sfīrsit au scapat. Pe locul deschis cel mai apropiat de casa, e cīmpul de exercitiu pentru zbor. Parintii nu-i lasa o clipa din ochi; cu ei zboara, cu ei stau, cu ei se īntorc īndarat. Īn cele din urma nu-i mai hranesc, ca atunci cīnd erau mici si cīnd le aduceau la cuib ba un peste, ba o sopīrla, de la care se bateau cei 3-4 pui lacomi. Acum īi ia cu dīnsii la vīnat. Cresterea e gata. Pintilie Calatorul poate sa soseasca. Īncercarea s-a facut; tinerii tin la drum.

            Īn vreme ce familia sta linistita la vīnat, iar batrīnul si-a luat de-o grija, are si el dreptul sa-si mai faca pe voie. Numai ce-l vezi, asa, netam-nesam, ca-si ia talpasita spre soare, ca si cīnd i-ar fi dor de el. Face deodata doua, trei sarituri; e aeroplanul care-si ia vīnt. Cu cīteva lovituri repezi de aripi se ridica. Loviturile, din ce īn ce mai mari, mai linistite, īncet, īncet, īl ridica īn cercuri largi, īn slava cerului. Abia īl vezi, ca o cruce cu bratele late, proiectata pe cer, caci īn zbor īsi lungeste gītul cīt poate si-si īntinde picioarele subtiri. Din ce īn ce se īnalta, de crezi ca e sorbit de aerul tot mai rarit. Din nou īnsa īl zaresti scoborīndu-se, īn lin zbor planat, facīnd largi spirale. I se deslusesc picioarele ca niste fire de ata, īncep sa se zareasca si vīrful aripelor rasfirate, ca niste degete departate, īn sfīrsit, se lasa līnga familie, cumpanindu-se, cu aripele ridicate īn sus, facīnd iarasi cīteva sarituri.

            S-a racorit, īncercīndu-si puterea aripelor.

            Spre sfīrsitul verii īncep sa se īntīlneasca familii cu familii. Ţin sfat, se unesc cu alte familii din satul vecin si ca la o comanda se ridica īn stoluri mari, apucīnd spre miazazi. Vara s-a calatorit! Plecarea cocostīrcilor e unul din semnele calendarului poporului, ca grija iernii se apropie.

            Prietenia ce o arata cocostīrcul locurilor noastre, purtarea lor aproape omeneasca, īl face sa fie una din pasarile cele mai scumpe Romānului. De nici o alta, nu se īngrijeste ca de dīnsa, punīndu-i o roata stricata pe casa, spre a-i usura cladirea cuibului, avīnd bagare de seama ca sa nu i se īntīmple nimic.

            E pacat sa omori o rīndunica; capeti negei pe mīna. Mai mare pacat e sa omori un pui de cocostīrc; te pomenesti cu batrīnii ca-ti dau foc la casa cu un carbune aprins īn plisc. si nu e numai la Romāni dragoste mare pentru cocostīrci. Vechii Egipteni īi divinizau ca si pe crocodili. La Pieile Rosii era vai de capul celuia care s-ar fi atins de un cocostīrc[16], iar īn Tesalia veche, moartea īl astepta pe cel dovedit ca a ucis un cocostīrc.

            De altfel aduce.servicii mari omului. Prea s-ar īnmulti serpii veninosi, soarecii-de-cīmp, hīrciogii si cīrtitele, daca n-ar mai da razna printre ei "Domnul cu catalige", lasat de Dumnezeu drept stapīnitor al broastelor, cīnd acestea l-au scos din fire cu plīngerea lor galagioasa, ca nu le place sa aiba drept īmparat un butuc.

            Calatoria de iarna a cocostīrcului este azi pe deplin stabilita. Cei din Germania de rasarit, din Polonia, se strīng īn siruri lungi, trec prin lungul Moldovei, pe deasupra vaii Siretului de obicei, se īndreapta spre tarmul dobrogean al Marii Negre, spre a apuca drumul catre Nil. Ierneaza īn Colonia Capului[17] din sudul Africii, unde se aduna cu zecile de mii, transformīnd locurile īn cīmpuri īnflorite.

            Aducīnd aminte de vestita pasare Ibis, sfīnta pentru Egiptenii vechi, la noi e tiganusul (Plcgadis falcinellus), numit asa din cauza īmbracaminti lui īnchisa, mai cenusie pe spate, mai neagra pe aripi. Picioarele destul de lungi par sel-zoase, iar pliscul lung, subtire, e curbat putin īn jos. Sīnt pasari de clima mediterana care ajung pīna la noi venind prin Aprilie si parasindu-ne de timpuriu, prin Septembrie.[18] Pasesc agale, negrabite, uitīndu-se mereu īn pamīnt doar vor da de urma unei rīme, larve de insecte, pe care le prind din mers.

            Fig. 65. Ţiganusul (A.).



[1] Titlul "Ordinul stīrcilor, berzelor, cocorilor si lopatarilor (Ciconiiformelor) nu apare īn textul editiilor precedente ale volumului "Fauna Romāniei". Ord. CICONIIORMES (GRESORES) este reprezentat īn avifauna tarii noastre prin cele 3 familii ale sale: Ardeidae, Ciconiidae si Threskiornitidae (C.D.).

[2] īn afara speciilor citate īn text, īn cadrul fam. Ardeidae īn avifauna tarii noastre se mai afla si stīrcul-de-cireada (Bucuculus ibis) (C.D.).

[3] īn prezent Balta Brailei, numita si Insula Mare a Brailei, este īndiguita, iar terenurile sale sīnt date circuitului agricol. (CD.).



[4] īn realitate, stīrcul-pitic sau scrofita-de-balta (Ixobrychus minulus) are culoarea galbena si marimea unui porumbel. Vezi si prezentarea acestei specii la p. 92 (CD.).

[5] Pasarile se trag din reptile (N.G.).

[6] Stīrcul-cenusiu, numit si stīrcul-vīnator, se īntīlneste, īn timpul verii, prin baltile din interiorul tarii dar mai ales īn delta (CD.).

[7] īn prezent sīnt mai putin numerosi (N.G.).

[8] Egreta-alba, numita si egreta-mare, este ocrotita de lege, fiind declarata monument al naturii. Grigore Antipa a obtinut protejarea tuturor egretelor, (N.G.).

[9] Egreta-mica estre ocrotita de lege, fiind declarataa monument al naturii (C.D.).

[10] Numai prin pozitie, uneori, stīrcul-de-noapte, poate fi asemanat cu pinguinii, penajul fiind cenusiu cu o pata negricioasa pe spate (C.D.).

[11] Aceasta afirmatie nu este conforma cu realitatea (CD.).

[12] Lopatarul, alaturi de tiganus (Plegadis falcinellus) face parte din fam. Threskiornitida. Este ocrotit de lege, fiind declarat monument al naturii (CD.).

[13] Nici aceasta afirmatie nu este conforma cu realitatea. (CD.).

[14] Titlul "Familia berzelor (Cioconiidelor)" nu apare īn editiile precedente ale volumului "Fauna Romāniei". Fam. Cioconiidae este reprezentata īn avifauna tarii noastre prin cocostīrcul-alb sau barza (Ciconia ciconia) si cocostīrcul-negru sau barza-neagra. (Cionia mgra) (CD.).

[15] Cocorii fac parte din ord. GRUIFORMES, fam. Gruidae; reprezentata īn avifauna tarii noastre prin cocor (Grusgrus) si cocorul-mic (Anlhropoides virgo). Vezi si nota 1 de la p. 100 (CD.).

[16] Cocostīrcul (Ciconia alba) se īntīlneste numai īn Lumea Veche, de aceea referire īn acest context despre pieile rosii este o confuzie (C.D.).

[17] Azi Republica Sud-Africana (CD.).

[18] Vezi si nota 1 de la p. 84 (CD.).












Document Info


Accesari: 6605
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )