BOLILE GRÂULUI

8.1.1. Viroze

Mozaicul dungat al grâului - Marmor virgatum

Boala este cunoscuta de mult timp în SUA si Canada. In Europa a fost pentru prima data semnalata în tara noastra de I. Pop în 1961 si este destul de raspândita.A fost semnalata si în alte tari europene, dar atacul este în general redus.

La noi în tara produce pagube care variaza între 50-80% din productie la Triticum vulgare si 87-100% la Triticum durum.

In natura, în afara de grâu virusul mai poate infecta orzul, ovazul, secara, porumbul precum si graminee spontane.

Simptome. Primele simptome apar pe grâul de toamna la 2-3 saptamâni de la rasarire. Frunzele plantelor bolnave prezinta de-a lungul limbului dungi sau striuri de culoare verde deschis sau galbuie , discontinui, paralele cu nervurile.Intr-un stadiu mai avansat,întreaga suprafata a limbului devine de culoare galbuie.

Plantele bolnave se caracterizeaza printr-o crestere mai slaba si capacitate de înfratire redusa ,plantele sunt pitice, paiul se scurteaza cu 20-30%, spicele sunt mici si sterile în majoritatea cazurilor.Aceasta reducere este accentuata la plantele infectate toamna, comparativ cu cele infectate primavara.

Temperaturile scazute din timpul toamnei mascheaza simptomele foliare.Ele reapar în primavara,dupa pornirea vegetatiei,sub forma de striuri care se maresc,se unesc si ocupa portiuni mari din limb.Deseori se observa si o necrozare a tesuturilor atacate.Intr-o faza mai avansata a bolii frunzele au culore galben aurie, doar unele portiuni de tesut ramân verzi.Cariopsele,

când se formeaza au randament mic la macinare iar faina are absorbtia scazuta.

Agentul patogen. Boala este produsa de Marmor virgatum Mc. Kinney. Este un virus filamentos , flexibil- rigid de 15-700µm Temperatura de inactivare este 52-54 °C iar dilutia limita este 1:1000 si 1: 1 500.Rezista în suc 4 zile la 20°C si 20 de zile la 30°C.

In natura se transmite prin acarieni : Aceria tritici, A.tulipae. Ca surse permanente de infectie sunt buruienile gazda de ex. Lolium multiflorum. Insa în circuitul anual al virusului un rol important revine grâului de toamna si samulastrei, deoarece acestea adapostesc vectorii bolii.

Virusul nu se transmite prin sol sau prin samânta, ierneaza împreuna cu vectorul în cerealele de toamna si în gramineele perene.

Factorii de mediu pot influenta înmultirea si raspândirea virusului, cât si a vectorilor, care sunt sensibili la uscaciune.

Rezistenta soiurilor de grâu difera la 11111j916l infectiile cu Marmor virgatum. Soiurile de Triticum durum sunt foarte sensibile, ca si cele de Triticum aestivum ssp. vulgare.

Combatere. Principala masura de prevenire este respectarea perioadei de semanat deoarece s-a observat ca infectia cu acest virus descreste odata cu întârzierea semanatului. Se recomanda totusi semanarea grâului de primavara de timpuriu pentru ca plantele sa se dezvolte pâna în perioada de raspândire a bolii. Se impune distrugerea samulastrei si a buruienilor gazda, distrugerea vectorilor si cultivarea de soiuri mai putin afectate de acest virus.

8.1.2.Făinarea grâului - Erysiphe graminis syn. Blumeria graminis

Fainarea este una dintre cele mai raspândite boli la cerealele paioase, mai ales la grâu si orz, dar poate sa apara si la gramineele din pasuni si fânete.

În tara noastra apare an de an dar cu intensitati diferite, putând produce pagube cuprinse între 3-4% ,pâna la 20% din productie.

Simptome. Boala începe sa se manifeste primavara de timpuriu din aprilie, mai sau chiar din luna martie, prin simptome caracteristice evidente pe toate organele plantei, dar mai ales pe tulpini si frunze. (Fig. 14)

La început, la baza tulpinilor si pe tecile si limbul frunzelor inferioare apar pete galbene sau verde deschis acoperite cu pernite pâsloase, albe, prafoase, izolate sau confluente,sub care tesutul gazdei se necrozeaza. Aceste pernite sunt constituite din miceliul si conidioforii cu conidiile ciupercii.

Uneori la plantele puternic atacate, miceliul se usuca si cade iar în locul lui se observa pe frunze pete alungite,brun violacee de tesut mort.

Cînd conditiile climatice sunt favorabile, boala se extinde si pe frunzele superioare, si chiar pe spice. În pâsla miceliana, care devine cu timpul de culoare galben roscata, apar numeroase puncte brun-negricioase, vizibile si cu ochiul liber, care sunt periteciile ciupercii. Acestea rezista pe frunzele bolnave sau pe tulpini pâna toamna sau primavara urmatoare.

Fig.14. Fainarea grâului - Erysiphe graminis

a-plante de grâu atacate; b-conidiofori cu conidii;

c-peritecii cu asce si ascospori.

Plantele bolnave sunt stânjenite în crestere, spicele sunt mici, cu boabele sistave deoarece frunzele puternic atacate se usuca de timpuriu.

Plantele atacate sufera si modificari ale proceselor fiziologice: scaderea accentuata a cantitatii de clorofila în frunzele acoperite de miceliul ciupercii, marirea transpiratiei precum si scaderea intensitatii respiratiei în cazul atacurilor foarte puternice sau foarte slabe; intensitatea respiratiei este marita în cazul unui atac cu grad mediu. Cînd atacul este intens în faza înfratirii si a împaierii,se constata o reducere însemnata a recoltei.

Ciuperca Erysiphe graminis poate sa produca infectii si toamna, pe grâul de toamna si în acest caz plantele bolnave sunt mai sensibile la ger.

Agentul patogen. Fainarea este produsa de Erysiphe graminis f.sp. tritici March, din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Miceliul ciupercii este alcatuit din hife ramificate, pluricelulare,este ectoparazit si se fixeaza pe suprafata organelor atacate cu ajutorul apresorilor.Prin prelungirea acestora apar haustori voluminosi, digital ramificati, ce patrund în celulele epidermice ale plantei gazda. Pe miceliu se formeaza conidiofori cu conidii. Conidioforii sunt scurti, hialini, simpli, dispusi perpendicular pe miceliu, cu celula bazala aproape sferica.Conidiile sunt unicelulare, elipsoidale putin trunchiate la capete, hialine, de 18-36x11-17µ,cu membrana subtire si dispuse în lanturi scurte. Ele germineaza la o temperatura minima de 3°C, cu optima între 11-17°C si în conditii de lumina. Conidiile îsi pastreaza viabilitatea un timp relativ scurt. Catre sfârsitul perioadei de vegetatie ciuperca formeaza peritecii (cleistotecii) globuloase usor turtite la baza de 115-236 µ diametru cu peridia brun negricioasa, pseudoparenchimatica prevazuta la exterior cu apendici (fulcre) scurti,simpli, de culoare bruna.În fiecare peritecie se gasesc numeroase asce ovoide, alungite, cu pedicel bazal, hialine, cu membrana dubla, în care se diferentiaza câte 8 ascospori unicelulari,elipsoidali si hialini.

Ciclul evolutiv. Dupa recoltarea grâului, ciuperca rezista pe resturile de plante bolnave (frunze cazute, tulpini), sub forma de peritecii,care devin mature toamna sau în primavara anului urmator. (Fig. 15)

La majoritatea formelor specializate ale speciei Erysiphe graminis stadiul de peritecii are rol secundar în iernarea parazitului.În acest caz,periteciile ajung la maturitate înca din toamna si elibereaza ascosporii care produc infectiile primare pe culturile cerealelor de toamna. Acestia dau prin germinare filamente de infectie.

Fig. 15. Ciclul evolutiv al ciupercii Erysiphe graminis:

- germinarea ascosporilor si conidiilor; 2, 4 - conidiofori cu conidii; 3 - haustori;

5 - conidii; 6 - ascogon; 7 - anteridiu; 8 - formarea ascelor ; 9, 10- periteciu;

11- asca cu ascospori; 12 - ascospori.

Când apar conditii nefavorabile, patogenul îsi întrerupe activitatea si ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta. Infectiile de toamna pot fi asigurate si de conidiile formate pe samulastra în timpul verii.

Primavara ciuperca se dezvolta si formeaza mai multe generatii de conidii care produc în timpul perioadei de vegetatie infectii secundare.Catre sfârsitul perioadei de vegetatie a grâului ciclul ciupercii se încheie prin formarea de peritecii.

Când conditiile climatice nu permit maturarea periteciilor toamna, atunci ciuperca ierneaza sub aceasta forma iar infectiile primare prin intermediul ascosporilor au loc primavara.

Deci în mod curent infectiile primare au loc toamna si rareori primavara,prin intermediul ascosporilor sau conidiilor,iar forma principala de rezistenta peste iarna o constituie miceliul de rezistenta.Acesta intra în activitate primavara când pe plantele atacate se formeaza conidiofori cu conidii.

Ciuperca prezinta 11 forme specializate dintre care la cereale sunt cunoscute : Erysiphe graminis f. sp. tritici care ataca grâul ; Erysiphe graminis f. sp. secalis - la secara ; Erysiphe graminis f.sp. hordei - pe orz ; Erysiphe graminis f.sp.avenae - la ovaz.În cadrul formelor specializate au fost descrise mai multe rase fizilogice, care se deosebesc prin virulenta lor.

Boala este influentata de o serie de factori de mediu si agrofitotehnici: în anii secetosi se constata o mai mare intensitate a bolii ; temperatura optima este de 18-20°C când incubatia are loc în 3 zile pe când la 5°C incubatia are loc în 14 zile. Terenurile joase,umede, semanaturile dese cu aerisire slaba,timpul ploios si rece, roua, ceata,irigarea nerationala, fertilizarea cu doze mari de îngrasamânt azotos,toate acestea favorizeaza aparitia si evolutia bolii.

Combatere. Pentru prevenirea si combaterea patogenului se recomanda respectarea unui complex de masuri agrofitotehnice : semanatul la epoca optima si la distanta stabilita de tehnologiile de cultura, aratura adânca, rotatia culturilor, aplicarea îngrasamintelor în doze echilibrate, drenarea excesului de umiditate din sol, distrugerea resturilor de plante bolnave, prin arderea miristii, cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante (de ex.: dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente soiul Montana, Silvana, Doina iar din soiurile de primavara : Hatri, Rubin; rezistenta mijlocie au soiurile Ileana, Lovrin 231, Turda 84.Dintre soiurile de orz de toamna rezistenta buna au soiurile Miraj si Victoria). Trebuie mentionat ca rezistenta soiurilor de grâu la fainare este diferita : unele sunt rezistente în faza tânara altele numai în faza adulta.Exista soiuri rezistente la fainare în tara de origine iar dupa cultivare la noi, dupa câtiva ani au început sa-si diminueze aceasta însusire.Chiar si conditiile de mediu precum si agrotehnica aplicata influenteaza rezistenta plantelor la fainare de ex. dupa o nutritie intensa cu fosfor plantele devin mai sensibile pe când potasiul mareste rezistenta acestora. Ierbicidele pe baza de uree maresc intensitatea atacului de fainare pe când cele pe baza de stimulatori de crestere nu-l influenteaza ci chiar par sa-l reduca.

Bune rezultate dau si măsurile de combatere chimică, cum ar fi: prăfuiri cu sulf si stropiri cu sulf muiabil 0,6 - 0,8%; folosirea de fungicide sistemice : Etirimol-pulbere muiabilă 0,6% 200l/ha sau Benomyl 0,4-0,6 hg/ha. Cele mai eficiente sunt însa tratamentele la samânta folosind produsele: Sportak 45 EC; Mirage 45 EC; Granit 20 SC; Impact 125 SC; Titl 250.

Patarea bruna a frunzelor sau septorioza - Septoria tritici si Septoria nodorum

Grâul poate fi parazitat de mai multe specii al genului Septoria, cele mai comune si pagubitoare fiind Septoria tritici si Septoria nodorum.  (Fig. 16)

I.Septoria tritici - cauzeaza patarea bruna, boala larg raspândita în diferite tari ale globului, din Europa si continentul american, Asia precum si în tara noastra unde în unii ani a produs pagube de 10-15% din productie.

Simptome. Aceasta boala se întâlneste atât primavara cât si toamna pe organele aeriene ale plantelor. Simptomul principal îl constituie aparitia pe limbul foliar a unor pete ovale sau alungite, de câtiva mm, de culoare galbena sau bruna. Cu timpul aceste pete se maresc ca dimensiuni, mijlocul lor capata o nuanta cenusie albicioasa, ramânând înconjurate de un chenar brun-deschis si fiind limitate lateral de nervuri.

Când atacul este puternic petele conflueaza, tesuturile se necrozeaza si ca rezultat frunzele se usuca de timpuriu.

În dreptul petelor se observa puncte negre = picnidiile usor cufundate în tesut, dispuse în siruri paralele de-a lungul nervurilor.

Întotdeauna atacul începe de la baza plantei, adeseori fiind chiar

limitata la frunzele inferioare, dar în conditii de mediu favorabile, atacul se extinde si la frunzele superioare.

Fig. 16. Septorioza grâului - simptome pe frunze a - Septoria tritici (stânga) si

b - Septoria nodorum (dreapta); c - picnidie cu picnospori.

Mai rar se observa infectie pe tecile frunzelor,tulpini,pericarpul boabelor, si în acest caz petele sunt mai putin evidente si numarul de fructificatii este redus.

Agentul patogen. Boala este produsa de Septoria tritici Rob.et Desm. din familia Shaeropsidaceae, ordinul Sphaeropsidales, clasa Deuteromycetes (fungi imperfecti).

Miceliul ciupercii este alcatuit din hife pluricelulare, hialine, care se dezvolta în spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate.Picnidiile formate sunt globuloase sau putin turtite, cu perete brun si cu câte un por de deschidere apical.

În interiorul picnidiilor se formeaza picnospori filamentosi, rotunjiti la capete, cu 3-7 septe transversale. ei asigura raspândirea agentului patogen în timpul vegetatiei plantelor, iar prin germinare dau filamente de infectie care

patrund prin cuticula în mezofilul frunzei.

Temperatura optima pentru germinarea sporilor este de 22-26°C, perioada de incubatie dureaza în medie 6-7 zile iar pâna la aparitia picnosporilor sunt necesare 11-15 zile.În functie de conditiile climatice,ciuperca poate produce 7-9 generatii de picnospori în perioada de vegetatie a grâului.

De la un an la altul ciuperca se transmite prin resturile de plante bolnave unde ciuperca rezista prin miceliu si picnidii si prin seminte infectate unde se gaseste sub forma de miceliu în straturile superficiale ale tegumentului.Dupa germinarea boabelor sunt infectate si plantutele , deci infectia este germinala.

Septoria tritici este adaptata la temperaturile scazute din timpul iernii.Ciuperca prezinta mai multe rase fiziologice, diferite ca virulenta.

si soiurile de grâu se diferentiaza în ceea ce priveste comportamentul fata de septorioze.În general soiurile care au frunzele culcate pe sol se infecteaza mai usor decât cele cu frunze ridicate.Cerealele de primavara sunt de asemenea puternic atacate. Semanaturile amplasate pe soluri argiloase,cerealele atinse de frig sau în parte dezradacinate, sunt puternic atacate de Septoria, ceea ce înseamna ca aceasta se comporta ca un parazit de debilitate.

II.Septoria nodorum - este o specie foarte pagubitoare care apare frecvent la noi în tara, în zonele cu umiditate ridicata.

Simptome. Boala se manifesta pe toate organele aeriene în toate fazele de vegetatie. Simptomele sunt apropiate de cele produse de Septoria tritici, cu deosebirea ca acestea apar mai mult pe coleoptil, pe tulpini în dreptul nodurilor si pe spice. (Fig. 17)

Petele au forma liniara, la mijloc sunt mai închise la culoare, iar picnidiile apar dupa necrozarea tesuturilor, spre deosebire de S. tritici unde picnidiile apar înaintea acestui proces.

La spicele bolnave se observa o brunificare a paleelor în treimea sau jumatatea superioara, însotita de aparitia picnidiilor ciupercii.

În cazul unui atac puternic spicele ramân partial sterile sau formeaza boabe mici, sticloase, mai închise la culoare,pe care se dezvolta, dupa germinare, picnidii negricioase, situate în special în dreptul santului ventral si la vârful cariopselor.

Agentul patogen. Boala este produsa de Septoria nodorum Berk, cu forma perfecta Leptosphaeria nodorum Müller,familia Pseudosphaeriaceae, ordinul Pseudospaeriales, clasa Acomycetes.

Fig. 17. Septorioza - Septoria nodorum

a - plantute infectate dupa germinare;

b - simptome pe tulpina; c - simptome în zona nodurilor.

Miceliul ciupercii este hialin când este tânar si brun la maturitate, se dezvolta în spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate. Picnidiile sunt globuloase sau piriforme, cu numerosi picnospori pluricelulari, hialini.Periteciile sunt globuloase, negre si contin asce cilindrice, hialine cu câte 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni.

Ciuperca se transmite de la un an la altul prin resturile de plante bolnave unde rezista sub forma de miceliu si de picnidii. si sâmanta infectata,în tegumentul careia este localizat miceliul ciupercii, constituie un mijloc important de transmitere a ei.

Boala este favorizata de monocultura de grâu,ploile frecvente, irigarea prea abundenta, semanatului grâului de primavara la date târzii.

Combatere. Se recomanda urmatoarele masuri preventive: respectarea unui asolament corespunzator; distrugerea resturilor de plante bolnave si a samulastrei prin araturi adânci; folosirea de samânta sanatoasa.

Masuri chimice:

În scopul obtinerii unei productii ridicate la cereale, în conditii climatice favorabile, este imposibil de a evita folosirea fungicidelor, chiar daca se respecta toate metodele alternative pentru prevenirea bolii produse de Septoria trtici. În tara noastra, pentru combaterea septoriozei frunzelor de grâu, se recomanda urmatoarele fungicide: Tilt 250 EC (0,5 l), Folicur BT 225 EC (0,8 l/ha), Caramba 60 SL (1,0 l/ha), Alto Combi 420 (0,5 l/ha), Sportak 45 EC (1,0 l/ha), Bayleton 25 WP (0,5 kg/ha), Bumper 250 EC (0,5 l/ha), Impact 125 SC (0,5 l/ha), Mirage 45 EC (1,0 l/ha), Orius 25 EW (0,5 kg/ha, Sanazole 250 EC (0,5 l/ha), Shavit 25 EC (0,5 l/ha), Triadimefon CIG 25 PU (0,5 kg/ha), Brio (0,5 l/ha), Stratego 250 EC (1,0 l/ha), Allegro (0,75 l/ha), Bravo 75 WP (2 kg/ha, daca se aplica singur, 1 kg/ha asociat), Archer 425 (0,8 l/ha), Bavistin DF (0,6 kg/ha), Topsul FL (3,5 l/ha), Archer FL 3,5 l/ha, Artea 330 EC (0,4 l/ha), Bayfidan 250 EC (0,5 l/ha), Punch 40 EC (0,2-0,4 l/ha), Tango (0,5 l/ha), Tilt 250 CE si Tilt 250 CE RV (0,5 l/ha), Bumper Super 490 EC (0,8 l/ha).

Fuzarioza tulpinilor si înrosirea spicelor - Gibberella zeae

Fuzariozele reprezinta un grup de boli produse de Fusarium, raspândite pe toate continentele, fiind mai pagubitoare în tarile temperate, cu clima umeda când pierderile de productie pot ajunge în anii favorabili atacului, la 10-20%.

La noi în tara aceasta fuzarioza este cunoscuta si sub numele de "înrosirea spicelor" si este una dintre cele mai raspândite si pagubitoare boli la cereale ,producând anual pierderi de 1-3%.În unii ani pagubele au fost însa foarte mari, ridicându-se pâna la 65-80%.

Boala apare frecvent la grâu, orz, secara, mai putin la ovaz si la diferite graminee spontane. La porumb produce putregaiul rosu al porumbului.

Simptome. Simptomele sunt diferite în functie de faza de vegetatie a grâului. (Fig.18)

Din semintele de grâu infectate si netratate apar plantute bolnave, care se îngalbenesc, se rasucesc si putrezesc iar ca urmare, culturile sunt rare, cu goluri multe si dau productie mai mica.

În faza de înfratire plantele sunt infectate la radacina sau la colet, care

se brunifica sau se înnegresc pe o zona de 10-12 cm. În acest caz ca sursa de infectie este miceliul sau organele de rezistenta ale ciupercii aflate în sol sau pe resturile de cereale din anul precedent. Plantele îmbolnavite în aceasta perioada se dezvolta mai slab si formeaza spice mici, adeseori sterile.

Cînd atacul apare mai târziu, dar tot la baza tulpinii, aceasta se înnegreste,de obicei la primul internod. si în acest caz spicele contin boabe putine, sistave.

Cea mai grava forma de atac apare dupa faza de înspicare, în lunile mai iunie, pe spice, care ramân mai mici decât cele sanatoase si se albesc treptat.

La început atacul este limitat la spiculete izolate dar în conditii favorabile, cuprinde tot spicul.

Fig. 18. Înrosirea spicelor de grâu - Giberella zeae

a - spic atacat; b - conidii

Spiculetele bolnave se înmoaie, devin clorotice si se usuca. Cînd infectia se produce de timpuriu, spicele tinere se usuca înainte de vreme si

ramân sterile. Pe timp umed si cald, toate componentele spicului se acopera cu un învelis micelian de culoare alb-roz sau alb rubiniu, pe care se formeaza fructificatiile asexuate ale ciupercii (sporodochiile) sub forma unor pernite roz-portocalii. La spicele mature de grâu, forme de înmultire sexuata se dezvolta pe palee, ariste si chiar pe boabe, si este reprezentata de peritecii, cu aspect de puncte negre, superficiale, aglomerate. Boabele provenite din spicele puternic atacate sunt mici,zbârcite, albicios-cenusii sau roz, mate, usoare cu facultatea germinativa si puterea de strabatere a solului foarte scazute. Greutatea boabelor atacate de Fusarium se reduce, în medie cu 36-51%. Prin contact, boabele sanatoase pot fi contaminate în timpul recoltarii de la cele infectate.

La tulpini boala se localizeaza sub spic, la primul internod, care are culoare brun violacee si pe suprafata caruia, pe timp umed, se dezvolta miceliul albicios, aspect ce se observa si pe fata interna a tecilor frunzelor atacate.

Pâinea fabricata din faina cerealelor afectate de aceasta boala are proprietati narcotice, fiind toxica pentru om si animale.

Agentul patogen. Fuzarioza cerealelor este produsa de Gibberella zeae (Schw.) Petch., (f.c.Fusarium roseum f. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen,var.graminearum); Gibberella avenacea Cke., familia Hypocreaceae, ordinul Sphaeriales, clasa Ascomycetes.

Se considera însa ca fuzarioza cerealelor este produsa de trei specii ale genului Fusarium cuprinse într-un singur grup Fusarium roseum f. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen, si anume: F.rosem f. cerealis var. graminearum, F.roseum f. cerealis var.culmorum si F. roseum f. cerealis var.avenaceum.

Aceste varietati pot fi identificate dupa caracteristicile coloniilor si ale organelor de fructificare. În conditiile tarii noastre, cea mai frecventa este var. graminearum, urmata de var.culmorum si de var. avenaceum.

Fusarium roseum f. cerealis var. graminearum se caracterizeaza prin sporodochii de culoare roz portocalie,în care, pe conidiofori scurti se fromeaza macroconidii fusiforme, drepte sau usor curbate, cu 3-5 (rar 7) septe,cu capetele ascutite si putin îndoite.În anumite conditii, macroconidiile pot forma clamidospori capabili de a infecta plantele de grâu. Sexuat, ciuperca se înmulteste prin asce cu ascospori care se gasesc în peritecii sferice sau ovale, de culoare neagra-violacee. Ascele sunt alungite, hialine, îngustate la baza, cu câte 8 ascospori fusiformi, hialini, prevazuti cu 1-2 septe.

Aceasta varietate produce mai frecvent infectii pe spice.

Fusarium roseum f. cerealis var.culmorum se înmulteste asexuat prin microconidii uni sau bicelulare, drepte sau usor îndoite precum si prin macroconidii septate, asemanatoare cu cele ale varietatii precedente cu deosebirea ca sunt mai scurte si mai groase si cu vârfurile rotunjite.

Aceasta varitate produce infectii pe spice, dar mai frecvent pe radacini si la baza tulpinii.

Fusarium roseum f. cerealis var.avenaceum formeaza sporodochii portocalii, cu macroconidii pluricelulare cu 3-6 septe hialine, cu capetele ascutite mult prelungite.Nu prezinta clamidospori.Se dezvolta mai mult pe spice.

Agentii patogeni ai fuzariozelor se raspândesc prin miceliu, conidii si ascospori iar de la un an la altul se transmit prin seminte infectate, prin sol sau prin resturile de plante bolnave.

Dinamica bolii este favorizata de conditiile climatice si factori agrofitotehnici. Temperatura si umiditatea aerului au rol preponderent.Atacul de fuzarioza la radacini si baza tulpinii este mai mare când umiditatea în sol este scazuta, excesul apei din sol nefavorizând dezvoltarea speciilor de Fusarium.  Pe spice, boala este favorizata de temperatura de peste 20°C si umididtatea aerului de peste 90%.

Solurile acide, desimea prea mare a plantelor, îngrasamintele minerale si organice cu azot aplicate în exces sau unilateral, contribuie la intensificarea atacului ciupercii.

Combatere. Se recomanda urmatoarele masuri agrofitotehnice : distrugerea resturilor de plante si a buruienilor prin dezmiristire si aratura adânca, folosirea de samânta, evitarea terenurilor umede, irigarea rationala a culturilor, fertilizarea cu doze echilibrate de îngrasaminte.

Masura cea mai eficienta pentru evitarea pierderilor produse de aceasta boala este crearea si cultivarea soiurilor rezistente.În tara noastra au rezistenta buna, dintre soiurile de grâu de toamna : Sava (Triticum aestivum); dintre soiurile de porumb: hibrizi timpurii HD 101 - Fundulea, HS 105 - Turda , hibrizi tardivi HS 400 - Lovrin ; HS 410 Fundulea, etc.

Bune rezultate dau si tratamentele cu fungicide sistemice, de ex. Bavistin 50 DF, Bravo 75 WP, Grant 20 SC, Caramba 60 SL, Orius 25 EV, Alto-combi 420 SC, Tango, etc.

Taciunele zburator al grâului - Ustilago tritici

Taciunele zburator al grâului este cunoscut de foarte mult timp, fiind raspândit în toata zona de cultura a grâului producând pagube ce variaza de la o regiune la alta si de la un an la altul.

În tara noastra pagubele sunt evaluate în medie la 1-5% din productie, rareori ajungând la 20-30%.

Simptome. Boala este evidenta în câmp în timpul înspicarii plantelor.

Principalul simptom îl reprezinta distrugerea tuturor componentelor spicului, cu exceptia rahisului si înlocuirea acestora cu o masa de clamidospori prafoasa, brun negricioasa. (Fig. 19)

La început aceasta este acoperita cu o membrana argintie fina, de natura fungica iar prin ruperea acesteia clamidosporii sunt împrastiati de vânt sau de insecte sau sunt spalati de ploi astfel încât rahisul ramâne gol, cu urme de atac în dreptul calcâielor.

Exista si cazuri de atac partial al spicului, de obicei în partea inferioara a acestuia, precum si atac partial la planta adica la aceeasi planta apar atât spice sanatoase cât si spice taciunate.

Daca conditiile sunt nefavorabile si cresterea plantelor este întârziata, miceliul ciupercii se dezvolta intens invadând si frunzele pe suprafata carora apar striuri negre,pline cu clamidospori.

Înaltimea tulpinii, lungimea spicului si a frunzelor plantelor bolnave sunt mai mici decât ale celor sanatoase.

Agentul patogen. Taciunele zburator al grâului este produs de Ustilago tritici (Pers.)Jens. din familia Ustilaginaceae, ordinul Ustilaginales, clasa Basidiomycetes.

Ciuperca prezinta clamidospori sferici sau ovoizi de 5-9µ, cu episporul brun prevazut cu verocozitati fine.

Ciclul evolutiv. Infectia cu Ustilago tritici se face în timpul înfloritului plantelor. Clamidosporii ciupercii, diseminati de vânt ajung pe plantele din acelasi lan sau din lanurile îndepartate. Ei ajung în interiorul florilor, germineaza si produc un promiceliu (epibasidie) cilindric, hialin, format din 4 celule, diferite ca sex,în dreptul carora apare câte un filament.

Prin copularea (plasmogamia) acestor filamente sau a celulelor promiceliului rezulta filamente secundare, dicariotice de infectie.

Aceste filamente de infectie perforeaza pericarpul si patrund în ovarele tinere.

Fig. 19. Taciunele zburator - Ustilago tritici

a - spic atacat; b - clamidospori; c - clamidospori germinati.

La locul de contact cu pericarpul, filamentul de infectie formeaza un apresor si apoi o punte de patrundere care strabate pericarpul si învelisul seminal. Miceliul ciupercii se dezvolta intercelular ajungând în embrion dupa 4 saptamâni de la germinarea clamidosporului.Infectia are loc din momentul fecundarii oosferei si pâna când bobul atinge 2/3 din marimea lui normala.Ciuperca trece în stare de repaus si ramâne cuibarita în bobul de

grâu sub forma de miceliu de rezistenta. La exterior, bobul infectat nu se deosebeste de cel sanatos. Dupa semanat, odata cu germinarea boabelor, devine activ si miceliul, care se dezvolta intra si intercelular, în interiorul tulpinii invadând nodurile, frunzele (mai rar) si localizându-se în primordiile spicelor. Spiculetele sunt distruse înainte de înspicare iar în locul boabelor se formeaza, prin fragmentarea miceliului, clamidosporii ciupercii.

În boabele infectate ciuperca poate rezista 3-5 ani, si chiar mai mult.

Infectia cu Ustilago tritici este florala iar ciclul evolutiv al ciupercii dureaza 2 ani : în primul an, la plantele mama patogenul se localizeaza în embrionul semintelor iar în al doilea an, la plantele fiice se manifesta simptomele bolii si apare o noua generatie de clamidospori.

Boala este favorizata de temperatura si umiditate.Temperatura optima pentru germinarea clamidosporilor este 20-26°C.Solurile calde sunt mai favorabile dezvoltarii taciunelui si de asemenea conditiile ecologice din perioada cresterii plantelor influenteaza gradul de atac cu taciune de exemplu în conditii de seceta miceliul se dezvolta prea încet si nu reuseste sa patrunda în ovar în perioada susceptibilitatii acestuia la infectii.

Ustilago tritici prezinta grupe de rase fiziologice din care în tara noastra au fost identificate 22. si soiurile de grâu reactioneaza diferit la atacurile cu taciune.Exista soiuri cu particularitati anatomo-morfologice care sunt infectate mai putin, de exemplu soiurile cu perioade de înflorire "deschisa" mai lunga sunt mai sensibile la atac iar soiurile cu dimensiuni mai mari ale paleilor si stamine scurte (cu înflorire "închisa") sunt mai rezistente la atacul cu Ustilago tritici. De mentionat însa ca si aceasta particularitate a înfloritului difera în functie de conditiile climatice, fapt ce explica si atacul puternic la soiurilor asa zis rezistente în anumiti ani.

Combatere. Cel mai eficace mijloc pentru combaterea taciunelui zburator la grâu este dezinfectarea hidrotermica a semintelor dupa procedeul bifazic sau monofazic. Procedeul bifazic consta în scufundarea semintelor 4-5 ore în apa la temperatura de 28-30°C (pentru saturarea miceliului cu apa) si apoi în apa fierbinte (10 minute la 50°C sau 7 minute la 53°C). Dupa tratarea cu apa fierbinte semintele sunt supuse imediat racirii cu ajutorul unui curent de apa (pentru a se evita actiunea prelungita a temperaturilor ridicate asupra embrionului) si apoi a uscarii (pentru a se evita mucegairea).

Procedeul monofazic consta în tratarea semintelor în apa la 45-48°C timp de 3-3 1/2 ore si are avantajul ca nu pericliteaza facultatea germinativa a semintelor. Alta metoda de combatere este tratarea termica uscata si semiuscata a semintelor de grâu procedeu prin care semintele de grâu umezite la 25-26 % se trateaza apoi cu aer încalzit la 50°C timp de 6 ore sau la 60°C timp de 1 1/2 ore.

Taciunele se poate combate si pe cale chimica, de ex. s-au folosit sarurile de rodan precum si unele fungicide sistemice dintre care amintim Vitavax 200 FF. Doza recomandata este de 150-200g/100kg samânta (daca produsul are 75% substanta activa). Vitavaxul se poate aplica si în amestec cu un fungicid organo-mercuric pentru combaterea concomitenta a taciunelui, malurii si altor boli a caror agenti patogeni se transmit prin samânta sau se gasesc în sol. De asemenea eficacitate foarte buna în combaterea acestui patogen au manifestat-o produsele: Sumi 8 Gold, Prelude, Maxim Star 3,5, Rovral TS, Beret MLX 360, Vitalin 85.

Rugina bruna a grâului - Puccinia recondita

Rugina bruna sau rugina limbului este raspândita în toate tarile unde se cultiva grâu. La noi în tara este cea mai frecventa dintre rugini, producând pagube estimate pâna la 5% din recolta si aparând fara exceptie în toti anii, cu intensitati diferite în functie de factorii care o conditioneaza.

Simptome. Rugina bruna a grâului apare primavara de timpuriu pe frunze. (Fig. 20)

Fig. 20. Rugina bruna a grâului - Puccinia recondita

a - frunza cu uredospori; b - uredospori; c - teleutospori

Boala se manifesta prin aparitia de numeroase pustule ovale, eliptice sau circulare,mici, de culoare bruna, risipite neuniform pe ambele fete ale limbului frunzei, mai rar pe teci, tulpini sau spice. Prin ruperea epidermei, aceste pustule devin aparente si pulverulente. Ele contin uredosporii ciupercii, care, luati de vânt servesc la raspândirea ruginii brune. La început boala este localizata pe frunzele inferioare,dar cu timpul se extinde si pe cele superioare.În cazul unui atac puternic, frunzele se îngalbenesc si se usuca prematur si ca urmare se produce sistavirea boabelor.

Un simptom aparte îl constituie prezenta de insule verzi pe frunze,cu acumularea de clorofila în zonele din jurul uredopustulelor. La soiurile sensibile apar pe frunze pete clorotice în timpul formarii uredosporilor iar la cele hipersensibile se observa pete necrotice, fara uredospori.

Mai târziu, într-o faza de vegetatie mai avansata a plantelor încep sa apara pe limbul frunzelor, mici pustule negre, stralucitoare, ovale, acoperite cu epiderma, risipite neregulat, îndeosebi pe fata inferioara a frunzelor. Aceste pustule contin teleutosporii ciupercii care ramân tot timpul acoperiti de epiderma.

În anii favorabili aparitiei bolii, primele lagare cu uredospori se observa în luna aprilie iar intensitatea maxima a atacului se constata în prima jumatate a lunii iunie, dupa care, între înspicarea si maturarea plantelor, ciclul ruginii brune se încheie cu formarea teleutosporilor, a caror aparitie nu este influentata de conditiile climatice ci de stadiul de dezvoltare a plantei gazda. Datorita rezistentei uredosporilor din timpul verii si prezentei samulastrei, ciuperca poate trece pe plantutele de grâu de toamna pe care formeaza uredopustule. Dar deseori acestea nu prezinta lagare cu spori ci doar niste pete clorotice ce se observa prin transparenta. Acest fapt denota ca infectiile au avut loc dar ciuperca nu a fructificat datorita conditiilor neprielnice.

Agentul patogen. Rugina bruna a grâului este produsa de Puccinia recondita Rob.et Desm., f.sp.tritici (sin.Puccinia triticina Erikss), fam. Pucciniaceae, ordinul Uredinales, clasa Basidiomycetes.

Ciuperca ataca numai specii de Triticum, este o ciuperca macrociclica, care în natura îsi dezvolta faza ecidiana pe Isopyrum fumaroides (în Siberia) .În tara noastra faza ecidiana a putut fi obtinuta doar experimental pe diferite specii de Thalictrum, deci în conditiile tarii noastre nu se formeaza decât uredospori si teleutospori.

Ciclul evolutiv. În timpul perioadei de vegetatie, ciuperca se raspândeste prin uredospori care sunt spori de propagare.

Uredosporii sunt sferici sau subsferici de 20-28x18-24µ,cu continutul de culoare galben-portocalie, cu membrana brunie echinulata, cu 8-10 pori germinativi distribuiti pe toata suprafata si lung pedunculati. Ei se formeaza în luna aprilie sunt usori si luati de vânt sunt purtati la distante mari si ajung pe alte plante.În conditii favorabile : temperatura optima 10-22 °C si umiditate mare, germineaza si produc un filament de infectie care patrunde prin stomate.Patruns în planta, miceliu dicariotic creste intercelular si formeaza haustori care patrund în celule. Pe acest miceliu se formeaza sori cu uredospori, care produc noi infectii pâna în a treia decada a lunii iunie.

Uredosporii formati târziu ramân pe miriste, rezista la caldura si uscaciune si infecteza samulastra, pe care apar pustule cu uredospori. De pe samulastra infectia trece la grâul de toamna, pe care se formeaza uredospori sau, miceliul ciupercii rezista pâna în primavara urmatoare.Atunci, odata cu intrarea în vegetatie a grâului, ciuperca începe sa se dezvolte si pe frunze apar pustulele cu uredospori. Deci, în conditiile din tara noastra, rugina bruna nu-si întrerupe ciclul evolutiv iar continuitatea infectiei este asigurata fie prin uredospori fie prin miceliu de rezistenta.

Teleutosporii se formeaza în pustule = teleutosor, care este împartit în mai multe compartimente prin numeroase parafize brune reunite în fascicule.Teleutosporii sunt bicelulari, de 30-55x12-20µ, scurt pedunculati, cu membrana neteda si îngrosata la vîrf.Celula superioara este drept sau oblic trunchiata , de culoare brun închis, iar celula inferioara este brun deschis, mai îngustata la baza.Ei îsi pot pastra facultatea germinativa 2-3 ani dar nu au rol în transmiterea bolii deoarece basidiosporii proveniti din germinarea lor nu pot infecta grâul si nici alte plante.

Exista mai multi factori care contribuie la aparitia si evolutia bolii.Astfel infectiile sunt favorizate de temperatura cuprinsa între 15-25°C,însotita de ploi frecvente, de scurta durata.

Raspândirea si intensificarea atacurilor de rugina bruna sunt favorizate de circulatia curentilor de aer.În anii cu veri secetoase sau ierni foarte geroase când uredosporii si miceliile de rezistenta pier, totusi rugina bruna se întâlneste în lanurile de grâu iar în acest caz infectiile se datoresc uredosporilor adusi de vânt.

Aparitia si evolutia bolii este favorizata de semanatul grâului prea devreme toamna precum si de aplicarea de îngrasaminte azotate în exces.

Ciuperca prezinta si specializare fiziologica, pâna în prezent fiind identificate pe glob peste 230 de rase din care în tara noastra au fost izolate 32. Dezvoltarea ruginii brune depinde de sensibilitatea sau rezistenta speciilor si soiurilor de grâu, cât si de virulenta si agresivitatea raselor fiziologice ale parazitului. S-au dovedit aproape imune: Triticum monococcum, Triticum persicum, slab atacate: Triticum durum, Triticum dicoccum si puternic atacate: Triticum aestivum, Triticum spelta. Însa aceasta grupare este relativa deoarece fiecare specie si chiar soi de grâu poate fi atacat de numeroasele rase fizilogice ale ciupercii Puccinia recondita.

Combatere. Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei, cultivarea de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente: Dacia, Ceres, Montana, Lovrin 25 (Triticum aestivum) si Topaz (Triticum durum) iar dintre soiurile de grâu de primavara: Rubin (Triticum aestivum).

Crearea de soiuri rezistente la rugini figureaza permanent în preocuparile de ameliorare a grâului. Pentru combaterea ruginii brune prezinta interes, în zonele endemice, cultivarea de soiuri precoce.

Metodele chimice sunt în general greoaie si au mai mult caracter profilactic, deoarece pentru combaterea ruginii sunt necesare prafuiri sau stropiri repetate ceea ce înseamna consum mare de substante iar efectul economic este mic. Au dat rezultate prafuirile cu sulf, în general recomandându-se 3 tratamente la 4-7 zile.

Rugina galbena a grâului - Puccinia striiformis

Rugina galbena sau rugina glumelor este raspândita pe tot globul cu exceptia Australiei si a unor tari din nordul Africii. Apare si este foarte pagubitoare în regiunile umede si reci din zonele temperate.

În tara noastra se manifesta mai ales în anii cu primaveri reci si umede, când provoaca pagube considerabile, ce au ajuns în unii ani la 60-70% din productie.

Simptome. Rugina galbena apare în aprilie, mai si prima jumatate a lui iunie pe toate organele aeriene ale grâului. (Fig. 21)

Pe frunze (limb, teci), tulpini, glume, ariste, chiar pe boabe, apar pustule mici, dreptunghiulare galben portocalii, ce contin uredospori. Infectia porneste de la frunzele bazale si progreseaza treptat în sus.

Fig. 21. Rugina galbena a grâiului - Puccinia striiformis

a - stadiul de uredopustule pe frunze; b - uredospori; c - teleutospori

Pe frunze se observa pustule cu uredospori mai ales pe fata inferioara,a caror dispozitie este caracteristica, sub forma de siruri paralele, formînd siruri alungite fusiforme,însotite de pete clorotice.

Pe tulpini, mai ales în treimea superioara a internodurilor apar striuri asemanatoare cu cele de pe frunze.

Pe rahisul spicului si spiculetelor si pe ariste apar uredosori izolati sau în siruri.

Pe fata interna a glumelor apar pustule cu uredospori în siruri, fiind aglomerate mai ales spre baza.

Mai târziu se formeza pustule cu teleutospori a caror asezare este identica cu a pustuleor cu uredospori,dar au culoare neagra.

În infectii puternice se produce uscarea prematura a frunzelor,o încetinire în crestere a spicelor si sistavirea boabelor.

Agentul patogen. Rugina galbena este produsa de Puccinia striiformis West.(sin Puccinia glumarum) din familia Pucciniaceae, ordinul Uredinales, clasa Basidiomycetes.

Este o ciuperca autoica, cu ciclul incomplet, lipsind faza ecidiana.

Stadiul ecidian nu exista în natura si nu a putut fi obtinut nici experimental.

Ciclul evolutiv. In conditii favorabile de temperatura si umiditate are loc infectia cu uredospori pe toate organele aeriene ale plantei începând din aprilie - mai.

Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau scurt elipsoidali,galben portocalii, fin si des echinulati cu 8-15 pori germinativi.Acestia germineaza la o temperatura optima cuprinsa între11-12°C.

Ciuperca rezista peste iarna sub forma de uredosori iar primavara miceliul dicariotic fructifica dând nastere la uredospori care servesc la propagarea agentului patogen.In conditiile din tara noastra, ciclul evolutiv al ciupercii este neîntrerupt, deoarece uredosporii rezista atât la temperaturile ridicate din timpul verii cât si la actiunea temperaturilor scazute din timpul iernii.

La plantele infectate toamna, miceliu ciupercii rezista la temperaturile scazute din perioada de iarna,astfel incât primavara urmatoare intra în activitate si sporuleaza, formându-se uredospori.

Teleutosporii ciupercii sunt bicelulari ,în general alungit maciucati, asimetrici, scurt pedunculati, cu celula terminala rotunjita sau oblic trunchiata. Au membrana de culoare castanie, mai întunecata si mult îngrosata la vârf. Ei rezista peste iarna, primavara germineaza dar basidiosporii rezultati din germinare nu pot infecta grâul si nici alte plante.

Raspândirea si intensificarea atacurilor de rugina galbena sunt favorizate de vânturi (de nord,nord-vest si sud-est).

Dezvoltarea epidemiilor este influentata de o serie de factori: temperatura, umiditate, lumina, îngrasamintele aplicate (cele azotoase sensibilizeaza plantele, cele potasice si fosfatice maresc rezistenta plantelor la infectie).

Ciuperca ataca diferite graminee cultivate si spontane, prezentând forme specializate : Puccinia striiformis f.sp. tritici - pe grâu ; f.sp.secalis - pe secara ; f.sp. hordei - pe orz, etc.

De asemenea au fost izolate si numeroase rase fiziologice, peste 50, care se deosebesc prin virulenta lor.

Combatere. Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei.

Cea mai importanta metoda de combatere este crearea si introducerea în cultura de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente : Lovrin 231, Ceres, Silvana (Triticum aestivum) iar dintre soiurile de primavara : Hatri,Rubin (Triticum aestivum).

Rugina neagra a grâului - Puccinia graminis

Rugina neagra este o boala larg raspândita în toate zonele de cultura ale grâului, fiind considerata cea mai pagubitoare boala a acestei plante.

La noi în tara se manifesta în toti anii , cu intensitati diferite de la an la an. Pagubele produse au importanta practica atunci când conditiile sunt favorabile unor atacuri puternice si când pagubele pot ajunge la 50-80% din recolta de grâu.În conditiile din tara noastra rugina neagra apare ultima, pe semanaturile de grâu întârziate, ajunse aproape de maturitate.

Simptome. Simptomele bolii se manifesta prin aparitia de uredopustule pe toate organele aeriene ale grâului, îndeosebi pe tulpina, de aceea se mai numeste si rugina paiului. (Fig. 22)

Fig. 22. Rugina neagra a grâului Puccinia graminis

a - stadiul de uredospori pe frunze; b - teleutospori pe teaca si tulpina;

c - uredospori ; d - teleutospori.

Pe tulpina pe ambele fete ale limbului frunzei, pe rahis, glume, ariste sau chiar pe bob, se observa pustule cu uredospori, care sunt galben portocalii, liniare, de 2-3 mm la început, apoi formeaza striuri longitudinale de 1-12 mm cu margini neregulate din cauza epidermei rupte.

Spre deosebire de celelalte rugini ale grâului la care atacul începe de la baza plantei, la rugina neagra, atacul începe la etajul superior al plantei de unde se extinde apoi la restul organelor. Treptat, printre uredospori încep sa se formeze teleutospori, iar culoarea pustulelor trece din bruna spre brun -neagra iar la urma devine neagra cînd în acestea se gasesc numai teleutospori. Pustulele cu teleutospori au forma alungita si adesea conflueaza formând dungi liniare de pâna la 1 cm lungime. Apar si modificari în fiziologia plantei : transpiratia si respiratia plantelor sunt mai intense iar asimilatia clorofiliana se reduce. Daca la atacul de rugina neagra se asociaza si seceta atmosferica, boabele sunt puternic sistavite.

Agentul patogen. Boala este produsa de Puccinia graminis Pers.f.sp. tritici Erikss.et Henn., din familia Pucciniaceae, ordinul Uredinales, clasa Basidiomycetes.

Este o ciuperca macrociclica, deci prezinta toate cele 5 categorii de spori întâlnite la speciile macrociclice si este heteroica, prezentând drept gazda intermediara dracila, Berberis vulgaris. Ciuperca îsi dezvolta stadiul cu uredospori si teleutospori pe grâu si stadiul ecidian pe arbustii de dracila.

Din punct de vedere morfologic si biologic, sporii formati de Puccinia graminis prezinta urmatoarele caracteristici:

- basidiosporii - sunt unicelulari, globulosi, hialini,haploizi, de sexe diferite, ei se formeaza pe basidii;

- picnosporii - sunt unicelulari, hialini, globulosi, haplozi, apar în picnidii pe gazda intermediara, dracila;

- ecidiosporii - sunt unicelulari, hialini, sferici sau poliedrici de 14-16µ diametru, galben, fin echinulati, binucleati. Ei se formeaza în lanturi în ecidii, care se formeaza pe miceliu dicariotic dezvoltat pe gazda intermediara. Ecidiosporii pot germina imediat ce s-au format, la temperaturi cuprinse între 5-18°C putându-si pastra capacitatea germinativa 3-6 saptamâni;

- uredosporii - sunt unicelulari, elipsoidali sau ovali, echinulati,lung pedunculati, galben portocalii, binucleati.Ei se formeaza pe grâu si servesc la raspândirea ciupercii pe aceasta planta.Sunt capabili sa germineze imediat dupa ce s-au format,în conditii de umiditate ridicata (99%) si la o temperatura optima de 20°C;

- teleutosporii - sunt bicelulari, elipsoidali, lung pedunculati, maciucati, rotunjiti sau ascutiti la vârf, cu membrana puternic îngrosata. Ei servesc drept organe de rezistenta si nu pot germina imediat dupa formare ci trebuie sa suporte conditiile vitrege din timpul iernii pentru maturizare. Teleutosporii suporta bine temperaturile scazute (-25°C) în timp ce temperaturile ridicate (circa 35°C) le  distrug capacitatea germinativa.

Ciclul evolutiv.Teleutosporii - sporii de rezistenta cad pe sol sau ramân în resturile de plante si astfel ciuperca rezista iarna. Dupa ce au ajuns la maturitate, în primavara germineaza, proces precedat de cariogamie. Din fiecare celula a teleutosporului rezulta câte o basidie, alcatuita din 4 celule. (Fig. 23) Pe basidii se formeaza câte 4 basidiospori de sex diferit care pot infecta numai dracila. Ei sunt luati de curentii de aer si ajung pe frunzele de Berberis vulgaris unde germineaza. La temperaturi cuprinse între 12-21°C basidiosporii dau nastere la micelii primare de infectie, care invadeaza tesuturile frunzelor infectate.

Pe frunzele de dracila, îndeosebi pe fata lor superioara, apar în primavara (mai-iunie) pete mici galbui, în dreptul carora tesuturile frunzei sunt mai îngrosate.În dreptul acestor pete devin vizibile sub forma unor puncte negre, picnidiile, sferice, de 120-130µ diametru, cu parafize lungi la orificiul de deschidere si cu peretele captusit în interior cu filamente sporifere.In capatul acestor filamente se diferentiaza picnosporii. În tesutul infectat al gazdei intermediare se petrece procesul de sexual (plasmogamia) între 2 micelii primare de sex diferit sau între un filament micelian de un sex si un picnospor de alt sex si astfel rezulta miceliul secundar dicariotic. Pe acest miceliu se formeaza ecidii în forma de cupa, evidente pe fata inferioara a frunzelor de dracila. Peretele ecidiei este alcatuit dintr-un singur strat de celule cu peretele mai gros iar în ecidii se formeaza ecidiospori catenulati, cu continut galben si membrana incolora, fin verucoasa. Ecidiosporii nu pot infecta decât frunzele cerealelor, respectiv ale grâului, infectia fiind locala si realizându-se prin stomate. Pe grâu, miceliul dicariotic formeaza la maturitate uredospori (spori asexuati), care apartin dicarofazei si infecteaza numai gazda pe care s-au format, ei servind exclusiv la raspândirea ciupercii pe graminee. Prin germinare uredosporii produc filamente de infectie, care prin sporulare produc din nou uredospori, realizându-se astfel raspândirea ciupercii în cursul perioadei de vegetatie a grâului. Mai târziu pe miceliul dicariotic apar teleutospori, sporii de iarna,în aceleasi lagare cu uredospori sau în lagare separate. Ei rezista la frigul din iarna si asigura continuitatea infectiei de la un an la altul; primavara germineaza si astfel ciclul biologic al ciupercii reîncepe. Deci ciclul de dezvoltare la Puccinia graminis este heterogen, deoarece dupa stadiul de repaus, ciuperca trece pe o gazda noua, dracila. Este heterogen facultativ deoarece schimbul de gazde este inevitabil numai pentru faza haploida,

Fig. 23. Ciclul evolutiv la rugina neagra a grâului

dar nu este obligatoriu pentru dicariofaza când are loc înmultirea ciupercii vegetativ prin uredospori. Este un ciclu de viata întrerupt, deoarece particularitatile de dezvoltare ale gazdei si conditiile climatice determina formarea sporilor de repaus (teleutospori) stadiu în care ciuperca timp de mai multe luni traieste în afara gazdei.

Puccinia graminis este o specie termofila, ce se dezvolta în masa în lunile calduroase ale anului si când cad ploi, spre sfârsitul lunii iunie si începutul lui iulie - umiditatea relativa a aerului fiind de 98-100%. Din acesta cauza soiurile tardive sau cele întârziate în vegetatie sunt mai puternic atacate. Extinderea si intensitatea epidemiilor de rugina neagra sunt favorizate de raspândirea locala a dracilei.Acest lucru prezinta importanta deosebita deoarece pe dracila se formeaza o cantitate imensa de ecidiospori - pe o tufa de dracila de 2 m înaltime si aprox, 35.000 de frunze apar aprox.64 miliarde de ecidiospori -dar si pentru faptul ca pe dracila se produc hibridari si iau nastere noi rase fiziologice, cu virulenta diferita.

Raspândirea si intensificarea atacurilor de rugina neagra sunt favorizate si de vânturile de sud, sud-est si sud-vest, care aduc uredospori de unde acestia se formeaza mai de timpuriu.

Puccinia graminis prezinta mai multe forme specializate: f. tritici poate sa atace grâul, secara, orzul, ovazul.Totodata la acesta ciuperca se cunosc peste 350 de rase fiziologice din care si la noi în tara au fost identificate mai multe, peste 12 rase.

Rezistenta grâului la rugina neagra difera în functie de specie si de soi, de virulenta raselor fiziologice precum si de conditiile de mediu.

Speciile Triticum durum, T.monococcum, T. dicoccum sunt foarte rezistente si de aceea se folosesc adeseori ca genitori pentru transmiterea acestor însusiri soiurilor noi. Triticum aestivum este sensibil la aceasta boala. Însa nu se cunosc soiuri care sa fie rezistente la toate rasele ciupercii.

Combatere. Se recomanda un complex de masuri agrofitotehnice: cultivarea de soiuri precoce care ajung la maturitate înainte de aparitia ruginii negre în lan, recoltarea la epoca optima si în perioade scurte, evitarea terenurilor joase, umede, respectarea perioadei optime de semanat. Aplicarea îngrasamintelor în complex cu fosfor si potasiu si evitarea excesului de azot, distrugerea samulastrei, distrugerea gazdei intermediare : dracila - aceasta poate fi distrusa mecanic sau chimic.

Aplicarea de masuri chimice: prafuiri cu sulf - se utilizeaza în medie 3-45 kg sulf/ha la o prafuire, se recomada 3 tratamente la interval de 4-7 zile. Stropiri cu diferite produse organice de sinteza (Zineb, Mancozeb, Maneb), de perspectiva este aplicarea de fungicide sistemice.

Cea mai recomadata masura este crearea,introducerea si extinderea în cultura a soiurilor rezistente .Soiuri de grâu de toamna cu rezistenta mijlocie sunt : Diana ,Potaissa (Triticum aestivum) iar dintre cele de primavara : Hatri (Triticum aestivum) si Durom (Triticum durum).

Datorita faptului ca exista mereu pericolul aparitiei de rase noi, virulente, crearea de soiuri rezistente la rugini este o preocupare permanenta în programul ameliorarii grâului, în diferite tari, printre care si tara noastra.

Malura comuna a grâului - Tilletia sp.

Malura grâului este o boala cunoscuta din timpuri foarte vechi ,fiind mentionata în unele scrieri înca din antichitate.Este raspândita în aria de raspândire a genului Triticum fiind considerata cea mai pagubitoare dintre bolile grâului.

În trecut malura producea la noi în tara pagube ce se ridicau la 8-10% din productie, pe alocuri atingând chiar 30-50%, dar în ultimele decenii pierderile s-au diminuat ca urmare a tratamentelor generalizate antimalurice si folosirii unei agrotehnici superioare.

Simptome. La aceasta boala, simptomele foarte caracteristice  usureaza mult recunoasterea ei. Organele vegetative ale grâului nu se schimba sub influenta bolii, care devine mai evidenta în lan numai dupa înspicare. (Fig. 24)

Fig. 24. Malura grâului - Tilletia spp.

simptome de atac pe spice în diferite stadii de maturare

Spicele bolnave apar mai devreme decât cele sanatoase, sunt de culoare verde-albastrui iar la maturitate au pozitie erecta si par zbârlite din cauza ca aristele si paleile sunt departate.La florile infectate pistilele sunt mai lungi, ovarele sunt marite, de culoare verde (ovarele neatacate fiind albe) iar staminele mai scurte si mai subtiri decât la florile sanatoase. Aristele sunt în general mai mici si foarte fragile.

Boabele malurate sunt mai mici, rotunjite, de culoare brun-cenusie, mai usoare decât cele sanatoase si cu santul ventral mai putin pronuntat. În spiculete numarul boabelor este mai mare,4-5 în loc de 2-3 iar uneori se observa alungirea exagerata a boabelor care ies din palei depasind cu mult dimensiunile acestora.

Principalul simptom al bolii se manifesta la boabe, al caror continut este distrus si înlocuit cu o masa negricioasa de clamidospori cu miros de peste stricat (datorita trimetilaminei). În caz de frecventa ridicata a spicelor malurate, acest miros se simte si în lan. Uneori se mai pot observa spice, spiculete sau chiar boabe partial malurate.

Tulpinile plantelor atacate se reduc, la unele soiuri în medie cu 10-20%. De asemenea plantele atacate au un sistem radicular slabit,fiind mai putin rezistente la ger si sunt mai susceptibile la atacul si cu alti patogeni de ex. rugina galbena si neagra.

La plantele atacate se pun în evidenta si modificari ale proceselor fiziologice ,respiratia si transpiratia fiind  intensificate.

Agentul patogen. Malura grâului este produsa de 5 specii ale genului Tilletia care prezinta deosebiri din punct de vedere morfologic, fiziologic si biologic. Genul face parte din familia Tilletiaceae, ordinul Ustilaginales, clasa Basidiomycetes. Aceste specii se deosebesc din punct de vedere mofologic dupa aspectul clamidosporilor. (Fig. 25)

Tilletia caries (D.C.) Tul. asin Tilletia tritici (Bjerk.) Winters se caracterizeaza prin clamidospori sferici, rar ovali, de 19x21µ diametru, bruni,cu episporul reticulat cu 36-60 ochiuri, separate prin pereti de 1,6-2µ înaltime ; membrana prezinta la exterior un strat mucilaginos.

Este raspândita în sudul tarii, în Banat, centrul Moldovei si sporadic si în alte zone.

Tilletia triticoides Savulescu se caracterizeaza prin clamidospori de forma aproape sferica sau sferica, bruni, de 17-19µ în diametru, reticulati cu câte 36-60 ochiuri poligonale separate prin pereti înalti de 0,4-0,5µ; membrana acestora de asememea prezinta la exterior un strat mucilaginos.

A fost descrisa pentru prima data la noi de Traian Savulescu si este mai frecventa în zonele deluroase,umede din nord-vestul tarii.

Tilletia foetida (Bauer) Liro (sin.Tilletia laevis Kühn.) prezinta clamidospori de forma variata : sferici, ovali, eliptici, de culoare bruna, cu dimensiuni de 15x18µ cu o vacuola mare în interior. Episporul este neted, fara strat mucilaginos, ceea ce constituie caracterul distinctiv al acestei specii.

Fig. 25 - Tiletia sp. - clamidospori

a - T. foetida; b - T. triticoides; c - T. intermedia

d - T. tritici; e - T. controversa (dupa Tr. Savulescu)

Caracterizarea biochimica  a acestei ciuperci a relevat continutul ridicat în acid glutamic, arginina, alanina,iar dintre elementele chimice determinante au predominat fosforul, sulful potasiu.

Este cea mai raspândita si mai virulenta în conditiile tarii noastre, fiind cunoscuta în toate zonele dar predominând în Dobrogea, în Câmpia Baraganului si Banat.

Tilletia intermedia Gassner este un hibrid între T. foetida si T.tritici.Se caracterizeaza prin clamidospori de forma sferica sau ovala de 15-17µ diametru, epispor reticulat cu 70-240 de ochiuri foarte mici, cu pereti de 0,2-0,3µ înaltime.La noi în tara se întâlneste sporadic.

Tilletia controversa Kühn asin Tilletia nanifica (Wagner)Savulescu;

T. brevifaciens Fishers se caracterizeaza prin clamidospori sferici sau aproape sferici de 20-25µ diametru, cu episporul ornamentat cu o retea alcatuita din 30-65 de ochiuri delimitate de creste proeminente de 1,5-2µ înaltime. Prezinta un învelis mucilaginos la periferie.

Este o specie virulenta care produce malura pitica.

Speciile de Tilletia mentionate se gasesc la plantele bolnave izolat sau în amestec pe acelasi individ,în acelasi spic,s piculet sau chiar bob.

La fiecare dintre aceste specii au fost identificate la conditiile din tara noastra mai multe grupe de rase fiziologice.

Ciclul evolutiv.În timpul recoltarii sau treieratului boabelor malurate, acestea se sfarâma iar clamidosporii pusi în libertate se depun pe suprafata celor sanatoase, mai ales în smocul de perisori de la vârful lor sau în santul ventral.Infectia este asigurata de sporii ce ajung în sol odata cu samânta.

În conditii optime de temperatura, umiditate si aerisire a solului clamidosporii germineaza în acelasi timp cu boabele, proces care are durata diferita în functie de specia de Tilletia. In clamidospori se produce cariogamia si reducerea cromatica, iar prin germinarea lor rezulta câte o epibasidie (promiceliu) neseptata, hialina, multinucleata pe care se formeaza terminal un numar nedefinit de basidiospori. Basidiosporii sunt filamentosi,unicelulari, hialini, haplozi si diferentiati ca sex. Ei copuleaza câte doi printr-o punte de copulare (de forma literei H), având loc numai plasmogamia. Pe basidiosporii copulati se formeaza, prinse de sterigme conice, conidii în forma de secera sau filamente subtiri pe care apar conidiile.

Din basidiospori sau din conidii, prin copulare se dezvolta filamente dicariotice de infectie care patrund prin coleoptil, sau prin leziuni, în plantutele de grâu, acest proces putând avea loc doar pâna când coltul atinge 2 cm lungime.

Daca miceliul ajunge în ovar înainte de fecundare sau imediat dupa aceea, se formeaza boabe total malurate. Daca infectia are loc mai târziu, dupa fecundare, miceliul patrunde între pericarp si tegumentul semintei, se formeaza masa de clamidospori, endospermul este redus iar boabele sunt partial malurate.

Miceliul înainteaza pâna la vârful de crestere al plantutei apoi se dezvolta în cursul perioadei de vegetatie odata cu ea, ajungând în spic, în spiculet, în ovare unde formeaza o masa de filamente ramificate, septate, hialine, cu aspect perlat. Infectia cu ciupercile care produc malura este deci germinala si ciclul evolutiv dureaza un an.

Exista numerosi factori care conditioneaza frecventa si intensitatea

malurii la grâu. Pentru ca infectiile sa aiba loc este necesar ca în sol sa se gaseasca o cantitate mare de spori si anume un numar de 5000 clamidospori/cmł de sol, ceea ce se realizeaza foarte usor deoarece într-un singur bob de grâu malurat se afla milioane de spori.

Temperatura solului în timpul încoltirii boabelor este foarte importanta - temperatura optima pentru producerea infectiilor fiind cuprinsa între 10-18°C., deci în anii cu primaveri reci atacul de malura la grâul de primavara este mai puternic decât în primaverile calde.

Umiditatea solului optima pentru infectie este de 40-60% ; în solurile prea umede sau prea uscate, boala nu se manifesta.

Indispensabil pentru germinarea sporilor este si oxigenul de aceea în solurile afânate si usoare, boala este mai frecventa decât în cele compacte.

Dintre factorii agrofitotehnici care conditioneaza infectia cu malura sunt : adâncimea de semanat (adâncimea mare favorizeaza atacul) densitatea plantelor (densitatea mare a plantelor favorizeaza infectia).

În ceea ce priveste influenta diferitelor îngrasaminte se pare ca cele cu potasiu si fosfor favorizeaza atacul de malura, pe când azotul îl reduce.

Rezistenta soiurilor de grâu este diferita fata de malura.Mai sensibile sunt soiurile apartinând speciei Triticum aestivum comparativ cu cele apartinând speciilor Triticum durum, Triticum persicum.Soiurile de toamna sunt mai puternic infectate de ciuperca decât cele de primavara. In general soiurile de grâu de mare productivitate raspândite în prezent în cultura  s-au dovedit sensibile la malura.

Combatere. Pentru prevenirea malurii grâului se recomanda : curatirea si dezinfectarea semanatorilor, combinelor, înainte de utlizare, recoltarea în primul rând a lanurilor sanatoase si apoi a celor malurate. Însamântarea la epoca optima si la adâncime nu prea mare, aplicarea unui asolament rational, aplicarea de îngrasaminte echilibrate.

Cea mai sigura metoda de combatere si cea mai economica este: tratamentul semintelor cu produse antimalurice. Cei mai folositi sunt produsii organomercurici, fiind foarte eficace împotriva malurii. Se recomanda tratarea semintelor cu Criptodin - 100-150 kg/100kg samânta sau cu alte produse complexe ce se folosesc si împotriva atacului viermelui sârma sau a larvelor gândacului ghebos. Tratamentele se pot efectua pe cale uscata,prin prafuire sau pe cale umeda iar în acest caz concentratia si timpul de imersie variaza în functie de produsul folosit. În regiunile cu umiditate deficitara a solului se recomanda tratamentul umed, fiind mai eficace.