Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Optica - teorie

diverse










ALTE DOCUMENTE

Adeverinta medic familie
variante
Acum sunt bine
LE VILLAGE EN FRANCE EST-IL ENCORE UN VILLAGE
Cine este Erno Rubik?
Testul Rorschach
Religia peruvienilor (incasilor)
TAHOMETRUL INREGISTRATOR SI EVIDENTELE
TIPURI DE ITEMI

Optica - teorie

Cuprins:



A.     Optica geometrica
1. Introducere
2. Legile fundamentale ale opticii geometrice
3. Stigmatismul riguros si aproximativ Gauss
4. Oglinzile plane
5. Oglinzile sferice
6. Prisma optica
7. Lentilele - introducere
8. Lentilele - focar, plan focal, distanta focala
9. Formulele lentilelor

10. Aberatiile sistemelor optice - Descriere. Analiza si contracarare
11. Fotometria

B. Optica ondulatorie
12. Interferenta
13. Difractia luminii
14. Polarizarea luminii

C. Optica fotonica
15. Efectul fotoelectric, fotoelementul, fotorezistenta

Introducere

Optica este o parte a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase. Ea cerceteaza natura luminii, producerea, propagarea, absorbtia, interactiunea ei cu substantele precum si masurarea marimilor ce caracterizeaza lumina.

Lumina, generata sau reflectata de diverse corpuri constituie agentul fizic care, prin intermediul retinei, face ca ochiul sa poata vedea aceste corpuri (gr. Opsis = stiinta despre vedere).
Natura luminii si comportamentul ei au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, dar deabia o data cu dezvoltarea metodelor experimentale de verificare a ipotezelor, cercetarea a devenit din speculativa, stiintifica.

Snellius dovedeste in 545d36f 1626 ca lumina se propaga in linie dreapta iar in 1637 Descartes enunta legile refractiei. Inceputul secolului al XVIII-lea este marcat de o dezvoltare exploziva mai ales a opticii geometrice, prin lucrarile fundamentale ale lui Gauss si Lagrange. Newton sustinea natura corpusculara a luminii si se baza pe caracterul rectiliniu al propagarii luminii si pe legile reflexiei, pe care le asemana cu ciocnirea corpurilor. Teoria lui Newton nu putea insa explica fenomenele de interferenta, difractie sau de polarizare. In 1679 Huygens a emis teoria ondulatorie, in baza datelor experimentale: lumina este o consecinta a miscarilor vibratorii si se propaga prin unde; o radiatie monocromatica se datorieste unei miscari sinusoidale de perioada determinata, caracteristica radiatiei; undele luminoase sunt transversale, adica normale pe directia de propagare. Maxwell arata in 1865 ca lumina se datoreste vibratiilor unui camp electric asociat cu un camp de inductie magnetica, perpendiculare intre ele, iar anasmblul acestor campuri constituie campul electromagnetic. Experientele lui Hertz si ale lui Marconi au confirmat previziunile teoretice ale lui Maxwell.
In spectrul undelor electromagnetice deosebim:

Tip radiatie

Lungime de unda

Domeniu de interes

Radiatii hertziene

15 km - 0,1 m

Telecomunicatii

Radiatii infrarosii

4 - 0,75 micrometri

Optica generala

Radiatii vizibile

0,75 - 0,4 micrometri

Radiatii ultraviolete

0,4 - 0,01 micrometri

Radiatii X

200 - 0,005 Angstrom

Radiatii gamma

sub 0,005 Angstrom

Fizica nucleara

Radiatia vizibila este acea parte din spectrul de radiatii care impresioneaza retina ochiului uman si care determina senzatia vizuala. Lumina poate ajunge la ochi fie direct de la corpuri generatoare de lumina (numite surse de lumina) fie de la corpuri care reflecta lumina. In natura, marea majoritate a corpurilor reflecta lumina primita. In absenta luminii, atat vederea cat si fotografia ar fi imposibile.

spectrul-vizibil.jpg

Spectrul luminii vizibile

Radiatia luminoasa ce contine unde cu o singura lungime de unda poarta numele de radiatie monocromatica.

In prezent lumina este definita ca o unda electromagnetica, ceea ce a dus la impartirea opticii generale in trei mari capitole:

a) Optica geometrica - studiaza fenomenele luminoase, in special de reflexie si de refractie, pe baza notiunii de raza de lumina care se propaga rectiliniu in medii omogene. Optica geometrica face abstractie de natura luminii.

b) Optica ondulatorie studiaza evenimente cum sunt difractia, interferenta si polarizarea luminii. Aceste fenomene se bazeaza pe caracterul ondulatoriu al radiatiei luminoase.

c) Optica fotonica studiaza evenimentele implicate de caracterul corpuscular al luminii, in special efectul fotoelectric.

Legile fundamentale ale opticii geometrice

Optica geometrica este un capitol al opticii generale, care studiaza mersul razelor de lumina prin diferite medii transparente.
La baza opticii geometrice stau legile opticii, cu ajutorul carora s-au putut construi diferite aparate optice, printre care aparatul de fotografiat, proiectorul, etc. Legile opticii geometrice fac abstractie de de caracterul ondulatoriu al luminii, cu toate ca, in fotografie, acest din urma caracter determina o serie importanta de evenimente (difractia, interferenta si polarizarea luminii).

Legile fundamentale ale opticii geometrice au fost determinate in urma numeroaselor experimente si observatii. Impactul unei raze de lumina asupra unui obiect determina reflexie, refractie si absorbtie, in proportii diferite, dependente de mediul imergent si de mediul emergent.

Au fost identificate:

a) Legea propagarii rectilinii a luminii in medii omogene - demonstrata prin fenomenul de umbra. Segmentul de dreapta de-a lungul caruia se propaga lumina poarta numele de raza de lumina. Un grup de raze de lumina formeaza un fascicul de lumina. Daca toate razele de lumina se intalnesc intr-un punct, fasciculul este denumit convergent. Daca, invers, toate razele de lumina emerg dintr-un punct, fasciculul este divergent. Daca, in schmib, razele de lumina sunt paralele intre ele, fasciculul se numeste cilindric.

b) Legea independentei mutuale si a inversiunii drumului optic - arata ca parcursul unei raze de lumina este independent de actiunea altor raze si de sensul de propagare. Independenta mutuala se demonstreaza cu ajutorul camerei obscure (stenopa).

c) Legile reflexiei stabilesc comportamentul unei raze de lumina care ajunge la limita de separare dintre doua medii de propagare diferite, iar o parte din lumina se intoarce in mediul din care a venit (eveniment denumit reflexie). Punctul in care raza luminoasa atinge suprafata de separare poarta numele de punct de incidenta, in care raza incidenta vine sub un unghi (denumit unghi de incidenta) cu perpendiculara locului, iar raza intoarsa in mediul din care a venit poarta numele de raza reflectata.

reflexia.jpg

Reflexia luminii

d) Reflexia se face sub un anumit unghi ce se poate calcula si poarta numele de unghi de reflexie. Legile reflexiei sunt: i) raza incidenta, normala si raza reflectata se gasesc in acelasi plan; ii) unghiul de reflexie este egal cu unghiul de incidenta. Reflexia la nivelul unei suprafete perfect plane va determina ca un fascicul de raze paralele sa fie reflectat ca un fascicul de reflexie cu raze paralele. Reflexia razelor pe o sufrafata cu mici denivelari determina imprastierea razelor reflectate in toate directiile (difuzia luminii). Reflexia difuza permite vederea si fotografierea obiectelor din mediu.

e) Legile refractiei se refera la comportamentul unei raze de lumina care trece dintr-un mediu omogen si transparent in alt mediu omogen si transparent, dar cu proprietati diferite. Se observa ca raza incidenta nu mai pastreaza directia din mediul imergent ci se frange. Aceasta schimbare de directie poarta numele de refractie iar unghiul dintre normala si raza refractata poarta numele de unghi de refractie. Refractia se supune urmatoarelor legi:

i) raza incidenta, normala si raza refractata se afla in acelasi plan;

refractia.jpg

Refractia luminii

ii) raportul dintre sinusul unghiului de incidenta si sinusul unghiului de refractie, pentru doua medii date, are o valoare constanta:

sin(i)/sin(r) = n

si poarta numele de indice de refractie al mediului al doilea fata de primul;

iii) indicele de refractie al unui mediu transparent fata de vid se numeste indice de refractie absolut;

iv) indicele de refractie al unui mediu n2 fara de un mediu n1 poarta numele de indice de refractie relativ si este egal cu raportul dintre indicii absolulti (n2/n1);

v) indicele de refractie este dependent de lungimea de unda (pentru radiatia vizibila: culoarea) a luminii incidente.

Mediul

Indicele de refractie (n)

Aer

1,003

Apa

1,33

Alcool etilic

1,36

Sare

1,54

Sulfura de carbon

1,63

Sticla crown

1,52

Sticla flint

1,76

Diamant

2,42

Vid

1,000

g) Reflexia totala. In cazul in care o raza de lumina se refracta dintr-un mediu mai dens optic intr-un mediu mai putin dens optic (de exemplu, din sticla in aer sau din apa in aer), unghiul de refractie este intotdeauna mai mare decat unghiul de incidenta si deci poate ajunge la valoare de pi/2 pentru o valoare i(i mai mic decat pi/2) a unghiului de incidenta.
La valoarea i a unghiului de indicenta, raza este reflectata integral in mediul din care a venit. Unghiul i poarta numele de unghi limita iar fenomenul care se petrece in aceste conditii se numeste reflexie totala. Unghiul limita este dependent de indicele absolut de refractie al celor doua medii, conform ecuatiei:

sin(i) = n2/n1.

In consecinta, corpurile asupra carora cade lumina determina: reflexia, refractia si absorbtia radiatiei, fenomene ce au loc simultan. Reflexia poate fi dirijata (ca in cazul oglinzilor, utilizate inclusiv in aparatele foto reflex), sau difuza (reflexia se face in toate directiile, ceea ce permite vederea lor si inregistrarea in fotografii). Refractia poate fi, de asemenea dirijata (sticla, lentile) sau difuza (de exemplu geamul mat). Absorbtia poate fi uniforma pentru toate lungimile de unda ale radiatiei luminoase (corp gri sau negru) sau selectiva (corpuri colorate).

Stigmatismul riguros si aproximativ Gauss


Diversele aparate optice permit omului sa perceapa detalii care ar fi invizibile cu ochiul liber si, prin intermediul aparatelor fotografice, sa le poata inregistra. Pentru a obtine insa imagini de calitate ridicata, imaginile trebuie sa fie cat mai clare.
Pentru formarea imaginii unui obiect este necesar ca pentru fiecare punct din spatiul-obiect sa existe un punct corespunzator pe imagine. Aceste perechi de puncte poarta numele de puncte conjugate. Daca pentru toate punctele din spatiul-obiect exista un punct corespunzator pe imagine, imaginea poarta numele de imagine stigmatica.

STIGMATISM.jpg

Stigmatismul riguros (rosu) si aproximativ (negru).

In practica, imaginea stigmatica este imposibil de obtinut, datorita imperfectiunilor inerente in constructia lentilelor si a obiectivelor. Fiecarui punct din spatiul-obiect (sau unei grupe de puncte invecinate) va corespunde in imagine o pata de difuziune.
Pe de alta parte, datorita structurii discontinue a ochiului dar si a peliculei fotografice, o imagine stigmatica are o limita atat la observatie cat si la inregistrarea pe pelicula. De exemplu retina care este formata din celule de cca 5 microni diametru, inregistreaza doua puncte luminoase care se proiecteaza la o distanta mai mica decat aceasta valoare, ca un singur punct luminos. In mod similar si pentru pelicula fotografica: rezolutia maxima posibila pentru un anumit tip de pelicula este limitata de dimensiunea granulelor de halogenura de argint.
Din aceasta cauza, in practica curenta se accepta un stigmatism aproximativ. Studiind acest aspect, fizicianul Gauss a ajuns la concluzia ca imaginile realizate de fascicule relativ inguste, vecine cu axa optica si fata de care sunt relativ putin inclinate, determina imagini suficient de stigmatice.

gauss.jpg

Modelul Gauss

Aceste fascicule au fost denumite fascicule paraxiale, iar pentru obtinerea lor s-a utilizat un paravan optic perforat in zona axei optice, denumit diafragma.

Oglinzile plane

O suprafata plana, foarte neteda, care reflecta in mod dirijat aproape integral lumina incidenta, poarta numele de oglinda plana.
Prin aplicarea legilor reflexiei se poate stabili ca oglinzile plane determina formarea de imagini virtuale, in care punctele din spatiul-imagine sunt localizate simetric fata de planul oglinzii, cu punctele din spatiul-obiect.

oglinda_plana.jpg

Constructia imaginii in oglinzi plane

De asemenea, se poate demonstra ca oglinzile plane determina formarea de imagini drepte si egale cu obiectul.
Daca o oglinda plana se roteste cu un unghi alfa, raza reflectata se va roti cu un unghi 2*alfa.
In fotografie, oglinzile plane sunt utilizate la aparatele foto SLR, unde au rolul de a devia fasciculul de raze care formeaza imaginea in vizor, in timpul incadrarii.

Oglinzile sferice

Oglinzile sferice sunt calote de sfera, foarte bine lustruite, de obicei metalizate, care reflecta practic toata lumina ce cade asupa lor. Daca suprafata reflectanta este interiorul sferei, poarta numele de oglinda concava, iar daca este partea exterioara a sferei, poarta numele de oglinda convexa. Centrul sferei in care se inscrie calota poarta numele de centru de curbura, iar polul calotei ce constituie oglinda, se numeste varful oglinzii. Dreapta care trece prin centrul de curbura si prin varful oglinzii se numeste ax optic principal, spre deosebire de celelalte drepte care trec doar prin centrul de curbura al oglinzii si care se numesc axe optice secundare.

oglinda-sferica.gif

Reflexia in oglinzi sferice

Focarul principal al unei oglinzi sferice concave, este punctul de pe axul optic principal in care converg, dupa reflexie, toate razele care au venit spre oglinda in mod paralel fata de axul optic principal (de la infinit).
Focarul este numit 'real' daca razele de lumina converg si se intalnesc in punctul respectiv. Focarul virtual apare in cazul oglinzilor convexe, de pe care razele reflectate pornesc diferegent. Focarul acestor oglinzi se determina prin prelungirea razelor reflectate in partea opusa a suprafetei. Intrucat razele de lumina reflectate nu trec prin acest punct, focarul poarta numele de focar 'virtual'.
Oglinzile concave au un focar real, in schimb, oglinzile convexe au focar virtual.
Distanta din varful oglinzii pana la focar poarta numele de distanta focala. Avind in vedere ca normala in punctul de reflexie al unei raze de lumina pe suprafata oglinzii este insasi raza de curbura si aplicind aproximatia lui Gauss, se poate demonstra ca distanta focala:

f = R/2

unde R = raza de curbura a oglinzii

De asemenea, se poate demonstra ca pentru grupe de fascule paraxiale, locul geometric al focarelor secundare este un plan perpendicular pe axul optic principal, de aceea denumit si plan focal.

oglinda-sferica2.gif

Formula oglinzilor sferice concave

Se poate demonstra ca unui punct aflat la distanta p1 de varful oglinzii, ii corespunde un punct conjugat (in imagine), aflat la o distanta p2 de varf conform ecuatiei (punctelor conjugate):



1/p1 + 1/p2 = 1/f

unde f = distanta focala a oglinzii

De aici se poate observa ca pentru un punct aflat la infinit, punctul conjugat va fi localizat in f, ceea exprima faptul ca focarul este punctul de pe axul optic in care converg toate razele provenite de la un punct situat pe axul optic si localizat la infinit.

Sa consideram acum un obiect real O, de inaltime i1, aflat in fata unei oglinzi concave, intre centru si infinit, la distanta p1. Se cere sa se afle la ce distanta se va forma imaginea obiectului O si cat va fi de mare in raport cu inaltimea i1.

oglinda-sferica3.gif

Marirea transversala in oglinzile concave

Din figura de mai sus si din aplicarea ecuatiei punctelor conjugate, se poate demonstra ca:

i2/i1 = p2/p1

Raportul i2/i1 poarta numele de marire liniara si este foarte util in macrofotografie. Raportul este subunitar daca obiectul este situat dincolo de centrul de curbura, este unitar daca obiectul este situat chiar in centrul de curbura si supraunitar daca este intre centrul de curbura si focarul oglinzii.

oglinda-sferica4.gif

Reflexia in oglinzile convexe

In ceea ce priveste oglinzile convexe, cele de mai sus raman valabile, cu singura deosebire ca imaginea obtinuta este virtuala, iar in ecuatia punctelor conjugate distanta de la oglinda la imaginea virtuala se introduce cu semnul minus (-).

Prisma optica


O prisma optica este un mediu transparent marginit de doua fete plane (deocamdata baza prismei nu ne intereseaza). Muchia de intersectie ale celor doua fete ale prismei poarta numele de muchia prismei, iar unghiul diedru dintre cele doua fete poarta numele de unghi al prismei sau unghi de refringenta, care se noteaza cu A. Orice plan de sectiune perpendicular pe muchie poarta numele de plan principal.

PRISMA1.gif

Elementele prismei optice

Sa consideram cazul in care o raza incidenta monocromatica, continuta in planul principal, care intra din aer sau vid (caracterizat de un indice de refractie n1), in masa prismei (al carui indice de refractie n2 este intotdeauna mai mare ca n1), intr-un punct numit punct de incidenta, I, sub un unghi de incidenta i in raport cu normala. In punctul I, raza de lumina va fi deviata, mai aproape de normala, conform legilor de refractie.

PRISMA2.gif

Refractii prin prisma optica

La nivelul interfetei de emergenta E, dintre a doua fata si aer, datorita raportului dintre indicii de refractie, raza emergenta sufera o noua refractie, de aceasta data insa se va indeparta de normala, sub un unghi de emergenta ia, rezultind o raza emergenta deviata cu un unghi total theta.
Pana acum am analizat comportamentul unei raze monocromatice. Daca raza incidenta de lumina este lumina alba (de exemplu de la Soare sau de la un arc electric), la nivelul fetei de incidenta, refractia se va face, dupa cum am mentionat mai sus, in functie de indicele de refractie al mediului. De asemenea cunoastem ca indicele de refractie este dependent de lungimea de unda, adica mai mare pentru radiatia albastra si mai mic pentru radiatia rosie, pentru sticla obisnuita. Prin urmare, la aceasta interfata, lumina alba incidenta va fi descompusa in raze de lumina monocromatice, fenomen accentuat la traversarea fetei de emergenta.

prisma3.jpg

Descompunerea luminii albe solare prin prisme

Daca razele emergente vor fi captate pe un ecran alb, se vor observa pete colorate in culorile curcubeului iar trecerea de la o culoare la alta facindu-se in mod continuu (spectru coontinuu).
Pe ecran spectrul va apare rosu in partea superioara si albastru in partea inferioara, adica radiatia rosie va fi cel mai putin deviata, iar cea albastra va fi cel mai mult deviata. Acest comportament apare la marea majoritate a mediilor refractive iar acest tip de dispersie poarta numele de dispersie normala.
Acest fenomen sta la baza aberatiei cromatice a lentilelor si obiectivelor. Atenuarea aberatiilor cromatice se realizeaza prin utilizarea unui tandem format din lentile convergente + divergente lipite, compuse din sticla crown si flint.

Indicii de refractie abosuluti ai sticlei pentru radiatii monocromatice

Sticla tip

Indici de refractie (n) pentru radiatia de culoare:

Rosie

Galbena

Violeta

Crown

1,504

1,507

1,521

Flint

1,612

1,621

1,671

Exista medii optice (iodul, fuxina, sticle speciale) al caror indice de refractie scade proportional cu scaderea lungimii de unda, adica razele rosii se refracta mai mult, iar cele albastre mai putin, eveniment denumit dispersie anormala. Utilizarea de lentile construite din sticla cu dispersie anormala permite rezolvarea simpla si eleganta a aberatiilor cromatice la obiectivele moderne.

Reflexia totala in prisme
Avind in vedere ca raza emergenta iese dintr-un mediu optic mai dens intr-un mediu optic mai putin dens, exista posibilitatea aparitiei in planul de emergenta a reflexiei totale. Sa luam urmatorul exemplu: o prisma din sticla (n ~ 1,5) cu sectiunea triunghi dreptunghic isoscel, asupra careia raza incidenta vine perpendicular pe una dintre catete.

prisma4.gif

La nivelul ipotenuzei, unghiul de incidenta depasteste unghiul limita (reamintim ca pentru sticla, l ~ 42 grade), deci raza incidenta va fi complet reflectata spre a doua cateta, unde va cadea tot perpendicular (unghi de incidenta nul) si, ca urmare, va iesi deci nedeviata la acest nivel. O astfel de prisma deviaza raza de lumina cu 90 grade si poarta numele de prisma cu reflexie totala (ca o oglinda.
Folosind sticle cu formule speciale, fenomenul reflexiei totale este utilizat la aparatele foto reflex monoobiectiv (SLR) pentru redresarea imaginii in vizor, printr-o constructie dedicata denumita pentaprisma.

Lentilele


1. Introducere

Lentilele sunt medii transparente, de regula din sticla, limitate de doua calote sferice sau de o calota sferica si un plan. Daca o suprafata de delimitare este o calota elipsoidala, lentila se numeste asferica.
In functie de modul in care sunt deviate razele luminoase de care sunt traversate, lentilele se impart in lentile convergente si divergente.
Lentilele convergente sunt mai groase la mijloc decat la margini, iar un fascicul de raze paralele ce traverseaza lentila, devine convergent spre un punct denumit punct focal.

lentile-convergente.gif

Lentile convergente: a - biconvexa, b - plan-convexa, c - menisc convergent, d - schema lentilelor convergente.

Lentilele divergente sunt mai subtiri la centru fata de margini iar un fascicul de raze paralele care o traverseaza devine divergent.

lentile-divergente.gif

Lentile divergente: a - biconcave, b - plan-concave, c - menisc divergent, d - schema lentilelor divergente.


Unei lentile i se disting urmatoarele caracteristici:
- centre de curbura - centrele C1 si C2 ale celor doua calote sferice;
- razele de curbura ale sferelor, R1 si R2;
- axa optica principala este dreapta ce uneste centrele de curbura ale celor doua calote sferice;
- centrul optic O al unei lentile este punctul situat pe axa optica si care se caracterizeaza prin faptul ca raza de lumina ce trece prin acest punct nu este deviata de la directia sa ci doar deplasata;
- orice dreapta care trece prin centrul optic se numeste axa optica secundara.

geo-lentila.gif

Elemente geometrice ale unei lentile

Aproximatiile lui Gauss

Studiul lentilelor se simplifica pe baza aproximatiilor lui Gauss, care enunta:
- lentilele sunt subtiri, daca grosimea lor pe axa principala este neglijabila in raport cu raza de curbura;
- unghiul de deschidere al calotei sferice este mic (10 - 15 grade)
- unghiurile formate de razele luminoase cu axa principala sunt mici, adica razele sunt paraxiale.

Lentilele - focar, plan focal, distanta focala

Focarul lentilelor

Se poate dovedi experimental ca un fascicul de raze paralele cu axa optica principala ce cade pe o lentila convergenta, este deviat convergent si ca toate razele emergente converg intr-un punct F, situat tot pe axa optica, punct denumit focar principal.
Deoarece razele de lumina trec efectiv prin acest punct, imaginea poate fi captata pe un ecran, iar acest puntc poarta numele de focar real.

focar-real.gif

Locul geometric al focarului unei lentile convergente

Daca razele sosesc din partea opusa (din dreapta, in schema de mai sus), desigur, ele vor converge in partea stanga, intr-un punct focal, F' denumit focar secundar, situat la aceeasi distanta f, fata de centrul optic al lentilei.
Daca lentila este divergenta, razele emergente vor avea traiectorie divergenta la iesirea din lentila, in asa fel incat prelungirile lor se vor intalni intr-un focar F situat in aceeasi parte cu cea din care au venit.
Deoarece razele emergente nu trec efectiv prin acest punct F, el nu poate fi captat pe ecran si de aceea poarta numele de focar virtual.

focar-virtual.gif

Locul geometric al focarului unei lentile divergente

Prin urmare, lentilele subtiri convergente poseda doua focare principale reale F si F', simetrice si egal distantate fata de centrul optic, daca lentila se afla intr-un mediu omogen.
De asemenea, o lentila divergenta are doua focare virtuale, simetrice in raport cu centrul optic.
Distanta de la centrul optic la focarele principale poarta numele de distanta focala:

f = OF

Daca se modifica directia fascicului incident, adica razele vin pe o axa optica secundara, in limitele aproximatilor lui Gauss, focalizarea se va realiza intr-un focar secundar.

plan-focal.gif

Locul geometric al planului focal la lentilele convergente

Se pot obtine o infinitate de focare secundare, in functie de inclinatia si directia fascicului incident. In optica geometrica, totalitatea focarelor secundare se afla intr-un plan, normal pe axa optica principala de care este intepat la o distanta f fata de centrul optic.

Cum se construiesc imaginile printr-o lentila?

Fie o lentila convergenta subtire, cu distanta focala cunoscuta f = OF si un obiect liniar AB, asezat perpendicular pe axa optica a lentilei, cu punctul B pe axa.
Se poate construi geometric imaginea obiectului AB, adica segmentul A'B', daca se tine cont de comportamentul razelor luminoase ce traverseaza lentilele:
- raza luminoasa AO trece prin centrul optic si deci traverseaza lentila nedeviata;
- raza luminoasa AI este paralela cu axa optica si dupa traversarea lentilei, va fi refractata prin focarul F.

imagine-lentila-convergenta.gif

Constructia geometrica a imaginii prin lentile convergente

Proiectia punctului A in planul focal, punctul A' se afla la intersectia celor doua raze luminoase emergente din lentila (IFA' si respectiv AOA'). Punctul B' este situat pe axa optica, in mod similar cu punctul B, si se obtine prin coborarea unei perpendiculare din punctul A' pe axa optica. Segmentul A'B' reprezinta imaginea obiectului AB, prin lentila.

In functie de raportul dintre segmentul BO si distanta focala, se disting urmatoarele cazuri:
- BO foarte mare in raport cu distanta focala (se poate considera ca, practic, tinde catre infinit): imaginea se formeaza in planul focal, este rasturnata si foarte mica;
- BO mai mare decat 2*f: imaginea se formeaza intre f si 2*f, este reala, rasturnata si mai mica decat obiectul;
- punctul B situat intre 2*f si f: imaginea este situata dincolo de 2*f, este reala, rasturnata si mai mare decat obiectul;
- punctul B este situat in focarul F': imaginea este situata la infinit, este reala, rasturnata si mai mare decat obiectul;
- punctul B este situat mai aproape de lentila decat F': imaginea este situata de aceeasi parte cu obiectul, virtuala, dreapta si mai mare decat obiectul (efect de lupa).

imagine-lentila-divergenta.gif

Constructia geometrica a imaginii prin lentile divergente

In lentilele divergente, imaginea se constuieste in mod similar, cu singura deosebire ca aceasta se afla la intersectia prelungirii razei refractate cu raza directa AO, ce merge spre centrul optic al lentilei. Aceasta se traduce prin faptul ca imaginea este virtuala, adica nu poate fi captata pe un ecran.

Comentarii:

Calin-Stefan Ragalie - 12 Mar 2008, ora 09:55
Semnificatia termenilor este: telephoto = unghi de cuprindere mai mic decat obiectivul normal, 70 = distanta focala in mm la capatul scurt, 300 = distanta focala in mm la capatul lung, f:4 = luminozitatea la capatul scurt, f:5,6 = luminozitatea la capatul lung, APO = constructie apocromatica, DG = termen folosit de Sigma pentru obiectivele lor luminoase, cu distanta de rocalizare redusa si care acopera un cadru 24x36mm, MACRO = termen folosit abuziv si care vrea sa arate ca acel obiectiv poate focaliza pe subiecte apropiate, Autofocus = obiectivul poseda motor de de focalizare.

Adrian Marino - 12 Mar 2008, ora 09:02
Am o mare rugaminte sa m-a ajutati sa inteleg datele publicate legate de lentile/system de lentile de exemplu 'Telephoto 70-300MM F/4-5.6 APO DG Macro Autofocus Lens' Dupa ce am citit fiecare articol din tutorial (teoria opticii) si deasemenea dialogurile am ramas cu citeve notiuni neclare. Printre ele si aceasta tema. Va multumesc, Adrian

Formulele lentilelor


Fie urmatoarea schema optica.

imagine-lentila-convergenta.gif

Daca se considera BO = p, OB' = p' si OF = f,
se poate demonstra formula lentilelor:

1/p + 1/p' = 1/f

unde p = distanta obiect-lentila
p' = distanta lentila-imagine
f = distanta focala a lentilei.

In formula de mai sus, semnele algebrice ale valorilor sunt:
- p are semn pozitiv daca obiectul este real
- p are semn negativ daca obiectul este virtual
- p' are semn pozitiv daca imaginea este reala
- p' are semn negativ daca imaginea este virtuala
- f are semn pozitiv daca lentila este convergenta
- f are semn negativ daca lentila este divergenta.

Marirea transversala este un raport intre dimensiunea imaginii si dimensiunea obiectului. Daca in figura de mai sus se noteaza: OB = p si OB' = p', atunci marirea transversala (notata cu litera greceasca beta ):

= A'B'/AB

Si daca se considera si sensul imaginii (pozitiv daca este dreapta, sau negativ daca este rasturnata), rezulta mai departe:

= - p'/p

Convergenta unei lentile subtiri este egala cu inversul distantei sale focale si se masoara in dioptrii. O dipotrie este, prin urmare, puterea de convergenta a unei lentile cu distanta focala de 1 metru:

C = 1/f

Pentru un sistem optic format din doua lentile lipite (l1 cu distanta focala f1 si l2 cu distanta focala f2), se poate demonstra ca distanta focala a ansamblului, f este:

1/f = 1/f1 + 1/f2

Sau, prin utilizarea formulei convergentei:

C = C1 + C2

A b e r a t i i l e s i s t e m e l o r o p t i c e

D e s c r i e r e. A n a l i z a s i c o n t r a c a r a r e

Pentru a determina cu precizie performantele unui complex de lentile, vom urmari directia luminii prin el, folosind legea lui Snell pentru fiecare segment optic. La sfarsitul procesului de urmarire, se observa ca nu toate razele de lumina ce au strabatut complexul de lentile se supun legii paraxialitatii. Aceste devieri de la imaginea reala se traduc prin aberatiile lentilelor.

Directia unei raze de lumina dupa refractie la interfata a doua medii omogene si izotrope, cu indici de refractie diferiti este data de legea lui Snell:




unde este unghiul de incidenta, unghiul de refractie, masurate fata de normala ca in figura de mai jos.

Desi aparatele de analizat sistemele optice sunt tot mai performante si mai usor de folosit, este deosebit de folositor a avea metode sintetice de estimare rapida a performantelor lentilelor. Aceasta nu numai pentru ca salveaza timp pretios in fazele initiale ale proiectarii, dar asigura si o implementare pentru sisteme automatizate de calcul in vederea optimizarii ulterioare.

Primul pas in sensul dezvoltarii acestor metode este descompunerea in serie Taylor a functiei sinus din ecuatia lui Snell:

Prima aproximare pe care o putem face este inlocuirea sinusurilor cu argumentele lor. Aceasta se numeste teoria de ordinul intai sau teoria paraxiala deoarece doar primii termeni ai descompunerii sunt folositi, restul fiind neglijati.

Orice proiectare a unui sistem de lentile incepe cu aceasta aproximatie.

Conventia este valabila pentru unghiuri apropiate de zero. Pentru suprafete puternic curbate (si raze marginale) aceasta teorie paraxiala greseste masiv si apar deviatii de la realitate, deviatii cunoscute ca aberatii.

Asa cum am mai spus, urmarirea exacta a razelor este singura cale riguroasa de a analiza suprafeletele lentilelor. Insa, cu cat analiza este mai precisa, cu atat este mai costisitoare din toate punctele de vedere.

Seidel a elaborat o metoda de a calcula aberatii rezultate de la termenul al dezvoltarii. Asfel, aberatiile ce rezulta din acest calcul sunt numite aberatii de ordinul 3.

Pentru simplificarea calculelor, Seidel a clasificat aceste aberatii ale sistemelor optice. Pentru lumina monocromatica avem:

        aberatia sferica

        astigmatismul

        curbarea imaginii la margini

        coma

        distorsiunea

Pentru lumina policromatica mai avem

        aberatia cromatica

        culoarea laterala

In practica actuala aberatiile apar mai mult in combinatii decat separat. Acest sistem de clasificare face analiza mult mai simpla si ofera o buna descriere a performantelor unui sistem optic.

A b e r a t i a s f e r i c a

Figura de mai jos reprezinta deviatia unui front de radiatie laser prin o forma seferica. Daca frontul de unda al unui laser are aberatie sferica, atunci un punct focalizat al acestui front de unda va fi stralucitor si inconjurat de un halou vag. In sistemele optice, aberatia sferica tinde sa defocalizeze imaginea si sa reduca contrastul.

Spherical mesh

Front de unda ce arata aberatia sferica

In imaginea de mai jos observam cum focalizeaza o lentila ideala

Toate razele trec prin focarul F. In figura de mai jos insa se observa o situatie tipica, intalnita in practica

Cu cat raza intra in lentila mai departe de axa optica, cu atat mai aproape de lentila se focalizeaza (intersecteaza axa optica). Distanta de-a lungul axei optice intre punctul de intersectie al razelor care sunt aproape pe axa optica (axa paraxiala) si planul focal (unde se afla F) se numeste aberatie sferica longitudinala (ALS). Inaltimea la care aceste raze intercepteaza planul focal paraxial se numeste aberatie sferica transversala (ATS). Aceste marimi sunt dependente prin formula:

Aberatia sferica este dependenta de forma lentilelor, orientare si raportul conjugarii, ca si de indicele de refractie al materialelor.

Teoretic, cea mai simpla metoda de a diminua aberatia sferica este de a face suprafetele lentilelor cu un gradient de curbura variabil (de exemplu suprafete asferice) proiectat exact pentru a compensa faptul ca

pentru unghiuri mai mari, ceea ce invalideaza teoria paraxialitatii (valabila doar pentru unghiuri suficient de mici ale razei fata de axa optica).

In practica insa, datorita proceselor tehnologice, suprafetele asferice cu acuratete sporita sunt mai greu de obtinut.

Din fericire, aceasta aberatie poate fi neglijata pentru anumite conditii de utilizare, prin combinarea efectelor a doua sau mai multe lentile cu suprafete sferice sau cilindrice.

Combinand lentile pozitive cu indici de refractie mici cu lentile negative cu indici de refractie mari este posibila obtinerea unei combinatii care reduce aberatia sferica.

A s t i g m a t i s m u l

Astigmatismul apare, asa cum se vede in figura de mai jos, cand aparent avem doua distante focale.

Astigmatic Mesh

Front de radiatie astigmatic

Cand un obiect care nu se afla pe axa este focalizat de lentile sferice, asimetria naturala conduce la astigmatism.

In figura de mai jos, planul ce contine atat axa optica cat si punctul in care se afla obiectul se numeste plan tangential. Razele ce se afla in acest plan sunt raze tangentiale, celelalte considerandu-le oblice. Raza principala de la obiect trece prin centrul deschiderii lentilei sau complexului de lentile. Raza principala se mai gaseste si in un plan perpendicular pe cel tangential, numit plan radial.

Figura ilustreaza ca razele de la obiect tangentiale se focalizeaza mai aproape de lentila decat se focalizeaza razele din planul radial. Cand se evalueaza imaginea din razele tangentiale, vedem o linie in directia planului radial. Asemanator, cand evaluam imaginea din razele radiale observam o linie in directia planului tangential. Intre aceste doua puncte de intersectie imaginea este ori eliptica, ori circular incetosata (defocalizata). Astigmatismul se defineste ca separatia acestor doua puncte de intesectie.

Astigmatism reprezentat de sectiuni perpendiculare de fronturi de radiatie electromagnetica

Marimea astigmatismului unui complex de lentile depinde de forma lentilelor numai atunci cand deschiderea sitemului optic nu e in contact cu insasi lentila. (Marea majoritate a sistemelor optice au o fanta (deschizatura) sau perete opritor (planul imaginii) dar totusi, in multe cazuri nu avem dacat simpla deschidere a lentilei). Astigmatismul depinde puternic de raportul distantelor conjugate. (Distantele conjugate sunt distanta de la obiect la punctul principal primar (H) si distanta de la punctul secundar primar (H2) la imagine. Punctul principal primar este punctul ce se gaseste la intersectia axei optice cu suprafata principala primara care este suprafata imaginara din masa lentilei unde putem considera ca raza de lumina se difracta putin. Este ca un fel de transpunere a fenomenului de dubla refractie care se intampla in realitate la ambele suprafete reale ale lentilei. Asemanator se defineste si punctul secundar primar. Cele relatate mai sus sunt desenate in figura:

C o m a

Reprezentata in figura de mai jos, coma repreiznta variatia maririi cu deschiderea; distorsiunea imaginii creste odata cu distanta de la razele marginale la axa optica.

Coma Mesh

In lentilele sferice, diferite parti ale suprafetei lentilei prezinta diferite grade de marire. Aceasta da nastere aberatiei numite coma.

Fiecare zona concentrica a lentilei formeaza o imagine in forma de inel, denumit cerc comatic. Aceasta cauzeaza defocalizare in planul imaginii punctelor ce nu se afla pe axa optica. Un punct al unui obiect ce nu se afla pe axa nu este un punct foarte bine conturat (in planul imaginii) ci apare ca flama unei cozi de cometa.

Chiar daca aberatia sferica este corectata si lentila focalizeaza toate razele intr-un punct bine definit pe axa optica, ea tot mai poate sa prezine coma in afara axei optice, ca in figura de mai jos:

Coma in traversare prin o lentila pozitiva

Ca si la aberatia sferica, eliminarea se poate face folosind suprafete multiple. Alternativ, o imagine mai clara se poate obtine plasand unde trebuie in sistemul optic o fanta sau un obturator pentru a mai elimina din razele marginale.

C u r b u r a i m a g i n i i s p r e m a r g i n i

Chiar si in absenta astigmatismului, exista o tendinta a sistemelor optice de a realiza imagini pe suprafete curbate mai bine decat pe suprafete plane. Acest efect se numeste curbarea imaginii spre margini. In prezenta astigmatismului, aceasta aberatie se compenseaza deoarece exista doua suprafete astigmatice de focalizare.

Curbarea imaginii spre margini variaza cu patratul unghiului de camp sau patratul inaltimii imaginii. Deci, daca reducem unghiul de camp la jumatate, se poate reduce defocalizarea din curbarea marginilor la un sfert din dimensiunea originala.

Curbarea imaginii la margini

Lentilele pozitive au de obicei tendinta de curbare a imaginii la margini spre interior, iar cele negative spre exterior. Aceasta aberatie poate deci fi ameliorata prin combinatii de lentile pozitive si negative.

D i s t o r s i u n e a

Panul imaginii se poate nu numai sa fie curbat, dar poate fi si distorsionat. Imagiea unui punct ce nu se afla pe axa optica se poate forma intr-un loc, altul decat cel prezis de teoria paraxiala. Distorsiunea este diferita de coma (unde razele unui punct din afara axei optice nu reusesc sa se intersecteze cu precizie in planul imaginii). Distorsiune inseamna ca, chiar daca imaginea unui punct din afara axei optice se formeaza cu precizie in planul imaginii, locatia sa pe acest plan nu este corecta. Distorsiunea imaginii creste odata cu inaltimea obiectului. Acest efect se prezinta in doua ipostaze: efectul de butoi si efectul de pernita de ace. Acest fenomen nu reduce definitia (rezolutia) sistemului. Inseamna doar ca forma imaginii obiectului nu corespunde exact cu forma obiectului. Distorsiunea este o deplasare a punctului din imagine fata de locatia prezisa de teoria paraxiala in planul imagine si se poate exprima fie ca valoare absoluta fie ca procent din inaltimea imaginii paraxiale.

Este evident ca o lentila sau un sistem de lentile are distorsiuni opuse in functie de locul unde se face focalizarea: in fata sau in spate. Deci, daca un sistem optic este folosit pentru a forma o imagine si acelasi sistem este folosit pentru a o proiecta, aberatia distorsiune se anuleaza. De asemenea, un sistem optic perfect simetric cu magnitudine (marire) 1:1 nu prezinta distorsiune sau coma.

A b e r a t i a c r o m a t i c a

Aberatia sferica, distorsiunea, coma si curbarea imaginii la margini sunt pur functii de forma suprafetei lentilei si sunt observabile cu lumina monocromatica. Exista insa alte aberatii care apar cand sistemele optice sunt folosite pentru a lucra cu lumina de mai multe lungimi de unda.

Indicele de refractie al unui material este o functie de lungime de unda. In acest sens, numim dispersie fenomenul in care componentele de diferite lungimi de unda ale luminii policromatice urmeaza directii diferite dupa trecerea prin un mediu cu un indice de refractie n.

Deci razele ce compun lumina alba se difracta sub diferite unghiuri, la trecerea prin o lentila de exemplu, deoarece e ca si cum lentila ar pezenta indici de refractie diferiti pentru fiecare raza. In figura de mai jos se ilustreaza un fascicul de lumina policromatica incident pe o lentila pozitiva.

Razele de lungime de unda mai mici se focalizeaza mai aproape de lentila decat cele de lungime de unda mai mare. Aberatia cromatica longitudinala se defineste ca distanta axiala dintre focarul cel mai apropiat si focarul cel mai indepartat.

Ca si in cazul aberatiei sferice, lentilele pozitive si negative prezinta tendinte opuse in cazul aberatiei cromatice. Asfel, combinand asfel de lentile cu tendinte opuse pentru a forma un dublet optic, aberatia cromatica poate fi partial corectata. Este necesar sa folosim doua sticle cu caracteristici de dispersie diferite, asfel incat aberatia mai slaba a lentilei negative sa compenseze pe cea mai puternica a lentilei pozitive.



C u l o a r e a l a t e r a l a

Aceasta aberatie reprezinta diferenta de inaltime a imaginii intre razele albastre si cele rosii. In figura de mai jos se ilustreaza o raza principala ce trece prin un sistem optic cu deschidere (fanta) separata de lentila. Datorita variatiei indicelui de refractie cu lungimea de unda, lumina albastra e refractata mai puternic decat lumina rosie, intersectia cu planul imaginii se face in locatii diferite.

In concluzie, magnitudinea (marirea) depinde de culoare. Aceasta aberatie este foarte dependenta de cat de departe de lentila se gaseste planul imaginii (planul focal).

Pentru multe sisteme optice, termenul de ordinul trei din dezvoltarea Taylor prezentata la inceput poate fi suficient pentru a cuantifica aberatiile. Totusi, pentru sisteme foarte precise sau cand avem deschideri mari sau unghiuri de camp vizual mari, teoria termenului de ordin trei nu mai este adecvata. In aceste cazuri urmarirea exacta a razei este esentiala.

Fotometria


Fotometria se ocupa cu masurarea intensitatii luminoase, prin intermediul senzatiei de lumina provocate asupra ochiului uman.
O raza de lumina transporta energie. Energia transportata in unitatea de timp, pe o anumita suprafata, poarta numele de flux de energie radianta si are dimensiunile unei puteri, care se masoara in watti.

iluminare1.gif

Fluxul de energie radianta

Doua raze de lumina care transporta aceeasi putere (au acelasi flux radiant) dar care se caracterizeaza prin lungimi de unda (culori) diferite, produc senzatii diferite la nivelul ochiului, deoarece acesta nu este la fel de sensibil la toate lungimile de unda.
De exemplu, radiatia verde produce o senzatie de lumina de circa 6 ori mai puternica decat lumina rosie, in schimb, radiatia infrarosie cu lungime de unda peste 760 nm sau radiatia ultravioleta cu lungime de unda sub 400 nm nu produc senzatie de lumina.

sensibilitate-spectrala.gif

Sensibilitatea spectrala relativa a ochiului uman

Aceasta particularitate a vederii umane sta la baza modelului Bayer de filtre colorate aplicate la senzorii camerelor foto digitale, ce contin un numar dublu de filtre verzi, in comparatie cu filtrele rosii sau verzi.
Conform definitiei date de Comisia Internationala pentru Iluminat (C.I.E.), fluxul luminos este un flux de energie radianta evaluat in functie de senzatia vizuala si se masoara in lumeni. Un lumen este definit ca fluxul luminos emis de un izvor punctiform de 1 candela pe 1 steradian.
Intensitatea luminoasa se masoara in candele; o candela se defineste ca 1/60 din lumina emisa pe directie normala de pe o suprafata de 1 cm patrat de catre un corp absolut negru adus la temperatura de solidificare a platinei. Steradianul este unitatea de masura a unghiului solid.
Luminanta repezinta intensitatea luminoasa emisa de surse nepunctiforme. Luminanta se masora in niti (nt) si care reprezinta candele (cd) pe unitatea de suprafata (metru patrat) sau in stilbi (sb) care reprezinta candele (cd) pe cm. patrat.
Iluminarea masoara fluxul luminos ce cade uniform pe o suprafata data si se masoara in lucsi:

1 lux (lx) = 1 lumen / 1 m.p.

Se mai utilizeaza ca unitate de masura si photul (1 lumen/1 cm. patrat).
Eficacitatea luminoasa reprezinta randamentul cu care o sursa de lumina transforma puterea consumata in lumina si se masoara in lumeni pe watti consumati. De exemplu, becurile casnice cu incandescenta au o eficacitate luminoasa intre 7 si 15 lumeni/W iar becurile cu fluorescenta (descarcari in gaze) au o eficacitate de circa 50 lumeni/W. Raportul intre puterea emisa sub forma de radiatie vizibila si puterea totala consumata reprezinta randamentul de radiatie vizibila. Randamentul este mai mic in cazul becurilor cu incandescenta (a caror emisie este majoritar in domeniul infrarosu), de numai 5% si mai mare, de pana la 20% in cazul becurilor cu fluorescenta. La randul ei, radiatia vizibila determina senzatii de intensitati variabile la nivelul ochiului: mai slabe la extremitatile intervalului 400 - 760 nm si mai puternice in centrul intervalului, cu un maxim pentru 500 - 520 nm, corespunzatoare culorii verde-galbui.
Pelicula fotografica nesensibilizata (cod U) reactioneaza mai puternic la radiatia luminoasa cu lungime mica de unda (ultraviolet si albastru), complet diferit fata de ochiul uman. Prin adaugarea de sensibilizatori s-au obtinut pelicule ortocromatice (cod O), cu o sensibilitate similara ochiului, mai putin la radiatia rosie, si pancromatice (cod P), cu o sensibilitate corectata pentru rosu dar usor deficitara pentru verde. Pelicula fotografica sensibila in domeniul infrarosu (cod I) este sensibila la toate radiatiile luminoase, de la ultraviolet pana la infrarosu apropiat (cca 800 nm).

Interferenta


Optica geometrica face abstractie de natura fizica a radiatiei luminoase. Incepind cu secolul al XVII-lea, cercetarile experimentale au condus la dezvoltarea a doua teorii aparent contradictorii: Newton a emis teoria corpusculara, iar Huygens teoria ondulatorie. Teoria ondulatorie se baza pe descoperirea interferentei si a difractiei. Teoria corpusculara este bazata pe demonstrarea transportului de energie.

Interferenta
Interferenta demonstreaza caracterul de unda al luminii si este explicata prin fenomenul de compunere a doua unde. Intensitatea de vibratie a luminii este proportionala cu cantitatea de energie, ceea ce se traduce prin amplitudinea vibratiei.
Doua raze luminoase ce cad asupra unui punct, vor determina o intensitate de vibratie ce poate fi, in linii mari, suma intensitatilor (de aceea denumit si maxim), daca undele sunt in aceeasi faza (sinfazate) sau diferenta intesitatilor (denumit si minim), daca undele se afla in antifaza.
In situatia in care cele doua izvoare luminoase emit unde cu aceeasi amplitudine (a1 = a2 = a), in cazul in care vor fi sinfazate, suma va fi egala cu 2*a iar in cazul in care vor fi in antifaza, reultatul va fi 0 (minim nul).
Cercetatorul Young a conceput in 1802 un model experimental care demonstra interferenta, utilizind o sursa punctuala de lumina So, ce trimitea radiatia luminoasa catre doua fante lungi, paralele si inguste (doua izvoare coerente de lumina), S1 si respectiv S2, iar rezultatul era observat pe un panou de proiectie, unde aparea sub forma unor benzi inguste luminoase alternind cu benzi intunecoase.

young-interferenta.gif

Schema dispozitivului Young

Benzile luminoase corespund interferentei a doua unde sinfazate, iar cele intunecoase interferentei a doua unde in antifaza.
Fenomenul interferentei apare si in lamele subtiri. O raza de lumina incidenta va fi partial reflectata pe suprafata anterioara a lamei si partial refractata. Raza refractata, va calatori pana la suprafata posterioara a lamei unde, din nou, va fi in parte reflectata spre suprafata anterioara, de unde (partial) va trece inapoi in mediul din care a venit. In acest mod apar doua raze coerente: prima, reprezentata in schema de mai jos in culoare rosie, rezultata in urma reflexiei si a doua, reprezentata in schema de mai jos in culoare verde, care a suferit doua refractii si o reflexie. Intre cele doua raze apare o diferenta de drum optic, capabil sa determine interferenta, cu aparitia de maxime si minime.

lame-subtiri.jpg

Interferenta in lame subtiri
(schema si rezultat)

Se poate calcula, in functie de lungimea de unda a radiatiei incidente, grosimea lamei pentru a obtine un minim. Acest fapt sta la baza utilizarii straturilor antireflex la obiectivele moderne: pe suprafatele lentilelor se depun lame subtiri de fluoruri, a caror grosime este calculata in asa fel incat diferenta de drum optic sa determine anularea undelor reflectate pentru o anumita lungime de unda. Producatorii depun mai multe straturi (in general patru) de grosimi calculate sa anuleze reflexii pe mai multe lungimi de unda (MultiCoated - MC), mergandu-se pana la 11 straturi (Fuji).

Inelele lui Newton

O alta aparitie nedorita a fenomenului de interferenta survine la aparatul de marit, mai precis la nivelul ramei port-negativ care are geamuri de presiune.

inele-newton.jpg

Inele Newton aparute in procesul de marire

Suprafata curba a negativului impreuna cu suprafata geamului de presiune determina formarea unei pene de aer cu o grosime suficient de mica sa produca franje de interferenta sub forma de inele deformate (inelele lui Newton) si care se pot observa pe masa de proiectie si implicit apar si pe copia pozitiva.

Difractia luminii


Daca lumina s-ar propaga sub forma unor raze rectilinii, ar trebui ca umbra unui corp opac iluminat cu un fascicul de raze paralele, sa fie net delimitata iar trecerea de la umbra (0%) la lumina (100%) sa se faca brusc.
In realitate, trecerea nu este catusi de putin brusca! Zona intunecata incepe sa se lumineze treptat, inca inainte de linia de proiectie geometrica a corpului opac. Iar in zona de proiectie geometrica a regiunii luminate, apar o serie de zone alternativ mai intens si respectiv mai slab luminate.

difractie1.gif

Aparitia difractiei (schema)

Aceste fenomene sunt determinate de difractia luminii, iar zonele alternative mai intunecate si mai luminoase poarta numele de franje de difractie.
Difractia este importanta in fotografie deoarece apare la trecerea luminii printr-o fanta si anume diafragma obiectivului. In studiul difractiei, modelul experimental este chiar un obiectiv diafragmat. O sursa de lumina So, aflata in focarul lentilei L1, determina producerea unui fascicul de raze paralele care traverseaza o fanta D (diafragma) cu o deschiderea d. O a doua lentila, L2 proiecteaza imaginea pe un ecran E. Conform principiului lui Huygens, diafragma devine sursa secundara de lumina si emite raze in toate directiile.

difractie2.gif

Aparitia difractiei in obiectivele diafragmate

Analizind comportamentul razelor marginale (tangente la deschiderea d) care se proiecteaza in focarul lentilei L2, F, adica pe axa optica, observam ca nu impica diferente de drum optic si deci nu exista diferente de faza, iar imaginea proiectata va fi cea asteptata. Daca insa analizam imaginea proiectata in punctul B pe ecranul E, observam ca apare o diferenta de drum optic intre raza superioara BN si raza inferioara BM. Aceasta creeaza la nivelul ecranului E, in punctul B, o iluminare a carei variatie este redata aproximativ in figura de mai jos.

difractie3.gif

Se poate demonstra ca difractia este proportionala cu lungimea de unda a luminii si invers proportionala cu deschiderea d.
Sa luam urmatorul exemplu: doua surse luminoase S1 si S2 independente si situate la infinit, proiecteaza lumina lor asupra unei lentile care, la randul ei, determina formarea a doua imagini ale surselor, pe un ecran de proiectie.

separare.gif


Puterea de separare a unei lentile diafragmate

In conformitate cu legile din optica geometrica, cele doua surse vor produce doua imagini punctiforme, separate intre ele. Datorita insa difractiei, imaginile obtinute sunt in realitate doua pete, I1 si I2, cu centrul mai luminos si cu periferia mai intunecoasa, conform celor afirmate mai sus. Daca sursele sunt suficient de apropiate (unghiul S1-O-S2 foarte mic), cele doua imagini se vor suprapune partial; sub un anumit unghi pe care-l descriu cele doua surse in raport cu centrul optic al lentilei, imaginile celor doua surse, se vor suprapune pana acolo incat se observa pe ecranul de proiectie o singura pata luminoasa, eliptica.
Capacitatea de a reproduce distinct doua surse diferite, poarta numele de putere de separare unghiulara (p.s.u.) a unui sistem optic si este determinat de formula:

P.s.u. = d/(0,61 * lambda)

unde d = diametrul deschiderii diafragmei
si lambda = lungimea de unda a radiatiei incidente

Aceasta explica de ce utilizarea unor diafragme mici in timpul expunerii fotografiei duce la alterarea imaginii. Desi prin diafragmare se foloseste zona paraxiala a lentilelor, mai buna din punct de vedere optic, aparitia difractiei inrautateste imaginea intr-o proportie mai mare.
Se poate arata ca difractia incepe sa altereze imaginea proiectata prin obiectivele destinate formatului 135 incepind cu valoarea relativa de f:16, iar, in cazul aparatelor foto digitale, unde focale mai mici impun deschideri absolute mai mici, la f:11 sau chiar f:8!

Polarizarea luminii


Pana in acest moment, a fost suficient sa stim ca lumina se manifesta ca o unda periodica, dar nu a contat daca oscilatiile sale sunt transversale - cu vectorul de miscare orientat perpendicular pe directia de propagare -, sau logitudinale - cu vectorul de miscare orientat pe directia de propagare.
Sa facem urmatorul experiment: o sursa de lumina naturala proiecteaza un fascicul de lumina R, pe o lama 1 de sticla plana, sub un unghi de incidenta de 57 grade, de unde se reflecta (in punctul O) spre o a doua lama de sticla, pe care cade sub un unghi de incidenta tot de 57 grade (de ce am ales aceste valori pentru nghiurile de incidenta, vom vedea mai tarziu), unde sufera o a doua reflexie (in punctul O'). Lama 2 poate fi rotita in axul razei R1 cu 360 grade. La inceputul experientei, planurile in care sunt situate cele doua lame de sticla sunt paralele. Experimental putem observa ca lumina este reflectata pe lama 2 nestingherit.

polarizare1.gif

Model pentru studiul polarizarii

Daca incepem sa rotim lama 2, vom observa ca intensitatea razei reflectate R2 incepe sa diminueze treptat, pana la un minim corespunzator unei rotatii de 90 grade.

polarizare2.gif

Rezultatul rotirii oglinzii analizoare cu 90 grade

Continund rotatia peste 90 grade, intensitatea incepe treptat sa creasca si atinge din nou valoarea maxima la o rotatie de 180 de grade fata de momentul de inceput al experimentului. Rotatia in continuare, cu inca 180 grade, determina evenimente similare.

polarizare3.gif

Rezultatul rotirii oglinzii analizoare cu 180 grade

Cum se explica aceasta diminuare a intensitatii razei R2?
Putem sa eliminam de la inceput orice consideratii legate de variatia unghiurilor de reflexie, care se metin constante, conform modelului expus.
Ceea ce se modifica este orientarea planului de incidenta, care se roteste in jurul axei R1. Rezulta de aici ca fasciculul R1 nu are o structura omogena in jurul directiei de propagare. De aici se deduce ca lumina nu are oscilatii longitudinale, cum au de exemplu undele sonore, ci transversale pe directia de propagare, in mod similar cu o coarda vibranta. La nivelul coardei vibrante, vectorul de vibratie (elongatie) este totdeauna situat normal pe directia de propagare si localizat intr-un plan de vibratie. Orice alt plan nu contine vibratii ale corzii (undei).
Revenind la experimentul nostru, putem deduce urmatoarele: fasciculul de lumina naturala R contine raze de lumina care vibreaza in toate planurile, nediscriminatoriu. Dupa prima reflexie, de la nivelul lamei L1, sunt reflectate doar acele raze al caror vector de vibratie sunt normale pe planul de incidenta. Acest tip de reflexie preferentiala poarta numele de polarizare, razele rezultante se numesc polarizate iar lama L1 se numeste si polarizor. In continuare, fasciulul de raze R1 contine raze de lumina ale caror vectori de oscilatie se afla intr-un singur plan. In prima etapa a experimentului, lama L2 are plan de incidenta identic cu L1 iar vectorii de vibratie ai R1 sunt normali si pe acest plan. Prin rotirea L2, unghiul dintre planul vectorilor de vibratie si planul de incidenta se reduce, pana la 0, ceea ce determina diminuarea in intensitate a fasciului reflectat R2, teoretic, pana la anulare. De ce teoretic? Pentru ca la nivelul fiecarei lame de sticla o parte din raze sunt reflectate si de suprafata posterioara, ceea ce induce o modificare de faza a acesor raze.
Fenomenul de polarizare nu a putut fi complet explicat decat dupa descoperirea naturii electromagnetice a luminii. S-a stabilit ca emisia luminii are loc la trecerea unui electron excitat, aflat pe un strat superior, pe un strat inferior, cu emisia unei cuante de lumina, care oscileaza intr-un anumit plan, deci este polarizata. Dar emisia de lumina are loc in masa, unde numerosi atomi emit simultan cuante de lumina, fiecare cunata cu planul ei de oscilatie, astfel incat fasciculul de lumina emisa oscileaza nepreferential, in toate planurile.
Studiind unghiul de incidenta al razei R asupra lamei L1 s-a observat ca raza reflectata R1 este polarizata intr-o proportie dependenta de unghiul de incidenta dar si de indicele de refractie al celor doua medii, in cazul nostru aerul si sticla, conform relatiei:

tg (i) = n2/n1

Unde n1 si n2 sunt indicii de refractie ai aerului si respectiv sticlei.
Pentru sticla obisnuita (n2 = 1,5), unghiul de incidenta pentru ca raza reflectata sa fie total polarizata, este de 57 grade, fapt aratat prima data ce catre Brewster.

Efectul fotoelectric, fotoelementul, fotorezistenta

1. Efectul fotoelectric

Campul electromagnetic al undelor luminoase interactioneaza cu substantele asupra carora se proiecteaza. Interactiunea consta din transferul energiei asupra particulelor subatomice, in special asupra electronilor. Electronii pot primi suficienta energie si care depaste fortele de atractie atomice, iar electronul paraseste substanta. Acest electron poarta numele de fotoelectron iar emisia este denumita emisie fotoelectronica sau efect fotoelectric extern.
S-a constatat experimental ca numarul electronilor emisi in unitatea de timp sub actiunea luminii este proportional cu fluxul de energie luminoasa. Energia totala pe care o primeste un electron de la lumina este proportionala cu frecventa radiatiei, si nu cu intensitatea fluxului, ceea ce a facut necesara introducerea conceptului de cuante de energie si de foton, de catre Plack si Einstein.

2. Efectul fotoelectric in semiconductori

Daca un semiconductor este supus campului eletromagnetic al undelor luminoase, energia transportata de fotoni disloca electroni de la nivelul atomilor, rezultind electroni, care se misca liber ca sarcini negative, si ioni, ca sarcini pozitive. Apar astfel purtatori de sarcina, care produc scaderea rezistentei electrice a semiconductorului, eveniment numit efect fotoelectric.
Cresterea conductibilitatii este proportionala cu fluxul luminos incasat, dar nu este nelimitata, deoarece, o data cu generarea de purtatori de sarcina apare si fenomenul invers, de cuplare a electronilor liberi cu ionii.

fotorezistenta.gif

Fotorezistenta in circuit

Efectul fotoelectric in semiconductori este intern, adica electronii nu parasesc semiconductorul. Energia necesara aparitiei electronilor liberi este mai mica decat in cazul metalelor sau al efectului fotoelectric extern, asa incat apare si la energii (frecvente) mai mici, inclusiv sub efectul radiatiei infrarosii.
Efectul fotoelectric in semiconductori sta la baza construirii fotorezistentelor: un strat de semiconductor este cuplat intr-un circuit cu o sursa de alimentare si un microampermetru. La intuneric, curentul ce trece prin circuit este foarte mic. Pe masura ce fluxul luminos incident creste, apar purtatori de sarcina care duc la scaderea rezistentei si deci la cresterea curentului in circuit de sute sau chiar mii de ori.
Fotorezistentele sunt utilizate in subansamblele de masura ale fluxului luminos (expunere) a aparatelor fotografice sau ca unitati independente (exponometre).

3. Fotoelementul

Intr-o jonctiune p-n exista un camp electric la nivelul stratului de baraj, determinat de trecerea electronilor din partea n in partea p si a golurilor in sens invers.

fotoelement.gif

Fotoelement in circuit

Daca se ilumineaza jonctiunea, in stratul de baraj apar purtatori de sarcina prin efectul fotoelectric intern, iar electronii sunt impinsi de catre campul electric in partea n iar golurile in partea p. Aceasta se traduce prin aparitia unui curent electric intr-un circuit exterior, deci jonctiunea devine o sursa de tensiune si, de aceea, poarta numele de fotoelement.
Fotoelementele sunt utilizate la constructia unor exponometre dar si la realizarea captatorilor digitali ai aparatelor fotografice sau video.

Bottom of Form













Document Info


Accesari: 47056
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )