Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
upload
Upload






























Stingerea incendiilor in intreprinderile chimice si petrochimice

diverse


Stingerea incendiilor in intreprinderile chimice si petrochimice


1. Caracteristicile incendiilor in intreprinderile chimice si petrochimice




1.1. Generalitati tehnologice


Marea majoritate a produselor tehnologice de prelucrare a titeiului, de la prelucrarea primara pana la prelucrarea superioara a produselor derivate se desfasoara la temperaturi ridicate si la presiuni inalte sau in vid.

Procesele principale de prelucrare primara a titeiului in instalatiile cu presiune atmosferica sau sub vid, sunt:

1) Incalzirea titeiului sau a pacurii in cuptoare tubulare si in schimbatoare de caldura.

2) Evaporarea titeiului sau a pacurii si separarea vaporilor in fractii individuale in coloanele de rectificare – sub presiune atmosferica sau in vid.

3) Condensarea vaporilor si racirea distilatelor lichide in condensatoare sau racitoare.

Cracarea termica si cocsarea se desfasoara pe baza proceselor amintite mai inainte, folosindu-se utilaje si instalatii speciale de exemplu instalatiile de cracare sunt prevazute cu camere de reactie, iar cele de cocsare cu cuptoare, camere speciale.

Procesul de cracare se desfasoara la temperaturi de 400 – 600ºC si la o presiune maxima de ≈ 70 at.

La presiuni inalte pana la ≈ 70 at, cracarea se face in faza lichida. La 1 – 2 at cracarea are loc atat in faza de vapori, cat si in faza lichida.

Instalatia de cracare este confectionata din oteluri speciale si executata pentru a rezista la presiuni cu mult mai ridicate, deci trebuie sa aiba un coeficient ridicat de siguranta.

Cracarea catalitica se desfasoara la aceleasi temperaturi ridicate dar la o presiune scazuta, apropiata de cea atmosferica, procesul avand loc in prezenta unui catalizator (silicati de aluminiu sau de aluminiu si maneziu).

Procesul de reformare catalitica pentru obtinerea hidrocarburilor aromatice se desfasoara cu un catalizator care poate fi molibden sau platina.

Piroliza (pirogenarea) consta in incalzirea hidrocarburilor la o temperatura mai inalta decat 650ºC si la o presiune in jurul celei atmosferice. Piroliza este o cracare termica dirijata, in care predomina reactiile de dehidrogenare si in care se formeaza cantitati mari de gaze cu continut ridicat de olefine. Reactiile se desfasoara la temperaturi foarte ridicate, la presiuni joase si intr-un timp scurt de contact. Se pirogeneaza de obicei, etan sau propan sau un amestec din aceste doua hidrocarburi. In lipsa acestora se pot pirogena unele motorine fractiuni de petrol lampant sau chiar benzina. Pirogenarea are loc in general in cuptoare tubulare, care se aseamana cu acelea de la instalatiile de cracare din rafinariile de petrol.

In industria petrochimica materia prima consta in hidrocarburi parafinice gazoase sub urmatoarele forme: ● gaze naturale, in care predomina continutul de metan; ● gaze de sonda cu continut de hidrocarburi C1 – C4; ● gaze de rafinare, in care se gasesc hidrocarburi parafinice, olefine, acetilene etc.

In industria petrochimica sunt necesare o serie de gaze care se obtin prin cracare termica, catalitica sau prin pirogenarea fractiunilor grele de titei, folosind procedeul de separare. In acest fel se obtine etilena, butelene (I-butan, n-butan, izobutena si cele trei butene).

De asemenea, pentru nevoile acestei industrii se folosesc instalatii de obtinere si separare a unor hidrocarburi aromatice pure. Unele dintre acestea constituie materii prime de baza pentru anumite ramuri ale industriei organice, ca industria colorantilor, explozivilor, solventilor etc.

Pentru separarea hidrocarburilor aromatice ca si pentru procesul de aromatizare se folosesc diferite procedee, unele dintre ele avand loc la temperaturi si presiuni ridicate.

Industria petrochimica foloseste in cea mai mare parte ca materii prime gaze si lichide. Numai in cazuri rare se utilizeaza produse solide ca de exemplu parafine. Produsele petrochimice, in marea lor majoritate au punctele de fierbere scazute.

Materia prima si produsele petrochimice sunt in general usor volatile, motiv pentru care depozitarea si transportul se pot efectua cu mari pierderi prin evaporare daca nu se iau masuri corespunzatoare, deci pericolul de incendiu si explozie este foarte mare.

In rezervoarele in care la fund este posibil sa se depuna un strat de apa si ventilele nu sunt izolate pentru a impiedica inghetul si ruperea lor, se pot produce scapari de produse, accentuandu-se astfel pericolul de incendiu.

Variatiile de temperatura intre zi si noapte provoaca o variatie a presiunii din rezervor. Gazele care se gasesc deasupra lichidului isi maresc volumul la ridicarea temperaturii si ies in atmosfera, dand posibilitatea evaporarii unor noi cantitati de produse din rezervor. La scaderea temperaturii volumului gazelor se micsoreaza, creandu-se in rezervor o depresiune, urmata de patrunderea in interior a aerului proaspat. „Rezervorul respira” si actioneaza ca o pompa, cu pierderi importante de produs prin evaporare, acestea fiind cu atat mai mari cu cat rezervorul contine o cantitate mai redusa de produs.

Produsele fabricate, ca negru de fum, gazul de sinteza, cele obtinute din omologii superiori ai metanului, din hidrocarburi olefinice gazoase, acetilena, hidrocarburi aromatice si altele se produc in instalatii tehnologice, care datorita parametrilor la care se lucreaza prezinta un accentuat pericol de incendiu.

Produsele de larg consum, cum sunt materialele plastice de toate categoriile (polietilena, polistiren, policlorura de vinil, poliuretani etc.)ca si cauciucurile sintetice, se obtin in instalatii tehnologice complexe, dintre care unele functioneaza la presiuni si temperaturi ridicate.


1.2. Principalele puncte vitale cu pericol de incendiu si explozie


In industria petrochimica si chimica, locurile principale unde pot izbucni frecvent incendii si explozii sunt:

1) Cuptoarele in care se produce ruperea si fisurarea conductelor sub forma de serpentina.

2) Conductele de distilare, cracare, ratificare si aparate de cedare a caldurii, care in urma coroziunii si eroziunii peretilor permit scurgerea produselor petroliere fierbinti, urmate de autoinflamarea acestora in aer.

3) Conductele tehnologice intre coloane si aparate in care produsele se vehiculeaza la presiuni mari, ca urmare a ruperii sau a fisurarii lor, defectarii garniturilor de la flanse, acestea fiind urmate in mod sigur de incendiu.

4) Separatoarele de gaze si de benzina, sensibile la surse de aprindere.

5) Instalatiile de rafinare a gazelor si distilatoarelor care functioneaza la temperaturi de 220 - 400ºC si mai mari si la presiuni de 10 – 20 at.

6) Statiile de pompare in special cele de mare presiune ca urmare a defectarii flanselor, distrugerii vanelor etc.

7) Instalatiile de deparafinare a uleiurilor.

8) Rezervoare speciale cu gaze lichefiate.


1.3. Conditii (situatii) de aparitie si de manifestare a incendiilor


In caz de avarie la instalatiile tehnologice din industria chimica si petrochimica, pericolul principal consta in scurgerea lichidelor si gazelor combustibile din conducte si rezervoare. Dupa inflamarea acestor produse la locul avariei situatia se complica in mod apreciabil. Situatiile cele mai complexe se creeaza in cazul izbucnirii incendiilor in urma unor avarii la coloanele pentru diferite tehnologii.

Din cauza amplasarii apropiate a instalatiilor, unele fata de altelel, si a legaturilor tehnologice intre diferite instalatii si aparate se creeaza pericolul extinderii in continuare a avariei, pentru a carei lichidare se cer importante forte si mijloace.

La oprirea prin avarie a procesului tehnologic pot sa apara gradienti mari de presiune si socuri hidraulice, ceea ce favorizeaza extinderea avariei si dezvoltarea mai intensa a incendiu.

Sub efectul caldurii, provenita de la flacari, utilajul tehnologic impreuna cu fluidele combustibile din interior se incalzesc foarte repede. In lipsa mijloacelor de protectie termica incalzirea este insotita de cresterea rapida a presiunii, deformarea si distrugerea utilajului tehnologic.

In unele cazuri, distrugerea utilajului se produce in urma unei explozii.

Actiunile intreprinse pentru lichidarea avariilor si incendiilor la instalatiile tehnologice, trebuie sa aiba la baza o serie de masuri dintre care se amintesc: ● reducerea marimii scurgerii de lichid si gaze in urma avariei; ● inlaturarea imediata a surselor posibile de aprindere; ● lichidarea zonei de gaze combustibile.

In caz de izbucnire a unui incendiu, in paralel cu reducerea scurgerii de lichid se iau masuri pentru protectia termica a utilajului tehnologic, in scopul prevenirii exploziilor.

Pentru stabilirea masurilor de lichidare a avariei si de stingere a incendiului este necesar sa se cunoasa, in primul rand, in ce conditii este posibil sa se produca spargerea sau fisurarea recipientelor, coloanelor si conductelor si, in al doilea rand, durata probabila de curgere a lichidelor combustibile. Cunoasterea cu precizie a acestor doua probleme este destul de dificila din cauza situatiilor, mereu in schimbare, care pot sa apara la producerea unei avarii sau incendii.

La curgerea lichidelor dintr-un recipient, presiunea, temperatura, volumul corespunzator fazei lichide si de vapori prezinta variatii. Caracterul variatiei acestor marimi depinde de intensitatea transferului de caldura intre recipient si flacari. In functie de valoarea debitului de lichid si a fluxului termic – pot avea loc mai multe regimuri de curgere care sunt diferite tocmai datorita variatiei parametrilor amintiti mai inainte. Daca afluxul de caldura este relativ redus, lichidul din recipient datorita evaporarii se raceste, presiunea cu timpul scade pana la cea atmosferica si curgerea se opreste. Un asemenea regim de curgere este sigur din punct de vedere al probabilitatii de producere a exploziei.

Daca recipientul se incalzeste intens, presiunea in interior se mareste continuu si in cazul in care acesta nu va fi redusa in timp scurt se poate produce o explozie.

Intre cele doua regimuri mentionate in anumite conditii se pot observa regimuri de curgere intermediare, cand presiunea in recipiente se stabilizeaza dupa crestere sau scadere si in continuare pana la curgerea integrala a fazei lichide, nu mai prezinta variatii.

In recipientele cu gaze, incalzirea sau racirea acestora se produce astfel incat temperatura in fiecare punct din volumul amestecului este la fel si depinde numai de timp.

Pentru aprecierea situatiei incendiului este necesar sa se dispuna de date referit 636c24g oare la debitul maxim si timpul de curgere a lichidului din sectorul avariat al utilajului tehnologic. Din cauza variatiei mari a situatiilor care pot sa apara la avarie sau incendiu, datele privind parametrii amintiti mai inainte nu pot fi obtinute cu precizie.

In incinta unei intreprinderi chimice sau petrochimice in anumite situatii deosebite aparute se poate ajunge la un incendiu de mari proportii datorita fie unor scurgeri masive de produse petroliere care cuprind mai multe instalatii, ca urmare, uneori, si a producerii unor explozii in serie sau distrugerii succesive a coloanelor si recipientelor lovite de schije. Astfel de incendii sunt foarte greu de stins, avand in vedere pericolul care se creeaza pentru personalul de interventie. Acest aspect prezinta o caracteristica importanta a incendiilor din obiectivele industriei chimice, care trebuie avuta in vedere la pregatirea interventiilor pentru stingerea operativa a incendiilor si lichidarea avariilor.


1.4. Recunoasterea incendiului


Organizarea si desfasurarea in bune conditii a actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor in obiectivele industriei chimice si petrochimice impune executarea de catre comandantul interventiei, ajutat de specialistii din aceste obiective, a unei recunoasteriama nuntite si calificate, care in afara cerintelor generale sunt obligati sa constate si problemele specifice, care sa ajute la luarea unor masuri, ca:

1) Inchiderea ventilelor si conductelor de transport a produselor petroliere, intreruperea alimentarii instalatiilor cu materii prime.

2) Cunoasterea caracteristicilor functionale ale instalatiei cuprinse de incendiu si a celor invecinate.

3) Posibilitatea producerii unor explozii a amestecurilor de vapori-aer sau gaze-aer, care pot deteriora si distruge instalatii sau surpa elemente de constuctie, creand noi focare de ardere, in special in locurile de scurgere a gazelor, vaporilor si lichidelor combustibile.

4) Ermetizarea zonei incendiate si punerea in functiune a instalatiilor de stingere cu abur si gaze inerte.

5) Existenta si starea sistemului de canalizare de pe teritoriul obiectivului, posibilitatile de propagare, oprire si stingere a incendiului.

6) Aparitia pericolului de intoxicare cu gaze sau lichide foarte toxice ca, oxid de acetilena, sulfuri, clor, amoniac, acid cianhidric, oxizi de azot, alcooli etc.

7) Asigurarea interventiei cu substante de stingere adecvate refulate prin tunuri sau tevi cu diametre mari, tinand seama in mod deosebit de particularitatile folosirii apei pentru stingerea incendiilor si racirea aparaturii in pericol.

8) Lichidarea cu spuma, pulberi stingatoare sau apa sub forma de jet sau pulverizata a incendiilor de substante combustibile revarsate, spalarea si captarea lor in spatii special amenajate.

La repartizarea fortelor si mijloacelor pentru interventie la incendii trebuie sa se asigure:

1) Punerea in functiune a tuturor mijloacelor de stingere, in special cele cu aburi si apa, si inlaturarea procedurii unor eventuale explozii, prin izolarea instalatiilor respective.

2) Racirea intensa a elementelor de constuctie si a aparatujului tehnologic (in special a celui fara izolatie tehnologica), expune la efectul caldurii si temperaturii ridicate.

3) Evacuarea instalatiilor (conductelor si aparatelor etc.) de produse petroliere, folosind abur – actiune intreprinsa cu sprijinul si controlul specialistilor care conduc lichidarea avariei.

4) Alegerea pozitiilor sefilor de teava, astfel incat sa fie feriti de efectele unor eventuale explozii, ale jeturilor de lichid, gaze sau acizi.


2. Stingerea incendiilor in rafinarii


Incendiile la instalatiile de prelucrare a titeiului si a produselor petroliere se manifesta cu mare intensitate, creand pericol permanent de explozie a aparaturii sau a amestecurilor de vapori inflamabili si aer in special in spatiile inchise.

Succesul in lupta contra incendiilor la intreprinderile industriei de prelucrare a titeiului este imposibil de obtinut fara selectionarea justa si prealabila a unor probleme organizatorice.

Pentru stingerea operativa a incendiilor este necesara o colaborare stransa intre pompieri, tehnologi si diferiti specialisti.

Pompierii trebuie sa cunoasca bine particularitatile obiectivelor si ale instalatiilor individuale, procedeele de stingere la fiecare instalatie si aparat, prioritatile privind protectia si racirea lor etc.

De mare importanta este concentrarea rapida la incendiu a efectivelor si mijloacelor de stingere ale obiectivului respectiv, ale intreprinderilor vecine, conform planului de aparare, precum si ale unitatilor de pompieri militari.

Un numar mare de exemple demostreaza ca la stingerea incendiilor trebuie sa se acorde atentie deosebita tehnicii securitatii persoanlului si participarii la actiunea de stingere a specialistilor din conducerea obiectivului si a unitatilor de pompieri militari.


2.1. Stingerea incendiilor in cuptoarele tubulare


Cu toate ca exista o oarecare diversitate in constructia cuptoarelor, determinata de destinatia si regimul diferit de functionare, cauzele incendiilor, de obiecei, constau in arderea sau deteriorarea serpentinelor din cuptor si aparitia curgerii la coturi.

Producerea incendiilor in cuptoarele tubulare se datoreste coroziunii, fisurarii sau smulgerii tevilor, incetarii circulatiei lichidului incalzit in cuptor si depunerii cocsului in interiorul tevilor.

La instalatiile care lucreaza cu presiune marita si temperatura inalta, de exemplu la instalatiile de cracare, spargerea tevilor se caracterizeaza prin formarea unei fante longitudinale de la 60 la 150 mm cu latimea pana la 30 mm.

Produsul care se scurge de obicei nu ajunge sa arda in intregime in camera cuptorului, o buna parte din el se imprastie pe vatra cuptorului, patrunde in canalul principal de gaze de ardere si uneori se scurge si in exterior. In acest caz, in spatiul cuptorului se produce o ardere puternica a jetului de lichid si stratului colectat pe vatra cuptorului.

Lipsa cantitatii de aer in spatiul cuptorului face sa se produca o mare cantitate de fum si de flacari, ca urmare a arderii vaporilor scapati prin neetanseitati, fante si deschideri pentru explozie.

Temperatura in cuptor pe timpul incendiului nu va depasi temperatura obisnuita din timpul lucrului si deci nu apar probleme pentru integritatea constructiei cuptorului. In schimb, flacarile care razbat prin toate crapaturile, insotite de fum negru si dens exercita o influenta daunatoare asupra elementelor de constructie exterioare cuptorului si mai ales asupra celor metalice ale pasarelelor de lucru, estacadelor, carcasei cuptorului etc.

Sub efectul caldurii, constructiile metalice se incalzesc puternic; la o actiune prelungita a incendiului ele devin incandescente, deformandu-se partial.

O situatie similara are loc si la cosul metalic de fum, in cazul cand tevile din cuptor se ard, din care cauza lichidul incalzit se revarsa pe vatra cuptorului si patrunde in canalul orizontal al cosului de fum. Aceasta incepe sa se incalzeasca intens pe intreaga inaltime, mai ales la partea de jos si de mijloc (in conditiile bune de aspiratie a aerului), devenind, dupa 5 – 10 min, de culoare rosu inchis, apoi rosu violet (700 – 900ºC), ceea ce creeaza conditii pentru deformarea lui. Cel mai periculos moment poate sa apara cand la dilatarea cosului de inaltime se rupe unul din tiranti, fapt ce determina slabirea stabilitatii si caderea lui.

Pentru stingerea incendiilor in cuptoarele tubulare este necesar sa se rezolve mai intai doua probleme principale:

1) Stingerea produsului, care arde in cuptor si canalele orizontale.

2) Protejarea elementelor de constructie mai ales cele metalice (pasarelele de serviciu, cosul de fum, fermele si acoperisul cuptorului etc.), pentru a nu se deforma in urma efectului direct al incendiului si gazelor calde.

Stingerea incendiului in cuptor se realizeaza de catre personalul care actioneaza la prima interventie pe locul de munca. Mai intai se opresc pompele care alimenteaza cuptorul si se sting injectoarele. Dupa aceea se pun in functiune instalatiile de stingere cu abur. Aburul se refuleaza in camera de ardere, la coturi si la nevoie in cosul de fum. Presiunea din cuptoare se reduce prin linia de avarie, iar din aparate la facla.

O oprire totala a patrunderii produsului in spatiul cuptorului se poate obtine prin evacuarea produsului din serpentina cu ajutorul aburului, in directia iesirii produselor din cuptor, de exemplu in aparatul sau instalatia tehnologica, ori de catre un recipient de avarie.

Pentru stingerea incendiilor din interiorul cuptoarelor tubulare nu pot fi folosite alte substante stingatoare, cum ar fi apa sub forma de jet deoarece s-ar putea deteriora constructia cuptorului (caramizi, pereti refractari, tevi sub forma de serpentina etc.).

Daca nu exista posibilitatea de stingerea incendiului dureaza o perioada de timp mai indelungata se continua racirea constructiilor metalice pana la incetarea arderii produsului revarsat in camerele cuptorului si in canalul principal de gaze de ardere.

Cosurile de fum se pot raci cu 2 – 4 jeturi de apa refulata din directii diametral opuse. Racirea unilaterala provoaca deformarea cosului in directia in care se actioneaza cu teava, aceasta putandu-se surpa. Actiunea cu tevile incepe simultan de la partea de sus a cosului, mai putin incinsa.

Daca elementele de constructie ale cuptorului in momentul punerii in functiune a agentului de racire nu depasesc 600 – 700ºC, pasarelele de serviciu, carcasa si acoperisul cuptorului se racesc cu apa pulverizata. La temperaturi mai ridicate de 800 - 900ºC, actiunea de racire se poate incepe cu spuma cu coeficient mare de infoiere si continua cu apa pulverizata.

Manuirea tevilor cu apa trebuie efectuata cu multa atentie, fiind indreptate numai asupra locului catre care a fost indreptat.

Ceea ce s-a aratat ca procedee foloseste pentru stingerea incendiilor la cuptoarele tubulare, este valabil si pentru incendiile izbucnite in cadrul scurgerii lichidelor combustibile din conductele de retur (coturi sau returbenti).


2.2. Stingerea incendiilor la coloanele de rectificare, in general a coloanelor tehnologice cu lichide combustibile


Incendiile la coloanele de rectificare si la altele asemanatoare se produc, de regula, in cazurile in care peretii coloanei si claviatura de tevi a aparatajului tehnologic sunt cuprinse de flacari, ca urmare a autoinflamarii amestecului fractionat scapat din coloana si incalzit peste temperatura, de autoinflamare (mai ales la partea inferioara a coloanei), sau datorita focului deschis folosit pentru respectarea regulilor si normelor de prevenire a incendiilor.

Daca pe suprafata coloanei nu exista izolatie sau protectie ea incalzeste repede intreaga suprafata, ducand la spargerea corpului coloanei, ca urmare a cresterii presiunii din interior si trecerii produselor din faza lichida in cea de vapori. In cazul in care exista un strat de izolatie compacta, diferitele portiuni de izolatie se desfac si cad, ramanand ca arderea vaporilor care ies sub forma de torta sa fie lichidata.

La acest gen de coloana mai poate sa apara si cazul in care izolatia termica imbibata puternic de produs se poate aprinde; intr-o asemenea situatie, intreaga suprafata este cuprinsa de incendiu reprezentand un mare pericol pentru coloanele si instalatiile invecinate, deoarece temperatura se ridica la 900 - 1000ºC, iar in cazul unei densitati marite a instalatiilor acestea se pot deforma sau degrada grav, in mai putin de 20 min.

Pe timpul actiunilor de stingere a focarelor locale pe coloane in mod normal procesul tehnologic nu se va intrerupe, totusi, in cazul unor incendii de mari proportii, instalatia se opreste si se trece la golirea rapida a coloanei si la umplerea ei cu abur.

In actiunea de stingere a incendiilor pot sa apara greutati mari in cazul in care coloanele nu sunt prevazute cu instalatii de golire rapida.

Pentru lichidarea flacarilor de la exteriorul coloanelor se folosesc jeturi compacte de apa, refulate din tunuri fixe sau din tunurile masinilor de incendiu si tevi montate pe autoscarile mecanice amplasate cat mai aproape de coloane, spre a folosi corespunzator forta de soc a jeturilor.

In interiorul coloanelor, in care procesul tehnologic are loc sub presiunea atmosferica, nu este posibil sa se produca un proces de ardere.

In coloanele in care procesul tehnologic se desfasoara in vid, este posibil ca in interiorul lor sa se produca o explozie, atunci cand apar neetanseitati in peretii si armaturile coloanelor respective, si exista surse de foc deschis in apropiere.

Un incendiu aparut la coloane, in prima lui faza poate fi stins de personalul muncitor de pe locul de munca, adica de pe prima interventie, daca aceasta este bine organizata si instruita.

Incendiile de scurgeri de produse in cantitati reduse se lichideaza cu stingatoare cu spuma chimica si jeturi de abur din instalatiile fixe.

In actiunea de stingere a incendiului comandantul interventiei trebuie sa aiba in vedere si realizarea racirii coloanelor si a aparatajului din apropierea focarului cu tunuri sau tevi cu jeturi puternice de apa.

In conditiile unui incendiu dezvoltat, cand procesul de ardere are loc pe intreaga coloana, actiunea de stingere se reduce la refularea unor jeturi puternice de apa sau spuma asupra coloanei respective precum si la racirea cu apa pulverizata la instalatiile invecinate. De asemenea, se umple coloana cu abur si se decupleaza din schema tehnologica a instalatiei. Aceste operatii trebuie executate de personal calificat sub directa indrumare si supraveghere a conducerii tehnice a obiectivului sau a instalatiei respective.

Pentru reusita actiunii de stingere, tevile se dispun astfel incat lichidarea incendiului sa se realizeze simultan pe intreaga circumferinta a coloanei, actionandu-se in acest scop cu un numar variabil de tevi la partea superioara a coloanei, la cea inferioara si la mijloc, stabilite de comandantul interventiei, sau din timp. Tevile se vor actiona de pe sol, pasarelele de serviciu sau alte constructii, fara a fi periclitata securitatea servantilor.

Daca incendiul a cuprins o grupa de coloane si s-a produs deformarea conductelor si a unor elemente de constructie ale coloanelor, urmate de imprastirea lichidului combustibil pe sol, el se lichdeaza cu jeturi de pulberi stingatoare, de apa sau de spuma.

Daca se produc deversari mari de lichid, este necesar sa se amenajeze diguri, santuri sau bazine de captare prevazute cu inchideri hidraulice. La inceput se actioneaza intens pentru reducerea intensitatii de ardere, se cupleaza coloanele si conductele avariate si se intensifica refularea aburului la partea de jos a coloanei, apoi se avanseaza cu tevile spre coloanele incendiate, atacul cu apa efectuandu-se de sus in jos.

Pentru a stinge un incendiu de lichid combustibil revarsat in caz de vant se actioneaza in directia de bataie a acestuia, substanta stingatoare trebuie refulata din tevi pe intreaga suprafata. Daca nu este vant, directia de atac se alege de comandantul interventiei, astfel incat jeturile sa fie concentrate catre locul unde flacarile se desprind de lichid, realizandu-se rezerva de furtun necesara pentru manevrarea rapida a tevilor.

In cazul inceputurilor de incendiu produse la gurile de vizitare si ventilele de control se va pune in functiune si instalatia cu abur.

Incendiile din interiorul coloanelor in reparatie, unde de regula ard ramasitele de cocs, se pot lichida cu instalatii fixe de stingere cu abur. In acest caz, aburul se introduce in coloana, in principiu timp de cel putin 6 ore, dupa care se incepe racirea partii interioare a coloanei cu apa sau aer.

Pe timpul reparatiilor si reviziilor la coloanele de rectificare este posibil sa se produca si explozii de amestecuri de vapori cu aer, fenomen care poate avea loc in momentul deschiderii coloanei.

In conditiile dezvoltarii si modernizarii industriei chimice si petrochimice, se construiesc coloane de inaltimi din ce in ce mai mari si cu o „zestre” de lichide combustibile destul de ridicata, interventia pentru stingerea incendiilor la coloanele ce depasesc 40 m devine dificila. Pentru reusita actiunii de stingere se impune folosirea tunurilor fixe sau de la masinile de incendiu, cu batai si debite mari, precum si interventia de pe scarile automecanice de inaltime ce depasesc 45 m. In actiunea de stingere se conteaza foarte mult pe instalatiile fixe din dotare.


2.3. Stingerea incendiilor la condensatoare si racitoare


Condensatoarele si racitoarele se utilizeaza pentru separarea dintr-un mediu de vapori a unui lichid, care urmeaza sa fie apoi racit.

Cel mai mare pericol de incendiu il reprezinta condensatoarele care folosesc lichide de condensare inflamabile insolubile in apa, ca de exemplu benzina, ligroina, benzen, toluen etc. Datorita faptului ca nu intotdeauna se pot pot realiza legaturi etanse la conducte, este posibil, ca in timp, pe suprafata racita cu apa sa se adune un strat de lichid combustibil uneori in grosime de 2 - 3 cm. Pe aceasta suprafata, incendiul poate sa izbucneasca datorita autoinflamarii cocsului sau din diferite alte cauze. In acest caz, actiunea flacarilor si temperaturii asupra conductelor metalice, vanelor, constructiilor metalice invecinate ar putea produce deteriorarea acestora si chiar propagarea incendiilor in instalatiile tehnologice. Daca nu se intervine la timp, un astfel de incendiu ar putea cuprinde suprafete mari, pentru a carui lichidare trebuie sa se actioneze cu jeturi pulberizate de apa sau spuma in locurile unde s-a adunat o cantitate mai mare de lichide combustibile.

Jeturile de apa se vor indrepta mai intai spre racitoarele de jos (cand sunt amplasate in doua etape), apoi catre condensatoarele existente mai sus. Actiunea va fi desfasurata astfel incat flacarile sa fie indreptate intr-o singura directie si pe masura ce procesul de ardere este intrerupt, acestea sa fie impinse in directia curentilor de aer (vantului), avand in vedere necesitatea cuprinderii din doua parti a condesatoarelor si racitoarelor de tip cufundat.

La racitoarele umezite incendiile se produc la incetarea furnizarii apei pentru racirea serpentinei.

La condensatoarele si racitoarele de acest tip ard produsele gazoase care ies in exterior, precum si condensul, incendiul cuprinzand intreaga instalatie de condensatoare si racitoare.

Stingerea unui astfel de incendiu se realizeaza in ordinea: ● se va opri mai intai intreaga aparatura (intreruperea alimentarii cu materii prime, reducerea temperaturii etc.); ● se trece la interventia cu apa pulverizata, toate tevile fiind manevrate de jos in sus; ● daca incendiul cuprinde un grup de condensatoare, se actioneaza cu tevi din doua parti.

In cazul in care incendiul a cuprins condensatorul si lichidul care se scurge la canal se va actiona la inceput pentru stingerea incendiului din sistemul de canalizare, dupa care se va interveni la condensatoare. De regula, tevile vor fi manevrate in directia opusa curentului apei din sistemul de canalizare.

Incendiile izbucnite la condensatoarele prin amestec, ca urmare a opririi alimentarii cu apa pentru racirea produsului petrolier, se sting cu jeturi de apa refulate din cel putin doua tevi cu debite si presiuni mari. La asemenea incendii, dat fiind posibilitatea inflamarii unui amestec de vapori si aer si a procedurii unor explozii, se pot provoca accidente mortale; astfel de incendii se propaga la aparatele de condensare si racire de tipul coloanelor, la coloanele de rectificare etc.


2.4. Stingerea incendiilor la statiile de pompare


Incendiile la statiile de pompare sunt precedate, de regula, de un deranjament in functionarea conductelor sau pompelor, urmat de scurgerea lichidelor combustibile vehiculate.

In raport cu concentratia vaporilor de lichide combustibile din casa pompelor sau din zona acestora, cand sunt amplasate in aer liber, se poate produce aprinderea sau explozia lor urmata de incendiu.

Exploziile sunt insotite de cele mai multe ori de distrugerea geamurilor si partiala a elementelor de constructie si conductelor.

Lichidul se revarsa in cantitati mari peste pragul usilor din casa pompelor si se imprastie pe terenul din jur. In interior temperatura incendiului poate sa ajunga dupa 20 – 25 min de la izbucnirea lui, la ≈ 900 – 1000ºC.

Dupa ≈ 40 min incep sa se distruga elementele de constructie incombustibile.



In caz de incendiu la o statie de pompare, se actioneaza imediat prin oprirea pompelor si inchiderea vanelor de pe conducte de transport a produselor petroliere. De asemenea, se deconecteaza circuitele electrice de forta, care alimenteaza agregatele de pompare.

Marea majoritate a statiilor de pompare fiind dotate cu instalatii de stingere cu abur sau cu spuma cu coeficient mare de infoiere, acestea se pun imediat in functiune de la ventilele montate, de regula, in exteriorul cladirii.

Daca instalatia nu functioneaza sau nu da randamentul necesar se trece imediat la stingerea incendiului cu spuma sau cu apa.

Spuma folosita trebuie sa aiba intensitatea de refulare corespunzatoare produsului care arde.

Este indicat sa se acopere cu spuma, cu caracter preventiv, pompele, vanele si conductele din zona incendiului, precum si cuva de retentie, in felul acesta inlaturandu-se posibilitatea inflamarii amestecurilor de vapori-aer, precum si a propagarii incendiului.

Concomitent cu refularea spumei asupra zonei incendiate se va actiona si la racirea constructiilor si elementelor de constructii din apropiere. La astfel de incendii trebuie asigurata de la inceput rezerva de spumant si de spumogen.


2.5. Stingerea incendiilor la rezervoarele de gaze lichefiate si de recipienti sub presiune


Concentrarea unor cantitati insemnate de gaze lichefiate in depozite de rezervoare este legata de posibilitatea izbucnirii unor explozii si incendii, in cazul in care prescriptiile de securitate nu sunt indeplinite.

Din cazurile de incendii cunoscute in ultimii ani, reiese ca gazele lichefiate patrund in atmosfera prin neetanseitate sau in urma unor avarii la rezervoare, instalatii si butelii. Daca produsul se aprinde imediat la iesirea lui in atmosfera, de exemplu din cauza descarcarilor electrostatice, temperaturile inalte sau a caldurii de frecare, are loc o ardere cu flacara, mai mica sau mai mare in functie de presiunea interna si de marimea sectiunii transversale a orificiului de iesire.

In cazul unor degajari bruste, cantitatea si compozitia produselor degajate, uneori nu se cunosc, ele formeaza un nor, iar in situatii exceptionale sunt chiar imperceptibile optic, la aceasta situatie contribuind si starea meteorologica. In cercurile de specialisti exista nedumeriri cu privire la mijloacele care trebuie folosite pentru preintampinarea eficace a unei situatii periculoase. Cunoasterea la timp a unei degajari este decisiva pentru combaterea cu sucees a unui incendiu.

La incendiile de rezervoare cu gaze petroliere lichefiate este posibil ca rezervorul cuprins de incendiu sa explodeze in momentul in care se ajunge la supraincalzire, respectiv, cand el nu poate rezista la presiunea formata, datorita maririi volumului gazelor din interior in urma actiunii caldurii, fapt care trebuie cunoscut. Pentru a impiedica acest fenomen, racirea cu apa trebuie sa fie foarte intensa, chiar de la inceputul stingerii. In special este important sa se raceasca acea parte a invelisului rezervorului, care corespunde spatiului de vapori.

In masura in care incendiul ameninta obiectivele amenintate urmeaza a le proteja cu jeturi de apa pulverizata, respectiv prin crearea perdelelor de apa. De obicei, nu se va actiona la stingerea incendiului la locul scaparii gazelor petroliere lichefiate, pana nu se va opri scurgerea acestora. Daca incendiul ar putea fi stins inainte de lichidarea scurgerii gazelor lichefiate, acestea s-ar putea imprastia si reaprinde, provocand un incendiu mare sau o explozie.

In afara instalatiilor fixe de racire cu apa, protectia rezervoarelor cu gaze lichefiate se poate asigura cu instalatii de pulberi stingatoare sau cu ceata de apa. Sistemul de protectie contra incendiilor se bazeaza pe ipoteza ca cel mai probabil incendiu va produce spargerea rezervorului.

Pe plan mondial se practica 4 feluri de instalatii care compun sistemul de stingere:

3. Stingerea incendiilor de materiale plastice si cauciuc


Utilizarea pe scara tot mai larga a materialelor plastice in industrie, constructii si alte ramuri de activitate genereaza o serie de probleme legate de prevenirea si stingerea incendiilor, aceasta datorita combustibilitatii a o buna parte dintre acestea, a unor proprietati ca topirea si picurarea la temperaturi relativ scazute, degajarea de gaze toxice in urma arderii etc.

Din punct de vedere al comportarii la foc se distinge urmatoarele tipuri de materiale plastice: ● materiale cu ardere rapida si stingere dificila (materiale poliacrilice); ● materiale cu ardere lenta care se autointretin (acetatul de celuloza plastifiat cu peste 50% plastifianti normali, polietilena si polipropilena, polistiren, poliuretan); ● materiale cu ardere foarte lenta care se autointretin (acetat de celuloza si PVC plastifiat cu mai putin de 50% plastifianti normali, polietilena ignifugata, rasini epoxidice, rasini fenolice); ● materiate autostingatoare (acetat de celuloza si PVC plastifiat cu intarzietori de flacara, poliamide, poliesterul clorat, rasina de melamina); ● materiale necombustibile, care se carbonizeaza fara flacara (policarbonati, rasini fenolice cu adaosuri minerale).

Materialul plastic combustibil continua sa arda mai rapid sau mai incet dupa indepartarea flacarii de aprindere, in timp ce un material plastic autostingator nu arde decat in interiorul unei flacari, stingandu-se dupa indepartarea ei.

Materialele plastice supuse timp indelungat la temperaturi cuprinse intre 100 si 150ºC se descompun termic.

In raport de compozitia lor, materialele plastice pe timpul arderii, respectiv a incendiului se comporta diferit. In timp ce unele dintre ele ard cu flacara luminoasa, in cele mai dese cazuri de culoare galbuie si cu degajari de fum intens si gaze iritante (ca de exemplu PVC, polietilena, poliamide, polistiren, poliuretani, celuloid etc.), altele ard cu flacari mici si cu degajari slabe de fum (rasini fenolice, plexiglas etc.).

Viteza de ardere depinde foarte mult de energia proprie de ardere a materialului plastic respectiv.

Cu cat aceasta este mai mare, cu atat materialul plastic arde mai repede. Unele incendii s-au propagat extrem de rapid datorita intensei calduri care se degaja pe timpul arderii materialelor plastice. La arderea unor materiale plastice se degaja vapori de disociere care se aprind incepand de la 240ºC. Un asemenea caz este extrem de periculos, deoarece se pot forma rabufniri de flacari si chiar usoare explozii.

In tabelul 15 este aratat modul de comportare al materialelor plastice la incendiu.


Tabelul 15


Comportarea materialelor plastice la incendiu


Materialul

Combustibilitate

Forme de funingine

Flacara

Toxicitatea gazelor de ardere

Actiune iritanta







Polietilena

Combustibil


Centrul flacarii albastru



Polistiren (masiv)

Combustibil


Normala



Poliamida

Combustibil


Normala



Poliester (fibre de sticla)

Combustibil


Normala



Poliester (armat cu polistiren)

Combustibil


Normala



Fluoretilena

Combustibil



Foarte toxic (perfluoretilena)

Prin acid fluorhidric (de la 180ºC)

PVC dur

Autostingatoar


Verzuie, scanteitoare

Pericol de arsuri (acid clorhidric) la concentratii mari

Prin acid clorhidric la concentratii scazute

PVC moale

Combustibil




Idem

Idem

Idem

Polistiren (spuma)

Autostingator


Normala



Aminoplastic

Necombustibil




Puternica prin amoniac si amine

Fenoplaste

Necombustibil



Pericol de arsuri

Prin fenol la concentratii scazute

Acetat de polivinil

Combustibil


Normala


Prin acidul acetic

Alcool polivinilic

Combustibil


Normala


Prin aldehida acetica

Polimetacrilat

Combustibil


Scanteitoare

Pericol de otravire acuta

Prin monomerii esterului chiar la concentratie scazuta

Acetat de celuloza

Combustibil


Galben



Nitrat de celuloza

Combustibil (exploziv)


Arde cu zgomot

Pericol de otravire acuta

Gazele rezultate actioneaza in timp

Cauciuc sintetic

Combustibil


Normal


Gazele gretoase produc senzatie de voma

Poliuretan

Combustibil


Albastruie

Otravire posibila cu izocianati


Rasina siliconica

Autostingator


Normal



Alopren

Autostingator


Verde scanteietoare

Pericol de arsuri (acid clorhidric)

Prin acid clorhidric in concentratii scazute


Aschiile si praful de materiale plastice sunt deosebit de periculoase, chiar si acelea care sunt sub forma de placi sau de piese profilate rezista bine la foc. In cazul acesta trebuie sa ne asteptam la posibilitatea unei explozii de praf, care se incarca electrostatic foarte rapid. La incendiile de proportii normale pot apare temperaturi de 700 – 1200ºC.

Dintre particularitatile incendiilor de materiale plastice se citeaza:

1) Topirea, proprietate care apare sub efectul caldurii. In afara de faptul ca prin topire se favorizeaza arderea, exista pericolul ranirii datorita picaturilor fierbinti sau aprinse care cad pe suprafata corpului. Tendinta de a forma picaturi o au mai ales polietilena, clorura de polivinil si poliamidele. Aceste materiale au un punc de topire bine definit, la care incepe curgerea topiturii.

2) Toxicitatea produselor de ardere, rezultate in urma arderii materialelor plastice, constituie o particularitate de care trebuie sa se tina seama. Dintre cele mai toxice produse se citeaza acizii anorganici in concentratie mai ridicata, care produc arsuri cailor respiratorii. Efecte toxice puternice produc nitrilii care iau nastere la descompunerea si arderea nitrilului de poliacril. In cazul incendiilor mocnite, un aport redus de oxigen poate favoriza formarea acidului cianhidric, iar la arderea nitrocelulozei se dezvolta cantitati mari de oxizi de azot (cu efect ilariant).

Unele materiale plastice produc, in urma arderii, substante cu efect iritant (de exeplu amoniac, amine, acid acrilic, aldehide, acizi organici etc.).

O pozitie intermediara ocupa fenolul, care prezinta atat efecte toxice, car si efecte iritante (in cazul incendiilor de fenol, rasini epoxidice si cauciuc natural).

Concentratiile maxime ale catorva substante toxice care pot aparea in cazul arderii materialelor plastice, concentratii la care se poate lucra aproape timp de 8 h, fara periclitarea sanatatii sunt aratate in tabelul 16.








Tabelul 16


Concentratiile maxime ale catorva substante toxice


Denumirea substantei

Concentratia [mg/m3]

Denumirea substantei

Concentratia [mg/m3]

Acid cianhidric


Nitril acrilic


Aldehida formica


Etilamina


Anilina


Oxid de carbon


Caprolactama


Amoniac


Oxizi de azot (NO2)


Aldehida acetica




Acid clorhidric


Metacrilat de metil


Fenol


Stiren


Acid acetic


Bioxid de carbon



Principala cauza a toxicitatii gazelor produse la arderea materialelor plastice o constituie continutul ridicat de oxid de carbon: ● la un volum de numai 0,06% devine toxic; ● la o concentratie de 0,09% apar dureri de cap si greturi; ● la 0,15% pericolul devine mortal; ● la 1% moartea se produce intr-un timp relativ scurt.

Dintre materialele plastice utilizate pe scara larga, urmatoarele se remarca prin degajarea unor gaze toxice in cantitati periculoase: ● poliuretanul; ● clorura de polivinil; ● politetraflorura de etilena; ● celuloidul.

La arderea poliuretanului, in lipsa de aer se dezvolta acid cianhidric, in cantitate care prezinta un pericol mai mare decat oxidul de carbon. In cazul arderii materialului moltopren, mult utilizat la tapisarea mobilei, la decoruri teatrale etc. se dezvolta oxid de carbon si izocianati.

Celuloidul trebuie considerat, din cauza combustibilitatii lui si a posibilitatii de descompunere ca cel mai periculos material plastic. Este suficienta descompunerea a 400 g celuloid intr-o camera inchisa de 100 m3, pentru a se obtine o concentratie de gaze toxice sufocante cu efect mortal rapid.

Stabilirea gradului de toxicitate este absolut necesara pe timpul actiunii de stingere, deoarce numai astfel se pot lua masurile necesare. Folosirea mastilor de gaze in general nu este indicata, doarece pe timpul incendiilor de materiale plastice floculatia de funingine infunda in scurt timp filtrul. Se pot folosi aparate izolante.

3) Degajarea de fum su funingine constituie o alta particularitate a incendiilor de materiale plastice; se formeaza cantitati apreciabile de fum dens si opac, precum si funingine, chiar daca arderea are loc in spatii deschise cu circulatie suficienta de abur.

4) Una din proprietatile negative ale materialelor plastice o constituie si pierderea rezistentei mecanice, sub actiunea caldurii, incepand chiar de la 80ºC. Din aceasta cauza pe timpul incendiului se produc o serie de dificultati care ingreuiaza actiunea de stingere (propagarea rapida a arderii, tendinta de picurare si de prabusire etc.).

Incendiile de materiale plastice se pot imparti in: ● incendii pe timpul desfasurarii proceselor de fabricatie a materialelor plastice; ● incendii de materiale plastice utilizate in diferite domenii (constructii, articole de uz casnic etc.); ● incendii de celuloid; ● incendii de cabluri si conducte izolante cu asemenea materiale.

La recunoastere, in afara prescriptiilor regulamentare de ordin general trebuie sa se stabileasca urmatoarele:

1) Pericolul de explozie al aparaturii (reactoare, coloane distilare, recipiente etc.).

2) Locul unde s-a declansat incendiul si sub forma se gaseste materialul care arde.

3) Posibilitatea revarsarii lichidelor, scurgeri vaporilor si gazelor, precum si posibilitatea evacuarii continutului din rezervoarele si recipientele periclitate.

4) Existenta si posibilitatea folosirii imediate a mijloacelor de stingere existente in sectia respectiva (daca instalatii fixe nu s-au declansat automat), ca stingatoare manuale in scopul localizarii sau lichidarii incendiului.

5) Posibilitatea preintampinarii revarsarii lichidelor, solutiilor sau topiturilor de materiale plastice, din aparaturi si conducte deteriorate sau defecte.

6) Posibilitatea de oprire a alimentarii instalatiei cu materii prime si de evacuare a produselor periclitate sau cu tendinte de revarsare sau in cel mai rau caz de localizare cu diferite ventile, vane etc.

7) Necesitatea racirii diferitelor rezervoare, recipiente, conducte, coloane etc. si chiar a elementelor de constructii care sunt supuse actiunii flacarii sau temperaturilor ridicate.

8) Posibilitatile de intindere a incendiului prin elemente de constructie, conducte si alte instalatii.

9) Posibilitatea de picurare a diferitelor materiale plastice existente in stare topita.

10) Substantele stingatoare cu cea mai mare eficienta, in raport de natura materialului care arde.

Avand in vedere particularitatile incendiilor de materiale plastice expuse mai inainte se impune ca la interventiile pentru stingerea a incendiilor sa se ia anumite masuri de precautie.

In general se va actiona cu mijloace si se vor folosi metode de stingere proprii incendiilor de substante organice. In aceste cazuri eficienta cea mai mare se obtine actionand cu apa pulverizata asupra focarului incendiului. Orice tip de material plastic care arde poate fi stins cu apa. Atunci cand alaturi de materialul plastic ard si alte substante care nu pot fi stinse cu apa (grasimi, uleiuri etc.) se va utiliza spuma mecanica sau chimica si pulberile stingatoare. Actiunea de stingere cu pulberi stingatoare este destul de eficienta, mai ales la materialele plastice care ard incet, fara flacara prea mare, chiar si in stare de incandescenta sau carbonizata.

Incendiile mai mici pot fi stinse si cu bioxid de carbon, hidrocarburi halogenate sau cu stingatoare manuale. Acestea se utilizeaza mai ales la inceputuri de incendii si la incendii care nu pot fi stinse cu apa sau spuma (instalatii electrice, agregate de valoare etc.).

Cele mai bune rezultate la stingerea incendiilor de celuloid se obtin prin folosirea apei pulverizate, ale carei picaturi sa aiba diametrul de la 0,3 la 1 mm. De cele mai multe ori insa, in special la folosirea apei sub forma de jeturi puternice, se obtine numai o actiune de lichidare a flacarilor, celuloidul continuand sa se descompuna pana la completa lui disparitie. Calculele teoretice, confirmate in mare masura si de practica stabilesc pentru stingerea incendiilor de celuloid un debit de aproximativ 1100 l/min (calculul s-a facut pentru stingerea a 1000 kg celuloid).

Bucatile mici de celuloid se sting prin acoperirea lor cu spuma si mase pulverulente.

In spatiile inchise unde arde celuloid nu se patrunde inainte de asigurarea unei ventilatii puternice, aceasta datorita pericolului de explozie creat de gazele rezultate din descompunerea si arderea celuloidului.

La incendiile de celuloid se vor organiza posturi de supraveghere dotate cu mijloace de stingere pentru lichidarea arderii celuloidului transportat de curentii de aer.

Deoarece fumul produs de arderea unor cantitati mari de materiale plastice contine o proportie insemnata de particule solide care pot imbacsi filtrele mastilor, pentru protectia respiratiei se impune utilizarea aparatelor izolante.

In anumite situatii, echipa dotata cu aparate izolante trebuie sa patrunda in interior pe o anumita adancimce destul de mare. In acest caz trebuie sa se asigure urmatoarele conditii: ● echipa trebuie sa dispuna de mijloacele necesare (corzi de salvare, cod de semnale etc.) pentru a se putea retrage in caz de pericol, cat mai repede; ● comandantul interventiei sa fie informat in permanenta asupra situatiei echipei pe tot timpul interventiei in mediul periculos; ● comandantul interventiei sa poata afla despre situatia echipei chiar daca aceasta nu mai da nici un semnal; ● sa existe posibilitatea gasirii rapide a membrilor echipei in cazul in care acestia si-au pierdut cunostinta; ● sa dispuna de o a doua echipa pe care s-o trimita in caz de nevoie in ajutorul primei echipe.

In cazul in care pompierii actioneaza in imediata apropiere a focarului de incendiu trebuie avut in vedere pericolul prezentat de topirea materialului plastic.

Dupa stingerea incendiilor aerisirea incaperilor este obligatorie, iar in cazurile in care dezvoltarea incendiului si masurile tactice o permit, aerisirea se va face chiar in cursul operatiilor de stingere.

La fabricile producatoare de obiecte de cauciuc se va asigura stingerea incendiului cu spuma, pulberi stingatoare, gaze inerte si apa pulverizata. La cauciuc brut se vor utiliza jeturi compacte de apa refulata prin tunuri si tevi cu ajutaje mari, iar dupa reducerea intensitatii de ardere se va actiona cu apa pulverizata si spuma. Deschiderile instalatiilor si elementelor de constructie se vor raci cu apa.

La nevoie se vor lua masuri de evacuare a cauciucului (produselor) din compartimentul incendiart si din cele vecine, folosind personalul si mijloacele din obiectiv (autoincarcatoare, transportoare, electrocare).


4. Stingerea incendiilor la fabricile de lacuri, vopsele si coloranti


Incendiile de astfel de produse se caracterizeaza prin posibilitatea producerii unor explozii destul de puternice in spatii intinse punand in pericol viata oamenilor prezenti aici, deoarece in unele sectii de productie se folosesc substante inflamabile ca lacuri, diluanti, solventi, uleiuri, care pot forma cu aerul amestecuri explozive.

ATENTIE. Marea majoritate a pigmentilor folositi in industria lacurilor, vopselelor si colorantilor, in suspensie in aer se formeaza amestecuri explozive.

Colorantii organici sub forma de pulbere sunt substante combustibile care prezinta, in general, pericol de incendiu si explozie. De asemenea, incendiile de lacuri si vopsele combustibile, in anumite situatii favorizeaza propagarea rapida a incendiului pe mari suprafete si crearea de noi focare, care pot cuprinde depozite de produse finite, laboratoare, posturi de transformatoare, statii de incarcare a acumulatoarelor, sectii cu pericol deosebit de incendiu cum ar fi sectia de nitro, magazii de nitroceluloza etc.

Incendiul devine foarte periculos in cazul in care cuprinde butoaie cu diluanti sau vopsele inflamabile depozitate in stive. Datorita incalzirii excesive a butoaielor acestea explodeaza, de cele mai multe ori in serie, devenind uneori adevarate „proiectile”, facand foarte dificila actiunea de interventie pentru lichidarea incendiului.

Pentru reusita stingerii unui incendiu de lacuri si vopsele se impun urmatoarele: ● cunoasterea temeinica si prealabila a obiectivului; ● cunoasterea temeinica si prealabila a obiectivului; ● alarmarea operativa si deplasarea in timp util a fortelor; ● concentrarea de la inceput a unui insemnat numar de forte si mijloace; ● alegerea corespunzatoare a substantelor de stingere in functie de caracteristicile produselor care ard; ● punerea unui accent deosebit pe limitarea propagarii incendiului si lichidarea focarelor mici raspandite pe teritoriul intreprinderii; ● prevenirea exploziilor de recipienti si butoaie prin actiuni intense de racire, cu precadere la sectia nitro si depozitul de nitroceluloza; ● depistarea cu sprijinul cadrelor tehnice din intreprindere si prin cunoasteri continue, a celot mai periculoase puncte; ● crearea rezervelor de apa si spumanti.

In actiunea de stingere se va asigura de la inceput ermtetizarea spatiului incendiat si punerea in functiune a instalatiilor de inundare cu aburi sau gaze inerte. Se vor realiza dispozitive circulare pentru atacul incendiului, racirea continua a instalatiilor si constructiilor cu jeturi de apa compacte si pulverizate.

Incendiile de lacuri se vor stinge cu apa pulverizata, spuma sau pulberi stingatoare. Butoaiele din vecinatatea incendiului se vor raci cu jeturi de apa pentru a preveni aruncarea capacelor si raspandirea continutului. Pentru protectia personalului de interventie se vor folosi aparate izolante.

Incendiile de pigmenti izbucnite pe o suprafata descoperita se sting cu apa pulverizata sau spuma cu coeficient mare de infoiere.

Pentru lichidarea incendiilor de coloranti se actioneaza cu apa pulverizata, spuma chimica sau spuma mecanica.

La stingerea incendiilor de lichide combustibile se aplica aceleasi procedee ca la stingerea incendiilor de produse petroliere cu exceptia produselor polare, care se sting cu spuma speciala, pulberi stingatoareadecvate si gaze inerte.

La stingerea incendiilor de anumiti alcooli se poate folosi si apa in cantitati care sa asigure diluarea acestora.

Din experienta practica reiese ca la incendiile de alcool etilic atacul cu spuma poate fi declansat numai dupa ce se inlatura posibilitatile scurgerii alcoolului si a spumei prin locurile avariate ale rezervorului. La astfel de incendii este recomandabil sa se evacueze alcoolul etilic din rezervor cu sifoane speciale daca nu exista rezevor de avarie.

Pentru reducerea intensitatii de ardere, in scopul salvarii rezervorului se recomanda folosirea apei pulverizate, refulata pe suprafata stratului superior de alcool.


5. Stingerea incendiilor de substante explozive si munitii


Substantele explozive (explozivi) in caz de incendiu se comporta diferit. Unele ard in aer liber incet si linistit, altele foarte repede, iar unele eplodeaza la ridicarea temperaturii relativ neinsemnata, precum si ca urmare a socurilor mecanice usoare.

Daca substantele explozive ard in aer liber, procesul de ardere are loc in mod obisnuit consumand oxigenul din aer.

Pulberile explozive si unele substante pirotehnice ard consumand oxigenul din oxidantii care fac parte din compozitia lor. Pe timpul declansarii exploziei se degaja o mare cantitate de caldura si produse gazose care ajung la temperaturi ridicate. Dilatarea acestor produse in urma incalzirii duc la o crestere brusca a presiunii. De exemplu, la explozia provocata de piroxilina, presiunea poate sa ajunga la 35000 at, iar temperatura produselor de ardere la 2500 – 2600ºC.

In conditiile unui incendiu in aer liber substantele explozive in afara de nitroglicerina si altele, ard incet, degajand multe funingine. Cand arde o cantitate mai mare de substanta exploziva brizanta (aproximativ 50 kg), arderea se poate transforma in explozie.

Trinitroglicerina constituie o exceptie intre substantele explozive brizante, deoarece este foarte sensibila la temperaturi ridicate si la socuri mecanice.

Fulminatul de mercur, picratii de argint si de cupru, azotatii de plumb, de potasiu etc., fac parte din substantele explozive de initiere. Aceste substante sunt extrem de sensibile la socuri mecanice si la temperaturi mari si explodeaza chiar la lovituri slabe, incalziri, frecari etc.

Exploziile in atelierele pirotehnice pot provoca distrugerea completa a cladirilor respective. Avariile si degradarile produse de explozie in spatiul inconjurator sunt provocate de: suflul exploziei, curentii puternici formati din masele de aer care se deplaseaza din spatiul inconjurator spre locul exploziei; efectul de compresiune si in special de destindere a aerului din cladirile vecine.

Efectele exploziei se pot manifesta si asupra digurilor de pamant. Golurile practicate in digurile de protectie pentru trecerea canalelor de conducte tehnologice duc totodata la slabirea rezistentei, putand fi distruse de explozie in aceste portiuni.

Suflul exploziei transmis in spatiile vecine prin golurile practicate in digurile de protectie are un puternic efect de distrugere. Astfel, canalele de conducte tehnologice constituie cai periculoase pentru transmiterea catre obiectivele vecine a efectelor exploziei. Aceste efecte sunt, cu atat mai mari, cu cat canalul este mai scurt si mai drept.

Distanta dintre cladiri si diguri influenteaza intr-o masura apreciabila dirijarea suflului exploziv.

Ca urmare a antrenarii de catre explozia a unor corpuri solide cu greutate destul de mare, provenite din distrugerea cladirilor si instalatiilor tehnologice se pot produce accidente umane sau avarii la constructiile situatie in spatiul inconjurator.

Chiar si la cladirile protejate impotriva suflului si curentilor de deplasare spre locul exploziei cu diguri corespunzatoare se pot produce unele degradari, de importanta mai redusa, ca urmare a efectului de destindere a aerului din cladire imediat dupa explozie, fenomen ce determina smulgerea panourilor usoare ale usilor si ferestrelor.

Comandantul interventiei trebuie sa prevada posbilitatea exploziilor in serie, scoaterea din actiune a oamenilor si distrugerea instalatiei tehnice, daramarea constructiilor, blocarea cailor de acces si drumurilor spre sursele de alimentare cu apa. De asemenea, trebuie sa se prevada posibilitatea intensificarii incendiului si a aparitiei unor noi focare din cauza exploziilor.

La recunoastere va trebui sa se stabileasca: ● felul substantelor explozive, care se afla la locul incendiului, cantitatea, modul de dezvoltare, posibilitatea exploziilor, necesitatea si posibilitatea evacuarii substantelor explozive; ● pericolul pe care- prezinta procesul tehnologic; ● existenta instalatiilor fixe de stingere a incendiilor si posibilitatea folosirii lor. Stabilirea acestor probleme se face cu sprijinul specialistilor din obiectiv.

Avand in vedere ca explozia substantelor explozive se produce instantaneu, nu se impune o interventie pentru stingerea incendiilor.

Substantele explozive care ard se pot stinge. Eficacitatea stingerii va fi cu atat mai mare cu cat vor folosite mai rapid mijloacele de stingere. Cea mai eficace substanta stingatoare este apa refulata sub forma de jeturi compacte si pulverizate. Refularea jeturilor de apa in incaperi in care exista subtante explozive foarte sensibile la socuri mecanice se va face cu multa precautie. Un jet puternic de apa poate provoca caderea sau zguduirea substantelor explozive, precum si alte fenomene care contribuie la declansarea unei explozii.

In actiunea de stingere a incendiului de substanta exploziva in stare topita, jetul de apa se va indrepta spre suprafata ei pentru a rupe flacara. Substantele explozive topite se sting cu apa pulverizata in cantitati mari. Apa pulverizata se foloseste si la racirea substantelor explozive supuse actiunii temperaturilor ridicate, in special a celor care nu pot fi evacuate. Unele substante explozive ca piroxilena, pulberea neagra, daca se umezesc cu apa nu mai ard.

Cantitatile mici de substante explozive de tipul trotilului melinitei, tetrilului etc., pot fi stinse cu nisip sau cu paturi umezite.

Daca la locul incendiului se gasesc articole de pirotehnie, de tipul rachetelor, este posibila imprastierea lor si producerea de noi focare de incendiu.

Pentru reusita actiunii, comandantul interventiei trebuie sa asigure concentrarea rapida a fortelor si mijloacele necesare localizarii incendiului la locul de depozitare a substantelor explozive sau munitiilor, precum si racirea continua a vecinatatilor.

In spatiile unde se preteaza se poate trece la inundarea cu apa a substantelor explozive si a munitiilor.

Dupa o prealabila recunoastere si consultare cu specialistii se pot lua masuri de evacuare a substantelor explozive sau a munitiei din depozite incendiate, sub protectia jeturilor de apa.

Dispozitivele de stingere vor fi astfel realizate incat personalul si mijloacele de stingere sa fie aparate de efectul exploziei si de schije, folosind acoperirile terenului, gropile, parapetele si scuturile improvizate.

Actiunea de stingere va fi astfel conceputa si condusa incat sa se preintampine producerea de lovituri sau socuri, care sa determine explodarea substantelor explozive si a munitiilor.

Accesul persoanelor neangajate in actiunea de interventie in locurile care prezinta pericol este interzisa.


6. Stingerea incendiilor de ingrasaminte chimice


Ingrasamintele chimice care prezinta pericol de incendiu sunt cele azotoase si fosfatice, datorita descompunerii lor in substante oxidante sau formarii amestecurilor explozive cu aerul. Azotatul de amoniu intretine arderea si este capabil sa explodeze daca este incalzit intr-un spatiu limitat, care permite crearea unei presiuni inalte, cand este supus la socuri puternice cum ar fi cele produse de o substanta exploziva. Substantele organice si cele usor oxidabile pot sensibiliza azotatul de amoniu, facandu-l sa explodeze mai usor. Impurificarea azotatului de amoniu cu ulei, carbune sau alte substante combustibile, care actioneaza ca agenti de sensibilizare pot duce la explozia intregii mase.

Oxizii de azot gazosi (cu exceptia protoxidului de azot NO2), degajat la descompunerea azotatului de amoniu sunt extremi de toxici.

In cazul unui incendiu de ingrasaminte chimice, comandantul interventiei trebuie sa stabileasca substantele stingatoare in raport de cantitatea si caracteristicile ingrasamintelor care ard.

Pentru stingerea incendiilor se va folosi de regula apa refulata prin tunuri si tevi cu ajutaje mari inundand focarele de ardere.

Pe timpul actiunii de stingere se vor lua masuri de limitare a scurgerii topiturii de azotat de amoniu, in spatiile invecinate. De asemenea se va organiza evacuarea ingrasamantelor aflate pe directia de propagare a incendiului, folosind personalul din obiectiv, protejat impotriva substantelor toxice.

Cand sunt in pericol cantitati mari de azotat de amoniu sau cand incendiul a cuprins astfel de cantitati, trebuie luate masuri de protectia servantilor. Atacul focarelor de ardere trebuie sa aiba loc in directia curentilor de aer si de pe pozitii protejate de obstacole care trebuie sa fereasca personalul impotriva eventualelor eruptii. Tevile de refulare a apei se fixeaza in anumite dispozitive, chiar improvizate, iar servantii se vor retrage intr-un loc sigur. Actiunea de stingere se va executa cu prudenta, atunci cand se refuleaza apa asupra produsului topit, pentru a evita improscarea eruptiva a acestuia si propagarea incendiului. In caz de mare pericol zona inconjuratoare trebuie sa fie evacuata.

Din cauza degajarii gazelor toxice, personalul de interventie se va proteja cu aparate izolante, cortine de protectie si cartuse filtrante contra oxizilor de azot.


7. Stingerea incendiilor de negru de fum


Negrul de fum in suspensie in aer formeaza cu aerul amestecuri explozive. Incendiile de negru de fum se sting cu apa pulverizata, spuma chimica sau bioxid de carbon. Pe timpul actiunii de stingere se vor lua masuri de protejare a stivelor de negru de fum neincendiate, cu prelate sau alte materiale existente in obiectiv. Stingerea incendiilor se va organiza pe sectoare, folosind jeturi de apa pulverizata si gaze inerte, dirijate deasupra focarelor, evitandu-se imprastierea negrului de fum.

Negrul de fum se evacueaza din zona incendiata si se depoziteaza in spatii ferite de actiunea curentilor de aer.

Personalul de interventie va actiona numai purtand aparate izolante si masti contra fumului (oxidul de carbon). Totodata se va organiza lucrul in schimburi, verificandu-se in permanenta concentratia de oxid de carbon.


8. Incendii izbucnite in industria chimica


La uzinele chimice apartinand firmei Nypro Ltd., amplasate in apropiere de Flixborough – Lincolnshire – Anglia a avut loc o explozie puternica. In zona exploziei au fost ucise 28 persoane, altele 36 ranite, iar instalatiile si constructiile de pe o suprafata de 24 ha au suferit avarii serioase, ca urmare a incendiului si efectelor exploziei. Pagubele directe provocate la uzine au fost evaluate la suma de 36 mil. lire sterline. Zona invecinata uzinelor era foarte putin populata si nimeni nu a fost ucis, insa 53 persoane au fost ranite si alte cateva sute au suferit accidentari de diferite grade, relativ minore. Peste 2000 de cladiri din zona invecinata cu uzinele au fost avariate.

Produsul principal al uzinei era caprolactama, materie de baza pentru fabricarea Nailon – 6, folosit la textile si covoare. Mari cantitati de substante inflamabile si periculoase se aflau depozitate in parcul de rezervoare, in alte depozite si in insasi instalatia de prelucrare din uzina.

Parcul de rezervoare are o capacitate de pana la 2000 t ciclohexan, 3300 t ciclohexanona, 2500 t fenol, 4000 t caprolactama si 1000 t soda caustica. In alta parte se aflau depozitate 1000 t oleum, 2000 t amoniac anhidru si cantitati mai reduse de alte substante.

Considerabile cantitati de substante se aflau in instalatia propriu-zisa de productie. De exemplu, sectia 25 – A, unitate de oxidare a ciclohexanului, continea ≈ 500 t ciclohexan la temperatura si presiune ridicate. In plus, o conducta de gaze naturale avand un debit de 14000 m3/h era amplasata in zona si alimentau instalatiile de reformare a gazelor si instalatia de hidrogen.

Uzinele erau dotate cu multe instalatii de protectie contra incendiilor. Instalatiile si rezervoarele erau prevazute cu dispozitive obisnuite de securitate, ca supape de siguranta la suprapresiune, detectoare de amestecuri inflamabile etc.

Comisia de cercetare a stabilit drept cauza a dezastrului defectarea unei conducte temporare de by-pass in sectia 25 – A. Ciclohexanona se oxida cu aer, in prezenta unui catalizator la o presiune de aproximativ 9 at si la o temperatura de 155ºC. Aceasta reactie se desfasoara intr-un lant de 6 reactori, fiecare avand o capacitate de aproximativ 45000 l. Produsul continand inca 94% ciclohexan neconvertit, era separat prin distilare, iar ciclohexanul neconvertit se recircula.

In momentul dezastrului, cel de-al 5 – lea reactor era scos din circuit din cauza unei crapaturi mari. Cele doua flanse ale conductelor de 0,70 m de la reactorii vecini au fost legate intre ele printr-o conducta provizorie. Conductele de legatura dintre reactori, de forma „franta” aveau la capete burdufuri, deci acestea existau si la capetele conductei provizorii de by-pass. Deoarece seria de reactori era amplasata in cascada pentru a permite curgerea prin gravitatie, conducta de by-pass si burdufurile nu se aflau pe aceeasi linie. Conducta de by-pass era din teava, greutatea ei fiind suportata de un schelet construit anume.

Cu putin timp inainte de producerea dezastrului, instalatia fusese oprita si la reponire conducta de by-pass a fost supusa la o presiune mai mare decat anterior. Se pare ca aceasta a provocat rasucirea ambelor burdufuri de la extremitati, ceea ce a condus la spargerea conductei by-pass si ruperea burdufurilor. Dupa rupere s-a scurs ciclohexan la o temperatura mai mare decat punctul sau de fierbere, cu un debit de peste 1 t/s.

Avarierea conductei by-pass a fost insotita de un zgomot foarte puternic, de scurgerea ciclohexanului care fierbea in reactori. Persoanele prezente in laborator si-au dat seama imediat de pericol si au parasit cladirea, indepartandu-se de locul avariei. Desi au fost atinse de suflul exploziei au scapat cu viata, in timp ce personalul din camera de comanda care nu au parasit locul de munca au murit. Alarma „incendiu” a fost data inainte de producerea principalei explozii.

Masiva scurgere de ciclohexan a favorizat formarea unui nor de spray si vapori, de ≈ 200 m diametru, cu centrul in directia vantului, adica in zona sectiei 25 – A. Norul se pare ca era mai subtire in directia din care batea vantul, dar mult mai gros in directia in care batea vantul si in unele locuri atingea 100 m inaltime (vantul batea in directia SV cu ≈ 7 m/s). La ≈ 45 de secunde de la spargerea conductei norul s-a aprins probabil datorita caldurii degajate de cuptorul instalatiei de hidrogen. Deflagratia care a urmat a provocat o puternica unda de presiune, timp de cateva secunde, avand originea in sfera de foc, care s-a extins cu mare viteza.

Epicentrul exploziei nu a putut fi stabilit precis. Forta exploziei a fost estimata a fi acea produsa de 15 – 45 t TNT, detonate deasupra solului. Radiatia termica se pare a nu fi avut efecte serioase, cu exceptia unei zone restranse. Efectul imediat al exploziei asupra instalatiilor a fost daramarea cladirilor, prabusirea coloanelor si altor parti ale instalatiilor si spargerea conductelor, rezervoarelor si containerelor. S-au scurs cantitati mari de lichide inflamabile, ceea ce a condus la un incendiu pe o zona de circa 180 x 250 m, cu flacari pana la 100 m inaltime. In alte parti ale uzinei au fost inregistrate mici incendii.

Explozia a distrus o mare parte din echipamentul de protectie impotriva incendiilor amplasate in uzina. Pompele de incendiu au fost scoase din functiune, reteaua de incendiu sparta, instalatia de sprinklere din depozitul de caprolactama, in sistem uscat, a fost complet distrusa, odata cu cladirea.

Pentru stingerea incendiului au participat in final un numar de 30 masini de incendiu si 18 tunuri de apa. Cele 4 sate mai apropiate, in directia in care batea vantul au fost complet evacuate la o distanta de 25 km.

Lupta cu incendiul a continuat in focarul principal existent in parcul rezervoarelor. Unele rezervoare au fost lasate sa arda, fiind numai controlate cu jeturi de racire.

Datorita cantitatilor mari de amoniac imprastiate au fost foarte mult ingreuiate si periclitate operatiile de stingere la inceput.

Pe timpul actiunii de interventie au fost raniti 23 din cei 250 pompieri. Printre greutati se numara si ruperea conductei de apa de 0,75 m diametru care asigura un debit de 9000 l/min, pentru otelarii.

O concluzie importanta care se deprinde este aceea ca intr-o instalatie corect proiectata si executata s-a introdus o modificare care a influentat integritatea ei. De asemenea, datorita nitratului s-a produs o coroziune puternica, iar fluajul si fragilitatea au afectat proprietatile placilor din otel inoxidabil.






Document Info


Accesari: 3646
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )