Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CICLONII TROPICALI

Meteorologie


CICLONII TROPICALI

Ciclonii tropicali prezinta o extindere spatiala de nivel regional. Cuvâtul ciclon deriva de la

grecescul ,,kνklos" care evoca ,,înfasurarea sarpelui". Acest termen utilizat prima data de catre



Piddington, în anul 1845, la Calcutta, pentru a numi o furtuna tropicala, a fost ulterior generalizat

pentru a desemna toate depresiunile barice si în primul rând ,,ciclonul norvegian".

Ciclonii tropicali poarta denumiri care difera în raport de tarile si regiunile unde se produc:

- ,,typhon" - în Extremul Orient

- ,,thäi fong" - în China

- ,,tai fu" - în Japonia

- ,,toofan" - în India

- ,,tufan" - în Arabia

- ,,baguio" - în Filipine

- ,,willy-willy" - în Australia (unde desemneaza si tornadele si turbioanele)

- ,,cordonazo" - în Mexic

- ,,hu ra kan" - în M. Caraibilor,

de unde deriva:

- ,,huracŕn" - în limba spaniola

- ,,hurricane" - în limba engleza

- ,,uragan" - în limba franceza

Ciclonii cei mai importanti sunt denumiti si ,,supercicloni" sau ,,supertaifunuri".

4

Ciclonii tropicali sunt fenomene impresionante si distrugatoare, care au focalizat cercetarea

în aceasta zona climatica astfel c&# 22122l1124w 259; ei sunt binecunoscuti începând de la zborul aeronavelor în

interiorul ,,ochiului ciclonului", pâna la utilizarea satelitilor în studierea lor.

Structura ciclonului tropical si vremea asociata lui

Ciclonul tropical se înfatiseaza ca o ,,spirala noroasa" (nebuloasa) desfasurata pe mai multe

sute de km, de obicei de la 500, la 1000 km si pâna la dublul acestor distante, în cazul

,,supertaifunurilor". Benzile noroase sunt separate de ,,trasee" care converg în straturile inferioare

catre un sector circular sub forma de ,,inel" compact de nori, cu mare dezvoltare verticala în jurul

depresiunii barice propriu-zise. Acest ,,inel" (cerc) numit si ,,ochiul ciclonului" formeaza un ,,col

imens" înconjurat de o centura de nori Cb, care se înalta pâna la tropopauza. ,,Ochiul" ciclonului

tropical este în general un sector calm cu diametrul de 10-50 km si mai mult, care în stadiul de

maturitate caracterizeaza intensitatea acestui fenomen. Când ,,ochiul" este strâmt el semnaleaza un

ciclon violent, iar când este larg, un ciclon mai putin violent. Largirea ,,ochiului" semnaleaza,

frecvent, declinul ciclonului tropical. ,,Ochiul" ciclonului are un caracter depresionar, recordul

presiunii lui cele mai scazute fiind de 870 hPa, înregistrata în nord-vestul Oc. Pacific.

Ciclonul tropical este în esenta o perturbatie cu ,,inima calda" având o intensa convergenta în

centura de nori Cb. El elibereaza o cantitate enorma de energie, care întretine, la rândul ei, miscarile

ascendente, violente. Viteza de deplasare a ,,spiralei noroase" (nebuloasei) este foarte variabila cu

acceleratii brutale si valori ale intensitatii vântului de 14-17 m/s (> 50-60 km/h), care se intensifica

la latitudinile mari.

Ciclonii tropicali se manifesta, în esenta, prin pagube, uneori foarte mari, provocate de

vânturi si ploi si prin efectele pe care le au asupra marii.

Criteriul cel mai frecvent de diferentiere a tipurilor de perturbatii barice este viteza vântului.

La ciclonii tropicali, viteza vântului este sub 60 km/h (<17 m/s) în timp ce la furtunile

tropicale aceasta este cuprinsa între 60-120 km/h (17-33 m/s) sau mai mult.

Dupa scara Saffir-Simpson se disting 5 stadii ale ciclonilor, în raport de viteza vântului:

Stadiul 1 - cu valori ale vitezei vântului de 120-155 km/h (33-43 m/s).

Stadiul 2 - cu valori ale vitezei vântului de 155-180 km/h (43-50 m/s).

Stadiul 3 - cu valori ale vitezei vântului de 180-200 km/h (50-58 m/s).

Stadiul 4 - cu valori ale vitezei vântului de 210-250 km/h (58-69 m/s).

Stadiul 5 - cu valori ale vitezei vântului de 250 km/h (> 69 m/s).

În stadiul 5, viteza vântului în rafale poate atinge si depasi 300 km/h (> 83 m/s) deoarece la

factorii de acceleratie se adauga reutilizarea unei parti din aerul înaltat, care coboara din nou la

5

exteriorul ciclonului. Forta vântului în timpul rafalelor este considerabila. De ex. la 240 km/h (67

m/s) forta vântului atinge 600 kg/m2. Precipitatiile care cad sub ,,inelul" (cercul) Cumulonimbusului

sunt violente si ating cantitati considerabile, înscrise în seria recordurilor pluviometrice (ex. 1870

mm/24 h, în martie 1952, în depresiunea Cilaos, din ins. Réunion). Efectele inundatiilor pe care le

produc aceste precipitatii abundente sunt agravate de ridicarea nivelului marii provocata de mareea

si unda uraganului. Mareea uraganului este generata de vânturile extremitatii polare a ciclonului,

unde sunt foarte puternice (datorita fortei geostrofice mult mai ridicate); ea se propaga sub forma de

hula, cu cca 1000-1500 km, înaintea ciclonului si provoaca o crestere de cca 1 m, a nivelului marii.

Unda uraganului este mult mai periculoasa deoarece este legata direct de presiunea coborâta

a ciclonului. Cresterea nivelului marii datorita scaderii presiunii atmosferice este de 1 cm, la 1 hPa

(sau 1 m, la 100 hPa). Însa aceasta crestere este accentuata puternic de presiunea considerabila

exercitata de vânt asupra apei si orientata spre centrul ciclonului. Presiunea vântului contribuie cel

mai mult la ridicarea nivelului marii. Unda uraganului ridica nivelul de baza a fluviilor, atunci când

se produc ploi intense si inundatii, având efectece pot fi amplificate de configuratia litoralului. Un

astfel de exemplu este oferit de golful Bengal, în ziua de 12 noiembrie 1970, când unda uraganului

s-a suprapus cu mareea astronomica (înalta de 1.7 m) si a fost amplificata în continuare de forma de

pâlnie a golfului. În aceasta situatie nivelul de baza a fluviilor Gange si Brahmaputra s-a ridicat cu 7

m, iar aceasta crestere a apelor a facut cel putin 300000 victime, în Bangladesh.

Conditiile ciclogenezei

Pentru nasterea si mentinerea ciclogenezei este necesara reunirea simultana a 5 conditii

esentiale:

1. Prezenta unui câmp depresionar preexistent în straturile atmosferice de baza;

2. Declansarea convectiei;

3. Alimentarea cu energie a ciclonului;

4. Dezvoltarea ciclonului în altitudine;

5. Formarea unui turbion.

1. Prezenta unui câmp depresionar în straturile atmosferice de baza favorizeaza cresterea

,,pâlniei" initiale a ciclonului. Aceasta conditie este determinata de valorile scazute ale presiunilor

atmosferice intertropicale. Ciclonul odata format are tendinta de a urma aceste presiuni scazute.

2. Declansarea convectiei (ascendentei) are un caracter dinamic. Pulsatiile aerului tropical

genereaza concentratii noroase zonale, care pot produce precipitatii abundente, însa, putine dintre

ele, au sansa de a se transforma în ciclon. Nasterea unei depresiuni tropicale este fortata de pulsatiile

6

mai puternice ale aerului tropical, care declanseaza un început al turbionului ce se amplifica pentru a

ajunge în stadiul de furtuna.

3. Alimentarea cu energie a ciclonului dupa declansarea ascendentei. Ciclonul tropical se

autoîntretine atragând fluxurile de aer înconjuratoare, cu conditia ca energia imensa care îi este

necesara, sa fie reînnoita constant, simultan si regulat. Pentru aceasta temperatura apei marine si

oceanice trebuie sa depaseasca în mod obisnuit 260-270C. Ciclonul este alimentat de fluxuri aeriene

care au nevoie de un traseu lung deasupra oceanului pentru a înmagazina cantitati enorme de caldura

(sensibila si latenta). Astfel ciclonul se formeaza si se mentine, atunci când este alimentat de

fluxurile tropicale calde, foarte umede, deci foarte bogate în energie. Hartile arata ca fluxurile

tropicale sunt situate deasupra apelor tropicale si non-ecuatoriale unde se înregistreaza valorile cele



mai ridicate ale evaporatiei.

Aceste conditii de formare sunt completate, separat sau simultan, de fluxurile evoluate ale

Musonilor si Alizeelor. Datorita inertiei termice a apei oceanice, calitatea fluxurilor de aer umede

este cea mai buna la sfârsitul verii si toamna, când ciclonii sunt bine alimentati si astfel devin cei

mai violenti. Aceasta alimentatie trebuie sa fie rapida si neîntrerupta în stadiul de nastere a

ciclonului, când el solicita fluxuri puternice în pulsatii si, în plus, vânturi accelerate, aspirând

aproape întreaga energie înconjuratoare dintr-un spatiu cu raza de peste 1000 km.

4. Dezvoltarea ciclonului în altitudine. Ciclonul trebuie sa se dezvolte în toata atmosfera si

de aceea în stadiul initial, el trebuie sa fie lipsit de subsidenta (coborârea maselor de aer însotit de

încalzirea lor) si de segmentari (forfecari).

5. Formarea sau intensificarea unui turbion, indispensabile în atragerea si acceleratia

alimentatiei, ca si în concentratia convergentei ciclonului, depind de forta vântului geostrofic.

Aceasta forta este aproape nula în vecinatatea Ecuatorului, unde ciclogeneza este imposibila între

latitudinile nordice si sudice de 40 si 50.

Numarul ciclonilor tropicali este relativ limitat, deoarece conditiile ciclogenezei sunt

pretentioase (severe) si se reunesc cu greu în acelasi timp, trebuind în plus sa se mentina de-a lungul

unei traiectorii. Din aceasta cauza, ciclonii tropicali sunt un fenomen prin esenta oceanic, datorita

exigentei energetice, care pretinde alimentatia dintr-un aer foarte umed. Din aceasta cauza ei

degenereaza când patrund pe continent.

Locul privilegiat al nasterii ciclonilor tropicali este Ecuatorul Meteorologic Vertical.

Nasterea unui ciclon asemanator, numit si subtropical este posibila prin conjuctia unui anticiclon

mobil polar, cu masa de aer tropical, bogata în energie.

7

Traiectoriile ciclonilor tropicali

Sunt considerate ,,capricioase" si ,,imprevizibile". În realitate ele sunt riguros comandate

(orientate), la început de dinamica zonei tropicale, apoi de dinamica zonei temperate si, chiar de

orografie.

Transformarea Ecuatorului Meteorologic Vertical în Ecuator Meteorologic Inclinat în

apropierea unui continent si/sau cresterea turbionarii odata cu latitudinea, îndeparteaza ciclonii de

Ecuator. Acesti 2 factori, uniti sau separati, aproprie lent ciclonii de culoarul depresionar anterior

Anticiclonului Mobil Polar, care atinge marginile (latitudinile) tropicale. Ciclonii au tendinta de a fi

atrasi de aceste presiuni scazute extretropicale ale culoarului depresionar fiind apoi reactivati si

reintegrati în dinamica zonei temperate, unde îsi schimba directia si caracterul. Aceasta întâlnire

dintre dinamica zonei tropicale si dinamica zonei temperate protejeaza continentele de actiunea

ciclonilor, provocând schimbarea traiectoriei ciclonilor, care mai întâi se deplaseaza spre vest, spre

continente, apoi se îndeparteaza si sunt înghititi si deviati spre est, pe partea anterioara a unui

Anticiclon Mobil Polar.

Aceste fenomene sunt caracteristice litoralului oriental al Americii de Nord si Extremului

Orient. Însa dinamica care se produce în partea anterioara a unui Anticiclon Mobil Polar poate

readuce în sectorul litoral un ciclon tropical care se deplaseaza spre vest, pe ocean, asa cum se

întâmpla pe coasta occidentala a Mexicului.

Geografia ciclonilor tropicali

Anual se produc, în medie, între 85 si 90 de furtuni tropicale din cuprinsul unei depresiuni

tropicale intense sau a unui ciclon tropical. Însa, în ansamblu, repartitia acestor fenomene în zona

climatica tropicala este foarte inegala.

I. Emisfera Nordica concentreaza 2/3 din aceste fenomene, în 2 mari ansambluri teritoriale

(regionale):

1. Nord-vestul Oceanului Pacific si Oceanul Indian

2. Nordul Oceanului Atlantic si nord-estul Oceanului Pacific

1a. Nord-vestul Oceanului Pacific

Inregistreaza în medie 28 de furtuni tropicale pe an (adica cca 1/3 din totalul planetar). Din

acestea, 18 sunt taifunuri. Este o regiune ciclonica, prin excelenta, datorita numarului mare de

cicloni si sezonului cu cicloni, care dureaza din luna mai, pâna în luna noiembrie. Ea se distinge si

prin talia mare atinsa de super-taifunuri care sunt în numar de 3-4 pe an. Aici se reunesc mai multi

factori favorabili producerii ciclonilor tropicali printre care întâlnirea dintre Musonul Chinez si

8

Alizeul Pacific, saturat (cu vapori de apa) la longitudinile estice de 1400-1700. Cea mai mare parte a

traiectoriei ciclonilor tropicali se curbeaza spre nord-est, înainte de a atinge continentul asiatic.

Frecventa anuala a taifunurilor este de 4-5 în China si Filipine, 2 în Japonia, 1-2 în Indochina.

Traversarea de catre cicloni a peninsulei Indochina spre Golful Bengal est putin frecventa.

1b. Nordul Oceanului Indian

Inregistreaza în medie 6 cicloni tropicali pe an. În Golful Bengal aceasta frecventa este de 4-

5 cicloni, dar de slaba intensitate. Un factor care contribuie la formarea ciclonilor tropicali este

Musonul Indian. Deci perioadele favorabile producerii ciclonilor tropicali sunt în lunile mai-iunie,

atunci când Ecuatorul Meteorologic se ridica spre nord si în lunile octombrie-noimbrie, când acesta

se întoarce din nou spre sud. Anumiti cicloni, putin numerosi, vin din nord-vestul Oceanului Pacific,

însa ei traverseaza peninsula Indochina. În Golful Oman si de-a lungul coastelor vestice ale Indiei

frecventa medie a ciclonilor tropicali este slaba, de 1-2 pe an, fiind reprezentati de cei care

traverseaza sudul Podisului Deccan. Perioadele favorabile activitatii ciclonice se produc în perioada

ridicarii Ecuatorului Meteorologic spre nord, în lunile mai-iunie si, de asemenea, când se produce

returul acestuia spre sud, în lunile octombrie-noiembrie. Aceste treceri, în cursul carora structura

Ecuatorului Meteorologic este apropriata de cea a unui Ecuator Meteorologic Vertical, constituie în

mod precis, vârfurile activtatii ciclonice, vârful de toamna fiind mai ridicat, iar diminuarea de vara,

evidenta în luna august.

1c. Nordul Oceanului Atlantic. Marea Caraibilor si Golful Mexic

Frecventa medie a ciclonilor în aceasta regiune este de 9 pe an, 5 ajungând în stadiul de

hurricane. Sezonul ciclonic dureaza aici din mai pâna în noiembrie. Prezenta Ecuatorului

Meteorologic Vertical, spre care conflueaza cu Alizeul Maritim si Musonul Atlantic, a acarui flux

principal se dirijeaza spre Africa, alcatuiesc grupul de factori favorabili pentru nasterea

depresiunilor deasupra Oceanului Atlantic Central. Liniile africane de ,,gren"*, care ajung pe ocean,

dispar aproape toate în zona inversiunii alizeului, însa cele care înving acest obstacol sunt la

originea a 50% din cicloni. Acesti cicloni parasesc apoi structura Ecuatorului Meteorologic Vertical,

în timp ce puternicele patrunderi ale Anticiclonului Mobil Polar, pe continentul Americii de Nord îsi

curbeaza traiectoria spre nord-est. Ciclonii tropicali pot atinge coastele sudice ale S.U.A. din Texas

* Gren/vijelie - Fenomen meterologic complex, carecterizat prin variatia brusca a directiei si vitezei vântului,

însoita de o crestere rapida a presiunii si umezelii relative si de scaderea temperaturii aerului si de averse, asociate

uneori cu orafe.

9

si Florida, întorcându-se din nou de-a lungul litoralului oriental, unde ating de fapt coastele

mexicane ale Golfului Mexic, de unde trec cu dificultate Istmul Tehuantepec spre Oceanul Pacific.

1d. Nord-estul Oceanului Pacific

Aceasta regiune prelungeste spre vest, zona atlantica si, cu 15 furtuni pe an, constituie a 2-a

regiune ciclonica tropicala. Aici este spatiul musonului panamez, care formeaza un triunghi între

Istmul Tehuantepec, peste care trec perturbatiile atlantice si cele 2 fluxuri ale alizeelor (de nord si

sud) acoperite de o puternica inversiune. Sezonul ciclonic din nord-estul Oceanului Pacific dureaza

din luna mai, pâna în luna noiembrie, favorizat de aportul musonilor panamezi (peste care trece

alizeul atlantic) si de asemenea de prezenta Ecuatorului Meteorologic. Depresiunile tropicale intense

asociate Ecuatorului Meteorologic Vertical sunt însotite de ploi diluviene (potop în sens biblic -

O.M.M., 1992). Aceste sisteme ciclonice a caror vorticitate (turbionare) este slaba în raport de

latitudine si, din care, numai 1/3 ating aici stadiul de ciclon tropical (numit cordonazo), se alungesc

spre vest pe ocean, unde se resorb, în general, destul de rapid. Însa coborârea (patrunderea)

Anticiclonilor Mobili Polari care, de fapt, protejeaza continentele de actiunea ciclonilor tropicali,

provoaca pe fata lor anterioara, deviatia ciclonilor cordonazos de scurta durata, spre coastele vestice




ale Mexicului (cu o frecventa de 2-3 pe an), care, astfel, sunt mai expuse decât coastele estice. În

aceste conditii, în California si în deserturile Mojave si Sonora, cad cantitatile de precipitatii

exceptionale.

2. Emisfera Sudica

Desi aceasta emisfera are un caracter prioritar oceanic, aici, nu se produc decât 1/3 din

perturbatiile planetare tropicale, de-a lungul unei bande continue, care se desfasoara din Africa de

Est, pâna în Oceanul Pacific de Vest.

2a. Sud-vestul Oceanului Pacific

In aceasta regiune sezonul ciclonic dureaza din luna noiembrie, pâna în luna aprilie,

înregistrând 12 furtuni pe an, din care, numai 3 ating stadiul de ciclon. Conditiile favorabile

ciclogenezei se leaga de întâlnirea Musonului Australian cu alizeul maritim, de-a lungul Ecuatorului

Meteorologic Vertical, care, spre vest, pâna la continent, devine Ecuator Meteorologic Inclinat activ.

Traiectoriile ciclonilor sunt deviate în majoritate spre est. însa atunci când Anticiclonul

Mobil Polar nu intervine la timp, este atinsa Australia de Nord, iar aici, statul Queensland, cel mai

amenintat, primeste în medie, 2 cicloni pe an. Insulele Noua Caledonie (210 lat. S) sunt atinse de

ciclonii tropicali la 3 sau 4 ani, în timp ce insulele Societatii (180 lat. S) sunt, de regula, scutite de

actiunea acestor cicloni, atunci când Ecuatorul Meteorologic Vertical ramâne în Emisfera Nordica

sau, în aproprierea Ecuatorului propriu zis.

10

2b. Sud-estul Oceanului Indian si nord-vestul Australiei

Aceasta regiune prelungeste regiunea din sud-vestul Oceanului Pacific, primind furtunile si

dirijându-le spre Oceanul Pacific, de-a lungul Golfului Carpentaria si a statului Queensland. Sezonul

ciclonic se extinde, aici, din luna noiembrie, pâna în luna aprilie, înregistrându-se anual, în medie, 7

perturbatii, din care 2-3 ating stadiul de willy-willy. Conditiile, care favorizeaza aceste fenomene

sunt musonul Australian si Ecuatorul Meteorologic Vertical. Transformarea spre sud-est a

Ecuatorului Meteorologic, în Ecuator Meteorologic Inclinat, peste care trece un flux aerian

continental si, deplasarea obisnuita a ciclonilor tropicali spre vest, trebuie sa protejeze suprafetele

continentale de ravagiile acestora. Însa, actiunea Anticiclonilor Polari provoaca, din contra,

deplasarea ciclonilor tropicali în sens invers si traversarea, de catre acestia, a Australiei de Vest,

dupa o traiectorie dinspre nord vest, spre sud est. Totusi, pe continent degenerarea ciclonilor

tropicali este rapida (deseori dupa câteva sute de km) si doar sectoarele litorale sunt expuse în mod

deosebit actiunii lor violente.

2c. Sud-vestul Oceanului Indian

In aceasta regiune unde sezonul ciclonic dureaza din luna octombrie, pâna în luna aprilie, se

înregistreaza 11 furtuni pe an din care 1/2 devin cicloni, de regula din luna ianuarie, pâna în luna

martie. Ciclonii se formeaza în structura Ecuatorului Meteorologic Vertical sau, confluent cu

Musonul Malgas si Alizeul Maritim. Astfel, la nord de Australia, anumite forme de cicloni se

propaga de-a lungul Ecuatorului Meteorologic Vertical. Ciclonii, care urmeaza Ecuatorul

Meteorologic Inclinat spre sud, în directia insulei Madagascar, sunt deviati spre sud-est, de

Anticiclonul Mobil Polar, traversând grupul de insule de aici (Seychelles, Comore, Madagascar),

spre Strâmtoarea Mozambic, Strâmtoarea Mozambic reuneste o serie de conditii favorabile pentru

ciclonii tropicali:

1) Ecuatorul Meteorologic Înclinat este activ, prin Musonul Malgas si Alizeul Maritim,

saturat cu vapori de apa;

2) Sudul strâmtorii Mozambic este atins constant de Anticiclonul Mobil Polar, care

supradânceste depresiunea barica mozambicana;

3) Latitudinea sudica, de 200, care strabate insula Madagascar, confera un anumit grad de

turbionare (verticitate) ciclonilor.

Aceste conditii favorabile dau nastere la furtuni tropicale sau ciclonilor de talie modesta,

care se deplaseaza brusc spre est, împinsi de dinamica Anticiclonului Mobil Polar, pe care, însa, o

abandoneaza, deplasându-se din nou spre Strâmtoarea Mozambic, urmând Ecuatorul Meteorologic

Înclinat, de-a curmezisul insulelor Réunion si Madagascar. Insula Réunion este afectata, în medie,

11

de 1 ciclon devastator, la 15 ani si sufera pagube mari la fiecare 5 ani, dar, poate fi traversata si de 2

cicloni pe an.

Concluzii

Ciclonii tropicali materializeaza intensitatea maxima a activitatii Ecuatorului Meteorologic,

în structura sa de Ecuator Meteorologic Vertical, cea mai specific tropicala. Însa, când un ciclon

tropical este alipit la fata dinainte a unui Anticiclon Mobil Polar, sau când nasterea lui este

provocata de un Anticiclon Mobil Polar (formând un ciclon subtropical), dinamica sa poate fi

tropicala sau subtropicala. Atunci când se integreaza în circulatia extratropicala, ciclonul evidentiaza

procesul major de schimburi meridiane, care se realizeaza în mod continuu: impuls la nivelul

polilor, prin Anticiclonii Mobili si revenire la nivelul polilor, înaintea Anticiclonilor Mobili Polari.

Ciclonii, ca fenomene, prin excelenta tropicale sunt în mod esential, devastatori. Sperantele

aparute într-o perioada când se credea ca este posibila o interventie asupra tariei ciclonilor (proiectul

Stormfury), mai ales în cazul intensitatii precipitatiilor si vitezei vânturilor au provocat o deceptie

rapida. Singura metoda, care ramâne în prezent, cu adevarat eficienta, pentru protectia, fata de

ravagiile pe care le produc ciclonii tropicali este parasirea rapida a traseului pe care acestia se

deplaseaza, atunci când este posibil. Un astfel de procedeu este aplicat în sudul S.U.A., unde exista

deplasari preventive gigantice ale populatiei, atunci când se apropie un ciclon tropical.

12

ORAJELE

Orajele sunt considerate ca fiind veritabile uzine ale vremii urâte, deoarece ele pot produce o

gama întreaga de intemperii: averse diluviene, caderi puternice de grindina, rafale violente de vânt,

contraste termice rapide pe suprafata activa etc.

Un oraj este definit, ca un eveniment individual si distinct, caracterizat printr-un anumit

context a variatiei vântului, precipitatiilor, norilor, presiunii si a altor elemente meteorologice cheie.

Daca se descompune acest oraj, dupa constituentii sai simpli, el poate fi analizat astfel, încât

meteorologii pot sa prevada cu destula precizie, nu numai prin impactul pe care îl va avea, ci si prin

probabilitatea cu care se va produce atunci, când conditiile meteorologice necesare vor fi reunite.

Norii de oraj se formeaza atunci când, un anumit volum de aer devine usor si, care, se ridica

atâta timp, cât el ramâne mai cald decât aerul înconjurator. Aceasta instabilitate poate fi creata în

diverse moduri. De ex. anumite oraje, cunoscute sub numele de ,,oraje de mase de aer", ,,oraje

convective" sau ,,oraje ale evolutiei diurne" sunt produse în întregime, de conditiile locale, atunci

când încalzirea excesiva a suprafetei terestre genereaza aceasta instabilitate.

Alte oraje, cunoscute sub numele de oraje frontale, sunt rezultatul turbulentei, determinata de

trecerea unui front rece, deasupra unei regiuni anumite. Aerul rece frontal se infiltreaza sub aerul

cald, îl înalta si, îl forteaza sa se ridice pe verticala.

Orajele frontale sunt adesea violente si, ele se organizeaza într-o linie de ,,gren" care

precede frontul si se deplaseaza odata cu el, maturând astfel un vast teritoriu pe masura ce frontul

avanseaza.

Dezvoltarea orajelor

Coloana de aer cald care se înalta, se dezvolta în interiorul unei celule orajoase, ce reprezinta

o entitate animata de miscari verticale ascendente constituie ,,inima orajului". Acest gen de celula se

dezvolta în 3 etape.

1. Prima etapa, sau stadiul de Cumulus este caracterizata prin aceea ca, acum, celula

orajoasa este dominata de miscarile ascendente care se declanseaza sub baza norului si ajung pâna la

vârful lui. Daca aerul este suficient de instabil, curentii ascendenti vor continua sa urce tot mai sus,

vehiculând aerul cald si umed si determinând condensarea vaporilor de apa, în picaturi. Eliberarea

caldurii latente din timpul acestor procese de condensare, furnizeaza energia necesara pentru a

prelungi miscarile ascendente, cresterea intensitatii lor si a extinderii celulei orajoase.

13

Marirea taliei norilor corespunde unei cresteri a continutului lor în apa (lichida sau solida) si,

de asemenea, unei cresteri a dimensiunilor picaturilor de ploaie sau a cristalelor de gheata, care se

formeaza în curentii ascendenti. Când picaturile de apa, sau cristalele de gheata devin suficient de

grele, miscarile ascendente nu pot sa le mai antreneze, spre înaltime, astfel, ca ele cad, generând un

curent descendent, care însoteste curentul ascendent. În acest moment, celula orajoasa este ajunsa la

maturitate, caracterizându-se prin caderi de precipitatii si prin aportul unei noi cantitati de umezeala



datorita miscarilor ascendente. Între timp, vârful curentilor ascendenti ar putea atinge nivelul

tropopauzei (între 10 si 15 km altitudine, în Europa si, pâna la 17 km, deasupra regiunilor tropicale),

iar norii se extind formând o nicovala si indicând, ca norul Cb a ajuns la maturitate.

În final, aerul rece descendent si precipitatiile, care se îndreapta de sub nori, în directia

solului, opresc miscarile ascendente ale aerului. Uneori, miscarile descendente capata aspectul unor

rafale de vânt violente, a caror directie variaza brutal, prezentând un pericol pentru zborul

avioanelor la aterizare si decolare. Dupa o durata de câteva ore, norii orajosi se risipesc si cerul se

însenineaza.

Sezoanele cu oraje

În tarile scandinave, orajele lipsesc în perioada noiembrie-aprilie, sezonul lor de producere

limitându-se la lunile de vara, cu frecventa maxima în luna iulie.

În Irlanda, orajele sunt rare, înregistrându-se mai ales în lunile decembrie si ianuarie.

În Danemarca, orajele se produc în perioada calda a anului (aprilie-octombrie).

În Germania si Elvetia, perioada orajelor dureaza din martie, pâna în noiembrie, cu frecventa

maxima în lunile de vara.

În Marea Britanie (cu exceptia Irlandei), în Franta, Belgia, Olanda, Italia si Spania, orajele

sunt în numar redus, înregistrându-se, frecvent, la sfârsitul primaverii si vara.

În Marea Britanie, frecventa maxima a orajelor se produce în perioada mai-august în sudestul

Frantei si în insulele din M. Mediterana, frecventa maxima a orajelor se deplaseaza în

anotimpul de toamna, în lunile septembrie si octombrie. Sectoarele costiere ale M. Mediterane se

caracterizeaza, toamna, prin aceea, ca apa marina este mai calda decât suprafata terestra. În aceste

conditii, atunci când patrunde o masa de aer rece, contrastul termic este mai mare în sectoarele

costiere, decât pe continent si favorizeaza, astfel, formarea orajelor deasupra marii si a coastelor

marine.

14

In România, activitatea orajoasa este moderata. Numarul mediu anual de zile cu oraje

oscileaza între 35-40 zile, în munti si 20 zile, pe litoralul Deltei Dunarii. Cele mai multe oraje se

înregistreaza în perioada mai-iulie, cu frecventa maxima în iunie, lipsind în perioada rece (XI-III),

cu unele exceptii.

Oceanul Atlantic joaca acelasi rol în nordul Spaniei, unde orajele devin frecvente la sfârsitul

iernii si începutul primaverii. Sectoarele costiere din vestul Scotiei se remarca prin mai multe oraje

în timpul iernii, datorita unei deviatii a Curentului Golfului spre aceste regiuni.

În munti, frecventa maxima a orajelor se produce în lunile de vara. Exista si asa numitele

,,oraje termice de caldura" care se formeaza în departare, la care se vad numai fulgerele, fara a se

auzi si tunetele.

Localizarea orajelor

La nivel mondial, Europa este un continent destul de putin atins de oraje, înregistrându-se în

medie mai putin de 40 de zile cu asemenea fenomene, pe an, în timp ce în America, de exemplu,

sunt peste 80 de zile cu oraje pe an. În tarile situate mai la nord: Irlanda, Scotia, nordul si vestul

Ţarilor Scandinave se produc, annual, mai putin de 10 zile cu oraje, iar în Groenlanda, mai putin de

5 zile.

În Marea Britanie (fara Scotia si Irlanda), în Danemarca, sudul si estul Ţarilor Scandinave,

jumatatea de nrod-vest a Frantei, sudul Italiei, se observa între 10 si 20 de zile cu oraje. În Olanda,

numarul mediu anual de zile cu oraje este ceva mai ridicat. Germania sudica, o parte a Spaniei si

tinuturile muntoase din Franta si Italia se evidentiaza prin frecventa medie cea mai ridicata a

orajelor, care depaseste 30-35 zile pe an.

Orele de producere a orajelor

Cea mai mare parte a orajelor convective au caracter izolat. Ele se declanseaza la sfârsitul

dupa-amiezii, când este maxima instabilitatea aerului determinata de încalzirea suprafetei solului.

Orajele frontale care acopera suprafete mai vaste, se pot produce la orice ora din zi sau noapte, fiind

mai violente la sfârsitul dupa-amiezii si noaptea. În anotimpul de vara, orajele convective generate

ziua deasupra muntilor, pot fi antrenate deasupra câmpiilor, seara si noaptea si ramân violente chiar

dupa miezul noptii. Acest gen de oraje este întretinut de racirea radiativa nocturna de la vârful

norilor, la o altitudine unde atmosfera este mai uscata, ceea ce mentine instabilitatea în interiorul

15

norului. Însa, în majoritatea regiunilor, activitatea orajelor convective descreste, în violenta si

numar, la câteva ore dupa apusul Soarelui.

Fulgerele

Tunetul este fenomenul atmosferic cel mai zgomotos, iar fulgerul este cel mai orbitor

formând 2 entitati cu o relatie directa de la cauza, la efect. Fulgerul este descris, ca o scânteie

enorma produsa între regiuni cu sarcini electrice de semn contrar. Fulgerul se poate naste într-un nor

Cb, când electronii încarcati negativ migreaza de la cristalele de gheata spre picaturile de apa, având

ca rezultat crearea unei sarcini predominant negativa, la partea inferioara a norului si a unei sarcini

pozitive, la vârful înghetat al norului. Deoarece sarcinile de acelasi semn se resping, o parte a

sarcinii negative de la baza norului este expulzata în directia solului si lasa o sarcina reziduala

pozitiva, chiar sub nor. Aceste fulgere sunt numite ,,descarcari pozitive".

Diferentele de potential se instaleaza între zonele cu sarcini electrice de sens contrar. Când

tensiunea devine suficient de mare, se produc descarcarile electrice între aceste zone. Activitatea

electrica luminoasa esentiala are loc în interiorul norului fiind exprimata de fulgerele infra-noroase.

Fulgerele dinspre nor, spre sol nu reprezinta decât 20% din totalul lor, care, însa, sunt si cele mai

cunoscute. Ele încep printr-o descarcare negativa în directia solului numita si ,,precursor".

Când un ,,precursor" aproprie de sol, este întâmpinat de un flux ascendent de sarcini

pozitive numit si ,,arcul electric de întoarcere", care se ridica la întâlnirea cu solul. Pot exista mai

multe ,,arcuri de întoarcere" dar în privirea noastra nu apare decât un singur fulger. Daca canalul de

lumina formeaza derivatii, acest fulger apare ramificat. De asemenea, daca fulgerul se produce în

interiorul norilor si, daca stralucirea fulgerului este mascata de norii interpusi, acesta poarta numele

de fulger ,,de la nor la nor", ,,fulger difuz" sau ,,fulger în pânze". Când fulgerul este foarte

îndepartat si nu se vede decât o iluminare a cerului deasupra orajului fara a se auzi tunetul, acesta se

numeste ,,fulger de foc" (,,de caldura" sau ,,termic").

Trasnetul globular este un fenomen rar, care a fost descris ca o sfera luminoasa mai mult sau

mai putin mare, a carei diametru poate oscila între 5 cm si 50 cm si care apare si persista câteva

secunde, dupa o descarcare între nor si sol. Sfera se plimba si executa traiectorii fanteziste, înainte

de a dispare. Mai rar, sfera explodeaza. Explicatia stiintifica a acestui fenomen nu este înca

cunoascuta în mod satisfacator.

Tunetul*

Partea esentiala a energiei rezultata din descarcarea electrica, serveste la încalzirea gazului

atmosferic în canalul fulgerului si a vecinatatii sale imediate. Timp de câteva microsecunde, gazul

16

atinge temperatura de cca. 100000C si se dilata în mod brutal. Undele de presiune, care rezulta sunt

urmate de o succesiune de compresiuni, datorita elasticitatii intrinseci a aerului. Ele sunt percepute

sub forma de tunete, care pot fi auzite pe un teritoriu cu raza medie de 15 km, în jurul fulgerului. De

la distanta de 25 km, tunetul poate fi perceput rar, iar limita maxima de audibilitate este de 40 km.

La distanta de 15 km tunetul are un sunet caracteristic, de ,,uruit" grav si profund. Extinderea

sunetului este data de absorbtia si difuzia ridicata a componentelor cu frecventa înalta a undelor

sonore initiale, în timp ce ,,uruitul" rezulta din faptul, ca undele sonore sunt emise în diferite locuri

ale canalului luminos, adica la distante diferite de cele la care sunt auzite. Datorita vitezei luminii

(300000 km/s), fulgerul este vizibil aproape instantaneu de la producerea lui, însa sunetul care îl

însoteste este mai lent. Undele sonore se deplaseaza cu viteza de cca 340 m/s, astfel ca ele parcurg 1

km în cca 3 secunde (numarul de km care ne separa de un oraj poate fi evaluat numarând secundele

scurse de la perceptia fulgerului si cea a tunetului, pe care le împartim la 3).

* deriva de la cuvântul latinesc ,,tonare"













Document Info


Accesari: 18677
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )