FRIPTURĂ DE ZALĂU
* 1 kg carne de porc (pulpa, muschi) . sare, piper, paprica
untura (cât sa acopere friptura)
Se taie carnea felii groase de 2-3 centimetri
Se cresteaza fiecare felie în lung si-n lat, dar nu de tot (sa apara ca un câmp "saians ficsan" de musuroaie cubice) si se freaca cu sare, piper si boia
Se pun la prajit în untura încinsa, pâna se rumenesc si devin crocante
Se dau la masa cu sos de rosii si muraturi în otet 18518t195s
La Zalau e la el acasa, facut parca special pentru asemenea fripturi, un vin celebru, desi taranesc, Negru Vârtos sau Corb (deja bine cunoscut dumneavoastra).
E o nepretuita seva întunecata, sângele tarânii, Dumnezeu stie de când tâsnit din pamânt românesc!
E un vin precum îi e numele, puternic si îndesat, direct si barbat.
si, daca tot m-ati lasat pâna acum, cu îngaduinta si rabdare, sa bat câmpii ici si colo, voi continua în nesabuinta si inconstienta speculatie: nu mi se pare deloc lipsit de interes faptul ca doua dintre foarte putinele negre românesti vechi, Seina si Corb, îsi au originea la nord de Zalau, pe pamânturile dacilor liberi,
DE ROsII
Desi vânâtoresc, deci un pic mai tare, cu nerv si corp, chiar agresiv (dar asa, într-o doara), acest sos îmbraca totusi surprinzator de catifelat, de subtil nu numai cele mai fine medalioane de caprioara, ci si alte carnuri, chiar legume si paste fainoase. si peste la nevoie.
Nu va fi niciodata românesc - nu ne-ar ierta în veci plagiatul asta mediteraneenii - dar a devenit atât de popular încât nu-l mai poti evita din patrimoniul national.
si apoi, toata lumea stie: lânga Spania, Italia si Maroc, România e tara celor mai parfumate si suculente rosii din lume (ce-nseamna vara uscata si fierbinte).
si totusi, avem o contributie originala la alcatuirea savanta a acestui sos: paprica si mararul!
Pentru ca paprîca (cuvânt iesit în univers via Budapesta) sau boiaua - daca nu stiati - se zice ca a fost oferita Europei si lumii de fratii secui din Covasna si Harghita, iar mararul e mai valaho-moldovenesc decât e sampania si Hong-Kongul chinezesc!
I. * 1 l bulion rosii rascoapte . 200 ml vin
* 1 lingurita rasa piper macinat 1 legatura cimbru uscat
* 50 ml rachiu 1 legatura marar
* 1 lingurita sare 1 lingurita miere
* 1 lingurita boia 1 lingura frunze de tarhon
l lingura zahar 1 ceapa
Se taie ceapa bucatele minuscule
Se rumeneste în ulei cu delicatete, sa nu se arda nici macar un milimetru patrat
Se stinge cu bulion
Se adauga vinul, otetul, rachiul, sarea, piperul, boiaua, legatura de cimbru - sa fiarba totul în clocote mici
Se toaca mararul si tarhonul cât de fin
într-o tigaita se pune zaharul la topit ("caramelizat"); se stinge, când s-a colorat, cu putina apa, se trage de pe foc, se amesteca cu mierea
Dupa 30 minute de fiert se adauga la zeama
zaharul
* Se mai fierbe un sfert de ora,
amestecând mereu
Se trage de pe foc, se presara verdeata
Ma întreb (va previn ca acum voi cadea în cel mai întunecat si inadmisibil ridicol) cum de e posibil ca, mâncând împreuna secole întregi un asemenea sos international, o binefacere dumnezeiasca a lumii, ungurii si românii nu s-au putut întelege? Singuri si vecini într-o mare slava, deloc prietenoasa, împartind (înfruntând?) împreuna totul - istoria, geografia, ciorbele, seceta, gastronomia porcului, imperiile, tocanitele si gulasurile, Carpatii, turcii, Tisa si Muresul si Dunarea, rusii, inundatiile - ei au devenit, absurd si aparent ireconciliabil, "dusmani traditionali"!
Sigur, stiu textul, îl si recit pe de rost daca vreti, doar sunt ardelean; "aroganta nemesasca", "frustarea valaha", "revansa maghiara", "revansa româna", "complexul tarâmului pierdut", "complexul tarii jinduite de altii", "nesiguranta ca o frica", "incertitudinea ca o neîncredere" s.a.m.d.
sase milioane de români ardeleni se tem de un milion jumatate de unguri si secui ardeleni; un milion jumatate de unguri si secui ardeleni nu mai stiu (sau se tem sa nu uite) cine sunt; douazeci de milioane de români si zece milioane de maghiari se tem iritat unii de altii!
Dupa doua mii de ani de latinitate si optzeci de ani de la Marea Unire, românii tot mai cânta, înfricosati, "Noi suntem români! Noi suntem aici pe veci stapâni" (si se uita în jur pe furis, cu capul tras între umeri, oare n-o zice cineva altfel?).
Dupa un mileniu de maghiaritate superb europeana, ungurii urla în toate microfoanele lumii "vrem sa ne vorbim limba" (de parca cineva îi opreste!)
E ridicol! Marele rege al maghiaritatii, Matei Corvin, a fost român, în schimb Bela Bartok este, vrem nu vrem, cel mai mare compozitor al românilor.
Daca te uiti la structura economica de baza, la idealurile europene (ca sa fiu si actual) dar si la bucatarie sau la jocurile taranesti, nu vezi, practic, nici o diferenta de fond. Suntem, dintr-o perspectiva sociologica, doua dialecte apropiate ale unui logos central-european.
"Dusmani traditionali"?! Haida-de! Râd paprica si mararul de noi! Râde sosul înfratit si federativ (caci mereu am visat cu prietenul meu Zoii Bako, rontaind împreuna gombotii umpluti cu urda si mere - creatia noastra - o federatie, o tara cantonala maghiaro-româna - o uniune inter pares pre-europeana, care sa ne ajute, si pe unii si pe altii, sa uitam ce ne desparte si sa iesim mai repede la lumina)!
II. La aceeasi reteta de mai sus se adauga, înainte de marar, o capatâna de usturoi taiat felii microscopice, care se lasa 3-5 minute sa clocoteasca.
III. In loc de apa cu miere, unii sting zaharul caramelizat cu o pasta din 2 mere coapte.
Tot cu Zoii Bako am inventat marele prânz al împacarii; bulz de mamaliga umplut cu gulas, papricas cu galuste facute cu urda, colac Kurtos umplut cu smântâna si marar. La deschidere vom bea o tuica de Kolosvar si o palinka de Nasaud iar ca vin, Grasa de Cotnari, care, pare-se, provine din acelasi Furmint din care s-a nascut si marele Tokay.
|
