Conceptul de functie a produsului, clasificarea functiilor
Functia este o īnsusire (calitate) esentiala a produsului, care-i determina acestuia un efect util īn raport cu utilizatorul si mediul .
Conform principiului conceptiei functionale a ingineriei valorii, produsul este definit nu ca un ansamblu de parti materiale ci ca un ansamblu de utilitati pe care acesta le are prin functiile lui.
Functia este o componenta a valorii de īntrebuintare si este caracterizata prin una sau mai multe dimensiuni tehnice prin care se releva marimea īnsusirilor care ofera valoare de īntrebuintare elementara prod..
Prin urmare, suma tuturor functiilor produsului, care satisfac cerintele utilizatorilor constituie valoarea de īntrebuintare totala a produsului.
Un produs este creditat ca valoros daca poseda functiile cerute pe piata. O functie ceruta (deci necesara) dar nerealizata nu poate fi compensata de alte functii.
Īn fond, ideea, īn sine, nu este o descoperire noua, produsele sunt fabricate, de cānd exista productie, pentru ca sunt utile (au functii) si satisfac o anumita necesitate. Noutatea consta īn modul de a privi motivatia costurilor: nu īn raport cu un corp material ci īn raport cu serviciile pe care le obtin beneficiarii (consumatorii) de la acesta.
De altfel, baza metodei de lucru īn ingineria valorii o constituie descompunerea produsului īn subansamble de utilitati (functii), fiecare dintre ele reprezentānd o valoare de īntrebuintare partiala si evaluarea costurilor acestor functii ale produsului. Apare astfel un element nou de motivare si evaluare a costurilor de productie: nu o structura fizica mai mult sau mai putin complicata, ci un ansamblu de calitati care-i confera produsului valoare de īntrebuintare totala.
Functia se poate materializa prin intermediul unui purtator (suport) material, justificānd īn acelasi timp productia de bunuri. Īnsa, conform principiului conceptiei integrale, obiectul de studiu al ingineriei valorii īl constituie produsul marfa -ca suma de utilitati care corespund unor cerinte sociale si nu parti izolate ale acestuia.
Componentele si subansamblurile produselor exista numai ca suport material al functiilor, fara a raspunde izolat unor cereri de piata. De aceea, separarea pe subansambluri (deci pe functii) a produsului se efectueaza numai pāna acolo unde acestea corespund unor valori de īntrebuintare elementare distincte.
Fiecare functie are un cost de productie, care trebuie calculat cāt mai exact posibil si justificat prin efectul util al functiei. De regula, costul functiei rezulta din costul purtatorului material al functiei.
Exista mai multe criterii de clasificare a functiilor produselor, cel mai important si mai rational fiind modul cum acestea sunt percepute de cumparatori.
Astfel, dupa natura lor si posibilitatile de masurare, precum si dupa modul cum sunt percepute de utilizatori, functiile se īmpart īn doua grupe mari:
- functii obiective;
- functii subiective.
Functiile obiective sunt caracterizate prin dimensiuni tehnice obiectiv masurabile cu ajutorul uneia sau mai multor unitati de masura.
De exemplu, functia unui motor electric de a transforma energia electrica īn energie mecanica are īntotdeauna o dimensiune tehnica īn wati (putere utila debitata) care poate fi masurata precis de cei carora le este destinat produsul.
Aici trebuie facuta observatia ca o dimensiune tehnica obiectiv perceptibila nu īnseamna ca este si obiectiv determinata, caci aceeasi dimensiune tehnica poate duce la efect util diferit, īn functie de consumator. De aceea, studiile de ingineria valorii, cu posibilitatile oferite de diferite stiinte, vin sa stabileasca cāt mai rational aceste dimensiuni, care au influente benefice asupra costurilor de productie si asupra raportului dintre valoarea de īntrebuintare si costurile de productie.
Functiile subiective sunt functiile care contribuie si ele la valoarea de īntrebuintare a produsului īnsa nu au o dimensiune tehnica obiectiv perceputa de catre toti cei ce utilizeaza produsul respectiv. Aceste functii sunt caracterizate prin efectele psihosenzoriale si sociale (organoleptice, estetice, de moda, de prestigiu etc.) ale produsului īn cauza.
De exemplu, calitatile estetice ale unui autoturism determina o parte (uneori, din pacate, cea mai mare parte) a valorii sale de īntrebuintare. De aici si concluzia ca, pentru unul si acelasi autoturism, aceste calitati sunt percepute diferit de catre diversi potential cumparatori.
Īn tabelul 3.1. sunt prezentate sintetic particularitatile celor doua categorii de functii (vezi tabelul 3.1 [35]).
Dupa importanta lor, conform STAS 11272/1 - 79, functiile se clasifica īn functii principale si functii secundare.
Functiile principale sunt functiile care corespund scopului esential caruia īi este destinat produsul si contribuie direct la realizarea valorii de īntrebuintare a produsului. Aceste functii principale (de baza sau fundamentale) sunt functiile care motiveaza conceperea produsului.
De exemplu, un radiator electric emite energie calorica, un aragaz de asemeni, un arbore transmite un moment de torsiune, toate raspunzānd la īntrebarea ce face ? (produsul).
Trebuie facuta mentiunea ca una si aceiasi functie principala (de baza) poate fi realizata īn mai multe variante constructive, fiecare dintre acestea implicānd costuri de productie diferite - īn diminuarea carora ingineria valorii are un rol deosebit.
La rāndul lor, functiile principale pot fi obiective si subiective.
Functiile secundare (sau auxiliare) sunt functii care servesc la realizarea functiilor principale, contribuind indirect la realizarea valorii de īntrebuintare a produsului si fiind subordonate functiilor principale. Aceste functii sunt obiective.
De ex: o eticheta cu denumirea produsului furnizeaza informatii consumatorului;
Īn alta ordine de idei, functiile secundare (auxiliare) nu sunt functii inutile, ratiunea lor de existenta este aceea ca ele conditioneaza realizarea unor alte functii principale obiective sau subiective. Īnsa, īn practica, s-a constatat ca functiile secundare sunt cele mai scumpe functii, reprezentānd o cota remarcabila a costului produsului.
Īn aceeasi ordine de idei, numarul functiilor secundare care sunt necesare pentru realizarea functiilor principale ale unui produs evidentiaza simplitatea sau complexitatea produsului, fiind o consecinta directa a profesionalismului celor din proiectare.
Prin studiile de ingineria valorii se vor cauta acele solutii care pot conduce la diminuarea sau, daca este posibil, la disparitia functiilor auxiliare, fara a afecta negativ functiile principale obiective sau subiective, care sunt conditionate de respectivele functii secundare.
De aceea, īn studiile de ingineria valorii, odata cu enuntarea functiilor auxiliare ale unui produs, este obligatoriu sa se mentioneze la fiecare functie secundara īn parte care este functia principala obiectiva sau subiectiva conditionata de acestea.
Prin urmare, dupa contributia lor la valoarea de īntrebuintare, functiile produsului pot fi clasificate īn:
functii necesare - fiind cele care contribuie la realizarea valorii de īntrebuintare a produsului;
functii inutile (ne necesare) - cele care nu contribuie la realizarea valorii de īntrebuintare a produsului.
Īn raport cu momentul efectuarii analizei valorii produsului, functiile acestuia pot fi clasificate īn:
functii existente, care pot fi necesare sau inutile la produsul studiat;
functii noi, care sunt necesare si deriva din cerintele utilizatorului, acestea putānd fi adaugate produsului nou sau celui existent dupa efectuarea studiului de ingineria valorii.
Īn concluzie, pentru fiecare din calitatile produsului exista (teoretic) īntotdeauna o multime de solutii fizice care sa duca la realizarea calitatii (functiei) respective. Dar aceste posibilitati sunt concretizate prin realizari materiale din corpuri fizice (parti din corpul fizic total al produsului), care presupun costuri pentru ca absorb manopera, materiale si alte resurse. Dintre toate aceste posibilitati de realizare a produsului trebuie aleasa aceea care, asigurānd calitatea ceruta, sa conduca la costuri minime.
Pentru stabilirea unui raport optim īntre valoarea produsului si costul sau de productie (Vī/Cp) este necesar: sa se identifice toate functiile produsului, sa se stabileasca aportul lor la valoarea de īntrebuintare totala si sa se stabileasca cu ce costuri se realizeaza aceste functii. O astfel de departajare a functiilor este dificila, deoarece tehnica de identificare si ierarhizare a functiilor are si o componenta subiectiva.
Nomenclatorul de functii ale unui produs Nomenclatorul de functii al unui produs, potrivit STAS 11272, este constituit din totalitatea functiilor produsului studiat din punct de vedere al necesitatilor sociale.
Īntocmirea nomenclatorului se efectueaza numai dupa ce a fost parcursa etapa de identificare a tuturor functiilor produsului.
Pentru identificarea si simbolizarea functiilor se īntocmeste o lista de subansambluri sau componente simple īn care sunt precizate functiile si tipul acestora, conform tabelului 3.3.
Īn vederea alcatuirii tabelului 3.3 trebuie sa se tina seama de faptul ca la realizarea unei functii pot participa mai multe componente si subansambluri, dar si de faptul ca un singur subansamblu sau reper poate contribui la realizarea mai multor functii, iar descompunerea produsului īn subansambluri si componente se efectueaza pāna la gradul maxim de simplitate.
Tabelul poate fi utilizabil la stabilirea nomenclatorului de functii numai dupa ce s-au eliminat repetarile acestora pentru acelasi subansamblu si repetarea subansamblurilor pentru aceeasi functie.
Nivelul de importanta al functiilor produsului
Nivelul de importanta al functiilor produsului se determina prin stabilirea contributiei fiecarei functii la valoarea de īntrebuintare a produsului.
Deoarece dimensiunile tehnice ale functiilor se exprima īn unitati de masura diferite, deci necomparabile, pentru stabilirea nivelului de importanta al functiilor unui produs se recomanda utilizarea procedeelor de evaluare prin punctaj, adica cuantificarea cifrica.
Prin urmare, prin nivelul de importanta al functiilor unui produs se pot compara īntre ele functiile unui produs din punct de vedere al gradului īn care participa fiecare la valoarea de īntrebuintare pe ansamblul produsului, deci din punct de vedere al efectului lor util, al satisfactiei pe care fiecare functie īn parte o ofera consumatorului.
Ca mijloc practic de efectuare a acestui demers se poate folosi o matrice patrata (fig. 3.1), īn care atāt pe verticala cāt si pe orizontala sunt notate functiile produsului (s-a luat un produs ipotetic cu 6 functii). Apoi se compara doua cāte doua functiile din punctul de vedere al efectului lor util.
Īnainte de a īncepe completarea matricei, se acorda provizoriu tuturor functiilor nivelul 1 (cel mai scazut), notāndu-se cifra 1 pe diagonala matricei, de la stānga sus la dreapta jos, aceasta fiindca pe diagonala fiecare functie se compara cu ea īnsasi.
Metoda este mai putin subiectiva decāt s-ar parea, deoarece nu cere beneficiarilor produsului (consumatorilor) sa aprecieze decāt pozitia relativa a doua functii si nu distanta dintre ele.
Fig. 3.1. Matricea utilitatilor pentru stabilirea nivelului de importanta al functiilor, respectiv a ponderii acestora īn valoarea de īntrebuintare a unui produs
Īn continuare, metodologia de stabilire a nivelului de importanta a functiilor decurge astfel:
- daca se apreciaza ca o functie are un efect util mai mare decāt cea cu care se compara, se noteaza cifra 1 īn casuta corespunzatoare a matricei;
-daca se apreciaza ca o functie are un efect util mai mic decāt cea cu care se compara, se noteaza cifra 0 īn casuta corespunzatoare;
- daca se apreciaza ca doua functii contribuie īn egala masura la constituirea valorii de īntrebuintare a produsului, se sterge din matrice linia si coloana uneia dintre ele, folosind o singura linie si coloana pentru ambele functii.
Trebuie observat ca cifrele din cele doua casute ale matricei care se refera la aceeasi pereche de functii sunt opus simetrice.
De exemplu, īn matricea din figura 3.1, fiind īnscrisa cifra 1 īn casuta care contine rezultatul comparatiei lui F2 cu F4 (cifra īngrosata), este obligatoriu sa se īnscrie cifra 0 īn casuta care contine rezultatul comparatiei lui F4 cu F2 (tot cu cifra īngrosata). Deci matricea se completeaza pe perechi de casute.
Dupa ce au fost completate toate casutele matricei, se īnsumeaza coloanele obtināndu-se nivelele functiilor respective.
Īn cazul exemplului de mai sus s-a obtinut urmatorul rezultat:
functia F3, nivelul 1, cel mai scazut;
functia F5, nivelul 2;
functia F1, nivelul 3;
functia F4 si F6, nivelul 4;
functia F2, nivelul 5, cel mai ridicat.
Īn cazul cānd īn sirul nivelelor lipseste o cifra sau se obtin doua cifre identice, īnseamna ca īn comparatia functiilor a existat o inconsecventa de gāndire si operatia trebuie reluata corect.
Mai trebuie precizat si faptul ca: matricea se completeaza numai cu functiile principale obiective si subiective ale produsului, functiile auxiliare nu se trec īn matrice, deoarece acestea nu contribuie prin ele īnsele la valoarea de īntrebuintare a produsului, deci nu li se poate atribui direct nici o pondere.
Contributia indirecta a functiilor auxiliare este luata totusi īn considerare deoarece, dupa cum se stie, ele conditioneaza prin motive tehnico-constructive existenta unor functii principale obiective sau subiective, care figureaza īn matrice si sunt comparate cu ajutorul lor.
Avānd nivelele de importanta determinate, ponderea
fiecarei functii īn valoarea de īntrebuintare a produsului se
calculeaza īmpartind nivelul sau de importanta cu
suma tuturor nivelelor. Respectiv, pentru functia i a produsului, produs care are īn total w functii, ponderea acesteia īn valoarea de īntrebuintare
a produsului se calculeaza cu relatia: 
(3.1)
Pentru exemplul din figura 3.1, se obtine:
functia F3 are ponderea de 1/15;
functia F5 are ponderea de 2/15.
Facāndu-se aceste rapoarte, rezulta ca marimea efectului util al functiilor īn valoarea de īntrebuintare a produsului se exprima prin numere cuprinse īntre 0 si 1, iar suma ponderilor functiilor unui produs este, evident, egala cu 1. Aici, trebuie facute cāteva precizari.
Mediile calculate ca mai sus sunt acceptate numai dupa o analiza critica a dispersiei cifrelor care au stat la baza determinarii lor. Daca dispersia nivelelor de importanta depaseste o anumita limita, aceasta este un indiciu ca produsul va trebui diversificat īn doua, trei sau mai multe tipodimensiuni, care sa corespunda necesitatilor unor grupe restrānse de consumatori.
Se atrage atentia ca matricea pentru determinarea ponderii functiilor, ca si nomenclatorul de functii, se īntocmeste examinānd necesitatea sociala si nu o realitate fizica.
Este complet eronat sa se īntocmeasca matrici diferite pentru produsul existent si cel reconceput, sau pentru fiecare varianta constructiva īn parte.
Dimensiunea tehnica a functiilor produsului
Deoarece functiile exprima īnsusiri esentiale ale produsului, dimensiunea tehnica a functiilor unui produs exprima nivelul de realizare al acestora.
Altfel spus, dimensiunea tehnica a functiilor exprima performantele produselor, adica masura īn care acestea satisfac o anumita cerinta sociala.
Pentru un produs existent dimensiunile tehnice ale functiilor exprima performantele acestuia. Ele pot fi relevate prin masuratori si determinari efective cu ajutorul uneia sau mai multor unitati de masura, putānd ramāne īn continuare la acelasi nivel sau pot fi modificate dupa necesitati.
Pentru un produs nou, dimensiunile tehnice ale functiilor (performantele lui) se stabilesc conform cerintelor (limitelor) reiesite din studiul necesitatilor sociale.
Dimensiunile tehnice ale functiilor secundare se stabilesc pe baza cunoasterii gradului īn care ele le conditioneaza pe cele principale. Astfel, functia de racire a unui motor electric se realizeaza prin practicarea pe carcasa acestuia a unor nervuri care-i maresc suprafata de evacuare a caldurii. Marimea acestei suprafete trebuie astfel dimensionata īncāt cantitatea de caldura evacuata sa fie egala cu cea produsa īn timpul functionarii, asigurāndu-se un regim constant de temperatura.
Stabilirea corecta a dimensiunilor tehnice ale functiilor impune identificarea īn prealabil a acelor caracteristici tehnice, functionale sau constructive care exprima cāt mai semnificativ si exact rolul functiilor respective īn ansamblul functional al produsului.
Caracteristicile principale ale functiilor produselor, īn industria constructoare de masini, sunt redate de anumiti parametri precum:
-parametri fizici (masa, temperatura, presiunea de functionare);
- dimensiuni (cote de gabarit si de montaj, tolerante de montaj si functionale);
-calitatea suprafetei;
-de regim (coeficient de frecare, grad de uzura, grad de etansare);
-energetici (consum de energie, combustibili);
- rezistenta si vibratii;
-de exploatare (sarcina utila, parametri de exploatare);
-compozitie chimica, conditii speciale etc.
-fiabilitate, mentenabilitate, parametri estetici si ecologici;
-īncadrarea īn standarde si tehnologii de executie.
Fiecare dimensiune tehnica se exprima prin denumirea caracteristicii respective, valoarea si unitatea de masura. Rezultatele obtinute la stabilirea dimensiunilor tehnice ale functiilor se sintetizeaza īntr-un tabel [ca tabelul 3.5.].
Tabelul 3.5.
Desigur, functiile subiective se apreciaza prin sondaje, fiind susceptibile de o mare doza de subiectivism, iar departajarea lor se face prin acordarea de punctaje.
Dimensionarea functiilor subiective se poate face prin estimare, utilizānd diverse tehnici si procedee statistico-matematice.
Dimensiunea economica a functiilor produsului
Dimensiunea economica a functiilor, asa cum s-a mai aratat, este reprezentata prin costul lor de productie.
Dimensiunea economica a fiecarei functii rezulta din īnsumarea costurilor elementelor componente care materializeaza functia respectiva, mai exact a costurilor structurilor care realizeaza functiile produsului.
Costul de productie Cprod , īn conformitate cu lucrarile de
specialitate, reprezinta suma costurilor de manopera Cman, material Cmat si regie Creg, conform relatiei:
(3.2)
S-a mai precizat, costul nu este echivalent cu valoarea produsului, el putānd sa creasca fara sa adauge, īn mod necesar, valoare produsului, caz īn care valoarea economica a produsului scade.
Īn cadrul studiilor de ingineria valorii, costul
de productie poate fi structurat diferit fata de relatia
(3.2), rezultānd din suma de mai jos:
īn care: Cmin este
costul minim de fabricare a produsului; Csci - costuri suplimentare
datorate conceptiei imperfecte si atribuirii unor functii
si caracteristici inutile; Cstpi - costuri suplimentare
datorate unor tehnici si metode de productie inadecvate;Csmn
- costuri suplimentare datorate manoperei neproductive si
stationarii masinilor. Limita maxima a costului de
productie vizeaza costul maxim admisibil pentru fabricarea produsului
dupa aplicarea etapei de analiza. Costul maxim se dimensioneaza
astfel īncāt sa asigure producatorului un anumit beneficiu care
sa-i influenteze pozitiv bugetul de venituri si cheltuieli.
Repartizarea costurilor pe functiile produsului Repartizarea costurilor pe functii se efectueaza evidentiindu-se materialul, manopera si regia pentru fiecare componenta a produsului. Practic, pentru dimensionarea economica a functiilor unui produs, se poate utiliza un tabel ca tabelul 3.6, īn care se trec toate functiile, inclusiv functiile auxiliare. Pe orizontala sunt notate functiile produsului iar pe coloana sunt enumerate toate piesele produsului si operatiile necesare pentru fabricarea lor, inclusiv operatiile de ajustare, montaj,controletc.
Tabelul
3.6. Prin material net comun pentru o anumita piesa se
īntelege cantitatea de material care ramāne īnglobat īn piesa
finita si serveste ca suport comun pentru toate operatiile
de prelucrare ale piesei respective. Prin
material pentru operatiile 1, 2
etc. se īntelege materialele al caror consum este imputabil numai
operatiei respective, de exemplu cantitatea de cadmiu care se consuma
pentru cadmiere este imputabila numai acestei operatii. Īn coloana 2 sunt trecute costurile
corespunzatoare fiecarui rānd din coloana 1.Pentru defalcarea
costurilor din coloana 2 pe functii se cauta, īn primul rānd, ca prin
rationament logic, ingineresc, sa se determine (identifice)
functiile īn materializarea carora intervine fiecare piesa
(material) si operatie īn parte. Problema este simpla daca un
anumit reper sau o anumita operatie participa īn īntregime la
realizarea unei singure functii, atunci costul aferent se trece integral
īn coloana functiei respective. Repartitia cheltuielilor se
complica daca un reper, prin materialul din care este
confectionat si prin operatiile tehnologice la care este supus,
participa la realizarea mai multor functii. Asemenea cazuri se rezolva
separat, īn raport cu particularitatile sale, tināndu-se seama
ca repartizarea diferitelor cheltuieli sa se faca proportional
cu rolul lor īn realizarea diferitelor functii.De exemplu, o operatie
de vopsire poate interveni īn realizarea functiilor de
"rezistenta la coroziune" si "asigurarea unui aspect estetic
corespunzator", īnsa pentru marcarea costurilor īn dreptul
fiecarei functii trebuie folosit din nou rationamentul
ingineresc. Reluāndu-se exemplul de
mai sus, pentru operatia de vopsire, care intervine īn functiile "rezistenta
la coroziune" si "are aspect estetic", costurile aditivilor
antioxidanti se vor repartiza pe prima functie iar costurile
pigmentilor coloranti pe cea de a doua. Experienta si īndemānarea nu vor permite īntotdeauna
sa se defalce toate costurile pe functii. Va ramāne, aproape
īntotdeauna, o anumita parte din costul unei operatii care nu va putea fi repartizata pe
functii numai prin rationament tehnic. Īn aceste cazuri, pentru
repartizarea respectiva de costuri pe functii, se foloseste
drept cheie de repartitie ponderea functiilor īn valoarea de
īntrebuintare a produsului.
Cum īn tabelul cu dimensionarea economica a functiilor sunt prinse toate functiile, inclusiv functiile auxiliare (care nu figureaza īn matricea de stabilire a nivelului de importanta a functiilor īn valoarea de īntrebuintare a produsului), īn scopul stabilirii costurilor functiilor auxiliare se atribuie acestora, dar numai īn acest scop, acelasi nivel pe care īl au functiile obiective si subiective conditionate de respectivele functii auxiliare. Īn cazul cānd o functie auxiliara conditioneaza doua sau mai multe functii obiective sau subiective, i se atribuie media nivelelor acestora.
Repartizarea costurilor pe functii īn mod proportional cu ponderea functiilor īn valoarea de īntrebuintare are la baza urmatorul rationament: daca o anumita cantitate de munca si materiale au fost cheltuite pentru a realiza simultan n valori de īntrebuintare, ele intervin īn valoarea celor n valori de īntrebuintare proportional cu marimea relativa a acestor valori de īntrebuintare.
Aceasta cheie de repartitie se va utiliza numai īn cazul cānd rationamentul ingineresc devine imposibil. A abuza de aceasta cheie īnseamna a realiza proportionalitatea dintre costuri si valorile de īntrebuintare, respectiv de a ne dezice de scopul ingineriei valorii, care au rolul tocmai de a descoperi si corecta disproportionalitatea dintre costuri si valoarea de īntrebuintare.
Pentru determinarea regiei de fabricatie se folosesc anumite chei, care difera de la o īntreprindere la alta si care permit calculul mergāndu-se pāna la fiecare piesa si operatie īn parte.
Īn cazul cānd īn cursul acestei analize se descopera operatii sau repere inutile, care nu intervin īn materializarea nici uneia dintre functiile produsului, costul lor se trece īn ultima coloana a tabelului. Aceste repere sau operatii dau nastere asa-ziselor functii inutile (ne necesare). Functiile inutile sunt acele functii cu care sunt prevazute unele produse, dar care nu au nici o valoare de īntrebuintare, nici valoare estetica si nici de schimb.
Dupa ce s-au defalcat costurile pe functii, se face totalul pe coloane (tabelul 3.6), acestea fiind marimea (dimensiunea) economica a functiilor.
Apoi, dupa stabilirea costului fiecarei functii, se
stabileste ponderea acestuia īn costul total al produsului. Respectiv,
pentru functia i a produsului,
care are īn total w functii,
ponderea costului acesteia īn costul total al produsului
se calculeaza cu relatia:
(3.4) Se urmareste ca ponderea costului fiecarei functii īn costul total al produsului sa fie īn concordanta cu nivelul de importanta a acesteia īn valoarea de īntrebuintare. Se poate observa ca dimensionarea economica a functiilor necesita multa munca, fiind cea mai laborioasa dintre toate etapele cercetarii, dar si sursa cea mai bogata īn informatii despre eventuale functii si costuri inutile. Selectarea si combinarea celor mai favorabile solutii privind functiile si costurile acestora constituie baza activitatilor din ingineria valorii.
|
