|
|
|
|
EFECTELE sI COMBATEREA INFLAŢIEI
Efectele inflatiei difera de la o perioada la alta, in functie de forma si, intensitatea procesului inflationist, de politicile economice promovate de institutii împuternicite, ca si de capacitatea guvernelor de a cunoaste si controla acest proces.
1.3.1 PRINCIPALELE EFECTE ALE INFLAŢIEI
Un prim efect, care are fapt generator inflatia, consta in diminuarea puterii de cumparare a monedei, proces ce afecteaza in mod diferit si neegal agentii economici. Prin deprecierea banilor se elimina o parte a resurselor materiale acumulate si, in acest fel, se asigura folosirea la o rata diminuata a capacitatilor din cadrul circuitului economic.
Inflatia deblocheaza (sau in unele cazuri poate bloca) mecanismul economic. Eliminând unitatile parazit sau capacitatile uzate moral, procesul inflationist favorizeaza adaptarea unitatilor ramase la exigentele impuse de progresul tehnic si mecanismele economiei de piata.
Inflatia redistribuie avutiile existente si schimba sensurile utilizarii lor; ea favorizeaza inclinatia spre consum si pe debitori si restrictioneaza inclinatia spre economii si pe creditori. In acest fel, procesul antreneaza fuga de lichiditati si preferinta exagerata pentru plasamente in bunuri de folosinta indelungata, neproductive.
In conditiile unei deprecierii inflationiste a bunurilor (egala sau mai mare decât rata reala a dobânzii) cei care-si desfasoara activitatea cu resurse împrumutate ajung sa foloseasca aceste credite in mod gratuit. Restituirea creditelor se realizeaza in bani devalorizati dupa ce s-a incasat un beneficiu real. In aceiasi termeni, se pune si problema inprumuturilor de stat, populatia care a creditat statul ramânând cu obligatiunile de stat devalorizate.
Inflatia indeparteaza din circuitul activ o parte importanta a masei monetare, concomitent cu scaderea puterii de cumparare a banilor. Acest efect se constata numai in termeni reali, deoarece nominal are loc o crestere a cantitatii de bani la populatie.
Ca si recesiunea economica, inflatia pune de acord capacitatile de productie existente cu nevoile reale de consum. Ea realizeaza acest lucru prin presiunea permanenta pe care o exercita, in avans, asupra resurselor. Specialistii sustin ca hiperinflatia (situatie in care s-a aflat si tara noastra) cu trecut crescator si de durata, daca este insuficient controlata reprezinta un factor care poate duce la dezorganizarea intregii economii. Hiperinflatia viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor marfuri, ingreunând posibilitatea efectuarii calculelor de eficienta si rentabilitate.
1.3.2 MODEL DE ÎNLĂTURARE A INFLAŢIEI
Atunci când o inflatie s-a manifestat sau continua sa se manifeste pentru un timp indelungat se pune problema daca poate fi vreodata redusa fara a intâmpina dificultati majore sub forma pierderii locurilor de munca sau a scaderii productiei.
Ipoteza de la care porneste o astfel de analiza de combatere a inflatiei este urmatoarea: inflatia este continua (in conditiile in care venitul actual este mai mare decât nivelul sau potential); inflatia a continuat pentru un timp si oamenii se asteapta ca ea sa continue.
Aceasta mentinere cu fermitate a asteptarilor unei continuari a ratei curente a inflatiei este cea care conduce la conceptul unei inflatii persistente. Sa presupunem ca în acest caz ca banca centrala decide sa reduca rata inflatiei, reducând rata sa de validare monetara. Evenimentele care vor urma unei astfel de decizii se inscriu in trei etape:
Etapa I
Prima faza a politicii antiinflationiste consta in incetinirea ratei expansiunii monetare sub rata cuvenita a inflatiei.
Etapa a II-a
Stagflatia . Principalul efort al guvernului in aceasta etapa îl constituie reducerea somajului pâna când acesta atinge "rata naturala", iar preturile sa fie stabile. De multe ori insa, in loc sa se intre in limita somajului natural si a preturilor stabile, economiile tind sa supraliciteze si sa intre intr-un decalaj recesionist. Motivul principal al acestei supralicitari este ca salariile nu depind doar de cererea excesiva curenta ci si de asteptarile inflationiste.
Asteptarile pot determina ca inflatia sa persiste dupa ce cauzele ei initiale au fost inlaturate. Ceea ce initial a fost o inflatie prin cerere, rezultând dintr-un decalaj inflationist, devine o inflatie pur asteptata, alimentata pe de alta parte si din convingerea populatiei ca inflatia va continua.
Faza de stagflatie se caracterizeaza prin faptul ca economia cu toate ca inregistreaza un decalaj recesionist, nivelul preturilor continua sa creasca.
Etapa a III-a
Recuperarea. Faza finala, este reintoarcerea la o situatie de ocupare deplina. Atunci când economia ajunge, in cele din urma, la sfârsitul fazei de stagflatie, situatia este aceeasi ca si cum economia ar fi fost lovita de un soc izolat al ofertei agregate.
Acei economisti care sunt preocupati in legatura cu asteptarile ca salariile si preturile sa scada se tem ca procesul va dura un timp foarte indelungat. Cei care-si pun problema accelerari temporare a expansiunii monetare se tem ca asteptarile de inflatie pot fi reinviate atunci când banca centrala creste emisiunea monetara. Daca asteptarile inflationiste sunt reinviate, banca centrala va avea de facut o optiune pentru care nu este deloc invidiata. Fie trebuie sa permita ca o noua recesiune severa sa sparga aceste asteptari inflationiste, fie, trebuie sa valideze inflatia pentru a reduce somajul. In acest din urma caz, revenim acolo de unde a inceput o inflatie validata.
1.3.3 INDEXAREA VENITURILOR
Indexarea salariilor si a altor categorii de venituri reprezinta tot o componenta a politicii antiinflationiste, având ca obiectiv compensarea puterii de cumparare pe care au pierdut-o salariatii si alte categorii de persoane cu venituri fixe.
Indexarea reprezinta o tehnica ce permite evolutia (cresterea) veniturilor in functie de cresterea preturilor pentru a influenta puterea de cumparare a acestor venituri.
Dupa procentul cu care sunt indexate veniturile distingem:
-indexare totala (veniturile sunt indexate cu acelasi procent cu care a crescut rata inflatiei);
-indexarea partiala (veniturile sunt indexate cu un procent inferior fata de rata inflatiei).
In perioada imediat urmatoare revolutiei din decembrie 1989 si pâna spre finalul anului 1991, salariatii mai erau protejati împotriva efectelor negative ale inflatiei si de compensatiile fixe de care beneficiau. Acordarea de compensatii fixe a constituit suportul principal de crestere a veniturilor provenite din salarii in perioada octombrie '90 (când a avut loc prima liberalizare a preturilor) -iunie '91. Ulterior aceasta situatie s-a modificat pentru ca s-a trecut la negocierea salariilor dar, practicarea compensatiilor fixe s-a mentinut, intr-o anumita masura.
Totusi, în conditiile economice specifice ale României si a evolutiei procesului inflationist, s-a ajuns la concluzia ca nu era necesara mentinerea acordaii de compensatii fixe si ca trebuie sa se treaca la indexarea curenta a salariilor. Unul din principalele motive pentru sprijinul acestei idei era constituit din faptul ca gospodariile îsi optimizeaza singure alocarea veniturilor pentru achizitionarea bunurilor si serviciilor necesare, si, in consecinta, nu era necesar sa se acorde compensatii fixe pentru anumite bunuri si sa se recurga la indexarea veniturilor pentru altele deoarece orice gospodarie îsi aloca resursele monetare in functie de consecintele ei specifice si nu de destinatiile stabilite la nivel central, în mod arbitrar.
|
