Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































EVALUAREA ECONOMICA SI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

economie












ALTE DOCUMENTE

NAVLUL
Man.prin exceptii
CONCEPTE FUNDAMENTALE INTRODUCTIVE PRIVIND RELAŢIA DINTRE ECONOMIE sI DREPTUL FINANCIAR FISCAL
Societatea
TAXELE VAMALE SI COMERTUL INTERNATIONAL
BALANTA ANALITICA A VALORILOR MATERIALE
OFERTA, TARIFELE SI CEREREA PENTRU SERVICII
STATUL SI ECONOMIA
ANALIZA PRELIMINARA DE PIATA
ANALIZA RENTABILITATII PE BAZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 



Modulul I - 3 ore

1.CONCEPTE, DEFINIŢII - 3 ore

1.1. Valoare, evaluare

Incursiunea in studiul valorii intreprinderii si al masurarii sale impune un demers teoretic, spre intelegerea conceptelor-cheie utilizate in lucrarile de specialitate. In acest sens este in primul rand necesar sa vedem ce se intelege prin valoare, atat in general, cat si din punct de vedere economic.

In general, notiunea de valoare isi gaseste aplicatie in economia de schimb, intrucat aceasta categorie economica s-a nascut din necesitatea aprecierii si compararii bunurilor transferate. Consultand dictionarele putem defini valoarea ca pe o marime care masoara munca inglobata intr-un bun economic sau care apreciaza calitatile acelui bun. Valoarea este conventionala si subiectiva. Studiul, calculul si analiza ei constituie preocuparea multor economisti.

Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al carui sens primitiv era de a putea, a fi puternic, a procura satisfactie. Valoarea desemneaza calitatile stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor. Filosofia separa doua concepte referitoare la valoare: pe de o parte axia - valoare, pe de alta parte timo - pret.

Asa cum arata L. Grunberg, "Exista lucruri care au valoare in sens de timo (pret), ca atare pot fi schimbate, cumparate si vandute, fara a fi valori in sens strict axiologic (...). Au insa caracter axiologic obiectele sau actele care sunt valori (in sensul de axia), chiar daca au valoare in sensul de timo (o pictura, al carei pret creste prin trecerea timpului) sau daca nu au valoare in sensul de timo (in cazul actelor morale, apreciate si ierarhizate pentru demnitatea si valabilitatea lor, dar care nu pot fi schimbate, vandute sau cumparate). Exista lucruri care au pret , dar n-au valoare, in timp ce prietenia, generozitatea sau solidaritatea au valoare (in sens de axia), dar n-au pret (in sens de timo)."[1]

Dupa L. Grunberg, "Valoarea apare astfel ca acea relatie intre subiect si obiect, in care, prin polaritate si ierarhie, se exprima pretuirea acordata (de o persoana sau o colectivitate umana) unor insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice), in virtutea capacitatii acestora de a satisface trebuinte, necesitati, dorinte, aspiratii umane, istoriceste conditionate de practica sociala".[2]

Dupa dictionare, prin evaluare se intelege actiunea de a evalua si rezultatul ei; apreciere, pretuire, calcul. Prin a evalua se intelege a determina, a stabili pretul, valoarea, numarul, cantitatea; a calcula, a socoti, a aprecia. Aceasta actiune se presupune a fi efectuata de catre un subiect asupra unui obiect (un activ, o afacere, o datorie...).

1.2.            Valoarea intreprinderii

Majoritatea economistilor au definit si studiat valoarea marfii, nu valoarea firmei, intreprinderii.

In domeniul evaluarii firmei teoria este de data recenta. Practica de evaluare mai veche s-a ghidat de regula dupa criterii exterioare. Evaluarile erau utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru calculul garantiei creditelor.

Intre acceptiunile generale ale conceptului de valoare si valoarea afacerii, firmei, exista elemente comune.

Afacerea, intreprinderea este in principiu o valoare-mijloc, detinuta sau dorita pentru a obtine bani, si ei tot o valoare-mijloc. Rareori se intampla ca altul sa fie motivul aproprierii unei afaceri, deci interesul proprietarului sa fie altul decat derularea activitatii firmei.

Indiferent de obiectul evaluat, valoarea reprezinta masura interesului subiectului evaluator (nu evaluatorul, ci beneficiarul evaluarii).

Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinta de a-si satisface nevoi de natura economica, teoretica, etica, politica, estetica, religioasa. Interesul poate sa fie cauzat de utilitatea, raritatea ori alte proprietati pe care subiectul evaluator le intrezareste la obiectul evaluarii.

Pentru intreprindere, standardele de evaluare definesc in primul rand valoarea de piata[3], care, sintetic, reprezinta o masura echilibrata a valorii, intrunind conditiile:

- valoarea astfel apreciata duce la pretul cel mai probabil;

- piata trebuie sa fie libera (un vanzator hotarat, un cumparator hotarat, marketing adecvat, tranzactie echilibrata);

- evaluarea nu are termen de valabilitate (tranzactia trebuie sa se desfasoare la momentul evaluarii);

- nu se iau in considerare ofertele unor cumparatori cu interese speciale.

O alta categorie utilizata in domeniul evaluarii economice este cea de valoare de investitie. Daca valoarea de piata tinde sa se apropie de o marime normala, neutra, obiectiva, valoarea de investitie are profund caracter subiectiv.

Valoarea de investitie este valoarea specifica unui anumit investitor sau unei clase de investitori si apare ca o consecinta a modului diferit de estimare a potentialului de a aduce profit, de percepere a riscurilor, de impozitare.

Aceasta valoare specifica poate sa fie si consecinta legaturilor cu alte afaceri pe care investitorul respectiv le detine sau le controleaza.

In ultima instanta, aceasta valoare specifica unui investitor este masura propriului sau interes pentru proprietatea respectiva.

Evaluatorul de afaceri se poate situa intr-una dintre urmatoarele trei ipostaze:

- expert neutru, caz in care evaluarea se face de pe pozitia unui investitor cu capacitate de actiune medie, fara a se tine seama de asteptarile subiective ale clientului cu interese speciale;

- expert consultant, cand evaluarea se va face in functie de oportunitatile specifice ale clientului, valoarea estimata fiind prezentata in cea mai favorabila ipostaza, servind la estimarea celui mai avantajos pret pentru client; este vorba deci de o valoare categoric subiectiva;

- mediator/arbitru al unor evaluari subiective, pe baza intereselor speciale ale vanzatorului si cumparatorului potential; misiunea evaluatorului va fi de a alege influentele subiective relevante semnalate de evaluarile subiective ale vanzatorului si cumparatorului, determinand o valoare corecta.

Evaluatorul se situeaza de cele mai multe ori pe pozitie de consultant, subscriind intereselor utilizatorului evaluarii.

Menirea sa este de a diagnostica starea firmei si aprecia dupa caz valoarea (sau scala de valori) din perspectiva utilizatorului evaluarii.

Din aceasta abordare se poate vorbi de valoare ca despre o marime mai mult sau mai putin subiectiva. Cu cat masoara interesul unui grup mai mare ori interesul general si pe o durata mai mare, valoarea isi pierde gradul de subiectivitate, devenind aproape obiectiva.

O marime a valorii de piata va fi masura interesului general, mediu la un moment dat (deci schimbatoare) si pentru o arie mai larga sau restransa (deci relativa, in functie de piata respectiva). Pentru un obiect evaluat marimea valorii de piata ar trebui sa fie comparabila cu pretul mediu. O marime a valorii de investitie va fi masura interesului specific al unui investitor anumit. Pentru fiecare obiect evaluat in parte, pretul ar trebui sa oscileze in jurul valorii de investitie. Pretul va fi rezultatul direct al negocierilor si va fi influentat de valoarea de investitie, raportul cerere-oferta, valoarea de piata, constrangerile generale si conjuncturale.

In general, scopurile evaluarii unei intreprinderi pot fi: aplicatii financiare, vanzarea/cumpararea unei firme sau participatii la aceasta, lichidarea unei intreprinderi, fuzionari, divizari de intreprinderi, dispute legale (exproprieri, litigii, mosteniri), stabilirea bazei de impozitare, evaluarea aportului non-cash de capital, estimarea cotatiilor actiunilor, majorari de capital.

Evaluarea economica a intreprinderii a devenit dupa 1989 necesara de cate ori este nevoie de:

- stabilirea bazei de negociere pentru vanzarea-cumpararea unei firme sau a unui activ;

- constituirea unor garantii pentru credite;

- determinarea bazei de calcul pentru impozitarea unui transfer de proprietate (vanzare, donatie, mostenire);

- rezolvarea unor litigii patrimoniale;

- cresteri de capital;

- lichidari de intreprinderi.

Evaluarea economica a intreprinderii poate avea la baza deopotriva criterii obiective si subiective.

Dintre criteriile obiective fac parte: marimea patrimoniului si veniturile pe care acest patrimoniu le produce.

Dintre criteriile subiective se pot mentiona cele:

- de natura psihologica - de exemplu notorietatea intreprinderii poate conduce la presupunerea ca existenta sa va continua in timp, faptul ca este cunoscuta si apreciata constituind chiar premisa unor castiguri suplimentare;

- de natura economica:

- raritatea unei afaceri (situatia de monopol) atrage un spor de valoare;

- preluarea unei firme concurente, a unui furnizor sau a unui client poate interesa in mod special pe prezumtivul cumparator, aducand un plus de valoare firmei evaluate;

- priceperea investitorului pentru un anumit gen de afacere poate garanta obtinerea unor rezultate superioare (poate fi suportul unor previziuni mai optimiste in ce priveste rezultatele investitiei), ceea ce determina cresterea valorii afacerii;

- legatura investitiei cu alte afaceri pe care cumparatorul le detine sau le controleaza poate genera un plus de valoare;

- experienta evaluatorului poate conduce la previziuni corecte privind fluxurile viitoare.

1.3.Evaluarea intreprinderii - puncte de vedere

1.3.1.Evaluarea intreprinderii si proprietarul

Privita din punctul de vedere al proprietarului, valoarea intreprinderii sale poate sa aiba dimensiuni diferite. O determinanta importanta a valorii este intentia detinatorului afacerii cu privire la aceasta. Evaluarea pentru exploatare continua difera de evaluarea din punctul de vedere al vanzatorului.

Proprietarul poate fi mai mult sau mai putin legat sufleteste de firma pe care o detine, fie ca este rodul muncii sale, fie ca poarta numele familiei, fiind mostenita de mai multe generatii. Un astfel de punct de vedere, sentimental, emotional, va face ca firma respectiva sa fie de nepretuit. Numele, emblema sa valoreaza mai mult in ochii proprietarului in acest caz.

Intreprinzatorul practic si eficient va cauta in orice clipa sa fie sigur ca investitia sa este rentabila. El va compara profitul obtinut de el cu profitul ce s-ar putea obtine in orice alta afacere accesibila daca s-ar face aceleasi eforturi (consum de timp pentru conducerea afacerii, cheltuieli) si in aceleasi conditii de risc (o afacere la fel de sigura ca si cea actuala). Nivelul valorii firmei ar depinde in acest caz de posibilitatile proprietarului de a dezvolta alt proiect sau de a efectua alt plasament.

De multe ori, pentru a aprecia calitatea activitatii de conducere a unei intreprinderi, o buna modalitate ar fi masurarea cresterii/scaderii valorii sale. O crestere a valorii economice poate fi considerata efectul unui management performant, daca ceilalti factori care influenteaza valoarea firmei nu produc modificari semnificative asupra sa.

Pentru proprietarul firmei, fie ca este si conducator in acelasi timp, fie ca nu este direct implicat in administrarea firmei, este necesara urmarirea evolutiei valorii sale. Acest demers conduce la cunoasterea in permanenta a valorii firmei, care ar putea oricand sa devina obiectul unei tranzactii. Chiar si in lipsa acestei perspective, proprietarul are nevoie sa-si aprecieze performantele financiare, comparand investitia prezenta cu plasamente alternative.

Alta este situatia in cazul unei afaceri de familie, care trebuie pastrata de dragul numelui si al traditiei, chiar si in perioadele mai delicate.

Pentru un vanzator valoarea intreprinderii depinde de rentabilitatea pe care el ar putea sa o obtina si de motivul vanzarii, atat de diferit de la caz la caz.

Motivul vanzarii poate fi variat.

El ar putea consta in dezinteresul pentru afacerea in sine, pentru care proprietarul nu are suficient timp sau inclinatii, aptitudini.

Dorinta de a renunta la o afacere poate fi motivata de imposibilitatea de a face fata concurentei, de lipsa de competitivitate.

Lipsa pietelor de desfacere sau penuria de materii prime ar putea determina scaderea eficientei afacerii si chiar ameninta continuitatea exploatarii, determinand nevoia de a vinde firma.

Imbatranirea produsului, tehnologiei sau a domeniului de activitate si alocarea insuficienta de resurse pentru cercetare si modernizare ameninta rentabilitatea viitoare a afacerii.

Noi ingradiri legislative care afecteaza activitatea firmei pot conduce la alegerea solutiei vanzarii.

Existenta unor alte posibilitati de plasament, mai eficiente determina renuntarea la afacerea prezenta pentru a investi in alt mod resursele recuperate.

Aparitia unor alte preocupari, care impun renuntare 16316b122q a la afacere; poate sta la baza deciziei de vanzare.

Nevoia de lichiditati pentru achitarea diverselor obligatii poate impune renuntarea la afacere.

Evaluarea in acest caz, din punctul de vedere al vanzatorului, va avea un grad ridicat de subiectivitate.

Valoarea afacerii pe care el este hotarat sa o cedeze poate fi cu atat mai mica, cu cat sunt prezente mai multe constrangeri asupra vanzarii.

In acest fel valoarea firmei poate cobori mult sub valoarea sa de piata.

O altfel de vanzare fortata este cea in care vanzatorul continua sa prezinte un interes puternic pentru firma respectiva. Pentru el firma poate avea o valoare mare, dar va trebui sa fie sacrificata. Constrangerea poate sa se rasfranga asupra pretului acceptat in final.

Concluzionand, se poate spune ca valoarea firmei va avea atat o conditionare

obiectiva, cat si una subiectiva.

Conditionarea obiectiva tine de dimensiunile patrimoniului, rentabilitatea medie a afacerilor similare, evolutia conditiilor generale de derulare a activitatii.

Conditionarea subiectiva, de dimensiuni considerabile, tine de: randamentul propriu afacerii, cu cauzele sale specifice, interesul/dezinteresul pentru firma manifestat de proprietarul dispus sa vanda, capacitatea sinergetica a afacerii in conditiile actualului proprietar.

Analiza-diagnostic pentru evaluare decurge in linii mari ca o tatonare a terenului, o prospectare a starii de fapt, la fata locului.

Intrucat o simpla informare, o banala inspectie, nu asigura necesarul cantitativ si calitativ de informatii, va fi necesara apoi o atenta analiza, desfasurata sistematizat.

Se vor studia in detaliu toate aspectele care privesc fiecare functie a intreprinderii in parte.

Se va cauta sa se obtina cat mai multe informatii, apelandu-se la surse diferite, atat din exteriorul, cat si din interiorul firmei evaluate.

Sursele externe firmei pot fi: organele financiare, furnizorii firmei, clientii sai, vecinii.

Sursele interne sunt: salariatii firmei, sindicatele, managerii.

Pentru ca informatiile obtinute sa nu fie irosite ulterior din lipsa de sistematizare si pentru a se evita risipa de munca si de resurse prin detalierea exagerata, culegerea datelor se face cu ajutorul unor chestionare speciale.

Atunci cand evaluatorul nu are inca destula experienta pentru a concepe singur aceste chestionare, el poate sa utilizeze pentru formularea intrebarilor modele elaborate de specialisti. In functie de raspunsurile obtinute evaluatorul va putea atribui un punctaj, o nota sau un calificativ pentru intreprinderea in cauza.

Catalogarea intreprinderii, incadrarea ei intr-un anumit barem, va permite atat alegerea metodologiei de evaluare adecvate, cat si validarea rezultatelor evaluarii.

1.3.2.Evaluarea intreprinderii si cumparatorul

In fundamentarea deciziei de cumparare a unei intreprinderi, cumparatorul porneste de la o gama diversa de motivatii: un plasament relativ eficient, acapararea concurentei si extinderea afacerii proprii, integrarea pe verticala a propriei afaceri prin achizitionarea furnizorului sau clientului, un plasament comod, neriscant, o investitie intr-un domeniu atractiv, de viitor, cu piata sigura si profit considerabil, priceperea, aptitudinile manageriale ale cumparatorului pentru afacerea respectiva, o investitie care produce efect sinergetic, reintregirea unei afaceri de familie, redobandirea unei afaceri de familie.

Valoarea firmei, din perspectiva cumparatorului, va fi determinata atat de criterii obiective - patrimoniale si financiare, cat si de aspecte subiective, specifice: capacitati superioare de valorificare a investitiei, orgoliu, mandrie, ambitie.

Este interesanta gruparea principalelor criterii pe care le are in vedere cumparatorul, care are mobilitate mare si acces la optiuni alternative.

In evaluarea unei firme potentialul cumparator nerezident are in vedere urmatoarele criterii exterioare:

         repatrierea capitalului

         autorizarea participarii straine

         discriminari in raport cu firmele locale

         stabilitatea monedei nationale

         rata anuala a inflatiei

         stabilitatea politica

         taxele vamale

         accesul la piata locala de capital[4].

Pe baza acestor criterii generale, exterioare investitia analizata poate fi considerata tentanta sau nu prin prisma mediului economic.

Pentru a aprecia situatia particulara a intreprinderii este necesar sa se urmareasca intr-un diagnostic global manifestarile factorilor care ar putea afecta decizia de cumparare.

Urmarirea sistematizata va oferi posibilitatea evidentierii cator mai multi factori cu influenta asupra valorii. Cunoasterea actiunii acestora va permite adoptarea deciziei de investire.

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul II - 10 ore

2.DIAGNOSTICUL PENTRU EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A UNITAŢILOR ECONOMICE

 

Pentru o evaluare de calitate este indispensabil diagnosticul firmei evaluate, luand in considerare:

- sfera si continutul drepturilor, privilegiilor sau altor conditionari, atasate proprietatii, care afecteaza transferul drepturilor de proprietate;

- istoricul afacerii;

- mediul economic si politic general si mediul economic al afacerii;

- activele, datoriile, capitalul, situatia financiara si capacitatea de a obtine profit si a plati dividende;

- identificarea activelor necorporale detinute (individuale si/sau grupate in goodwill);

- evidentierea tranzactiilor anterioare cu participatii la afacerea evaluata;

- marimea participatiei ce trebuie evaluata (majoritara sau minoritara);

- cotatiile pe piata bursiera a actiunilor afacerii evaluate si/sau preturile de tranzactionare a unor intreprinderi sau participatii la acestea, care fac parte din acelasi domeniu de activitate;

- alte date/informatii de piata ca :

- rate de rentabilitate pentru investitii alternative;

- discount pentru necotare;

- prime de control;

- separarea si evaluarea la valoarea neta de piata a activelor in afara exploatarii, a celor care nu sunt necesare functionarii afacerii.

2.1. Diagnosticul juridic

Prima etapa in diagnosticare este cea care are ca scop verificarea, studierea incadrarii activitatii firmei in normele de drept.

Existenta contractelor care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor si celorlalte imobilizari si existenta actelor care certifica legalitatea activitatii firmei dau garantie pentru o evaluare corecta, pe principii de normalitate.

Evaluatorul trebuie sa verifice incadrarea activitatii firmei in normele de drept comercial, al muncii, financiar-fiscal, al mediului etc.

Normalitatea si siguranta relatiilor firmei cu mediul extern si cu salariatii constituie puncte tari in aprecierea valorii firmei si vor conduce la atribuirea unui calificativ bun.

Absenta contractelor si nesiguranta activitatii firmei constituie puncte slabe, conducand la obtinerea unui calificativ slab, date fiind riscurile care pot sa apara in activitatea viitoare a firmei.

In mod concret, ce anume trebuie sa afle evaluatorul despre intreprinderea evaluata? Ce va trebui sa verifice evaluatorul?

El trebuie sa se intereseze cu privire la urmatoarele aspecte: existenta actului de constituire, care este forma juridica a firmei, existenta statutului societatii, calitatea acestui statut, existenta autorizatiilor sanitara, sanitar-veterinara, de mediu etc., existenta autorizatiilor specifice activitatii firmei (cum ar fi de exemplu cele de comercializare a produselor din alcool, cafea, tutun etc.), existenta si tinerea la zi, cu indeplinirea conditiilor legale, a registrelor societatii si evidentei contabile, existenta dreptului de proprietate asupra terenului, existenta dreptului de proprietate asupra celorlalte bunuri corporale si necorporale (inclusiv detinerea licentelor de fabricatie necesare), situatia bunurilor date si/sau luate cu chirie, existenta contractelor de munca si conditiile contractuale, existenta contractelor comerciale si calitatea lor, existenta unor litigii, eventual stadiul acestora si modul de solutionare.

De asemenea, trebuie semnalat pericolul aparitiei unor noi litigii, cum ar putea fi de exemplu cele care ar surveni din cauza: nerespectarii de catre firma a unor conditii contractuale in relatiile sale cu partenerii comerciali sau cu salariatii; nerespectarii legislatiei financiar-fiscale si a muncii, incalcarii normelor de mediu etc.

2.2. Diagnosticul comercial

Studiul functiunii comerciale a intreprinderii se desfasoara pe cateva directii, si anume: strategia firmei, piata de desfacere, clientela, produsele, politica de preturi, distrbutia, publicitatea, marketingul.

Evaluatorul va trebui sa afle care este ramura de activitate a firmei, care este in acel moment starea acelei ramuri, ce perspective exista, ce pozitie ocupa firma si ce planuri are, daca acele planuri sunt viabile sau nu.

Apoi va trebui sa descopere daca firma ocupa o pozitie importanta pe piata, cum este piata firmei structurata, ce sanse de extindere are.

Clientela este analizata din perspectiva calitatii, numarului, structurii pe categorii si dimensiuni, ponderii in cifra de afaceri a firmei. Se estimeaza dependenta firmei fata de un numar mic de clienti sau fata de o anumita categorie de clienti.

Se analizeaza structura si vechimea produselor, pozitia lor pe curba de viata, riscul de a se demoda, posibilitatile reale pe care le are firma de a-si improspata productia.

Se urmareste apoi modul in care sunt fixate preturile si in ce masura, prin practicarea preturilor diferentiate, exista sanse de atragere si pastrare a clientelei.

Distributia este analizata din punctul de vedere al dimensiunilor pe care le are reteaua si din punctul de vedere al modului in care se deruleaza activitatea acestei retele.

Publicitatea firmei este si ea analizata sub aspectul actiunilor derulate, al cheltuielilor pe care le efectueaza firma pentru publicitate si sub aspectul imaginii firmei si produselor sale.

In final se analizeaza modul in care este organizata activitatea de marketing.

2.3. Diagnosticul operational (de productie si exploatare)

Diagnosticul operational sau industrial urmareste functiunea de cercetare-dezvoltare si pe cea de productie, in scopul de a aprecia fiabilitatea si viabilitatea intreprinderii.

In cadrul acestui diagnostic sectorial se identifica in primul rand punctele tari si punctele slabe privind activitatea de cercetare-dezvoltare.

Se urmaresc interesul pe care il manifesta si eforturile pe care le depune intreprinderea pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. Analiza cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se poate efectua prin calculul ponderii acestora in costuri si in cifra de afaceri.

Se analizeaza obiectivele de cercetare-dezvoltare ale intreprinderii in corelatie cu posibilitatile ei concrete de atinge obiectivele pe care si le propune.

Se studiaza modul in care este organizata activitatea de cercetare-dezvoltare, atributiile, competentele si libertatile care ii revin.

Nu in ultimul rand, se apreciaza ritmul inlocuirii produselor si tehnologiilor, rodnicia si eficienta activitatii de cercetare-dezvoltare la nivelul intreprinderii.

Intr-o etapa urmatoare (a doua) se analizeaza functiunea de productie, urmarindu-se distinct procesul de fabricatie si respectiv starea mijloacelor de productie.

Astfel, procesul de fabricatie este analizat pe faze, dupa cum urmeaza:

A. Activitatea de aprovizionare

Este analizata sub aspectul modului in care este organizata si riscurilor care decurg de aici si sub aspectul dependentei de un numar mic de furnizori sau unei anumite categorii de furnizori ori existentei altor astfel de constrangeri.

Pot sa existe si implicatii asupra organizarii cumpararii si stocarii materiilor prime sau marfurilor, avand ca rezultat imobilizarea unor resurse financiare voluminoase pentru a evita riscul aparitiei unor intreruperi in ciclul de exploatare.

B. Activitatea de productie (exploatare)

Este si ea diagnosticata pe cateva directii.

Se analizeaza mai intai caracteristicile productiei: daca se realizeaza pe stoc sau pe comanda, in ce cantitate se realizeaza, daca productia este sezoniera, care sunt procedeele de fabricatie pe care le utilizeaza firma, acestea comparandu-se cu procedeele de fabricatie utilizate de concurenta, care sunt perspectivele firmei din acest punct de vedere.

Se studiaza apoi ciclul de productie, determinandu-se posibilitatile de reducere a sa, atat prin eliminarea locurilor inguste printr-o mai buna organizare si printr-o dotare superioara, cat si prin utilizarea unor noi tehnologii. Utilajele si tehnologiile firmei se studiaza prin comparatii cu competitorii.

Se identifica punctele tari si punctele slabe privind nivelul de automatizare si perspectivele sale.

Se studiaza productivitatea muncii, metodele folosite in organizarea productiei si a muncii si se evidentiaza posibilitatile de imbunatatire a acestora. se stabilesc eventualele limite, constrangeri in acest domeniu.

Un loc important in cadrul tematicii analizei il au preocuparile firmei pentru asigurarea calitatii, acordarea de garantii, costul garantiei etc.

C. Activitatea de depozitare/ambalare

Se determina dimensiunile si importanta stocurilor,posibilitatile de reducere a acestora printr-o organizare mai buna, modul in care sunt calculate provizioanele pentru deprecierea stocurilor, ce se face cu stocurile nevandute, dar cu ambalajele?

In a treia etapa se analizeaza starea mijloacelor de productie.

Se face atat o analiza globala, urmarindu-se vechimea si uzura tehnica a imobilizarilor corporale, cat si analiza individuala a principalelor elemente de natura constructiilor si echipamentelor, selectandu-se cele a caror valoare detine o pondere mare in volumul total al imobilizarilor.

2.4. Diagnosticul resurselor umane si managementului

Analiza resurselor umane are ca obiectiv determinarea punctelor tari si punctelor slabe privind dotarea firmei cu resurse umane. In cadrul sau se determina principalele trasaturi ale factorului uman aflat la dispozitia firmei si se analizeaza adecvarea potentialului uman existent la nevoile prezente si viitoare ale firmei.

Ca modalitate tehnica, diagnosticul resurselor umane se efectueaza printr-un chestionar care urmareste sa delimiteze structura personalului pe varste, vechime, sexe, nivel de pregatire, calificare. Stabilitatea, perenitatea personalului, angajarile temporare, fluctuatia personalului vor fi criterii de apreciere a resurselor umane.

Se vor studia in continuare modalitatile in care se fac angajarile si promovarile.

Se vor evidentia si datele privind salarizarea personalului si alte aspecte legate de motivatia muncii salariatilor intreprinderii.

Se va analiza starea sanatatii personalului si se vor pune in evidenta eventualele pericole specifice activitatii firmei, conditiilor de lucru sau de mediu.

Se va studia apoi modul in care s-a desfasurat activitatea sindicatelor existente in firma in ultima perioada si se vor analiza conflictele de munca de amploare din ultima perioada (daca ele au existat).

De asemenea, se vor urmari si analiza fenomenele de indisciplina, absenteism, in cazul in care aceste fenomene au ridicat probleme in trecut.

Uneori in cadrul diagnosticului resurselor umane, alteori distinct, diagnosticul managementului este indispensabil pentru o buna cunoastere a intreprinderii evaluate.

Scopul diagnosticului managementului este de a evidentia punctele tari si punctele slabe privind modul in care este condusa firma si de a determina gradul de dependenta a activitatii firmei fata de oamenii-cheie.

Diagnosticul managementului se deruleaza pe trei directii, si anume:

A. Caracteristicile conducerii

Se urmaresc: numarul de conducatori si relatiile dintre ei, stilul de conducere, modul in care sunt repartizate atributiile conducatorilor, profilul, varsta, motivatia, vechimea, stabilitatea conducatorilor.

Se urmareste de asemenea sa se stabileasca daca exista legaturi semnificative de dependenta a managerilor fata de diverse grupuri si categorii de persoane care ar putea influenta activitatea firmei.

Se apreciaza si performantele managementului, atat prin efectele pe termen scurt, cat si prin efectele pe termen lung.

Indicatorii de gestiune (vitezele de rotatie si in special cele ale stocurilor si creantelor), pot fi apreciati in corelatie cu cei de lichiditate si rentabilitate[5].

B. Remunerarea conducerii

Evaluatorul trebuie sa afle cine anume detine rolul decisiv in determinarea marimii drepturilor banesti ale conducatorilor firmei.

Este necesara cunoasterea dimensiunilor tuturor drepturilor de care beneficiaza conducerea, atat salarii, cat si alte drepturi banesti si alte avantaje speciale.

C. Impactul conducatorului

Se identifica trasaturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, si relatiile speciale ale managerilor cu mediul in care isi desfasoara activitatea firma, pe de alta parte. Ambele aspecte sunt importante pentru a intui in ce masura activitatea firmei si performantele sale depind de prezenta persoanelor respective in conducerea sa.

2.5. Diagnosticul financiar-contabil

Daca diagnosticele sectoriale se bazeaza pe chestionare, pe criterii subiective, pe intuitia si experienta evaluatorului, diagnosticul financiar-contabil dispune de instrumente relativ precise cu care sa masoare activitatea firmei.

Mai mult, diagnosticul financiar-contabil poate fi considerat un fel de test, al carui obiect il reprezinta atat intreprinderea evaluata, cat si diagnosticele sectoriale deja efectuate.

Metodologia de analiza dispune de o serie de indicatori speciali pentru aprecierea activitatii firmei.

Datele necesare analizei se preiau din evidenta contabila a firmei, in primul rand din situatiile de sinteza, adica din bilant si din contul de rezultate.

Obiectivele urmarite de diagnosticul finnaciar-contabil sunt:

- determinarea fiabilitatii si imaginii fidele a datelor contabile si eventuala ajustare a acestora;

- studiul structurii cifrei de afaceri si productiei in corelatie cu generarea de rezultate;

- studiul dinamicii preturilor si volumului vanzarilor/productiei;

- analiza rentabilitatii prin excedentul brut de exploatare (EBE), capacitatea de autofinantare (CAF), excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), rezultatul net (RN[6] sau PN);

- analiza politicii de finantare si structurii financiare, prin binomul autonomie financiara - levier financiar;

- analiza echilibrului financiar prin fondul de rulment;

- analiza structurala si dinamica a fluxurilor de numerar.

Sintetic, evaluatorul va avea in vedere urmatoarele aspecte:

A. Pe baza datelor cuprinse in bilantul firmei in cauza evaluatorul va putea calcula si interpreta:

- indicatori de structura - atat care privesc structura activului patrimonial, cat si care privesc structura pasivului patrimonial;

- indicatori de evolutie - pentru fiecare element patrimonial in parte, apoi pentru evolutia structurii, a ponderii fiecarui element patrimonial in total

- indicatori de lichiditate - lichiditatea curenta, calculata ca raport intre activele curente si pasivele curente (active curente / pasive curente); lichiditatea rapida, calculata ca raport intre activele curente cu lichiditate foarte buna ( creante si disponibilitati) si pasivele curente: ( active curente - stocuri) /pasive curente;

- indicatori de risc financiar - ca de exemplu gradul de indatorare, calculat ca raport intre datorii si total activ: total datorii / total activ, indicator care arata in ce masura datoriile firmei sunt garantate cu patrimoniul sau si structura capitalului, calculata ca raport intre elementele de capital permanent imprumutat si respectiv propriu: CTLM / CPR, indicator ce arata riscul financiar.

B. Pe baza contului de profit si pierdere se pot analiza mai multe aspecte.

Astfel, pornind de la datele privind veniturile se pot efectua: o analiza a influentei productiei fizice si a influentei preturilor asupra veniturilor, o analiza a influentei structurii produselor asupra veniturilor, o analiza a veniturilor pe activitati etc.

Pornind de la datele privind cheltuielile putem analiza structura cheltuielilor.

Dupa natura lor, acestea reflecta consumurile de: munca ( salariile), materii prime, uzura imobilizarilor ( amortizarea), consumul de energie electrica, combustibil, apa, costul resurselor imprumutate ( dobanzile) etc.

Dupa relatia lor cu volumul de activitate cheltuielile se impart in: constante si variabile.

Dupa relatia lor cu functiunile intreprinderii structurarea cheltuielilor se poate face astfel: de cercetare, comerciale, financiare, administrative etc.

Dupa relatia lor cu fazele ciclului de exploatare, cheltuielile pot fi: de aprovizionare, de productie, de desfacere etc

Se poate apoi urmari corelatia intre cheltuieli si venituri si se poate analiza structura rezultatelor.

Este interesant de urmarit relatia intre: numarul de salariati, cheltuielile salariale, productivitatea muncii.

De asemenea este necesara si prezinta interes corespondenta dintre amortizarea imobilizarilor si uzura acestora.

Profitul va fi analizat ca volum, ca structura si prin prisma ratei profitului (profit / cifra de afaceri). Datele referitoare la firma analizata vor fi comparate cu cele disponibile privind sectorul sau de activitate, cu media sectorului sau cu nivelul indicatorilor realizati de cateva intreprinderi asemanatoare.

Adaosul comercial va fi surprins in evolutia sa si comparat cu cel al ramurii. Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune releva modul in care se distribuie valoarea adaugata. Pe baza indicatorilor din acest model se pot determina diferite rate de tip: efect/efort, efect/efect, efort /efort si efort /efect[7]. Efectele sunt masurate prin: venituri din vanzarea marfurilor, productia vanduta, valoarea adaugata, excedentul brut al exploatarii, rezultatul exploatarii, rezultatul curent al exercitiului, rezultatul exceptional, rezultatul exercitiului inainte de impozitare (brut), rezultatul exercitiului inainte dupa impozitare (net)

Analiza prin cheltuieli directe pe produs arata in ce mod a reusit intrepriderea sa promoveze produsele cu marja mare asupra cheltuielilor directe.

Analiza pe baza pragului de rentabilitate permite calculul cifrei de afaceri pentru care rezultatul este nul, profitul previzional la o variatie data a cifrei de afaceri, cifra de afaceri necesara pentru a obtine beneficiul dorit, cifra de afaceri necesara pentru a mentine beneficiul anterior in conditiile cresterii cheltuielilor fixe. Determinarea coeficientului de siguranta serveste ca baza aprecierilor cu privire la riscul de pierdere din cauza eventualei reduceri a productiei.

C. Combinand date preluate din bilant si din contul de profit si pierdere se pot determina o serie de indicatori pentru aprecierea gestiunii si indicatori de eficienta.

Indicatorii pentru aprecierea gestiunii sunt:

- viteza de rotatie a activelor = cifra de afaceri / active

- viteza de rotatie a capitalului = cifra de afaceri / capital

- durata de rotatie a stocurilor = ( stocuri / cifra de afaceri) x 360

- durata de incasare a clientilor = ( clienti / cifra de afaceri) x 360

- durata de plata a furnizorilor = ( furnizori / costuri terti) x 360;

Indicatorii de eficienta:

- rentabilitatea activelor = ( profit brut + cheltuieli financiare) / active

- rentabilitatea capitalului = ( profit net + cheltuieli financiare x 0,80) / ( capital propriu + credite pe termen lung)

- rentabilitatea capitalului propriu sau retabilitatea financiara = profit net /capital propriu

capacitatea de rambursare = (profit net + amortizare) / rate scadente.

Ambele grupari servesc aprecierii performantelor managementului.

Intr-o alta grupare[8], sintetica, pricipalii indicatori economico-financiari se clasifica astfel:

      indicatori de lichiditate

        lichiditatea generala = active circulante/ datorii curente

        lichiditatea imediata = (active circulante - stocuri) / datorii curente

        rata solvabilitatii generale = active totale - datorii curente

      indicatori de echilibru financiar

        rata autonomiei financiare = capital propriu/capital permanent

        rata de finantare a stocurilor = fond de rulment/stocuri

        rata datoriilor = datorii totale/active totale

        rata capitalului propriu fata de activele imobilizate = capital propriu/active imobilizate

        rata de rotatie a obligatiilor = cifra de afaceri/media datoriilor totale

viteza de rotatie in zile = 360/ rata de rotatie a obligatiilor

      indicatori de gestiune

        rotatia activelor circulante = cifra de afaceri/active circulante

viteza de rotatie in zile = 360/ rotatia activelor circulante

        rotatia activului total = cifra de afaceri/active totale

viteza de rotatie in zile = 360/rotatia activului total

        durata medie de recuperare a creantelor = cifra de afaceri/media creantelor totale

viteza de rotatie in zile = 360/ durata medie de recuperare a creantelor

      indicatori de rentabilitate

        rata rentabilitatii economice = profit brut/capital permanent

        rata rentabilitatii financiare = profit net/capital propriu

        rata rentabilitatii resurselor consumate = profit net/cheltuieli totale

        punctul critic al rentabilitatii = cheltuieli fixe totale/[1 - cheltuieli variabile totale/ (cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]

        nivelul cifrei de afaceri aferent unui profit minim = (cheltuieli fixe totale + profit minim aferent unui anumit volum al cifrei de afaceri)/[1 - cheltuieli variabile totale/ (cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]

      indicatori ai fondului de rulment

        fondul de rulment total = total active - active imobilizate

        fondul de rulment permanent = capital propriu total + imprumuturi si datorii financiare - total active imobilizate

        fondul de rulment propriu = capital propriu total - total active imobilizate

        necesar de finantat = fond de rulment permanent + plati restante - fond de rulment propriu + pierderi neacoperite din exercitiile financiare anterioare

        gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu = fond de rulment propriu/ fond de rulment total

        necesarul de fond de rulment = stocuri + creante + active de regularizare - datorii curente - pasive de regularizare

        fondul de rulment net global = capital permanent - active imobilizate

        trezoreria neta = fondul de rulment net global - necesarul de fond de rulment

        fluxul de lichiditati (cash-flow)

Intr-o maniera sugestiva, in reglementarile contabile actuale[9] se prezinta o gama de indicatori de analiza economico-financiara a intreprinderii, modul lor de calcul si valoarea de referinta, astfel:

1. Indicatori de lichiditate:

a) Indicatorul lichiditatii curente

Active curente

(Indicatorul capitalului circulant) = ---------------------

Datorii curente

- valoarea recomandata acceptabila - in jurul valorii de 2;

- ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente.

b) Indicatorul lichiditatii imediate Active curente - Stocuri

(Indicatorul test acid) = ---------------------------------------

Datorii curente

2. Indicatori de risc:

a)      Indicatorul gradului de indatorare

Capital imprumutat Capital imprumutat

------------------------ x 100 sau ---------------------- x 100

Capital propriu Capital angajat

unde:

- capital imprumutat = credite peste un an;

- capital angajat = capital imprumutat + capital propriu.

b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor - determina de cate ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobanda.

Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai riscanta.

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit

---------------------------------------------------------------- = Numar de ori

Cheltuieli cu dobanda

3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

- furnizeaza informatii cu privire la:

- Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie ale entitatii;

- Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza ale entitatii;

- Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar

Costul vanzarilor

--------------------- = Numar de ori

Stoc mediu

sau

Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate

Stoc mediu

--------------------- x 365

Costul vanzarilor

- Viteza de rotatie a debitelor-clienti

. calculeaza eficacitatea entitatii in colectarea creantelor sale;

. exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre entitate.

Sold mediu clienti

---------------------- x 365

Cifra de afaceri

O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si, in consecinta, creante restante.

- Viteza de rotatie a creditelor-furnizor - aproximeaza numarul de zile de creditare pe care entitatea il obtine de la furnizorii sai. In mod ideal calculul ar trebui sa includa doar creditorii comerciali.

Sold mediu furnizori

---------------------------------------- x 365,

Achizitii de bunuri (fara servicii)

unde pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri.

- Viteza de rotatie a activelor imobilizate - evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate

Cifra de afaceri

------------------

Active imobilizate

- Viteza de rotatie a activelor totale

Cifra de afaceri

-------------------

Total active

4. Indicatori de profitabilitate

- exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele disponibile:

a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il obtine entitatea din banii investiti in afacere:

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit

----------------------------------------------------------------,

Capital angajat

unde capitalul angajat se refera la banii investiti in entitate atat de catre actionari, cat si de creditorii pe termen lung, si include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.

b) Marja bruta din vanzari

Profitul brut din vanzari

----------------------------- x 100

Cifra de afaceri

O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.

Analiza indicatorilor amintiti mai sus trebuie facuta prin comparatie cu alte intreprinderi din cadrul ramurii respective si cu uzantele internationale[10]. Utila este si urmarirea evolutiei in timp a indicatorilor realizati de firma.

2.6.Sinteza diagnosticelor - Diagnosticul global

Pe baza aspectelor desprinse din diagnosticele sectoriale si intarite, certificate de diagnosticul financiar-contabil se pot stabili atuurile si slabiciunile firmei in comparatie cu mediul in care isi deruleaza activitatea. Cu ajutorul informatiilor disponibile se poate anticipa evolutia viitoare a intreprinderii, se pot aprecia sansele ei in comparatie cu intreprinderi similare din cadrul ramurii respective si in comparatie cu restul economiei.

Sinteza diafnosticelor presupune regruparea informatiilor rezultate din diagnosticele sectoriale, informatii privind:

- istoricul intreprinderii si al activitatilor sale, identificarea modului in care elemente din trecut vor evolua in viitor;

- actionariatul, managementul si personalul - ce relatii si suprapuneri exista intre cele categorii, interesele lor, climatul general din intreprindere, comportamentul si motivatia conducatorilor si personalului, metodele de conducere;

- atuurile, calitatile recunoscute ale firmei, piata si concurenta, dependenta fata de furnizori, strategia firmei;

- gradul de integrare a productiei, rentabilitatea, nevoile financiare, fiscalitatea etc.[11]

Cunostintele dobandite legate de punctele tari si oportunitatile, punctele slabe si riscurile privind activitatea prezenta si viitoare a firmei pot fi sintetizate si notate cu ajutorul unui barem. Evaluatorul poate utiliza modele concepute de specialisti sau poate sa isi creeze propriul barem.

Un grupaj[12] al modelelor de diagnostic global ar putea sa includa urmatoarele tipuri de dignostic:

      SWOT - (strenghts, weaknesses, opportunities and threats);

      Rolland Berger;

      A.G. (Alexandru Gheorghiu);

      CEMATT;

      B.C.R.;

      Histograma;

      Metoda scorurilor

Fiecare model ia in calcul, pe rand, diferite segmente de analiza, atribuind pentru fiecare in parte fie o nota sau un punctaj, fie o apreciere pozitiva sau negativa. Dupa efectuarea aprecierilor de obicei se stabileste prin medie ponderata o nota finala, un punctaj general. Pe baza sa ori pe baza aprecierilor pe diferitele criterii se incadreaza firma diagnosticata intr-o anumita categorie de performanta.

Fiecare model este interesant in felul sau. Optiunea pentru o varianta sau alta depinde de preferintele utilizatorului, de trasaturile specifice firmei, de disponibilitatea unor date de referinta pentru a aprecia comparativ nivelul indicatorilor calculati. Modelele care ofera coordonate precise pentru efectuarea diagnosticului ingradesc imaginatia utilizatorului, dar sunt deosebit de utile pentru un analist mai putin experimentat. Optiunea utilizatorului pentru libertate necesita insa multa experienta si intuitie.

Un model complet este cel propus de Alexandru Gheorghiu[13], model care grupeaza aspectele de interes pentru diagnosticul global al firmei in urmatoarele componente, cu ponderi diferite in media finala, si criterii, notate cu noua note, de la 1 la 5, din 0,5 in 0,5 puncte:

         financiar, cu ponderea de 18%, si criteriile:

        cifra de afaceri

        profit

        capital propriu

        lichiditate

        datorii totale

        necesarul de fond de rulment

        patrimoniul net

        pragul de rentabilitate

         piata si concurenta, cu ponderea de 14%, si criteriile:

        piata interna

        piata externa

        tendinte ale pietei

        structura concurentei

        competitivitate

         cercetare-dezvoltare, cu ponderea de 14%, si criteriile:

        raportul performanta-pret

        capacitatea tehnica si profesionala a modulului de cercetare-dezvoltare

        know-how

        cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare in cifra de afaceri

        aportul cercetarii-dezvoltarii la reinnoirea productiei

         produse, cu ponderea de 14%, si criteriile:

        calitate-fiabilitate

        nivel tehnologic

        gama de produse

        cooperari externe

        varsta critica a produselor

         management, cu ponderea de 14%, si criteriile:

        managementul gestiunii activelor

        managementul cercetarii-dezvoltarii

        managementul productiei



        managementul comercial

        managementul financiar-contabil

        managementul resurselor umane

         productie, cu ponderea de 10%, si criteriile:

        amplasamente

        organizare

        aparat tehnic (utilaje)

        calitate-tehnologii

        grad de utilizare a capacitatii de productie

        probleme ecologice

         comercial, cu ponderea de 10%, si criteriile:

        clienti interni

        clienti externi

        furnizori interni

        furnizori externi

        canale de distributie

        service post-vanzare

        actiuni promotionale

         personal, cu ponderea de 6%, si criteriile:

        numar de personal

        structura personalului

        competenta personalului

        stabilitatea fortei de munca

        productivitatea muncii

Urmarind unele dintre modelele de diagnostic global[14] putem selecta si grupa factorii cu influenta favorabila sau nefavorabila asupra valorii firmei:

         dupa modelul SWOT[15]

        asigurarea cu cadre corespunzator calificate

        posibilitati de recrutare a tinerilor bine pregatiti

        nivelul salariilor

        nivelul dotarii cu utilaje moderne

        gradul de utilizare a utilajelor

        posibilitati de aprovizionare cu materii prime

        nivelul stocurilor de produse finite

        posibilitati de export

        accentuarea concurentei

        scaderea puterii de cumparare

        ponderea capitalului propriu

        nivelul lichiditatii

        blocaj financiar

        inflatie

        dobanzi ridicate

        buna organizare a productiei in raport cu concurenta

        competitivitatea productiei

        segmente de prodctie ramase in urma

        posibilitatea asimilarii unor noi produse pe baza cercetarii-dezvoltarii

        flexibilitate in comparatie cu concurenta

        solutionarea problemelor ecologice etc.

         dupa modelul A.G.[16]

        evolutia cifrei de afaceri

        rata profitului in comparatie cu media ramurii

        ponderea capitalului propriu in sursele totale de finantare

        credite avantajoase

        nivelul lichiditatii generale si imediate

        rata indatorarii

        modul de acoperire a necesarului de fond de rulment

        evolutia patrimoniului net

        pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

        stabilitatea pietei si posibilitatile de dezvoltare

        pozitia fata de concurenta

        cresterea calitatii productiei

        innoirea productiei

        raportul performanta/pret

        personal de cercetare competent

        nivelul informatiei tehnice si tehnologice

        gradul de reinnoire a productiei

        calitatea si fiabilitatea produselor fata de concurenta

        nivelul tehnologiei si gama de produse

        colaborari externe

        ritmul de reinnoire si modernizare a produselor

        viteza de rotatie a activelor

        ratele de rentabilitate

        amplasamentele

        gradul de utilizare a capacitatii de productie

        incadrarea in limitele de poluare

        extinderea clientelei

        diversificarea furnizorilor

        reteaua de distributie

        promovarea produselor

        numarul si structura personalului

        fluctuatiile de personal

productivitatea muncii.

Nu mic este interesul analistilor pentru a detine o "formula magica", care ar trebui sa permita aprecierea performantelor realizate de o intreprindere la un moment dat, in special sub aspectul eficientei, si chiar perspectivele si riscurile cu care se confrunta firma din acest punct de vedere.

Previziunile privind activitatea firmei intr-un viitor apropiat trebuie sa tina seama de rezultatele diagnosticului, sa se incadreze in coordonatele generale stabilite in acel moment. Scenariile privind viitorul firmei sunt strans legate de aceasta analiza-diagnostic, realizata in punctul de plecare.

Dincolo de rigiditatea notelor si punctajelor evaluatorul va trebui sa intrezareasca sansele reale ale firmei, pentru a putea intocmi scenarii realiste. Intuitia si logica sunt de departe trasaturile de cea mai mare necesitate in munca evaluatorului.

2.7. Intrebari si exercitii

1.Determinati cota de piata a intreprinderii daca CA totala a domeniului intreprinderii este 89000000 lei, iar vanzarile proprii insumeaza 12000 lei, piata fiind atomizata. Cum apreciati rezultatul obtinut?

2.Constatati cu prilejul diagnosticului comercial ca productia intreprinderii este imbatranita. Ce importanta are aceasta informatie?

3.Calculati fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta si cash-flow, daca se cunosc datele:

INDICATORI

2006

2007

capital social varsat

50000

50000

rezerve

10000

10000

rezultatul exercitiului

2000

7000

credite pe termen lung

20000

16000

imobilizari necorporale nete

2000

2000

imobilizari corporale nete

40000 - 10000 = 30000

48000 - 12000 = 36000

stocuri

70000 - 7000 = 63000

80000 - 7000 = 73000

creante

100000

108000- 1000=107000

furnizori

101000

125000

salarii

14000

15000

casa si conturi la banci

10000

12000

credite pe termen scurt

8000

7000

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 

Modulul III - 6 ore

3.DETERMINAREA COMPONENTELOR FUNDAMENTALE ALE EVALUARII-6 ore

Determinarea valorii unei afaceri trebuie sa se tina cont de:

- costul re-constructiei acelei intreprinderi,

- capacitatea sa, potentialul sau de a produce profit si a genera fluxuri de numerar pentru investitor,

- coordonatele pietei financiare.

Pentru a aplica diferitele metode de evaluare vom delimita activul net contabil, capacitatea beneficiara, rata de actualizare/capitalizare.

3.1 Determinarea activului net corectat (ANC)

Activul net sau averea neta desemneaza partea din valoarea totala a resurselor, bunurilor detinute/controlate intr-o afacere ce se obtine prin deducerea obligatiilor acelei intreprinderi.

Termenul de activ net contabil (ANc) este cunoscut din studiul contabilitatii:

Activ net = Total activ - Datorii

Valoarea ANc este furnizata gata calculata prin bilantul contabil.

Punctul de pornire in determinarea sa il constituie bilantul contabil.

Pentru acuitatea imaginii averii nete este insa necesara o retratare, o corectie a cifrelor furnizate de contabilitate.

Rezultatul il constituie bilantul economic, in care se retin cifrele relevante strict pentru afacerea evaluata. Acesta sta la baza stabilirii activului net corectat (ANC).

Determinarea ANC presupune parcurgerea mai multor trepte, si anume:

1. Se separa si se evalueaza distinct activele in afara exploatarii. Acestea pot sa fie ori bunuri cu destinatie separata de activitatea de exploatare, ori bunuri fara o utilitate aparenta.

Evaluarea lor se va face in functie de perspectivele privind utilizarea viitoare, de starea si amplasamentul lor, de pretul pietei, la valoarea de cesionare.

2. Se evalueaza imobilizarile:

Imobilizarile necorporale se evalueaza in functie de perspectivele mentinerii lor sub controlul entitatii odata ce aceasta va fi transferata noilor proprietari.

- de aceea cheltuielile de constituire, cele de dezvoltare si alte drepturi netransferabile se considera non-valori si se elimina din activ;

- se exclud cheltuielile de dezvoltare care pot fi valorificate;

- se evalueaza toate celelalte active intangibile identificabile separat, cu valoare independenta (dreptul de inchiriere, vadul, raritatea, starea localului, posibilitatea de subinchiriere, clauzele privind chiria si intretinerea, posibilitatea de a inchiria apartamentul de deasupra localului, posibilitatea de a inchiria localuri vecine, durata contractului de inchiriere);

- se evalueaza goodwill-ul cu totul separat de restul activului - necuprinzandu-se in activul net, ci adaugandu-se ulterior la acesta pentru calculul valorii firmei.

Aceasta categorie, de good-will, cuprinde:

- clientela - daca este fidela si in relatii bune, daca atitudinea clientilor este binevoitoare, numarul de clienti, estimandu-se calitatea clientilor, posibilitatile de extindere a clientelei;

- furnizorii - posibilitatea de a alege furnizorii, posibilitatea de confruntare a lor, calitatea produselor si serviciilor furnizorilor;

- personalul - cunostintele, calitatea relatiilor, absenteismul, calitatea muncii, competenta, facilitatea de a inlocui personalul, dinamismul conducerii, dinamismul functionarilor, stabilitatea personalului, competenta administratorului;

- banca - apreciindu-se calitatea si stabilitatea relatiilor, creditele pe termen lung;

- alti terti - organismele sociale, fiscul, sindicatul;

- patrimoniul intreprinderii - calitatea masinilor, calitatea localurilor, marcile, modelele, aparatura informatica;

- productia intreprinderii - calitatea ei, noutatea, notorietatea, cercetarea, pretul;

-concurenta - numarul concurentilor, pozitia lor pe piata, calitatea lor, pozitia lor geografica.

Pentru evaluarea imobilizarilor corporale se vor respecta in principiu o serie de reguli specifice.

Terenurile se evalueaza in functie de:

- categoria localitatii,

- amplasarea terenului,

- dezvoltarea economica a localitatii,

- accesul la retele de transport,

- echiparea tehnico-edilitara a zonei,

- caracteristicile geotehnice ale terenului,

- restrictiile de folosire a terenului conform planului urbanistic general si regulamentelor aferente,

- poluarea terenului etc.

Pentru terenurile construite se aplica o reducere de 30% fata de terenurile neconstruite.

Imobilizarile corporale in afara exploatarii se evalueaza separat la valoarea de cesionare, necuprinzandu-se in activul net.

Mijloacele fixe de exploatare, inclusiv cele achizitionate prin leasing[17], se evalueaza la valoarea de utilizare, in functie de:

- pozitia cladirilor,

- costul actual,

- gradul de uzura morala,

- gradul de uzura fizica,

- durata de viata,

- starea tehnica,

- aspectul,

- cheltuielile necesare pentru asigurarea functionarii normale etc.

Uneori legislatia impune restrictii metodologice, de exemplu HG 945/1990 reglementa reevaluarea mijloacelor fixe prin utilizarea indicilor de actualizare a preturilor de productie si de livrare.

Imobilizarile financiare se trateaza in functie de natura lor:

- imprumuturile se evalueaza la valoarea ramasa,

- garantiile, depozitele se evalueaza la valoarea contabila,

- titlurile imobilizate se evalueaza la cursul bursier sau la pretul celei mai recente tranzactii.

Pozitia de investitor majoritar poate atrage un plus de valoare, in timp ce o participatie minoritara poate fi decotata. Astfel titlurile de participare se trateaza in functie de procentul participatiei si influenta asupra filialei:

- uneori fiind necesara chiar evaluarea filialei,

- alteori fiind suficienta evaluarea conventiilor comerciale, garantiilor,

3. Se evalueaza apoi activul circulant, tinandu-se cont de natura, vechimea, destinatia, starea si amplasamentul fiecarui element in parte:

Stocurile se trateaza astfel:

- materiile prime, materialele, piesele, componentele se evalueaza la costul de achizitie sau, daca sunt depreciate ori inutilizabile, la pretul de vanzare.

- produsele finite se evalueaza la cost de productie, pret posibil de vanzare sau pret de vanzare minus marja de adaos; pentru produsele care nu mai pot fi vandute se constituie provizioane.

- productia neterminata, semifabricatele se evalueaza in functie de stadiul in care se afla.

Creantele se evalueaza in functie de vechimea si probabilitatea lor de incasare. Pentru creantele cu vechime peste un an valoarea este 0 si se constituie provizion de neincasare pentru suma integrala inregistrata. Pentru creantele cu vechime peste 6 luni se cere creantierilor confirmarea debitului si se constituie provizion de neincasare, diminuandu-se valoarea creantelor cu 25-50%. Creantele in termen se evalueaza la valoarea nominala.

Titlurile contabilizate ca investitii finnaciare pe termen scurt detinute de firma se evalueaza la cursul bursei.

Disponibilitatile in lei se retin la valoarea nominala,

Disponibilitatile in valuta se exprima in lei la cursul de la data evaluarii.

Ca si in cazul activului net contabil, nu se includ cheltuielile inregistrate in avans.

4. Evaluarea pasivului presupune urmatoarele:

- provizioanele se scot din pasivul exigibil

- pentru datoriile pe termen lung se elimina prima de rambursare si se actualizeaza valoarea datoriei.

- se adauga datoriile probabile/contingente care nu s-au reflectat in contabilitate, de exemplu o datorie viitoare reprezentand obligatii ale intreprinderii pentru contractele pe care le va sista, datorie neprovizionata si necontabilizata la data evaluarii.

3.2 Determinarea capacitatii beneficiare (CB )

Profitul reflectat in contul de rezultate al intreprinderii este punctul de plecare in aplicarea metodelor financiare de evaluare. Valoarea sa va trebui insa redimensionata, orientata spre viitor. Intreprinderea este interesanta pentru investitor prin potentialul sau de a aduce profit, prin capacitatea sa beneficiara (CB).

In metodele financiare de evaluare utilizam un profit sau un flux teoretic, estimat prin corectia rezultatelor trecute pe seama estimarilor pentru viitor. Capacitatea beneficiara se poate exprima prin indicatorii: profitul brut, profitul net, dividendul si fluxul de trezorerie.

Gasim in literatura o multitudine de variante de determinare a CB.

Este utila conversia rezultatelor trecute in preturi constante si eliminarea din acestea a influentelor fiscale inainte de a studia dinamica acestor rezultate. De exemplu, daca pentru ultimii 2 ani cota de impozit pe profit a fost 16 %, iar pentru cei anteriori 25%, rezultatele nete ale acelor ani mai vechi vor fi reintregite cu diferenta de impozit de 9 puncte procentuale sau se va studia dinamica profitului brut.

Studiul rezultatelor trecute poate releva o evolutie constanta, o tendinta de crestere/scadere, o evolutie aleatorie a acestora. Analiza rezultatelor conduce la retratarea acestora dupa caz, eliminandu-se elementele conjuncturale, nereproductibile. De exemplu, o intreprindere a inregistrat un profit substantial in anul in care a vandut un teren pe care nu il (mai) exploata. Acest rezultat nu este reproductibil, iar diferenta, excedentul, nu se va include in calculul capacitatii beneficiare, corectandu-se rezultatul acelui an. De asemenea, o cheltuiala nereproductibila ca: un cost suplimentar datorat grevei transportatorilor, o amenda, o cheltuiala de judecata etc., se va exclude la calculul profitului reproductibil.

Daca pentru o anumita perioada trecuta nu se cunoaste explicatia unor rezultate anormale, rezultatele perioadei in cauza nu vor fi cuprinse in calculul capacitatii beneficiare.

Dupa observarea tendintelor profitului se pot estima valorile viitoare ale acestuia, prin diferite variante de calcul.

A.Se poate calcula o medie simpla a rezultatelor trecute asemanatoare:

CB = (RNn-3 + RNn-2 + RNn-1 ) : 3

B.Se calculeaza o medie ponderata, acordand ponderi mai mari perioadelor mai recente, atunci cand rezultatele trecute sunt diferite, dar cauzele diferentelor nu sunt aparente - de aceea considerim mai degraba reproductibile rezultatele mai recente:

CB = (1xRNn-3 + 2xRNn-2 + 3xRNn-1 ) : 6

C.Se estimeaza rezultatul anilor urmatori si se determina media luand in calcul atat rezultate trecute, cat si rezultate viitoare:

CB = (RNn-2 + RNn-1 + RNn ) : 3

3.3 Determinarea ratei de actualizare/capitalizare (R, i sau t)

Cheia in utilizarea corecta a metodelor de evaluare pe baza de venit o constituie justa dimensionare a ratelor folosite in calcul. Problema devine cu atat mai delicata cu cat manualele prezinta o multitudine de rate, majoritatea fara a explica implicatiile utilizarii acestora.

Astfel, o prima tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a actualizarii. Prin intermediul acesteia, fluxurile de numerar pe care le genereaza firma pentru investitor sunt convertite in valoare. Se tine cont de dimensiunile lor previzionate si de momentul in care ajung la proprietar.

Dimensiunile ratei de actualizare pornesc de la nivelul ratei de baza, la care se adauga prima de risc.

Din literatura de specialitate se desprind urmatoarele metode de calcul al ratei de actualizare:[18]

1. Dupa rentabilitatea actiunilor firmei cotate:

         rata de baza sau neutra, de exemplu rata la obligatiunile de stat pe 8-10 ani

         o prima de risc determinata pe baza datelor statistice bursiere. Aceasta ia in calcul numai riscul sistematic (economic) al intreprinderii cotate, nu si pe cel specific.

Formula primei este:

pr = b x (Rm - Rf), in care:

- pr = prima de risc a firmei cotate,

- b = coeficientul de volatilitate al firmei fata de piata,

- Rm = rentabilitatea medie a pietei,

- Rf = rata de baza nominala[19],

- (Rm - Rf) = prima de risc a pietei.

Formula ratei este:

t = Rf + b x (Rm - Rf).

         prima de risc aditionala de tara.

Formula ratei devine:

t = Rf = B x (Rm - Rf) + Ra, in care:

- Ra = prima de risc aditionala de tara.

2. Cu prima de risc in trepte:

- rata de baza;

- riscul din exteriorul intreprinderii;

- riscul din interiorul intreprinderii;

Formula ratei este:

t = Rf + Er,

in care r ia valori de la 0 la 5% pentru fiecare treapta de risc, rezultatul fiind subiectiv.

3. Se calculeaza riscul ca procent la rata de baza, intre 25% si 75% din aceasta.

4. Se determina dimensiunile riscului global, iar calculul ratei se face prin multiplicare, cu formula:

t = Rf x (1 + R), unde

R poate lua valori intre 0,25 pentru risc mic si 2 pentru risc foarte ridicat[20].

5. Se calculeaza o rata medie pentru un numar de firme vandute. Pentru calcul se raporteaza profitul net al ultimului exercitiu la pretul tranzactiei.

6. Pentru intreprinderi la inceputul existentei se utilizeaza rate de actualizare cuprinse intre 20 si 50%, in functie de stadiul firmei. Utilizarea unor rate atat de mari reflecta riscul investitiei.

Importanta este si durata de previziune explicita, cea pentru care se estimeaza fluxurile de numerar si in care se presupune ca activitatea firmei continua in parametri comparabili cu cei din momentul evaluarii.

Ea trebuie dimensionata si in functie de posibilitatile de efectuare a previziunilor. In conditii conjuncturale de siguranta si stabilitate orizontul previzibil poate fi mai mare decat atunci cand conditiile exterioare nu permit elaborarea unor coordonate certe la distanta. Interesant este extinderea duratei de previziune explicita diminueaza ponderea valorii reziduale in totalul valorii intreprinderii. Ea atrage insa si o crestere a riscului de nerealizare a previziunilor.

O alta tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a capitalizarii. Principiul se preteaza la utilizarea fluxurilor de venituri, in special de venit net. In esenta este vorba de transformarea fluxurilor de venit net in valoare, urmarindu-se recuperarea investitiei.

In ce priveste rata de capitalizare, intrucat se mizeaza pe mentinerea profitului din ultimul exercitiu, deci exprimat in preturi constante, se recomanda utilizarea ratei de baza reale, fara componenta inflationista.[21]

Daca se prevede o crestere anuala a venitului, rata de capitalizare va fi diminuata cu aceasta crestere:

rc = tn- g sau

rc = [(tn - i) x 1/(1 + i)] - g, unde:

rc = rata de capitalizare

tn = rata de actualizare nedeflatata

tr = rata de actualizare deflatata, reala

i = rata inflatiei

tr = (tn - i) x 1/(1 + i) reprezinta;

g = rata de crestere.

In calcule se utilizeaza si inversul ratei de capitalizare, denumit coeficient multiplicator.

Respectarea corelatiilor intre ratele utilizate este una dintre conditiile obtinerii unor rezultate coerente.

In unele metode se utilizeaza si valoarea reziduala a afacerii, a carei semnificatie este cea a valorii firmei la sfarsitul perioadei de previziune explicita. Dimensiunile acesteia trebuie sa fie in corelatie cu datele modelului.

Tehnica actualizarii este utilizata de obicei atunci cand fluxurile previzionate variaza in timp. Specialistii recomanda utilizarea tehnicii capitalizarii in evaluarea intreprinderilor aflate in faza de maturitate, cu evolutie stabila, pentru care se poate miza pe perpetuarea fluxurilor din anul evaluarii pe perioada de previziune explicita.

3.4.Exercitii si studii de caz

1.Stabiliti ANC la data evaluarii, 01.10.2008, cunoscand datele de mai jos:

INDICATORI

2006

2007

capital social varsat

50000

50000

rezerve

10000

10000

rezultatul exercitiului

2000

7000

credite pe termen lung

20000

16000

imobilizari necorporale nete

2000

2000

imobilizari corporale nete

40000 - 10000 = 30000

48000 - 12000 = 36000

stocuri

70000 - 3000 = 63000

80000 - 3000 = 73000

creante

100000

108000- 1000=107000

furnizori

101000

125000

salarii

14000

5000

casa si conturi la banci

10000

12000

credite pe termen scurt

8000

7000

Se precizeaza ca:

-imobilizarile necorporale sunt netransferabile,

-3000 lei este ajustare pentru depreciere aferenta unor stocuri de marfuri greu vandabile,

-creante in suma de 2000 lei au o vechime de 18 luni.si sunt ajustate in proportie de 50%.

2.Asigurati comparabilitatea rezultatelor unei intreprinderi pentru doi ani consecutivi, daca:

- profitul net al anului n este 16000 u.m.;

- profitul net al anului n-1 este 18000 u.m.;

- cota de impozit pe profit a anului n este 30%;

- cota de impozit pe profit a anului n-1 este 10%;

- rata inflatiei in anul n a fost 10%.

3.O intreprindere a inregistrat urmatoarele rezultate, exprimate in preturi constante:

-lei-

Explicatii

2004

2005

2006

2007

Rezultat net total, provenind din:

62000

70000

70000

72000

Vanzari haine blana

10000

7000

-

-

Vanzari haine piele

20000

18000

19000

21000

Vanzari genti piele

32000

30000

31000

30000

Vanzari incaltaminte piele

-

15000

20000

21000

Cum veti determina capacitatea beneficiara daca.

-in cursul anului 2005 (aprilie) intreprinderea decide sa nu mai comercializeze haine de blana si cedeaza tot stocul unui concurent,

-in 2005 (februarie) incepe sa vanda incaltaminte din piele, segment de activitate ajuns la maturitate in 2007,

-pentru anul 2008 se previzioneaza mentinerea structurii sortimentale a activitatii.

4. Daca rezultatele unei entitati in ultimii cinci ani sunt fluctuante, iar intreprinderea va trebui sa-si reimprospateze si diversifice utilajele si instalatiile, cum dimensionati capacitatea sa beneficiara? Explicati.

5.Rentabilitatea pietei financiare este:

-rata neutra 8%

-prima de risc 3%

-rata inflatiei 6%

Cum stabilim rata de capitalizare si rata de actualizare?

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 

Modulul IV - 3 ore

4.METODE DE EVALUARE A ACTIVELOR - 3 ore

Metodele de evaluare practicate au trei puncte de pornire diferite:

- valoarea-munca (pasiva) - metodele patrimoniale;

- valoarea-utilitate - metodele financiare;

- pretul - metodele bazate pe comparatii.

4.1. Metode de evaluare pentru imobilizari corporale

Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc si se pot calcula mai multe tipuri de valoare:

- valoarea de achizitie sau costul de achizitie, care cuprinde costul de cumparare si punere in functiune, mai putin taxele deductibile;

- valoarea lichidativa care poate fi definita ca pretul la care s-ar face vanzarea de lichidare fortata;

- valoarea de lichidare, reprezentand pretul la care s-ar derula tranzactia in cazul vanzarii normale;

- valoarea la casare, adica pretul probabil in cazul vanzarii echipamentului casat;

- valoarea de inlocuire sau costul de inlocuire de nou, reprezentand costul de achizitie sau de productie in cazul in care elementele evaluate s-ar inlocui cu altele echivalente, dar noi;

- valoarea de cesionare (sau de vanzare) in cazul cesionarii in conditii normale;

- valoarea de utilizare, in cazul unui bun de exploatare reprezinta valoarea altui bun echivalent ca performante si calitate.

In cazul unor spatii construite cu destinatie multipla sunt adecvate metode bazate pe cost sau comparatii de piata. In cazul instalatiilor, utilajelor, masinilor a caror destinatie ar putea cu greu fi schimbata metodologia de evaluare se poate extinde spre metode financiare, bazate pe venit.

In functie de abordarea valorii, metodologia de evaluare pentru imobilizari cuprinde:

-calculul valorii de piata / valorii de piata pentru utilizarea existenta, costului de inlocuire net, valorii de lichidare sau valorii de vanzare fortata, valorii de recuperare, valorii de licitatie realizabila, pretului de tranzactionare curent, costului de inlocuire brut.

Metodele identificate de SEV sunt:




-metoda comparatiei directe, aplicabila pentru estimarea valorii de piata a mijloacelor fixe tranzactionate in mod curent ;

-metoda costului de inlocuire net, aplicabila pentru evaluarea mijloacelor fixe specializate, care nu se tranzactioneaza in mod curent.

4.2. Sinteza evaluarilor

Aplicand diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de valoare, deci o gama de valori pentru acelasi obiect.

Aceasta gama va fi cu atat mai omogena, cu cat se vor selecta cele mai adecvate metode in functie de obiectul evaluarii. Selectia metodologiei va porni de la destinatia si utilitatea viitoare a bunului in cauza.

De exemplu, in alegerea metodelor pentru evaluarea unei cladiri care urmeaza sa se vanda sunt definitorii:

-costurile de re-constructie a acelei cladiri;

-starea ei tehnica si functionala, utilitatile;

-amplasamentul si coordonatele pietei imobiliare;

-eventualele restrictii pentru noua destinatie a cladirii;

-destinatia actuala si eventualele costuri de restaurare sau modificare daca destinatia ar fi schimbata, precum si valoarea materialelor care s-ar recupera cu acest prilej.

Astfel, daca o intreprindere vinde o constructie pe care nu o mai foloseste, valoarea sa se va desprinde de valoarea restului afacerii, iar rentabilitatea trecuta nu va fi reproductibila.

Doar in cazul in care actuala utilizare a cladirii s-ar mentine, rentabilitatea trecuta generata de folosirea cladirii in cauza ar putea afecta valoarea sa.

Exercitii

1.O intreprindere detine productie in curs si semifabricate. Cum evaluati aceste structuri de activ cu prilejul vanzarii intreprinderii? Explicati.

2.Acelasi autoturism, nou intereseaza mai multi cumparatori prezumtivi:

-o persoana fizica neavand calitatea de comerciant,

-o intreprindere care comercializeaza autoturisme,

-o intreprindere de transport,

-un taximetrist,

-o societate comerciala care ar folosi pentru nevoile proprii acest autoturism.

Sunteti consultat de oricare dintre aceste persoane. Cum ati prezenta clientului dumneavoastra valoarea acestui bun?

4.3. Metode de evaluare a activelor necorporale

Evaluarea goodwill-ului

Putem determina goodwill-ul daca realizam ca achizitionarea unei firme se efectueaza la un pret care depaseste valoarea individuala insumata a bunurilor care compun patrimoniul respectiv. Marimea sa va fi tocmai acest suprapret.

Pentru evaluator este necesara determinarea goodwill-ului inainte de tranzactie, pentru a-l cuprinde in valoarea globala a firmei, adaugandu-l la activul net contabil.

Determinarea goodwill-ului se face tinand cont de profitul care s-ar putea realiza in mod normal pe baza exploatarii aceluiasi capital tehnic ca al firmei evaluate. Se va lua in calcul fie valoarea substantiala bruta, fie activul net contabil, fie capitalul permanent necesar exploatarii. Asupra sa se va aplica o rata normala a rentabilitatii financiare (a capitalului propriu) pentru ramura de activitate respectiva. Partea din profitul realizat de firma care depaseste acest nivel calculat se explica pe baza atuurilor, punctelor tari detectate in cadrul diagnosticului.

Intrucat existenta goodwill-ului este discutabila, ca si durata mentinerii sale, unii autori recomanda ca determinarea goodwill-ului sa se efectueze abia dupa calculul activului net, pe de-o parte, si valorii afacerii, pe de alta parte, aceasta fiind superioara[22].

Metodele de calcul al goodwill-ului se pot grupa astfel:

1) Metode bazate pe capitalizarea supraprofitului:

- metoda anglo-saxona[23]

GW = [CB - (i x VSB)]/t = supraprofit/t

- metoda Uniunii Expertilor Contabili Europeni[24]

GW = [pn - (i x ANC)]/t

unde:

GW = goodwill-ul,

CB = capacitatea beneficiara,

pn = profitul net,

i = rata medie a rentabilitatii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata deflatata a dobanzii la creditele pe termen mediu,

t = rata de capitalizare deflatata, majorata cu o prima de risc,

VSB = valoarea substantiala bruta,

ANC = activul net contabil.

2) Metoda indirecta[25]:

GW = VR - ANC

GW = goodwill-ul,

VR = valoarea de randament sau de rentabilitate,

ANC = activul net contabil.

3) Metode directe, prin practicarea baremurilor aplicabile firmelor cu profil comercial[26], care tin cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuala, de profitul net anual, de incasarile brute saptamanale, de incasarile zilnice sau de profitul anual si valoarea echipamentelor.

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 

Modulul V - 8 ore

5.METODE DE EVALUARE A INTREPRINDERILOR - 9 ore

5.1.Factori cu influenta asupra valorii intreprinderii

Evaluarea si implicit valoarea intreprinderii depind de doua mari categorii de factori, judecand dupa criteriul provenientei actiunii lor.

In prima categorie intra factorii interni, endogeni, ale caror dimensiuni si directii de actiune provin din organizarea si managementul firmei.

A doua categorie este cea a factorilor externi, exogeni, care actioneaza din afara, din mediul in care fiinteaza firma.

Factorii interni cu influenta asupra evaluarii intreprinderii ar putea fi astfel clasificati: factori juridici, factori comerciali, factori operationali, resursele umane, managementul, factori financiar-contabili.

La randul lor, factorii externi firmei care influenteaza evaluarea acesteia pot fi impartiti in: factori tehnici, factori economici, factori de suprastructura, factori naturali.

Dupa alte criterii de clasificare factorii ce influenteaza evaluarea afacerii pot fi impartiti si astfel:

         in functie de posibilitatea dirijarii lor exista: factori obiectivi, care nu pot fi manevrati si factori subiectivi, a caror actiune poate fi dirijata;

         in functie de posibilitatea prevederii actiunii si influentei lor exista: factori previzibili, cu tendinte de actiune care se pot studia si prevedea si factori cu actiune intamplatoare, imprevizibili;

         in functie de modul de manifestare a actiunii lor, exista factori care au legatura cu caracterul ciclic al economiei, factori conjuncturali, si factori care nu au aspecte ciclotimice.

         in functie de sfera de actiune: factori generali si factori specifici.

         in manualele de specialitate[27] am gasit un grupaj al factorilor care influenteaza valoarea unei intreprinderi mici.

Sunt cuprinsi aici factorii care privesc aspecte direct legate de activitatea intreprinderii, si anume: amplasarea geografica si conditiile demografice, clientela, relatiile contractuale, raportul intre cerere si oferta, concurenta, reputatia, referintele, dotarile si tehnologia, angajatii, spatiul de lucru, potentialul sinergetic.

Se apreciaza ca influente favorabile: situarea intreprinderii in mediul urban, intr-o zona in dezvoltare, cu populatie numeroasa si stabila, de varsta tanara; stabilitatea clientelei (si, adaug eu, numarul mare al clientilor); detinerea a numeroase contracte, relatii contractuale stabile, puternice; o cerere mare si o oferta redusa pentru produsele firmei; o concurenta nesemnificativa (ca numar si putere); o buna reputatie a firmei; referinte de la multi clienti; dotari noi, tehnologii moderne in comparatie cu cele utilizate in tara si in strainatate; angajati corespunzator calificati, stabili, dedicati; spatiu de lucru bine organizat, conditii bune de lucru; existenta surselor de venituri suplimentare probabile.

Se apreciaza ca influente nefavorabile: faptul ca intreprinderea functioneaza in mediul rural, intr-o zona in stagnare sau chiar in declin, slab populata, cu populatie in tranzit sau instabila, imbatranita; clientela pasagera (si dependenta de un numar mic de clienti, consider eu); relatii contractuale nesigure si putine; cerere mica si oferta mare; concurenta numeroasa si puternica; reputatie proasta; lipsa referintelor; dotari vechi si tehnologii demodate; angajati necalificati corespunzator, personal fluctuant; spatiu de lucru prost organizat, impropriu; inexistenta potentialului de a realiza venituri suplimentare.

A.Factori interni

Cea mai buna modalitate de studiu al factorilor interni cu influenta asupra evaluarii si respectiv valorii intreprinderii o constituie diagnosticul pentru evaluare.

Analiza-diagnostic a activitatii trecute si prezente a firmei supuse evaluarii va avea ca finalitati: constatarea modului de functionare a firmei, a existentei unor deficiente si disfunctionalitati, determinarea cauzelor acestora; constatarea punctelor tari si oportunitatilor firmei, pe de-o parte, si a punctelor slabe si riscurilor acesteia, pe de alta parte; evidentierea evolutiei trecute a rezultatelor si randamentului firmei, desprinderea tendintelor manifestate, marcarea situatiilor de conjunctura trecute; determinarea cailor de crestere a profitului si rentabilitatii; desprinderea directiilor de orientare strategica a dezvoltarii firmei; estimarea influentei pe care modificarile din interiorul sau din exteriorul intreprinderii le au, direct sau indirect asupra: patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor, incasarilor si platilor; estimarea inflentelor financiare datorate personalului, conducerii firmei, sindicatelor.

Conditia indispensabila pentru calitatea evaluarii va fi calitatea analizei-diagnostic.

In principiu factorii interni sunt factori subiectivi, dimensiunile lor si influentele lor datorandu-se deciziilor luate la nivel microeconomic.

1.Factori juridici

Desprinsi din diagnosticul juridic, factorii din aceasta prima categorie privesc modul in care intreprinderea este asigurata pe viitor prin indeplinirea tuturor conditiilor juridice de functionare.

Acestea se refera la: existenta actului legal de infiintare a firmei - inexistenta unui act legal de infiintare atrage aprecieri negative privind valoarea firmei respective, chiar si atunci cand exista intentii de legalizare a activitatii ori de demarare a afacerii; detinerea actelor de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile - in practica se intampla de multe ori ca unele bunuri sa fie folosite de firma fara a fi inregistrate ca facand parte din patrimoniul sau, fie din cauza nor imperfectiuni ale legislatiei (cum este cazul dreptului de proprietate asupra terenului), fie din cauza principiilor contabile (de exemplu, stadardele contabile nu reglementeaza separat atributele proprietatii, ceea ce nu va permite o evidenta justa a drepturilor decurgand din inchiriere si leasing); probleme deosebite ridica existenta in utilizarea firmei a unor bunuri asupra carora aceasta nu-si poate dovedi drepturile, ceea ce atrage riscul pierderii acestor bunuri si diminueaza valoarea firmei; detinerea drepturilor privative asupra: firmei, emblemei, marcilor de fabrica, de comert, de servicii, brevetelor de inventie, desenelor si modelelor industriale.

Desfasurarea activitatii fara existenta acestor drepturi atrage in unele cazuri riscul unor revendicari ale titularilor, riscul unor conflicte juridice, ceea ce diminueaza valoarea firmei.

Este de asemenea importanta detinerea licentelor de fabricatie, productie - factor care actioneaza in acelasi mod ca si precedentul.

Nu trebuie neglijata calitatea conditiilor contractelor de inchiriere, locatie, concesiune - de calitatea contractelor incheiate de firma privind conditiile de plata sau incasare depind sansele de obtinere si nivelul profitului, ceea ce influenteaza valoarea de rentabilitate a firmei; este necesara existenta contractelor de asigurare, si trebuie verificata calitatea lor - acestea avand menirea de a indeparta riscurile influentelor negative ale unor evenimente exterioare si imprevizibile.

Vor fi apreciate contractele de finantare si calitatea lor - existenta unor contracte de finantare certe da siguranta previziunilor privind derularea activitatii firmei in viitor, calitatea acestor contracte, modul in care au fost formulate conditiile si clauzele contractuale avand implicatii asupra viitoarelor rezultate financiare si, prin intermediul acestora, asupra valorii firmei.

Existenta contractului colectiv si a contractelor individuale de munca - este conditia sigurantei acoperirii nevoilor de potential uman ca premisa a continuitatii activitatii si obtinerii rezultatelor scontate.

Conflictele trecute cu salariatii pot atrage cheltuieli neprevazute, pierderi.

Existenta si calitatea conditiilor contractelor cu furnizorii si clientii este o conditie pentru functionarea aprovizionarii si desfacerii, pentru pastrarea in coordonatele sperate a volumului activitatii, pentru evitarea riscului intreruperii activitatii, reducerii productiei, productiei pe stoc.

Calitatea relatiilor cu furnizorii si clientii - existenta unor conflicte poate atrage pierderi prin intreruperea legaturilor cu furnizorii respectivi, prin plata unor penalitati sau cheltuieli de judecata, prin neincasarea creantelor fata de clienti.

Calitatea relatiilor cu fiscul - existenta unor conflicte anterioare sau care inca nu s-au solutionat implica riscul diminuarii rezultatelor prin aparitia unor cheltuieli suplimentare, neprevazute privind amenzi sau penalitati de platit, cheltuieli de judecata; sanctiunile care pot sa apara ulterior pot uneori sa conduca chiar la sistarea activitatii intregii firme sau unor subunitati sau sectii ale sale;

Constatarea incadrarii firmei in normele de drept si aprecierea conditiilor contractuale ca fiind favorabile firmei reprezinta puncte forte. Cunoasterea si aprecierea acestora determina alegerea unor scenarii optimiste, conducand la valori mari.

Actiunea in sens negativ a factorilor juridici apare in cazul in care firma nu respecta normele de drept sau in cazul unor contracte care prezinta pericole latente pentru desfasurarea activitatii firmei in viitor. Existenta acestor riscuri determina minusuri de valoare si alegerea unor variante pesimiste in previziunile privind activitatea viitoare a firmei.

2.Factori comerciali

Aceasta categorie de factori se refera in principal la relatiile cu furnizorii (aprovizionarea din import sau din tara, dependenta de un singur furnizor sau de un numar mic de furnizori, calitatea relatiilor).

Dependenta de import (in conditiile fluctuatiilor imprevizibile ale cursului valutar), dependenta de un singur furnizor sau de un numar mic de furnizori, intreruperile in aprovizionare induc influente negative asupra valorii firmei.

Relatiile cu clientii pot fi apreciate din urmatoarele puncte de vedere: dependenta de clienti, vanzarea sau existenta posibilitatilor de vanzare la export, stabilitatea/fragilitatea relatiilor cu clientii.

Posibilitatea vanzarii cu usurinta a productiei sau marfurilor pe care le desface firma reprezinta premisa unei valori mari, dependenta de un client sau un numar mic de clienti si riscul migrarii clientilor spre concurenta atrag diminuarea valorii firmei.

Caracteristicile produselor sau serviciilor pe care le ofera firma pot influenta valoarea firmei. Acesti parametri ar trebui sa fie urmariti in corelatie cu evolutia generala a sistemului de nevoi si cu riscul aparitiei productiei de inlocuitori.

Durata de viata a produsului (cati ani se estimeaza ca se poate fabrica) implica variatii ale valorii. Aceasta depinde de existenta si disponibilitatea resurselor utilizate la fabricarea sa, de nevoile de utilizare a produsului respectiv, de mentinerea destinatiilor sale initiale sau de posibilitatea aparitiei unor noi utilizari, de riscul aparitiei inlocuitorilor. Cu cat durata de viata a produsului va fi mai mare, cu atat valoarea firmei poate fi mai mare.

Vechimea, varsta produsului, pozitia sa pe curba de viata sunt factori determinanti pentru a aprecia perspectivele afacerii. Un produs cu vechime mare sau un produs care se situeaza in apropiere de capatul curbei de viata atrage diminuarea valorii firmei deoarece in viitorul apropiat aceasta va trebui sa se orienteze spre un nou produs, ceea ce implica cheltuieli suplimentare. Uneori poate fi imposibila adaptarea liniilor de productie pentru produse noi, pierderile fiind de dimensiuni mari. In anumite cazuri insasi continuitatea activitatii poate deveni indoielnica intr-un viitor apropiat, iar calculul valorii firmei in acest caz se va face printr-o metodologie specifica. Un produs abia creat poate fi explicatia unor pierderi sau unor rezultate inferioare fata de situatia in care produsul este cunoscut, apreciat si cautat. Valoarea de exploatare continua se bazeaza chiar pe principiul maturitatii produsului.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru intinerirea productiei pot fi o garantie a viitorului firmei. Efectuarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare arata preocuparea managementului pentru intinerirea productiei, ceea ce reprezinta un punct tare. Analiza eficientei activitatii de cercetare-dezvoltare implica si alte aspecte, dincolo de volumul acestor cheltuieli.

Pretul si politica de pret pot fi considerate si ele factori cu influenta asupra valorii. Analiza politicii de pret in corelatie cu performantele produsului conduce la un diagnostic comercial realist al firmei.

Cheltuielile de publicitate pot genera profit suplimentar.

Marketingul poate fi apreciat prin piata actuala si posibilitatea largirii ei, pozitia detinuta de firma pe piata, pietele potentiale.

Cheltuielile de publicitate si prospectiunile pietei concura la expansiunea firmei. Existenta unor posibilitati de largire a pietei, de orientare spre noi piete de desfacere constituie puncte tari si atrag plusuri de valoare.

Trebuie sa se aiba in vedere si desfacerea, existenta retelei de distributie. Reteaua proprie de distributie constituie garantia unei arii largi de desfacere a productiei. O retea bine organizata, cu cheltuieli de desfacere mici va face produsul mai accesibil clientilor.

Este importanta si asigurarea serviciilor pe perioada de garantie si post garantie. Aspectele privind garantia acordata pot aduce surprize din cauza conditiilor din contractele de garantie. Firma va trebui sa stie sa aleaga o cale de mijloc intre atractivitatea pe care o induce asupra clientilor oferta de garantie, pe de-o parte, si riscurile unor cheltuieli mari ce ar putea sa apara in cazul reparatiilor efectuate in baza ofertei respective.

3.Factori operationali

Factorii operationali privesc modul de organizare si de desfasurare a activitatii de productie.

Aceasta categorie include in primul rand tipul de intreprindere (profilul, obiectul de activitate), apoi durata de viata a intreprinderii, varsta sa si pozitia intreprinderii pe curba de viata.

Pe baza analizei acestor aspecte se poate constata fie ca firma in cauza este abia la inceputul existentei sale, fie ca este matura, in plina functionare sau chiar ca este in apropierea sfarsitului vietii sale. Fiecare dintre situatiile pe care le poate constata diagnosticul atrage efecte specifice asupra valorii firmei si asupra alegerii metodologiei de evaluare.

Modul de organizare si desfasurare a aprovizionarii influenteaza valoarea afacerii. Aprovizionarea va fi analizata sub aspectul modului de stocare (magaziile) si derularii fluxului de aprovizionare.

Organizarea aprovizionarii printr-o buna depozitare a materiilor prime si materialelor si asigurarea ritmicitatii in aprovizionare, calculul corect al necesarului de aprovizionat reprezinta puncte tari in diagnosticul firmei.

In ce priveste tehnologia utilizata de intreprindere se vor urmari aspectele privind vechimea tehnologiei, performantele tehnologiei in comparatie cu cele cunoscute in tara si in strainatate. Se va analiza activitatea de cercetare-dezvoltare, ca garant al perspectivelor tehnologice.

Valoarea firmei depinde si de aceste aspecte. Tehnologiile superioare si preocuparile pentru cercetare-dezvoltare in aceasta directie reprezinta puncte tari. O tehnologie veche, neperformanta, absenta preocuparilor pentru imbunatatirea sau intinerirea tehnologiei atrag riscuri pentru activitatea viitoare a firmei.

Mijloacele fixe sunt de urmarit ca factor de influenta asupra valorii firmei. Ele vor fi privite sub urmatoarele aspecte: noutatea sau vechimea utilajelor, starea tehnica si fiabilitatea utilajelor, instalatiilor.

si in acest domeniu de analiza pot sa apara puncte tari (cand firma detine utilaje si instalatii noi, moderne si de calitate, care functioneaza in conditii bune, fara intreruperi si cheltuieli neprevazute) si puncte slabe (instalatii vechi si care au probleme, care produc intreruperi si genereaza pierderi).

Depozitarea si ambalarea produselor nu pot fi neglijate. Efectuate in bune conditii reprezinta o garantie a pastrarii calitatii lor si atractivitatii pe care o exercita asupra clientelei. Acelasi produs, ambalat necorespunzator, va fi in curand mai putin cautat, chiar daca el insusi indeplineste criteriile de calitate.

Posibilitatea reprofilarii firmei este un alt aspect de stiut. Flexibilitatea firmei din acest punct de vedere contribuie la cresterea valorii sale, conferindu-i relativa imunitate in situatia in care s-ar impune renuntarea la vechiul profil in urma scaderii drastice a productiei. Cauzele unui astfel de fenomen ar putea fi: reducerea cererii, penuria de materii prime, ineficienta activitatii.

Influenta acestor factori asupra evaluarii poate sa fie directa. Astfel, de exemplu, daca durata ramasa de viata a intreprinderii este scurta, atunci posibilitatea de utilizare a unei asemenea investitii este limitata. Ca o solutie, atunci cand este posibil, la sfarsitul acesteia firma ar trebui reprofilata. In aceasta situatie capacitatile existente vor fi adaptate la noul profil sau casate, dupa caz.

Fiecare coordonata in parte va conduce la alt tip de valoare, la alt model de evaluare sau la alte scenarii de previziune.

4.Resursele umane

In viziunea unor reputati autori[28] personalul reprezinta un "activ necontabilizat". Aceasta deoarece toate celelalte mijloace economice, resursele alocate si utilizate de firma sunt evidentiate in patrimoniul acesteia.

In fapt, calitatea personalului si relatiilor cu salariatii, precum si alte elemente legate de personal constituie parte componenta a goodwill-ului.

Influenta resurselor umane asupra valorii firmei poate fi cuantificata prin intermediul riscului.

In ce priveste personalul pe care il utilizeaza, firma risca sa ramana eventual descoperita prin pierderea asa-numitilor oameni-cheie. Chiar daca uneori good-will-ul porneste tocmai de la renumele unor astfel de oameni de neinlocuit, relatiile cu acestia pot deveni incomode in cazul schimbarii proprietarilor sau managementului.

Politica de personal a firmei trebuie sa aiba in vedere posibilitatea scolarizarii, pregatirii personalului de care are nevoie. In acest fel se asigura rezerve pentru posturile care necesita calificare speciala.

Nu trebuie neglijate aspectele psihologice, referitoare la motivatiile salariatilor, mai ales atunci cand acestia ar fi greu de inlocuit.

O structura adecvata a personalului pe varste, sexe, grupe de pregatire va aduce un plus de valoare. Dinamismul, puterea de munca, entuziasmul si dorintele de afirmare ale celor tineri vor putea fi valorificate numai alaturi de experienta si maturitatea gandirii personalului cu relativa vechime in intreprindere. Actiunea conjugata a tenacitatii si puterii de munca masculine cu intuitia feminina va conduce la obtinerea unor rezultate superioare.

5.Factori financiar-contabili

In aceasta categorie intra: dependenta de finantarea externa, gradul de indatorare, levierul financiar si indatorarea, pasivele stabile si gestiunea trezoreriei, vitezele de rotatie ale creantelor si datoriilor, fondul de rulment si politica financiara, profitul si rentabilitatea, structura activului, gradul de utilizare a activului, ratele de rentabilitate, amortizarea imobilizarilor, decalajele dintre venituri si incasari, dintre cheltuieli si plati.

Dependenta de finantarea externa reprezinta un factor de risc, in special in perioade de instabilitate economica, atunci dobanda fiind fluctuanta sau desfacerea productiei periclitata ori incasarea creantelor ingreunata.

Un grad mare de indatorare reduce posibilitatea contractarii unor imprumuturi ulterioare.

Analizata in corelatie cu rentabilitatea economica a firmei, indatorarea poate sa aiba uneori efecte pozitive, alteori efecte negative asupra rentabilitatii financiare a firmei si implicit asupra valorii.

Pasivele stabile, sursa de finantare pe termen scurt atrasa si neremunerata, au menirea de a diminua necesarul de fond de rulment, de a suplini absenta fondului de rulment. Atat timp cat dimensiunile pasivelor stabile nu pericliteaza relatiile cu tertii, existenta si utilizarea lor sunt benefice pentru rentabilitatea firmei.

Gestiunea trezoreriei, dimensionarea stocurilor si creantelor influenteaza rentabilitatea firmei.

Viteza de rotatie a elementelor de activ circulant (stocurilor, creantelor, disponibilitatilor) releva calitatea organizarii, productiei, desfacerii si incasarii contravalorii livrarilor si serviciilor efectuate.

Viteza de rotatie a datoriilor arata calitatea fluxurilor de plata, relatiilor cu furnizorii.

Fondul de rulment analizat in comparatie cu alte firme din aceeasi ramura exprima tipul de politica financiara pe care il practica managementul firmei.

Analiza tuturor acestor dimensiuni se va face tinand cont de specificul domeniului de activitate al firmei, prin comparatie cu parametrii obtinuti de alte intreprinderi din bransa.

Nivelul profitului si cel al indicatorilor de rentabilitate exprima eficienta activitatii firmei si stau la baza calculului valorii sale financiare.

Structura activului si gradul de utilizare a activului vor sta la baza determinarii valorii patrimoniale. La fel amortizarea si corelarea ei cu uzura reala a imobilizarilor.

Decalajele dintre venituri si incasari exprima viteza desfacerii, viteza de rotatie a creantelor-clienti. Acesti factori influenteaza rentabilitatea reala a firmei, eficienta activitatii, eficienta investitiei prin rapiditatea realizarii fluxurilor sperate de investitor.

Influenta acestei grupe de factori asupra valorii intreprinderii este de cele mai multe ori usor de cuantificat.

Ea se exercita in primul rand asupra evaluarii patrimoniale, in calculul activului net si in efectuarea corectiilor patrimoniale.

De asemenea, se resimte asupra evaluarii financiare, in previzionarea profitului net sau fluxurilor de lichiditati, estimarea riscurilor, estimarea cresterii interne, calculele coeficientilor multiplicatori sau ratelor de capitalizare si in calculele ratelor de actualizare.

Nici efectuarea evaluarii pe baza comparatiilor cu alte firme nu este independenta de factorii financiar-contabili.

Principalii indicatori economico-financiari ar putea fi grupati pe baza modelului adoptat prin legislatia actuala.

Urmarirea acestor indicatori arata performantele economico-financiare ale firmei. Desi de multe lichiditatea redusa si vitezele mici de rotatie a creantelor se motiveaza pe baza greutatilor cu care se confrunta partenerii economici, trebuie sesizat faptul ca in cazul firmelor gestionate direct de proprietar exista realizari uneori uimitoare. La noi lichiditatea sufera si din cauza deficientei circulatiei titlurilor de credit.

6.Managementul

Managementul constituie factorul intern decisiv, cel mai in masura sa determine un spor al valorii firmei de la o perioada la alta.

In conditii normale cresterea valorii intreprinderii se datoreaza capacitatii managerilor de informare, analiza, previzionare, organizare si control.

Pentru a considera ca managementul este de calitate se urmaresc de obicei efectele financiare ale functionarii sale. Nu este neaparat cea mai fericita alegere. O atenta analiza a managementului firmei ar trebui sa includa o gama diversa de criterii. In cadrul diagnosticului global se calculeaza si indicatori de gestiune, care pot sta la baza aprecierii managementului[29].

Aprecierea managementului ar trebui sa tina cont si de calificarea si motivatiile managerilor.

Calificarea adecvata a managerilor nu presupune existenta unei formule general valabile, dar se poate aprecia ca pentru nivelul inalt al managementului este nevoie de pregatire speciala, de cunostinte de management, pentru nivel mediu si jos este utila pregatirea tehnica, de profil.

Supracalificarea si subcalificarea managerilor pot fi la fel de daunatoare prin efectele pe care le au asupra activitatii firmei. O persoana supracalificata pentru o anumita functie va munci fara suficienta motivatie. O persoana subcalificata pentru acea functie nu va reusi sa indeplineasca toate atributiile in timp util, va avea greutati in luarea unor decizii. Chiar daca nu este exact aceeasi problema, urmarirea adecvarii calificarii pentru un anume post se poate face cu ajutorul unor coeficienti similari celor de concordanta intre calificarea personalului si cea necesara pentru o anume lucrare.

De asemenea trebuie urmarita abilitatea pentru functii de conducere, chiar in detrimentul cunostintelor profesionale. Motivatiile managerilor si aptitudinile lor personale pot fi uneori la cu totul alt nivel decat cunostintele profesionale ale acelorasi oameni si astfel pot spori rezultatele afacerii.

Persoanele situate in pozitii cheie pot aduce spor de valoare firmei, dar exista si riscul ca la pierderea lor firma sa sufere influente notabile, prin migrarea simultana a intregii sfere de relatii ale respectivelor persoane.

B.Factori externi

Factorii externi, exogeni, pot fi evidentiati prin analiza-diagnostic a mediului in care firma isi desfasoara activitatea.

Mediul trebuie abordat din aproape in aproape, intr-un sistem integrat: mediul tehnic, mediul economic, suprastructura, natura.

Urmarind starea fiecarui sistem se vor desprinde aspecte pozitive si negative datorate factorilor prezenti in cadrul sau.

Influenta factorilor externi se resimte in efecte economice. Dar chiar si influenta factorilor extraeconomici se transforma in efecte economice.

Uneori, cum este cazul volumului de resurse naturale sau a factorilor ecologici, influenta factorilor exogeni poate fi anticipata.

In general factorii externi actioneaza asupra nivelului previziunilor, duratei de previziune explicita, ratelor de capitalizare sau de actualizare.

Majoritatea factorilor imprevizibili sunt factori exogeni. Inca de la semnarea contractului de evaluare se poate mentiona faptul ca evaluatorul nu isi asuma raspunderea efectelor unor actiuni cu totul imprevizibile, cum ar fi forta majora.

1.Factori tehnici

Factorii de aceasta natura care actioneaza asupra evaluarii intreprinderii privesc: varsta ramurii de activitate, performantele tehnice si tehnologice generale, aparitia de noi utilaje, mai performante, aparitia de noi tehnologii, cercetarea-dezvoltarea in domeniu, aparitia unor inlocuitori pentru produsele firmei.

Valoarea unei firme a carei activitate se inscrie intr-o ramura in declin se calculeaza tinand cont de scurtarea perioadei de viata ramase, ceea ce implica reducerea valorii in comparatie cu situatia unei ramuri in ascendenta ori matura.

Imbatranirea relativa a tehnologiei atrage la randul sau o scadere a valorii firmei.

Daca cercetarea-dezvoltarea in domeniu anticipeaza noi solutii tehnice, tehnologice, cu care intreprinderea nu poate tine pasul, valoarea sa relativa scade.

La fel se intampla si in cazul aparitiei inlocuitorilor, daca producerea acestora necesita costuri mai mici.

Influenta factorilor tehnici se exercita atat asupra valorii patrimoniale, prin intermediul costului de inlocuire si comparatiilor cu utilajele moderne, cat si asupra valorii financiare, existand plasamente mai rentabile si mai sigure pentru capitalul disponibil.

2.Factori economici

Factorii economici exogeni privesc evolutia ramurii din care face parte inteprinderea, evolutia pietelor in amonte si in aval de intreprinderea evaluata, evolutia economiei nationale, evolutia economiei globale, deci a intregului mediu economic exterior.

Ei afecteaza evaluarea si valoarea firmei prin influentele pe care le pot avea asupra volumului activitatii si rentabilitatii firmei.

Din aceasta categorie de factori fac parte: factorii economici generali, factorii economici monetari, factorii economici financiari si potentialul demografic.

Factorii economici generali includ: rentabilitatea ramurii si rentabilitatea economiei nationale, dinamica pietelor de aprovizionare si desfacere, globalizarea economiei nationale, preturile concurentei autohtone si straine.

Factorii economici monetari de refera la: inflatie, viteza de circulatie a banilor, ritmicitatea fluxurilor de moneda in economia nationala, dinamica creditului pe termen scurt, dobanda pe piata monetara si devalorizarea monedei nationale.

Factorii economici financiari privesc: dobanda la obligatiunile de stat, deficitul bugetului de stat, dinamica creditului pe termen mediu si lung, starea si dinamica pietei de capital.

Potentialul demografic presupune: populatia, nivelul de trai, starea de sanatate si gradul de morbiditate, speranta de viata, rata populatiei active, rata populatiei ocupate.

Factorii economici exogeni influenteaza notabil metodologia de evaluare utilizata si valoarea firmei.

Astfel rentabilitatea ramurii si rentabilitatea economiei nationale vor fi luate ca baza de comparatie pentru eficienta investitiei.

Dinamica pietelor nationale si internationale va pretinde firmei sa indeplineasca criteriile de eficienta care sa ii permita mentinerea cotei sale de participare la piata. Aparitia concurentilor si superioritatea lor, reglarea preturilor pot deveni piedici pentru derularea programelor firmei si implicit rentabiliatea obtinuta.

Inflatia poate aduce efecte pozitive sau negative in functie de modul in care managementul va reusi sa anticipeze evolutia ei, sa manevreze fluxurile financiare in beneficiul firmei.

Dobanda reglata de piata si practicata in economie va aduce schimbari de optica, determinand migrarea capitalurilor spre destinatiile alternative.

Potentialul demografic sta la baza procurarii resurselor umane si va influenta starea generala a economiei nationale, dinamica pietelor si valoarea firmei.

2.Factori de suprastructura

In campul de relatii ale firmei cu mediul exterior suprastructura institutionala ocupa un loc deosebit. Factorii care provin din acest mediu sunt multipli si au influente imprevizibile si incontrolabile.

Intr-o succinta grupare, aceasta categorie include: factorii juridici exogeni, factorii sociali, factorii financiari exogeni si factorii politici si militari.

Factorii juridici exogeni privesc: stabilitatea legislatiei, incidenta legislatiei fiscale asupra veniturilor nete si/sau fluxurilor de trezorerie, ingradirile decurgand din reglementarile financiar-contabile, conditiile juridice privind proprietatea (reglementarile privind transferul de proprietate si siguranta dreptului de proprietate), legislatia muncii si protectiei sociale, legislatia vamala.

Factorii sociali constau in: stabilitatea relatiilor sociale, coordonatele pietei muncii, organizarea generala sindicala, conflictele de munca, grevele in cadrul ramurii, in domeniul firmei, grevele generale, nivelul somajului, asigurarile sociale, protectia sociala, asistenta sociala, structura pe nationalitati, existenta unor conflicte interetnice.

Factorii financiari exogeni privesc: dobanda bancii centrale, gradul de fiscalitate, deficitul bugetar, subventionarea unor ramuri ale economiei nationale, alte forme de implicare a statului in economie.

Factorii politici si militari sunt: orientarea politica a guvernului, stabilitatea interna, stabilitatea in zona (existenta unor conflicte in zona si pericolul aparitiei unor conflicte in regiune), politica de aliante, participarea la aliante militare, intentia de aderare la astfel de aliante.

Modificarea reglementarilor financiar-fiscale, instabilitatea legislatiei in acest domeniu, atrage riscul diminuarii rezultatelor nete si determina reducerea valorii firmei.

Problemele juridice legate de proprietate pot conduce la diminuarea interesului investitorului ca urmare a riscurilor pe care plasamentul le implica, deci la scaderea valorii firmei.

Legislatia muncii si protectiei sociale influenteaza profitul, fie prin practicarea salariului minim obligatoriu, fie prin cotele procentuale mari sau mici cu care se calculeaza contributiile sociale obligatorii ale firmei. Varsta de pensionare si nivelul somajului vor determina si ele indirect aceleasi efecte asupra valorii, prin influenta pe care o exercita asupra cotelor de contributii necesare pentru echilibrarea bugetelor speciale. Pentru firma cheltuielile suplimentare rezultate in cazul unor cote mari vor determina scaderea profitului, economiile de cheltuieli in cazul unor cote mici vor determina cresterea profitului.

Reglementarea dobanzii la nivelul Bancii Nationale atrage influente asupra tuturor dobanzilor practicate si ofera si baza de comparatie pentru eficienta plasamentului de capital.

Impozitarea profitului si salariilor, celelalte impozite directe vor influenta rezultatele nete ale firmei.

Taxa pe valoarea adaugata si celelalte impozite indirecte vor diminua si ele profitul firmei prin intermediul scaderii productiei din cauza reducerii cererii ca urmare a cresterilor de pret sau direct, daca firma nu mareste pretul.

In ambele situatii cresterea fiscalitatii conduce la scaderea valorii de rentabilitate.

Existenta unor conflicte zonale induce riscuri mari, de la incasarea cu intarziere a creantelor la reducerea cererii pentru produsele firmei (pierderea pietei de desfacere) sau chiar la pierderea, distrugerea intreprinderii.

3.Factori naturali

Factorii naturali privesc : potentialul de resurse naturale existent, modul de utilizare a acestui potential, posibilitatea atragerii de noi resurse, existenta unor posibilitati de utilizare mai rentabila pentru aceleasi resurse, clima, forta majora (cutremure, inundatii, alunecari de teren) si poluarea mediului.

Reducerea resurselor disponibile intr-o ramura atrage declinul sau, caz in care in evaluarea afacerii se va tine cont de perioada de viata ramasa a acelei intreprinderi.

Uneori estimarea resurselor disponibile este incerta. Alteori pot sa apara sau sa fie atrase noi resurse. In ambele situatii calculul valorii de rentabilitate are grad mare de aproximare.

In situatia in care exista utilizari alternative, mai rentabile, pentru aceleasi resurse, valoarea intreprinderii scade intrucat apare riscul ca in viitor piata in amonte sa nu mai fie accesibila.

In ce priveste actiunea factorilor de forta majora, nu se pot urmari decat efectele manifestarilor trecute. Se poate presupune repetarea acestora. Absenta manifestarilor trecute nu exclude posibilitatea unor manifestari viitoare.

Poluarea mediului poate atrage cheltuieli suplimentare, uneori cu decalaj in timp si chiar deteriorarea grava a conditiilor generale economico-sociale in zona respectiva, cu grave implicatii asupra activitatii firmei. Riscurile acestea vor determina reducerea valorii de rentabilitate a intreprinderii.

5.2. Principalele metode de evaluare a intreprinderii; metode patrimoniale, evaluarea prin randament, metoda fluxurilor financiare (cash-flow), metode combinate, metode bursiere

O prima abordare[30] a valorii intrepriderii este cea pe baza de active. Aceasta consta in calculul valorii firmei, unei participatii sau actiunilor pornind de la valoarea de piata a activelor sale individuale, din care se scad datoriile.

O a doua abordare[31] a valorii intrepriderii este cea pe baza de venituri. Aceasta consta in determinarea valorii prin convertirea castigurilor anticipate.

O a treia abordare[32] a valorii intrepriderii este cea prin comparatii de piata. In acest caz evaluarea se face pe baza similitudinilor cu cazuri precedente.

Problema este de o importanta majora pentru ca intre dimensiunile valorilor calculate pentru intreprindere pornind de la o premisa sau alta exista diferente semnificative.Abordand valoarea intreprinderii fie din perspectiva trecutului, fie din perspectiva viitorului, exista o multitudine de metode de evaluare, grupate astfel:

1. metode de evaluare patrimoniala;

2. metode de evaluare bazate pe randament;

3. metode de evaluare bazate pe fluxul de disponibilitati (cash-flow);

4. metode bazate pe valoarea bursiera;

5.      metode combinate;

6.      metode bazate pe comparatii de piata;

7. alte metode utilizate in cazuri particulare.

Conform legislatiei romanesti (Legea 77/1994) la evaluarea firmelor privatizate prin metoda MEBO s-au utilizat cel putin doua dintre metodele:

- metoda activului net actualizat

- metoda fluxurilor financiare actualizate

- metoda comparatiilor de piata

- metoda capitalizarii veniturilor.

In Franta metodele cel mai des practicate erau in 1990:[33]

- PRICE EARNINGS RATIO, constand in capitalizarea printr-un coeficient multiplicator al capacitatii beneficiare curente,

- activul net contabil corectat,

- activul net corectat cu plusul sau minusul de valoare datorat elementelor intangibile (plus goodwill sau minus badwill),

- valoarea de reconstituire = costul reproducerii unei intreprinderi identice sau a unuia dintre elementele sale, la data evaluarii,

- capitalizarea dividendelor,

- valoarea prezenta a cash-flow-ului viitor, diminuata cu investitiile pentru inlocuire,

- evaluarea pe baza cifrei de afaceri sau a productiei,

- evaluarea prin comparatie:

- cu pretul pietei,

- cu cursul la bursa,

- cu tranzactiile recente,

- alte metode.

Standardele de evaluare europene delimiteaza trei grupe de metode pentru evaluarea afacerii:

1. pe baza de active, caz in care evaluarea unei intreprinderi sau a unei participatii se face pornind de la valoarea de piata a activelor, din care se scad datoriile totale;

2. pe baza de venit, caz in care se convertesc in valoare veniturile anticipate;

3. pe baza comparatiilor de piata, utilizandu-se datele existente referitoare la afaceri asemanatoare.

5.2.1.Metode patrimoniale

Metodele de evaluare patrimoniale au in vedere masura consumurilor care au contribuit la crearea intreprinderii. Punctul de pornire in evaluarea patrimoniala il reprezinta bilantul contabil.

Abordarea pe baza de active trebuie, conform standardelor europene, sa reflecte urmatoarele principii:

- substitutiei, ceea ce inseamna ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de inlocuire al partilor sale;

- transformarea bilantului contabil intr-un bilant economic prin retratarea activelor corporale si necorporale si a datoriilor;

- in cazul continuitatii activitatii se recomanda si utilizarea celorlalte abordari;

- utilizarea bazei de evaluare adecvate, in functie de situatia firmei in cauza: valoarea de piata, valoarea de lichidare fortata;

Intr-o grupare sumara, aceasta categorie de metode cuprinde:

- Activul net contabil (ANc)

- Activul net actualizat (ANa)

- Activul net corectat (ANC)

- Valoarea substantiala bruta (VSB)

- Capitalul permanent necesar exploatarii (CPNE)

- Valoarea matematica (VM).

Intr-o prima varianta se determina marimea activului net contabil[34], ca diferenta intre total activ si datorii totale:

ANc = ACTIV - ACTIVE CONSIDERATE NON-VALORI - DATORII TOTALE

Calculul ANc presupune o retratare a cifrelor din bilant, astfel:

- se considera non-valori si se exclud din activ urmatoarele elemente:

- soldul contului 201 Chetuieli de constituire

- soldul contului 471 Cheltuieli inregistrate in avans (pentru intreprinderile care au profit suma scazuta din activ ar trebui sa fie 84% din soldul acestui cont, daca pentru impozitul pe profit cota este de 16%)

- soldul contului 476 Diferente de conversie activ.

- se considera datorii si:

- o parte din soldul contului 151 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli, si anume:

- provizioanele pentru cheltuieli cu grad mare de probabilitate (aproape certe) si in suma cunoscuta

- provizioanele pentru riscuri inevitabile

- partea de 16% (sau cota adecvata de impozit pe profit) din soldul contului 151 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli daca aceste provizioane au fost deductibile la constituire.

Avantajele metodei constau in simplitate si rapiditate.

Dezavantajele metodei provin din faptul ca nu tine cont de imobilizarile neinregistrate in activ, de imobilizarile inregistrate in activ dar neutilizate, de vechimea diferita a cifrelor agregate in bilant, in pofida eventualelor reevaluari, de utilitatea intreprinderii, cea care constituie dealtfel motivul achizitiei.

In a doua varianta se determina activul net actualizat printr-un coeficient de corectie. Coeficientul se calculeaza pornind, de exemplu, de la cursul dolarului. Corectia se aplica elementelor de activ si pasiv care se preteaza la astfel de reconsiderare (nu se corecteaza cheltuielile de infiintare).

Metoda activului net corectat[35], cea de-a treia varianta, prezentata in subcapitolul 3.1.

Metoda este mai exacta decat variantele prezentate anterior, dar necesita un volum mare de munca si timp mai mult pentru efectuarea evaluarii.

A patra metoda, cea a valorii substantiale[36] a patrimoniului, are ca principiu urmarirea tuturor mijloacelor necesare desfasurarii activitatii firmei, indiferent de modul de finantare a lor.

Valoarea substantiala bruta reprezinta totalul activelor utilizate de intreprindere pentru desfasurarea activitatii si se calculeaza astfel:

VSB = ANC + DTSML + BIL + CC - REP, unde:

VSB - valoarea substantiala bruta,

ANC - activul net corectat,

DTSML - datorii pe termen scurt, mediu si lung,

BIL - bunuri inchiriate si in leasing,

CC - cheltuieli de constituire,

REP - cheltuieli de reparatii pentru bunurile de productie.

ANC + DTSML = ACTIV - AHE - GW.

GW = E(BENEF.PREVIZIBIL - RATA NEUTRA x VSB).

Activele in afara exploatarii nu se includ in valoarea substantiala bruta.[37]

Valoarea substantiala redusa se obtine prin deducerea datoriilor pe termen scurt nepurtatoare de dobanzi acordate de actionari sau manageri si creditelor furnizor cu dobanda redusa.[38]

Valoarea substantiala neta se obtine prin deducerea integrala a datoriilor din valoarea substantiala bruta.

A cincea metoda, cea a capitalului permanent necesar exploatarii are ca obiect calculul capitalului necesar pentru a obtine o intreprindere cu caracteristicile intreprinderii evaluate:

CPNE = INEC + NFR + BIL, unde:

CPNE = capitalul permanent necesar exploatarii,

INEC = imobilizarile nete pentru exploatare corectate,

NFR = necesarul de fond de rulment,

BIL = bunuri inchiriate si in leasing.

Metodele VSB si CPNE servesc calculului rentei goodwill-ului.

Valoarea matematica a intreprinderii este ANC - valoarea elementelor necorporale.

In caz particular, pentru intreprinderile in lichidare se calculeaza valoarea pornind de la activul net corectat, diminuat cu cheltuielile de lichidare.

In eventualitatea redresarii firmei, evaluarea porneste de la valoarea la termen a firmei, dupa efectuarea schimbarilor necesare, diminuata cu cheltuielile de redresare.

5.2.2.      Metode pe baza de venit

Ca o caracteristica generala, aceste metode au in vedere valoarea intreprinderii ca pe o suma de fluxuri obtinute prin utilizarea capitalului, investitiei. Unele dintre lucrarile de specialitate grupeaza metodele de evaluare bazate pe valori de randament sub denumirea generica de metode financiare. [39]

Fundamente

Daca evaluarea patrimoniala se orienteaza spre costurile care au contribuit la crearea intreprinderii, metodele de randament se indreapta spre viitorul intreprinderii.

Calculul valorii intreprinderii in acest context porneste de la datele trecute din evolutia firmei privind profitul, fluxul de lichiditati, cifra de afaceri. Datele furnizate de evidenta contabila sunt analizate si, pe baza lor, se fac previziunile fluxurilor viitoare.

Valoarea de randament este definita ca "suma tuturor fluxurilor nete pe care le poate genera o intreprindere pentru detinatorii capitalului propriu, luand in considerare factorul timp si factorul risc"[40]

Prin urmare, o intreprindere are valoare de randament numai in cazul continuitatii exploatarii si obtinerii de castiguri nete pentru proprietarii sai. Pentru o firma ce nu ar indeplini aceste conditii, evaluarea ar trebui sa se faca prin alte metode.

Problema previziunilor este, pentru aceasta grupa de metode, cel putin la fel de dificila ca si determinarea valorilor de inlocuire pentru elementele de activ, in cadrul metodelor patrimoniale. Dificultatile provin din doua unghiuri. Trebuie mai intai sa fie corect estimate tendintele si posibilitatile firmei insasi, prin resursele de care dispune. In al doilea rand, trebuie sa fie apreciate si restrictiile de mediu, evolutia generala a economiei.

Rezultatul acestor estimari reprezinta fluxurile cele mai probabile pe care ar trebui sa le obtina firma in perioada urmatoare, in conditiile date.

Daca evaluarea patrimoniala este relativ imuna la influenta actiunii viitoare a factorilor interni si externi firmei, evaluarea financiara este supusa unei actiuni puternice a acestora.

Evaluarea financiara se bazeaza pe criteriul eficientei investitiei de capital.

Pentru cumparator, motivul actiunii este speranta de a obtine rezultate mai bune decat intr-o alta varianta posibila de plasament sau de investitie. Dincolo de <ce se vede>, cumparatorul poate miza pe oportunitati disponibile ulterior, uneori in exclusivitate pentru el. Acestea se iau insa in calcul numai la solicitarea expresa a beneficiarului evaluarii afacerii.

Motivatia vanzatorului unei firme ar putea fi:

- nevoia de resurse pentru un alt plasament, mai eficient,

- lipsa de lichiditate,

- insatisfactia datorata utilizarii prea putin eficiente a investitiei,

- incapacitatea totala sau partiala de a conduce afacerea.

Dincolo de aceste motive pot exista riscurile, viciile ascunse sau intuite uneori numai de el (de vanzator):

- imbatranirea produsului si, prin urmare, scaderea cererii,

- imbatranirea tehnologiei si cresterea relativa a costurilor de productie,

- migrarea clientilor spre concurenta,

- deteriorarea pietei de aprovizionare,

- inasprirea legislatiei fiscale, vamale, etc.

Posibilitatile practice de a prevedea viitorul firmei sunt limitate. Ţinand cont mai mult sau mai putin de evolutia probabila a tuturor variabilelor implicate se pot intocmi mai multe scenarii diferite pentru urmatoarea perioada de viata a firmei evaluate.

Previziunile optimiste sau pesimiste isi au originea intr-un diagnostic global relevant, indispensabil pentru evaluarea firmei. Cu mare atentie trebuie sa fie studiat, analizat si mediul economico-social in care activeaza firma in cauza.

Rezultatul acestor scenarii il reprezinta aprecierea resurselor alocate si utilizate, pe de-o parte, respectiv calculul estimativ al rezultatelor ce s-ar obtine. Investirea capitalului este un proces ale carui rezultate se vad in timp.

Perioadele de previziune uzuale sunt de 2-8 ani. Toate fluxurile intrate (deci resursele), respectiv iesite din afacere (rezultatele) trebuie sa fie apreciate numai dupa ce au fost ajustate, pentru a deveni comparabile. Ajustarea se face in primul rand in functie de timp. O suma investita astazi va trebui sa fie integral recuperata peste un an. In plus, la ea trebuie sa se adauge pretul renuntarii, pretul amanarii utilizarii sale.

Pentru simpla renuntare la utilizarea curenta si acceptare a unei utilizari amanate posesorul sumei respective isi asuma riscul cel mai mic si face efortul cel mai prost platit. Pretul sau se calculeaza utilizand un procent mic, denumit rata de baza sau neutra, aplicat la suma initiala. Acest castig trebuie sa acopere si deprecierea monetara de pe durata de la investire pana la recuperare.

Rata de baza poate fi rata dobanzii la bonurile de tezaur sau la obligatiunile de stat. Ea are si o componenta inflationista. Aceasta rata este una fara risc, iar castigul pe care il procura investitorului este minim, dar sigur, garantat.

Pe baza acestui rationament, sumele ce reprezinta castigurile viitoare ale investitorului sunt transformate in sume comparabile cu resursele investite in prezent. Procedeul se numeste actualizare.

Ratele utilizate in practica pot sa se abata de la rata de baza, in functie de conditiile concrete. Rata de actualizare este rata rentabilitatii utilizata pentru convertirea unor sume viitoare in sume actuale.

Printr-un alt rationament, se poate considera ca o investitie se recupereaza intr-un anumit timp prin rezultatele pe care le degaja anual. Cunoscand marimea rezultatului anului in curs si dimensiunile investitiei, putem calcula numarul de ani in care s-ar recupera investitia. Astfel se obtine coeficientul multiplicator. Aplicand acest coeficient la un rezultat cunoscut, putem determina marimea unei investitii.

Daca se calculeaza raportul rezultat/investitie (rata de capitalizare sau divizorul), acesta poate fi apoi utilizat pentru a determina dimensiunile investitiei. Divizorul este inversul multiplicatorului. Rationamentul lasa in suspensie pe moment valoarea investitiei dupa recuperare, ea insasi o posibila sursa de castig.

Standardele de evaluare sugereaza urmatoarele tipuri de venit:

- cash-flow brut,

- cash-flow net la dispozitia furnizorilor de capital,

- cash-flow net la dispozitia proprietarilor de capital,

- profitul net anual.[41]

Pot fi considerate rezultate ale investitiei intr-o masura mai realista:

- profitul net anual al proprietarului,

- dividendul net al actionarului, caz in care valoarea reziduala ar fi cursul la revanzarea actiunilor,

- fluxul net de numerar degajat de investitie.

Data fiind diferenta clara intre notiunile de venituri si incasari evidentiata de principiile contabilitatii romanesti, manualele de evaluare separa de multe ori metodele de randament sau rentabilitate, pe de-o parte, si metodele de flux de numerar, pe de alta parte. Conceptual insa, ele au suport comun.

Clasificare

In cadrul metodelor traditionale de evaluare financiara a investitiei de capital, se au in vedere:

- rentabilitatea medie;

- indicele de profitabilitate neactualizat;

- termenul de recuperare a capitalului investit neactualizat.

Metodele bazate pe actualizare iau in calcul:

- termenul de recuperare a investitiei;

- valoarea actuala neta.

Azi metodele de evaluare bazate pe venit se pot clasifica:

- in functie de fluxurile utilizate:

- metode bazate pe profit;

- metode bazate pe dividende;

- metode bazate pe cash-flow;

- metode bazate pe cifra de afaceri;

- in functie de tehnica de calcul utilizata:

- metode care utilizeaza actualizarea;

- metode care utilizeaza capitalizarea.

Profitul net

Pentru a intelege metodele de evaluare bazate pe profit trebuie sa ne bazam pe conceptul de valoare-utilitate. Achizitia unei intreprinderi sau a unor actiuni pe termen lung va fi privita ca o investitie. Investitia se va recupera in timp prin veniturile nete pe care le produce: profitul net, repectiv dividendul.

Calculul valorii va consta in divizarea veniturilor nete anuale printr-un divizor (rata de capitalizare), respectiv in multiplicarea acestor venituri nete anuale cu un coeficient multiplicator (inversul ratei de capitalizare).

Semnificatia ratei de capitalizare (t) este: raportul intre venitul net anual si investitia care il produce.

Semnificatia coeficientului multiplicator este: numarul de ani in care se recupereaza o investitie cu rentabilitate anuala t.

Constructia modelului de calcul al valorii in aceasta maniera porneste de la date ipotetice din ambele sensuri:

- pe de-o parte se previzioneaza venitul net anual reproductibil;

- pe de alta parte se dimensioneaza rata de actualizare, respectiv coeficientul multiplicator.

Din acest motiv este necesara o corecta estimare atat a evolutiei viitoare a firmei, cat si a mediului in care aceasta fiinteaza.

In ce priveste prima variabila a modelului, venitul net, se vor avea in vedere tendintele sustinute ale dimensiunilor venitului ales.

De exemplu, pentru profitul net se recomanda o ajustare a profitului net contabil, eliminandu-se veniturile sau/si cheltuielile exceptionale si impozitul aferent rezultatului exceptional. In acest fel se obtine profitul net corectat.

Pentru capacitatea beneficiara se ia in calcul acelasi profit net corectat, la care se adauga cheltuielile ce mentin valoarea substantiala bruta (dobanzile si locatiile platite).

In ce priveste a doua variabila a modelului, rata de capitalizare, ea va fi dimensionata in functie de conditiile generale economice si de dobanda la obligatiunile de stat pe termen lung si mediu (se utilizeaza ca rata de baza, dar deflatata) si de posibilitatile de realizare a previziunilor (se calculeaza prima de risc).

Usor de aplicat, modelul de evaluare prin capitalizarea profitului net anual constant va fi:

VR = PN/t, unde:

- VR = valoarea de randament;

- PN = profitul net;

- t = rata de capitalizare[42].

Rata de capitalizare va cuprinde:

- rata de baza (deflatata),

- riscul.

Pentru situatia in care se estimeaza ca profitul net anual va creste an de an cu o rata g (nu e vorba de o crestere datorata inflatiei! ), formula devine (Gordon - Shapiro):

VR = PN/(t - g).

Dupa cum se poate observa din formula, cresterea sperata anuala a profitului conduce la o valoare superioara a afacerii respective.

Pentru calculul valorii pe aceleasi baze se poate apela la coeficientul multiplicator, coeficientul de capitalizare, 1/t.

Metoda este utila, facila, valoarea astfel calculata surprinde utilitatea investitiei. Se preteaza insa numai la firme cu rentabilitate superioara acelei rate de baza. Un alt dezavantaj al acestei metode il reprezinta faptul ca se mizeaza pe extrapolarea conditiilor si tendintelor prezente, ceea ce este greu de acceptat in general si credibil doar pentru firme in faza de maturitate.

Fluxul de lichiditati

Metoda este usor de asociat cu viziunea contabila americana. Prima imagine a patrimoniului unei firme la un moment dat apare in bilant. Pentru sistemul contabil continental ordonarea datelor prezentate in activ porneste de la imobilizari, de la activele cu lichiditate slaba. Disponibilitatile si elementele patrimoniale cu lichiditate buna se afla in partea de jos a bilantului. In bilantul american pe primul plan sunt asezate disponibilitatile in numerar, ceea ce dovedeste un simt practic dezvoltat si inradacinat.

Intelegerea metodei este conditionata de diferentierea conceptuala intre incasari si venituri, plati si cheltuieli. Profitul este rezultatul compararii veniturilor cu cheltuielile. Nu toate veniturile genereaza in acelasi timp incasari; nu toate cheltuielile genereaza plati. Inregistrarea acestora in contabilitate este decalata. Cash-flow-ul reprezinta chiar evolutia disponibilitatilor banesti ale firmei, evolutia trezoreriei nete.

Pentru a calcula acest indicator va trebui in principiu sa adaugam la profitul net corectat cheltuielile care nu genereaza plati (amortizarile si provizioanele cu caracter de rezerva) si sa scadem din acesta platile pentru investitti, care nu reprezinta cheltuieli.



Daca fluxul de disponibilitati ar fi constant, valoarea firmei pe baza acestuia ar fi:

VCF = k x CF, unde:

- VCF = valoarea pe baza de cash-flow,

- k = un coeficient multiplicator,

- CF = fluxul anual de lichiditati.

Cum de regula situatia nu sta asa, fluxurile anuale vor fi previzionate si actualizate. Previziunile fluxurilor viitoare se fac in preturi curente. Pentru actualizare se utilizeaza rate nedeflatate.

Planificarea fluxurilor viitoare se poate face in trepte, pe activitati:

1. Fluxul din activitatea curenta:

+ profitul net

+ amortizarea

+ scaderea necesarului de fond de rulment/(-) cresterea necesarului de fond de rulment;

2. Fluxul pentru investitii:

- plati pentru cumpararea mijloacelor fixe

+ incasari din vanzarea mijloacelor fixe

- plati pentru alte investitii

+ vanzarea de alte active imobilizate.

3. Fluxul din activitatea de finantare:

+ incasari de credite pe termen lung

- plati de rate pentru credite pe termen lung

+ incasari de la actionari (din emisiunea de actiuni).

Suma acestor trepte reprezinta fluxul net disponibil in anul respectiv.

Previziunile sunt delicate intrucat necesita o buna fundamentare tehnica. Ele s-ar putea baza pe planurile de afaceri elaborate deja pentru firma de specialistii proprii. Nu peste tot acestea exista!

Durata de previziune poate fi prelungita pentru toata perioada pentru care exista suficiente informatii disponibile. Extinderea duratei de previziune este utila, dar posibila numai in conditii de stabilitate a mediului si de cunoastere a evolutiei probabile a firmei.

Scenariile se intocmesc pentru perioade de 5-10 ani, in functie de situatie. Aceasta perioada se cheama durata de previziune explicita. In continuare viata firmei isi urmeaza cursul pe o perioada de previziune neexplicita. Valoarea firmei la inceputul acestei perioade se numeste valoare reziduala.

Valoarea totala a firmei pe baza de cash-flow se obtine insumand doua componente:

- valoarea cumulata a fluxurilor anuale din perioada de previziune explicita actualizate:

EDCF = CF1/(1+t) + CF2/(1+t)2 + CF3/( 1+t)3 + ... + CFn/(1+t)n

- valoarea reziduala a firmei la sfarsitul perioadei de previziune explicita actualizata:

Vrn/(1+t)n

Valoarea reziduala se calculeaza:

- prin capitalizarea fluxului net din primul an de previziune neexplicita,

- prin capitalizarea profitului net operational din acel an,

- prin capitalizarea rezultatului net de exploatare din acel an,

- prin multiplicarea profitului net al ultimului an de previziune explicita cu un PER[43] previzionat,

- ca activ net corectat previzionat pentru ultimul an de previziune explicita.

Pentru acuratetea calculelor este bine ca perioada de previziune explicita sa fie mai lunga, daca pozitia firmei pe curba de viata si conditiile de mediu o permit. In acest caz erorile aparute in calculul valorii reziduale sunt nesemnificative, ponderea ei in valoarea totala fiind oricum scazuta.

Cu conditia unor previziuni realiste si facand abstractie de volumul mare de munca pe care il necesita, metoda pare cea mai sincera.

In functie de variabilele implicate se pot construi pentru aceeasi firma scenarii diferite.

5.2.3. Metode pe baza comparatiilor de piata. Evaluarea bursiera

Esenta acestor metode consta in compararea intreprinderii analizate sau afacerii evaluate cu alte afaceri similare care au fost tranzactionate recent pe aceeasi piata, fara constrangeri.

Se pot efectua comparatii pe baza informatiilor privind:

- tranzactiile anterioare de pe piata de capital cu participatii la afaceri similare;

- pentru intreprinderi cotate;

- pentru intreprinderi necotate;

- tranzactiile anterioare ale proprietatilor apartinand afacerii evaluate.

In efectuarea comparatiei se tine cont de toate asemanarile si deosebirile dintre cazurile luate in calcul si cel de fata. Evaluatorul trebuie sa tina cont de urmatorii factori:

- afacerile comparate trebuie sa fie amplasate in acelasi domeniu de activitate, fiind influentate de aceleasi variabile;

- tranzactiile sa se efectueze in aceleasi conditii - exista vanzari nepartinitoare intre vanzatori si cumparatori independenti si relatii privilegiate intre parteneri;

- afacerile cu care se face comparatia trebuie sa fie alese dupa criterii simple si obiective.

- daca exista diferente privind marimea participatiei sau se compara intreprinderi cotate si intreprinderi necotate, atunci se vor efectua corectii.

Evaluarea bursiera a aparut din nevoia de a fundamenta luarea deciziilor de cumparare sau vanzare de actiuni.

Observand piata financiara se pot desprinde tendinte manifestate in evolutia trecuta a cursurilor; extrapolarea lor, prezicerea cursurilor viitoare fiind insa o loterie, dupa cum sustin adeptii teoriei RANDOM-WALK.

Un investitor ar trebui sa studieze inainte de a-si plasa capitalul disponibil nu numai cursul, ci si valoarea actiunilor, in conexiune cu firma emitenta.

Adeptii teoriei EFFICIENT MARKET HYPOTHESIS cosidera chiar ca, date fiind posibilitatile rapide si facile de informare, cursul actiunilor ar fi chiar masura valorii lor intrinseci.

Analiza fundamentala se ocupa cu calculul valorii reale, sincere, intrinseci a actiunilor.

Punctul de pornire poate fi:

- valoarea contabila (Benjamin Graham si grahamistii),

- valoarea actuala a fluxurilor viitoare.

Datele analizate privesc:

- firma insasi:

- bilantul

- contul de rezultate

- dividendele acordate

- perspectivele comerciale

- mediul economic, financiar, politic:

- rata dobanzii

- masa monetara

- rata de crestere a productiei industriale

- rata inflatiei

- indicii bursieri

- soldul comertului exterior.

Dupa Benjamin Graham valoarea contabila este suficienta pentru analiza:

BV = CPR/N, unde

BV = valoarea contabila a actiunii,

CPR = capitalul propriu,

N= numarul de actiuni.

Intrucat la bursa data distribuirii dividendelor atrage diminuarea cursului, in teorie se definesc separat:

- capitalul propriu - inainte de dividende

- situatia neta - capitalul propriu diminuat cu dividendele acordate.

Pentru a lua o decizie corecta Graham propune investitorilor 39 de rate grupate in 8 categorii:

1) beneficiul pe actiune (E),

2) rate de curs:

PER = C/E

PBR = C/BV, unde

PER = raportul pret/beneficiu

C = cursul, pretul actiunii

E = beneficiul pe actiune

PBR = raportul curs/valoare contabila

BV = valoarea contabila a unei actiuni,

3) rate de randament, cum ar fi randamentul pe capitalul propriu,

4) rate de crestere (a vanzarilor, a beneficiilor),

5) rate de stabilitate (variatia pe trei ani a randamentului),

6) rate de distribuire:

d = dividende/beneficiu sau dividende/cash-flow

7) rate de credit: Activ circulant/Pasiv,

8) alte rate:

- amortizari/vanzari,

- rotatia stocurilor.

Kenneth Fisher evidentiaza ratele:

PSR = C/CA,

PRR = C/CC, unde

PSR = raportul pret/vanzari

C = curs

CA = cifra de afaceri

PRR = raportul pret/cheltuieli de cercetare

CC = cheltuieli de cercetare.

Pentru calculul valorii actuale a actiunilor pe baza fluxurilor viitoare se pot utiliza formulele:

a)         Va = Vf / (1+i/m)nm

Va = valoarea actuala,

Vf = valoarea fluxului anual viitor,

b)      C0 = D1/(1+k) + D2/(1+k)2 + D3/(1+k)3 + ...

C0 = cursul actual,

D = dividendul anual,

k = rata de capitalizare.

Autorul formulei, J.B.Williams (1938) considera cursul egal cu valoarea actuala a dividendelor.

Daca dividendul creste anual cu o rata g, cursul devine:

C = D/(t-g).

C = cursul actiunii,

D = dividendul anual,

t = rata de actualizare deflatata riscata.

g = rata de crestere anuala.

Pentru dividende constante (g=0), ca un caz particular:

C = D/k.

C = cursul actual,

D = dividendul anual,

k = rata de capitalizare.

c) In modelul Gordon-Shapiro:

V0 = D1/(t-g) daca dividendele din anul evaluarii au fost distribuite,

V0 = D0 + D1/(t-g) inainte de distribuirea dividendelor D0.

PER = C0/E = D/PN/(t-g) = d/(t-g).[44]

V0 = valoarea actuala,

C0 = cursul actual,

D = dividendul anual,

PN = profitul net,

t = rata de actualizare,

g = rata de crestere anuala,

PER = raportul pret/beneficiu,

E = beneficiul pe actiune,

d = rata de distribuire a dividendelor.

d) Formula lui Irving Fisher[45] este similara ca rationament metodei DCF:

n

V0 = Dp/(1+t)p + Cn/(1+t)n,

p=1

V0 = valoarea actuala a unei actiuni,

Dp = dividendul anului p,

t = rata de actualizare,

Cn = cursul previzional al actiunii in anul n.

5.3. Evaluarea pentru prezentarea in situatiile financiare

Situatiile financiare ale intreprinderii se intocmesc la finalul perioadei, dupa inventarierea anuala a activelor si datoriilor. Legislatia actuala recomanda efectuarea evaluarii[46] structurilor din bilant si chiar inventarierii de catre specialisti independenti. Inventarierea implica retratarea valorii activelor si datoriilor entitatii. Astfel, pentru active IAS recomanda de obicei[47] ca tratament de baza costul acestora, eventual ajustat la inflatie si, daca este cazul, diminuat cu amortizarile si ajustat pentru deprecieri.

Tratamentul alternativ il reprezinta calculul valorii corecte (valorii juste, conform IAS 16 si IAS 2), o categorie similara valorii de piata.

Trebuie sa remarcam ca si in contabilitate se face distinctie in evaluarea acelorasi active atunci cand destiantia lor este diferita. Astfel, IAS 40 prezinta ca tratament de baza [48] exact valoarea justa, iar ca tratament alternativ costul nou-definitelor investitii imobiliare. Aceasta optiune legitima se datoreaza scopului pentru care ar fi achizitionate asemenea bunuri - cel de rezerva de valoare si de crestere a valorii, ele urmand sa fie revandute la o data ulterioara neprecizata expres.

Metodologia de evaluare este in principiu cea aplicabila in evaluarea patrimoniala. Totusi, ca nota specifica, cadrul general, standardele si reglementarile contabile introduc:

-problema recunoasterii/derecunoasterii unui activ sau unei datorii in corelatie cu beneficiile economice viitoare sau cu iesirea de resurse care se ataseaza structurii in cauza[49];

-costul istoric, ca suma platita la data cumpararii activului sau valoarea echivalentelor obtinute in schimbul datoriei,[50]

-costul curent, ca suma care ar trebui platita pentru achizitionarea acelui activ in prezent, respectiv valoarea necesara pentru a deconta in prezent datoria,[51]

-valoarea realizabila, ca suma care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor, si valoarea de decontare, ca valoare neactualizata care trebuie platita pentru a achita datoriile,[52]

-valoarea actualizata a viitoarelor intrari/iesiri de numerar atasate activelor/datoriilor,[53]

-conceptul de valoare contabila, ca minim intre cost si valoarea realizabila neta[54]

5.4. Evaluarea unitatilor patrimoniale aflate in dificultate

Prelungirea existentei unor intreprinderi in dificultate presupune reorganizarea acestora, de multe ori managementul sau chiar proprietarii acestora schimbandu-se. Alteori activitatea intreprinderii nu mai poate continua. Un diagnostic oricare astfel de situatie va releva cele mai realiste estimari.

Metodologia de evaluare aplcabila va tine cont de premisele valorii deduse prin dignsotic.

Astfel, in cazul unei intreprinderi redresabile se poate aplica una dintre variantele:

-actualizarea valorii la termen a intreprinderii considerata redresata si reducerea capitalului necesar redresarii, la care se aplica o decotare;

-metoda Schnettler[55], constand in evaluarea intreprinderii sub nivelul capitalurilor sale proprii, conducand la obtinerea unei rentabilitati viitoare prin reducerea implicita a cheltuielilor cu amortizarea.

Pentru afacerile neredresabile se recomanda restructurarea, reorganizarea si evaluarea separata a activelor rezultate, diminuand atat cat este posibil masa activelor de evaluat la valoare de lichidare fortata.

5.5. Organizarea activitatii de evaluare si sinteza metodologiei de evaluare

In prima faza a activitatii de evaluare este necesara derularea unor operatiuni pregatitoare. Astfel, pentru stabilirea sarcinilor ce vor reveni echipei de evaluatori, este indispensabila o cunoastere preliminara a obiectului evaluarii - intreprinderea sau activul in cauza. De asemenea, trebuie cunoscute: scopul evaluarii, beneficiarul (destinatarul) evaluarii, perioada aproximativa in care ar trebui sa se efectueze evaluarea. Dupa ce se stabilesc coordonatele generale ale evaluarii in cauza se calculeaza volumul de munca necesar si se fomeaza echipa de evaluatori (in principiu). Apoi se poate face oferta pe baza careia se va licita si contracta evaluarea, se va cumpara caietul de sarcini.

Dupa contractarea evaluarii se definitiveaza echipa si se repartizeaza lucrarile concrete de efectuat pentru fiecare membru al echipei in parte. Se stabileste durata si data la care se vor efectua vizitele la intreprindere. Se planifica activitatea fiecarui membru al echipei.

Pregatirea evaluarii este importanta pentru ca asigura premisele necesare castigarii licitatiei (altfel evaluarea nu se va realiza). Ea este indispensabila pentru ca creeaza conditii pentru desfasurarea unei activitati bine organizate, eficiente si care sa se incadreze in termenul contractat cu beneficiarul evaluarii.

Dupa ce s-a definitivat programul dupa care se va realiza evaluarea si s-au stabilit sarcinile concrete pentru fiecare membru al echipei, se trece la desfasurarea evaluarii.

Aceasta presupune efectuarea unor vizite la fata locului in scopul obtinerii a cat mai multe date referitoare la obiectul evaluarii.

Pe baza datelor culese se apreciaza, se analizeaza, se diagnosticheaza starea firmei.

Diagnosticele sectoriale (juridic, comercial, operational, al resurselor umane, al managementului, financiar-contabil) se fundamenteaza pe informatiile obtinute.

Acestea vor fi sintetizate apoi intr-un diagnostic global pentru evaluare. Diagnosticul global pentru evaluare pregateste campul de lucru pentru aplicarea metodologiei de evaluare.

In continuare se trece la utilizarea acelor metode de evaluare adecvate in fiecare situatie, selectate in functie de obiectul si scopul evaluarii in cauza.

Diferentele intre valorile calculate prin metode diferite pot fi uneori semnificative. Daca pana acum exista practica mediilor intre valorile obtinute, noile standarde europene recomanda alegerea, stabilirea valorii finale a afacerii de catre evaluator in functie de specificul fiecarui caz in parte, prin cele trei abordari diferite.

Evaluatorul va tine seama de:

- scopul evaluarii;

- informatiile relevante;

- metodele care se preteaza cel mai bine cazului respectiv.

In functie de intentiile actualului si prezumtivului viitor proprietar, in functie de concluziile stabilite pe baza diagnosticului si in functie de perspectivele firmei, in functie de scenariile acceptate sau elaborate de evaluator pentru viitorul firmei evaluate se stabileste tipul de valoare care trebuie calculata.

Pentru a clarifica de la inceput tipul de valoare care se va calcula pentru afacerea in cauza este necesara o buna cunoastere a starii de fapt privind:

- pe de o parte strict intreprinderea analizata

- pe de alta parte mediul sau de viata si manifestarile unor factori conjuncturali.

Care sunt factorii care determina optiunea pentru un tip de valoare sau altul?

Scopul evaluarii si pozitia evaluatorului, previziunile privind evolutia afacerii in viitor, precum si cele referitoare la evolutia generala a mediului economic-social-politic al intreprinderii sunt principalii factori care influenteaza alegerea evaluatorului.

In functie de scopul evaluarii si pozitia evaluatorului se va opta pentru tipuri diferite de valoare, fie valoarea de piata, ca varianta cvasi-obiectiva, fie valoarea de utilizare, de investitie, ca varianta subiectiva.

O mare importanta o are diagnosticul intreprinderii in cauza, care permite identificarea tuturor aspectelor care evidentiaza starea reala a firmei.

In functie de aceasta se va calcula fie o valoare de continuitate pentru utilizarea existenta, fie o valoare pentru o utilizare alternativa, fie o valoare de lichidare.

Teoria legata de evaluarea afacerilor este vasta. Preocuparile actuale ale asociatiilor profesionale constau in elaborarea standardelor de evaluare. Unii cercetatori isi indreapta atentia spre evaluarea elementelor intangibile si in mai ales a goodwill-ului.

Din pacate, pana de curand, practicienii ar fi putut fi tentati sa se iroseasca in utilizarea tuturor metodelor si formulelor posibile pentru evaluarea unei firme. Astazi specialistii atrag atentia asupra necesitatii utilizarii de la caz la caz a metodelor celor mai potrivite. In acest sens hotarator este tipul de valoare ales pentru evaluare.

In momentul de fata ridica probleme pentru toate economiile in tranzitie modul in care se stabileste riscul de tara.

In tara noastra multe tranzactii de capital au avut ca obiect al vanzarii firme cu capital de stat, iar cumparatorii au fost deseori parteneri straini. Din acest motiv ar fi trebuit sa fie bine cunoscute conditiile pietelor de pe care vin acesti parteneri si luate in calcul la stabilirea valorii de catre vanzator. In plin proces de globalizare a economiei, in evaluarea afacerilor trebuie sa se tina cont de caracteristicile pietelor mondiale.

De aceea, desi standardele prezinta valoarea de piata ca tipul de valoare cel mai des adecvat, pentru fiecare afacere evaluata in calitate de consultant al vanzatorului este insa necesara cunoasterea situatiei si intentiilor cumparatorului prezumtiv.

De mare importanta este si selectarea arsenalului metodologic.

Metodele alese depind in cea mai mare masura de informatiile acumulate deja pe baza diagnosticului pentru evaluare.

Rezultatele obtinute din calcule vor fi apoi corelate cu concluziile diagnosticului pentru evaluare si cu datele disponibile referitoare la evaluari sau tranzactii similare sau asemanatoare, pentru a li se testa validitatea.

Pentru obtinerea unor rezultate valabile este necesar ca metodologia abordata sa fie cea adecvata tipului de valoare care se estimeaza. In practica de scurta durata si relativ recenta s-a putut constata tendinta de a utiliza un numar cat mai mare de metode de evaluare, datorata abundentei de literatura de specialitate care trateaza cu preponderenta metodologia de evaluare.

Fireste, acest fapt conduce la obtinerea unor rezultate complet diferite, incomparabile si uneori incompatibile. Din aceasta cauza misiunea evaluatorului va fi cu atat mai grea, pentru ca el va trebui sa isi explice diferentele aparute si sa aleaga o valoare corecta sau un interval corect de valori.

Cum pot fi explicate valorile diferite obtinute?

Ce-i de facut atunci cand se intampla sa se ajunga la rezultate mult diferite? Variantele de valoare diferite sunt firesti atunci cand baza de calcul difera. Este normal ca marimea valorii patrimoniale si celei financiare sa fie diferite.

Valorile rezultate din calcule vor trebui interpretate. In functie de variabilele luate in calcul si de previziunile avute in vedere evaluatorul va selecta acea valoare sau acel interval de valori care ar avea cel mai inalt grad de realism, de veridicitate.

Daca se obtin valori incomparabile este greu de facut o apreciere finala. Explicatia rezida intr-o abordare gresita, neadecvata obiectului evaluarii. Merita studiate exemple de calcul in care, chiar utilizand o paleta variata de metode, se determina valori asemanatoare[56].

Numai in acest mod utilizatorul evaluarii va putea sa ia deciziile optime, rationale, economice, pentru ca se bazeaza pe informatii corecte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 

Modulul VI - 3 ore

6. RAPORTARE SI ETICA - 2 ore

6.1. Structura standard a raportului de evaluare

La finalul evaluarii se intocmeste raportul de evaluare. El este produsul activitatii de evaluare.

Continutul sau este reglementat de legislatia in domeniu si de standardele de evaluare[57], in principal de SEV 9.01[58]

Conform standardelor de evaluare, raportul "prin modul de prezentare si terminologia sa, trebuie sa exprime o opinie clara, neechivoca si suficient de detaliata pentru a garanta ca informeaza corect despre toate aspectele cheie si ca nu poate da nastere la neintelegeri asupra situatiei reale si valorii estimate a proprietatii si/sau afacerii evaluate"[59]

Modul in care este intocmit raportul de evaluare, continutul sau trebuie sa conduca la o informare corecta a utilizatorului.

Raportul de evaluare trebuie sa cuprinda trei categorii de informatii:

- prima categorie se refera la persoanele care efectueaza si carora le este destinata evaluarea, data evaluarii, obiectul si scopul evaluarii, instructiunile evaluarii;

- a doua categorie se refera la tipul ( baza) de valoare, metodologia utilizata, factorii specifici, valoarea / valorile ce rezulta din calcul;

- a treia categorie cuprinde informatii privind riscurile si rezervele pe care le are evaluatorul in vedere si diferitele clauze de declinare a responsabilitatii.

Informatia trebuie sa fie concisa, raportul nu trebuie sa se piarda in detalii. Pe de alta parte, acest document nu trebuie sa fie vaduvit de acele informatii care pot fi considerate semnificative, a caror absenta ar putea influenta, ar putea schimba deciziile utilizatorului.

Un raport de evaluare mult prea detaliat risca sa il lase pe cel care-l citeste sa isi piarda treptat interesul, sa se plictiseasca sau sa nu inteleaga. Un raport de evaluare mult prea sintetic risca sa-l priveze de informatie pe utilizator.

Evaluatorul va trebui sa reuseasca sa selecteze toate acele informatii care vor fi utile celor interesati, fara a omite nici una dintre informatiile necesare, semnificative, care ar influenta deciziile utilizatorului.

Evaluatorul va putea omite toate detaliile nesemnificative, neinteresante.

Fiecare raport de evaluare trebuie sa fie astfel redactat, incat sa satisfaca nevoile celor carora le este adresat.

Raportul trebuie sa contina precizari cu privire la:

-prezentarea intreprinderii / descrierea proprietatii care este supusa evaluarii (identificarea sa, drepturile si restrictiile pe care le include dreptul de proprietate, caracteristicile de evaluare, starea fizica);

-obiectul misiunii de evaluare (determinarea valorii, estimarea costului etc.) si data la care se aplica;

-conditiile incidentale si limitative la care sunt supuse constatarile in urma evaluarii (cum sunt informatiile obtinute de evaluator de la alti specialisti, membri ai altor profesii, sau din surse oficiale;

-descrierea si explicarea metodologiei utilizate;

-o declaratie in care evaluatorul precizeaza ca nu are nici un interes prezent sau viitor la proprietatea in cauza sau care ar putea impiedica efectuarea unei evaluari corecte, nepartinitoare;

-o certificare cu privire la veridicitatea si corectitudinea faptelor prezentate in raport;

-semnaturile celor care au efectuat si supervizat evaluarea, precizandu-se eventualele opinii diferite.

Continutul-cadru al raportului de evaluare este urmatorul[60]:

-rezumatul principalelor concluzii si recomandari,

-prezentarea intreprinderii,

-prezentarea evaluatorului si declaratia de conformitate,

-diagnosticul de evaluare si analiza fundamentala,

-bazele lucrarii de evaluare,

-metodele de evaluare aplicate,

-gama de valori,

-opinii ale evaluatorului.

6.2. Reguli de "bune practici" in evaluarea economica si financiara

Si in activitatea de evaluare liber profesionistul membru CECCAR trebuie sa accepte o responsabilitate sporita fata de public. El exercita independent profesia si nu trebuie sa permita sa ii fie pusa la indoiala integritatea.

Independenta poate fi lezata[61] in situatii ca:

-existenta unui interes financiar in entitatea evaluata,

-participarea la conducerea entitatii evaluate,

-calitatea de debitor sau creditor al entitatii,

-existenta unui conflict de interese,

- efectuarea altor prestatii aceluiasi client,

-corelarea onorariului cu concluzia sau rezultatul evaluarii.

Evaluatorul trebuie sa exercite misiunea sa cu competenta, acordand toata atentia profesionala cuvenita.

Evaluatorul va respecta confidentialitatea informatiilor pe care le cunoaste cu prilejul misiunii sale, cu exceptiile legale si regulamentare.

Sunt interzise publicitatea agresiva si ofertele de servicii care sa induca in eroare beneficiarul.

Utilizarea anumitor materiale intocmite de alte persoane in anumite prezentari trebuie facuta mentionand acele surse.

Profesia poate aplica, prin comisia de disciplina, sanctiuni membrilor care se abat de la regulile de etica si conduita.

 

 

 

 

 

 

 

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS

Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

 

 

Modulul VII - 3 ore

7. STANDARDELE INTERNATIONALE DE EVALUARE - 3 ore

IVSC furnizeaza profesiei contabile recomandari si consiliere referitoare la evaluare, urmareste sa coordoneze standardele sale cu cele ale disciplinelor inrudite in interesul public si coopereaza cu organismele internationale pentru elaborarea si promulgarea de noi standarde.

IVSC revizuieste anual fiecare editie noua a Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS), care include Standardele Internationale de Contabilitate (IAS), publicate pentru sectorul contabil, de catre Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB) si pentru Standardele internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), publicate de catre Federatia Internationala a Contabililor (IFAC).

IVS face referire la aceste standarde de contabilitate, ori de cate ori le aplica in munca evaluatorilor.

Dezvoltarea Standardelor Internationale de Evaluare (IVS) s-a realizat urmarindu-se trei obiective principale:

1.Pentru a inlesni tranzactiile internationale si a contribui la viabilitatea pietelor internationale prin promovarea transparentei in raportarile financiare precum si cresterea increderii in evaluarile realizate pentru garantarea imprumuturilor, pentru tranzactii care implica transfer al dreptului de proprietate, pentru solutionarea litigiilor si pentru determinarea impozitelor asupra proprietatii;

2.Pentru a servi ca un etalon profesional pentru evaluatorii din intreaga lume, si astfel permitandu-le acestora sa raspunda cerintelor pietelor internationale pentru evaluari credibile si sa satisfaca cerintele pentru raportari financiare ale comunitatii internationale de afaceri; si

3.Pentru a furniza Standarde de evaluare si raportare financiara care sa satisfaca cerintele tarilor in dezvoltare sau in curs de industrializare.

Aceste Standarde de Practica in Evaluare pot fi impartite in trei grupe. Patru dintre acestea se ocupa de aspectele specifice evaluarii diferitelor categorii de proprietati, cum ar fi: proprietatea imobiliara; drepturile de inchiriere; instalatii, masini si echipamente; bunuri mobile (corporale si necorporale). Trei din standarde se refera la evaluarea de proprietati sau active pe baza fluxurilor de numerar incluzand activele necorporale, intreprinderile si unitatile generatoare de afaceri. Doua din Standardele de Practica in Evaluare contin instructiuni de aplicare a metodologiilor de evaluare (Costul de inlocuire net pentru raportarea financiara - CIN si Analiza fluxului de numerar actualizat - DCF). Datorita elementelor comune care stau la baza lor, Standardele de Practica in Evaluare trebuie privite ca un intreg.

Din restul de cinci GN-uri, unul se refera la probleme de mediu (Consideratii cu privire la substantele periculoase si toxice), doua se refera la evaluarea proprietatilor specializate (proprietati agricole si din industria extractiva), unul furnizeaza instructiuni intr-un domeniu profesional al practicii de evaluare (Verificarea evaluarilor) si unul prezinta aria practicii de evaluare (Evaluarea globala pentru impozitare).

7.1. Standarde Internationale de Evaluare (IVS)

In organizarea Standardelor Internationale de Evaluare, de Aplicatii in Evaluare si de Practica in Evaluare, cele trei standarde sunt considerate ca fiind de baza si permanente.

Astfel, IVS 1 trateaza valoarea de piata ca baza de evaluare. IVS 1 se aplica valorii de piata a proprietatii, de obicei aceasta fiind proprietatea imobiliara si elementele ei inrudite. Este necesar ca proprietatea avuta in vedere sa fie privita ca fiind de vanzare pe piata libera, in contrast cu evaluarea acesteia ca parte a valorii totale a intreprinderii care isi va continua activitatea normala de exploatare sau pentru alt scop.

IVS 2 trateaza bazele de evaluare diferite de valoarea de piata. IVS 2 are doua obiective: in primul rand sa identifice si sa explice bazele de evaluare altele decat valoarea de piata si sa stabileasca standarde pentru aplicarea lor; in al doilea rand, sa prezinte deosebirea dintre aceste baze si valoarea de piata. IVS 2 prezinta categoriile: valoarea de utilizare, valoarea de investitie sau subiectiva, valoarea de exploatare continua, valoarea unei intreprinderi in ansamblul ei, valoarea de asigurare, valoarea de impozitare, de impunere sau valoarea impozabila, valoarea de recuperare, valoarea de lichidare sau valoarea de vanzare fortata, valoarea speciala, valoarea de garantare a creditului ipotecar.

IVS 3 prezinta cerintele de prezentare a raportului de evaluare. Acest standard are urmatoarele obiective principale:

-sa comenteze cerintele privind raportarea, care corespund celei mai bune practici profesionale;

-sa identifice elementele esentiale care trebuie incluse in rapoartele de evaluare.

De asemenea, cele trei standarde servesc ca baza pentru cele doua Standarde Internationale de Aplicatii in Evaluare (IVA), care prezinta modalitatile de realizare a evaluarilor in scopuri de inregistrari contabile si de garantare a imprumuturilor.

7.2. Standarde Internationale de Aplicatie in Evaluare(IVA)

Evaluarile sunt realizate pentru diverse scopuri. In cadrul acestor standarde sunt descrise modalitatile de realizare a evaluarilor de active apartinand sectorului public sau privat, in scopul utilizarii acestora in cadrul raportarilor financiare sau pentru adoptarea deciziilor de acordare a imprumuturilor garantate.

Obiectivul IVA 1, Evaluarea pentru raportarea financiara este de a explica principiile care stau la baza evaluarilor realizate pentru utilizarea in situatiile financiare si in conturile adecvate ale intreprinderilor. Evaluatorii care efectueaza lucrari de aceasta natura ar trebui sa aiba o buna intelegere a conceptelor si principiilor contabile specificate in Standardele Internationale de Contabilitate relevante. In cazul evaluarii pentru raportarea financiara este fundamental ca evaluatorul sa utilizeze definitii bazate pe conditiile de pe piata, sa fie obiectiv si sa prezinte integral aspectele relevante, intr-un format adecvat si usor de utilizat.

Scopul IVA 2 este de a oferi instructiuni evaluatorilor care elaboreaza evaluarile pentru garantarea imprumuturilor. IVA 2 ofera cadrul in care evaluatorii pot face evaluari mai degraba pentru institutiile de creditare si alte institutii care ofera finantari, care trebuie garantate cu active imobilizate, decat pentru creditele destinate persoanelor fizice sau intreprinderilor.

7.3. Standarde Internationale de Practica in Evaluare (GN)

Probleme referitoare la aplicarea Standardelor apar frecvent din practica de evaluare sau din partea celor care apeleaza la serviciile de evaluare.

Standardele de Practica in Evaluare furnizeaza instructiuni referitoare la probleme specifice de evaluare si la modalitatile de aplicare a standardelor in diverse situatii si domenii de activitate specifice.

Standardele de Practica in Evaluare completeaza si dezvolta Standardele de Evaluare avand aceeasi importanta ca si acestea.

Ele cuprind:

GN 1: Evaluarea proprietatii imobiliare

GN 2: Evaluarea pentru inchiriere/ leasing

GN 3: Evaluarea instalatiilor, masinilor si echipamentelor

GN 4: Evaluarea activelor necorporale

GN 5: Evaluarea bunurilor mobile

GN 6: Evaluarea intreprinderii

GN 7: Consideratii privind substantele periculoase si toxice in cadrul evaluarii

GN 8: Abordarea prin cost pentru raportarea financiara - (CIN)

GN 9: Analiza fluxului de numerar actualizat pentru evaluarea de piata sau in afara pietei

GN 10: Evaluarea proprietatilor agricole

GN 11: Verificarea evaluarilor v

GN 12: Evaluarea proprietatilor specializate generatoare de afaceri

GN 11: Verificarea evaluarilor

GN 13: Evaluarea globala pentru impozitarea proprietatii

GN 14: Evaluarea proprietatilor din industria extractiva

Respectarea Standardelor Internationale de Practica in Evaluare precum si a Standardelor Internationale de Evaluare si a Standardelor Internationale de Aplicatie in Evaluare este obligatorie pentru toti evaluatorii care elaboreaza rapoarte de evaluare in conformitate cu IVS.



[1] Vezi Ludwig Grunberg, Axiologia si conditia umana, Editura Politica, Bucuresti, 1987, pag.47.

[2] Idem, pag.61.

[3] Vezi SEV 4.03, in Culegere de standarde ANEVAR, Editura IROVAL, Bucuresti, 2001, pag. 43

[4] Vezi Bran, Paul - modelul expus in Relatiile financiar-bancare ale societatii comerciale, pag. 122

[5] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.35

[6] Vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 54

[7] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Fundamentele metodei ratelor, in Finante, Banci, Asigurari Nr.2-3/1998.

[8] Vezi Principalii indicatori economico-financiari, Anexa 4 la Norma metodologica din 4 mai privind intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli de catre agentii economici, in M.O. 286/26 iunie 2000

[9] Vezi Nota 9 Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari, in OMFP 1752

[10] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.35

[11] Vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 66-67.

[12] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag.52

[13] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag. 58

[14] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag.52

[15] Idem, pag. 56

[16] Idem, pag. 58

[17] In sistemele contabile guvernate de principiul substance over form, cum este si cazul Romaniei la ora actuala, inregistrarea operatiunilor de leasing este privita inca de la incheierea contractului ca o achizitie din punctul de vedere al locatarului.

[18] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 60

[19] Sau rata neutra (Rn), vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 89

[20] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 57-58.

[21] Important este acordul intre rata utilizata in calcul si modul de exprimare a previziunilor privind rezultatele sau fluxurile viitoare

[22] Vezi Stan, Sorin, Anghel, Ion - Evaluarea activelor necorporale, pag. 92

[23] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 80

[24] Idem, pag. 81

[25] Idem, pag. 83

[26] Idem, pag. 83

[27] Badescu Gh. si colectiv - Evaluarea intreprinderilor, curs ANEVAR, Bucuresti, 1995, pag. 207.

[28] Vezi Bran, Paul - Relatiile financiar-bancare ale societatii comerciale, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1994, pag.72.

[29] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.39

[30] Vezi SEV 5, in Culegere de standarde ANEVAR, pag. 93

[31] Idem

[32] Idem

[33] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 18,

[34] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 13

[35] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 16

[36] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 21

[37] Idem, pag.22.

[38] Vezi Badescu, Gheorghe, Evaluarea intreprinderilor - curs, pag.162.

[39] Idem, pag.164.

[40] Vezi Buletin Informativ IROVAL, nr4/1998, pag11

[41] Vezi Stan, Sorin, Anghel, Ion - Aspectele teoretice si metodologice de stabilire a ratei de actualizare si ratei de capitalizare, in Buletin Informativ nr.3/1997, IROVAL.

[42] Se uitlizeaza adesea notatia i pentru aceasta rata

[43] PER desemneaza raportul dintre cursl unei actiuni si dividend, fiind un indicator utilizat pentru aprecierea investitiilor financiare si evolutiilor bursiere. Un PER mediu al unei piete bursiere la un moment dat poate sta la baza determinarii unui coeficient multiplicator in cazul metodei VR.

[44] Modelul este criticat de reputati autori, vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 87 si ibidem, Rata de capitalizare pentru intreprinderile necotate, in Buletin Informativ IROVAL nr.1/2000, pag.11.

[45] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 86

[46] Vezi Norme privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1753/2004, in M.O. nr. 1174/2004 si Legea nr. 259/2007 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, in M.O. nr. 506/2007

[47] Vezi IAS 16 Imobilizari corporale, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 1033-1065 si IAS 2 Stocuri, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 863-882,

[48] Vezi IAS 40 Investitii imobiliare, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 2157-2205,

[49] Vezi Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 51, 52,

[50] Idem, pag. 53, paragraf 100 (a),

[51] Idem, pag. 53, paragraf 100 (b),

[52] Idem, pag. 53, 54, paragraf 100 (c),

[53] Idem, pag. 54, paragraf 100 (d),

[54] Vezi IAS 2 Stocuri, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 873-874, paragrafele 28-33.

[55] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag.142-144,

[56] Vezi Badescu, Gheorghe, Evaluarea hotelurilor, in Buletin Informativ IROVAL nr.3-4/2000 si 5-6/2000.

[57] Vezi SEV 9.01, in Culegere de standarde ANEVAR, pag. 161,

[58] Vezi Culegere de standarde ANEVAR, pag. 163,

[59] Idem, pag.162,

[60] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 218

[61] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 202












Document Info


Accesari: 21015
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )