Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Piata si politica publica

economie












ALTE DOCUMENTE

FISA POSTULUI
COMPORTAMENTUL INTREPRINZATORULUI IN AFACERI
ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
Utilitatea cardinala ,utilitatea ordinara - Echilibrul consumatoruluiteoria utilitatii ordinale
PREZENTAREA SOCIETĂŢII
Scopul esential al bursei de valori
Conform uzantelor juridice actuale (noutate in domeniu?!), inspectorul fiscal prin PV
STATISTICA instrument de cunoastere a fenomenelor si proceselor economice
PREZENTARE GENERALA A S.C. ELECTROAPARATAJ S.A.
ECHILIBRUL FINANCIAR - CONSIDERATII TEORETICE

Piata si politica publică

1. Eficienta si echitatea sistemelor economice

Viata economică cunoaste o multitudine de procese si fenomene, de comportamente si strategii ale agentilor economici, de reactii si mecanisme ce se manifestă ca răspuns la dinamica variabilelor pietei. Mai mult decât atât, fiecare domeniu de activitate si astfel si agentii economici se află sub incidenta mai mare sau mai mică a unor instrumente de politică publică. Cu alte cuvinte, participantii la viata economică pentru a face fată exigentelor economice trebuie să respecte nu numai legile pietei si concurentei, dar si cerintele impuse prin interventia puterii publice în domeniul respectiv.



Evaluarea unui sistem economic se face pe baza a două criterii: eficientă si echitate. Dacă primul este, în general, cunoscut de agentii economici, care apelează la calcule de eficientă în procesul de luare a deciziilor, cel de-al doilea este ignorat în mare măsură.

Eficienta economică este considerată o reflectare a mărimii unui rezultat economic care este în general, cantitatea totală de bunuri sau servicii obtinută de agentul economic.

Eficienta economică este legată de o activitate si un comportament rational. De aceea, în contextul relatiei efort-efect, eficienta înseamnă obtinerea unui efect maxim pe unitate de efort sau depunerea unui efort minim pe unitate de efect. Eficienta economică trebuie analizată prin prisma componentelor sale si anume eficienta în productie, eficienta distributiei si satisfactia consumatorului.

Teoria economică consideră o productie eficientă atunci când fiecare firmă realizează o productie dată pe seama combinării factorilor de productie cu costuri minime. În conditiile în care resursele economice au caracter limitat, cresterea productiei unui bun se poate face pe seama scăderii productiei altui bun.

De asemenea, resursele economice trebuie distribuite între producători astfel încât transferul resurselor să nu permită cresterea productiei unui bun decât prin sacrificarea altuia. Grafic, eficienta în productie este reflectată de curba (frontiera) posibilitătilor de productie (Figura nr. 5).

Fig. nr. 5: Frontiera posibilitătilor de productie

Aceasta reprezintă un instrument grafic care exprimă totalitatea combinatiilor de bunuri (x si y) care pot fi realizate în conditiile valorificării la maximum a resurselor disponibile. Astfel, cresterea productiei bunului x este posibilă pe seama reducerii productiei bunului y, si invers. O combinatie de bunuri situată pe frontiera posibilitătilor de productie (punctul A) este considerată eficientă prin prisma alocării si utilizării resurselor. În schimb, o combinatie de bunuri de tipul B este posibilă, dar ineficientă, rămânând resurse disponibile pentru acest scop neutilizate. O combinatie de bunuri de tipul C este imposibil de realizat în aceleasi conditii tehnice, dar o dezvoltare intensivă si tehnologii superioare, care ar schimba front 15315d314p iera posibilitătilor de productie ar permite si realizarea acestei combinatii.

Un aspect important al eficientei în productie este avantajul comparativ care ia în considerare costul de oportunitate al unei actiuni. Astfel, o decizie sau actiune prezintă o valoare nu numai monetară, dar si comparativă. Valoarea strict monetară reprezintă suma cheltuielilor ocazionate de această actiune. Valoarea comparativă reprezintă costul celei mai bune alte actiuni sacrificate. În acest sens, un teren aparent fără utilitate pentru activitatea de constructii poate reprezenta o valoare pentru societate dacă reprezintă o zonă naturală de interes.

Eficienta distributiei se manifestă atunci când un bun este distribuit indivizilor care îi atribuie cea mai mare valoare economică, adică utilitate. Distributia bunurilor devine eficientă atunci când rata marginală de substitutie între două bunuri este aceeasi pentru toti consumatorii. În acest fel se explică preferintele diferite în consumul indivizilor si alegerile lor. Desigur, la nivel individual, eficienta distributiei se asigură prin deciziile privind alocarea venitului.

La nivelul societătii, decizia publică pentru asigurarea eficientei distributiei este mult mai complexă. Astfel, premisa instaurării eficientei distributiei este ca fiecare membru al societătii să beneficieze de un minim de cantitate dintr-un anumit bun, sau altfel spus, ca anumite bunuri să fie distribuite în mod egal. În acest moment însă intervin considerentele de echitate, fiind posibil de preferat uneori, o alocare ineficientă.

Satisfactia consumatorului sau principiul suveranitătii consumatorului reprezintă o combinatie a eficientei în productie si distributie. În acest sens, resursele societătii trebuie orientate spre valorificare în productiile bunurilor cerute de consumatori, fiind dispusi să le cumpere. Există în actiunile oamenilor fie un câstig, fie o pierdere de satisfactie, ca si în activitatea productivă. Deciziile individuale pot fi conflictuale cu cele ale societătii. De exemplu, un individ poate considera că cea mai bună alocare a timpului său este pentru vizionarea filmelor. Principiul suveranitătii consumatorului îi permite o asemenea decizie si chiar poate fi eficientă dacă această actiune îi generează cea mai mare satisfactie. Dar societatea consideră că o astfel de actiune individuală este inechitabilă.

Esentială pentru orice sistem economic este cunoasterea formelor de exprimare a eficientei economice si a modalitătilor sale de crestere. În Figura nr. 6 sunt prezentate cele mai frecvente forme si căi de crestere a eficientei economice.

Fig. nr. 6: Formele sale si modalitătile de crestere.

În schimb, echitatea demonstrează modul în care rezultatul economic este distribuit membrilor societătii. Aceasta înseamnă că un sistem economic, în general, poate atinge o performantă ridicată în ceea ce priveste volumul productiei, dar aceasta poate fi scăzută în planul viziunii societătii dacă firma nu reuseste să asigure o corectă alocare a bunurilor si serviciilor realizate.

Echitatea este un principiu adeseori esential în adoptarea deciziilor economice. Aceasta exprimă corectitudinea sau justetea unei măsuri sau interventii economice. Echitatea nu trebuie confundată cu egalitatea sau echilibrul economic, ea fiind necesară si în conditii sau, mai ales, în conditii de inegalitate economică. În Figura nr. 7 sunt prezentate caracteristicile echitătii ca principiu aplicat în economie.

Fig. nr. 7: Echitatea ca principiu cu aplicabilitate economică

Echitatea orizontală se manifestă atunci când se aplică aceeasi măsură indivizilor care prezintă caracteristici economice neclare. De exemplu, se respectă principiul echitătii orizontale atunci când indivizi cu aceleasi venituri suportă aceeasi povară a impozitului sau dacă persoane cu nevoi si venituri similare beneficiază de aceleasi avantaje.

Echitatea verticală se manifestă atunci când o anumită măsură este aplicată diferentiat unor indivizi care dispun de caracteristici economice distincte. De exemplu, principiul echitătii verticale se respectă în domeniul fiscalitătii atunci când veniturile individuale sunt impozitate diferit, fiind un argument esential pentru sistemul de impozitare progresivă sau proportională. Astfel, dacă detinătorii de venituri mai mari suportă un impozit mai ridicat, venitul marginal adică sporul de venit potential de câstigat capătă o importantă mai redusă fată de veniturile mai mici. De asemenea, echitatea verticală se regăseste si în domeniul educatiei, atunci când se acordă burse sau alte avantaje materiale studentilor cu venituri mai mici.

Echitatea de distributie exprimă corectitudinea în maniera în care rezultatele din economie sunt distribuite între indivizi. Desigur, problemele economice prezintă în general mai multe alternative si chiar solutii si de aceea, proiectele sau politicile economice generează efecte diferite de distributie. Aceasta impune ca analiza economică să cuprindă studii de oportunitate în asigurarea distributiei si evaluarea alternativelor economice, pornindu-se de la premisa că orice decizie generează consecinte care se distribuie diferit asupra indivizilor. Uneori echitatea de distributie se concretizează prin distributia venitului, a avutiei sau chiar în cadrul economiei bunăstării prin utilitate.

Pentru o corectă evaluare economică, care să aibă în vedere atât criteriul eficientei cât si al echitătii, un agent economic trebuie să cunoască:

- conditiile în care o piată competitivă înregistrează rezultate eficiente;

- relatia dintre mecanismele pietii si echitatea distribuită.

Un sistem economic, respectiv un agent economic transformă resursele în bunuri si servicii destinate consumului curent sau viitor. În orice moment, o economie dispune de un volum limitat de resurse sau avutie. Pe de o parte, o comensurare a succesului economic are ca punct de plecare abilitatea sistemului economic de a utiliza volumul de resurse pentru obtinerea nivelului agregat de bunuri si servicii. Pe de altă parte, pentru transformarea resurselor în bunuri si servicii, sistemul economic distribuie produsele între membrii societătii. Ori, cum transformarea resurselor implică întotdeauna relatii de schimb prin care se vând si se cumpără factori de productie si bunuri de consum, distributia determină nivelul consumului curent al indivizilor dintr-o societate. De asemenea, dinamismul pietei contemporane face ca resursele existente sau bunurile de investitii să fie redistribuite în scopul distributiei de avutie.



Prin urmare, relatiile dintre piată si eficientă, dintre piată si echitate pot fi întelese dacă se analizează mai multe aspecte, asa cum s-a precizat deja pentru o corectă evaluare economică si anume: conditiile în care o piată înregistrează eficientă, relatiile piată-echitate, echitatea proceselor si rezultatelor.

a) Conditiile în care o piată competitivă înregistrează rezultate eficiente

Diversitatea economiilor tărilor reflectată de diferite nivele de productie si de satisfacere a trebuintelor are la bază diferenta de eficientă dintre acestea. Înseamnă că o economie de piată poate fi mai mult sau mai putin eficientă fată de alta.

Eficienta se asociază cu cea mai bună utilizare a resurselor în scopul obtinerii maximului de efect. Eficienta poate fi de natură tehnică sau economică.

Eficienta tehnică exprimă conditiile existente în care un agent economic (sau ramură sau economie) înregistrează un maxim de efect prin folosirea resurselor disponibile în cea mai bună alternativă.

Eficienta economică denumită si eficienta Pareto sau de distributie exprimă conditiile în care nu numai, un sistem înregistrează eficientă tehnică, dar si satisface preferintele consumatorilor producând acele bunuri si servicii cerute de acestia, adică pentru care există o nevoie solvabilă.

În acest fel, o economie devine eficientă dacă îndeplineste următoarele conditii:

- să existe pe piată multi cumpărători si vânzători;

- să genereze informatie deplină;

- să nu existe costuri tranzactionale adică acele cheltuieli legate de realizarea schimbului, care de cele mai multe ori sunt ridicate si ignorate; de exemplu, costul obtinerii de informatii este un cost tranzactional;

- să nu se manifeste efecte propagate, adică consumul sau productia unui individ, respectiv agent economic să nu afecteze direct bunăstarea celorlalti.

În practica economică, aceste conditii nu se regăsesc simultan, ceea ce înseamnă că pietele reale sunt imperfecte si chiar dacă se caracterizează prin atomicitate, adică există multi vânzători si cumpărători de puteri economice apropiate, informatia nu poate fi totală, iar costurile tranzactionale nu pot fi zero. De aceea, sistemele economice au grade diferite de eficientă si aspiră la nivele superioare, iar interventia statului urmăreste cresterea acesteia.

b) Relatia piată - echitate

O piată eficientă nu este obligatoriu si echitabilă. Chiar în conditiile unei piete perfecte pot exista grupuri de indivizi cu venituri foarte mici sau foarte mari pentru a putea forma un întreg social.

Orice sistem economic functionează pe baza unor reguli care definesc activitătile acceptate de societate la un moment dat. În determinarea dimensiunii interventiei guvernamentale sau a politicilor care să genereze echitate, există multiple controverse. Aceasta, deoarece un efect economic echitabil de valorile individuale si de convingerile oamenilor. De aici, se ridică si întrebarea dacă piata asigură o distributie corectă, echitabilă a resurselor.

Pentru a răspunde, echitatea trebuie analizată pe trei planuri, respectiv în planul înzestrării cu resurse, al proceselor desfăsurate într-o economie si al rezultatelor obtinute.

c) Echitatea înzestrării cu resurse

Un criteriu esential al echitătii este legat de dimensiunea înzestrării, pornindu-se de la aceea că orice individ este îndreptătit să beneficieze de pe urma înzestrării sale, ca urmare a unor mecanisme precum mostenire, descoperire, trăsături înnăscute, etc. De aceea, de exemplu pentru un părinte este echitabil să decidă să amâne consumul său si să transfere avutia acumulată, copiilor săi. Dar transferul de avutie între generatii este el însusi inechitabil construit. De aceea, unii sustin că dacă roadele muncii proprii revin corect indivizilor care au prestat-o, mostenirile ar trebui redistribuite pentru binele comun. Ori, aceasta nu se întâmplă într-o economie contemporană tocmai pentru că nu sunt obiect de mostenire numai bunurile materiale ci si trăsăturile de natură biologică, abilităti, îndemânări, ceea ce face ca mostenirea initială să fie diferită de la un individ la altul. Chiar dacă aceasta face ca unii să dispună de un avantaj inechitabil asupra altora, eliminarea deosebirilor de înzestrare este imposibilă.

La fel se întâmplă si la nivelul înzestrării cu resurse ale unei tări. Se stie că fiecare economie dispune de un potential propriu de resurse care poate fi sporit mai mult sau mai putin prin importuri. Este echitabil ca unele tări să beneficieze de resurse naturale mai bogate decât altele? Este echitabil ca unele economii să aibă o capacitate de import mai mare decât altele? Probabil că nu, dar eliminarea deosebirilor de înzestrare este imposibilă. Acesta este punctul de plecare în explicarea dezvoltării economice diferite a tărilor, a nivelelor de trai diferite, ale populatiilor, etc.

d) Echitatea proceselor

Este vorba despre caracterul echitabil al proceselor generatoare de rezultate. Este evident că orice individ sau agent economic este îndreptătit să-si însusească ceea ce rezultă din muncă, respectiv activitatea sa pe o piată competitivă. Altfel spus, fiecare dispune de o sansă egală de a câstiga un venit corespunzător abilitătilor proprii. Dar, cum aceste aptitudini diferă de la individ la individ si de la un agent economic la altul, si rezultatele lor vor fi diferite. Asa se explică de ce doi agenti economici care au acelasi profil de activitate, se aprovizionează de pe aceeasi piată si comercializează produsele pe aceeasi piată de desfacere, obtin rezultate diferite: unul dispune de un manager mai abil decât celălalt. Această abilitate a întreprinzătorului a devenit un nou factor de productie si exprimă capacitatea acestuia de a combina rational factorii traditionali, în vederea unei activităti eficiente.

e) Echitatea rezultatelor

Echitatea rezultatelor obtinute de agentii economici este la fel de greu de asigurat ca si celelalte variante anterioare. Chiar în ipoteza a doi indivizi cu aceleasi resurse si sanse de dezvoltare, rezultatele lor nu pot fi identice. Egalitatea rezultatelor lor nu se poate asigura. Aceasta, deoarece pe lângă deosebirile de abilităti înnăscute, există elementele întâmplătoare diferite cu care se confruntă fiecare dintre ei în procesul pietei. Dacă un agent economic descoperă o nouă tehnologie sau procedură de productie care îi permite să câstige mai mult, el va înregistra rezultate superioare fată de altii. În aceste conditii se poate sustine că important este să se egalizeze nu veniturile ci satisfactia, stiindu-se că utilitatea marginală pe unitate monetară cheltuită de o persoană săracă este mai mare decât utilitatea marginală pe unitate monetară cheltuită de o persoană bogată. Ca urmare, redistribuirea veniturilor de la cei cu venituri ridicate la categoriile sărace duce la cresterea satisfactiei generale a membrilor societătii.

În general factorii de decizie optează pentru îmbunătătirea substantială a situatiei unui grup mic de indivizi si nu pentru ameliorarea într-o mică măsură a situatiei unui grup mare de indivizi, ceea ce adânceste inegalitatea de rezultate între acestia.

2. Piata si esecul pietei

Afirmarea pietei concurentiale _ pilon al economiei de piată _ este un proces dificil, în evolutia căruia se înregistrează succese, dar si esecuri.

Astfel, piata concurentială oferă multiple avantaje. Se stie că numai concurenta este în măsură să genereze eficientă economică si că pe termen scurt firmele cu activitate mai eficientă reusesc să-si mărească cota de piată fată de rivalii care produc cu costuri mai ridicate. De asemenea, concurenta este cea care face ca produsele cerute de cumpărători să fie oferite pe piată, prin mentinerea unui număr de producători într-un domeniu care să satisfacă cât mai bine cerintele cumpărătorilor. În plus, firmele competitive reflectă eficienta utilizării factorilor de productie. Asa se explică de ce firmele care obtin cele mai mari profituri sunt cele care satisfac cel mai bine cerintele cumpărătorilor si de ce salariile cele mai mari corespund activitătilor cele mai productive.

Pe de altă parte, piata concurentială prezintă imperfectiuni, generează insuccese nu numai pentru agentii economici care nu se pot adapta la exigentele sale, dar si pentru sistemul economic în cadrul căruia s-a manifestat. Insuccesul pietei se dovedeste prin incapacitatea institutiilor de piată ale unui sistem economic de a sustine activitătile necesare din punct de vedere social sau de a le elimina pe cele nedorite.




În acest context, se recunosc două cauze ale esecului unei piete:

- insucces prin structura pietei (failure by market structure).

Aceasta se manifestă atunci când conditia concurentială a multor producători într-un domeniu nu este asigurată. Într-o asemenea ipostază, concurenta nu se poate manifesta. Este cazul pietelor telecomunicatiilor, distributiei energiei electrice, apei etc. în care pretul si profitul firmei cu pozitie de monopol se supun unor reglementări guvernamentale. În plus, politica antitrust urmăreste să limiteze puterea economică a marilor firme.

- insucces prin mecanismul pretului (failure by incentive).

Aceasta se produce atunci când sistemul preturilor se prăbuseste ca o reflectare a costurilor si avantajelor din productie si consum. Mai exact, fiecare activitate de productie si consum de bunuri si servicii generează pe de o parte nu numai costuri contabile de productie, dar si costuri sociale, iar pe de altă parte, nu numai venituri firmelor producătoare, dar si avantaje sociale.

Dacă producătorii, consumatorii sau mărfurile care fac obiectul schimbului nu îndeplinesc anumite conditii (asa cum s-a precizat deja), se înregistrează nivele eficiente ale productiei, distributiei sau satisfactiei consumatorului. Piata devine imperfectă si se caracterizează prin aparitia monopolurilor sau externalitătilor negative, a bunurilor publice si a informatiei imperfecte.

Monopolul este cunoscut ca acea situatie de piată în care există un singur ofertant al unui produs. În cele mai multe orase, domeniile de distributie a energiei electrice, a gazelor naturale sunt piete de monopol.

Monopolul este considerat un insucces al pietei competitive. Aceasta, deoarece o ipoteză a pietei competitive eficiente este ca producătorii să actioneze drept acceptanti de pret. Ori, în situatia unui singur producător, acesta este cel care stabileste pretul, oferta

firmei de monopol fiind oferta agregată de pe piată. Pretul de monopol nu va fi concurat de preturile mai scăzute ale rivalilor, din moment ce acestia nu există.

Externalitătile apar când actiunile unui producător sau consumator generează costuri sau avantaje de partea altor agenti economici. Externalitătile negative desigur, generează costuri (de exemplu, legate de poluare), iar cele pozitive, avantaje.

Externalitătile promovează ineficientă deoarece producătorii nu iau în considerare în determinarea productiei sau consumului toate cheltuielile sau câstigurile. Ca urmare, un producător care generează externalităti negative, dar nu recunoaste cheltuieli de productie decât pe cele proprii, va determina nivelul productiei la o mărime superioară nivelului optim de eficientă tocmai datorită subevaluării costurilor totale. La fel se întâmplă si în cazul unor externalităti pozitive.

Bunurile publice sunt adeseori considerate ca un efect al "sansei a doua"[2], care apare ca interventie a statului după ce piata competitivă s-a dovedit ineficientă.

Bunurile publice pot fi interpretate ca externalităti pozitive, deoarece odată ce au fost produse, nimeni nu va fi exclus de la beneficiile generate de acestea.

Indivizii nu vor fi niciodată motivati să plătească pentru un bun public printr-o decizie colectivă, dacă este posibil să beneficieze de pe urma bunului public când altcineva suportă cheltuielile acestuia.

Informatia imperfectă este o trăsătură a economiilor contemporane. Piata eficientă cere ca informatia disponibilă să fie în întregime accesibilă fără eforturi atât producătorilor, cât si consumatorilor. În vederea maximizării satisfactiei, consumatorii sunt interesati de pret si toate caracteristicile mărfurilor.

Informatia imperfectă determină de multe ori disproportii în alocarea resurselor. Dacă pe o piată competitivă toti factorii de productie, inclusiv munca sunt folositi în cea mai bună alternativă a lor si ca urmare, obtin cele mai mari venituri posibile, într-o economie imperfectă, multi indivizi nu stiu ce loc de muncă le-ar aduce cel mai mare câstig, iar informatia imperfectă duce la subocupare în multe sectoare.

De asemenea, pentru a produce cu costurile cele mai scăzute si a înregistra maximum de eficientă, agentii economici trebuie să cunoască care sunt tehnologiile existente, costurile factorilor de productie si contributia acestora la procesul de productie, etc. Într-o economie imperfectă însă, aceasta este greu de asigurat.

Eficienta în planul distributiei implică între altele ca piata să functioneze având un singur pret, acceptat de vânzători si cumpărători. În realitate costul obtinerii informatiei este de multe ori ridicat, iar producătorii renuntă la a mai căuta informatia de pret, preferând să vândă la un nivel corespunzător propriei strategii.

3. Formele interventiei publice pe piată

Piata functionează pe baza unor legi economice obiective, nescrise. Încălcarea lor de către agentii economici, respectiv ignorarea legii cererii si ofertei, a concurentei atrage insuccese în activitatea economică. Existenta monopolurilor, manifestarea externalitătilor, valorificarea bunurilor publice în conditiile unor informatii imperfecte si ale unor costuri ridicate de tranzactii impun implicarea statului pe piată.

Rolul interventiei publice este de crestere a eficientei economice sau de consolidare a principiilor de echitate, astfel încât activitatea economică să genereze efecte pozitive suplimentare.

Productia publică reprezintă cea mai vizibilă formă de interventie publică pe piată. Firmele particulare nu oferă bunuri publice pure si de aceea, de multe ori intervin organele administratiei publice si colectează fonduri pentru servicii de pe urma cărora beneficiază toti locuitorii unei zone. În aceste conditii, trebuie respectate principiile de nonexclusivitate si nonrivalitate în consumul bunurilor asigurate prin productia publică.

Situatiile de monopol reprezintă un domeniu de interes public de cele mai multe ori. Dacă ar exista un agent economic privat cu pozitie de monopol, pretul produsului sau serviciului ar avea tendintă de crestere. În schimb, dacă se creează entităti publice producătoare în aceste domenii de activitate, se recunoaste efortul de crestere a productiei si de diminuare a preturilor. Este situatia utilitătilor care sunt produse si distribuite de societăti publice cum ar fi energia, gazul, apa. Chiar si în aceste conditii, producătorii publici pot să limiteze productia dacă se confruntă cu anumite situatii de criză. De multe ori, în orasele mari, pretul pentru spatiile de parcare aflate în proprietate publică creste. Explicatia se află în necesitatea de a aduna fonduri pentru diverse servicii locale. Desigur, cresterea tarifelor pentru parcare ar putea descuraja posesorii de autoturisme care evitând centrul orasului ar provoca o valorificare ineficientă a zonei. Aceasta face ca decizia privind productia publică să nu fie una simplă, ci o alegere adoptată într-un context contradictoriu legat de corectitudine si justificare economică, respectiv echitate si eficientă.

Productia publică nu se realizează numai pentru bunuri publice sau în situatii de monopol. Multe bunuri publice pot fi oferite de sectorul privat. În multe zone colectarea gunoiului, de exemplu, este asigurată de întreprinderi publice, dar privatizarea acestui serviciu a dus la aparitia de firme private care au acest obiect de activitate. În plus, agentii economici privati pot oferi aceste servicii la preturi mai scăzute, ceea ce înseamnă o îmbunătătire a eficientei privind alocarea resurselor.

Cu toate acestea, productia publică se justifică în situatiile în care sectorul privat este ineficient sau inechitabil. În acest sens, învătământul public este cel mai bun exemplu.

Sub aspectul echitătii, existenta sectorului public în asigurarea educatiei este o necesitate impusă de crearea unei reale concurente învătământului privat. În general, acesta din urmă este oferit în conditiile unor taxe ridicate si astfel, devine restrictiv prin acceptarea numai a elevilor, respectiv studentilor care dispun de venituri. Ori, rivalitatea dintre învătământul privat si public face ca educatia privată să fie asigurată la un nivel de pregătire ridicat si să caute câteva mijloace pentru oferirea acestor servicii si celor mai săraci (scutiri de taxe sau burse). Sub aspectul eficientei, existenta sectorului public în domeniul educatiei este justificată de efectele pe care instruirea tinerilor le generează pe termen mediu sau lung. Este vorba de valorificarea talentelor depistate în care sistemul educational a investit câtiva ani si care pot avea influente pozitive nu numai asupra individului ci si asupra societătii, în general. Astfel, interventia publică în educatie se justifică atât în calitate de producător public, cât si de instrument de reglementare al producătorilor privati. Este adevărat însă că în prezent asistăm la reducerea diferentelor dintre învătământul privat si cel public datorită aparitiei locurilor cu taxă, nesubventionate de la buget în învătământul public, de multe ori mai multe decât locurile fără taxă. În plus, nivelul taxelor de scolarizare este apropiat de cel din învătământul privat unde în general, conditiile de studiu sunt mai bune.



Interventia publică nu poate fi limitată la activitatea de productie.

Sistemul impozitelor si subventiilor reprezintă o altă modalitate de interventie publică.

Aplicarea unui impozit sau taxe asupra valorii unui bun modifică nivelul de echilibru al corelatiei cerere-ofertă, indiferent cine suportă această crestere de pret. Impactul sistemului fiscal asupra consumatorilor si producătorilor este diferit în functie de mărimea impozitului si gradul de elasticitate a bunului în functie de pret. Astfel, dacă cresterea de pret este suportată de producător, atunci oferta totală se diminuează, acesta oferind o cantitate mai mică la pretul pietei. Dacă cresterea de pret este suportată de consumator, atunci cererea totală se diminuează, el cerând o cantitate mai mică la pretul pietei având în vedere că pretul unitar a crescut. Efectul general este acelasi ca în situatia în care impozitul este suportat de producător si se va reduce si cantitatea oferită.

Elasticitatea cererii în functie de pret influentează nivelul de echilibru deoarece bunurile pot fi mai mult sau mai putin sensibile la variatia pretului. Astfel, un bun cu cerere inelastică este cel la care atunci când pretul creste cantitatea cerută scade mai putin, fiind în general produse de strictă necesitate care au putini înlocuitori si astfel, dependenta consumatorului de produsul respectiv este mare.

Subventiile sunt considerate un fel de "impozite inverse". Oferirea unei subventii are ca efect fie reducerea costurilor de productie si evident, cresterea cantitătii oferite, fie scăderea pretului de consum, ceea ce duce la sporirea cantitătii cerute.

Guvernul apelează la aplicarea impozitelor si taxelor pentru frânarea productiei unui anumit bun. Dacă ar interzice productia respectivă, atunci această măsură ar echivala cu aplicarea unor taxe atât de ridicate încât nici un producător nu ar fi capabil să accepte continuarea activitătii. De aceea, prin impozite si taxe, oferta este doar frânată, existând producători dispusi să plătească aceste sume, dar să-si continue activitatea.

Reglementările prin norme si legi reprezintă o altă formă a interventiei publice. Aici se includ limitele minime si maxime de pret, reglementările zonale, legile privind munca minorilor s.a.m.d.

Există două categorii de reglementări juridice: economice si sociale. Reglementările economice sunt destinate să amelioreze ineficienta eventuală generată de un esec al pietei sau o situatie de monopol. Reglementările sociale urmăresc aspectele de echitate si rezolvarea unor probleme sociale cum ar fi poluarea aerului sau conditiile de lucru nesănătoase.

În cadrul reglementărilor economice se disting preturile "plafon" si preturile "suport". Preturile "plafon" reprezintă limitele maxime de pret la care poate fi vândut un produs, iar cele "suport", preturile minime. De multe ori, asemenea limite sunt justificate de considerente de echitate, dacă pretul pietei este prea înalt sau prea scăzut.

Reglementările zonale vizează limitarea anumitor activităti în unele zone, fiind un efort de protectie a comunitătii: limitarea societătilor de transport într-un oras, a numărului de restaurante, etc. Prin acordarea restrictivă a licentelor în activitatea de transport, se reduce numărul taxiurilor într-o zonă si creste tariful practicat.

4. Contradictii între eficientă si echitate

Dacă la baza unei corecte evaluări a unui sistem economic trebuie să se afle criterii atât de echitate, cât si de eficientă, atunci trebuie să se admită posibilitatea aparitiei unei stări conflictuale între aceste două cerinte. Mai mult chiar, pot exista conditii contradictorii chiar între elementele de echitate, respectiv înzestrare, procese si rezultate. În acest sens, egalitatea de venituri poate constitui un element echitabil prioritar, dar procesele implicate de asigurarea acesteia sunt apreciate ca incorecte. De exemplu, egalitatea proprietătilor funciare poate fi considerată un obiectiv echitabil, dar confiscarea terenurilor de către guvern în scopul redistribuirii este privită ca un proces incorect; ca urmare, guvernul este determinat să abandoneze sau să modifice programul de redistribuire sau să schimbe judecătile care exprimă un proces corect.

Între echitate si eficientă pot exista relatii contradictorii. Se admite faptul că indivizii actionează pentru sporirea veniturilor lor în scopul propriei bunăstări, în timp ce un sistem care redistribuie bunurile si serviciile deteriorează motivatiile membrilor societătii fată de muncă. Desigur, indivizii au motivatii diferite în afara propriei satisfactii, care pleacă de la capacitatea sistemului economic de a influenta dorinta de muncă a indivizilor. De exemplu, filozoful John Rowls explică dreptatea socială care caută să minimizeze conflictul partial dintre egalitatea de venituri si stimulentele indivizilor de a-si îmbunătăti situatia prin "principiul diferentierii"[3]. Ca urmare, inegalitatea de venituri se justifică atât timp cât generează beneficii (sau cel putin nu dăunează) celui mai dezavantajat membru al societătii. În acest sens, indivizii pot urmări cresterea propriului venit atât timp cât actiunile lor nu diminuează venitul altora.

Interventia publică este o realitate în orice economie de piată. Scopul său este ameliorarea eficientei economice si respectarea echitătii sociale. De multe ori însă echitatea primează si este neglijată cerinta eficientei economice. Dar indiferent de modalitătile de interventie publică există o întrebare de avertizare pentru guvernele democratice: este oare benefic să se corecteze un esec al pietei în timp ce alte neajunsuri ale sale se mentin? Corectarea unei conditii nesatisfăcute de eficientă nu generează în mod obligatoriu îmbunătătirea eficientei de ansamblu într-o societate atâta timp cât alte situatii rămân ineficiente. De aceea, unii consideră încercarea de corectare a esecurilor pietei a fi o greseală.

Cu toate acestea interventia publică nu trebuie si nu poate fi eliminată. Dar la baza deciziilor de politică economică trebuie să se afle argumente solide si analize economico-sociale. Astfel, poate că resursele statului nu ar mai fi risipite de multe ori pe actiuni cu efecte pozitive scăzute sau inexistente sau chiar mai rău, cu efecte negative. Astfel, o analiză de tipul cost-beneficiu si la nivel guvernamental ar justifica economic actiunile si deciziile publice. Iar o analiză concretă a conditiilor de muncă si de trai ar justifica aceste actiuni si decizii publice si din punctul de vedere al echitătii, într-o societate în care multi trăiesc într-o lume a luxului material, iar altii, foarte multi se vaită de sărăcie.

Conflictul care poate să apară între eficientă si echitate poate fi analizat în situatia concretă a unor politici publice.

În multe economii de piată moderne există programe guvernamentale prin care se subventionează costul pentru asistenta medicală a persoanelor cu venituri mici vârstnicilor. Această actiune se justifică sub aspectul echitătii, cei care beneficiază de program nefiind altfel în măsură să apeleze la serviciile medicale. În schimb, această actiune reprezintă o alocare ineficientă a resurselor care se explică prin tendinta de încurajare a subiectilor vizati prin program de a apela si beneficia de serviciile medicale mai mult decât ar fi făcut-o în conditiile suportării unor cheltuieli. Cererea crescătoare pentru aceste servicii se poate interpreta ca un consum irational, beneficiarii făcând o apreciere a ultimei unităti de asistentă medicală inferioară celei realizate de un nou-beneficiar.

Un alt exemplu de conflict între eficientă si echitate îl oferă subventionarea costurilor în constructia de căi ferate. În multe situatii, suportarea de către stat a unei părti considerabile din cheltuielile de constructii pentru calea ferată a incitat decidentii la această actiune. Astfel, resursele utilizate în acest scop au reprezentat o restrângere a alocării lor în productia altor bunuri de care ar fi beneficiat mai mult societatea si prin urmare, o ineficientă economică. Sub aspectul echitătii, implicatiile pot fi pozitive sau negative, în functie de natura bunurilor la care s-a renuntat prin nealocarea resurselor. De exemplu, dacă bunurile sacrificate au vizat produse de lux destinate prioritar persoanelor cu venituri mari, implicatiile echitătii sunt pozitive. Dar

dacă constructia de cale ferată a însemnat mai putine servicii sociale, atunci impactul echitătii este negativ.

De asemenea, interventia publică în domeniul preturilor poate antrena un conflict între eficientă si echitate. În situatia preturilor minime (suport) prin care sunt sustinute în special produsele agricole, se stimulează activitatea economică a producătorilor agricoli, ei fiind încurajati si de preluarea surplusului de ofertă de către stat. În acest fel, producătorii sunt încurajati să mărească oferta peste necesitătile consumatorilor si apare ineficienta utilizării resurselor. Sub aspectul echitătii, interventia publică este justificată deoarece cheltuielile ridicate pe care le solicită acest domeniu nu ar permite venituri acoperitoare pentru producători si acestia ar fi descurajati într-o productie necesară pentru întreaga societate.













Document Info


Accesari: 2294
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )