Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TINTIREA INFLATIEI

economie












ALTE DOCUMENTE

Ratele de ocupare in cadrul unui hotel
ORGANIZAREA INTREPRINDERII
Evaluarea stocurilor la intrare
Rolul si importanta intreprinderilor mici si mijlocii intr-o economie
Statul si politicile economice
Afaceri cu banii tai si cu experienta altora
PROBLEME FUNDAMENTALE ALE ORGANIZARII ECONOMICE A SOCIETATII
Functiile matematice ale venitului
Test grila economie
BALANTE DE VERIFICARE

ŢINTIREA INFLAŢIEI

În luna august 2005, Banca Nationala a României a adoptat o noua strategie de politica monetara - tintirea directa a inflatiei. Cum a fost posibil acest lucru, ce reprezinta de fapt acest obiectiv, care sunt conditiile care trebuie atinse pentru aceasta strategie? Aceste raspunsuri se regasesc în acest capitol.



 Regimul de tintire directa a inflatiei înglobeaza recunoasterea importantei fenomenului inflationist în economiile moderne si, implicit, faptul ca asigurarea stabilitatii preturilor reprezinta cea mai eficienta cale de sustinere de catre politica monetara a dezideratului general de crestere economica pe termen lung.

Pe fondul disputei teoret 12312e415m ice rules versus discretion, care a dominat literatura de specialitate în ultimele decenii, inflation targeting reprezinta o tentativa de reconciliere a extremelor. Acest regim de politica monetara combina constrângerea impusa la nivelul obiectivului cu o marja de flexibilitate la nivelul instrumentelor utilizate de autoritatea monetara. În scopul atingerii nivelului-tinta al inflatiei, banca centrala utilizeaza regulile drept "elemente de ghidare a conduitei politicii monetare" (Svensson, 1998), nefiind obligata sa le aplice într-o maniera mecanica. Banca centrala îsi pastreaza astfel capacitatea de a raspunde la socuri neprevazute prin ajustarea corespunzatoare a nivelului instrumentelor de politica monetara, cu conditia de a nu sacrifica obiectivul final.

Strategia de tintire directa a inflatiei prezinta urmatoarele caracteristici definitorii:

            - asumarea angajamentului fata de stabilitatea preturilor ca principal obiectiv al politicii monetare si plasarea pe un plan second a celorlalte obiective traditionale (cum ar fi cresterea economica, cresterea competitivitatii externe, scaderea somajului);

            - transparenta strategiei de politica monetara prin comunicarea publica a obiectivelor si a tuturor deciziilor întreprinse în politica monetara adoptata;

            - o crestere a raspunderii bancii centrale pentru atingerea obiectivului de inflatie;

            - furnizarea în timp util a informatiilor complete privind variabilele relevante pentru cele patru blocuri macroeconomice (real, monetar, fiscal, extern).

            Acest regim de tintire a inflatiei trebuie sa se concentreze pe aspecte ale mediului financiar intern si sa raspunda mai bine socurilor din economia nationala. Relatia bani-inflatie nu este elemental definitoriu al strategiei de tintire directa a inflatiei, dar constituie o premisa favorabila pentru determinarea instrumentelor monetare pentru care autoritatea monetara opteaza.

                        Însa, pentru a trece la acest regim de tintire a inflatiei trebuiesc îndeplinite un set de preconditii care se divid în :

·        Cerinte institutionale

·        Cerinte tehnice

Cerintele institutionale cuprind:

Prioritatea absoluta a obiectivului de inflatie

            Obiectivul de stabilitate a preturilor trebuie sa aiba un character fundamental si prioritate în fata altor obiective, precum cresterea economica, competitivitatea externa sau majorarea gradului de ocupare a fortei de munca.

Independenta bancii centrale în utilizarea instrumentelor

            Ţintirea directa a inflatiei presupune un grad sporit de independenta a bancii centrale în conducerea politicii monetare. În plan institutional , aceasta implica existenta unei legi care sa confirme aceasta independenta fata de govern si prin care banca centrala dobandeste controlul exclusiv si complet în aplicarea politicii monetare.

Armonizarea politicii monetare cu politica fiscala

            Independenta de facto a bancii centrale - definita prin libertatea de a utiliza instrumentele de care dispune în maniera pe care o considera potrivita pentru atingerea obiectivului sau - este restrânsa de prezenta dominantei fiscale, care distorsioneaza eficienta masurilor de politica monetara. Niepelt sustinea ca atât timp cât politica monetara opereaza într-un mediu în care avantajul primei miscari revine politicii fiscale, câmpul de actiune al bancii centrale este sensibil îngustat.  De asemenea Masson sustinea în 1998 ca pentru ca obiectivul sa fie atins cu brio de banca centrala finantarea deficitului public direct de catre banca centrala sau de catre sistemul bancar trebuie sa fie redusa sau chiar inexistenta,  guvernul sa nu depinda de veniturile din senioraj, pietele financiare interne sa fie suficient de dezvoltate pentru a permite tranzactionarea instrumentelor de îndatorare publice sau private, nivelul datoriei publice sa fie sustenabil. În caz contrar, persistenta dezechilibrelor fiscale genereaza presiuni inflationiste ce submineaza eficacitatea politicii monetare.

Un sistem financiar bine dezvoltat

            Subdezvoltarea pietelor de capital accentueaza efectele dominantei fiscale. În conditiile unei economii cu dificultati, pietele financiare nu pot furniza informatii privind anticipatiile inflationiste pe termen mediu, informatii necesare bancii centrale pentru elaborarea strategiei de tintire directp a inflatiei, iar cele de intermediere financiara nu au forta sa exercite presiuni asupra autoritatilor pentru respectarea angajamentelor luate, în cazul în care politicile implementate tind sa devieze de la obiectivul de inflatie stabilit. Astfel, existenta unui sistem financiar dezvoltat constituie un factor care faciliteaza implementarea tintirii inflatiei, fara sa fie însa o conditie sine qua non.



Curs de schimb flexibil

            Flexibilitatea cursului de schimb nominal este o cerinta a regimului de inflation targeting ce deriva din asumarea ca obiectiv prioritar a tintei de inflatie.

Transparenta si responsabilitate

Transparenta politicii monetare este extrem de utila unei banci centrale cu o orientare ferm antiinflationista. Comunicarea publica a obiectivelor, instrumentelor, procedurilor, deciziilor si prognozelor bancii centrale îi întareste credibilitatea, concomitent cu sporirea gradului de responsabilitate în fata publicului. Atingerea repetata a tintelor anuntate genereaza câstiguri reputationale, sprijinul publicului pentru independenta bancii centrale majorându-se chiar si în absenta unui cadru formal riguros de evaluare a performantelor acesteia.

                Mishkin afirma ca anuntarea explicita a unei tinte numerice de inflatie diminueaza riscul de inconsistenta dinamica pe doua cai:

            1.comunicarea tintei este echivalenta cu a încredinta bancii centrale un mandat

pentru utilizarea în acest scop a instrumentelor de politica monetara, atât pietele, cât si

mediile politice fiind constiente ca obiectivele pe termen scurt (cresterea economica, reducerea somajului) nu vor prevala în fata celui privind inflatia;

2. asumarea publica a tintei de inflatie întareste capacitatea bancii centrale de a rezista eventualelor presiuni politice privind promovarea unei politici monetare expansioniste.

           

            Cerinte tehnice:

            Debelle, în 1997, a sustinut pentru prima data, ca dincolo de cerintele institutionale, adoptarea unui regim de tintire directa a inflatiei presupune si rezolvarea unor aspecte de ordin tehnic :

            *Alegerea unui indice de preturi adecvat

Alegerea indicelui de preturi în functie de care se stabileste tinta de inflatie depinde de caracteristicile metodologice ale calcularii indicelui preturilor de consum si de senzitivitatea acestuia la socurile din partea ofertei. Cel de-al doilea criteriu este cu atât mai important în tarile în tranzitie care urmaresc implementarea unui regim de inflation targeting în care incidenta preturilor administrate asupra nivelului general al preturilor este ridicata.

*Intervalul de fluctuatie si orizontul tintei

a) Largimea benzii-tinta. Nevoia de a specifica largimea benzii rezulta din controlul imperfect al politicii monetare asupra ratei inflatiei. Banda este necesara mentinerii unei anumite flexibilitati a politicii monetare în ceea ce priveste reactia la socurile pe termen scurt. Alegerea dimensiunii benzii-tinta reflecta un compromis între anuntarea unei benzi înguste, cu riscul de a o depasi ocazional, si anuntarea unei benzi largi, care poate fi perceputa ca o atitudine prea relaxata a politicii monetare. În ceea ce priveste tarile din Europa Centrala si de Est care au adoptat o strategie de tintire directa a inflatiei, majoritatea si-au definit obiectivul în termeni de banda, dimensiunea acesteia fiind gradual restrânsa pe masura progresului înregistrat pe linia dezinflatiei (de exemplu, Cehia a început, în 1998, cu o banda de ±0,5 puncte procentuale fata de o tinta de 6 la suta, pentru ca în anul 2000 intervalul de fluctuatie sa fie îngustat la ±0,1 puncte procentuale fata de tinta de 4,5 la suta).

b) Orizontul de timp. Stabilirea orizontului tintei depinde esential de nivelul initial al inflatiei si de durata mecanismului de transmisie

*Capacitatea de prognozare a inflatiei

Realizarea de catre banca centrala a unei prognoze de inflatie este esentiala într-un regim de tintire a inflatiei, dat fiind caracterul anticipativ al unei astfel de strategii de politica monetara (tintirea directa a inflatiei se reduce practic la a asigura ancorarea anticipatiilor în interiorul benzii-tinta, ceea ce înseamna ca banca centrala trebuie sa reactioneze la decalajul dintre proiectia de inflatie si tinta înainte ca presiunile inflationiste sa devina vizibile.

CONDIŢIILE NECESARE TRECERII LA ŢINTIREA INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA

Cerinte institutionale

În România, pâna în anul 2005, criteriile institutionale de adoptare a strategiei de tintire directa a inflatiei sunt partial îndeplinite. Conform Legii nr. 101 , Banca Nationala a României dispune de independenta deciziilor de politica monetara si valutara, conducerea acesteia nefiind sub influenta factorilor politici. Aceeasi lege a limitat volumul împrumuturilor luate de Trezorerie de la banca centrala în cursul unui an la 7 la suta din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent, soldul permanent al  împrumuturilor acordate si nerambursate neputând depasi în nici un moment suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a României. Autonomia bancii centrale, statuata din punct de vedere legislativ, este confirmata si în practica, daca se ia în considerare frecventa redusa a schimbarii guvernatorilor BNR.

                Dominanta fiscala s-a redus semnificativ în ultimii ani atât din perspectiva împrumuturilor acordate de BNR Trezoreriei si a renuntarii la politica de creditare sectoriala, cât si sub forma atragerii veniturilor din senioraj. Conform Masson (1998), tarile în curs de dezvoltare recurg la aceasta forma de finantare într-o masura sensibil mai mare decât tarile dezvoltate (seniorajul ajunge în acest caz pâna l a 3 la suta din PIB, fata de sub 1 la suta din PIB în economiile avansate). În România, seniorajul a fost în medie de 2,5 la suta din PIB în perioada 1994-2000, dar valoarea aferenta anului 2001 (1,4 la sut_) este inferioara celor înregistrate în Cehia si Polonia.




            Obiectivul fundamental al BNR - asigurarea stabilitatii monedei nationale pentru a contribui la stabilitatea preturilor - este compatibil cu tintirea directa a inflatiei. Pe anumite perioade de timp însa acest obiectiv nu a mai fost prioritar, insuficienta coordonare a ansamblului de politici macroeconomice determinând BNR sa sustina alte segmente ale economiei, aflate în dificultate (comertul exterior, sistemul financiar-bancar). Astfel, atentia bancii centrale a fost divizata în timp între atingerea tintei de inflatie si trasarea unei deprecieri controlate a monedei nationale, refacerea rezervelor valutare sau asumarea rolului de împrumutator de ultima instanta.

            La nivelul implementarii deciziilor de politica monetara, BNR nu a dispus de la bun început de un instrument eficace prin care sa informeze pietele referitor la orientarea politicii monetare si, mai ales, sa influenteze formarea anticipatiilor inflationiste. Canalul dobânzii - utilizat de toate bancile centrale cu strategie de tintire a inflatiei - a fost obturat de pozitia de debitor net a bancii centrale fata de sistemul bancar; dobânzile la operatiunile de sterilizare ale BNR s-au dovedit eficiente în orientarea pietei, pentru prima data, în cursul anului 2001, însa aceasta pârghie a trebuit sa fie consolidata în continuare pentru asumarea rolului acordat dobânzii în cadrul strategiei de tintire directa a inflatiei.

Autoritatile din România au reusit sa mentina deficite bugetare moderate si nu au practicat reprimarea financiara prin plafonarea ratei dobânzii sau impunerea de plasamente obligatorii în contul datoriei publice, dar adâncimea redusa a pietelor financiare si inexistenta unor instrumente diversificate de economisire confera Trezoreriei o pozitie înca puternica pe piata.

Sistemul bancar a cunoscut o ameliorare vizibila din anul 2001, din punct de vedere al capitalizarii si performantelor financiare ale bancilor, iar BNR a continuat sa îmbunatateasca normele prudentiale si activitatea de supraveghere. Din aceasta  perspectiva un rol important l-a avut restructurarea si privatizarea BCR  aceasta având o pondere mare în totalul activelor bancare si un potential ridicat de destabilizare a sistemului bancar, daca investitorii îsi pierd încrederea în aceste institutii.

Riscuri semnificative pentru reusita implementarii unui regim de tintire directa a inflatiei au prezentat dimensiunea dezechilibrului extern si amplitudinea dolarizarii, mai ales pe fondul liberalizarii fluxurilor de capital. Având în vedere ca acest tip de strategie monetara a  impus flexibilitatea cursului de schimb, fluctuatiile acestuia au fost inevitabile, iar deprecierile abrupte (cauzate, de exemplu, de o inversare a fluxurilor de capital sau de necesitatea utilizarii cursului de schimb ca ajustor al balantei comerciale) au crescut riscul de producere a unor crize financiare prin cresterea poverii datoriilor denominate în valuta si prin deteriorarea bilanturilor operatorilor economici (întreprinderi si banci, deopotriva).

Comunicarea bancii centrale cu publicul, cu pietele financiare s-a îmbunatatit considerabil în perioada de tranzitie, atât printr-o mai mare disponibilitate pentru dialog a conducerii BNR (prin întâlniri cu bancile, acordarea de interviuri, organizarea de seminarii etc.), cât si prin transparenta asigurata de deplasarea accentului dinspre instrumentele directe de politica monetara spre cele indirecte.

Toate aceste premise institutionale au fost îmbunatatite treptat si au permis ca, din punct de vedere institutional, sa fie îndeplinite toate conditiile  pentru ca în 2005 sa fie adoptata aceasta politica de tintire a inflatiei de BNR.

Cerinte tehnice

Din punct de vedere al implementarii efective, Banca Nationala a României a dobândit treptat de aparatul tehnic necesar adoptarii strategiei de tintire a inflatiei. Instabilitatea mediului economic si legislativ, restructurarea insuficienta a companiilor de stat, privatizarea lenta a întreprinderilor cu pierderi, deprecierea monedei nationale sunt doar câteva dintre cauzele care au favorizat perpetuarea unei inflatii volatile si înalte. Ponderea produselor cu preturi administrate în cosul de consum este semnificativa, iar alinierea acestor preturi la tarifele internationale constituie sursa unor puseuri inflationiste repetate, cu efecte propagate la nivelul preturilor libere. Multe dintre bancile centrale care opereaza în regim de tintire a inflatiei îsi fixeaza tinta de inflatie în termenii inflatiei de baza, eliminând din cosul de consum bunurile si serviciile ale caror preturi sunt supuse unor puternice ajustari sezoniere, masuri administrative sau socuri din partea ofertei. O comparatie între indicele preturilor de consum (IPC) si indicele inflatiei de baza permite definirea limitelor influentei bancii centrale asupra proceselor inflationiste ce au loc în economie,dar, în acelasi timp, pune în evidenta aspecte care ar putea periclita ancorarea la nivelul tintei a anticipatiilor publicului. Astfel, calculul inflatiei de baza presupune eliminarea directa din IPC a unor elemente care influenteaza puternic perceptia publicului referitoare la evolutia preturilor (de exemplu, preturile administrate) sau utilizarea unui algoritm complex de excludere, dificil de asimilat de catre publicul larg. De asemenea, faptul ca determinarea inflatiei de baza se realizeaza, în general, la nivelul bancii centrale ar putea accentua neîncrederea publicului fata de rezultatele obtinute de aceasta în atingerea tintei. În  introducerea regimului de tintire a inflatiei, BNR a trebuit sa realizeze o analiza comparativ a celor doi indici de pre_uri si sa decida care dintre acestia serveste cel mai bine scopului urmarit.

            Conform Debelle (1997) si Masson et al. (1998), una din preconditiile esentiale ale adoptarii cu succes a unui regim de tintire a inflatiei este ca banca centrala sa dispuna de un instrument adecvat de prognoza a inflatiei si de evaluare a impactului pe care actiunile de politica monetara îl au asupra inflatiei (magnitudinea efectelor, intervalul de transmisie etc.Aceasta  depinde în buna masura de calitatea legaturilor statistice existente între inflatie si variabilele macroeconomice ce ar putea fi utilizate pentru prognoza acesteia.

si aceste cerinte au fost realizate treptat de catre BNR împreuna cu alte elemente cum ar fi urmarirea consecventa a tintei de inflatie si degrevarea completa a politicii monetare de sprijinirea altor obiective macroeconomice, consolidarea credibilitatii bancii centrale prin evitarea ajustarii pe parcursul anului , întarirea responsabilitatii BNR-ului fata de obiectivul asumat prin publicarea unui raport asupra inflatiei care include si prognoza de inflatie au permis schimbarea efectiva a regimului de politica monetara.

Totodata, în paralel cu asimilarea în strategia monetara, BNR a trebuit sa initieze demersurile legislative necesare adoptarii formale a noului regim. Toate aceste preconditii fiind îndeplinite, tintirea directa a inflatiei a devenit un fapt, însa în ciuda prognozelor economistilor care credeau ca acest lucru se va realiza în 2004, un an mai târziu, în 2005.

ELEMENTE DE EVALUARE A UNEI NOI POLITICI MONETARE ÎN ROMÂNIA



În abordarea lui Fry (2000), adoptarea de catre o banca centrala a unui nou cadru de politica monetara implica luarea în considerare a cel putin cinci elemente:

* istoria politicii monetare din tara respectiva;

* nivelul curent al inflatiei;

* politica monetara practicata de alte tari cu conditii similare;

* principalele caracteristici ale economiei tarii;

* principalele caracteristici politice si institutionale ale tarii.

Analiza introducerii regimului tintirii inflatiei în România trebuie sa tina cont de aceste elemente.

(a)    Istoria politicii monetare.

 Strategia de politica monetara practicata de BNR în ultimul deceniu a fost de tip monetary targeting, bazata pe utilizarea bazei monetare (M0) ca obiectiv operational si a masei monetare (M2) ca obiectiv intermediar. De remarcat faptul ca politica monetara a BNR a utilizat tinte cantitative atât la nivel intermediar, cât si la nivel operational.Tentativele de folosire a cursului de schimb ca ancora antiinflationista au esuat, în timp ce rata dobânzii nu a fost luata în considerare în acest scop, conditiile monetare si extra-monetare fiind adverse acestei solutii. Strategia monetara practicata de BNR a condus la un proces de dezinflatie graduala. Astfel rata inflatiei a scazut de la niveluri anuale extrem de ridicate, apropiate de pragul hiperinflatiei (culminând cu 295,5 la suta în 1993, decembrie/decembrie), pâna la nivelul relativ moderat atins în 2001 (30,3 la suta). Aceasta performanta este însa mult inferioara rezultatelor obtinute de celelalte tari din Europa Centrala si de Est, ale caror rate anuale ale inflatiei tind sa se încadreze în mod durabil în zona cu o singura cifra. Totodata, trebuie mentionat faptul ca procesul dezinflationist din România nu a avut continuitate, fiind întrerupt de episoade de reizbucnire a inflatiei (151,4 la suta în 1997 si 54,8 la suta în 1999). Daca longevitatea cadrului politicii monetare a BNR este remarcabila, doar Estonia (care a adoptat consiliul monetar în 1992) rivalizând cu tara noastra din aceasta perspectiva, respectarea principiilor de baza ale regimului de monetary targeting nu a fost riguroasa.

(b) Nivelul curent al inflatiei.

În România, rata inflatiei, desi în scadere, este înca departe de un nivel compatibil cu conceptual de stabilitate a preturilor. De pilda, în anul 2001, rata de crestere a inflatiei fata de anul 2000, a fost de 30,3%. Ca urmare a politicilor macroeconomice si a evolutiei generale, de ansamblu, a economiei nationale, în 2002, rata inflatiei a ajuns la 17,8%, în 2003 la 14,1%, în 2004 la 9,3%, iar în 2005 la8,6%. Procesul de dezinflatie s-a accelerat în anul 2006, rata anuala a inflatiei scazând de la 8,6 % în decembrie 2005 la 4,87% în decembrie 2006,nivel inferior tintei de 5,0 %.

               

            Pentru o perioada, pâna în 2003, analiza preturilor de consum a fost relevanta si prin prisma compararii acestora cu evolutia ratei de schimb a monedei nationale, leul. Inflatia nu putea sa aiba decât un efect de reducere a cursului de schimb, respective de depreciere a monedei nationale.

            Începând cu anul 2001, evolutia preturilor de consum ca forma de masurare a inflatiei, a urmat un curs oarecum previzibil. Inflatia a continuat sa fie determinata de evolutia preturilor administrate, cele care sunt necesar a fi mentinute atât în perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, fiind impuse în cadrul procesului de aderare, cât si de costurile pe plan extern.

            Analizând evolutia preturilor de consum în întreaga perioada, vom constata ca preturile administrate , cu efect sporit în ultima perioada de timp, au avut o influenta majora asupra evolutiei inflatiei.

            Celelalte preturi pe piata, ale produselor  alimentare, nealimentare si serviciilor, theoretic au fost rezonabile, fiind determinate de conditiile de piata libera, dar si de raportul dintre oferta si resursele financiare existente la populatie.

            Având în vedere ca rata inflatiei în 2006 a scazut la 4,87%, putem afirma ca realizarea acestei performante s-a datorat:

- Politicilor monetare si fiscale restrictive

- Deflatiei preturilor volatile ale produselor alimentare

- Încetinirii ritmului de crestere a preturilor administrate

- Aprecierii cursului de schimb al monedei nationale

(c) Politica monetara practicata de alte tari cu conditii similare.

Tendinta care se face tot mai simtita în ultimii ani în tarile din Europa Centrala si de Est este de abandonare a diverselor variante de curs de schimb fix (de la consilii monetare la benzi ajustabile) în favoarea unor aranjamente mai flexibile, de tip tintirea inflatiei. Cehia (în 1998), Polonia (în 1999) si Ungaria (în 2001) au introdus aceasta strategie de politica monetara, renuntând la utilizarea cursului de schimb ca ancora nominala, solutie pentru care optasera în prima parte a perioadei de tranzitie.

(d) Principalele caracteristici ale economiei tarii.

România are o economie deschisa, de mici dimensiuni, în care investitiile sunt finantate preponderent prin sistemul bancar si mai putin prin intermediul pietei de capital. Aceste caracteristici, fara a-i conferi economiei românesti profilul ideal pentru adoptarea tintirii inflatiei, s-au dovedit a  fi compatibile cu acest regim, asa cum demonstreaza experienta recenta a altor tari în dezvoltare. Dintre tarile care au introdus acest regim, unele au înregistrat niveluri ale inflatiei, deficitului bugetar sau de cont curent comparabile cu cele din România. Astfel, Chile a avut în 1990 o rata anuala a inflatiei de peste 25 %,Israel (1991), Spania (1994) si Ungaria (2000) au înregistrat deficite bugetare de 4,5 %, 6,4% si respectiv 3,7 % din PIB, iar Cehia a consemnat în 1997 un deficit de cont curent de 6,1% din PIB. Persistenta unor deficite bugetare si de cont curent ridicate - peste pragurile de 3%  si respectiv 5%, dincolo de care sunt considerate în mod conventional ca excesive - ar putea totusi altera functionarea eficienta a noii strategii în România.

(e) Principalele caracteristici politice si institutionale ale tarii.

Independenta de jure si de facto a bancii centrale reprezinta o conditie fundamentala pentru implementarea regimului de inflation targeting. Noua strategie nu putea fi pusa în practica daca nu exista un sprijin ferm din partea structurilor de putere din tara noastra pentru o orientare strict antiinflationista a politicii monetare si pentru promovarea consecventa a unor politici guvernamentale consistente cu tinta numerica de inflatie convenita si anuntata public. De asemenea un rol primordial în acest proces de tintire a inflatiei îl are procesul deintegrare a României la Uniunea Europeana.













Document Info


Accesari: 5507
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )