Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TIPOLOGIA SERVICIILOR

economie












ALTE DOCUMENTE

Piata muncii
- Interviu Economic si Financiar -
Management Incentive program
SISTEMUL DECIZIONAL AL FIRMEI
INVESTITIE
ANALIZA EHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA INDICATORILOR FOND DE RULMENT, NECESAR DE FOND DE RULMENT, TREZORERIE NETA SI CAPACITATE DE AUTOFINANTARE
SISTEME SI MONITOARE SECOND-HAND
TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII
Acreditivul documentar
PIATA VALUTARA

TIPOLOGIA SERVICIILOR

            Eterogenitatea ramurilor cuprinse īn sfera tertiarului si diversitatea tipologica a activitatilor de masura a serviciilor īntālnite īn orice economie, pe de o parte, si dificultatile de masurare a dimensiunilor sectorului tertiar, de evaluare a contributiei acestora la dezvoltarea economico - sociala si mai ales,  de asigurarea a comparabilitatii īntre tari cu privire la nivelul atins de servicii si perspectivele acestora, pe de lata parte, au adus frecvent īn actualitatea necesitatea structurarii lor dupa criterii unitare, realizarea de categorii omogene din punctul de vedere al continutului si comportamentului economic.



3.1 Necesitatea si oportunitatea clasificarii serviciilor

            Sectorul serviciilor este constituit dintr-o mare varietate de activitati, rezultat al cuprinderii largi a acestui si diversitatii domeniilor de referinta. Astfel, din componenta acestui sector fac parte ramurile care, prin natura lor, īntrunesc caracteristicile serviciilor - transport, telecomunicatii, comert, īnvatamānt, sanatate, etc. - si care alcatuiesc structura de baza a tertiarului, dar si alte activitati din celelalte compartimente ale economiei, cum ar fi: cercetare - proiectare, management, consultanta, prelucrarea informatiilor, etc, care se autonomizeaza sub forma serviciilor. 12512u2016m

            Continutul foarte diferit al acestor activitati ca si faptul ca se regasesc īn toate sectoarele vietii economice si sociale, purtānd amprenta specificitatii acestora, se reflecta īn eterogenitatea sferei serviciilor, facānd aproape imposibila tratarea ei globala nediferentiata. Apare, astfel, ca deosebit de necesara, structurarea serviciilor īn categorii omogene, cu trasaturi comune si mecanisme proprii de evolutie. Necesitatea clasificarii serviciilor decurge, totodata, si din dinamismul īnalt al acestora marcat nu numai printr-o crestere ci, mai ales prin diversificarea  lor tipologica.

            Pe un alt plan, nevoia gruparii serviciilor, a elaborarii unui sistem unitar, coerent de ordonare a lor, trebuie pusa īn corelatie cu particularul productiei si consumului acestora. Astfel, īn privinta productiei se remarca numarul mare de prestatori implicati īn realizarea serviciilor, precum si diferentierea lor din punctul de vedere al formei de proprietate, scopului urmarit, modului de organizare, etc.  De asemenea, consumul se caracterizeaza prin prezenta unor beneficiari individuali sau colectivi, finali sau intermediari, interni sau externi, etc., la rāndul ei, utilizarea serviciilor vizānd satisfacerea efectiva a unei trebuinte sau crearea cadrului pentru acoperirea acesteia.

            Diversitate si complexitatea serviciilor, cresterea locului si rolului lor īn viata economica si sociala a tarilor lumii, completata de intensificarea prezentei serviciilor īn ansamblul schimburilor internationale acutizeaza problema delimitarii acestora atāt īn raport cu alte activitati sau cu bunurile, cāt mai ales īntre ele, prin definirea unor categorii omogene, bine determinate. Stabilirea unor frontiere clare, precise īntre diferite grupe de servicii, desi dificila si labila, are o mare utilitate practica, privita īn raport cu cerintele modernizarii conducerii proceselor economico - sociale, dar si teoretica si metodologica.

Serviciile ca activitati distincte se regasesc īn structura multora dintre clasificari internationale. Īn privinta tipologiei, aceste clasificari pot fi: pe produs, pe activitati, pe ocupatii, etc. Cele realizate pe produs au īn vedere caracteristicile acestora si se subdivizeaza īn clasificari pentru bunuri si pentru bunuri si servicii. Īntre cele mai frecvent utilizate si care includ, evident, si serviciile, se numara Clasificarea Internationala a Tuturor Bunurilor si Serviciilor (CITBS) - ONU; Nomenclatorul Tabelelor Input - Output (NTIO) - CEE; Clasificarea Bunurilor si Serviciilor pentru Gospodarii (CBSG) - ONU, etc.

            Clasificarile pe activitati regrupeaza unitatile de productie īn raport cu tipul activitatii pe care o desfasoara si īn functie de materia prima utilizata, specificul productiei, etc., din aceasta categorie fac parte: Clasificare Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI) sau International Standard Industrial Clasification (ISIC), Nomenclatorul General al Activitatilor Economice  (NACE) utilizat īn UE; Clasificarea Ramurilor Economiei Nationale (CREN).

3.2 Criterii si modalitati de clasificare a serviciilor

          Una din cele mai cunoscute modalitati de clasificare a serviciilor are drept criteriu continutul acestora, particularitatile activitatilor respective. Utilizata pe scara larga īn statisticile nationale si internationale pentru identificarea serviciilor si evaluarea productiei acestora, cunoscuta sub denumirea de Clasificarea Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI), reuseste o abordare completa si detailata a ramurilor ce intra īn alcatuirea sectorului tertiar.

            Corelatia cu structura ramurilor economice diferitelor tari, CITI creeaza cadrul unitar cercetarii problematicii serviciilor. Meritele ei incontestabile  sunt relevate si de frecventa cu care este adusa īn discutie īn lucrarile si studiile de specialitate.

            CITI - Rev 3 este o clasificare de tip arborescent, desfasurata pe patru niveluri de agregare si simbolizate cu litere si numere si anume: categorii (codificate cu litere), diviziuni (cod de 2 cifre), grupe (cod de 3 cifre) si clase (cod de 4 cifre). Potrivit acestei clasificari, serviciile, īn functie de nivelul unu de agregare, sunt reprezentate prin categoriile:

E - hoteluri si restaurante;

I - transporturi, depozitare si comunicatii;

J - activitati de intermediere financiara;

K - activitati imobiliare, de īnchiriere si de servicii pentru īntreprinderi;

L - administratia publica si apararea, asigurarile sociale obligatorii;

M - īnvatamānt;

N - sanatate si asistenta sociala;

O - alte activitati colective, sociale si personale;

P - gospodarii care folosesc personal casnic;

Q - organizatii extrateritoriale.

            Fiecare categorie are, īn structura, una sau mai multe diviziuni, iar acestea, la rāndul lor, grupe si clase. De exemplu, categoria K - activitati imobiliare, de īnchiriere si de servicii pentru īntreprinderi, una dintre cele mai dinamice īn tarile dezvoltate, cu economie de piata, cuprinde diviziunile:



            70 - activitati imobiliare:

            71 - īnchirieri de masini si echipamente si de bunuri materiale si casnice;

            72 - activitati de informatica si conexe;

            73 - cercetare - dezvoltare;

            74 - alte activitati de servicii pentru īntreprinderi;

            Diversitatea serviciilor este īnca si mai evidenta luānd īn discutie nivelurile 3 si 4 de agregare, niveluri care, īn situatia categoriei de mai sus, reflecta tendinta de aparitie a noi tipuri de servicii; astfel diviziunea 74 cuprinde o gama larga de prestatii structurale īn 4 grupe si 13 clase s.a.m.d.

            Aceasta clasificare (CITI) prezinta o seama de avantaje īntre care, faptul ca reuseste o inventariere a tuturor activitatilor de natura serviciilor, o delimitare a lor si evidentierea raporturilor cu celelalte sectoare ale economiei; de asemenea, asigura un limbaj unitar, o comunicare simpla īn analizele interne si internationale cu privire la servicii, iar prin sistemul de codificare ofera posibilitatea utilizarii calculatorului imprimānd clasificarii aparent greoaie si complicata, caracteristicile unui instrument de lucru operational. Īntre neajunsuri, poate fi mentionata cuprinderea, uneori fortata, īn aceeasi categorie a unor activitati sensibil diferite si mai ale, caracterul limitativ  - dispunānd de 11 categorii, 100 diviziuni, 1000 grupe si 10.000 clase -, cu toate aceste limite, CITI are multe merite si deosebita valoare, constituindu-se ca punct de pornire īn procesul ordonarii si ierarhizarii serviciilor.

            Īn concordanta cu preocuparile internationale de modernizare si armonizare a clasificarii  activitatilor, Romānia a adoptat, dupa 1990, Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala (CAEN), care asigura identificarea tuturor activitatilor si unificarea denumirilor, sistematizarea si codificarea īntr-un ansamblu unitar, creāndu-se astfel premisele organizarii si rationalizarii circuitului informatice de prelucrare si analiza a datelor, conectarea la structurile internationale de tipul tabelelor input - output si Sistemul Conturilor Nationale.

            Clasificarea este structurata pe cinci trepte (sectiuni, subsectiuni, diviziuni, grupe si clase) dupa principiul omogenitatii, utilizāndu-se drept caracteristici: natura bunului sau serviciului, modul de folosire, materia prima, procesul tehnologic, organizarea si finantarea productiei.

            Una dintre modalitatile consacrate de grupare a serviciilor are drept criteriu functiile economice īndeplinite de acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferele reproductiei sociale. Sunt identificate astfel:

- servicii de distributie: transport, comunicatii, stocare, comert cu ridicata si cu amanuntul;

- servicii de productie (de afaceri): finante, asigurari, cercetare-dezvoltare, contabilitate, publicitate;

- servicii sociale (sau colective): sanatate, educatie, aparare;

- servicii personale: hoteluri si restaurante, reparatii, turism, īngrijire personala, casnice, etc.

            Cresterea aportului serviciilor la dezvoltarea economica dublata de necesitatea determinarii valorii (productiei) lor si evaluari proportiei de participare la formarea produsului intern brut, a condus la cristalizarea unui model de structurare a acestora. Īn acest  spirit serviciile sunt grupate īn materiale, si nemateriale, productive si neproductive, pure si asociate bunurilor tangibile.

            Facānd abstractie de faptul ca aceste modalitati de clasificare nu se suprapun īntru totul, trebuie subliniat ca s-a avut īn vedere participarea serviciilor la crearea productiei materiale si mai putin forma de exteriorizare a acestora.

            O alta grupare a serviciilor, cu semnificatii deosebite pentru practica economica si ca urmare cu o foarte larga raspāndire are drept criteriu prezenta si respectiv natura relatiilor piata. Din acest punct de vedere serviciile se īmpart īn:

-servicii market (marfa sau comerciale) si

-servicii non - market (non marfa, non comerciale)

            Serviciile market sunt cele procurate prin intermediul actelor de vānzare - cumparare, īn cadrul relatiilor de piata, īn timp ce serviciile non-market sunt distribuite prin mecanismul din afara pietei.[1]

            Īn aceasta a doua categorie sunt cuprinse, mai ales, servicii publice, guvernamentale, culturale sau furnizate de organizatii private non-profit, este vorba īn primul rānd de servicii publice colective, asigurānd prestatii īn beneficiul general al colectivitatii (armata, politia, justitia, etc.) si servicii publice de care beneficiaza direct indivizii (scolar, asistenta medicala, ajutoare, etc.). Consumul acestor servicii este "socializat", adica este decis de colectivitate, consumatorul neavānd posibilitatea unei alegeri directe si reale. Chiar īn cazul serviciilor publice destinate direct consumatorilor, rolul individului se limiteaza la un consum aproape obligatoriu, colectivitatea luānd deciziile cu privire la nivelul prestatiilor si modul de repartizare īntre cetateni[2].




            Separarea serviciilor īn market si non-market, desi oficial recunoscuta de organismele internationale (ONU, CEE) nu este acceptata īn toate tarile; de exemplu, īn SUA, si nu numai, este preferata subdivizarea īn servicii profit si servicii non-profit sau chiar servicii publice si servicii private.

            Nici una din solutiile propuse nu poate fi suprapusa celei privind clasificarea īn servicii market si servicii non-market, deoarece exista organizatii private care presteaza servicii fara scopul obtinerii unui profit, dupa cum exista si organisme publice ale caror servicii sunt destinate comercializarii, cu scopul declarat al obtinerii unui profit (servicii de transport, telecomunicatii, etc.). Opozitia "privat - public" nu este atāt de clara, managerii si angajatii firmelor de afaceri nu urmaresc numai interese private, iar cei care lucreaza īn institutii guvernamentale numai interese publice. De asemenea, desi sectorul privat este considerat terenul propice competitivitatii, concurenta exista si īn cadrul organizatiilor publice, īntre angajati pentru avansare, īntre institutiilor guvernamentale rivale pentru o parte cāt mai mare din subventii[3].

            Distinctia īntre market si nonmarket este vaga si predispusa diverselor interpretari, mai ales, prin faptul ca, īn timp, unele servicii au trecut dintr-o categorie īn alta, modalitatile de plata[4].

            Notiunile de public si privat se regasesc si īn forma de proprietate, respectiv modul de organizare a prestatorilor de servicii īn concordanta cu acest criteriu se distinge:

-         sectorul public reprezentat de tribunale, spitale, cazarmi, posta, scoli, agentii de forta de munca, etc.;

-         sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta, biserici, muzee;

-         sectorul privat din care pot fi mentionate companiile aeriene, organismele financiar-bancare si asigurarile, etc.

Un numar impresionant de clasificari ale serviciilor folosesc drept criteriu de structurare, beneficiarul (utilizatorul) acestora.

Pornind de la acest criteriu, S.P. Hill subdivide prestatiile īn[5]:

-         servicii care afecteaza bunurile (transport, curatatorie, reparatii, īntretinere bunuri si locuinte);

-         servicii care afecteaza persoanele - subclasificate īn servicii care vizeaza conditia fizica sau intelectuala a acestora - (transport de persoane, comunicare, educatie - īnvatamānt, frizerie - coafura, īngrijirea sanatatii, etc.);

-         unele activitati (servicii financiare) care influenteaza atāt conditia bunurilor cāt si a persoanelor sau sunt asociate cu productia intermediara;

Ulterior, aceasta clasificare a fost perfectionata īn sensul combinarii mai multor criterii si adaptarii la evolutia economico-sociala; īn noile conditii sunt pastrate primele doua categorii, respectiv servicii fizice si servicii raportate la fiinta umana, iar ce-a de-a treia devine servicii legate de informatie (telecomunicatii, prelucrarea datelor, banci, asigurari, servicii financiare, contabilitate, servicii juridice, administratie, etc.).

Beneficiarul (utilizatorul) serviciilor mai poate fi: din punctul de vedere  al naturii (tipului) individual sau colectiv, iar īn functie de localizarea geografica, intern sau extern.

Pastrānd acelasi criteriu de referinta - beneficiarul -, una din cele mai importante si frecvent utilizate clasificari grupeaza serviciile īn:

-         prestatii destinate consumului intermediar (productie sau agenti economici);

-         prestatii destinate consumului final (al gospodariilor sau persoanelor).

Serviciile intermediare sunt activitati constituite ca parte integranta, indispensabila procesului productiei materiale; cel mai adesea, aceste servicii nu pot fi izolate de continutul productiei propriu-zise sau nu prezinta interes (utilitate) īn afara acestuia. Īn aceasta categorie intra: stocarea si depozitarea, transporturile, asigurarile si reasigurarile, finantele, activitatile juridice, contabile, pregatirea fortei de munca, managementul, cercetarea stiintifica, etc.



Serviciile finale sunt destinate consumului direct al gospodariilor, colectivitatilor sau persoanelor sau creeaza conditii pentru desfasurarea normala a acestuia, fiind, din acest punct de vedere un element constitutiv al calitatii vietii, īn aceasta categorie pot fi cuprinse si serviciile destinate exportului, indiferent daca īn tara de destinatie sunt utilizate īn scop productiv sau pentru consum.

Īn concordanta cu varietatea trebuintelor carora se adreseaza, dar si cu modul de obtinere sau de consum, serviciile finale reprezinta īntr-o mare diversitate tipologica, ca urmare, cel mai adesea, ele sunt subdivizate īn servicii comerciale (marfa sau platite de populatie) si servicii oferite cu titlu gratuit (non-marfa sau finantate public)[6], īn aceasta a doua categorie pot fi mentionate īngrijirea sanatatii, educatia, prevenirea accidentelor, planningul familial, reciclarea deseurilor etc.

Din punct de vedere al posibilitatilor de comercializare exista servicii transferabile (care pot fi īnmagazinate si schimbate la distanta) si servicii netransferabile care trebuie furnizate "in situ" (produse la locul de consum)[7], pentru realizarea actului vānzarii - cumpararii si respectiv consumului, unele servicii presupun deplasarea ofertantului (a prestatorului), altele a consumatorului.

O alta clasificare a serviciilor cu semnificatie deosebita pentru organizarea activitatii urmareste daca desfasurarea acestora se bazeaza, īn principal, pe echipamente sau personal[8].

Un alt criteriu de structurare  a serviciilor tine seama de prezenta clientului si de modul activ sau pasiv de implicare a acestuia īn realizarea prestatiei.

Modalitatile de clasificare a serviciilor, indiferent de amploare, momentul sau motivul pentru care au fost realizate, sustin diversitatea tipologica deosebita a acestora. Ele argumenteaza necesitatea dobāndirii unui sistem de clasificare a serviciilor suficient de detaliat īncāt sa permita identificare unui numar cāt mai mare de activitati; elastic-flexibil capabil sa asigure integrarea īn viitor a serviciilor nou aparute si sa reflecte mutatiile structurale intervenite īn procesele economice si sociale; compatibil, īn masura sa realizeze armonizarea īntre gruparile nationale si internationale; operational - sa permita "standardizarea" activitatilor si sa satisfaca nevoi de evidenta si conducere cu ajutorul tehnicii de calcul.



[1] J. C. Delaunaj, J. Gadrey, op. cit. pg. 167, R. K. Shelp, op. cit.

[2] M. Didier, op. cit. pg. 34

[3] P. Heyne, op. cit. pg. 290

[4] S.Nusbaumer, op. cit. , pg. 16

[5] S.P. Hill, op. cit., pg. 27

[6] J. Nusbaumer, op. cit. pg. 19

[7] Fr. Ecalle, op. cit. pg. 97

[8] Ph. Kotler, op. cit. pg 512













Document Info


Accesari: 14398
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )