Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...

CAPITALUL IN AGRICULTURA ROMANIEI

agricultura

loading...









ALTE DOCUMENTE

Activitati de transport
ADAPOSTURI PENTRU TAURINE
Albinele
Proiect didactic la disciplina de Amelioratii Silvice
FACULTATEA DE HORTICULTURA Fiziologie vegetala
ORGANIZAREA ECONOMICO-SOCIALA A AGRICULTURII ROMANESTI IN PERIOADA TRANZITIEI CATRE ECONOMIA DE PIATA

CAPITALUL ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI

            4.1. Abordarea conceptuala a capitalului; rolul si

                        structura capitalului în agricultura

            CAPITAL - termenul s-a impus din secolul al XII-lea cu sensul de fond sau stoc de marfuri, la care se adauga masa de bani aducatori de venit (sub forma de dobânda). Din secolul XIV notiunea de capital primeste noi acceptiuni, semnificând bogatie, avere, valoare care sporeste, patrimoniu. Sensul modern al termenului capital este fundamentat în secolul XVIII-lea de catre fiziocratul francez A.J. Turgot, dupa care capitalul reprezinta un participant la producerea de valoare si pe profit.

            În economia de piata capitalul se afla în posesia firmelor private si publice si a indivizilor carora le revine inevitabil uzufructul si riscul. Dreptul  de proprietate asupra capitalului confera detinatorilor capacitatea de a-l înstraina, folosi si gestiona asa cum gasesc de cuviinta, fara a încalca legea si libertatea de actiune a altor agenti economici. Bunurile care alcatuiesc capitalul au valoare de piata, se vând si se cumpara la preturi pe care agentii cererii si ofertei le considera acceptabile. De altfel, numele societatii (orânduirii) capitaliste deriva din faptul ca acesteia îi este definitorie posibilitatea ca oricine sa detina si sa obtina profit de pe urma capitalului.

            În prezent exista optici diferite de a privi capitalul, iar termenul  este folosit cu semnificatii foarte diverse atât în literatura stiintifica cât si în vorbirea curenta. Pentru a realiza un minimum de rigoare stiintifica, de cele mai multe ori termenului de capital i se asociaza anumite atribute: tehnic, fix, circulant, financiar, social etc. Alte ori este necesara sublinierea opticii din care este definit si analizat capitalul. În literatura si practica statelor cu economie de piata se disting: optica economica, optica juridica, optica contabila si optica doctrinara de definire si analiza a capitalului.

1. În optica economica capitalul este definit din doua puncte de vedere : al productiei si al repartitiei.

a) Din punctul de vedere al productiei, capitalul numit si tehnic sau real este un factor de productie; desemneaza ansamblul bunurilor produse prin activitatea economica si folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii aducatoare de venit (explicit sau implicit). Ca factor de productie capitalul (tehnic) se deosebeste de ceilalti factori de productie pentru ca este derivat, este rezultatul unor procese anterioare de productie. El se deosebeste si de alte bunuri finale rezultate dintr-un proces de productie anterior (îmbracaminte, alimente etc., în general bunuri de consum sau satisfactori) pentru ca bunurile care-l formeaza pot servi doar indirect la satisfacerea trebuintelor si anume prin intermediul bunurilor si serviciilor la a caror producere participa împreuna cu alti factori de productie. Pentru ca servesc activitatii economice din care se obtin alte bunuri si servicii, bunurile din care este alcatuit capitalul factor de productie se mai numesc bunuri de capital, capital tehnic, bunuri de productie. Capitalul ca factor de productie se deosebeste si de bani (inclusiv de forma baneasca a capitalului), pentru ca banii, chiar cei disponibili pentru cumpararea de masini, echipamente, pamânt, animale, alte facilitati productive ca atare nu produc nimic si, nu pot fi considerati ca o resursa economica.

Ca factor de productie, capitalul este alcatuit dintr-o gama de bunuri reproductibile: cladiri în care se desfasoara activitati agricole, industriale, comerciale, de cercetare stiintifica, prestari de servicii etc. masini, utilaje, instalatii si mijloace de transport, tractoare si masini agricole, poduri, autostrazi, septelul viu, plantatii, brevete si documentatii tehnico-stiintifice, tehnica electronica de calcul (si programele adecvate), materii prime, materiale, semifabricate, seminte, furaje, îngrasaminte, erbicide, insecticide si biostimulatori,  combustibil si energie etc. 

Pamântul, în masura în care încorporeaza lucrari care-i îmbunatatesc calitatea, rolul si functiile, devenind un factor de productie reproductibil se transforma din pamânt materie naturala în pamânt capital, fiind considerat atât în teorie cât si de practicieni ca element al factorului capital.

Calitatea capitalului tehnic ca factor de productie consta în aceea ca el favorizeaza cresterea eficientei factorilor primari, favorizeaza usurarea muncii si permite factorului munca sa se concentreze spre activitati care solicita creativitate.

Obtinerea capitalului implica consum de timp si alte resurse, datorita lui economia, firma, exploatarea agricola devin mai productive. De exemplu, daca fermierul lucreaza terenul sau îngrijeste animalele prin metode manuale, productivitatea muncii si a pamântului vor fi inevitabil slabe. Daca apeleaza la mecanizare, irigatii, foloseste îngrasaminte, insecticide etc., pe care le obtine el sau pe care le cumpara, aceasta, impune folosirea unor resurse si diminuarea consumului curent ca sacrificiu pentru ca productivitatea muncii si a pamântului sa creasca. Oamenii au învatat ca o metoda de productie directa în productia vegetala sau zootehnica în care majoritatea sau toate operatiunile se efectueaza manual este inevitabil de eficienta redusa. În schimb, metodele indirecte de productie, bazate pe folosirea capitalului tehnic sunt de cele mai multe ori incomparabil mai eficiente. Ele presupun însa sacrificarea unei parti a consumului si venitului curent. Limitele pâna la care agentul economic (si comunitatea) pot accepta acest sacrificiu determina amploarea metodelor indirecte de productie, volumul capitalului tehnic si eficienta celorlalti factori de productie. Capitalul sporeste cantitativ si se amelioreaza calitativ prin investitii nete si brute (vezi investitii).

Dupa modul în care participa la activitatea economica, dupa modul cum se consuma si se înlocuiesc, bunurile care formeaza capitalul tehnic se grupeaza în capital fix si capital circulant. Capitalul fix - reprezinta acea parte a capitalului tehnic (real) format din bunuri care participa la mai multe acte (cicluri) de productie, se consuma treptat si se înlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare. Pentru analiza structurala a capitalului fix este importanta împartirea acestuia în capital activ (participa nemijlocit, direct, la obtinerea bunurilor economice) si capitalul fix pasiv, care este o conditie necesara pentru obtinerea bunurilor economice, dar care nu participa direct la acest proces (ex.: cladiri, constructii, unele mijloace de transport etc.). Este supus uzurii fizice si morale si implicit amortizarii. În practica agricola, capitalul tehnic este grupat în: capitalul funciar  si capitalul de exploatare.

Capitalul funciar este reprezentat de pamânt. Traditional din capitalul funciar fac parte si capitalurile care-i sunt încorporate: cladiri, amelioratii funciare (drumuri, drenaje, instalatii si amenajari pentru irigatii, desecari) si plantatiile pomiviticole.

Pamântul nu se uzeaza si deci nu se amortizeaza spre deosebire de alte elemente ale capitalului funciar, în special amelioratiile funciare si plantatiile, care se deterioreaza prin folosire si deci trebuie amortizate pentru a fi reînnoite.

Capitalul de exploatare permite punerea în valoare a pamântului. Rolul acestui capital este acela de a face pamântul sa produca.

Deci capitalul de exploatare din agricultura este constituit din: capital fix si capital circulant.

Capitalul fix este compus din: diferite mijloace materiale (tractoare, masini agricole etc.) mentionate în literatura de specialitate si sub denumirea de septelul mort; animalele (numite si septelul viu) de tractiune, de reproductie si de renta (care aduc venituri).

Capitalul circulant - reprezinta ansamblul bunurilor care participa la un singur ciclu de productie, în care sunt consumate sau profund transformate si trebuie înlocuite dupa fiecare ciclu de productie (materii prime, materiale, energie, carburanti, lubrefianti, apa tehnologica etc.). El se constituie anual si trebuie sa fie reconstituit tot anual. El poate fi asimilat cu "consumuri intermediare" care includ bunuri si servicii utilizate pentru a obtine productie agricola totala ca: furajele cumparate, îngrasamintele, produsele petroliere, pesticidele, servicii pentru întretinerea cladirilor, reparatiile utilajelor, serviciile veterinare, alte servicii. Capitalul circulant mai include: stocuri, valorile exploatatiei - aprovizionarile, productia neterminata, animalele în crestere, produsele vegetale recoltate dar nevândute.

Sub aspect calitativ, capitalul tehnic, în special cel fix este apreciat prin nivelul tehnic si eficienta economica ce o asigura.

Clasificarea capitalului tehnic în fix si circulant este foarte importanta pentru gestiunea firmei: consumul capitalului fix se include în costuri sub forma amortizarii; cel circulant se include integral îmbracând forma costurilor directe (variabile) si indirecte. Randamentul utilizarii capitalului circulant depinde esential de consumul specific si de viteza de rotatie; randamentul capitalului fix depinde de nivelul tehnic, structura si rata de utilizare.

b) Din punctul de vedere al repartitiei capitalul este un ansamblu de resurse eterogene, a caror utilizare (folosire) permite obtinerea periodica a unui venit. Include capitalul tehnic dar si alte resurse apte sa aduca un venit posesorului: valori mobiliare (actiuni, obligatiuni, etc.) locuinte, depozite bancare, capital uman etc.

            2. În optica juridica, capitalul de care dispune un individ include toate drepturile de proprietate si de creanta pe care le detine si de care beneficiaza.

            3. În optica contabila, capitalul firmei exprima în forma baneasca capitalul propriu (valoarea patrimoniului). Este format din capitalul social (sume aduse de proprietar, asociati, actionari) la care se adauga rezervele (profituri nedistribuite), autofinantarea, provizioanele s.a. În sens larg, capitalul include pe lânga capitalul propriu si mijloacele atrase si aflate la dispozitia firmei pe termen lung (mai mare de un an): credite bancare, credite obligatare.

            4. Alte acceptiuni si forme ale capitalului: capital banesc - suma de bani care asigura detinatorului un venit (dobânda sau profit) prin folosirea lui (investitii, împrumut etc.); capital bancar, format din fondurile banesti proprii ale bancilor si din depunerile diferitilor agenti (persoane fizice si morale sau juridice), folosite pentru acordarea de credite, purtatoare de dobânzi; capital mobiliar (fictiv): actiuni si obligatiuni, titluri financiare, cambii, titluri de valoare, care ofera posibilitatea detinatorilor sa obtina un flux de venituri pe termen lung sub forma de dividend (pentru actiuni) si dobânda (cupon) pentru obligatiuni, titluri financiare de credit; capital de rezerva, partea din capitalul societatii, care se alimenteaza din profitul obtinut si serveste la completarea capitalului social (când acesta se depreciaza) si la plata dividendelor (daca profitul anual a fost suficient); capitalul nominal alcatuit din elemente pozitive ale patrimoniului (bunuri, bani, creante) inclusiv actiunile si obligatiunile; capitalul statutar, cel care apartine unei societati, banci, etc., si se formeaza prin contributia membrilor societari, care fac varsaminte în acest scop, capital subscris, totalitatea subscrierilor (angajamentelor) participantilor la societatea comerciala; capital varsat, cota parte din capitalul subscris si depus de fiecare asociat: poate fi egal cu cel subscris sau mai mic, daca varsamintele se fac esalonat, la termene prevazute în statutul societatii; capital national, suma activelor nete obtinute de persoanele fizice si juridice (morale) dintr-o tara. În terminologie marxista: capital constant (folosit pentru achizitionarea bunurilor de capital) si capital variabil (folosit pentru angajarea fortei de munca, singura care creeaza valoarea noua si plusvaloarea).

            4.2. Capitalul de exploatare

            4.2.1. septelul mort si mecanizarea agriculturii

            septelul mort este format din ansamblul utilajului agricol: de tractiune, de lucrat solul, de întretinere a culturilor, de recoltat, utilaje pentru mecanizarea diferitelor procese de munca în cresterea animalelor etc.

            Generalizarea utilizarii tractoarelor si a masinilor în agricultura a modificat viata rurala. Aceasta generalizare  a stat la originea tuturor schimbarilor înregistrate în ultimii 30 de ani în mediul rural. Importanta tehnica, economica si sociala a acestui fenomen este considerabila.

            La originea dezvoltarii masinismului au stat numeroase avantaje sociale si economice.

            Avantajele sociale. Tractorul si masinile permit ca munca în câmp sa fie mai putin grea, în acelasi timp reducându-i-se durata. Mecanizarea unei exploatatii contribuie la scaderea timpului de lucru si poate permite o crestere a suprafetei cultivate.

            Avantaje economice. Masinile agricole permit cresterea productivitatii pamântului. Pamântul produce mai mult, randamentele la unitatea de suprafata cresc. Masinile agricole permit:

-         efectuarea unor lucrari de calitate la momentul optim;

-         reducerea numarului animalelor de tractiune si înlocuirea lor eventual prin animale de renta.

Masinismul creste productivitatea muncii. Timpul necesar pentru a executa o lucrare scade când se trece de la tractiunea animala la tractor.

Consecintele mecanizarii sunt numeroase. Daca introducerea mecanizarii nu este însotita de modificarea structurilor agrare si de masuri sociale, în mod sigur poate deveni periculoasa si chiar poate limita dezvoltarea masinismului ca atare, din urmatoarele considerente:

-         cresterea productivitatii muncii este însotita de o crestere a valorilor, dar si de eliberarea unei parti importante a fortei de munca, care trebuie folosita în alta parte;

-         scaderea numarului agricultorilor permite marirea dimensiunii exploatatiilor necesara pentru o utilizare rationala a tractoarelor si masinilor agricole;

-         gestiunea exploatatiei devine mai complexa, iar agricultorul devine din ce în ce mai mult un adevarat manager de întreprindere;

-         conditiile de munca si de viata din mediul rural se schimba: munca este mai putin grea din punct de vedere fizic; agricultorul are mai mult timp liber.

Din punctul de vedere al septelului mort, agricultura României se situeaza pe ultimele locuri în ierarhia tarilor europene sub aspectul dotarii tehnice. Astfel la sfârsitul anilor '89, agricultura dispunea de 129.230 tractoare agricole (vezi tabelul 4.1.). Cu un numar de 17 tractoare ce revine la 1000 hectare suprafata arabila, dotarea era mai mica de 2 ori decât în Cehoslovacia si Spania, de 4 ori mai mica decât în Polonia si Grecia, iar fata de tarile dezvoltate din punct de vedere economic nici nu se mai poate vorbi (Austria 216 tractoare la 1000 hectare arabil, Germania 198, Olanda 184, Elvetia 257, Japonia 388 potrivit datelor furnizate de FAO în 1989).

Numarul de tractoare ce revine pe unitatea de suprafata trebuie judecat în functie de puterea lor si de nivelul de intensificare a productiei, de dimensiunea exploatatiilor agricole si de gradul de utilizare rationala a acestora.

În ceea ce priveste actualul sistem de tractoare si masini agricole se constata necesitatea elaborarii unor sisteme de mecanizare adecvate marimii si profilului noilor exploatatii agricole.

Parcul de tractoare si masini agricole din dotarea actuala a agriculturii românesti a crescut continuu în perioada 1989-1997. Potrivit acelorasi date din tabelul 4.1. în anul 1997, fata de 1989, cresterea reprezenta 27% la tractoare, 62% la pluguri si grape cu discuri, 40% la semanatorile pentru paioase, 56% la semanatorile pentru prasitoare, respectiv 53% la remorcile de tractoare. Aceasta tendinta are o exceptie  situatia la combine pentru recoltat cereale si la presele pentru balotat, unde asistam la diminuarea parcului cu 6%, respectiv 17%.

Marea majoritate a utilajelor se afla în proprietate privata (tabele 4.2. si 4.3.), sector care în anul 1998 detinea o pondere de 82,9% la tractoare, 85,1% la grape cu discuri, 85,5% la combineetc.

La deficientele generate în primul rând de insuficienta acestor utilaje ca numar, trebuie sa adaugam uzura fizica si morala accentuata a acestora. Astfel din datele prezentate în tabelul 4.4. nu functionau în plina campanie agricola (30.06.1998) 2774 tractoare neamortizate si 15.872 tractoare amortizate. Situatia era la acea data si mai dezastruoasa în ceea ce priveste combinele: 2085 nu erau în functiune în plina campanie de recoltat cereale paioase (16 %) din cele neamortizate si 7338 nu erau în functiune din cele amortizate (34,9 5).

Datele prezentate în tabelul 4.5. demonstreaza ca pe ansamblul agriculturii, 50% din tractoarele existente au o vechime în exploatare de peste 8 ani, iar în sectorul de stat parcul de tractoare de peste 8 ani atinge o cifra record, 80%. Este si firesc ca cu o asemenea structura nu vom putea niciodata sa ne încadram în epocile optime de efectuare a lucrarilor, ramânând mari suprafete  agricole nelucrate (peste 350 mii ha în 1998).

Un ultim lucru mai remarcam: numarul de tractoare si combine achizitionate din import pâna la data de 30 iunie 1998. În conditiile în care productia indigena de tractoare si combine agricole este gâtuita si fortata sa dea faliment s-au achizitionat din import peste 2550 tractoare si peste 6213 combine, de toate marimile si toate marcile (amintim câteva: John Deer, Renault, Ms. Ferguson, Fiat, Claas, Ford, New Holland etc.).

4.2.2. septelul viu

septelul viu este format din totalitatea animalelor existente într-o exploatatie agricola la un moment dat. O parte a septelului viu este considerata ca o componenta a capitalului fix de exploatare. Din capitalul fix de exploatare fac parte:

-         animalele de tractiune (cai, boi de munca etc.);

·        animalele de reproductie si de renta (tauri reproducatori, vaci de lapte, berbeci, scroafe etc.).

Cealalta parte a septelului viu este formata din animalele în crestere destinate vânzarii (taurasi la îngrasat, vitei, miei, porci la îngrasat etc.), având toate caracteristicile capitalurilor circulante.

Cunoasterea încarcaturii în animale la unitatea de suprafata a unei exploatatii prezinta interes atât tehnic cât si economic. Ea permite, de exemplu, cunoasterea:

-         importantei relative a fiecarei specii de animale;

-         suprafetelor de furaje necesare pe unitatea de animal;

Caracteristicile capitalului animal (septelul viu)

a)      Animalele constituie un element de transformare, - transforma furajele si alte produse vegetale în carne, lapte etc. Dar aceasta transformare este facuta cu un randament energetic scazut.

b)      Este un "echipament" viu; nu se amortizeaza, se reînnoieste el însusi, în detrimentul produsului final.

c)      Este un ansamblu organizat: turma de baza. Turma de baza are o structura ce corespunde fiecarei specii si orientari de crestere.




Rolul capitalului animal

Esential este rolul sau productiv, însa septelul viu reprezinta în plus o serie de avantaje:

-         contribuie la obtinerea humusului prin îngrasamintele organice;

-         asigura folosirea deplina a fortei de munca familiale (în special iarna);

-         furnizeaza bani lichizi pentru exploatatie prin vânzarile produselor respective;

-         valorifica produsele secundare vegetale si de asemeni subprodusele industriale.

Pentru conditiile concrete din tara noastra, cresterea animalelor are o importanta deosebita datorita urmatoarelor considerente: asigura produse de prima necesitate pentru alimentatia umana; contribuie la asigurarea industriilor prelucratoare cu materii prime; asigura valorificarea superioara  a productiei vegetale (atât principala cât si secundara); reprezinta sursa  importanta pentru cresterea productiei vegetale prin furnizarea îngrasamintelor organice; valorifica cu eficienta economica ridicata baza naturala furajera de pe pasuni si fânete (circa 4,5 milioane hectare); determina utilizarea uniforma si mai productiva a fortei de munca, asigurând realizarea, în tot cursul anului de venituri pentru exploatatiile crescatoare de animale si pentru producatori. Cresterea animalelor, prin specificul lor de productie, se preteaza la procese de productie industriale, determinând niveluri ridicate de productie si de productivitate a muncii, ceea ce ar putea avea un rol important în dezvoltarea comertului exterior al tarii. Acestea sunt numai câteva considerente care evidentiaza rolul si locul productiei animale în ansamblul agriculturii si al economiei românesti, care argumenteaza si mai mult necesitatea de a dezvolta si de a intensifica acest sector al agriculturii românesti. Din nefericire evolutia starii de fapt a acestui sector demonstreaza tocmai contrariul.

În perioada care a urmat anului 1989, inclusiv în 1998, a avut loc o reasezare considerabila a efectivelor de animale la toate speciile. În anul 1998, comparativ cu 1989, diminuarea efectivelor (vezi tabelul 4.6.)   a fost de: peste 50% bovine; peste 50% la porcine; 45% la ovine si 48% la pasari. În perioada analizata sporirea efectivelor se înregistreaza numai la o singura specie (cabaline) si anume un spor de 36 % (vezi tabelul 4.7.). Tot din acest tabel putem deduce scaderea masiva a efectivelor în sectorul de stat, care a atins cote alarmante: s-au pierdut cca. 80% din efectivele de bovine, aproximativ 83,3% la ovine; 58% din porcine si 77,8 din pasarile ouatoare.

Cauzele care au determinat reducerea drastica a efectivelor de animale sunt generate de un complex de factori, între care amintim:

-            asanarea economica  a efectivelor de animale prin scoaterea din circuitul productiv a animalelor tarate sau cu potential productiv scazut;

-            structura deformata a exploatatiilor / întreprinderilor, care a condus la o capacitate de performanta scazuta a unui numar semnificativ de producatori (vezi gigantismul unor asemenea agenti economici, mai putin adaptabil exigentelor si cerintelor economiei de piata);

-            dominarea pietei de produse animaliere de catre agentii de prelucrare cu capital de stat (cel mai adesea cu o situatie financiara precara) care au imprimat cererii un caracter monopolist, ceea ce a accentuat transferurile de valoare adaugata din agricultura spre alte sectoare, în detrimentul crescatorilor de animale;

-            slaba dezvoltare a pietelor, mediu concurential subdezvoltat, dezechilibrat, ce actioneaza în defavoarea tot a crescatorilor de animale;

-            prelungirea controlului preturilor la poarta fermei pentru principalele produse animaliere;

-            inexistenta unor structuri institutionale care sa protejeze interesele agentilor economici din componenta filierelor produselor animaliere.

Tendinta de crestere a ponderii sectorului privat în ansamblul efectivelor de animale s-a mentinut constanta pe parcursul întregii perioade (1989-1998).

4.2.3. Plantatiile pomiviticole

Plantatiile pomiviticole au facut parte în mod clasic din capitalul funciar. Dar ele au caracteristicile unui capital fix foarte specializat si este normal sa fie incluse în capitalul de exploatare. Plantatiile sunt considerate investitii care necesita capital propriu, separat de capitalul funciar. Acest capital investit trebuie amortizat. De aceea plantatiile, fie de vita de vie, fie de pomi, din punct de vedere economic sunt considerate ca facând parte din septelul mort.

            Pomicultura si viticultura reprezinta în tara noastra cele mai intensive ramuri ale productiei vegetale si ocupa primele locuri sub aspectul eficientei economice. Ca ramuri ale agriculturii, pomicultura si viticultura îndeplinesc functiuni multiple atât în ceea ce priveste modul de utilizare a conditiilor naturale, a resurselor de productie - materiale si umane, cât si în privinta utilizarii produselor principale si secundare, obtinute în aceste ramuri. Prin particularitatile de productie pe care le prezinta, ca si prin întregul continut al activitatii lor, pomicultura si viticultura ar trebui sa reprezinte într-adevar ramurile de vârf ale agriculturii românesti, deoarece aceste îndeletniciri se contopesc cu fiinta nationala a neamului nostru, traditiile pierzându-se în negura timpului.

     Dupa 1989 dreptul de proprietate asupra pamântului a fost restabilit prin Legea 18/1991 - Legea fondului funciar astfel ca în 1997 sectorul particular detinea 72% din totalitatea suprafetei agricole, 84% din suprafata arabila, 51% din suprafata de pajisti naturale, 76% din suprafata ocupata de vii si 69% din suprafata ocupata cu livezile pomicole (vezi tabelul 4.8.).

            Modificari semnificative fata de anul 1989 nu apar în ceea ce priveste structura terenului agricol, cu exceptia reducerii constante a suprafetelor detinute de livezi (cu 16 %).

În privinta viilor au aparut modificari calitative în sensul ca dupa 1989 s-au plantat suprafete mari cu vii hibride, de calitate inferioara. Astfel în anul 1996 din suprafata de 251.831 hectare vii pe rod, cele hibride detineau 110.035 hectare, deci o pondere de 43,7% (vezi Anuarul Statistic al României, 1997).

4.4. Surse de asigurare cu capital în agricultura

Formarea capitalului se realizeaza prin investitii.

În general se investeste pentru mentinerea capitalului existent prin reînnoirea partii care se deterioreaza sau pentru crearea de noi capitaluri. Agricultorul, ca de altfel toti antreprenorii, este nevoit sa investeasca. Pentru reînnoirea capitalului productiv, pentru cresterea capitalului utilizat pentru transformarea septelului si a echipamentului cât si pentru reluarea procesului de productie, agricultorul are nevoie de capital. Este cazul  agricultorului român în etapa actuala, al carui capital agricol este constituit numai din capitalul funciar, capitalul de exploatare propriu-zis fiind nevoit sa si-l procure din diferite surse pentru a putea investi.

Banii ca atare fac parte din activele financiare. Prin intermediul activelor financiare, resursele economice, activele reale temporar disponibile la proprietarii lor ajung la întreprinzatori, agenti economici care pot utiliza mai multe resurse decât cele pe care le-au economisit, evident în scopul obtinerii de profit.

În economiile democratice circula o mare diversitate de active financiare. Apar noi si noi instrumente financiare, care raspund cât mai exact si cât mai rapid nevoilor specifice ale diverselor categorii de debitori si creditori. Activele financiare sunt comercializate de catre institutiile financiare pe pietele financiare în conformitate cu regulile financiare impuse de organele legiuitoare ale tarii. Finantarea activitatii economice este asigurata prin utilizarea contra plata de catre întreprinzatori (debitori) a resurselor economisite de proprietari (creditori).

În procesul de tranzitie catre economia de piata va trebui ca pe baza modelului institutiilor financiare (banci, burse, asigurari etc.) specifice acestui tip de economie, sa se creeze propriul nostru sistem financiar, constituit din noi instrumente financiare, noi institutii financiare, noi piete financiare, noi reglementari juridice, ca o componenta distincta si esentiala a sistemului economic.

Indiferent de forma de proprietate care sta la baza exploatatiei agricole, formarea de capital necesar în agricultura pentru diverse utilitati se bazeaza pe urmatoarele categorii de resurse:

a)      resurse proprii;

b)      resurse bugetare (provenite de la bugetul statului);

c)    resurse atrase (de pe pietele financiare interne sau externe)

a) Resurse proprii

Întreprinzatorul agricol pentru reluarea procesului de productie propriu-zis dar si pentru achizitionarea de noi tractoare, masini agricole, mijloace de transport, animale pentru turma de baza etc., are nevoie de capital banesc. El se asigura din resurse-proprii - autofinantare prin prelevarea unei parti din venitul agricol.

În cazul exploatatiilor agricole de dimensiuni reduse (gospodariile taranesti de subzistenta, asociatiile de familie simple) partea din venitul agricol destinata prelevarii pentru relansarea productiei sau achizitionarea de noi mijloace intra în mod evident în contradictie cu trebuintele esentiale ale familiei.

Pentru societatile agricole si pentru cele cu caracter comercial resursele proprii pot fi constituite din: prelevarile directe din venitul agricol; amortismentul; încasari din vânzarea unor mijloace fixe sau din valorificarea materialelor rezultate din mijloacele fixe scoase din functiune; o parte din profit.

Exploatatiile agricole care întocmesc bilant anual de venituri si cheltuieli sunt obligate ca 20 % din profitul net realizat sa fie utilizat pentru crearea fondului de dezvoltare.

Potrivit Legii privind impozitul pe profit, impozitul aferent profitului utilizat pentru largirea si modernizarea bazei tehnico-materiale precum si pentru investitii destinate protejarii mediului înconjurator, se reduce cu     50 %, urmând ca sumele echivalente sa fie folosite în scopul amintit, în mod obligatoriu.

b) Resurse bugetare

Potrivit Legii 83/1993 - Legea privind sprijinul acordat de stat producatorilor agricoli, toti producatorii agricoli, indiferent de forma de proprietate, au beneficiat de sprijin din partea statului, materializat prin: alocatii, subventii la dobânzile pentru creditele de productie si de investitii, primele de productie, compensatii, avantaje fiscale, garantii pentru obtinerea de credite; preturi minime garantate.

Alocatiile pentru productie si investitii s-au acordat producatorilor agricoli pentru ameliorarea fertilitatii terenurilor agricole, procurarea si mentinerea în exploatatie de efective matca, procurarea de reproducatori si material seminal, producerea de seminte si material saditor.

Alocatiile destinate ameliorarii fertilitatii terenurilor agricole s-au acordat producatorilor agricoli sub forma de amendamente si îngrasaminte chimice. Cantitatea de îngrasaminte chimice, acordata sub forma de alocatie a reprezentat cel putin 60 kg s.a. azot si fosfor pe hectarul cultivat cu grâu în 1994 si 100 kg s.a. în 1995.

Alocatiile destinate procurarii de efective matca si reproducatori s-au acordat producatorilor agricoli pentru animalele valoroase atestate de catre oficiile de selectie si reproductie, cuantumul acestor alocatii fiind de pâna la 50 % din pretul de vânzare echivalent în viu.

Alocatiile destinate mentinerii în exploatare a efectivelor matca de vaci si bivolite s-au acordat tuturor producatorilor agricoli si reprezentau  25 % din cheltuielile anuale de întretinere, pe animal si specie.

Acordarea de credite cu dobânda preferentiala sau dupa caz, acordarea de garantii în vederea obtinerii acestora pentru producatorii agricoli s-au acordat prin intermediul institutiilor financiare sau bancare:

-         credite pe termen scurt, cu dobânda anuala subventionata în proportie de 60 %, pentru aprovizionarea materiala si realizarea productiei agricole;

-         credite pe termen mijlociu, cu dobânda anuala subventionata în proportie de 70 %, destinate procurarii de echipamente, tractoare, masini si utilaje agricole, animale de productie si reproductie;

-         credite pe termen lung, cu dobânda anuala subventionata în proportie de 75% si o perioada de gratie timp de un an, în vederea realizarii de investitii pentru constructia de adaposturi în zootehnie, spatii de productie si depozitare, sere, plantatii pomiviticole, introducerea si extinderea pe suprafetele agricole în proprietate privata a irigatiilor.

Primele acordate de stat producatorilor pentru produsele agricole vegetale si animale de importanta nationala s-au referit la:

- produsele vegetale si zootehnice livrate agentilor economici mandatati de stat, la preturile de contractare si de achizitie garantate de stat (ex.: la cereale prima a fost de 40 lei/kg, la lapte de vaca prima a fost de 200 lei/l;

- viteii obtinuti de la vacile si junincile însamântate artificial sau prin monta de la reproducatorii atestati (70.000 lei/cap);

- lucrarile speciale ale solului - afânarea adânca, scarificarea, nivelarea.

Preturi minime garantate au fost stabilite pentru cereale, plante oleaginoase, leguminoase boabe, sfecla de zahar, cartofi, tomate pentru industrializare, seminte, material saditor si lapte proaspat.

Sumele necesare acoperirii contravalorii alocatiilor, primelor, subventiilor, compensatiilor si pentru activitatile de asistenta tehnica si de specializare se aproba anual prin Legea bugetului de stat.

Trebuie sa aratam ca acest sistem a functionat pâna în toamna anului 1996. O data cu schimbarile politice majore din viata politica româneasca, s-a schimbat si schema de finantare a sectorului agricol, care debuteaza cu abrogarea legii 83/1993. În acest sens, începând cu 1997 în structura bugetului Ministerului Agriculturii si Alimentatiei a fost introdus un nou capitol de cheltuieli care sa vina în sprijinul producatorului agricol, "credite din resurse bugetare". S-a urmarit ca sustinerea financiara a producatorilor sa fie facuta transparent si subventiile acordate de puterea publica sa ajunga nemijlocit la producatorul agricol sub forma unor plati directe.

Pentru sustinerea financiara a producatorilor agricoli s-au promovat mai multe acte  normative, dintre care amintim Legea 62/1997 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta nr. 6/1997 prin care s-a acordat agricultorilor prin implementarea sistemului de cupoane - suma de peste 1300 miliarde lei (în anul 1997).

Implementarea sistemului de cupoane a constat în urmatoarele: cupoanele au fost acordate tuturor proprietarilor de terenuri agricole,  proportional cu suprafetele lor, dar limitat inferior (0,5 hectare) si superior (5 hectare); deci se primeau maxim 6 cupoane. Cu aceste cupoane, distribuite de Posta Româna, se pot cumpara urmatoarele categorii de materiale si servicii: seminte si material saditor, îngrasaminte, pesticide, motorina, lucrari mecanice, manuale. Valoarea cuponului în 1997 a fost de 127.360 lei (cel din toamna anului 1997).

Asemenea actiuni au fost  întreprinse si pentru anii 1998-1999 ponderea cupoanelor în cheltuielile gospodariilor individuale ajungând la circa 1/3 (din surse M.A.A.).

Introducerea noului sistem de creditare a agriculturii a dus la implicarea mai multor banci comerciale în aceasta activitate, care era apanajul unei singure institutii bancare: Banca Agricola. Acest fapt poate fi de natura sa încurajeze bancile sa-si dezvolte capacitatea de a face o analiza de risc pertinenta si pentru creditele destinate unei activitati dependente în mod fundamental de conditiile naturale.

c) Resurse atrase

Exploatantii agricoli (individuali, asociati sau societari) pot recurge pentru modernizarea activitatii agricole la capitalurile de care au nevoie, prin doua modalitati:

-         apelarea la credite bancare de pe pietele financiare interne cât si de pe pietele financiare externe;

-         atragerea capitalului propriu-zis, autohton sau strain.

Acordarea de catre banca a creditelor se face pe baza verificarii temeinice a investitiilor ce urmeaza a fi întreprinse cu sumele împrumutate. Bancile solicita garantii materiale (sub forma de gaj sau ipoteca) si angajamente ferme de restituire a creditului la termenul stabilit (scadenta). Angajamentele celor care primesc creditul (debitorii) fata de banci (creditorii) se face în scris.

Bancile abilitate în România sa acorde credite producatorilor agricoli sunt: Banca Agricola (B.A.), Banca Româna pentru Dezvoltare (B.R.D.) si Banca Comerciala Româna (B.C.R.). În principiu orice banca poate acorda credite producatorilor agricoli, însa numai bancile nominalizate mai sus au fost abilitate sa opereze cu fondurile speciale de creditare, subventionate de stat în ceea ce priveste dobânda.

Exploatatiile agricole pot obtine capitalul strain necesar de la banci de stat sau particulare, de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare  (B.I.R.D.) sau Banca Europeana. Utilizarea creditului strain pentru investitii implica anumite obligatii contractuale care au drept clauza principala efectuarea unor plati periodice ca urmare a utilizarii acestor fonduri, cât si restituirea capitalului la anumite termene si în anumite conditii. Pretul creditul strain difera în functie de situatia de pe piata financiara la un moment dat.

Atragerea capitalului autohton, dar mai ales strain se deosebeste fata de obtinerea de credite prin aceea ca restituirea capitalului nu este obligatorie, acesta putând sa participe pe o durata nederminata la realizarea  productiilor si investitiilor. Participarea capitalului strain si autohton la investitiile exploatatiilor agricole are loc prin emiterea si cumpararea de actiuni, iar pe baza acestora proprietarii capitalului primesc dividende. Daca aceste dividende nu sunt stimulatorii, proprietarii capitalului pot vinde actiunile în orice moment.


loading...


Document Info


Accesari: 5355
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )