Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































POLITICI PUBLICE PRIVIND COMERTUL

comert












ALTE DOCUMENTE

Acer Aspire 5720Z
Adidasi NIKE
CLASIFICAREA ASIGURARILOR
REAL - Hypermarket Romania SRL
TURIST CLASS
NAVA SPECIALIZATA IN TRANSPORTUL CONTAINERELOR CARACTERISTICI TEHNICE SI DE EXPLOATARE
ELEMENTE CORPORALE ALE FONDULUI DE COMERT
Lucrari de barbi si mustati
SC. Oncos Impex S.R.L
ACTIVITATEA COMERCIALA - COMERTUL

Politici publice privind comertul

          6.1. Sursele preocuparii publice privind comertul



Trecerea de la o economie predominant industrială, la o economie dominată de comunicare și informații și centrată pe servicii necesită o reorientare decisivă în domeniul politicilor pentru a răspunde cerințelor și a beneficia de oportunitățile unui sector care, după cum experiența a demonstrat-o, are o importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată și durabilă a sistemului economic și social.

   Bazându-se, la nivel european, pe mai mult de sase milioane de întreprinderi mici și mijlocii și într-o măsură deloc neglijabilă, mini-întreprinderi, - "comerțul reprezintă mai mult de 17% din valoarea adăugată realizată la nivel comunitar". Nu trebuie uitat nici faptul că acest sector de activitate ocupă, doar în Europa occidentală, mai mult de 20 milioane de salariați ceea ce face din el al doilea sector utilizator de forță de muncă.

Sector cu activitate esențială și precisă, complexă și autonomă în cadrul economiei unei națiuni, comerțul este structurat în domenii multiple și reprezentative în sfera parteneriatului: depozitarea și  aprovizionarea en-gros, istribuția cu amănuntul, importul-exportul, societățile comerciale, furnizorii inter-industriali. Acțiunile consacrate promovării comerțului și dezvoltării sale necesită o revizuire profundă a propriilor politici în vederea adaptării noilor realități și pregătirii integrării plenare într-o lume în care amprenta sectorului terțiar asupra economiei devine tot mai accentuată.

Aflat în centrul relațiilor de schimb, indiferent de locul desfășurării lor, comerțul se confruntă  cu mutații profunde într-un context concurențial fără precedent. Cercetarea noilor valori adăugate implică luarea în considerare a evoluțiilor care au loc în chiar conținutul activității și respectiv a profesiei de comerciant. Cel care depășește simplul act de achiziționare a unui bun uneori pentru a-l revinde, devine parte integrantă a noului sector terțiar de tip industrial.

Analiza pe baze noi a activității comerciale necesită clarificarea aspectelor particulare ce derivă din evoluția actuală și previzională a funcțiilor acestui domeniu precum și a resurselor umane angajate.

În toate tarile pentru care exista date disponibile, serviciile de distributie detin o pondere însemnata în activitatea economica. Ponderea variaza de la circa 8% din PIB în tari ca Germania sau Irlanda pâna la circa 20% din PIB în Hong Kong sau Panama. În multe tari sectorul distributiei se situeaza - în ceea ce priveste contributia la PIB - imediat dupa industria prelucratoare. În general, contributia sectorului distributiei la ocuparea fortei de munca este chiar mai mare decât contributia sa la PIB, ceea ce reflecta ponderea relativ mai mare a muncii vii în compozitia organica a factorilor de productie specifica sectorului.

In multe tari întreprinderile cu activitate principala în domeniul serviciilor de distributie detin o pondere ridicata în numarul total de întreprinderi. Aceasta pondere variaza între 20% - în Statele Unite, Danemarca sau Islanda - si 40% în Grecia sau Portugalia, fapt ce reflecta preponderenta întreprinderilor de talie mica.

Ca dinamica, datele disponibile indica o tendinta de crestere atât a volumului de activitate realizat în sectorul distributiei cât si a efectivelor ocupate în cadrul acestui sector. Întrucât cresterea volumului de activitate a depasit cresterea efectivelor se poate semnala si o crestere a productivitatii muncii.

În prezent se semnaleaza doua tendinte interesante: una de concentrare a serviciilor de distributie, în special la nivelul comertului cu amanuntul, si o alta de reducere a rolului comertului cu ridicata.  Desi, traditional, sectorul distributiei se caracterizeaza prin un numar relativ mare de personal cu calificare scazuta si salarii mici, odata cu cresterea gradului de sofisticare a marfurilor comercializate si a formelor noi de comert si a tehnologiilor avansate, se înregistreaza si o tendinta de polarizare a personalului în ceea ce priveste nivelul de calificare si nivelul veniturilor.

În ansamblu, se apreciaza ca piata serviciilor de distributie este concurentiala în ciuda tendintei de concentrare. Comparativ cu dimensiunile pietei, talia optima a unei întreprinderi continua sa ramâna mica. Totusi, în privinta usurintei intrarii pe piata se manifesta tendinte contradictorii. Astfel, cresterea economiilor de scara, odata cu introducerea tehnologiilor comerciale specifice marilor suprafete, precum si cresterea preturilor terenurilor si imobilelor au sporit costul fix al intrarii pe piata (investitia initiala necesara pentru instalarea unui sistem de exploatare la nivelul Taliei Minime Eficace);  pe de alta parte, dezvoltarea formelor de comert "fara magazine" si în speci 929r1710j al a comertului electronic au redus substantial costul intrarii pe piata.

Comertului îi revine un rol fundamental în fluidizarea circulatiei marfurilor în economie,  în asigurarea securitatii si bunastarii consumatorilor si în protectia mediului. Acestea ramân teme permanent actuale pentru responsabilii politicilor economice publice. Totodata, problemele enuntate dobândesc o dimensiune internationala (chiar mondiala) tot mai pregnanta, pe masura ce avanseaza procesul globalizarii.

Necesitatea unor politici publice în favoarea comertului nu reprezinta, însa, o axioma. Tocmai de aceea, ar trebui încurajata o evaluare lucida, mai degraba decât entuziasmul declarativ si putin pragmatic pe care-l întâlnim, uneori, când se discuta politicile fata de comert.  Exista cel putin trei argumente în favoarea necesitatii unei politicilor publice fata de comert, care se adauga celor mai frecvent aduse într-o asemenea dezbatere,  cum este acela privind rolul socio-economic deosebit de important al comertului:

1         În primul rând, dezbaterea "interventionism versus non-interventionism"  în rândul economistilor este legitima, dar nu trebuie substituita celei privind necesitatea unei politici fata de comert, întrucât chiar optiunea pentru non-interventionism nu înseamna absenta oricarei politici.

2         În al doilea rând, comertul are multe trasaturi particulare, care îl deosebesc net de celelalte domenii de activitate economica, astfel încât nu poate fi retinut ca un punct de vedere valabil acela care se bazeaza pe ideea ca problematica comertului poate fi acoperita corespunzator prin politici asa-zise "orizontale".

Dimpotriva, politicile orizontale trebuie evaluate si validate, reformulate, adaptate si asamblate într-un sistem coerent care sa vizeze în mod specific comertul. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere caracterul extrem de eterogen al actorilor cu interese în sfera comertului si nici caracterul adeseori contradictoriu al intereselor acestora. Principiul fundamental al politicilor, care asigura arbitrajul între interesele diferite, este acela al întaririi concurentei libere, pe baze echitabile si în interesul consumatorului. Spre exemplu, sistemul de politici trebuie astfel echilibrat încât sa nu discrimineze în favoarea întreprinderilor mai mici, daca asta presupune acceptarea unei eficiente scazute si unor costuri mai mari pentru consumatori. Totodata însa, sistemul ar trebui sa împiedice tendinta de scadere a costurilor prin compromiterea calitatii serviciilor sau afectarea mediului înconjurator, sau sa ofere o posibilitate de supravietuire a comertului acolo unde chiar si unei întreprinderi mici i-ar fi imposibil sa atinga pragul de rentabilitate, dar unde serviciile comertului sunt strict necesare conservarii comunitatii locale.

3         În al treilea rând, formularea si enuntarea unor politici publice clare, explicite, privind comertul ar avea în principal o functie de comunicare permitând actorilor cu interese în sectorul comertului sa-si concerteze eforturile creând sinergii.

Tinând cont de locul lor de aplicare putem identifica politici publice privind comertul la nivel mondial, la nivel regional si la nivel national. Cum România este o tara recent integrata în Uniunea Europeana, vom face referire,  la nivel regional, la politicile europene. 

6.2. Politici privind comertul la nivel mondial

Având în vedere inexistenta unei autoritati publice la nivel mondial, problemele de natura politicilor economice, care preocupa un numar mare din tarile lumii daca nu chiar pe toate, sunt solutionate prin întelegeri între guverne ce se negociaza într-un cadru institutional dat. Aceste întelegeri fac obiectul dreptului international public. În alte cazuri, numeroase guverne urmeaza o aceeasi conduita, nu sub constrângerea unor întelegeri negociate, ci în mod voluntar, pe baza convingerii ca aceea este cea mai buna solutie (de exemplu, în cazul utilizarii modelelor de legi sau urmaririi liniilor de actiune recomandate de unele organizatii internationale cum este OECD).

La nivel mondial, politicile cu privire la comert vizeaza în special schimburile internationale. Interdependenta dintre comertul interior si cel exterior este foarte puternica; ca urmare si politicile corespunzatoare se întrepatrund. Aceasta întrepatrundere este si mai evidenta când comertul - cu amanuntul sau cu ridicata - constituie o componenta importanta a comertului international cu servicii.

Cadrul institutional al politicilor publice cu privire la comert la nivel mondial cuprinde institutii cu vocatie universala sau cu o mare influenta, institutii si organizatii guvernamentale, institutii si organizatii neguvernamentale. Acestea promoveaza schimburile libere de marfuri si servicii, principiul concurentei, comertul echitabil între tari, respectul consumatorilor, al salariatilor si al mediului, practici de afaceri responsabile. Cele mai importante institutii  sunt urmatoarele:

A.   Organizatia Mondiala a Comertului

 

Organizatia Mondiala a Comertului (WTO - World Trade Organization, OMC - Organisation Mondiale du Commerce) a fost înfiintata în 1995, ca un nou stadiu al conlucrarii multilaterale la nivel mondial în domeniul comertului; este succesoarea forumului de negocieri cunoscut sub denumirea de GATT (General Agreement on Tariffs and Trade, Acordul General pentru Tarife si Comert). Acesta din urma a constituit cadrul principal de afirmare a politicilor comerciale ale statelor lumii timp de aproape jumatate de secol, între 1947 si 1994.

Menirea OMC este de a asigura realizarea comertului între tari în modul cel mai lesnicios,

predictibil, echitabil si liber cu putinta. Ca si GATT, predecesorul sau, OMC este, în primul rând, un cadru de negociere si afirmare a vointei statelor membre: deciziile se iau prin consensul tuturor membrilor si sunt ulterior ratificate de catre forurile legislative nationale.

Principalele functii ale OMC sunt:

1         Gestionarea acordurilor comerciale multilaterale;

2         Asigurarea unui forum pentru negocieri în domeniul comertului;

3         Rezolvarea disputelor privind comertul;

4         Examinarea politicilor comerciale nationale;

5         Asistarea tarilor în curs de dezvoltare în probleme legate de politicile comerciale, prin instruire si asistenta tehnica;

6         Cooperarea cu alte organizatii internationale.

La OMC au aderat, ca membre, 150 de state care efefctueaza aproximativ 97% din comertul mondial.

Cel mai înalt organism de decizie al OMC este Conferinta ministeriala care se reuneste din doi în doi ani, sub care se gaseste Consiliul General, ce se întâlneste de mai multe ori pe an la sediul din Geneva al OMC. Consiliului General îi revin si rolurile de Organism de examinare a politicilor comerciale nationale si Organism de solutionare a disputelor.

Pe al treilea nivel se gasesc cele trei Consilii pe probleme: Consiliul privind comertul cu marfuri, Consiliul privind comertul cu servicii si Consiliul privind aspectele legate de comert ale dreptului de proprietate intelectuala.

Aparatul de lucru permanent al OMC este Secretariatul. Acesta are sediul la Geneva, un efectiv de 630 de persoane si un buget anual de circa 100 milioane Euro.

Cele mai importante rezultate ale activitatii OMC sunt acordurile, adevarate "culegeri de reguli", care asigura comertului international un caracter nediscriminatoriu. Primul dintre acestea a fost GATT, care a vizat comertul cu marfuri. Recent preocuparile s-au diversificat cuprinzând comertul cu servicii (GATS - General Agreement on Trade in Services), drepturile de proprietate intelectuala (Acordul TRIPS - Trade-related Aspects of Intelectual Property Rights), solutionarea disputelor (DSU - Dispute Settlement Understanding) sau mecanismul de examinare al politicilor comerciale (TPRM - Trade Policy Review Mechanism).

Ultima runda de negocieri a demarat cu ocazia Conferintei Ministeriale din 2001 de la Doha (Quatar) si este consacrata asistarii tarilor mai putin dezvoltate sa profite de pe urma comertului. Negocierile ce se desfasoara în acest sens sunt cunoscute ca Runda Doha de negocieri pentru dezvoltare sau Programul Doha pentru dezvoltare.

OMC publica anual un Raport asupra comertului mondial (World Trade Report), ofera o larga baza de informatii statistice, precum si un numar însemnat de studii, cele mai multe putând fi obtinute gratuit în format electronic.

 

B. Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare

 

Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - CNUCD (UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, CNUCD - Conférence des Nations Unies pour le Commerce et le Développement) a fost creata în 1964 în scopul promovarii integrarii tarilor în curs de dezvoltare în cadrul economiei mondiale, într-o maniera propice dezvoltarii acestora. CNUCD îndeplineste trei functii principale:

7         forum deliberativ interguvernamental, urmarind crearea consensului cu ajutorul expertilor si al

   schimburilor de experienta;

8         furnizor de studii, analize de politici economice si colectii de date în sprijinul dezbaterilor la care

   participa reprezentanti ai guvernelor si experti;

9         furnizor de asistenta tehnica personalizata tarilor în curs de dezvoltare.

CNUCD are 192 de membri. Conferintele Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare au loc o data la patru ani. Între conferinte, activitatea organizatiei este condusa de Consiliul pentru Comert si Dezvoltare alcatuit din reprezentanti ai guvernelor statelor membre, care se reuneste odata pe an în reuniune ordinara si de maximum trei ori pentru reglarea unor probleme cu caracter administrativ-institutional.

Consiliul are trei comisii de specialitate:

1          Comisia pentru comertul cu bunuri materiale si servicii si pentru produse de baza;

2          Comisia pentru investitii, tehnologie si chestiuni financiare conexe;

3          Comisia pentru întreprinderi, facilitarea afacerilor si dezvoltare.



Fiecare comisie poate convoca pâna la 10 reuniuni de experti anual pentru a dezbate teme specifice ariei sale de responsabilitate.

Secretariatul CNUCD are sediul tot în Geneva, are un efectiv de 400 de persoane si un buget anual de circa 50 milioane Euro. Pe lânga activitatea organismelor CNUCD, secretariatul serveste si activitatea Comisiei pentru stiinta si tehnologie în favoarea dezvoltarii, care este un organism al Comitetului Economic si Social al ONU (ECOSOC).

Principalele activitati desfasurate de catre CNUCD sunt structurate dupa cum urmeaza:

1            În domeniul comertului si produselor de baza;

2         încurajarea diversificarii productiei si dezvoltarii structurilor comerciale;

3         întarirea politicilor privind concurenta si consumatorii (între altele actualizeaza regulat un model de lege privind concurenta);

4         dezvoltarea "diplomatiei comerciale", a capacitatii tarilor de a participa la negocierile comerciale;

5         sistemul TRAINS de analiza a masurilor comerciale si furnizare de informatii;

6         evaluarea impactului comertului asupra mediului si sprijinirea tarilor în curs de dezvoltare de a

   participa în mod avantajos la negocierile în aceasta privinta.

1         În domeniile investitiilor, tehnologiei si dezvoltarii întreprinderilor:

asistarea tarilor în curs de dezvoltare în realizarea de aranjamente privind investitiile si  tehnologia;

examinarea politicilor cu privire la investitii;

realizeaza ghiduri privind investitiile pentru tarile cel mai putin dezvoltate;

examineaza politicile privind promovarea stiintei si tehnologiei pentru dezvoltare;

desfasoara programul Empretec de promovare a spiritului întreprinzator si a dezvoltarii;

    întreprinderilor mici si mijlocii (în circa 27 tari).

1          În domeniile politicii macroeconomice si finantarii datoriei publice si dezvoltarii:

studii si examinari ale politicilor nationale;

acordarea de sprijin si asistenta tehnica tarilor în curs de dezvoltare;

dezvoltarea unei aplicatii informatice pentru managementul datoriei publice (denumita

    DMFAS si utilizata în peste 62 de tari).

1         În domeniile transportului, vamii si informaticii:

dezvoltarea aplicatiei informatice ASYCUDA pentru vama ;

dezvoltarea aplicatiei informatice ACIS pentru urmarirea încarcaturilor de marfuri pe parcursul transportului;

aplicarea initiativei e-Tourism;

dezvoltarea unei retele de puncte de comert denumita Global Trade Point Network (GTPNet) cu 150 de centre care furnizeaza informatii si servicii pentru comert si sprijina dezvoltarea practicilor "e-business".

2         În domeniul dezvoltarii:

analizeaza problemele tarilor cele mai vulnerabile (cu cel mai scazut nivel de dezvoltare, insulare sau izolate), în scopul identificarii cailor de reducere a saraciei si coordonarii asistentei externe.

 

B.   Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International

 

Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International (United Nations Commission on International Trade Law - UNCITRAL în engleza si  CNUDCI în franceza) a fost creata în 1966 ca un instrument prin care ONU sa joace un rol mai activ în îndepartarea din calea fluxurilor comerciale internationale a obstacolelor datorate diferentelor dintre legislatiile nationale. UNCITRAL este constituita din 60 de membri desemnati de Adunarea generala pentru mandate de câte 6 ani, astfel încât din trei în trei ani sa se reînnoiasca jumatate din numarul membrilor. Sunt reprezentate toate regiunile globului si toate categoriile de tari.

UNCITRAL actioneaza, potrivit mandatului sau, pentru unificarea progresiva a legislatiilor nationale privind comertul international. Activitatea desfasurata de catre UNCITRAL este consacrata fie prin conventii încheiate între state în cadrul sistemului Natiunilor Unite, fie prin adoptarea de "recomandari", ori "modele de legi" care devin un element important de referinta în reglementarea relatiilor comerciale dintre state sau entitati private.

Cele mai importante domenii asupra carora s-a concentrat pâna în prezent munca UNCITRAL sunt urmatoarele:

1         Arbitrajul comercial international si concilierea;

2         Vânzarea internationala de marfuri;

3         Insolvabilitatea;

4         Platile internationale;

5         Transportul international de marfuri;

6         Comertul electronic:

7         Achizitii (publice) si dezvoltarea infrastructurii;

8         Daune-interese specificate si sanctiuni penale.

D. Pe lânga acestea trebuie sa mai notam Organizatia Internationala a Muncii, care promoveaza ocuparea si îmbunatatirea relatiilor de munca, si Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, care grupeaza numai circa 30 de state dar care este foarte influenta, întrucât, prin statisticile si studiile pe care le realizeaza, actioneaza ca un "consilier" pe probleme economice si sociale pentru guvernele tarilor membre  în domenii ca macroeconomia, comertul, educatia, administratia publica, dezvoltarea, stiinta si inovarea. Mai exista si  un numar de mari confederatii sindicale  cu activitate influenta au la nivel mondial.

6.3. Politici la nivel european

  

La nivelul Uniunii Europene cadrul institutional deosebit de complex al promovarii de politici publice cu privire la comert, care este, are în centrul sau Comisia Europeana si Consiliul de Ministri. Acestea din urma initiaza politici dar adoptarea lor se face însa de catre Consiliu, pe baza textelor propuse de catre Comisie. Un rol important în definirea politicilor europene are dialogul social cu patronatul si sindicatele din comert.

Cele mai reprezentative organizatii sunt EUROCOMMERCE pentru patronat si UNI-Europa Commerce pentru sindicat. Având în vedere caracterul mai omogen si coordonat al sistemului institutional european, precum si implicatiile politicilor europene pentru   tara noastra ca tânara membra a Uniunii Europene, vom insista asupra continutului politicilor europene cu privire la comert. 

Comertul constituie o arie de preocupare permanenta pentru responsabilii politicii fata de întreprinderi promovate de catre Comisia Europeana*, avându-se în vedere ca acest sector este esential pentru buna functionare a Pietei Unice. Politica fata de comert are ca punct de pornire impactul major pe care îl are eficienta întreprinderilor din comert asupra vietii de zi cu zi a cetatenilor europeni în ce priveste:

1         punerea la dispozitia acestora a unei largi varietati de marfuri la preturi care sa satisfaca cerintele tuturor categoriilor sociale;

2         aducerea unor contributii la calitatea vietii în comunitati locale unde magazinele si centrele comerciale constituie punctul nodal pentru o parte importanta a activitatii umane;

3         mentinerea unor standarde de mediu, etice si sociale ridicate în legatura cu produsele si serviciile pe care le comercializeaza.

Principalele documente oficiale ce marcheaza traseul politicii Uniunii Europene fata de comert sunt, în ordine cronologica, urmatoarele:

1991:

Catre o piata unica în domeniul distributiei - Comertul interior în cadrul Comunitatii, sectorul comercial si completarea pietei interne, comunicare a Comisiei Europene, publicata la data de 11.03.1991 sub numarul 41 (COM(1991) 41 final)

1996:

Cartea Verde privind comertul, comunicare a Comisiei Europene, publicata la data de 20.11.1996 sub numarul 530 (COM(1996) 530 final)

1999:

Cartea Alba privind comertul, comunicare a Comisiei Europene catre Consiliu, Parlamentul european, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor, publicata la data de 27.01.1999 sub numarul 6 (COM(1999) 6 final)

Primul dintre cele trei documente este consacrat, în principal, identificarii si înlaturarii barierelor legate de comert în calea liberei circulatii a marfurilor si serviciilor în cadrul Comunitatii Europene. Un accent deosebit a fost pus pe facilitarea schimburilor de servicii de distributie între tarile membre. Problematica specifica comertului identificata cu acel prilej a avut, în special, meritul de a fi adus comertul în planul preocuparilor politicilor economice comunitare.

Cel de-al doilea document este cel mai cuprinzator si mai strategic dintre cele trei. Cartea Verde si-a propus ca obiectiv sa alimenteze cu material informativ reflectia factorilor de decizie politica si a partenerilor acestora reprezentând mediile de afaceri, consumatorii si alte compartimente ale societatii civile cu privire la importanta comertului în economie si la provocarile cu care se confrunta acest sector la începutul mileniului trei. În acelasi timp, Cartea Verde supune dezbaterii publice optiuni fundamentale privind distributia responsabilitatii politicii fata de comert între nivelul national si cel comunitar, aplicarea politicilor privind concurenta la concentrarile si formele de cooperare orizontala ce au loc în comert, încurajarea si sprijinirea întreprinderilor de comert de a adopta noi tehnologii.

Adoptata trei ani mai târziu, Cartea Alba privind comertul este un document de orientare, programatic. Luând în considerare ansamblul reactiilor prilejuite de publicarea Cartii Verzi precum si evolutiile ulterioare, Cartea Alba evidentiaza problemele asupra carora s-a convenit ca trebuie sa faca obiectul politicilor publice la nivel comunitar si adopta un plan de actiune detaliat.

Recunoscând rolul economic si social sensibil al comertului în asigurarea bunastarii cetatenilor, politica comunitara care vizeaza comertul în mod direct urmareste sa raspunda unor amenintari legate de periclitarea întreprinderilor mai mici, a comertului independent si de proximitate, ca urmare a accelerarii fenomenelor de concentrare si internationalizare. Aceasta stare de lucruri naste preocupari serioase si îndeamna la reflectie asupra felului în care structurile comerciale actuale vor raspunde cerintelor viitoare. În viitorul nu prea îndepartat evolutiile din comert se vor resimti în toate compartimentele vietii economice si sociale, de la nivelul unei mici comunitati locale pâna la ansamblul pietei unice europene.

Pentru responsabilii europeni, comertul este, dincolo de rolul sau economic si social general, un factor de coeziune sociala si o pârghie pentru realizarea efectiva a unitatii (unicitatii) Pietei Interne a Uniunii Europene. Totodata, politica comunitara este nuantata în raport cu tendintele majore ce se manifesta în comert, pe plan european si mondial:

1         Concentrarea este considerata ca un element de progres atâta timp cât serveste interesului fundamental al consumatorilor de a dobândi bunurile si serviciile necesare la preturi mai scazute. Totusi, exista preocuparea ca echilibrul calitate - pret sa nu se realizeze la un nivel prea scazut, limitând posibilitatile consumatorilor de a alege, sau posibilitatile producatorilor industriali de a concura în conditii echitabile. Aceasta posibila evolutie nefavorabila este privita ca un pericol real a carui evitare presupune comunicare si colaborare între diferitele grupuri de interese;

2          În mod corespunzator, politica comunitara este favorabila comertului independent organizat, chiar daca asemenea forme de cooperare dintre întreprinderi sunt susceptibile a fi considerate încalcari ale principiilor generale ale concurentei, întrucât ele reprezinta o cale de supravietuire a comertului independent; prin organizarea întreprinderilor mai mici se considera ca se întareste rivalitatea pe piata si se prezerva posibilitati mai mari de alegere la dispozitia consumatorilor. Mai mult chiar decât a tolera existenta unor întelegeri între întreprinderile de comert independente, politica comunitara recomanda chiar încurajarea unor forme de cooperare, în special pe linia dezvoltarii resurselor umane prin învatare permanenta si pe linia adoptarii noilor tehnologii;

3         În ce priveste internationalizarea comertului, politica comunitara distinge doua planuri diferite: unul, legat de internationalizarea întreprinderilor de comert în interiorul pietei unice, ca element de întarire a integrarii, plan în care se plaseaza si politica fata de comertul din tarile candidate,  cel de-al doilea referitor la concurenta cu întreprinderi din afara Uniunii Europene. În acest al doilea plan, se asteapta ca succesul întreprinderilor de comert europene sa constituie o pârghie importanta a cresterii competitivitatii economiei Uniunii Europene, în ansamblu, pe plan global;

4         Promovarea societatii informationale în Uniunea Europeana rezerva un loc important comertului electronic si altor dezvoltari informatice cu implicatii asupra comertului si distributiei fizice. Eforturi substantiale sunt, însa, considerate necesare pentru a evita posibilele efecte nedorite ale patrunderii noilor tehnologii. Asemenea efecte ar putea consta în reducerea sigurantei pietelor si tranzactiilor, dar pericolul esential este cel al adâncirii ireversibile a decalajelor de dezvoltare între comunitati umane identificate dupa diferite criterii sa grupuri sociale.

Pe baza identificarii principalelor probleme cu care se confrunta comertul în prezent, ca si pentru viitor, analiza fiind rafinata printr-o larga dezbatere publica*, Comisia Europeana a enuntat principalele prioritati ale politicilor comunitare cu privire la comert, în cadrul documentului intitulat Cartea Alba privind comertul. Acestea se grupeaza în jurul urmatoarelor axe:

Îmbunatatirea utilizarii instrumentelor pentru politici, în scopul sprijinirii comertului

Pentru a initia masuri de politici adaptate nevoilor comertului este necesara, în primul rând, o cunoastere aprofundata a sectorului. O reflectare cât mai fidela a situatiei existente ar trebui sa fie suficient de detaliata, sa recurga la indicatori si categorii specifice comertului, si sa permita identificarea timpurie a fenomenelor "de cotitura" pentru  a da ocazia unor actiuni de întâmpinare a acestora.

Principalele masuri cuprinse în planul de actiune, alaturi de o larga campanie de informare publica menita sa anime cercurile profesionale si responsabilii de politici din statele membre, au în vedere: perfectionarea, în mod progresiv, a metodologiei statistice utilizate pentru comert; dezvoltarea dialogului între principalele parti interesate din Uniunea Europeana; continuarea demersurilor de armonizare a reglementarilor si practicilor privind activitatea agentilor de comert.

Ameliorarea cadrului administrativ, legal si financiar

Complexitatea excesiva a cadrului administrativ, legal si financiar constituie un factor anticompetitiv, în multe feluri: este o bariera la intrarea pe piata a unor noi întreprinderi; mareste costurile întreprinderilor ce se supun regulilor în cauza comparativ cu rivalii straini care dispun, eventual, de un cadru mai putin apasator; actioneaza în detrimentul întreprinderilor mici si mijlocii, întrucât acestea suporta mai greu povara administrativa comparativ cu întreprinderile mari.

În politicile Uniunii Europene, îmbunatatirea mediului de afaceri constituie o tema centrala care acopera o problematica si interese mult mai vaste decât cele specifice întreprinderilor din comert. Totusi, aplicarea principiilor generale ale politicii comunitare întreprinderilor de comert trebuie adaptata particularitatilor sectorului. Este cu atât mai bine daca particularitatile în cauza sunt luate în considerare înca din faza fundamentarii unor decizii/reglementari. Prioritatile Comisiei Europene cuprind: adaptarea la cerintele comertului a masurilor ce se consimt de catre autoritatile nationale în lumina raportului Grupului de lucru pentru simplificarea mediului întreprinderilor (BEST); crearea unor conditii mai favorabile de acces la surse de finantare pentru întreprinderile recent înfiintate, pentru cele inovatoare si pentru întreprinderile mici si mijlocii din comert; intensificarea dialogului între reprezentantii întreprinderilor de comert si cei ai organizatiilor de consumatori si celor sindicale; încurajarea europenizarii si internationalizarii întreprinderilor de comert.

  Întarirea competitivitatii si dezvoltarea spiritului întreprinzator

Masurile vizând întarirea competitivitatii comertului european si dezvoltarea spiritului întreprinzator constituie axa centrala a politicii Uniunii Europene fata de comert. De altfel, întreaga constructie a politicii în domeniu se sprijina pe ideea ca asigurarea pe termen lung a contributiei comertului la bunastarea cetatenilor Uniunii Europene si la prosperitatea economiei este posibila numai prin cresterea competitivitatii întreprinderilor de comert. Responsabilii europeni au în vedere faptul ca valorificarea cât mai deplina de catre întreprinderile de comert - în beneficiul cetatenilor - a oportunitatilor pe care le ofera progresul tehnologic, Piata Unica Europeana si globalizarea, precum si înlaturarea sau atenuarea unora dintre amenintari, presupun interventii ale autoritatilor publice.

În cele ce urmeaza se prezinta domeniile considerate prioritare:

1         Dezvoltarea comertului electronic în special în legatura cu întreprinderile mai mici. Acesta poate contribui hotarâtor la întarirea competitivitatii întreprinderilor si la consolidarea relatiilor între producatori, comert si consumatori, permite întreprinderilor sa-si grupeze cumpararile întarindu-si puterea de negociere în raport cu furnizorii si sa patrunda, cu costuri scazute, pe piete geografic îndepartate. Totodata, comertul electronic si Internetul permit accesul lesnicios al întreprinderilor la informatii, îmbunatatirea logisticii, dezvoltarea cooperarii în activitati de cercetare-dezvoltare.




2         Dezvoltarea comertului independent asociat si a cooperarii între micile întreprinderi de comert. Responsabilii politicilor comunitare sunt constienti ca legislatia concurentei poate fi perfectionata pentru a da câmp cât mai larg de manifestare a mecanismelor pietei si de afirmare a celor mai eficiente solutii în satisfacerea la un nivel înalt a trebuintelor cetatenilor. Un exemplu foarte bun îl constituie însasi cooperarea între întreprinderile mici si mijlocii care, în ciuda aparentei eludari a regulilor concurentei, constituie mijlocul cel mai potrivit de salvgardare a unei concurente sanatoase si de servire a consumatorului european. De aceea, politica Comisiei Europene este de a excepta asocierile comerciantilor independenti de la aplicarea regulilor concurentei.

3         Promovarea unor forme de instruire si actualizare a cunostintelor adaptate nevoilor întreprinderilor mai mici din comert. La decalajul de calificare existent în strategie, politica vânzarilor, management se adauga o noua ramânere în urma în privinta cunostintelor pe care le presupune utilizarea noilor tehnologii si metode de lucru informatizate în contabilitate, finante, vânzari, utilizarea bazelor de date si lucrul în retea etc. În lipsa acestor cunostinte, întreprinderile mici si mijlocii risca sa fie împinse în afara pietei.

4         Sprijinirea comertului în zone rurale si urbane defavorizate Comertul de vecinatate este o activitate importanta prin rolul sau de aprovizionare a populatiei, precum si prin contributia la calitatea vietii locale, crearea si mentinerea legaturilor între oameni în cadrul comunitatii, prevenirea exodului populatiei si favorizarea dezvoltarii unor activitati noi, de diversificare.

5         Întarirea interactiunii între comert si turism. În zonele turistice, magazinele si prestatiile turistice profita unele pe seama celorlalte. Promovarea unei legaturi mai strânse între comert si turism ca factor de mobilizare a sinergiilor în cadrul programelor de dezvoltare locala constituie, prin urmare, o tinta importanta a politicilor Uniunii Europene fata de comert.       

6         Clarificarea rolului comertului în contextul politicii de mediu Responsabilii europeni apreciaza ca întreprinderile de comert trebuie sa-si asume o parte echitabila din responsabilitatea gestionarii fluxului de deseuri. Responsabilitatea care revine comertului se determina, de la caz la caz, tinându-se seama si de caracteristicile si pozitia întreprinderii comerciale în lantul de distributie. Colectarea, valorificarea si eliminarea deseurilor ca actiuni coordonate si comune ale producatorilor ti comercianilor si respectiv, întreprinderilor specializate în reciclare si municipalitati trebie promovate  se vor promovate, complementar si cu actiunile voluntare. Responsabilii politicilor europene sunt, însa, constienti ca, daca întreprinderile mari au gasit resursele si disponibilitatea de a studia aceste aspecte si de a aplica unele solutii, pentru întreprinderile mici si mijlocii sunt necesare eforturi publice pentru a le stimula si sprijini sa participe la realizarea politicilor de mediu.

      Încurajarea europenizarii si internationalizarii

Politicile Uniunii Europene cu privire la comert retin ca prioritati doua dintre problemele legate de europenizarea si internationalizarea comertului:

1         Încurajarea si facilitarea implantarii activitatii firmelor de distributie europene în alte regiuni ale globului. Competitivitatea economiei europene pe plan mondial este sustinuta de exporturi si investitii în alte regiuni ale lumii. Din acest punct de vedere, implantarea în strainatate a firmelor de distributie europene are o dubla functie: (1) serveste firmelor respective, care, prin aceasta, exploateaza pe scara mai larga tehnologiile comerciale care le-au impus pe piata europeana si (2) creeaza un fascicul de legaturi si relatii care favorizeaza patrunderea pe pietele straine a produselor fabricantilor europeni. Pe de alta parte, internationalizarea firmelor de comert creeaza posibilitatea de diversificare a ofertei de marfuri pe Piata Unica, prin marfurile importate din alte zone ale globului ,în care ele îsi desfasoara activitatea. Desigur, produsele importate sporesc presiunea concurentiala asupra producatorilor europeni, dar Comisia Europeana acorda prioritate intereselor consumatorilor. "Avantajele liberalizarii importurilor trebuie comparate cu argumentele în favoarea restrictionarii acestora. Activitatea de import si cumparari a întreprinderilor europene de comert largeste oferta de bunuri materiale si servicii atât sub aspectul calitatii cât si sub aspectul preturilor. Restrictiile fata de comert, chiar daca uneori sunt necesare, reduc aceste avantaje".

2        Asigurarea coeziunii privind comertul la nivelul Pietei Unice europene, în conditiile largirii acesteia odata prin aderarea celor mai recente state candidate. În conditiile largirii Uniunii Europene se manifesta un decalaj între formele de organizare si desfasurare a comertului în statele deja membre si cele din statele care adera la Uniune. Responsabilii politicilor europene au în vedere o serie de probleme - comune tarilor candidate - carora trebuie sa li se gaseasca solutii pentru a mentine la un nivel acceptabil coeziunea comertului pe teritoriul Uniunii Europene largite, între care se numara: necesitatea modernizarii sistemelor de gestiune si a logisticii; îmbunatatirea situatiei financiare a firmelor din comert (perfectionarea structurilor financiare); neacceptarea formelor de cooperare între întreprinderi de profil; slaba dezvoltare a structurilor intermediare ce implica reprezentanti ai întreprinderilor de comert si care ar putea constitui o pârghie pentru promovarea de instrumente de modernizare cu caracter colectiv; recunoasterea insuficienta a rolului comertului de catre autoritatile locale; slaba utilizare a mijloacelor financiare de ajutor pentru modernizarea sectorului. Pentru a ataca cu succes problemele mai sus enuntate, este necesar sa se realizeze transpunerea acquis-ului comunitar, identificarea problemelor care exista si elaborarea unor programe de perfectionare si modernizare adaptate atât conditiilor locale cât si celor care prevaleaza în Uniunea Europeana, cresterea participarii întreprinderilor de comert si a organizatiilor de reprezentare si sprijin pentru acestea la programele comunitare. 

Trebuie facuta precizarea ca politicile comunitare se aplica pe baza principiului subsidiaritatii, ceea ce conduce la distribuirea responsabilitatilor între nivelurile comunitar, national, regional si local. În acest fel, solutiile unora dintre problemele ce stau în fata politicii fata de comert cad în sarcina autoritatilor nationale, regionale sau locale chiar daca problemele sunt comune si afecteaza politica de ansamblu a comunitatii. Din punctul de vedere al responsabililor comunitari, este necesara utilizarea cât mai eficace a mecanismelor de consultare si armonizare. De altfel, Comisia Europeana apreciaza ca rolul ei consta, în principal, în urmatoarele:

1         Sa faca astfel încât sectorul comertului, meritele si atuurile acestuia în plan economic si social, sa fie mai bine cunoscute;

2         Sa contribuie la o mai buna concertare între partile interesate si în special între organizatiile profesionale si autoritatile nationale si locale;

3         Sa asigure identificarea si difuzarea celor mai bune practici, respectiv cele care asigura cele mai bune rezultate în ce priveste competitivitatea si ocuparea.

Setul de masuri si instrumente propus de "Cartea Alba" reprezinta ilustrarea unei constientizarii la nivelul institutiilor publice ale Uniunii Europene a necesitatii unei strategii pentru sectorul comert, chiar daca aceasta se produce relativ târziu. Întârzierea este recunoscuta de responsabilii europeni si pusa pe seama diversitatii si fragmentarii sectorului, absentei unor informatii statistice relevante si sistematice, dificultatilor de a organiza dialogul cu reprezentantii profesiei. Tocmai de aceea în cadrul strategiei accentul este pus pe îmbunatatirea informarii si întarirea comunicarii între partile interesate.

Între politicile promovate, în prezent,  de catre institutiile Uniunii Europene, se evidentiaza o serie de teme ce prezinta un interes major pentru comert.

Una dintre acestea se refera la modul cum sunt tratate diferitele evolutii pe care le cunoaste comertul si distributia de catre politica concurentei. Asa cum s-a aratat în mai multe rânduri în cuprinsul lucrarii de fata, doua aspecte retin atentia în mod special:

1         sunt privite favorabil formele de cooperare între comerciantii independenti si se cauta solutii de acomodare a acestora cu cadrul legal al protectiei concurentei;

2         se promoveaza eliminarea reglementarilor aplicabile comertului existente la nivel local, regional sau national, sau uniformizarea acestora, pentru a înlatura barierele din calea întreprinderilor care doresc sa-si extinda activitatile pe teritoriile altor state membre ale Uniunii Europene.

Desi optiunile politice par sa fie ferm formulate, solutionarea propriu-zisa a problemelor implicate este înca departe de a se fi încheiat.

O alta tema importanta este legata de infrastructurile calitatii. În aceasta privinta, exista cerinta ca întreprinderile de comert sa contribuie la aplicarea "Noii abordari" si "Abordarii globale". Potrivit acestor politici, reglementarile tehnice sunt înlocuite, când acest lucru este posibil, cu "cerinte esentiale" vizând asigurarea vietii si sanatatii consumatorilor si protectia mediului; astfel producatorul are deplina libertate de a alege modul concret prin care sa satisfaca respectivele "cerinte esentiale". Se înlatura, astfel,  barierile tehnice din calea circulatiei marfurilor între statele membre ale Uniunii Europene, realizîndu-se unui nivel de exigenta mai  uniform în evaluarea conformitatii produselor. Producatorii si distribuitorii trebuie sa conlucreze pentru a împiedica patrunderea pe piata de produse ce nu îndeplinesc cerintele esentiale.

În domeniul sigurantei alimentelor exista un set de politici distinct centrat pe asigurarea unor conditii extrem de exigente pe întregul circuit al acestor produse "din ferma, pâna pe masa" consumatorului. S-a creat Autoritatea Europeana pentru Securitatea Alimentelor, si odata cu ea si obligatia statelor membre de a controla respectarea regulilor de igiena de catre toti actorii ce intervin în circuitul alimentelor, precum si obligatia Comisiei Europene de a testa capacitatea si capabilitatile statelor membre de a asigura controlul securitatii alimentelor. Este evident ca o parte importanta a responsabilitatii pentru asigurarea sigurantei alimentelor revine distribuitorilor.

Politica fata de Organismele Modificate Genetic face azi obiectul unor dezbateri animate, nu doar în Uniunea Europeana ci si în întreaga lume. În aceasta privinta, cetatenii Uniunii Europene se pronunta pentru o conduita mai prudenta decât cea adoptata pe continentul nord-american. Facându-se ecoul nelinistii populatiei, întâi Carrefour, apoi si alte grupuri renumite din comert, au ales sa nu comercializeze produse continând organisme modificate genetic. Este important sa se asigure dreptul consumatorului de a alege, ceea ce ar presupune o separare clara între produsele care contin organisme modificate genetic si cele care nu contin asemenea organisme, si o buna cunoastere a consecintelor pe termen scurt, mediu si lung ale cultivari si consumului unor asemenea organisme. Daca în legatura cu riscul consumului sau cultivarii, se pare ca oamenii de stiinta nu detin un raspuns satisfacator, în ce priveste separarea produselor se promoveaza o tehnologie foarte minutioasa de etichetare a produselor si asigurare a "trasabilitatii". Costurile necesare pentru punerea în aplicare a sistemului preconizat, revin, într-o proportie însemnata si comertului 

În fine, un alt domeniu de politici care are implicatii importante asupra comertului este cel care raspunde problemelor consumatorului. Pe lânga preocuparile legate de calitatea produselor, securitatea alimentelor si organismele modificate genetic, preocupari deja mentionate, politica fata de consumator mai are în vedere o varietate larga de probleme între care mentionam, cu titlu de exemplu, aspectele care contribuie la efectuarea în siguranta a cumparaturilor:

1         promovarea practicilor loiale în afaceri;

2         combaterea publicitatii înselatoare si a publicitatii comparative;

3         instituirea de norme privind afisarea preturilor produselor;

4         interzicerea prevederilor contractuale neloiale;

5         reglementarea garantiilor ce se acorda la vânzarea produselor

6         reglementarea vânzarii la distanta, vânzarii în afara magazinului etc.

Inventarul politicilor cu implicatii asupra comertului ar mai putea include demersurile ce se fac pentru reglementarea la nivel european a contractelor, pentru adoptarea unor norme uniforme privind regimul platilor întârziate, sau pentru instituirea societatii comerciale europene.

Asa cum s-a putut vedea în cuprinsul prezentei lucrari, comertul interfereaza cu toate celelalte activitati umane, într-o asemenea masura, încât este evident ca asupra comertului se propaga efectele tuturor evolutiilor din sferele economico-sociale. Reciproca este, de asemenea, valabila. Afirmarea cu insistenta a acestor interdependente este pe deplin justificata în contextul promovarii diferitelor politici publice si reglementari, cu atât mai mult cu cât comertul nu se bucura înca de o vizibilitate pe masura rolului sau economic si social.

6.4. Politici publice la nivel national cu privire la comert

La nivel national cadrul institutional al politicilor publice privind comertul este destul de fragmentat. În România, structurile administratiei publice cu atributii legate strict de comert si-au redus sever efectivele si nivelul de reprezentare, regasindu-se, la nivel national, organizate ca o directie în cadrul Agentiei Nationale pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie. 

În domeniul comertului exterior exista Departamentul Comertului Exterior în subordinea Ministerului Economiei si Comertului si Centrul Român pentru Promovarea Comertului - CRPC, care gazduieste si Trade Point Bucuresti (componenta a retelei Trade Point initiata de UNCTAD).

În 2004 a fost creat Consiliul d eexport (reunind reprezentanti ai mai multor ministere si alte structuri ale administratiei publice si structuri asociative reprezentative la nivel national sau la nivel sectorial ori profesional), care a promovat o Strategie Nationala de Export (SNE) pentru perioada 2005-2009,  adoptata prin hotarâre de guvern în decembrie 2005. Aceasta strategie cuprinde prevederi, inclusiv de natura institutionala si financiara, care pot fi favorabile sectorului comertului din România - în masura în care acesta este implicat în export -, dar care nu îi sunt adresate în mod direct.

În ce priveste structurile societatii civile sistemul Camerelor de Comert si Industrie este singurul cu impact semnificativ. Formal exista un numar de organizatii patronale sau profesionale reprezentând întreprinderile de comert, inclusiv o asociatie recent înfiintata a marilor distribuitori, dar activitatea tuturor acestora este lipsita de orice vizibilitate. Mai promitatoare este miscarea sindicala a lucratorilor din comert, reprezentata de Federatia Sindicatelor Libere din Comert (FSLC) care face eforturi sa renasca  în special în relatie cu activitatea întreprinderilor multinationale din marea distributie.

Politicile publice privind comertul promovate în România reies din doua documente principale: Planul National de Dezvoltare (PND) si Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata.

În Planul national de dezvoltare, despre comert se vorbeste la capitolul "Dezvoltarea sectorului productiv si a serviciilor conexe". Din nefericire, în textul de prezentare a prioritatilor PND nu exista nici un cuvânt care sa reflecte interesul pentru dezvoltarea comertului. Obiectivele si masurile preconizate nu corespund în mod direct cu cele fixate la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, amalgamarea unor elemente diferite ca natura si formularile când excesiv de precise când excesiv de generale, dezvaluie absenta unei conceptii strategice propriu-zise în legatura cu comertul.

 Reglementarea cadrului general de comercializare a bunurilor si serviciilor s-a facut în anul 2000 prin Ordonanta Guvernului nr. 99, a carei aplicare a fost ulterior suspendata pâna la aprobarea ei prin Legea 650 din 7 dec. 2002. Normele de aplicare au fost aprobate cu Hotarârea Guvernului nr. 333/2003.

Prevederile ordonantei au în vedere, potrivit articolului 2 din ordonanta, realizarea urmatoarelor obiective:

a)      stimularea dezvoltarii activitatii de comercializare a produselor si serviciilor de piata;

b)      încurajarea liberei initiative, asigurarea concurentei loiale si a liberei circulatii a produselor si serviciilor de piata;

c)      informarea corecta si protejarea intereselor consumatorilor, precum si posibilitatea asigurarii produselor si serviciilor de piata în zonele de vecinatate ale acestora (informarea corecta si protejarea intereselor economice ale consumatorilor, precum si posibilitatea aprovizionarii acestora din zonele de vecinatate);

d)      modernizarea si dezvoltarea formelor de distributie;

e)      promovarea diverselor tipuri de retele de distributie si forme de vânzare (echilibrului dintre diverse tipuri de retele de distributie si diferite forme de vânzare);

f)       stimularea dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii cu activitate de comercializare a produselor si serviciilor de piata;

g)      sustinerea si ocrotirea activitatii  comerciale si de prestari de servicii de piata în zonele defavorizate.

Sunt reglementate urmatoarele aspecte:

Ű   Cerinte si criterii necesare desfasurarii activitatii comerciale

Ű   Orarele de functionare

Ű   Obligatiile si raspunderile autoritatilor administratiei publice centrale si locale

Ű   Practici comerciale:

Ű   Vânzarile cu pret redus: Vânzarile de lichidare; Vânzarile de soldare;   Vânzarile prin magazin sau prin depozit de fabrica; Vânzarile promotionale; Reguli comune privind anunturile publicitare de reducere de preturi;   Vânzarile la distanta; Vânzarile directe; Vânzarile piramidale/etajate; Vânzarile în afara spatiilor comerciale; Loteriile publicitare; Vânzarile cu prime; Vânzarile conditionate; Vânzarile fortate; Refuzul de a vinde;

Ű   Reguli generale de comercializare a produselor si serviciilor: Reguli privind etichetarea si ambalarea; Obligatia indicarii preturilor; Reguli privind indicarea cantitatii; Clauze abuzive.

Chiar daca în procesul de integrare comertul, în sine, nu reprezinta tema distincta, el resimte, într-o masura mai mica sau mai mare, în mod direct sau indirect, efectele tuturor masurilor ce se iau pentru aderarea la Uniunea Europeana. Masurile puate pentru aderare, în scopul transpunerii acquis-ului comunitar, sunt grupate în 30 de tematici, fiecare dintre acestea reprezentând un capitol de negociere. Capitolele cu relevanta speciala pentru comert sunt: libera circulatie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii, legislatia întreprinderii, politica concurentei, întreprinderi mici si mijlocii, stiinta si cercetare, telecomunicatii si informatica, politici regionale si coordonarea instrumentelor structurale, mediu, protectia consumatorilor si a sanatatii. Este utila detalierea problemelor principale ce se ridica în aceste domenii cu impact semnificativ asupra întreprinderilor din comertdin România.



a.       Libera circulatie a bunurilor

 

Directivele si celelalte reglementari cuprinse în capitolul "libera circulatie a bunurilor" asigura, prin masuri orizontale si reglementari tehnice, înlaturarea barierelor netarifare din comertul între statele membre, concomitent cu edificarea unui climat de încredere bazat pe un nivel înalt de protectie a consumatorilor si mediului. În acest capitol este vizata adaptarea la cerintele Uniunii Europene a activitatii din urmatoarele domenii: standardizare; acreditare si infrastructuri pentru certificarea calitatii; metrologie; achizitii publice. Raportul Comisiei Europene cu privire la progresele României privind aderarea consemneaza înregistrarea progresele semnificative în adoptarea acquis-ului comunitar, în special în instituirea principiilor politicilor orizontale cunoscute sub denumirea de "New Approach" si "Global Approach". Autoritatile si institutiile de profil din România sunt obligate sa  preia reglementarilor tehnice europene, sa adopte standardele europene armonizate, sa instituie principiul recunoasterii mutuale si sa elimine din reglementarile nationale orice prevederi care ar putea contraveni, în domeniile pentru care nu exista standarde europene armonizate, articolelor 28-30 din Tratatul de la Roma cu modificarile ulterioare (articole ce interzic restrictiile cantitative între statele membre si orice masuri cu caracter echivalent).

O situatie critica sub raportul urgentei se înregistreaza în legatura cu slabiciunea organismelor de evaluare a conformitatii si laboratoarele care trebuie sa contribuie la aplicarea acquis-ului comunitar în domeniul sigurantei produselor alimentare. "Sunt necesare eforturi speciale pentru restructurarea sistemului de control al alimentelor, asigurându-se o coordonare corespunzatoare între institutiile implicate, eliminarea sistemului de aprobare a alimentelor înaintea punerii acestora pe piata si pregatirea atât a administratiei cât si a operatorilor din cadrul filierelor de produse alimentare sa aplice principiile ce stau la baza sistemului de securitate a alimentelor adoptat de Uniunea Europeana.". Acest citat din Raportul comisiei arata cât de complexa este, în fapt, aplicarea acquis-ului comunitar. Revine producatorilor industriali sarcina sa asigure conformitatea produselor lor cu cerintele tehnice ridicate ale pietei unice, dar comertul are, la rândul lui, o mare responsabilitate: de a asigura ca produsele pe care le tranzactioneaza îndeplinesc cerintele legale pentru a fi puse pe piata. Mai presus de orice, aceasta presupune ca în întreprinderile de comert sa se cunoasca legislatia în vigoare în domeniu si sa existe capacitatea necesara, în functie de obiectul de activitate, de a asigura respectarea normelor în cauza. Mai mult, problema admiterii pe piata numai a produselor ce îndeplinesc cerintele tehnice agreate pe plan european ridica si problema evaluarii conformitatii produselor de import. În acest domeniu, întreprinderile de comert au si ele o raspundere importanta alaturi de organismele de supraveghere si celelalte institutii componente ale infrastructurilor de asigurare a calitatii. Este clara necesitatea pentru întreprinderile de comert de a se pregati din timp pentru a face fata acestor exigente, pe de o parte, precum si raspunderea pe care ar trebui sa si-o asume administratia publica de a face astfel încât informatia sa parvina celor interesati, de a anima programe de instruire pentru personalul din comert si chiar de a suporta o parte din costurile pentru instruire ale întreprinderilor mai mici.

b.      Libertatea de a furniza servicii

 

Acest capitol al acquis-ului comunitar intereseaza comertul în special prin aspectele legate de practicarea celor patru forme de comert international cu servicii. Totusi, acestui aspect i se acorda relativ putina importanta în cadrul procesului de pregatire  pentru aderare comparativ cu chestiunile ce privesc în mod specific serviciile financiare (banci, asigurari, valori mobiliare).

In domeniul exercitarii de activitati pe cont propriu, Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice, reglementeaza în mod explicit dreptul cetatenilor români si al celor din Statele Membre ale Uniunii Europene, sau din Spatiul Economic European de a desfasura, în România, asemenea activitati în calitate de angajati proprii. În plus, s-a constituit un grup de lucru pentru eliminarea barierelor în exercitarea dreptului de stabilire si de libera practicare a serviciilor (angajament asumat de România prin documentul de pozitie). Se estimeaza ca prin activitatea acestui grup de lucru se va facilita practicarea de catre cetateni din alte state europene, în România, a profesiilor liberale, a activitatilor mestesugaresti si celor de comert. Întrucât barierele respective nu erau semnificative nici înainte, nu se poate astepta o crestere spectaculoasa a afluentei de persoane fizice si juridice straine în activitati pe cont propriu si, prin urmare, impactul asupra comertului, ca si asupra altor activitati autohtone, va fi limitat.

c.       Legislatia întreprinderii

 

Legislatia comunitara privind societatile comerciale cuprinde cinci domenii distincte: dreptul societatilor comerciale, contabilitatea societatilor comerciale, dreptul de proprietate intelectuala, dreptul de proprietate industriala si dreptul civil (raporturile de drept international).

În materia dreptului societatilor comerciale, prin transpunerea acquis-ului comunitar se are în vedere asigurarea unei reglementari uniforme a constituirii societatilor comerciale, a formalitatilor de publicitate la care acestea sunt supuse, a garantiilor care trebuie acordate asociatilor si tertilor în cazul modificarii capitalului social, sau al modificarii actului constitutiv prin fuziunea sau divizarea societatii, a garantiilor suplimentare fata de terti impuse societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic, a formalitatilor de publicitate pentru sucursalele unei societati comerciale. De asemenea, se urmareste transpunerea prevederilor Regulamentului 2137/85 privind cooperarea între societatile comerciale-persoane juridice având nationalitatea unor state membre diferite.

În ce priveste contabilitatea societatilor comerciale, acquis-ul comunitar în aceasta materie cuprinde trei directive care au ca obiectiv uniformizarea reglementarii în statele membre a urmatoarelor aspecte: conturile anuale  ale societatilor comerciale, întocmirea conturilor consolidate si auditul financiar. În general, se apreciaza ca legislatia societatilor comerciale si cea contabila corespund acquis-ului comunitar, masurile necesare în viitor fiind, în special, pe linia perfectionarii aplicarii normelor. Totodata, aplicarea reglementarilor contabile armonizate (Directiva a IV-a) se va extinde esalonat, pâna la sfârsitul anului 2005, la toate întreprinderile cu peste 50 de salariati. Întrucât pâna în prezent frecventele modificari ale legislatiei au constituit o povara si un element generator de incertitudine pentru întreprinderi, inclusiv pentru cele din comert, se spera ca pe viitor ritmul schimbarilor se va atenua conferind mai multa stabilitate si predictibilitate cadrului legal.

Daca în privinta dreptului de proprietate industriala se apreciaza ca România are deja un cadru legal si institutional matur, fiind de mai mult timp activa în toate organismele internationale de profil, în privinta drepturilor de proprietate intelectuala atât cadrul legal cât si cel institutional sunt de data mai recenta, înca incomplete si cu unele slabiciuni. Pirateria în domeniul drepturilor de autor este ridicata si se realizeaza atât pe canale de distributie ale comertului informal cât si prin întreprinderi înregistrate. Îngrijorata de acest fenomen Comisia Europeana insista si actioneaza pentru întarirea capacitatii de supraveghere a pietei si impunere a respectarii legalitatii, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) si prin  înfiintarea societatilor de gestiune colectiva ale autorilor si ale altor titulari de drepturi. Respectarea drepturilor de proprietate intelectuala si industriala constituie o provocare importanta si pentru întreprinderile de comert atât prin limitarea concurentei neloiale pe care o practica unele firme cât si prin evitarea sanctiunilor si tracasarilor la care ar putea fi supuse ca urmare a punerii involuntare în circulatie a unor produse fara a se conforma normelor legale în domeniu. 

Acquis-ul comunitar în aceasta materie cuprinde trei conventii: Conventia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenta jurisdictionala, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti straine,   Conventia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale si   Conventia de la Lugano din 16 septembrie 1988 privind competenta jurisdictionala, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti straine.

Legislatia româneasca este partial armonizata cu dispozitiile Conventiilor de la Bruxelles si Lugano.  Adoptarea acquis-ului în integralitatea sa nu este de asteptat sa aiba un impact semnificativ asupra întreprinderilor de comert, întrucât cele care desfasoara activitati susceptibile sa faca obiectul unor conflicte de legi (în dreptul international privat) au informatiile, cunostintele si, în general, capacitatea de a administra problematica respectiva. Totusi, având în vedere extinderea pe viitor a operatiunilor peste frontiera de stat, inclusiv prin comert electronic, alte forme de comert la distanta si prin cooperarea cu firme straine, ar fi binevenite unele actiuni menite sa asigure constientizarea, pe scara mai larga, a problematicii în rândul întreprinderilor de comert.

d.      Politica concurentei  

 

Politica concurentei interfereaza foarte puternic cu dezvoltarea sectorului distributiei. Ea vizeaza fenomene din comert cum sunt: fuziunile si achizitiile din sfera marii distributii, organizarea comertului independent, acordurile de franciza, practicarea anumitor forme de vânzare etc. Cu toate acestea, legislatia concurentei preocupa în mai mare masura întreprinderile de comert decât preocupa problematica comertului decidentii din sferele adoptarii si aplicarii legislatiei concurentei. Comertul nefiind considerat un sector sensibil, autoritatile europene înclina sa fie îngaduitoare cu întreprinderile de profil atunci când acestea intra în aranjamente suspecte de a limita concurenta pe piata.

Referitor la pregatirea României pentru aderare, se apreciaza ca legislatia cadru în vigoare corespunde, în linii generale acquis-ului comunitar. Chiar daca exista o lista lunga de reglementari mai detaliate ale Uniunii Europene  care asteapta sa fie transpuse pâna în momentul aderarii, prioritatile actuale vizeaza urmatoarele aspecte:

1         cresterea capacitatii Consiliului Concurentei de a asigura aplicarea legii, într-un mod pro-activ; se are în vedere anularea cerintelor excesive privind notificarea pentru a se degreva aparatul Consiliului Concurentei si a se concentra eforturile asupra cazurilor de natura sa distorsioneze grav pietele, inclusiv printr-o supraveghere mai atenta si initierea de investigatii prin autosesizare

2         completarea transpunerii acquis-ului comunitar în domeniul ajutorului de stat si adoptarea unei pozitii mai active si mai intransigente în aceasta chestiune de catre Consiliul Concurentei

3         instruirea intensiva a personalului ce asigura aplicarea legislatiei concurentei, constientizarea mai buna a autoritatilor care acorda ajutor de stat cu privire la prevederile legale în domeniu si obligatiile ce le revin si o mai buna informare publica despre cadrul legislativ si institutional orientata în special catre mediul întreprinderilor mici si mijlocii 

Pentru întreprinderile de comert, problema este de a dobândi cunostintele necesare întelegerii principiilor de  politica a concurentei, a se conforma acestora si a putea reactiona atunci când interesele le sunt afectate de un comportament abuziv al unor structuri dominante.

e.      Întreprinderi mici si mijlocii

 

Acquis-ul comunitar în domeniul întreprinderilor mici si mijlocii cuprinde prevederi care realizeaza o îmbunatatire a conditiilor întreprinderilor mici si mijlocii în contextul mai larg al politicilor fata de întreprinderi. O politica în favoarea dezvoltarii sectorului de întreprinderi mici si mijlocii este, în mod normal, favorabila majoritatii covârsitoare a întreprinderilor de comert, ele însele întreprinderi de foarte mici dimensiuni, în special daca politica este neutra cu privire la activitatile economiei nationale.

Se înscriu pe linia politicii Uniunii Europene fata de sectorul întreprinderilor mici si mijlocii:

1         instituirea obligatiei initiatorilor de a consulta organizatiile reprezentative ale mediului de afaceri asupra proiectelor de acte normative relevante pentru acesta din urma, înaintea promovarii lor pentru aprobare**

2         constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea si monitorizarea Planului de actiuni referitor la îmbunatatirea mediului de afaceri.

3         elaborarea si adoptarea Planului de actiuni pentru înlaturarea barierelor administrative din mediul de afaceri*. Planul cuprinde actiuni concrete în vederea reducerii birocratiei, îmbunatatirii comunicarii cu mediul de afaceri si atragerii asociatiilor profesionale si patronatelor în procesul de pregatire al reglementarilor cu impact asupra mediului de afaceri, facilitarii accesului investitorilor straini la informare, rezolvarii problemelor post-privatizare si dezvoltarii parteneriatului public-privat.

4         Elaborarea de catre Agentia pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie a unui Plan de Actiune privind eliminarea unor bariere cu care se confrunta întreprinderile mici si mijlocii

5         semnarea de catre Guvernul României a Cartei Europene a Întreprinderilor Mici, considerata ca un "soft-acquis",.

Politica pe termen scurt si mediu a Guvernului României are, în privinta dezvoltarii sectorului de întreprinderi mici si mijlocii, urmatoarele orientari prioritare:

1         îmbunatatirea mediului de afaceri, prin simplificarea cadrului legislativ si administrativ, precum si prin întarirea capacitatii de elaborare si aplicare de politici în domeniu;

2         sprijinirea cresterii competitivitatii întreprinderilor mici si mijlocii;

3         facilitarea accesului întreprinderilor mici si mijlocii pe pietele externe;

4         promovarea culturii antreprenoriale.

În ciuda bunelor intentii declarate în repetate rânduri si chiar a unor progrese efective, politica în domeniul întreprinderilor mici si mijlocii continua sa sufere de lipsa capacitatii de elaborare de politici atât la nivel central cât si la nivel regional si local, lipsa de coerenta în plan orizontal si vertical, lipsa de consecventa în timp. În ce priveste lipsa coordonarii între politici, un exemplu sugestiv este relatia între politica întreprinderilor mici si mijlocii si cea în domeniul comertului. Desi ambele sunt în sfera de competenta a aceleiasi autoritati si desi întreprinderile de comert sunt în majoritate covârsitoare întreprinderi mici, iar comertul reprezinta obiectul de activitate al celor mai multe dintre întreprinderile mici si mijlocii, nu se poate observa nici o initiativa care sa genereze o anumita sinergie între cele doua sectoare ale politicii guvernamentale. Ar fi un lucru pozitiv daca beneficiind de circumstantele favorabile ale atribuirii în competenta aceluiasi ministru, comertul ar deveni un sector mai bine vazut în corpul politicilor si programelor pentru întreprinderile mici si mijlocii, unde, pâna în prezent are o prezenta sporadica si marginala. Un program dedicat în mod specific întreprinderilor mici din comert, precum si adaptarea altor politici si programe favorabile acestor întreprinderi ar fi deplin justificata. Totodata, masuri menite sa grabeasca structurarea si eficientizarea sistemelor de distributie si sa stimuleze interesul negustorilor fata de produsele întreprinderilor mici si mijlocii din industrie ar constitui un vector de dinamizare a industriei si de îmbunatatire a performantelor de ansamblu ale economiei nationale.

Pe masura ce pregatirea pentru aderare avanseaza si, cu atât mai mult, dupa aceasta, întreprinderile din comert vor beneficia de politici tot mai consistente adresate întreprinderilor mici si mijlocii si în care o pondere tot mai importanta o vor avea masurile consacrate edificarii unei societati informationale bazate pe cunoastere. În acest cadru, programele de instruire, de transfer de cunostinte, de sprijinire a inovarii în afaceri si difuziei acesteia vor constitui nucleul politicilor de profil.

 

f.        Protectia consumatorilor si a sanatatii

 

Politica de protectie a consumatorilor pentru perioada 2005-2008 se fundamenteaza pe urmatoarele obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piata:

š            realizarea unui înalt nivel de protectie a consumatorilor; 

š            aplicarea efectiva a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor; 

š            întarirea activitatilor de informare, consiliere si educare a consumatorilor. 

Strategia, prin obiectivele si prioritatile sale, urmareste realizarea în România, a unei protectii a consumatorilor asemanatoare celei existente în statele membre ale Uniunii Europene (incluzând securitatea, interesele economice, informarea si educarea consumatorilor, precum si promovarea organizatiilor de consumatori pentru dezvoltarea unui rol activ în realizarea politicii de protectie a consumatorilor).

In cadrul strategiei pentru perioada 2005-2008, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) are în vedere dezvoltarea unei politici de protectie a consumatorilor sistematice, riguroase si bine organizate de prevenire, unei reactii rapide prin prezenta reprezentantilor sai pe întregul teritoriu al tarii si unei activitati eficiente, inclusiv de cooperare cu alte organisme competente ale statului, la nivel national si local. În plus, întarirea parteneriatului cu societatea civila, în general, si cu cercurile de afaceri, în special, va conduce la o mai buna cunoastere si întelegere a problemelor consumatorilor si implicit la realizarea unei mai bune protectii a acestora.

Activitatea de transpunere a acquis-ului continua cu unele masuri prioritare vizând: produsele prezentate ca fiind benefice pentru sanatatea consumatorilor, publicitatea înselatoare, vânzarea produselor catre consumatori si garantiile asociate, creditul pentru consum, protectia cumparatorilor în contractele de proprietate imobiliara în regim de indiviziune pe timp limitat (time share). Totodata, se are în vedere întarirea capacitatii de aplicare a acquis-ului comunitar, prin întarirea institutionala a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, continuarea si largirea sprijinului pentru organizatiile neguvernamentale ale consumatorilor, dotarea  si diversificarea laboratoarelor de încercari, crearea unui sistem pre-judecatoresc de rezolvare a plângerilor consumatorilor etc.

Privit din punctul de vedere al întreprinderilor de comert, întarirea regulilor privind protectia consumatorilor este însotita de cresteri de costuri si cerinte noi de organizare si management, cresterea capacitatii de supraveghere a pietelor a institutiilor abilitate si întarirea organizatiilor de consumatori antreneaza riscuri sporite, iar constientizarea pe scara mai larga  a consumatorilor cu privire la interesele si drepturile lor impun o crestere a calitatii activitatii de comert. În conditiile în care mediul economic devine mai selectiv, se va produce o "epurare" în rândul întreprinderilor de comert. Principala conditie a supravietuirii tine, si de aceasta data de resursele umane: au mai mari sanse de supravietuire întreprinderile care acorda atentie instruirii personalului, care aplica noile reglementari si se preocupa de dobândirea cunostintelor si abilitatilor necesare pentru a se conforma cerintelor. Cele mai multe dintre firmele de comert nu cunosc aceste lucruri si, ca urmare, pot fi eliminate de pe piata fara a mai avea ragazul de a reactiona. Dar si dintre întreprinderile care recunosc problematica enuntata sunt multe, în special între cele mici, care fie nu stiu cum sa procedeze pentru a raspunde noilor exigente, fie nici nu au resursele necesare pentru a face acest lucru pe cont propriu. Politica ocuparii fortei de munca, cea în domeniul educatiei, politica fata de comert si cea a întreprinderilor mici si mijlocii sunt chemate sa conlucreze în abordarea acestei probleme. Tocmai în acest context trebuie subliniata si necesitatea întaririi reprezentarii intereselor profesiei în raport cu organismele care elaboreaza politicile. Organizatiile profesionale din comert trebuie sa dobândeasca o voce mai puternica, în baza cresterii reprezentativitatii lor si a adoptarii unei atitudini pro-active, si responsabile în solutionarea tuturor problemelor. Noul context economic impune agenților economici si institutionali o  noua abordare a rolului lor în inițierea și implementarea politicilor si strategiilor de adaptare. Aceasta implică cercetarea unor noi competențe întrucât se pune acut problema capacității manageriale a fiecărui operator de a cuantifica importanța mizelor și de a orienta adaptările necesare simultan cu armonizarea reconversiei profesionale la noi exigențe competiționale.













Document Info


Accesari: 2528
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )