ASPECTE ALE ACTIVITATII DE CREDITARE
1.1 Creditul. Abordari conceptuale
Creditul este operatiunea prin care se ia in stapanire imediatǎ resurse, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, in mod normal insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.
Cuvantul 'credit' sugereaza faptul cǎ principalul element de continut al creditului este reprezentat prin insusi ideea de incredere.
O alta definitie a creditului este aceea cǎ reprezinta parte a plusprodusului dezvoltarii ulterioare a societatii umane.
Aceste raporturi se exprimǎ prin douǎ relatii simple si devenite clasice, respectiv:
necesarul volumului de credit la nivel micro si macroeconomic;
sursele de formare ale creditului de utilizat.
In amplitudinea sa, esenta raportului de credit se dezvaluie prin analiza trasǎturilor caracteristice: 949h74j
a) Subiectele raportului de credit, creditorul si debitorul prezinta o mare diversitate in ce
priveste aparenta la structurile social-economice, motivele angajarii in raport de credit si durata angajarii sale, astfel cǎ ierarhizarea acestor laturi, in amanunt, este dificilǎ.
O apreciere generalǎ asupra naturii participantilor la procesul de creditare (creditori si debitori), contureaza trei categorii principale si de amplǎ cuprindere: intreprinderile, statul si populatia.
Se afirmǎ, preponderent, in calitate de creditori, intreprinderile, care, pe de o parte, manevreaza importante disponibilitati monetare, din circuitul carora au loc considerabile degajari cu caracter temporar ce pot fi angrenate in procesul de creditare. Pe de altǎ parte, intreprinderile, prin repartizarea profitului, constituie fonduri si rezerve, remunereaza actionarii, fapte ce majoreaza global capacitatea de creditare a economiei nationale.
Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masivǎ in procesele economice, prin nivelul inalt al productivitatii muncii si prin amplitudinea spiritului de prevedere si economisire, caracteristici ale evolutiei contemporane in toate tarile dezvoltate, a facut din populatie un factor major in desfasurarea raporturilor de credit, in primul rand, in postura de creditor.
In calitate de debitor alaturi de intreprinderi si populatie se afirmǎ amplu, in toate tarile dezvoltate, statul
b) Promisiunea de rambursare, element esential al raportului de credit, presupune riscuri, si necesitǎ in consecintǎ, adresa, angajarea unei agentii.
In raporturile de credit, riscurile probabile sunt:
Riscul de nerambursare constǎ in probabilitatea intarzierii plǎtii sau a incapacitatii de platǎ datoritǎ conjuncturii, dificultatilor sectoriale, sau deficientelor imprumutatului.
Riscul de imobilizare survine la bancǎ, sau la detinatorul de depozite, care nu este in masura sǎ satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereusite a creditelor acordate.
Efectele negative ale unei asemenea situatii care afecteaza major pe deponent pot fi prevenite prin administrarea judicioasǎ a depozitelor si creditelor de catre banci, angajarea de credite pe baza hartiilor de valoare, mobilizarea efectelor (la piata monetarǎ), prin rescont si alte operatiuni.
c) Termenul de rambursare, ca trasatura specificǎ a creditului are o mare varietate. De la termene foarte scurte (24 ore, termen practicat intre banci pe piata monetarǎ) si incheindu-se cu termen de la 30 la 50 de ani si chiar 100 de ani (in solutii recente pentru imprumuturi privind constructia de locuinte).
Pentru creditele pe termen scurt, credite acordate intreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristicǎ rambursarea integralǎ la scadentǎ.
Creditele pe termen mijlociu si lung implicǎ adesea rambursarea esalonata, fapt ce inseamna cǎ, pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale etc., odata cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte din imprumut (principal).
d) Dobanda este o caracteristica esentiala a creditului.
In contractele de credit s-a instituit clauza dobanzii fixe, respectiv dobanda cuvenitǎ in cadrul acordului de credit este acceptabilǎ pentru ambele pǎrti, pentru intregul imprumut si pe toatǎ perioada creditului.
In conditiile presiunii inflationiste accentuate din anii 1970, s-a instituit regimul dobanzii variabile(sensibile) situatie in care dobanzile se modificǎ periodic (de regula semestrial) functie de nivelul dobanzii pe piatǎ (nationalǎ sau internationalǎ).
Acordurile de credit pot prevedea aditionarea dobanzii cuvenite si plata integralǎ la incheierea contractului (situatie practicatǎ mai ales pentru hartiile de valoare, obligatiuni ale intreprinderilor, statului sau bancilor si societatilor financiare).
Imprumutul acordat, respectiv valoarea de emisie poate fi 100 sau 70, iar suma de rambursat functie de termen si nivelul dobanzii, 142 respectiv 100.
e) Tranzactia. Acordarea creditului
Creditul poate fi consimtit in cadrul unei tranzactii unice: acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit. In ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, in cadrul caruia imprumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cartile de credit sunt modalitatile cele mai raspandite pentru aceastǎ formǎ.
Consimtirea tranzactiei, respectiv acordarea creditului, este un act important, in vederea caruia creditorul trebuie sǎ-si asigure o buna informatie si documentare pentru evitarea riscului. In acest sens bancile isi creeaza un cadru propriu de informare si documentare, sau apeleaza la agentii specializati care studiaza capacitatea de platǎ si respectiv potentialul economic al firmelor.
f) Consemnarea si transferabilitatea
Acordurile de credit sunt consemnate, in marea lor majoritate, prin inscrisuri, instrumentele de credit, a caror formǎ de prezentare implicǎ aspecte multiple si diferentiale. Esential in aceste instrumente este obligatia fermǎ a debitorului privind rambursarea imprumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plati suma angajatǎ.
Transferabilitatea instrumentelor de credit si deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este, in primul rand, o expresie a lichiditǎtii portofoliului de creante, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanta in bani, potrivit unei necesitǎti sau unei noi optiuni.
In practica bancarǎ, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite a asigura utilizarea fluxurilor firesti de constituire si utilizare a capitalurilor temporar disponibile.
Prin creditare, bancile folosesc, intr-o primǎ etapǎ, capitalurile temporar disponibile mobilizate de ele, urmand ca, intr-o etapǎ viitoare, sǎ recurga la concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca emisiune si alte banci, prin operatiile de recreditare.
In economia de piatǎ, raporturile de credit sunt considerabile in dimensiunile lor si multiple, in varietatea lor.
Astfel, existǎ mai multe tipuri de credite:
a) Creditul comercial reprezinta creditul pe care si-l acordǎ agentii economici la vanzarea marfii sub forma amanarii plǎtilor. Astfel, un furnizor - vanzatorul - livreaza marfa clientului - cumparatorul - fara ca acesta din urmǎ sǎ plateasca imediat. Ei se inteleg ca, dupa cateva zile, clientul sǎ plateasca marfa. In schimb, cumparatorul, pentru a garanta buna sa credintǎ, va emite o cambie, un document, unde e specificatǎ suma pe care o datoreaza, termenul la care va plati si faptul cǎ se angajeaza sǎ plateasca la acel termen. De asemenea, acest document contine data emiterii si semnatura celui care o emite.
b) Creditul bancar - participantii la creditul bancar sunt reprezentati la modul general, de un agent nebancar (producatorul sau agentul economic), pe de o parte, si banca, pe de alta. Acest tip de credit prezinta avantajul unei mai mari flexibilitati comparative cu cel comercial, intrucat sumele disponibile pot fi orientate catre diferite forme de activitate economicǎ. Intre creditul comercial si cel bancar existǎ o puternicǎ legatura, in sensul cǎ uneori creditul comercial se poate transforma in credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordarii unui credit comercial.
c) Creditul obligatar constituie o formǎ a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de imprumut (obligatiuni, bonuri de tezaur), in scopul acoperirii deficitului bugetar. In economiile moderne, creditul obligatar detine o pondere importantǎ, care se masoara ca pondere a datoriei fatǎ de produsul intern brut.
d) Creditul ipotecar reprezinta un credit garantat cu proprietati imobiliare sub forma cladirilor (in special in mediul urban) sau de natura terenurilor (in mediul rural). Importanta creditului ipotecar provine din aceea cǎ permite mobilizarea capitalurilor disponibile pe termen lung.
e) Creditul de consum - este creditul folosit la vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum personal de valori mari si folosintǎ indelungatǎ-poate fi vorba de bunuri electrocasnice, mobilier, automobile, etc. si poate fi acordat pe termen scurt sau mijlociu.
In urma enumerarii succinte a acestor mari categorii de credite este necesar de subliniat unele aspecte ce le reunesc sau le deosebesc. Doua dintre aceste categorii de credite, creditul comercial si creditul obligatar, presupun obligatiile directe intre debitor si creditor, posibile a fi desfasurate in sfera bancilor, de la inceput pana la sfarsit.
Celelalte categorii de credite, creditul bancar, creditul ipotecar si creditul de consum, presupun desfasurarea unor raporturi de credit complementare intermediare prin banci.
Raporturi de credit – de tip I
Debitori Creditori
CREDIT CUMPARATOR FURNIZOR
COMERCIAL (agent economic) (agent economic)
CREDIT UTILIZATOR SUBSCRIITOR
OBLIGATAR (agent economic sau (persoana sau economic)
institutie publica)
Raporturi de credit – de tip II
Debitori A BANCA B Creditori
(distribuire) (depozitara)
CREDIT Agenti Agenti
BANCAR economici economici
sau persoane sau persoane
CREDIT
IPOTECAR
CREDIT DE
CONSUM
In fapt, raporturile de credit se desfasoara in mod necesar pe douǎ planuri:
a) procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile, in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati, iar depozitar banca. Acest raport este in mod necesar prealabil.
b) procesul de distribuire a capitalurilor disponibile, in care utilizatorii in calitate de debitori, recurg in mod necesar la banci comerciale sau specializate (relatii de tip II )
De asemenea, bancile pot interveni si in relatiile de tip I: prin scontare/rescontare, vanzǎri/cumpǎrǎri de obligatiuni, acordare de credite pe garantii de efecte obligatare etc.
1.2. Tipologia creditelor
Creditele se clasificǎ dupa mai multe criterii si anume:
A. In functie de perioada de acordare;
B. In functie de creditul bancar diferentiat dupa debitorul bancii;
C. In functie de modalitatea de rambursare;
D. In functie de forma acestora;
E. In functie de situatia economicǎ sau financiarǎ a debitorului;
F. In functie de tipul clientilor beneficiari;
G. In functie de fermitatea scadentei.
A. In functie de perioada de acordare
a) Credite pe termen scurt;
b) Credite pe termen mediu;
c) Credite pe termen lung;
a) Creditele pe termen scurt sunt imprumuturi a caror datǎ de rambursare nu trebuie sǎ depaseasca 12 luni. Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate intreprinderilor sau credite de consum, este caracteristicǎ rambursarea integralǎ la scadentǎ.
Dobanda pentru aceste credite variaza in functie de destinatia creditului, conform conventiei de credite, fie trimestrial fie la scadentǎ.
Din luna februarie 2004, creditarea persoanelor fizice a fost reglementatǎ prin norme prudentiale elaborate de Banca Nationalǎ a Romaniei, cu scopul declarat de a incetini dinamica explozivǎ a imprumuturilor pe acest segment. Astfel prin norme a fost stabilit ca rata de credit plus dobanda sǎ reprezinte cel mult 30% din venitul net al imprumutatului in cazul creditului de consum. Pentru imprumuturile ipotecare, serviciul lunar al datoriei a fost limitat la 35%din venituri.
Creditele pe termen scurt cuprind: creditele globale, de exploatare in lei sau in valutǎ; credite pentru finantarea cheltuielilor respectiv a stocurilor; credite pentru prefinantarea exporturilor; credite pe documente de platǎ aflate in curs de incasare in lei (pe cecuri si ordine de platǎ; etc.).
b) Creditele pe termen mediu sunt imprumuturi a caror datǎ de rambursare este de la 1 la 5 ani. Aceste credite se acordǎ pentru activitatea de import/export, pe bazǎ de contracte ferme in acest sens, pentru activitatea de investitii (a caror eficientǎ trebuie doveditǎ).
Rambursarea acestor credite se face de obicei in transe lunare (sau trimestriale) la aceste transe calculandu-se dobanda sumei mai mari, cat si a termenului, dobanda va fi mai mare decat in cazul imprumuturilor pe termen scurt.
Creditele pe termen mediu si lung cuprind: credite pentru echipament si investitii in completarea resurselor proprii ale solicitantului; credite pentru leasing; credite ipotecare; etc.
c) Creditele pe termen lung sunt imprumuturi a caror duratǎ de rambursare depaseste 5 ani; se acordǎ pentru investitii pe termen lung, cu durata de folosintǎ indelungatǎ, de exemplu, creditele pentru constructii de locuinte.
Creditele pe termen mijlociu si lung implicǎ adesea rambursarea esalonatǎ, fapt ce inseamna cǎ, pe parcurs, la termene stabilite (lunare, trimestriale etc.), odata cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte din principal.
Creditul acordat de bancǎ trebuie sǎ fie pe o duratǎ relativ scurtǎ, mai intai datoritǎ originii fondurilor pe care banca la intrebuinteaza care provin din resursele mentionate anterior, apoi, deoarece siguranta rambursarii unui credit este invers proportionalǎ cu durata acestuia.
B. In functie de creditul bancar diferentiat dupa debitorul bancii:
a) Credite acordate persoanelor fizice;
b) Credite acordate persoanelor juridice;
c) Credite acordate altor banci;
d) Credite acordate statului.
a) Credite acordate persoanelor fizice - sunt mai ales credite de consum, care se acordǎ pe termene diferite (de la foarte scurt la lung). Acest tip de credite presupune existenta unor garantii certe, iar nivelul dobanzii percepute este uniformizat de-a lungul perioadei creditarii (stabilitǎ in functie de obiectul creditarii).
Calitatea debitorului (garantia sa morala, in primul rand) influenteaza mai putin nivelul ratei dobanzii si mai mult insusi procesul de acordare sau neacordare a creditului.
Formele creditului acordat persoanelor fizice sunt:
prevazute de lege si care nu produce obligatii decat in sarcina celui ce o constituie.
Aceasta forma de credite aduce bancii venituri din dobanzile percepute si din comisionul initial platit de debitor la acordarea acestui credit si deci, la intocmirea, respectiv aprobarea dosarului de creditare. Dobanda perceputǎ este dobanda pietei: se plateste, in general lunar sau la scadentǎ.
In cazul in care debitorul doreste si are posibilitatea sǎ ramburseze creditul intr-un interval de timp mai scurt, trebuie sǎ suporte penalitati (dobanda majoratǎ).
Garantia acestor credite o reprezinta automobilul. Termenul de rambursare a creditului, pentru acest tip de operatiune va fi in general de 2-5 ani; ratele de dobandǎ sunt relativ reduse. De obicei, aceste credite sunt cumparate de catre bancǎ, de la vanzatorul de automobile in pachet de valori mari.
In tarile cu o economie de piatǎ puternicǎ, bancile comerciale sunt concurate puternic de companii financiare aflate in proprietatea mǎrilor companii constructoare de automobile.
In functie de bonitatea fiecarui client, banca stabileste un anumit plafon debitor la care se onoreaza platile facute prin carte de credit, chiar daca nu existǎ disponibil in cont. Aceastǎ formǎ de creditare s-a dezvoltat mai mult datoritǎ usurintei folosirii instrumentelor de platǎ si pentru cǎ, pentru soldul debitor chiar in planul plafonului, se percep dobanzi foarte mari.
Majoritatea clientilor alimenteaza periodic conturile in asa fel incat debitele nu apar decat foarte rar. Cum dobanda perceputǎ pentru aceste debite reprezinta venitul bancii la aceste linii de credit, a fost necesarǎ introducerea unei tarifǎri explicite a serviciilor efectuate de bancǎ pentru clienti.
b) Credite acordate persoanelor juridice. In raporturile sale cu agentii economici, banca are un rol activ in sprijinirea clientilor sai, pentru desfasurarea unei activitati rentabile prin pastrarea si fructificarea economiilor in cont, cat si creditarea activitatilor de productie, comercializare, prestari servicii, comert exterior, realizarea unor investitii productive sau gospodaresti.
Agentilor economici li se acordǎ, in general, urmatoarele tipuri de credite:
avansurile in cont curent sau credite de casǎ/trezorerie reprezinta raporturile de credit intemeiate pe o deplinǎ cunoastere a activitatii intreprinderii, fǎrǎ a fi consemnate prin inscrisuri relative la fiecare angajament. In fapt aceste credite nu sunt garantate formal; ele sunt menite sǎ satisfaca necesitatile curente, privind acoperirea cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte care sǎ reprezinte o garantie veridicǎ. Aceste credite nu au termene de rambursare.
De regulǎ, acordarea acestor credite este intemeiatǎ pe depozite compensatorii. Functia acestor depozite decurg, pe de o parte, din faptul cǎ intreprinderile isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la bancǎ, ceea ce permite bancii sǎ acopere necesitatile unor intreprinderi prin insasi redistribuirea depozitelor lor in cont curent constituite de alte intreprinderi. Pe de altǎ parte, existenta permanentǎ a depozitelor compensatorii inseamna pentru o bancǎ o reducere a resurselor utilizate , iar pentru intreprindere un mijloc de pastrare a solvabilitatii.
O altǎ caracteristicǎ a acestor credite este si faptul cǎ, neavand la bazǎ insusiri, nu existǎ posibilitatea de recreditare ( refinantare), astfel ele bazandu-se pe principalele resurse ale bancii. De aici si nivelul dobanzii mai ridicat, s-a stabilit, de regulǎ, in corelatie cu dobanda de piatǎ si in mod obisnuit utilizarea suplimentarǎ prin remunerarea bancii, a unui comision.
linia de credit (de preferintǎ confirmatǎ) este o modalitate generala de acordare a creditelor.
Aceastǎ modalitate de acordare a creditelor presupune, fie efectuarea creditarii prin cont curent, fie prin deschiderea unui cont separat de imprumut. Ea permite accesul clientului debitor la sume a caror valoare sǎ se inscrie intr-un anumit plafon maxim, aprobat de bancǎ. Creditul acordat in cont curent se face in urma unei cereri aprobate de catre bancǎ, in limitele unui plafon stabilit de aceasta.
Marimea acestui plafon depinde de mai multi factori, dintre care se evidentiaza: pozitia intreprinderii pe piatǎ; natura activitatii desfasurate de aceasta; rezultatul analizelor efectuate de catre inspectorii bancii la unitatile economice respective.
finantarea agentilor la bursǎ.
In Romania aceastǎ categorie de credite este practic inexistentǎ in momentul de fatǎ, economia de piata fiind la inceput de drum in tara noasta. Va lua (probabil) in momentul dezvoltarii economiei romanesti pe linia privatizarii, in momentul in care bursa va fi realmente existentǎ, in momentul in care concurenta se va extinde in domeniul productiv, al serviciilor si comertului.
creditele pe stoc se acordǎ pe baza unei garantii explicite, respectiv stocul de marfuri in depozit. Modalitatea efectivǎ de credite o reprezinta creditele de risc, creditele de casǎ mobilizate si in deosebi creditele pe documente warant.
Warantul este documentul care atesta existenta marfurilor intr-un depozit general. Acest document permite transferarea proprietatii prin mentiuni facute pe de o parte a documentului respectiv, pe recipisa warant. Warantul in sine este documentul utilizat pentru obtinerea si garantarea creditului si poate fi utilizat ca un efect de comert. Deci prin mentiunea facuta pe warant se transmite creanta constituitǎ prin gajarea marfii si dreptul de a dispune ca atare asupra marfurilor gajate.
Warantul asigurǎ creditorului garantia asupra marfurilor si posibilitatea recuperarii creditului acordat. Avand in vedere posibilitatea scaderii preturilor, nivelul creditului este diminuat in raport cu valoarea garantiei, asigurandu-se o marjǎ in favoarea bancii.
Warantul permite recursul cambial, fiind din acest punct de vedere asimilat cambiei si de asemeni, permite mobilizarea lui. De aici posibilitatea bancii sǎ recurga la recreditare.
C. Clasificarea creditelor in functie de destinatie
In functie de destinatia acestora, creditele se impart astfel:
a) Credite productive:
pentru activitatea curentǎ;
pentru investitii;
b) Credite consumative.
a) Creditele productive detin ponderea cea mai mare in perioada actualǎ:
creditele pentru activitatea curenta - sunt in general credite pe termen scurt (un an sau mai putin) – aceste credite se folosesc pentru activitatea curentǎ (de exemplu credite pentru majorarea mijloacelor circulante, credite pentru producerea materiei prime si a materiei pentru producere de scurtǎ duratǎ, etc.), si sunt acordate pentru sprijinirea efortului agentilor economici. Creditul se acopera pe o perioadǎ stabilitǎ, iar rambursarea se face integral la scadentǎ, dobanda calculatǎ achitandu-se lunar.
credite pentru investitii se acordǎ pe termen mijlociu si lung, sunt destinate constructiilor de locuinte, construirea de obiective industriale etc. In cazul acestor credite banca joacǎ un rol de consultant financiar al intreprinzatorului. Acest tip de credite are un coeficient mai mare de risc si presupune calcule de actualizare, precum si de eficientǎ a investitiilor. Rambursarea acestui credit se face conform contractului de credit; in general plata se face in transe (de preferat regresive) cu plata lunarǎ a dobanzii aferente. Controlul bancar se va face in toate fazele: in faza proiectarii, in faza constructiei si in faza exploatarii. Garantia materialǎ a acestui credit este insasi investitia plus alte obiecte apartinand agentului economic.
b) creditele consumative sunt credite pe termen scurt sau cel mult mijlociu acordate persoanelor fizice si sunt destinate sǎ acopere costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii, sau pentru recreditarea creantelor in acest scop.
D. Clasificarea creditelor in functie de calitatea acestora
In functie de calitatea acestor credite se impart in :
a) Credite performante;
b) Credite nerambursate la scadentǎ.
a) Creditele performante reprezinta pentru bancǎ acea categorie de credite in curs de executie, a caror duratǎ de acordare nu este expiratǎ, iar debitorii si-au achitat in momentul respectiv toate datoriile fata de bancǎ.
Derularea lor se face in conformitate cu prevederile inscrise in contractul de credit din punctul de vedere al garantiilor, iar in cazul creditelor explicite agentul economic utilizeaza creditul in scopul solicitat. Dobanda pentru acest tip de credit este cea inscrisǎ in contract, iar banca, prin prevederile acestuia, o poate modifica in raport cu dobanda pietei si rata inflatiei.
Pentru creditele pe termen mediu si lung, conditia necesara pe care trebuie sǎ o indeplineasca creditul pentru a fi considerate credite performante este ca toate transele de rambursare a creditului, inclusiv dobanda, sǎ fie achitate la zi.
b) Credite nerambursate la scadentǎ reprezinta credite neachitate la termenele
stabilite prin contractul de credite. In cazul in care debitorul nu-si achitǎ la timp obligatiile, creditul ramas se trece intr-un cont separat, de credite restante, dobanda corespunzatoare acestora fiind majoratǎ.
Pentru lichidarea acestui tip de credit, banca fie urmareste debitul in instantǎ pentru valorificarea garantiilor materiale (gaj, ipoteca, etc.) fie, in urma unui contract cu debitorul, prelungeste contractul de credit (in schimbul unor garantii : contracte de export, scrisoare de garantie).
1.3 Principii si reguli generale privind activitatea de creditare
In intreaga activitate de creditare, banca va respecta intocmai prevederile Legii nr. 58/1998, republicatǎ in Monitorul Oficial al Romaniei nr.78/2005, privind activitatea bancarǎ, Legii nr.10/1998 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei, a normelor, instructiunilor si regulamentelor emise de Banca Nationalǎ a Romaniei in calitatea sa de banca centralǎ cu atributii de reglementare in domeniul monetar, de credit valutar si de plati, precum si propriile norme si instructiuni de lucru.
Operatiunile de aprobare si acordare a creditelor au la bazǎ prudenta bancarǎ ca principiu fundamental ce caracterizeaza intreaga activitate a bancii.
Conform prevederilor Legii 58/1998 “la acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sǎ prezinte credibilitate” si “toate operatiunile de credit si de garantie ale societatilor bancare vor trebui consemnate in documente contractuale din care sǎ rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii”.
Activitatea de creditare se bazeaza, in primul rand, pe analiza viabilitatii si realismului afacerilor in vederea identificarii si evaluarii capacitatii de platǎ a clientilor, respectiv de a genera venituri si lichiditǎti ca principalǎ sursǎ de rambursare a creditului si de platǎ a dobanzii. Determinarea capacitatii de platǎ a clientilor se face prin analiza aspectelor financiare si nefinanciare ale afacerilor, atat din perioadele expirate cat si din cele prognozate (viitoare).
Acordarea creditelor trebuie sǎ fie avantajoasǎ atat pentru bancǎ, deoarece prin extinderea si diversificarea portofoliului de credite, poate obtine profit suplimentar, cat si pentru clienti, care pe seama creditelor pot sǎ-si dezvolte afacerile, sǎ obtina profit si, pe aceastǎ bazǎ, sǎ ramburseze imprumuturile si sǎ-si achite dobanzile.
Analiza si acordarea creditelor trebuie sǎ aiba in vedere influenta factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienti, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevazute asupra desfasurarii afacerilor si rambursarii creditelor.
Banca are obligatia sǎ analizeze si sǎ verifice, iar imprumutatul sǎ puna la dispozitie toate documentele si actele din care sǎ rezulte natura activitatilor desfasurate, credibilitatea, situatia patrimonialǎ, rezultatele economico – financiare, capacitatea managerialǎ si orice alte documente si date care sǎ permita evaluarea potentialului economic, organizatoric si financiar al clientului.
Creditele si scrisorile de garantie solicitate, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordǎ pentru destinatia stabilitǎ prin contracte, aceasta fiind obligatorie pentru imprumutati. Utilizarea creditului aprobat pentru o alta destinatie decat cea stabilitǎ, dǎ dreptul bancii sǎ intrerupa creditarea si sǎ retraga imprumutul acordat.
La creditele acordate si scrisorile de garantie eliberate, bana percepe dobanzi si comisioane ale caror niveluri de bazǎ se avizeaza de Comitetul directiei si se aprobǎ de Consiliul de Administratie al bancii, precum si penalitati stabilite conform prevederilor legale in vigoare, in cazul nerambursǎrii la scadentǎ a creditelor si neachitǎrii dobanzilor datorate.
Creditele trebuie sǎ fie in toate cazurile garantate, iar volumul minim al garantiilor constituite trebuie sǎ acopere datoria maximǎ a imprumutatului catre bancǎ, formatǎ din credite si dobanzi. Banca are dreptul sǎ verifice la clientii sai existenta permanentǎ si integritatea garantiilor asiguratorii pe toata perioada creditarii, respectarea conditiilor in care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar in cazul in care se constata incalcarea prevederilor contractuale, sǎ retraga creditele inainte de scadenta stabilitǎ sau, in lipsa de disponibilitati, sǎ le treaca la credite restante si/sau indoielnice si sǎ urmareasca rambursarea acestora in ordinea stabilitǎ prin lege.
Creditele, valorile de recuperate, creante comerciale, precum si dobanzile aferente acestora, nerambursate, respectiv neincasate la scadentǎ, sunt considerate creante restante si, respectiv, dobanzi restante. Creditele, valorile de recuperat, creantele comerciale, creante restante, precum si dobanzile aferente, trecute in litigiu, sunt considerate creante indoielnice si, respectiv, dobanzi indoielnice. Se considerǎ trecute in litigiu, creditele, valorile de recuperat, creantele comerciale, creantele restante, precum si dobanzile aferente, ce fac obiectul unei cereri inregistratǎ la instanta de judecata pentru obtinerea unui titlu, executarea silita a debitorului, lichidarea judiciarǎ a acestuia precum si orice alte cereri privind recuperarea creantelor bancii din credite si dobanzi, cu exceptia fazei de notificare. Dobanzile de primit (neajunse la scadentǎ), calculate de la data punerii la dispozitia clientilor a fondurilor si pana la scadentǎ sunt considerate creante atasate.
Pe toata durata creditarii, agentii economici beneficiari de credite au obligatia sǎ puna la dispozitia bancii un exemplar din bilantul contabil, situatiile contabile periodice si orice alte documente solicitate de bancǎ. Aceastǎ obligatie va fi prevazuta ca o clauzǎ distinctǎ in contractul de credite. Creditele se acordǎ la cererea agentilor economici care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
sunt constituiti potrivit legii;
posedǎ capital social varsat potrivit statutului (actului constitutiv);
desfasoara activitati legale si eficiente potrivit actului de infiintare si statutului de functionare, avand un nivel corespunzator al indicatorilor de bonitate;
din analiza fluxurilor de lichiditǎti care urmeaza sǎ fie cesionate bancii, rezultǎ cǎ existǎ posibilitati reale de rambursare la scadentǎ a ratelor din credit si plata dobanzilor aferente,
prezinta garantii pentru utilizarea cu eficientǎ a imprumutului, rambursarea integralǎ la scadentǎ a creditului si achitarea dobanzilor aferente, sub forma garantiilor reale, a celor personale, garantiilor de companie, in cazul firmelor multinationale de prim rang, sau a planului de afaceri;
isi deruleaza activitatea prin conturi deschise la unitatile teritoriale ale bancii;
acceptǎ clauze din contractul de creditare.
Dupa aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decat in cazuri justificate, determinate de constatarea furnizarii de catre client a unor date nereale si numai dupa expirarea unui termen de preaviz de minimum cinci zile calendaristice, care va fi comunicat in scris acestuia. Banca poate intrerupe imediat, farǎ preaviz, utilizarea de catre client a unui credit aprobat, in cazul in care acesta a incalcat conditiile contractului de credit sau in cazul in care situatia economicǎ si financiarǎ a acestuia nu mai asigurǎ conditii de garantie si rambursare.
Banca poate solicita imprumutatilor daune reparatorii in cazul retragerii creditului ca urmare a nerespectǎrii clauzelor contractuale. Rambursarea anticipatǎ a oricaror sume datorate in cadrul creditului, se poate efectua numai cu acordul prealabil al bancii.
Intre incasarea ratelor din credite la scadentǎ si a dobanzilor la termenele stabilite, prioritate are incasarea dobanzilor, dacǎ prin acte bilaterale incheiate intre bancǎ si imprumutat nu s-a convenit altfel.
In conformitate cu prevederile art.56 din Legea bancarǎ nr.58/l998, contractele de credit, precum si cele de garantii reale si personale, sau alte documente contractuale, constituie titluri executorii. La data investirii cu formula executorie de catre instantele judecatoresti a contractelor de credit, intreaga datorie a debitorului va fi inregistratǎ in afara bilantului, iar banca va calcula, in continuare, dobanzi si se va urmari pana la recuperarea sa integralǎ sau pana la epuizarea posibilitatilor legale de recuperare.
In vederea administrarii riscului si acoperirii eventualelor pierderi din credite si dobanzi, banca constituie rezerva generalǎ pentru riscul de credit si provizioane specifice de risc pentru credite si dobanzi, potrivit legii.
Pentru creditele si dobanzile aferente trecute in afara bilantului nu se vor mai calcula provizioane specifice de risc si nici rezerva generalǎ pentru riscul de credite, intrucat ele nu mai figureaza in expunerea brutǎ si netǎ a bancii.
Banca acordǎ credite pe termen scurt, mediu si lung in lei si valutǎ, pe seama resurselor proprii si a celor atasate, in conformitate cu prevederile din planul de credite si resursele de acoperire ale acestora, aprobat de organele competente.
|
