Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CONTINUTUL SI FUNCTIILE MONEDEI

Finante












ALTE DOCUMENTE

CERERE DE FINANŢARE
INDICII DE ANOMALIE PENTRU CAZINOURI
Programele de finantare active în anul 2008
Valorile mobiliare - instrumente ale pietei de capital
Achizitionarea de catre beneficiarii contractelor de finantare nerambursabila în contextul actiunilor externe ale Comunit
Modulul Banca este destinat evidentei incasarilor si platilor
ACTIV
CREDITUL INTERNATIONAL
RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA

CONŢINUTUL SI FUNCŢIILE MONEDEI

1.1 Concept

Banii reprezinta bunuri ca oricare altele, indiferent ca se prezinta sub forma variata de la început, sau sub forma lor proprie. Cu toate acestea subliniem înca de la început ca este o mare deosebire între bani si celelalte bunuri. Cele mai multe bunuri sunt destinate consumului, întrebuintarii permanente sau temporare, pe când banii au ca destinatie schimbul celorlalte bunuri. Banii circula permanent si continuu. Cu cât banii sunt mai mult folositi \, cu atât ei ajuta desfasurarii normale a schimbului de marfuri.



Banii au aparut ca urmare a unei îndelungate evolutii economice.

La începuturi, banii erau constituiti din unele bunuri economice cu o circulatie mai intensa si mai recunoscuta pe zone geografice cât mai mari. Aceste bunuri îndeplineau si functia lor de schimb, de bani, dar si pe cea normala lor, si anume de utilizare sau de consum.

Dupa un timp îndelungat, banii au luat forma lor proprie si precisa, devenind moneda. Moneda a fost realizata la început din metale si a capatat forma ei consacrata prin metale pretioase - aur sau argint.

Într-o prima definitie extensiva, moneda este constituita de ansamblul mijloacelor de plata utilizabile pentru a efectua platile pe pietele de bunuri si servicii, adic 141g64b 9; ansamblul de active acceptate pretutindeni, de catre toti si totdeauna pentru a regla datoriile generate prin schimbul de marfuri. Moneda apare deci ca un activ care poate fi detinut, schimbat, împrumutat, conservat. Pentru a fi acceptata de catre toti, valoarea monedei trebuie sa se bazeze pe încrederea acelora care o vor detine, încredere circumscrisa unei anumite comunitati nationale sau internationale.


1.2 Definitia institutionala a monedei

Într-o economie complexa si în care deciziile se adopta descentralizat de catre participantii la viata economica (economie de piata), moneda este singurul instrument de schimb, cu ajutorul caruia se tranzactioneaza toate celelalte bunuri.

Într-o economie de autoconsum sau chiar într-o economie domeniala sau comunitara, în care nevoile sunt satisfacute direct prin munca unui grup de oameni aflati sub controlul unei autoritati centrale, utilizarea monedei nu este necesara. Aceasta necesitate apare exclusiv într-o economie de schimb. Totusi, o economie de schimb poate functiona si fara moneda, caci între agentii economici se pot stabili relatii de schimb în natura (troc), prin care bunurile se schimba în mod direct unul pe altul, fara utilizarea monedei. Se poate însa demonstra ca aceasta forma de schimb (trocul) este nerationala si ca recursul la moneda constituie momentul esential al asezarii functionarii economiei de schimb pe baze rationale.

1.2.1 Schimbul de marfuri si costurile sale

Economia de schimb poate fi descrisa simplificat luând ca exemplu cazul unei populatii care traieste într-o insula izolata, relativ întinsa si cu relief variat. Sa mai presupunem ca activitatea economica a indivizilor care compun populatia respectiva este descentralizata (economia este o "economie de piata) si ca nevoile lor sunt diferentiate. Ca urmare, indivizii doresc sa schimbe între ei bunurile pe care le au, însa se confrunta cu dificultati atunci când încearca sa intre unii cu altii în relatii care sa le permita procurarea bunurilor de care au nevoie. Aceasta situatie este caracteristica oricarei economii de schimb: diversificarea nevoilor si a procedeelor de productie, de unde necesitatea, dar si dificultatea schimbului. Ea determina în mod obiectiv organizarea spontana, treptata, a efectuarii tranzactiilor.

Astfel, indivizii care locuiesc într-o anumita parte a insulei trebuie sa efectueze, la intervale regulate, deplasari în cealalta parte a teritoriului, pentru a obtine bunurile de care au nevoie în schimbul propriilor produse. Însa asemenea deplasari presupun eforturi, timp si cheltuieli, care aici îmbraca forma consumarii unei parti din bunurile proprii. Cu alte cuvinte, schimbul implica anumite costuri, care sunt costuri ale schimbului ca atare, nu ale productiei bunurilor respective.

Costurile generate de schimbul de marfuri se pot grupa în doua mari categorii:

·        Costurile implicate de efectuarea ca atare a tranzactiilor, care cuprind costurile implicate de transportul marfurilor, precum si timpul si eforturile necesare pentru a realiza dubla coincidenta între dorintele vânzatorilor si ale cumparatorilor: fiecare participant la schimb trebuie sa posede exact bunul de care are nevoie partenerul sau si sa doreasca exact bunul de care dispune acesta din urma;

·        Costurile asteptarii, care cuprind, pe de o parte, costurile obiective, generate de stocarea si deteriorarea marfurilor în timpul pastrarii si al transportului, iar pe de alta parte, costurile subiective, suportate de indivizi prin faptul ca trebuie sa-si amâne satisfacerea dorintelor.

Agentii economici din comunitatea umana luata spre exemplificare trebuie, deci, sa ia o decizie economica, si anume sa stabileasca intervalul de timp între doua expeditii, astfel încât costurile obiective si subiective implicate de schimbul de marfuri sa fie minime.

·        Costurile implicate de efectuarea ca atare a tranzactiilor sunt legate de expeditia în sine, iar ca urmare nu depind de cantitatea de bunuri tranzactionate. Marimea pe unitatea de timp a acestor costuri este cu atât mai redusa, cu cât intervalul de timp care se scurge între doua expeditii este mai mare, iar cantitatea de bunuri tranzactionate este mai ridicata. Costurile respective sunt, deci, descrescatoare în raport de durata perioadei de timp între doua expeditii.

·        Costurile asteptarii cresc în raport cu marimea intervalului de timp între doua expeditii.

1.2.2 Trocul si economia monetara

Agentii economic care intra în relatii de schimb pot alege între diverse forme de organizare a schimbului; forma cea mai simpla este schimbul în natura (trocul sau trampa), iar cea mai dezvoltata este economia monetara.

Într-o economie de troc pur, agentii suporta costuri comerciale ridicate, deoarece trebuie nu numai sa asigure amintita dubla coincidenta între dorintele si posibilitatile lor de schimb, ci si sa stabileasca, în cadrul fiecarei tranzactii în parte, raportul de schimb adecvat. De asemenea, schimbul unui bun pe altul comporta un risc important, si anume cel de a achizitiona un obiect a carui valoare se modifica la fiecare noua tranzactie. Agentii economici vor ezita, deci, sa faca schimburile pe care le doresc, pâna ce vor fi siguri ca raporturile de schimb sunt suficient de stabile pentru a putea fi considerate corecte.



Într-o economie de piata primitiva, în care schimburile se efectueaza cu ocazia târgurilor, iarmaroacelor etc., situatia agentilor economic se amelioreaza mult. În acest caz, vânzatorii si cumparatorii se aduna într-un loc anume si la data precisa, cunoscute cu anticipatie, ceea ce permite concentrarea actelor de cerere si oferta individuale si, deci, cresterea probabilitatii ca acestea sa se întâlneasca. Ca urmare, atât realizarea dublei coincidente amintite, cât si stabilirea unor raporturi de schimb adecvate devin mai usoare. Schimburile sunt si mai mult facilitate în cazul în care pentru fiecare cuplu de bunuri se organizeaza un sector anumit, iar fiecare din sectoarele respective devine, la rândul sau, etalon. Astfel, într-o economie în care exista n bunuri, vor exista 1/2n(n-1) sectoare de acest tip si, deci, tot atâtea preturi "reale" sau "relative", exprimate sub forma altor bunuri.

O îmbunatatire considerabila se obtine, însa, numai prin alegerea unui bun care prezinta calitati intrinseci atât de evidente, încât orice agent îl accepta în schimbul propriilor bunuri. Aceasta moneda - marfa devine, pe de o parte, instrument curent de schimb, iar pe de alta parte, etalon de natura sa permita simplificarea sistemului de preturi. Într-adevar, în cazul a n bunuri, dintre care unul serveste drept etalon pentru exprimarea valorii celorlalte bunuri, vor exista doar (n-1) preturi. Este, însa, evident ca nu va putea fi utilizat ca moneda decât un bun a carui valoare este suficient de stabila pentru ca agentii economici sa îl accepte în permanenta ca intermediar  de schimb. Moneda - marfa trebuie, deci, sa fie apta sa-si conserve puterea de cumparare între doua acte de schimb. Aceasta etapa marcheaza trecerea la economia moderna.

În final, bunul ales ca moneda nu va mai fi dorit în primul rând pentru utilitatea sa proprie, ci pentru utilitatea reprezentata de functiile sale pentru cei care îl folosesc. Este, deci, deplin posibil ca, la un moment dat, utilizatorii sa aleaga drept instrument de schimb un bun fara valoare intrinseca; acesta este stadiul monedei fiduciare.

Abordarea monedei în evolutia sa istorica evidentiata tendinta de dematerializare a monedei, metamorfoza acesteia, de la moneda metalica pâna la cartile de credit, pâna la moneda electronica.

De-a lungul timpului, generalizându-se, trocul impune un anumit element, în cadrul tuturor celorlalte, care sa serveasca drept element de comparatie, ca etalon al valorilor, etalon care nu putea fi decât o moneda abstracta, fara reprezentare concreta.

Spargând trocul, moneda materiala a cunoscut, în evolutia sa, mai multe faze succesive:

·        Moneda - marfa: initial, pentru efectuarea platilor sau reglarea schimburilor, a fost utilizat un bun material, o marfa aleasa din multe altele, având calitati adecvate (conservare, divizibilitate, încredere, valoare de întrebuintare);

·        Moneda metalica: prin calitatile lor (frumusete, divizibilitate, raritate, inalterabilitate), metalele pretioase au fost universal acceptate si usor conservate. Initial "cântarita" si "socotita", moneda metalica a fost apoi "batuta", puterea politica rezervându-si treptat dreptul emiterii semnelor monetare si definirii etalonului monetar. Emisa de "print" (de suveran) moneda avea un continut de metal garantat si poseda puterea de a "elibera" pe individ de datorii (impozite datorate). În zilele noastre aceasta forma de moneda subzista sub forma monedei divizionare.

De la moneda care avea valoare intrinseca (aur sau argint), s-a ajuns, în evolutia schimburilor, la o moneda fara valoare în sine sau cu o valoare pur simbolica, fixata de catre autoritatea publica, moneda care se prezinta sub forme din ce în ce mai "dematerializate".

·        Biletul sau bancnota (moneda fiduciara). La origine, un simplu certificat de depozit de moneda metalica la o banca (suma biletelor neputând depasi pe aceea a stocului de metal), biletul se transforma într-o veritabila moneda fiduciara, emitându-se bilete într-o valoare mult mai mare decât aceea conservata de metal, având la baza încrederea ca nu toti detinatorii de bilete vor solicita, în acelasi timp, conversia acestora în metalul din depozitele bancare. Realizata la început de particulari si de catre banci, emisiunea acestor bilete a devenit treptat privilegiul statului, privilegiu încredintat Bancii Centrale. În prezent, biletul nu mai poate fi convertit în metal, neputând fi refuzat (curs fortat).

·        Contul (moneda scripturala). Similar aparitiei "biletului", depozitarea biletelor la banca a condus la utilizarea acestor depozite pentru a se efectua reglementarea datoriei prin virament (transfer între conturi). Riscul ca cererea de bancnote din depozite sa fie manifestata simultan de catre toti deponentii fiind minim, moneda scripturala va fi creata de banci, alimentarea conturilor facându-se prin acordarea de împrumuturi (credite bancare).

·        Cartelele magnetice (moneda electronica). Inovatia tehnologica, aceasta permite stocarea unei puteri de cumparare într-o cartela "platita anterior", cartelele eliberate de catre banci titularilor de conturi fiind utilizate pentru efectuarea platilor. Suma stocata într-o cartela magnetica (eventual într-un semn electronic) prezinta o diferenta esentiala  fata de moneda scripturala, deoarece "sediul" monedei nu mai este un depozit la vedere, individualizat, ci chiar cartela însasi, a carei simpla detinere este dovada creantei purtatorului asupra emitentului (banca).

Aceasta caracteristica apropie aceasta suma stocata de monedele de aur sau argint, diferentiindu-se, totusi, sub doua aspecte:

·        Nu au curs legal;

·        Nu pot fi reutilizate (precum, de exemplu, bancnotele).

Evolutia monedei a condus la aparitia monedei imateriale (disparitia totala a suportului material), sub forma cartilor de credit, facilitatilor de casa, linii automate de credit, creditele confirmate, permitând efectuarea de cumparari sau reglarea datoriilor în acelasi fel ca biletele sau conturile, frontiera dintre creditul automat si moneda devine foarte fluenta.

Succesiunea cronologica a formelor schimburilor monetare, utilizata din motive didactice, nu corespunde totusi unei realitati istorice. În acest sens, în forma sa pura, trocul nu pare ca ar fi existat, schimburile în comunitatile primitive facându-se în modalitati complexe. De exemplu, operatiunile în cont curent sunt cunoscute în Babilonul secolului VII înainte de Cristos; bimetalismul aur sau argint exista în Libia, fiind introdus de Cresus în secolul VI înainte de Cristos; moneda - hârtie a fost emisa în China secolului III înainte de Cristos.


1.3 Functiile monedei

1.3.1 Moneda, instrument unic de schimb

Aceasta functie a monedei a aparut ca urmare a necesitatii crearii unui instrument care sa mijloceasca schimbul economic. Acest instrument de schimb serveste în acelasi timp ca masura a valorii bunurilor schimbate.




Productia, circulatia, consumul sunt realizate prin mai multe cicluri de operatiuni:

M - B - M

B M B

Acestea se realizeaza continuu prin interventia monedei.

Mijlocirea schimbului este cea mai importanta functie a monedei, pentru ca si economia de piata se bazeaza în cel mai înalt grad pe schimb. Economia de schimb este o economie a banului.

Moneda poate îndeplini functia de schimb, pentru ca este singura marfa general acceptata. Fiecare dintre participantii la schimb stie ca o poate ceda pentru a obtine un alt bun de care are nevoie.

Moneda nu numai ca mijloceste schimbul, dar îl si simplifica.

Prin prezenta monedei nu mai este nevoie de prezenta simultana a doua produse. Cu ajutorul monedei, schimbul se descompune în doua acte: vânzare si cumparare, despartite în timp si spatiu. Prin moneda, schimbul are mult mai multa libertate de actiune si de miscare.

Progresul omenirii se datoreaza în buna parte interventiei monedei în schimbul produselor si serviciilor.

Functia de instrument unic de schimb a monedei da posibilitatea disocierii fluxurilor reale (specifice trocului), în fluxuri reale si monetare (vânzare), iar apoi în fluxuri monetare si fluxuri reale (cumparare).

Abordând functia de mijloc unic de schimb a monedei, nu putem face abstractie de rolul finantator al acesteia. Participantii la piata au nevoie în prealabil de încasari în moneda pentru a avea capacitatea de a cumpara produsele si serviciile de care au nevoie (inclusiv produse de investitii).


1.3.2 Functia de masurare (etalon) a valorii bunurilor schimbate

Mijlocind schimbul, moneda serveste la masurarea valorii acestor bunuri ce se schimba.

Valoarea bunurilor schimbate este exprimata în bani, în moneda. Deci, în mod firesc instrumentul de masurare a valorii marfurilor este moneda, pentru ca ea este un numitor comun între bunuri eterogene.

Aceasta functie a devenit tot mai necesara o data cu dezvoltarea economica si implicit diversificarea si multiplicarea bunurilor.

Moneda este invariabila, numai puterea ei de cumparare creste sau scade pentru asigurarea unei echivalente pe piata. Daca o moneda se depreciaza, dauneaza celor ce o poseda si foloseste celor ce o datoreaza. Daca puterea de cumparare a monedei creste, foloseste celor ce o poseda si dauneaza celor ce o datoreaza.

Variatia puterii de cumparare a monedei este în contradictie cu functia acesteia de etalon al valorii si cea de schimb de bunuri.

Daca moneda ca masura a valorii nu este fixa, stabila, apare dezordinea în economie, cumparatorii fiind mereu pacaliti, dezavantajati.

În calitatea de masura a valorii marfurilor ce se schimba, moneda este si instrument de plata.

Autoritatea statului trebuie sa creeze o moneda legala, unanim acceptata de toti "actorii" de pe piata. Prin mijlocirea acestei monede sunt lichidate toate obligatiile între acesti actori. Moneda nationala unica trebuie sa constituie singurul mijloc legal de plata. Statul si autoritatile, agentii economici si persoanele fizice sunt datoare sa o accepte la plata.

Statul se îngrijeste ca moneda nationala sa fie stabila si pentru aceasta elaboreaza politica monetara.

1.3.3 Moneda ca mijloc de transfer al valorilor

Aceasta functie poate fi îndeplinita, întrucât moneda poate cuprinde o valoare mare întru-un volum mic. De asemenea, moneda are o valoare mai constanta, mai stabila si care poate fi schimbata pe alte valori. Prin aceasta functie, moneda permite transferul de valori dintr-un loc în altul. De asemenea, când schimburile de marfuri sunt inegale, se poate face compensarea valorilor ramase neachitate.

Chiar avutia unei persoane fizice poate fi mai usor transferabila în bani, decât în bunuri.

1.3.4 Moneda, baza a creditului

Creditul este de multe ori emisiune monetara. O data ce a fost aprobat creditul, se deschide un cont clientului solicitant, iar acesta face din acest cont, plati diverse.

Banii din cont sunt bani reali, moneda scripturala.

De asemenea, moneda serveste pentru efectuarea unor plati amânate. Moneda mijloceste, deci, creditul. Achitarea unor bunuri se poate face ulterior, conform contractelor încheiate între parteneri.

În al treilea rând, moneda sta la baza emisiunii si circulatiei titlurilor de credit (obligatiuni, cambii, bilete la ordin). Toate acestea au o valoare nominala, una de piata, etc., dar exprimate în moneda. În aceste tranzactii este indicat ca moneda sa aiba o valoare cât mai constanta, bazata pe o putere de cumparare relativ ridicata.



1.4 Semnele monetare

O data cu dezvoltarea economiilor a crescut cantitatea de bunuri supuse schimbului, pe când producerea de moneda - marfa sau metalica (metalele pretioase) era limitata. A aparut un dezechilibru între cererea si oferta de moneda marfa, ceea ce a avut drept efect aparitia monedei de hârtie (fiduciare).

Moneda de hârtie se prezinta sub doua forme:

·        Bancnotele (biletele de banca);

·        Moneda de cont (scripturala).

Aparitia monedei de hârtie a avut precedente în efecte de comert sau scrisori de schimb. Ea a aparut prima data în Europa la sfârsitul secolului al XII - lea si a avut drept cauza, limitarea pericolului transportului de moneda metalica. Efectele de comert propriu-zise sau tratele comerciale au aparut de fapt în secolele XVII - XVIII.

Scrisoarea de schimb si tratele nu au o valoare intrinseca. Ele sunt doar un angajament de plata al celui ce le emite, pentru o anumita data.

În aceeasi perioada apar primele bilete de banca si moneda de cont.

Moneda de hârtie sau biletele de banca puteau fi schimbate oricând în moneda metalica, la ghiseele bancii si era garantata de rezerva de aur - moneda pe care o detinea banca emitenta. Moneda de hârtie s-a generalizat în secolul al XIX - lea.

Moneda de cont sau scripturala a aparut ca urmare a dezvoltarii bancilor comerciale, în a doua jumatate a secolului al XIX - lea.

Bancile comerciale au creat moneda de cont, adica înscriau într-un cont suma de bani detinuta de un client al sau - titular de cont. Actualmente, sunt mult mai multe forme ale monedei scripturale printre care amintim aici cecurile si viramentele (ordinul de virament, de plata).

Moneda scripturala si moneda de hârtie sunt forme ale monedei semn, si au aceleasi functii si valoare precum moneda marfa.

Emisiunea monedei este un drept al statului, care deleaga în acest scop, o institutie de emisiune, care de regula este banca centrala.

Treptat, moneda semn va lua locul monedei marfa.

Sub forma de valuta, moneda semn preia si rolul de a realiza tranzactiile pe plan international, avându-se în vedere însa, convertibilitatea.

În epoca moderna, se face si emisiune de moneda internationala de catre FMI (DST) sau Sistemul Monetar European (ECU, EURO).

S-a ajuns si la disparitia (în unele cazuri) a suportului de hârtie al monedei scripturale prin aparitia cartilor electronice de plata si de credit, care înlocuiesc cecurile clasice.

1.5 Puterea de cumparare a banilor

Puterea de cumparare este data de valoarea monedei. Aceasta valoare se calculeaza la rândul ei pe baza cantitatii de bunuri ce pot fi procurate cu o unitate monetara, deci pe baza preturilor.

Puterea de cumparare a unei monede este variabila, deoarece cantitatea si valoarea bunurilor ce pot fi procurate difera si ele.

Variatia valorii monedei si deci a puterii ei de cumparare este în functie de:

·        Perioade;

·        Loc;

·        Situatii conjucturale.

Rezultatul se concretizeaza în fluctuatiile de pret.

Într-o economie instabila, caracterizata prin inflatie, evident ca aceasta fluctuatie este de fapt, o crestere permanenta a preturilor, care de multe ori ia forme galopante. În aceste perioade, puterea de cumparare a monedei nationale este greu de determinat si se schimba rapid în sensul descresterii ei.

Asanarea monetara din perioadele de criza are mare însemnatate pentru stabilirea puterii de cumparare a monedei nationale.

Aceasta asanare poate fi efectuata si prin limitarea circulatiei monedei de hârtie. În orice moment trebuie fixat un raport rational între circulatia monetara si cantitatea de produse si servicii realizate de economia reala. Când moneda avea acoperire în aur sau argint, puterea ei de cumparare era apropiata de valoarea intrinseca a aurului sau argintului continut de fiecare moneda. Cu atât mai mult exista aceasta acoperire, când monedele erau confectionate din aur sau argint.

Puterea de cumparare a monedei poate creste prin aplicarea unor masuri deflationiste. Deflatia presupune în primul rând restrângerea semnelor monetare aflate în circulatie. De asemenea, trebuie avut în vedere abuzul de credit, care alaturi de abuzul de hârtie moneda constituie cauze principale ale inflatiei ridicate si deci ale puterii reduse de cumparare a monedei. Statul trebuie sa-si echilibreze bugetul numai prin venituri normale, nu prin emisiune de moneda. Deflatia este în mare parte sinonima în aceasta situatie cu revalorizarea sau aprecierea monetara.

Prin inflatie, preturile cresc si se creeaza o situatie economica de fapt, care nu poate fi schimbata dintr-o data. Cresterea preturilor poate fi brusca si înalta. Scaderea lor, deci revenirea la situatia initiala, este foarte complexa si aproape imposibil de realizat.

O putere de cumparare stabila se poate realiza prin existenta excedentelor bugetare si a balantei de plati externe.

În sfârsit, o reforma monetara profunda poate redimensiona puterea de cumparare a monedei.













Document Info


Accesari: 7240
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )