Datoria externa-concept, indicatori de apreciere

Datoria externa-concept, indicatori de apreciere

8.3.1. Conceptul de datorie externa

Deoarece împrumuturile externe pot fi contractate nu numai de persoane de drept public, ci si de alte persoane fizice si juridice, conceptul de datorie externa este mai cuprinzator decât cel de datorie publica externa.

Prin urmare, datoria externa se defineste prin totalitatea obligatiilor banesti pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le au fata de strainatate la un moment dat.

Formele de manifestare ale datoriei externe sunt:

datoria publica externa contractata direct de catre stat;

datoria publica externa contractata de anumiti subiecti de drept public sau privat, cu garantia expresa a statului;

datoria externa privata, negarantata de catre stat.

Din cele prezentate, mai sus, rezulta ca notiunea de datorie externa este mult mai larga decât aceea de datorie publica externa si are mai multe sensuri, astfel:

datorie externa bruta în sens larg;

datorie externa bruta în sens restrâns;

datorie externa în interpretarea Bancii Mondiale;

datorie externa neta.

1. Datoria externa bruta în sens larg cuprinde sumele de bani si alte valori pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment dat.

În aceasta interpretare exhaustiva, datoria externa include:

sumele datorate strainatatii de catre stat, de unitatile administrativ-teritoriale si de alte entitati publice;

obligatiile banesti ale unitatilor economice, angajate din str 20320q168u ainatate cu sau fara garantia statului;

datoriile fata de creditorii straini ale persoanelor fizice rezidente din tara analizata.

Aceste datorii sunt expresia unei diversitati de împrumuturi contractate în strainatate, a achizitiilor de bunuri, executarilor de lucrari si prestarilor de servicii pe credit, a investitiilor directe de capital, precum si a îndeplinirii altor obligatii care deriva din contractele încheiate sau din diverse reglementari.

Creditorii straini pot fi: organisme internationale, guverne, bancile nationale ale unor tari si alte institutii publice, bancile private, firmele si alti creditori institutionali, precum si unele persoane fizice.

Deoarece "inventarierea" tuturor obligatiilor banesti ale rezidentilor unei tari fata de strainatate este foarte dificila, nu toate aceste obligatii au scadente precise, sunt exprimate valoric, datoria externa bruta în sens larg nu are aplicabilitate practica.

2. Datoria externa bruta în sens restrâns cuprinde obligatiile banesti fata de strainatate ale persoanelor fizice si juridice, dintr-o tara, cu urmatoarele exceptii:

împrumuturile pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea reprezinta operatii financiare curente, indispensabile derularii activitatilor de comert exterior;

investitiile straine directe, deoarece nu au stabilite termene de rambursare sau de lichidare;

ajutoarele financiare (nerambursabile), primite în cadrul unor programe de asistenta publica bi- si multilaterala;

împrumuturile externe cu o perioada de gratie de 10-15 ani sau mai mare;

împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau altor reprezentante ale acestora în conditii mai avantajoase decât cele practicate pe piata mondiala;

creditele contractate de persoane fizice sau juridice, fara a avea garantia autoritatilor competente.

3. Datoria externa în interpretarea Bancii Mondiale si a institutiilor din sistemul sau cuprinde atât sumele datorate, de stat, unor creditori publici si privati (obligatii exprimate în valuta, bunuri sau servicii) cu o perioada de rambursare de peste un an, cât si sumele datorate strainatatii de persoane private si garantate de autoritatile publice din tara analizata.

Potrivit acestei interpretari, datoria externa nu cuprinde:

datoriile persoanelor private catre strainatate, care nu sunt garantate de autoritatile publice;

datoriile statului rezultate din Tranzactiile cu Fondul Monetar International;

datoriile care pot fi achitate fata de strainatate, la optiunea debitorilor, în moneda tarii lor;

sumele datorate, de persoanele fizice si juridice din tara analizata, unor creditori straini, pentru care nu s-au stabilit termene concrete de achitare.

Structura datoriei externe totale privita dupa termen, debitor si creditor, în interpretarea Bancii Mondiale, se prezinta ca în figura 8.3.

Figura 8.3. - Datoria externa si componentele sale (în interpretarea Bancii Mondiale)

4. Datoria externa neta este egala cu diferenta dintre activele publice si private ale rezidentilor unei tari în strainatate si activele detinute de rezidentii straini în tara analizata.

Aceasta acceptiune a datoriei externe se utilizeaza în cazul tarilor care apar atât în calitate de debitoare, cât si de creditoare fata de strainatate, prin angajamentele fata de strainatate si, respectiv, prin activele constituite în strainatate.

Activele rezidentilor tarii analizate în strainatate cuprind:

împrumuturile subscrise si/sau acordate în strainatate;

titlurile aferente plasamentelor în strainatate;

investitiile directe de capital realizate în diverse tari;

disponibilitatile valutare din conturile deschise la banci din strainatate.

Activele apartinând rezidentilor straini în tara analizata sunt constituite din:

împrumuturile acordate de organismele publice din alte tari (guverne, agentii guvernamentale, banci nationale s.a.);

creditele angajate de la banci private, de la anumite organisme financiare si de la alti creditori straini;

investitiile de capital ale strainilor;

titlurile de plasament ale strainilor;

disponibilitatile valutare si alte valori ale persoanelor publice sau private din strainatate.

În timp, în raportul dintre angajamentele externe ale unei tari si creantele sale asupra strainatatii pot sa intervina modificari astfel încât aceasta sa-si schimbe pozitia, devenind din debitor extern net creditor extern net sau invers (vezi cazul S.U.A., care pâna în 1984 au fost cel mai mare creditor al lumii, pentru ca din anul urmator sa devina cel mai mare debitor, în conditiile în care Japonia a devenit prima tara creditoare a lumii).

8.3.2. Indicatorii de apreciere a datoriei externe

În legatura cu datoria externa a unei tari se utilizeaza, în practica internationala, indicatori care evidentiaza, atât gradul de îndatorare fata de strainatate, cât si efortul valutar pe care aceasta îl reclama, precum si capacitatea de onorare a datoriei.

Marimea datoriei externe se calculeaza atât în expresie absoluta, cât si relativa.

Marimea absoluta a datoriei externe reflecta suma totala datorata, de stat si de rezidentii unei tari, creditorilor externi, la un moment dat. aceasta marime se exprima fie într-o valuta straina (forte), fie în moneda nationala, prin transformarea valutelor în care a fost angajata datoria în moneda tarii debitoare, prin utilizarea cursului de schimb valutar comunicat de Banca Centrala.

Semnificatia acestui indicator este scazuta, deoarece nu are nici o legatura cu potentialul financiar-valutar al tarii debitoare si cu esalonarea, în timp, a rambursarii datoriei pe care o caracterizeaza.

Expresiile relative ale datoriei externe au o semnificatie informationala relevanta, întrucât datoria externa se raporteaza la alti indicatori. În acest sens, se calculeaza:

marimea medie a datoriei externe pe un locuitor (se determina prin raportarea datoriei externe totale, exprimate într-o valuta forte, la numarul populatiei; se utilizeaza în comparatii pe plan national si international);

ponderea datoriei externe în produsul intern brut;

ponderea datoriei externe în exportul de bunuri si servicii (arata în cât timp s-ar putea rambursa datoria unei tari fata de strainatate, pe seama valutei încasate din vânzarile de bunuri si prestarile de servicii peste granita; acest indicator are numai o valoare teoretica, întrucât nici un stat nu foloseste întreaga valuta pentru restituirea datoriei externe).

Capacitatea de îndatorare externa exprima posibilitatile unei tari de a angaja credite din strainatate pentru care plata dobânzilor si a comisioanelor aferente, precum si rambursarea la scadenta nu creeaza dificultati economico-financiare greu de depasit.

La un moment dat, capacitatea de îndatorare externa se determina atât retrospectiv, cât si prospectiv, avându-se în vedere:

volumul exporturilor de bunuri si servicii, realizat în perioada anterioara considerata, previzionând pentru anul curent si perspectivele evolutiei acestuia;

rata maxima între serviciul datoriei externe si volumul exporturilor mentionate;

volumul serviciului datoriei externe contractate (angajate).

Capacitatea de îndatorare creste odata cu sporirea exporturilor si se diminueaza în conditiile în care împrumuturile angajate majoreaza ponderea serviciului datoriei în totalul exporturilor.

Efortul valutar generat de datoria externa este evidentiat de serviciul datoriei externe, care include atât rambursarea ratelor împrumuturilor externe, exigibile în anul considerat, cât si plata dobânzilor, comisioanelor si a altor cheltuieli aferente datoriei externe, exigibile în acelasi an.

Cu cât efortul financiar-valutar, reclamat de datoria externa, este mai mare, cu atât mai reduse vor fi resursele valutare ale unei tari ramase pentru achitarea importurilor destinate aprovizionarii acesteia cu bunuri de consum indispensabile si dezvoltarii sale economico-sociale.

Capacitatea de onorare a datoriei externe se bazeaza pe ansamblul fluxurilor determinate de schimburile economice internationale ale tarii debitoare, fiind cuantificabila prin relatia:

unde:

C_ode   - capacitatea de onorare a datoriei externe;

D_ven - disponibilitati valutare externe nete, în timpul perioadei analizate;

Sd_bpe - soldul balantei de plati externe;

Cr_s   - credite scadente;

R - rezervele în aur si în devize;

S_de   - serviciul datoriei externe.

Potrivit metodologiei Bancii Mondiale, tarile în curs de dezvoltare debitoare se grupeaza astfel:

1. în functie de marimea venitului (produsului intern brut) ce revine în medie pe un locuitor, în dolari S.U.A., în:

a)      tari cu un venit mic (al caror P.I.B./locuitor este de pâna la 625 de dolari S.U.A.);

b)     tari cu un venit mediu (al caror P.I.B./locuitor este cuprins între 725 si 8.955 de dolari S.U.A.)

Ţarile cu un P.I.B./locuitor mai mare de 8.955 de dolari S.U.A. sunt considerate ca având venituri ridicate.

2. în functie de gradul de îndatorare a tarii analizate fata de strainatate, distingem:

a)      tari puternic îndatorate (sunt considerate tarile cu un venit mic si cele cu un venit mediu, la care raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si exporturile de bunuri si servicii este de peste 220% sau cele la care raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si produsul intern brut este mai mare de 80%);

b)     tari moderat îndatorate (sunt considerate tarile cu un venit mic si cele cu un venit mediu, la care raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si exporturi este mai mic de 220%, dar mai mare de 132%, sau cele la care raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si produsul intern brut este mai mic de 80%, dar mai mare de 48%);

c)      tari putin îndatorate (sunt tarile cu un venit mic si cele cu un venit mediu, la care raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si exporturi este mai mic de 132%, iar raportul dintre valoarea actuala a serviciului datoriei externe si produsul intern brut este mai mic de 48%.

Cu titlu ilustrativ, în tabelul 8.5. sunt cuprinse 34 de tari în curs de dezvoltare debitoare, clasificate pe cele trei grade de îndatorare.

Tabelul 8.5. - Indicatori privind gradul de îndatorare a 34 de tari în curs de dezvoltare debitoare, medii pe perioada 1992-1996

Sursa: Întocmit pe baza datelor din World Bank Atlas, 1998 si World Debt Tables, 1996