Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































FUNCTIILE EVAZIUNII FISCALE

Finante












ALTE DOCUMENTE

Rolurile statului in economie
Valoarea tranzactiilor efectuate pe BVB si Rasdaq in anul 2007
Actiune pentru plata chiriei
VOLATILITATEA NUJUSTIFICATA
Venituri - exceptate si luate in calcul - pentru acordarea ajutoarelor de incalzire a locuintei
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA UNITATILOR OPERATIVE
Evaziunea fiscala si institutiile inplicate in combaterea acesteia
CREDITUL INTERNATIONAL
CREDITUL - necesitatea si rolul sau in economia moderna. Formele creditului
ROLUL GARZII FINANCIARE IN COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE

 FUNCŢIILE EVAZIUNII FISCALE

2.1 Functia generala a evaziunii fiscale



Īmprejurarile si cauzele īn care are loc fenomenul evaziunii fiscale a conduc la definirea unei functii generale ale acesteia, determinata de o singura variabila - politica fiscala.

Fenomenul de evaziune fiscala se afla sub incidenta a doua categorii de factori: endogeni, concretizati īn autoritatile fiscale (Parlament, Guvern) si exogeni, exprimati prin variabile economice, sociale, culturale, psihologice.

          Īn Romānia fenomenul de evaziune fiscala este īntr-o forma destul de avansata, deoarece societatea romāneasca se afla nu doar intr-un moment de cotituri īn existenta sa, ci īntr-o mare criza de natura economica.

          Evaziunea fiscala are o functie generala, propusa īn literatura de specialitate cu un caracter empiric si a carui valoare variaza de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Aceasta functie este reprezentata astfel:

E = f(u,x,y) unde:

E = functia evaziunii fiscale

u = o marime reprezentativa a 929u209j gradului de inclinatie a contribuabilului spre evaziune fiscala (ce depinde, īntre altele, de cultura, starea de sanatate economica si sociala a comunitatii);

x = o marime reprezentativa a 929u209j politicii fiscale (marimea presiunii fiscale, permisivitatea legislatie fiscale, rigurozitatea aplicarii acesteia);

y = o marime reprezentativa a 929u209j variabilelor reale ale economiei ( P.I.B. U.M).

          De la aceasta functie generala a evaziunii fiscale se pot ilustra si cazuri particulare:

v    Variabila "u" nu mai este variabila independenta īn functia evaziunii fiscale, daca se presupune īnclinatia contribuabilului spre evaziune fiscala, se adapteaza īn mod spontan la orice modificare a politicii fiscale.

Deci se poate scrie u = u(x) iar functia evaziunii fiscale devine E =f(x,y) .(2).

Relatia (2) exprima relatia pe care o are fenomenul evaziunii fiscale o data cu variatia politicii fiscale, aceasta pentru ca variabilele reale "y" se presupune a fi īntotdeauna constante pe perioade scurte de timp.

Este relatia de medie sau de lunga durata. Īn continuarea algoritmului de mai sus, putem renunta la a considera variabilele "y" ca variabile exogene, considerānd ca ele depind de politica fiscala  "x".

Y = f(x)

Functia evaziunii fiscale va lua forma E = f(x) .(3).

Aceasta relatie (3) este variabila pentru o perioada lunga de timp.

Verificarea empirica a formulelor expuse ridica probleme statistice complexe, dar pe baza unor anchete statistice se poate observa o strānsa legatura īntre evaziunea fiscala si variabilele enuntate, cu ajutorul coeficientilor de corelatie.[1]

2.2 Functia evaziunii fiscale elaborata prin prisma comportamentului uman

Alaturi de functia generala a evaziunii fiscale, literatura de specialitate acorda o mare importanta unei alte functii a acesteia, elaborata prin prisma comportamentului uman.

Este necesar acest tip de abordare deoarece o analiza mai atenta a evaziunii fiscale se realizeaza printr-o abordare a comportamentului uman si aceasta din punct de vedere economic.

Īn sprijinul acestei abordari vin opiniile specialistilor cu privire la relatia dintre utilitatea marginala a banilor, impozite si evaziune fiscala.

Īn economia politica, legea utilitatii marginale crescānde precizeaza ca cu  cāt creste cantitatea dintr-un ban sau serviciu, cu atāt va fi mai mica valoarea care se atribuie unitatilor aditionale din acest bun.

Aceasta lege se poate aplica si banilor (capitalului) dar nu īn totalitate. Utilitatea marginala a banilor scade pe masura abundentei lor, datorita faptului ca banii au o caracteristica si anume aceea ca ei se pot economisi, se pot investi, ceea ce nu se īntāmpla cu bunurile care pe masura acumularii lor duc la o satisfacere maxima a individului, pierzāndu-si din utilitate.

Exceptie fac si bunurile imobile. Aceasta caracteristica a banilor īmpreuna cu caracterul egoist al omului, care nu priveste cu ochi tocmai buni ceea ce i se ia prin constrāngere, face ca evaziunea fiscala sa fie considerata daca nu legala, cel putin "morala", justificata.

De aceea apare permanenta tentatie se īmpotrivire prin forma "confiscarii" unei parti din veniturile obtinute.

          Motivatiile sustragerii contribuabililor de la plata impozitelor sunt de ordin psihologic. Omul este constient de scurtimea vietii, mai ales a vietii active, si de aceea el nu poate renunta cu usurinta la ceea ce el considera ca i se cuvine, pentru niste scopuri publice pe care el nu le īntelege iar alteori nici nu sunt evidente.

          Aceasta eludare a banilor din sfera de cuprinderea a legii utilitatii marginale descrescānde, explica de ce marile evaziuni fiscale sunt īnfaptuite tocmai de cei cu patrimonii personale mari, care gasesc o cale de a-si mari patrimoniul prin evaziune, expunāndu-se unor riscuri mari.

          Dincolo de ilegalitatea acestui fenomen si de consecintele pe care le implica īn planul politicii evaziunii fiscale, ca actiune a individului, evaziunea fiscala nu este lipsita de rationalitate. Multe din dificultatile cu care se confrunta oamenii pornesc de la relatia utilitate (placere) - cost.

          Individul, persoana privata, īsi doreste sa obtina maximum de utilitate cu un minim de cheltuieli, pe de-o parte, iar pe de alta parte, persoana publica doreste sa obtina un maxim de utilitate, dar daca este posibil fara nici un cost, īn speta, fara a plati impozite.

          Lucrarea lui Gary Becker numita "Comportamentul uman, o abordare economica" le-a sugerat specialistilor o abordare a fenomenului de evaziune fiscala prin prisma comportamentului uman. Economistul american face o analiza a evaziunii fiscale drept "componenta a crimei economice" spunānd ca ea este una din "marile industrii" tocmai prin nivelul pe care le atinge si a numarului autorilor implicati. O data cu cresterea rapida a taxelor, se īnregistreaza o escaladare considerabila a fenomenului de evaziune fiscala.

          Desi autorul foloseste termenul de crima, el declara ca analiza intentioneaza sa fie suficient de generala pentru a acoperii toate contraventiile, nu numai crimele - cum sunt omorul, jaful sau ultragiul fizic, care ocupa atātea spatii īn paginile ziarelor - dar si evaziunea fiscala (sublinierea noastra) asa-numitele crime ale "gulerelor albe", comertul ilicit si alte contraventii." Aceasta analiza era si este necesara pentru ca "privita īn linii mari" "crima" este o activitate economica importanta sau "o industrie", desi este aproape total neglijata de economisti.

          Gary Becker, īn lucrarea precedenta, reprezinta un total al costurilor economice ale crimelor din S.U.A. din1965, de care autorul este constient ca sunt sub cele reale.



Tabelul nr.2 Costurile economice ale crimelor

Tipul crimei

Costuri (milioane U.S.D.)

Crime īmpotriva persoanelor

815

Crime īmpotriva proprietatii

3.932

Bunuri si servicii ilegale

8.075

Alte crime

2.046

TOTAL

14.852

Cheltuieli de stat cu politia, procuratura si tribunale

3.178

Corectii

1.034

Cāteva cheltuieli ale persoanelor particulare pentru combaterea crimelor

1.910

TOTAL GENERAL

20.098

Interpretarea tabelului:

Cheltuielile directe aferente economiei "negre" (aici este inclusa si frauda) s-au ridicat īn anul 1965 la 8 miliarde U.S.D.

Costurile totale determinate de primul au fost de 21 miliarde de U.S.D.

Estimarea costului crimei la 15 miliarde U.S.D. poate reprezenta doar jumatate din pierderea neta a societatii, nu numai din cauza ca sunt omise costurile multor crime ale gulerelor albe (īn special frauda), dar si pentru ca sunt omise mare parte din pierderi chiar si pentru crimele enumerate.

          Evaziunea fiscala care este o parte integranta si de asemenea importanta a crimei, este una din marile industrii ale acesteia prin proportia veniturilor pe care la atinge si a numarului de autori implicatii. O data cu cresterea rapida a taxelor si cu alte legiferari, au crescut se pare  mult mai repede evaziunea fiscala si alte tipuri de delicte ale gulerelor albe decāt crimele. O dovada indirecta a cresterii numarului de crime este cresterea mare a  banilor lichizi aflati īn circulatie.

          Metoda folosita īn aceasta analiza care priveste evaziunea fiscala ca pe o crima, masoara pierderea sociala din astfel de infractiuni si determina acele cheltuieli de resurse si pedepse care minimalizeaza aceasta pierdere.[2]

          Īn vederea determinarii modului optim de combatere a evaziunii fiscale este utila dezvoltarea unui model care sa tina seama de urmatoarele elemente: pagube, costul descoperirii evaziunii fiscale, numarul de infractiuni.




a)     Pagubele = constau īn sume de bani care ar trebui sa ajunga la buget si care sunt sustrase de contribuabili. Aceste pagube sunt produse prin comiterea evaziunii fiscale. Marimea pagubelor provocate de evaziunea fiscala tinde sa creasca proportional cu volumul activitatii (evaziunii fiscale) potrivit relatiei:

H = H'(A) unde

H' =  > 0

H - marimea pagubei provocate societatii

A - nivelul activitatii (evaziunii fiscale)

Īn alta ordine de idei, valoarea sociala a cāstigurilor contraventiilor din evaziune fiscala tinde sa creasca cu numarul de contraventii:

G = G(A) unde

G- valoarea cāstigurilor obtinute din evaziune.

Pe baza celor precizate mai sus se poate determina pierderea societatii din evaziune fiscala potrivit relatiei:

b) Costul descoperirii evaziunii, arestarii si condamnarii (pedepsirii) evazionistilor.

Descoperirea evaziunii fiscale (care poate fi contraventie sau infractiune) si pedepsirea infractorilor (contravenientilor) are loc cu atāt mai usor cu cāt se cheltuieste mai mult pentru fisc, politie, justitie, si echipamente specializate.

Deci,

C = C'(I)

I = F(u,m,a,)

C' = dC, dI >0

Unde:

C = costul descoperirii evaziunii fiscale, arestarii si condamnarii evazionistilor

F = functia care rezuma "gradul de īnzestrari" īn lupta īmpotriva evaziunii fiscale;

u = consumul de energie umana;

m = consumul de energie materiala;

c = consumul de capital.

Rentabilitatea activitatii de descoperire a evaziunii fiscale, de arestare si condamnare a infractorilor va cu atāt mai mare cu cāt vor costa mai putin fiscul, politia, judecatorii, avocatii si cu cāt va fi mai dezvoltat gradul de īnzestrare determinat de tehnologie.

c) Numarul de infractiuni este, īn opinia specialistilor, invers proportional cu cresterea probabilitatilor de condamnare a unei persoane.

Numarul de infractiuni intra īn relatia urmatoare:

A = A(p,f,w)

Unde :

A - numarul de infractiuni de evaziune fiscala pe care le comite o persoana   īntr-o anumita perioada;

p - probabilitatea per infractiune ca acea persoana sa fie condamnata;

f - pedeapsa per infractiune;

w - variabila care cuprinde toate celelalte influente (venitul din alte activitati legale sau nu, frecventa arestarilor, īnclinatia persoanei de a comite o ilegalitate).[3]

2.3 Functia evaziunii fiscale īn Romānia

Īn perioada 1990-1995 indicatorul P.I.B. nu a cunoscut oscilatii deosebite.

P.I.B. anual situāndu-se constant sub cel realizat īn 1990 (luat ca baza), conform Anuarului Statistic al Romāniei (87,1% īn 1992, 79,3% īn 1993).

          Evaziunea fiscala, pāna īn 1990 a fost un fenomen aproape necunoscut, dupa aceasta data apare o īnflorire continua. Īn perioada de declin a productiei reale, evaziunea fiscala a cunoscut totusi un curs ascendent. Despre o īnclinatie a contribuabilului romān spre evaziune fiscala putem vorbi la o cota foarte redusa, datorita rautatii acestei "stari de spirit" pentru el. Īn aceasta perspectiva, variabila, cea mai semnificativa de care depinde amploarea evaziunii fiscale este politica fiscala īn care includem marimea presiunii fiscale adoptate de stat, permisivitatea legislatiei fiscale, rigurozitatea aplicarii acestora si severitatea sanctiunilor.

" Slabiciunile" politicii fiscale de pāna astazi īn Romānia sunt: o presiune fiscala relativ ridicata si neadaptata fiecarui factor de activitate ( o fiscalitate diferentiata fiind īn opinia noastra strict necesara īn conditiile lipsei initiale de capital si a duratei diferite de rotatie a acestuia), o legislatie dezlānata, incoerenta si cu vadite portite de evaziune (legea 12/1991 privind impozitul pe profit), o aplicare timida si oscilanta a acestei legislatii, lipsa unor instrumente de procedura fiscala (lipsa unui Cod fiscal).[4]



[1] Drd. Botea P. Ion - "Metode si tehnici fiscale" , Tipografia Somesul S.A. 1998

[2] Garz Becker - "Comportamentul uman - o abordare economica", Ed. All, Bucuresti 1994

 

[3] N. Hoanta "Evaziune fiscala", Ed. T.E. 1997

[4] N. Hoanta  - Revista T.E. nr. 8/1994 si Revista "Impozite si taxe" 1995













Document Info


Accesari: 3030
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )