GESTIUNEA RESURSELOR INSTITUŢIILOR DE CREDIT
Introducere
Asigurarea rolului de intermediere financiara a institutiilor de credit (bancilor) presupune - în mod
obligatoriu - exercitarea functiei de mobilizare a resurselor banesti, temporar libere, în economia
nationala, dar si la populatie si apoi redistribuirea acestora prin credite sau alte forme de plasamente.
În acest capitol vom studia modul cum b 555g68f 9;ncile îndeplinesc acest prim rol de atragerea resurselor de
finantare. Am vazut anterior, importanta covârsitoare a relatiilor dintre banci si clientela , fara de care
nici nu se poate imagina activitatea bancara. Lucrând cu un numar mare de clienti - pe baza relatiei de
încredere - bancile ajung sa utilizeze mari sume banesti si, de aceea, activitatea lor este atent
reglementata si supravegheata la nivelul Bancii Centrale.
4.1. Capitalurile proprii ale institutiilor de credit
Potrivit prevederilor legii bancare, orice institutie de credit trebuie sa dispuna de un nivel minim de
capital social, înainte de a începe activitatea cu clientela, iar pe întreaga durata de realizare a acestei
activitati, ele îsi asigura permanent un nivel adecvat de fonduri proprii. Indicatorul ce masoara acest
nivel se numeste: rata solvabilitatii si se determina ca un raport între totalul fondurilor proprii si
totalul activelor purtatoare de risc:
S =
Σ F.p.
x 100
Σ A.r.
în care:
S = rata solvabilitatii
Σ F.p. = totalul fondurilor proprii
Σ A.r .= totalul activelor purtatoare de risc
21
Potrivit reglementarilor acceptate pe plan international, rata minima a solvabilitatii bancilor trebuie
sa fie de 8%, la nivel european. În România acest nivel este de 10%.
În esenta, structura fondurilor proprii se prezinta astfel:
Capitalul social subscris si varsat, constituit din aportul actionarilor la înfiintarea institutiei de credit
si, de regula, nu poate fi mai mic decât 5 milioane, echivalent euro.
Prime de capital, reprezinta contravaloarea diferentei dintre valoarea de piata a actiunilor noi
subscrise de actionari si valoarea nominala a acestora.
Rezerve, inclusiv din reevaluarea activelor proprii imobilizate
În decursul primilor ani, dupa 1990, bancile au avut posibilitatea sa repartizeze din profitul brut anual,
o cota de 20% pentru constituirea unui fond de rezerva, destinat sa acopere efectele erodarii de catre
inflatie a capitalului social. Ulterior aceasta repartizare poate avea loc numai pe seama profitului net.
Pe de alta parte, datorita efectului ratei inflatiei, anumite active ale bancilor: cladiri, terenuri,
echipamente etc. au trebuit reevaluate, iar cresterea de valoare a fost inclusa în aceste rezerve
legale. În prezent reevaluarea activelor fixe imobilizate se face la fiecare 3 ani.
Sumele din profitul net al societatii bancare ce se repartizeaza la fondurile proprii dupa aprobarea
bilantului contabil anual. Aceasta practica a bancilor ajuta la consolidarea capacitatii de creditare si
dezvoltare ulterioara a activitatii, inclusiv prin finantarea bazei logistice necesare: sedii noi,
echipamente informatice, ATM-uri etc. În general, la noi în tara, bancile aloca din profitul net cca. 30-
50% pentru sustinerea dezvoltarii bazei de capital. Aceste elemente constituie fondurile proprii de
nivel 1
Împrumuturi subordonate sunt, de regula, credite acordate de actionarii principali sau de la banci
internationale: BIRD, BERD etc. pe o perioada de minimum 5 ani, în conditii speciale. La scadenta
aceste împrumuturi se pot transforma în capital propriu prin cumpararea de noi actiuni, sau pot fi
restituite creditorilor, diminuând aceasta baza de fonduri proprii nivel 2
Precizam ca din totalul acestor fonduri în calculul ratei solvabilitatii, se deduc participatiile bancii în
cauza la capitalul altor societati sau sumele destinate în mod special acoperirii unor riscuri
suplimentare din activitatea de creditare.
În concluzie: putem spune ca baza de capitaluri proprii asigura desfasurarea activitatii bancii în
conditii de prudentialitate si asigura suportul dezvoltarii sale viitoare. Pe de alta parte, nivelul
capitalurilor proprii nu poate fi prea ridicat, deoarece actionarii doresc un randament cât mai mare
pentru fondurile investite, iar profiturile bancilor se obtin - în cea mai mare parte - din fructificarea
resurselor atrase de la clientela.
4.2. Principalele categorii de resurse atrase de la clientela
Într-un capitol anterior am afirmat ca orice relatie între o banca si un client începe prin deschiderea
unui cont bancar în care se vireaza/depune o anumita suma de bani. Astfel, avem cea mai raspândita
forma de atragere a disponibilitatilor sub forma de:
conturi curente
conturi de depozite
conturi de economii
Conturile curente deschise de clienti la banci sunt destinate, în principal, asigurarii
disponibilitatilor necesare efectuarii platilor curente sau scadente la termene scurte. În aceste conturi
se efectueaza si operatiunile de încasari pentru marfurile livrate sau serviciile prestate altor societati.
Conturile curente pot fi deschise în lei sau în diferite valute, în functie de preferintele clientilor. În
cazul persoanelor fizice conturile curente sunt utilizate pentru acumularea temporara a unor resurse
banesti destinate apoi, efectuarii diferitelor plati sau constituirii depozitelor pe diferite scadente. Prin
aceste conturi se desfasoara si operatiunile cu carduri, extrem de mult utilizate acum si în România. O
caracteristica de fond a resurselor existente în aceste conturi o constituie volatilitatea lor. Cu alte
cuvinte , bancile nu pot conta pe aceste resurse pentru acordare de credite pe diferite termene, ci
doar în efectuarea de plasamente pe termene scurte. Din aceasta cauza si dobânzile acordate de
banci sumelor din aceste conturi sunt, în general, reduse, de obicei sub 1% pe an.
23
Conturile de depozit reprezinta produsele bancare cele mai raspândite în atragerea resurselor.
Practica bancara, în conditiile de concurenta crescânda, a dezvoltat o gama extrem de larga a
depozitelor atrase de la clientela. Cele mai raspândite sunt:
o depozitele pe termene foarte scurte ( de la 1 zi la 3 zile)
o depozitele pe termene scurte, constituite la diferite scadente (pâna la 12 luni)
o depozitele pe termen mediu, de regula cele cu scadente de peste 1 an
În general, datorita efectelor inflationiste de-a lungul anilor, durata depozitelor - si la populatie si la
societati comerciale - a fost destul de scurta: 30, 60 de zile. Depozitele atrase pe o perioada mai lunga
provin, de regula, de la societati de asigurare, fonduri de plasament, fonduri de pensii etc. Resursele
atrase pe calea depozitelor dau bancilor mai multa siguranta în utilizarea acestora pentru acordarea
de credite pe termene mediu si lung. Pe de alta parte, dobânzile platite pentru aceste depozite sunt
din ce în ce mai ridicate la depozitele cu scadente mai largi si invers. În legislatia bancara din multe
tari dezvoltate durata depozitului este intangibila, clientul neavând posibilitatea sa-si retraga banii
înainte de scadenta. La noi, clientii au dreptul sa-si desfiinteze oricând depozitele, cu precizarea ca, în
aceste cazuri, bancile nu mai acorda dobânda stabilita, ci doar dobânda la vedere.
Conturile de economii sunt utilizate, de regula, în relatiile unor banci specializate, de ex.:
bancile pentru locuinte, cu o clientela specifica (persoane fizice care doresc sa contracteze credite
ipotecare la dobânzi mai avantajoase). În acest caz, solicitantii unor asemenea credite trebuie sa
economiseasca o perioada de cca. 18-24 de luni, sume fixe de bani, ce vor constitui avans pentru
contractarea unei locuinte. Dobânzile acordate de banci la aceste conturi sunt, de regula, mai mici
decât la depozitele clasice, dar bancile specializate compenseaza acest dezavantaj cu perceperea
unor dobânzi mai reduse si la creditele acordate. În ultimii 2-3 ani, bancile au lansat pe piata si alte
produse de economisire de genul conturilor hibride, respectiv cu îmbinarea avantajelor conturilor
curente si ale celor de depozit.
În principiu, clientul poate deschide un asemenea cont în lei si în valuta, în care asigura un sold minim
pe toata perioada. În acest cont se pot face oricând depuneri, dar si retrageri, cu conditia sa nu fie
afectat soldul minim. Bancile acorda dobânzi cu mult superioare conturilor la vedere si mai reduse
decât la depozite.
24
. Resursele atrase de la banci
În acest caz vorbim de orice sume împrumutate de la alte banci din sistem, pe diferite durate, de
regula pâna la 30 de zile. Sunt asa numitele depozite interbancare si ele au menirea sa completeze
necesarul de lichiditati al unei banci comerciale pe termen scurt. Dobânzile se negociaza direct, online,
prin intermediul directiilor de trezorerie si ele reflecta conditiile generale existente pe aceasta
piata. În ultima instanta, bancile pot atrage (temporar) resurse de la Banca Centrala prin intermediul
creditelor lombard, cu dobânzi mai mari, deoarece bancile trebuie sa-si rezolve singure necesarul de
fonduri de la clientela sau de pe piata interbancara.
Resursele atrase pe seama emisiunilor de obligtiuni
Obligatiunile sunt titluri emise de banci pe o perioada determinata de timp, minimum 2 ani, si care se
subscriu pe piata valorilor mobiliare, pe baza unor prospecte de emisiune. La sumele atrase, bancile
platesc un cupon sau o dobânda fixa pe toata durata de valabilitate a titlurilor. Dobânda se achita
detinatorilor la intervale fixe, de 6 sau 12 luni, dupa caz.
Având în vedere volatilitatea dobânzilor, în special la lei, pe piata bancara româneasca emisiunile de
obligatiuni au fost destul de sporadice. Pe pietele mature, aceasta resursa poate sa detina chiar 10-
20% din resursele atrase de unele institutii de credit.
. Resursele atrase de la bancile straine
Cum majoritatea bancilor românesti sunt detinute de banci straine de anvergura, o buna parte din
necesarul de resurse poate fi asigurat din liniile de credit puse la dispozitie de bancile mama, la costuri
rezonabile. În plus, bancile pot beneficia de credite puse la dispozitie de alte banci comerciale straine,
în conditii de scadente si dobânzi negociate bilateral. Bancile internationale: BIRD, BERD, BEI etc. pot
pune la dispozitia bancilor noastre linii de credite care, în general, vizeaza acordarea unor anumite
credite pentru investitii, protectia mediului etc.
Pentru resursele atrase de pe piata interna sau externa, bancile sunt obligate sa constituie la BNR
rezerve minime obligatorii determinate ca un procent din cuantumul acestor resurse. Exceptie fac
25
împrumuturile interbancare interne si creditele lombard puse la dispozitie de BNR. În prezent, rata de
constituire a acestor rezerve este de:
15% pentru resursele în lei
25% pentru resursele în valuta
La aceste rezerve, BNR plateste bancilor o dobânda reprezentând media dobânzilor platite de banci la
conturile de disponibilitati ale clientilor.
|
