Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Imprumuturile publice

Finante












ALTE DOCUMENTE

Evolutia inflatiei in perioada 1995-2000
Operatiunile de Piata ale Societatii de Servicii de Investitii Financiare
bursa-de-valori-bucuresti
VOLATILITATEA NUJUSTIFICATA
ACORD de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor de risc
INSTRUMENTE SI METODE DE MASURA A EVAZIUNII FISCALE
BCR VA ACORDA CREDITE FIRMELOR CARE INFIINTEAZA NOI LOCURI DE MUNCA
Schema detaliata a bilantului financiar al unei intreprinderi
CLASA 1 - CONTURI DE CAPITALURI
Sistemul financiar

Împrumuturile publice

8.1.1. Destinatia si rolul împrumuturilor publice




La împrumuturi statul apeleaza fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar.

În primul caz, desi pe întregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, este posibil ca pe parcursul acestuia, si cu deosebire în primele luni ale anului, poate ca nu exista o concordanta perfecta între termenele la care se încaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Prin urmare, pe timpul executiei bugetare, pot sa apara fie goluri de casa (când platile devanseaza încasarile), fie un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.

Trezoreria publica trebuie sa cunoasca, din timp, perioadele în care pot sa apara goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului public national.

Daca toate resursele financiare publice, încasate pe teritoriul national, se colecteaza la Trezoreria finantelor publice, golurile de casa ale bugetului public pot fi acoperite cu ajutorul sumelor împrumutate de la late institutii de stat, care înregistreaza un surplus de resurse financiare. Ulterior, în momentul încasarii veniturilor bugetare prevazute, suma împrumutata se restituie institutiei creditoare.

Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt suficiente pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicita împrumuturi, pe termen scurt, de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata, inclusiv de la banca centrala a tarii (sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele si în conditiile prevazute de lege). Resursele banesti, împrumutate de la diversi detinatori publici sau privati, nu maresc masa monetara, ci numai o redistribuie. În schimb, resursele împrumutate de la banca centrala constituie o emisiune de bani fara acoperire materiala. De asemenea, apelul la împrumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte negative asupra circulatiei monetare daca sumele obtinute nu se ramburseaza la termenele stabilite.

Pentru finantarea deficitului bugetar, statul se împrumuta pe piata interna sau în strainatate. Potrivit datelor Fondului Monetar International, în tarile dezvoltate, în tarile în curs de dezvoltare din Asia si Orientul Mijlociu, precum si în tarile europene aflate în tranzitie s-a apelat preponderent la împrumuturi interne si într-o masura mai mica la cele externe.

Pentru împrumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. Emisiunea bonurilor de tezaur, în unele 10110c29k tari, este limitata prin lege, în timp ce în altele este nelimitata.

Bonurile de tezaur sunt titluri de împrumut, purtatoare de dobânda, la fel ca obligatiunile si împreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul Penal, împotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate valorica a împrumutului, precum si alte informatii privind dobânda, termenul de rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului fata de stat.

În România, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul Finantelor poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de dobânda, si a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfârsitul anului bugetar.

Bonurile de tezaur se pun în circulatie prin Banca Nationala a României, având la baza o conventie încheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice, aflate în circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se efectueaza numai în primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar în care au fost emise.

Totodata, în cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Nationala a României poate acorda împrumuturi, pe o perioada de cel mult 180 de zile si în conditii de dobânda la nivelul pietei, pe baza unor conventii încheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala a împrumuturilor acordate statului, de catre Banca Nationala a României, nu poate depasi în nici un exercitiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent, iar soldul permanent al împrumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a României.

Pentru acoperirea deficitelor bugetare, guvernul tarii are de ales între cresterea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea altora noi) si contractarea de împrumuturi, de regula, pe termene medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani). Deseori, guvernul opteaza pentru contractarea de împrumuturi din urmatoarele motive:

a)      majorarea impozitelor afecteaza standardul de viata al populatiei, iar partidul (coalitia) de la putere evita, de regula, sa aplice aceasta masura, considerata nepopulara, pentru a nu-si pierde electoratul; în tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua crestere a acesteia ar genera o împotrivire ferma a categoriilor de populatie care ar urma sa suporte sarcina fiscala suplimentara;

b)     împrumuturile de stat, pe piata interna, ofera celor care au disponibilitati banesti un plasament sigur;

c)      împrumuturile de stat constituie o modalitate mai rapida de procurare a resurselor financiare decât impozitele directe, deoarece perioada necesara identificarii si evaluarii materiei impozabile este mai îndelungata decât cea de subscriere la împrumut si efectuarea varsamintelor în contul acestuia;

d)     împrumutul solicitat bancii centrale, de regula, se obtine într-un termen mai scurt decât în cazul în care acesta se plaseaza în rândul altor persoane juridice si populatiei.

Rolul împrumuturilor de stat a generat, de-a lungul timpului, opinii diferite, astfel:

Ř      în perioada de ascensiune a capitalismului, specialistii vremii erau adeptii cresterii impozitelor si criticau recurgerea la împrumuturi publice, deoarece considerau ca:

-         echilibrarea bugetului de stat trebuie sa se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare (fiscale si domeniale);

-         împrumuturile genereaza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de dobânzi, comisioane etc., care fac necesara, în final, majorarea impozitelor;

-         împrumuturile usureaza sarcina fiscala a generatiei prezente, dar împovareaza generatiile viitoare, datorita cheltuielilor reclamate de rambursarea ratelor scadente si plata dobânzilor;

-         împrumuturile afecteaza capitalul natiunii, în timp ce impozitele diminueaza numai veniturile acesteia.

Ř      în perioada crizei economice din 1929-1933, numerosi specialisti au renuntat la conceptia neamestecului statului în viata economica a tarii, sustinând necesitatea influentarii acesteia cu ajutorul pârghiilor economico-financiare, între care, împrumuturile, cheltuielile publice, rata scontului, cursul valutar s.a. detin un rol important;

Ř      în perioada contemporana:

-         unii economisti apreciaza nefondata opinia potrivit careia împrumuturile constituie un mijloc de transferare a sarcinilor financiare asupra generatiilor viitoare, deoarece plusului de cheltuieli ce vor avea de suportat platitorii de impozite în legatura cu împrumuturile contractate în trecut, îi va corespunde un plus de venituri (dobânzi si restituiri de împrumuturi), ce va reveni creditorilor statului;

-         este respinsa si opinia potrivit careia împrumuturile de stat afecteaza capitalul natiunii deoarece se apreciaza ca nu împrumuturile distrug capitalul natiunii, ci slaba preocupare a unor unitati economice pentru buna întretinere, reparare si modernizare a echipamentelor industriale, a mijloacelor de transport si a instalatiilor energetice, pentru formarea profesionala a fortei de munca etc.;

-         se apreciaza, totusi, ca împrumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare publice mai costisitor decât impozitele, iar dobânzile si celelalte avantaje acordate creditorilor statului majoreaza, inevitabil, cheltuielile publice.

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesitati curente de trezorerie, prin apelarea la împrumuturi publice, genereaza anumite procese de redistribuire a produsului intern brut, care se manifesta atât în interiorul fiecarei tari, cât si pe plan international.

Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut încep sa apara odata cu subscrierea la împrumuturile lansate de autoritatile publice. În acest moment are loc o redistribuire între partea destinata formarii brute de capital (de acumulare) si cea destinata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc disponibil este plasata în înscrisuri ale împrumuturilor de stat si se utilizeaza, preponderent, în scopuri neproductive. Aceasta redistribuire se realizeaza si ulterior, prin plata dobânzilor si a eventualelor câstiguri promise de autoritati, care se realizeaza în favoarea subscriitorilor la împrumuturi, din veniturile încasate prin impozite.

De asemenea, redistribuirea P.I.B. este determinata si de rambursarea împrumuturilor scadente, care se realizeaza în favoarea celor îndreptatiti, dar de la toti contribuabilii perioadei respective.

Procesul redistribuirii interne a P.I.B. se manifesta si în perioada utilizarii efective a resurselor financiare provenite din împrumuturi, prin platile efectuate catre unitatile economice furnizoare ale statului.

Resursele financiare procurate prin împrumuturi publice se folosesc si pentru finantarea unor obiective cu caracter economic, pentru infrastructura si protectia mediului. În acest caz, nu are loc o redistribuire între fondul de acumulare si cel de consum, ci doar între subiectii care materializeaza utilizarea fondului de acumulare.

Împrumuturile publice contractate în strainatate contribuie la redistribuirea produsului intern brut între tarile care acorda împrumuturi si cele care le solicita.

Initial, la acordarea acestor împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile împrumutatoare catre cele împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor si al platii dobânzilor aferente sensului fluxurilor financiare se schimba, respectiv pornesc de la tarile împrumutate catre tarile împrumutatoare. Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii împrumutatoare catre tara împrumutata are caracter temporar, împrumutul fiind rambursabil, în schimb platile efectuate de tara debitoare, cu titlu de dobânzi si comisioane, catre tara creditoare reprezinta o redistribuire nerambursabila si definitiva a produsului intern brut pe plan international.

8.1.2. Trasaturile caracteristice ale împrumuturilor publice

Pe masura evolutiei lor si sub constrângerea a numeroase necesitati economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce în ce mai ample si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumului resurselor banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini si atributii.



În acest context, veniturile ordinare (obtinute de stat din impozite si taxe, precum si cele de la întreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficiente în raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. Astfel, a aparut un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe acest fond, în cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul public, prin intermediul caruia statele au început sa-si procure complementul de resurse de care au nevoie.

Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresia ansamblului operatiilor prin care statul îsi procura o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în conditiile platii de dobânzi si acordarii altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari viitoare.

În definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie înteles în pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau institutiilor publice, consiliilor locale.

Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza prin doua forme distincte, respectiv:

a)      pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;

b)     prin intermediul unor institutii specializate - banci, case de economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. - care colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si în conditii expres precizate.

Într-o economie, în afara de autoritatile publice - centrale si locale - apel la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:

Ř      asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen scurt);

Ř      efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung);

Ř      satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit - public si privat - este formata din solicitarile autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de resurse de împrumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale populatiei.

Având aceleasi surse de formare, creditul public intra în competitie cu creditul privat, resursele banesti temporar disponibile fiind puse la dispozitia acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului, respectiv garantii, termene de rambursare, rate ale dobânzii s.a.

În continuare, vom încerca sa identificam asemanarile si deosebirile între creditul public si creditul privat.

În general, creditul este rezultatul unui act de încredere* si presupune schimbul a doua prestatii disociate în timp. Creditorul acorda debitorului sau bunuri sau mijloace de plata, în schimbul promisiunii acestuia de a-i plati bunurile respective sau de a-i rambursa banii împrumutati, la care se adauga o dobânda, spre a remunera timpul care se scurge pâna la scadenta si riscul pe care creditorul si-l asuma în acea perioada de timp.

Creditul privat a aparut si s-a dezvoltat în cadrul economiei de schimb, pe fondul multiplicarii relatiilor reciproce dintre solicitantii si ofertantii de marfuri. El se practica sub urmatoarele forme:

a)      creditul comercial, care are ca obiect marfurile tranzactionate;

b)     creditul bancar, al carui obiect este reprezentat de dreptul de folosinta temporara a unei sume de bani, creditor fiind o institutie specializata, denumita banca.

În strânsa legatura cu creditul bancar a aparut si s-a dezvoltat piata capitalului banesc de împrumut, pe care se manifesta atât cererea de credit privat, cât si cererea de credit public.

Oferta comuna de resurse de împrumut si caracterul limitat al resurselor care formeaza aceasta oferta de capital determina, asa cum am precizat anterior, aparitia unei competitii între creditul privat si cel public.

De asemenea, între creditul public si cel bancar mai exista si alte asemanari, cum sunt:

Ř      angajarea resurselor necesare pe baze contractuale;

Ř      plata de dobânzi în favoarea creditorilor;

Ř      folosirea temporara a resurselor angajate si rambursarea la scadenta a acestora.

Alaturi de aceste asemanari, între creditul public si cel privat exista si deosebiri semnificative.

Prima deosebire se refera la sursa de plata a dobânzii. Astfel, în cazul creditului bancar, capitalul împrumutat, prin valorificare, genereaza obtinerea profitului. Din acest profit, unitatile economice debitoare cedeaza bancii o anumita parte, sub forma dobânzii, ca pret pentru creditul angajat.

Aceasta realitate, specifica creditului bancar, a creat iluzia ca orice suma de bani acordata cu titlu de împrumut este capabila sa produca dobânda. Ca atare, în practica s-a generalizat perceperea de dobânzi si la împrumuturile utilizate în scopuri neproductive, angajate sub forma creditelor de consum (specifice populatiei si în mare masura, autoritatilor publice).

Resursele procurate pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea functionarii serviciilor publice, a cheltuielilor militare, pentru mentinerea ordinii publice, plata de dobânzi pentru datoria publica efectiva si pentru rambursarea celei scadente, apar ca mijloace de plata si nu în calitate de capital. De aceea, rambursarea la scadenta a acestor resurse, care se consuma fara a se reproduce, precum si plata dobânzilor aferente se efectueaza pe seama veniturilor bugetare.

De la aceasta regula exista unele exceptii. Astfel când creditul public se utilizeaza pentru finantarea unor lucrari ample în domeniul infrastructurii sau pentru crearea si dezvoltarea de activitati productive, dobânda se suporta din valoarea nou creata în urma utilizarii împrumuturilor respective.

O alta deosebire între creditul public si cel privat se refera la înscrisurile care certifica creantele generate de raporturile de creditare. Astfel, autoritatile publice emit efecte publice sau titluri de credit public, care atesta calitatea de subscriitori a detinatorilor si certifica dreptul acestora la o anumita dobânda, un anumit câstig sau atât la o dobânda, cât si la un câstig. Societatile de capital care doresc sa obtina resursele banesti de care au nevoie pot sa emita actiuni, obligatiuni, bilete la ordin, trate, cecuri si alte înscrisuri de credit privat (efecte comerciale).

Atât efectele publice, cât si efectele comerciale sunt hârtii de valoare care nu au o valoare proprie, intrinseca si difera din punct de vedere al acoperirii lor. Astfel, efectele comerciale sunt reprezentante ale unei valori exprese, data de capitalul real concretizat în active fixe, materii prime s.a., care s-au cumparat cu banii primiti de la detinatorii titlurilor respective. Aceste hârtii de valoare deoarece circula independent de capitalul real pe care îl reprezinta (adica se cumpara, se vând si se gajeaza), formeaza capitalul fictiv sau iluzoriu.

Efectele publice sunt, de regula, nenominative si pot fi negociate, având o circulatie proprie, ca si când ar avea o valoare intrinseca. Deoarece resursele obtinute de autoritatile publice pe baza lor sunt utilizate, în mare masura, pentru acoperirea unor cheltuieli de natura consumului definitiv, efectele publice nu certifica drepturi asupra unui capital real, capabil sa produca valoare adaugata. Cu toate acestea, ele asigura detinatorului lor dreptul de a primi o dobânda din partea statului, care se suporta din resursele bugetare. prin urmare, efectele publice formeaza dublu capital fictiv.

Sub raport juridic, creditul public este expresia unei întelegeri intervenite între o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de împrumut, pe o perioada determinata, iar statul se angajeaza sa o restituie la termenul stabilit si sa achite dobânda si alte costuri aferente.

Având în vedere cele mentionate anterior, rezulta ca împrumutului de stat îi sunt caracteristice urmatoarele trasaturi:

1)      are caracter contractual, fiind expresia acordului de vointa al partilor;

2)      are caracter rambursabil;

3)      asigura detinatorilor de înscrisuri publice, pe lânga rambursarea sumei împrumutate si o anumita contraprestatie.

1) Spre deosebire de impozit, care este o prelevare obligatorie, stabilita unilateral de catre stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, creditul public are caracter contractual si exprima acordul de vointa al partilor implicate. Cu toate acestea, acest acord de vointa prezinta o specificitate a sa, deoarece, fara sa se realizeze o consultare prealabila a subscriitorilor potentiali, organele competente ale statului sunt cele care stabilesc:

Ř      conditiile de emisiune si de rambursare a împrumutului;

Ř      forma si marimea venitului pe care îl asigura;

Ř      alte avantaje acordate pe care le acorda subscriitorilor.




În acest context, persoanele interesate pot sa accepte sau sa respinga în bloc conditiile stabilite de autoritatile publice, dar nu pot cere sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.

De regula, împrumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Practica internationala a cunoscut, însa, si împrumuturi publice fortate, când subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu.

Statele au recurs la împrumuturile fortate în împrejurari exceptionale, respectiv atunci când independenta nationala si integritatea teritoriala a statului au fost amenintate grav.

De asemenea, sunt cunoscute si cazuri de împrumuturi publice contractate pentru pregatirea si ducerea de razboaie, refacerea economiei distruse de calamitati naturale, înlaturarea urmarilor unor crize economice de amploare s.a., când libertatea de actiune a subscriitorilor este mult îngradita prin masurile luate de autoritatile publice. Chiar daca prospectul de emisiune si conditiile de rambursare ale unor asemenea împrumuturi sunt mai putin atractive, subscriitori apreciaza interesul national si îsi fac datoria patriotica de a subscrie.

Împrumuturile publice fortate se manifesta si sub alte forme. Astfel, prin împrumuturi fortat direct statul obliga regiile autonome sau întreprinderile proprii sa-si constituie depozite de titluri publice, în proportie de 10-15% din trezoreria proprie. Împrumutul fortat deghizat, reprezinta o alta forma de împrumut public fortat si se manifesta atunci când statul, în calitate de client al diverselor furnituri, înlocuieste, în platile sale, moneda cu bonuri de tezaur, bonuri de impozite, obligatiuni ale împrumuturilor de stat etc.

2) Ca modalitate de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la scadenta, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat. De aceea, în momentul plasarii unui împrumut public, statul fixeaza termenul de rambursare a acestuia, care poate fi mai îndepartat sau mai apropiat, în functie de evolutia previzibila a veniturilor si cheltuielilor publice.

De la aceasta regula, fac exceptie împrumuturile perpetue, la emiterea carora statul se angajeaza doar sa plateasca anumite dobânzi creditorilor sai, pe perioade de timp nedeterminate, fara sa se precizeze termenele de restituire a împrumuturilor propriu-zise. Totusi, în timp, daca prezinta convenienta economica, statul poate sa-si rascumpere la bursa înscrisurile împrumutului respectiv.

3) Împrumuturile publice nu se acorda cu titlu gratuit, ci în schimbul unor contraprestatii directe la care autoritatile statale se obliga solemn. "Pretul" dreptului de folosinta temporara a sumelor împrumutate poate îmbraca forma dobânzii, forma câstigului sau ambele forme, dupa caz, la care se adauga, des, si alte avantaje materiale, inclusiv de natura unor facilitati fiscale.

În anumite situatii, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt restrânse. Astfel, în perioada de criza sau depresiune economica, în conditiile scaderii ratei dobânzii pe piata capitalului de împrumut, statul poate preschimba înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobânda ridicata cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobânda mai scazuta printr-o operatiune de conversiune. De asemenea, datorita deprecierii accelerate a monedei nationale, statul poate diminua anumite avantaje materiale oferite initial creditorilor sai.

8.1.3. Tipologia împrumuturilor publice

Împrumuturile publice se emit si se contracteaza în diverse forme, atât pe piata interna, cât si pe cea externa si sunt însotite de o serie de conditii, care, practic, le individualizeaza.

De aceea, este necesara clasificarea acestora prin luarea în considerare atât a caracteristicilor comune, cât si a celor operationale.

Prin urmare, împrumuturile de stat se clasifica astfel:

1. dupa forma de exprimare, împrumuturile publice sunt:

a)      în natura;

b)     în bani

2. în functie de moneda în care se exprima distingem:

a)      împrumuturi publice în moneda nationala;

b)     împrumuturi publice în moneda straina, care poate fi a statului creditor sau o terta moneda straina (D.T.S., EURO, etc.);

3. în functie de garantiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi, exista:

a)      împrumuturi publice cu garantii personale (care obliga statul debitor sa angajeze cautiunea asiguratorie a altui stat);

b)     împrumuturi publice cu garantii reale (implica angajamentul garantarii printr-un venit bugetar sigur si permanent, proportional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).

4. dupa clauza rambursarii, împrumuturile publice sunt:

a)      amortizabile (termenele de rambursare si modalitatile de efectuare a rambursarii se stabilesc în prealabil);

b)     împrumuturi neamortizabile (când statul se obliga sa plateasca, anual, dobânzile datorate, fara sa defineasca precis termenele de stingere a datoriei sale fata de subscriitorii împrumutului)

5. dupa forma titlurilor emise de stat, distingem:

a)      împrumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se emit când numarul subscriitorilor este redus si se caracterizeaza prin restrictia platii veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre titulari);

b)     împrumuturi cu titlu "la purtator" (se emit în cazul unor subscrieri cu larga adresabilitate, în scopul asigurarii operativitatii în încasarea cupoanelor aferente veniturilor promise si în transmiterea capitalului);

c)      împrumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar titularilor, iar dobânzile se platesc pe baza cupoanelor "la purtator").

6. în functie de natura raporturilor juridice dintre parti, împrumuturile publice sunt:

a)      voluntare sau liber consimtite (în acest caz, subscrierea este voluntara, fara nici o constrângere directa);

b)     fortate (în acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa subscrie, iar aceste împrumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).

7. în functie de perioada de timp pentru care se contracteaza, deosebim:

a)      împrumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de pâna la 1 an);

b)     împrumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse între 1 si 5 ani);

c)      împrumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);

d)     împrumuturi fara termen (este cazul împrumuturilor perpetue si a rentelor viagere).

8. în functie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim:

a)      împrumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulatie asemanatoare cu aceea a efectelor de comert si pot fi vândute/cumparate la bursele de valori, în functie de cotatia lor efectiva);

b)     împrumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la bursa, dar pot fi vândute la valoarea lor nominala);

c)      împrumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu pot fi în gaj pentru constituirea garantiei în scopul obtinerii unui împrumut de la banca sau de la alta institutie de credit).



9. în functie de avantajele acordate de stat creditorilor sai, împrumuturile publice pot fi:

a)      cu dobânda (în acest caz rata dobânzii este stabilita de emitent, putând fi fixa sau variabila si este precizata în cupoanele atasate titlurilor de credit înmânate subscriitorilor);

b)     cu câstiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la tragerile la sorti periodice, iar suma totala a câstigurilor sau premiilor se stabileste în functie de rata dobânzii aferenta unor împrumuturi similare si se repartizeaza, cu titlu de câstig, doar posesorilor titlurilor iesite câstigatoare);

c)      cu dobânda si câstiguri (în cazul carora dobânda se stabileste si se plateste la fel ca la împrumuturile cu dobânda, iar câstigurile revin sub forma primelor de emisiune sau/si a primelor de rambursare);

d)     cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si sunt lansate de stat în scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru creditul public, datorate inflatiei).

10. în functie de locul de plasare a titlurilor de credit public, împrumuturile lansate si angajate de autoritatile statale se grupeaza în:

a)      împrumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si se exprima în moneda nationala sau/si în unele monede straine);

b)     împrumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de capital sau în terte tari, iar titlurile emise se exprima în valutele tarilor creditoare, în valuta unei terte tari, în EURO, în D.S.T. etc.).

11. în functie de scopul lansarii lor catre public, împrumuturile publice pot fi:

a)      financiare (când se contracteaza în scopul finantarii unor investitii ale statului);

b)     bugetare (se angajeaza în scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare ordinare);

c)      monetare (se contracteaza în scopul restrângerii masei monetare si al reducerii preturilor);

d)     de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale pietei de capital, în care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din necesitatile financiare ale prezentului);

e)      ciclice-conjuncturale (se emit în perioadele de recesiune în scopul finantarii unor lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare economica);

f)       de razboi (militare), lansate în scopul obtinerii de resurse financiare pentru finantarea dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat în desfasurare si, în ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).

În finalul acestei clasificari, mentionam ca, în afara împrumuturilor publice, prezentate anterior, trezoreria publica, în cazul unor nevoi urgente de finantare, poate apela la o serie de metode indirecte de împrumut, cum sunt:

Ř      cumpararea de pe piata monetara a unor titluri emise de stat, prin banca de emisiune, pe baza politicii de open-market promovata de catre aceasta;

Ř      cumpararea de catre banca centrala (de emisiune) a monedei metalice existente în seifurile Trezoreriei publice peste nevoile reale ale acesteia, care înseamna un ajutor indirect pentru Tezaur, în sensul modificarii structurii sumelor banesti cu circulatie efectiva;

Ř      utilizarea, în anumite limite relativ înguste, a disponibilitatilor din conturile postale deschise la banca de emisiune s.a.


Figura 8.1. - Tipologia împrumuturilor publice












Document Info


Accesari: 5930
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )