Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Politica financiar-monetara a autoritatilor publice

Finante












ALTE DOCUMENTE

Cererea de moneda
Operatiunile de Piata ale Societatii de Servicii de Investitii Financiare
Piata financiara si bursa de valori
CONTROLUL INTERN AL BANCII
INDICATORII UTILIZATI IN PROCESUL DE ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARA
Eficienta investitiilor - Sursele de finantare a investitiilor
Cadrul legal al activitatii bancilor
Extinderea retelei de sucursale, filiale si alte sedii secundare ale societatii bancare
CARACTERISTICI ALE SISTEMULUI BANCAR
LEASING-UL CA FORMA DE FINANTARE

Politica financiar-monetara a autoritatilor publice se structureaza pe mai multe componente, distingându-se: politica fiscala, politica bugetara, politica monetara si politica valutara. Fiecare componenta poate fi conceputa ca având propria identitate, ce decurge din natura fenomenelor pe care le vizeaza direct, dar se integreaza prin continut si instrumente de lucru în ansamblul politicii financiar-moneta 13313b16n re. În acest context este de subliniat faptul ca interdependentele specifice optiunilor si deciziilor autoritatilor publice cu privire la constituirea, distribuirea si utilizarea fondurilor banesti justifica tratarea componentelor politicii financiar-monetare (a autoritatilor publice) dintr-o perspectiva integratoare.



Conceptul de politica fiscala este prezentat adesea cu nuante diferite, accentuându-se, de regula, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat sau altul. De fapt, politica fiscala nu poate fi conceputa decât ca un mixaj între modalitatile de procurare a resurselor la dispozitia statului si cele privind destinatiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea functiilor si sarcinilor ce-i revin.

Politica fiscala este, deci, o componenta a politicii financiare a statului, care cuprinde, atât ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizând optiunile statului în materie de impozit si taxe, cât si deciziile privind cheltuielile publice ce se finanteaza. Dar, componentele sale trebuie concertate cu cele de politica bugetara sau monetara, respectiv cu politica preturilor si cu cea a ocuparii fortei de munca etc., pentru a se integra în politica generala.

În acelasi timp, politica fiscala are si scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în vedere si acelea de a contribui la atenuarea oscilatiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza mentinerea unei economii progresive, care sa asigure un grad ridicat de ocupare a fortei de munca.

În viziune moderna, se considera ca politica fiscala presupune folosirea constienta a veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenta viata economica si sociala. În mod deosebit, continutul sau face imperativa utilizarea ansamblului de instrumente si procedee cu caracter fiscal pentru a stabili nivelul si structura prelevarilor obligatorii; operatiile, activitatile si veniturile impozabile; regimul exonerarilor si reducerilor de impozite sau cel al subventionarilor, conturând modul de a realiza redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri economice, entitati administrativ-teritoriale, persoane fizice si juridice.

Politica fiscala îsi poate pune amprenta, influentând asupra derularii proceselor economico­financiare si implicit asupra evolutiei întregii societati. Dar, la rândul sau, ea este conditionata de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarca: starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul veniturilor cetatenilor etc.

În sinteza, politica fiscala se reprezinta prin totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiilor folosite de stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale si utilizarea lor în finantarea de actiuni publice, inclusiv pentru influentarea vietii economice si sociale. Ea abordeaza, în mod firesc, atât problematica impozitelor (prelevarilor fiscale), cât si pe cea a cheltuielilor publice, care adesea joaca rolul determinant în cadrul politicii financiare a statului.

Politica bugetara se concretizeaza prin deciziile privitoare la formarea, repartizarea si utilizarea resurselor fondului bugetar sub forme ale veniturilor si cheltuielilor bugetare, inclusiv finantarea deficitului bugetar, folosind ca instrument principal bugetul public, atât pentru redistribuirea PIB, cât si în scopul influentarii asupra dezvoltarii durabile a societatii.

Politica monetara înglobeaza deciziile si actiunile vizând oferta de moneda si derularea circulatiei monetare în economia nationala, asigurarea echilibrului monetar si mentinerea puterii de cumparare a monedei, inclusiv folosirea instrumentelor monetare în scopul realizarii unor obiective ale politicii generale.

Politica valutara se refera, în esenta, la modalitatile de procurare si utilizarea a resurselor valutare si echilibrarea balantei de plati externe, crearea rezervelor de valuta, evolutia cursului valutar si efectuarea de tranzactii pe pietele financiar-valutare etc.

Politica financiara a întreprinderii (firmei) se constituie, la rândul sau, ca o componenta a politicii economice proprii si vizeaza, în general, procurarea si utilizarea resurselor banesti, corespunzator cerintelor impuse de îndeplinirea propriilor obiective. Ea este conceputa si aplicata în acord cu nevoile de functionare ale fiecarei întreprinderi, dar în acelasi timp, se afla în corespondenta cu politica financiara a statului, interferând cu deciziile adoptate de organele de stat, care au impact în plan financiar. Din aceasta perspectiva, politica financiara a statului, si în primul rând politica fiscala, care vizeaza direct, pe de o parte, sistemul impozitelor practicate de stat, iar pe de alta parte, cheltuielile publice efectuate, poate influenta, în buna masura, asupra deciziilor luate de întreprindere în plan economic si financiar. În mod obisnuit, toate masurile de orientare a dezvoltarii si ajustare macroeconomica bazate pe instrumente financiar-monetare se reflecta si în politica financiara a întreprinderilor.




Între elementele de politica financiara, indiferent de nivelul la care se manifesta aceasta si componentele bazei economice se stabilesc raporturi de interdependenta, în sensul ca politica financiara apare, pe de o parte, ca emanatie a unui sistem social-economic dat, iar pe de alta parte, ea poate determina modificari în structura sistemului, respectiv în baza economica a societatii.

Politica, în general, si implicit cea financiara poate contine elemente specifice, atât actiunilor cu caracter strategic, cât si tactic. Primele se concretizeaza prin decizii de politica financiara privind realizarea unor obiective pe termen mai îndelungat si de mai mare amploare, reflectate în planul activitatii financiare. Prin comparatie, elementele de tactica financiara vizeaza, în mod direct, aspectele de ordinul tehnicilor folosite pentru efectuarea operatiilor banesti-financiare curente, oferind si cadrul organizatoric adecvat atingerii obiectivelor strategice.

În principiu, se admite ca deciziile (optiunile) care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru o anumita etapa a evolutiei societatii sau unei entitati economico-sociale, reflectate în programele financiare de perspectiva mai îndelungata alcatuiesc strategia financiara, în timp ce actele administrative de planificare si programare a operatiunilor banesti, pe perioade scurte, ca si masurile sau deciziile luate pentru executarea obiectivelor specifice unei perioade sau alteia, constituie componente ale tacticii financiare.

Structurarea politicii financiare, pe elemente strategice si tactice, este prezenta la diferite niveluri la care se iau deciziile financiare, iar implicatiile lor se regasesc în rezultatele înregistrate de fiecare componenta functionala, cu activitate financiara.

O abordare a politicii financiare, prin prisma problematicii la care se refera, evidentiaza structurarea sa pe mai multe domenii mari, dintre care se pot distinge:

a)     mobilizarea, respectiv procurarea resurselor banesti la fondurile financiare ce se constituie, fie în sectorul public, fie în cel privat;

b)    repartizarea, sau alocarea pe destinatii si utilizarea fondurilor banesti constituite;

c)     îndatorarea, respectiv activitatea de creditare, incluzând regimul de practicare a împrumuturilor si dobânzilor;

d)    organizarea si functionarea pietelor financiare;

e)     organizarea si realizarea activitatii privind asigurarile, care, la rândul lor, se diferentiaza în asigurari sociale si asigurari de bunuri, persoane si raspundere civila;

f)      organizarea si functionarea aparatului financiar-bancar;

g)     organizarea si exercitarea controlului financiar;

h)     folosirea pârghiilor financiare pentru influentarea activitatii social-economice;

i)       asigurarea premiselor necesare mentinerii echilibrului financiar si monetar în economie.

Tuturor acestor domenii le corespund competente decizionale de politica financiara, menite sa asigure derularea proceselor economice si fluxurilor banesti în concordanta cu obiectivele politicii fiecarei entitati economico-sociale, respectiv cu cele ale politicii generale a statului. Desi cu diferentieri sensibile, politica financiara a oricarei entitati, inclusiv a statului, cuprinde anumite categorii de optiuni, distincte prin continutul proceselor vizate, dar care se întrepatrund si se conditioneaza reciproc, cum sunt cele asupra cheltuielilor de efectuat; resurselor (veniturilor) utilizabile etc.













Document Info


Accesari: 1359
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )