Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Sistenul de instrumente si plati interbancare

Finante












ALTE DOCUMENTE

Investitorii
BĂNCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) sI ROLUL LOR ÎN SISTEMUL BANCAR
Piata monetara si echilibrul ei
Banci din Romania
BURSA DE VALORI
Valoarea tranzactiilor efectuate pe BVB si Rasdaq in anul 2007
BURSA DE VALORI
EXERCIŢIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 1999 - STOCURI - VERIFICAREA CALCULELOR COSTULUI MEDIU
CERERE DE FINANŢARE
Sistenul de instrumente si plati interbancare

Sistenul de instrumente si plati interbancare

  Sistemul de plati si compensari reprezinta o componenta importanta a sistemului monetar si prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulatia banilor si transferul de active monetare. Descarcarea de obligatie pentru schimbul marfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea catre fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia



  

   1.1 Evolutia platilor si a instrumentelor de plata

  Sistemul de plati a aparut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la început sub forma unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducatorii statelor, mai târziu de banci si în final de autoritati monetare ca institutii specializate ale statului. 

  În economiile naturale bunurile se schimbau în natura, tranzactiile fiind cunoscute sub denumirea de troc, o forma de schimb reciproc care presupunea dubla coincidenta a necesitatilor participantilor la schimb. În aceasta perioada nu putem vorbi de o plata care presupune existenta monedei si deci a unor relatii pecuniare, ci de tranzactii care se faceau pe baza unor anumite marfuri acceptate de comunitate. Abstractizarea notiunii de marfa intermediara general valabila a dus la aparitia monedei metalice (moneda timpurie) care a facut ca din ce în ce mai mult tranzactiile sa se efectueze în acest tip de moneda, întrucât oferea incomparabil mai multe avantaje decât schimbul în natura. Din acest moment putem vorbi de plati în moneda si chiar de aparitia unor elemente de sistem de plati prin practici unanim acceptate, cum ar fi metalele de confectionare si forma monedei. Cresterea schimburilor comerciale si cantitatea limitata a metalelor pretioase au determinat aparitia în Evul Mediu a monedei de hârtie, la început sub forma recipisei de depozit eliberate de custozii (aurarii, argintarii) care primeau spre pastrare moneda în metal pretios cu promisiunea eliberarii metalului celui care aducea recipisa. Aceasta hârtie a devenit moneda-semn întrucât putea fi transmisa de purtator în schimbul marfurilor pe care le cumpara. Cam în aceiasi perioada apar si bancile comerciale care au creat un  cadru organizat si mai sigur pentru plata tranzactiilor. Factorul hotarâtor în generalizarea platilor în noul tip de moneda îl reprezinta însa impunerea de catre stat a folosirii monedei-hârtie (moned& 12112v214m #259; fiduciara) pentru stingerea tuturor obligatiilor publice si private, la început în Anglia (1708), Frânta (1716) si Prusia (1765) si apoi, treptat, si în celelalte state. Pierderea convertibilitatii monedei-hârtie a facut ca aceasta sa nu mai fie absolut necesara în tranzactii, fiind înlocuita de moneda de cont (scripturala). 

  Platile în moneda scripturala sunt considerate un sir de servicii prestate clientelei de catre banci pe baza schimbului de informatie între ordonator, bancher si beneficiar în legatura cu transferul unei sume de bani si înscrierea acesteia în conturile a cel putin doi titulari.

  Platile în moneda scripturala necesita însa si instrumente specifice de plata care sa cuprinda instructiunea data de debitor pentru onorarea platii în favoarea creditorului. 

  Progresul rapid în domeniile informaticii si a comunicatiilor din ultimele decenii ale secolului trecut a condus la aparitia monedei electronice si a platilor electronice care au   "comprimat" distantele si au redus timpul de decontare pâna la suprapunerea momentului tranzactiei cu cel al platii.  

  Instrumentele de plata monetare folosite în sistemele de plati se grupeaza în doua mari categorii: (a) numerarul si (b) instrumentele de plata scripturale (bazate pe suport hârtie si cele electronice pe suport magnetic sau electronic). Instrumentele de plata electronice cunosc o expansiune rapida înlocuind numerarul si instrumentele pe suport hâtrie si în acelasi timp se realizeaza o diversificare continua în scopul asigurarii platii în timp real, reducerii riscurilor si a costurilor de transfer al fondurilor. 

  

 

  1.2 Sistemul de plati  

   Sistemul de plati reprezinta un set de aranjamente pentru descarcarea obligatiilor asumate de agentii economici cu ocazia procurarii de resurse reale ori financiare, altfel decât prin barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor active, care, în virtutea faptului ca sunt larg acceptate sunt cunoscute sub numele de bani definitie elaborta de CPSS (Committee for Payment System Secretariat) din cadrul Bancii Reglementelor Internatioanle. 

  Sistemul de plati are doua functii complementare: intermedierea tranzactiilor si garantarea schimburilor. Intermediera este asigurata de bancile comerciale si de alti agenti nonbancari (companii de plati, brokeri, posta) care efectueaza servicii de transfer de fonduri si de stingere a obligatiilor de plata

  Elementele componente ale unui sistem de plati cuprind institutiile care furnizeaza servicii de plati, diversele forme de creante transferate, metodele si mijloacele de transfer, mesajele si canalele de comunicatie. În general, un sistem de plati are forma unei piramide cu mai multe trepte. Pe prima treapta (la baza ) se afla masa persoanelor fizice si juridice care desfasoara activitati ce dau nastere la obligatii de plata. Populatia reprezinta sursa primara de economisire în societate care face depozite si accepta serviciile bancilor pentru activitatea cu amanuntul. Persoanele juridice sunt companiile care desfasoara activitati economice, altele decât cele cu bani, precum si institutiile publice si cele nonprofit. A doua trepta o constituie sistemul bancar la care agentii au conturi sau unii agenti nonbancari specializati (brokeri, posta). Preferinta persoanelor  

fizice si juridice pentru banci este dererminata de creantele asupra acestora (depozitele) care au caracter de lichiditate iar transferurile se pot efectua imediat si la întreaga valoare. Treapta a treia o constituie casele de compensatie care pot fi de stat sau particulare, dar sub controlul bancii centrale. Treapta a patra este agentul de decontare, una din bancile de prim rang din economie sau în unele cazuri acest rol îl îndeplineste chiar banca centrala. Ultima treapta este banca centrala care are rolul de supraveghetor, împrumutator de ultima instanta si garantor. 

  Plata si transferul de fonduri. Prin plata se întelege transferul de fonduri care are ca efect stingerea obligatiunilor financiare dintre partile participante la o tranzactie economica si schimbul de proprietate a activului în timp ce transferul de fonduri are un continut mai larg si fara un scop economic, ca de ex. transferul de bani dintr-un cont în altul, transferul de bani catre o alta persoana în scop umanitar sau pentru studii, transferul de bani de catre o persoana care lucreaza în strainatate catre familia din tara de resedinta etc.

  Transferuri interbancare si intrabancare. Transferurile de fonduri pentru efectuarea platilor pot avea loc între banci diferite si în acest caz acestea se numesc transferuri interbancare spre deosebire de transferurile de fonduri între unitatile aceleiasi banci care se numesc transferuri intrabancare. Transferurile interbancare modifica situatia soldurilor din conturile de la banca agent de decontare, deci o modificare patrimoniala, cele intrabancare determinând numai o miscare interna, soldul de la agentul de decontare ramânând nemodificat. 



 Decontarea reprezinta transferul de fonduri între banci si încarcarea-descarcarea de gestiune a bancilor participante la transfer, precum si finalizarea platii prin descarcarea de gestiune a platitorului (debitorul) fata de beneficiarul platii (creditorul). Activele care circula în sistemul de plati (banii) reprezinta creante asupra guvernului (moneda metalica), asupra bancii centrale (bancnotele sau fondurile banesti din evidentele bancii centrale) si asupra institutiilor bancare (depozitele bancare). Aceste active sunt cunoscute sub denumirea generica de mijloace de decontare, folosita mai ales în activitatea de analiza a activitatii bancare. Decontarile se împart în doua mari categorii: pe baza bruta si pe baza neta. Decontarile pe baza bruta sunt cele care se efectueaza operatie cu operatie si sunt specifice platilor de valori mari în timp ce decontarile pe baza neta sunt cele supuse compensarii, când se plateste soldul net debitor sau se încaseaza soldul net creditor si sunt specifice platilor de valori mici. Notiunea de decontare se foloseste mai mult în sistemul bancar iar cea de plati în practica agentilor economici si a populatiei în relatiile cu bancile, dar exista o tendinta de generalizare a notiunii de plati si în sfera activitatii bancare.


Platile electronice. Progresele deosebite realizate în informatica si comunicatii au permis aparitia platilor electronice si a sistemelor de plati pe suport electronic. Noua tehnologie s-a folosit mai întâi în domeniul transferurilor inter-bancare de fonduri, apoi în tranzactiile comertului electronic si în sfera serviciilor prin plati pe baza de carduri, internet si alte sisteme tehnice de plati (videotex, multicash, telefonul mobil etc). Aceste sisteme tehnice au permis plata de la distanta fara sa mai fie necesara prezenta la ghiseul bancii. Din punct de vedere al sistemului de plati, schema piramidala si rolul bancii centrale ramân aceleasi, însa circuitele sistemului cunosc modificari importante în special în sectorul bancar. 

  Sistemul de plati de interes national (SPIN). Sistemele de plati de interes national sunt sisteme integrate care cuprind mai multe subsisteme unde se ordoneaza relatiile pecuniare dintre parteneri si se asigura descarcarea de gestiune si transferul de proprietate asupra activelor bani. Toate subsistemele trebuie sa foloseasca însa numai moneda bancii centrale care este recunoscuta de partenerii tranzactiilor si sistemul bancar prin care se asigura canalele de circulatie a acestei monede. Pentru necesitatile decontarii finale, relatiile de plati sunt ordonate într-o forma piramidala prin concentrarea pe banci comerciale si centralizarea la banca centrala unde platile se fac definitiv si irevocabil. 

  În tara noastra, SPIN a fost creat în 1995 si cuprinde mai multe subsisteme: decontarea pe baza bruta, compensarea si decontarea pe baza neta, decontarea bruta a platilor de mare valoare, decontarea titlurilor de stat, decontarea depozitelor constituite de banci la banca centrala, decontarea bruta la sfârsitul zilei a tranzactiilor bancare. Banca Nationala este unicul proprietar, administrator si operator al sistemului national de plati si decontari interbancare, platile catre trezoreria statului, precum si platile si depozitarea titlurilor de stat. În anul 2001activitatea de compensare a fost externalizata de banca centrala catre  TransFonD, o institutie cu capital bancar privat si de stat, specializata în transferul de fonduri, iar din 2005 TransFonD va gestiona si noul sistem electronic de plata cu decontare bruta în timp real. 

  Rolul bancii centrale este de definire si implementare a politicilor în sistemele de plati, precum si de coordonare, supraveghere si garantare (în unele tari si de agent de decontare). În tara noastra rolul bancii centrale este stabilit prin Legea nr. 312/2004 de aprobare a Statutului BNR care prevede urmatoarele atributii: reglementarea sistemului de plati ca un întreg, incluzând instrumentele de plata; supravegherea sistemelor de plati individuale; identificarea etapelor care trebuie parcurse pentru a preveni orice situatie care ar putea pune în pericol buna functionare a sistemelor de plati; monitorizarea si prevenirea riscurilor ce ar putea interveni în sistemele de plati si a riscurilor de credit în sistemul bancar.  

  Rezulta deci rolul primordial al bancii centrale fara de care un sistem de plati nu ar putea sa functioneze. 

  

1.3 Instrumente de plati  

  Instrumenele de plati sunt monedele propriu zise si anumite documente bancare operationale pe suport hârtie, magnetic sau electronic, care functioneaza pe baza unor tehnicii specifice de operare, circuite si securizare în vederea transferului de fonduri de la ordonator la beneficiar. Aceste instrumente sunt emise de banca centrala (moneda efectiva) si bancile comerciale (moneda scripturala) cu aprobarea bancii centrale pentru a se asigura o forma standardizata si un continut economic si juridic care sa permita transferul de fonduri în deplina siguranta si delimitarea responsabilitatilor participantilor la transferul bancar. Aceste instrumente se pot folosi si de entitatile non bancare ca posta, firmele de decontari sau cele pentru operatiuni cu titluri, autorizate expres de banca centrala pentru a opera în domeniul transferurilor de fonduri. 

  Instrumentele de plati se împart în doua mari categorii: instrumente cu numerar si instrumente fara numerar. 

  Instrumentele de plata cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalica si bancnote (moneda de hârtie) si reprezinta cea mai veche forma de circulatie monetara. Pentru a îndeplini functia de instrument de plata, moneda metalica si bancnotele - numerarul în termeni bancari - necesita un complex de tehnici si reglementari cu caracter normativ emise de banca centrala si bancile comercile. 

  Instrumentele de plata fara numerar sunt documente standardizate care contin instructiuni de plata date de platitor bancii sale pentru transferul fondurilor catre banca beneficiarului. Pe baza instrumentului de plata se fac înregistrari în conturile partenerilor de la bancile lor care atesta diminuarea respectiv majorarea creantelor monetare asupra bancilor. Instrumentele de plata folosite în tranzactii sunt urmatoarele: ordinul de plata, cambia, cecul, biletul la ordin, cardul. De asemenea, mai sunt unele instructiuni de plata care genereaza transferuri de fonduri ca: debitul direct si platile programate. 




  Orice document de plata contine doua tipuri de informatii: financiare si nonfinanciare. Informatia financiara (monetara sau informatie bani) se refera la suma de bani ce trebuie platita, valuta, scadenta, bancile participante si conturile debitoare si creditoare, numele partilor participante la tranzactie, iar responsabilitatea pentru acuratetea acesteia revine emitentului. Informatia   nonfinanciara cuprinde elemente adiacente platii ca scopul acesteia sau anumite instructiuni cu caracter specific. Desi instrumentele de plata difera destul de mult unele de altele în functie de specificul platii, totusi acestea au unele caracteristici comune care permit clasificarea acestora dupa mai multe criterii. 

  (a) Din punct de vedere al obligatiilor juridice create: 

 -instrumente de credit (din initiativa debitorului) - ordinul de plata; 

 -instrumente de debit (din initiativa creditorului) - cecul, cambia, biletul la ordin. 

  (b) Dupa suportul instrumentului: 

 -instrumente pe suport hârtie - cecul, ordinul de plata, cambia, biletul la ordin; 

 -instrumente pe suport magnetic - cardul; 

 -instrumente pe suport electronic - ordinul electronic de plata, cecul electronic. 

  (c) Dupa modul de transmitere: 

 -letric; 

 -automatizat - telex, fax, telefon, retea electronica. 

  (d) Dupa natura juridica a initiatorului: 

 -plati pentru persoane juridice - plati profesionale, institutionale; 

 -plati pentru populatie. 

  (e) Dupa raportul de timp între scadenta obligatiei si emiterea instructiunii: 

 -instrumente de plata anticipata; 

 -instrumente de plata neîntârziata; 

 -instrumente de plata întârziata. 

  (f) Dupa raportul de spatiu: 

 -plata directa (fata la fata); 

 -plata la distanta. 

  (g) Dupa valoarea platii: 

 -plati de valori mari; 

 -plati de valori mici. 

   Evolutia în domeniul instrumentelor de plata se manifesta în trecerea de la suportul hârtie la suportul magnetic si electronic, precum si inmagazinarea unui volum cât mai mare de informatii care sa poata fi prelucrate informatic, astfel ca plata sa se faca aproape


în timp real similara cu cea de plata.

1.4 Operatiuni bancare de plati  

  Operatiunile bancare sunt determinate de activitatile care se desfasoara în cadrul bancii privind relatiile cu clientii. Cele mai multe operatiuni genereaza relatii patrimoniale care determina modificari de sume în conturile clientilor si sunt cunoscute sub denumirea de operatiuni bilantiere (active si pasive), iar celelalte reflecta numai obligatii ale clientelei sau bancii, potential patrimoniale, care nu se înregistreaza în conturile bilantiere si se numesc operatiuni extrabilantiere (de comision, de mandat, garantii, obligatii anticipate, credite neperformante expirate, sume în litigiu aflate la insantele de judecata etc). 

  Operatiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor si se refera la: (a) operatiuni de trezorerie si interbancare; (b) operatiuni cu clientela; (c) operatiuni cu titluri de valori; si (d) operatiuni de capital si provizioane. Ponderea cea mai mare, 60%-80% din pasivul bilantier, o detin operatiunile cu clientela (depozitele).



    Depozitele bancare reprezinta principala sursa de finantare pentru o banca si volumul acestora ar trebui sa fie cel putin egal cu volumul plasamentelor în credite si titluri de valori. Depozitele bancare sunt de doua feluri: la vedere si la termen. Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilitatile clientilor aflate în conturile curente din care se pot face plati în orice moment. Datorita volatilitatii lor, aceste depozite nu sunt remunerate sau primesc o dobânda destul de redusa. Din punct de vedere al bancii, depozitele la vedere sunt foarte profitabile si politicile bancare pun accent pe atragerea clientilor, în special clienti mari care mentin sume importante în conturi, precum si pe diversificarea serviciilor pentru populatie care presupune mentinerea unor sume în conturile curente. Depozitele la termen sunt sumele atrase la diverse perioade de la 7 zile la 12 luni si chiar mai mari. În practica bancara cele mai frecvente depozite sunt la 3 si 6 luni si mai putin la 9 si 12 luni si foarte rar peste acest termen. La depozitele la termen de pâna la 12 luni se aplica, de regula, dobânda fluctuanta, dar se poate folosi si dobânda fixa, iar la cele peste un an se foloseste mai mult dobânda fixa. Retragerea depozitului înainte de termen duce la pierderea dobânzii pentru depozite la termen si primirea dobânzii pentru depozite la vedere, în acest fel bancile recuperându-si costurile pentru resursele care trebuie atrase imediat de pe piata. Depozitele le termen cu formele lor derivate reprezinta cea mai importanta sursa atrasa de banci datorita stabilitatii pe perioade determinate, aspect esential pentru trezoreria bancii. Depozitele la termen sunt în acelasi timp surse destul de profitabile datorita ecartulului dintre dobânda la depozitele plasate (dobânda activa) si dobânda la depozitele atrase (dobânda pasiva). În acest sens este elocventa sitauatia din tara noastra din perioada 1996-2000, când marja de dobânda între depozitele plasate si cele atrase a fost de 8%-10% si chiar peste, fata de 1%-2% în tarile dezvoltate. 

   Împrumuturi. Bancile comerciale apeleaza pentru împrumuturi la banca centrala pentru refinantare si la alte banci pentru completarea resurselor, în special a celor valutare si pentru asigurarea unor resurse pe termene mai lungi. Împrumuturile de refinantare se fac, de regula, sub forma creditelor lombard în situatiile acute de lichiditate, pe baza unor garantii ferme ca titlurile de valori si pe perioade scurte. În general, împrumuturile de refinantare au o pondere foarte redusa. Împrumuturile de la alte banci se regasesc sub forma împrumuturilor în valuta pe obiect (proiecte) sau a liniilor de credite si se acorda pentru finantarea importurilor. Liniile de credit se deschid pe perioade de pâna la un an, dar cu posibilitatea de reînnoire, astfel ca devin finantari pe termen mijlociu. 

  Titluri de valori. Operatiunile cu titluri de valori reprezinta emisiuni de obligatiuni pe piata interna si internationala în scopul de a atrage resurse, în special în valuta. Totodata, prin aceste emisiuni bancile îsi verifica atractivitatea pe piata, în mod deosebit pe cele internationale si îsi mentin prezenta pe aceste piete pentru noi emisiuni în nume propriu sau al clientilor. 

  Capitalul propiu este format din capitalul social si rezerve. Capitalul social reprezinta partea investita de actionari sub forma de actiuni, iar rezervele (generala si de risc de credite) se constituie pe parcurs, din profit, pentru asigurarea lichiditatii si solvabilitatii. Banca centrala stabileste, din timp în timp, capitalul minim pentru societatile bancare care este obligatoriu de constituit. Pentru a se preveni extinderea activitatii fara o  capitalizare adecvata, banca centrala stabileste grade minime de capitalizare ca raport între capitalul propiu si activele ponderate cu gradul de risc. 

  Operatiunile active sunt cele de folosire a resurselor si se refera la: operatiuni de trezorerie (operatiuni cu numerar, depozite la banca centrala si la alte banci, conturi de corespondent, credite acordate bancilor), operatiuni cu clientela (credite curente de toate tipurile, credite restante, creante atasate), operatiuni cu titluri si valori imobilizate (active corporale). Operatiunile cu clientela si cele cu titluri detin ponderea principala în totalul activului bilantier. 

  Operatiunile cu numerar reprezinta încasarile si platile în numerar, în lei si valuta, efectuate la cererea clientilor. Circuitul numerarului se desfasoara prin banci care dispun de personal specializat si spatii adecvate - casierii, tezaure, echipamente de numarat, sortat si verificat moneda. Excedentul sau deficitul de numerar în moneda locala se reglementeaza prin banca centrala (în unele tari prin companii specializate), iar în valuta prin bancile din strainatate, în special din Elvetia. 

  Creditele neguvernamentale (bancare) reprezinta portofoliul cel mai important de active pentru o banca comerciala si în acelasi timp forma principala de folosire a resurselor. Volumul creditelor acordate de banci în cursul unui an este mult mai mare decât soldul acestora la finele anului care apare în bilant. Viteza de rotatie este de 2-3 ori, ceea ce face ca perioada medie de creditare sa fie de 4-6 luni. În structura, creditele de trezorerie sunt cele mai solicitate si reprezinta peste 50% din creditele neguvernamentale. Acestea se acorda pentru activitatea curenta de exploatare sub forma creditelor globale de exploatare, liniilor de credite si creditelor pe obiect. Creditele pentru echipamente detin cca. 25% din creditele neguvernamentale si se acorda pentru retehnologizare si modernizare, importuri de masini si utilaje, realizarea de noi capacitati de productie. Din punct de vedere al beneficiarilor, peste 90% din credite se acorda unitatilor corporatiste, populatia detinând pâna la 10%. Daca avem în vedere ca populatia detine ponderea principala la crearea resurselor de creditare apare un fenomem de subcreditare a acesteia. Activitatea de retail înca insuficient dezvoltata, precum si faza incipienta în care se afla creditul ipotecar fac ca volumul creditelor pentru populatie sa se mentina la un nivel redus. Activitatea de creditare aduce venituri importante bancilor prin dobînzi, comisioane si alte speze bancare obtinute din derularea creditelor, comisioane din serviciile bancare de cont curent, operatiuni cu numerar, carduri, plati electronice etc. 

  Creditele guvernamentale (titluri de valori) se acorda de banci în baza bonurilor de tezaur sau a obligatiunilor emise de entitatile guvernamentale care sunt purtatoare de dobânda. Acestea sunt pe termen scurt sau mijlociu si se pot valorifica pe piata secundara pentru obtinerea de lichiditati. 

  Portofoliul de titluri al bancilor se poate constitui prin scontarea cambiilor, primirea titlurilor în garantie pentru creditele acordate, achizitionarea titlurilor de pe piata de capital. Titlurile, cu exceptia celor guvernamentale, detin o pondere destul de scazuta în activul bancilor comerciale. 

  












Document Info


Accesari: 8636
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )