Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza















TREZORERIA UNEI UNITATI ECONOMICE

Finante



loading...








ALTE DOCUMENTE

Banca europeana de investitii
Mediul economic al finantelor firmei
REFERAT la FINANTE INTERNATIONALE ,, Piata valutara in Romania’’
Rata dobanzii si rolul sau in cadrul teoriilor monetare
INFIINTAREA BANCII NATIONALE A ROMANIEI SI ACTIVITATEA ACESTEIA PANA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL
DOBANDA
GESTIUNEA RESURSELOR INSTITUTIILOR DE CREDIT
Cererea si oferta de capital
CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE
OPERATIUNI CU TITLURI SI OPERATIUNI DIVERSE


TREZORERIA  UNEI UNITATI ECONOMICE

1.1 Concepte de baza privind trezoreria intreprinderii

Varietatea si complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei creeaza un amplu camp de analiza si dezbatere pentru specialistii si practicienii domeniului, cu atat mai mult, cu cat acest subiect influenteaza in mod practic activitatile desfasurate de toti agentii economici.

In perioadele de slabire a pietei financiare, de reducere a autofinantarii si de crestere a inflatiei, de limitare a creditului si de crestere a ratei dobanzilor, devine tot mai relevant rolul pe care il are trezoreria in viata unei entitati economice.

In contextul actual al economiei romanesti, literatura de specialitate abordeaza din ce in ce mai mult, la nivel conceptual, principalele instrumente, tehnici si chiar solutii, general sau partial valabile, prin intermediul carora se poate asigura un echilibru economic si financiar la nivel microeconomic.

Definirea conceptului de trezorerie

 In general, prin trezorerie se intelege ansamblul operatiilor banesti si  financiare pe care le efectueaza o unitate patrimoniala in scopul asigurarii mijloacelor banesti necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii sale economice[1].

Luand in considerare factorul timp, la operatiile financiare se disting doua mari categorii de operatii:

operatii financiare care genereaza angajamente pe termen lung, acestea fiind asimilate operatiilor de capital (credite pe termen lung, imprumuturi din emisiunea de obligatiuni etc.);

 operatii financiare cu caracter operational pentru asigurarea lichiditatilor si efectuarea decontarilor curente[2].

Importanta mijloacelor banesti rezulta din functiile pe care le indeplinesc banii, astfel: sunt masura a valorii bunurilor, lucrarilor si serviciilor – parte a patrimoniului fiecarei unitati, precum si a patrimoniului national – functie care se realizeaza prin etalonul preturilor; sunt mijloc de circulatie a bunurilor permitand evaluarea si astfel schimbul marfurilor intre vanzatori si cumparatori; sunt mijloc de plata si de decontare a datoriilor si a drepturilor intre partenerii de afaceri, precum si de decontare a sumelor cuvenite angajatilor, statului si altor organisme interne si internationale, sunt mijloc de tezaurizare, atat de catre unitatile patrimoniale in scopul cumpararii unor bunuri de folosinta indelungata, cat si sau efectuarii unor plasamente aducatoare de venituri suplimentare; bani universali folosind la evaluarea operatiilor de comert exterior si a altor relatii externe, precum si comparatii ale diversilor indicatori in cadrul economiei nationale.

Conceptul de tr 636i81g ezorerie poate fi analizat din doua puncte de vedere, si anume:

organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezinta o parte componenta in organigrama unei entitati economice, caruia ii revin sarcini si atributii, care are personal de specialitate si care functioneaza dupa reguli bine stabilite;

structural, in functie de elementele patrimoniale componente ale acesteia[3].

Din punct de vedere organizatoric, in cursul evolutiei vietii economice, conceptul de  trezorerie a cunoscut mai multe interpretari, generate de rolul pe care l-a avut pe o anumita treapta de dezvoltare a economiei. Initial, functionarea serviciului trezoreriei sau a unui responsabil ce purta acest nume facea dovada existentei unei mari discretii asupra intreprinderii. In schimb, necesitatea de a incredinta unei persoane competente activitatea de supraveghere a relatiilor cu bancile era recunoscuta si astfel, functia clasica de casier este adaptata utilizarii mijloacelor de plata bancare. In interiorul intreprinderii, trezorierul era dependent de serviciile contabilitatii de unde isi prelua informatiile necesare. Calitatea de controlor  al conturilor bancare si al lichiditatilor nu dadea trezorierului posibilitatea de a participa la deciziile de gestionare a intreprinderii, situatie care se va schimba treptat pe masura ce va fi acceptat principiul trezorerie zero  in desfasurarea activitatii economice la nivel microeconomic. Din acel moment, trezorierul a avut un obiectiv clar: mentinerea conturilor bancare cat mai aproape posibil de zero, astfel incat cheltuielile financiare si costurile de oportunitate legate de soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi sa fie minime. Treptat, trezoreria se organizeaza intr-un serviciu complet a carui activitate nu se limiteaza la luarea unor masuri, ci include si o activitate de contabilizare, de prelucrare administrativa ( back-office) a informatiei, precum si de control. Astfel trezorierul se situeaza in centrul unui sistem de informatii specific, manipuland date de natura contabila, extracontabila sau previzionale.

Evolutia in timp a rolului trezorierului in cadrul intreprinderii permite distingerea a doua mari misiuni ce pot fi considerate functii ale trezoreriei:

- gestiunea lichiditatilor;

- gestiunea riscurilor financiare.

Din punct de vedere structural, trezoreria trebuie analizata in functie de elementele sale constitutive. In literatura de specialitate regasim o multitudine de definitii date conceptului de trezorerie, acestea bazindu-se  pe lichiditatile de care dispune la un moment dat o unitate economica.  

Definitia acreditata de Planul Contabil General francez, se apropie de notiunea de trezorerie neta, dar calculul acesteia presupune numai diferenta intre disponibilitati, pe de o parte, si suma dintre creditele bancare pe termen scurt si soldurile creditoare ale conturilor curente, pe de alta parte.

Definitia acreditata de O.E.C.C.A ( Ordinul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati), care extinde continutul de trezorerie neta, adaugand disponibilitatilor titlurile de plasament, iar ansamblului  credite pe termen scurt, solduri creditoare ale conturilor curente  efectele comerciale scontate dar neajunse la scadenta , precum si creantele cedate ( incluse in categoria angajamentelor in afara bilantului). Aceasta expresie care corespunde acceptiunii globale definite mai sus, este operationala in contextul intocmirii tabloului de finantare[4].

Bernard Colasse atrage atentia asupra faptului ca trezorerie unei unitati economice nu trebuie confundata cu disponibilitatile de care aceasta dispune la un moment dat, ci ca ea reprezinta ceea ce ramane din resursele stabile, dupa ce au fost finantate imobilizarile si nevoia de finantare a activitatii curente. In acest sens, autorul considera trezoreria ca fiind aptitudinea intreprinderii de a se finanta din resurse stabile. Din punct de vedere matematic, trezoreria se calculeaza fie ca diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, fie ca diferenta intre disponibilitati si credite bancare.

Conceptul de tr 636i81g ezorerie este definit tot  ca diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment si de catre Denis Dubois. Aceasta relatie este avuta in vedere si la previziunile referitoare la trezorerie, cand variatia acesteia este diferenta variatiei fondului de rulment si variatia nevoii de fond de rulment[5].

Din perspectiva tabloului fluxurilor de trezorerie, in 1991, R.S.O. Wallace si P.A. Collier realizeaza  o sinteza cu privire la ceea ce se intelege prin trezorerie in diferite tari, dupa cum urmeaza:

In Statele Unite ale Americii si Africa de Sud trezoreria cuprinde activele monetare, adica disponibilul, depozitele bancare posibile de utilizat la cerere si investitiile cu grad ridicat de lichiditate;

In Marea Britanie si Irlanda, trezoreria cuprinde activele monetare, mai putin retragerile de bani de la banci peste disponibilul existent;

Noua Zeelanda si Canada includ in trezorerie activele monetare nete, adica activele monetare, mai putin imprumuturile pe termen scurt. Aceasta definitie este acceptata si de Comitetul International pentru Standarde Contabile. Astfel, IAS 7 lasa sa se inteleaga prin trezorerie ansamblul lichiditatilor si echivalentelor de trezorerie.

 Definitiile de mai sus se pot sintetiza din doua puncte de vedere:

- cea mai restransa  pune  semnul egalitatii intre trezorerie si disponibilitati

 ( disponibilitatile la banca in lei si in devize, carnetele de cecuri cu limita de suma, disponibilitatile in numerar in lei si in devize, disponibilitatile sub forma de acreditive in lei si in devize etc.).

- o alta mai extensiva include alaturi de disponibilitati titlurile de plasament susceptibile de a se transforma in disponibilitati.

In aceeasi idee, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991 (pct. 86) “contabilitatea trezoreriei asigura evidenta existentei si miscarii titlurilor de plasament, disponibilitatilor in conturi la banci si in casa, creditelor bancare pe termen scurt si altor valori de trezorerie”[6].

Pentru inregistrarea , urmarirea si controlul sistematizat al fluxurilor de trezorerie s-au instituit grupe de conturi sintetice care sa reflecte starea si miscarea valorilor de trezorerie, in functie de o serie de factori, cum ar fi:

structura elementelor de trezorerie, respectiv: titlurile de plasamnet, disponibilitatile in conturi la banci si in casa, in lei si in devize, credite bancare pe termen scurt si alte valori de trezorerie.

locul unde se afla valorile de trezorerie, care poate fi: casieria unitatii, bancile, terte unitati sau persoane.

apartenenta valorilor la trezorerie impune folosirea de conturi bilantiere pentru valorile de trezorerie proprii si conturi in afara bilantului pentru valorile de trezorerie ce nu apartin unitatii dar se afla temporar in pastrarea acesteia.

formele decontarilor fara numerar prin intermediul conturilor deschise la banci, cu instrumente de decontare adecvate (ordin de plata, acreditivul)[7].

Termenul de trezorerie, in sens restrans, cuprinde disponibilitatile banesti la banci si in numerar, iar in sens larg termenul se extinde si la valorile mobiliare de plasament ( de exemplu actiuni ) care pot fi transformate prin vanzare in disponibilitati banesti. Sunt asimilate mijloacelor de trezorerie si creditele pe termen scurt contactate cu bancile pentru plati.

Cunoasterea permanenta a valorilor de realizat si a valorilor disponibile, precum si a obligatiilor unitatii patrimoniale are o importanta deosebita pentru urmarirea incasarii drepturilor de creanta si a platii datoriilor la scadenta. Contabilitatea  trezoreriei asigura evidenta existentei si miscarii titlurilor de plasament, disponibilitatilor in conturi la banci si in casa, creditelor bancare pe termen scurt si altor valori de trezorerie.

Informatiile contabilitatii cu privire la aceste elemente patrimoniale permit studierea trezoreriei, stabilirea acesteia la sfarsitul fiecarei perioade de gestiune si determinarea capacitatii de plata a unitatii patrimoniale.

 Incasarea drepturilor de creanta asupra clientilor si debitorilor, precum si plata datoriilor unitatii fata de furnizori, stat, salariati, banci, creditori, provoaca decontari banesti cu si fara numerar.

Organizarea contabilitatii trezoreriei trebuie sa asigure  realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unitatilor patrimoniale, intre care cele care vizeaza asigurarea capacitatii de plata curenta au un loc central.

La organizarea contabilitatii trezoreriei se au in vedere urmatoarele obiective principale:

- evidenta si controlul operativ a operatiilor banesti in numerar;

- gestiunea valorificarea disponibilitatilor banesti din conturile de la banci si a efectelor de primit depuse la banca ;

- efectuarea platilor la termenele scadente;

- respectarea legislatiei financiar-bancare si fiscale;

-valorificarea disponibilitatilor banesti prin plasamente de trezorerie si forme de decontare;

- fundamentarea bugetului de trezorerie, urmarirea si explicarea fluxului net de trezorerie din operatii de exploatare, de investitii si financiare, prin tablourile de flux si de finantare;

- utilizarea pe baza unei tactici financiare judicioase a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea lichiditatilor si mentinerea capacitatilor de plata continua.

Organizarea contabilitatii trezorerie are la baza relatiile generale dintre mijloacele banesti, credite pe termen scurt si terti.

Din punct de vedere matematic, trezoreria unui agent economic poate prezenta sold pozitiv sau negativ, rezultand, astfel, conceptul de trezorerie pozitiva sau negativa. In cazul in care soldul trezoreriei este zero, literatura de specialitate utilizeaza termenul de  trezorerie zero .

Trezoreria pozitiva  este rezultatul intregului echilibru financiar al intreprinderii si se concretizeaza intr-un surplus monetar care reprezinta o  expresie a profitului net din pasivul bilantului. Trezoreria negativa evidentiaza un dezechilibru financiar concretizat sub forma unui deficit monetar acoperit de cele mai multe ori cu credite angajate la costuri ridicate.

In prezent, in teorie si in practica de specialitate pentru ordonarea maselor patrimoniale de activ in functie de gradul lor de lichiditate exista doua orientari referitoare la atentia acordata elementelor de trezorerie, si anume:

- in ordine crescatoare, elementele de trezorerie regasindu-se in partea de jos a bilantului;

- in ordine descrescatoare, elementele de trezorerie regasindu-se in partea de sus a bilantului.

Prima orientare este specifica tarilor europene, in care sunt prezentate mai intai elementele cele mai putin lichide, de natura imobilizarilor, urmate de celelalte elemente patrimoniale cu grad de lichiditate mai mare. Cea de-a doua orientare este specifica sistemului contabil american, unde se pune accent pe ideea de lichiditati si fluxuri de trezorerie ca principal instrument gestiune si de evaluare a intreprinderii. Astfel, se poate observa atentia mare acordata elementelor lichide de trezorerie, acestea fiind asezate pe primele pozitii, urmate de creante, stocuri, cheltuieli inregistrate in avans si active imobilizate. In tabelul 1.1. sunt prezentate cele doua modalitati de ordonare a maselor bilantiere de activ. 

Tabelul 1.1

Organizarea comparativa a activului bilantier

 

Model de contabilitate european

 

Model de contabilitate american

 

ACTIVE IMOBILIZATE

 

ACTIVE CIRCULANTE

 

Imobilizari necorporale

 

Disponibilitati

 

Imobilizari corporale

 

Creante

 

Imobilizari financiare

 

Stocuri

 

ACTIVE CIRCULANTE

 

Cheltuieli in avans

 

Stocuri

 

ACTIVE IMOBILIZATE

 

Creante

 

 

 

Valori de plasament

 

 

 

Disponibilitati

 

 

 

CONTURI DE REGULARIZARI

 

 

 

TOTAL ACTIV

 

TOTAL ACTIV

In urma celor prezentate mai sus, trezoreria se poate defini intr-o acceptie globala ca diferenta intre activele si datoriile ale caror lichiditate si exigibilitate sunt imediate.

Aceste definitii privesc trezoreria ca pe un indicator static ( calculat pe baza datelor din conturile anuale sau pa baza a doua bilanturi financiare succesive), si nu ca pe o componenta dinamica a sistemului informational economic al unui agent economic, in care pe primul loc trebuie sa stea valoarea zilnica a acestui indicator, insotita de tablouri de bord, scadentare si tablouri previzionale pe baza carora sa se poata lua decizii de efectuare a platilor curente fata de terti, de procurare a mijloacelor banesti, de finantare a noi obiective de investitii si de plasament pe piata financiara, de capital sau monetara.

 Elemente de lichiditati ale agentilor economici

Sarcina de baza a trezoreriei intr-o intreprindere angajata intr-un sistem complex de raporturi economice si financiare este de a asigura lichiditatile necesare tuturor obligatiilor banesti si un echilibru financiar corespunzator. Literatura de specialitate defineste lichiditatile ca fiind numerarul sau alte valori asimilate si toate valorile care, prin natura lor, sunt imediat convertibile in bani, pentru valoarea lor nominala[8]. In acest caz, lichiditatile intreprinderii includ, pe langa numerarul din casierie, disponibilul din conturi la banci sau alte organisme financiare si valori de incasat.

In sens restrans, disponibilitatile sunt formate din disponibilitati la banca, in numerar, acreditive in lei si in devize, carnete de cecuri cu limita de suma, iar in sens mai extins, se includ alaturi de disponibilitati si titlurile de plasament susceptibile de a se transforma in disponibilitati.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991 in Romania, lichiditatile includ urmatoarele elemente de trezorerie: numerarul in lei si in devize din casieria unitatii financiare, in lei si in devize; carnetele de cec cu limita de suma; acreditive in lei si in devize; avansurile de trezorerie; valorile de incasat, elementele patrimoniale de trezorerie sub forma de cecuri si efecte comerciale primite de la platitori.

Numerarul in lei si in devize din casieria unitatii patrimoniale este reprezentat de banii lichizi de care dispune unitatea la un moment dat si prin intermediul carora se fac operatiuni de plati cu persoane fizice si juridice sau la care se adauga lichiditati ca urmare a incasarilor efectuate.

Desi nu au o pondere in totalul miscarilor de trezorerie , operatiunile de plati si incasari in numerar se caracterizeaza prin diversitate si frecventa si prin mare rigurozitate in gestiune.

Unitatile patrimoniale efectueaza, prin casieriile proprii:operatiuni de incasari si plati “cash” in lei si in valuta;achizitionarea, gestionarea si utilizarea de “valori” asimilate numerarului[9].

Operatiunile de decontari in numerar in lei  au o pondere redusa in totalul decontarilor. Incasarile in lei pot sa provina din vanzarea de produse din productie proprie, din vanzarea de marfuri, lichidarea unor debitori, ridicari de numerar de la banca, aport de capital etc.

Platile in lei se pot face pentru achitarea drepturilor salariale, plata ajutoarelor materiale din fondul asigurarilor sociale, avansuri spre decontare, cumparari de bunuri, depuneri de numerar la banca etc.

Agentii economici pot efectua, in limitele prevazute de legislatia in vigoare, incasari si plati prin casierie in valuta.

Evidenta operativa a numerarului in devize se tine cu ajutorul Registrului de casa, care va avea coloane atat pentru incasari, plati, sold in lei, cat si pentru asemenea operatii in devize. Pentru fiecare fel de valuta se tine un registru de casa.

Relatiile dintre valutele straine si lei romanesti, ca si diferentele de curs valutar ce apar in timpul si la sfarsitul exercitiului valutar, se calculeaza si se regularizeaza la fel ca cele privind disponibilitatile in valuta pastrate in conturi la banci.

In casieriile unitatilor economice se mai pot pastra si alte valori, categorie in care sunt incluse: timbre fiscale si postale, bilete de tratament si odihna, tichetele si biletele de calatorie si alte valori.

 Volumul operatiunilor de incasari si plati si gama acestora prin casierie, sunt restrictionate de limitele gestiunii si securitatii banilor la agentul economic si de interesele BNR de a asigura o circulatie monetara normala.

Potrivit reglementarilor in vigoare[10], operatiunile de incasari si plati intre persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plata fara numerar, cu exceptia persoanelor juridice care pot efectua plati in numerar in urmatoarele cazuri:

- plata salariilor si a drepturilor de personal;

- alte operatiuni de plati ale persoanelor juridice cu persoane fizice;

- plati catre persoane juridice in limita unui plafon  zilnic maxim de 100000000 lei, platile catre o singura persoana juridica fiind admisa in limita unui plafon zilnic in suma de 50000000 lei. Sunt interzise platile fragmentate in numerar catre furnizorii de bunuri si service, pentru facturile a caror valoare este mai mare de 50000000 lei. Se admit plati catre o singura persoana juridica in limita unui plafon zilnic in numerar in suma de 100000000 lei, in cazul platilor catre retelele de magazine de tipul Cash&Carry, care sunt organizate si functioneaza in baza legislatiei in vigoare. Sunt interzise platile fragmentate in numerar catre astfel de magazine, pentru facturile a caror valoare este mai mare de 100000000 lei.

Fac exceptie de la plafonul zilnic prevazut:

depunerile in conturile persoanelor juridice, deschise la societatile comerciale bancare, care pot fi facute si de alte persoane juridice, neplafonat;

cheltuielile de deplasare in interes de serviciu, in limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizatiei si a cazarii pe timpul deplasarii, precum si a cheltuielilor neprevazute, efectuate in acest sens;

cheltuielile de protocol ocazionate de conferinte, de simpozioane si de alte asemenea actiuni, in conditiile baremurilor stabilite de normele legale in vigoare.      

Potrivi legii sumele in numerar aflate in casieriile proprii ale persoanelor juridice nu pot depasi la sfarsitul fiecarei zile plafonul de 50000000 lei. Se admite depasirea acestui plafon numai cu sumele aferente platii salariilor si altor drepturi de personal, precum si altor operatiuni programate, pe baza documentelor justificative, cu persoane fizice pentru perioada de 3 zile lucratoare de la data prevazuta pentru plata acestora. Prevederile prezentului alineat nu se aplica unitatilor bancare, ale Trezoreriei.

Orice operatie de incasare si plata  in numerar se efectueaza numai pe baza de documente care au un regim special de intocmire si circulatie. Intre acestea cele mai uzuale sunt: cecurile de numerar, chitante, bonuri si centralizatoare ale caselor de marcaj, monetare – centralizatoare etc. – pentru incasari si dispozitii de plata in numerar; listele de avans si statele de plata, facturi, bonuri, chitante emise de terti etc.- pentru plati. Inainte de efectuarea incasarilor sau platilor, documentele corespunzatoare sunt supuse unui riguros control preventiv sub aspect formal si al fondului, tocmai datorita faptului ca eventualele erori intervenite nu mai pot fi  usor reparate.

Dispozitia de plata - incasare catre casieri indeplineste urmatoarele functii (anexa 4,5):

dispozitia pentru casierie, in vederea achitarii in numerar a unor sume, potrivit dispozitiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum si a diferentei de incasat de catre titularul de avans in cazul justificarii unor sume mai mari decat avansul primit, procurarea de materiale etc.

dispozitia pentru casierie, in vederea incasari in numerar a unor sume, potrivit dispozitiilor legale;

document justificativ de inregistrare in registrul de casa si in contabilitate, in cazul platilor in numerar efectuate fara document justificativ.

Este un formular tipizat in doua versiunii de baza: dispozitia de plata-incasare catre casierie individuala ;dispozitia de plata –incasare catre casierie colectiva.

Daca “ Dispozitia de plata-incasare catre casierie” este utilizata ca “ Dispozitie de incasare”, pentru sumele incasate, casierul trebuie sa emite o chitanta, formular cu regim special de tiparire, inscriere si numerotare, care indeplineste urmatoarele functii:

-  document justificativ pentru depunerea unei sume in numerar la casieria unitatii;

- document justificativ de inregistrare in registrul de casa ( cu respectarea Regulamentului operatiunilor de casa) si in contabilitate[11].

Chitanta este un formular cu regim special tipizat in doua versiuni (anexa 1):

- chitanta obisnuita este utilizata pentru alte incasari in numerar efectuate prin casierie

Ea se intocmeste in doua exemplare de catre casier, si se semneaza de catre acesta de primire a sumei, chiar daca s-au prezentat anterior alte documente, cum sunt:dispozitii de incasare catre casierie, facturi, acte de insotire etc.

- bon de comanda chitanta, formular cu regim special de tiparire, inscriere si numerotare, care serveste ca document pentru: contractarea serviciilor, confirmarea primirii si evaluarea obiectului de executat sau de reparat, dupa caz, incasarea sumei de la client, determinarea volumului servicilor prestate si a materialelor consumate. Se intocmeste numai de platitorii de TVA.

Pentru cumpararea unor produse, lucrari sau servicii, in conditiile in care nu se intocmeste factura, se completeaza chitanta fiscala, precum si ca document justificativ de inregistrare in contabilitate atunci cand este insotita de bonul eliberat de la casa de marcat, bonul de vanzare sau chitanta. Chitanta fiscala nu inlocuieste Chitanta care se intocmeste pentru incasarile in numerar la casieria unitatii si nu se utilizeaza pentru vanzarea bunurilor en-gros catre alte unitatii patrimoniale. Se arhiveaza la cumparator numai impreuna cu bonul de la casa de marcat, bonul de vanzare sau chitanta eliberata de vanzator.

Predare sumelor de catre casierul societatii comerciale catre casierii platitorii se consemneaza in procesul - verbal de plati.

Imputernicirea este documentul justificativ prin care se autorizeaza o persoana membra a familiei sau incadrata in munca la aceeasi unitate pentru a incasa drepturi banesti de la casieria intreprinderii cand titularul nu se poate prezente pentru aceasta[12].

Cecul de numerar (anexa 5) este utilizat pentru ridicarea numerarului din conturi de la banca. El se procura sub forma de carnete de la banca pe baza de cerere, iar banca emite „ Chitanta” de plata in numerar. Se intocmeste de catre compartimentul financiar pe baza documentului de plata, separat pentru fiecare cont deschis la banca.

 Monetarul serveste ca document justificativ pentru evidentierea la sfarsitul zilei a numerarului existent in casierie, corespunzator marfurilor comercializate si de inregistrare in contabilitate. Pe baza lui se preda numerarul incasat prin casa de catre casier la casieria centrala a agentului economic.

   Potrivit reglementarilor in vigoare, in conditiile utilizarii aparatelor de marcat electronice, suma inscrisa in monetar trebuie sa coincida cu suma din registrul de casa emis de aceste aparate, inclusiv cu suma inregistrata de mana in registrul de casa, in cazul defectarii aparatelor de marcat electronice.

    Valoarea inscrisa in monetar trebuie sa corespunda valorii inscrise in raportul de gestiune.

Foaia de varsamant – chitanta este utilizat pentru depunerea de sume in casierie, in conturi la banci. Totodata, la baza operatiilor de plati stau si documentele mentionate anterior alte documente de plati, care sunt intocmite de catre diferitele compartimente ale intreprinderii, vizate de serviciul financiar si aprobate de conducerea unitatii[13].

Datorita volumului mare de incasari si plati in numerar, acestea se inregistreaza, in contabilitatea curenta, centralizat, pe baza “Registrului de casa” (anexa 6) care indeplineste urmatoarele functii:

- document de inregistrare operativa a incasarilor si platilor in numerar, efectuate prin casieria unitatii pe baza actelor justificative;

- document de stabilire la sfarsitul zilei a soldului de casa;

- document de inregistrare zilnica in contabilitate a operatiilor de casa.

Registrul de casa, se intocmeste in doua exemplare, zilnic, de casierul unitatii sau de alta persoana imputernicita, pe baza actelor justificative de incasari si plati. In cazul in care o suma platita se refera la mai multe conturi corespondente, in registrul de casa se trece distinct fiecare operatie in parte, se semneaza de catre casier pentru confirmarea inregistrarii operatiunilor efectuate si de catre persoana din compartimentul financiar – contabil desemnata pentru primirea exemplarului 2 si a actelor justificative anexate.

Se completeaza zilnic, in ordinea efectuarii operatiilor, fara a lasa spatii libere. La sfarsitul zilei, randurile ramase libere se bareaza.

Utilizarea formularului se face cu respectarea prevederilor Regulamentului operatiilor de casa.

Soldul de casa al zilei precedente se reporteaza pe primul rand al registrului de casa pentru ziua in curs.

Se inregistreaza toate incasarile, dupa care acestea se totalizeaza (inclusiv soldul de casa reportat al zilei precedente), se inregistreaza apoi toate platile, iar totalul acestora se scade din sumele rezultate din insumarea incasarilor, pentru a stabili soldul de casa al zilei respective.

Controlul asupra tinerii corecte a registrului de casa se face de catre contabilul sef sau de delegatul acestuia. Este necesar ca, cel putin odata pe luna sa se faca revizia casei, stabilindu-se soldul faptic si concordanta acestuia cu cel rezultat din registrul de casa, corectitudinea inregistrarilor si respectarea disciplinei financiare etc.

Daca intreprinderea efectueaza si operatii de incasari si plati in devize va intocmi si cate un “Registrul de casa in devize” , pentru fiecare fel de moneda straina in parte, cu duble coloane pentru evidentierea in devize si lei. De asemenea, daca exista subunitati cu autogestiune economico-financiara proprie (filiale, sucursale etc.) se vor intocmi registre de casa de catre fiecare din acestea.

Realizarea decontarilor intre persoane juridice prin intermediul numerarului prezinta avantajele rapiditatii si sigurantei in efectuarea operatiunilor (pentru furnizori), dar si dezavantajele utilizarii unui volum mare de lichiditati si nesigurantei transferului fizic, la care se adauga aspectele privind indisciplina financiara in operatiunile de incasari si plati.

Disponibilul in conturi la banci sau alte institutii financiare, in lei si in devize, este reprezentat de bani scriptici, prin intermediul carora se fac operatiuni de plati prin virament bancar cu persoane fizice si juridice. In totalul operatiunilor de plati, aceasta forma de decontare are ponderea cea mai mare. Disponibilitatile din conturile bancare pot lua si forma depozitelor la termen, care reprezinta, in fapt, o imobilizare a acestora pentru o anumita perioada, de regula pana la un an, in schimbul unei dobanzi superioare celei obtinute pentru disponibilul din conturile la vedere. In activitatea de gestiune a trezoreriei trebuie sa tinem cont de faptul ca depozitele la termen, odata constituite, nu pot fi utilizate decat prin renuntarea la dobanda la termen, in favoarea dobanzii la vedere[14].

Efecturea operatiunilor  de plati prin virament bancar cu persoane fizice si juridice este posibil deoarece, unitatile patrimoniale isi pastreaza marea majoritate a disponibilitatilor banesti in conturi deschise la banci.

In economia de piata bancile au un mare rol in ceea ce priveste: mobilizarea si pastrarea in conditii de siguranta a mijloacelor banesti ale persoanelor juridice si fizice, efectueaza orice incasari si plati fara numerar (prin virament), de valori mari si foarte mari; acorda credite pe termene diferite agentilor economici, precum si populatiei; cumpara si vinde, sconteaza si resconteaza diverse hartii de valoare, unele banci au mandat de a efectua incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor statului, iar alte banci pot efectua operatiuni de tranzit si mandat in favoarea si la solicitarea diferitelor unitati si persoane, acorda asistenta de specialitate solicitantilor.

Regulile generale financiare in limita carora se efectueaza operatiunile de plati prin virament bancar se refera la respectarea principiilor unui sistem foarte mobil de finantare, creditare si decontari bazat pe autonomia agentilor economici si a bancilor, dar si cu luarea in considerare a interesului fiscal general. In esenta aici se regasesc:

Interesul de economicitate si fluidizare al circulatiei banilor al agentului economic este acela ca regiile societatii etc., sa pastreze la diferite banci toate disponibilitatile lor banesti, uneori separate pe activitati fundamentale, si sa efectueze operatiunile de incasari si plati prin sistemele de decontare specifice acestor conturi;

Platile din conturile agentilor economici se efectueaza cu consimtamantul acestora, cu exceptia acelor plati care privesc obligatii constatate prin titluri executorii sau pentru care dispozitiile legale prevad posibilitatea decontarii fara consimtamantul unitatilor platitoare;

Platile trebuie facute la data exigibilitati obligatiilor, debitorul fiind dator sa le efectueze, iar creditorul fiind interesat sa le ceara;

Beneficiarul este obligat sa efectueze plata produselor preluate sau trecute in custodie, a lucrarilor executate si serviciilor prestate, dupa receptia acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Aceeasi obligatie revine beneficiarului si in cazul in care, desi in contract s-a prevazut ca plata se face la cererea furnizorului, totusi acesta nu a cerut-o;

Nici o cheltuiala, indiferent de fondurile din care se suporta, nu se aproba si nu se efectueaza daca nu a fost avizata, in prealabil, potrivit legii, de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil sau alte persoane insarcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv;

Agentii economici au interesul sa prevada in contractele economice forme si instrumente de decontare care sa asigure incasarea intr-un termen cat mai scurt a contravalorii produselor livrate, a lucrarilor executate sau a serviciilor prestate. Bancile pot dispune inlocuirea formelor si instrumentelor de decontare ales de unitatile contractante cu forme si instrumente care corespund mai bine relatiilor economice dintre unitati, in scopul intaririi disciplinei platilor;

Unitatile economice care livreaza produsele, executa lucrari sau presteaza servicii sunt in drept sa pretinda clientilor care intarzie in mod repetat plata si le creeaza dificultati financiare, sa le asigure anticipat sumele necesare efectuari platilor, prin instrumente de decontare bancare care sa le ateste, in prealabil, existenta posibilitatilor de plata. In cazul in care beneficiarul nu asigura anticipat sumele necesare platilor, furnizorii pot suspenda livrarile de produse, executarile de lucrari sau prestatiile de servicii, incunostintand anticipat de aceasta, unitatea beneficiara;

Platile din conturile agentilor economici se efectueaza in limita disponibilitatilor din aceste resurse, platile se efectueaza in limita incasarilor, in urmatoarea ordine:

platile pentru salarii si alte plati asimilate;

 platile cu caracter fiscal catre bugetul de stat al asigurarilor sociale, prime de asigurare etc;

platile pentru livrari de produse si marfuri, executari de lucrari si prestari de servicii;

 rambursarea creditelor bancare scadente;

Instrumentele de decontare emise de creditor si pentru care debitorul a acceptat plata, precum si cele emise de debitor in favoarea creditorului sunt, in raporturile de decontare bancara titluri executorii, pe baza carora se fac operatiunile de plati intre unitatile implicate.

Deschiderea de conturi la banci si efectuarea de operatiuni prin intermediul acestora este o necesitate pentru efectuarea cu usurinta a decontarilor. Se pot deschide conturi in lei si in devize, de catre orice unitate patrimoniala, la una sau mai multe banci. In general, conturile la banci se deschid ca niste conturi complexe, sau pe anumite destinatii: activitatea de exploatare, investitii, operatiuni de comert exterior, operatiuni de tranzit si mandat, conturi de acreditive, de cecuri, etc.

Conturile deschise la banci au caracterul de conturi de disponibil, adica efectueaza plati in limita disponibilului existent, dar pentru activitatea curenta de exploatare se pot deschide cu acordul bancilor si conturi curente. Caracteristica acestora este ca din acestea se pot face plati mai mari decat disponibilul existent, respectiv din credite de trezorerie acordate direct in conturile curente, Conturile curente prezinta avantajul ca simplifica acordarea si rambursarea creditelor si diminueaza marimea dobanzilor pentru beneficiari, intrucat se acorda numai cand si cat sunt necesare, iar restituirea se face imediat din incasarile ulterioare prin contul curent.

Agentii economici care dispun de devize le pot pastra la banci, in conuri deschise pe fiecare moneda straina. Unitatile bancare vor reflecta existentele si miscarile de valute straine, atat in moneda straina respectiva cat si in lei.

 Documentele utilizate pentru inregistrarea operatiilor de incasari si plati prin conturile deschise la banci, cuprinde:cecul – pentru ridicarea de numerar; foaia de varsamant chitanta – pentru depunerile de numerar din casierie; dispozitia de plata prin banca, prin virament insotita de documente ca: facturi,borderouri de rate, chirii; mandatul postal pentru sumele incasate prin posta; notele de debitare, sau creditare utilizate pentru sumele preluate de banca, cum ar fi: dobanzi, speze, taxe, etc. La toate acestea s-au mai adaugat instrumentele de plata moderne, cum sunt: cambia, biletul la ordin, cecul si ordinul de plata.

Ordinul de plata este un inscris prin intermediul caruia o persoana numita ordonator (importator) da un ordin bancii sale sa plateasca o suma oarecare in favoarea unei alte persoane numite beneficiar (exportator).

O asemenea tranzactie se considera „ordin de plata” daca: emitentul are la societatea bancara respectiva disponibilul corespunzator in contul sau; nu prevede ca plata trebuie facuta la cererea beneficiarului.

Ordinul de plata poate fi emis pe suport clasic (de hartie) sau pe suporturi neconventionale (magnetic, electronic).

Participantii intr-un transfer-credit sunt:

- emitentul (non-bancar)- respectiv persoana care emite un ordin de plata pe cont propriu;

- platitorul (client al societatii bancare initiatoare sau insasi societatea bancara initiatoare, sau primul emitent);

- beneficiarul (client al societatii bancare destinatare sau chiar societatea bancara destinatara);

- societatea bancara initiatoare- prima societate bancara emitenta a unui ordin de plata;

- societatea bancara destinatara- ultima societate bancara din lantul transferului-credit, cea care receptioneaza si accepta ordinul de plata pentru a pune la dispozitia beneficiarului suma de bani inscrisa in acesta.

In vederea aducerii la indeplinire a dispozitiei platitorului, exprimata prin emiterea ordinului de plata, societatile bancare participante in cadrul transferului-credit respectiv trebuie sa efectueze, in ordine, urmatoarele operatiuni:

 receptia- procedura de recunoastere a primirii ordinului de plata;

 autentificarea- procedura prin care se determina ca ordinul de plata a fost emis de persoana indicata ca emitent pe ordinul de plata;

 acceptarea- procedura prin care se recunoaste ca este valabil un ordin de plata receptionat;

  refuzul- procedura utilizata in cazul in care o societate bancara receptoare decide ca nu este posibil sa execute un ordin de plata dat de un emitent, sau ca executarea ar determina costuri excesive, ori intarzieri in finalizarea transferului-credit;

 executarea- procedura de punere a “fondurilor banesti” la dispozitia beneficiarului, in baza ordinului de plata acceptat anterior.

Derularea unui transfer-credit are loc pe baza unor principii de procedura, din care decurg obligatii, respectiv drepturi pentru contrapartida, ale participantilor, riguros stabilite, astfel:

emitentul – obligatii in legatura cu:

- emiterea ordinului de plata;

-  plata, pentru ordinul de plata emis.

 platitorul – obligatia platii spezelor bancare aferente procesarii ordinului de plata;

 societatea bancara initiatoare – obligatii privind:

returnarea sumei, in caz de nefinalizare a transferului-credit;

plata dobanzilor de intarziere, daca intarzierea platii i se datoreaza.

societatea bancara receptoare – obligatii cu privire la:

receptia;

autentificarea;

acceptarea sau refuzul;

executarea ordinului de plata receptionat, inclusiv intervalul de timp obligatoriu in care acesta trebuie sa se faca;

plata dobanzii de intarziere, in situatia in care intarzierea platii i se datoreaza.

societatea bancara destinatara – obligatii referitoare la:

-receptia;

-autentificarea;

-acceptarea sau refuzul;

- punerea fondurilor la dispozitia beneficiarului;

- plata dobanzii de intarziere, in situatia in care intarzierea platii i se datoreaza.

Finalizarea transferului-credit se face atunci cand societatea bancara destinatara accepta ordinul de plata in favoarea beneficiarului.

Periodic sunt intocmite doua documente cu situatia incasarilor si platilor efectuate prin banca si anume: extrasul de cont  si registrul-jurnal de incasari si plati.

Extrasul de cont (anexa 2) este un document in care se inscriu:

incasarile;

platile;

soldul final.

Acestea impreuna cu documentele anexate stau la baza inregistrarii in contabilitatea curenta a agentului economic.

Extrasul de cont ridicat de la banca impreuna cu documentele anexate, necesita urmatoarele verificari:

daca soldul de la inceputul zilei este egal cu soldul de la sfarsitul zilei precedente;

daca sumele din extras corespund cu sumele din documentele justificative anexate.

Registrul jurnal de incasari si plati este document de evidenta operativa, intocmit de agentii economici, persoane fizice si asociatii familiale in care se evidentiaza incasarile de orice fel ( din vanzari, imprumuturi, credite, dobanzi incasate, impozite restituite), precum si platile efectuate, pentru: marfuri cumparate, impozite, taxe, asigurari sociale, etc.

Carnetele de cecuri cu limita de suma constituie o categorie aparte de mijloace banesti sub forma unor documente de valoare (cecuri) care se utilizeaza pentru plata unor categorii de prestari de servicii sau achizitii de materiale. Acestea se alimenteaza la cererea expresa facuta bancii de catre titularul de cont, pe baza careia se transfera disponibilul din contul curent intr-un cont separat si se elibereaza un carnet de cecuri pentru suma corespunzatoare[15].

Carnetul de cecuri cu limita de suma se elibereaza de banca, pe seama disponibilitatilor din cont al unitatii. Suma carnetului de cecuri se stabileste in functie de nevoi pe o perioada de pana la 30 de zile. Unitatile platitoare pot solicita in functie de nevoi, mai multe carnete cu limita de suma. Carnetul cu limita de suma se elibereaza in baza unei dispozitii de plata ce se opereaza in contul unitatii la banca.

 Dupa completarea si emiterea cecului de catre titular, beneficiarul platii se prezinta cu borderoul cecurilor de incasat la banca sa, unde le depune spre incasare. La randul sau banca beneficiarului prezinta spre compensare bancii emitentului valoarea cecului, care va debita contul clientului sau.

Acreditive in lei si in devize

Atunci cand furnizorii nu au destula incredere in clientii lor ca vor putea plati contravaloarea bunurilor livrate, lucrarilor executate sau serviciilor prestate, in timp util, solicita deschiderea de acreditive.

Acreditivele sunt mijloace banesti aflate intr-un cont separat de contul curent, deschis la dispozitia unui furnizor si din care se fac plati numai catre acesta pe masura ce justifica livrarea de bunuri si/sau prestarea de servicii in cantitatile, sortimentele si calitatile prevazute. Astfel, in baza unui contract incheiat intre furnizor si client, viramentul catre furnizor se face imediat dupa ce acesta prezinta la banca documentele justificative si se verifica respectarea conditiilor stabilite la deschiderea acreditivului. Pentru agentul economic care constituie acreditivul, apare ca principal dezavantaj faptul ca sumele respective nu sunt purtatoare de dobanda si nu sunt la dispozitia sa decat in cazul anularii acreditivului. In schimb, pentru furnizor, acreditivul constituit in favoarea sa asigura rapiditate, certitudine si siguranta decontarilor.

Se pot deschide mai multe feluri de acreditive, fapt pentru care se impune clasificarea acestora dupa mai multe criterii:

Dupa obiectul de activitate acreditivul poate fi :

comercial, adica pentru vanzari de bunuri;

 necomercial, adica pentru alte activitati, in general pentru prestari de servicii.

Dupa locul de deshidere acreditivele se impart in :

acreditive deschise in tara cumparatorului;

 acreditive deschise in tara vanzatorului;

 acreditive deschise intr-o alta tara.

Dupa clauzele cuprinse, acreditivele se impart in:

acreditiv documentar transferabil, care consta in faptul ca sumele din acesta pot fi utilizate si pentru plata altor furnizori, indicatii de beneficiar;

 acreditiv documentar netransferabil, in care de sumele inscrise beneficiaza numai persoana pentru care a fost deschis acreditivul;

 acreditiv pentru livrari esalonate, in care acreditivul se deschide esalonat si platile se fac esalonat numai dupa livrarea unui lot de marfa.

Dupa caracterul sau, acreditivul poate fi:

nerevocabil, care nu se modifica numai cu acordul tuturor partenerilor interesati;

 revocabil, atunci cand acesta poate fi inchis, retras, la solicitarea platitorului.

Principalele etape privind derularea decontarilor pe baza de acreditive sunt:

incheierea unui contract comercial in care partenerii de afaceri au convenit ca creditarea sa se faca pe baza de acreditiv;

deschiderea acreditivului in lei sau in valuta pe baza ordinului pe care il clientul bancii sale;

 livrarea bunurilor concomitent cu ]ntocmirea documentelor aferente;

 utilizarea efectiva a acreditivului;

 intrarea in posesia bunurilor pe baza documentelor prezentate de client.

Acreditivul deschis se inchide la utilizarea integrala a sumei, la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea platitorului, cu acordul prealabil al furnizorului.

La expirarea termenului de valabilitate al acreditivului soldul ramas neutilizat se vireaza de catre unitatea bancara a furnizorului in contul de disponibil al unitatii platitoare. Fiind o forma sigura de decontare pentru furnizor se utilizeaza cu precadere ca modalitate de plata in schimburile economice internationale pe baza careia firma importatoare da dispozitie bancii sale sa plateasca firmei exportatoare, prin mijlocirea unei banci corespondente echivalentul valoric al marfurilor si serviciilor furnizate de firma exportatoare. In relatiile comerciale internationale, acreditivul faciliteaza intretinerea si dezvoltarea unor schimburi sigure intre parteneri[16]. 

Avansurile de trezorerie.            

Pentru aprovizionarea din alte localitati decat unde este situat sediul intreprinderii, cu anumite bunuri de valori, relativ, mari si cantitati mici, care nu trebuie transportate neaparat cu trenul sau auto, este mai convenabil ca anumite persoane sa se deplaseze personal pentru aducerea acestora. Pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare, diurna, costul materialelor, etc. persoanele desemnate primesc la plecare o anumita suma de bani numita avans de trezorerie, care urmeaza a fi justificata la inapoiere.

 O particularitate a acestei categorii de lichiditati consta in faptul ca sumele apar in contul titularilor de avansuri din momentul avansarii pana in momentul in care se deconteaza platile facute.

 De regula, justificarea avansului si transformarea sa in cheltuiala efectiva are loc la incheierea mandatului pe baza unui decont de cheltuieli.

Documentul justificativ care sta la baza inregistrarilor in contabilitate a avansurilor de trezorerie acordate personalului propriu pentru deplasari in interes de serviciu este  „ Ordinul de deplasare” sau „Delegatie” care indeplineste urmatoarele functii[17]:

- dispozitie catre persoana delegata sa efectueze deplasarea;

- document pentru decontare de catre titularul de avans a cheltuielilor efectuate;

- document pentru stabilirea diferentelor de primit de catre titularul de avans;

- document justificativ de inregistrare in contabilitate.

Daca, la decontarea avansului, suma cheltuielilor justificative este mai mare decat avansul primit de catre titularul de avans se intocmeste Dispozitia de plata/incasare catre casierie.

In cazul in care, la decontare,sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decat avansul primit, diferenta trebuie restituita de catre titularul de avans pa baza de Chitanta la casierie.

Avansurile de trezorerie se pot acorda in lei si in devize. Daca avansurile de trezorerie sunt in devize, la sfarsitul exercitiului financiar se inregistreaza diferentele de curs valutar, dupa caz, ca o cheltuiala sau ca un venit financiar.

Valorile de incasat sub forma cecurilor si efectelor comerciale primite de la platitorii si pastrate pana la scadenta sau remise bancii spre scontare inainte de termenul scadent, contra unui scont. Ele sunt valori financiare ce se includ in categoria lichiditatilor si nu in cea a creantelor, datorita posibilitatii de a fi imediat transformate in disponibilitati.

In categoria valorilor de incasat se cuprind cecurile de incasat, efectele comerciale de incasat si efectele comerciale remise spre scontare.

Cecul este cel mai convenabil instrument de decontare , utilizabil de catre titularii de conturi bancare, cu disponibilitati suficiente in aceste conturi creat din operatiuni de incasari, din depozite sau din credite bancare.

Cecul este definit ca o instructiune scrisa data banci de a plati cuiva valoarea mentionata in acea instructiune.

Cecul este utilizat de catre titulari la nivelul sumelor inscrise in cecuri.

Prin datele pe care le contine, cecul pune in legatura trei persoane:tragatorul; trasul;

beneficiarul.

Cecul este completat de catre tragator pa baza disponibilului pe care il are la o banca careia i se da ordin neconditionat sa plateasca o suma de bani.

Banca, in aceasta situatie se afla in pozitia de tras (executant).

Beneficiarul este persoana careia banca, pe baza cecului, in limita disponibilitatilor din contul tragatorului, ii achita suma. Beneficiarul poate fi si tragatorul. Pentru nevoile proprii de numerar ale titularului de cont acesta prezinta bancii cecuri nebarate.

Pentru a fi valabil, cecul trebuie completat cu toate datele inscrise in formular. Dupa completare posesorul preda cecul semnat, beneficiarului, care il prezinta bancii sale pentru incasare.

In functie de mentiunea pe care o contine, cecul poate fi transmis prin:

- girare pentru cecurile care au inscrisa sau nu clauza “ la ordin”. Girul este actul prin care posesorul cecului numit “girant” transfera altei persoane “giratar” toate drepturile rezultate din cec. Spre deosebire de gir, prin care se transmite dreptul de proprietate, prin  “aval” se intelege o garantie in caz de neplata.

- cesiunea ordinara pentru cecurile cu clauza “nu la ordin”. Acest cec, avand mentionat ca beneficiar o anumita persoana, rezulta ca numai persoana nominalizata poate sa-l incaseze.

- simpla remitere pentru cecurile care nu contin in momentul emiterii sumei, numele sau denumirea beneficiarului sau mentiunea “la purtator”. Acest cec va fi platit fie persoanei desemnate ca beneficiar, fie detinatorului cecului.

Cecul se plateste “la vedere”, adica la prezentare.

Cecul se deconteaza in termen de 8 zile de la data emiterii daca este platit chiar in localitatea unde a fost emis sau in 15 zile, cand plata se face in alta localitate.

Atunci cand cecul nu poate fi incasat de beneficiar, posesorul poate exercita dreptul de regres impotriva girantilor, tragatorului si celorlalti obligati, daca cecul a fost prezentat in termen util si daca refuzul de plata este constatat :

printr-un act autentic (protest);

printr-o declaratie a trasului (bancii) datata si scrisa pa cec cuprinzand ziua in care a fost prezentat;

printr-o confirmare oficiala datata, a unei case de compensatii, prin care se arata ca cecul a fost adus spre compensare in termen dar nu a fost platit.

Toti cei care s-au obligat prin cec (girant, avalist) sunt tinuti solidari de catre posesor.

Cecul are valoare de titlu executor pentru capital si accesorii.

In Romania sunt reglementate urmatoarele tipuri de cecuri:

cecul la purtator- prezentat mai sus ;

cecul barat – tragatorul sau posesorul unui cec poate face o barare prin inscrierea a doua linii paralele, orizontale sau oblice pe fata cecului ; aceasta inseamna ca beneficiarul va trebui sa recurga la serviciile unei banci pentru incasarea sumei inscrise pe cec, incasarea in numerar direct de la banca tragatorului nefiind posibila.

Bararea poate fi:

generala: daca nu prezinta nici o mentiune intre cele doua linii;

speciala: daca intre cele doua linii este mentionata denumirea unei banci.

Bararea generala poate fi transformata in barare speciala. Operatiunea inversa este interzisa.

cecul certificat – prin care banca (trasul) confirma pe cec existenta disponibilului necesar efectuarii platii si persoana care a emis cecul (tragatorul) nu mai poate retrage din contul sau aceasta suma pana la expirarea perioadei de prezentare.

cecul de calatorie – prin care tragatorul poate conditiona plata acestuia de indentitate dintre semnatura persoanei care a primit cecul (posesorul) si semnatura persoanei care incaseaza respectivul cec la prezentare. In fapt, posesorul depune o prima semnatura pe cec in momentul in care il cumpara; a doua oara o face in momentul incasarii, in prezenta functionarului bancar de la ghiseul bancii , sau in momentul efectuarii plati, in prezenta beneficiarului. Acest tip de cec ofera un mijloc de plata usor si in acelasi timp sigur.

Cambia este un titlu de credit si un istrument de plata in acelasi timp, care pune in legatura trei persoane :

- tragatorul, in calitate de creditor care da ordin debitorului (trasul), sa plateasca o suma de bani la o data determinata unui beneficiar sau la ordinul acestuia;

-  trasul este debitorul;

- beneficiarul este persoana careia i se va achita suma de bani.

Girarea titlului de catre banca poarta denumirea de scont. Pe aceasta cale posesorul cambiei poate sa-si procure banii inainte de scadenta. Este evident ca banca nu plateste integral suma inscrisa in cambie, ci retine un comision numit taxa scontului.

Operatiunea de acceptare a cambiei consta in mentiunea inscrisa pe titlu, prin care trasul se obliga sa plateasca la scadenta suma aratata in cambie, posesorului legitim al acesteia.

Posibilitatile de transmitere a cambiei sunt:

- prin gir – act prin care posesorul numit girant, transfera altei persoane, toate drepturile izvorand din cambie.

- prin cesiune ordinara – in cazul in care tragatorul a inscris in cambie mentiunea „ nu la ordin”.

Cambiile pot fi avalizate, avalul reprezentand angajamentul neconditionat prin care un tert sau un semnatar al cambiei, altul decat tragatorul sau acceptantul, devine garant pentru obligatiile unui co-obligat fata de cambie.

Scadenta cambiei este termenul la care cambia trebuie platita si poate fi:la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un anume termen de la data emiterii, la o data fixa.

Scadenta trebuie sa fie unica si certa. Plata cambiei cu scadenta la vedere trebuie sa aiba loc in termenul legal de un an de la data emiterii.

In caz de neplata la scadenta de catre tras, posesorul unei cambii trebuie sa faca un protest, inainte de a putea face un recurs impotriva celorlalti semnatari ai cambiei. Daca o cambie este incasata de catre o banca, aceasta trebuie sa faca protestul, in caz de neplata.

Biletul la ordin[18] este un instrument prin care emitentul isi ia angajamentul de a plati la o anumita data, o suma determinata beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului.El pune in procesorul crearii sale in legatura, doua persoane : emitentul si beneficiarul.

Biletul la ordin este o promisiune de a plati si nu un mandat de plata. El se transmite prin girare. Obligatiile rezultand dintr-un bilet la ordin se supun acelorlasi reguli generale ca si cele rezultand dintr-o cambie. Totusi, acceptarea biletului la ordin nu se admite deoarece emitentul are aceleasi obligatii ca si cel care accepta o cambie.

Regulile referitoare la plata, scadenta, girarea, protestul cambiei sunt aplicabile si biletului la ordin.

Activitatile de exploatare derulate de un agent economic pun un accent deosebit pe o gestiune eficienta a elementelor de lichiditati in vederea asigurarii unei continuitati a operatiunilor de incasari si plati. In economia de piata, latura cea mai semnificativa si vizibila pentru fiecare entitate economica este capacitatea sa de plata, adica posibilitatea acesteia de

a-si onora obligatiile la scadenta. In acest sens, necesarul de resurse materiale, umane si de alta natura trebuie modelat in functie de posibilitatile sale de a asigura echivalentul banesc si de a stinge obligatiile fata de terti.

Astfel, ansamblul metodelor si tehnicilor de gestionare a lichiditatilor nu trebuie asociat responsabilitatilor unui casier, care inregistreaza incasari si face plati, deoarece ele sunt mult mai ample si impun gasirea unor solutii la probleme cum sunt:

evaluarea riscurilor generate de incasarile existente si determinarea nivelului optim de lichiditati pe care unitatea ar trebui sa le detina;

descoperirea actiunilor ce trebuie intreprinse pentru accelerarea incasarilor si selectarea comportamentului cel mai eficient in efectuarea platilor;

gasirea celor mai economice mijloace pentru a echilibra incasarile si platile;

deciderea plasamentelor sau a imprumuturilor efectuate in termen scurt;

In ceea ce priveste gestiunea lichiditatilor, exista doua categorii de costuri, si anume: cele generate de lipsa de lichiditati si cele datorate existentei unui surplus de lichiditati.

Lipsa lichiditatilor poate avea drept consecinte imediate: pierderea oportunitati de a face achizitii in conditii optime; deteriorarea imaginii societatii pentru eventualele intarzieri la plata, obligativitatea de a contracta imprumuturi pe termen scurt etc. Toate aceste consecinte atrag costuri a caror marime este greu de stabilit , pentru ca nu pot fi evaluate cu exactitate. Detinerea de lichiditati peste necesarul curent al unitatii atrage costuri de alta natura, cum sunt:

-pierderea eventualelor dobanzi sau beneficii ce s-ar fi putut obtine prin investirea sumelor respective in activitati productive sau in diferite plasamente;

- detinerea unui volum important de lichiditati face intreprinderea vulnerabila la instabilitatea monetara si la modificarile de paritate intre monede.

Trebuie subliniata ideea conform careia, in gestionarea lichiditatilor, este esential sa se gaseasca acel volum al lichiditatilor pentru care suma celor doua categorii de costuri este minima. Astfel, in conditiile unei gestiuni eficiente a factorilor de productie si a unei inflatii taratoare sau moderate, intre lichiditatile de care dispune o unitate economica si rentabilitatea economica poate aparea o relatie de interconditionare, cat si o relatie de incompatibilitate.

Relatia de interconditionare se explica prin faptul ca profiturile suplimentare obtinute prin cresterea rentabilitatii pot fi repartizate pentru finantarea de noi investitii si pentru alte destinatii. Modernizarea si remunerarea suplimentara a factorilor de productie prin investitiile realizate si prin reproductia largita a factorilor de productie vor genera o accelerare a vitezei de rotatie a capitalurilor, care va duce in final la o crestere a lichiditatilor si din nou la un profit suplimentar pentru unitatea economica.

Relatia de incompatibilitate indica faptul ca rentabilitatea certificata de marimea profitului contabil constituie un indicator static, in timp ce lichiditatile sunt rezultatul derularii fluxurilor financiare in dinamica. In plus, profitul contabil nu reflecta doar cifra de afaceri incasata, ci si diferenta favorabila a stocurilor, lucrarilor sau serviciilor facturate sau valorilor potential realizabile, ceea ce duce la situatii in care societati ce inregistreaza in bilantul contabil rezultate favorabile nu au in acelasi timp si o trezorerie pozitiva, aceasta din urma depinzand de variatiile necesitatilor de finantare si de variatiile termenelor de scadenta a incasarilor si platilor.

 Titlurile de plasament si provizioanele pentru depreciere

Daca unitatea patrimoniala dispune temporar de disponibilitati banesti, ele pot fi utilizate in afaceri financiare pentru a valorifica potentialul lor in vederea realizarii unui castig.

Aceste operatiunii sunt denumite plasamente de trezorerie, adica operatii de cumparare si revanzare de actiuni si obligatiuni (titluri de plasament).

Titlurile de plasament[19] sunt titluri achizitionate de pe piata financiara in vederea realizarii unui castig pe termen scurt sau pentru protejarea unor lichiditati disponibile temporar. Principalele caracteristici ale titlurilor de plasament sunt:

- pot fi achizitionate de pe o piata organizata sau neorganizata;

- au o valoare nominala, o valoare de intrare in patrimoniu si o valoare de piata;

- spre deosebire de titlurile de participare, a caror posesiune este durabila, acestea nu au ca obiect asigurarea unei influente notabile asupra unitatii emitente, iar perioada de detinere a acestora nu depaseste, de regula un an;

- de cele mai multe ori, achizitia lor are un caracter speculativ;

- unitatile cumparatoare de titluri de plasament cauta fie utilizarea temporara a unei parti din disponibilitatile lor prin cresterea veniturilor percepute (dobanzi, dividende) si/sau prin realizarea unui plus de valoare cu ocazia revanzarii.

Structura contabila a titlurilor de plasament face posibila o distinctie clara intre cele care confera un drept de proprietate (actiunile) si cele care confera un drept general de creanta (obligatiunile), in categoria acestora fiind incluse:

- actiuni si obligatiuni achizitionate de societate;

- actiuni si obligatiuni emise si rascumparate de societate;

- alte instrumente de trezorerie (bonuri negociabile pe termen scurt sub forma hartiilor de valoare emise de Ministerul Finantelor si alte bonuri si certificate emise de societati si institutii financiare).

Prin structurile contabile se face distinctie intre plasamentele care confera un drept de proprietate (ex. actiunile) si cele care confera un drept de creanta (ex. obligatiunile).

Nu sunt valori mobiliare: partile sociale, titlurile de creanta negociabile, bonurile de casa.

Principalele valori mobiliare sunt: actiunile si obligatiunile.

In gestiunea unei unitati patrimoniale, actiunile si obligatiunile pot fi :

- actiuni si obligatiuni proprii, cele care provin din emisiunile unitatii patrimoniale;

- actiuni si obligatiuni cumparate de la alte societati, acelea care sunt emise de alte societati si achizitionate de o alta sau alte intreprinderi;

- actiuni si obligatiunii proprii emise pentru a completa capitalul social, respectiv pentru a obtine imprumuturi din emisiunea de obligatiuni, ca imprumuturi obligatare, publice, pe termen lung si extinderea pe aceasta cale a capitalului permanent.

Actiunile si obligatiunile proprii vandute pot fi rascumparate la cererea unor actionari sau din proprie initiativa, in vederea revanzarii pentru a folosi disponibilitatile banesti temporare in scopul obtinerii de venituri din jocul la bursa a cursului actiunilor sau obligatiunilor.

Pe de alta parte, intreprinderea poate sa-si plaseze capitalul in valori mobiliare (titluri), actiuni, obligatiuni emise de alte societati. In acest caz:

- plasamentul capitalului poate sa fie pe termen lung si atunci are caracter de imobilizare financiara, titlurile achizitionate devenind astfel: titluri de participare, titluri imobilizate ale activitati de portofoliu, alte titluri imobilizate ;

- plasamentul are in vedere folosirea disponibilitatilor banesti temporare in operatiuni speculative la bursa de valori prin cumpararea si revanzarea de actiuni si obligatiuni, in vederea obtinerii unor venituri suplimentare din diferentele de curs ale acestora.

Atat in cazul rascumpararii actiunilor si obligatiunilor proprii in vederea renegocierii lor, cat si in cazul achizitionarii unor actiuni si obligatiuni emise de alte societatii, in scopul unor operatiuni speculative, pe termen scurt, pentru utilizarea disponibilitatilor temporare de trezorerie si obtinerea unor venituri, aceste valori mobiliare (titluri) devin efectiv mijloace de trezorerie, formand categoria titlurilor de plasament.

Actiunea este un inscris de valoare ce dovedeste participarea detinatorului la capitalul societatii comerciale emitente a titlului si pe baza careia posesorul are dreptul sa incaseze o cota corespunzatoare din profitul net repartizat al societatii respective sau este obligat sa suporte o parte din pierdere. In afara actiunilor achizitionate de alte societatii, in structura titlurilor de plasament sunt incluse actiunile proprii rascumparate temporar in vederea atribuirii salariatilor societatii, regularizarii cursului la bursa sau reducerii capitalului social (in general, in conditii de criza economica).

Obligatiunile sunt titluri de credit cu venit fix (dobanda), emise si vandute de o societate pe actiuni, cu scopul de a obtine un imprumut pe o anumita perioada de timp. Sunt incluse in categoria titlurilor de plasament acele obligatiuni achizitionate cu scopul de a plasa temporar lichiditati disponibile si de a incasa o dobanda, precum si propriile obligatiuni rascumparate de pe piata, care vor fi anulate.

Intre actiuni si obligatiuni exista deosebiri, si anume:

 detinatorul de obligatiuni nu este coproprietar, ci numai creditor al unitatii emitente, ca urmare detinatorul de obligatiuni nu participa la gestionarea unitatii, ci are doar dreptul sa incaseze o dobanda fixa indiferent de rezultatele acesteia ;

 detinatorul de obligatiuni dispune de un drept de creanta pe termen lung asupra societatii emitente, fara sa aiba dreptul de proprietate asupra acesteia.

Obligatiunile pot fi emise la purtator sau pot fi nominative.

Intreprinderea care emite obligatiuni, pentru a obtine pe aceasta cale credite, trebuie sa asigure realizarea a cel putin doua conditii, si anume :

- rambursarea valorii nominale sau peste nominal a obligatiunilor ;

- o dobanda fixa, indiferent de rezultatele financiare.

In vederea corectiei obligatiunilor, ca urmare a fluctuatiei monetare, se procedeaza la indexarea obligatiunilor.

Indexarea consta atat in stabilirea nivelului dobanzii, cat si a sumei de rambursat la scadenta, in functie de evolutia preturilor.

Valoarea obligatiunilor subscrise trebuie varsata integral, iar obligatiunile trebuie inscrise in “ Registrul obligatiunilor societatii”, care trebuie sa cuprinda informatii privind: totalul obligatiunilor emise si a celor rambursabile, identificarea persoanelor ce detin obligatiuni in cazul celor nominative etc.

Pentru a atrage pe detinatorii de disponibilitati banesti in a subscrie si cumpara obligatiuni, pot fi instituite, pe langa dobanda, si alte avantaje cum sunt: emisiunea de obligatiuni la o valoare subpari, ceea ce inseamna ca la cumparare titularul sa plateasca o valoare mai mica decat valoarea nominala, iar la rambursare sa primeasca valoarea nominala, diferenta fiind considerata o prima de rambursare, se poate aplica avantajul rambursarii obligatiunilor la valoarea suprapari.

In ceea ce priveste evaluarea titlurilor de plasament, ca si in cazul celorlalte categorii de elemente patrimoniale, se face in diferite momente, astfel:

 La intrarea in patrimoniu a titlurilor de plasament, valoarea de intrare se stabileste in functie de provenienta lor si este egala cu costul de achizitie (in cazul celor cumparate) sau valoarea de utilitate (in cazul celor intrate cu titlu gratuit sau aduse ca aport la capitalul social). Trebuie remarcat faptul ca, spre deosebire de alte elemente patrimoniale, dar la fel ca si alte categorii de titluri, cheltuielile accesorii efectuate cu ocazia cumpararii lor, „ cum sunt comisioanele si alte cheltuieli similare”, sunt incluse in cheltuielile de exploatare, fara sa mareasca valoarea de intrare a titlurilor;

 La inventar, titlurile de plasament se evalueaza  „la valoarea actuala sau de utilitate”, denumita valoare de inventar si stabilita in mod diferit la titlurile cotate fata de cele necotate. Pentru prima categorie, se va lua drept valoare de inventar cursul mediu de pe piata organizata din ultima luna, iar pentru a doua categorie, valoarea probabila de negociere pe piata neorganizata la acea data. Valoarea probabila de negociere a titlurilor necotate se determina pe baza unor criterii obiective, ceea ce presupune utilizarea de date cat mai recente (din ultimele conturi anuale) referitoare la marimea si activitatea unitatii emitente, la rata rentabilitatii, la volumul creditelor contractate si alte informatii necesare determinarii valorii unitatii emitente printr-o metoda de evaluare adecvata;

 La inchiderea exercitiului, titlurile de plasament se vor evalua si reflecta in contabilitate “la valoarea de intrare in patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii”, in contextul aplicarii principiului prudentei. Pentru diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare se va lua decizia constituirii, suplimentarii sau diminuarii provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament, daca se considera ca deprecierea este reversibila. Pentru diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, titlurile de plasament se mentin la valoarea de intrare, cu precizarea ca, daca in exercitiile precedente au fost constituite provizioane pentru deprecierea lor, atunci acestea se vor anula. Pentru categoriile de titluri de aceeasi natura si care confera aceleasi drepturi, plusurile sau minusurile de valoare se stabilesc in mod global, caz in care determinarea eventualelor provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament se va face la pretul de cumparare mediu ponderat;

 La iesirea din patrimoniu, prin cedare sau anulare, evaluarea titlurilor de plasament se va face la valoarea de intrare. Concomitent, se are in vedere si anularea eventualelor provizioane constituite anterior pentru respectivele titluri.

Cedarea titlurilor de plasament presupune, in principiu, doua operatiuni:

- vanzarea lor la pretul negociat intre parti;

- iesirea efectiva a titlurilor respective din patrimoniu, cand se pune problema descarcarii/anularii cu valoarea lor contabila d intrare, urmata de anularea eventualelor provizioane aferente.

In cazul in care, pentru un titlu de plasament al aceluiasi emitent, exista valori diferite, iar cedarea se face numai pentru o parte dintre acestea, se poate determina un cost mediu de intrare sau se poate apela la una dintre metodele de evaluare la iesire utilizate in cazul stocurilor (LIFO sau FIFO). De cele mai multe ori, in urma unei operatiuni de cedare, se constata diferente intre pretul de intrare si cel de iesire a titlurilor de plasament care, din punct de vedere contabil, se vor inregistra fie la venituri, fie la cheltuieli privind titlurile de plasament care, din punct de vedere contabil, se vor inregistra fie la venituri, fie la cheltuieli privind titlurile de plasament cedate.

Anularea titlurilor proprii rascumparate, in cazul actiunilor, presupune reducerea concomitenta a capitalului social cu valoarea nominala totala a actiunilor anulate. Diferentele ce apar intre valoarea nominala si cea de rascumparare (valoarea de intrare in contabilitate) influenteaza, de obicei, rezervele unitatii. In cazul obligatiunilor, se va anula imprumutul obtinut initial prin emisiunea si vanzarea lor, iar diferentele ce rezulta intre cele doua valori reprezinta venituri sau cheltuieli financiare.

1.1.4 Credite pe termen scurt

Gestionarea zilnica a trezoreriei intreprinderii implica fie excedent de disponibilitati, fie deficit de disponibilitati pe termen scurt. Excedentul de trezorerie da posibilitatea efectuarii unor plasamente temporare, prin care se urmareste atat conservarea lichiditatilor in conditii de inflatie, cat si obtinerea unor castiguri suplimentare prin dobanzi. Deficitul temporar de trezorerie generat de cauze structurale si conjuncturale necesita gasirea unor mijloace de echilibrare prin apelarea la credite pe termen scurt, cu rolul de a atenua oscilatiile activelor circulante.

Sub denumirea generala de credite pe termen scurt sunt grupate toate imprumuturile de care poate beneficia o societate pentru perioade scurte de timp ( sub un an ) si care, potrivit metodologiei contabile din Romania, sunt elemente structurale ale trezoreriei ce se prezinta sub urmatoarele forme:

- credite obtinute pe baza creantelor comerciale;

- credite de trezorerie.

In aceste conditii, deficitul de trezorerie calculat la o anumita data reprezinta nivelul creditelor de care intreprinderea va avea nevoie in perioada imediat urmatoare si pe care le va procura printr-o forma sau alta in urma unei analize temeinice a costului real al acestora.

Cele doua forme de credite pe termen scurt difera prin caracteristicele lor in functie de obiect, de modalitatile practice de acordare, de durata si de costul acestora.

Credite obtinute pe baza creantelor comerciale. Aceste credite apar in cazul decontarilor intre terte persoane juridice realizate prin intermediul efectelor comerciale cum sunt: cecurile, biletele la ordin, cambiile etc. La nivelul unitatilor, efectele primite de la clienti se regasesc in cadrul elementelor patrimoniale “valori de incasat”, iar principalul avantaj al utilizarii acestora il reprezinta posibilitatea convertirii lor in mijloace banesti in termen scurt, chiar si inainte de scadenta. Pentru a acoperi nevoi rezultate din operatiunile de exploatare sau pentru a acoperi o insuficienta provizorie a fondului de rulment, intreprinderile posesoare ale unor efecte pot apela la credite prin scontarea acestora la o banca, moment din care efectele remise spre scontare se regasesc ca element distinct in cadrul elementelor de trezorerie. Scontarea este operatiunea prin care se incaseaza de la banca, inainte de scadenta, un efect comercial, ceea ce este echivalentul unui credit acordat pentru perioada care a ramas pana la scadenta, urmand ca la acea data banca sa incaseze de la platitor contravaloarea efectului. Deci, ca orice tip de credit, si aceste credite sunt purtatoare de dobanda, prin faptul ca persoana juridica care solicita incasarea in avans a efectului comercial va primi valoarea nominala a titlului din care s-au dedus taxa de scont si comisioanele bancare. Durata maxima pentru care se acorda astfel de imprumuturi se incadreaza de obicei in 90 de zile. Pentru calculul scontului (S) se poate aplica urmatoarea relatiei:

in care:

V= valoarea efectului scontat

P= rata scontului

T= timpul ramas pana la scadenta si pentru care se acorda creditul.

Banca nu trebuie sa accepte in mod fortat toate efectele de care dispune o societate la un moment dat si prezentate spre a fi scontate. Exista si situatii in care efectele sunt trase asupra unor clienti care prezinta un grad de risc mai ridicat si pe care banca nu si-l poate asuma. Pentru a fi evitate astfel de situatii, societatea poate negocia cu banca un anumit plafon in cadrul caruia sa se realizeze operatiuni de scontare. Interesant pentru gestiunea trezoreriei unui agent economic, atunci cand se recurge la o asemenea forma de credit, este costul acestuia, care depinde de rata scontului, de comisioanele practicate de banca si de perioada de la scontarea efectelor comerciale la banci pana la scadenta. In acest caz, rata costului creditului se poate calcula dupa formula:

CC =

unde:

Cc – rata costului creditului

S – valoarea scontului

A – valoarea comisioanelor

V – valoarea nominala a efectului comercial

T – numarul de zile

Creditele de trezorerie au ca scop asigurarea unei trezorerii curente echilibrate a intreprinderilor, atunci cand creditele obtinute prin scontarea efectelor comerciale nu sunt suficiente sau chiar nu exista si cand nevoile de acoperit prin astfel de credite sunt date de decalajul existent intre incasarile si platile perioadei. Literatura de specialitate franceza clasifica creditele de trezorerie dupa obiectul lor, in:credite pentru descoperirea de cont, credite prin mobilizarea efectelor comerciale, credite sezoniere, bilete de trezorerie etc. In practica economica din Romania regasim aceste credite sub doua forme, si anume: credite prin contul curent  si credite bancare pe termen scurt.

Creditul prin contul curent consta in negocierea cu banca a unui plafon de creditare direct prin contul curent atunci cand disponibilitatile din acesta nu sunt suficiente pentru realizarea integrala a platilor. Acest tip de credit se regaseste sub denumirea de credit in limita plafonului sau a liniei de credit si prezinta avantajul ca se obtine printr-o tehnica bancara operativa, ceea ce permite trezorerie o elasticitate functionala, oferind intreprinderii posibilitatea sa faca fata deficitului de lichiditatii pentru o perioada foarte scurta de timp, pentru plata furnizorilor, a personalului sau a unor impozite si taxe. Creditul prin contul curent se concretizeaza sub forma soldului final creditor al contului curent si prezinta pentru intreprindere avantaje, ca urmare a supletei in utilizare.

Din punctul de vedere al bancii, acest credit prezinta un grad ridicat de risc, deoarece este influentat de factori interni si externi cum ar fi: cresterea salariilor, vanzari curente realizate in pierdere, insolvabilitatea clientilor, pierderi de prouse sau marfuri, precum si faptul ca acestea pot fi orientate cu usurinta spre destintii diferite de scopul pentru care au fost acordate initial. Din acest motiv, bancile practica o mare prudenta in acordarea si derularea acestui tip de credite, inclusiv o rata mai ridicata a dobanzii.

Creditele bancare pe termen scurt prin cont special de imprumut sunt acordate de banca pentru o perioada de cel mult un an. Aceste credite se acorda printr-un cont separat de contul curent si sunt folosite in completarea resurselor proprii ale agentilor economici pentru :

diferenta dintre totalul stocurilor si platilor (cheltuielilor), pe de o parte, si totalul resurselor si incasarilor, pe de alta parte;

stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar din cauze justificate;

stocuri sezoniere de materii prime si produse de provenienta agricola.

In conditiile in care societatile comerciale au un capital redus comparativ cu necesitatile lor, creditul reprezinta o sursa principala de completare a resurselor proprii si, din acest motiv, pentru gestiunea trezoreriei, costul creditelor reprezinta cel mai important criteriu in selectarea unui tip de credit. Literatura de specialitate[20] din Romania dezbate problemele legate de calculatia costului creditelor si distinctia care apare intre costul aplicabil creditelor solicitate si costul lor real, ca urmare a modului de calcul a dobanzilor.

Costul aplicat se determina pe baza ratei dobanzii si a comisioanelor bancare practicate de banca ce acorda creditul. Rata dobanzii se calculeaza pornind de la rata dobanzii de referinta, la care se adauga un anumit numar de puncte pentru a compensa riscul implicat de tipul de credit si riscul implicat de marimea intreprinderii, de tipul operatiunilor, de riscul ramurii de activitate etc. Comisioanele bancare se refera la comisioanele de risc si cele administrative.

Pentru creditele de scont, costul se determina in functie de rata dobanzii de referinta majorata cu un anumit numar de puncte in functie de riscul pe care il implica (mai mic comparativ cu alte tipuri de credit), de comisioanele bancare si de perioada ramasa din momentul scontarii sau andosarii catre terte persoane pana la scadenta. Comisioanele aplicate de banca pentru acest tip de credit sunt: de andosare a efectelor comerciale in cota procentuala si de manipulare a efectelor in suma fixa pe tipuri de efecte.

Pentru creditele de trezorerie, costul se stabileste in functie de rata dobanzii si comisioanele bancare, aplicate la soldurile debitoare ale conturilor curente (sold privit de pe pozitia bancii). Rata dobanzii se stabileste, ca si in cazul precedent, pornind de la rata de referinta care se majoreaza cu un numar mai mare de puncte datorita riscului mai mare pe care acestea le prezinta. In categoria comisioanelor de risc aplicate avem comisionul de imobilizare, comisionul pentru cel mai mare sold debitor, comisionul pentru cea mai mare depasire de plafon, iar in categoria celor administrative mentionam comisionul de decontare si speze sau alte cheltuieli de intocmire a documentelor bancare.

Dobanzile calculate de catre banca pentru diferitele credite pe termen scurt acordate societatii si neachitate sunt evidentiate intr-un cont special numit dobanzi de platit. Acest caz este specific societatilor care nu pot achita dobanda pana la sfarsitul perioadei de referinta. Trebuie retinut faptul ca valoarea acestor dobanzi de platit va diminua lichiditatile unei perioade viitoare.

  

1.1.5  Alte valori gestionate in conturile de trezorerie

In categoria generica “alte valori” sunt incluse elemente structurale ale trezoreriei sub forma de timbre fiscle si postale, bilete de tratament si odihna, tichete si bilete de calatorie , tichete de masa si alte valori pastrate in casieria unitatii. Aceste valori se procura de catre societate prin cumparare prin furnizori autorizati, iar evidenta se tine la nivelul valorii lor nominale. Influenta altor valorii din casieria unitatii asupra volumului de lichiditatii nu este majora, ele au o pondere mica in totalul valorilor de trezorerie si sunt folosite, in general, pentru nevoile proprii de derulare in bune conditii a activitatii de exploatare. Fac exceptie de la aceasta regula unitatile economice in care folosirea acestor valori este impusa de desfasurarea activitatii de exploatare, cum ar fi : agentii economici careprocura pentru salariatii bilete de odihna si tratament si tichete de masa, unitatile de tratament si odihna din statiuni balneoclimaterice, societatile de transport intern si international pentru bonuri valorice pentru carburanti etc.

O particularitate a operatiunilor cu “ alte valori” de trezorerie o constituie faptul ca au un efect anticipat asupra lichiditatilor prin realizarea de plati partiale sau totale inaintea producerii efective a evenimentului consumator de asemenea valori.

O problema importanta care apare in conditiile cresterii generale a preturilor consta in platile suplimentare ce pot sa apara la anumite valori gestionate in casieria unitatii, cum sunt :timbrele fiscale, juridice si postale, biletele de calatorie, bonuri valorice pentru carburanti etc. Ne referim in special la cazurile in care, intre momentul achizitiei si momentul consumului, trece o perioada mai mare de timp sau are loc o crestere sensibila a preturilor la produsele si serviciile respective, ceea ce va conduce la o scadere a valorii reale a acestor “ altor valori” sau la o iesire suplimentara de numerar.



[1] Octavian Bojian - Contabilitatea intreprinderilor, Editura Eficient,Bucuresti,1996,pg. 225

[2] Victor Munteanu - Contabilitatea financiara a intreprinderilor, Bucuresti, 2003, pg.482

[3] Iuliana Tugui - Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pg. 31.

[4] Nicolae Feleaga, Ion  Ionascu – Contabilitate financiara, Editura Economica, Bucuresti, 1993, vol. 3, pg. 135.

[5] Iuliana Tugui - Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pg. 32.

[6] Pct. 88-92 din Regulamentul de Aplicare a Legii Contabilitatii, aprobat prin HG 704/1993 privind aprobarea unor masuri de executare a Legii Contabilitatii nr. 82/1991.

[7] Elena Hlaciuc – Contabilitatea financiara armonizata cu directivele contabile europene si cu standardele internationale de contabilitate, Suceava, 2002, pg. 466-467.

[8] Ristea M. – Noul sistem contabil al agentilor economici, CECCAR, Bucuresti, 1993, pg. 131.

[9] Elena Hlaciuc – Contabilitatea financiara armonizata cu directivele contabile europene si cu standardele internationale de contabilitate, Suceava, 2002, pg. 497.

[10] Legea nr. 131/1996, prin care a fost aprobata cu modificari Ordonanta Guvernului nr. 15/1996 privind intarirea  disciplinei financiar - valutare si evitarea evaziunii fiscale.

[11] Elena Hlaciuc – Contabilitatea financiara armonizata cu directivele contabile europene si cu standardele internationale de contabilitate, Suceava, 2002, pg. 498-499.

[12] Victor Munteanu - Contabilitatea financiara a intreprinderilor, Bucuresti, 2003, pg.486.

[13] Octavian Bojian - Contabilitatea intreprinderilor, Editura Eficient,Bucuresti,1996,pg. 228.

[14] Iuliana Tugui - Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pg. 36.

[15] Iuliana Tugui - Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pg. 36.

[16] Ioan Morosan – Contabilitatea financiara si de gestiune a firmei armonizata cu directivele contabile europene si standardele internationale de contabilitate, Editura Evcont Consulting, Suceava, 2003, vol. 1, pg. 323.

[17] Elena Hlaciuc – Contabilitatea financiara armonizata cu directivele contabile europene si cu standardele internationale de contabilitate, Suceava, 2002, pg. 508.

[18] Ioan Morosan – Contabilitatea financiara si de gestiune a firmei armonizata cu directivele contabile europene si standardele internationale de contabilitate, Editura Evcont Consulting, Suceava, 2003, vol. 1, pg. 328.

[19] Iuliana Tugui - Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pg. 39.

[20] Toma M. – Finante si gestiune financiara, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1994, pg. 149-153


Document Info


Accesari: 1612
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )