Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Necesitatea insusirii alpinismului

geografie










ALTE DOCUMENTE

Cetatea Neamt
Mediul polar
OLANDA
Catedrala Notre-Dame din Paris
Venetia
Casablanca
TEST DE EVALUARE SECVENŢIALĂ
Massmedia si Globalizarea
Tehnica mersului in munte
CATARAREA ARTIFICIALA LA COARDA SIMPLA SI DUBLA

Necesitatea īnsusirii alpinismului



Necesitatea īnsusirii tehnicii alpinismului de vara si de iarna de catre militari este usor de demonstrat. Īn primul rīnd, īn muntii nostri, care ating 2 000-2 500 m, nu numai ca se gasesc numeroase pante acoperite cu iarba si grohotis (abordabile doar printr-o tehnica alpina temeinica) si nenumarate pante presarate cu stīnci, dar sīnt unele vīrfuri, creste si versanti de vai care nu se pot escalada decīt prin alpinism si chiar prin alpinism sportiv. De exemplu: valea Ariesului Mare de la Albac la Lapus, vaile superioare ale Tiselor si Visaului, cea a Bistritei Aurii, valea pīrīului Iada din masivul Bihor, creasta muntilor Rodnei (cu vīrfurile respective), masivul Trascaului, muntii Hategului etc., fara sa mai vorbim de masivii muntosi din inima tarii - Fagaras, Bucegi etc.

Pe vaile aratate mai sus (cu care se aseamana multe altele) trecerea din vale la crestele adiacente si invers, pe distante variind īntre 5 si 10 km (uneori si mai mult), nu se poate face altfel decīt prin alpinism.

Īn al doilea rīnd trebuie subliniat faptul ca iarna īn muntii nostri - de la l 600 m īn sus - se caracterizeaza prin aceleasi fenomene (inclusiv pericole) specifice iernii alpine. Iata de ce alpinismul trebuie considerat ca o categorie de instructie de specialitate.

Īnvatarea de catre militari a tehnicii deplasarii īn munti si a escaladarii (ascensiunii) unor obstacole īn teren cu caracteristici alpine, folosind cu iscusinta materialele de alpinism din īnzestrare, se realizeaza īn cadrul unor forme de pregatire corespunzatoare, care se completeaza reciproc, conform programelor respective.

Ceea ce merita o deosebita atentie din partea celui care vrea sa formeze din subordonatii sai buni alpinisti este metoda cu care le va infiltra, nu atīt tehnica alpinismului, care se īnsuseste treptat, cīt entuziasmul si dragostea pentru satisfactiile nebanuite pe care le procura aceasta categorie de instructie.

Trebuie remarcat ca īn aceast 17217h719r 59; privinta instructorul este ajutat de īnsusi cadrul īn care se executa alpinismul, deoarece sentimentele ce trebuie create se nasc īn mod natural. Astfel, īndragirea plaiurilor muntoase nu cere decīt sa le privesti. Cīte sentimente de admiratie, de adīnca satisfactie si mīndrie patriotica nu pot trezi, īn orice om, privelistea unor vīrfuri uriase, a unor pereti abrupti, succesiunea fermecata a decorurilor de munte, intrīndurile tainice ale unei pesteri, jocul saltaret al izvoarelor, freamatul codrilor de brazi, susotitul pīraielor zglobii, maretia unor stīnci asemanatoare cetatilor stramosilor nostri etc. Īn fata unor asemenea frumuseti oricare om se simte mai stapīn pe sine, mai mare, mai puternic, iar atunci cīnd privelistea aceasta se desfasoara sub picioarele sale, ca rezultat al energiei depuse pentru urcarea pīna acolo, omul capata īncredere īn fortele proprii, īsi da seama de multiplele sale posibilitati.

Cel mai esential lucru este ca instructorul sa stie cum si cīnd sa le prezinte subordonatilor sai. Este necesar ca niciodata efortul sa nu fie asa de intens si prelungit, īncīt sa duca la abrutizare, iar grija de om (sub toate aspectele) sa fie mereu prezenta.

Īn concluzie, pentru ca instructia alpina sa se desfasoare la un īnalt nivel, cu maximum de randament din partea celor ce se instruiesc, sīnt necesare:

- eforturi rational dozate;

- grija fata de om;

- alegerea traseelor īn asa fel, īncīt sa impresioneze cīt mai mult;

- scoaterea īn relief de catre instructor, cīt mai frecvent, a frumusetilor naturii, pe care ochii neexersati nu le pot desprinde oriunde si īn orice conditii;

- luarea tuturor masurilor de siguranta, astfel ca, daca s-ar produce chiar o cauza de accident, pericolul sa fie preīntīmpinat.

3. Indicatii metodice de baza

Pentru a deveni un bun alpinist militarul trebuie sa cunoasca: particularitatile regiunilor muntoase, materialele si echipamentul alpin si modul de folosire īn diferite īmprejurari a acestora, tehnica mersului īn munte vara si iarna, catararea libera si cu ajutorul materialelor alpine, modul de traversare a anumitor obstacole, executarea cel putin a unuia din procedeele de rapel, sa fie īn masura sa previna accidentele si sa aiba cunostinte despre igiena īn munti.

Toate acestea se predau treptat, respectīndu-se regulile fundamentale ale īnsusirii cunostintelor si formarii deprinderilor, de la simplu la complex, de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut.

Planificarea, organizarea, asigurarea materiala si pregatirea personala a ofiterilor, subofiterilor si gradatilor care au sarcini īn instruirea militarilor constituie - dupa parerea noastra - factorii de baza care conditioneaza buna desfasurare a acestei categorii de instructie.

La baza unei planificari cīt mai judicioase a instructiei alpine trebuie sa stea urmatoarele cerinte mai importante:

- Realizarea unei strīnse īmbinari īntre succesiunea logica a exercitiilor si nevoile impuse de celelalte categorii de instructie (tactica, pregatire fizica, de front, topografie etc.).

Succesiunea logica a exercitiilor cere, de exemplu, ca īnvatarea "Tehnicii cataratului si coborīrii de pe stīnci" sa fie precedata de "Cunoasterea si tehnica folosirii materialelor de alpinism". De asemenea, īnainte de a se planifica "Cunoasterea particularitatilor regiunilor muntoase", "Tehnica deplasarii īn munti", "Orientarea si alegerea traseului", militarii sa fi executat la topografie "Formele terenului si caracteristicile lui" si "Orientarea īn teren", la pregatirea fizica sa fi īnvatat trecerea pistei cu obstacole specifice vīnatorilor de munte, iar la instructia tactica, īnainte de executarea exercitiilor tactice cu plutonul, militarii sa-si fi īnsusit "Tehnica cataratului si coborīrii de pe stīnci", īn scopul executarii de manevre (incursiuni) īn teren greu accesibil.

- Stabilirea unei durate corespunzatoare pentru desfasurarea exercitiilor de instructie alpina.



Durata exercitiilor de instructie alpina este diferita, ea fiind stabilita īn raport cu continutul exercitiilor, cu efectivul si nivelul de pregatire al participantilor, cu departarea terenului de instructie fata de cazarma.

Īn principiu, exercitiile la care predomina continutul teoretic (cunoasterea materialului, executarea nodurilor) pot fi predate īn 1-2 ore; cele care au un pronuntat caracter practic (tehnica deplasarii īn munti, tehnica folosirii materialelor de alpinism) necesita o durata mai mare, care poate fi de 2-3 ore; pot fi cazuri cīnd se stabilesc durate si mai lungi, de 1-3 zile. Asa, de exemplu, cīnd terenul de instructie se afla departe de cazarma, este mai indicat ca pentru instructia alpina sa se planifice doua sau chiar trei zile consecutiv. Īn acest caz comandantul de companie are posibilitatea sa execute un mars īn munte (alegīnd īn acest scop traseele cele. mai adecvate), sa prevada, īn cadrul unei situatii tactice, masurile de asigurare de lupta necesare, opririle regulamentare īn haltele mici si īndeosebi opririle īn raioanele odihnei de zi (de noapte). Deosebit de instructive vor fi opririle īn raionul odihnei de noapte la o altitudine de peste l 600 m, pentru aclimatizarea militarilor īn conditiile aerului rarefiat. Īn aceeasi masura pot sa fie verificate practic cunostintele si deprinderile militarilor capatate la exercitiile executate anterior (cum se orienteaza pe timp de noapte sau cīnd plafonul de nori este la nivelul solului, cum se pot organiza hranirea si adapostirea pe timp nefavorabil etc.).

La organizarea exercitiilor este indicat,sa se tina seama de: efective, continutul exercitiului (daca se executa pentru prima data sau se repeta), scopul ce se urmareste, gradul de pregatire al ofiterilor, gradatilor si soldatilor, existenta poligoanelor de antrenament, departarea terenului de instructie si starea bazei materiale a instructiei alpine.

Exercitiile de instructie īn care se īnvata tehnica īntrebuintarii materialelor de alpinism se executa, de regula, pe plutoane si se pot desfasura īn cazarma.

Tehnica mersului pe diferite pante, orientarea si alegerea traseului se efectueaza īn exclusivitate īn teren.

Este indicat ca primele exercitii de instructie alpina, care au drept scop īnvatarea miscarilor (actiunilor), sa se execute pe timp favorabil, īn poligoane de antrenament special amenajate. Aceste poligoane de antrenament se amenajeaza īn terenuri corespunzatoare, cīt mai aproape de cazarma, cu o baza materiala fixa.

La exercitiile de alpinism militarii si subunitatile trebuie sa iasa la instructie, īn mod obligatoriu, cu toate materialele de alpinism individuale si colective prevazute (īn functie de anotimp) īn īnzestrare, indiferent de exercitiul care se executa. Īn felul acesta, militarii se antreneaza īn executarea miscarilor la instructia alpina avīnd toate materialele asupra lor, adica asa cum se va īntīmpla si īn timpul actiunilor de lupta.

La executarea exercitiilor privind "Particularitatile regiunilor muntoase si tehnica deplasarii īn munti", "Orientarea si alegerea traseului", "Tehnica ascensiunii pe zapada si gheata" si "Prevenirea accidentelor si igiena īn munti" militarii pot avea.asupra lor, īn afara de materialele de alpinism, tot echipamentul de lupta si armamentul din īnzestrare.

La exercitiile privind "Tehnica cataratului pe stīnci", "Tehnica folosirii materialelor de alpinism", "Tehnica coborīrii si "Escaladarea directa, traversarile si funicularul" militarii trebuie sa execute miscarile respective avīnd asupra lor numai materialele de alpinism si armamentul individual (mai putin mitralierele, aruncatoarele,.statiile de radio etc.); restul echipamentului de lupta se asaza, īn ordine, la baza peretelui, iar dupa escaladarea (coborīrea) unei portiuni de teren greu accesibil, pe platforma de regrupare, ultimul militar din grupa (echipa) ajuta la ridicarea (coborīrea) armamentului si a echipamentului respectiv.

Nivelul īnalt de pregatire teoretica, practica si metodica a ofiterilor, subofiterilor si gradatilor carora le revine sarcina instruirii militarilor asigura desfasurarea instructiei alpine cu maximum de eficienta. Ca urmare, pregatirea personala a acestora trebuie sa asigure:

-      organizarea, desfasurarea si conducerea exercitiilor de instructie īn cele mai bune conditii si cu cīt mai multe īnvataminte practice;

-      stabilirea, formularea si enuntarea exacta si clara a scopului exercitiului, īn concordanta cu continutul lui;

-      explicarea problemelor de īnvatat īntr-un limbaj accesibil militarilor si executarea de miscari practice, pentru a fi cīt mai usor īntelese si īnsusite de catre militari;

-      asigurarea materiala corespunzatoare atīt din punct de vedere calitativ (lucru īn siguranta), cīt si cantitativ (executarea concomitenta a antrenamentului de un numar cīt mai mare de militari).

Organizarea si desfasurarea exercitiilor de instructie alpina, cum ar fi: "Cunoasterea materialului alpin si a echipamentului de munte", "Particularitatile regiunilor muntoase si tehnica deplasarii īn munti", "Orientarea si alegerea traseului", nu difera de organizarea si desfasurarea celorlalte categorii de instructie. Īn ceea ce priveste organizarea si desfasurarea altor exercitii de instructie alpina sīnt īnsa deosebiri.

Majoritatea exercitiilor īn cadrul carora se īnvata tehnica escaladarii (ascensiunii) cu folosirea materialelor de alpinism se organizeaza si se desfasoara īn cadrul plutonului. Comandantul de pluton organizeaza cīte un atelier pentru fiecare grupa. Īn functie de continutul exercitiului, de timpul si terenul la dispozitie, grupele se pot instrui la ateliere identic organizate sau la ateliere diferite, urmīnd sa se ruleze la ordinul comandantului de pluton, dupa un timp dinainte stabilit.

De regula grupa se instruieste īntrunit; uneori ea se poate īmparti īn echipe de cīte 2, 3 sau 4 militari. Pentru escaladarea unui teren greu accesibil echipa alcatuita din 3 militari este formatia de baza.

Primul militar din echipa (grupa) este numit cap de coarda. El este cel mai experimentat si mai capabil; la urcus preia conducerea, iar la coborīre ramīne ultimul, deoarece se poate lipsi cel mai usor de asigurarea de sus.




Īn toate situatiile capul de coarda se va catara numai cu materialele de alpinism din īnzestrare si cu armamentul individual. La ajungerea pe locul de regrupare se asigura, dupa care ajuta la catararea celorlalti militari din grupa (echipa) si la ridicarea armamentului si echipamentului lasat la ba^a peretelui.

Capul de coarda are sarcina rezolvarii problemelor puse de diferitele obstacole; el poarta de fapt cea mai mare raspundere pentru reusita ascensiunii si siguranta grupei (echipei).

Ultimul militar din grupa (echipa) la catarare sau primul la coborīre este numit secund. Acesta are sarcina aproape tot atīt de grea ca si capul de coarda. El are grija ca frīnghia sa nu se agate, strīnge carabinierele, scaritele, calculeaza lungimea frīnghiei si anunta cīnd aceasta se apropie de sfīrsit, se ocupa de ceilalti militari din grupa (echipa), īi ajuta, īi asigura si īi īndrumeaza īn escaladare, da ajutor si asigura capul de coarda, preia conducerea grupei (echipei) la nevoie etc. De aceea secundul trebuie sa fie tot atīt de bine pregatit ca si capul de coarda.

Īn cadrul grupei capul de coarda este comandantul de grupa, iar secundul - un militar (de regula, din ciclul al doilea de serviciu) dintre cei mai bine pregatiti din punct de vedere tehnic si īnzestrat cu forta si rezistenta.

Militarii din grupa mai putin pregatiti se dispun la mijlocul formatiei; īn cadrul echipei de trei militari cel de-al treilea militar urmeaza dupa capul de coarda.

Cīnd grupa se īmparte pe echipe comandantul de grupa organizeaza echipele numind pentru fiecare echipa capul de coarda si secundul, apoi ia conducerea primei echipe, indica fiecarei echipe traseul si, orientativ, platformele de regrupare, stabileste locul de adunare al grupei dupa escaladare si conduce actiunile īntregii grupe, atunci cīnd traseul permite acest lucru.

La instructia alpina fiecare atelier (de catarare libera sau cu frīnghia de alpinism etc.) cuprinde (fig. 1):

Fig. 1. Atelier de catarare libera cu asigurare de sus.

-      pozitia de asteptare - locul de unde militarii urmaresc cu atentie explicatiile sefului de atelier si miscarile celor care executa exercitiul de catarare si asigurare;

-      pozitia de plecare - locul de unde militarul īsi ia toate masurile de autoasigurare si se pregateste pentru executarea exercitiului;

-      pozitia de asigurare - locul de unde se face asigurarea militarului pregatit pentru a porni īn escalada;

-      pozitia instructorului - locul de unde seful de atelier supravegheaza pe toti militarii din grupa (echipa) si conduce lucrul la atelier.

De regula exercitiile de instructie alpina se organizeaza si se desfasoara īn urmatoarea succesiune:

-      cu 2-3 zile īnaintea exercitiului conducatorul acestuia īntocmeste planul de desfasurare (plan-conspect, daca apreciaza ca este necesar); face instructajul ajutoarelor sale; se īngrijeste de asigurarea materiala; stabileste materialul bibliografic de studiat de catre comandantii de grupe si restul militarilor si organizeaza controlul si īndrumarea acestui studiu;

-      īnainte de a pleca la cīmpul de instructie verifica īnca o data calitatea materialului alpin (gradul de uzura), īn ce masura corespunde pentru lucru īn siguranta; anterior īnceperii sedintei controleaza modul de instalare a atelierelor, dupa care anunta tema, scopul si problemele de īnvatat;

-      verifica prin īntrebari (cīnd este cazul si practic) cum s-au īnsusit cunostintele legate de exercitiul care se desfasoara, precum si masurile de siguranta ce urmeaza a fi respectate;

-      īmparte militarii pe ateliere;

-      urmareste, īndrumeaza si controleaza instruirea militarilor la atelierele respective;

-      la sfīrsitul exercitiului face o scurta analiza a desfasurarii lui si traseaza sarcini pentru exercitiul urmator.

Īn escaladarile (ascensiunile) grele consumul de energie fizica si psihica este foarte mare. De multe ori retragerea de pe un traseu poate sa fie mult mai grea decīt continuarea ascensiunii. De aceea calitatile fizice nu pot constitui singurul criteriu pe baza caruia sa se poata actiona cu siguranta. Trebuie acordata aceeasi atentie antrenamentelor īn vederea perfectionarii continue a stilului de lucru si a formarii calitatilor morale ale militarilor. Iata de ce pe timpul organizarii si desfasurarii instructiei alpine li se cere comandantilor sa-i īnvete pe subordonati,sa execute corect toate miscarile, sa le explice cu calm si sa le arate practic fiecare miscare (actiune), ce masurii de autoasigurare sau asigurare reciproca trebuie sa ia, sa cultive la acestia calitatile morale si de lupta necesare. Īn felul acesta se evita accidentele, consumul inutil de energie fizica si psihica si se pun bazele disciplinei ferme, atīt de necesara actiunilor desfasurate īn teren muntos.



Perfectionarea deprinderilor militarilor nu se realizeaza numai la sedintele de instructie alpina, ci si īn cadrul altor activitati ca:

-      antrenarea militarilor īn trecerea rapida si cu usurinta a pistei cu obstacole specifica vīnatorilor de munte

-      organizarea si desfasurarea exercitiilor si aplicatiilor tactice īntr-un teren stīncos, greu accesibil, care sa-i oblige pe militari sa puna īn practica problemele īnvatate la instructia alpina;

-      antrenarea militarilor īn executarea tragerilor etajate, īntr-un teren stīncos, din diferite pozitii, tinīnd seama de proprietatile terenului;

-      organizarea si executarea de concursuri īn cadrul activitatilor sportive de masa, cum ar fi: deplasari pe pante repezi acoperite cu iarba, zapada sau gheata, cu echipamentul si materialul corespunzator (coltari, piolet etc.); confectionarea diferitelor noduri si scarite, indicate de instructor; legarea militarilor īn frīnghie si pregatirea materialului de alpinism pentru lucru, militarii fiind numiti, prin rotatie, īn rolul de cap de coarda si de secund;

-      organizarea si executarea concursurilor de orientare, de catarare etc. Īntre subunitati si unitati, īn zilele de sarbatoare, pe timpul iesirilor īn tabere mobile de munte etc.;

-      organizarea unor ascensiuni pe trasee de dificultate medie īn zilele de repaus sau de excursii;

-      participarea la concursurile de alpinism organizate de esaloanele superioare.

Fig. 2. Formarea dcprirderilor pentru trecerea pistei cu obstacole. a - trecerea cu ajutorul fortei bratelor; b - trecerea prin echilibru si forta picioarelor.

4. Primele masuri elementare de siguranta

Pentru preīntīmpinarea accidentelor ce s-ar putea ivi la instructia alpina, īn afara de ceea ce vom arata la fiecare capitol īn parte, este necesar ca fiecare militar sa cunoasca, īnca de la īnceput, unele reguli generale, care trebuie aplicate īn toate īmprejurarile.

Astfel, īnainte de īnceperea unui exercitiu, militarul este obligat sa verifice cu atentie materialele de alpinism ce urmeaza a fi īntrebuintate (frīnghia de alpinism, scaritele, cordelina, coltarii, espadrilele etc.), īn scopul de a le folosi numai pe cele care sīnt īn buna stare. Nodurile de la frīnghiile cu care este legat militarul īn vederea escaladarii, buclele, precum si pitonul de rapel se verifica īn scopul de a se asigura atīt securitatea militarilor executanti, cīt si a celor de la baza peretelui care asigura (atunci cīnd se executa o escalada sau se coboara īn rapel).

Legaturile de la coltari, inelul si dispozitivul de sustinere al pioletului se controleaza īnainte de a se pleca la cīmpul de instructie. De asemenea,.se verifica modul cum s-au aranjat coltarii īn ranita, evitīndu-se īn felul acesta accidentarea atīt a militarului care le transporta, cīt si a altor militari din subunitate.

Traseele pe care urmeaza sa se īnvete diferite miscari se curata de pietre, iar platformele de regrupare si pitoanele de autoasigurare de pe aceste trasee se verifica periodic, pentru a se putea lucra īn deplina siguranta.

La ascensiunile de lunga durata, mai ales dupa ninsori, militarii sīnt obligati sa foloseasca sfoara de avalansa si ochelarii de zapada (ochelarii cu geamuri din material plastic nu sīnt indicati). Militarii trebuie sa aiba asupra lor ciorapi de līna de rezerva si manusi, īnaintea deplasarilor de lunga durata comandantii de subunitati controleaza existenta materialelor pentru instalarea corturilor, a hranei, a echipamentului, a schiurilor si a materialelor de rezerva.

Militarii vor īnvata chiar din prima zi de instructie sa respecte cu strictete regulile de asigurare si autoasigurare, disciplina īn cadrul subunitatii pe timpul escaladelor (ascensiunii), precum si modul de a īnlatura pericolele subiective si obiective. Sīnt interzise cu desavīrsire actiunile "de unul singur" si nerespectarea linistei pe timpul ascensiunii.

Comandantii de subunitati sīnt obligati sa dezvolte la fiecare militar calitatile morale si de lupta, spiritul de echipa - atīt de necesare pe timpul desfasurarii acestei categorii de instructie.













Document Info


Accesari: 1700
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )