Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Orientarea in munti

geografie












ALTE DOCUMENTE

CONSUMUL DE APĂ DULCE
Carpatii Orientali
CHINA
Poluarea Aerului - geografie si geologie
STUDIUL COMPLEX AL ZONELOR UMEDE DIN BAZINUL DE DRENAJ AL RAULUI SOMESUL MIC
Cele Sapte Minuni ale Lumii Antice
VARIANTA 63 - 68 variante rezolvate bacalaureat
The Lipscani area
Norme de protectie a muncii pentru alpinism utilitar
S.O.S. ALPIN

Orientarea īn munti

Orice ascensiune care se executa īn teren greu accesibil este legata de o actiune tactica, de necesitatea de a cadea īn flancul sau spatele inamicului, de a realiza surprinderea si nimicirea totala a acestuia. Dar, fara o analiza temeinica a terenului, fara o judicioasa folosire a acestuia, fara o orientare precisa nu se poate sconta pe reusita actiunii. Date fiind actiunile independente duse uneori de catre grupuri izolate de militari, se face simtita necesitatea ca fiecare dintre ei sa stie sa se orienteze cu precizie.



Īn unele lucrari privind lupta īn munti se arata ca īntr-o regiune muntoasa, mai mult decīt īn oricare alta, o cunoastere perfecta a terenului pe care se actioneaza este baza hotarīrilor tactice ce urmeaza a fi luate. Ea se obtine prin observatia personala a comandantilor completata prin utilizarea hartilor 10210g623k , a ghidurilor de sector si turistice, prin informatii de la locuitori, crochiuri panoramice, fotografii etc. Citirea hartilor 10210g623k si aprecierea distantelor cer īn munte o educatie speciala a ochiului.

De aceea este indicat ca, ori de cīte ori o subunitate se gaseste īntr-o regiune muntoasa, sa fie instruita si asupra orientarii.

Confruntarea hartii cu terenul trebuie sa īnsoteasca īntotdeauna orientarea generala īn teren.

Pentru o buna orientare este necesar īn primul rīnd sa se distinga pe teren liniile caracteristice, apoi sa se stabileasca relatiile spatiale - departarea īntre acestea nu numai ca distanta, ci si īn timp.

"Formarea ochiului" se face prin dese exercitii de descriere a terenului. Aceasta descriere trebuie facuta plecīndu-sc numai de la punctele caracteristice din teren, care izbesc īn mod deosebit vederea, spre a determina alte puncte mai putin caracteristice. Liniile caracteristice sīnt: crestele, spinarile, peretii de piatra, vaile adīnci etc. Punctele caracteristice sīnt formate de vīrfurile cu forme ciudate, prabusirile de straturi, escavatiunile īn lantul unei creste, petele colorate distinct etc.

1. Mijloacele practice de orientare

Sīnt acele mijloace care dau posibilitatea atingerii scopului īntr-un timp convenabil, cu o eroare neglijabila. Cīnd mijlocul utilizat este simplu, el poarta numele de expeditiv. Dintre acestea enumeram: muschiul de pe copaci, musuroaiele de cīrtita, directia ierbii culcate de vīnt etc. Mentionam ca īn munti toate aceste mijloace sīnt īnselatoare. De exemplu, muschiul de pe copaci nu are nici o legatura cu nordul; el arata numai directia din care se primeste cea mai multa umezeala, directie care poate fi īnspre orice punct cardinal (din cauza desimii padurii si a formelor de teren care īmpiedica patrunderea razelor soarelui).

Simtul de orientare. Exista oameni la care acest simt este atīt de dezvoltat, īncīt este suficient sa fi fost o data īntr-un punct pentru a se duce apoi īn acel punct cu totul pe alt drum sau oameni care se familiarizeaza repede cu un teren pe care nu l-au parcurs decīt īn parte.

Nu este desigur un mijloc la īndemīna oricui, dar nimeni nu se poate īndoi cīt este de practic atunci cīnd īl avem sau putem beneficia de folosirea lui.

Ghidurile turistice sīnt brosuri īnsotite de harti (scheme), īn care se gasesc toate detaliile necesare strabaterii anumitor regiuni = drumurile si potecile de acces; caracterele acestor drumuri, unde duc, cīnd nu pot fi utilizate, puncte de reper caracteristice); mentiuni si schite speciale ale drumurilor si potecilor; itinerarele pentru alpinisti si schiori; localitatile apropiate, cabanele, stīnele sau casele de adapost etc. Aceste ghiduri este indicat sa fie completate cu datele noi ce se obtin īn activitatea practica.

Orientarea cu harta si busola, īntrucīt acest procedeu este pe larg tratat īn manualele de topografie militara, aici reamintim doar ca se foloseste cel mai frecvent la parcurgerea unui itinerar ordonat, ziua si noaptea si cīnd se īntrevede ceata. Īn aceste īmprejurari se procedeaza astfel:

-      se fractioneaza itinerarul pe harta īn segmente rectilinii (sau aproape rectilinii);

-      se stabilesc unghiurile de directie ale acestor segmente cu linia nord-sud;

-      se īntocmeste schita directoare a itinerarului.

Fractionarea itinerarului are īn vedere trasarea segmentelor rectilinii īntre punctele de reper.

Stabilirea unghiurilor de directie dintre punctele alese se face pe harta; azimutul se determina cu ajutorul busolei; valoarea obtinuta se īnscrie īn dreptul punctelor respective.

Īntocmirea schitei directoare. Oricine a fost īn munte īsi poate da seama ca este de cea mai mare īnsemnatate sa ai dintr-o privire - notat pe o hīrtie - tot ceea ce intereseaza pentru parcurgerea itinerarului ordonat:

-      directia de mars de la un punct de reper la altul (itinerarul fiind fractionat īn segmente);

-      distantele īntre repere īn metri (km), īn pasi si īn timp;

-      īnaltimea absoluta a punctelor de reper (cota īn raport cu nivelul marii);

-      diferenta de nivel īn metri īntre capetele fractiunilor de itinerar (plus sau minus);

-      obiectele caracteristice (marcante) pe itinerar sau līnga acesta: stīnci, pereti de piatra, case de adapost, stīne, origini de vai importante, portiuni īmpadurite sau fara vegetatie, puncte obligate de trecere etc.;

-      unele indicatii pentru schiori (cīnd este cazul): urcusuri sau coborīsuri grele, locurile unde sīnt obligatorii serpentinele, locurile periclitate de avalanse etc.

Folosirea schitei directoare. De regula punctul de plecare A este cunoscut si pe harta si īn teren. Se vizeaza īn teren, cu busola avīnd cadranul pus la gradatia indicata de azimutul īnscris pe schita. Directia rezultata pe teren se materializeaza prin repere. Daca se poate sa se aprecieze distanta si forma terenului, se fixeaza de la īnceput punctul B īn teren; īn cazul cīnd punctul B nu se vede sau nu se poate recunoaste se merge pe directia materializata īn teren, numarīnd pasii si controlīnd timpul cu ceasul; cīnd s-a atins rezultatul calculului prevazut pe schita ne oprim si cautam pozitia punctului B, care trebuie sa se afle īn apropiere. Un ultim mijloc de control este altimetrul, care ne furnizeaza informatii asupra īnaltimii absolute a locului unde ne aflam. Din punctul B gradatia busolei se schimba (īnregistrīnd valoarea azimutului directiei BC) si se vizeaza directia punctului C. Apoi se pleaca, controlīndu-se ceasul, pasul si altimetrul. Indicatiile acestora se completeaza īntotdeauna cu detaliile nivelmentului indicate īn schita si eventual cu cele planimetrice.

Īn cursul noptii schita directoare se utilizeaza, ca si ziua, cu ajutorul busolei. Pentru marsurile de noapte īnsa fractionarea itinerarului se face numai īn portiuni riguros drepte, īn asa fel īncīt sa nu fie nevoie sa se paraseasca, nici pentru cītiva zeci de metri, vizarea facuta cu ajutorul busolei.



Īn noptile īntunecoase se trimit drept repere jalonieri cu lanterne (cel putin doi militari), care se plaseaza pe directie de catre comandantul subunitatii, prin vizarea cu ajutorul busolei.

Cīnd anumite considerente tactice nu permit trimiterea jalonierilor se aplica aceleasi procedee de orientare ca pe ceata.

Orientarea pe ceata. Īn teren necunoscut ceata constituie cel mai mare pericol pentru orientare. Nu numai ca orizontul este redus la cītiva pasi, ca toate lucrurile se vad sub alt aspect, dar de cele mai multe ori dispare si notiunea de pamta: coborīsul īn panta usoara se poate confunda cu urcusul slab, iar coborīrea pe schiuri lasa impresia caderii īn gol, aproape pe verticala, desi panta are poate numai cīteva grade; La oprire se mai pastreaza cīteva secunde īnca senzatia miscarii si corpul se pleaca īnainte pīna la caderea īn fata; crestele sīnt foarte greu de gasit. De aceea, pe ceata orientarea īn munte se face cu harta, busola, ceasul si altimetrul. De multe ori este necesar sa se faca apel la toate mijloacele de orientare cunoscute.

Pentru orientarea cu harta pe ceata, de cea mai mare importanta este sa stii precis pe harta locul unde te gasesti īn teren. De aceea este indicat - indiferent cum se prezinta timpul - ca din cīnd īn cīnd sa se reprezinte pe harta punctul de statie din teren.

Transpunerea directiei īn teren se face cu ajutorul a 2-3 jalonieri.

Orientarea fara busola se poate face: dupa pozitia soarelui; cu ajutorul lunii; cu ajutorul sitelei polare; cu ajutorul ceasului etc.

Dupa pozitia soarelui. Īn zilele cu cer senin pozitia punctelor cardinale se poate determina cu destula precizie, cunoscīnd ca īn timpul verii soarele ocupa pe bolta cereasca urmatoarele pozitii: la ora 6 dimineata - est; la ora 12 - sud; la ora 18 - vest. Īn functie de anotimp, orele vor varia dupa cum se arata īn tabelul de mai jos:

Pozitia soarelui

Vara, la ora

Primavara si toamna, la ora

Iarna, la ora

est

6

7

8

sud-est

9

9 ½

10

sud

12

12

12

sud-vest

15

14½

14

vest




18

17

16

Cu ajutorul lunii. Īn noptile cu luna plina, la ora 6, aceasta se afla spre vest, la ora 18 catre est, iar la ora 24 la sud. Cīnd luna e īn crestere apare pe bolta īn forma de secera, īntoarsa catre est si are forma literei D. Cīnd descreste ia forma literei C si se īndreapta catre vest.

Fig. 85. Orientarea cu ajutorul Stelei Polare

Cu ajutorul stelei polare se determina nordul geografic. Pentru a identifica usor steaua polara vom proceda īn felul urmator: pornim de la ultimele doua stele ce formeaza rotile din spate ale Carului Mare si, mergīnd pe o linie imaginara, la de 5 ori distanta dintre cele doua roti descoperim steaua polara la capatul oistei din constelatia Carului Mic. Stīnd cu fata catre steaua polara, vom avea nordul īn fata noastra, sudul īn spate, la dreapta estul si la stīnga vestul (fig. 85). Steaua polara este usor de recunoscut dupa stralucirea ei vie.

Cu ajutorul ceasului. Se asaza ceasul īn pozitie orizontala, cu limba mica (orarul) īnspre soare.

Linia care īmparte īn doua jumatati egale unghiul format de limba mica si cifra 12 de pe cadran ne indica directia nord-sud.

Dupa directiile crestelor muntoase. Daca se cunosc directiile generale ale crestelor, ale cursurilor de apa sau ale marginilor padurilor ele pot fi folosite pentru orientare.

2. Marcarea drumurilor si potecilor

Fig. 86. Semne folosite la marcarea drumurilor si potecilor.

Drumurile si potecile mai circulate sīnt marcate cu semne distinct colorate, care sīnt trecute si pe harta turistica. De regula aceste semne sīnt vopsite pentru fiecare drum īntr-o culoare anumita si constau din puncte, cercuri, cruci, triunghiuri, patrate etc. (fig. 86).

Dar marcari pot efectua si subunitatile (unitatile) care actioneaza mai mult timp īntr-o regiune muntoasa.

Īn unele situatii, cīnd timpul la dispozitie este foarte redus, se poate recurge la marcari expeditive. Astfel, cu pioletul se pot taia diverse semne īn scoarta copacilor.

Pe stīnci marcarea trebuie sa fie cu mult mai minutioasa, aratīndu-se cele mai bune platforme de regrupare si prizele sigure. La urcus se poate face si marcarea pentru coborīre de catre secund, dupa indicatiile capului de coarda (care, fiind mai sus, vede cum se va prezenta semnul la coborīre). La coborīre marcarea se face de catre capul de coarda (el fiind ultimul care coboara).

Pe piatra marcarea se executa, de regula, cu vopsele: pentru un timp scurt si pe vreme uscata se poate face si cu var, carbune, creta colorata, pacura etc. De multe ori va fi necesar sa se puna sageti care sa arate directia de la un semn la altul.

Pe pantele acoperite cu iarba se efectueaza gramezi de pietre sau se sapa semne cu lopata, cu pioletul si se indica cu sageti si cu indicatoare de lemn (tarusi, pari, crengi etc.) directia de la un semn la celalalt.

Ca o regula generala trebuie retinut ca la bifurcarile de poteci, la nodurile orografice, la iesirile din padure, īn poieni, la locurile obligatorii de trecere se indica neaparat prin semne distincte directiile itinerarului de urmat.

3. Sfaturi practice

. La īnceputul iernii si primavara orientarea se poare face si dupa cantitatea de zapada existenta pe pante; astfel, pe pantele orientate spre nord exista mai multa zapada decīt pe cele orientate spre sud.

. Cuiburile, culcusurile si vizuinele animalelor au īn general intrarea īndreptata spre sud.

. Īn teren greu (regiune framīntata, īn paduri, īntre stīnci, īn defileuri etc.), unde cīmpul de vedere este redus se recomanda ca pe timpul deplasarii sa se īnsemne itinerarul parcurs, aceasta pentru a avea posibilitatea de a-l folosi si pentru īntoarcere. Īn acest scop se taie coaja de pe copaci, se īmpletesc sau se rup crengi, se apleaca lastarii spre sol, se fac mici movilite de piatra, se fac noduri pe iarba mai īnalta etc.

. Unele obiecte care se īntīlnesc īn cale, cu forma caracteristica (un copac trasnit, o stīnca sau o piatra marcata de o forma neobisnuita etc.), vor fi memorate pentru ca pe baza lor itinerarul sa poata fi recunoscut.

. Dupa ce se trece de un obiect este indicat sa fie privit pentru a vedea cum se prezinta si din spate.

. Cea mai grea problema īn munti - atīt noaptea, cīt si ziua - este pastrarea directiei dupa unghiul de mars. Pentru acest motiv se fac opriri dese si se verifica, cu ajutorul busolei si al reperelor de orientare, directia de deplasare. Se recomanda sa nu se īnceapa o deplasare catre reperul de orientare urmator, pīna ce nu s-a gasit cel precedent (ultimul). Deplasarea se va continua numai dupa ce s-a studiat bine terenul ce urmeaza a fi parcurs. Pentru ca pe timpul actiunilor īn munti sa nu se piarda directia este necesar sa se pastreze o disciplina severa, o vigilenta si o ordine desavīrsita.

. Noaptea, pe ceata, pe viscol etc., cīnd orientarea este mult īngreuiata, trebuie sa se foloseasca lanterne speciale, indicatoare luminoase, obiecte fosforescente, frīnghii īntinse pe marginea prapastiilor (drept parapet). Cīnd vizibilitatea este foarte redusa, pe spatele sau bratele militarilor directionali se poate coase o fīsie alba de pīnza.

. Determinarea altitudinii se face cu ajutorul altimetrului. Altimetrul poate servi si ca barometru. Altimetrul se citeste de la dreapta la stīnga, iar barometrul de la stīnga la dreapta.

. Iarna trebuie avut īn vedere ca aspectul nivelmentului se schimba mult prin astuparea vailor, prin umplerea rīpelor, prin schimbarea (pantelor, prin latirea sau īngustarea crestelor, prin prelungiri ciudate ale diferitelor profile, prin adaugiri de cornise etc.

. Marcarea drumurilor si potecilor care duc īn punctele obligate de trecere (fig. 87 a si b) trebuie sa fie vizibila si pe timp de noapte.












Document Info


Accesari: 7132
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )