Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PERICOLE ALPINISM

geografie












ALTE DOCUMENTE

Clima delta
Vecinii judetului Dobrogea
DELTA DUNARII
ZONA TROPICAL USCATA
Viitorul Pamantului
DANEMARCA
Vantul
TEST DE EVALUARE SECVENŢIALĂ
CABANE, HOTELURI MONTANE SI REFUGII

PERICOLE

1. GENERALITĂŢI



Alpinismul este un sport periculos. Dupa scriitorul alpinist Roger Frison-Roche[1], pericolul defineste īnsusi alpinismul. Facīnd alpinism acceptam acest risc si cautam sa-l reducem la un minim acceptabil, prin cunoastere si prin tehnica. Limita personala a responsabilitatii n-o cunoaste cu exactitate decīt cel īn cauza, niciodata un altul. Pe cutia de bivuac de pe Grossglockner se poate citi urmatoarea chemare: "Alpinisti, īnainte de a va angaja īntr-un traseu, gīnditi-va īnca o data daca sīnteti capabili sa-i faceti fata!"

Limita responsabilitatii, scrie un alpinist, exclude acel domeniu al alpinismului care se identifica cu un joc de noroc. Īn acesta se situea 11411l1124l za toate escaladele caracterizate prin pericol obiectiv; escaladele la care predomina de la īnceput conditii meteorologice nesigure; escaladele la care echipamentul nu corespunde īn toate privintele; escaladele la care ambitia face sa se uite limita posibilitatilor proprii; īn fine, mersul solitar.

Īn functie de geneza lor deosebim doua categorii de pericole: - subiective si obiective, amīndoua la fel de importante. Afirm totusi ca pericolele subiective fac cele mai multe victime. Acestea izvorasc din īnsusi "subiectul", īn cazul nostru alpinistul, si depind, īn mare masura, de intelectul acestuia. Primul loc īl ocupa ignoranta, īnsotita de neglijenta, delasare, īnainte de a face primul pas īn alpinism trebuie sa ne informam, sa cunoastem bine terenul de joc -muntele - sub toate aspectele sale, sa ne echipam procurīndu-ne īncaltaminte, īmbracaminte si materiale tehnice de cea mai buna calitate si corespunzatoare scopului, sa tinem seama de regulile "jocului", sa īnvatam din experienta alpinistilor rutinati, fara de care sa nu pornim la drum (o carte nu poate īnlocui niciodata dascalul !). Daca este posibil, sa urmam cursurile scolii oficiale de alpinism sub conducerea unor profesori calificati.

Sa cīstigam experienta, parcurgīnd traseele, īncepīnd cu cele mai usoare, īnvingīnd dificultati de gradul II, III si IV atīt īn urcus, cīt si īn coborīs. Acest antrenament gradat trebuie reluat īn fiecare īnceput de sezon, chiar de cei mai buni alpinisti. Sa tinem seama de conditiile meteorologice, de sfaturile cunoscatorilor tinutului, ale cabanierilor si alpinistilor mai vechi. Sa nu ne hazardam pe tresee lungi si dificile, pe vreme nesigura si sa plecam devreme la drum. Este de dorit un examen medical periodic care dealtfel este obligatoriu pentru orice sportiv de performanta.

Traseele alpine necesita o buna conditie fizica, iar aceasta se obtine prin antrenament la munte, daca este posibil, dar si la ses, pentru cei care locuiesc mai departe si vin mai rar la munte.

O importanta sursa de pericol o constituie foboseaiat care conduce atīt la slabirea rezistentei fizice, cīt mai ales la slabirea atentiei, la delasare si neglijare a regulilor alpinismului. Īn acest sens amintim si de alimentatie. Īn afara de alimentatia corecta, pe care o vom trata aparte, este momentul sa acceptam aici ca alpinistul nu trebuie sa mearga pīna la epuizarea totala a resurselor fizice, ci sa se alimenteze din timp, completīndu-si caloriile cheltuite īn efort. De asemenea, el trebuie sa se odihneasca īn timpul urcusului pentru a pastra rezerve necesare coborīsului, care adesea se face īn necunoscut.

Am putea cita īnca multe aptitudini si calitati care se cer unui bun alpinist, fie īnnascute, fie dobīndite prin educatie si scoala, cum ar fi: starea generala a sanatatii; tenacitatea; rezistenta la eforturi fizice sT psihice, la oboseala, foame, sete, frig, caldura, ploaie, dragostea de aproapele sau; disciplina; umorul; buna dispozitie; calmul īn orice situatie; simtul orientarii; simtul pericolului; prudenta; atentia si puterea de concentrare; hotarīrea de a duce cu bine la capat o actiune; taria de a renunta, de a īntrerupe o actiune alpina si de a se retrage cīnd este cazul; respectul fata de cei ce vin dupa noi si multe altele, īnainte de toate īnsa un alpinist trebuie sa fie un bun camarad si lipsit de "vulgaritate" (vezi si citatul din Bucura Dumbrava, la prima pagina a cartii I).

Pericolele obiective izvorasc din "obiect", deci din natura īnconjuratoare.

Cea mai mare atentie trebuie acordata rmersultri pe iarba, pe pante repezi, īntrerupte de trepte stīncoase verticale. Adesea ne poate īnsela gradul mic de dificultate acordat oficial unui traseu, care pe parcurs se poate dovedi extrem de periculos prin: stīnca īnierbata, prize de iarba, pernite de iarba sau muschi, chiar surplombe de iarba, īn care este imposibila plantarea unui piton de asigurare si care devin astfel un "mauvais passage" - o "trecere rea" obligatorie - ce nu poate fi ocolita. La fel de periculoasa este stīnca_friabila, stīnca degradata de agentii externi. Mai mult sau mai putin, orice stīnca sufera de pe urma acestei degradari inevitabile, de aceea este necesar sa verificam toate prizele de mīna si de picior īnainte de a le folosi si eventual sa le solicitam numai prin apasare. De asemenea, trebuie sa evitam dislocarea voluntara sau involuntara de pietre, care pot constitui un pericol pentru alpinistii aflati mai jos. Stīnca deosebit de friabila se recunoaste dupa grohotisurile aflate la baza ei. Un pericol deosebit īl prezinta stīnca īn timpul īnghetului si dezghetului succesive, care īn Carpati se produc la sfīrsitul iernii, iar la altitudini mai mari, practic, toata vara. Aceste fenomene, ca si ploaia torentiala, pot determina caderi de pietre izolate sau īn masa, sub forma de adevarate avalanse, care antreneaza mai multi metri cubi de roca. Īn cazuri mai rare se pot prabusi lespezi, blocuri sau chiar tancuri mai mari de stīnca. De aceea, traseele situate la mare altitudine (peste 3 000 m) trebuie terminate īn prima parte a zilei, īnainte de expunerea la soare si aparitia dezghetului, care elibereaza pietrele cimentate īn gheata. Casca de protectie ofera aparare fata de unele pietre izolate, dar nu si fata de avalanse, care matura totul īn calea lor.

Iata ce scrie cunoscutul alpinist Reinhold Messner[2] despre strategia peretilor de gheata, aplicata de el īn Anzi (Yerupaja): "Planul meu de a face acest perete de gheata, extrem de īnclinat, īntr-o singura zi, īn urcus si coborīs, parea cam hazardat. Dar judecat la rece, sīnt sigur ca era singurul corect: sa intram īn perete cu un rucsac usor, noaptea; sa urcam controlīnd mereu cu ceasul diferenta de nivel urcata, si sa coborīm seara īn rapel peste acelasi perete. Īn multi pereti de gheata din Alpi folosisem aceasta tehnica cu succes.

Putin dupa ora 1 noaptea am parasit cortul. Era frig, cerul īnstelat. Folosind lampi frontale urcam ritmic. Trebuia sa urcam 200 m diferenta de nivel pe ora. Īn permanenta comparam ceasul si altimetrul. Dupa 3 ore trebuia sa fi facut 600 m. Erau mai multi. Daca ar fi fost mai putini, trebuia sa facem calea īntoarsa pentru a fi la 6 dimineata iesiti din perete. La 6 eram sus, īn zona lipsita de caderi de pietre... La ora 15 īncepuram coborīsul peretelui. Soarele disparuse dupa creasta vestica si īn perete se asternuse linistea. Ziua ar fi īnsemnat o sinucidere sa te cateri īn acest perete. Cīnd am terminat ultimul rapel peste rimaya[3] de baza se lasase noaptea. Cīstigasem cursa noastra contra cronometru!"

Un bun sfatuitor pentru alegerea traseului īl poate constitui stratificatia stīncii care este fie īnclinata spre vale ca tiglele de acoperis, fie īnclinata spre deal ca o scara naturala (vezi fig. 1). Un mare pericol īl constituie apa. Stīnca uda, īn special cea acoperita cu mīzga, este mult mai alunecoasa decīt cea uscata, astfel īncīt pasajele cu prize mici si aplecate īn jos sau cele care se trec prin aderenta (frecare) pot deveni de netrecut. Fisurile si hornurile ude sīnt la fel de periculoase. Īn traseele din munti de mare altitudine putem īntīlni cascade, care nu seaca decīt peste noapte, cīnd apa īngheata si se transforma īn perdele de turturi. Cīnd ploua, apa, īn combinatie cu frigul si vīntul, poate produce scaderea temperaturii corpului pīna la moartea prin racire (hipotermie). Dar si racirea degetelor pīna la amortirea lor este periculoasa, diminuīnd siguranta de folosire a prizelor care, īn plus, devin si alunecoase.

De aceea, vara, īn cazul averselor puternice este bine sa ne adapostim, folosind de exemplu un sac de bivuac, cu posibilitatea de a relua escalada dupa trecerea ploii.

De asemenea, īn cazul pierderii orientarii, datorita cetii, este mai bine sa asteptam, eventual tot la adapostul unui sac de bivuac, pīna cīnd vizibilitatea ne permite reluarea drumului. Īn toate cazurile trebuie pastrat calmul si evitata starea de panica.

2. TRĂSNETUL

Vara furtunile īnsotite de averse de ploaie, grindina si descarcari electrice constituie un pericol mare pentru alpinisti. Studiul lui Alvin Peterson, publicat īn 1967, rastoarna toata "stiinta" traditionala a alpinistilor īn aceasta privinta. Cu toate ca statisticile arata ca trasnetul nu este unul din pericolele majore ale alpinismului, accidentele produse pīna īn prezent impun o revizuire a comportamentului. Alpinistii se gasesc adesea pe vīrfuri sau creste care sīnt īn mod deosebit expuse descarcarilor electrice, deoarece muntii contribuie la formarea curentilor ascendenti si a norilor de ploaie generatori de trasnet, iar vīrfurile favorizeaza descarcarile.

Fig. 183. Trasnetul

Masuri de proiectie

1. Cel mai bun mijloc de aparare īmpotriva trasnetului pe munte este de a nu ramīne pe vīrfuri sau creste expuse, nici pe un teren plat neprotejat, īn timpul unei furtuni cu descarcari electrice. Daca o astfel de furtuna poate fi prevazuta, ratiunea ne sfatuieste sa nu ne aventuram pe munte.

2. Daca te gasesti īntr-un loc expus la putin timp īnainte de a īncepe furtuna trebuie sa cobori cīt mai repede posibil si sa te departezi cīt se poate de crestele expuse (fig. 183-3) si īn primul rīnd de orice ridicatura. Mijlocul unei creste este de preferat extremitatii ei. O panta inferioara de grohotis, cu un mic bloc izolat ca loc de sezut este un bun refugiu, cu conditia sa nu constituie o ridicatura pe o suprafata neteda, (fig. 183-2). Arborii īnalti sau izolati trebuie evitati.

Fig. 184. Trasnetul

3. Daca trasnetul pare iminent sau loveste prin apropiere este de recomandat a se cauta, fara a pierde vremea, un amplasament protejat de impactele directe si de curentii de pamīnt. O platforma, o panta sau chiar o ridicatura usoara, dominate de un punct īnalt vecin, sīnt aproape ferite de un impact direct (fig. 183- 1 si 3). Locul unde te ghemuiesti trebuie sa fie la cel putin 1 m, de preferinta, mai departe de orice stīnca verticala. Ridicatura pe care o formeaza peretele trebuie sa fie cel putin de 5-10 ori mai īnalta decīt a alpinistului ghemuit, iar distanta de la alpinist la piciorul peretelui nu trebuie sa depaseasca īnaltimea peretelui. Īn vecinatatea unui ac de stīnca, distanta minima de securitate este de 15 m īn īnaltime, de preferinta mai mult. Trebuie ales, pe cīt posibil, un loc uscat si fara licheni sau o panta de grohotis. Trebuie evitata vecinatatea fisurilor ascendente pamīntoase sau umede, adīnciturile sau grotele (fig. 184-7) īn afara de cazul ca sīnt destul de spatioase pentru a permite sa te asezi la mai mult de 1 m de perete si sa ai 3 m deasupra capului. O grota se poate afla la capatul unei fisuri venind de sus si pe care se scurge apa, ceea ce constituie un mare pericol. De asemenea se va evita stationarea la intrarea unei grote, unde exista riscul de a forma o punte de scurtcircuit peste deschizatura.

Īn timpul furtunii īnsotita de ploi si descarcari electrice, sentimentul de securitate pe care-l da o mica grota sau o surplomba este īnselator. Trebuie de asemenea evitata asezarea īntr-o depresiune sau o groapa (fig. 183-4) ale carei margini sīnt la o distanta mai mica de 1 m-1,50 m. Descarcarea poate traversa deschiderea, trecīnd prin corp.

4. Pozitia ghemuit cu genunchii apropiati pare cea mai buna (fig. 183-2 si 184-6). Cu cīt distanta dintre diferitele puncte de contact cu stīnca sau solul este mai mica, cu atīt mai buna este protectia. Se va evita īn special orice posibilitate īn care punctele de contact īncadreaza capul sau bustul. Īn mod deosebit se va evita atingerea peretelui cu o mīna, un umar sau cu capul.

5. Este recomandabil sa se izoleze punctul de contact cu stīnca sau solul cu ajutorul oricarui material izolant avut la dispozitie. O coarda de fibre sintetice uscata, īnfasurata este excelenta; chiar si uda este buna. Se mai pot folosi bocanci cu talpa de cauciuc, o gluga cauciucata, un obiect de īmbracaminte, un sac de dormit īmpaturit, un rucsac, o camasa de līna īmpaturita. Obiectele uscate sīnt mai bune decīt cele ude, iar daca ploua este important sa se mentina uscate, sub o pelerina sau un sac de bivuac.

Armatura metalica a unui rucsac culcata pe sol, poate fi utilizata daca te poti aseza pe ea fara ca picioarele sa o depaseasca, caci curentii de pamīnt o vor traversa, ferind astfel corpul. O piatra plata, destul de mare pentru a cuprinde si picioarele, este de asemenea un bun loc de asezat cu conditia sa fie detasata de masa vecina, sau sa fie situata īn mijlocul unui grohotis.



6. Alpinistul prins de o furtuna pe o brīna si expus unei caderi īn cazurile pierderii cunostintei sau aparitiei unei crampe musculare, trebuie sa se asigure (fig. 184-8). Coarda de nylon este mai buna decīt cea de cīnepa sau bumbac. Punctul de fixare trebuie sa fie aproape pentru a reduce gradientul de potential īn lungul corzii, iar bucla de legare sa aiba un joc pentru a mari izolatia. Este preferabil ca locul de legare sa fie la glezna si nu la centura. Se va evita legarea sub brat.

7. Pe un teren degajat, asa cum s-a mai spus, se va cauta o zona de protectie, pe o ridicatura. Daca nu, se va lua pozitia ghemuit.

8. Īn caz de furtuna iminenta, rapelul tine de calculul probabilitatilor. Poate fi mijlocul cel mai rapid de a scapa dintr-o zona periculoasa. Riscul este minim cīnd coarda este de nylon, uscata si cīnd se atinge peretele numai cu picioarele apropiate. Dar o descarcare poate taia coarda de rapel.

9. Nu sīntem de aceeasi parere cu cei care cred ca trebuie sa te eliberezi de pioleti, pitoane si alte obiecte metalice cīnd o descarcare pare iminenta. Prezenta lor mareste cu putin sau deloc pericolul electric si lipsa lor o poti regreta mai tīrziu pe teren alunecos si ud. Metalul īn sine nu atrage trasnetul. Corpul alpinistului, rnai īnalt si cu mai mica rezistenta electrica are mai mari sanse sa serveasca de paratrasnet decīt pioletul. Masuratorile la doi pioleti cu coada de lemn au indicat cel putin 500 000 ohmi īntre cap si vīrf īn stare uda si de 1 000 de ori mai mult īn stare uscata. Astfel, coada pioletului este de 100 si 5 000 de ori mai rezistenta decīt alpinistul. Īn plus, rezistenta unui piolet ud poate fi marita prin ungere cu ulei de in sau ceara.

Bineīnteles pioletul nu trebuie agitat deasupra capului. Ţinut normal mai jos de acest nivel nu mareste cu nimic pericolul. Cel ma bine este a-l aseza culcat si a pune pitoanele īn rucsac sau a le depune alaturi la mica distanta.

10. Referitor la natura terenului si la efectele posibile, nu credem ca are vreo influenta, īn afara poate de una secundara. De exemplu, variatiile rezistentei superficiale datorate stīncii conteaza putin fata de importanta descarcarii si de apropierea punctului ei de impact.

Primul ajutor

Primul ajutor cuprinde tratamentul uzual al socului electric si al arsurilor, īn masura īn care se pot aplica. Īn cazurile īn care respiratia s-a oprit se recomanda metoda de ajutor prin respiratie gura la gura. socul electric se poate complica cu convulsii, cu onrirea inimii sau cu contractii neregulate ale muschiului cardiac (fibrilatii). Īn cazul opririi contractiilor cardiace se recurge la masaj. Īn sfīrsit, cīnd s-au rezolvat efectele mai grave ale socului se vor trata arsurile.

Concluzii

Pericolul trasnetului pe munte variaza cu circumstantele. Este dificil a stabili o regula generala, se pot transpune doar cunostintele cīstigate din experienta.

Prinsi de furtuna, trebuie sa actionati rapid. Evitati pe cīt posibil impactul direct si efectele sale, izolati-va de sol si plasati-va īn asa fel, īncīt sa nu oferiti o trecere favorabila curentilor tranzitorii care se scurg la suprafata stīncii si īn lungul fisurilor. Asigurati-va daca socul va poala produce caderea si pastrati-va pioletul. Simplul fapt da a va aseza pe coarda facuta colac la 1 m de perete, īn loc de a va lipi de el, poate sa va scape de efectul nefast al trasnetului.

Īntr-una din revistele de specialitate se specifica faptul ca pericolul este la fel de mare si īn refugiile sau cutiile de bivuac care uu dispun de paratrasnet. Alpinistii aflati īn aceasta situatie īsi asigura cel mai bun adapost culcati pe priciuri si īnveliti īn paturi.

FRIGUL

Combaterea frigului se face prin īmbracaminte si īncaltaminte corespunzatoare, precum si printr-o alimentatie potrivita.

Īmbracamintea are rolul de protectie contra frigului, de izolator: īmpiedicarea pierderilor de caldura ale corpului si a patrunderii aerului rece. Izolarea cea mai buna se obtine printr-un īnvelis de aer, iar materialul care īnmagazineaza cea rnai mare cantitate de aer este līna naturala si puful natural. Īn conditii extreme se recomanda lenjeria de corp din līna de angora. Doua-trei pulovare subtiri sīnt de preferat unuia gros, datorita maririi numarului de straturi izolatoare de aer. La mare altitudine si geruri extreme se foloseste īmbraclrnintca matlasata cu puf natural (haina si pantalonii). Se stie ca un efect de prima importanta īl are vīntul. Efectul unui vīnt puternic corespunde unei temperaturi mult mai scazute decīt cea reala. De aceea, pentru acest caz se foloseste īmbracamintea protectoare de vīnt: hanorac si suprapantalonii de vīnt. Protectia capului se face, īn functie de temperatura si vīnt, cu caciulita de līna, passe-montagne de līna, lasīnd libera numai o parte a fetei cu ochii si nasul, glugi matlasata a pufoaicei si gluga hanoracului. Gluga trebuie sa fie bine potrivita pe cap astfel īncīt sa ofere o buna protectie contra vīntului. Cele mai periclitate parti ale corpului sīnt extremitatile membrelor (degetele de la mīnii si de la picioare). O manusa buna este cea cu un singur deget, de līna sau de blana cu supramanusa aparatoare de vīnt. Manusile trebuie sa fie lungi, pīna la cot, destul de largi si asigurate cu un snur trecut peste umeri. Pentru cataratura pe stīnca se cer degetele libere. Īn acest caz sīnt necesare: o manusa obisnuita cu degetele taiate si o buna rezistenta la frig din partea cataratorului. Folositor mai poate fi un buzunar - manson la hanorac, eventual captusit cu blana, īncaltamintea trebuie sa fie de asemenea suficient de larga, īncīt sa faciliteze folosirea a 2-3 perechi ciorapi de līna, ramīnīnd un spatiu suficient pentru picior, care sa permita circulatia libera a sīngelui, īncaltamintea cu cel mai bun efect de protectie calorica este cea denumita comercial "triplex", trei bocanci suprapusi, cea de a treia pereche fiind de pīsla; aceasta ultima pereche se poate scoate pentru uscare si poate fi folosita si ca īncaltaminte de cabana. O problema nerezolvata este cea a īmpiedicarii patrunderii zapezii īn bocanc. Diferitele modele de jambiere nu ofera decīt o protectie relativa.

Īmbracamintea si īncaltamintea ofera cea mai buna protectie īn stare uscata. Umezeala poate proveni atīt din exterior (ploaie, zapada), cīt si din interior (transpiratie). Pentru combaterea transpiratiei se cere ca īmbracamintea sa permita o buna respiratie a corpului, deci sa nu fie perfect impermeabila. si din acest punct de vedere sīnt superioare materialele naturale (līna, si puf) materialelor sintetice. Pe de alta parte, se va tine seama de cunoscuta regula ca, urcusul sa se faca īntr-un ritm potrivit, astfel īncīt sa nu apara transpiratia. Un rol important, īn acest sens īl detine sistemul de rezemare a rucsacului sau a cadrului pe spate, precum si o buna protectie a regiunii renale, care se realizeaza prin īmbracarea unui pantalon cu partea din spate destul de īnalta si prinsa cu bretele si eventual prin purtarea unui brīu de blana la spate.

4. AVALANsELE

"Zapada alba si nevinovata nu este un lup īn blana de oaie ci un tigru īn blanita de miel", scrie un cunoscut alpinist. Pericolul avalanselor si urmarile acestora pot fi si sīnt de multe ori fatale daca nu se tine seama de sfaturile celor cu experienta acumulata īn timp, īn legatura cu producerea avalanselor.

Īn acest sens prezentam instructiunile elaborate de Albert Gayl si recomandate de Comisia Internationala de salvare alpina IKAR:

Generalitati

Exista o diferenta fundamentala īntre o tura de schi facuta iarna īn zona alpina si o coborīre pe pīrtia standard cu teleferic. Persoanele fara experienta de munte trebuie sa se limiteze la traseele marcate si fara pericol de avalanse si sa evite terenul alpin. Alegerea unui traseu se face īn functie de cunostintele si posibilitatile fizice ale celui mai slab participant. Nu se porneste la drum cu persoane necunoscute īn ceea ce priveste posibilitatile lor fizice, sau fara sa le īncercam mai īntīi puterile īntr-un traseu usor.

Timpul necesar creste cu numarul participantilor. Nu abordati de unul singur un traseu caci orice accident marunt ca ruperea unui schiu sau a unei legaturi, sau o ranire usoara pot deveni fatale. Īn caz de avalansa, un alpinist mergīnd singur este pierdut.

Atīt la urcus, cīt si la coborīs se va merge la mica distanta unul de altul, pentru a se auzi sau vedea, īn special pe ceata. Schiorul cel mai experimentat sau cel mai bun cunoscator al locurilor va merge īnainte. Un alt schior bun, puternic, ramīne īn urma, pentru a ajuta īn caz de accident.

Ceata si viscolul, survenite inopinat, pot transforma chiar turele usoare si coborīrile pe pīrtii mult circulate īn actiuni alpine foarte periculoase. De aceea, īmbracamintea calduroasa, de rezerva, pentru schimbarile neasteptate de vreme, sa nu lipseasca din echipamentul fiecaruia. Urmele existente trebuie verificate. Un traseu atacat cu o zi īnainte poate deveni foarte periculos, īn conditiile schimbarilor meteorologice.

Pericolul avalanselor

Pericolul de avalansa nu apare decīt rareori simultan pe pante diferite. De aceea, se va tine seama de sfaturile sau avertismentele localnicilor cu experienta, ale ghizilor de munte etc., precum si de cele ale serviciilor meteorologice speciale (īn Alpi). Pericolul de avalanse depinde doar īntr-o masura mai mica de teren; īn schimb, de cea mai mare importanta sīnt conditiile meteorologice si stratificatia zapezii. Din aceasta cauza nu exista pante care sa fie periculoase īn tot timpul iernii si pe de alta parte, foarte putine care sīnt permanent sigure. Nu exista un teren propriu-zis favorabil avalanselor. Chiar si pantele cunoscute pentru pericolul lor pot fi temporar lipsite de pericol.

Īn schimb, exista timp favorabil avalanselor de regula perioade scurte, īn care, īnfunctie de conditiile meteorologice, apare pericolul acut de avalanse, pe foarte multe pante, adeseori chiar si pe cele cunoscute īn general ca "sigure". Aprecierea pericolului se face dupa urmatoarele considerente:

A. Conditiile meteorologice si ale zapezii

Felul zapezii si structura paturilor de zapada rezulta din conditiile meteorologice. Toate depunerile se fac īn straturi. Toate suprafetele straturilor pot deveni ulterior suprafete de alunecare. Alunecarea paturii, partial sau total, sub forma de avalansa, are loc atunci cīnd nu mai gaseste sprijin suficient pe reazemul format de neregularitatile terenului, prin aderenta sau cimentare, prin īnghet cu stratul de baza sau cīnd coeziunea interioara a paturii devine prea mica pentru a rezista la īncarcarea aditionala, prin straturi moi de zapada sau la vibratiile produse de catre schiori.

Cauzele pericolului īn functie de conditiile meteorologice se pot clasifica īn trei grupe:

1. Īncalzirea vremii sau īnmuierea gerului are o influenta favorabila asupra tasarii si coeziunii paturii de zapada, atunci cīnd se produce moderat si īncet; din contra, īncalzirea puternica, eventual combinata cu vīnt cald sau ploaie, poate muia patura de zapada, facīnd-o apoasa si alunecoasa si prin aceasta sa-i rapeasca sprijinul interior sau sprijinul de baza, declansīnd avalansa.

Multi cred ca singura sau cea mai importanta cauza a avalanselor este caldura. Aceasta greseala a costat multe vieti.

Pentru schiori, tocmai caldura constituie un factor de pericol mai mic decīt placile de zapada, de exemplu.

2. Ninsorile abundente si persistente duc adesea la pericolul general de avalanse, īn care acestea se declanseaza de la sine. Pericolul creste īn timpul ninsorii si scade abia cīnd stratul de zapada noua s-a tasat suficient dupa īncetarea ninsorii si s-a sudat de baza. Cu cīt vremea este mai calda, cu atīt mai repede se produce acest fenomen, pe cīnd gerul aspru īncetineste tasarea. Daca ninsorile abundente ne surprind īn refugii la mare altitudine, coborīrea nu trebuie facuta decīt īn caz de absoluta necesitate; īn aceste situatii trebuie sa se actioneze rapid si cu cea mai mare prudenta. Īn nici un caz nu trebuie sa se astepte pīna cīnd stratul de zapada nou creste si mai mult. De asemenea, se va tine seama de faptul ca timpul urmator īnseninarii este deosebit de periculos.

Atentie īnsa: pericolul datorat ninsorilor abundente, sub influenta vīntului, este īnsotit sau īnlocuit mai totdeauna de pericolul mult mai "perfid" al placilor de zapada.

 

3. Placile de zapada reprezinta cauza cea mai perfida si periculoasa a avalanselor, caci ele sīnt greu de identificat chiar si de catre cei experimentati. Acest pericol persista adeseori timp īndelungat chiar atunci cīnd semnele cunoscute lipsesc. Avalansele de placi de zapada sīnt mai totdeauna declansate de schiori. Pentru a recunoaste acest pericol trebuie cunoscute si respectate urmatoarele aspecte:

-                              placile sīnt generate mai totdeauna de vīnt[4], care, īn timpul unei ninsori si dupa ninsoare, transporta cantitati mari de zapada si le depune pe pantele īnclinate, sub culmi, spinari sau creste, sub forma de placi de zapada, fie bine presate, fie sub forma de depozite uneori de mare densitate. Placile se mentin timp īndelungat īn echilibru labil, constituind un pericol; pantele expuse vīntului sīnt, dupa transportul de zapada, mai sigure decīt cele ferite de vīnt īn care se depun cantitati mari si periculoase de zapada transportata;




-      placile, de īntindere si grosime diferite, se declanseaza cel mai adesea atunci cīnd sīnt taiaje de schiori īn mijlocul sau la baza pantei. Prin aceasta, patura de zapada aflata mai sus īsi pierde reazemul si se desprinde. Īn alunecare, placa se rupe īn bucati sau se transforma chiar īn pulberi, antrenīnd si pe schior īn cadere;

-      adeseori, straturile destul de groase de zapada, chiar de zapada īnghetata, ce dau impresia de siguranta, sīnt depozitate deasupra unor cavitati formate prin tasarea straturilor inferioare. La īncarcarea cu greutatea schiorului, o astfel de patura se poate desprinde pe o īntindere mare, pornind ca o avalansa uriasa. Acest pericol se poate depista adeseori chiar pe teren de ses, prin aceea ca patura īncarcata se lasa īn jos cu un zgomot surd: "vum". Acest semnal īnseamna pericol maxim pe pante. Pe scurt: pericolul maxim pentru schior īl reprezinta avalansele de placi, declansate de el īnsusi. Dar si acest pericol dispare daca recunoasterea este facuta corect si din timp.

B. Terenul

Pericolul de avalansa depinde mai putin de teren decīt de starea vremii si a stratului de zapada. Totusi, si terenul trebuie apreciat corect si exploatat.

- Vaile īnguste īn forma de V, fara fund propriu-zis, pot deveni adevarate capcane si trebuie evitate chiar de la urcus, īn schimb, vaile īntinse, īn forma de U si vaile largi reprezinta de obicei drumuri sigure de acces, mergīnd īn axa vaii.

-      Odata cu cresterea pantei creste si pericolul de avalansa. Īn general, pantele cu īnclinare mai mica de 20O sīnt sigure, exceptīnd cazul īn care se afla la baza unei pante repezi.

-      Cu cīt baza unei paturi de zapada sau suprafata straturilor superioare este mai neteda, ca de exemplu placi stīncoase, fete īnierbate, gheata de ghetar sau straturi intermediare de zapada īnghetata, cu atīt mai usor aluneca zapada sub forma de avalanse, chiar pe pante mici.

-      Pantele cu padure deasa sīnt de obicei sigure.

-      Īmpadurirea, chiar rara, reduce pericolul fara a-1 exclude total. Blocurile mari nu dau siguranta decīt īn masura īn care se mai pot identifica, īn ce priveste forma.

-      O panta este cu atīt mai periculoasa, cu cīt este mai uniforma si fara trepte. O panta īn terase este de obicei mai sigura. Pantele largi si putin reliefate impun īntotdeauna o prudenta marita.

-      Sistemele de jgheaburi si terenul din fata lor sīnt periculoase, caci exista posibilitatea de a se scurge mai multe avalanse succesive, din diferitele ramuri.

-      Spinarile, muchiile si crestele sīnt de obicei linii sigure de mers, spre deosebire de vjungi, jgheaburi si pante uniforme.

-      Deosebit de importanta este pozitia unei pante lata de directia vīnturilor predominante.

Īn partea adapostita de vīnt se afla adesea aglomerari periculoase de zapada purtata de vīnt.

Aprecierea corecta a terenului conditioneaza alegerea cea mai buna a drumului si trasarea pīrtiei.

Comportarea īn zona periculoasa

Īn prevenirea pericolului de avalanse nu ajuta decīt experienta si prudenta. Curajul si usurinta īn aceste situatii sīnt reprobabile. Natura este mai puternica decīt noi. Pericolul de avalansa trebuie evitat īntotdeauna. Toate celelalte considerente trebuie subordonate securitatii.

- Daca se constata posibilitatea unui pericol, schiatul īn zona suspecta trebuie evitat. Daca se cunosc locurile care prezinta pericole, acestea trebuie ocolite, chiar daca ocolurile sīnt mari.

Cīnd nu se poate stabili cu precizie daca o panta este sigura sau periculoasa, ea trebuie evitata oricum, fiind suspecta.

- Daca totusi sīntem obligati sa traversam o zona suspecta, de exemplu, īn caz de schimbare a vremii īn timpul unei ture, va trebui sa ne comportam īn consecinta:

- Folosirea snurului de avalansa este singurul mijloc simplu si chiar sigur[5] de a descoperi īn scurt timp, deci īnca īn viata, pe un camarad accidentat. Folosirea la timpul oportun a snurului caracterizeaza pe cei experimentati. Fiecare participant trebuie sa-si lege de mijloc un snur rosu de 20 m, tīrīnd dupa el capatul liber.

- Alegerea corecta a traseului: se vor folosi spinarile, muchiile si convexitatile pantei, evitīndu-se vaiugile, santurile si jgheaburile, pantele aflate sub cornise, traversarile lungi ale pantelor, iar daca acestea sīnt inevitabile, se va merge cīt mai pe sus posibil si cu cea mai mare prudenta. De asemenea, zona de la baza pantelor fiind periculoasa, se vor alege cīt mai multe puncte sigure intermediare la adapostul copacilor, stīncilor sau locurilor plate. Aceste considerente sīnt valabile atīt pentru urcus, cīt si pentru coborīs. Se vor evita schimbarile bruste de directie si sariturile. La nevoie se va folosi o muchie īngusta, dar sigura pentru urcus sau coborīs cu schiurile pe umar.

- Se va respecta distanta dintre participanti. Ea va fi astfel aleasa īncīt numai un singur alpinist sa se afle la un moment dat īn zona suspecta.

- Īn timp ce un participant traverseaza zona periculoasa, ceilalti īl tin sub observatie permanenta de la punctele sigure, pentru a-l avertiza la timp iar la nevoie sa-l caute.

- Schiurile si betele reprezinta ancore periculoase īn caz de avalansa. De aceea, curelele de asigurare ale legaturilor trebuie desfacute (legaturile securit sar de la sine), iar mīinile se scot din curelele betelor pentru ca, īn caz de pericol, sa ne putem elibera de tot ceea ce īmpiedica autosalvarea.

Fig. 185. Aparat REDAR pentru radiolocatia celor acoperiti de avalanse.

Dimensiuni: 21x66x112 mm1 ; greutate: 215 g ; frecvente : 157 kHz si 2,275 kHz ; distanta de localizare : 35 m ; emite 2 500 ore non stop (echivalent cu 3 luni zi si noapte) ; aparate echivalente: Ortovox (R.F.G.). Barryvox (Elvetia), PIEPS (Austria) .

Surpriza si panica pot fi fatale. De aceea, īn timp ce traversam zona periculoasa trebuie sa fim pregatiti sa facem fata unei avalanse, pentru a actiona rapid si corect, si sa nu fim paralizati de frica.

Comportarea īn avalansa

- Īncercarea de a iesi din avalansa, printr-o coborīre laterala catre un loc sigur, nu reuseste decīt rareori si numai unor schiori foarte buni. Ea nu-si are rostul decīt daca ne aflam aproape de marginea avalansei. Cu piei de foca la schiuri nu se reuseste.

- Eliberarea de tot ce poate sa īmpiedice: bete, schiuri, rucsac.

- Ramīnerea la suprafata se poate obtine prin miscari de īnot catre marginea avalansei.

- Cīnd alunecarea se īncetineste, deci īnainte de oprirea avalansei, se va lua pozitia ghemuit, iar bratele se vor tine īn pozitia de aparare a boxerului pentru a proteja fata si a obtine un spatiu de respiratie.

- Daca eliberarea prin efort propriu nu este posibila, forta si aerul de respiratie trebuie economisite. Dorinta de somn trebuie combatuta, caci resemnarea īnseamna moarte.

Ajutorul camarazilor

Primele si hotarātoarele masuri pentru salvare depind de camarazi, de felul cum se organizeaza si desfasoara cautarea.

- Se va observa īncotro este tīrīt accidentatul si punctul de unde dispare īn masele de zapada īn miscare. Ţinīnd seama de acest punct si de directia miscarii se stabileste zona de cautare.

- Se va cerceta mai īntīi suprafata avalansei unde se poate vedea o parte a corpului sau obiecte ce ies din zapada, īn special snurul de avalansa. Obiectele pierdute pot fi puncte de reper pentru stabilirea si gasirea pozitiei accidentatului. Se tine seama de faptul ca partea centrala si suprafata a avalansei aluneca mai repede decīt marginile si straturile inferioare.

Daca aceasta actiune nu are succes, se trimite un participant pentru a cere ajutor. Ceilalti vor continua sa cerceteze sistematic zona unde se presupune a se afla accidentatul, folosind sonde improvizate: bete de schiuri īntoarse sau bete fara rondele.

- Numai gasirea rapida, īntr-un rastimp de maximum 2 ore ofera speranta de supravietuire a celui prins īn avalansa.

Salvarea si primul ajutor

- Dupa stabilirea pozitiei accidentatului, se sapa rapid, dar cu atentie, cu cozile schiurilor si cu mīinile. Se elibereaza imediat nasul si gura, de zapada.

- Accidentatul se asaza culcat cu fata īn jos pentru ca apa provenita din topirea zapezii sa se poata scurge din caile respiratorii. Operatia se face īntr-un loc ferit de avalansa, iar corpul se īnveleste cu lucruri cīt mai calduroase.

- Īn caz de pierdere a cunostintei se va face imediat respiratia gura la gura. Respiratia artificiala īncepe din momentul eliberarii capului.

- Transportul se face īn pozitia culcat lateral si īncepe abia dupa reusita reanimarii si dupa ce respiratia si pulsul au revenit la normal. Pe parcurs se controleaza din nou respiratia si pulsul.

Concluzii

Pericolul de avalansa depinde mai ales de conditiile meteorologice si de zapada. Nu exista zone deosebit de periculoase, ci conditii meteorologice propice provocarii avalanselor. Cele mai periculoase cauze sīnt placile de zapada, declansate de schiorii īnsisi. Cine cunoaste aceste lucruri si se comporta īn consecinta, se poate considera īn buna parte īn afara de pericol.

Prudenta este, oricum, cea mai buna protectie.

Seracurile sīnt īngramadiri haotice de gheturi ce se formeaza īn zonele de ruptura ale ghetarilor. Aceste zone apar la treptele vaii, unde ghetarul care se scurge formeaza o cascada; gheata, nefiind elastica, crapa dīnd nastere la crevase, blocuri si turnuri, un adevarat labirint īn miscare continua. Cu cīt turnurile sīnt mai zvelte, cu atīt echilibrul lor este mai labil. Acest echilibru este deranjat nu numai prin diferentele de temperatura si actiunea vīntului, ci chiar prin īnsasi miscarea ghetarului. Turnurile prabusindu-se, formeaza avalanse de gheata care īn miscarea lor pot antrena alte turnuri. Practic, zonele de seracuri reprezinta un pericol permanent si trebuie fie ocolite, fie studiate īn privinta periodicitatii prabusirilor si depasite cu maxima viteza si prudenta.



Avalansele de gheata se formeaza nu numai īn zonele de ruptura ale ghetarilor de vale, ci si la capatul inferior, surplombant, al ghetarilor de panta, suspendati la mare īnaltime, īn locul n care panta se rupe īntr-un perete.

5. CĂDERILE DE PIETRE

Caderile de pietre depind de trei factori:

-      natura rocii;

-      forma reliefului;

-      conditiile meteorologice.

Rocile sedimentare sīnt mai friabile si mai periculoase decīt rocile eruptive, īn privinta caderilor de pietre. Stīnca dezagregata de agentii atmosferici se recunoaste prin forma mai putin īnclinata a fetelor muntelui, prin pantele de grohotis si pietrele cazute īn zapada la poalele peretilor.

O atentie speciala trebuie acordata rupturilor proaspete de roca, care se recunosc prin coloritul mai deschis din perete si din grohotis. Aceste locuri se caracterizeaza, timp īndelungat dupa producerea rupturii, printr-o slaba stabilitate a rocii si bucati de roca īn echilibru labil.

Formele de relief care favorizeaza caderile de pietre sīnt vīlcelele si sistoacele, culoarele si hornurile, īn care se aduna si se canalizeaza bolovanii (fig. 186). Īn anumite conditii meteorologice aceste canale trebuie evitate.

Schimbarile bruste de temperatura la rasaritul si apusul soarelui favorizeaza caderile de pietre si īn special ale celor cimentate de īnghetul nocturn. Īn peretii orientati catre est si sud, dezghetul se produce īn primele ore ale diminetii; īn peretii vestici si nordici, dupa-amiaza. Soarele īnmoaie zapada de pe brīne, punīnd īn miscare pietrele. De asemenea, pietrele sīnt antrenate de apa provenita din topirea zapezii si care siroieste prin santurile peretilor. Pasajele periculoase trebuie parcurse cīt mai devreme, pe cīt posibil īnainte de rasaritul soarelui. Alti factori de dislocare a pietrelor sīnt ploaia si lapovita. Vom prefera, īn aceste conditii, sa alegem traseul pe muchii si creste. De asemenea, pentru popas vom alege locuri ferite de caderi de pietre.

Fig. 186. Cum se traverseaza un culoar pentru a reduce pericolul caderilor de pietre

Īn cazul mai multor participanti se va merge grupat, cu mica distanta īntre alpinisti. Pentru a ilustra mai bine pericolul caderilor de pietre mentionam ca viteza pe care o pot atinge pietrele īn cadere libera este de 720 km/ora. Chiar daca īn Carpati pericolul caderilor de pietre este incomparabil mai mic decīt īn alti munti cu altitudini mai mari, trebuie totusi sa se tina seama si sa se ia toate precautiile si īn primul rīnd purtarea castii de protectie.

6. CREVASELE

Acest pericol nu apare decīt īn zonele cu ghetari (fig. 187-188). Mersul pe ghetar este cu atīt mai periculos cu cīt gheata este acoperita de zapada care mascheaza crevasele. Mersul solitar pe ghetar trebuie oricum evitat. Pericolul crevaselor este īn general subestimat, chiar de catre alpinistii cei mai buni. Numeroaselor feluri de crevase ascunse de zapada, ceata si īntuneric li se adauga neglijenta, īnfumurarea, usurinta, neatentia datorata lipsei de tehnica sau oboselii, lipsa de experienta.

Fig. 187. Ghetar a. suprafata; b. morenele; c. sectiune longitudinala

Fig. 188. Crevase cu sectiune īn A si īn V

Rezistenta podurilor de zapada este īn functie de felul cum s-a depus zapada, grosimea si consistenta acesteia. Zapada proaspata este afīnata si nu rezista la supraīncarcare, spre deosebire de zapada veche - firn. Pe lumina buna se poate recunoaste traseul unei crevase, īn timp ce lumina difuza, ceata, zapada proaspata si īntunericul fac imposibila depistarea optica, singura metoda ramīnīnd sondarea cu pioletul sau cu batul de schiu facuta cu mare grija pas cu pas. Traversarea unui ghetar se face cel mai bine dimineata, cīt timp zapada este īnghetata. Crevasele sīnt mai numeroase īn urmatoarele zone:

-      īn zonele convexe - spinari, trepte - unde apar crevase īn cruce;

-      īn locurile de schimbare de panta, unde predomina crevasele transversale;

-      īn locurile unde valea se īngusteaza sau se lateste, caracterizate prin crevase longitudinale;

-      pe marginea caldarii glaciare, unde ghetarul se rupe de peretele de gheata (Bergschrund, rimaye, crevasa periferica);

-      pe marginile ghetarului, unde la contactul cu roca īncalzita de soare ia nastere crevasa marginala (Randkluft, rimaye).

Acestea sīnt denumiri date dupa aspectul crevasei vazuta de sus. Īn sectiune transversala crevasele pot avea forma literei A, īngustīndu-se catre partea superioara, sau a literei V, īngustīndu-se catre partea inferioara. Īn cazul crevasei īn A, un alpinist neasigurat cade pīna la fund. Īn cazul īn care pe fundul crevasei este apa, alpinistul cazut poate muri īn decurs de cīteva minute prin racire generalizata. Īn schimb, īn cazul crevasei īn V, corpul alpinistului se poate īntepeni īn timpul cazaturii īn asa fel īncīt o eliberare nu mai este posibila fara interventia partenerilor.

7. CORNIsELE

Cornisele se formeaza prin actiunea vīntului, care transporta zapada din partea batuta de vīnt catre cea ferita (fig. 189). Pericolul consta īn ruperea cornisei fie sub greutatea alpinistilor, fie sub actiunea agentilor atmosferici - temperatura, vīnt. Linia de ruptura nu este īntotdeauna verticala; ruptura se poate produce dupa un unghi de alunecare care cuprinde o parte din zona socotita sigura. Nu orice creasta prezinta obligatoriu o cornisa: aceasta nu se naste decīt atunci cīnd vīntul bate dinspre partea mai lina catre cea abrupta; daca vīntul bate īn sens contrar, cornisa nu se mai poate forma.

Fig. 189. Sectiune printr-o creasta cu cornisa de zapada

8. PRĂBUsIRILE DE GHEAŢĂ

Acest pericol este caracteristic muntilor de mare altitudine - Himalaya.

Īn Carpati, prabusiri de gheata nu exista; īn Alpi, zonele haotice cu labirint de crevase si turnuri (seracuri) ale cascadelor de gheata, ale ghetarilor se ocolesc; īn schimb, īn Himalaya aceste cascade de gheata reprezinta, de regula, singura posibilitate de trecut catre zonele mai īnalte. Cea mai cunoscuta si una din cele mai periculoase este cascada de gheata a ghetarului Khumbu din drumul cunoscut catre Everest prin Caldarea Vestica (Western Cwm), care si-a cīstigat o faima tragica prin numeroasele accidente mortale īntīmplate īn decursul anilor, de la prima parcurgere (1951) īncoace, prin prabusirea nu numai a unor turnuri dar chiar a unor pereti īntregi de gheata de lungimea unei strazi si īnaltimea unor blocuri de locuinte. Acest pericol este cu atīt mai mare cu cīt prabusirile nu pot fi prevazute nici macar cu aproximatie, singura masura ramīnīnd parcurgerea zonelor respective īn cea mai mare graba.



[1] Roger Frison-Roche: alpinist, ghid si scriitor francez, autor al unor romane de mare succes cu subiect de alpinism, al unor monografii ale Montblancului si al monumentalei opere, cu caracter enciclopedie, "Les montagnes de la Terra" (1964).

[2] Reinhold Messner: alpinist nascut la Villnos (Tirolul de Sud, Italia) īn 1944, autor a numeroase premiere īn Alpi, Himalaya, Anzi, Noua Guinee; īntre altele, ascensiunea solitara a diedrului Philipp - Flamm (Dolomiti), peretele sudic si prima traversare, apoi escalada solitara a lui Nanga Parbat, prima escalada īn coarda de doi a unui optmiar - Hidden Peak, prima escalada fara butelie de oxigen, apoi prima escalada solitara a Everestului, īn total 7 escalade reusite pe vīrfuri de peste 8 000 m.

[3] Rimaya: crevasa īntre perete si ghetar.

[4] Vezi figura 189 de la punctul 7 - Cornise e.

[5] Industria electronica pune, de asemenea, la dispozitia noastra o serie de aparate (fig- 185).













Document Info


Accesari: 2625
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )