Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PROTECTIA CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE IN CONTEXT TRANSFRONTIER

Ecologie


PROTECTIA CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE IN CONTEXT TRANSFRONTIER

3.1. Precizari terminologice si principii generale................................................. 72



3.1.1. Precizari terminologice si delimitari conceptuale privind

notiunea de impact transfrontiera......................................................... 72

3.1.2. Rolul stabilirii relatiei cauza-efect din perspectiva impactului

transfrontier....................................................................................... 74

3.1.3.   Principiile generale ale protectiei mediului acvatic si a

ecosistemelor...................................................................................... 77

3.1.3.1. Dreptul statului de a-si exploata propriile resurse........... 77

3.1.3.2. Principiul sic utere tuo................................................. 80

3.1.3.3. Principiul prevenirii ..................................................... 84

3.1.3.4. Principiul precautiunii.................................................. 91

3.1.3.5. Principiul poluatorul plateste........................................ 99

3.1.3.6. Principiul cooperarii si al bunei vecinatati...................... 104

3.1.3.7. Protectia ecosistemelor acvatice................................... 112

3.2. Principii speciale, principii noi si masuri in domeniu........................................... 119

3.2.1.   Principiile speciale ale protectiei mediului acvatic

si a ecosistemelor....................................................................... 119

3.2.1.1. Evaluarea impactului asupra mediului............................ 120

3.2.1.2 Utilizarea celei mai bune tehnologii disponibile si a

celor mai bune practici de mediu.................................. 127

3.2.1.2.1 Cea mai buna tehnologie disponibila................ 127

3.2.1.2.2 Cea mai buna practica de mediu..................... 131

3.2.1.3 Schimbul de informatii................................................ 133

3.2.1.4 Accesul la informatie, participarea publicului la

luarea deciziei si accesul la justitie............................... 137

3.2.2.   Principii noi in materia protectiei mediului acvatic......................... 141

3.2.2.1.   &n 12212g66m bsp;    Dreptul la un mediu sanatos - de la abordarea

colectiva la cea individuala.......................................... 141

3.2.2.2. Interzicerea utilizarii tehnicilor de modificare

a mediului................................................................ 165

3.2.3.   Reguli si masuri vizand mentinerea unei stari bune a apei

fluviilor internationale ................................................................ 168

3.2.3.1. Interzicerea deversarii anumitor categorii de substante in mediul acvatic................................................................................................. 168

   &n 12212g66m bsp;    Dispozitii generale in cadrul Conventiei de la Helsinki

   &n 12212g66m bsp;    Analiza unor dispozitii concrete din Conventia de la Sofia

   &n 12212g66m bsp;    Obligatia statelor de a stabili limite de emisie

   &n 12212g66m bsp;    Masuri practice pentru realizarea limitelor de emisie

   &n 12212g66m bsp;    Procedura autorizarii. Etape

3.2.3.2.   &n 12212g66m bsp;    Monitorizarea calitatii apelor......................................... 172

   &n 12212g66m bsp;    Programul "Observarea Planetei"

   &n 12212g66m bsp;    Monitorizarea conform Conventiei de la Helsinki

   &n 12212g66m bsp;    Conventia de la Sofia - sistem minutios de monitorizare

   &n 12212g66m bsp;    Practica anterioara anului 1992

3.3.   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;  Scurte aprecieri ................................................................................. 175

 

 

 

 

 

 

 

PROTECTIA CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE

3.1. Precizari terminologice si principii generale

3.1   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp;  .1. Precizari terminologice si delimitari conceptuale privind

notiunea de impact transfrontiera

Potrivit teoriei generale a dreptului, totalitatea drepturilor si obligatiilor subiectelor unui raport juridic determinat face obiectul continutului raportului juridic[1]. Particularizand pentru situatia care ne intereseaza, continutul raportului juridic de drept international al mediului este reprezentat de ansamblul drepturilor si obligatiilor statelor, ca subiecte principale ale raportului juridic international, care au ca finalitate protectia adecvata a mediului si a caror respectare este prevazuta in tratate si conventii internationale in materie si sunt ridicate la rangul de principii.

Instrumentele juridice internationale ce vizeaza protectia naturii sunt in masura sa ne infatiseze nu numai principiile dreptului mediului, ci si care sunt drepturile si obligatiile statelor, care sunt mijloacele de aducere la indeplinire a acestora, precum si raspunderea disciplinara, morala, civila si de dreptul mediului sau, dupa caz, penala a celor care se fac vinovati de incalcarea acestora.

Conceptul de impact transfrontiera a aparut in conditiile disparitiei treptate a tezei suveranitatii absolute promovata de Judson Harmon. In perioada in care aceasta teza era preponderenta, problema unei utilizari echitabile si in conditii de buna vecinatate a cursurilor de apa internationale, era departe de orice logica si ratiune, ba chiar in contradictie cu principiul suveranitatii statului.

Impactul transfrontiera presupune, de plano, o actiune cu influenta negativa asupra unui factor de mediu determinat, care are ca punct de plecare teritoriul unui stat, iar efectele sale afecteaza mediul cel putin al unui stat vecin. In lumina unei asemenea definitii, este clar ca in perioada harmonista aceasta idee era imposibil a se naste. Totusi, omenirea a devenit constienta de consecintele unei astfel de abordari, astfel ca, treptat, suveranitatea absoluta a fost inlocuita de cea relativa, pentru ca in final sa triumfe suveranitatea functionala si principiile moderne de protectie a mediului.

Impactul transfrontiera este definit de Conventia de la Espoo, 1991, ca fiind orice impact[2], nu neaparat de natura globala, produs de o activitate propusa in limitele unei zone de sub jurisdictia unei parti, a carui origine fizica se situeaza, total sau partial, in cadrul zonei aflate sub jurisdictia unei alte parti (art.1 pct.vii).

In contextul Conventiei de la Helsinki, 1992, impactul transfrontier este definit ca fiind: "orice efect negativ semnificativ asupra mediului, rezultat dintr-o schimbare in conditiile apelor transfrontiere, cauzata de o activitate umana a carei origine fizica este situata in intregime sau partial intr-o zona aflata sub jurisdictia unei parti, produsa asupra mediului dintr-o zona aflata sub jurisdictia altei parti"[3]. Asadar, din analiza cumulata a celor doua conventii, conditiile care trebuie indeplinite pentru a fi in prezenta unui impact transfrontier, sunt urmatoarele:

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; existenta unui efect negativ semnificativ asupra mediului

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; acesta sa fie cauzat de o activitate umana

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; originea acestuia sa se afle sub jurisdictia (sau controlul) [4] unui stat

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; efectele negative ale actiunii sa se produca pe teritoriul altui stat[5].

Semnificatia aparitiei conceptului de impact transfrontiera este dubla, si anume: pe de o parte, are o conotatie strict tehnica, ilustrata de definitia data de Conventia de la Helsinki, 1992, iar pe de alta parte, ea reprezinta triumful ideii de utilizare durabila a cursurilor de apa internationale.

Vom vedea in continuare care sunt acele principii generale si speciale care au ca scop controlul, reducerea si eliminarea treptata a factorilor poluanti pentru mediu.

3.1.2. Rolul stabilirii relatiei cauza-efect din perspectiva

impactului transfrontier

Ca orice fenomen care are loc pe Terra, si poluarea are o serie de cauze si de efecte. Poluarea cu efect transfrontiera implica, in principiu, o activitate umana, deoarece, spre exemplu, eruptia unui vulcan de pe teritoriul unui stat, chiar daca are efecte si asupra unei zone aflate sub jurisdictia altui stat, nu este de natura sa atraga raspunderea statului de origine, fiind un fenomen natural si oarecum normal, si in orice caz, dincolo de actiunea sau controlul unui stat. Desigur ca si eruptia unui vulcan are ca efect o poluare[6], dar aceasta este o forma discontinua, producandu-se numai la anumite intervale de timp, si, in opinia noastra, este mai putin nociva pentru mediu, din punct de vedere al pulberilor, noxelor si altele asemenea, emanate in aer, decat poluarea cauzata de activitatea industriala, de exemplu, precum si din punctul de vedere al posibilitatii naturii de neutralizare si refacerea echilibrului ecologic.[7]

In sustinerea celor aratate de noi, vine si definitia poluarii unui curs de apa international data de catre Protocolul revizuit asupra cursurilor de apa partajabile, 2000[8], care arata ca reprezinta orice alterare in compozitia sau calitatea apei unui rau, rezultand direct sau indirect dintr-o actiune umana. Asadar, asa cum aratam la inceptul acestui subcapitol, doar acea alterare a calitatii apei la care omul si-a adus contributia este de natura sa reprezinte o poluare in adevaratul sens al cuvantului.

Prin urmare, principala cauza a poluarii mediului o reprezinta activitatea umana[9], in conditiile unei dezvoltari a tehnicii si tehnologiei, de multe ori ingrijoratoare. Aceasta cuprinde diverse forme de poluare, cum ar fi cea industriala, cea chimica, cea biologica, cea tehnica, cea bacteriologica, cea termica, precum si forme mai noi, cum ar fi cea radioactiva sau cea fonica.

Daca problema cauzelor este usor de delimitat, nu la fel stau lucrurile cand se pune in discutie problematica vasta a efectelor poluarii in general.

Bineinteles ca vom da cateva exemple de efecte ale poluarii mediului, dar trebuie sa facem precizarea ca exista o serie de efecte care sunt doar presupuse, nefiind inca dovedite stiintific, dupa cum exista si efecte care inca nu sunt cunoscute si nici macar presupuse.

Definitiile date de Conventia de la Espoo, 1991 si de Conventia de la Helsinki din 1992 impactului transfrontier[10], cuprind si o serie de efecte, printre care:

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; atentate la sanatatea si securitatea omului;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; atentate la sanatatea si securitatea faunei, florei, solului, apelor, aerului, climei, peisajului, monumentelor istorice;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; efecte asupra mostenirii culturale.

Alte efecte, in opinia noastra concrete, care se afla la limita dintre certitudine si supozitie, ar fi :

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; cazuri tot mai dese de cancer (diverse forme);

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; mortalitate crescuta;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; natalitate scazuta, cauzata de infertilitate;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; malformatii;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; glaucom;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; probleme respiratorii severe;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; mutatii genetice la produsele legumicole, etc.

Asadar, este necesar ca la nivel global, regional dar si national, sa se inteleaga faptul ca eliminarea efectelor unei poluari cu impact transfrontiera, in lipsa incercarii de identificare, controlare, reducere si eliminare a cauzelor care au dus la aparitia efectelor, este nu numai zadarnica, dar si nedurabila. Inlaturarea efectelor unei poluari este necesara, dar nu si suficienta, deoarece imposibilitatea eradicarii cauzelor conduce in mod automat la perpetuarea efectelor. Facand o comparatie simpla a naturii cu corpul uman, este zadarnic sa inlaturam efectele unei boli, daca nu depistam si nu inlaturam cauzele producerii acesteia.

3.1.3. Principiile generale ale protectiei mediului acvatic si a ecosistemelor

3.1.3.1. Dreptul statului de a-si exploata propriile resurse

In conditiile societatii actuale, suveranitatea este conceptul fundamental al dreptului international si piatra de temelie a organizarii statale si mondiale[11]. In baza acestui principiu, fiecare stat se bucura de drepturile inerente deplinei suveranitati si are dreptul de a-si alege si dezvolta in mod deplin sistemul sau politic, social, cultural si economic[12].

In categoria principiilor generale de drept al mediului este inclus si dreptul de a-si exploata propriile resurse naturale[13]. Dupa cum putem deduce din analiza anterioara, la inceput, exploatarea resurselor isi avea originea in conceptul de suveranitate absoluta, astfel ca acest drept era exercitat fara a se tine cont de eventualele implicatii pe care activitatile le aveau asupra mediului propriu sau al altor state vecine.

Ulterior, desi dreptul de a exploata propriile resurse s-a mentinut si chiar s-a consolidat, acesta a capatat noi valente, in sensul ca a cunoscut anumite limitari impuse de necesitatea eliminarii riscurilor de mediu. Astfel, cea mai importanta limitare a exercitarii dreptului a constituit-o planificarea si gospodarirea atenta a resurselor naturale ale globului, astfel cum se prevede la Principiul 2 al Declaratiei de la Stockholm, 1972, adica exploatarea durabila a acestora[14].

O alta limitare inteleapta o constituie asigurarea pe care trebuie sa si-o ia statele in sensul ca activitatile exercitate in limitele jurisdictiei sau controlului lor, nu cauzeaza daune mediului altor state sau al unor regiuni care nu depind de nici o jurisdictie nationala (Principiul 21). Cu alte cuvinte, dreptul suveran al statelor nu trebuie sa constituie un element de abuz de drept, ci trebuie exercitat cu buna credinta, astfel incat sa nu afecteze mediul altui stat sau al altei regiuni[15].

Dreptul statelor de a exploata propriile resurse revine ca principiu si in Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, de aceasta data facand un salt de la locul 21 (unde se afla in cadrul Declaratiei de la Stockholm), la locul 2. Este semnificativ de subliniat ca acest principiu a fost plasat pe cel de-al doilea loc, din punct de vedere al importantei, dupa locul ocupat de fiintele umane[16]. Continutul principiului, in schimb, este neschimbat.

Carta Mondiala a Naturii, 1982, intr-o viziune de ansamblu, pune accent nu atat pe existenta acestui principiu, pe care il reafirma, cat pe modalitatile lui de exercitare, reamintind urgenta intreprinderii masurilor de conservare a resurselor naturale[17], precum si necesitatea exploatarii cu masura si in limita capacitatii lor de regenerare[18]. In acelasi sens atrage atentia si Actul Final de la Helsinki, 1975[19], care prevede utilizarea rationala a resurselor si adoptarea de masuri preventive pentru evitarea degradarii mediului. Tot astfel, utilizarea durabila a resurselor de apa nu putea sa lipseasca nici din Conventia ONU pentru combaterea desertificarii, Paris, 1994[20].

Conventia de la Alger, 1968, inlocuita ulterior cu cea de la Maputo din 11 iulie 2003, se preocupa in special de resursele regenerabile care trebuie, fie protejate si conservate, fie exploatate in mod rational, considerand ca acestea (solurile, apele de suprafata si subterane, flora si fauna) reprezinta "un capital de o importanta vitala pentru om"[21].

Concluzia generala pe care o desprindem din aceasta analiza este in sensul ca principiul privind dreptul suveran al statelor de exploatare a propriilor resurse trebuie sa fie exercitat cu respectarea acceptiei moderne a suveranitatii functionale, adica cu respectarea drepturilor celorlalte state vecine.

Exercitarea acestui drept, sub influenta limitarilor pe care le-am analizat, astfel cum statele si le-au impus, fiind aplicabile, nu unilateral, ci in raporturile lor reciproce are o importanta aparte, atat pentru derularea si evolutia relatiilor dintre state, cat si pentru prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontier.

3.1.3.2. Principiul sic utere tuo

Expresia "sic utere tuo" este prescurtarea adagiului latin "Sic utere tuo ut allienum non laedas" si care inseamna: foloseste ceea ce iti apartine fara a aduce prejudicii altuia. Daca ar fi sa transpunem in practica acest adagiu, ar trebui sa ne referim la abuzul de drept si la egalitatea tuturor statelor riverane la utilizarea apelor fluviului[22].

La momentul cand teza harmonista era in plina afirmare si recunoastere, prejudicierea mediului altui stat nu reprezenta nici pe departe un abuz de drept, ci dimpotriva, se inscria in limitele normalitatii. Trecerea de la absolutism la functional, din punctul de vedere al suveranitatii, a fost marcata prin instaurarea in relatiile dintre state a acestui principiu care cuprinde in esenta sa un drept si o obligatie corelativa: dreptul de a folosi bunul propriu si obligatia, respectiv autolimitarea, ca aceasta utilizare sa nu aduca prejudicii mediului altor state[23].

Intr-un fel, sic utere tuo reprezinta o forma extinsa, generala si abstracta a dreptului statelor de a-si exploata propriile resurse, pentru ca, asa cum am vazut, exercitarea acestuia din urma presupune respectarea normelor si principiilor de drept international. Cu alte cuvinte, statele nu-si mai pot valorifica drepturile proprii in pofida drepturilor statelor vecine, fara ca acest lucru sa reprezinte o ilegalitate si chiar mai mult, sa atraga calificarea faptei, intr-un anumit context, ca fiind crima internationala[24].

Trebuie mentionat si subliniat totodata, faptul ca principiul sic utere tuo a fost recunoscut pentru prima data in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca un principiu specific dreptului fluvial[25] in timp ce alti autori il considerau ca o regula de morala internationala[26]. Ulterior, in anul 1935, potrivit unui tratat incheiat intre SUA si Canada, s-a prevazut ca "un stat nu trebuie sa altereze conditiile naturale ale propriului sau teritoriu in dezavantajul conditiilor naturale ale teritoriului statului vecin[27]. Aceste argumente juridice au fost preluate si in doctrina, astfel ca ideea este regasita si in cuprinsul Regulilor de la Helsinki care au consacrat obligatia statelor de a evita orice forma de poluare a apei care ar cauza pagube substantiale pe teritoriul statului riveran[28].

La cristalizarea acestui principiu a contribuit si jurisprudenta CPJI, care a facut referire la aceasta regula cutumiara inca din anul 1929, cu ocazia solutionarii diferendului privind jurisdictia teritoriala a Comisiei Internationale a fluviului Oder (Odra)[29].

Unul dintre primele documente internationale care prevad acest principiu este si Declaratia de la Stockholm, 1972, care a influentat gandirea teoretica si a marcat trecerea de la justificarea interzicerii poluarii transfrontiere prin abuzul de drept si responsabilitatea autorului pentru pagubele aduse mediului altui stat, la fundamentarea reglementarilor, bazata pe noi tehnici de precautie si prevenire in locul tehnicilor de remediere[30].

La principiul 21 al acestui document se prevede ca statele au datoria sa se asigure ca activitatile exercitate in limitele jurisdictiei sau controlului lor, nu cauzeaza daune mediului inconjurator al altor state sau al unor regiuni care nu depind de nici o jurisdictie[31]. Dupa cum lesne se poate observa, principiul sic utere tuo ocupa un loc important prin insasi faptul consacrarii sale intr-o multitudine de instrumente juridice si documente internationale.

Pornind de la acest principiu astfel definit, Declaratia din 19 mai 1978 privind resursele naturale partajabile, merge mai departe chiar, si arata ca statele sunt considerate raspunzatoare, conform dreptului international aplicabil, de pagubele cauzate mediului inconjurator in regiunile situate in afara limitelor jurisdictiei lor si le este imputabila violarea obligatiilor pe care trebuie sa si le asume in acest domeniu (Principiul 12)[32].

Altfel spus, principiul sic utere tuo nu include in esenta sa doar un drept si o obligatie, asa cum am aratat supra, ci si o clauza imperativa de responsabilitate in eventualitatea in care obligatia nu a fost respectata, de aici rezultand si caracterul sau complex. Marturie in acest sens este si Principiul 2 al Declaratiei de la Rio de Janeiro, 1992, unde cele doua principii analizate pana acum, se regasesc reunite in aceeasi fraza[33].

Un alt document international in care regasim acest principiu este si Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, 1974, care la art.30 arata ca "toate statele au responsabilitatea de a asigura ca activitatile desfasurate in cadrul jurisdictiei sau sub controlul lor, sa nu cauzeze daune mediului in alte state sau in regiuni care nu tin de nici o jurisdictie nationala". Practic, continutul acestui principiu este reluat in proportie de 90% din Declaratia de la Stockholm, fapt care este de natura sa sublinieze impactul inregistrat de acest document in plan international.

Si Actul Final de la Helsinki, 1975, prevede, de asemenea, ca fiecare din statele participante trebuie sa se asigure ca activitatile desfasurate pe teritoriul lor, nu cauzeaza degradarea mediului intr-un alt stat sau in regiuni situate dincolo de limitele jurisdictiei sale nationale[34].

Principiul se regaseste si pe continentul asiatic, unde in 1996 a fost semnat Tratatul de la Farakka privind impartirea fluviului Gange. Cu aceasta ocazie, s-a statuat faptul ca statele riverane au obligatia de a nu produce daune teritoriului altor state, prin activitatile desfasurate pe teritoriul sau sub jurisdictia lor.

In literatura de specialitate[35] se discuta faptul ca ar exista si o cauza care exclude caracterul ilicit al faptei, si anume consimtamantul statului pe teritoriul caruia ar urma sa se produca prejudiciul. Bineinteles ca nu suntem de acord cu acest punct de vedere deoarece nu ar trebui sa existe nici o persoana sau entitate care sa poata decide o masura de natura sa implice un efect negativ asupra mediului. Este inadmisibil sa lasam problematica sanatatii mediului pe mana unor factori de decizie care pot fi influentati de subiectivism sau de avantaje materiale, mai ales in conditiile in care starea mediului afecteaza insasi supravietuirea speciei umane, a altor vietuitoare si alti factori de mediu.

Pe de alta parte, este de esenta dreptului ca nimeni nu poate dispune de ceea ce nu ii apartine sau asupra altei persoane. Personal, avem serioase rezerve fata de legalitatea unui act prin care un organ al statului dispune masuri de natura sa prejudicieze mediul, deoarece mediul reprezinta patrimoniul comun al umanitatii, si ca atare, trebuie respectat in considerarea principiului dreptului la un mediu sanatos.

Concluzia care se desprinde din tot acest demers este aceea ca de la principiul sic utere tuo nu ar trebui sa existe nici o derogare. Orice exceptie sau derogare de la un principiu sau de la o obligatie generala care priveste controlul, prevenirea sau reducerea poluarii, nu inseamna decat incalcarea dreptului altui stat, si in esenta, un impact negativ asupra mediului, astfel ca prezenta unei clauze de acest gen ar trebui sanctionata cu nulitatea absoluta, principiul in cauza facand parte dintr-un jus cogens al dreptului international al mediului.

3.1.3.3. Principiul prevenirii

Pe langa faptul ca reprezinta unul dintre cele trei principii cu caracter general - alaturi de principiul poluatorul plateste si de cel al precautiei - in domeniul dreptului mediului, prevenirea este si o obligatie cu caracter general ce incumba statelor. Simpla evocare a denumirii ne arata acceptia pe care o imbraca, si anume preintampinarea unor efecte nedorite.

Prevenirea este un principiu de generatie relativ noua[36] si este definit ca fiind una dintre cele mai bune strategii de mediu, intrucat este de notorietate ca a preveni este mai usor de realizat, mai eficient si mai putin costisitor decat a inlatura efectele deja produse[37], care de multe ori pot fi ireversibile.

Abordarea preventiva implica, in primul rand, identificarea si actionarea asupra cauzelor care produc poluarea transfrontiera, intrucat eliminarea cauzelor duce, ipso facto, la eliminarea efectelor.

Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere este evaluarea actiunilor cu impact asupra mediului, in sensul luarii in calcul a cerintelor protectiei mediului cu ocazia initierii oricarei actiuni care afecteaza sau ar putea afecta factorii de mediu. Aceasta este cerinta imperativa impusa indeosebi de Conventia de la Espoo, 1991, al carei scop principal este elaborarea de politici cu caracter anticipativ, precum si prevenirea, atenuarea si monitorizarea oricarui impact negativ semnificativ asupra mediului in general si in context transfrontiera, in special.

Dupa cum observam, accentul este pus pe impactul transfrontiera deoarece, asa cum se stie, factorii de mediu (apa, aerul, solul, flora, fauna) nu cunosc frontiere, dupa cum nici poluarea insasi nu cunoaste frontiere[38]. De aici rezulta si necesitatea de a evalua impactul asupra acestor factori, tocmai in ideea de a preveni riscurile de mediu.

Principiul prevenirii a fost evocat de-a lungul timpului in majoritatea instrumentelor juridice si documentelor internationale care aveau ca obiectiv protectia si conservarea mediului. Astfel, la art.10 pct.1 lit.a) si b) din Regulile de la Helsinki, 1966, se prevede obligatia statelor de a preveni forma de poluare a apei sau orice crestere a gradului de poluare a apei, care ar putea cauza un prejudiciu grav pe teritoriul unui stat cobazinal, fiind obligat totodata, sa ia toate masurile rezonabile pentru a micsora poluarea existenta, astfel incat sa nu cauzeze o dauna substantiala pe teritoriul unui stat cobazinal[39].

Obligatia statelor de abordare preventiva este prevazuta si de catre Declaratia de la Stockholm, 1972, este adevarat, intr-o forma incipienta. Se arata, astfel, in Preambul, faptul ca statele trebuie sa isi aprofundeze cunostintele si sa actioneze cu multa chibzuinta in directia satisfacerii necesitatilor si a aspiratiilor umanitatii[40]. De asemenea, Principiul 7 precizeaza ca statele au obligatia de a lua toate masurile posibile pentru a impiedica poluarea, sens in care, acestea trebuie sa difuzeze informatii cu caracter educativ asupra protejarii si imbunatatirii mediului[41].

Chiar daca terminologia utilizata de acest document este "actionarea cu chibzuinta" sau "luarea tuturor masurilor pentru impiedicarea poluarii", este clar mesajul care se degaja din context, si anume actionarea cu precautie si in scopul prevenirii oricarui risc de mediu. Nu trebuie sa uitam ca principiul prevenirii, asa cum am aratat, este un principiu de generatie noua, pe care il regasim reglementat ca atare mai tarziu, dar care, totusi, isi are radacinile in documente si acte mai vechi[42].

Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, include la Principiul 14, termenul de prevenire, aratand ca statele trebuie sa coopereze in vederea descurajarii sau prevenirii transferului de substante care pot avea efecte severe asupra mediului sau asupra sanatatii umane[43]. Si Carta Mondiala a Naturii, 1982, are in vedere principiul prevenirii, intrucat reglementeaza evaluarea prealabila a activitatilor cu potential impact negativ asupra mediului[44].

Un document important in privinta reglementarii clare a obligatiei de prevenire este si Actul de la Helsinki, 1975, care afirma ca "adoptarea de masuri preventive constituie cel mai bun mijloc de a evita degradarea mediului"[45].

In anul 1991, a fost semnata la Sofia, Conventia romano-bulgara privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator. Importanta acestui document este imensa intrucat face aplicabile principiile generale in materie, stabilite prin textul Conventiei de la Helsinki, la cadrul regional si mai ales bilateral. Se pune un accent deosebit pe prevenire, ca modalitate prin care poate fi evitata poluarea si implicit degradarea mediului, sens in care statele parti se obliga sa intreprinda masurile necesare pentru prevenirea, controlul si eliminarea poluarii de tip transfrontier[46], precum si convenirea de masuri pentru prevenirea poluarii radioactive a apelor Dunarii.

Dispozitii normative avand continut similar sunt consacrate si un an mai tarziu, prin Conventia de la Helsinki, 1992[47], care afirma obligatia intaririi masurilor nationale si internationale de prevenire, control si reducere a degajarii de substante periculoase in mediul acvatic, in special in context transfrontiera, dupa cum o formulare identica este inscrisa si in cuprinsul Conventiei de la Sofia, 1994[48], scop in care statele parti isi iau angajamente ferme in acest sens[49].

Art.3 din Conventia de la Helsinki este consacrat exclusiv prevenirii, controlului si reducerii impactului transfrontier prin intermediul unor serii de masuri, cum sunt:

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; implementarea tehnologiilor nepoluante sau fara reziduuri;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; masuri de prevenire a poluarii, luate la sursa;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; impiedicarea transferului poluarii in alte medii;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; cerinte mai stricte privind descarcarile apelor uzate si doar pe baza aprobarii prealabile sau in limitele autorizatiei;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; tratarea apei menajere;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aplicarea celei mai bune tehnologii disponibile si a celor mai bune practici pentru mediu, in scopul reducerii aportului de nutrienti[50];

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aplicarea evaluarii impactului asupra mediului;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; stabilirea de catre statele parti a unor limite de emisie[51].

Se observa, deci, atat o evolutie, cat si o extindere in ce priveste gama de masuri cu scop antipoluant.

Conventia de la Sofia, 1994[52], chiar daca pune accentul in principal pe obligatia de utilizare durabila a fluviului Dunarea, nu omite sa mentioneze necesitatea unei abordari preventive, ca parte importanta a procesului de cooperare in domeniul gospodaririi apelor. De asemenea, mai sunt prevazute masuri de prevenire si ca masuri speciale de protejare impotriva poluarii resurselor de apa subterana.

Impactul pe care l-au avut aceste reglementari a fost inregistrat atat la nivel national, cat si la nivel international general, iar dovada vie a aplicabilitatii efective a principiului, o reprezinta si jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie, care in dezlegarea data spetei Gabcikovo-Nagymaros a statuat ca "in domeniul protectiei mediului, vigilenta si preventia se impun, mai ales ca urmare a caracterului adesea ireversibil al prejudiciilor cauzate mediului si a limitelor inerente mecanismelor de reparare a acestui tip de daune"[53].

Aceasta directie este continuata si dezvoltata si in plan comunitar, dovada stand Directiva cadru 96/61/CE (Directiva SEVESO) relativa la prevenirea si la reducerea integrata a poluarii, care stabileste ca principiul prevenirii si cel al utilizarii celor mai bune tehnici disponibile reprezinta, in plan national, criteriile de baza pentru stabilirea conditiilor de autorizare a activitatilor cu impact asupra mediului (aer, apa si sol)[54]. De asemenea, se prevede obligatia statelor de a lua toate masurile necesare pentru prevenirea accidentelor majore si pentru instituirea unui control eficace asupra aplicarii dispozitiilor sale[55].

Un alt document important in procesul implementarii principiului prevenirii este Proiectul de articole al Comisiei de Drept International, 2001 care are ca tema prevenirea prejudiciilor transfrontiere cauzate de activitati periculoase, si care se aplica activitatilor neinterzise de dreptul international, dar care - prin efectele sale - implica prejudicii transfrontiere semnificative[56]. Principala modalitate - si, se pare, cea mai eficienta - de prevenire a savarsirii unui act de natura a prejudicia mediul, este existenta principiului raspunderii pentru daune. Am spus "se pare", intrucat, in opinia noastra, cea mai buna metoda de prevenire a daunelor este frica de sanctiune, si nicidecum constiinta lucrului rau facut, cu toate ca proiectul de articole nu prevede si sanctiunea aplicabila statului de origine. Cu toate acestea, proiectul de articole reprezinta o initiativa laudabila, chiar in conditiile in care acesta inca nu a intrat in sfera dreptului pozitiv[57].

Asadar, desi titlul proiectului se refera la prevenire, acest document il putem clasifica mai degraba ca apartinand instrumentelor ce privesc raspunderea de drept international, fara a neglija ca raspunderea functioneaza ca o sabie impotriva celor care nu iau masurile de prevenire prevazute de lege. Adoptarea acestui proiect de articole ar fi fost de natura sa stimuleze actiunile statului atat in domeniul prevenirii, cat si al controlului si al reducerii poluarii fluviale.

Tot pe aceasta linie, in 2003, pe continentul african, a fost semnat intre Mozambic, Africa de Sud si Zwaziland, Acordul interimar privind protectia si utilizarea durabila a resurselor de apa ale fluviilor Maputo si Incomati, in cadrul caruia principiul prevenirii ocupa un loc de cinste, acordandu-i-se inca o data recunoasterea oficiala[58].

Nici dreptului romanesc nu ii este straina obligatia de prevenire a poluarii in context transfrontiera. La art.3 lit.b) din Legea nr.137/1995, cu modificarile ulterioare, si evident in noua reglementare, respectiv OUG nr.195/2005, este prevazut principiul prevenirii riscurilor ecologice si al producerii daunelor, in baza unor studii de evaluare prin care se poate reduce in mod semnificativ probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului.

Concluzia generala care se degaja din analiza principiului prevenirii in privinta mediului acvatic, este aceea ca majoritatea conventiilor internationale, si in special cele mai recente, stipuleaza in cuprinsul lor, chiar daca nu de fiecare data expressis verbis, principiul prevenirii. Asa cum aratam la inceputul analizei, esenta acestuia este ilustrata de sintagma "mai bine sa previi decat sa remediezi", sau asa dupa cum foarte expresiv remarca prof.Mircea Dutu, "inscrierea obligatiilor generale de prevenire este atat de frecventa in conventiile internationale, incat putem deduce existenta unui principiu de drept international al mediului"[59].

3.1.3.4. Principiul precautiunii

Se arata de multe ori in doctrina faptul ca acest principiu s-a nascut din necesitatea de a preveni efectele negative pentru mediu, determinate de diferitele activitati umane, si ca s-a desprins din principiul prevenirii, in prezent avand caracter de sine statator[60].

Daca ar fi sa definim precautiunea, ne-am afla intr-o situatie destul de delicata deoarece in literatura de specialitate si in conventiile internationale nu sunt evocate decat implicatiile acesteia si actiunile pe care le presupune aplicarea acestuia. Se arata, astfel, ca nu intotdeauna consecintele deciziilor si activitatilor pot fi cunoscute total sau partial dinainte, iar absenta certitudinii stiintifice nu poate constitui un pretext pentru a nu lua masuri adecvate pentru a schimba perceptia asupra riscului si pentru prevenirea atingerilor grave si inevitabile aduse mediului[61].

O definitie a precautiunii ar putea fi data in felul urmator: acel principiu general de drept al mediului conform caruia statele trebuie sa adopte anticipat toate masurile de precautie, chiar daca nici o paguba nu se prefigureaza in viitorul apropiat sau chiar daca datele stiintifice nu pot demonstra eventualul impact negativ asupra mediului al activitatii vizate.

Trebuie precizat ca a nu lua o masura de precautie in ceea ce priveste mediul, invocand doar faptul ca cercetarile stiintifice nu au demonstrat impactul negativ asupra acestuia, este la fel de riscant, si chiar mai presus de limita inconstientei, ca atunci cand o femeie insarcinata isi administreaza un medicament despre care se arata in prospect ca nu s-a demonstat daca are sau nu un efect nociv asupra fatului. Am afirmat ca acest lucru este situat dincolo de limita inconstientei, intrucat, daca in cel de-al doilea caz poate fi afectata o singura viitoare persoana, neluarea unei masuri de precautie in privinta mediului are implicatii majore, de durata si poate chiar ireversibile asupra intregii omeniri, si pe plan international. Cu alte cuvinte, pericolul degradarii iremediabile a mediului este prea mare pentru a risca o decizie care se va dovedi ulterior gresita si regretabila.

Ideea cu care trebuie sa ramanem este aceea ca masurile de precautie trebuie luate chiar daca nu avem certitudinea ca mediul va avea de suferit[62]. Consideram ca nimeni nu poate risca disparitia omenirii si a vietii de pe pamant.

Cercetarea cronologica a instrumentelor internationale, precum si a doctrinei, ne trimit in anul 1987, cand se afirma ca acest principiu ar fi fost enuntat pentru prima oara, de catre Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, in cadrul Declaratiei ministeriale a celei de-a doua Conferinte internationale privind protectia Marii Nordului, Londra, 1987.

Totusi, fara a contrazice aceste puncte de vedere, ne vedem datori sa precizam ca radacinile acestei obligatii se regasesc si in documente mai vechi, pornind chiar cu Declaratia de la Stockholm, 1972, care in Preambul statueaza ca "trebuie sa ne gandim mai mult si mai profund la repercusiunile actiunilor noastre asupra mediului inconjurator", sens in care trebuie sa actionam cu multa chibzuinta[63].

Si Actul Final de la Helsinki, 1975, ne indeamna la o conduita preventiva si precauta, atunci cand statueaza in sectiunea 1.5.4. ca statele trebuie sa schimbe informatii asupra metodelor de determinare a efectelor eventuale ale activitatilor tehnice si economice asupra mediului inconjurator. Teoria evitarii riscurilor este prezenta si in textul Conventiei de la Montego Bay, 1982, privind dreptul marii, la art.206 unde este prevazut ca "in cazul in care statele au ratiuni serioase de a considera ca activitatile pe care si le propun sa le intreprinda risca sa produca o poluare importanta sau modificari considerabile si daunatoare mediului marin, ele vor evalua, in masura posibilului, efectele potentiale ale acestor activitati asupra mediului".

Dupa cum observam in aceste trei texte enuntate, precautia inca nu este consacrata expressis verbis si cu atat mai putin nu este ridicata inca la rangul de principiu[64], desi i se acorda o atentie sporita in dreptul international al mediului, ca si in contextul comertului international si al implicatiilor privind mediul si sanatatea, si mai ales in legatura cu liberalizarea comertului[65]. Totusi este important de studiat evolutia gandirii in plan mondial, in privinta acestui concept, pentru a intelege mai bine semnificatiile sale. Revenind la Conventia de la Montego Bay, trebuie amintit si Acordul de la New York, 1995[66], care indeamna statele sa dea dovada de cu atat mai multa prudenta, cu cat datele sunt nesigure, putin fiabile sau inadecvate, lipsa datelor stiintifice adecvate neputand fi invocata pentru a nu fi luate masurile de conservare si gestionare sau pentru a amana adoptarea acestora.

Este important sa ne oprim cu analiza si la Conventia de la Espoo, 1991, unde, de asemenea, regasim necesitatea unei abordari precaute. Din art.2 pct.5 se desprinde obligatia partilor de a angaja discutii pentru a afla daca una sau mai multe activitati sunt susceptibile sa produca un impact transfrontiera negativ semnificativ, iar la art.3 pct.1 este prevazut ca "pentru o activitate propusa, care este susceptibila sa provoace un impact transfrontiera, partea de origine[67] va notifica orice alta parte care ar putea fi afectata.

Aceasta idee este reluata si un an mai tarziu, prin Declaratia de la Rio de Janeiro unde precautia devine deja un principiu de sine statator iar partile se angajeaza, in cadrul Principiului 15, ca in vederea protectiei mediului, abordarea precauta va fi larg aplicata de state, in acord cu posibilitatile acestora. Acolo unde exista pericolul producerii unor daune semnificative sau ireversibile, lipsa certitudinii stiintifice depline nu va putea motiva amanarea masurilor de prevenire a degradarii mediului[68]. Asadar, cea de-a doua conferinta ONU asupra problemelor de mediu certifica existenta principiului precautiei, ca modalitate de implementare a cerintelor privind prevenirea, controlul si reducerea poluarii.

Pe parcursul analizei facute, am constatat ca si alte conventii - chiar daca nu se refera la cursurile de apa internationale in mod direct - prevad principiul precautiei. Este cazul Tratatului Cartei Energiei, Lisabona, 1994, in care se statueaza ca partile contractante se angajeaza sa adopte masuri de precautie si prevenire care sa urmareasca o dezvoltare durabila precum si minimizarea impactului negativ asupra mediului[69].

Totusi, urmatoarele patru conventii pe care dorim sa le analizam, sunt si cele mai importante in privinta controlului si reducerii impactului transfrontier al cursurilor de apa internationale.

Prima dintre acestea este Conventia de la Helsinki, 1992, cu aplicabilitate general-europeana[70], care la art.2 pct.5 lit.a) arata ca statele parti se vor conduce dupa principiul precautiei, in virtutea caruia actiunea de evitare a impactului asupra mediului, prin degajarea de substante periculoase, nu va fi amanata pe baza faptului ca cercetarea stintifica nu a demonstrat din plin legatura cauzala intre aceste substante, pe de o parte, si impactul transfrontier potential negativ, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, asa cum se arata intr-un interesant studiu, publicat in Revista romana de drept al mediului, "Principiul precautiei se situeaza pe o treapta superioara. El prevede obligatia de a interveni inainte ca prejudiciul sa se produca"[71].

Aceeasi idee este preluata si de Protocolul de la Londra, 1999[72], la art.4 pct.a), numai ca de aceasta data sunt avute in vedere prevenirea, controlul si reducerea bolilor asociate apei, facandu-se deci legatura intre precautie si sanatate. Se arata, astfel, ca actiunea de prevenire nu va fi amanata pe baza faptului ca cercetarea stiintifica nu a demonstrat din plin legatura dintre factorul asupra caruia actioneaza, pe de o parte, si contributia potentiala a acestui factor la producerea bolilor asociate apei si/sau a impactului transfrontier pe de alta parte.

Totusi, apogeul - cel putin pana in prezent - recunoasterii importantei principiului precautiei il reprezinta Conventia de la Sofia, 1994, care reglementeaza in mod hotarat ca principiul poluatorul plateste si cel al precautiei constituie baza tuturor masurilor pentru protectia fluviului Dunarea si a apelor din bazinul sau hidrografic, in acelasi sens fiind si prevederile Acordului romano-ucrainean, Galati, 1997, respectiv art.2 pct.5. Cu alte cuvinte, la aceste doua principii trebuie sa se raporteze orice decizie sau actiune privind mediul si ca atare, statele parti trebuie sa aduca la indeplinire obligatiile rezultand din acestea. Se statueaza, asadar, faptul ca toate actiunile, proiectele si ideile care au ca finalitate Dunarea, trebuie sa treaca prin filtrul prevenirii si al precautiei.

La nivel international general, desi Conventia de la New York, 1997 nu consacra precautia ca si principiu, acesta se reflecta in conventie, traversand intregul sau continut. Se arata astfel, ca atunci cand utilizeaza un curs de apa international pe teritoriul propriu, statele iau toate masurile necesare pentru a nu provoca daune semnificative altor state ale cursului de apa. Ca atare, desi aceasta obligatie este mai aproape de sic utere tuo, nu putem sa nu ii recunoastem - alaturi de multe alte obligatii - intr-o anumita masura, si substratul de precautie si vigilenta.

Principiul precautiunii este consacrat si la nivel comunitar european, in Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, art.174 pgf.2[73], ca si in Tratatul privind instituirea Constitutiei Europene, art.III-129, pct.2 si III-194. Doctrina straina apreciaza ca Uniunea Europeana promoveaza ideea integrarii principiului in legislatiile nationale, intrucat nu se poate concepe o preeminenta a intereselor comerciale in dauna sanatatii umane si a protectiei mediului[74]. Cu toate acestea, paradoxul este ca aplicarea principiului precautiei in SUA[75] a avut loc in anumite situatii concrete, in timp ce, desi consacrat juridic la nivel comunitar, unele tari din cadrul U.E. (Marea Britanie) s-au dovedit reticente in aplicarea lui. Aceasta reticenta, este probabil adancita si de catre pozitia adoptata de-a lungul timpului de catre Curtea Internationala de Justitie, care atat in speta privind testele nucleare (Noua Zeelanda vs. Franta), cat si in speta Gabcikovo-Nagymaros (Ungaria vs. Slovacia) s-a ferit sa isi intemeieze considerentele pe acest principiu, desi atat Ungaria cat si Noua Zeelanda l-au invocat in aparare[76]. Cu toate acestea, Curtea Europeana a facut din principiul precautiunii o adevarata regula de drept cu aplicabilitate imediata[77], desi se arata ca acesta este aplicabil doar institutiilor uniunii, statele nefiind tinute de respectarea acestuia[78].

Asa cum se desprinde din dispozitiile tratatelor si ale unor documente internationale analizate, anumite masuri de precautie trebuie luate pentru ca eventualele pagube sa fie evitate inainte ca pragul riscului de mediu sa fie atins[79]. Diferenta dintre prevenire si precautie consta tocmai in continutul fiecaruia dintre cele doua principii. Sau, cum se arata in literatura de specialitate straina, respectiv faptul ca, ceea ce face diferenta intre principiul prevenirii si cel al precautiei, este nivelul de certitudine si natura riscului cu care ne confruntam, deoarece tehnicile folosite sunt comune[80]. Daca prevenirea presupune intreprinderea unor masuri in caz de certitudine a impactului negativ, precautiunea presupune intreprinderea unor masuri in caz de risc necunoscut, dar eventual si posibil. Tocmai de aceea, intr-o versiune a principiului precautiunii se intoarce sarcina normala a probei si se cere ca cineva sa dovedeasca anticipat ca actiunea propusa nu va cauza daune mediului[81].

Cu toate ca aceste doua principii se intrepatrund, locul fiecaruia este clar delimitat, iar importanta lor consta in aceea ca statele sunt responsabilizate in privinta respectarii acestor obligatii, constiente fiind ca, pana la urma, atat prevenirea cat si precautiunea implica asumarea riscului de a evita prejudicierea mediului.

3.1.3.5. Principiul poluatorul plateste

Un alt principiu cu caracter general il constituie si principiul poluatorul plateste care, in sens larg presupune obligatia poluatorului de a suporta costul poluarii, adica obligatia de a plati daunele ecologice produse pe teritoriul victimei. Aceste pagube, asa cum se arata in literatura de specialitate[82], vizeaza atat bunurile si persoanele, cat si pagubele produse asupra mediului ca atare. Practica demonstreaza insa ca mediul este aproape uitat de fiecare data, in detrimentul persoanelor si al bunurilor, considerate de cele mai multe ori mai importante. Tot practica pune problema daca acest cost al depoluarii este suportat in mod efectiv de poluator (proprietarul instalatiei), sau destinatarii acestui cost nu sunt tot consumatorii[83].

Stricto sensu, aceasta obligatie presupune imputarea in sarcina poluatorului a costurilor aferente readucerii factorului de mediu afectat la starea initiala (costurile depoluarii)[84].

Diferenta dintre cele doua acceptii ale principiului consta, deci, in felul in care este transata imputatia costului : daca in sens larg acesta presupune acoperirea tuturor efectelor poluarii, in sens restrans el implica doar costul depoluarii, fara a fi indemnizate persoanele, platite bunurile si acoperite prejudiciile cauzate mediului.

Intr-o acceptie mai larga, in doctrina de specialitate[85] se considera ca principiul poluatorul plateste - in conformitate cu majoritatea legilor nationale - include in mod direct si taxa ori si penalitatile pe poluare, precum si cheltuielile necesare pentru prevenirea, limitarea sau controlul poluarii. Dimpotriva, daca poluatorul nu a luat masurile necesare de oprire, eliminare sau reducere a poluarii si daca masurile sunt luate de sectorul public sau autoritati, cheltuielile aferente vor fi colectate de la poluator.

Se apreciaza in doctrina faptul ca acest principiu a fost adoptat pentru prima oara de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (O.C.D.E.), in anul 1972[86]. Tot in anul 1972, in cadrul Declaratiei de la Stockholm a fost inscris la Principiul 22, faptul ca "statele trebuie sa coopereze pentru a dezvolta in continuare dreptul international in ceea ce priveste responsabilitatea si despagubirea victimelor poluarii si a altor prejudicii datorate mediului, pe care activitatile exercitate in cadrul jursdictiei sau sub controlul lor, le cauzeaza unor regiuni situate dincolo de limitele jurisdictiei lor". Asadar, complexitatea si importanta Conferintei de la Stockholm isi demonstreaza inca o data contributia la dezvoltarea principiilor moderne de dreptul mediului[87].

Bineinteles ca si Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, in Principiul 16, prevede aceasta obligatie, statuand ca poluatorul trebuie sa suporte costul poluarii[88]. In mod similar Tratatul Cartei Energiei, Lisabona 1994, prevede la art.19, alaturi de masurile de precautie, si obligatia poluatorului de a suporta, in principiu, costurile poluarii, inclusiv ale poluarii transfrontiere.

Din analiza acestor instrumente juridice internationale observam o trasatura predominanta a principiului poluatorul plateste, si anume ca aceasta obligatie generala a statelor este regasita in acele texte juridice internationale care se refera la principalii factori de mediu : apa si atmosfera. Ceilalti factori sunt avuti si ei in vedere, dar numai pe cale incidentala si in masura in care - ca efect direct al poluarii apelor sau atmosferei - au avut de suferit prejudicii. Este cazul speciilor de flora, fauna si chiar si cazul solului. Analizarea cu atentie a principiului poluatorul plateste ne indreapta spre domeniul raspunderii de drept international, pentru ca acest principiu nu este decat o forma de raspundere pentru daune[89] aduse bunurilor, persoanelor, si nu in ultimul rand factorilor de mediu, ca urmare a impactului transfrontier, asa cum vom vedea in continuare.

Conventia de la Helsinki, 1992, obliga statele sa ia toate masurile adecvate pentru prevenirea, controlul si reducerea oricarui impact transfrontier. Alaturi de aceste masuri se numara si principiul poluatorul plateste in virtutea caruia, costurile masurilor de prevenire, control si reducere a poluarii vor fi suportate de catre cel care polueaza (art.2 al.5 lit.b), in considerarea faptului ca resursele de apa trebuie gospodarite de asa maniera, incat sa raspunda necesitatilor generatiilor prezente dar si viitoare. Aceeasi prevedere este reluata si in cuprinsul Protocolului privind apa si sanatatea, Londra, 1999 (art.5 alin.1 lit.b).

Conventia de la Sofia, 1994, accentueaza nevoia urgenta de intarire a masurilor nationale si internationale de prevenire, control si reducere semnificativa a impactului transfrontier cauzat de substantele periculoase si nutrientii evacuati in mediul acvatic din bazinul Dunarii. In acest sens, la art.2, pct.4 se prevede ca principiul poluatorul plateste si cel al precautiei constituie baza tuturor masurilor pentru protectia fluviului Dunarea si a apelor din bazinul sau hidrografic, ceea ce este de natura sa sublinieze importanta acordata acestor principii generale.

In ceea ce priveste Conventia de la New York, 1997, art.7 al.2 reglementeaza cazul in care, cu toate masurile de prevenire si precautie intreprinse, se aduce totusi o dauna semnificativa unui alt stat riveran cursului de apa. In acest caz, statele care au provocat dauna respectiva prin modul lor de utilizare, se angajeaza sa intreprinda toate masurile care se impun, in scopul de a elimina sau atenua dauna respectiva, si daca este cazul, de a discuta problema indemnizarii. Dupa cum observam, principiul poluatorul plateste nu este reglementat expressis verbis, dar cu toate acestea, ideea de suportare a costului pagubei provocate mediului altui stat este prezenta. In opinia noastra aceasta rezulta si din faptul ca, in baza principiului prevenirii si al precautiei, riscul se presupune ca s-a asumat, si ca atare, cel care genereaza dauna trebuie sa o repare.

Simtim nevoia sa dezvoltam putin sintagma "si daca este cazul", pentru ca aceasta este o chestiune care da posibilitatea interpretarilor. Consideram ca aceasta chestiune trebuie interpretata in sensul aplicarii si nu in cel al neaplicarii, conform principiului de drept actus interpretandus est potius et valeat, quam ut pereat. Cu alte cuvinte, introducerea acestei sintagme nu lasa indemnizarea la latitudinea statului care a provocat daune. Intelesul pe care il acordam este acela ca, in eventualitatea in care dauna produsa este semnificativa, problema discutarii indemnizarii este obligatorie.

Desi cel de-al doilea inteles pe care l-am atribuit sintagmei in discutie, este preferabil si logic din punct de vedere legal si rational, aceasta formulare nu este nici pe departe cea care ar fi trebuit inserata intr-o conventie semnata la nivel international si care urmeaza a fi ratificata de catre state, conventie care se preocupa de controlul, reducerea si eliminarea poluarii.

Astfel cum noi am sesizat capcanele folosirii acestei sintagme, suntem siguri ca si alte state, puternice, vor interpreta aceste prevederi in sensul in care indemnizarea sa nu se aplice, atunci cand interesele lor o cer.

Pentru ca mediul sa fie supus efectiv protectiei, statele trebuie sa depaseasca interesele materiale imediate, astfel incat, in plan concret, legal, doctrinar si jurisprudential, sa dispara asemenea formulari care sunt de natura a aduce prejudicii mediului in mod direct si implacabil. Experienta ne demonstreaza faptul ca, atata vreme cat exista o portita de eludare a legii, statele, si oamenii in general, au tendinta de a uzita de aceasta.

Si intrucat la nivel global nu exista un organism decizional si coercitiv, singurele carora le incumba aceasta obligatie sunt statele, care ele insele trebuie sa constientizeze impactul negativ al unor astfel de abordari si sa isi limiteze propriile actiuni in beneficiul naturii si in scopul final de a proteja generatiile prezente si viitoare.

In concluzie, principiul poluatorul plateste ar trebui sa fie regasit in toate instrumentele juridice, atat in plan intern, cat si in plan international, liber de orice adnotare, exceptie, derogare sau circumstantiere, pentru ca existenta si aplicabilitatea efectiva a tuturor principiilor de dreptul mediului, sa nu reprezinte doar forme fara fond.

3.1.3.6. Principiul cooperarii si al bunei vecinatati

Am vazut pana la acest moment care sunt principiile generale in privinta prevenirii, controlului si reducerii impactului transfrontiera. Respectarea efectiva a tuturor acestor principii si a obligatiilor aferente nu poate fi adusa la indeplinire decat in conditiile unei cooperari stranse intre statele lumii[90] si ale unei bune vecinatati.

Am ales sa tratam aceste doua principii impreuna, intrucat primul il include pe cel de-al doilea, si invers. O cooperare adecvata intre natiuni presupune, de plano, relatii de buna vecinatate, dupa cum si buna vecinatate include o cooperare efectiva intre state.

Inca din anul 1972, in cadrul Declaratiei de la Stockholm s-a prevazut atat o cooperare cu caracter general, cat si una specializata strict pe problema responsabilitatii si despagubirii victimelor poluarii (Principiul 22). In ceea ce priveste prima categorie de cooperare, aceasta se regaseste in Principiul 24 care statueaza ca "problemele internationale care se refera la protectia si imbunatatirea mediului trebuie sa fie abordate in spirit de cooperare intre toate tarile mari si mici, pe picior de egalitate, cooperarea fiind indispensabila pentru a preveni, limita, reduce si elimina eficient prejudiciile cauzate mediului. Aceeasi idee, dar expusa altfel, este regasita si 20 de ani mai tarziu, in cuprinsul Principiului 7 al Declaratiei de la Rio de Janeiro, 1992, unde se arata ca ''statele trebuie sa coopereze intr-un spirit de parteneriat global, in directia conservarii, protectiei si restabilirii sanatatii si integritatii ecosistemelor Terrei". Dupa cum sesizam din lecturarea acestor cuvinte, omenirea devenise constienta de schimbarile intervenite in starea mediului, care dusesera la efecte negative semnificative, din moment ce este tras semnalul de alarma in sensul reinstalarii sanatatii si integritatii pierdute.

Nici Cartei Mondiale a Naturii, 1982, nu ii este straina obligatia de cooperare a statelor. Chiar din Preambul[91], Adunarea Generala O.N.U. reafirma ca printre obiectivele fundamentale ale acesteia se numara si acela al cooperarii statelor pentru rezolvarea problemelor internationale in diverse domenii. De asemenea, se arata ca statele si organizatiile internationale[92] trebuie sa coopereze in privinta conservarii naturii, mai ales prin intermediul schimbului de informatie si al consultatiilor.

In mod similar, si statele prezente la Conferinta C.S.C.E. de la Helsinki, 1975, au recunoscut cu prilejul semnarii Actului Final, faptul ca progresul economic si social, precum si ameliorarea conditiilor de viata, sunt stimulate de cooperarea in domeniile comertului, stiintei, mediului[93] si si-au reafirmat vointa sincera de a coopera pentru protectia si ameliorarea mediului.

Actul Final de Helsinki, 1975, este instrumentul in cuprinsul caruia se arata in mod foarte clar care sunt directiile care trebuie respectate pentru a se ajunge la o cooperare internationala stransa si eficace in domeniul protectiei mediului. Printre acestea se regasesc si cele pe care le-am analizat si anume :

- utilizarea rationala a resurselor in interesul generatiilor prezente si

viitoare;

- sic utere tuo;

- contributia populatiei si a fortelor sociale ;



- actiunea educativa continua si aprofundata in randul tineretului ;

- dezvoltarea durabila ;

- adoptarea de masuri preventive[94].

Printre domeniile de cooperare enuntate aici se regasesc lupta impotriva poluarii aerului, a apelor, a mediului marin, a solului, conservarea naturii si a rezervatiilor naturale si imbunatatirea conditiilor de mediu.

Dupa cum observam, Actul Final de la Helsinki pune un foarte mare accent pe cooperarea in domeniul mediului, specificand si o serie de metode de aducere la indeplinire a acestei obligatii generale, cum ar fi :

- schimbul de informatii ; 

- organizare de conferinte, colocvii si reuniuni de experti ;

- schimb de oameni de stiinta ;

- realizarea in comun de programe si proiecte in domeniu ; 

- armonizarea normelor de protectie a mediului ;

- consultari regulate[95].

Din punctul nostru de vedere, Actul final de la Helsinki - asa cum vom vedea in continuare - constituie unul dintre cele mai complete instrumente privind cooperarea statelor in domeniul prevenirii, controlului si reducerii impactului transfrontier. De fapt, obligatia de cooperare este prezenta in mod implicit in toate conventiile internationale in materie, spre deosebire de celelalte principii enuntate, si aceasta datorita importantei care ii este acordata in aducerea la indeplinire a cerintelor de mediu.

In plus fata de Helsinki 1975, Conventia romano-bulgara privind colaborarea[96] in domeniul protectiei mediului inconjurator, Sofia, 1991, mai adauga la domeniile de colaborare si la metodele de aducere la indeplinire si unele noi, cum ar fi :

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; schimb de informatii si notificari privind accidentele/calamitatile/ iminenta unui accident ;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; informarea reciproca cu date meteorologice ;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; elaborarea de tehnologii de epurare ;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; refolosirea apelor uzate ; 

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; masuri pentru prevenirea poluarii radioactive a apelor Dunarii ;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; convenirea unor concentratii maxime admise.

Obiectul principal al conventiei, astfel dupa cum se arata la art.2, il reprezinta colaborarea pentru prevenirea poluarii mediului. Acelasi obiectiv il mai regasim si in Conventia pentru combaterea desertificarii, Paris, 1994, in art.2[97]. In plus, conventia face referire in Preambul si la principiul bunei vecinatati, care este pus pe picior de egalitate cu cooperarea, in ceea ce priveste importanta[98].

Cum era si firesc, si Conventia de la Espoo, 1991 acorda o importanta sporita principiului cooperarii statelor, incepand chiar cu Preambulul acesteia care face referire la hotararea statelor in directia intensificarii cooperarii internationale in domeniul evaluarii impactului asupra mediului, indeosebi in context transfrontiera[99].

Printre conventiile cu preocupari predominante in domeniul protectiei resurselor de apa dulce, se numara Conventia de la Helsinki, 1992, care subliniaza ca protectia si utilizarea cursurilor de apa internationale si a lacurilor transfrontiere sunt sarcini importante si urgente a caror indeplinire efectiva poate fi asigurata doar prin cooperare intensa[100] intre partile riverane, pe baza de egalitate si reciprocitate[101]. Art.9 din conventie se preocupa indeosebi de cooperarea bilaterala si multilaterala a statelor parti prin participarea la acorduri de natura sa defineasca principiile de baza ale utilizarii apelor dulci. Ideile sunt promovate si dezvoltate si de Protocolul privind apa si sanatatea, Londra, 1999, care la art. 11[102] prezinta semnificatia cooperarii internationale si a asistentei reciproce pentru indeplinirea obiectivelor acesteia. De asemenea, art.12 si 13 infatiseaza actiunile comune ale statelor si cooperarea in legatura cu apele transfrontiere[103].

In ceea ce priveste Dunarea, trebuie sa ne referim mai ales la Conventia de la Sofia, 1994, care reafirma dorinta ferma a statelor de intensificare a cooperarii privind gospodarirea apelor[104], de asa maniera incat starea actuala a mediului in general si a apelor Dunarii in special, sa fie cel putin mentinuta, daca nu imbunatatita[105]. In acest sens sunt prevazute masuri concrete de reglementare cum ar fi consultarile, schimbul de informatii, documente si experienta, stabilirea unor limite de emisie - ceea ce constituie pentru Dunare o inovatie in materie - precum si programe de monitoring.

Cooperarea si buna vecinatate constituie aspecte de baza si in cadrul Conventiei de la New York, 1997[106]. La art.8 se arata ca "statele cursului de apa coopereaza pe baza principiilor egalitatii suverane, a integritatii teritoriale, a avantajului si increderii reciproce, in vederea ajungerii la o utilizare optima si la o protectie corespunzatoare a cursului de apa international", sens in care se prevede crearea de mecanisme sau comisii mixte in vederea facilitarii cooperarii.

Prin urmare, asa cum aratam si anterior, realizarea unei cooperari efective presupune respectarea concomitenta a mai multor principii si norme internationale care nu tin doar de esenta dreptului mediului, dar si de esenta dreptului international, in general.

Valente noi ale cooperarii in domeniul gospodaririi apelor de frontiera sunt aduse si de catre Acordul romano-ucrainean, Galati, 1997, care prevede luarea tuturor masurilor legale, administrative si tehnice adecvate pentru ca, "cel putin, sa mentina sau sa imbunatateasca actuala stare a calitatii apelor de frontiera, sa previna si sa reduca impacturile nefavorabile si modificarile ce apar sau pot fi cauzate"[107]. De asemenea, in lumina Conventiei de la Sofia, Acordul prevede si obligatia statelor parti de a conveni limite de emisie a poluantilor in privinta apelor de frontiera (art.6 pct.2.2).

Un apel la cooperare stransa face si Declaratia mileniului, 2000. Pe aceasta cale, statele s-au declarat hotarate sa intensifice cooperarea in vederea reducerii numarului si efectelor dezastrelor naturale si ale celor provocate de om. Un an mai tarziu, in anul 2001, cu prilejul semnarii Declaratiei asupra mediului si dezvoltarii durabile in regiunea Carpato-Danubiana, s-a evidentiat in mod particular cooperarea in aceste doua domenii, ca fundament al mentinerii pacii si stabilitatii precum si al conservarii si protectiei resurselor naturale[108].

Similar sistemului european, si pe continentul african principiul cooperarii este larg raspandit. Protocolul revizuit privind cursurile de apa partajabile, 2000, prevede in cuprinsul sau obligatia statelor de a coopera strans (close cooperation) in vederea studierii si executarii oricaror proiecte care ar putea avea impact asupra mediului acvatic (art.3 pct.5).

De asemenea, este laudabila iesirea din pasivitate a Chinei - vehement oponent al semnarii Conventiei de la New York, 1997 - prin semnarea in anul 2001, impreuna cu Kazakstan a Acordului privind cooperarea pentru utilizarea si protectia apelor partajabile. Desi asa cum se arata in literatura de specialitate, acordul este relativ modest in continutul sau si se limiteaza exclusiv la reglementarea regimului juridic al apelor de suprafata, totusi asocierea aspectelor de protectie cu cele de utilizare rationala, ca si includerea tuturor apelor partajabile, pune bazele unei abordari integrate si unitare intre cele doua state[109]. Putem afirma ca aceasta reglementare este pe drept cuvant o punte de legatura pe continentul asiatic intre Conventia de la Helsinki si cea de la New York, cat priveste transpunerea in practica a principiului cooperarii.

Concluzia care se desprinde din aceasta analiza este aceea ca obligatia statelor in directia cooperarii si a bunei vecinatati reprezinta unul dintre pilonii de sustinere pentru prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontier. De asemenea, principiul cooperarii reprezinta vehiculul principal in asigurarea implementarii practice a prevederilor enuntate, imbracand o mare varietate de forme concrete de manifestare[110].

De asemenea, cooperarea efectiva presupune respectarea efectiva a tuturor principiilor la care ne-am referit anterior. Nu putem avea cooperare si buna vecinatate daca statele nu inteleg sa respecte principiul sic utere tuo, spre pilda. De aici reiese faptul ca toate obligatiile si principiile in materie se ingemaneaza, iar lipsa respectarii unora dintre acestea, duce in mod nemijlocit la esecul efortului de protectie a mediului. Fara o cooperare efectiva intre state nu se pot concepe si realiza practic si in mod eficace protectia si conservarea mediului[111]. In acest context, ne intrebam daca se poate oare vorbi de cooperare si buna vecinatate in relatia Ucraina - Romania privind Canalul Bastroe.

3.1.3.7.   &n 12212g66m bsp;  Protectia ecosistemelor acvatice

Am vazut pana la acest moment felul in care statele parti - prin respectarea drepturilor si a obligatiilor generale stabilite prin conventii internationale - inteleg sa previna, sa controleze si sa reduca impactul transfrontier. Daca pana acum ne-am aplecat cu prioritate asupra cursurilor de apa internationale, cred ca este necesar sa abordam si problematica florei si a faunei acvatice.

Daca ar fi sa definim acest concept, ar trebui sa definim in primul rand ideea de biocenoza si aceea de biotop. Biocenoza este reprezentata de totalitatea organismelor legate de un anumit mediu de viata, iar biotopul este mediul geografic care adaposteste o biocenoza[112]. In cazul nostru, biocenoza este reprezentata de totalitatea animalelor si a plantelor care traiesc in apa iar biotopul este reprezentat chiar de catre mediul acvatic in care acestea traiesc. In felul acesta putem defini si ecosistemul[113], care reprezinta un ansamblu format din biotop si biocenoza, in cadrul caruia se stabilesc relatii stranse atat intre organisme cat si intre acestea si factorii abiotici, sau cu alte cuvinte, un complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul lor lipsit de viata, care interactioneaza intr-o unitate functionala[114].

Intelegem acum necesitatea abordarii tematicii ecosistemelor avatice. De fapt, dupa intelegerea semnificatiei acestui concept, ne dam seama ca noi nu am abordat decat problema biotopului, si anume a apei ca resursa si mediu de viata, lasand la o parte biocenoza, si anume fauna si flora acvatica, desi pentru o protectie adecvata si unitara a apelor trebuie sa ne preocupam si de organismele care traiesc in acest mediu.

Interesul major al omenirii in ceea ce priveste cursurile de apa - exceptand grija pentru specia umana - este mentinerea unui nivel cat mai scazut al poluarii pentru ca viata organismelor acvatice sa nu fie periclitata.

Trebuie inteles ca, asa cum nici flora si fauna avatica nu pot supravietui in lipsa apei care constituie mediul lor de viata, nici cursurile de apa nu pot constitui o resursa, in lipsa organismelor care o populeaza[115]. De aceea este necesar sa protejam si apa ca atare, dar sa ne preocupam si de organismele care o populeaza, si care impreuna constituie ecosistemul acvatic.

Inca de la Declaratia de la Stockholm, 1972, regasim preocuparea pentru ecosistemele naturale, care "trebuie ocrotite in interesul generatiilor prezente si viitoare, printr-o planificare sau o gospodarire atenta, in functie de necesitati"[116]. Se face vorbire aici de toate ecosistemele, in schimb la Principiul 6 regasim referiri specifice cu privire la ecosistemele acvatice: "evacuarile de materii toxice sau de alte materii si degajarile de caldura in asemenea cantitati sau concentratii incat mediul inconjurator sa nu le mai poata neutraliza efectele, trebuie intrerupte, pentru a evita ca ecosistemele sa sufere pagube grave sau ireversibile". Asadar, inca de pe atunci, omenirea incepuse sa constientizeze importanta mentinerii in stare buna a ecosistemelor, sens in care prevedea si masuri concrete de reducere a pericolului poluarii acestora.

Si Principiul 7 enuntat in Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, arata ca "statele trebuie sa coopereze intr-un spirit de parteneriat global in directia conservarii, protejarii si refacerii sanatatii si integritatii ecosistemului planetei". Asa cum vedem, acest document este punctual, dar totodata mai lapidar decat precedentul enuntat, pentru ca se rezuma doar la ecosisteme, in general, sau mai precis la ecosistemul planetar, in ansamblul sau.

O atentie deosebita este acordata insa ecosistemelor si esantioanelor reprezentative ale acestora, precum si habitatelor speciilor rare sau pe cale de disparitie, de catre Carta Mondiala a Naturii, 1982, aceasta idee constituind unul dintre principiile generale ale cartei. Se arata, pe aceasta cale, ca ecosistemele vor fi gestionate de asa maniera, incat sa asigure si sa mentina productivitatea optima si continua, fara a afecta totusi celelalte ecosisteme coexistente[117]. De aici se desprind doua criterii de baza pentru protectia ecosistemelor, si anume : productivitatea optima si continua, si neafectarea celorlalte ecosisteme coexistente. Dealtfel, cu cativa ani mai inainte, directiva CE 78/659, stabilind ca tinta protectia naturii, se referea la "calitatea apelor dulci care necesita protectie sau imbunatatire in scopul mentinerii vietii piscicole"[118].

Principiile si elementele esentiale ale protectiei ecosistemelor in Conventia privind diversitatea biologica, Rio de Janeiro, 1992, care - reprezentand cadrul juridic in materie - porneste de la definirea conceptului: "un complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul lor fara viata, care interactioneaza ca o unitate functionala". Dupa cum observam, aceasta este o definitie stiintifica, dar in acelasi timp, mai accesibila cititorului decat cea data de dictionarul explicativ al limbii romane.

Ceea ce este de retinut din aceasta conventie este felul in care se prevede luarea masurilor efective de protectie a ecosistemelor, constand intr-un sistem de elemente minutios si foarte bine adaptat cerintelor moderne care include:

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; promovarea protectiei ecosistemelor, a habitatelor naturale si mentinerea populatiilor viabile de specii in mediul natural;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; crearea unor arii protejate;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; refacerea si reconstruirea ecosistemelor degradate si promovarea recuperarii speciilor amenintate;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; dezvoltarea si implementarea de planuri si strategii de administrare;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; prevenirea introducerii, controlarea si eradicarea acelor specii straine care ameninta ecosistemele, habitatele sau alte specii;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; dezvoltarea si mentinerea legislatiei necesare protejarii ecosistemelor[119].

Dupa cum se arata in doctrina de specialitate[120], eforturile de a proteja fauna si flora salbatica folosesc o abordare care combina majoritatea metodelor de profil si tind catre o protectie generala a biotopurilor[121] (cursuri de apa, mlastini, paduri nefertilizate, etc.), grupate sub formula "protectia integrata a naturii" (integrated protection of nature).

Conventia de la Alger, 1968, si-a adus o contributie importanta in directia initiativei de protectie si conservare a ecosistemelor, prin aceea ca potrivit art.X, statele contractante se angajeaza sa protejeze ecosistemele cele mai reprezentative aflate pe teritoriile lor, si in special pe acelea care prezinta particularitati specifice statului respectiv[122].

Este foarte important de subliniat faptul ca, pe de o parte aceasta conventie este adoptata anterior preocuparilor ONU in materia protectiei mediului (cu patru ani inainte), iar pe de alta parte este semnata de statele africane, state pe care noi le consideram ca apartin "lumii a treia". Iata cum exemplul pe care statele lumii "a treia" ni-l furnizeaza, ar trebui sa ne puna pe ganduri, pe noi statele "lumii intai".

Tot in legatura cu analiza modalitatilor de protectie a ecosistemelor acvatice, trebuie sa ne referim si la Conventia de la Helsinki, 1992, care, in Partea I, art.2, arata ca partile vor lua toate masurile adecvate pentru conservarea sau, dupa caz, restaurarea ecosistemelor. Dupa cum observam, incepe sa se puna accent nu doar pe protectia acestora, ci si pe restaurarea lor. Aceasta maniera de abordare ne duce cu gandul la cele subliniate de catre noi anterior, si anume la faptul ca este foarte importanta protectia ecosistemului in plenitudinea sa, deci nu doar a biotopului, ci si a biocenozei, existenta lor separata fiind imposibila. De aceea textul conventiei insista asupra restaurarii ecosistemelor, acolo unde acestea sunt degradate.

Protocolul de la Londra privind apa si sanatatea, 1999, reia ideile Conventiei de la Helsinki si le redefineste, stabilind anumite criterii si arata ca partile vor lua toate masurile adecvate pentru a preveni, controla si reduce bolile asociate apei, astfel incat calitatea apei sa nu fie periculoasa pentru sanatatea omului si sa asigure protectia ecosistemelor acvatice[123]. Vor fi luate in special, masuri privind protectia efectiva a resurselor de apa folosite ca surse de apa potabila si a ecosistemelor lor acvatice aferente, fata de poluarile provenite din diverse surse (agricultura, industrie, minerit, transportul deseurilor)[124].

Cerinta protectiei ecosistemelor este prevazuta si in Conventia de la Sofia, 1994, dar nu atat de bine punctata ca in precedentul instrument. Se arata doar ca printre obiectivele conventiei se numara si masurile pentru protectia ecosistemelor (art.3), sens in care partile contractante vor dezvolta, adopta si aplica masuri legislative, administrative si tehnice adecvate si vor asigura premisele interne si bazele necesare pentru protectia eficienta a acestora (art.5).

Ultima conventie supusa analizei noastre este Conventia de la New York, 1997, care la art.22 reglementeaza obligatia statelor "de a lua toate masurile necesare pentru a preveni introducerea intr-un curs de apa international de specii straine noi care risca sa aiba efecte prejudiciabile pentru ecosistemul cursului de apa". De asemenea, art.20 instituie obligatia statelor cursului de apa ca, separat sau impreuna, sa protejeze si sa pastreze ecosistemele cursurilor de apa internationale. Cu toate ca aceste prevederi, la prima lectura, par ca intr-adevar sunt in masura sa rezolve aceasta problema, nu trebuie sa uitam ca aceasta conventie inca nu a intrat in vigoare, si chiar daca acest lucru s-ar fi intamplat, lipsa sanctiunilor specifice o face ineficace.

Nu intamplator am evocat aceasta conventie, ci pentru a sublinia ca protectia ecosistemelor acvatice nu trebuie sa fie abordata sau prevazuta in cadrul instrumentelor juridice internationale, doar de dragul respectarii directiei impuse de o anumita gandire, sau doar pentru a fi la moda. Aceasta trebuie prevazuta si respectata in mod efectiv, prin introducerea de masuri concrete in plan teoretic si practic. Degeaba vom insera in cuprinsul conventiilor internationale o sumedenie de obligatii, daca in plan practic nu exista modalitati de implementare sau nu exista sanctiuni specifice si destul de aspre care sa impuna o anumita coercitie asupra persoanelor care se fac vinovate de poluari sau alte actiuni de natura distructiva asupra ecosistemelor acvatice, cum ar fi supraexploatarea sau exploatarea cu mijloace interzise ori in perioade interzise.

Mai trebuie adaugat ca Protocolul revizuit asupra cursurilor de apa partajabile, 2000, semnat de statele africane, introduce si termenul de utilizare ecologica (environmental use) a cursurilor de apa, cu referire directa la ecosistemele acvatice. Astfel, se arata ca termenul semnifica utilizarea apei pentru conservarea si mentinerea ecosistemelor. Termenul este cu atat mai valoros, cu cat este prima oara cand acesta apare in dreptul international. Daca termeni precum utilizare echitabila, durabila, rationala, viabila, le intalnim la tot pasul, termenul de utilizare ecologica il putem aprecia ca binevenit[125].

Totodata se prevede protectia si conservarea ecosistemelor acvatice atat separat, de catre fiecare stat riveran, cat si impreuna de catre acestea, dupa cum interesul il dicteaza (art.4 pct.2 lit.a).

Se pare ca mai este cale lunga pana cand statele sa fie dispuse sa renunte la privilegiile legislative care exista in domeniul dreptului international, si pe care in mod deliberat le intretin. Este mult mai comod din punct de vedere patrimonial sa nu existe clauze certe de raspundere pentru daune aduse mediului, decat sa dai socoteala in fata altor state si, dupa caz, a comunitatii internationale, sau sa porti raspunderea de drept international pentru faptele comise sub jurisdictia sau controlul tau si care au fost de natura a produce un impact negativ semnificativ asupra mediului.

Poate ca totusi a venit timpul sa ne gandim mai mult si mai profund la repercusiunile actiunilor noastre asupra mediului, caci putem din nestiinta sau din neglijenta, sa cauzam pagube considerabile si ireversibile mediului terestru, de care depinde viata si bunastarea noastra. Desi acesta este unul dintre mesajele care ne-au fost transmise inca de Declaratia de la Stockholm[126] (acum 34 de ani), se pare ca nici pana in ziua de astazi omenirea, fie nu a citit textul, fie nu a inteles semnificatia acestuia, fie nu a dorit de la inceput sa il respecte. Dintre cele trei variante, se pare ca cea mai plauzibila este totusi cea de-a treia.

3.2. Principii speciale, principii noi si masuri in domeniu

3.2.1.  Principiile speciale ale protectiei mediului acvatic

si a ecosistemelor

Ca in orice disciplina juridica, unde de regula, in afara principiilor generale, exista si principii specifice, si in dreptul international al mediului, in domeniul prevenirii, controlului si reducerii impactului transfrontier s-au format o serie de principii cu caracter special.

Aceasta a doua parte a capitolului o dedicam principiilor cu caracter special si anumitor masuri, dar de data aceasta misiunea noastra de analizare a acestora este mai usoara, deoarece, daca principiile generale implica prezenta in majoritatea textelor internationale, cele speciale sunt regasite, cu foarte putine exceptii, in instrumente determinate.

3.2.1.1. Evaluarea impactului asupra mediului

Principiul evaluarii impactului asupra mediului inaintea demararii oricarei activitati care ar putea sa aiba efect prejudiciabil, sau inaintea luarii oricarei decizii de mediu, s-a nascut in momentul in care omenirea a constientizat ca activitatea umana, si mai ales progresul fara precedent al tehnicii si tehnologiilor, au o influenta negativa asupra naturii, influenta care trebuia controlata sau in unele cazuri chiar oprita.

Sediul materiei in privinta acestui principiu il constituie fara indoiala Conventia de la Espoo, 1991 si Protocolul de la Kiev din 2003 referitor la evaluarea strategica de mediu[127], desi ideea incoltise in mintea oamenilor de stiinta cu mult inainte de acest moment, astfel dupa cum vom vedea. Evaluarea impactului asupra mediului este nu numai o obligatie, dar respectarea acesteia implica si buna vecinatate intre statele riverane, precum si dreptul statului vecin de a nu i se aduce prejudicii mediului propriu. Acest fapt este de natura sa ne convinga si mai tare de interconditionarile care exista intre toate principiile de dreptul mediului.

In sfarsit, evaluarea impactului asupra mediului reprezinta una dintre cele mai utile metode de prevenire a repercusiunilor negative semnificative asupra naturii si exprima imperativul introducerii variabilei ecologice in cadrul deciziilor adoptate de catre state si organizatiile internationale[128].

Dupa cum aratam, ideea a aparut cu mult anterior anului 1991, acest an coincizand cu momentul codificarii unei obligatii care deja exista. Inca de la Declaratia de la Stockholm, 1972, se prevede, in Principiul 18, faptul ca "este necesar sa se recurga la stiinta si tehnica pentru a descoperi, a evita sau a limita pericolele care ameninta mediul inconjurator". Este clar ca aceasta idee este inca departe de conceptul modern pe care il analizam, dar cu toate acestea nu putem sa neglijam tendinta de evaluare a potentialelor efecte negative care exista in aceasta formulare, chiar daca numai la nivel de declaratie a unei conferinte internationale.

Conceptul este mult mai bine precizat in Carta Mondiala a Naturii, 1982, unde se arata, in partea II, pct.11, lit.b) si c) ca "activitatile care pot perturba echilibrul naturii vor fi precedate de o evaluare a consecintelor, precum si de studii privind impactul asupra naturii, astfel incat sa fie reduse la minimum efectele prejudiciabile"[129]. Daca in ceea ce priveste textul cuprins in Declaratia de la Stockholm, mai existau sceptici, consideram ca aceasta din urma prevedere constituie un adevarat predecesor al Conventiei de la Espoo. De aici tragem si concluzia potrivit careia ideea, in coordonatele sale esentiale, exista inainte de anul 1991.

Un alt exemplu in acest sens este si Actul Final de la Helsinki, 1975, care prevede "obligatia statelor de a dezvolta metodele de determinare a efectelor eventuale ale activitatilor tehnice si economice asupra mediului inconjurator"[130].

Mult mai explicita este Directiva comunitara 85/337 asupra studiilor de impact, care distinge in Anexa I asupra proiectelor care trebuie intotdeauna sa faca obiectul unui studiu de impact, si in plus, impune obligatia consultarii publicului inainte ca proiectul sa fie antamat[131].

Elementul de noutate pe care il aduce Conventia de la Espoo, 1991, consta in aceea ca se afirma necesitatea de a lua in considerare, in mod expres, factorii de mediu, la inceputul oricarui proces decizional. Altfel spus, inainte de orice fel de decizie, proiectul sau activitatea respectiva trebuie trecute prin filtrul ecologiei, iar aceasta obligatie este una imperativa.

Prima modalitate de cooperare in directia evaluarii impactului asupra mediului, astfel cum aceasta este prevazuta de conventie, este notificarea statului vecin cu privire la oricare activitate care este susceptibila sa provoace un impact transfrontiera (art.3)[132]. Se pare ca Ucraina a uitat de aceasta norma juridica, la momentul cand a inceput proiectul canalului Bastroe.

In aceasta notificare se includ informatii privind activitatea propusa precum si un termen in care statul potential afectat trebuie sa raspunda. Daca acesta din urma nu raspunde in termenul fixat sau raspunsul este in sensul neparticiparii la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, statul de origine[133] are posibilitatea sa decida[134].

In cazul unui raspuns afirmativ, statul de origine va constitui documentatia pentru evaluarea impactului asupra mediului si se vor declansa consultarile, in urma carora se va lua decizia finala, in sensul daca proiectul va deveni sau nu realitate. In primul caz, se vor efectua si analize ulterioare realizarii proiectului, pentru a se urmari daca impactul asupra mediului este cel scontat.

Ceea ce trebuie retinut din analiza dispozitiilor pertinente ale acestei conventii, este faptul ca evaluarea impactului asupra mediului se refera cu prioritate la impactul transfrontiera, sens in care conventia stabileste doua principale reguli: a) necesitatea de a evalua si de a evita consecintele semnificative asupra mediului si b) cerinta ca procesele decizionale sa se bazeze pe studiul de impact.

Acelasi gen de masuri, si anume in trepte, le regasim si in cuprinsul Conventiei de la New York, 1997, care prevede la art.12 faptul ca inainte de punerea in practica a unor masuri susceptibile de efecte negative asupra mediului, celelalte state cobazinale vor fi notificate[135]. Dupa raspunsul care trebuie dat in termen de 6 luni[136], statele angajeaza consultari si negocieri. Atat notificarea, cat si consultarile si negocierile pot lipsi in cazul acestei conventii, daca statul de origine considera ca masurile proiectate trebuie puse de urgenta in practica, masura care nu se prevede in Conventia de la Espoo. Cat priveste masurile, cazurile sunt totusi limitativ prevazute de lege, si anume : protectia sanatatii sau securitatii publice, sau alte motive la fel de importante. Cea de-a doua parte a acestor exceptii ni se pare destul de alunecoasa pentru ca se poate pune intrebarea cine apreciaza importanta acestor motive si dupa ce criterii?

Dupa anul 1991, statele au prevazut in majoritatea conventiilor internationale incheiate, principiul evaluarii impactului asupra mediului, incepand chiar cu Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, care prevede in Principiul 17 faptul ca activitatile care pot avea un potential efect negativ asupra naturii, trebuie supuse, in prealabil, unui studiu de impact[137].

In acelasi an, Conventia de la Helsinki, prevede in art.3 alin.1 lit.h) obligatia statelor de a elabora, adopta si implementa masuri privind evaluarea impactului asupra mediului, in vederea prevenirii, controlului si reducerii poluarii. Procedura evaluarii impactului asupra mediului este prevazuta si de art.7 alin.5 lit.f) din Conventia de la Sofia, 1994, care arata ca aceasta se realizeaza in conformitate cu reglementarile nationale si internationale sau cu alte proceduri pentru evaluarea si aprecierea efectelor ecologice, procedurile in plan legislativ intern fiind foarte detaliate si avand un caracter practic concret[138].

Concluzia generala pe care o desprindem din sumara analiza a acestui principiu special, este in sensul importantei majore care trebuie acordata studiului de impact. Doar indeplinirea cu constiinciozitate a acestei obligatii, conduce in mod automat la prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontiera, si in final la evitarea degradarii factorilor naturali si evident, la desfasurarea activitatilor intr-o atmosfera "prietenoasa" fata de mediu.

Simtim nevoia sa facem scurte referiri si la prevederile legii interne, respectiv la H.G. nr.1213/06.09.2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private[139]. In acceptia acestui act normativ, evaluarea impactului asupra mediului este definit ca fiind procesul menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca in functie de fiecare caz [...] efectele directe si indirecte [...] ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si a mediului. Asadar, pe langa faptul ca destinatarii principali ai acestor masuri sunt oamenii, este avut in vedere si mediul, cu toate componentele sale, punandu-se accent atat pe efectele directe dar si pe cele indirecte, intr-o egala masura.

Hotararea vizeaza proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului, datorita naturii, dimensiunii sau localizarii lor. Cu toate acestea, legiuitorul face distinctia intre "proiecte supuse evaluarii impactului asupra mediului" (Anexa I) si "proiecte pentru care trebuie stabilita necesitatea efectuarii evaluarii" (Anexa II), iar ceea ce este paradoxal este ca din prima categorie fac parte activitati precum "instalatii pentru cresterea porcilor si pasarilor", iar din cea de-a doua categorie, "exploatarile miniere subterane". Cu alte cuvinte, cresterea porcilor este - in viziunea legiuitorului roman - mai periculoasa pentru mediu decat exploatarile miniere, si in consecinta, implementarea primelor este conditionata de evaluarea prealabila a efectelor, pe cand pentru implementarea celor din urma, urmeaza a se decide daca este sau nu cazul unei evaluari prealabile.

Opinia noastra este ca aceste practici legislative care creaza premisele eludarii legii ar trebui dezavuate, deoarece ele sunt foarte periculoase. Cu putina bunavointa din partea cui trebuie, un proiect precum Rosia Montana poate fi incadrat printre proiectele din Anexa II, respectiv la "exploatarile miniere subterane", astfel ca efectuarea evaluarii impactului acestuia asupra mediului este la latitudinea unor comitete si comisii caragialiene. Consideram ca atata vreme cat o lege lasa posibilitatea unor interpretari iar aplicarea ei depinde de anumite pareri exprimate obiectiv sau subiectiv, ea nu mai poate fi calificata ca lege, iar scopurile pentru care aceasta ar fi trebuit sa fie adoptata nu se mai regasesc.

O alta latura criticabila a HG nr.1213/2006 o reprezinta posibilitatea legala ca anumite proiecte sa fie exceptate de la obligatia evaluarii impactului asupra mediului. Actul normativ mai sus mentionat precizeaza cu fermitate, in acest sens, faptul ca asupra aspectelor amintite, trebuie informata Comisia Europeana. Asadar, Comisia Europeana trebuie informata asupra cazurilor nationale de exceptare. Cu toate acestea, paradoxal, decizia de exceptare se comunica titularului proiectului anterior informarii Comisiei Europene.

Intrebarea care ar trebui ridicata este: care sunt motivele pentru care se mai informeaza Comisia, din moment ce decizia a fost deja luata, si, mai mult, comunicata?

In acest sens, consideram ca ar fi oportun ca printr-o decizie emisa de Comisia Europeana sa se instituie obligatia imperativa a statelor membre de solicitare a unui acord prealabil si conform (obligatoriu a fi respectat) de la aceasta, in toate cazurile in care statul pe teritoriul caruia va avea loc proiectul apreciaza ca ar fi legala si oportuna o exceptare de la principiul evaluarii impactului asupra mediului. In acest fel, tindem sa credem ca o seama de abuzuri comise la nivel national ar fi stopate.

Incheiem prin a arata ca - din acest punct de vedere - suntem inca destul de departe de obiectivele pe care atat de mestesugit le teoretizam, dar pe care cu atata patima le impiedicam implementarea. Avem totusi convingerea ca masurile antamate in aceasta lucrare vor fi intreprinse, macar partial, cat mai aproape de momentul prezent, pentru ca sfarsitul planetei sa fie un moment cat mai indepartat, de dragul copiilor si a nepotilor nostri, din datoria pe care o avem fata de generatiile viitoare.

3.2.1.2 Utilizarea celei mai bune tehnologii disponibile si a celor mai bune practici de mediu

3.2.1.2.1 Cea mai buna tehnologie disponibila

Sediul materiei in ceea ce priveste principiul utilizarii celor mai bune tehnologii disponibile se regaseste in Conventia de la Helsinki, 1992, precum si in Conventia de la Sofia, 1994.

Definitia data de primul instrument, este in sensul ultimului stadiu de dezvoltare a procedeelor, echipamentelor si metodelor de exploatare care indica practica corespunzatoare a unei anumite masuri pentru limitarea descarcarilor, emisiilor si cantitatilor de deseuri[140]. Definitia are in vedere tehnologiile cel mai putin poluante si cu grad cat se poate de redus de reziduuri, astfel incat, la descarcarile de substante periculoase in mediul acvatic, aceste tehnologii sa constituie baza pentru limitele stabilite in autorizatia de descarcare[141]. De asemenea, criteriul de selectie a celor mai bune tehnologii disponibile se mai apreciaza si dupa succesul inregistrat de ultimele experimente facute asupra acestora[142]. Scopul final al implementarii celor mai bune tehnologii disponibile este prevenirea si reducerea aportului de nutrienti din surse industriale si urbane, astfel cum prevede art.3 alin.1 lit.f din Conventia de la Helsinki.

Intrebarea imediat urmatoare, care apare pe buzele cititorului este: ce se intampla cu statele in curs de dezvoltare care nu dispun de cea mai buna tehnologie disponibila ? Raspunsul il gasim in coroborarea dispozitiilor art.9 alin.2 lit.i) cu art.13 alin.4, care arata ca statele riverane vor coopera in scopul facilitarii schimbului celor mai bune tehnologii disponibile, in special prin promovarea de schimb comercial de tehnologie, schimb de informatii si experienta, precum si asigurarea de asistenta tehnica.

Cu alte cuvinte, nici un stat riveran mai putin dezvoltat nu poate emite o autorizatie de descarcare care sa nu se bazeze pe cea mai buna tehnologie disponibila, invocand in aparare faptul ca nu dispune de aceasta. Pe de alta parte, statele riverane mai dezvoltate nu numai ca sunt obligate sa coopereze cu cele mai putin dezvoltate (bineinteles contra cost) prin schimb comercial, dar trebuie sa le asigure si asistenta necesara utilizarii acestor tehnologii. Asadar, aceste obligatii sunt de natura a crea in sarcina tuturor statelor riverane obligatia de prevenire, control si reducere a poluarii. Totusi trebuie adaugat faptul ca pretul practicat de statele ce dispun de astfel de tehnologii, trebuie sa fie rezonalbil, astfel incat utilizarea acestora sa fie incurajata, si nicidecum impiedicata implicit.

Pentru a determina daca procedeele, echipamentele si metodele de exploatare constituie cea mai buna tehnologie disponibila, trebuie sa se tina cont de urmatoarele criterii si metode:

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; compararea procedeelor, echipamentelor si metodelor de exploatare recent experimentate cu succes;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; progresele tehnologice si evolutiile in stiinta;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aplicabilitatea acestor tehnologii din punct de vedere economic;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; impactul acestora asupra mediului.

Rezulta, asadar, ca ceea ce astazi numim "cea mai buna tehnologie disponibila" este valabila doar pentru acest moment si poate pentru viitorul foarte apropiat, deoarece - in lumina progresului tehnologic si al cunoasterii stiintifice - aceasta se va schimba cu rapiditate, vechea tehnologie nemaifiind de actualitate ecologica.

Conventia de la Sofia, 1994, aduce cateva elemente de noutate, tocmai in virtutea faptului ca, pe baza criteriului de timp, in doi ani, stiinta si tehnica avansasera. Daca la Helsinki aratam ca tehnologiile trebuiau sa fie cat mai putin poluante si cu un grad cat mai redus de reziduuri, Sofia pune deja accent pe tehnologia nepoluanta[143].In acceptia acestui instrument, definitia conceptului se refera la ultimul stadiu de dezvoltare (starea actuala) a proceselor, instalatiilor sau a metodelor de exploatare care indica adaptarea practica a unei masuri particulare pentru limitarea descarcarilor, emisiilor si deseurilor.

Pentru o mai buna observare a elementelor de noutate si pentru o corecta comparare a celor doua definitii, supunem atentiei tabelul de mai jos.

Conventia de la Helsinki, 1992

Conventia de la Sofia, 1994

Ultimul stadiu de dezvoltare a procedeelor, echipamentelor si metodelor de exploatare care indica practica corespunzatoare a unei anumite masuri pentru limitarea descarcarilor, a emisiilor si a cantitatilor de deseuri.

Ultimul stadiu de dezvoltare (starea actuala) a proceselor, instalatiilor sau a metodelor de exploatare care indica adaptarea practica a unei masuri particulare pentru limitarea descarcarilor, a emisiilor si a deseurilor.

Dupa cum observam, diferenta dintre cele doua definitii nu este atat de substanta, cat de exprimare, nuantare si particularizare. Conventia de la Sofia pune un accent mai pronuntat pe modalitatea de implementare a masurii pentru limitarea poluarii, ducand mai degraba catre o obligatie de rezultat.

In privinta stabilirii limitelor de emisie in industrie, acestea trebuie sa se bazeze pe cele mai bune tehnologii disponibile pentru reducerea la sursa si/sau pentru tratarea apelor uzate. Observam si aici o mica diferenta intre cele doua instrumente, avand in vedere ca Helsinki prevedea limite aplicabile la descarcarile autorizate de substante periculoase. Conventia de la Sofia mai prevede in plus si faptul ca cele mai bune tehnologii disponibile trebuie sa fie implementate cu cea mai mare prioritate, in scopul limitarii eficiente a emisiilor pe teritoriul statelor riverane[144].

Prevederi referitoare la schimbul de tehnologii, experienta si informatii, regasim si in cuprinsul acestei conventii, la art.12 alin.4, in mod similar celor prevazute de Conventia de la Helsinki, cu singura diferenta ca Sofia accentueaza necesitatea desfasurarii unor intalniri relevante intre statele parti, spre deosebire de Helsinki, unde intalnirile trebuiau sa fie necesare.

Termenul de "relevante" cred ca este de natura sa sublinieze necesitatea ca in cursul acestor intalniri sa se ajunga la gasirea unor solutii efective, iar acestea sa nu fie un prilej de intalnire pur si simplu.

Ceea ce este foarte important de mentionat si de retinut in privinta Conventiei de la Sofia, este clauza conform careia, daca reducerea descarcarilor si a emisiilor rezultand din folosirea celor mai bune tehnici disponibile nu va conduce la rezultate acceptabile pentru mediu, vor fi aplicate masuri suplimentare[145]. Asadar conventia merge mai departe cu gandul si acopera si situatia in care aplicarea celor mai bune tehnologii disponibile nu da randamentul scontat.

3.2.1.2.2. Cea mai buna practica de mediu

Si pentru acest principiu, sediul materiei se regaseste in Conventiile de la Helsinki, 1992 si Sofia, 1994.

In ceea ce priveste definitia data de Conventia de la Helsinki, 1992, cea mai buna practica de mediu reprezinta cele mai bune combinatii de masuri, selectate pentru cazurile particulare, care impreuna au ca scop final reducerea aportului de nutrienti si substante periculoase din surse industriale si urbane[146].

Conventia de la Sofia, 1994, da o definitie mai elaborata in Partea a II-a din Anexa nr.II, si anume: "aplicarea celei mai adecvate combinari a masurilor si strategiilor pentru controlul sectorial al mediului". Pentru o intelegere cat mai corecta a diferentelor dintre cele doua defintii enuntate in anexele conventiilor, vom repeta tabelul.

Conventia de la Helsinki, 1992

Conventia de la Sofia, 1994

Selectarea celor mai potrivite combinatii de masuri

Aplicarea celei mai adecvate combinari a masurilor si a strategiilor pentru controlul sectorial al mediului.

Astfel dupa cum se observa, Conventia de la Helsinki nu numai ca este mai lapidara, dar are si anumite lacune pe care le acopera Conventia de la Sofia, care ne arata si care este scopul dezvoltarii celor mai bune practici de mediu, si anume controlul sectorial al mediului.

Masurile pe care ambele conventii le includ in cadrul celei mai bune practici de mediu, sunt :

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; principiul precautiei;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; principiul responsabilitatii[147];

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; principiul minimizarii[148];

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aprecierea beneficiului sau a penalitatii ecologice a materialelor sau activitatilor inlocuitoare;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aprecierea limitelor de timp in implementarea masurilor;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; calcularea implicatiilor sociale si economice;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; informarea si educarea publicului si a utilizatorilor privind consecintele asupra mediului ale alegerii anumitor activitati sau produse[149];

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; sistemele de colectare si eliminare disponibile pentru public;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; reciclarea, reconditionarea si refolosirea[150];

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; adoptarea unui sistem de autorizare care sa implice un domeniu de restrictie sau de interdictie.

Inainte de a face diferenta intre cele doua conventii, trebuie indicat ca primele 6 masuri sunt evocate de conventia de la Sofia iar ultimele 4 de cea de la Helsinki. Diferenta dintre Conventia de la Sofia si cea de la Helsinki, consta in aceea ca, desi cea de-a doua defineste mai lapidar obligatia de dezvoltare a celor mai bune practici de mediu, aceasta lipsa este pe deplin suplinita prin aratarea masurilor efective pe care le implica conceptul. Ideea este ca dupa lecturarea definitiilor, dam castig de cauza conventiei de la Sofia, dar dupa ce lecturam seturile de masuri indicate de fiecare document, batalia finala este castigata de conventia de la Helsinki.

Daca in ceea ce priveste cele mai bune tehnologii disponibile suprematia este acordata conventiei de la Sofia, in cazul celor mai bune practici de mediu, suprematia este detinuta, in opinia noastra, de conventia de la Helsinki.

Ceea ce trebuie retinut este ca nu numai aceste doua conventii internationale fac referire la aceste doua concepte. Aproape toate instrumentele juridice moderne prevad aceste doua obligatii ale statelor, care impreuna conduc la prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontier.

3.2.1.3. Schimbul de informatii

Schimbul de informatii face parte din categoria principiilor speciale ale dreptului mediului, si aceasta reprezinta punctul de plecare pentru alte obligatii si principii, cum ar fi principiul cooperarii si al bunei vecinatati, utilizarea celor mai bune tehnici disponibile si a celor mai bune practici de mediu, etc. Aducerea la indeplinire a acestor obligatii presupune un schimb de informatii activ si efectiv intre statele parti, atat in domeniul starii mediului, cat si in cel al stiintei si tehnicii, precum si in alte domenii, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. De asemenea, schimbul de informatii implica schimb de experienta, schimb de specialisti si experti intre state, schimb de asistenta, etc[151].

Inca din anul 1972, Declaratia de la Stockholm prevedea la Principiul 12 necesitatea acordarii unei asistente internationale oportune[152] in domeniul tehnic si financiar, precum si popularizarea cunostintelor asupra problemelor de mediu in randurile tinerelor generatii si ale adultilor (Principiul 19). Se mai arata necesitatea ca mijloacele de informare in masa sa nu contribuie la degradarea mediului, ci acestea sa difuzeze informatii cu caracter educativ.

Conform principiului 20 trebuie usurata libera circulatie a celor mai recente informatii si transferul de date obtinut prin experienta, astfel incat difuzarea tehnicilor referitoare la mediu sa nu fie o povara economica pentru tarile in curs de dezvoltare.

In mod similar, si Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992, consacra in Principiul 9 faptul ca statele trebuie sa incurajeze schimbul de cunostinte stiintifice si tehnice, precum si schimbul tehnologiilor inovatoare. Pe de alta parte, statele sunt obligate sa notifice in timp util orice dezastru natural care ar putea sa conduca la un impact transfrontiera[153].

Actul Final de la Helsinki, 1975, pune accent pe schimbul de informatii stiintifice si tehnice de documente si de rezultate, inclusiv informatii asupra metodelor de determinare a efectelor eventuale ale activitatilor tehnice si economice asupra mediului inconjurator[154] (cap.1.5.4). In viziunea acestui document, schimbul de informatii cuprinde mai multe forme, si anume : schimb de oameni de stiinta, specialisti, stagiari, organizare de conferinte, colocvii si reuniuni de experti (cap.1.5.4)[155], toate deosebit de utile din punct de vedere practic.

Conventia de la Helsinki, 1992, prevede obligatia partilor in sensul asigurarii unui schimb de informatii cat mai larg privind problemele acoperite de conventie, cu exceptia celor privind secretul industrial si comercial, inclusiv proprietatea intelectuala sau securitatea nationala (art.8)[156]. Dupa cum observam exista si anumite exceptii privind schimbul de informatii, exceptii care sunt dictate de ratiuni de ordine si siguranta nationala. Problemele pe care le acopera conventia si in care schimbul de informatii este liber, sunt cele privind conditiile de mediu ale apelor transfrontiere, datele privind emisiile si supravegherea starii apelor, autorizarile sau reglementarile pentru deversarile de apa uzata, etc[157].

Nici reglementarii Protocolului de la Londra privind apa si sanatatea, 1999, nu ii scapa aceasta problema, statuand la art.12 lit.e) coroborat cu art.13, faptul ca statele au obligatia de a face schimb de informatii si cunostinte tehnice, legale si de experienta reciproca.

Conventia de la Sofia, 1994, aduce cateva precizari, in sensul ca prevede si schimbul de informatii despre acordurile bilaterale si multilaterale, despre reglementarile legale, masurile in domeniul gospodaririi apelor si in cel al emisiilor si al monitoringului, schimbul de documente legale, experiente, linii directoare si alte publicatii (art.4 lit.b).

In plus, fata de toate acestea, Conventia de la New York, 1997 precizeaza in art.9 ca statele trebuie sa foloseasca cele mai bune mijloace de care dispun pentru a raspunde la cererea de furnizare a informatiilor (eventual chiar contra cost) adresata de catre un alt stat. Art.11 prevede ca partile contractante fac schimb de informatii, se consulta si daca este cazul, negociaza pe seama eventualelor efecte ale masurilor proiectate pentru starea cursului de apa international. De asemenea, obligatia schimbului de informatii, precum si cea a consultarilor reciproce, este prevazuta si in cuprinsul Acordului romano-ucrainean, Galati, 1997, aceasta avand in vedere posibila influenta a masurilor de gospodarire si de protectie a apelor asupra regimului apelor de frontiera.

Si pe continentul african intalnim acest principiu special, cu referire directa la Protocolul revizuit asupra cursurilor de apa impartite, 2000, unde se subliniaza necesitatea schimbului de informatii din punct de vedere hidrologic, hidrogeologic, meteorologic si in privinta calitatii apei, toate acestea avand ca finalitate o gestiune si o protectie adecvata a fluviilor internationale (art.3 pct.6 si art.4 pct.1 lit.a).

Ca o concluzie generala a celor ce preceda, trebuie sa aratam ca principiul schimbului de informatii, are ca scop final prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontier. Desi noi ne-am referit mai mult la acele conventii care au legatura directa cu fluviile internationale, facem precizarea ca aceasta obligatie este regasita in privinta tuturor factorilor de mediu, deoarece, pe de o parte, prin natura sa, schimbul de informatii este posibil si necesar in privinta tuturor factorilor de mediu[158], iar pe de alta parte, pentru ca poluarea sau alte cauze de deteriorare a mediului trec cu usurinta de la un factor de mediu la altul. Chiar daca un instrument juridic dintr-un anumit domeniu al mediului nu ar face referire expresa la aceasta obligatie, schimbul de informatii este garantat totusi in virtutea existentei acestui principiu de aplicabilitate generala. Cu toate acestea, pentru o protectie adecvata a starii mediului trebuie ca aceasta masura sa fie aplicata si respectata in mod efectiv de fiecare stat riveran.

Problema schimbului diferitelor tipuri de informatii este amplu analizata in doctrina mai ales in domeniul substantelor periculoase, in vederea identificarii si pe cat posibil a reducerii riscului unor asemenea substante in legatura cu preocuparile existente in SUA sau in Uniunea Europeana cu privire la reformarea politicii asupra chimicalelor si implementarea sistemului de "Inregistrare, Evaluare si Autorizare a Chimicalelor (REACH), ca si a Legii privind Controlul asupra Substantelor Toxice (TSCA), 1976[159].

3.2.1.4. Accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie

Declaratia de la Stockholm, 1972, a consacrat pentru prima oara dreptul fundamental al omului la un mediu a carui calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si bunastare. Nascandu-se acest drept in patrimoniul umanitatii, omul a cautat diverse mijloace prin care sa si-l valorifice in plan national si international. Dupa indelungi cautari, reglementari sectoriale, controverse si redefiniri, a fost semnata Conventia de la Aarhus, 1998[160] privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu.

Importanta pe care o prezinta aceasta conventie este legata de ideile novatoare pe care le consacra. Se prevede astfel, ca accesul efectiv la informatie si participarea publicului la luarea deciziei conduc in mod automat la protejarea mediului si la constientizarea rolului pe care il joaca opinia publica pentru conservarea factorilor de mediu pe de o parte, iar pe de alta parte, duce la nasterea unor adevarate obligatii in sarcina statelor parti. Se arata in doctrina ca prevederile acestei conventii functioneaza "ca o podea, si nu ca un tavan", astfel ca subiectele dreptului international au deschisa calea unor norme mai severe[161]. In acest sens, conform art.1, statele parti se angajeaza sa garanteze aceste drepturi corelative ale cetatenilor proprii[162], in conditii de efectiva transparenta.

Un alt aspect important pe care se pune accent este acela al asistentei care trebuie acordata publicului in vederea exercitarii acestor trei drepturi, recunoscandu-se in aceasta privinta, faptul ca acestia nu sunt suficient de informati. In acest sens, statele trebuie sa aduca la cunostinta publicului drepturile pe care acestia le au si modalitatile efective de exercitare a acestora in conditii de legalitate[163], pentru ca in zadar exista in legislatia interna un anumit drept al cetateanului, daca acesta nu este informat asupra existentei acestuia si asupra modalitatilor de exercitare, deoarece se stie ca principiul nemo censetur ignorare legem este doar un artificiu juridic.

Este important sa remarcam clauza inscrisa la art.3 alin.8, care interzice penalizarea, persecutarea sau hartuirea in vreun fel a persoanelor care isi exercita drepturile conform prevederilor prezentei conventii[164], aspect care ne indreptateste sa credem ca statele au dorit sa isi limiteze propriile posibilitati de reactiune, in beneficiul asigurarii unui mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic.

Pentru a solicita o informatie privind mediul, persoana nu este tinuta de declararea interesului in care face cererea, iar forma in care doreste furnizarea informatiei este tot la latitudinea sa, cu exceptia cazurilor in care este mai rezonabil pentru autoritate sa o furnizeze intr-un alt format sau in cazul in care informatia este deja disponibila in alt format. Bineinteles ca exista si o serie de cazuri in care autoritatile sunt exonerate de raspunderea pentru netransmiterea informatiilor solicitate[165].

Conventia mai instituie si obligatia de actualizare permanenta a informatiilor detinute de autoritatile publice. De asemenea, agentii economici care desfasoara activitati cu impact asupra mediului, trebuie sa informeze in mod regulat publicul asupra impactului pe care produsele si activitatile desfasurate il au asupra mediului.

In ceea ce priveste sfera participarii publicului la deciziile de mediu, aceasta este destul de extinsa. Acest drept se regaseste in mai multe etape, dar in primul rand la inceputul procedurii autorizarii unei actiuni cu impact asupra mediului, sens in care publicul va fi informat in timp rezonabil, in vederea exprimarii preocuparilor si opiniilor[166].

In fine, cel de-al treilea drept recunoscut publicului si in acelasi timp obligatie a statelor, este accesul liber la justitie, in cazul in care solicitarea informatiei a fost ignorata, in mod gresit refuzata sau in cazul unui raspuns inadecvat[167], cu alte cuvinte in cazul in care o persoana este nemultumita de o actiune sau o omisiune a autoritatii publice. In aceste cazuri, persoana are la dispozitie procedura recursului administrativ si apoi cea a recursului judiciar[168].

Mai trebuie amintit ca prevederile Conventiei de la Aarhus au fost in mod temeinic implementate si la nivel comunitar, Directiva 2003/4 recunoscand un drept la informatie al cetatenilor, si nu o simpla libertate de acces la informatie a acestora[169]. De asemenea, Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2003/35 prevede participarea publicului in procesul de adoptare a planurilor si a programelor relative la mediu.

Ceea ce trebuie sa retinem indeosebi din cele aratate este ca participarea efectiva a publicului precum si accesul la justitie sunt posibile si eficace numai daca informatia necesara este accesibila acestuia. Fiecare stat parte trebuie sa asigure ca autoritatile publice pun la dispozitia publicului informatiile solicitate si asigura campanii de informare in probleme de actualitate privind mediul. In lipsa acestor conditii, demersul incercat de conventie ramane fara finalitate.

Aceasta tendinta se regaseste din ce in ce mai pregnant in legislatia interna, dovada fiind si Ordinul MMGA nr.1044/2005[170] in care se prevede in mod expres necesitatea consultarii intr-o etapa anterioara elaborarii deciziilor, respectiv cu cel putin trei ani inainte de data prevazuta pentru aprobarea schemei directoare. Mijloacele de informare in aceasta directie urmeaza a fi, dupa caz, site-ul oficial al Ministerului Mediului, organizarea de seminarii sau conferinte la nivel national, articole publicate in presa locala sau nationala, si altele.

Una dintre ideile laudabile ale acestui act normativ este aceea ca publicul are posibilitatea de a face si propuneri de noi acte normative.

Urmeaza sa aflam din activitatea cotidiana, felul in care aceste idei ilustrate de teorie se vor regasi in practica.

3.2.2. Principii noi in materia protectiei mediului acvatic

3.2.2.1. Dreptul la un mediu sanatos - de la abordarea

colectiva la cea individuala

Incepem analiza prezentului principiu prin a afirma ca scopul ultim al oricarui demers privind protectia mediului este asigurarea unui mediu sanatos si echilibrat, care sa corespunda unei utilizari adecvate a acestuia. Ca si dezvoltarea durabila, dreptul fundamental la un mediu de calitate, presupune respectarea tuturor principiilor specifice dreptului mediului.

Ca o apreciere cu caracter general, trebuie sa remarcam ca dreptul la un mediu de calitate face parte din categoria drepturilor de generatia a treia[171], fiind un drept colectiv al popoarelor, un drept de solidaritate[172]. Ca orice drept, acesta a aparut mai intai ca o idee, materializata apoi intr-o regula, pentru ca in ultima instanta, pe masura ce societatea internationala a constientizat importanta vitala a acesteia, sa o transforme intr-un adevarat drept fundamental al oamenilor si al popoarelor. Transformarea acestei idei intr-un drept a insemnat in primul rand proteguirea adecvata a acestuia, prin intermediul instrumentelor juridice pe care le vom infatisa infra. Tot din analiza acestor instrumente observam trecerea de la abordarea colectiva, unde destinatarii dreptului erau popoarele, la o abordare individuala, unde fiecare individ devine actorul principal in privinta aplicarii si respectarii principiului.

Desi nu toate statele au recunoscut existenta acestui drept ca atare[173], trebuie sa remarcam tendinta societatii internationale de a aduce tot mai pregnant in prim-planul discutiilor, problematica dreptului la un mediu de calitate. Fiind un drept relativ tanar, observam ca un numar limitat de conventii in materia dreptului mediului il consacra expressis verbis. Acesta a avut ca sorginte ideea de protectie a mediului. Pornind de la aceasta premisa, si constientizand necesitatea protejarii mediului[174], societatea internationala a declarat mediul, in totalitatea componentelor sale, "patrimoniul comun al umanitatii"[175], ceea ce a facut ca protectia mediului sa devina cu adevarat o problema de interes global, cu multiple implicatii, pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, a carei rezolvare necesita solutii globale cu participarea directa si pe baze egale a tuturor statelor si popoarelor. Cum protejarea mediului are ca scop principal bunastarea omului, printre drepturile fundamentale ale omului a aparut si acela la un mediu sanatos.

Acesta poate fi definit ca fiind acel drept fundamental, in virtutea caruia omul este indreptatit sa se nasca si sa traiasca intr-un mediu a carui calitate sa ii asigure o dezvoltare fizica si intelectuala normala, precum si o viata dusa cu demnitate si in bunastare. Dupa cum se afirma in literatura de specialitate, protectia mediului si dreptul la un mediu sanatos se plaseaza astazi in fruntea listei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului[176], si aceasta nu intamplator. Este evident ca nici un alt drept nu poate preexista dreptului la un mediu sanatos, intrucat daca nu exista un mediu sanatos, insasi viata nu poate exista. Prevenirea si combaterea poluarii mediului sunt conditii sine qua non pentru mentinerea starii de sanatate a populatiei, iar sanatatea omului depinde intrutotul de sanatatea mediului in care traieste. Exista doctrinari care dau ca exemplu dreptul de proprietate, care ar veni in contradictie, sau a carui aplicare ar fi afectata de dreptul la un mediu sanatos, dupa cum exista doctrinari care apreciaza ca dreptul de proprietate se inscrie in categoria verbului "a avea", pe cand dreptul la un mediu sanatos se incadreaza in categoria verbului "a fi" [177].

Un mediu sanatos, de calitate, trebuie privit prin prisma tuturor componentelor acestuia. Mediu de calitate inseamna aer de calitate, apa de calitate, sol de calitate, resurse forestiere si biologice de calitate si in cantitati suficiente. Daca un singur factor de mediu este poluat, acesta poate si chiar afecteaza direct sau indirect ceilalti factori. Nu pot exista resurse acvatice poluate si sol nepoluat, dupa cum nu poate exista aer poluat si apa curata. Dupa cum stim, poluarea nu cunoaste frontiere si mai mult decat atat, aceasta se transmite de la un factor la altul, in mod inevitabil, si cu mare usurinta.

Dupa cum vedem, ocrotirea si imbunatatirea mediului este o problema de o importanta majora, care afecteaza nu numai prosperitatea si dezvoltarea economica, dar mai ales sanatatea oamenilor. Pentru a avea un mediu de calitate trebuie sa respectam principiile utilizarii durabile a resurselor naturale, astfel incat mostenirea pe care o vom lasa generatiilor viitoare sa fie de o calitate cel putin egala cu cea actuala[178].

Este egoist din partea noastra sa consideram ca bunastarea omului este finalitatea tuturor demersurilor, dar realitatea nu ne contrazice. In mod ideal ar trebui sa ne gandim ca scopul pentru care intreprindem toate masurile in materia dreptului mediului este "sanatatea" naturii insasi. Natura fara oameni a mai existat si poate exista in conditii chiar mai bune, insa omul nu poate supravietui fara natura.

Aparitia acestui concept a echivalat cu aparitia instrumentelor internationale in materia dreptului mediului. Ceea ce este de retinut este faptul ca acest drept il regasim cu precadere in conventiile si documentele internationale cu caracter general de protectie a mediului. Sunt foarte putine conventii, la cunostinta noastra, care trateaza un domeniu specific, si care sa prevada acest drept, desi finalitatea acestora este neindoios in aceasta directie[179].

Ratiunea pentru care acest concept a fost introdus in principal in conventiile si tratatele avand caracter general de protectie a mediului, a constat atat in tragerea unui semnal de alarma asupra starii actuale a mediului, cat si in mobilizarea si constientizarea publicului asupra impactului tehnologiilor moderne asupra acestuia. De asemenea, introducerea acestui principiu a fost menita sa atraga oamenii, sa ii faca atenti la faptul ca mediul in care traiesc trebuie sa fie de calitate, in caz contrar ei avand posibilitatea sa ceara respectarea acestuia sau chiar dezdaunarea[180].

Prin cerinta asigurarii unui mediu de calitate si prin conferirea in patrimoniul indivizilor a dreptului corelativ, au fost obtinute doua avantaje si anume, pe de o parte, s-a obtinut implicarea publicului in activitatile sau actiunile de mediu (public care avea un drept pentru care sa se lupte), iar pe de alta parte, autoritatile publice si factorii decizionali au inceput sa fie presati de cereri de respectare a dreptului la un mediu sanatos. Aceasta a fost si ratiunea pentru care a aparut si Conventia de la Espoo. De la acest moment, orice activitate cu implicatii asupra mediului, trebuia evaluata din punct de vedere al impactului asupra factorilor naturali.

Daca la inceput, dreptul la un mediu de calitate abia isi facea simtita prezenta stinghera, consacrat sau nu sub aceasta forma, iata ca, pe masura trecerii timpului, din ce in ce mai multe conventii in materie accepta existenta acestui drept, promovand pe scara larga importanta implementarii acestuia, fiind legat in mod indisolubil de alte drepturi fundamentale, dupa cum respectarea acestui drept implica respectarea tuturor principiilor si a regulilor in materia dreptului mediului.

Dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos presupune in principiu[181] :

   &n 12212g66m bsp;    dreptul de a trai intr-un mediu nepoluat, nedegradat de activitati care pot afecta mediul, sanatatea si bunastarea oamenilor, precum si dezvoltarea durabila;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la cel mai ridicat nivel de sanatate, neafectat de degradarea mediului;

   &n 12212g66m bsp;    accesul la resurse de apa si hrana de calitate;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la un mediu de munca sanatos;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la conditii de locuit, de folosire a terenurilor si la conditii de viata intr-un mediu sanatos;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la asistenta in caz de catastrofe naturale, etc.

Intrebarea care si-o pune fiecare om este ce sanctiune este prevazuta pentru nerespectarea acestor drepturi ? Cum poate cetateanul marilor metropole sa traga la raspundere autoritatile pentru faptul ca traieste intr-un mediu poluat? Cum poate primi acesta despagubiri pentru incalcarea dreptului sau fundamental la un mediu sanatos si nepoluat ? Din pacate, nu exista nici un instrument prin care efectiv sa iti poti apara acest drept, instantele judecatoresti manifestand reticenta fata de admiterea unor astfel de cereri, dealtfel legale si intemeiate. Din nefericire, Conventia de la Aarhus, desi a fost ratificata de catre Romania, nu produce afecte viabile. Care ar fi finalitatea unei cereri de chemare in judecata formulata de catre un cetatean bucurestean si avand ca obiect daune pentru prejudiciul suferit de catre acesta ca urmare a poluarii mediului ? Ce sa mai spunem atunci de locuitorii localitatii Copsa Mica ?

Revenind la implicatiile pe care le prezinta dreptul la un mediu de calitate, trebuie subliniat ca oricare drept implica si obligatii corelative. Respectarea in mod concertat de catre toate statele lumii, a acestor obligatii, duce la respectarea automata a dreptului. Printre aceste obligatii se numara[182] :

   &n 12212g66m bsp;    obligatia statelor de a face efectiva implementarea dreptului la un mediu sanatos[183];

   &n 12212g66m bsp;    obligatia statelor de a lua masurile legale si administrative care se impun in vederea asigurarii unui mediu de calitate;

   &n 12212g66m bsp;    reglementarea de catre legislatiile interne a regulilor de folosire durabila a resurselor naturale;

   &n 12212g66m bsp;    autorizarea prealabila a activitatilor cu impact asupra mediului;

   &n 12212g66m bsp;    accesul liber si neingradit la informatia de mediu, etc.

Cum nu putem spune ca statele nu iau aceste masuri, ne simtim nevoiti sa aratam ca sanctiunile prevazute sunt fie inexistente, fie nu sunt destul de severe, desi dupa cum constatam din practica, pentru uciderea unei persoane, faptuitorul poate primi o pedeapsa de pana la 25 de ani, pe cand, daca este poluat un curs de apa, sanctiunea este amenda. Constatam ca inca mai suntem tributari conceptiei de la Stockholm, in conformitate cu care, "oamenii sunt tot ceea ce e mai de pret pe lume". Care fapta este mai grava si are implicatii asupra mai multor persoane si zone? Uciderea unei persoane sau poluarea unui curs de apa? Atunci care este ratiunea pentru care omuciderea este mai aspru pedepsita? Iata cateva aspecte care ar trebui sa dea de gandit serios legiuitorului intern, mai ales in conditiile in care obiectul dreptului la un mediu sanatos si echilibrat nu reprezinta altceva decat protejarea dezvoltarii fizice si intelectuale normale a omului si asigurarea unei vieti sanatoase, in conditii de bunastare, intr-un mediu nedegradat[184].




In conditiile in care, la acest moment, nici un factor de mediu nu mai este lipsit de un anumit grad de poluare sau degradare, introducerea adjectivului "normal" (in ceea ce priveste dezvoltarea fizica si intelectuala a omului) ni se pare binevenita. Trebuie sa ne multumim cu ideea ca in prezent, lucrurile inca nu au scapat de sub control, iar starea de normalitate implica de fapt un grad de poluare acceptabil pentru posibilitatile de neutralizare ale naturii si ale corpului uman[185].

Trebuie subliniat ca precizari importante cu privire la continutul si garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos au fost aduse si in Proiectul de Declaratie Internationala a drepturilor omului si mediului, adoptat la Geneva in 1994.[186]

Astfel cum aratam supra, continutul acestui drept fundamental presupune o gama larga de drepturi si obligatii a caror respectare duce la o protectie adecvata si efectiva a factorilor de mediu.

Pentru punerea in aplicare a acestor idei, trebuie respectate o serie de principii, cum ar fi cel al cooperarii intre state, cel al bunei vecinatati, cel al suveranitatii functionale, etc.

De asemenea, pentru a avea un mediu de calitate pe termen lung, trebuie sa respectam in mod cumulativ principiile dreptului mediului, si anume : precautia, prevenirea, poluatorul plateste, informarea publicului, echitabilitatea, utilizarea durabila, asistenta reciproca, sic utere tuo, etc.

Desi am aratat ca dreptul la un mediu sanatos este regasit in sfera drepturilor popoarelor, se constata in ultima perioada orientarea acestuia catre individ. Desi cei doi titulari nu se exclud unul pe celalalt, ne raliem la teza conform careia individul este titularul dreptului fundamental la un mediu de calitate astfel ca acesta trebuie sa fie principalul destinatar al normelor in domeniu[187].

Exista si pareri in sensul ca natura ar fi titulara acestui drept.[188] In opinia noastra, aceasta teza - cat priveste dreptul la un mediu sanatos - este cel putin departe de realitatea cu care ne confruntam, si departe chiar de textele instrumentelor juridice internationale. Oare exista vreun tratat in care sa se prevada primatul naturii asupra omului? Nu trebuie sa uitam ca Declaratia de la Rio plaseaza omul in centrul preocuparilor.[189] Si atunci cum poate fi natura destinatarul dreptului? Oare singura preocupare a societatii internationale nu este bunastarea omului, si mai putin natura (sau aceasta din urma doar cu caracter incidental)? Este adevarat ca in privinta protectiei mediului, acesta ar trebui sa fie principalul factor ce trebuie respectat, dar principiul care face obiectul prezentei analize are in continutul sau un drept al omului.

Garantarea asigurarii dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos, presupune, la randul sau, respectarea unei game largi de drepturi adiacente. Aceste drepturi reprezinta in acelasi timp, si in aceeasi masura, si mecanisme de implementare a acestui drept.

Una dintre modalitatile de garantare a dreptului la un mediu de calitate este, asa cum prevede Conventia de la Aarhus, dreptul la informatia de mediu[190]. Din pacate, cel putin in cazul tarii noastre, cetatenii sunt foarte putin sau aproape deloc informati, astfel ca exista oameni care nici macar nu cunosc ca au acest drept. La exercitarea unei actiuni in justitie in probleme de mediu nici nu indraznim sa ne gandim. Oare cine este vinovat pentru aceasta stare de lucruri cu care ne confruntam ? Sunt vinovati oamenii, ca nu citesc conventiile internationale in materie de mediu, sau autoritatile, ca nu informeaza indeajuns ? Sau nu cumva este mai bine ca oamenii sa nu stie ?...

Este foarte usor sa scrii legi sau conventii doar de dragul de a le scrie. Cel mai greu este sa pui in aplicare aceste prevederi si sa le implementezi in mod efectiv[191].

Revenind la garantarea dreptului, din definitia data de catre Conventia de la Aarhus se desprind si alte modalitati de garantare, printre care si participarea la decizia de mediu si accesul liber la justitie in probleme de mediu. Alte modalitati ar fi dreptul la asociere libera in scopul protectiei mediului, dreptul de a manifesta liber in legatura cu problemele de mediu[192] dar mai ales, dreptul la repararea prejudiciilor de mediu.

In virtutea acestui ultim drept, statul pe teritoriul caruia a avut loc un incident de mediu, este cel care ar trebui sa suporte prejudiciile suferite de oameni, urmand ca dupa repararea acestuia, statul sa aiba drept de regres impotriva celui vinovat de producerea incidentului, intrucat persoana fizica nu are din pacate nici resursele necesare exercitarii unei astfel de actiuni, si nici prestanta si credibilitatea unei autoritati publice.

La nivel global, preocuparea pentru calitatea si protectia mediului a fost pusa in discutie in anul 1972, la prima conferinta mondiala a ONU pe aceasta tema. Aceasta conferinta marcheaza momentul aparitiei, in forma incipienta, desigur, a dreptului fundamental la un mediu sanatos.

Preocupari in domeniu existasera si anterior momentului Stockholm. Amintim cu titlu de exemplu Conventia Africana pentru conservarea naturii si a resurselor naturale, Alger, 1968, care are in vedere protectia tuturor factorilor de mediu (cu exceptia aerului), in vederea atingerii unui anumit nivel de calitate a mediului. Se recomanda in acest sens cooperarea concertata a tuturor statelor, pentru a avea un mediu de calitate. Dupa cum observam calitatea mediului este un obiectiv important al acestei conventii, si acest lucru este cu atat mai surprinzator cu cat acest act juridic este adoptat de tarile lumii a treia. Traditia statelor africane a atins cote maxime in ceea ce priveste consacrarea acestui drept fundamental, daca avem in vedere si Carta Africana a drepturilor omului si ale popoarelor, 1981, care prevede ca "toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfacator, favorabil dezvoltarii lor"(art.24)[193].

Pe aceasta linie, Declaratia de la Stockholm, 1972, in chiar primul principiu, arata ca "omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate si conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu a carui calitate ii permite sa traiasca in mod demn si in prosperitate"[194]. In aceasta directie, "omul trebuie sa profite de cunostintele sale pentru a crea un mediu inconjurator mai bun, pentru a se bucura liber de binefacerile naturii"[195]. Aceasta a doua asertie a fost introdusa, probabil, in considerarea faptului ca, pe masura trecerii timpului, omul a dobandit posibilitatea sa transforme mediul in nenumarate feluri si intr-o proportie fara precedent[196], fiind considerat "creatia si creatorul mediului sau inconjurator". Daca nu avem rezerve fata de prima parte a acestei teze, in ceea ce priveste partea a doua, nu putem fi de acord ca omul a creat natura. Aceasta a preexistat cu mult omului, si nu noi suntem cei care o spunem.

La cea mai simpla analiza a acestor texte, observam ca, pe de o parte, omul este pus in slujba naturii, iar pe de alta parte, natura este menita sa asigure omului un trai decent. De asemenea, textul acestei Declaratii reprezinta un semnal de alarma care atrage atentia societatii internationale ca degradarea mediului in care traim nu poate avea loc decat in conditiile unei gestiuni nerationale.

Sunt indicate o serie de masuri pentru ca mediul sanatos sa nu devina doar un simplu deziderat, si anume :

   &n 12212g66m bsp;    alocarea de resurse financiare pentru imbunatatirea mediului[197];

   &n 12212g66m bsp;    abordarea de catre state a planificarii integrate si coordonate[198];

   &n 12212g66m bsp;    compatibilizarea dezvoltarii cu imbunatatirea mediului in interesul populatiei;[199]

   &n 12212g66m bsp;    planificarea rationala si durabila precum si cooperarea intre state[200], etc.

Asadar, Declaratia de la Stockholm a deschis calea dreptului fundamental la un mediu sanatos, de calitate. Faptul ca acest drept a fost consacrat intr-un document de importanta mondiala, a mobilizat statele in sensul implementarii la nivel local a acestuia.

Trei ani mai tarziu, a fost semnat Actul Final de la Helsinki, 1975, in care se afirma ca ameliorarea mediului inconjurator constituie o sarcina de importanta majora pentru bunastarea popoarelor, sens in care statele trebuie sa evalueze efectele poluarii si degradarii mediului asupra sanatatii omului.[201] Chiar daca acest act este eminamente politic si economic, observam ca in partea a doua (cosul II) exista preocupari avansate de protectie a mediului. Chiar daca in acest document nu este prevazut in mod expres dreptul la un mediu sanatos, nu putem sa nu remarcam ideea dreptului popoarelor la bunastare intr-un mediu de calitate.

Un alt instrument international in care regasim, inca din preambul, ideea protectiei mediului pentru bunastarea omului, este Conventia privind interzicerea utilizarii in scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului inconjurator (ENMOD), New York, 1976. Se prevede ca utilizarea acestor metode ar putea avea efecte deosebit de daunatoare pentru bunastarea omului.[202]

Un alt moment important al analizei noastre il reprezinta Carta Mondiala a Naturii, 1982[203]. Aici se arata ca umanitatea face parte din natura si viata depinde de functionarea neintrerupta a sistemelor naturale, astfel ca este urgent sa mentinem echilibrul calitatii naturii (Preambul). Cu alte cuvinte, calitatea mediului in care traim nu depinde decat de felul in care stim sa gospodarim natura si de cum gestionam resursele. Omul are o influenta covarsitoare (ca sa nu spunem devastatoare) asupra mediului, astfel ca este primordial ca acesta sa respecte natura[204].

Prevederi in sensul protectiei sanatatii omului si a mediului se regasesc si in Conventia de la Basel, 1989[205] unde se arata ca statele sunt hotarate sa protejeze printr-un control strict, sanatatea omului si mediul inconjurator impotriva efectelor nocive rezultate din producerea si gospodarirea reziduurilor periculoase.

Poate una dintre cele mai semnificative contributii la consacrarea si aplicarea dreptului fundamental la un mediu sanatos si echilibrat a fost adusa de Conventia de la Espoo, 1991.[206] Astfel, se arata ca, in vederea respectarii dreptului la un mediu sanatos, statele trebuie sa evalueze in prealabil, impactul pe care o activitate o poate avea asupra mediului. In aceeasi directie, se garanteaza publicului accesul liber la informatia de mediu, aceasta constituind tot o latura a dreptului omului la un mediu de calitate.

Impactul pe care aceasta conventie l-a inregistrat in plan international, dar mai ales local, nu este deloc de neglijat. Incepand cu acest moment, statele parti au introdus procedura autorizarii prealabile a activitatilor cu impact transfrontier semnificativ asupra mediului, precum si studiile de impact. Toate aceste masuri sunt de natura a contribui la protejarea mediului si la mentinerea unui nivel acceptabil al poluarii la nivel mondial (cu anumite exceptii).

Un alt instrument important, si cu preocupari in materia acordarii anumitor drepturi specifice indivizilor este Conventia de la Aarhus, privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, 1998[207]. Noutatea principala adusa de catre aceasta conventie consta in accesul la justitie in probleme de mediu. Acesta este un drept care se acorda individului tocmai pentru protejarea dreptului fundamental la un mediu sanatos.

Statele recunosc ca protectia adecvata a mediului este esentiala pentru bunastarea umana si exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, incluzand insusi dreptul la viata. Cu alte cuvinte pentru ca oamenii sa isi exercite plenitudinea drepturilor, este necesara asigurarea unui mediu de calitate. Acest lucru, in acceptia conventiei, se poate realiza prin acordarea celor trei drepturi: acces la informatie, participare la luarea deciziilor si accesul liber la justie. De asemenea, este recunoscuta importanta transparentei la nivelul autoritatilor publice care detin informatia de mediu.

La art.1, dreptul la un mediu sanatos este chiar prevazut ca atare: "trebuie protejate drepturile oricarei persoane din generatiile prezente si viitoare de a trai intr-un mediu adecvat sanatatii si bunastarii sale".

Daca pentru conventiile de la Espoo sau Aarhus, observam o aprofundare a definitiei dreptului la un mediu sanatos, nu acelasi lucru se poate spune despre Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992. Cu toate ca fiind cea de-a doua conferinta ONU asupra mediului, ne-am fi asteptat la o specializare si la o aprofundare a conceptului, dupa lecturarea textului constatam ca, cel putin din acest punct de vedere, Stockholm inca isi pastreaza suprematia.

Si in acest document regasim, tot la Principiul 1, dreptul la un mediu sanatos: "fiintele umane sunt indreptatite la o viata sanatoasa si productiva, in armonie cu natura" iar statelor le revine intreaga responsabilitate in vederea conservarii si protejarii mediului, pe calea unei cooperari interstatale stranse.

Nici Declaratia de la Johannesburg, 2002, nu a adus nimic nou cat priveste dreptul fundamental la un mediu sanatos. Totusi, desi preocuparea prioritara a acestei reuniuni internationale a fost dezvoltarea durabila, existenta dreptului la un mediu de calitate este subinteleasa, prin faptul ca una dintre cele trei componente ale dezvoltarii durabile este insasi protectia mediului[208]. Cum principala ratiune pentru mentinerea unui mediu de calitate este sanatatea si bunastarea omului, putem trage lesne concluzia ca si Johannesburg promoveaza dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos si echilibrat.

In ceea ce priveste domeniul acvatic, trebuie sa ne referim in primul rand la Conventia de la Helsinki, 1992, conventie-cadru la nivel european, care promoveaza protectia si utilizarea resurselor de apa dulce in mod durabil, rational, in vederea asigurarii generatiilor viitoare a unui mediu acvatic de o calitate cel putin egala cu cel din zilele noastre[209].

In legatura cu aceste cerinte, dar mai ales cu utilizarea rationala, in doctrina se arata, pe buna dreptate, ca ceea ce constituie o "folosire rationala", cum rezulta din practica, poate fi chiar activitatea care a dat nastere actualei amenintari a mediului si chiar in contextul prezent, interesele militare, si altele, pot avea prioritate in mintea liderilor nationali[210]. Este clar ca atunci cand soarta politica imediata a unui stat este apreciata in pofida viitorului speciei umane, utilizarile concomitente cu supravietuirea politica, chiar daca ameninta pe termen lung existenta omenirii, ele pot castiga recunoasterea ca fiind rezonabile.

Ca principiu, revenind la cerintele dezvoltarii durabile, aceleasi coordonate au fost pastrate si de catre Protocolul privind apa si sanatatea, Londra, 1999, care a introdus prevederi noi, specializate pe problema sanatatii umane. In preambul, se prevede ca documentul tine seama de faptul ca apa este esentiala pentru mentinerea vietii iar disponibilitatea de apa in cantitate si calitate corespunzatoare, constituie o conditie necesara pentru promovarea sanatatii. De asemenea, sunt recunoscute beneficiile unei ape salubre si curate asupra sanatatii si bunastarii umane (Preambul)[211]. Dupa cum rezulta din aceste texte, dreptul la un mediu de calitate se refera aici doar la apa, ca unul dintre factorii de mediu de importanta majora.

Tinand aceasta linie directoare impusa de Helsinki, Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea semnata la Sofia in 1994, pe langa faptul ca are o importanta aparte pentru noi ca romani, constata ca schimbarile intervenite in starea cursurilor de apa influenteaza in mod negativ bunastarea statelor dunarene. In acest sens, statele se angajeaza la implementarea unor masuri noi, foarte eficiente pentru mentinerea unui mediu acvatic de calitate[212]. Printre aceste masuri se numara :

   &n 12212g66m bsp;    mentinerea calitatii generale a vietii;

   &n 12212g66m bsp;    mentinerea accesului continuu la resursele naturale;

   &n 12212g66m bsp;    evitarea pagubelor ecologice de durata si protejarea ecosistemelor;

   &n 12212g66m bsp;    abordarea preventiva si schimb de informatii prin cooperare multilaterala;

   &n 12212g66m bsp;    limitarea emisiilor si programe de monitoring;

   &n 12212g66m bsp;    obligatii de raportare, asistenta reciproca si consultari.

Asadar, toate aceste masuri, si altele, au ca principal scop promovarea unui mediu acvatic sanatos si echilibrat, propice unei utilizari adecvate.

Evident ca si Conventia de la New York, 1997 promoveaza o utilizare optima si durabila a apelor in beneficiul generatiilor prezente si viitoare, statuand ca, gradul de poluare si cresterea consumului, ca urmare a exploziei demografice, afecteaza, de multe ori ireversibil, bunastarea oamenilor. Linia calauzitoare a acestei conventii o reprezinta asigurarea unui mediu acvatic de calitate.

In ceea ce priveste tratatele comunitare, este important de mentionat rolul pe care l-a avut incheierea Tratatului de la Maastricht, 1992. Acesta nu numai ca a recunoscut existenta dreptului la mediu, dar l-a si incorporat printre drepturile fundamentale ale omului, recunoscandu-i locul binemeritat printre acestea. Incheierea acestui tratat are o semnificatie foarte importanta prin faptul ca este primul instrument care consacra in mod expres la nivel european comunitar, dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos si de calitate.

Constitutia Europeana, 2004[213], la randul sau, in Partea a III-a, Titlul III, Capitolul III, Sectiunea 5 referitoare la Mediu, arata la art.III-233 ca politica Uniunii in domeniul mediului contribuie la conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului, precum si la protectia sanatatii pesoanelor. Dupa cum vedem, aici se resimte influenta pe care Maastricht a avut-o asupra recunoasterii oficiale a dreptului la un mediu sanatos.

In privinta instrumentelor internationale privind drepturile omului, trebuie sa amintim Conventia privind drepturile copilului, 1989[214], care prevede obligatia statelor de a lua masurile adecvate pentru a preveni pericolele si riscurile cauzate prin poluarea mediului.[215] In acelasi sens a statuat si Protocolul aditional de la San Salvador, 1998[216] care stipuleaza ca "fiecare are dreptul de a trai intr-un mediu sanatos". Si Proiectul de Declaratie internationala a drepturilor omului si mediului, Geneva, 1994, aduce precizari importante cu privire la continutul si garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos. Se reafirma aici dreptul la un mediu sanatos si se pune accentul pe legatura acestuia cu alte drepturi fundamentale.

Cu toate ca atat Conventia americana, si nemaipunand la socoteala pe cea africana care a fost prima in acest sens, recunosc si reglementeaza acest drept ca drept fundamental, Conventia Europeana privind drepturile omului inca nu consacra in mod expres acest drept[217], desi in anul 1970 s-a propus elaborarea si adoptarea unui protocol aditional la conventie, care sa recunoasca si sa garanteze dreptul fiecaruia la un mediu sanatos si nedegradat. Din pacate aceasta idee nu s-a materializat. Totusi, paradoxal, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut in cazul unor spete[218], pe cale indirecta, existenta dreptului la un mediu sanatos, prin recunoasterea existentei unor atingeri aduse acestuia. In opinia noastra, acest lucru nu este totusi suficient.

Nu intelegem aceasta teama de a consacra intr-un document european specific, dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos. Dupa cum aratam supra, este foarte usor sa introduci intr-un act juridic un anumit drept, pentru ca exista nenumarate modalitati de a nu-l respecta, cum ar fi de exemplu procedeul lipsei sanctiunii. Si atunci, de unde aceasta temere? Oare europenii se gandesc sa fie primii care respecta de facto acest drept?

In opinia noastra, Europa, leaganul civilizatiei si centrul cultural al lumii, ar trebui sa urmeze exemplul Americii si al Africii (!) care inca din 1981 a inclus pe lista drepturilor fundamentale, dreptul la un mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic.

In ciuda eforturilor sustinute ale statelor in directia implementarii dreptului omului la un mediu de calitate, se constata, pe de o parte, o lipsa de cooperare intre acestea, cu repercusiuni directe asupra reglementarilor internationale si regionale, iar pe de alta parte, o lipsa de mijloace adecvate de protejare a dreptului, la nivel national. Chiar daca o serie de state sunt parte la o conventie care consacra acest drept, modalitatile de respectare efectiva sunt practic inexistente.

Acest fapt se datoreaza imprejurarii ca dreptul la un mediu sanatos este un drept care are prea multe implicatii. Ce implica acest drept? Respectarea lui genereaza respectarea unei sumedenii de obligatii si reglemetarea sau chiar interzicerea unei game variate de activitati cu impact asupra mediului.

Daca un stat ar decide respectarea efectiva a acestui drept, ar insemna in primul rand sa nu mai extraga si sa nu mai consume petrol (ori sa gaseasca tehnici antipoluante), apoi ar insemna sa impuna intreprinderilor mari poluatoare, sa nu mai polueze (sa isi achizitioneze echipamente speciale de epurare la sursa), ar insemna sa inaspreasca regimul autorizatiilor prealabile, sa scoata din circuit autoturismele poluante, sa interzica despaduririle si sa stopeze exportul de lemn, sa inlocuiasca toate tehnicile poluante de productie, cu tehnologii ecologice, sa renunte la centralele nucleare, sa renunte la armele de distrugere in masa, etc.

Personal, nu cunosc nici un stat, la acest moment, care sa indeplineasca aceste conditii, astfel ca unica concluzie care se poate desprinde este in sensul ca dreptul fundamental la un mediu sanatos nu este respectat niciunde.

Atata timp cat pe lume mai exista arme nucleare, chimice, biologice, bacteriologice si modalitati de modificare a mediului pe cale artificiala, integritatea naturii si sanatatea omului sunt intr-un pericol iminent[219].

Din pacate, nici Constitutia Romaniei din anul 1991 nu prevedea[220] in mod expres dreptul omului la un mediu sanatos, ci doar obligatia statului de a asigura "refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic"[221]. Cu toate acestea, Legea protectiei mediului nr.137/1995, prevedea in art.5 ca "statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos", garantand in acest sens o serie de alte drepturi subsecvente acestuia, cum ar fi :

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la informatia de mediu;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul de asociere in organizatii de aparare a mediului;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul de participare la luarea deciziilor in domeniul mediului;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul la justitie in probleme de mediu;

   &n 12212g66m bsp;    dreptul de despagubire pentru prejudiciul cauzat[222].

Este foarte important de subliniat ca legea consacra in mod expres obligatia autoritatilor administratiei publice centrale si locale de a asigura protectia mediului. Asta inseamna, in opinia noastra, ca pentru orice prejudiciu suferit de catre o persoana si avand ca punct de plecare poluarea sau degradarea mediului, ar trebui chemate in judecata, in solidar, organele administratiei publice centrale si primaria localitatii respective.[223]

Desi se consacra in mod expres dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos[224], dupa cum aratam, este practic imposibil sa se aplice si mai ales sa se respecte acest drept. Daca in majoritatea problemelor poti afirma ca "timpul le rezolva pe toate", aceasta maxima nu se aplica si in cazul de fata; cu cat timpul va trece, poluarea va deveni tot mai intensa. Cum omul este cea mai puternica specie de pe planeta, sfarsitul nu poate avea ca origine decat autodistrugerea.[225]

Concluzia care se desprinde din tot acest demers este aceea ca reglementarile din acest domeniu sunt departe de a fi ceea ce ar trebui sa fie. Sub aparenta respectarii unuia dintre cele mai reprezentative drepturi fundamentale ale omului, de care se leaga insasi existenta noastra ca specie, statele isi consolideaza influenta nefasta pe care o au asupra naturii. Nici respectul pentru mediul in care traim, nici ingrijorarea pentru succesorii nostri, nici chiar teama de moarte, nu pot opri omul de la inavutirea in detrimentul factorilor de mediu. Atata timp cat va mai exista petrol pe pamant, omul nu se va opri din exploarea irationala pe care o exercita asupra acestei resurse. Nici Dumnezeu, daca ar cobori pe Pamant, nu poate tine in frau natura avara si ireversibil distructiva a omului.

Este momentul, asa cum spunea un mare politician, si schimband putin datele problemei, sa nu ne gandim la ce poate face natura pentru noi, ci la ce putem face noi pentru natura.

A venit timpul sa ne gandim cu seriozitate la viitorul omenirii si sa ne dam seama ca omul este incapabil sa supravietuiasca intr-un mediu degradat. Reglementarea dreptului la un mediu sanatos, in lipsa masurilor adecvate pe plan local si la nivelul tuturor statelor, nu are nici o finalitate.

Subliniem, in acest context, si faptul ca afacerea Gabcikovo Nagymaros care a opus Ungaria si Slovacia, a ilustrat ca dezvoltarea durabila a dobandit aprobare internationala si, tot cu acest prilej, s-au afirmat alte doua opinii : a) statele au o indatorire internationala publica de a actiona in interes public, si ca in interesul public, statul trebuie sa se asigure ca cetatenii sai nu sunt vatamati prin actiuni care au efecte asupra mediului, si b) mediul ar trebui sa fie prezervat spre binele sau, si nu numai pentru a sustine viata umana si interesele umanitare. In acest context a fost invocata si speta Sierra Club vs.Morton, 405 US 727 (1972), solutionata de Curtea Suprema a SUA, in care se arata ca trebuie facut ceva inainte ca anumite locuri de nepretuit (cum ar fi o vale, o pajiste alpina, un fluviu sau un lac) sa nu fie pierdute definitiv sau transformate in locuri de depozitare a deseurilor mediului urban[226].

3.2.2.2. Interzicerea utilizarii tehnicilor de modificare a mediului

Alaturi de principiile general recunoscute si codificate la nivel international sau regional, se pare ca dreptul mediului se mai imbogateste cu unul nou, si anume cel al interzicerii producerii si utilizarii tehnicilor de modificare a mediului[227]. Desi acum aproximativ 30 de ani ne era aproape imposibil sa ne imaginam macar, ca ar putea exista asa ceva, totusi anul 1976 a fost anul in care Conventia privind interzicerea oricarei utilizari, in scopuri militare sau ostile, a tehnicilor de modificare a mediului inconjurator (ENMOD)[228], a fost adoptata de catre Adunarea Generala a ONU. Acesta este anul care coincide momentului codificarii conceptului iar drumul pe care acesta l-a parcurs a fost destul de anevoios, dat fiind faptul ca nici la acest moment nu putem afirma ca avem in sfera dreptului pozitiv reglementat acest concept ca si principiu. Totusi in doctrina se retine ca prezenta principiului in sfera cutumiara este neindoielnica[229].

Recunoscand ca progresele stiintifice si tehnice pot deschide noi posibilitati in ceea ce priveste modificarea mediului, si ca utilizarea unor astfel de tehnici in scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile ar putea avea efecte deosebit de daunatoare pentru bunastarea omului, statele parti si-au asumat obligatia de a nu se angaja in utilizarea in scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului cu efecte larg raspandite, de lunga durata sau grave, ca mijloace care provoaca distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte (art.1).

De asemenea, se recunoaste ca utilizarea in scopuri pasnice a tehnicilor de modificare a mediului inconjurator ar putea imbunatati raportul dintre om si natura si ar contribui la conservarea si imbunatatirea mediului spre folosul generatiilor prezente si viitoare. In acest sens, statele se angajeaza sa contribuie la schimbul de informatii, cooperarea economica si stiintifica internationala pentru protectia, ameliorarea si utilizarea pasnica a mediului, tinand seama in mod corespunzator de necesitatea regiunilor in curs de dezvoltare ale lumii. Conform acestui angajament, statele dezvoltate care detin controlul asupra tehnicilor necesare modificarii mediului ar trebui sa acorde prioritate pentru aplicarea acestora, tarilor si regiunilor dezavantajate temporar sau permanent de conditiile climatice, respectiv aducerea ploilor acolo unde acestea sunt necesare, sau indepartarea acestora din regiunile unde sunt prea abundente. Cu toate acestea, exista tot mai multe voci[230] care arata ca, dimpotriva, nu numai ca aceste state nu acorda atentie regiunilor aflate in necesitate, ba chiar mai mult, au tendinta de a incalca aceasta obligatie de a nu face, stabilita prin textul conventiei. Fara a ne arata pozitia pro sau contra acestor banuieli vehiculate in mass-media, intelegem sa fim totusi destul de rezervati cu privire la felul in care principiul pacta sunt servanda este respectat in plan international.

In opinia noastra, tehnicile de modificare a mediului, fie acestea in scop ostil sau chiar pasnic, sunt de natura - asa cum le arata si denumirea - sa modifice dinamica sau structura unor parti ale pamantului (biosfera, litosfera, hidrosfera sau atmosfera). Asadar, in orice scop ar fi acestea infaptuite, ele schimba cursul normal al vietii planetei, si in consecinta nu pot avea decat consecinte nefaste asupra acesteia. Mai mult decat atat, daca impartasim ideea ca planeta este un organism viu care face parte dintr-un ansamblu - la fel dupa cum o celula face parte din corpul omenesc - putem sa afirmam cu precizie ca tot ce se petrece pe planeta noastra are un scop precis determinat si un ciclu clar stabilit. Interventia umana asupra acestui ciclu normal al planetei este de natura sa ii produca modificari care nu fac decat sa grabeasca sfarsitul. Planeta simte unde are nevoie de apa mai multa, unde nu are nevoie de apa deloc, unde este necesar foc cateodata, astfel ca nu stim cat de bine este pentru natura sa intervenim prin ploaie acolo unde ea lipseste, sau sa o stopam acolo unde ea abunda.

Din acest punct de vedere, consideram ca se impune ajustarea principiului de care am ales sa ne ocupam, in sensul ca nu trebuie facuta diferenta intre utilizarea in scopuri ostile si in scopuri pasnice, ci interdictia utilizarii tehnicilor de modificare a mediului trebuie sa vizeze ambele variante[231].

Necesitatea obiectiva pe care o resimte omul, de a interveni peste ceea ce se intampla pe planeta, este data de dezvoltarea si confortul de care are nevoie societatea pentru a-si mentine nivelul de viata. Simtim nevoia de ploaie pentru ca in lipsa acesteia nu ne mai cresc culturile, simtim nevoia de petrol pentru ca altfel nu ne mai circula masinile, simtim nevoia de apa in cantitati tot mai mari, nu pentru ca ne-am fi inmultit noi oamenii peste masura, ci pentru ca o utilizam irational, dorim sa nu mai fie alunecari de teren pentru ca ni se distrug casele. Intrebarea este: cine sunt vinovatii pentru toate aceste disconforturi, pe cine sa tragem la raspundere pentru aceste neajunsuri cu care ne confruntam in zilele noastre? Oare nu tot noi oamenii suntem cei vinovati ? Oare alunecarile de teren nu se datoreaza taierii irationale a padurilor, oare cantitatea mica de apa dulce nu este rezultatul superexploatarii, oare extragerea petrolului si arderea acestuia nu este una dintre cauzele aparitiei efectului de sera, si in sfarsit, oare lipsa ploii in unele regiuni nu este efectul tuturor acestora de mai sus[232]?

Acesta este motivul pentru care avem convingerea ca omul trebuie sa intervina cat mai putin posibil asupra naturii, si cu atat mai mult nu trebuie sa foloseasca stiinta si tehnica pentru a se transforma in Dumnezeul planetei. Acesta este motivul principal pentru care credem ca tehnicile de modificare a mediului nu sunt binevenite, indiferent de scopul in care sunt intreprinse, mai ales in conditiile in care fenomenele naturii nu pot fi tinute in frau atat de bine iar eventualele greseli pot cauza prejudicii considerabile[233]. Respectarea acestui concept, pe care am dori sa il vedem cat mai grabnic ridicat la rangul de principiu, este de natura - alaturi de celelalte principii analizate - sa creeze adevaratele premise ale respectarii si aplicarii ideii de dezvoltare durabila. Avand in vedere stadiul in care se afla natura si problemele grave cu care se confrunta omenirea, se impune cu stringenta unei necesitati reglementarea interzicerii utilizarii tehnicilor de modificare a mediului ca un principiu de sine statator al dreptului mediului.

3.2.3. Reguli si masuri vizand mentinerea unei stari bune a apelor fluviilor internationale

3.2.3.1. Interzicerea deversarii anumitor categorii de substante in mediul acvatic

Sediul principal al materiei in privinta acestui principiu este reprezentat, cel putin cat priveste Europa, de Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea, Sofia, 1994, care are ca obiectiv principal imbunatatirea de durata si protectia Dunarii si a apelor din bazinul sau hidrografic, scop in care, la art.7 alin.1 se prevede obligatia statelor de a stabili limite de emisie in sectoarele industriale individuale sau in industrie[234]. Trebuie subliniat, asa cum aratam si anterior, ca limitele de emisie stabilite de state se vor baza pe cele mai bune tehnologii disponibile. In acest sens, in anexa II a conventiei este cuprinsa o lista extinsa a sectoarelor industriale si a industriilor, precum si o lista suplimentara[235] in care sunt enumerate substantele periculoase si grupele de substante, precum si substantele periculoase individuale (acestea ultime fiind in numar de 40, intre care, mercur, cupru, zinc, crom, arsenic), a caror evacuare din surse punctuale sau nepunctuale va trebui sa fie evitata sau redusa considerabil[236].

Pentru realizarea unei limitari eficiente a emisiilor, statele vor trebui sa intreprinda o serie de masuri, cum ar fi :

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; armonizarea legislatiei interne cu prevederile conventiei;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; autorizarea anterioara a evacuarilor de ape uzate;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; aplicarea unor prevederi mai severe in cazul in care ecosistemul o cere;

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; efectuarea de inventarieri ale emisiilor prin rapoarte periodice.

Importanta prevederii unor limite de emisii precum si a unor categorii de substante interzise, rezida in aceea ca, pe aceasta cale, se ajunge la prevenirea, controlul si reducerea poluarii transfrontiere, reducandu-se posibilitatea degradarii mediului. Totusi este importanta si respectarea acestor prevederi si limite instituite, in caz contrar neatingandu-se finalitatea unor astfel de norme.

Din pacate, inca nu exista un sistem minutios de sanctionare a incalcarii acestor prevederi, astfel ca desi legea interzice, fapte de poluare se intalnesc intr-un ritm destul de ingrijorator.

Pentru prevenirea si controlul poluarilor, cat priveste Romania, Ordonanta 195/2005 astfel cum a fost modificata, prevede etapele autorizarii activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului. Intr-o prima faza este necesara intocmirea unei evaluari a impactului asupra mediului, pentru a descoperi gradul de periculozitate a activitatilor ce urmeaza a fi desfasurate, dupa care - in cazul sesizarii unor efecte semnificative asupra mediului cauzate de planurile si programele ce urmeaza a fi desfasurate - se va solicita si emite avizul de mediu.

De asemenea, pentru proiecte publice sau private sau pentru extinderea si modificarea activitatilor existente, cat si pentru proiecte de dezafectare care pot avea impact semnificativ asupra mediului, este prevazuta necesitatea unei evaluari a impactului asupra mediului, prealabil solicitarii si emiterii acordului de mediu, de catre autoritatile competente.

In ceea ce priveste autorizatia sau autorizatia integrata de mediu, acestea sunt necesare pentru desfasurarea activitatilor existente si inceperea activitatilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului. Prealabil tuturor demersurilor, activitatile existente sunt supuse unui bilant de mediu, care odata finalizat, si in baza concluziilor si a recomandarilor acestuia, da nastere unei negocieri intre autoritatea competenta pentru protectia mediului si titularul activitatii, avand ca obiect programul pentru conformare. Acest program pentru conformare are ca baza concluziile si recomandarile bilantului de mediu, iar masurile cuprinse in program trebuie indeplinite la termenele stabilite. Daca toate conditiile stipulate in programul pentru conformare sunt respectate si daca au fost obtinute celelate avize si acorduri, se poate emite autorizatia.

Ordinul MMGA nr.662/28.06.2006[237] vine si precizeaza mai pe larg etapele autorizarii. Se face vorbire de necesitatea solicitarii avizului (conform) de gospodarire a apei in faza de proiectare "studiu de fezabilitate", urmand ca pentru punerea in functiune sau exploatarea lucrarilor, a constructiilor sau a instalatiilor, sa se obtina autorizatia de gospodarire a apelor. Ceea ce este foarte important din perspectiva respectarii principiului informarii si participarii publicului, este faptul ca, din coroborarea acestui act normativ cu Ordinul MMGA nr.1044/2005, rezulta ca solicitantul avizului de gospodarire a apelor este obligat sa anexeze cererii, scrisoarea de informare publica a intentiilor privind activitatea propusa[238].

Trebuie concluzionat ca, astfel cum se prezinta la acest moment legislatia de mediu in privinta solicitarii si emiterii autorizatiei de mediu, sistemul este foarte incriptat, greu accesibil agentilor economici, foarte costisitor, incurajand pe aceasta cale nasterea unor firme de consultanta care, profitand de hatisurile legii, incaseaza onorarii fabuloase pentru chestiuni care ar trebui sa fie foarte simple si pe intelesul tuturor. La acest fapt contribuie numeroasele acte normative care ar trebui studiate de catre un necunoscator, pentru aflarea procedurii de urmat pentru obtinerea autorizatiei de mediu, aceasta in cazul in care ar reusi sa le identifice pe toate si sa le coroboreze corespunzator. De multe ori terminologia folosita si sintaxa frazei textului de lege este atat de alambicata, incat avem convingerea ca nici chiar legiuitorul nu reuseste sa o mai inteleaga.

3.2.3.2. Monitorizarea calitatii apelor

O ultima masura cu caracter special pe care intelegem sa o abordam in cuprinsul prezentei lucrari, este aceea de monitorizare a calitatii apelor. Respectarea acestei cerinte are o importanta cu totul aparte pentru prevenirea, controlul si reducerea impactului transfrontiera, deoarece prin supravegherea atenta a calitatii si cantitatii cursurilor de apa internationale, se pot lua decizii si se pot intreprinde alte masuri de natura sa previna degradarea mediului. De fapt, crearea monitoringului a fost determinata de aparitia pericolului cresterii nivelului global al poluarii.

Pe plan international, pentru evidentierea schimbarilor profunde produse pe fondul proceselor naturale, precum si pentru evaluarea si prognozarea starii mediului, exista si se dezvolta Sistemul Global de Monitoring al Mediului Inconjurator, creat in anul 1972, prin Hotararea Conferintei ONU de la Stockholm, ca parte componenta a Programului "Observarea Planetei"[239].

In ceea ce priveste domeniul apelor, sistemul de monitoring este organizat, in principiu, la nivelul marilor bazine hidrografice, si acesta urmareste trei obiective principale :

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; prevenirea daunelor cauzate de poluarile accidentale

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; furnizarea informatiilor cu privire la schimbarile continue in calitatea apei, si

-   &n 12212g66m bsp;   &n 12212g66m bsp; controlul surselor de poluare si al calitatii apelor de alimentare.

Sediul principal al materiei in privinta monitorizarii cursurilor de apa internationale il reprezinta Conventia de la Helsinki, 1992, iar in ceea ce priveste fluviul Dunarea, Conventia de la Sofia, 1994.

In ceea ce priveste Conventia de la Helsinki, 1992, aceasta instituie la art.4 obligatia partilor contractante de a stabili programe pentru supravegherea conditiilor calitatii apelor transfrontiere, pentru ca la art.11 sa aduca precizari ulterioare. Supravegherea este privita ca o forma de cooperare, astfel ca partile riverane trebuie sa instituie programe comune de supraveghere atat in ceea ce priveste fenomenele naturale (inundatii, gheturi plutitoare, etc), cat si in ceea ce priveste accidentele. In privinta celui de-al doilea aspect, partile vor stabili de comun acord care sunt poluantii si concentratiile care vor da nastere supravegherii permanente[240].

Bineinteles ca se instituie si organizarea unor evaluari periodice ale eficacitatii masurilor intreprinse, aspect care este de natura sa convinga asupra dorintei efective de implementare si eficacitate.

In baza acestor prevederi cu caracter general, Conventia de la Sofia, 1994, instituie un sistem minutios de monitorizare a calitatii apei Dunarii si a principalilor afluenti si a impactului tehnologiilor moderne asupra acestora, prin introducerea unor inventare ale emisiilor si ale surselor punctuale si nepunctuale. Se reitereaza obligatia armonizarii metodelor de monitoring si de evaluare, precum si obligatia implementarii unor programe comune de monitorizare, in scopul ajungerii la solutii unitare in ceea ce priveste starea fluviului.

Obligatia de cooperare in domeniul monitoringului este prevazuta si de Acordul romano-ucrainean, Galati, 1997, care prevede elaborarea si implementarea unor programe concertate comune pentru monitorizarea nivelurilor cantitative si calitative ale poluarii apelor de frontiera, precum si pentru avertizarea in cazul producerii unui astfel de eveniment (art.7 pct.1).

Preocupari in domeniul supravegherii starii mediului au existat si anterior anului 1992. Astfel, Actul Final de la Helsinki, 1975, prevede necesitatea studiului modificarilor climatului, peisajului si echilibrului ecologic ca efect al factorilor naturali si al activitatii omului. Ideea este reluata si de Conventia romano-bulgara privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator, Sofia, 1991, care la art.9 alin.4 instituie obligativitatea realizarii supravegherii calitatii aerului, apei si solului, prin metode convenite si tip de aparatura, specifice substantelor poluante, precum si prin programul convenit de monitoring integrat al mediului inconjurator[241].

Din analiza celor ce preceda, trebuie retinut ca obligatia supravegherii mediului face parte din familia vasta a drepturilor si obligatiilor statelor in privinta prevenirii, controlului si reducerii impactului transfrontiera. Respectarea acestei obligatii nu duce numai la prevenirea dezastrelor ecologice, dar garanteaza dreptul statelor vecine de nu le fi prejudiciat mediul, dand glas principiilor sic utere tuo si al bunei vecinatati.

Este foarte important ca statele sa inteleaga responsabilitatea imensa pe care o au atat fata de mediu, cat si fata de mostenirea pe care o vor lasa generatiilor viitoare, care nu trebuie sa fie impiedicate sa aiba acces la un mediu sanatos si echilibrat, de o calitate cel putin asemanatoare cu cea in care traim noi astazi[242].

3.3. Scurte aprecieri

Am analizat pe parcursul acestui capitol evolutia inregistrata de principiile in domeniul protectiei cursurilor de apa internationale, am vazut ca acestea se clasifica in generale si speciale, in functie de gradul de generalizare, abstractizare si aplicabilitate, si am vazut, in sfarsit, care este natura acestora, care sunt implicatiile implementarii lor, dar mai ales care sunt consecintele nerespectarii acestora.

Este adevarat ca au fost cazuri cand nu am impartasit in totalitate parerile exprimate in literatura de specialitate, si aceasta datorita faptului ca opinia noastra este diferita in anumite privinte.

Printre concluziile generale pe care le-am desprins din toata aceasta analiza, este si aceea ca impactul transfrontier nu poate fi evitat in mod efectiv decat in conditiile respectarii coroborate a tuturor principiilor analizate[243]. Este indeajuns sa nu se respecte cel mai neinsemnat drept sau cea mai neinsemnata obligatie - daca putem sa presupunem ca exista un astfel de drept sau o astfel de obligatie - pentru ca tot sistemul prevenirii, controlului sau reducerii impactului transfrontier sa se prabuseasca. Este indeajuns sa scapam din vedere o singura cauza de poluare, pentru ca efectele acesteia sa fie, poate, imposibil de stopat[244].

De asemenea, este recomandabil sa avem in vedere anumite schimbari care ar trebui operate in teoria si practica dreptului mediului.

Una dintre acestea ar trebui sa fie prevederea in fiecare conventie, a unui principiu nou, si anume cel al nulitatii absolute a oricarei clauze de exonerare de raspundere pentru daunele aduse mediului. Cu alte cuvinte, orice derogare, exceptie, circumstantiere a cauzelor care au dus la degradarea mediului ar trebuie sa fie nu numai interzisa, dar in cazul aparitiei, sa opereze de plin drept nulitatea absoluta a acesteia. In acest mod, s-ar eradica in mod definitiv orice tentativa a statelor puternice de eludare a responsabilitatii.

In mod similar, ar trebui sa se prevada nulitatea absoluta a consimtamantului dat in vederea incalcarii obligatiei de neprejudiciere a mediului. Adica ori de cate ori, un stat isi exprima consimtamantul ca mediul sau sa fie prejudiciat, sa opereze nulitatea absoluta a acestuia. In felul acesta, natura nu ar mai fi la dispozitia si la bunul plac al unor factori de decizie, care pot fi influentati de subiectivism sau de interese materiale imediate sau de perspectiva.

De asemenea, in cazul poluarii transfrontiere, responsabilitatea ar trebui sa fie angajata impotriva statului de origine, si nu impotriva poluatorului persoana fizica sau juridica[245]. Statul va suporta costul poluarii in sens larg si restrans, urmand ca acesta sa se regreseze impotriva poluatorului efectiv. In felul acesta s-ar evita cazurile de insolvabilitate sau de dizolvare a unor societati comerciale, situatii fara iesire din punct de vedere juridic si din punctul de vedere al repararii prejudiciului cauzat mediului.

Un alt aspect pe care statele ar trebui sa il aiba in vedere, mai ales in plan national, este problema participarii publicului la luarea deciziei. Inainte de intreprinderea oricarei activitati care poate sau ar putea sa aiba impact semnificativ asupra mediului, ar trebui in mod obligatoriu sa fie organizate referendumuri locale sau nationale (in statul ai carui cetateni ar urma sa fie afectati), in care opinia publica sa isi exprime votul pro sau contra activitatii vizate, ori sa propuna alternative. In acest sens, anterior referendumului, un rol major trebuie acordat organizatiilor neguvernamentale in domeniul mediului[246], carora ar trebui sa li se acorde spatiu de emisie zilnic la televiziunea nationala sau locala, ori, dupa caz, in alt stat, pentru a informa in mod corect publicul asupra implicatiilor respectivei viitoare activitati.

Numai in felul acesta participarea publicului poate deveni o realitate efectiva si eficienta, limitand posibilitatea autoritatilor de a actiona dupa vointa proprie. In fond, toti avem dreptul fundamental de a trai intr-un mediu sanatos, iar exercitarea acestui drept trebuie sa fie efectiva, dupa cum avem si obligatia de a respecta si de a proteja mediul natural[247]. Daca ar exista o astfel de prevedere legala - mai clara si mai eficienta - la nivel international, care sa fie preluata la nivel national, avem certitudinea ca proiecte precum Rosia Montana ori Canalul Bastroe ar fi lipsite de orice viitor.



[1] Nicolae Popa - Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1996, pag.310.

[2] Termenul de "impact" este definit ca fiind "orice efect produs asupra mediului de o activitate propusa, inclusiv asupra sanatatii si securitatii umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei, climei, peisajului si monumentelor istorice sau asupra altor constructii, ori interactiunea dintre acesti factori; totodata termenul desemneaza si efectele asupra patrimoniului cultural sau asupra conditiilor socioeconomice rezultate din modificarea acestor factori"

[3] Definitii ale impactului asupra mediului mai intalnim si in textul Tratatului Cartei Energiei, Lisabona, 1994 (art.19, alin.3, pct.b), precum si in Conventia romano-bulgara privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator, Sofia, 1991 (art.1, pct.g). Vezi pentru amanunte Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., 2002, vol.I, pag.153 si respectiv, pag.294.

[4] Am facut aceasta precizare, deoarece trebuie acoperita si situatia in care originea efectului negativ nu se afla sub jurisdictia niciunui stat, ci se afla, spre exemplu intr-o zona fara jurisdictie (vezi marea libera) sau intr-un teritoriu sau o administratie legala (vezi Kossovo sau Timorul de Est anterior independentei). In acest caz, statul sub controlul caruia a luat nastere poluarea cu efect transfrontiera este responsabil de fapta savarsita.

[5] De asemenea, efectele se pot produce si in afara jurisdictiei vreunui stat, fara ca acesta sa fie exonerata de raspundere.

[6] Prin cenusa, lava, gazele emanate sau incendiile provocate.

[7] Activitatea industriala este producatoare de gaze nebiodegradabile sau greu degradabile, astfel ca mediul nu are puterea de a le neutraliza si de a mentine echilibrul ecologic.

[8] Este vorba de Revised Protocol on Shared Watercourses in the Southern African Development Community, 2000, semnat de 14 state africane. Pentru intregul text al protocolului vezi http://www.tralac.org/scripts/content.php?id=456. Acesta revizuieste Protocolul semnat in anul 1995, referitor la sistemele cursurilor de apa partajabile. Ambele protocoale au fost semnate de catre Organizatia denumita Comunitatea de Dezvoltare Sud Africana (SADC) care a luat nastere in anul 1980.

[9] Alte cauze de poluare ar mai fi si fenomenele naturale (cutremure, eruptii vulcanice, inundatii), exploatarea excesiva (nerationala) a resurselor naturale, etc.

[10] Vezi in acest sens, art.1 al conventiei in, Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.507.

[11] Bogdan Aurescu Noua suveranitate - intre realitate juridica si necesitate politica in sistemul international contemporan, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003, pag.32.

[12] Si in cuprinsul Rezolutiei Adunarii Generale a ONU nr.2153/1966 se prevede ca statele au dreptul de a exercita suveranitatea permanenta asupra resurselor naturale, in interesul propriei lor dezvoltari, ceea ce constituie un element esential al suveranitatii. Vezi in acest sens, Daniela Marinescu - Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003, pag.50; Benedetto Conforti - Diritto internazionale, VII editione, Editoriale Scientifica, Napoli, 2006, pag.200.

[13] In baza normelor de drept international, teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic asupra caruia statul isi exercita suveranitatea sa exclusiva si deplina, Dumitra Popescu, Adrian Nastase - op.cit., 1997, pag.150.

[14] Acest pricipiu trebuie analizat si prin prisma coroborarii Principiilor 3 si 5 din Declaratie. In acest sens, capacitatea globului de a produce resurse reinnoibile trebuie ocrotita, restabilita si imbunatatita, iar resursele care nu pot fi reinnoite trebuie exploatate de asa maniera incat sa nu existe riscul epuizarii lor. Observam, asadar, felul in care omenirea si-a autolimitat propriile activitati, dar si drepturile; Daniela Marinescu - op.cit., pag.50-51.

[15] Mircea Dutu - Drept international al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.61; E.Brown-Weiss - Our Right and Obligation to Future Generations for the Environment, in AJIL, 198 (1990), no.1, pag.198-205.

[16] In Declaratia de la Rio de Janeiro, omul reprezinta centrul preocuparilor. Vezi in acest sens, Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.68.

[17]Idem, pag.73.

[18] Idem, pag.75, art.II, pct.10 lit.a.

[19] In anul 1970 Guvernul Finlandei a adresat statelor europene, SUA si Canadei un Aide-memoire propunand organizarea unei reuniuni pregatitoare a CSCE. Actul final de la Helsinki a fost semnat la data de 1 august 1975. Vezi in acest sens, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu - Drept international contemporan. Texte esentiale, Regia autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2000, pag.39-96.

[20]Astfel, in art.3 pct.c din Conventie se arata ca partile trebuie sa dezvolte cooperarea pentru a se ajunge la o mai buna intelegere a naturii si a resurselor de apa, si pentru a actiona in directia utilizarii lor durabile (textul Conventiei, in Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.488). Denumirea intreaga este Conventia Natiunilor Unite pentru combaterea desertificarii in tarile grav afectate de seceta si/sau desertificare, in special in Africa, adoptata la Paris la 17 iunie 1994. Romania a aderat la aceasta conventie prin Legea nr.111/05.06.1998 publicata in M.Of. nr.222/17.06.1998.

[21] Ibidem, vol.I, pag.544 (Preambul alin.2) si pag.545, Art.III, pct.1

[22] Se arata in literatura straina de specialitate faptul ca un principiu in formare pare a fi acela al drepturilor egale ale tuturor statelor riverane la utilizarea apelor fluviului. Vezi in acest sens, M.Green - International Law. Law of Peace, MacDonald, London, 1973, pag.222-223.

[23] Acest principiu il regasim, chiar daca nu sub aceasta terminologie, si in literatura de specialitate de la inceputul secolului XX : chestiunea s'ar complica atunci cand tarile din susul raului ar infiinta asa de multe fabrici si stabilimente publice incat sa cauzeze si sa aduca prejuditii serioase, prin materiile infecte ce s'ar scurge din acele fabrici prin cari s'ar otravi si imputina pestele cu care s'ar hrani populatiunea. In privinta aceasta raurile internationale sunt, pana la un punct oarecare, supuse unor reguli analoge cu acelea ale servitutilor din dreptul civil". Valerian Ursianu - Notiuni de dreptul international public, Notiuni de dreptul international public, Tipografia Gutenberg, Joseph Gobl, S-sori 20, Bucuresti, 1912, pag.40.

[24] In acceptia Comisiei de Drept International, poluarea masiva a aerului sau a marilor reprezenta - in conformitate cu proiectul de articole privind raspunderea statelor, in versiunea sa din anul 1996 - o crima internationala. Versiunea din anul 2001 a proiectului nu mai retine insa impartirea faptelor in "crime si delicte", ci se refera la faptul ilicit in raport de criteriul gravitatii sale (vezi in acest sens, Daniela Marinescu - op.cit., pag.472); Dumitra Popescu - Drept international public, Editura Univesitatii "Titu Maiorescu", Bucuresti, 2005, pag.276,278.

[25] Cu toate acestea, principiul si-a gasit aplicarea si in cazul Trail Smelter care a opus SUA Canadei. Asadar, principiul s-a aplicat si domeniului poluarii transatmosferice. Vezi pentru amanunte, Daniela Marinescu - op.cit., pag.67, iar pentru textul Conventiei asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distante lungi, Geneva, 1979, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.66. De asemenea, pe langa speta Trail Smelter, principiul si-a mai gasit aplicare si confirmare si in L'affaire de Detroit de Corfou. Vezi Alexandre Kiss - L'etat actuel du droit international : environment partage ou ressources partagees?, in Revista Romana de drept al mediului An II, Nr.1(5)/2005, pag.7

[26] H.Berber - Rivers in International Law, 1959, pag.207-209; R.W.Johnson - Effects of Existing Uses of the Equitable Apportionment of International Rivers, in Brit.Columbia Law Review, nr.1, 1960, pag.389, 392, citat de Dumitra Popescu - Protectia fluviilor internationale si combaterea poluarii lor, in Drept international fluvial, op.cit., pag.223.

[27] Daniela Marinescu - op.cit., pag.6; Mircea Dutu, op.cit., 2004, pag.62.

[28] Vezi pentru mai multe amanunte, Alexandre Kiss, Jean-Pierre Beurier - Droit international de l'environnement, 3e edition, Les Editions Pedone, Paris, 2004, pag.217.

[29] Vezi in acest sens si, Adriana Gheorghe - Protectia cursurilor de apa internationale si a ecosistemelor acvatice (Teza de doctorat), Academia Romana, Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti, 2005, pag.33.

[30] Pentru amanunte, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.36.

[31] Ibidem, vol.I, pag.66.

[32] Daniela Marinescu - op.cit., pag.470.

[33] Se prevede, astfel, ca statele au dreptul suveran de a-si exploata propriile resurse si au responsabilitatea de a se asigura ca activitatile desfasurate sub jurisdictia sau sub controlul lor nu cauzeaza pagube mediului altor state sau al unor zone aflate dincolo de jurisdictia lor. Vezi pentru intregul text, Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu- op.cit., vol.I, pag.68.

[34] Ibidem, vol.I, pag.79 si urm. Alte doua instrumente care prevad aceasta obligatie generala a statelor sunt si Carta Mondiala a Naturii, 1982, in partea a III-a, pct.21, lit.d), precum si Conventia privind biodiversitatea, 1992, la art.3 (Ibidem, pag.78 si respectiv 431).

[35] Daniela Marinescu - Tratat de dreptul mediului, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag.474.

[36] Acest principiu a fost enuntat inca din anul 1973, cu ocazia lansarii primului program de actiune comunitara in materia mediului, cand s-a constatat ca a preveni este mult mai bine decat a reduce sau repara prejudiciile ecologice. Mircea Dutu - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005, pag.42.

[37] Conform unui recent studiu, se arata ca indepartarea nitratilor (care provin din fertilizantii utilizati in agricultura) din cursurile de apa este de 10 ori mai costisitoare decat daca s-ar lua masurile de prevenire a unei astfel de poluari. Vezi in acest sens, The European Environment. State and Outlook 2005, European Environment Agency, Copenhaga, 2005, pag.131.

[38] Vezi in acest sens si Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.31-32; Dumitra Popescu - Protectia fluviilor internationale si combaterea poluarii lor, in Drept international fluvial, op.cit., pag.217.

[39] Se apreciaza ca o vatamare este substantiala daca are drept consecinta un impact material sau impiedica folosirea rationala a apei. Pentru amanunte, vezi Daniela Marinescu - op.cit., pag.476. De asemeena, literatura juridica straina apreciaza ca principalul criteriu de repartizare a beneficiilor utilizarii apei in cadrul Regulilor de la Helsinki este reprezentat de ideea echitatii. Art.5 stabileste, in acest sens, multiple criterii pentru a stabili cand utilizarea este rationala si echitabila. Riccardo Monaco - Manuale di dirritto internazionale publico, Unione tipografico, Editrice Torinese 1971, pag.366.

[40] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.61.

[41] Ibidem, pag.66; Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.62.

[42] Cu toate acestea, se apreciaza in literatura juridica straina, faptul ca principiul prevenirii, reducerii si controlului poluarii mediului nu s-a bucurat de un suport semnificativ din partea statelor. Vezi in acest sens, P.W.Birnie, A.E.Boyle - International Law and Environment, 2nd edition, 2002, pag.87 si urm.

[43] Ibidem, pag.71.

[44] Ibidem, pag.76 (partea III, punctul 11, lit.c din Carta Mondiala a Naturii)

[45] Ibidem, pag.80 (capitolul 1.5.1)

[46] Ibidem, pag.295 (art.3 alin.1)

[47] In cadrul acestei conventii, asa cum aratam si supra, sunt definiti foarte clar termenii de apa transfrontiera si impact transfrontier.

[48] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu, op.cit., vol.II, pag.506 si pag.552.

[49] Ibidem - pag.508 (art.2 alin.2).

[50] In acest sens, se arata intr-un recent raport al Agentiei Europene de Mediu, faptul ca nivelul nutrientilor (fosfor si nitrat) in raurile vest-europene si ale tarilor in curs de aderare au inregistrat in general o descrestere in ultima decada. In mod asemanator se prezinta si situatia eutrofizarii lacurilor europene. Pentru amanunte, vezi Europe's environment : the third assessment, Environmental assessment report No.10, European Environment Agency, Copenhaga, 2003, pag.174-175.

[51] Aceleasi masuri sunt prevazute si de Protocolul de la Londra, 1999, privind apa si sanatatea, care pune accent pe prevenirea bolilor asociate apei. Vezi si I.C.J Reports, 1997, pag.7.

[52] Conventia privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea incheiata la Sofia la data de 29 iunie 1994 si ratificata prin Legea nr.14/1995, publicata in M.Of. nr.41/27.02.1995.

[53] Mircea Dutu - Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrata, Editura Economica, Bucuresti, 2003, vol.I, pag.211; Raphael Romi - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005, pag.4, 41.

[54] Raphael Romi - op.cit., 2005, pag.45.

[55] Ibidem, pag.184.

[56] Dupuy Pierre Marie - Quarante ans de codification du droit de la responsabilite internationale des Etats, Revue Generale de Droit International Public, 2003, pag.305 si urm.

[57] Vezi Draft articles on Responsibility of States for Internationally wrongful acts, adopted by the International Law Commission at its fifty-third session (2001), Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, Supplement No.10 (A/56/10), chp.IV.E.1); Dupuy Pierre Marie - op.cit., 2003, pag.305 si urm.

[58] Adriana Gheorghe - op.cit., teza de doctorat, 2005, pag.131-132.

[59] Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.141.

[60] Daniela Marinescu - op.cit., pag.58.

[61] Mircea Dutu - op.cit., vol.I, pag.212; P.F. Mercure et J.E.Sullivan - op.cit., 2005, pag..7-8; David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.24-26.

[62] Alexandre Kiss - L'etat actuel du droit international : environment partage ou ressources partagees?, in Revista Romana de drept al mediului An II, Nr.1(5)/2005, pag.11.

[63] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.61, alin. penultim; P.F. Mercure, J.E.Sullivan - op.cit., 2005, pag..5.



[64]P.F. Mercure, J.E.Sullivan - Le principe de precaution en droit Canadien: une integration tributaire de l`ordre economique international, in Revista romana de drept al mediului, An.III, nr.2(6)/2005, pag.5-6, si autorii citati in acest studiu.

[65] Problema dezbatuta indeosebi in "Affaire du boeuf aux hormones", diferend opunand Comunitatea Europeana, pe de o parte, si S.U.A. si Canada, pe de alta parte (vezi Organisation mondiale de commerce (O.M.C.) - Mesures communautaires concernant les viandes et les produits carnes (Hormones): Rapport du Groupe special, WT/DS 26/R et WT/DS 48/R; Rapport de l`Organe d`appel, AB-1997-4, WT/DS 26/AB/R et WT/DS 48/AB/R).

[66] Este vorba de Acordul pentru aplicarea dispozitiilor conventiei Natiunilor Unite asupra dreptului marii din 10 decembrie 1982, referitoare la conservarea si gestionarea stocurilor de pesti ale caror deplasari se efectueaza atat in interiorul cat si in afara zonelor economice exclusive si ale stocurilor de pesti mari migratori. Vezi intregul text in Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.437.

[67] Vezi Carta Mondiala a Naturii, partea a III-a, capitolul 1.5.1.

[68] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.71.

[69] Art.19 pct.1 din Tratatul Cartei Energiei.

[70] Exista doctrinari care apreciaza ca aceasta conventie este aplicabila si in privinta Americii de Nord. Alexandre Kiss, Jean-Pierre Beurier - Droit international de l'environnement, 3e edition, Les Editions Pedone, Paris, 2004, pag.222.

[71] Constantin Teleaga - Principiul precautiei si viitorul raspunderii civile, in Revista Romana de dreptul mediului, anul II, nr.1(3)/2004, pag.30.

[72] Este vorba de Protocolul la Conventia de la Helsinki, 1992, pe care Romania l-a ratificat prin OG nr.95 din 29 august 2000, publicata in M.Of. nr.433/02.09.2000.

[73] Cu toate ca acesta nu clarifica conceptele de baza ale dreptului mediului in general si ale principiului precautiei in special. Vezi in acest sens, P.F. Mercure, J.E.Sullivan - op.cit., in Revista romana de drept al mediului, An.III, nr.2(6)/2005, pag.35.

[74] Ibidem, pag.35.

[75] Trebuie mentionat ca SUA aplica in mod ferm postulatul absentei de riscuri, daca nu exista si probe obiective. Cu alte cuvinte, am adauga noi, daca stiinta, tehnica sau practica nu a demonstrat existenta unui impact obiectiv asupra mediului, atunci activitatea respectiva nu este riscanta. Aceeasi directie este urmata si de catre Canada. Esenta principiului precautiei este reprezentata tocmai de luarea tuturor masurilor, chiar daca stiinta nu a demonstrat eventualul impact negativ asupra mediului acvatic. P.F. Mercure, J.E.Sullivan - op.cit., in Revista romana de drept al mediului, An.III, nr.2(6)/2005, pag.35.

[76] Cu toate acestea, Tribunalul international pentru dreptul marii nu s-a ferit sa invoce, intr-o maniera explicita, prevederile principiului precautiei cu ocazia Ordonantei din 27.08.1999. Prin invocarea acestui principiu a reusit sa stopeze punerea in practica a unui proiect experimental de catre Japonia cu privire la tonul cu aripioara albastra. Raphael Romi - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005, pag.49.

[77] Raphael Romi - op.cit., 2005, pag.60.

[78] Ibidem, pag.63.

[79] Vezi in acest sens, A.Kiss, D.Shelton - Manual of European Environmental Law, Cambridge Grotius Publications Limited, 1993, pag.37; Mircea Dutu - op.cit.,2003, vol.I, pag.212.

[80] Raphael Romi - op.cit., 2005, pag.47.

[81] A.Kiss, D.Shelton - op.cit., 1993, pag.37.

[82] Ibidem, pag.214-215 si pag.137-138.

[83] David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.26.

[84] Mircea Dutu - op.cit., 2003, pag.215 si op.cit., 2004, pag.137; A.Kiss, D.Shelton - Manual of European Environmental Law, Cambridge Grotius Publications Limited, 1993, pag.39.

[85] A.Kiss, D.Shelton - cit., 1993, pag.39-40.

[86] Ibidem, pag.214.

[87] Aceasta influenta pozitiva este demonstrata o data mai mult, si prin adoptarea la nivel comunitar a celui de-al treilea program de actiune in domeniul mediului (1983-1986) (cap.12).

[88] Formula se regaseste, in forma incipienta, si in Carta Mondiala a Naturii, 1982, in partea a III-a, pct.23, teza finala, unde se arata ca persoanele pagubite au deschisa calea actiunii pentru obtinerea reparatiei.

[89] Definitia daunei ecologice (de mediu) o regasim in textul Conventiei de la Lugano, 1993: "dauna inseamna pierdere de vieti omenesti sau vatamari aduse integritatii corporale, pierdere sau atingere adusa proprietatii (alta decat instalatia detinuta de operator), atingere adusa mediului (pentru care trebuie platit pretul masurilor de reinstalare - repunere in situatia anterioara), precum si orice dauna cauzata de masurile preventive, in masura in care pierderea sau dauna produsa este efect al utilizarii substantelor periculoase (mai putin substantele nucleare), art.2 pct.7. "In ceea ce priveste definitia data de Protocolul de la Kiev, 2003, se observa o specializare a definitiei date in Conventia de la Lugano, pentru cursurile de apa transfrontiera. Astfel, componenta de mediu care este vizata este exclusiv apa dulce iar masurile de instalare avute in vedere sunt cele ce rezulta din afectarea acestei componente. In plus fata de Lugano, mai sunt adaugate si costurile rezultand din daunele produse de masurile de raspuns, cu conditia ca acestea sa fi fost cauzate de efectele transfrontiere ale unui accident industrial pe un curs de apa international (art.2 pct.2d).

[90] Dumitra Popescu - Protectia fluviilor internationale si combaterea poluarii lor, in Drept international fluvial op.cit., 1973, pag.221.

[91] Pentru textul integral, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.73.

[92] Trebuie subliniat ca nu doar statele au obligatia de a coopera intre ele, dar si organizatiile internationale, ca subiecte derivate de drept international. Vezi in acest sens si Dumitra Popescu - Evolutia si diversificarea cooperarii internationale pentru protejarea mediului inconjurator, in Revista Romana de Studii Internationale, 1973, nr.4(22), pag.109-112.

[93] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.79.

[94] Ibidem, vol.I, pag.80-81 (partea 1.5.1)

[95] Ibidem, vol.I, pag.83-84.

[96] Trebuie, in acest context, observat ca in locul termenului de cooperare, se foloseste termenul de colaborare, dar acceptia termenilor este identica.

[97] Pentru alte aspecte, vezi si art.4 alin.2 lit.d. Obligatia de cooperare o mai regasim si in art.16 al Conventiei de la Alger, 1968, in Preambulul Conventiei de la Ramsar, 1971, in art.197 al Conventiei de la Montego Bay, 1982 si in art.5 al Conventiei privind diversitatea biologica, Rio de Janeiro, 1992.

[98] In acelasi sens este si textul Acordului dintre guvernul Romaniei si Guvernul Ucrainei privind cooperarea in domeniul gospodaririi apelor de frontiera (Preambul, alin.3).

[99] De asemenea, art.8 reglementeaza in mod concret cooperarea bilaterala si multilaterala.

[100] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu -op.cit., vol.II, pag.506 (Preambul).

[101] Ibidem, vol.II, pag.509 (art.2 alin.6).

[102] Ibidem, vol.II, pag.542.

[103] Ibidem, Vol.II, pag.543.

[104] Ibidem, vol.II, pag.552.

[105] Aceleasi prevederi le regasim si in Acordurile de la Charleville Mezieres, 1994, privind fluviile Meuse si Escaut.

[106] Dumitra Popescu Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.484.

[107] Intregul domeniu de aplicare al cooperarii este vast ilustrat in cuprinsul art.3 al Acordului, care prevede efectuarea de cercetari comune asupra calitatii si cantitatii apelor de frontiera, observatii hidrologice, hidrometeorologice si hidrogeologice, schimb de date, prevenirea prelevarii necontrolate si excesive a apei, protectia apelor de suprafata si subterane, etc. Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.634 si urm.

[108] Ibidem, vol.I, pag.55 si respectiv pag.87.

[109] Adriana Gheorghe - Contributia noilor reglementari la protectia si utilizarea durabila a apelor internationale si a ecosistemelor acvatice, in Revista romana de drept al mediului, Anul III, nr.2(6)/2005, pag.56.

[110] Ibidem, pag.45.

[111] Principiul cooperarii, fiind de aplicare generala, deci nereferindu-se doar la cursurile de apa internationale, este regasit si in alte conventii, vizand si alti factori de mediu sau alte domenii de reglementare, cum ar fi : Conventia privind interzicerea utilizarii in scopuri militare sau alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului inconjurator (ENMOD), New York, 1976, sau Tratatul Cartei Energiei, Lisabona, 1994, la art.2, sau Protocolul Cartei energiei, Lisabona, 1994, la art.3 si in Preambul, sau Conventia privind comertul international cu specii salbatice de flora si fauna pe cale de disparitie (CITES), Washington, 1973, in Preambul, sau Conventia privind comertul ilicit cu specii de flora si fauna salbatica, Lusaka, 1994, in Preambul, etc.

[112] Vasile Breban - Dictionar al limbii romane contemporane, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980, pag.58.

[113] Din punct de vedere stiintific, acesta este definit ca fiind cea mai mica formatiune spatio-temporala de sine statatoare care integreaza local viata si mediul intr-un tot unitar, acesta reprezentand unitatea de baza, de lucru, a ecosferei. In ceea ce priveste ecosistemul acvatic curgator reprezentat de un rau, de un fluviu, acesta este denumit ecosistem lotic. Vezi Constantin Parvu - Dictionar enciclopedic de mediu, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2005, vol.I, pag.536.

[114] Vezi Ciprian Raul Romitan - Dictionar de dreptul mediului, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, pag.66.

[115] Este clar ca in cazul unui curs de apa lipsit de organisme, ceva este in neregula cu acesta. Singura explicatie poate fi doar poluarea avansata a acestuia, caz in care cursul de apa nu mai are nici o utilitate, ba din contra, acesta reprezinta un pericol pentru sanatatea celorlalti factori de mediu. Dealtfel, existenta indelungata a starii de poluare avansata a cursurilor de apa este o situatie utopica, deoarece, daca acest lucru s-ar intampla cu adevarat, ar disparea insasi viata pe Terra. Nu degeaba cercetatorii trimit expeditii in cosmos, ci tocmai pentru a cauta cea mai mica urma de apa pe vreo planeta, pentru ca apa reprezinta sursa vietii iar acolo unde s-ar descoperi apa, ar insemna ca exista si viata. Per a contrario, lipsa apei inseamna lipsa vietii insasi. Insusi Coranul spune ca "din apa a fost creat orice lucru" (Coranul, Sura 21, AL ANBIYYA, I Profeti, versul 30).

[116] Principiul 2 al Declaratiei de la Stockholm.

[117] Vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.74-75. Regasim in aceasta formulare, ideea de netransferare a poluarii de la un sector la altul, pag.75.

[118] De asemenea, in literatura juridica straina se arata ca, in respectarea si aplicarea principiului utilizarii durabile, acolo unde ecosistemele au fost distruse si echilibrul esential dintre umanitate si natura a fost perturbat, ar trebui sa se puna in miscare actiunile de restaurare, acolo unde mai este fizic posibil acest lucru. Vezi pentru amanunte, M.Decleris - The Law of Sustainable Development : General Principles, European Communities, 2000, pag.53 si urm.

[119] A.Kiss, D.Shelton - op.cit., pag126-131.

[120] Ibidem, pag.134

[121] Biotopul este un sistem abiotic format dintr-un complex de factori ecologici prezenti intr-o anumita portiune a suprafetei Pamantului sau a partii lui subterane care asigura mijloacele materiale necesare biocenozei. Biotopul conditioneaza constituirea unei biocenoze si se transforma/modifica sub actiunea acesteia. De asemenea, trebuie facuta distinctia intre biotopul lenitic (reprezentat de o apa curgatoare cu viteza mica de curgere, de ex. Dunarea pe teritoriul Romaniei) si biotopul lotic (reprezentat de o apa curgatoare cu viteza mare de curgere, de ex. apele curgatoare de la munte); Constantin Parvu - Dictionar enciclopedic de mediu, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2005, vol.I, pag.233, 234.

[122] Pentru textul integral, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.552 si urm.

[123] Este foarte important de subliniat ca, dupa cunostintele noastre, acest instrument international este primul care consacra expressis verbis conceptul de ecosistem acvatic. Vezi art.4 din Conventie.

[124] Se arata pe aceasta cale, faptul ca resursele de apa trebuie gospodarite de asa maniera incat ecosistemele naturale sa fie pe deplin protejate (art.5 lit.j din Protocol).

[125] Art.1 pct.1 paragraful 4 din textul Protocolului revizuit.

[126] Punctul 6 al Preambulului.

[127] Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.199

[128] Mircea Dutu - op.cit., vol.I, 2003, pag.255 si op.cit., 2004, pag.197.

[129] In aceeasi directie putem mentiona si Directiva CE 85/337/CEE, Anexa I, referitoare la Evaluarea impactului asupra mediului (EIM).

[130] Dumitra Popescu - Protectia mediului si exploatarea rationala a resurselor naturale, in volumul "Principii si forme juridice ale cooperarii economice internationale" (coordonator Dumitra Popescu), Editura Academiei, Bucuresti, 1979, pag.191-192, 206-207.

[131] Raphael Romi - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005, pag.43-44.

[132] Se solicita pe aceasta cale, statului notificat, sa participe la procedura evaluarii impactului asupra mediului.

[133] In acceptia conventiei, prin "parte de origine" se intelege statul pe teritoriul caruia urmeaza a avea loc activitatea care se realizeaza (art.1 pct.ii din Conventie).

[134] Bineinteles ca aceasta nu inseamna ca statul poate sa eludeze procedura de evaluare a impactului asupra mediului. In temeiul conventiei, acesta este obligat sa o faca, atunci cand sunt indicii clare ca mediul ar putea fi afectat.

[135] In acest caz, in schimb, se prevede ca notificarea este insotita si de rezultatele studiului de impact asupra mediului. Dupa cum se observa, diferenta dintre cele doua instrumente juridice consta in aceea ca in etapa notificarii, evaluarea impactului asupra mediului este deja efectuata (in cazul Conventiei de la New York).

[136] Aceasta este o alta diferenta intre cele doua conventii. La Espoo nu se prevede un termen fix.

[137] Lipsa unui studiu de impact a reprezentat un motiv intemeiat pentru admiterea actiunii formulate de Gorraiz Lizarraga si altii impotriva Spaniei (C.E.D.O., decizia din 27 aprilie 2004). Vezi pentru amanunte, Revista romana de drept al mediului, An.II, nr.1(5)2005, pag.69 si urm.

[138] De exemplu legea romana, respectiv Ordonanta de Urgenta nr.195/2005.

[139] Publicat in M.Of. nr.802/25.09.2006.

[140] Vezi in acest sens, Anexa nr.I la Conventia de la Helsinki, 1992, precum si A.Kiss, D.Shelton - op.cit., pag.40.

[141] Ideea pe care dorim sa o subliniem este urmatoarea. Dupa cum bine se cunoaste, orice autorizatie de descarcare a apelor uzate din domeniul industrial cu precadere, cuprinde anumite limite de concentratie a substantelor toxice. Deversarile care depasesc in concentratia substantelor aceste limite, constituie o incalcare a autorizatiei si implicit o fapta ilicita. Stabilirea acestor limite din autorizatia de deversare trebuie in mod necesar sa aiba ca baza cele mai bune tehnologii disponibile, chiar daca statul care emite acea autorizatie, nu dispune inca de acea tehnologie. Aceasta modalitate de autorizare a descarcarilor este de natura a impulsiona si a obliga in mod imperativ agentii economici sa isi procure aceste tehnologii, fara de care nu isi pot desfasura durabil si legal activitatea.

[142] Alexandre Kiss, Jean-Pierre Beurier - Droit international de l'environnement, 3e edition, Les Editions Pedone, Paris, 2004, pag.223.

[143] Vezi in acest sens, Anexa nr.I, Partea I, alin.1 din Conventia de la Sofia, 1994, in Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.573.

[144] Este vorba de art.7 alin.5 lit.c) din Conventie.

[145] Cu alte cuvinte, conventia nu se limiteaza la inserarea unor masuri care trebuiau reglementate, ci are in vedere o protectie efectiva a factorilor de mediu.

[146] Aceasta definitie este data prin coroborarea prevederilor art.3 alin.1 lit.c) cu Anexa nr.II la Conventia de la Helsinki, 1992; vezi si A.Kiss, D.Shelton - op.cit., pag.41.

[147] In virtutea acestui principiu, trebuie acordata o atentie speciala riscului pe care il prezinta un anumit produs pentru mediu, si mai ales procedura obtinerii acestuia, folosirea lui si depozitarea lui finala. Vezi Anexa I, partea II alin.1 din Conventia de la Sofia.

[148] In baza caruia are loc o inlocuire a activitatilor si a substantelor poluante, cu unele mai putin sau deloc poluante, precum si economisirea resurselor, si in special a energiei.

[149] Din ce in ce mai des observam pe prospectul anumitor produse (de ex. masini de spalat, aparate de aer conditionat, deodorante) gradul de consum energetic sau gradul de afectare a stratului de ozon. In aceasta categorie intra si etichetele care informeaza utilizatorii despre riscurile pentru mediu legate de un produs, de utilizarea si eliminarea lui finala. Pentru amanunte legate de implicatiile si avantajele acestor etichetari, precum si despre programul canadian "Environmental Choise Program", vezi si Avi Gesser - Canada's Environmental Choice Program: A Model for a "Trade-Friendly" Eco-Labeling Scheme, in revista Harvard International Law Journal, volume 39, issue 2, Spring 1998, pag.501-544.

[150] Sistemele de colectare si eliminare disponibile pentru public.

[151] In acest sens, Carta Mondiala a Naturii, 1982, arata ca cea mai concreta forma de cooperare intre state este schimbul de informatii si consultarile (partea a III-a pct.21 lit.a)

[152] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.64

[153] In acelasi sens se pronunta si Conventia romano-bulgara privind cooperarea pentru protectia mediului inconjurator, Sofia, 1991, care arata ca statele trebuie sa creeze un sistem de informare operativa reciproca in cazul poluarilor accidentale (art.4 alin.2 lit.d), sens in care acestea trebuie sa se informeze reciproc asupra emisiilor de poluanti care ar putea ajunge pe teritoriul altui stat (art.6 lit.h).

[154] Aceeasi prevedere o regasim si in cuprinsul Conventiei romano-bulgare privind cooperarea pentru protectia mediului inconjurator, Sofia, 1991, la art.6 lit.c).

[155] La aceste modalitati, conventia mai sus indicata mai adauga si organizarea de simpozioane, consfatuiri, schimbul de vizite ale oamenilor de stiinta si ale expertilor (art.6 lit.j). De asemenea, Conventia de la Ramsar, 1971 mai arata ca partile contractante incurajeaza cercetarea si schimbul de date si publicatii referitoare la zonele umede, la flora si fauna lor. Chiar daca acest document nu se refera in mod direct la cursurile de apa, consideram ca zonele umede reprezinta una dintre variantele acestora.

[156] Mar Campins Eritja - Towards an integrated approach for sustainability labelling and certification, in ELNI Review, nr.2/2005, pag.16, unde se evoca si faptul ca anumite cerinte de mediu pot constitui obstacole in calea comertului international pentru tarile in curs de dezvoltare.

[157] De asemenea, conventia prevede si promovarea cooperarii si a schimbului de informatii despre cele mai bune tehnologii disponibile si despre cele mai bune practici de mediu (art.9 alin.2 lit.i)

[158] Dam ca exemplu in acest sens Conventia privind diversitatea biologica, Rio de Janeiro, 1992 unde se prevede la art.14 faptul ca statele vor promova schimbul de informatii privind activitatile de sub jurisdictia sau controlul lor, facilitand indeosebi schimbul de informatii privind conservarea si utilizarea durabila a diversitatii biologice, precum si Conventia de la Paris pentru combaterea desertificarii, 1994, care prevede la art.16 faptul ca partile convin sa integreze si sa coordoneze colectarea, analiza si schimbul de date si informatii relevante, pe termen scurt si lung, pentru a asigura tinerea sub observatie sistematica a degradarii terenurilor.

[159] Referitor la importanta schimbului de informatii pentru identificarea si reducerea riscului, raportat la diferite tipuri de informatii (stiintifice, tehnologice sau juridice), vezi Lars Koch, Nicholas A.Ashford - Rethinking the Role of Information in Chemicals Policy : Implications for TSCA and REACH, in ELNI Review, nr.2/2005, pag.22-37; A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.14.

[160] Aceasta conventie a fost semnata cu prilejul celei de a patra Conferinte a ministrilor "Un mediu pentru Europa" care a avut loc la Aarhus in anul 1998. Conventia a fost semnata in Danemarca la 25 iunie 1998 si ratificata de Romania prin Legea nr.86/10.05.2000, publicata in M.Of. nr.224/22.05.2000. Pentru textul integral, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.120. Trebuie mentionat ca la momentul 2004 un numar de 40 de state semnasera conventia iar 27 de state o ratificasera. Dintre statele Uniunii Europene, doar 6 au ratificat conventia, si anume: Belgia, Danemarca, Franta, Norvegia, Italia, Portugalia. Pentru amanunte vezi si Birgit Dette - Acces to Justice in Environmental Matters before the European Court of Justice - Present Situation and Recent Developments, in ELNI Review nr.2/2004, pag.20. In continuare ne vom referi la aceasta, denumind-o fie Conventia privind accesul la informatie, fie Conventia de la Aarhus.

[161] David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - op.cit., 2002, pag.160.

[162] Cele trei drepturi pe care aceasta conventie le consacra sunt in acelasi timp obligatii corelative ale statelor.

[163] In preambulul conventiei se arata ca publicul trebuie sa fie constient de procedurile privind participarea la procesul luarii deciziilor cu implicatii asupra mediului, sa aiba acces liber la aceste proceduri si sa stie cum sa le foloseasca. Si art.3 alin.3 din conventie arata ca statele vor promova educatia ecologica si constientizarea publicului in problemele de mediu. Aceasta idee este de natura sa sublinieze faptul ca statele parti doresc ca cetatenii sa beneficieze in mod real de aceste drepturi. Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.121.

[164] Tot in acest sens, se mai prevede si interzicerea oricarei forme de discriminare in exercitarea dreptului la libera informatie si la justitie precum si in problema participarii la luarea deciziilor. (art.3 alin.9). Totusi se permite perceperea unui tarif pentru furnizarea informatiei (art.4 alin.8) care trebuie sa fie rezonabil.

[165] Aceste cazuri vizeaza spre pilda, confidentialitatea, siguranta sau securitatea nationala, dreptul de proprietate intelectuala. In aceste cazuri refuzul trebuie motivat (art.4 alin 4 lit.h si alin.7) cu indicarea caii de recurs asigurata.

[166] De asemenea, participarea publicului mai este asigurata si in timpul pregatirii planurilor, a programelor si a politicilor de mediu, precum si in timpul pregatirii regulamentelor de aplicare, a normativelor si a instrumentelor legale obligatorii, general aplicabile (art.7 si 8).

[167] Se prevede, de asemenea, si obligativitatea instituirii unei proceduri prealabile sesizarii instantei de judecata, procedura care sa fie gratuita sau nu prea scumpa (art.9 alin.1 teza a a doua). Acesta este motivul pentru care se prevad proceduri de recurs administrative si judiciare.

[168] Trebuie mentionat ca textul constitutiei braziliene prevede ca actiunea populara de mediu, la care au acces toti cetatenii, este scutita de taxe si de cheltuieli de judecata. Vezi in acest sens, Paulo Alfonso Leme Machado - L'environnement et la constitution Bresilienne, in Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005, pag.43.

[169] Raphael Romi - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005, pag.76.

[170] Ordinul MMGA nr.1044/27.10.2005 pentru aprobarea Procedurii privind consultarea utilizatorilor de apa, riveranilor si publicului la luarea deciziilor in domeniul gospodaririi apelor.

[171] Cu ocazia unei dezbateri organizate de Institutul Roman pentru Drepturile Omului pe marginea dreptului la un mediu sanatos, s-a recunoscut faptul ca acest drept apartine generatiei a treia a drepturilor omului. Vezi in acest sens, European Social Charter promoted by the Romanian Institute for Human Rights. Report, IRDO, Bucuresti, 2004, pag.14. Vezi si Romanian Institute for Human Rights and European Standards. Report, IRDO, 2004, pag.36.

[172] Vezi in acest sens, Daniela Marinescu - Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003, pag.279; Mircea Dutu - Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrata, vol.I, Editura Economica, 2003, pag.220.

[173] Ne referim aici la cazul Statelor Unite ale Americii. In Constitutia federala nu se prevede nici macar implicit acest drept. Totusi, constitutiile statelor federate Illinois, Massachussetts, Pennsylvania, Rhode Island si Texas recunosc un drept fundamental la aer si apa pure. Vezi in acest sens, Mircea Dutu - op.cit., vol.I, pag.238.

[174] Aceasta afirmatie o gasim in Conventia Internationala pentru prevenirea poluarii de catre nave (MARPOL), Londra. 1973, in preambul. Vezi Dumitra Popescu, Mircea I. Popescu - Dreptul mediului. Documente si tratate internationale, vol.II, Editura ARTPRINT, Bucuresti, 2002, pag.16

[175] Ibidem, vol.I, pag.31. Ideea se regaseste si in Declaratia Mileniului, adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.55/2 din 8 septembrie 2000.

[176] Vezi Daniela Marinescu - op.cit., pag.8; A.Boyle, M.Anderson - Human Rights Approaches to Environmental Protection, 1996, pag.1-2.

[177] Pentru amanunte, vezi Mircea Dutu - op.cit., 2003, vol.I, pag.220-221.

[178] Exista si doctrinari care afirma - pe buna dreptate - ca este acuta si problema existentei unui drept fundamental al omului la apa. Vezi in acest sens, Raphael Romi - op.cit., 2005, pag.189.

[179] Ne referim aici la instrumente internationale cum ar fi : Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979; Acordul privind conservarea pasarilor de apa migratoare African-eurasiatice, Haga, 1995 sau Acordul privind conservarea liliecilor in Europa, Londra, 1991.

[180] Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in sensul dispensarii de cerinta probei vatamarilor efective aduse sanatatii pentru a garanta dreptul la un mediu sanatos, considerand ca atingerile grave aduse mediului provoaca prin sine o afectare a bunastarii unei persoane, o lipsa in folosirea normala a domiciliului si o tulburare a vietii private si familiale. Mircea Dutu - Dreptul international al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.164.

[181] Vezi pentru amanunte Daniela Marinescu - op.cit., pag.278

[182] Ibidem, pag.278.

[183] In literatura de specialitate "protectia si promovarea sanatatii reprezinta inca o prioritate in cadrul strategiei de dezvoltare durabila a societatii", Monica Popa - Concepte si tendinte privind poluarea mediului inconjurator, Note de curs, Editura Quo Vadis, Cluj-Napoca, 2001, pag.6.

[184] In literatura de specialitate au fost discutii ample asupra faptului existentei acestui drept. Vezi in acest sens G.Alfredson, A.Ovsiouk - Human Rights and the Environment, 60 Nordic Journal of International Law, 1991, pag.19; W.P.Gormley - Human Rights and Environment, Leiden, 1976; D.Shelton - Whatever Happened in Rio to Human Rights?, 3rd Yearbook of International Environment Law, 1992, pag.75, toti citati de Malcolm N. Shaw - International Law, 4th Edition, Cambridge University Press, Grotius Publications, Cambridge, 1997, pag.587.

[185] Exista doctrinari care privesc cu scepticism acest principiu, considerand ca se inscrie in sfera fictiunii sau a unei realitati pe jumatate, reprezentand inca un ideal colectiv al comunitatii internationale. Vezi Benedetto Conforti - Diritto internazionale, VII editione, Editoriale Scientifica, Napoli, 2006, pag.201.

[186] Vezi pentru amanunte, Daniela Marinescu - op.cit., pag.278.

[187] In acelasi sens, vezi si Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.164; in literatura juridica straina se arata ca dreptul la mediu apartine fiecarei persoane, dar in acelasi timp el este "transindividual", Paulo Alfonso Leme Machado - L'environnement et la constitution Bresilienne, in Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005, pag.26.

[188] P.von Heijnsbergen - The Right of Animal and Plan Life, in Environmental Policy and Law, Laussane, pag.85-86, citat de Daniela Marinescu - op.cit., pag.279

[189] "Human beings are at the center of concerns", Declaratia de la Rio de Janeiro asupra mediului si dezvoltarii, 1992, in Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.68.

[190] Pentru amanunte legate de implicatiile Conventiei de la Aarhus asupra principiului dreptului la un mediu sanatos, vezi Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.152 si urm.

[191] Facand o mica paranteza si iesind putin din schema lucrarii, trebuie sa amintim ca implementarea este una dintre cele mai importante obligatii asumate de catre Romania la momentul incheierii tratativelor cu Uniunea Europeana, obligatie care, in conformitate cu planificarea, trebuia indeplinita pana la sfarsitul lunii martie 2005. Numai in felul acesta Romania putea semna Tratatul de aderare in aprilie 2005. Depinde numai de noi intrarea in UE in ianuarie 2007.

[192] Asta inseamna neinterventia agresiva a fortelor de ordine, la manifestatiile publice ale grupurilor de persoane care isi exprima pozitia fata de anumite proiecte cu implicatii asupra mediului.

[193] Vezi in acest sens, Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.277. Se arata aici ca aceasta reprezinta prima stipulare conventionala a acestui drept.

[194] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.62.

[195] Ibidem, pag.61.

[196] Ibidem, pag.60.

[197] Este vorba de principiul 12.

[198] Este vorba de principiul 13.

[199] Tot in cuprinsul principiului 13 regasim si aceasta prevedere. In principiul 8 se arata ca "nu exista mediu de calitate fara progres", spre deosebire de Rio, unde se arata ca nu exista progres fara mediu de calitate. Probabil ca textul Declaratiei de la Stockholm se refera la mediu in sens strict, si anume in sensul de habitat al omului, de loc unde isi desfasoara activitatea zilnica. Sau poate nu.

[200] Vezi in acest sens, principiile 14 si 24.

[201] Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.79 si 83.

[202] Ibidem, pag.91.

[203] Ibidem, pag.73.

[204] Se prevede in partea a II-a, pct.10, lit.d din Conventie, faptul ca exploatarea resurselor trebuie facuta cu masura (vezi si Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.I, pag.76)

[205] Conventia privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora, Basel, 1989 (Ibidem, vol.II, pag.157).

[206] Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera, Espoo, 1991 (Ibidem, vol.I, pag.97).

[207] In preambulul acestei conventii se face referire la Rezolutia Adunarii Generale nr.45/94 din 14 decembrie 1990 privind necesitatea de a asigura un mediu sanatos pentru bunastarea indivizilor.

[208] Cele trei componente ale dezvoltarii durabile sunt : dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului. Vezi Mircea Dutu - op.cit., 2003, vol.I, pag.68. Vezi si Mircea Dutu - Dreptul international al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.153.

[209] E.Brown-Weiss - Our Rights and Obligations to Future Generations for the Environment, in AJIL, 198 (1990), no.1, pag.198-205.

[210]Vezi de exemplu, A.Springer - The International Law of Pollution - Protecting the Global Environment in a World of Sovereign States, 1983, pag.31.

[211] Intr-un recent studiu al Agentiei Europene de Mediu se arata ca una dintre categoriile cele mai expuse contaminarii este reprezentata de copii. Nu de putine ori apa poate contine arsenic, nitrati sau mercur, care sunt de natura a cauza boli grave cum ar fi : cancer la plamani, la rinichi, de piele, efecte neurologice, boli pulmonare si cardiovasculare sau diabet. Ceea ce este mai periculos este ca efectele unei astfel de contaminari (expuneri) prelungite pot sa nu apara in perioada copilariei, ci mai tarziu in viata, astfel ca efectele intarziate fac dificila, daca nu imposibilia, stabilirea relatiei cauza-efect. Vezi pentru amanunte, Children's health and environment: A review of evidence, Environmental issue report No.29, European Environment Agency, Copenhaga, 2002, pag.36-37.

[212] Vezi in acelasi sens si Alexandre Kiss, Jean-Pierre Beurier - Droit international de l'environnement, 3e edition, Les Editions Pedone, Paris, 2004, pag.229.

[213] Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa, Institutul European din Romania, Directia Coordonare Traduceri, Decembrie 2004, pag.213.

[214] Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.151.

[215] Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.224. Nu trebuie sa neglijam faptul ca tot mai multi oameni sunt depistati cu boli specifice gradului ridicat de poluare si tot mai multi copii se nasc cu malformatii datorate aceleiasi cauze.

[216] Este vorba de Protocolul la Conventia Americana a drepturilor omului, care se refera la drepturile economice, sociale si culturale.

[217] Mircea Dutu - op.cit., 2003, vol.I, pag.228.

[218] Vezi in acest sens, cauza Taskin si altii contra Turciei (C.E.D.O., decizia 10.1.2004) prin care aceasta din urma a fost gasita vinovata de nerespectarea art.8 din Conventia Europeana privind drepturile omului, prin autorizarea exploatarii unei mine de aur prin metoda folosirii de cianuri. Vezi Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005, pag.91 si urm.

[219] In literatura de specialitate se contureaza ideea privind trecerea de la un drept al omului la un mediu sanatos, la un drept al omului la conservarea mediului, adica a starii sale naturale, fapt ce ar limita folosinta resurselor, ar reduce restabilirea capacitatii de regenerare a mediului. Vezi Igor Trofimov - Dreptul mediului, Academia de Politie "Stefan cel Mare", Chisinau, 2002, pag.24; E.Brown-Weiss - op.cit., 1990, pag.199.

[220] Trebuie precizat ca prin decizia nr.1112/12.06.1997, Curtea Suprema de Justitie a Romaniei, Sectia Contencios Administrativ a statuat faptul ca art.134 din Constitutia Romaniei din anul 1991 prevede dreptul la mediu. Vezi pentru amanunte, Mircea Dutu - Constitutionalising the right to a healthy environment and its implications in Romanian legislation, in Revista romana de drept al mediului, 1(3)/2004, pag.6; Mircea Dutu - La reconnaissance et la garantie constitutionnelles et legislatives du droit fondamental a l"environnement en Roumanie, in Revue Europeenne de droit de l'environnement, nr.1/2004, pag.5-18.

[221] Trebuie sa facem precizarea ca in art.37 din Constitutia Republicii Moldova este reglementat dreptul la un mediu sanatos: "fiecare om are dreptul la un mediu inconjurator neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viata si sanatate". Vezi Igor Trofimov - op.cit., pag.23. De asemenea, Constitutia Portugaliei prevede, inca din anul 1976, dreptul la un mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic, iar Constitutia Belgiei modificata garanteaza tuturor cetatenilor dreptul la protectia unui mediu sanatos. Pe de alta parte, Constitutia Italiei a introdus termenul de "mediu" de-abia in anul 1991. Pentru amanunte, A.Crosetti, R.Ferrara, F.Fracchia, N. Olivetii Rason - Diritto dell'ambiente, Editori Laterza, Roma-Bari, 2005, pag.6-7 si 45..

[222] Aceste prevederi sunt preluate si dezvoltate si in cadrul Ordonantei 195/2005, in art.5. De asemenea, urmare a revizuirii Constitutiei Romaniei in anul 2003, a fost acoperita aceasta lacuna regretabila, prin introducerea art.33 indice 1 care prevede ca "statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic" (al.1), tot statul fiind cel care "asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept" (al.2).

[223] Bineinteles, in conditiile in care se poate demonstra faptul ca gradul ridicat de poluare a condus la prejudiciu, deci legatura de cauzalitate dintre cele doua aspecte.

[224] In literatura juridica straina de specialitate se precizeaza faptul ca "este un drept al omului sa aiba un mediu adecvat mentinerii vietii si asigurarii bunastarii". Vezi, David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.22.

[225] "Nu catastrofele naturale sau populatiile animale si vegetale sunt factorii care ameninta omul si conditiile sale de existenta, ci insusi omul, prin actiunile sale insuficient controlate si neadaptate pe deplin la realitatile naturale inconjuratoare, ameninta din ce in ce mai mult echilibrul ecologic al ecosferei", Toader Chifu, Alexandrina Murariu - Bazele protectiei mediului inconjurator, Editura Universitatii "Al.I.Cuza", Iasi, 1999, pag.21. Intr-un recent studiu, se arata ca "pentru a avea un mediu curat si protejat, educatia trebuie inceputa de la varstele cele mai fragede", Mediul si dezvoltarea durabila, de la Rio la Johannesburg, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Bucuresti, 2002, pag.55.

[226] ICJ Reports. Aceste puncte de vedere au fost dezvoltate in opinia separata a judecatorului Weeramantry; vezi si M.Dixon, R.McCorquodale - op.cit., 2003, pag.265-267.

[227] Termenul "tehnici de modificare a mediului" se refera la orice tehnica menita sa schimbe - prin manipularea deliberata a proceselor naturale - dinamica sau structura Pamantului, inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera si atmosfera sau spatiul extraatmosferic (art.2). Acestea pot consta in : cutremure, tsunami, dezechilibrarea balantei ecologice a unei regiuni, nori, precipitatii, cicloane, tornade, schimbari in parametrii climei, schimbari in curentii oceanici, schimbari in starea de ozon, s.a. Precizam ca lista oferita de textul conventiei nu este exhaustiva.

[228] Conventia a intrat in vigoare la 2 decembrie 1983.

[229] Mircea Dutu - Dreptul international al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag.143-144.

[230] Vezi in acest sens, Emil Strainu - Razboiul geofizic - tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare, Editura de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 2003. Acelasi autor arata ca "omenirea are la aceasta ora puterea tehnologica de a produce ploi, uragane si cutremure. Marile puteri studiaza asemenea tehnici de pe vremea Razboiului Rece".

[231] Aceasta precizare nu trebuie interpretata ca negand in totalitate interventia umana asupra mediului, dar pentru o corecta apreciere a cazurilor in care omul poate totusi interveni, ar trebui sa trecem toate actiunile prin filtrul dezvoltarii si utilizarii durabile.

[232] Dan Balteanu, Sorin Cheval, Mihaela Serban - Evaluarea si cartografierea hazardelor naturale si tehnologice la nivel local si national. Studii de caz, www.racai.ro/RISC1/DanBalteanu.pdf.

[233] Suntem de parere ca interventia omului asupra mediului prin tehnici de modificare a acestuia, este inca destul de limitata, avand in vedere numeroasele taifunuri care s-au abatut asupra S.U.A. Daca aceste puteri de interventie asupra naturii ar fi fost nelimitate, cu siguranta in S.U.A. nu s-ar fi produs nici un taifun.

[234] Prevederi legate de concentratiile maxime admise sunt prevazute si la art.5 alin.2 din Conventia romano-bulgara privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator, Sofia, 1991.

[235] Aceasta lista urmeaza a fi reactualizata, pe masura avansarii stiintei si tehnicii, de catre Comisia Internationala pentru protectia fluviului Dunarea. Cu privire la importanta stabilirii unor asemenea liste, ca si a altor mijloace si metode de protectie a apelor impotriva poluarii, vezi si A.Kiss, D.Shelton - op.cit., pag.234-237.

[236] Vezi pentru amanunte Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.II, pag.577-578; Lars Koch, Nicholas A.Ashford - op.cit., pag.25-27.

[237] Ordinul nr.662/28.06.2006 pentru aprobarea procedurii si a competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor.

[238] In acest sens, se prevede obligativitatea solicitantului de a publica anterior solicitarii avizului, in ziarul local, o informare cu privire la intentia sa (viitorul proiect), saptamanal, timp de doua saptamani consecutiv.

[239] Este vorba despre Programul Earthwatch. Pentru amanunte vezi Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.522.

[240] Acest lucru se va face in mod practic prin armonizarea regulilor in materia sistemelor de masurare, a dispozitivelor, a tehnicilor de analiza, a metodelor de prelucrare si evaluare a datelor si a metodelor pentru inregistrarea poluantilor evacuati.

[241] Idei similare sunt prevazute si in conventii avand ca obiect si alte domenii decat apele, cum ar fi Conventia privind diversitatea biologica, Rio de Janeiro, 1992, care la art.7 lit.b) arata ca statele vor monitoriza componentele biodiversitatii, prin prelevarea de esantioane si alte tehnici, cu acordarea unei atentii speciale celor care necesita masuri de conservare urgenta.

[242] Vezi in acest sens si Declaratia mileniului (Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr.55/2 din 08.09.2000).

[243] In acest sens, se pronunta si cel de-al treilea program comunitar in materie de mediu (1983-1986) care, pornind de la existenta riscurilor de transfer al poluarii de la un mediu la altul, arata ca numai o abordare globala poate asigura o actiune si un control eficace. Modalitatea juridica cu care aceasta tendinta devine efectiva in plan practic, este respectarea coroborata a tuturor principiilor de drept. Mircea Dutu - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005, pag.43.

[244] Se arata intr-un recent studiu, faptul ca expunerea oamenilor la mai multi poluanti diferiti - fenomen specific zilelor noastre - creaza "efectul cocktail". A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.14.

[245] Un pas inainte este facut de Proiectul de articole al Comisiei de Drept International asupra raspunderii statelor pentru actele ilicite. Astfel, conform art.4, raspunderea pentru daunele provocate de orice organ al statului - fie el legislativ, executiv, judecatoresc sau de alta natura - apartine statului, si nu organului respectiv. Asadar, aceasta este ideea la care ne raliem si noi, doar ca, in opinia noastra, sfera persoanelor pentru care statul trebuie sa raspunda ar trebui sa fie mult mai larga. Dupa cum se observa, in cuprinsul proiectului de articole, statul raspunde doar pentru faptele comise de catre organele sale, nu si pentru cele ale oricaror persoane fizice sau juridice ale caror cetatenie sau nationalitate o au.

[246] Asa cum se subliniaza si de catre Alexandre Kiss, Jean-Pierre Beurier - Droit international de l'environnement, 3e edition, Editions A.Pedone, Paris, 2004, pag.116.

[247] Aceasta obligatie a fost prevazuta in mod expres si cu ocazia solutionarii diferendului avand ca obiect testele nucleare, care a opus Noua Zeelanda si Franta, de catre Curtea Internationala de Justitie la 20 decembrie 1974 (paragraful 63 al hotararii). Vezi pentru amanunte, David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.63. Aceasta obligatie este una erga omnes din moment ce isi are originea intr-o decizie judiciara care, la randul sau, reprezinta izvor de drept.













Document Info


Accesari: 1323
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )