Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
upload
Upload






























Proiect de diploma - UTILIZAREA ADSORBANTILOR IN DEPOLUAREA SOLURILOR SI APELOR DE SUPRAFATA POLUZATE CU PRODUSE PETROLIERE

Ecologie


CAPITOL 2

CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU APĂ DE SUPRAFAŢĂ sI SOL



I.APA DE SUPRAFATA CA FACTOR DE MEDIU SI POLUAREA EI Ce este apa
       Apa, lichid transparent si incolor, este unul dintre elementele componente ale mediului natural, o sursa naturala indispensabila vietii, regenerabila, vulnerabila si limitata. , lichid transparent si incolor, este unul dintre elementele componente ale mediului natural, o sursa naturala indispensabila vietii, regenerabila, vulnerabila si limitata.

           Cea mai mare parte din apa de pe Terra e apa de suprafat 424q1611e 9;. Pe noi ca oameni ne intereseaza mai ales apa dulce, si în particular apa potabila. Totusi aceasta se obtine de cele mai multe ori din ape dulci de suprafat 424q1611e 9;. De aceea este regretabila tendinta oamenilor de a acorda cea mai mare parte a atentiei lor apei potabile cu neglijarea apelor de suprafat 424q1611e 9;. Între ele si cele subterane exista numeroase legaturi, iar apa potabila se obtine frecvent tot din apa de suprafat 424q1611e 9;. În plus, o multitudine de alte utilizari ale apei în colectivitatile umane se bazeaza pe apele de suprafat 424q1611e 9;, ceea ce impune sa li se acorde importanta cuvenita. Cea mai mare parte din apa de pe Terra e apa de suprafat 424q1611e 9;. Pe noi ca oameni ne intereseaza mai ales apa dulce, si în particular apa potabila. Totusi aceasta se obtine de cele mai multe ori din ape dulci de suprafat 424q1611e 9;. De aceea este regretabila tendinta oamenilor de a acorda cea mai mare parte a atentiei lor apei potabile cu neglijarea apelor de suprafata. Între ele si cele subterane exista numeroase legaturi, iar apa potabila se obtine frecvent tot din apa de suprafata. În plus, o multitudine de alte utilizari ale apei în colectivitatile umane se bazeaza pe apele de suprafata, ceea ce impune sa li se acorde importanta cuvenita.

      Apele dulci de suprafat 424q1611e 9; reprezinta majoritatea rezervei de apa dulce lichida. Ele formeaza reteaua hidrografica, fara de care peisajul geografic ne-ar fi multora de neconceput. Morfologic, ele fac impresia unui sistem vascular al pamântului, ceea ce în anumite privinte si sunt.


 FIGURA 2.1-Apa de suprafat 424q1611e 9;

Clasificarea apelor 


Dupa criteriul administrarii lor,  apele pot fi internationale, teritoriale si nationale.

            Apele internationale sunt acelea cu privire la care statul român este riveran cu alte state, cele care intra sau trec prin granitele tarii, precum si cele cu privire la care interesele unor state straine au fost recunoscute prin tratate si conventii internatsunt acelea cu privire la care statul român este riveran cu alte state, cele care intra sau trec prin granitele tarii, precum si cele cu privire la care interesele unor state straine au fost recunoscute prin tratate si conventii internationale.

Apele teritoriale - numite si maritime interioare - sunt cele cuprinse în portiunea de la tarmul tarii noastre spre larg, a caror întindere si delimitare se stabilesc prin lege.

Apele nationale sunt fluviile, râurile, pârâurile, canalurile si lacurile navigabile interioare, precum si apele fluviale si râurile de frontiera stabilite prin acte juridice internatsunt fluviile, râurile, pârâurile, canalurile si lacurile navigabile interioare, precum si apele fluviale si râurile de frontiera stabilite prin acte juridice internationale. 

.În functie de asezarea lor, se disting ape de suprafasezarea lor, se disting ape de suprafat 424q1611e 9; si ape subterane.
          Apele de suprafata se gasesc deasupra solului fie în miscare (apele curgatoare), fie ramânând - în principiu - în acelasi loc (lacuri). se gasesc deasupra solului fie în miscare (apele curgatoare), fie ramânând - în principiu - în acelasi loc (lacuri). În functie de asezarea lor, se disting ape de suprafasezarea lor, se disting ape de suprafat 424q1611e 9; si ape subterane.
           Apele de suprafata se gasesc deasupra solului fie în miscare (apele curgatoare), fie ramânând - în principiu - în acelasi loc (lacuri). se gasesc deasupra solului fie în miscare (apele curgatoare), fie ramânând - în principiu - în acelasi loc (lacuri). 

Dupa destinatia lor economica distingem ape de folosinta generala, ape destinate insdustriilor, ape destinate agriculturii si ape cu destinatii speciale.

Apele de folosinta generala sunt cele destinate, în principal, satisfacerii nevoilor populatiei - situatie în care apa reprezinta un obiect de consumatie individualasunt cele destinate, în principal, satisfacerii nevoilor populatiei - situatie în care apa reprezinta un obiect de consumatie individuala.

Apele destinate industriilor (apele industriale) sunt cele folosite în activitatile industriale pentru realizarea unor produse noi.

Apele destinate agriculturii sunt - în special - cele folosite pentru irigatii - caz în care apa reprezinta un obiect al muncii.

Apele cu destinatii speciale sunt cele utilizate pentru navigatie, pentru pescuit, pentru producerea energiei electrice etc. - situatii în care apa reprezinta un mijloc de productsunt cele utilizate pentru navigatie, pentru pescuit, pentru producerea energiei electrice etc. - situatii în care apa reprezinta un mijloc de productie. 


.Dupa criteriul formei de proprietate legiuitorul distinge ape apartinând domeniului public si ape apartinând domeniului privat.

Apele apartinând domeniului public sunt cele de suprafat 424q1611e 9; cu albiile lor minore având lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depasesc suprafata de 10 kmp, malurile si cuvetele lacurilor, precum si apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu

Apele apartinând domeniului public sunt cele de suprafat 424q1611e 9; cu albiile lor minore având lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depasesc suprafata de 10 kmp, malurile si cuvetele lacurilor, precum si apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu sunt cele de suprafat 424q1611e 9; cu albiile lor minore având lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depasesc suprafata de 10 kmp, malurile si cuvetele lacurilor, precum si apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si potentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime.

Apele apartinând domeniului privat sunt cele cuprinse în albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km si cu bazine hidrografice ce nu depasesc suprafata de 10 kmp, pe care apele nu curg permanent. Aceste apartin detinatorilor, cu orice titlu ai terenurilor pe care se formeaza sau curg. sunt cele cuprinse în albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km si cu bazine hidrografice ce nu depasesc suprafata de 10 kmp, pe care apele nu curg permanent. Aceste apartin detinatorilor, cu orice titlu ai terenurilor pe care se formeaza sau curg. 


Poluarea apelor de suprafat 424q1611e 9;

        Orice activitate umana e o potentiala sursa de poluare a apelor, eventual indirecta (prin intermediul poluarii atmosferei sau solurilor). Poluarea a început probabil cu milenii în urma, odata cu primele orase. Apoi a venit mineritul, despaduririle, gunoaiele, devenind deja o problema majora în Imperiul Roman si China antica. Poluarea radioactiva a început abia în anii '40... Despaduririle au fost masive în ultimii 200-300 de ani, acum continua sa fie intensive în America de Sud si Africa.... Dar si reîmpaduririle pot aduce poluare, caci înlocuirea padurilor de foioase cu conifere determina apreciabile scaderi de pH.... Continua sa se reduca zonele umede, a crescut mult uzul de fertilizante si pesticide în agricultura, s-a intensificat mineritul, industria, consumul primar de energie si s-au înmultit accidentele industriale grave.....

      Poluarea apelor este definita în diverse moduri. Astfel, Conferinta de la Geneva din 1961o prezinta ca "modificarea directa sau indirecta a compozitiei sau starii apelor unei surse oarecare, ca urmare a activitatii omului, astfel încât apele devin inadecvate utilizarilor pe care le au în mod obisnuit, ridicând risc pentru sanatatea omului si pentru integritatea ecosistemelor acvatice".

     

FIGURA 2.2-Valea Bârladului poluata

Unii recunosc si notiunea de poluare naturala. În acest sens, o definitie simpla si larga a poluarii ar fi: "Poluarea apei = modificarea calitatii acesteia datorita activitatii umane sau în urma unor fenomene naturale". Definitiile sunt deci destul de arbitrare, pentru ca de fapt si poluarea "naturala" uneori nu e chiar naturala - apa anoxica provine adesea de la fundul unui lac artificial, invaziile de alge apar mai ales pe terenul excesului de nutrienti generat de poluarea cu nitrati si fosfati, suspensiile dupa ploi masiv vin în mare parte de pe terenuri poluate sau defrisate de om....

     Poluarea apelor de suprafat 424q1611e 9; constituie la ora actuala o problema majora si care la scara globala se va amplifica, deoarece în lumea a III-a se dezvolta rapid mari orase fara sanitatie corespunzatoare, industria chimica, agricultura cu tot mai mult uz de produsi chimici si minerit cu tehnologii cu grav impact de mediu.

     Trebuie tinut cont si de interdependenta dintre apele de suprafata si cele din celelalte compartimente ale hidrosferei: Precipitatiile introduc poluanti din atmosfera, apele subterane aduc si ele diversi componenti, respectiv poluarea apelor de suprafata determina adesea poluarea celor freatice, râurile polueaza lacurile ti marile în care se varsa etc.

Ca o definitie mai completa,putem spuna ca:`Prin poluarea apei se întelege orice alterare fizica, chimica, biologica sau bacteriologica a acesteia peste o limita admisibila stabilita prin lege, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa direct sau indirect de activitati umane, care o fac improprie folosirii normale în scopurile în care aceasta utilizare era posibila înainte de a interveni alterarea. `


Tipuri de poluare a apelor si modele de comportament a poluantilor în râuri, lacuri si ape subterane

Tipuri de poluare - surse, caracteristici, efecte si evolutie

      Distingem mai multe tipuri de poluare:

 -cu germeni, virusuri si alte organisme patogene;

-cu substante organice biodegradabile (ce consuma oxigenul);

-cu substante organice greu- / nebiodegradabile;

  -cu îngrasaminte agricole; cu substante minerale diverse; cu substante uleioase si reziduuri petroliere; cu substante radioactive; deversari de ape calde etc.

Fiecarui tip de poluare îi corespund efecte specifice asupra calitatii apei, sanatatii omului si mediului. De fapt orice poluare a apei se rasfrânge asupra lumii vii inclusiv a omului, direct sau prin intermediul florei si faunei, uneori prin lungi lanturi si cicluri trofice.

          Poluarea cu nitrati provine mai ales din agricultura. Azotul e element esential pentru viata si în ape sufera foarte multe procese chimice si biochimice. Apare mai ales ca azotat, azotit, amoniu, azot gazos si cel fixat în compusi organici, grupe între care exista continue transformari / tranzitari, formându-se "ciclul azotului". Excesul duce la eutrofizare, contaminarea acviferelor, posibila afectare a sanatatii umane: methemoglobinemie la copii, cancer gastric...

         Sursele de azotati în ape sunt naturale si antropice. Sursele naturale sunt : Din precipitatii: Oxizi de azot din atmosfera, produsi de fulgere si de arderea combustibililor fosili; Aportul prin spalarea din roci si cenusa de vegetatie arsa ajunsa în ape); Din nitrificarea amoniului (prin microorganismele nitrosomonas si notrosococcus) si a nitritilor (prin nitrobacter); Din izvoare în urma dizolvarii lor la adâncime în roci (nitratul având solubilitate crescuta în ape); Din eroziunea solurilor ce contin azotat. Aceste surse "naturale" sunt adesea indirect tot antropice. Surse antropice "directe" sunt cele punctiforme (deversari de ape uzate continând azotati) si difuze, în principal azotatii proveniti din agricultura, din îngrasamintele chimice si din îngrasamintele naturale - gunoi de grajd - aplicate pe câmpuri, sau de la latrine. Dejectiile contin de fapt uree si amoniu, care se transforma în azotat de catre microorganisme prin nitrificare. Pentru zootehnie putem calcula echivalenta aproximativa de productie de dejectii 1,5 vite adulte = 7 porci = 100 gaini ouatoare.

          Apare frecvent exces pe câmp de azotat pe care plantele nu-l pot absorbi, fie pentru ca pe ansamblu cantitatea e prea mare, fie pentru ca a fost aplicata la momentul gresit, în afara perioadei de vegetatie. Acest fapt se întâmpla frecvent prin împrastiatul toamna sau iarna a gunoiului de grajd pe câmp. (Multe tari interzic gunoirea în perioada 15 octombrie - 15 februarie). Astfel excesul de nitrati ajunge în sol si în ape, pe care le polueaza.

        Îndepartarea nitratilor din apa potabila este scumpa si complicata. S-au experimentat tehnici chimice (schimbatori de ioni) si biochimice sau se recurge la amestecarea apelor contaminate cu altele cu concentratie mai redusa de azotati. Dar e mult mai usor si ieftin sa previi. În plus, pentru surse individuale (fântâni) preventia e singura sansa, altfel trebuie abandonate. Exista posibilitatea tehnica de a masura de rutina azotul din sol înainte de însamântare, în timpul si dupa recolta, ceea ce permite aplicarea dozei exacte necesare, fara exces. Trebuie analize periodice, nu ajunge ca ai studiat o data acel sol si "stii ce tip este".
        În apa subterana, NO3 este modificat, transformat de microorganisme, reactioneaza cu fier, sulfati sau bicarbonati etc. Astfel solul este un "filtru" bun dar daca i se depaseste capacitatea, concentratia de azotat va creste brusc în apele de suprafat 424q1611e 9; sau subterane sau nu va creste azotatul ci sulfatul pe care îl dezlocuieste din combinatii azotatul! În plus nitratii pe care îi tot deversam actualmente în sol vor ajunge în unele acvifere peste doar ani sau decenii, când ne putem trezi brusc cu o prabusire a calitatii multor ape.

        Azotatii au asupra organismului animal efect de toxicitate prin multe mecanisme, direct sau prin alti compusi pe care îi formeaza (azotiti, nitrozamine etc.).

        Acidifierea apelor dulci vine în principal de la ploile acide. Ele au fost observate înca din secolul XVII în Anglia. Termenul de ploaie acida l-a introdus chimistul Robert Angus Smith în 1872, vazând cum ploaia ataca plantele si cladirile. Doar din anii '50 s-a constatat ca problema e transfrontaliera. Suedia a constatat ca îi mor lacurile prin acidifiere si a identificat ca si cauza emisiile de poluanti transfrontalieri din Europa centrala si de vest. Era si rezultatul cosurilor foarte înalte de fum din Germania si alte tari, care nu disperasera poluarea ci... o împinsesera mai departe. Problema a fost luata în serios numai când fenomenul a aparut si în Europa centrala si de vest. În 1978 s-a lansat programul european EMEP de cercetare si monitoring în domeniu, iar SUA au lansat initiative similare în 1980, ajungându-se apoi la programe mondiale.

          Cauza principala sunt bioxidul de sulf si oxizii de azot degajate în atmosfera. Pe plan global sursele naturale au aceeasi magnitudine cu cele antropice, care sunt în principal arderea combustibililor fosili, dar care în zone industriale le eclipseaza pe cele de origine naturala. Astfel oamenii au emis în 1975 80x 106 tone de oxizi de sulf si 90x 106 tone în 1985. Europa a contribuit cu 44%, America de Nord cu 24%, Asia cu 23%, America Centrala si de Sud cu 5,2%, Africa cu 3% si Oceania cu 1%. Productia de oxizi de azot e estimata la 50x 106 tone anual, din care 35% din surse naturale, 25% din arsul biomasei si 40% din arderea de combustibili fosili - jumatate de la motoarele vehiculelor si jumatate din termocentrale si alte surse stationare. S-a reusit ca emisiile de bioxide de sulf sa nu mai creasca ba chiar s se reduca dupa 1970 în tarile dezvoltate, însa cele de oxizi de azot continua cresterea. Mecanismul de formare a ploii acide consta în oxidarea în atmosfera a oxizilor de azot si sulf la acid azotic si sulfuric sau aerosoli de azotat si sulfat, prin procese complexe incomplet elucidate de oameni. Ajung pe sol si în ape pe cale umeda sau uscata. Pe cale umeda ajung prin ploaie sau ninsoare sau "ocult" prin ceata, chiciura etc. Stationarea în atmosfera dureaza în medie mai multe zile, permitând astfel afectarea unor regiuni departate. Pe cale uscata ajung prin difuzie ca si gaze sau în particule de aerosoli, ca azotat de amoniu sau sulfat de amoniu. În aceste cazuri stationeaza putin în atmosfera, astfel ca afecteaza mai mult regiunea înconjuratoare nu marile departari.

            O alta sursa importanta de ape acide vine de la poluarea solului cu amoniu, care bacteriile îl nitrifica rezultând însa si ioni de hidrogen, ce dau aciditate. De asemenea din minerit pirita expusa la aer si umiditate elibereaza H+ acidificând puternic apele.

             Solurile si apele au capacitatea de a neutraliza aciditatea prin bicarbonatii de calciu si magneziu. Capacitatea însa e limitata si se pierde la bombardarea cu un aflux ridicat de ioni de hidrogen si de sulfat sau azotat. Acidifierea lacurilor nu e data de simpla crestere a H+ atmosferic, ci prin procese complexe mediate de sol. Acidifierea apelor nu apare în zone calcaroase. De aceea ea s-a manifestat mai ales în nordul Americii si Europei, unde a fost glaciatiune si nu prea este calcar. În lipsa carbonatilor, aciditatea e anihilata de aluminosilicati, dar nu asa de eficient, existând riscul acidifierii. Dupa riscul de acidifiere si capacitatea de tamponare, rocile se clasifica în 4 tipuri: I sensibilitate foarte mare: granit, gresie quartitica; II sensibilitate crescuta: gresii, conglomerate; III sensibilitate redusa: multe din rocile vulcanice; IV sensibilitate nula la acidifiere (capacitate te tamponare teoretic infinita): calcare, dolomite

         Sulfatul este un "ion transportor". Venit din atmosfera ia cu el calciu si magneziu. Daca nu sunt destule, scoate din roci aluminiu si H+, provocând acidifiere. De aceea solurile care au capacitatea de a retine sulfatii previn acidifierea apelor. Azotatul creaza mai putine probleme caci e folosit ca nutrient de organismele acvatice. Daca e în exces poate genera acidifiere prin acelasi mecanism ca ionul sulfat.

          Pot aparea acidifierii temporare "naturale" la topirea zapezilor, dar majoritatea sunt din cauze antropice. Scaderea pH-ului atrage o crestere a solubilitatii metalelor grele, toxice pentru viata, care sunt mobilizate din sedimente sau nu se mai sedimenteaza. Unele metale toxice pot fi dezlocuite si mobilizate chiar din combinatii stabile din sol. De aceea degeaba tratezi lacul acidifiat cu var, ca ridici din nou nivelul de pH dar metalele grele sunt si ramân în apa, deci nu mai poti de fapt "însanatosi" lacul. Mortalitatea piscicola este numai manifestarea extrema a acidifierii, vârful aisbergului! De fapt deja la scaderea sub pH 6 mor unele componente ale ecosistemelor si pestii îsi pierd sursele de hrana , ajung la deficite de minerale, consecinta fiind debilitate fizica, decalcifiere a oaselor, infertilitate.... De asemenea, reducerea pH-ului duce la reducerea oxigenului, cresterea bacteriilor anaerobe, reducerea biodiversitatii, dezvoltarea algelor filamentoase si macrofitelor acidotolerante etc. Ploaia acida afecteaza si padurea, agravând criza apei, favorizând inundatiile etc. deci consecinte în lant. Apele acide sunt agresive si pentru conducte, beton etc.

Poluarea cu compusi organici biodegradabili

        De rutina pentru a evalua aceasta poluare se determina indicatori indirecti cum sunt consumul chimic de oxigen (CCO) si consumul biochimic de oxigen (CBO), plus concentratia oxigenului. Multi specialisti considera ca CCO si CBO sunt mult prea generali si informatia rezultata nu este suficienta.

         Trebuie întelese si respectate metodologiile de analiza si interpretare, altfel se risca concluzii gresite. O parte din substantele organice din ape sunt în continuare cunoscute doar vag, în linii generale, de exemplu cele naturale complexe gen "acizi humici" sau "humus acvatic". Evolutia nivelelor de compusi organici degradabili aval de o deversare într-un râu se poate modela si corela bine cu evolutia oxigenului dizolvat, dioxidului, amoniului, azotitilor si azotatilor, a bacteriilor, protozoarelor, algelor, crustaceelor si rotiferelor, pestilor etc., existând succesiuni tipice previzibile.

         Cea mai tipica poluare cu compusi organici biodegradabili este cea cu ape fecaloid-menajere. Un om de exemplu polueaza zilnic în medie la nivel de: 45-55 g CBO5, 1,6 - 1,9 x CBO5 g CCO-Cr, 0,6 - 1,0 x CBO5 g carbon organic total, 170-220 g suspensii totale, 10-30 g grasimi, 4-8 g cloruri, 6-12 g azot total (circa 40% organic), 0,6 - 4,5 g fosfor total (circa 30% organic). stiind aceasta se poate prezice cantitatea de poluanti produsa de un oras cu un anumit numar de locuitori si s-a introdus pentru aceasta categorie de poluare o unitate de masura numita locuitor-echivalent. În SUA; dupa adoptarea în 1972 a "Clean Water Act", CBO a scazut cu 45% în apele fecaloid-menajere si cu 70% în cele industriale.

        Alte poluari frecvente cu compusi organici biodegradabili provin de la industrie, mai ales de la cea a celulozei, alimentara etc. Biodegradabilitatea practica scade mult pâna la zero daca sunt prezente în apa substante toxice sau inhibitoare pentru bacteriile ce realizeaza biodegradarea compusilor organici

Compusii organici din lacuri si râuri se oxideaza si descompun, sau se depun ca particule pe fundul apelor. Exista si degradare fotolitica, dar redusa. Baza este degradarea microbiologica. Daca exista oxigen dizolvat destul degradarea este aeroba, cu consum de oxigen si productie de bioxid de carbon si apa (respiratie). Daca oxigenul e insuficient, se trece la procese anaerobe cum sunt denitrificarea, dezaminarea, reducerea sulfatului, fermentarea. Acestea produc oxigenul necesar descompuneri substantelor organice dar si compusi nedoriti precum hidrogenul sulfurat, metanul etc. Aceste procese anaerobe sunt rare în râuri dar frecvente în lacuri adânci si comune în mlastini. Aparent paradoxal, daca un râu e poluat cu substante organice biodegradabile, e de dorit sa fie poluat si cu azotati, caci prin denitrificare bacteriile pot obtine oxigenul necesar descompunerii substantelor organice, altfel râul devine anoxic, deci poluarea cu nitrati contracareaza poluarea cu compusi organici biodegradabili!

Bioxidul de carbon CO2 s-a dovedit a nu fi totdeauna corelat cu nivelul de încarcare organica, mai ales când substantele organice în cauza sunt putin sau deloc biodegradabile sau când curgerea este turbulenta si deci CO2 se degaja usor în atmosfera.

Distinctia între carbonul organic particulat (COP)si cel dizolvat (COD) este relativ arbitrara, în functie de diametrul moleculei, testat practic prin trecerea sau nu prin filtrul cu o anumita porozitate. COP e de regula mai mare decât COD în râuri, dar sunt exceptii cum sunt râurile din Arctica sau America de Sud... La nivel global se estimeaza transportul în râuri la 0,42-0,57 x 109 tone / an pentru COP si 0,11 - 0,25 x 109 tone / an pentru COD. Estimarile sunt foarte dificile si multe "adevaruri consacrate" au fost infirmate în ultimul deceniu, inclusiv corelatiile debit - COP - COD. sau CBO - O2 dizolvat. COP poate fi stabil sau labil (metabolizabil) cum sunt zaharurile, aminoacizii etc. (6-30% din COP). Din COP ajuns pâna în mare, 30-70% e degradat în estuare, restul ramâne ca sediment pe fundul marii. COD poate fi si el degradabil sau nedegradabil.

          

Poluarile petroliere

FIGURA 2.3-Apa poluata cu produs petrolier

Este un caz particular de poluari cu substante organice -sunt un mare dusman al apelor, deoarece culoarea, gustul si mirosul sunt afectate chiar la concentratii reduse. Sunt grav afectate multe organisme acvatice, ceea ce duce la dezechilibru ecologic. Fiind mai usoare ca apa, produsele petroliere formeaza pelicula / strat la suprafata apei, ce împiedica oxigenarea. În ape subterane sunt si mai persistente, caci biodegradarea e redusa sau absenta în lipsa oxigenului si luminii. Pe apele navigabile provin de cele mai dese ori de la accidente cu petroliere sau de la spalarea ilegala a rezervoarelor navelor...

           Suspensiile în râuri si lacuri

Suspensiile sunt un transportator major de nutrienti si poluanti organici si anorganici. Particulele transportate de râuri nu sunt doar suspensiile clasice ci si particulele târâte / rostogolite pe fundul apei ("bed load"). Suspensiile provin din poluare, dar si din eroziunea naturala (si cea provocata de om!) si din productia endogena din ape (care provine din alege - pâna la 20 mg / litru în ape eutrofe - si din precipitarea carbonatului de calciu la ape dure si alcalinitate ridicata...). Activitatile umane cele mai mari generatoare de suspensii sunt araturile - mai ales pe panta -, suprapasunatul, despaduririle, exploatarea padurilor cu drumuri de tractor sau pârtii de alunecare / târâre în panta, incendierea vegetatiei si mai puternic ca toate mineritul la suprafata. Majoritatea suspensiilor nu ajung în ocean ci se depun pe fundul apelor, în lacuri sau în zonele inundate. Suspensiile depind mult de panta râului, de natura geologica a regiunii etc. Apa potabila nu trebuie sa contina suspensii. Cele organice si anorganice fine sunt greu de îndepartat si creaza probleme: înfundare filtre; gust si miros neplacut; perturbarea dezinfectiei, transportul de toxice, metale grele, poluanti diversi; creste CBO5-ul...

În râuri concentratia de suspensii e foarte variabila în timp si chiar în cadrul sectiunii pe un râu, ceea ce o face mai greu de monitorizat corect.

         

Eutrofizarea

Se defineste ca îmbogatirea apei cu substante nutritive pentru plante - în primul rând azot si fosfor (ceilalti zeci de compusi necesari dezvoltarii fiind foarte rar limitanti) - conducând la o crestere puternica a algelor si macrofitelor ("înflorire") care apoi mor, cu consecinte grave: Scaderea calitatii apei (culoare, gust, miros, tulburare, scaderea oxigenului, cresterea concentratiei de fier, mangan, bioxid de carbon, amoniu, metan, hidrogen sulfurat etc.); corodarea conductelor; afectarea functiunilor recreative (turbiditate crescuta a apei si miros ce o fac neatractiva, afectarea înotatorilor prin dermatite si conjunctivite de contact cu apa alcalina, risc crescut de diverse boli ex. schistostomiaza, risc boli diareice la înghitirea apei încarcate cu toxice algale); afectarea pisciculturii (mortalitate piscicola, dezvoltarea speciilor nedorite); alte consecinte diverse: înfundarea filtrelor, tevilor etc. Unele boli apar mai des odata cu eutrofizarea deoarece ea determina cresterea macrofitelor (plante de apa) ce favorizeaza cresterea unor organisme ce sunt gazde ale parazitilor. De asemenea, înmultirea algelor albastre duce la producere de toxine ce pot otravi animalele care se adapa si cresc si nitratii de pot produce methemoglobinemie. Uneori plantele acvatice crescute exploziv si excesiv pot bloca navigatia pe râuri si lacuri....
Eutrofizarea se produce mai rar în râuri si e mai putin grava ca cea pe lacuri. Eutrofizarea se produce în multe zone si pe cale naturala, dar de regula lent. de aceea cel mai corect ca poluare de origine antropica ar trebui sa vorbim de eutrofizare accelerata. Ea a devenit o mare problema în tarile dezvoltate. unde se ajunsese ca în 1985 65% din lacuri sa se considere eutrofe (numai 12% în Canada, 28% Africa de Sud, dar 70% în SUA!). Suedia avea deja în 1990 la 80% din statiile de epurare si treapta tertiara pentru eliminarea fosforului. NU sunt bani aruncati, deoarece odata produsa eutrofizarea, costurile de "reparatie" sunt enorme. Austria a platit peste 750 milioane USD pentru 28 de lacuri , peste 1 milion USD / km2 lac!
Eutrofizarea se poate dar trebuie o mare grija deoarece fenomenul este foarte complex si în ciuda intenselor cercetari este înca incomplet cunoscut si înteles de oameni. Se pot face deja predictii, exista si formule de calcul. Lupta cu eutrofizarea accelerata a înregistrat succese dar si esecuri multe. Ea nu se poate rezolva cu masuri tehnice punctiforme, deoarece e o adevarata boala a civilizatiei moderne, trebuind abordata strategic, p escara larga de spatiu si timp, în toate politicile de dezvoltare urbana, investitii, legislatie etc.

Agentii patogeni care ajung în ape pot fi bacterii, virusuri sau paraziti. Ei provoaca la om si animale boli transmise hidric, fie prin ingestie fie prin contact direct sau inhalare de aerosoli din apa contaminata. Cresterea procentuala a bolilor virale din ultimele decenii este nereala, explicatia fiind cresterea procentului de diagnosticare prin îmbunatatirea tehnica. Rezervoarele de patogeni pot fi oamenii sau anumite animale, dar sunt si specii ubiquitare. Multe specii de bacterii au tulpini patogene si tulpini nepatogene, sau nu sunt patogene ci doar oportuniste, provocând boli la organisme slabite, cu imunitatea slabita. De exemplu un om elimina zilnic prin fecale miliarde de bacili coli, în principiu nepatogeni. Majoritatea bacteriilor sunt specifice de specie, dar sunt si unele ce provoaca boli si la om si la animale. Virusii sunt specifici fiecarei specii, neinfluentând alte specii. Bolile pot fi de contact (piele, mucoase), digestive sau generale. În practica de regula nu se determina prezenta agentilor patogeni în ape, ci prezenta contaminarii fecale, care indica sanse crescute ca sa existe si patogeni. Indicatorii de poluare fecala (coliformi totali, coliformi fecali, streptococi fecali etc.) însa nu sunt adecvati estimarii riscurilor de boli transmise prin contact cu apa, nu prin ingestie. În plus, ape dezinfectate prin clorinare pot avea indicatorii de poluare fecaloida cu valori foarte joase, indicând teoretic sanse reduse de existenta a patogenilor. Dar clorinarea nu distruge multi dintre virusi si paraziti, motiv pentru care în aceste cazuri valoarea "indicatorilor" este redusa. Monitorizarea bacteriologica este obligatorie oricât de perfecta ar fi considerata o statie de epurare sau tratare. Epurarea clasica nu reuseste sa elimine decât partial agentii infectiosi. Autoepurarea apelor reduce si ea din contaminarea bacteriana, dar putin în caz de temperatura joasa sau nivel ridicat de poluare...

     Contaminarea salin
a a apelor este cea mai raspândita poluare a apelor subterane dar afecteaza indirect si apele de suprafat 424q1611e 9;. Cauzele sunt în principal irigatiile si infiltratiile apelor marine în acviferele dulci. Problema nu e noua. Acum 6000 de ani, sumerienii si-au distrus propria civilizatie prin irigarea excesiva a Mesopotamiei.

Sursele de salinizare sunt naturale (evaporatie crescuta; dizolvarea de minerale; sarea de mare adusa de vânt pe continent; ape vulcanice sau de mare saline ce erup) si antropice (irigatii; exfiltratii din canale si halde de gunoi; intruzie salina de la minerit, dezghetarea soselelor cu sare; extractia petrolului sau altele inclusiv minerit hidraulic pentru sare). Fierul e frecvent în exces în unele ape, subteran si în apa proaspata nu se vad modificari, dar ulterior da precipitat brun de hidroxid de fier. La fel si borul în concentratii excesive (ce apar mai ales în zone vulcanice) e toxic pentru plante.

Principala sursa de salinizare a apelor ramân irigatiile excesive: Se apreciaza ca peste 50% din apa prelevata pentru irigatii de fapt nu ajunge la destinatie! În plus, din cauza aplicarii în exces, doar 40-80% din apa este efectiv "consumata" de plante, restul se evapora (dar sarurile ramân) sau se infiltreaza în sol la adâncimi mai mari decât cele ale radacinilor (ajungând în apa freatica dupa ce pe drum a dizolvat saruri) sau se scurge la suprafata si dizolva diverse substante si le antreneaza în ape... Din canalele deschise si din lacurile de acumulare create pentru irigatii se produce evaporare intensa si deci creste mineralizarea acelor ape; În acumulari la nivel crescut apa prin presiune se infiltreaza în maluri dizolva din sol sare si o scoate la suprafata solurilor înconjuratoare sau la scaderea nivelului aduce sarurile în lac.

S-a început "spalarea" solurilor saraturate cu mari cantitati de apa, dar aceasta nu face decât sa mute excesul de saruri în alta parte. Frecvent se salinizeaza apa subterana si creste si nivelul freatic din care, devenind apropiat de nivelul solului, începe evaporare intensa ceea ce produce salinizare secundara, deci un adevarat cerc vicios. Prin acesti multipli factori, irigarea a produs numeroase catastrofe ecologice.

O alta mare sursa de contaminare salina este mineritul, în special cel pentru carbune, fosfati si uraniu, si în oarecare masura cel pentru metale. Efectuându-se sub nivelul freatic, se pompeaza la zi ape de mina foarte mineralizate. În plus apele de siroire dizolva saruri din haldele de steril. Extractia petrolului implica si ea mari cantitati de ape sarate, ce trebuie puse în bazine de evaporare sau reinjectate profund. Pe sosele se mai pune la noi multa sare, în schimb în multe tari dezvoltate se renunta pe cât posibil.

Salinitatea crescuta în principiu nu afecteaza direct sanatatea, dar degradeaza terenurile agricole si sursele de apa potabila. Sunt însa saruri ce au impact direct negativ: Cele de fluor, de fier, sulfatul etc.

          Poluarea cu metale grele Problema s-a manifestat acut în anii '50 - '70 în tari dezvoltate, unde au fost mari scandaluri si grave afectari ale sanatatii publice (inclusiv cazuri cu sute de morti în Japonia de exemplu). Desi în toate tarile s-au luat masuri, problema este departe de a fi stapânita. Chiar daca de mâine teoretic nu s-ar mai deversa în apa metale grele, avem în continuare apele de mina, cele provenind din haldele de gunoaie orasenesti (unde decenii întregi au ajuns, si în unele tari - inclusiv România - continua sa ajunga si deseurile periculoase) si mai ales sedimentele depuse de-a lungul multelor decenii pe fundul râurilor puternic contaminate cu metale grele, de unde la dragare sau viitura sau modificarea chimismului apei se pot usor mobiliza cantitati imense de metale grele.

Metalele grele includ plumbul, arsenul, mercurul, cadmiul, cobaltul, nichelul, seleniul, fierul, argintul, zincul, cromul, cobaltul, manganul..... De regula nu se ajunge la intoxicatii acute, însa metalele grele au proprietatea de a se concentra în organismele vii, manifestându-se toxicitatea cronica. Nivelele toxice sunt relativ bine cunoscute pentru om, dar nici pe departe pentru imensa diversitate de organisme acvatice. Contaminarea omului depinde mult de obiceiurile alimentare, vârsta, stare de sanatate etc. Conteaza foarte mult si forma, nivelul de absorbtie si de toxicitate find diferit între Cr3+ si Cr6+ sau între mercurul metalic si cel legat organic.... Aluminiul a produs uneori mortalitate piscicola sau a algelor.

Principalele surse de poluare a apelor cu metale grele sunt: surse geologice (naturale); industria miniera si prelucratoare de metale; utilizarile industriale si casnice ale sarurilor de metale grele de exemplu cele de crom la tabacarii, cele de cupru si arsen în pesticide, sau plumbul în benzina; din excretiile umane si animale; din infiltratiile de la haldele de gunoi. Monitorizarea concentratiilor de metale grele este destul de dificila.

       Micropoluantii organici sunt compusi organo-clorurati, fenoli, cetone etc. Multi intra în clasa biocidelor (pesticide, fungicide, ierbicide, insecticide etc.). Exista peste 10 milioane de compusi chimici, din care zeci de mii sunt în uz în industrie, ceea ce face ca în apa sa poata ajunge o uriasa varietate, imposibil de identificat si dozat individual. De aceea se monitorizeaza numai compusii mai frecventi si mai toxici. Exista în legislatie liste cu substante prioritare ce trebuie eliminate. Frecvente sunt pesticidele organo-clorurate si organo-fosforice, triazinele, derivatele de uree, erbicidele tip hormon vegetal, solventii de uz casnic, substantele de sinteza si reactivi din industrie, de exemplu cei pentru fabricarea de polimeri... Unele produse cum sunt DDT si alte pesticide organoclorurate au fost interzise aproape în toate tarile sau sunt foarte strict controlate, dupa ce s-a constatat ce dezastre au produs.

Efectele toxice ale diversilor micropoluanti pot fi letale sau neletale, atât pe termen scurt cât si la expunere cronica. Mari probleme si controverse sunt cu privire la efectele cancerigene si genotoxice în general la expuneri cronice la cantitati reduse de substanta, deoarece informatia stiintifica e incompleta.

Degradabilitatea biologica si chimica a diversilor micropoluanti este extrem de diferita. Unii persista saptamâni (de exemplu insecticide organofosforice), altele luni (triazine de exemplu) iar altele foarte mult (10 ani DDT-ul!). Unele sunt retinute / descompuse de procedeele obisnuite de epurare / preparare a apei, altele însa trec aproape nemodificate (lindan, pentaclorfenol etc.).

Pentru identificarea micropoluantilor se folosesc metode de laborator foarte diverse: evaporare, ultrafiltrare, spumare, extractie, schimb de ioni, adsorbtie pe carbon activat, pe oxid de aluminiu, pe namol activ, precipitare cu saruri de fier sau aluminiu, cromatografie gazoasa, spectrofotometrie etc.

Modele de comportament a poluantilor în ape

Evolutia concentratiei unei anumite substante ajunse în apa, depinde de caracterul reactiv sau non-reactiv al substantei, de dimensiunea acelei mase de apa, de timpul mediu de rezidenta a apei (în acel lac, râu sau acvifer) si de intensitatea proceselor de amestec si difuzie în acea masa de apa. Cunoasterea si întelegerea acestor factori ne permit sa prezicem consecintele si evolutia concentratiei unei anumite substante ajunse într-un râu, lac sau acvifer, fapt foarte important mai ales în cazul ca e vorba de un poluant.



FIGURA 2.4-Poluarea apelor de suprafata

Cea mai mare parte a substantelor ajunse în apa nu sunt complet nonreactive în sensul ca nu se comporta exact ca apa. Se pot precipita, pot fi absorbite pe roci, complexate sau fixate pe particulele în suspensie, incluse în diverse cicluri biologice, suferi diverse procese chimice sau fotochimice etc. Sodiul, ti clorul pot fi aproximate bine ca nonreactive în râuri si lacuri, la fel tritiul. Dimensiunea masei de apa variaza enorm, cu cinci sau sase ordine de marime. Cel mai mare râu are peste 175.000 m3/s (Amazonul), cel mai mare lac 23.000 km3 (Baikalul) iar acviferul cel mai mare (cel nubian, din Africa de nord, cu volum de mii de miliarde de metri cubi) se întinde pe 106 km2 (Alte mari acvifere se gasesc în Asia centrala si Australia). Timpul de rezidenta a unei molecule de apa poate atinge un an în cele mai lungi râuri, secole în lacurile mari si milenii în unele acvifere cu ape "fosile". Mixajul se produce în râuri destul de repede, nu si în cele mari si lente, unde poate necesita sute de kilometri dupa confluenta (Amazonul cu Rio Negro, MIssissippi cu Missouri etc.). În lacurile adânci poate aparea termostratificatia ce duce la o separare neta si împiedica amestecul. Acviferele de regula permit o mixare si difuzie mult mai lenta, dar depinde mult de tipul de acvifer.

De exemplu, într-un râu, o poluare punctiforma va produce în aval la o anumita sectiune de control o crestere temporara a concentratiei cu un grafic în forma de clopot. Maximul va fi atins mai repede la debit mare dar nu va avea amplitudinea celui atins la debite mici, când unda de poluare ajunge mai lent dar concentratiile sunt mai mari. Tot asa, o poluare cronica într-un lac mic atinge mai repede un palier de concentratie; într-un lac mai mare cu acelasi timp de rezidenta a apei, palierul e atins mai târziu si e la un nivel mai jos, fiind dilutia mai puternica. Diferenta de timp de rezidenta a apei face ca nivelul concentratiilor peste limita critica sa se mentina mai mult timp daca e un lac sau acvifer cu timp lung de rezidenta si sa scada mai rapid sub concentratia critica la mase de apa cu timpi scurti de rezidenta.

Aceste modelari ale evolutiei concentratiei diverselor substante aproximeaza mai bine ape cu proprietati uniforme. În practica însa amestec bun exista numai în râuri cu curgere turbulenta, sezonier în lacuri cu ocazia "turnoverului" si niciodata în apele subterane. De asemenea asa cum am aratat nu exista substante perfect "nereactive" si nici masuratorile cele mai exacte nu pot caracteriza perfect un râu, lac sau acvifer, motiv pentru care calculele teoretice si predictiile matematice vor avea întotdeauna o precizie limitata si trebuie obligatoriu facute observatii concrete pe teren prin prelevarea de probe de apa. 

 
Efectele poluarii apelor de suprafat 424q1611e 9;
Poluarea apelor de suprafata, ca de altfel si a celor subterane, are efecte grave asupra biosferei, afectând viata acvatica de la microorganisme la insecte, pesti si pasari, dar si sanatatea animalelor si plantelor terestre. În plus, poluarea afecteaza posibilitatea oamenilor de a folosi apa. În functie de natura si intensitatea poluarii poate fi diminuata sau anulata utilizabilitatea aproape în aproape orice scop (fiziologic, igienic, industrial, recreativ etc.).
Cea mai grava implicatie este cea asupra sanatatii diverselor specii de plante si animale care traiesc în ape sau vin direct sau indirect în contact cu acestea.(omul nu face exceptie). Fiecare specie are necesitatile ei cantitative si calitative si poate fi afectata mai mult sau mai putin grav, mai mult sau mai putin direct, de poluarea apelor, prin mecanisme foarte

diferite. 

FIGURA 2.5-Efectele poluarii apei asupra faunei

 Din punct de vedere al implicatiilor asupra sanatatii umane , un mare numar de boli pot fi transmise pe cale hidrica prin contact direct ( îmbaiere, spalare, contact cu apa în cursul diverselor activitati). Dintre bolile infectioase, amintim diversele conjunctivite si afectiuni ORL (oto-rino-laringologice: nas - gât - urechi) ce pot rezulta în urma imersiei în apa contaminata. Leptospiroza, tularemia si schistostomiaza se transmit prin contact direct cu apa infestata. Multi poluanti din ape pot cauza afectiuni dermatologice, prin mecanism alergic, chiar chimic. Toxici liposolubili prezenti în apa (cum sunt derivatii halogenati) se pot absorbi prin piele. Alte elemente pot patrunde indirect, prin degajarea din apa si inhalarea lor, cum este radonul, în special în cazul pulverizarii apei la dus sau în instalatii de conditionare a aerului.

        Poluarea apei de suprafat 424q1611e 9; poate sta si la baza îmbolnavirilor prin ingestie, deoarece se realizeaza procesul de prelucrare în scopul potabilizarii, dar acesta nu poate înlatura decât partial multi poluanti chimici dar si parazitologici si virusologici. Astfel, OMS considera prezenta virusurilor enterice în apa de suprafat 424q1611e 9; ca risc pentru sanatatea populatiei. În unele cazuri, apele de suprafat 424q1611e 9; sunt utilizate direct, în scop potabil, implicatiile asupra sanatatii fiind identice cu cele ale apei potabile.

  Obligatiile utilizatorilor de apa

Potrivit legii, dreptul de folosinta a apelor de suprafat 424q1611e 9; sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabileste prin autorizatia de gospodarire a apelor. Acest drept include si evacuarea, în resursele de apa, de ape uzate, ape de desecari ori drenaje, ape meteorice, ape de mina sau de zacamânt, dupa utilizare.

Apele pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare si de protectie a calitatii lor, pentru baut, adapat, udat, spalat si alte trebuinte gospodaresti, daca pentru aceasta nu se folosesc instalatii sau se folosesc instalatii de capacitate mica, de pâna la 0,2 l/sec., destinate exclusiv satisfacerii necesitatilor gospodariri proprii. Orice persoana fizica, pe proprie raspundere, poate utiliza liber apele marine din afara zonelor de restrictie pentru îmbaiere.

Apele subterane corespunzatoare calitativ sunt destinate - în primul rând - alimentarii cu apa a populatiei si a animalelor, precum si pentru asigurarea igienei si sanatatii populatiei. Aceste ape pot fi utilizate în alte scopuri numai în baza autorizatiei de gospodarire a apelor.

Utilizatorii de apa sunt obligati:


- sa respecte normele de consum de apa pe unitatea de produs sau de activitate; 
- sa economiseasca apa prin folosire judicioasa, recirculare;
- sa asigure întretinerea si repararea instalatiilor proprii si a celor din sistemele de alimentare cu apa si canalizare-epurare, dupa caz;
- sa adopte tehnologii de productie cu cerinte de apa reduse si cât mai putin poluante, sa reduca poluantii evacuati odata cu apele uzate si sa recupereze substantele utile continute în apele uzate si în namoluri;
- sa asigure realizarea, întretinerea si exploatarea statiilor si instalatiilor de prelucrare a calitatii apelor la capacitatea autorizata, sa urmareasca eficienta acestora prin analiza de laborator si sa intervina operativ pentru încadrarea indicatorilor de emisie în limitele admise pentru evacuarea apelor uzate, limite prevazute în autorizatia de gospodarire a apelor


 

II.SOLUL sI POLUAREA SOLULUI

Formarea si compozitia solului

Uscatul - este format din continente si insule, nu constituie numai suport pentru desfasurarea vietii omului si a mai multor vietuitoare adaptate respiratiei în aer liber , reprezentând si principalul depozit al unor resurse minerale .

Omul a exploatat din timpuri vechi sarea si unele minereuri metalifere ( aur, fier apoi mercur la sfarsitul secolului al XIX-lea) . Carbunii încep a fi exploatati din primele secole ale mileniului nostru . Petrolul începe a fi exploatat în secolul XIX . Gazele încep a fi exploatate în secolul XX .

Dupa 1950 s-au extins exploatarile de hidrocarburi pe platforma continentala .

Solurile sunt rezultatul interactiunii de la suprafata uscatului .

Solul este un strat dinamic în cuprinsul caruia se desfasoara fara întrerupere numeroase si complexe procese chimice , fizice , biologice .

Pe uscat , unde scoarta terestra se afla în stransa interferenta cu aerul atmosferic , cu umiditatea si schimbarile regimului termic , s-a dezvoltat o patura subtire de sol ( 30 pana la 200 cm ) .

In alcatuirea solului intra :

particule anorganice : provenite din alterarea rocilor

particule organice : rezultate din substante vegetale si animale descompuse ( radacini , ciuperci , bacterii , viermi , insecte , rozatoare) ce se pot farâmita pâna la dimensiuni coloidale , contribuind la formarea humusului ce da fertilitatea solului .

apa : care în sol poate deveni o solutie chimica complexa , ce asigura reactiile necesare functilor solului .

gazele : din porii deschisi reprezentând aer atmosferic transformat ca urmare a reactiilor din sol .

Solurile s-au format într-o perioada lunga de timp . Rocile de la suprafata litosferei , în urma unor procese de dezagregare ( diferenîele de temperatura, inghetul ) precum si a unor procese de descompunere chimica (datorita apelor de infiltratie)se faramiteaza în particule mai mari sau mai mici : pietrisuri , nisipuri , argila , praf .

Sunt alcatuite si din resturi vegetale si animale . La transformarea resturilor vegetale un rol important îl au niste organisme mici numite bacterii , ce transforma aceste resturi în humus . O contributie in formarea solurilor o are apa de infiltratie , ce dizolva anumite substante hranitoare din sol. Radacinile plantelor absorb odata cu apa substantele hranitoare. Aerul din sol provine din atmosfera si este necesar pentru aerisirea solului .

Factorii care contribuie la formarea solurilor (factori pedogenetici) se impart in :

materialul parental (roca pe care s-a transformat )

formele de relief;

clima ( influenteaza prin precipitatii );

activitatea biologica.

Factorii biologici influenteaza procesul de humificare (oxidarea lenta a substantelor vegetale moarte ), generând humusul , continând acizi organici ce ajuta la descompunerea minereurilor din materialul parental .

Solurile au culori diferite :

rosii caramizii : în zonele calde cu anotimp secetos ;

negre : în tinuturile temperate ;

albastrii : în tinuturile subpolare ;

Omul a folosit solul pentru a face agricultura pentru producerea hranei lui . Agricultura e strâns legata de soluri , solul dând stabilitate asezarilor omenesti . Pe baza ei s-a dezvoltat si s-a imbogatit civilizatia omeneasca .

Pe sol se desfasoara cea mai mare parte a activitatii umane si prin intermediul lui ne hranim , dar deseori s-au manifestat neglijente condamnabile , ce au dus la distrugerea solului prin eroziune .

Solul e o vasta uzina a naturii , care produce o mare cantitate de biomasa folosita ca hrana de o parte din vietuitoare , inclusiv de om . Este cel mai important mijloc de productie pentru agricultura si silvicultura . Solul este tot mai mult influentat de om. Asupra solului interventiile antropice pot produce modificari însemnate .Prin araturi omul transforma anual 3000 Km3 de soluri naturale în pamânturi afânate ce schimba radical conditiile de aerisire , de umiditate , procesele biologice .

Prelucrat , solul devine un corp artificializat care implica un alt regim al infiltrarii apelor din precipitatii , un alt regim al scurgerilor , alte posibilitati de evaporare si de înmagazinare a apei , a substantelor minerale , o slaba coeziune si mult mai redusa rezistenta la eroziune . De aceea în tinuturile cultivate agricol , schimbarile în relief sunt mult mai active , eroziunea si depunerile putând capata viteze îngrijoratoare .

Calculând cantitatea de aluviuni la gura fluviilor se poate estima intensitatea eroziunii solului în bazinul respectiv .

Exemplu :   Dunarea depune în medie la varsarea în mare aproape 80 milioane de aluviuni pe an . Aceasta cantitate raportata la suprafata bazinului fluviului, înseamna ca în fiecare an eroziunea antreneaza 98 de tone de sol de pe fiecare kilometru patrat .

Cresterea rapida a deversarilor atât de intense de aluviuni a început spre sfarsitul sec al XVIII - lea si s-a amplificat în secolul al XIX - lea , atunci când s-a trecut la agricultura extensiva , multe pajisti fiind destelenite si multe paduri defrisate . Atunci a început formarea deltei secundare de la gura Chiliei ( bratul principal al fluviului ) care progreseaza repede .

Din punct de vedere fizic , solul este un sistem polidispers , structurat si poros , alcatuit din trei faze : solida , lichida si gazoasa , fapt care influenteaza aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive .

Un centimetru de sol , în grosime , se realizeaza in zeci , sute de ani . Dar solul si humusul pot fi pierdute într-un an , prin antrenarea lor in timpul vânturilor puternice , în urma unor precipitatii de intensitate mare , a defrisarii padurilor .

Compozitia solului

Un kilogram de sol contine în general :

cca 0.78 Kg substante minerale , huma , argila , cuart , carbonati , oxizi de fier

cca 0.015 Kg aer

cca 0.15 Kg apa

substante organice : humus , lignina , celuloza , grasimi , rasini , antibiotice , vitamine , hidrocarburi , enzime .

Humusul este un material organic amorf , situat la partea superioara a solului , de culoare neagra sau bruna , mai mult sau mai putin rezistent la actiunea microorganismelor.Contine carbon (C), oxigen (O) , hidrogen (H) , sodiu (Na) , potasiu (K) , fosfor (P) , substante care intervin în alcatuirea acizilor humici (substante organice specifice cu molecule complexe si caracter slab acid ). Asigura o buna fertilizare a solului prin substantele pe care le contine si pe care le elibereaza treptat prin procese chimice si microbiologice , contribuind la formarea structurii afânate

Concluzie : Solul este un ecosistem bogat , dar fragil , e stratul afânat, moale si friabil ce se gaseste la suprafata scoartei pamantului si care împreuna cu atmosfera învecinata constituie mediul de viata al plantelor . Este cel de-al treilea factor de mediu ce trebuie protejat cu atentie,deoarece, ca si apa si aerul asigura viata pe Pamânt . Este partea superficiala a scoartei terestre cu o grosime de 1.5 m . Este partea fertila a scoartei si un factor ecologic foarte important .

Raspândirea solurilor .

Solurile nu cuprind toata suprafata uscatului , deoarece sunt unele zone întinse lipsite de conditiile necesare pentru formarea acestuia deserturile , zonele acoperite de calotele glaciare ).

Raspândirea solurilor pe glob depinde de zonele de clima , zonele de vegetatie si relief .

Deosebim mai multe tipuri de soluri .

a)     Solurile de tundra , sarace în substante organice , putin favorabile agriculturii (siberia , Nordul Canadei )

b)    Podsolurile - tipice pentru climatul temperat umed si relativ rece , sub paduri de conifere si conifere în ameste de foioase , de culoare albicioasa - cenusie ,si sunt potrivite numai pentru plante nepretentioase la cantitatea de substante nutritive (ovaz , secara , cartofi )

c)     În climatele temperate (sub padurile de foioase) se formeaza soluri brune de padure tipice pentru Europa centrala si vestica sau pentru nord-estul SUA .Sunt bune pentru culturi , fiind fertile .

d)    Câmpiile se caracterizeaza prin soluri de culoare brun închisa sau neagra . Cernoziomurile - soluri de o mare fertilitate , favorabile plantelor mai putin pretentioase la umezeala (grâu , orz , floarea-soarelui , porumb )

e)     Solurile zonei mediteraneene sunt brune sau rosii (terrarose) , datorita acumularii oxizilor de fier în sezonul arid . Sunt fertile în general .



f)      În zonele ecuatoriala , subecuatoriala si tropicala umeda se formeaza diferite subtipuri de soluri lateritice care sunt cele formate pe calcare sau pe roci vulcanice .

g)     Solurile aluviale se întind în lungul marilor, fluviilor si pe câmpiile litorale (Valea Nilului , Câmpia Indo-Gangetica )

h)     Etajarea pe altitudine a solurilor , în unele zone , determinata de relief Sunt deci numeroase etaje altitudinale de soluri , paralele cu etajele de vegetatie.

Distinctia între solurile zonale , intrazonale si azonale .

Solurile zonale - sunt cele mai raspândite si variate . Distributia pe glob depinde de tipurile de climat si de vegetatie (altitudine si latitudine ) Cele mai raspandite sunt lateritele , solurile rosii de savana (feruginoase) , solurile rosii si galbene subtropicale , solurile cenusii de desert , cernoziomuri , soluri castanii de stepa , soluri argiloiluviare , podzoluri , soluri de tundra .

Solurile intrazonale - la formarea lor un rol hotarator l-au avut conditiile locale (excesul de umiditate ,de expemplu ). Aici intra solurile de mlastini (hidromorfe) , solurile formate pe calcar (rendzine) .

Solurile azonale - sunt soluri neevoluate , cu profil neconturat (exemplu - soluri formate pe aluviuni recent depuse ) .

Proprietatile solurilor

Culoarea - ofera informatii despre modul de formare si despre compozitia solului. Astfel variatia de la alb , prin brun , pâna la negru reda cresterea continutului de humus . Culorile galben si rosu indica prezenta unor compusi ai fierului (în zonele calde si umede)

Textura - se refera la proportia în care nisipul , praful si argila participa la compozitia solului . Datorita permeabilitatii solului ,cele mai bune sunt solurile lutoase .

Structura - reprezentata de modul în care particulele solide din sol se grupeaza în agregate de marimi si forme diferite cu ajutorul unor lianti din sol (humus, oxizi ) . Poate fi grauntoasa , prismatica , lamelara , fiind importante pentru capacitatea de absorbtie a apei în sol .

PH - ul - reprezinta concentratia în ioni de H + din componenta solului , raportata la ionii de hidroxil (OH-) . Masoara aciditatea si alcalinitatea solului . Plantele , în functie de specie , sunt adaptate la soluri cu PH diferit .

Poluarea solului

Fenomenul poluarii

Poluarea reprezinta o modificare daunatoare pentru om , pentru speciile din ecosistemele naturale sau artificiale a factorilor de mediu , ca rezultat al introducerii în mediu a poluantilor , care reprezinta deseurile activitatii umane .

Poluarea este un fenomen complex cu urmatoarele caracteristici

poluarea creste datorita cresterii numerice a omenirii , cresterii necesitatilor umane si dezvoltarii de noi tehnologii

cresterea poluarii este exponentiala ca si factorii care o genereaza

limitele admisibile ale poluarii nu se cunosc , deoarece nu cunoastem capacitatea de suport a ecosferei

exista o tendinta generala de subestimare a efectelor poluarii , cauzele fiind multiple : costul ridicat , ignoranta , întarzierea în aparitia efectelor ecologice ale patrunderii poluantilor .

Astfel factorii mediului : apa , aerul , solul , sunt modificati în urma folosirii lor de catre om , aparând poluarea ca un aspect implicit al vietii , în desfasurarea careia , unele produse rezultate din procesele fiziologice si din activitatile omului si animalelor devin reziduuri ce pot incomoda bunul trai si buna dezvoltare a ecosistemelor în functie de natura si cantitatea lor .

În zonele foarte dezvoltate ale societatii umane , elementele vitale : aerul , apa , solul - sunt invadate de mase de reziduuri care depasesc puterea naturala de transformare si de integrare în factorii de mediu , care devin insuficienti si inutilizabili de catre om .

În atmosfera se revarsa fum , pulberi , gaze nocive din cosurile uzinelor , din tevile de esapament ale automobilelor , din gurile de ventilatie ale întreprinderilor industriale si , mai putin neglijabil din fumatul tutunului .

În sursele de apa se scurg efluenti încarcati cu resturi organice de tot felul si microorganisme evacuate din activitati casnice sau cu substante variate provenite din industrie .

Pe sol se aduna în cantitati uriase gunoaie provenite din orase sau din deseuri industriale , care ajung uneori sa aiba consecinte directe asupra asezarilor omenesti .

Unele forme de energie raspândite în mediu pot fi considerate tot factori poluanti :

cresterile de temperatura (ale apelor)

zgomotele;

modificarile câmpurilor electrice si magnetice naturale;

prezenta undelor electromagnetice naturale;

Procesul de degradare a factorilor de mediu de pe intinsul globului a avut în ultimele decenii un mers ascendent continuu , o evolutie îngrijoratoare , cantitatea de poluanti fiind într-o continua crestere .

Poluarea este consecinta unor activitatii umane si înlaturarea ei este o problema de corectare a erorilor ce o provoaca .

Poluantii pot fi :

- substante chimice 

- pesticide

- petrol, titei , gaze;

- metale grele (Zn , Pb , Cd , Hg );

- îngrasaâaminte ;

- substante organice;

- factori fizici 

- zgomot;

- izotopi radioactivi;

- caldura;

- factori biologici 

- germeni patogeni.

Poluarea cu reziduuri

Poluarea este evidenta în cazul solului . Reziduurile care nu au fost evacuate în apa si în aer acopera uscatul , ambianta imediata de viata a oamenilor , tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru patrat e intens si multiplu solicitat , degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile .

Solul este supus actiunii poluarilor din aer si apa , fiind locul de întâlnire al poluantilor :

pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosfera se întorc pe sol

apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenându-l spre adâncime ;

râurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate .

Aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la întâmplare pe sol .

Poluarile directe ale solului provin din :

scurgerea picaturii de ulei din tractorul care circula pe camp pâna la hale de deseuri ;

Nocivitatile care nu sunt suficient de concentrate pentru a distruge vegetatia pustiind locul pot provoca consecinte indirecte , fiind absorbite de plante care servesc ca alimente oamenilor si animalelor domestice . Bolile contagioase intestinale si parazitii din apele fecaloide parcurg un drum similar .

Reziduurle industriale degradeaza solurile prin :

halele de reziduuri industriale care blocheaza mari suprafete de teren ce devin inutilizabile , amplasarea nerationala producând accidente ;

Exemplu :  alunecarea de steril din Anglia , care a ingropat case si oameni , în cazul acestor volume nemaiputând fi vorba de nici o vegetatie si posibilitatea de regenerare a naturii .

raspândirea petrolului în zonele de extractie si prelucrare prin intermediul apelor fluviale ;

halele de cenusi provenite din industria metalelor neferoase ce contin urme de metale grele toxice (Cu , Zn , Cd , Pb ) , bioxid de sulf si arsen ;

Exemplu :  de la o fabrica de acid sulfuric de 100 000 tone/an capacitate , rezulta simultan 2-300 000 tone/an cenusi negre pentru depozitarea carora sunt necesare 2-3 ha teren .

vechea metoda de fabricare a sodei (Leblanc) care producea mari cantitati de sulfura de calciu nevalorificabila care , oxidata si spalata de ploi , polua aerul si apele cu gaze toxice (H2S , SO2) .Aceasta metoda tehnologica este astazi abandonata ;

Surse de poluare a solului si modul de dispersie a poluantilor

Sursele principale ale poluarii solurilor sunt :

aplicarea pe scara larga a îngrasamintelor si pesticidelor în agricultura

folosirea sistemelor extinse de irigatii;

depozitarea deseurilor solide;

depunerile atmosferice de substante toxice produse ca urmare a activitatilor umane .

Deteriorarea solurilor se realizeaza prin :

axpansiunea agriculturii;

defrisare si eroziune;

supraexploatarea solurilor;

Surse de deteriorare a solului


Poluarea cu pesticide

Pesticidele sunt substante chimice utilizate pentru combaterea speciilor considerate daunatoare economiei si/sau sanatatii omului .

Odata cu distrugerea daunatoarelor sunt distruse si alte vietuitoare , deoarece pesticidele nu au proprietatii selective .

Pesticidele cu toxicitate mare sunt :

- Hidrocarburi clorurate  

- DDT (diclor diferit - tricloretan)

- aldrinul;

- dieldrinul;

- lindanul;

- toxafenul.

- Ierbicide 

- Nabam;

- Fenoprop.

Folosirea pesticidelor a dus la combaterea dezastrelor economice produse de filoxera , de gândacul de Colorado , de malarie sau tripanozomiaze .

Efectele alarmante ale utilizarii pesticidelor - acumularea acestora în lungul lanturilor trofice de la baza lantului (producatorii primari) catre speciile de varf , având ca prima veriga plantele .

Dupa categoria de daunatori împotriva carora se utilizeaza pesticidele sunt : insecticidele (insecte) , rodenticide (rozatoare) , fungicide (ciuperci sau fungi) , ierbicide (buruieni) .

Dupa origine si compozitia chimica sunt organice si anorganice .

pesticidele organice sunt naturale si de sinteza .



o       naturale : piretrina , anabasina , nicotina - extrase din plante

o       de sinteza : substante organoclorurate (pe baza de hidrocarburi , cele mai utilizate) -, substante organofosforice , carbonice , piretroizi .

pesticidele anorganice : sunt saruri de mercur si plumb , compusi cu arsenic , acid cianhidric , compusi ai borului , polisulfura de calciu si bariu .

Dupa toxicitate pot fi grupate în patru categorii :

extrem de toxice;

puternic toxice;

moderat toxice;

slab toxice.

Dupa modul de prezentare pot fi : solide (granule , pulberi ) lichide sau gazoase .

Utilizarea pesticidelor a permis cresterea considerabila a productiei agricole , prin distrugerea diferitilor daunatori care provocau pierderi economice imense (mana cartofului , fainarea vitei de vie , plosnitele cerealelor , filoxera , gândacul de Colorado ) , dar a afectat calitatea produselor . A permis reducerea drastica a cazurilor de malarie , tripanosomoza , tifos exematic la om .

S-au constatat si efecte ale pesticidelor , pe masura ce a crescut si s-a diversificat sinteza de compusi chimici de tipul pesticidelor crescând rata similara si rezistenta daunatorilor la compusi .

Acttunea negativa a pesticidelor asupra organismelor se exercita prin:

toxicitatea substantei active din produsul utilizat ;

doza de substanta activa existenta în produsul comercial ;

cantitatea de pesticid aplicata pe hectar;

remanenta substantelor toxice în produsele obtinute din culturile respective , în sol , în apa ;

frecventa aplicarii tratamentului chimic ;

modul de aplicare - prin stropiri , prafuiri , gazari , ca granule ;

suprafata pe care se aplica trebuie sa coincida cu cea pe care densitatea daunatorului poate duce la înregistrarea celor mai mari pierderi ;

Din atmosfera pesticidele pot ajunge din nou pe sol sau în râuri , lacuri si mari unde sunt preluate de alge . Pesticidele decelate astazi în unele alimente determina afectari ale functiei reproductive a organismelor .

Concluzie :

Pesticidele sunt compusi foarte periculosi prin persistenta în mediu , acumularea de reziduuri în produsele alimentare , infiltrarea în sol , antrenarea în apele de siroire , în rauri si lacuri , "spalarea" (percolarea) în straturile profunde ale solului , în apa interstittiala si freatica , antrenarea în atmosfera de curentii de aer .

Poluarea cu petrol

Hidrocarburile care apar în diferite medii de viata pot avea doua proveniente :

activitati umane - ardere de combustibili , folosirea lemnului , prelucrarea petrolului .

procese naturale - iesiri de petrol , emanatii de gaze naturale

Toxicitatea petrolului si a produselor petroliere se împarte în doua categorii :

imediata

pe termen lung

Cea imediata e cauzata de :

a.      Hidrocarburile saturate ce pot produce la concentratii mari moartea organismelor , a formelor tinere;

b.     Hidrocarburile aromatice sunt cele mai toxice;

c.     Hidrocarburile olefinice au o toxicitate intermediara între cele saturate si aromatice.

Cea pe termen lung se refera la :

a.      Fractiile solului în apa în concentratii foarte mici interfereaza cu numerosi mesageri chimici , cu rol în nutritia si reproducerea multor organisme acvatice , producând dezechilibre ecologice.

Petrolul ajuns în apa sufera transformari , iar formarea peliculei la suprafata apei determina efectele :

Scaderea cantitatii de lumina ce patrunde în apa ducând la scaderea intensitatii fotosintezei plantelor;

Scade exigenul din apa;

Unele produse volatile ale peliculei de petrol se evapora si ajung în atmosfera ;

Fractiunile mai grele se sedimenteaza treptat;

Datorita actiunii vântului , pelicula de petrol este dusa spre tarm , invadând plajele , zonele litorale , zonele scaldate de maree - zone bogate în flora si fauna ;

Poluarea cu îngrasaminte

Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea îngrasamintelor ,în special a celor cu potasiu , azot , fosfor .

Efectul poluant deriva din doua elemente :

contin multe impuritati toxice;

sunt folosite în cantitati excesive.

Efectul poluant cel mai intens îl determina utilizarea în exces a azotatilor .

Îngrasamintele

Au fost folosite în agricultura pe scara larga si fara discernamânt netinandu-se cont de necesarul specific al plantelor de cultura sau de momentul de aplicare a lor . Ca urmare a folosirii lor , o parte ramân în sol si sunt antrenate prin apele de siroire , de infiltratie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigatii , ajungând în râuri sau în apele freatice unde conduc la accelerarea fenomenului de eutrofizare .

Eutrofizarea

Reprezinta o forma de poluare a ecosistemelor , mai ales a apelor

statatoare,prin introducerea unor cantitati excesive de nutrienti , ca urmare a

activitatii umane .

Poate fi un fenomen natural ce se desfasoara pe timp îndelungat , sau un fenomen indus de om ce determina schimburi importante la nivelul ecosistemelor , ducând la degradarea lor . Eutrofizarea s-a extins si s-a intensificat în timp , afectînd lacurile mari , lacurile de baraj , râurile si apa unor mari .

Efectul poluant al ploilor acide

"Ploaia acida" cuprinde toate precipitatiile : ploaie , zapada , bruma , ceata , care conttn acizi tari , derivati din substantele care polueaza atmosfera .

Datorita activitatilor umane , atmosfera s-a supraîncarcat cu substante daunatoare , având repercursiuni grave asupra mediului , astfel :

acizii adusi cu ploile acide ataca chimic marmura , betonul , metalul , cauciucul , plasticul

acizii deregleaza functionarea normala a organismelor ;

acizii induc modificari în compozitia chimica a solului si a apelor de suprafat 424q1611e 9; , modificând circuitele biochimice de la nivelul ecosistemului .

Datorita structurii solului si vegetatiei care nu sunt identice în toate bazinele hidrografice , unele regiuni sunt mai sensibile la ploile acide decât altele , astfel :

regiunile cu soluri sarace în calcare , acoperite cu un strat subtire de sol (ex. cele din peninsula Scandinavica ) sunt cele mai sensibile la acidifiere .

regiunile cu soluri puternic alcaline neutralizeaza aciditatea ploilor înainte ca apele de ploaie sa ajunga prin siroaie în lacuri si râuri .

Apele de suprafat 424q1611e 9; cu continut mare de carbonati neutralizeaza aciditatea. Datorita neutralizarii carbonatilor si bicarbonatilor prezenti în sol si în apele alcaline de catre ionii acizi , se reduce cantitatea acestora si capacitatea solurilor si apelor de suprafat 424q1611e 9; de a contracara efectul ploilor acide .

In ecosistemele terestere , acidifierea are efecte distructive asupra padurilor deoarece copacii acumuleaza poluantii atmosferici pe o perioada de mai multi ani , iar cantitatile de poluanti sunt mai mari în paduri decât în zonele fara arbori , pentru ca arborii constituie prin coroanele lor un obstacol în calea trecerii aerului .

În padurile de conifere concentrarea poluantilor este mai mare decât în padurile de foioase deoarece primele acumuleaza poluanti si în timpul iernii ( frunzele lor nu cad )

Ploile acide dermina "moartea" padurilor prin caracteristicile :

padurile sunt afectate pe o suprafata geografica mare;

perioada de scadere a vitalitatii este lunga;

sunt afectate numeroase specii.

Exemplu : Deteriorarea padurilor a fost semnalata în fosta Cehoslovacie , Polonia si Germania , unde sute de mii de hectare au fost distruse , în special în Muntii Metaliferi.

Ploaia acida actioneaza asupra padurilor :

ducând la o scadere perceptibila a PH-ului solului;

ceata acida cu un PH scazut actioneaza direct (asupra cuticulei frunzei, distrugând-o);

distruge micorizele ce duc la stoparea cresterii copacilor , deci la distrugerea lor .

Ploile acide pot determina deteriorarea calitatii apelor subterane , datorita spalarii compusilor cu sulf si azot , prin sol în apele freatice . Se formeaza

în troposfera (stratul inferior al atmosferei) având reactii declansate de radiatiile solare si determinate de oxigenul si apa din atmosfera .

Poluarea cu metale grele

Mercurul (Hg) - fiind lichid , e singurul metal ce se gaseste în toate cele trei medii de viata . Sursele de mercur sunt naturale , mercurul fiind folosit în industria chimica , în fabricarea vopselelor , a hârtiei , a unor pesticide si fungicide , a unor produse farmaceutice .

Sursa de poluare cu mercur o reprezinta combustibilii fosili care se ard anual si prelucrarea minereului numit cinobru .

In cazul mercurului tinem cont de trei aspecte :

mediul natural (acvatic) contine o anumita cantitate de mercur , iar organismele s-au adaptat în decursul evolutiei ;

mercurul provenit din activitatea umana se degaja în atmosfera , prin migrare si transformare ajungând în mediul acvatic , acumulându-se în produsi toxici ;

în ecosisteme se pot produce fenomene de intoxicare cu mercur în urma utilizarii fungicidelor organomercurice .

Plumbul (Pb) - este un metal foarte toxic si e folosit de multe industrii .

Plumbul rezulta din liniile unor întreprinderi industriale si din arderile motoarelor cu explozie ale autovehicolelor (fiind adaugat în benzina ca moderator de explozie) .Ajunge în atmosfera odata cu gazele de esapament ale motoarelor cu explozie , iar din atmosfera ajunge în sol si apa , de aici fiind absorbit de plante , acumulându-se în radacini , în frunze , de unde e preluat de animalele ce se hranesc cu plante .

Zincul (Zn) - este un element indispensabil tuturor organismelor , dar poate deveni si toxic în unele împrejurari si conditii . Este introdus în atmosfera din diferite procese industriale si din alte activitati umane atât sub forma stabila cât si sub forma radioactiva . Zincul este necesar datorita faptului ca intra în alcatuirea unui numar mare de enzime . Multe organisme concentreaza zilnc în cantitati mult mai mari decât cele necesare functionarii lor normale .

Cadmiul (Cd) - este un metal cu o puternica actiune toxica asupra organismelor. Patrunde în organisme prin hrana si prin suprafata corpului acumulându-se selectiv în diferite tesuturi, crescând temperatura si scazând salinitatea .





Document Info


Accesari: 22761
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )