Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































RASPUNDEREA STATELOR PENTRU DAUNELE CAUZATE MEDIULUI ACVATIC

Ecologie


RASPUNDEREA STATELOR PENTRU DAUNELE CAUZATE MEDIULUI ACVATIC



5.1.    Raspunderea de mediu in contextul conventiilor

                    cu caracter general......................249

5.2.    Raspunderea statelor in lumina conventiilor privind cursurile

          de apa internationale.............................................................................. 253

5.3.          Inedit si dezvoltare in cadrul  Protocolului

          de la Kiev, 2003......................................................................................257

·        Raspunderea obiectiva (strict liability)

·        Raspunderea subiectiva (fault based liability)

·        Compensarea materiala si asigurarea obligatorie

·        Limita raspunderii in timp

·        Jurisdictia

·        Modalitati de compensare a daunelor

RASPUNDEREA STATELOR PENTRU DAUNELE CAUZATE MEDIULUI ACVATIC

5.1. Raspunderea de mediu in contextul conventiilor cu caracter  general

Avand in vedere ca in plan global nu exista un legiuitor international unic care sa infatiseze statelor conduita pe care trebuie sa o adopte in relatiile dintre acestea, si tinand cont si de lipsa unui organ cu rol coercitiv care sa asigure aducerea la indeplinire prin constrangere a regulilor adoptate, cand este necesar, trebuie sa ne multumim cu ce avem, respectiv cu principiul acordului de vointa al statelor si cu cel al respectarii tratatelor - pacta sunt servanda - ca unice modalitati de incheiere si respectare a instrumentelor juridice internationale.

Asa stand lucrurile, este clara reticenta statelor pe taramul raspunderii, mai ales in conditiile in care natura prezinta un interes economic deosebit si o sursa de exploatare care pare a fi inepuizabila, si mai ales in zilele noastre, cand avantajele pecuniare sunt promovate si incurajate, in dauna principiului utilizarii durabile a resurselor naturii[1].

Cu toate acestea, incepand cu al saselea deceniu al secolului al XX-lea, constatandu-se la nivel international o degradare accentuata a mediului, s-a luat decizia instituirii unor norme privind raspunderea in acest domeniu. Acest fapt s-a materializat, intr-o prima faza, prin inserarea in cuprinsul unor conventii si documente internationale importante, a principiului raspunderii pentru daunele aduse mediului[2]. Studiind aceste acte, este lesne de observat ca principiul raspunderii nu se regaseste in acceptia actuala, acesta fiind mai mult un angajament al statelor in sensul dezvoltarii, respectiv adoptarii unor reguli in acest domeniu, sau asa cum se exprima un autor, statele se rezuma la afirmarea unor simple intentii[3].

Intr-o prima etapa de reglementare, statele s-au orientat catre raspunderea in domenii speciale cum ar fi, spre pilda, cel al energiei nucleare[4], si doar in anumite regiuni ale globului.

Cea de-a doua etapa este caracterizata prin identificarea si a altor domenii de reglementare[5], sfera de aplicabilitate extinzandu-se la nivel international, urmand ca, intr-o a treia etapa statele sa constientizeze necesitatea unui instrument care sa reglementeze totalitatea problemelor vizand daunele aduse mediului. O prima incercare s-a materializat in anul 1993 cand a fost incheiata in cadrul Consiliului Europei Conventia de la Lugano[6]. Desi au trecut 13 ani, Conventia nu a intrat inca in vigoare, si drept urmare,  statele Europei nu au un cadru general de raspundere civila pentru daunele produse mediului, indiferent de natura acestora. Oricum, astfel cum se arata in literatura juridica, daunele produse mediului nu sunt precis definite, si cu atat mai putin modalitatile de reparare a acestora[7].

Se pare, sub acest aspect, ca obiectivele si prevederile conventiei s-au dovedit mult prea ambitioase pentru a fi acceptate de catre state, astfel ca pana in prezent, conventia a ramas doar un exercitiu util, dar teoretic in materie[8]. De asemenea, desi in 1998 a fost acoperita si necesitatea protejarii mediului prin mijloace penale, prin adoptarea, Conventiei de la Strasbourg[9], nici aceasta nu a avut alta soarta.

Observam, asadar, ca pe masura trecerii timpului, se intensifica preocuparile pentru raspunderea statelor, aceasta datorandu-se, in principal, ritmului accelerat de degradare a mediului. Dar cu toate ca nici in prezent regulile juridice din aceasta materie nu raspund nici pe departe necesitatilor dictate de realitate, reflectand intr-un fel starea de reticenta, totusi ele nu intrunesc acordul de vointa al statelor pentru a fi ratificate in vederea intrarii in vigoare.

Constatam, de asemenea, faptul ca la nivel international inca nu exista un instrument juridic care sa reglementeze problematica vasta a raspunderii statelor pentru daunele provocate mediului[10], dupa cum nu exista nici in domeniul apelor dulci. Mai trebuie amintit ca nici in ceea ce priveste raspunderea de drept international a statelor, soarta proiectului de articole adoptat de Comisia de Drept International in 2001, cuprinzand in total un numar de 59 de articole, de care Adunarea Generala a ONU a luat nota, in sesiunea sa din 2001, nu s-a decis inca[11].

Nu este lipsit de importanta sa mentionam si faptul ca in domeniul dreptului comunitar european, o serie de acte se refera fie la raspunderea de mediu in ceea ce priveste prevenirea si remedierea daunelor aduse mediului[12], fie la stabilirea unui cadru de politica comunitara in domeniul apelor[13].

Retinem asadar, faptul ca tot continentul european a fost cel care a preluat initiativa si in acest caz, deoarece in anul 2003 a fost incheiat in cadrul Conferintei de la Kiev, un Protocol privind raspunderea civila si compensarea pentru daunele produse de accidentele industriale pe cursurile de apa internationale[14]. Asadar, s-ar putea afirma ca cel putin pe continentul european ar exista instrumentele juridice necesare asigurarii unei protectii sporite a acestei categorii de resurse, chiar daca, asa cum vom vedea in continuare, multe sunt aspectele care au ramas inca in suspensie, deoarece, din pacate, aceste instrumente sunt asemenea cutitului lipsit de maner.

Ne vom apleca in continuare asupra analizei conventiilor internationale privind cursurile de apa, din punctul de vedere al raspunderii statelor, aceasta incursiune fiind absolut necesara demersului nostru de indicare a tendintelor actuale si de identificare a pasilor ce mai trebuie facuti, nu inainte insa de a prezenta si o definitie a raspunderii. Astfel, raspunderea internationala constituie institutia dreptului international public in temeiul careia statul sau alte subiecte de drept international care savarsesc fapte ilicite in raport cu dreptul international, sunt raspunzatoare fata de statul lezat prin aceste fapte sau fata de toate statele lumii in cazul crimelor internationale[15].

5.2.    Raspunderea statelor in lumina conventiilor privind cursurile

de apa internationale

Prima conventie asupra careia trebuie sa ne oprim cu analiza este Conventia de la Helsinki, 1992, privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiere si a lacurilor internationale. Constituind conventia-cadru in materia protectiei fluviale, este lesne de inteles ratiunea care ne face sa ne aplecam asupra ei cu prioritate.

Dupa cum am vazut pe parcursul capitolelor in cadrul carora ne-am referit la aceasta conventie, contributia pe care o aduce pentru particularizarea tuturor principiilor moderne de dreptul mediului, este indiscutabil fara rival pana la acest moment. Fie ca era vorba despre principii mai vechi, cum ar fi poluatorul plateste sau prevenirea, fie ca era vorba despre altele mai noi, precum dreptul la un mediu sanatos, Conventia de la Helsinki are marea calitate de a fi reglementat foarte ferm si exact obligatiile ce incumba statelor parti. Totusi, nu acelasi lucru il putem spune despre spinoasa problema a raspunderii.

Desi aceasta institutie ocupa un loc de frunte in cadrul structurii conventiei, fiind prevazuta la art.7, esenta articolului este destul de diluata in semnificatie si angajamente. Se arata, astfel, ca "partile vor depune eforturi internationale corespunzatoare pentru a elabora reguli, criterii si proceduri in domeniul responsabilitatii". Nu este greu de sesizat natura acestei norme, si anume aceea de indemn, de angajament, avand asadar, un caracter dispozitiv mai degraba decat unul imperativ. Aceasta tendinta, asa cum am mai aratat, este prezenta in toate conventiile care au ca obiectiv principal sau accesoriu, raspunderea statelor pentru daunele aduse mediului. Nu este o noutate, si se pare ca nici in viitorul apropiat aceasta directie nu va fi schimbata, deoarece statele inca nu au posibilitatea materiala sa asigure o protectie a mediului acvatic, care sa fie de natura a eradica in mod absolut prejudiciile. In atare situatie, statele nu isi pot lua angajamente despre care stiu in mod cert ca nu le pot respecta, data fiind situatia de fapt. Este ca si in viata de toate zilele: cleptomanul, spre pilda, nu se poate angaja sa nu mai fure, ba mai mult, nu poate prevedea sanctiuni pentru acest tip de infractiuni, pentru ca el ar fi primul vizat. La fel si statele. Cum poate un stat sa ratifice Protocolul de la Kyoto, cand acesta ar fi primul sanctionat?

Asadar, singura referire directa sau indirecta la domeniul responsabilitatii este articolul 7, care 20520g65u , dupa cum am vazut, nu are decat caracter de angajament fara valoare juridica.

Comparativ cu Protocolul de la Londra privind apa si sanatatea, 1999, Conventia de la Helsinki putem spune ca este un caz fericit, deoarece acesta (protocolul) nu face nici cea mai mica referire la institutia raspunderii, desi domeniul abordat ar fi impus cu necesitate o astfel de interventie legislativa.

Desi prin Conventia de la Helsinki statele si-au declarat intentia de a elabora reguli privind raspunderea, nici prin Conventia de la Sofia, 1994 nu s-a ajuns sa se puna in aplicare aceasta norma, cu toate ca semnarea acesteia a fost facuta in scopul implementarii directiilor stabilite de conventia-cadru. Din acest punct de vedere, minutioasele descrieri ale modalitatilor de prevenire, control si reducere a impactului transfrontier sunt oarecum lipsite de finalitate, din moment ce lipseste sanctiunea neaducerii la indeplinire a acestor obligatii. Este precum cazul unui contract de locatiune in care chiriasul se angajeaza sa plateasca o suma drept chirie, dar nu se prevede sanctiunea pentru neindeplinirea acestei obligatii. Asemanarea este partiala, pentru ca in materie civila exista principii si reguli generale privind raspunderea, pe cand in acest domeniu inca nu exista un instrument international care sa instituie reguli generale de raspundere.

Asadar, Conventia de la Sofia, desi de o importanta cardinala pentru protectia fluviului Dunarea, nu reia nici macar putinul facut de Conventia de la Helsinki. De fapt, pana la urma, nu putem aprecia care abordare este mai utila: prevederea unei norme care este golita de continut in privinta aplicabilitatii, sau lipsa unei astfel de prevederi ? Cert este ca nu exista nici o diferenta intre cele doua instrumente internationale cat priveste efectivitatea masurilor de raspundere.

Nici Conventia de la New York, 1997, nu reprezinta o exceptie de la regula lipsei normelor privind raspunderea. Desi accentul acesteia cade pe utilizare echitabila si rationala, cooperare si informare reciproca a statelor parti asupra tuturor proiectelor pe cursurile de apa, logica faptelor si a imprejurarilor se opreste aici. Nimic despre raspundere, nimic despre asumarea de obligatii, nimic pentru asigurarea protectiei fluviale. Conventia se margineste la a formula de o maniera discretionara problema compensarii in cazul in care un stat riveran a produs o dauna considerabila unui alt stat riveran ca urmare a utilizarii apelor internationale in alte scopuri decat navigatia[16]. Problematica raspunderii si cea a compensarii pentru daune ramane, asadar, la discretia totala a statelor, care pot sau nu sa o includa in cuprinsul acordurilor bi- sau multilaterale. Anomalia este cu atat mai evidenta cu cat aproape toate conventiile si acordurile adoptate recent in plan European afirma ca unul dintre principiile directoare in materie de utilizare si protectie a apelor internationale este principiul poluatorul plateste, fara a-i conferi insa nici un mecanism practic de implementare[17].

Aceeasi directie este mentinuta, in linii mari, si de catre Acordul romano-ucrainean, Galati, 1997, cu mentiunea ca Preambulul subliniaza necesitatea intaririi masurilor nationale si internationale pentru prevenirea si limitarea descarcarii substantelor periculoase in mediul acvatic, folosirea rationala a apelor, conservarea resurselor si protectia mediului inconjurator. In acest sens, art.6 pct.7.5 prevede faptul ca, dupa intrarea in vigoare a Acordului, partile vor conveni, printre alte principii vizand prevenirea, controlul si reducerea poluarii, si principiile vizand raspunderea pentru pagubele produse de poluarile accidentale transfrontiere ale apelor de frontiera. Cu toate acestea, desi Acordul este in vigoare din anul 1999, desi a avut loc si prima sesiune a imputernicitilor celor doua guverne, la Baia Mare, in acelasi an, partile au lasat in nelucrare angajamentul asumat initial.

Analizand ultimele doua instrumente juridice internationale, prin prisma raspunderii internationale, ne intrebam care varianta este mai buna: inexistenta oricaror prevederi sau existenta acestora dar neimplementarea lor practica? Desi rezultatul celor doua variante este acelasi, optam totusi pentru cea de-a doua, mergand pe principiul ca ceva ce exista deja poate fi dezvoltat, insa ceva ce nu exista nu poate avea nici un viitor.

5.3.    Inedit si dezvoltare in cadrul  Protocolului de la Kiev, 2003

In lumina celor aratate mai sus, se cuvine mentionat ca in luna mai a anului 2003, a avut loc la Kiev, Ucraina, Conferinta Comisiei Economice pentru Europa a ONU[18], in cadrul careia, cele 55 de state participante au negociat si convenit semnarea a trei protocoale aditionale, si anume:

·        Protocolul (la Conventia de la Aarhus, 1998[19]) privind deversarile de poluanti[20];

·        Protocolul (la Conventia de la Espoo, 1991[21]) privind evaluarea strategica a mediului[22], si

·        Protocolul (la Conventiile de la Helsinki, 1992[23]) privind raspunderea civila si compensarea pentru daunele cauzate cursurilor de apa internationale de efectele transfrontiera ale accidentelor industriale[24].

Cu toate ca importante aspecte de noutate prezinta fiecare dintre cele trei protocoale, noi am ales sa ne ocupam doar de analiza celui de-al treilea, acesta fiind in stransa legatura cu regimul juridic al protectiei cursurilor de apa internationale.

Dupa cum aratam, acest Protocol a fost incheiat la Conventiile de la Helsinki, 1992, privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiere si a lacurilor internationale, respectiv privind efectele transfrontiera ale accidentelor industriale, si a avut ca ratiune nevoia de a stabili norme referitoare la raspundere in privinta mediului in general si a apelor in special, iar ca obiectiv, crearea unui sistem adecvat si prompt de compensare a daunelor.

Trebuie mentionat ca drumul parcurs pana la adoptarea acestui document nu a fost deloc usor, in conditiile in care, in domeniul mediului in general, dar nu numai, statele au manifestat - dupa cum am aratat - o anumita neincredere fata de mecanismele juridice internationale si o reticenta in a accepta raspunderea.

Raspunderea este acel principiu de drept conform caruia incalcarea unei reguli juridice internationale antreneaza raspunderea entitatii care se face vinovata de aceasta. In lumina acestei definitii, este normal ca statele sa intarzie cat mai mult momentul adoptarii unor norme sanctionatoare efective, prin care propriile actiuni sau omisiuni sa fie limitate, ingradite sau prohibite chiar.

Protocolul de la Kiev din 2003 s-a nascut din constientizarea regresului calitativ si cantitativ al fluviilor internationale precum si din necesitatea protectiei efective a acestora. Astfel, pornindu-se de la reafirmarea principiilor de drept al mediului general recunoscute, textul pune accentul pe modul in care statele devin raspunzatoare pentru accidentele industriale avand drept criteriu de plecare teritoriul[25] aflat sub jurisdictia lor.

Din punct de vedere al structurii, textul este compus dintr-un Preambul, 33 de articole si trei anexe[26]. In Preambul, se face trimitere la Principiile 13 si 16 ale Declaratiei de la Rio, care se refera, pe de o parte, la integrare si coordonare, ca mijloace prin care sunt posibile gospodarirea durabila a resurselor si implicit imbunatatirea starii mediului, iar pe de alta parte, la politicile demografice care trebuie accentuate de catre guvernele statelor semnatare, toate acestea in interesul respectarii dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos si echilibrat ecologic.

Ceea ce trebuie evidentiat inca de la bun inceput este sfera de aplicabilitate a Protocolului. Astfel cum reiese din art.1 al acestuia, trebuie indeplinite in mod cumulativ cel putin patru conditii, pentru ca normele juridice ale Protocolului sa devina incidente, si anume :

·        sa se fi produs un accident industrial[27];

·        ca urmare a accidentului, sa se fi produs o dauna[28];

·        dauna sa se fi produs peste frontiera statului de origine[29];

·        accidentul sa se fi produs pe o apa transfrontiera[30].

Trebuie mentionat ca textul reglementeaza ambele tipuri de raspundere internationala, atat cea obiectiva (strict liability), cat si cea subiectiva (fault-based liability)[31].

In ceea ce priveste raspunderea obiectiva, independenta de culpa, aceasta revine exploatantului (operator) instalatiei care a produs poluarea, cu precizarea ca in cazul unei pluralitati de instalatii poluatoare, opereaza raspunderea solidara a exploatantilor. De asemenea, in temeiul art.6, dupa producerea accidentului acestia sunt tinuti de obligatii specifice raspunderii, cum ar fi: luarea masurilor de raspuns in sensul prevenirii, diminuarii si minimizarii pierderilor sau daunelor, precum si la curatarea mediului.

Cauzele de exonerare sunt de stricta interpretare - similar domeniului nuclear - si sunt determinate de producerea accidentului intr-una din urmatoarele situatii: conflict armat, ostilitati, razboi civil, insurectie, fenomene naturale inevitabile, neprevazute si insurmontabile, masura obligatorie dictata de o autoritate publica sau actiunea unui tert.

In privinta raspunderii subiective, bazate pe culpa, se prevede raspunderea tuturor persoanelor care prin actiunea sau omisiunea produsa cu intentie, neglijenta sau indiferenta au cauzat o dauna transfrontiera. In acest caz, va fi actionat tot exploatantul instalatiei, care urmeaza a avea drept de regres impotriva celui vinovat. Acesta este un pas foarte important in reglementarea raporturilor privind raspunderea, intrucat posibilitatea ca proprietarul instalatiei sa fie insolvabil este destul de redusa, iar in felul acesta, daunele aduse cursurilor de apa sunt efectiv si rapid acoperite.

Importanta abordarii celor doua tipuri de raspundere rezida si in felul in care este aplicata compensarea financiara, mergandu-se pe formula clasica. Astfel, daca in privinta raspunderii obiective, aceasta este o raspundere limitata, existand limite ale raspunderii[32], astfel cum sunt prevazute in anexa II la Protocol, in cazul raspunderii bazate pe culpa, nu exista limite financiare.

Din punctul nostru de vedere, reglementarea ar fi trebuit sa fie in sens invers, pentru ca astfel cum reiese din text, raspunderea obiectiva este asimilata exploatantului/operatorului instalatiei iar cea bazata pe culpa este asimilata persoanei efectiv vinovate. Or, asa stand lucrurile, ni se pare inechitabil ca proprietarul instalatiei sa raspunda doar in limitele unei anumite sume, iar persoana culpabila sa nu aiba in nici un fel limitata raspunderea patrimoniala. Pentru o justa raspundere civila si pentru ca obiectivele utilizarii durabile sa fie atinse, ar fi trebuit ca nici una dintre raspunderi sa nu fie limitata, cu atat mai mult cea care revine proprietarului instalatiei, chiar daca raspunderea obiectiva este agravata datorita cauzelor stricte de exonerare.

In opinia noastra, proprietarul instalatiei ar trebui sa fie cel care raspunde in mod nelimitat iar pentru eventuala insolvabilitate a angajatului instalatiei, raspunderea sa apartina tot exploatantului acesteia. In felul acesta ar fi acoperite complet daunele provocate persoanelor, animalelor, plantelor, bunurilor si mediului acvatic in special.

Relativ la asigurarile financiare, se cuvine mentionat ca art.11 prevede ca operatorii (exploatantii) vor asigura conditiile necesare pentru ca raspunderea obiectiva sa fie fie acoperita din punct de vedere financiar cu o suma minima, constand fie intr-o asigurare, fie intr-o garantie financiara, valabila chiar in caz de insolventa. Aceasta procedura a fost instituita pentru ca cel care a suferit un prejudiciu - ca urmare a activitatii periculoase a operatorului - sa se poata adresa cu cererea in despagubiri fie impotriva operatorului, fie direct impotriva asiguratorului (care se substituie integral in drepturile si obligatiile asiguratului).

In acest sens, in partea a doua a anexei II la Protocol, se prevad limitele minime ale masurilor de securitate financiara, in functie de categoria de activitate periculoasa desfasurata de catre operator. Exista astfel, trei categorii distincte de activitati periculoase, si anume :

·        activitati periculoase in cadrul carora, cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea I nu depaseste de patru ori cantitatile limita prevazute in anexa I:

·        activitati periculoase in cadrul carora, cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea I depaseste de patru ori cantitatile limita prevazute in anexa I, si

·        activitati periculoase in cadrul carora, cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea II este in limita prevazuta in anexa I sau o depaseste.

In functie de categoria in care se inscrie activitatea desfasurata, limitele masurilor de securitate financiara sunt de 2,5 milioane unitati de cont, respectiv 10 milioane unitati de cont. Pentru o mai buna sistematizare a informatiei, prezentam si un tabel.

Categoria de activitate periculoasa

Limita minima a masurii de securitate financiara

- cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea I nu depaseste de patru ori cantitatile limita prevazute in anexa I

- 2,5 milioane unitati de cont

- cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea I depaseste de patru ori cantitatile limita prevazute in anexa I

- 10 milioane unitati de cont

- cantitatea substantelor periculoase prevazute in anexa I, partea II este in limita prevazuta in anexa I sau o depaseste

- 10 milioane unitati de cont

In opinia noastra, asigurarile financiare in materia activitatilor periculoase reprezinta o masura nu numai inedita si binevenita, dar si necesara si indispensabila, in conditiile utilizarii durabile a cursurilor de apa internationale. Din pacate, textul protocolului, pe langa faptul ca nu a intrat in vigoare, nu este suficient pentru a asigura efectivitatea. In baza acestuia, statele parti vor trebui sa prevada masuri concrete si obligatii imperative in acest sens, in legislatia interna. Doar in felul acesta, masura asigurarilor in materie de mediu poate deveni obligatorie, ducand in mod automat la o cat mai adecvata protectia a apelor dulci.

Raspunderea reglementata in acest Protocol are nu numai limite financiare, asa dupa cum am vazut, ci si limite in timp. Astfel, cererile pentru compensarea daunelor sunt admisibile doar in masura in care au fost formulate intr-un interval de 3 ani calculati de la data cand cel prejudiciat a cunoscut sau ar fi trebuit, in mod rezonabil, sa cunoasca dauna si persoana culpabila, dar nu mai tarziu de 15 ani de la data producerii accidentului industrial, ceea ce reprezinta o anumita similitudine cu domeniul nuclear[33].

Aceasta inseamna ca actiunea poate fi promovata in tot intervalul de 15 ani, cu conditia ca in acest interval sa fie identificate dauna si pe cel vinovat de producerea acesteia. Per a contrario, daca cel prejudiciat ia cunostinta de producerea daunei sau identifica vinovatul dupa expirarea termenului de 15 ani, cererea nu mai poate fi primita, fiind inadmisibila, sau dupa caz, prescrisa. Din acel moment, obligatia de compensare a daunei produse devine una imperfecta, naturala, care nu mai poate fi valorificata in justitie, totusi proprietarul instalatiei putand de buna voie sa repare dauna produsa. Aceasta posibilitate este insa doar la latitudinea sa, acesta nemaiputand fi constrans prin nici un mijloc juridic. Este totusi greu de crezut ca operatorul instalatiei va mai dori sa repare dauna de bunavoie, cunoscand faptul ca nu mai poate fi constrans prin mijloace juridice.

Asadar, cererea poate fi promovata cel mai tarziu la finele celor 15 ani calculati de la data producerii accidentului industrial[34], acesta fiind si termenul in care trebuie cunoscute dauna si persoana vinovata de producerea sa.

Trebuie remarcate cele doua coordonate in functie de care se calculeaza termenul de prescriptie, si anume dauna si cel vinovat de producerea acesteia. Importanta cunoasterii acestor doua coordonate este esentiala, pe de o parte, dar si logica, pe de alta parte, pentru ca in lipsa cunoasterii celui vinovat, nu avem impotriva cui sa ne formulam pretentiile (nu exista cadru procesual pasiv, iar actiunea poate fi respinsa pe cale de exceptie), iar in lipsa cunoasterii daunei, actiunea este lipsita de obiect si va fi respinsa ca atare. Asadar, aceasta este ratiunea pentru care statele au convenit asupra acestor doua conditii de promovare a cererii de compensare.

In ceea ce priveste jurisdictia, cererile pot fi inaintate fie la instantele de la locul producerii accidentului sau al prejudiciului, fie la instanta de la sediul principal al proprietarului instalatiei (art.13)[35]. De asemenea, cand intre partile litigioase exista acord, acestea pot deferi solutionarea cauzei arbitrajului, in baza art.14 din Protocol, si urmand regulile prevazute in Anexa III.

Din analiza celor ce preceda, trebuie sa retinem ca acest Protocol reglementeaza trei modalitati de compensare a daunelor produse de accidentele industriale pe cursurile de apa internationale, si anume :



·        indemnizarea victimelor;

·        masurile de reinstalare (inlaturarea efectelor accidentului sau readucerea mediului acvatic la stadiul la care se afla inainte de producerea accidentului[36]), si

·        masurile de raspuns (care previn, minimizeaza sau diminueaza efectele accidentului cauzator de daune).

Acestea sunt cele trei modalitati de reparare a daunelor in caz de raspundere civila a celor vinovati de accidente industriale cu efecte transfrontiera, ele putand fi intreprinse atat in mod cumulativ cat si separat.

In opinia noastra, in afara faptului ca textul se refera in mod special la cursurile de apa internationale, noutati nu prea exista in comparatie cu Conventia de la Lugano, 1993, care constituie o conventie-cadru, in baza careia statele urmeaza sa incheie conventii specializate pe diverse domenii/sectoare.

Singura diferenta demna de mentionat este cea legata de securitatea financiara, in privinta careia Protocolul este mai clar si mai detaliat. Concluzia care se desprinde este aceea ca fara norme juridice interne obligatorii, adoptate in mod subsecvent de catre statele parti, simpla ratificare a Protocolului nu produce nici o schimbare importanta si de natura sa protejeze efectiv mediul acvatic.

Pe de alta parte, stabilirea unei limite de raspundere din punct de vedere patrimonial, reprezinta, in opinia noastra, cel putin o incalcare sau o limitare inadmisibila a aplicabilitatii principiului general de drept al mediului, poluatorul plateste. In virtutea acestui principiu, persoana vinovata de o deteriorare a factorilor de mediu, este tinuta sa suporte costul readucerii acestora la starea initiala precum si costul integral aferent inlaturarii efectelor poluarii atat fata de persoane si bunuri, cat si fata de mediu in sine.

Chiar in cazul in care compensarea financiara limitata ar fi fost exclusa de la reglementare in textul Protocolului, pentru o protectie eficienta a mediului este nevoie de mult mai mult decat sanctionarea pecuniara a celor vinovati. In aceasta privinta impartasim parerea majoritatii[37] si aratam ca singura modalitate eficienta este legea penala care sa prevada si sanctiuni privative de libertate. In aceasta problema exista insa autori[38] care arata, pe buna dreptate, ca utilizarea de sanctiuni ar risca sa descurajeze participarea statelor la incheierea conventiilor, mai ales in conditiile in care statele nu pot fi obligate sa incheie tratate, fiind necesar acordul lor prealabil. Cu toate acestea, personal consider ca statele ar trebui sa fie mai interesate sa devina parte la o conventie care prevede sanctiuni privative de libertate, decat la conventii care prevad sanctiuni pecuniare, deoarece in primul caz este atrasa doar raspunderea personala a faptuitorului (cea a statului fiind exclusa), iar in cel de-al doilea caz, probabilitatea ca statul insusi sa fie pasibil de pedeapsa este cu mult mai  mare.

 La acestea am mai adauga noi, masuri de confiscare a instalatiei, amenzi si interzicerea desfasurarii de activitati in acest domeniu, pe o anumita perioada de timp. De asemenea, ca o garantie a platii amenzii, ar trebui prevazuta posibilitatea sechestrului asigurator in regim de urgenta asupra bunurilor proprii ale proprietarului instalatiei.

In opinia noastra, aceasta este unica modalitate de prevenire si combatere a degradarii mediului, stiut fiind ca este in firea omului sa se abtina de la faptele prejudiciatoare doar in masura in care acestea ar putea intra sub incidenta legii penale.

In ceea ce priveste raspunderea civila, ideal ar fi ca pentru orice poluare transfrontiera care depaseste limitele admisibile prevazute de conventiile in materie, statul de origine sa fie cel obligat sa raspunda de daunele produse[39], stiut fiind ca acesta este in permanenta solvabil[40].

Mai trebuie retinut, ca o concluzie generala, faptul ca principiul raspunderii internationale in materie de mediu este tot mai frecvent proclamat, dar cu toate acestea, statele se feresc sa-i precizeze continutul si mai ales sa il faca aplicabil in practica[41]. La momentul actual, raspunderea in dreptul international se afla inca intr-o perioada de cristalizare, deopotriva la nivelul reglementar si la cel al practicii judiciare[42].

In finalul acestui capitol, pentru o intelegere cat mai corecta a mecanismelor de promovare a regulilor juridice in materia raspunderii, pentru cei care sunt de-abia la inceputul drumului in aceasta materie, dar si pentru sedimentarea cunostintelor celor initiati, prezentam un tabel cuprinzand principalele acte juridice in materia raspunderii.


Conventii in materia raspunderii

Conventii la nivel international

Conventii la nivel european

Conventii generale

Conventii speciale

Conventii generale

Conventii speciale

privind raspunde-rea civila

privind raspunde-rea penala

privind raspunderea civila

privind raspunde-rea penala

privind raspunderea civila

privind raspunderea penala

privind raspunderea

civila

privind raspun-derea penala

- Proiectul de artico-le[43] al CDI, 2001

- Proiectul de artico-le[44] al CDI, 2001

( nu au devenit conventii si nu sunt in vigoare)

  nu

exista

(dupa cunostin-tele noastre)

- Conventia din 1962[45]

- Conventia de la Viena, 1963[46]

- Conventia din 1969[47]

- Conventia din 1971[48]

- Conventia din 1972[49]

- Protocolul la Conventia de la Viena, 1997[50].

- Conventia de la Viena, 1997[51]

nu exista

(dupa cunostintele noastre)

- Conventia de la Lugano, 1993[52]

( nu este in vigoare)

- Conventia de la Strasbourg, 1998[53]

( nu este in vigoare)

- Conventia de la Paris, 1960[54]

- Conventia de la Bruxelles, 1963[55]

- Conventia din 1989[56]

- Directiva comunitara 2004/35/CE[57]

nu exista

(dupa cunostintele noastre)


CONCLUZII

Pentru a trage concluzii la sfarsitul acestei lucrari, si pentru a putea identifica care sunt acele masuri care trebuie luate pentru o dezvoltare si o utilizare durabila si cat mai eficace a cursurilor de apa internationale, am inceput demersul nostru cu studierea regimului juridic general al fluviilor internationale. Am vazut cum, intr-o prima faza si pentru o lunga perioada de timp, navigatia a fost principala utilizare a acestora, pentru ca ulterior, odata cu inventarea masinii cu aburi si a exploziei tehnologiilor moderne, si alte utilizari sa isi croiasca drum. In felul acesta, utilizari ca producerea de energie electrica prin exploatarea puterii apei, irigatiile in agricultura sau folosirea cursurilor de apa in industrie au devenit de notorietate in epoca moderna, preluand suprematia detinuta pana la acel moment de catre navigatie.

Am vazut apoi cum, avantul inregistrat de noile utilizari in domeniul fluvial, au adus cu sine, dupa cum era de asteptat, o serie de probleme noi, printre care cea mai stringenta a fost si continua sa fie poluarea. O perioada de timp considerabila, omul nu a inteles impactul negativ pe care il au actiunile si interventia sa asupra naturii, drept pentru care deteriorarea calitatii mediului in general si al celui acvatic in special a inregistrat o crestere fara precedent. La inceputul anilor '60 ai secolului trecut s-a declansat ceea ce numim criza ecologica. Acest moment coincide cu cel in care omul a perceput efectele actiunilor sale asupra mediului, si felul in care un mediu poluat ii poate ingreuna existenta.

A urmat apoi o perioada de framantari in care omenirea a dorit sa identifice care sunt caile de urmat pentru ca nevoia de progres sa fie in consonanta perfecta cu natura. Fata de faptul ca aceasta finalitate nu putea fi atinsa decat prin ingradirea semnificativa a anumitor actiuni umane, statele au optat pentru o solutie de mijloc, prin care drepturile dobandite erau mentinute iar normele juridice doar creau aparenta unui imperativ in domeniul mediului. Urmarea fireasca a acestei practici a constituit-o continuarea procesului de degradare a mediului si accentuarea efectelor negative asupra vietii umane. In consecinta, numarul instrumentelor juridice adoptate de catre state a sporit, semnificatia acestora a inceput sa se resimta din ce in ce mai pregnant iar degradarea mediului acvatic a inregistrat un usor proces de franare, cu toate ca exista aspecte - cum ar fi chestiunea raspunderii - care necesita inca gasirea unor metode de implementare.

La acest moment ne aflam intr-o perioada in care se doreste cu adevarat mentinerea calitatii mediului, problema o reprezinta insa lipsa instrumentelor de cooptare si obligare a statelor puternic industrializate si mari poluatoare, de a deveni parti la conventiile in materie. Nu exista la acest moment, la nivel international, o modalitate de impunere a unei conduite pentru state, un organism parlamentar mondial ale carui acte sa fie obligatorii pentru toate subiectele de drept international.

Din perspectiva analizei facute prin prezenta lucrare, am observat ca principala greseala de gandire a statelor, si a oamenilor, in general, este aceea ca privesc Pamantul ca pe un obiect, ca pe un bun pe care il utilizezi dupa bunul plac, fara a tine cont de nevoile sale proprii.

Dupa parerea noastra, astfel cum aceasta a fost exprimata si supra, planeta noastra, avand in vedere ca poarta viata pe ea, este si ea, la randul sau, vie, si face parte dintr-un intreg pe care - avand in vedere marimea acestuia - ochiul omenesc nu il poate percepe. Fiind vie, ea are o viata proprie, care trebuie respectata ca atare, si fara ca actiunile noastre sa ii grabeasca sfarsitul. Trebuie sa fim constienti ca Terra are o anumita durata de viata, dupa cum orice organism viu are aceasta caracteristica. Depinde doar de noi, cei care o populam, daca devenim sau nu o povara sau un element nociv pentru cea care ne poarta, dupa cum si aparitia bolilor la organismele vii sunt de natura sa scurteze perioada de viata a acestora.

Va trebui sa ne schimbam modul de gandire fata de planeta, pentru ca odata cu intelegerea vietii sale, sa putem sa ne adaptam actiunile de asa maniera incat sa nu ii influentam negativ existenta. Oricat de dureros ne-ar fi sa intelegem ca prezenta oamenilor pe Terra se aseamana cu prezenta parazitilor intr-un organism viu, aceasta este realitatea. Exploatarea peste masura a resurselor este de natura sa vlaguiasca planeta, sa ii influenteze capacitatea de autoaparare, si in final sa o conduca spre masuri extreme fata de noi. Ceea ce noi numim era glaciara, pentru planeta nu este decat un ciclu normal si foarte necesar pentru ca sa isi pastreze existenta, iar pretul acestei normalitati nu este platit decat de catre noi. Planeta va tine cont de oamenii care o populeaza - si care ii fac rau - in aceeasi masura in care oamenii tin cont de virusii si parazitii de care trebuie sa scape in timpul unui tratament. Aceasta este relatia care exista intre noi si planeta, si cu cat vom intelege mai repede acest lucru, cu atat va fi mai bine pentru existenta noastra ca specie, pentru ca intervalul la care apare  fenomenul numit "era glaciara", depinde in mod hotarator de nevoia pe care o resimte planeta.

Daca ar fi sa comparam ciclurile planetei (erele glaciare) cu dusurile zilnice facute de om, intelegem mai repede necesitatea acestora. In functie de nevoia pe care o simte, omul face dus zilnic, de mai multe ori pe zi, sau chiar la doua zile. Factorul determinant care influenteaza aceasta conduita este reprezentat de gradul de murdarire. In mod similar procedeaza si planeta. Cand simte nevoia sa scape de anumite vietati care s-au inmultit peste masura, recurge la masuri dezastruoase pentru noi, dar benefice pentru ea. Un argument in plus il constituie si asemanarea dintre om si planeta, dintre care cea mai importanta ar fi ca ambele sunt constituite din 70% apa, chiar daca forma difera. Acest lucru este cel putin logic, deoarece o data cu dezvoltarea unui organism in interiorul sau pe suprafata altuia, primul preia caracteristicile celui din urma. La fel si noi oamenii, si toate fiintele de pe suprafata Pamantului si din interiorul acestuia, am preluat toate caracteristicile acestuia.

Mai trebuie sa intelegem, de asemenea, ca perceperea trecerii timpului se face in univers in mod diferentiat, in functie de marimea organismului viu studiat. Spre pilda, daca viata omului are o durata medie de 75 de ani, durata medie de viata a cainelui este de 10 ani, a fluturelui de o zi, iar o celula din corpul uman are durata de viata de cateva ore. Ceea ce pentru noi inseamna o ora de existenta, valoreaza o viata pentru o celula umana. Pe durata vietii unui om, exista milioane de generatii de celule care se nasc si mor. Este doar o chestiune de percepere a timpului. La fel se intampla si in sens invers: ceea ce pentru noi oamenii inseamna milioane de ani - timpul scurs intre erele glaciare, spre exemplu - pentru planeta inseamna probabil o saptamana. Pe parcursul acestei saptamani planetare, se nasc si mor milioane de generatii de oameni. Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, tragem concluzia ca viata nu este decat o infinitate de universuri, inglobate unul in celalalt. Asa cum planeta este universul nostru, la fel si corpul nostru reprezinta universul altor vietati si organisme vii. Daca ne ajutam de un microscop, vom descoperi pe suprafata corpului uman, si in interiorul acestuia, o serie de vietati despre care nici nu ne gandeam ca ar putea exista, si despre a caror existenta nu am fi putut afla in lipsa tehnologiei moderne care sa ne schimbe felul in care ochiul percepe. In mod sigur, in mod similar si organismele care ne populeaza corpul, reprezinta la randul lor, un univers pentru alte organisme infinit mai mici care le populeaza. Solutia este logica daca ne gandim ca orice organism viu este facut la randul sau din celule vii, celule care au, la randul lor, viata lor proprie. Asadar, orice forma de viata, inglobeaza in sine viata. Intrebarea care se pune totusi este aceea daca aceste universuri inglobate unul in celalalt se opresc undeva sau ele sunt infinite. Parerea noastra este ca ele sunt infinite, insa ochiul omenesc nu le poate percepe decat pana la un anumit nivel iar demonstrarea acestui fapt nu este posibila decat in conditiile schimbarii legilor opticii si a modalitatii de perceptie vizuale a omului.

Analizand succesiunea universurilor mai sus infatisate dar in sens invers, este logic ca si noi facem parte dintr-un alt univers, pe care nu il vedem decat partial si cu ajutorul tehnicii moderne. Aceasta tehnica face posibila schimbarea opticii, respectiv indepartarea cu racheta de Pamant, pentru a-l percepe in integralitatea sa si la alte dimensiuni decat cele reale.

Privita din cosmos, Terra, planeta noastra, ofera imaginea unui ansamblu unitar care "uimeste prin frumusetea sa inegalabila, aproape de basm", dupa marturisirile cosmonautilor. Aceasta unitate este insa rezultatul unei extraordinare varietati, aceasta maretie este rodul unei armonioase imbinari intre contraste.

          Privit din cosmos, Pamantul pare un bob de marimea unei margele colorate, dar strabatut cu pasul, imensitatea sa ni se pare aproape infinita, iar daca o farama din el o privim la microscop, descoperim intotdeauna noi orizonturi. Marimea Terrei depinde de distanta de la care o privim: ea poate fi ori foarte mica, ori foarte mare, avand o existenta de sine statatoare si ingloband in ea infinite universuri mai mici, la fel ca cele din care ea insasi face parte. La randul sau, si Terra face parte dintr-un univers pe care noi inca nu il putem vedea in totalitatea sa. Cine stie ce vom descoperi in momentul in care tehnologia ne va permite sa ajungem asa de departe de acest univers, pentru a-l vedea mai mic, si pentru a-i vedea adevarata sa forma.

          Pana atunci, ar fi indeajuns sa intelegem ca planeta pe care ne traim viata este un organism viu ca si noi, cu nevoi proprii, cu viata proprie, si care trebuie respectata si exploatata rational si durabil. Daca vom invata sa gandim in felul acesta, respectarea tuturor principiilor de dreptul mediului s-ar transforma intr-o chestiune de normalitate iar statele nu ar mai trebui cenzurate prin filtrul ecologiei, ele singure si-ar limita propriile actiuni.

          Din pacate, omului ii trebuie argumente puternice pentru a crede ceva ce nu poate vedea, trasaturile personajului biblic Toma Necredinciosul regasindu-se in insasi tipologia umana. Tot din pacate, chestiunile antamate de noi prin prezenta lucrare, cu prilejul concluziilor, nu pot fi inca demonstrate stiintific pentru a le acorda credibilitate deplina, insa logica si studierea vietii si a aspectelor sale globale ar trebui sa ne faca sa ne gandim mai profund.

PROPUNERI DE LEGE FERENDA SI RECOMANDARI

          Sintagma "teza de doctorat" cuprinde printre acceptiile sale, ideea unui studiu bine documentat si aprofundat pe marginea unui subiect liber ales de catre autor. De asemenea, este de notorietate, ca intocmirea unei astfel de lucrari nu presupune o insiruire mecanica de informatii culese din variate surse, ci prezentarea unor probleme determinate, din perspectiva opticii proprii a doctorandului. In mod similar, este necesar ca lucrarea trebuie sa aduca elemente de noutate, fie prin exprimarea unor pareri proprii pe marginea problematicii abordate, fie prin ralierea argumentata la alte puncte de vedere exprimate in literatura juridica de specialitate.

          Cel mai important este insa, ca acest demers stiintific sa nu creeze cititorului o senzatie de déjà vu, care sa fie de natura a provoca plictisul lecturii, ci sa il faca sa gandeasca mai profund asupra aspectelor sesizate, sa isi puna intrebari iar in final sa fi perceput mesajul lucrarii. Daca dupa ce inchidem o carte citita, ne surprindem ramanand cu gandul la aceasta si la problemele antamate in cuprinsul ei, intrebandu-ne in sinea noastra despre masura in care ideile exprimate pot deveni viabile, inseamna ca scopul acesteia a fost atins cu succes. Ni se intampla pe parcursul vietii sa citim nenumarate carti, dar cu toate acestea, doar cateva sunt cele care ne marcheaza existenta si dezvoltarea spirituala, acele cateva la care gandul ni se intoarce de fiecare data cand in viata de toate zilele se ivesc chestiuni similare celor lecturate.

          Fara a avea pretentia ca lucrarea de fata indeplineste macar pe jumatate aceste conditii, am fi multumiti chiar si in conditiile in care aceasta ar constitui un prilej de controverse si de viitoare lucrari mai aprofundate in aceasta materie, mai ales in conditiile in care redactarea textului nu s-a supus decat in linii mari canoanelor doctrinare.

          Printre elementele de noutate ale lucrarii inscriem oferirea unor definitii cum ar fi cea a cursurilor de apa (fluviilor) internationale, precum si cea a principiului precautiei, din perspectiva faptului ca asemenea definitii fie nu existau, fie nu erau complete, din punctul propriu de vedere.

          De asemenea, impunerea unui fel de a gandi asupra ceea ce reprezinta Terra pentru oameni si invers poate surpinde, dar avem convingerea ca in cele din urma, ideile vor fi verificate de stiinta, astfel dupa cum logica deja le prevede.

          Daca ar fi sa recomandam statelor o conduita fata de natura, aceasta ar viza in primul rand, constientizarea nevoilor proprii ale planetei. In functie de aceasta, respectarea in mod cumulat a tuturor principiilor de drept este esentiala in vederea unei dezvoltari durabile, iar protejarea fiecarui factor de mediu in parte reprezinta premisa unui mediu de calitate, pentru noi si pentru generatiile viitoare.

          Din pacate, statele se arata din ce in ce mai reticente fata de conventile si tratatele internationale care tind la stabilirea unor reguli de raspundere pentru daunele cauzate mediului. Aceasta tendinta se manifesta cu precadere la nivelul statelor puternic industrializate, mari consumatoare de materie prima si resurse. Intrebarea care firesc ne vine in minte, este aceea de a sti care sunt acele metode juridice prin care obligativitatea conventiilor sa nu mai depinda de ratificarea acesteia de catre state.

In opinia noastra, sistemul de drept international in cadrul O.N.U. ar trebui sa fie similar celui existent la nivelul U.E. In acest sens, propunem crearea unei organizatii mondiale pentru protectia si gestionarea mediului, ca patrimoniu comun al omenirii, al carei organ suprem cu caracter larg reprezentativ (toate statele membre) sa adopte hotarari (acte juridice) cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale organizatiei, care sa fie preluate direct in legislatia interna a fiecarui stat si aplicabile fara a mai fi nevoie de ratificare, urmand ca prevederile interne ale tuturor statelor parti, care contravin hotararii respective, sa fie abrogate de plin drept.

De asemenea, ar trebui prevazut ca actele in cauza sa poata fi initiate de oricare dintre state, iar adoptarea acestora sa se faca prin votul majoritatii simple a acestora, pentru a se reduce cat mai mult posibilitatea statelor mari de a interveni.

In mod similar, ar mai trebui prevazute sanctiunile aplicabile statelor care nu inteleg sa respecte prevederile hotararilor obligatorii, pentru ca si aceasta ipoteza trebuie avuta in vedere. Cea mai aspra si cea mai eficace dintre sanctiunile care pot fi aplicate statelor, este cea pecuniara, iar persoanelor fizice si juridice ar trebui sa li se recunoasca dreptul de a chema in judecata statul, prin organele sale reprezentative, pentru nerespectarea prevederilor hotararilor organizatiei.

Tot in aceasta directie, consideram ca de lege ferenda ar trebui reglementate si cateva reguli si principii noi. Primul dintre acestea ar fi cel al raspunderii directe a statului pe teritoriul caruia au avut loc actiuni de natura sa prejudicieze mediul acvatic al altor state sau al unor teritorii in afara oricaror jurisdictii. Cu alte cuvinte, indiferent care persoana fizica sau juridica este vinovata de o actiune poluatoare cu efecte transfrontiera, cel impotriva caruia se vor indrepta actiunile in dezdaunare este statul de origine, bineinteles, acesta avand posibilitatea ca ulterior (nu in cadrul aceluiasi proces, pentru ca ar exista posibilitatea unor amanari) sa se regreseze impotriva vinovatului. Prin reglementarea acestui principiu la nivel international, s-ar reduce considerabil perioada in care daunele produse mediului ar fi platite si remediate.

De asemenea, nu ar trebui sa existe nici un caz in care statul de origine sa fie exonerat de raspunderea in materie de mediu, in cel mai rau caz, exonerarea de raspundere ar trebui sa devina operabila in relatia dintre statul de origine si cel vinovat efectiv. Asadar, in toate cazurile, fie ca cel vinovat este sau nu statul, fie ca persoana care a produs daunele mediului este sau nu vinovata, statul de origine este cel care trebuie sa raspunda.

Ramanand tot in sfera raspunderii statului, un alt principiu a carui reglementare se impune este cel al nulitatii absolute a consimtamantului dat de catre un stat in vederea incalcarii obligatiei de neprejudiciere a mediului sau. Observam in practica, tendinta statelor puternice de a utiliza teritoriul altui stat - mai putin caracterizat din punct de vedere al puterii - in vederea depozitarii sau eliminarii finale a unor substante sau materiale periculoase. Este de la sine inteles ca statul pe teritoriul caruia va avea loc depozitarea sau, dupa caz, eliminarea finala, si-a dat consimtamantul valabil in acest sens. Este oare posibil, juridic vorbind, ca un stat sa legitimeze  prejudicierea mediului sau, desi cetatenii sai sunt destinatarii dreptului la un mediu sanatos? Acelasi raspuns il avem si noi in vedere cand propunem reglementarea principiului nulitatii absolute a acestui tip de consimtamant.

Un alt principiu a carui reglementare o recomandam - si pe care il antamam supra - este cel al nulitatii absolute a oricaror clauze de exonerare de raspundere in materie de mediu. Pentru stoparea practicii statelor de a prevedea in cuprinsul actelor juridice internationale cauze de exonerare de raspundere, codificarea acestei reguli consideram ca este una dintre prioritatile omenirii pentru atingerea unui nivel satisfacator al dezvoltarii durabile.

Un alt principiu asupra caruia statele ar trebui sa puna un pronuntat accent, este cel al participarii publicului la luarea deciziei de mediu, si mai exact asupra felului in care acest principiu este efectiv pus in practica in legislatiile interne ale statelor. Daca analizam cazul tarii noastre - si nu numai - observam ca desi acest principiu este la mare cautare si foarte la moda, implementarea lui nu este in nici un fel facilitata. Participarea publicului la luarea unor deciziii asupra problemelor vizand mediul ar trebui sa fie ulterioara unei juste si eficiente informari a populatiei asupra chestiunii determinate. Un rol important, ar trebui sa fie recunoscut organizatiilor neguvernamentale in domeniul mediului, carora ar trebui sa li se aloce emisiuni speciale pe postul national de televiziune, in cadrul carora sa explice avantajele, dar mai ales dezavantajele proiectului in discutie. Faza ulterioara acestor informari prealabile, ar trebuie sa fie reprezentata de un referendum local, sau dupa caz, national, in care cetatenii sa decida efectuarea sau nu a proiectului. In felul acesta, interesul initierii unui proiect nu ar mai fi interesul material al unui factor decident, ci interesul cetatenilor de a trai intr-un mediu sanatos si echilibrat. Avem convingerea ca multe proiecte deja in derulare sau demult terminate nu ar mai fi vazut lumina zilei iar starea in care mediul se prezinta la acest moment ar fi fost alta. Aceasta este modalitatea care ar trebui omologata si in cazul Rosiei Montane, pentru a nu mai exista discutii pro si contra unor actiuni despre a caror efecte negative majoritatea cetatenilor nu au nici cea mai vaga idee.

Un principiu asupra caruia dorim sa ne mai oprim si a carui reglementare ni se pare absolut necesara in conditiile unei dezvoltari durabile, este principiul interzicerii oricarei forme de utilizare a tehnicilor de modificare a mediului. Asa cum analizam pe larg in cadrul subsectiunii 3.2.2.2., fie ca acestea sunt utilizate in scop pasnic sau ostil, ele nu pot avea decat efecte daunatoare asupra mediului, astfel ca interzicerea acestora reprezinta unul dintre imperativele secolului nostru, pentru a nu agrava efectele, si asa semnificative, rezultand din activitatile umane.

In final, se cuvine mentionat ca suntem constienti de sacrificiile pe care ar trebui sa le faca statele pentru ca toate aspectele sesizate de catre noi sa se contureze in sfera dreptului pozitiv, cunoastem de asemenea pozitiile imbratisate de anumite state care pot calca peste cadavre, precum si conflictele care se pot ivi din interesele contrarii aplicarii acestora, dar traim cu speranta ca toate acestea masuri - impreuna cu altele de acest gen, la care ne-am referit pe parcursul lucrarii - reprezinta unicul drum pe care omenirea trebuie sa isi indrepte pasii, macar acum, in cel de-al doisprezecelea ceas.

BIBLIOGRAFIE

 

 

 

TRATATE, MONOGRAFII, CURSURI, CULEGERI DE STUDII

1.      Al Qaryouti, Beissan - La risorse idriche nel diritto internazionale con particolare riferimento alla Palestina (Tesi de Laurea), Universita degli studi di Roma La Sapienza, Facolta di Giurisprudenza, 1999;

2.      Anghel, Ion M.; Anghel, Viorel I.; - Raspunderea in dreptul international, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

3.      Aurescu, Bogdan - Noua suveranitate - intre realitate juridica si necesitate politica in sistemul international contemporan, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003;

4.      Andronovici, Constantin - Drept international public;

5.      Badulescu, L.; Canja, Gh.; Glaser, E. - Contributii la studiul istoriei regimului international de navigatie pe Dunare. Regimul de drept international al navigatiei pe Dunare pana la Conventia Dunarii din 18 august 1948, Editura stiintifica, Bucuresti, 1957;

6.      Berber, H. - Rivers in International Law, 1959;




7.      Birnie, P.W.; Boyle, A.E. - International Law and Environment, 2nd edition, 2002;

8.      Boldeanu, Cornel - Curs de drept al mediului inconjurator, Editura Europolis, Constanta, 2000;

9.      Bolintineanu, Alexandru - Dreptul international, Editura stiintifica, Bucuresti, 1959;

10.  Bolintineanu, Alexandru; Nastase, Adrian; Aurescu, Bogdan - Drept international contemporan, Editura All Beck, Bucuresti 2000;

11.  Botez, Eugeniu P. - "Dunarea si comisiile ei", in lucrarea Politica externa a Romaniei, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1925;

12.  Brownlie, Ian - Principles of public international law, Clarendon Press, Oxford, 1990;

13.  Bruhacs, J. - The Law of non-navigational uses of international watercourses, Academiai Kiado, Budapest, 1993;

14.  Chifu, Toader; Murariu, Alexandrina - Bazele protectiei mediului inconjurator, Editura Universitatii "Al.I.Cuza", Iasi, 1999;

15.  Conac, Francoise; Conac, Gerard - La terre, L'eau et le droit en Afrique, a Madagascar et a l'ile Maurice, Universites Francophones, Bruylant, Bruxelles, 1998;

16.  Conforti, Benedetto - Diritto internazionale, VII editione, Editoriale Scientifica, Napoli, 2006;

17.  Cristea, Lidia - Aplicatii de ecologie si protectia mediului, Ed. Era, Bucuresti, 2000;

18.  Crosetti,A.; Ferrara R.; Fracchia, F.; Olivetii Rason, N. - Diritto dell'ambiente, Editori Laterza, Roma-Bari, 2005;

19.  Decleris, M. - The Law of Sustainable Development : General Principles, European Communities, 2000;

20.  Dinh, Nguyen Quoc; Daillier, Patrick; Pellet, Alain - Droit international public, L.G.D.J, Paris, 1994;

21.  Dixon, M. McCorquodale, R. - Cases and Materials on International Law, Oxford University Press, Oxford, New York, 2003

22.  Dutu, Mircea - Dreptul international si comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti 1995;

23.  Dutu, Mircea- Dreptul mediului-tratat, volumul II, Editura Economica, Bucuresti 1998;

24.  Dutu, Mircea - Dreptul international al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

25.  Dutu, Mircea - Etudes de droit de l'environnement, Ecological University Press, Bucuresti;

26.  Dutu, Mircea - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005;

27.  Elver, Hilal - Peaceful Uses of International Rivers : The Euphrates and Tigris Rivers Disputes, Ardslee NY : Transnational Publishers, 2002;

28.  Florescu, G.G.- Navigatia in Marea Neagra, prin stramtori si pe Dunare, Bucuresti, 1975;

29.  Focsa, Vlad - Barrages et usines hydro-electriques sur le cours international des fleuves, Bucuresti, Institut d'etudes et de projets hydro-electrique, 1985;

30.  Geamanu, Grigore - Drept international contemporan, Editia a 2-a revizuita si adaugita, Editura didactica si padagogica, Bucuresti, 1975;

31.  Geamanu, Grigore - Drept international public, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981;

32.  Gheorghe, Adriana - Protectia cursurilor de apa internationale si a ecosistemelor acvatice (Teza de doctorat), Academia Romana, Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti, 2005;

33.  Gormley, W.P. - Human Rights and Environment, Leiden, 1976;

34.  Green, M. - International Law. Law of Peace, MacDonald, London, 1973;

35.  Hughes, David; Jewell, Tim; Lowther, Jason; Parpworth, Neil; de Prez, Paula- Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002;

36.  Haiduc, Iovanca; Cobzac, Simona - Analiza mediului, fascicola I, Cluj Napoca, 2002;

37.  Kiss, Alexandre; Beurier, Jean-Pierre - Droit international de l'environnement, 3e edition, Les Editions Pedone, Paris, 2004;

38.  Kiss, A.; Shelton, D. - Manual of European Environmental Law, Cambridge Grotius Publications Limited, 1993;

39.  Lupan, Ernest - Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001;

40.  Manoliu, Mihai; Ionescu, Cristina - Notiuni de dreptul mediului inconjurator, Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti 1996;

41.  Marinescu, Daniela - Dreptul mediului inconjurator, Editia a III-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa Sansa  SRL, Bucuresti, 1996;

42.  Marinescu, Daniela - Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003;

43.  Marx, K.; Engels, F. - Opere, vol.9, Editura Politica, Bucuresti, 1959;

44.  Mazilu, Dumitru - Dreptul international public, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002;

45.  Meitani, George- Curs de drept international public, Editura Al. T. Doicescu, Bucuresti, 1930;

46.  Miga-Besteliu, Raluca - Drept international. Introducere in dreptul international public, Editura All Educational, Bucuresti 1997;

47.  Moca, Gheorghe; Draghici, Mariana- Documente de drept international public, Culegere de texte, vol I, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de drept, Bucuresti, 1975;

48.  Moca, Gheorghe- Drept international public, Bucuresti, 1992;

49.  Monaco, Riccardo - Manuale di dirritto internazionale publico, Unione tipografico, Editrice Torinese 1971;

50.  Nastase, Adrian; Aurescu, Bogdan; Jura, Cristian - Drept international public - Sinteze pentru examen, Editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti 2000;

51.  Nastase, Adrian; Aurescu, Bogdan - Drept international contemporan. Texte esentiale, Regia autonoma  Monitorul Oficial, Bucuresti, 2000;

52.  Negut, Silviu; Nicolae, Ion - Superlative geografice. Mica enciclopedie, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1978;

53.  Nenitescu, Dimitrie S. - Studiu asupra fluviilor conventionale. Dunarea in dreptul international public, Tipografia lucratorilor asociati, Marinescu & Serban, Bucuresti 1903;

54.  Parvu, Constantin - Dictionar enciclopedic de mediu, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2005;

55.  Petru, Petrisor N. - Legislatia si economia mediului natural, Editura Mirton, Timisoara, 1998;

56.  Popa, Monica - Concepte si tendinte privind poluarea mediului inconjurator, Note de curs, Ed. Quo Vadis, Cluj Napoca, 2001;

57.  Popa, Nicolae - Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1996;

58.  Popescu, Dumitra - Drept international public, Editura Univesitatii "Titu Maiorescu", Bucuresti, 2005;

59.  Popescu, Dumitra; Nastase, Adrian - Drept international public - Editie revazuta si adaugita, Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1997;

60.  Popescu, Dumitra; Popescu, Mircea I. - Dreptul mediului. Documente si tratate internationale, Editura Artprint, Bucuresti 2002 ;

61.  Popescu, G. - Navigatiunea si transportul pe apa in Romania, Cartea Romaneasca, Bucuresti 1929;

62.  Reuter, Paul - Droit international public - Presses Universitaires de France, Paris, 1958;

63.  Romi, Raphael - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005;

64.  Romitan, Ciprian Raul - Dictionar de dreptul mediului, Editura All Beck, Bucuresti, 2004;

65.  Rousseau, Charles - Droit international public (neuvieme edition), Dalloz, Paris 1979;

66.  Rousseau, Charles- Droit international public (approfondi par Ch. R.), deuxieme edition, Dalloz, Paris 1961;

67.  Sand, P.H.- The Effectiveness of International Environmental Agreements, Grotius Publications, 2002;

68.  Shaw, Malcolm - Public international Law, Cambridge 1998;

69.  Springer, A. - The International Law of Pollution - Protecting the Global Environment in a World of Sovereign States, 1983;

70.  Strainu, Emil - Razboiul geofizic - tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare, Editura de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 2003;

71.  Takacs, Ludovic; Niciu, Martian  - Drept international public, (Manual), Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976;

72.  Tobolcea, V.; Cretu, V. - Protectia apelor de suprafata, a solului si combaterea poluarii nucleare, Iasi, 1993;

73.  Trofimov, Igor - Dreptul mediului, Academia de Politie "Stefan cel Mare", Chisinau, 2002;

74.  Transboundary Freshwater Dispute Resolutions - Theory, practice and adnotated references - United Nations University Press, New York 2000;

75.  Ursianu, Valerian - Notiuni de dreptul international public, Tipografia Gutenberg, Joseph Gobl, S-sori 20, Bucuresti, 1913;

76.  Ursianu, Valerian - Notiuni de dreptul international public, Tipografia Gutenberg, Joseph Gobl, S-sori 20, Bucuresti, 1912.

 

II. STUDII SI ARTICOLE

1.      Alfredson, G.; Ovsiouk, A. - Human Rights and the Environment, 60 Nordic Journal of International Law, 1991;

2.      Androne, Nae - Navigatia pe fluviile internationale, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

3.      Barral, Virginie - Johannesburg 2002 : quoi de neuf pour le developpement durable?, in Revue Generale de Droit International, 2003;

4.      Balteanu, Dan; Cheval, Sorin; Serban, Mihaela - Evaluarea si cartografierea hazardelor naturale si tehnologice la nivel local si  national. Studii de caz, www.racai.ro/RISC1/DanBalteanu.pdf.;

5.      Bolintineanu, Alexandru; Stefanescu, Brandusa - Utilizarea hidroelectrica a fluviilor internationale, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

6.      Bradlow, Daniel D. - The World Commission on Dams` Contribution to the Broader Debate on Development Decision-Making,  in American University International Law Review, vol.16, nr.6, 2001;

7.      Brown - Weiss, E. - Our Right and Obligation to Future Generations for the Environment, in AJIL, 198 (1990), no.1;

8.      Campins Eritja, Mar - Towards an integrated approach for sustainablity labelling and certification, in ELNI Review, nr.2/2005;

9.      Christopoulou, Ioli; Long, Tony - Conserving the Environmental Acquis: An Assesment of the European Convention, in ELNI Review nr.1/2004;

10.  Crauciuc, Olimpiu - Regimul juridic al unor fluvii internationale, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

11.  Dette, Birgit - Acces to Justice in Environmental Matters before the European Court of Justice - Present Situation and Recent Developments, in ELNI Review no.2/2004;

12.  Drobenko, Bernard -  Directive-eau : un cadre en trompe l'oeil, in R.E.D. eur, nr. 4/2000;

13.  Duculescu, Victor - Folosirea apei fluviilor internationale la irigatii, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

14.  Duculescu, Victor - Combaterea inundatiilor produse de fluviile internationale, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

15.  Dutu, Mircea - La reconnaissance et la garantie constitutionnelles et legislatives du droit fondamental a l"environnement en Roumanie, in Revue Europeenne de droit de l'environnement, nr.1/2004;

16.  Dutu, Mircea- Constitutionalising  the right to a healthy environment and its implications in Romanian legislation, in Revista romana de drept al mediului, 1(3)/2004;

17.  Feuer, Guy - Un nouveau paradigme pour les relations entre l`Union europeenne et les Etats ACP. L`accord de Cotonou du 23 juin 2000, Revue Generale de Droit International, 2002;

18.  Filip, Adrian - Raspunderea in dreptul international, in Culegerea de studii juridice "Dinamica relatiilor internationale in epoca contemporana", Universul Juridic, Bucuresti, 2006;

19.  Gesser, Avi - Canada's Environmental Choice Program:  A Model for a "Trade-Friendly" Eco-Labeling Scheme, in Harvard International Law Journal, volume 39, issue 2, Spring 1998;

20.  Gheorghe, Adriana - Contributia noilor  reglementari la protectia si utilizarea durabila a apelor internationale si a ecosistemelor acvatice, in Revista romana de drept al mediului, Anul III, nr.2960/2005;

21.  Glaser, Edwin - Evolutia principiilor de drept international fluvial, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

22.  Glaser, Edwin - Comisiile fluviale internationale, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

23.  Heijnsbergen, P.von - The Right of Animal and Plan Life, in Environmental Policy and Law, Lausanne;

24.  Heineke, Corrina; Wolff, Franzisko - Access to Genetic Resources and the Sharing of Benefits : Private Rights or Shared Use for Biodiversity Conservation ?, in ELNI Review no.2/2004;

25.  Johnson, R.W. - Effects of Existing Uses of the Equitable Apportionment of International Rivers, in Brit.Columbia Law Review, nr.1, 1960;

26.  Kiss, Alexandre - L'etat actuel du droit international : environment partage ou ressources partagees?, in Revista romana de drept al mediului An II, Nr.1(5)/2005;

27.  Koch, Lars; Ashford, Nicholas A. - Rethinking the Role of Information in Chemicals Policy : Implications for TSCA and REACH, in ELNI Review, nr.2/2005;

28.  Leme Machado, Paulo Alfonso- L'environnement et la constitution Bresilienne, in Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005

29.  Mattera, O - La guerra dell'acqua e controllo del Giordano, in Revista Liberal,  21.10.1999, Italia;

30.  Mazilu, Dumitru - Canalul Bastroe - Grav pericol pentru mediul natural al Deltei Dunarii, in Revista Palatul de Justitie, Anul XV, Nr.9/2004;

31.  Mercure, P.F.; Sullivan, J.E. - Le principe de precaution en droit Canadien: une integration tributaire de l`ordre economique international, in Revista romana de drept al mediului, An.III, nr.2(6)/2005;

32.  Mitu, Florin - Ucraina. Canalul Bastroe si dincolo de el., Revista Palatul de Justitie, Anul XV, Nr.9/2004;

33.  Popescu, Dumitra- Protectia fluviilor internationale si combaterea poluarii lor, in vol. Drept international fluvial, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1973;

34.  Popescu, Dumitra - Evolutia si diversificarea cooperarii internationale pentru protejarea mediului inconjurator, in Revista Romana de Studii Internationale, 1973, nr.4(22);

35.  Dumitra Popescu - Protectia mediului si exploatarea rationala a resurselor naturale, in volumul "Principii si forme juridice ale cooperarii economice internationale" (coordonator Dumitra Popescu), Editura Academiei, Bucuresti, 1979;

36.  Popescu, Dumitra - Combaterea poluarii cursurilor de apa, Revista romana de studii internationale V, nr.4 (14), 1971;

37.  Popescu, Dumitra - Sanctiunile in dreptul international, in vol. Integrarea Europeana, 2006;

38.  Salman, Salman M.A. - Dams, International Rivers and Riparian States: An Analysis of the Recommandations of the World Commission on Dams,  in revista American University International Law Review, vol.16, nr.6, 2001;

39.  Scanlon, John - Energy moves to center stage, in revista UICN Environmental Law Programme Newsletter, 2004;

40.  Shelton, D.- Whatever Happened in Rio to Human Rights?, 3 Yearbook of International Environment Law, 1992;

41.  Sohnle, Jochen - Le droit international des ressources en eau douce : solidarite contre souverainete, CERIC/La documentation francaise, 2002

42.  Teleaga, Constantin - Principiul precautiei si viitorul raspunderii civile, in Revista Romana de dreptul mediului, anul II, nr.1(3)/2004;

43.  Uliescu, Marilena - L'Homme et la nature dans la reserve de la biosphere du delta du Danube, in Revista romana de drept al mediului, An III, Nr.2(6)/2005;

44.  Vasilescu, Loredana - Raspunderea civila a stelor si compensarea daunelor cauzate cursurilor de apa internationale de efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, in culegerea  de studii juridice "Dinamica relatiilor internationale in epoca contemporana, Universul Juridic, Bucuresti, 2006

45.  Vasilescu, Loredana - Utilizarea durabila a cursurilor de apa internationale in contextul Directivei 2000/60/CE, in Revista Romana de Drept al Mediului, Nr.1(7), 2006.

RAPOARTE  SI  ALTE  DOCUMENTARE  OFICIALE

1.      A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005;

2.      Children's health and environment: A review of evidence, Environmental issue report No.29, European Environment Agency, Copenhaga, 2002;

3.      European Environment Agency Report No.2/2004, Copenhaga, 2004;

4.      Europe at a crossroads. The need for sustainable transport, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2003;

5.      Europe's environment : the third assessment, Environmental assessment report No.10, European Environment Agency, Copenhaga, 2003;

6.      Impacts of Europe's changing climate, in European Environment Agency Report No.2/2004, Copenhaga, 2004;

7.      Industry and Environment, vol.27, nr.2-3 Aprilie-Septembrie 2004;

8.      Mediul si dezvoltarea durabila, de la Rio la Johannesburg, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Bucuresti, 2002;

9.      Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, Supplement No.10 (A/56/10) chp.V.E1);

10.  Protectia mediului. Calitatea apei - acte de baza, Editia a II-a revazuta si adaugita, Seria acquis comunitar nr.10, Institutul European din Romania, Directia Coordonare Traduceri, decembrie 2004;

11.  The European Environment. State and Outlook 2005, European Environment Agency, Copenhaga, 2005.

IV. DOCUMENTE INTERNATIONALE SI COMUNITARE

1.      Rezolutia IDI, de la Madrid, 1911;

2.      Rezolutia IDI, de la Salzburg, 1961;

3.      Regulile de la Helsinki, 1966;

4.      Rezolutia 2669/1970 a Adunarii Generale ONU;

5.      Declaratia de la Stockholm, 1972;

6.      Planul de actiune, Stockholm, 1972;

7.      Directiva 76/464 privind poluarea cauzata de anumite substante periculoase deversate in mediul acvatic al Comunitatii;

8.      Rezolutia IDI, de la Atena, 1979, privind poluarea cursurilor de apa si a lacurilor in dreptul international;



9.      Directiva 80/68 privind protectia apelor subterane contra poluarii cauzate de anumite substante periculoase;

10.  Directiva 80/501 (Directiva SEVESO) privind riscurile accidentelor majore cauzate de activitatile industriale;

11.  Directiva 85/337 modificata prin Directivele 97/11/CE si 2003/35/CE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului;

12.  Directiva 86/280 privind stabilirea valorilor limita de emisie si a unor obiective de calitate;

13.  Declaratia Consiliului CEE de la Dublin, 1990;

14.  Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992;

15.  Directiva 96/61/CE relativa la prevenirea si controlul integrat al poluarii (Directiva SEVESO II);

16.  Directiva 97/11/CE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului;

17.  Directiva-cadru privind apa nr.2000/60/CE;

18.  Declaratia Mileniului, 2000 (Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.55/2);

19.  Declaratia de la Johannesburg, 2002;

20.  Directiva 2003/4/CE privind accesul publicului la informatii in materie de mediu;

21.  Directiva 2003/35/CE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului;

22.  Directiva 2004/35/CE asupra raspunderii de mediu in scopul prevenirii si remedierii daunelor aduse mediului.

V. LEGISLATIE INTERNA

1.      Legea apelor nr.8/1974;

2.      Constitutia Romaniei, 1991, revizuita in 2003;

3.      Legea nr.137/1995 privind protectia mediului;

4.      Legea apelor nr.107/1996 republicata in 2006;

5.      Legea nr.73/2000 privind fondul pentru mediu;

6.      OUG nr.34/2002 privind aprobarea OG nr.37/2001 pentru acceptarea Codului International al mijloacelor de salvare;

7.      OUG nr.107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale Apele Romane, modificata prin OUG nr.73/2005;

8.      HG nr.351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase;

9.      HG nr.352/2005 privind modificarea si completarea HG nr.188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate;

10.  HG nr.662/2005 privind modificarea HG nr.100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare;

11.  Ordinul MMGA nr.1012/2005 pentru aprobarea Procedurii privind mecanismul de acces la informatiile de interes public privind gospodarirea apelor;

12.  Ordinul MMGA nr.1044/2005 pentru aprobarea Procedurii privind consultarea utilizatorilor de apa, riveranilor si publicului la luarea deciziilor in domeniul gospodaririi apelor;

13.  OUG nr.152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii;

14.  OUG nr.195/2005 privind protectia mediului;

15.  OUG nr.196/2005 privind fondul pentru mediu;

16.  Legea nr.112/2006 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr.107/1996;

17.  HG nr.783/2006 pentru completarea si modificarea HG nr.351/2006 privind aprobarea programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase;

18.  HG nr.1213/2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private;

19.  Ordinul MMGA nr.661/2006 privind aprobarea Normativului de continut al documentatiilor tehnice de fundamentare necesare obtinerii avizului si autorizatiilor de gospodarire a apelor, care modifica Ordinul MMGA nr.227/1997;

20.  Ordinul MMGA nr.662/2006 privind aprobarea procedurii si a competentelor de emitere a avizului si autorizatiilor de gospodarire a apelor, care modifica Ordinul MMGA nr.1141/2002;

21.  Ordinul MMGA nr.161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitatii apelor de suprafata in vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa;

22.  Ordinul MMGA nr.09/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de restrictii si folosire a apei in perioade deficitare;



[1] Trebuie mentionat faptul ca inca din anul 1927, C.P.J.I. a statuat - cu ocazia solutionarii cauzei germano-poloneze asupra uzinei Chorzow - faptul ca reprezinta "un principiu de drept international faptul ca incalcarea unui angajament atrage obligatia de a repara intr-o forma adecvata. Reparatia este [...] complementul indispensabil aplicarii unei conventii, fara a fi necesar totusi ca acest lucru sa fie inscris in conventie" (1928, P.C.I.J., Series A, No.17, pag.29; 1927, P.C.I.J., Series A, No.9, pag.21. Vezi si ICL Commentary on the Draft Articles, Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, Supplement No.10(A/56/10), chp.IV.E.2; M.Dixon, R.McCorquodale - op.cit., pag.404-445; Adrian Filip - Raspunderea in dreptul international, in Culegerea de studii juridice "Dinamica relatiilor internationale in epoca contemporana", Universul Juridic, Bucuresti, 2006, pag.92. Din acest punct de vedere, si luand in calcul faptul ca jurisprudenta internationala reprezinta izvor de drept, nu ar mai trebui sa ne facem griji asupra lipsei din diverse conventii privind protectia mediului a normelor privind raspunderea, astfel ca daca doua state parti la o conventie internationala care nu prevede raspunderea pentru daune cauzate mediului, se afla in fata solutionarii unui diferend international, iar statul vinovat invoca lipsa prevederilor privind raspunderea in cuprinsul conventiei, celalalt stat ar trebui sa ii opuna jurisprudenta internationala.

[2] Mentionam in acest sens Principiul 22 din Declaratia de la Stockholm,  1972, in care se arata ca "Statele trebuie sa coopereze pentru a dezvolta in continuare dreptul international in ceea ce priveste responsabilitatea si despagubirea victimelor poluarii si a altor prejudicii datorate mediului [.]". Asemenea prevederi exista si in cadrul Principiului 13 din Declaratia de la Rio de Janeiro, 1992. De data aceasta exprimarea este in sensul ca statele TREBUIE sa adopte legi nationale in domeniul responsabilitatii.

[3] Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.227.

[4] Amintim in acest sens Conventia de la Paris din 1960 asupra raspunderii in domeniul energiei nucleare, completata prin Conventia de la Bruxelles din anul 1963. Prima dintre acestea avea ca arie de aplicare vestul Europei. In acest domeniu mai amintim Conventia de la Viena din 1963 privind raspunderea civila pentru daune nucleare (amendata prin Protocolul de la Viena din 1997), Conventia din 1971 referitoare la regulile juridice ale raspunderii civile aplicate in caz de accident in timpul transportului  maritim de materiale nucleare sau Conventia din anul 1962 asupra raspunderii civile a exploatantilor de nave nucleare.

[5] Un alt domeniu sectorial in care exista reglementata problema raspunderii este cel al obiectelor lansate in spatiu, sens in care a fost adoptata Conventia internationala din anul 1972 privind raspunderea pentru daunele produse de acestea.

[6] Este vorba de Conventia de la Lugano, 1993,  privind  raspunderea civila pentru daunele cauzate de activitatile periculoase pentru mediu. Pentru intregul text al conventiei, vezi Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu, op.cit., vol.III, pag.229.

[7] Raphael Romi - op.cit., 2005, pag.69.

[8] Adriana Gheorghe - op.cit., pag.55.

[9] Vezi intregul text al Conventiei privind protectia mediului prin mijloace de drept penal, in Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., vol.III, pag.255.

[10] Subliniem ca desi Comisia de Drept International a elaborat si adoptat inca din 2001 "Proiectul de articole privind prevenirea prejudiciilor transfrontiere cauzate de activitati periculoase" (19 articole) si l-a transmis Adunarii Generale a ONU, cu recomandarea de a examina posibilitatea elaborarii unei conventii in materie, Adunarea Generala a luat nota de acest proiect, fara a se pronuntata insa asupra organizarii unei conferinte in domeniu. Vezi pentru amanunte Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, Supplement No.10 (A/56/10) chp.V.E1).

[11] Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, op.cit., chp.IV.E.1.

[12] In acest sens retinem in special Directiva 2004/35/CE, in care, cat priveste problema apelor, se face trimitere la Directiva cadru privind apele (2000/60/CE). Vezi pentru amanunte, Mircea Dutu - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005, pag.250 si urm. Aceasta directiva trebuie implementata de statele membre pana in anul 2007. In acest sens, OUG nr.195/2005 prevede doar necesitatea elaborarii unei reglementari nationale in domeniul raspunderii.

[13] Avem in vedere Directiva cadru privind apele 2000/60/CE.

[14] Loredana Vasilescu - Raspunderea civila a statelor si compensarea daunelor cauzate cursurilor de apa internationale de efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, in Culegerea de studii juridice "Dinamica relatiilor internationale in epoca contemporana", Universul Juridic, Bucuresti, 2006, pag.120.

[15] Ion M.Anghel, Viorel I.Anghel - Raspunderea in dreptul international, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.12.

[16] Adriana Gheorghe - Contributia noilor reglementari la protectia si utilizarea durabila a apelor internationale si a ecosistemelor acvatice, in Revista romana de drept al mediului, Anul III, nr.2(6)/2005, pag.54.

[17] Ibidem, pag.55.

[18] Aceasta a fost cea de-a cincea conferinta ministeriala a Comisiei Economice pentru Europa a ONU, fiind intitulata "Mediu pentru Europa".

[19] Este vorba de Conventia de la Aarhus privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in  probleme de mediu, semnata la 25 iunie 1998.

[20] Titulatura in limba engleza a Protocolului este "Protocol on Pollutant Release and Transfer Registers". Acesta a fost semnat de 37 de state dintre cele 55 participante, iar la acest moment nu este in vigoare, nefiind ratificat de nici un stat. Pentru a intra in vigoare are nevoie de 16 ratificari. 

[21] Este vorba de Conventia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera.

[22] Titulatura in limba engleza a Protocolului este "Protocol on Strategic Environmental Assessment". Acesta a fost semnat de 37 de state dintre cele 55 participante, iar la acest moment nu este in vigoare, fiind ratificat decat de catre trei, si anume de Finlanda (18 aprilie 2005), de Cehia (19 iulie 2005) si de Albania (2 decembrie 2005). Pentru a intra in vigoare are nevoie tot de 16 ratificari. 

[23] Este vorba de Conventia privind efectele transfrontiera ale accidentelor industriale din 1992, intrata in vigoare incepand cu data de 19 aprilie 2000 si ratificata de Romania prin Legea nr.92/22 mai 2003. Aceasta conventie are 34 de state parti.

[24] Titulatura in limba engleza a Protocolului este "Protocol on Civil Liability and Compensation for Damage Caused by the Transboundary Effects of Industrial Accidents on Transboundary Waters". A fost semnat de 25 de state dintre cele 55 participante, iar la acest moment nu este in vigoare si ratificat decat de un stat, Ungaria (25 iunie 2004). Pentru a intra in vigoare are nevoie tot de 16 ratificari.

[25] Prin teritoriu trebuie sa intelegem atat zona  unde statele isi exercita suveranitatea, cat si zonele aflate sub jurisdictia sau controlul acestora.

[26] Prima anexa cuprinde o lista a substantelor periculoase si o limita a cantitatilor admise in mediu. Aceste substante sunt grupate in trei categorii, si anume : foarte toxice, toxice si periculoase pentru mediu. Cea de-a doua anexa cuprinde limitele responsabilitatii si limitele minime ale raspunderii financiare, iar cea de-a treia anexa cuprinde referiri privitoare la procedura arbitrajului.

[27] Prin "accident industrial" intelegem un eveniment avand ca punct de plecare o activitate bazata pe risc scapata de sub control, in cadrul unei instalatii, in timpul unui transport (si prin conducte) art.2 lit.e). Prin "activitati riscante" se inteleg acele activitati in care prezenta sau posibilitatea prezentei uneia sau mai multor substante periculoase depaseste limitele prevazute in anexa I, si care sunt de natura a avea efecte transfrontiera pe cursurile de apa internationale (art.2 lit.f).

[28] Dauna este definita ca fiind : vatamarea sau pierderea vietii, vatamarea sau distrugerea bunurilor apartinand altor persoane decat cele vinovate, pierderea de venituri ca urmare a vatamarii unui interes legal protejat (art.2 lit.d punctele i-iii).

[29] Prin stat de origine intelegem statul pe teritoriul caruia sau in zona de jurisdictie sau control a caruia s-a produs accidentul. Art.3 alin.2 arata ca Protocolul se aplica doar daca dauna este produsa pe teritoriul altui stat decat cel pe teritoriul caruia s-a produs accidentul (altul decat statul de origine).

[30] Intelegem prin apa transfrontiera orice curs de apa care separa sau traverseaza cel putin doua state sau care traverseaza cel putin o frontiera de stat, avand in vedere ca putem intalni cazuri in care statul de origine este vecin cu un teritoriu aflat in afara oricarei jurisdictii. In categoria apelor transfrontiera se numara si lacurile internationale.

[31] Este - la cunostinta noastra - pentru a doua oara cand un instrument juridic international consacra cele doua forme ale raspunderii : raspunderea obiectiva si raspunderea bazata pe culpa. Un astfel de regim este stabilit pentru prima oara in Conventia privind raspunderea pentru daunele cauzate de obiectele lansate in spatiul extraatmosferic din 1972.

[32] In aces sens, proprietarul instalatiei trebuie sa isi ia anumite precautii din punct de vedere financiar, pentru cazurile de accidente industriale, cum ar fi : asigurari, garantii financiare, precum si mecanisme financiare de natura sa asigure compensarea in caz de insolvabilitate. Vezi in acest sens art.11 din textul Protocolului. De asemenea, in cazul existentei unei asigurari, cel prejudiciat se poate adresa pentru compensarea daunelor direct asiguratorului, care la randul sau, poate cere introducerea in cauza si a asiguratului (art.11 alin.3).

[33] Vezi de exemplu, art.VI din Conventia de la Viena, 1963 privind raspunderea civila pentru daunele nucleare, care prevede o perioada de prescriptie a actiunilor compensatorii de maximum 10 ani si o extindere a prescriptiei cu inca 10 ani in cazul pierderii, furtului sau abandonarii sau aruncarii substantelor/materialelor nucleare. In conditii similare este reglementat termenul de prescriptie si in Conventia de la Bruxelles referitoare la raspunderea operatorului unei nave nucleare (1962), in care perioada de prescriptie este de 10 ani, iar in cazul pierderii, furtului si alte asemenea, aceasta este de 20 de ani. Mai mentionam si faptul ca, de exemplu, potrivit legii romane nr.703/3 decembrie 2001 privind raspunderea civila pentru daune nucleare, astfel cum a fost modificata prin Legea 470/2004, art.12 prevede termene diferentiate de prescriptie : 30 de ani pentru deces sau ranire; 10 ani pentru celelalte daune nucleare; 3 ani pentru situatia in care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca dauna si identitatea operatorului responsabil de ea.

[34] Actiunea poate fi intentata pana in ultima zi a celor 15 ani. Pentru exemplificare, daca accidentul de la Cernobal s-a produs la data de 26 aprilie 1986, cererea putea fi formulata pana la data maxima de 26 aprilie 2001. Aceasta este data maxima pana la care cel prejudiciat trebuia sa fi cunoscut dauna si pe cel vinovat.

[35] Este bine de stiut ca instantele judiciare nationale sunt inca putin pregatite pentru a admite responsabilitatea pentru prejudiciul ecologic si mai ales a repararii sale complete. Vezi in acest sens si Mircea Dutu - op.cit.,  2004, pag.222.

[36] Desi, o restitutio in integrum in materie de mediu este cvasiipotetica. Factorii de mediu nu sunt evaluabili in bani si, in consecinta, rezulta imposibilitatea acordarii unor despagubiri corespunzatoare, astfel cum, pe buna dreptate, arata Mircea Dutu - op.cit., 2004,  pag.220; Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.450 si urm.

[37] Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.466.

[38] Mircea Dutu - op.cit., 2004,  pag.216.

[39] Desi, statele cauta, pe cat posibil, sa orienteze reclamantul direct catre poluator. Mircea Dutu - op.cit.,  2004, pag.227. Se cuvine mentionat si punctul de vedere al Curtii Internationale de Justitie, in care se arata ca raspunderea internationala pentru crime internationale este angajata nu numai fata de statul victima, ci si fata de toti ceilalti membri ai comunitatii internationale, fiecare stat avand dreptul sa invoce raspunderea statului autor. Vezi pentru amanunte Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.472.

[40] Bineinteles, urmand ca acesta sa aiba drept de regres impotriva operatorului instalatiei. Un astfel de caz, il intalnim in cadrul Conventiei privind raspunderea pentru daune cauzate de obiecte lansate in spatiu, si anume, in caz de accident, se angajeaza raspunderea statului de pe teritoriul caruia s-a lansat obiectul spatial, chiar daca acesta a fost lansat de un alt stat sau de o entitate nestatala. Astfel de cazuri au fost intalnite in cadrul U.E. - nefiind vorba de poluare transfrontiera - si anume cazul Lopez Ostra vs. Spania si cazul Guerra vs. Italia. S-a statuat cu aceste ocazii faptul ca statul este cel vinovat, chiar daca poluarea a fost facuta de catre societati comerciale, in considerarea faptului ca acesta nu protejase drepturile cetatenilor sai, astfel cum acestea sunt prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - op.cit.,  2002, pag.100-101.

[41] Se arata in literatura de specialitate faptul ca, atunci cand exista vointa de a promova o politica, mijloacele de a o face se gasesc intotdeauna. Vezi in acest sens Raphael Romi - L`Europe et la protection juridique de l`environnement, troisieme edition, Victoires Editions, 2004, pag.17.

[42] Vezi in acest sens si Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.253.

[43] Privind prevenirea prejudiciilor transfrontiere cauzate de activitati periculoase (19 articole), 3 august 2001.

[44] Privind raspunderea statelor pentru actele international ilicite (59 de articole), 3 august 2001.

[45] Privind raspunderea civila a exploatantilor de nave nucleare

[46] Privind raspunderea civila pentru daune nucleare Incepand cu anul 1988, aceasta conventie a fost unita cu Conventia de la Paris, 1960, printr-un Protocol unic

[47] Privind raspunderea civila pentru daunele cauzate de poluarea cu hidrocarburi.

[48] Privind regulile juridice ale raspunderii civile aplicate in caz de accident in timpul transportului de materii nucleare.

[49] Privind  raspunderea internationala pentru pagubele produse de obiectele lansate in spatiu, semnata concomitent la Washington, Londra si Moscova

[50] Este vorba de protocolul de amendare a Conventiei din 1963, mentionata dupa amendare ca fiind "Conventia din 1997".

[51] Privind compensarea (finantarea) suplimentara a daunelor nucleare, Viena, 1997.

[52] Privind raspunderea civila pentru daunele cauzate mediului de activitati periculoase pentru mediu.

[53] Privind protectia mediului prin intermediul legii penale.

[54] Asupra raspunderii civile in domeniul energiei nucleare (aplicabila la nivelul Europei de Vest).

[55] Care completeaza Conventia de la Paris, 1960.

[56] Privind raspunderea pentru daunele cauzate in cursul transportului de marfuri periculoase pe drumuri, calea ferata si navigatie interna.

[57] Directiva privind raspunderea de mediu in ceea ce priveste prevenirea si remedierea daunelor aduse mediului.













Document Info


Accesari: 3844
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )