Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






EVOLUTIA SI POZITIA TERITORIULUI ROMANIEI IN CADRUL GEOLOGIC STRUCTURAL GENERAL AL EUROPEI

Geologie









loading...


ALTE DOCUMENTE

GEOLOGIA AMBIENTALĂ ŞI EXISTENŢA UMANĂ
Gheţarii
FURTUNI SI INUNDATII
ACTIUNEA SEISMICA
CERINTE DE PERFORMANTA SI CONDITII DE INDEPLINIRE
VULCANII SI MEDIUL
Efectul de sera si incalzirea planetei
Evolutia biosferei
PE URMA APELOR TAINICE
FORMAREA CALCARELOR


EVOLUTIA SI POZITIA TERITORIULUI ROMANIEI IN CADRUL GEOLOGIC STRUCTURAL GENERAL AL EUROPEI

Geologia Romaniei cuprinde notiuni de geologie a teritoriului tarii cu caracter de geologie regionala, incadrata in evolutia continentului european.

Evolutia geologica regionala a scoartei terestre consta in esenta in trecerea de la stadiul de geosinclinal sau zona labila (mobila), la stadiul de regiune consolidata si invers, prefaceri care sunt insotite de procese tectono - magmatice complexe.

Unele zone au ramas, insa, foarte de timpuriu arii rigide, functionand pe parcursul evolutiei ca regiuni de platforma, care sunt arii largi ale scoartei terestre rigide, afectate numai de miscari de translatiei, rotatie si de oscilatie pe verticala, fa 727i84h ra sau cu o cuvertura sedimentara cvasiorizontala. Mai sunt denumite regiuni cratonizate, stabile, fara zone seismice intense si care nu mai au fost regenerate in miscari de cutare.

Alte regiuni au evoluat alternativ ca zone rigide si ca arii geosincinale. De aici posibilitatea de a separa suprafata scoartei in arii structurale de diferite varste, cele mai recente fiind ale orogenezei alpine.

Pe continentul european se pot delimita arii a caror structura s-a realizat in anumite cicluri orogenice. Pentru reconstituirea prefacerilor pe care le-a suferit pamantul romanesc si intelegerea structurii geologice actuale, intereseaza, in mod deosebit, ansamblurile arhitectonice in care se incadreaza unitatile structurale ale teritoriului Romaniei. Astfel se delimiteaza arii consolidate timpuriu sau de platforma, ce constituie vorlandul Carpatilor. Acesta este format din regiuni care au suferit transformari profunde pana in ciclul orogenic alpin inclusiv. O a doua categorie de regiuni sunt foste zone de platforma care au fost regenerate in orogeneza alpina, devenind unitatile carpatice.

In evolutia sa, scoarta terestra parcurge mai multe perioade:

A.     perioada de geosinclinal prin care are loc o miscare de coborare continua si acumulare de sedimente. In acest fel se deschide un nou bazin oceanic prin expansiunea a doua margini continentale, care in faza initiala constituiau o zona de platforma stabila si care a fost fragmentata;

B.     perioada de orogeneza, cand are loc ridicarea unei catene muntoase si este considerata creatoare de relief pozitiv;

C.     perioada de gliptogeneza in care forta tectonica de compresiune se reduce foarte mult, iar catena muntoasa este supusa unor intense procese de eroziune, care tind sa o transforme intr-o peneplena ( M. Seclaman, 1999), ce constituie un teritoriu aplatizat cu aspect tabular ; prin reducerea fortei tectonice, procesul de ridicare a catenei muntoase inceteaza sau rata de ridicare a acesteia este inferioara proceselor de eroziune, astfel incat altitudinea se diminueaza continuu pana la stergerea diferentelor de relief.

Prin compresiune se produce o consolidare si rigidizare a marginilor continentale aflate in coliziune. Din modelul de mai sus rezulta ca structurile orogenice, care in final sunt transformate in peneplene apar la marginile unora mai vechi, ceea ce ar rezulta o crestere a masei continentale. Insa procesele de dinamica a scoartei terestre fac ca aceasta sa evolueze continuu prin fragmentare, subsidente, consum, coliziune etc., astfel incat masa continentala variaza de la o perioada la alta.

Prin urmare, structura generala a scoartei terestre este data de structuri orogenice si zone de platforma rigide mai mult sau mai putin aplatizate, constituite in stadii de evolutie anterioare.

In cadrul unui ciclu orogenic, au loc doua categorii principale de procese:

a. procese de tectogeneza, cand se produc ample cutari ale scoartei terestre derulate in mai multe faze, mai mult sau mai putin periodice si contemporane.

b. procese de morfogeneza, prin care, pe de o parte, are loc ridicarea unitatii cutate pe mii de metrii inaltime, iar pe de alta, se edifica relieful spectaculos montan sub impactul factorilor modelatori externi.

Perioada de geosinclinal grupeaza stadii de expansiune a unui bazin oceanic, in timp ce perioada de orogeneza cuprinde stadii de compresiune a acestuia.


Evolutia unui teritoriu de la structura geosinclinala la catena muntoasa parcurge mai multe etape cunoscute sub denumirea de "ciclurile Wilson" separate in mai multe stadii:

Stadiul de rift continental consta in fisurarea unei bloc continental rigid, ca urmare a unui efort de distensiune generat de ramura ascendenta si cea orizontala a curentilor de convectie sublitosferici; se formeaza o structura de tip graben, asemanator riftului est-african, cu intense procese vulcanice si magmatice bazice si intermediare.

Stadiul Marea Rosie, in care riftul continental evolueaza la o mare ingusta, prin indepartare marginilor continentale. Astfel, se formeaza o crusta oceanica noua, iar sedimentarea este de tip evaporitic si carbonatic la margini, si turbiditic in zona de larg. Datorita legaturilor greoaie cu largul oceanului planetar si lipsei curentilor marini se creeaza conditii de transformare a materiei organice in maluri sapropelice (viitoare roci "mame de petrol").

Stadiul de ocean ingust corespunde unei mari in expansiune afectata de intense procese de subsidenta. Se dezvolta margini continentale pasive, la care se individualizeaza zona de self, de povarnis (taluz) continental si zona de larg, abisala.

Stadiul atlantic caracterizeaza un ocean in expansiune unde sedimentarea se produce in zona de self, povarnis (taluz) continental si zonei


abisale. In zona de self se depun depozite clastice, carbonatice (de la depozite recifale la cele de precipitatie), iar in zona povarnisului continental se depun depozite fine de natura malurilor, care sunt antrenate in curgeri submarine (turbidite). In zona abisala sedimentarea este de particule fine de natura malurilor argiloase sau calcaroase. La adancimi mai mici de 4500 m (adancimea de compensare a carbonatilor) predomina malurile calcaroase, astfel incat, crestele dorsalelor oceanice sunt acoperite de o pulbere alba, dand aspectul unor munti submarini acoperiti de zapada. Sedimentarea este influentata de curentii marini profunzi sau de suprafata, cu ape reci sau calde.

Din modelele de evolutie a unui geosinclinal, stadiile de mai sus, corespund etapelor de individualizare si dezvoltare (fig.1). Datorita extinderii bazinului oceanic si ingrosarii litosferei in zonele de margine, aceasta cedeaza, initiindu-se procesul de subductie. Din acest moment incepe faza de compresiune, ce ar corespunde etapei orogenice sau de flis, din modelul geosinclinalului. In aceasta faza se produce inchiderea completa a unui bazin marin si formarea unei centuri orogenice. Acest proces se deruleaza in trei stadii: stadiul de subductie, de bazin remanent si de coliziune (fig.2).

Stadiul de subductie. In acest stadiu o margine continentala pasiva (de tip atlantic) devine mobila prin decuplarea placii oceanice si initierea procesului de coborare. Astfel, se formeaza fosele oceanice, iar coborarea (subductia) placii oceanice sub cea continentala declanseaza procese magmatice si vulcanice, formand arcul vulcanic continental. In fosa se acumuleaza depozite sedimentare de natura pelagica, detritica si vulcanica. Depozitele pelagice formeaza prin alunecare gravitationala turbidite. Datorita compresiunilor aceste depozite sunt cutate (prisma de acretiune) formand un arc extern submers sau local emers (Insulele Antilele Mici, Timor, Celebes).

Prisma de acretiune reprezinta o unitate tectonica rezultata din razuirea sedimentelor de pe placa subdusa si cutarea intensa a acestora prin compresiune. In teoria geosinclinalului marginea continentala ramasa pasiva, de pe partea opusa marginii mobile, poate fi asimilata miogeosinclinalului sau vorlandului. Zona de larg oceanic, prisma de acretiune si arcul vulcanic (linia andezitica) reprezinta eugeosinclinalul.

Stadiu de bazin remanent Prin procesul de convergenta a celor doua margini continentale, scoarta oceanica este consumata aproape integral prin subductie. Astfel, fostul ocean se restrange la o mare putin adanca, denumita bazin remanent. Acest stadiu corespunde cu etapa orogenica sau de flis din modelul geosinclinalului.

Sedimentarea este predominant clastica, ritmica, sursa materialului fiind structurile ridicate din arcul extern sau din marginea continentala. Prin compresiune acestea se adauga arcului extern (prismei de acretie), aceasta crescand in dimensiuni. In acelasi timp se produce o intensa tectonizare, prin crearea faliilor de incalecare care evolueaza la plane de sariaj, directia de deplasare fiind spre marginea continentala (vorland). In perioada de sariaj pot fi antrenate portiuni din crusta granitica sau chiar oceanica (panze de obductie). Acest stadiu poate fi asimilat in prezent cu bazinele remanente de tip Marea Mediterana, Marea Neagra, Marea Caspica

Stadiul de coliziune sau de sutura a doua margini continentale convergente, pin care bazinul remanent este complet inchis. In acest stadiu are loc ridicarea partii interne a orogenului (partea dinspre eugeosinclinal) si, in acelasi timp, in partea opusa, spre vorland (miogeosinclinal) se deschide, prin subsidenta, o larga zona depresionara (avanfosa). Intr-o prima faza, sedimentarea se produce in conditii de flis, iar intr-o faza ulterioara, are loc migrarea avanfosei spre exterior (spre vorland), iar sedimentarea continua in conditii de molasa. Acest stadiu corespunde etapei tardegeosinclinale din vechea teorie a geosinclinalului. Compresiunea, ce continua si in acest stadiu, determina amplificarea incalecarilor pana la panze de sariaj, precum si aparitia altora noi, edificand structura geotectonica complicata a lantului orogenic. Ingrosarea crustei terestre si ridicarea in bloc a lantului orogenic este insotita de compensari izostatice, prin subsidenta pronuntata a unor sectoare, unde se formeaza depresiunile intramuntoase si intermuntoase. Aceste ample miscari determina, pe de o parte, consumul aproape complet al scoartei oceanice si aparitia acesteia in panze de obductie formand centurile ofiolitice, iar pe de alta, declansarea unui magmatism si vulcanism tarziu (magmatismul postorogenic, dupa H. Stille).

CICLURI OROGENICE PREALPINE

In evolutia teritoriului Romaniei au fost identificate patru cicluri orogenice prealpine ce au contribuit la formarea zonelor muntoase., care ulterior au fost peneplizate si transformate in platforme rigide (din teoria geosinclinalului) sau placi (din teoria tectonicii globale). Analiza acestora au la baza principiile tectonicii globale prin care se reconstituie miscarea placilor tectonice si pozitia acestora la un moment dat. Aceasta este posibil luand in considerare toate elementele geologice, geofizice, paleontologice, stratigrafice etc. corelate la nivel global.

1.Ciclul svecofeno - carelian, a evoluat in Arhaic. In urma lui s-a consolidat platforma Est Europeana (scutul Baltic), care pe teritoriul Romaniei ocupa partea nord - estica, denumita Platforma Moldoveneasca. Fragmente din platforma careliana ocupa, in prezent, si partea de sud a Romaniei, inclusiv Dobrogea de Sud, si reprezinta sectorul valah al Platformei Moesice.

In urma coliziunii careliene se constituie, probabil, primul supercontinent cunoscut in evolutia Pamantului, la sfarsitul Proterozoicului mediu si inceputul Proterozoicului superior, care ocupa aproximativ domeniul actual al Oceanului Pacific, intre cei doi poli ai Pamantului. Varsta formatiunilor metamorfice variaza in limite foarte largi, ceea ce inseamna ca formatiunilor mai noi s-au format in jurul unor nuclee continentale foarte vechi..

Mai tarziu, in Paleozoicul superior, supercontinentul carelian, se scindeaza prin aparitia a unei zone de rift si aparitia a doua mase continentale, una meridionala, plasata la polul sud ( din care faceau parte fragmente din Africa, America de Sud, Platforma Est - Europeana, Siberia etc), iar cealalta se intindea peste Ecuator pana aproape de polul nord ) contituita din feagmente ale Africii, Arabia, India, Australia, Antarctica, China de Nord si de sud etc.). Expansiunea celor doua margini continentale creeaza geosinclinalul in care va evolua ciclul cadomian.

3.Ciclul cadomian, are loc in Paleozoicul superior - Cambrian inferior. In literatura geologica mai este cunoscut si sub numele de ciclul baikalian. In acest ciclu aria geosinclinala se restrange prin compresiune, formand un supercontinent ce se intindea intre cei doi poli ai Pamantului pe arealul actual al Oceanului Pacific Placa Est - Europeana ( Scandinavia sau Baltica) si Siberia constituiau doua mase continentale mai mici , la marginea sud - estica a supercontinentului, in preajma polului sud. Din acest ansamblu tectonic facea parte si Platforma Moesica a carei jumatate nordica este constituita din sisturi cristaline cu grad scazut de metamorfism, cunoscuta sub numele de ,,domeniul sisturilor verzi'', ce apar la zi in Dobrogea Centrala. Tot aici se situa placa Apuliana (Vardar, dupa M.Sandulescu), care de asemenea contine structuri cristalofiene si magmatice cadomiene, care insa a fost regenerate mai tarziu, in structurile Carpatilor. Varsta absoluta a formatiunilor epimetamorfice de tipul ,,sisturilor verzi'', este de 550 milioane ani, ceea ce indica limita dintre Proterozoic si Paleozoic

4. Ciclul caledonian, se manifesta in Paleozoicul inferior (Cambrian superior- Devonian), determinand consolidarea unui teritoriu situat la vest si sud de platforma Est Europeana si la nord de orogenul Dobrogei de Nord, cu prelungire spre est prin nordul Marii Negre. Spatiul acesta a fost denumit platforma scitica, fiind echivalenta cu structurile caledonice din vestul Europei si din Scotia. Pe teritoriul Romaniei ea se suprapune cu Depresiunii Predobrogene si Depresiunii Barladului.

Fragmentarea supercontinentului cadomian de la sfarsitul Cambrianului a determinat aparitia unei arii oceanice (Oceanul Japetus, dupa C.H. Scotese, 2002), prin a carei inchidere a creat cordiliera caledoniana. Coliziunea principala s-a produs intre Placa Est - Europeana , la care se adauga alte placi mai mici (Avalonia, partea nord - vestica a Europei Occidentale si sudul Angliei; Armorica ce constituie mare parte din Franta si sudul Germaniei) si scutul nord - estic al Americii de Nord (Laurentia), in urma careia a rezultat cordiliera caledoniana din vestul Scandinaviei si nordul Scotiei, care inca isi pastreaza masivitatea, cu altitudini moderate. Aceasta se prelungeste spre sudul si estul continentului european unde este denumita platforma scitica, care dupa Paleozoic a functionat in conditii submerse, cu unele intreruperi.

Prin scindarea supercontinentului caledonian se deschide o noua arie oceanica (Oceanul Rheic), in care va lua evolua urmatorul ciclu orogenic, respectiv ciclul hercinic.

5. Ciclul hercinic se deruleaza in intervalul Silurian - Carbonifer prin coliziunea celor doua mase continentale, Gondwana la sud, constituit din Africa, America de sud, Australia, Antartica, India, Arabia etc., si Euramerica din care faceau parte Platforma Est Europeana si scutul americano - canadian (Laurentia). La limita nordica a Gondwanei insirau un mozaic de microplaci care vor constitui mai tarziu sudul Europei ( Moesica, Apuliana, Iberica etc.) si cele din vest Armorica - Avalonia. Coliziunea din Carbonifer a acestui sistem complex de placi determina ridicarea cordilierei hercinice a Muntilor Apalasi, din America de Nord, si a celei din Europa de vest, din aliniamentul Masivul Central Francez, Muntii Vosgi, Padurea Neagra pana la Masivul Boemiei. Probabil prin coliziunea realizata intre sistemul de macro - microplaci s-a creat o singura cordiliera car ulterior a fost sparta prin deschiderea Atlanticului. Intr-o pozitie aparte se situa Platforma Moesica, care in coliziune cu Platforma Est- Europene creeaza lantul hercinico - chimeric al Dobrogei, care se prelungeste spre est prin Insula Serpilor, Crimeea si la nord de Caucazul Mare. In acelasi timp se inchide aria marina dintre Euramerica si placa Siberiei ridicand lantul hercinic al Uralilor.

In urma cu 230 - 240 mil. ani (Permian - Triasic) se constituie supercontinentul Pangaea din Teoria derivei continentelor al lui A. Wegener, ce se intindea intre cei doi poli ai Pamantului, centrat pe actuala pozitie a Oceanului Atlantic. In acelasi timp, se deschide o noua zona marina denumita Oceanul Tethys, marginit la nord - vest de continentul Laurasia, iar la sud - vest de continentul Gondwana. La est era limitat de un mozaic de placi, cum sunt cele ale Chinei de Nord si de Sud, Malaieziei si Indoneziei. Ecuatorul strabatea aproximativ axial Oceanul Tethys, iar in lungul lui erau insiruite o serie de placi mai mici, cum sunt cele ale Tibetului, Iranului si Turciei (Anatoliei). Expansiunea maxima a Oceanului Tethys este atinsa in Jurasic prin deschiderea Marii Caraibelor dintre cele doua Americi, dupa care incepe faza de compresiune a ariei geosinclinale prin deschiderea Oceanului Atlantic, ca urmare a scindarii supercontinentului Pangaea.

Ciclurile orogenice prealpine sunt o consecinta a miscarii placilor tectonice de diferite ordine de marime ca urmare a dinamicii interne a Pamantului si care au condus la rigidizarea scoartei terestre. Supuse proceselor de gliptogeneza catenele muntoase vechi altadata semete, se prezinta asta in diverse stadii de peneplenizare. Gradul de peneplenizare este cu atat mai mare cu cit catena muntoasa este mai veche. In acelasi sens creste si gradul de rigidizare, datorita ajungerii la suprafete a unor roci formate in conditii de adancime mare in urma proceselor de eroziune sau miscarilor tectonice. Prin urmare, fiecare sector al scoartei ajunsa la un stadiul mai mare sau mai mic de peneplenizare se adauga sectoarelor mai vechi si impreuna constituie sistemul de placi sau de platforme rigide care contribuie la ridicarea unei noi catene muntoase. De asemenea aceste zone vechi pot fi recutate sau regenerate intr-o noua orogeneza.

CICLUL OROGENIC ALPIN

Carpatii reprezinta unitatea geomorfologica dominanta a teritoriului Romaniei, fiind o adevarata coloana vertebrala a acestui spatiu de care a fost legata strans dezvoltarea natiunii romane. De aceea a reprezentat un spatiu de concentrare a cercetarilor complexe a geologilor romani si nu numai. Rezultatul acestora este concretizata in numeroase lucrari, care au condus la un model acceptabil al evolutiei spatiului carpatic in acceptiunea tectonicii globale. Cand se vorbeste de spatiul carpatic nu se refera numai la zona montana propriu-zisa, ci si la arealele inconjuratoare, care au avut un rol major in edificarea acestuia.

Constituirea Oceanului Tethys cu o puternica masa continentala a supercontinentului Pangaea pe marginile nordica, sudica si vestica, la care se adauga sistemul de placi insulare din partea vestica, constituie premisa intelegerii evolutiei ciclului alpin in spatiul european si carpatic.

Spargerea supercontinentului Pangaea prin deschiderea Oceanului Atlantic a constituit debutul orogenezei alpine. Pentru a intelege evolutia ciclului orogenic alpin trebuie separat sistemul de placi tectonice sau de platforme rigide, prin a caror coliziune au determinat ridicarea lantului carpatic.

Marginea nordica a Oceanului Tethys era constituita din Eurasia, care avea o larga zona self in care a continuat sedimentarea pe parcursul cu unele intermitente din carbonifer pana in Jurasicul superior. Placa Europeana este constituita dintr-un sistem de platforme rigide structurate in orogeneze prealpine: platforma Est - Europeana, cea mai veche, svecofeno-careliana, care pe margine vestica si, probabil, sudica sunt atasate platforme caledonice; La E si S platforma Est - Europeana este bordata de catene hercinice ale Uralilor, Crimeei si Dobrogei de Nord; vechile platforme Avalonia si Armorica care se sutureaza de platforma Est - Europeana prin catena hercinica, ce poate fi urmarita din vestul Europei din Masivul Central Francez pana in Masivul Boemiei.

Marginea sudica a Oceanului Tethys o constituia Platforma Africana in fata careia se situau microplacile, Apuliana, Adriatica si Italica.. La sud-est se situa placa Turca care de asemenea a avut u rol in edificarea lanturilor muntoase din sud - estul Europei. Din placa Est Europeana se desprinde platforma Moesica care va ave un rol major in edificarea Dobrogei de Nord si ridicarea Carpatilor Meridionali.

Avansarea catre nord a placilor sudice si a celor vestice si coliziunea cu Eurasia a condus la edificarea lanturile alpine ale Europei. Astfel compresiunea dintre placa Est - Europeana de care era atasata Platforma Scitica cu placa Panono - Transilvana a condus la ridicarea lantului Carpatilor Orientali, Carpatilor Nordici si Muntilor Apuseni, iar avansarea catre nord a platformei Moesice a edificat cordiliera Carpatilor Meridionali.

La sud, avansarea Placii Apuliene a determinat la contactul cu Platforma Moesica ridicarea Muntilor Rodopi si Balcani. Catre sud - est are loc coliziunea Placii Arabe cu Placa Turca, avand ca rezultat ridicarea Tauridelor, iar prin impingerea celei din urma in Placa Moesica (a Marii Negre) inalta pontidele.

Dinspre vest Placa Iberica intra in coliziune cu Armorica ridicand Pirineii, iar avansarea catre nord a Africii cu o usoara rotatie senestra edifica Alpii la contactul cu structurile hercinice ale Avaloniei si Armoricai. De asemenea, Placa Adriatica prin deplasarea s-a spre nord si est determina ridicarea Dinaricilor.

O pozitie aparte in acest ansamblu tectonic ocupa Muntii Apuseni a pentru a caror geneza s-a elaborat mai multe scheme. Dificultatea conta in structura diferita a partii nordice in raport cu cea sudica si a pozitiei lor intre placa panonica si cea transilvana. Asupra acestui aspect se va mai reveni.

O alta zona cu o structura aparte o reprezinta Orogenul Nord - Dobrogean, care era considerat o catena hercinico - chimerica, insa observatii ulteriore releva deformatii cel putin pana la nivelul Jurasicului superior, ceea ce ar fundamenta caracterul sau alpin .

Ridicarea lantului carpatic s-a produs in mai multe faze de tectogeneza care pot fi impartite in doua etape:

?         etapa cretacica cand sunt edificate structurile interne, denumite de I. Dumitrescu dacide;

?         etapa neozoica, indeosebi incepand cu Miocenul cu sunt structurate unitatile externe, denumite de acelasi I. Dumitrescu, moldavide.

Deformatiile ample din etapa neozoica, care pot fi explicate astazi destul de coerent prin prisma tectonicii placilor, au dus la prefaceri substantiale a le configuratiei reliefului Romaniei.

Astfel, sectoare foarte largi intra intra intr-o subsidenta accentuata in raport cu vecinatatile, formand depresiunile interne (intramuntoase) ale Transilvaniei si Campiei Panonice, aceasta din urma cu intranduri pe rama vestica a Carpatilor Meridionali si Muntilor Apuseni, unde formeaza depresiunile adiacente. De asemenea, sectoare restranse ale structurilor interne si externe ale Carpatilor devin subsidente, devenind depresiuni intramontane, unele din ele insotite de vulcanism, cum sunt cele din Muntii Apuseni de Sud.

Functie de evolutia geotectonica a teritoriului Romaniei, acesta poate fi subdivizat in:

?         unitati de platforma, constituite in cicluri orogenice prealpine, mai mult sau mai putin peneplenizate si care formeaza vorlandul Carpatilor: Platforma Moldoveneasca, Platforma Valaha si Platforma Scitica;

?         unitati alpine: Orogenul Nord - Dobrogean, Carpatii si Muntii Apuseni.


Document Info


Accesari: 5171
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )