Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CONSIDERATII GENERALE PRIVIND STRATEGIILE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

Turism












ALTE DOCUMENTE

Vila Ad-Ella - 3***
PROIECT DE ATESTAT - Ghid turistic zona de vest a Romaniei
Servicii de agrement
TELEORMAN
DOLJ
Prezentarea generala a Hotelului Crowne Plaza Flora
Turismul rural la nivel european
Turism
Dezvoltarea in viitor a turismului balnear in Romania
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND STRATEGIILE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND STRATEGIILE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

              În evolutia economiei mondiale de la acest început de mileniu, turismul ocupa un loc important, atât în comertul international, cât si în economia nationala a majoritatii statelor lumii. Prin contributia sa la realizarea produsului mondial brut si la ocuparea fortei de munca, turismul se situeaza printre cele mai de seama componente ale economiei mondiale.



              Datorita modului efcient de valorificare a resurselor si efectelor benefice pe plan economic, social si cultural, guvernele multor tari dau turismuluii atentia cuvenita atunci când stabilesc programele de dezvoltare la nivel macroeconomic.

              Punerea în practica a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a caror calitate depinde reusita acestei actiuni, care se poate concretiza în cresterea cererii interne si internationale pentru turism.

              Ca si în alte domenii, conceptul de strategie este integrat conducerii previzionale a activitatii din turism, iar între strategiile la nivel macroeconomic, national si cele de la nivelul organizatiilor si al statiunilor de turism exista o strânsa interdependenta.

              Datorita potentialului turistic deosebit, tara noastra nu poate face exceptie de la regula si, înca din 1994, printr-un program Phare s-a realizat un "Plan strategic de dezvoltare a turismului în România", care acorda importanta cuvenita si turismului balnear, forma de turism cu un potential de exceptie si cu perspective, dupa parerea noastra, net superioare turismului clasic.

              Din aceasta perspectiva, dupa prezentarea tipologiei strategiilor, în subcapitolele urmatoare ne-am referit 1a turism ca prioritate în strategia generala a dezvoltarii economice si apoi la turismul balnear.

1.1.    Importanta strategiei în conducerea previzionala.

       Conceptul si tipologia strategiilor.

              Termen specific domeniului militar înca din Grecia antica (în greaca veche stratos = armata, iar egos = conducator), strategia în sens modern însemna "arta de a conduce un razboi". Dictionarul explicativ al limbii române defineste strategia ca fiind ,,o parte componenta a artei militare, care se ocupa de problemele pregatirii, planificarii si ducerii razboiului si operatiunilor militare".[1]

              Evolutia societatii a adus o serie de idei si concepte politico-militare care au format un corp coerent de principii strategice. Principiile de baza ale strategiei politico-militare le regasim în dezvoltarea pe termen lung a marilor organizatii contemporane, societati comerciale sau alte tipuri de organizatii (fundatii, organizatii religioase) combinate cu elemente introduse de tehnologia actuala si sistemul prezent de valori.[2]

              În prezent termenul strategie se utilizeaza cu semnificatii diferite în functie de domeniul în care se aplica.

              Utilizarea acestui concept în domeniul economic, atât la nivel macroeconomic cât si la nivel microeconomic, este reflectata de cercetarile specialistilor în management si marketing. Peter Drucker a fost printre primii care, în 1954, subliniind importanta strategiei pentru firme, arata ca aceasta trebuie sa raspunda la doua intrebari: în ce consta afacerea? si care ar trebui sa fie obiectul de activitate al firmei[3]? Cu abordari diferite, dar contributii importante la dezvoltarea acestui concept s-au remarcat[4]: Alfred Chandler (1962); Keneth Andrews (1965); Igor Ansoff (1965); G.M. Hofer si D. Sehendel (1978); Brian Quinn (1980); Henry Mintzberg (1990); Michael Porter (1990); Corneliu Russu (1993); Ovidiu Nicolescu (1996); Tiberiu Zorlentan (1996).

              Prima abordare temeinica a acestui concept a apartinut lui Alfred Chandler, în lucrarea sa "Strategy and Structure", publicata în 1962, care definea strategia ca ,,determinarea pe termen lung a scopurilor si obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea deciziei de alocare a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor".

              Igor Ansoff defineste strategia ca fiind ansamblul criteriilor de decizie care ghideaza comportamentul unui agent economic.

              Recunoscut ca unul dintre cei mai mari specialisti în management, Henry Mintzberg, în baza examinarii a 1495 de lucrari consacrate strategiei, a identificat zece scoli de gândire manageriala în ceea ce priveste strategia si prezinta cinci definitii ale strategiei:

Ř      strategia ca o perceptie, prin care se desemneaza un curs prestabilit de actiune, pentru a solutiona o situatie;

Ř      strategia ca o schita sau un proiect ce consta într-o manevra menita sa asigure depasirea unui concurent sau oponent;

Ř      strategia ca un model ce stabileste o structura de actiuni consistente în plan comportarnental;

Ř      strategia ca o pozitionare a firmei ce rezida în mijloacele de identificare a locului pe care organizatia îl are în mediul sau, cel mai frecvent pe piata;

Ř      strategia ca o perspectiva ce implica nu numai stabilirea unei pozitii dar si o anumita percepere a realitatii ce se reflecta în actiunile sale, vizând piata, tehnologia etc.

              Contributii majore la definirea strategiei a avut Michael Porter, considerat specialistul numarul unu în strategii în perioada actuala, acceptiunea sa asupra conceptului de strategie, pentru care foloseste termenul de strategie generica, fiind ca aceasta consta   în [5] "specificarea abordarii fundamentale pentru obtinerea avantajului competitiv urmarit de firma, ce furnizeaza contextul actiunilor de întreprins în fiecare domeniu functional".

              Ovidiu Nicolescu, prin strategie, desemneaza[6]: ansamblul obiectivelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, împreuna cu resursele alocate, în vederea obtinerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizatiei.

 Modalitatile diferite de abordare si aplicare a strategiei în economie reflecta evolutia acestui concept.

              Astfel, strategia s-a impus ca domeniu distinct al managementului si se refera la obiectivele pe termen lung ale unei organizatii, la mijloacele prin care aceasta intentioneaza sa realizeze obiectivele[7].

              Dezvoltarea economica si schimbarile produse în mediile de afaceri au determinat reactii complexe de adaptare din partea firmelor, care s-au concretizat în sistemul managementului strategic, a carui componenta esentiala este conceptul de strategie. Scopul managementului strategic este de "a potrivi resursele întreprinderii cu amenintarile si oportunitatile mediului, astfel încât sa obtina o viabilitate pe termen lung a acesteia" si este definit ca fiind "procesul de analiza a situatiei prezente si viitoare, de formulare si de adoptare pe termen lung a obiectivelor întreprinderii, de implementare si de control al deciziilor concentrate pe realizarea acestor obiective în conditiile de mediu prezente si viitoare". În definitia data de Berkowitz managementul strategic reprezinta "etapele parcurse la nivelul general al întreprinderii si la nivelul unitatilor strategice de afaceri ale acesteia (divizional) în scopul dezvoltarii strategiilor de lunga durata pentru supravietuire si dezvoltare". Mediul economic, politic si social dinamic obliga organizatiile sa adopte o conducere previzionala, performantele realizate depinzând decisiv de strategiile alese.

Managementul strategic, ca forma de conducere previzionala, este un sistem modern de conducere, definit ca un proces amplu si complex prin care conducerea de vârf a firmei stabileste, pe baza anticiparii schimbarilor ce se vor produce în cadrul si în exteriorul acesteia, evolutia ei pe termen lung si performantele pe care le va realiza, asigura formularea riguroasa, aplicarea corespunzatoare si evaluarea continua a strategiei stabilite.[8]

Din acest punct de vedere Corneliu Russu formuleaza urmatoarele definitii[9]:

Ř       Strategia reprezinta un produs al procesului managementului strategic ce consta într-un plan cuprinzator, unitar si integrator de actiune manageriala stabilit în vederea îndeplinirii obiectivelor fixate, care precizeaza cum va fi condusa firma si cum va actiona, precum si ce actiuni vor fi desfasurate pentru a asigura firmei îndeplinirea misiunii asumate.

Ř       Planul strategic materializeaza strategia aleasa si reprezinta un document cuprinzator care exprima, într-o conceptie unitara, misiunea strategica a firmei, obiectivele acesteia si strategia adoptata ca linie majora de evolutie viitoare.

Ř       Formularea strategiei este procesul prin care managementul firmei defineste misiunea ei strategica, deduce obiectivele strategice necesare realizarii misiunii, alege strategia adecvata atingerii obiectivelor si precizeaza modalitatile punerii în opera a acesteia.

Acelasi autor considera urmatorii factori ca fiind determinanti pentru strategia firmei:[10]

Ř      oportunitatile pietei si situatia industriei de profil;

Ř      capabilitatile firmei;

Ř      amenintarile potentiale;

Ř       viziunea strategica a managerilor, valorile personale si aspiratiile lor;

Ř      realizarile economice, sociale, politice, legislative si etice ale mediului firmei;

Ř      cultura firmei.

              De modul în care managementul de vârf reuseste sa aleaga strategiile, ce, tinând cont de incidenta acestor factori interni si externi, vor minimiza efectele negative si le vor maximiza pe cele benefice, depinde reusita organizatiei în atingerea misiunii sale. Toate acestea evidentiaza importanta strategiei în conducerea previzionala.

              Din multitudinea de definitii date conceptului de strategie de catre specialisti în domeniu, împartasim opinia potrivit careia strategia desemneaza ansamblul obiectivelor majore ale unei organizatii pe termen lung, principalele modalitati de realizare, împreuna cu resursele alocate, în vederea obtinerii avantajului competitiv potrivit scopului stabilit de organizatie. Strategia, dupa parerea noastra defineste caile si mijloacele care permit unei organizatii sa-si asigure o buna pozitie pe piata, sa se dezvolte armonios în prezent si în viitor, în conditiile dure ale mediului concurential intern si international.

              Realizarea misiunii strategice si a obiectivelor presupune coordonarea actiunilor desfasurate la diferitele niveluri ierarhice de conducere din cadrul firmei, pe baza unor planuri, rezultat al unor viziuni strategice, corespunzatoare fiecarui nivel ierarhic.

              Structurarea se efectueaza pe nivelurile firmei, unitatilor de afaceri strategice, domeniilor functionale si operatiunilor, la aceste niveluri fiind stabilite si aplicate strategii cu sfera corespunzatoare de cuprindere, conform schemei din figura l.l.[11]

              Având în vedere obiectul analizei lucrarii de fata vom evidentia principalele orientari la nivelul strategiilor de firma, care sincronizate cu o strategie economica nationala, pot genera dezvoltarea turismului balnear românesc în perspectiva integrarii europene.

I. Nivelul strategic al firmei

Misiunea strategica si obiectivele firmei

Strategia Firmei

II. Nivelul strategic al

unitatilor de afaceri

strategice ( UAS )

Misiunea strategica si obiectivele UAS

Strategia UAS

III. Nivelul strategic al

domeniilor functionale

Obiectivele domeniilor functionale

Strategii functionale

IV. Nivelul strategic

operational

Obiectivele operationale

Strategii operationale

           

Fig1.1. Nivelurile ierarhice in cadrul firmei, obiectivele si strategiile corespunzatoare acestora

Sursa:Corneliu Russu,Ed. All Back,Bucuresti, 2001

                Strategia se situeaza astfel în prim planul managementului atât la nivel microeconomic cât si la nivel macroeconomic. Realizarea obiectivelor economice si sociale la nivel national sau regional nu se poate face fara a avea o strategie coerenta, fundamentata stiintific, care sa favorizeze elaborarea si implementarea de strategii competitive la nivelul organizatiilor[12].

              De asemenea, ne propunem abordarea strategiilor ca parti ale unui sistem strategic, atât în sensul restrâns al conceptului - sisteme strategice în interiorul organizatiei, cât si în sens larg - când defineste relatiile strategice stabilite cu alte entitati juridice, necesare atingerii scopurilor strategice ale organizatiei.

              Un sistem strategic se defineste prin alegerea mai mult sau mai putin hotarâta si explicita a unei anverguri de produse si a unei anverguri a pietelor.[13]

              Formularea strategiei se face în functie de câteva elemente de referinta. Unul dintre acestea este determinat de necesitatea tratarii strategiei într-o viziune specifica de marketing[14]. Potrivit evolutiei conceptului de marketing si ideilor directoare ale managementului strategic, marketingul nu mai semnifica una din activitatile functionale ale unei organizatii economice, ci semnifica abordarea conducerii de ansamblu a acesteia cu o accentuata orientare spre piata. Adoptarea conceptului de marketing presupune utilizarea unui sistem adecvat de conducere, urmarindu-se sincronizarea si utilizarea eficienta a resurselor, în conditiile mediului extern al organizatiei. Aceasta va trebui sa-si formuleze anumite strategii de dezvoltare care sa asigure mobilizarea fortelor umane, materiale si financiare, în vederea atingerii cu succes a obiectivelor si scopurilor fixate[15].

             În cazul turismului, deci si a turismului balnear, ca o consecinta a procesului de specializare a marketingului a aparut marketingul turistic, ce poate fi definit ca politica promovata de o organizatie de turism care, studiind constant cerintele de consum turistic, prezente si în evolutie, urmareste prin metode si tehnici specifice adaptarea permanenta a ofertei proprii la actualele cerinte, în vederea satisfacerii lor optime si a realizarii unei activitati economice rentabile în conditiile date ale pietei[16].

            Întreaga politica de marketing are ca nucleu strategia de piata, strategie rezultata în urma unei evaluari realiste a dimensiunilor si caracteristicilor interne ale organizatiei, pe de o parte, si ale pietei, pe de alta parte. În ceea ce priveste piata, la stabilirea strategiei se va tine cont de urmatoarele elementele semnificative: dinamica pietei, gradul de segmentare, ritmul schimbarilor, exigentele pietei, nivelul concurentei. Aceste elemente reprezinta tot atâtea criterii de clasificare a strategiilor de piata, care conform punctului de vedere al specialistilor se structureaza astfel[17]:

v     În functie de pozitia întreprinderii fata de dinamica pietei:

Ř      strategia cresterii, a dezvoltarii activitatii, posibila într-o piata dinamica si având ca variante: strategia de penetrare a pietei, de dezvoltare a pietei, de îmbunatatire sau extindere a ofertei de produse/servicii, de diferentiere si segmentare a pietei, de diversificare (orizontala - produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe piete actuale; concentrica - produse/servicii noi realizate prin tehnologii asemanatoare, pe piete noi; laterala - produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe piete noi );

Ř      strategia mentinerii volumului activitatii, aplicabila în conditiile unei piete saturate sau ale limitarii resurselor întreprinderii;

Ř      strategia restrângerii activitatii, sau a supravietuirii, pe o piata aflata în regres sau ca o varianta aleasa de firma în cazul reprofilarii activitatii sale (în acest caz, strategia restrângerii pe o piata poate fi însotita de o strategie a cresterii pe o alta piata).

v     În functie de pozitia firmei fata de structurile pietei (respectiv segmentele de clienti):

Ř      strategia nediferentiata (insuficient diferentiata), adoptata de întreprindere în cazul în care se adreseaza pietei în mod global, fara a tine seama de segmentarea ei, utilizând acelasi mix de marketing pentru toate pietele tinta;

Ř      strategia diferentiata, utilizata pentru tintirea mai multor segmente de piata si orientarea politicilor privind produsul, pretul, distributia si promovarea catre fiecare segment în parte;

Ř      strategia concentrata, folosita de firmele care îsi concentreza atentia asupra unui singur segment sau unui numar restrâns de segmente de piata, care le asigura valorificarea maxima a potentialului propriu.

v     În functie de pozitia întreprinderii fata de schimbarile pietei:

Ř      strategia activa, care presupune anticiparea modificarilor în perspectiva a mediului extern si interventia pentru modelarea pietei, conform intereselor proprii;

Ř      strategia adaptiva, specifica firmelor care îsi propun sa-si coreleze schimbarile în activitatea sa cu modificarile pietei, fara a încerca influentarea pietei;

Ř      strategia pasiva, caracteristica întreprinderilor cu posibilitati reduse care îsi modifica activitatile ca urmare a schimbarilor intervenite în piata.

v     Dupa pozitia întreprinderii fata de exigentele pietei:

Ř      strategia exigentei ridicate, presupune acordarea unei atentii deosebite calitatii produselor si serviciilor, pentru ca acestea sa satisfaca în mod corespunzator cererea consumatorului;

Ř      strategia exigentei medii, caracteristica întreprinderilor cu potential mediu, ce ofera consumatorilor produse diferentiate din punct de vedere al calitatii;

Ř      strategia exigentei reduse, acceptata, în viziunea marketingului, în cazul unor piete mai sarace, cu un nivel scazut al concurentei, cererea fiind mai mare decât oferta.

v      Dupa pozitia firmei fata de nivelul competitiei:

Ř      strategia ofensiva (de crestere sau dezvoltare), specifica întreprinderilor puternice sau celor care detin un avantaj competitiv deosebit, adoptata în scopul cresterii cotei de piata; câteva variante ale acestei strategii pot fi: specializare, integrare orizontala, integrare verticala,diversificare etc.;

Ř      strategia defensiva, care vizeaza mentinerea sau restrângerea cotei de piata utilizata de întreprinderi cu dificultati financiare, în perioade de recesiune economica, în conditiile unei piete cu o concurenta puternica; dintre variantele acestei strategii enumeram: retragerea strategica, deposedarea partiala de active, situatia de captiv, înregistrarea pentru faliment, lichidare etc.

Strategia firmei trebuie stabilita si prin prisma a doua aspecte importante[18]:



  1. Strategia întreprinderii ca un ansamblu integrat de strategii de piata, întrepatrunse si ierarhizate dupa rolul si importanta fiecareia.
  2. Relatia dinamica ce trebuie sa se stabileasca între diferitele strategii de piata si fazele evolutiei pietei. Pe masura ce piata evolueaza, frmele existente pe piata sau cele nou intrate adopta diferite strategii.

 Ambele aspecte sunt surprinse sugestiv de autori în figura 1.2., care, pe lânga prezentarea strategiilor de piata, considerate de acestia, generice sau tip, în succesiunea fazelor de evolutie a pietei, releva tentativele permanente de repozitionare strategica a firmelor si eforturile sustinute ale concurentilor de a modifica conturul pietei si al segmentelor de piata.

Tipuri de strategii

Faze ale pietei

Creare si

Dominare

de piata

Diferen-

tiere

Anver-

gura de

piata

Anver-

gura de

produse

Avantaj

de

costuri

Concen-

trare

Specia-

lizare

Inter­

stitii

Emergenta

.

.

Crestere

.

.

.

.

Epurare

.

.

.

.

.

Maturitate

.

.

.

.

.

.

.

Saturatie

.

.

.

.

.

.

Declin

.

.

.

.

Fig 1.2 Fazele de evolutie ale pietei si strategiile de piata

Sursa:Yvan Allaire,Fârsirotu Mihaela,Management strategic,Ed. Economica,Bucuresti 1998

În finalul acestei prezentari a câtorva tipuri de strategii, aplicabile în turism, având în vedere si tema lucrarii de fata, amintim clasificarea strategiilor, facuta de Mintzberg, în functie de vectorul de dezvoltare. Sunt delimitate strategii de penetrare, dezvoltare a pietei, dezvoltare a produsului si diversificare.

 În contextul economic actual, al concurentei dure din economia de piata, consideram ca pe baza unei orientari profesioniste a managementului firmei în alegerea sistemului strategic corespunzator pozitiei organizatiei pe piata, diferitele tipuri de strategii, selectate mai sus, pot permite atingerea obiectivelor strategice, obtinerea de avantaje competitive importante si a unei rentabilitati superioare.

De asemenea, dezvoltarea turismului românesc, deci si a turismului balnear, în perspectiva integrarii europene, depinde în mod hotarâtor de strategiile stabilite în planuri le de dezvoltare la nivel macroeconomic, care ar trebui sa fie în consonanta cu strategiile adoptate de guvernele statelor membre ale UE.

              O strategie nationala bine fundamentata va determina elaborarea si punerea în practica,la nivel regional, local si al agentilor economici, a unor strategii unitare, cu efecte benefice în realizarea obiectivelor economice si sociale atât la nivel microeconomic cât si macroeconomic.

1.2.    Turismul ca prioritate în strategia generala a dezvoltarii economice.

              Turismul a înregistrat în ultimele decenii ritmuri anuale de crestere foarte ridicate la sosiri si încasari turistice. Chiar daca atentatul de 1a 11 septembrie 2001 si alte atentate, ca cele de la Madrid si Londra, razboiul din Iraq, gripa aviara sau alte evenimente de acest fel au generat scaderea ritmului de crestere, iar în 2003, la nivel mondial s-a înregistrat chiar o scadere de 1,7 % fata de 2002 la sosiri turisti si tot atât la încasari[19], turismul ramâne printre cele mai importante componente ale comertului international. De asemenea, prin efectul multiplicator, turismul antreneaza alte ramuri economice a caror evolutie depinde de aceasta activitate (constructii, transporturi, industria alimentara, agricultura, industria prelucrarii lemnului, serviciile, etc.).

              În aceste conditii, pozitia si contributia pe care turismul, ca ramura a sectorului tertiar, o poate avea la produsul intern brut al unei tari, efectele sale benefice pe plan social, cultural si al mediului, impun integrarea sa între prioritatile pe care orice guvern le are când stabileste strategia generala a dezvoltarii economice.

              În consecinta, am considerat necesara evidentierea în cadrul acestui subcapitol a relatiei turismului cu strategia generala de dezvoltare economico-sociala, a modului de fundamentare a politicii si strategiei de dezvoltare a turismului si a rolului statului în dezvoltarea turismului.

1.2.1. Turismul parte integranta a strategiei generale de dezvoltare economico-­sociala

              Datorita evolutiei sale la nivel mondial, turismul a devenit pentru multe tari un factor important de dezvoltare economico-sociala. Amploarea si complexitatea legaturilor dintre turism si celelalte ramuri ale economiei nationale impun guvernelor armonizarea acestora cu ocazia elaborarii strategiei generale de dezvoltare economico-sociala.

              Efectele turismului, la nivelul economiei unei tari sau regiuni, trebuie analizate plecând de la relatia lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; " se poate determina astfel contributia turismului la cresterea economica, la stabilitatea preturilor, la echilibrul balantei de plati, la distributia justa si echitabila a venitului national si utilizarea deplina a fortei de munca.

              Conform studiilor realizate de Organizatia Mondiala a Turismului efectele turismului se grupeaza în trei categorii[20]:

  1. efecte asupra strategiei globale a dezvoltarii unei tari (zone) sau efecte globale;
  2. efecte partiale asupra economiei nationale, respectiv asupra agentilor, sectoarelor, variabilelor si macrodimensiunilor fundamentale ale economiei;
  3. efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic si cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte.

Tabelul nr. 1.1. Tipologia efectelor turismului asupra economiei

Tipuri de

efecte

Obiectivele generale ale politicii economice

Efecte asupra:

Globale

1. Strategia dezvoltarii

2. Cresterea în sectoarele de

productie-eficacitatea sistemului

1.1. economiei nationale, în general (finantarea deficitului exterior, rol de motor, etc.)

1.2. dependentei de exterior si noii ordini economice internationale

2.1. stimulârii productiei

2.2. stimularii fortei de munca

Partiale

3. Sector extern stabilitate si echilibru extern

4. Sector public gradul de interventie a statului

5. Stabilitatea preturilor

6.Echitatea sistemului

7. Amenajarea teritoriului

3.1. echilibrul balantei de plati

3.2. nivelul ratei de schimb si raportului real al schimburilor

3.3. masei monetare si circulatiei banesti

4.1. veniturilor publice

4.2. cheltuielilor publice

5.1. nivelul inflatiei

5.2. speculatiei terenurilor




6.1. modului de distributie a veniturilor

7.1. dezvoltarii regionale

7.2. mediului rural

7.3. miscarii demografice

Externe

8.Utilizarea       corespunzatoare      si

protejarea resurselor umane si

naturale

9. Aspecte socio-culturale

8.1. calitatii mediului

8.2. formarii profesionale

9. 1. obiceiurilor de consum

9.2. instruirii si educatiei

9.3. schimbarilor sociale si culturale

Sursa: adaptat dupa OMT, Etude sur les effets du tourisme dans l economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.

              Toate acestea dovedesc rolul important pe care turismul îl are în viata economica si sociala a statelor lumii prin actiunea sa contribuind atât la stimularea cresterii economice si imbunatatirea conditiilor de viata, cât si la valorificarea superioara a potentialului turistic al fiecarei tari.

              Evolutiile turismului arata ca acest sector are un deosebit impact economic reprezentând uneori o sursa principala de redresare a economiilor nationale pentru tarile care dispun de resurse turistice importante. Turismul actioneaza astfel ca un factor stimulator al sistemului economic global.

 Semnificativ, din acest punct de vedere, este aportul turismului la PIB, diferit de la un stat la altul în functie de potentialul turistic, structura si nivelul de dezvoltare al economiei.

              Prin specificul sau - activitate de servicii, consum mare de munca vie, de inteligenta si creativitate - turismul are o contributie importanta la realizarea valorii adaugate.

              Datorita legaturilor complexe dintre industria turistica si ceIelalte ramuri ale economiei, turismul are si un important efect de antrenare , de stimulare a productiei în alte domenii.

              Pe lânga faptul ca permite o valorificare superioara a resurselor naturale si antropice (forme de relief, peisaje, factori naturali de cura, monumente istorice, etc.), prin dezvoltarea si exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, turismul contribuie la dezvoltarea economiilor locale. Astfel devine o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale atât la nivel national cât si mondial.

              Efectele economice ale turismului se manifestâ si prin contributia sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama turismului intern si

international[21].

              Un alt rol deosebit, pe care turismul îl are în economiile nationale, este acela de a genera locuri de munca si a contribui la scaderea somajului.

              Contributia turismului pe plan socio-uman este la fel de importanta ca cea din plan economic. Actiunea sa se rasfrânge atât asupra turistilor cât si asupra populatiei zonelor vizitate cu efecte în planul consumului, instruirii si educatiei, utilizarii timpului liber, calitatii mediului, legaturilor dintre natiuni. În general efectele sale sunt pozitive, benefice, dar nu sunt excluse, datorita complexitarii sale, nici incidentele negative.

              Raspunzând unor cerinte de ordin social turismul are o importanla deosebita în[22]:

Ř      satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale oamenilor, influentând pozitiv dimensiunile si structura consumului;

Ř      utilizarea timpului liber, reprezentând una din cele mai complexe si benefice metode din acest punct de vedere;

Ř      exercitarea unei influente pozitive si/sau negative asupra mediului, ca totalitate a factorilor naturali si a celor creati prin activitatile umane, ca materie prima a turismului;

Ř      intensificarea si diversificarea legaturilor dintre natiuni.

              O buna parte din relatia turismului cu strategia generala a dezvoltarii economico­-sociale, ale carei linii definitorii au fost prezentate, sunt relevate si de strategia nationala de dezvoltare economica pe termen mediu, 2000-2006 a României.

              Astfel, principalele argumente care determina necesitatea dezvoltarii turismului rezulta din urmatoarele aspecte[23]:

Ř      resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul din sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

Ř      exploatarea si valorificarea complexa a resurselor turistice însotite de o promovare eficienta pe piata externa, poate constitui o sursa de sporire a încasarilor valutare ale statului, contribuind la echilibrarea balantei de plati externe;

Ř      turismul reprezinta o piata sigura a fortei de munca si de redistribuire a celei disponibilizate din sectoarele economiei puternic restructurate;

Ř      prin efectul sau multiplicator, turismul actioneaza ca un element dinamizant al sistemului economic global, generând o cerere specifica de bunuri si servicii care antreneaza o crestere în sfera productiei acestora, contribuind în acest fel la diversificarea structurii sectoarelor economiei nationale;

Ř      dezvoltarea armonioasa a turismului pe întreg teritoriu contribuie la cresterea economica si sociala si la atenuarea dezechilibrelor aparute între diverse zone, constituind o importanta sursa de sporire a veniturilor populatiei;

Ř      turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice si crearea de locuri de munca în mediul rural, altele decât cele traditionale, ameliorând conditiile de viata si sporind veniturile populatiei locale;

Ř      in conditiile respectarii si promovarii pricipiilor de dezvoltare durabila, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare si valorificare a potentialului istoric, cultural si folcloric al tarii;

Ř      prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistica durabila si impunerea unor masuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existentei umane (apa, aer,

flora, fauna, a ecosistemelor vulnerabile, etc.) turismul are în acelasi timp si o vocatie ecologica;

Ř      pe plan social turismul se manifesta ca mijloc activ de educare si ridicare a nivelului de instruire si civilizatie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populatiei.

              Impactul economic pe care turismul, ca factor stimulator al sistemului economic global, îl poate avea în relansarea economiei nationale a unei tari, impune implicarea hotarâta, a factorilor de decizie de la nivel national din România, în adoptarea unor politici si strategii de dezvoltare a turismului care sa ne permita, prin calitatea ofertei, sa concuram de pe pozitii egale cu celelalte state ale Uniunii Europene.

1.2.2. Fundamentarea politicii si strategiei de dezvoltare a turismului

              

Politica de dezvoltare turistica la nivel national presupune stabilirea unor obiective si utilizarea eficienta a pârghiilor macroeconomice, specifice acestui domeniu.

              Obiectivele politicii turistice pot fi[24]:

Ř      obiective extraeconomice, legate de valorificarea potentialului natural si antropic al unei lari, de aplicarea în practica a drepturilor fundamentale ale oamenilor, cum ar fi libertatea de circulatie si de comunicare;

Ř      obiective economice, cum sunt cresterea productiei (în turism si în ramurile antrenate de acesta), sporirea veniturilor, ocuparea fortei de munca, dezvoltarea economica a unor regiuni sarace în alte tipuri de resurse (decât cele turistice) etc.

              Pentru atingerea obiectivelor propuse, politica turistica beneficiaza de o serie de pârghii sau instrumente economice care decurg fie din politica economica globala, fie din specificul sectorului turistic.

              Pârghiile politicii economice globale care pot favoriza dezvoltarea activitatii de

turism sunt[25]:

a) instrumentele financiare si fiscale, care se refera la ansamblul politicilor de credit, a ratei dobânzilor si a impunerilor fiscale; ele contribuie la crearea unui cadru favorabil acumularilor, investitiilor turistice si creari de noi activitati turistice;

b) politica bugetara si monetara, ale carei efecte se reflecta asupra evolutiei preturilor interne si asupra ratei de schimb valutar; de exemplu, devalorizarea propriei monede poate stimula exportul de turism (receptia turistica);

c) masurile în plan social, cum ar fi cele legate de durata timpului de munca, de durata vacantelor, de formarea profesionala etc.

              Cele mai uzuale instrumente de politica economica specifice sectorului turistic se refera la urmatoarele: finantarea de catre bugetul de stat a unor investitii turistice, acordarea unor credite cu dobânzi mici pentru investitii în echipamente turistice, suportarea de catre bugetul de stat a unei parti a cheltuielilor turistice pentru anumite categorii sociale (tineri, pensionari) sau masuri de ordin fiscal - exonerari, reduceri sau amânari de plata a impozitelor, taxe hoteliere (sau de sejur), taxe aplicate pentru diverse servicii turistice, taxe asupra valorii adaugate în turism, etc.

              Strategiile de dezvoltare a turismului la nivel national se vor înscrie în coordonatele trasate de politica turistica adoptata si sustinuta prin intermediul acestor instrumente. La rândul lor strategiile la nivel de firma, statiune sau regiune se vor corela cu cele macroeconomice.

              Toate statele cu un bun potential turistic depun eforturi de implementare a unor strategii de dezvoltare a turismului pentru buna valorificare a acestuia. Reusita sau esecul acestei încercari este influentata de concurenta puternica ce caracterizeaza turismul la nivel planetar. Stabilirea politicii turistice va avea în vedere elementele ce pot influenta decizia turistului în alegerea destinatiei sale. Masurile luate la nivel central pot ameliora pozitia concurentiala a propriei destinatii sau pot sa-i aduca prejudicii.

              Punctul de plecare în stabilirea strategiei pentru ameliorarea pozitiei concurentiale a destinatiei îl constituie elementele determinante ale competitivitatii, care sunt date în

principal de:

1. Conditiile factoriale, respectiv:

Ř      resursele naturale si culturale ( peisaj, climat, izvoare cu apa minerala si alti factori naturali de cura balneara, cursuri de apa, lacuri, plaje, situatie geografica, populatie, monumente, orase istorice, opere de arta, patrimoniu cultural, colectii de arta s.a.);

Ř      resursele de capital si infrastructura; turismul are nevoie de infrastructura dezvoltata, mijloace de transport moderne, conditii corespunzatoare de cazare, alimentatie si agrement, amenajari locale si regionale; nivelul investitiilor din turism depinde de sursele financiare pe care capitalul autohton sau international le aloca dezvoltarii acestui sector;

Ř      resursele umane.

              Combinarea celor trei grupe de factori formeaza baza pozitiei concurenliale a unei destinatii.

2. Un alt element de baza îl constituie calitatea si structura ofertantilor care reprezinta destinatia ;

              Pozitia concurentiala a unei destinatii este determinata în mare masura de gradul sau de specializare si de calitatea ofertantilor. Calitatea produselor turistice este data la rândul ei de calitatea naturala (conditiile mediului), calitatea materiala (echipamente hoteliere, de servire a mesei, dotarea bazei de tratament, mijloce de transport, evenimente culturale si sportive, spectacole, s.a.) si calitatea imateriala (serviciile, sistemul de informare a clientilor, managementul firmei, s.a.).

3. Structura pietei si structura organizatorica, circuitele de distributie, în calitatea lor de determinare ale pozitiei concurentiale a destinatiei, sunt puternic influentate de dimensiunea întreprinderii. Fata în fata cu concurenta mondiala, numeroasele întreprinderi mici si mijlocii au dificultati în constituirea unei destinatii unice si în distribuirea produselor lor în lumea întreaga. Situatia este general valabila pentru întregul continent european. Pe de alta parte, acestea au costuri de productie si comercializare de nivel mediu si dovedesc în general dificultati în a realiza economii interne, necesare dezvoltarii. Având în vedere aceste dificultati, în contextul companiilor de talie mondiala, patrunderea si rezistenta acestora pe piata concurentei va deveni din ce în ce mai dependenta de gradul în care acestia vor fi deschisi la cooperare si vor fi capabili sa renunte la o parte din autonomia lor antreprenoriala în scopul asigurarii supravietuirii lor economice în sectorul turistic.

4. Conditfile de manifestare a cererii si de adaptare a ofertei, elemente de baza ale competitivitatii, determinate de dimensiunea si structura pietei ( ponderea pietei turistice specifice, nivelul veniturilor si nivelul social, gradul de saturatie s.a.), de experienta calatorilor fata de noile produse si noile norme. Turistii si consumatorii evoluati sunt un factor important pentru avantajul concurential al unei destinatii; turistii care dau prioritate calitatii servesc drept control permanent al calitatii si pot contribui substantial la avantajul concurential. Pentru a adapta oferta la necesitatile consumatorilor trebuie reperate fara întârziere noile tendinte si noile posibilitati de realizare a produsului turistic.

             

Masura în care aceste determinante pot contribui la pozitia concurentiala depind de tipul destinatiei, respectiv de nivelul de dezvoltare socio-economica, particularitatile topografice, climat, cultura, regim politic, factori speciali s.a.

              Politica turistica durabila trebuie sa aiba în vedere si sa rezolve pe termen lung probleme principale date de slabirea pietei si de necesitatea eliminarii distorsiunilor acesteia, care , în sectorul turistic, cel mai des se manifesta în domeniile:

ü      Învâtamant si cercetare ;

              Absenta mecanismelor moderne si competitive de creare a factorilor de productie reprezinta adesea slabiciunea determinanta a unei destinatii. Prin urmare, punerea în functiune a mecanismelor de creare a factorilor - educatie si cercetare, program de investitii în aceste domenii s.a. este instrumentul cel mai important în obtinerea de avantaje concurentiale durabile.

              În domeniul învatamântului se manifesta o necesitate crescânda de a se dezvolta mijloace educationale adecvate pentru a furniza turismului personal cu spirit de întreprinzator, "savoir-faire" în materie de organizare , capacitatea de a rezolva probleme si conflicte, competenta sociala si cunoasterea limbilor straine, sau noi profiluri de post în materie, precum gestiunea destinatiilor sau organizarea loisir-ului, fara însa a neglija pregatirea de baza în domeniul prestarii serviciilor turistice. Utilizarea si noua valorificare a capitalului uman poate fi o strategie pentru trecerea de la concurenta preturilor la concurenta calitatii.

              Crearea unui organism care sa poata studia sistematic si complet evolutiile si inovatiile în sectorul " loisir-ului " si al turismului ar putea fi un mijloc eficient de reducere a deficientelor actuale ale cercetarii. Rezultatele acestor studii ar facilita detectarea la timp a noilor tendinte sau schimbarilor de tendinte, ceea ce ar contribui la scaderea costurilor de adaptare la schimbare.

ü      Modernizarea infrastructurii;

              Avantajele naturale ale unui loc (frumusetea si diversitatea peisajului, factorii climatici, aerul s.a.) nu sunt suficiente pentru atragerea vizitatorilor. O infrastructura adaptata si eficienta este în egala masura necesara. Nu este vorba numai de aeroporturi, drumuri, cai ferate si servicii publice; centrele turistice au nevoie si de alte tipuri de infrastructura, în special în domeniul culturii, sporturilor si spectacolelor. Constructia unor asemenea echipamente este costisitoare. În masura în care o asemenea infrastructura îmbraca un caracter public, subventiile statului sunt de dorit si necesare.

ü      Organizarea si finantarea activitatilor de comunicatie;

              În multe cazuri o destinatie se compune din ofertanti diferiti. Realizarea cooperarii între acestia si/sau a aliantelor strategice sunt un rnijloc puternic de a face fata concurentei marilor întreprinderi turistice cu sucursale sau activitati în toata lumea. Sectorul public ar trebui sa furnizeze cadrul organizatoric care sa permita crearea si buna functionare a unui organism pentru comercializarea unei destinatii în ansamblul sau. Sarcina principala a acestuia este aceea de a comercializa regiunea sau tara ca o destinatie turistica si de a-i ameliora global imaginea.

              Cum campaniile publicitare si de creare a imaginii pentru o întreaga tara sau pentru o destinatie mai mare au efecte externe si se pot repercuta asupra economiei regiunii sau tarii respective, activitatea organismelor implicate îmbraca un caracter public si au nevoie de o finantare publica.

              Un exemplu de efect extern datorat unei campanii de imagine este ameliorarea conditiilor structurale si a imaginii unei destinatii determinate, ceea ce poate atrage industrii si servicii importante, care îsi vor stabili aici unitati comerciale si/sau sedii. Ulterior necesitatile clientelei si ale oamenilor de afaceri vor obliga întreprinderile locale sa-si diversifice oferta si sa îmbogateasca calitatea.

              Acelasi lucru nu este valabil însa si pentru Centrele de rezervare care trebuie sa functioneze, dar care, dupa o coordonare si o sustinere publica la început, ar trebui sa functioneze ca si unitati private.

ü      Politici promotionale în industria turistica;

              Încurajarea îmbunatatirii competitivitatii destinatiei trebuie sa fie unul din obiectivele majore ale politicii turistice. Este necesar sprijinul financiar pentru dezvoltarea software-ului turistic, stimularea cooperarii si a aliantelor strategice. Îmbunatatirea conditiilor economice generale pe care le antreneaza reforma legislatiei fiscale si sociale si eliminarea obstacolelor birocratice întaresc, de asemenea, pozitia concurentiala a industriei turistice pe piata internationala.

ü      Protectia si valorificarea resurselor;

              Mai multe regiuni turistice risca sa atinga limitele cresterii cantitative iar starea mediului risca sa se degradeze. Aceasta situatie este datorata în general supradezvoltarii ofertei de-a lungul timpului în anumite regiuni, precum si puternicei concentrari spatio-temporale a turismului. Se pot adopta masuri de reglementare a turismului în zonele protejate, mai ales în zonele turistice supraaglomerate, unde este necesar sa se fixeze limite de capacitate pentru protejarea naturii împotiva dezvoltarii turistice. Aceasta gestionare a capacitatii se poate pune în practica într-o maniera supla: limitarea numarului de locuri de cazare si restaurante construite, a amplasamentelor pentru stationari, limitarea fluxurilor turistice la anumite obiective, s.a.

              Distorsiunile pietei cele mai importante sunt date de situatia financiara a industriei turistice care este departe de a fi optimala. Ea se caracterizeaza printr-o dotare insuficienta cu fonduri proprii si printr-o structura de datorii care, în numeroase cazuri este expusa fluctuatiilor sau presiunilor dobânzilor bancare. O îmbunatatire a conditiilor financiare cu care este confruntat sectorul turistic ( capital - risc, dobânzi fixe s.a.) va ajuta la crearea unui climat propice cheltuielilor de investifii si inovatie.

Din acest punct de vedere politica si strategia de dezvoltare a turismului trebuie sa stabileasca principiile si conditiile necesare îmbunatatirii pozitiei concurentiale, prin prisma:

Ř      dezvoltarii produsului turistic astfel încât sa asigure o valorificare superioara a conditiilor factoriale existente si ridicarea calitatii acestuia;

Ř      stimularii crearii de structuri institutionale, organizatorice si economice a ofertantilor ( realizatorii si valorificatorii de produse turistice ) capabile sa patrunda pe piata concurentiala si sa reziste în cadrul acestuia;     

Ř      stimularii cererii, în conditiile dezvoltarii si adaptarii ofertei turistice în cadrul unui program de dezvoltare si promovare a produsului turistic;

Ř      dezvoltarii învatamântului si cercetarii turistice necesare asigurarii calitatii si diversitatii ofertei turistice si depistarii din timp a tendintelor pietei in scopul reglarii din mers a pietei interne;

Ř      modernizarii si dezvoltarii infrastructurii, ca o conditie de baza a existentei pietei interne si a patrunderii acesteia pe piata concurentei;

Ř      asigurarii comunicatiei cu piata si disiparea informatiei referitoare la oferta turistica si conditiile acesteia;

Ř      îmbunatatirii climatului economic general;

Ř      organizarii si dezvoltarii spatiale, prin urmarirea valorificarii si conservarii elementelor de mediu ca si componente de baza ale ofertei prezente si de viitor;

Ř      îmbunatatirii cadrului general de functionare a sectorului într-o economie de piata concurentiala.

Aceste masuri pot ajuta la crearea unui mediu favorabil acestui sector si  sa determine o strategie de dezvoltare, care sa sprijine strategiile de la nivelul firmei si de la nivel operational în orientarea realizarii unor produse turistice competitive, în promovarea si vânzarea acestora.

1.2.3. Rolul statului în dezvoltarea turismului

Datorita importantei turismului pentru economia nationala a oricarei tari, statul este interesat în dezvoltarea acestui sector. Statul, în calitatea sa de coordonator la nivel macroeconomic al întregii activitati, stabileste strategia economico-sociala si modul de alocare a resurselor.

Ca proprietar sau coproprietar al resurselor turistice, statul participa direct la productia turistica, ceea ce justifica necesitatea interventiei acestuia în domeniul turismului.[26]

Datorita complexitatii activitatii turistice si multitudinii interdependentelor sale pe plan economic si social, rolul statului se concretizeaza în:

v     stimularea dezvoltarii turismului;

v     coordonarea, controlul si supravegherea activitatii firmelor specializate;

v     producerea de servicii sau vacante turistice;

v     promovarea turistica.

Masurile luate de stat, la nivel central, trebuie sa ajute la crearea unui mediu favorabil dezvoltarii si promovarii turismului, deci si a turismului balnear. Aceste masuri se pot implementa prin:

v     politica financiara si de încurajare a investitiilor;

v     legislatia contra poluarii mediului;

v     politica veniturilor;

v     legislatia concurentei;



v     structura si obiectivele organismelor nationale, regionale si locale pentru turism;

v     politica privind piata fortei de munca;

v     politica în materie de formare si cercetare.

În acest context sarcinile esentiale ce revin statului în domeniul politicii privind dezvoltarea si promovarea turismului sunt, în principal:

1.      definirea si elaborarea principiilor fundamentale ale politicii turistice, respectiv determinarea bazei deciziilor de luat (statistici, studii ale serviciilor de specialitate) si a strategiei (concept si program);

2.      antrenarea participarii serviciilor statului pentru crearea unui mediu favorabil turismului, posibila a se realiza numai printr-o activitate strânsa de coordonare si colaborare între acestea;

3.      catalizator al promovarii turistice; este incontestabil faptul ca activitatea de comunicare necesara comercializarii unei destinatii nationale are nevoie de o sustinere publica centralizata, crearea si protejarea unei " imagini de marca" pentru o tara turistica fiind un bun public;

              Cu cât comercializarea destinatiei trebuie sa fie orientata si formulata spre piata, cu atât devine esential de a putea conta pe cooperarea si sprijinul financiar al sectorului privat;

4.      dezvoltarea ofertei în domeniul formarii profesionale, considerata de asemenea o sarcina a statului; evident, în acest context, trebuie aplicat principiul subsidiaritatii, pentru ca este vorba în cea mai mare parte de obligatii catre societate, ce revin fie guvernului, fie autoritatilor regionale si locale de care depind;

5.      statul are în mod special datoria de a sustine întreprinderile mici si mijlocii implicate în activitatea turistica. Sustinerea înterprinderilor individuale de catre stat este în contradictie cu principiile unei politici axate pe regulile de piata; adesea însa, acest sector cheie nu este în masura sa finanteze investitiile necesare recurgând la piata de capital. Este necesara interventia statului care sa ajute aceste firme sa-si acopere lipsa de finantare.

Schitarea sarcinilor esentiale ale statului în domeniul politicii turistice ajuta la definirea misiunii organului administratiei centrale în turism, respectiv Autoritatea Nationala pentru Turism. Fata în fata cu schimbarile situatiei de concurenta, Autoritatea Nationala pentru Turism trebuie sa fie în masura sa actioneze rapid, la nivelul conceptelor si al instrumentelor. Rolul sau prezent si de viitor, va fi acela de a stabili principiile de baza, planiftcarea strategica devenind cu timpul, mult mai importantâ decât competentele administrative.

În turism ponderea cea mai mare a investitiilor apartine sectorului privat. Dezvoltarea acestui domeniu al economiei nationale depinde în mare masura de atentia pe care statul i-o acorda si de abilitatea acestuia de a utiliza ca elemente de sustinere mecanismele si pârghiile specifice economiei de piata.

 Turismul este influentat de modul în care statul îsi îndeplineste rolul sau major în asigurarea stabilitatii macroeconomice, în crearea unui cadru legislativ stimulativ, în asigurarea unei infrastructuri generale si turistice moderne, în protectia turistilor, în conservarea si protejarea mediului.

Prin armonizarea politicilor economice sectoriale, statul poate contribui în mod substantial la consolidarea pozitiei turismului în cadrul economic general al tarii.

Interventia statului în dezvoltarea si modernizarea infrastructurii si a serviciilor prin intermediul investitiilor finantate de stat, sustine indirect si dezvoltarea turismului balnear.

Prin realizarea la standarde europene a unor aeroporturi, retele feroviare si de drumuri, retele de distributie, servicii fundamentale cum ar fi cele privind serviciile de sânatate si formare profesionala, asigurarea linistii, ordinii si securitatii, statul se angajeaza si în dezvoltarea turismului.

Promovarea turistica este încredintata unor organisme guvernamentale specializate si consta în antrenarea statului financiar sau administrativ în actiuni cu caracter promotional. Statul se poate constitui într-un catalizator al promovarii turistice, activitatea de comunicare necesara comerciaiizarii unei destinatii nationale având nevoie de o sustinere publica centralizata, crearea si protejarea unei "imagini de marca" pentru o tara turistica fiind un bun public.

Luând în considerare avantajele turismului ca mobilizator al ofertei de munca, cea mai importanta contributie pe care statul o poate aduce pentru încurajarea cresterii numarutui de locuri de munca în turism este aceea de a creea un mediu favorabil cresterii sectorului turistic pe pietele pe care acesta poate opera efectiv, cu o puternica focalizare pe liberalizare, pe reglementare si privatizare si pe posibilitatea industriei de a investi si a inova.

Acest fapt presupune:

ü      introducerea turismului în programele principale de creare si formare a fortei

de munca;

ü      asigurarea datelor statistice si a analizelor necesare identificarii legaturilor dintre turism si forta de munca din economie, în scopul luarii deciziilor;

ü      încurajarea cercetarii si a politicilor de sporire a productivitatii în cadrul structurilor organizatorice, a produsului, a marketingului si tehnologiei informatiei;

ü      investirea în programe de infrastructura, care sa asigure o crestere durabila si o buna ocupare a fortei de munca;

ü      eliminarea taxelor excesive pentru încurajarea cresterii pietei specifice si a investitiilor ;

ü      recunoastera valorii întregii game de meserii / locuri de munca care deriva din cererea turistica, inclusiv contributia cu locuri de munca sezoniere, part-time sau ocazionale în special pentru tineri, studenti, femei sau minoritati si locuri de munca în regiuni,centre urbane sau rurale aflate în schimbari structurale;

ü      programe de educatie si formare profesionala pentru îmbunatatirea aptitudinilor, productivitatii si calitatii serviciilor;

ü      consolidarea relatiiior de parteneriat între sectorul public si privat pentru îmbunatatirea standardelor, structurilor si sistemelor în baza carora forta de munca îsi poate dezvolta aptitudinile si pregatirea si poate urma drumul în industria turistica.

  România, datorita potentialului turistic foarte valoros pe care îl are, poate face din turism, prin actiunea sustinuta a statului si implicarea sa în dezvoltarea si promovarea acestuia, o sursa principala de redresare a economiei.

  În "Strategia nationala de dezvoltare economica pe termen mediu, 2000-2006", Autoritatea Nationala pentru Turism prezenta faptul ca s-a declansat reforma în turism, actionându-se pe trei coordonate de baza:

a)      institutionala;

b)      legislativa;

c)      economica.

  În aceasta ordine sunt prezentate ca principale obiective urmatoarele[27]:

a)      coordonata institutionala

o       evaluarea si redefinirea, într-o prima etapa, a rolului si locului Ministerului Turismului ca organ de specialitate a administratiei publice centrale, în elaborarea, aplicarea, monitorizarea si evaluarea politicii nationale în domeniul turismului;

o       identificarea activitatilor care pot fi transferate catre sectorul privat sau semi-privat, în conformitate cu practica internationala: marketing si promovare, licentiere, brevetare, clasificare în turism;

o       descentralizarea acestor activitati si înfiintarea unor structuri zonale;

o       crearea parteneriatului dintre sectorul privat, în consolidare, si sectorul public, în redefinirea rolului si locului sau;

b)      coordonata legislativa

o       revizuirea legislatiei specifice sectorului prin prisma aquis-ului comunitar;

o       elaborarea si promovarea unui pachet coerent de acte normative în concordanta cu legislatia Uniunii Europene în domeniu;

o       amendarea, în scopul armonizarii, a altor prevederi legale initiate anterior sau în domenii conexe, cu influenta directa sau indirecta asupra turismului;

o       promovarea unor acte normative care sa genereze un mediu economic stimulativ dezvoltarii turismului prin crearea de facilitati specifice;

o       aderarea la asociatii internationale de profil;

c)      coordonata economica

o       retragerea statului de la administrarea si gestionarea întreprinderilor de turism prin intermediul Ministerului Turismului, locul sau fiind luat de reprezentantii FPS si FPP (ulterior SIF);

o       retragerea administrativa a statului de la stabilirea tarifelor de cazare si liberalizarea acestora;

o       acordarea de facilitati investitorilor în turism;

o       tratarea turismului international ca activitate specifica de export indirect si stabilirea cotei "0" de TVA pentru serviciile a caror contravaloare se încaseaza în valuta ca urmare a sosirilor de turisti straini în tara noastra;

o       crearea fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului prin colectarea unui procent de 3% din veniturile realizate de societatile comerciale de turism si utilizarea acestui fond pentru derularea programelor anuale de promovare si dezvoltarea turismului aprobate prin hotarâre de guvern.

  O buna parte din obiectivele stabilite la coordonatele institutionala si economica au fost atinse, dar la coordonata legislativa mai sunt multe de facut, în special pe linia elaborarii si promovarii de acte normative în concordanta cu legislatia Uniunii Europene în domeniu.

  Schimbarea imaginii pe care România o are în strainatate, poate fi îmbunatatita substantial prin intermediul turismului. În acest fel turismul românesc în ansamblu va deveni mai puternic reprezentat si mai bine articulat la turismul international.

Pentru crearea unei noi imagini, sarcinile ce revin statului în domeniul îmbunatatirii si dezvoltarii activitatii de marketing si promovare sunt[28]:

Ř      perfectionarea mecanismelor si instrumentelor necesare ridicarii nivelului de performanta în activitatea de marketing si promovarea prin utilizarea pe scara larga a tehnologiei informatiei si a sistemelor create pe baza acesteia (sistemul computerizat de rezervari, sistemul computerizat de alegere a destinatiei);

Ř      trecerea efectiva la derularea programelor de marketing si promovare pe baza studiilor de piata;

Ř      îmbunatatirea sistemului de finantare a activitatii de marketing si promovare;

Ř      implicarea sistemului privat în promovarea si comercializarea programelor turistice într-un mod coerent si eficient.

În prezent, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, ca organ al administratiei centrale în turism, continua strategiile institutiilor anterioare (Ministerul Turismului, Autoritatea Nationala pentru Turism) si rolul sau precumpanitor, în viitor, va fi axat pe planificarea strategica. Implicarea statului în dezvoltarea turismului se realizeaza si prin politica sociala, ca ansamblu de actiuni prin care puterea publica distribuie venituri si aloca resurse publice, în perspectiva umanista a dreptatii sociale.

  Dintre obiectivele politicii sociale a statului, urmatoarele doua au importanta deosebita pentru turismul balnear:

Ř      activitati si programe de dezvoltare si promovare pentru: infrastructura, urbanistica, aparare, securitate, sanatate, educatie, cultura, stiinta;

Ř      protectia sociala a segmentelor de populatie , aflate în dificultate, prin sistemul asigurarilor sociale.

  Atingerea acestor obiective va permite ca aceasta forma de turism sa fie accesibila celui mai mare segment de turisti potentiali, cei cu venituri modeste. Statul român îsi îndeplineste rolul social prin programe ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale ce suporta, partial sau integral, costul unor bilete de tratament, sau actiuni, ale Ministerului Turismului, de promovare a unor statiuni balneare, în extrasezon, prin pachete de servicii saptamânale - cazare, pensiune completa, tratament - la preturi accesibile.

  Astfel, atât pensionarii sau cei cu probleme de sanatate, cât si celelalte categorii de populatie, interesate de refacerea capacitatii de munca, ale caror venituri nu le permit petrecerea concediului într-o statiune balneara, gratie initiativelor prezentate pot deveni clientii acestor statiuni.

  Importanta programelor cu larg impact social este cu atât mai mare, cu cât evolutia economica, pe plan mondial si european, arata o scadere generala a puterii de cumparare a populatiei, o crestere a somajului, o reducere a timpului liber alocat concediilor si vacantelor, în favoarea unor activitati aducatoare de venituri suplimentare, fragmentarea vacantelor. Ele au meritul de a contribui la cresterea calitatii vietii, la o mai buna integrare personala si sociala a anumitor segmente ale populatiei.

Exista si câteva elemente negative ce pot influenta cererea:

Ř      obstacol psihologic când clientii potentiali refuza sa-si faca concediul în extrasezon;

Ř      obstacol familial determinat de faptul ca un procent important dintre turisti sunt familisti, având copii de vârsta scolara si care nu-si pot lua concedii decât în perioada de vara;

Ř      obstacol tehnic legat de marile întreprinderi care în perioada de sezon ar trebui sa­-si închida portile pentru salariatii care doresc sa-si petreaca concediile în aceeasi perioada cu vacantele.

  Aceste aspecte pot fi remediate prin îmbunatatirea ofertei turistice din perioada de extrasezon, realizarea unui acord între patronate si sindicate pentru închiderea temporara a întreprinderilor în perioada concediilor si vacantelor, fractionarea vacantelor pe toata durata anului, pentru a realiza o concordanta între anul social si anul scolar.

Realizarea rolului social al statului, în afara masurilor luate la nivel macroeconomic, este conditionata si de colaborarea activa între societatile de turism, institutiile statului de la nivel central si local si sistemul asigurarilor de sanatate si de pensionare.

"Strategia nationala de dezvoltare economica pe termen mediu, 2000-2006", a acordat importanta dezvoltarii si promovarii turismului, dar în practica, atât pârghiile politicii economice globale, instrumentele financiare si fiscale în special, cât si cele de politica economica specifice sectorului turistic, nu si-au adus contributia cuvenita la atingerea obiectivelor politicii turistice. Din acest punct de vedere, dupa parerea noastra, trebuia facut mult mai mult pentru valorificarea potentialului turistic atât de valoros pe care îl are România, pentru dezvoltarea si promovarea turismului, pentru alinierea la standardele si legislatia Uniunii Europene.

  Implicarea hotarâta a statului este însa justificata de importanta pe care turismul o are în dezvoltarea globala a fiecarei economii nationale si datorita faptului ca experienta internationala a dovedit ca tarile care nu au o politica turistica si nu depun eforturi pentru dezvoltarea si promovarea turismului îsi pierd cu timpul pozitia pe piata internationala, în profitul concurentei internationale, iar solutiile ulterioare, în materie de politica turistica, necesare recâstigarii pietei sunt greu de gasit.



  [1] *** DEX, Academia Româna, Institutul de lingvistica Iorgu Iordan, Bucuresti, 1999.

[2] Bogdan Bacanu, Management strategic, Editura Teorra, Bucuresti. 1999, pag. 18.

  [3]   Peter Drucker, Managing in turbulent times, First Edition, Harper & Row, New York, 1980, pag. 58.

  [4] Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Editura Economica, Bucuresti, 1999, pag. 130-131.

[5]  Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, op. cit. pag. 131.

[6]  Ibidem.

[7]  Claudia Tuclea, Management Strategic, Editura Uranus, Bucuresti, 2003, pag. 9.

[8] Corneliu Russu, Management Strategic, Editura All Back, Bucuresti, 1999, pag. 11.

[9] Idem pag 51.

[10] Corneliu Russu, op. cit., pag. 52-58.

[11] Corneliu Russu, op. cit., pag.58-59.

[12] Gabriela Ţigu, Turismul Montan, Editura Uranus, Bucuresti, 2001, pag. 17.

[13] Yvan Allaire, Mihaela Fîrsirotu, Management Strategic, Ed. Economica, Bucuresti, 1998, pag. 278.

[14] Corneliu Russu, Management Strategic, Ed. All Back, Bucuresti, 1999, pag. 224.

[15] I. Catoiu, Strategii de Piata, în vol. Strategii Manageriale de firma, coord. O. Nicolescu, Ed. Economica, Bucuresti, 1996, pag. 312.

[16] E. Nicolescu, Marketingul în turism, Ed. Sport Turism, Bucuresti, 1975, pag. 40.

[17] Ovidiu Nicolescu, I. Verboncu, Management, Ed. Economica, Bucuresti, 1999, pag. 163-166; Gabriela Ţigu, Turismul montan, Ed. Uranus, Bucuresti, 2001, pag. 18-21; Marcela Nanes, Management strategic al întreprinderii si provocarile tranzitiei, Ed. All Back, Bucuresti, 2000, pag. 99-106.

[18] Yvan Allaire, Mihaela Fârsirotu, Management strategic, Ed. Economica, Bucuresti, 1998, pag. 299-302.

[19] *** Statistici WTO, www. world-tourism, org.

[20] R. Minciu, Economia turismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2000, pag. 23.

[21] R. Minciu, op. cit., pag. 26.

[22] Idem, pag. 34-36.

[23] ***Strategia natinala de dezvoltare economica pe termen mediu, 2000-2006; domeniu-turismul, Autoritatea Nationala pentru turism, Bucuresti, 2000.

[24] Cristiana Cristureanu, Economia si politica turismului international, Ed. Abeona, Bucuresti, 1992, pag. 220.

[25]Cristiana Cristureanu, Economia si politica turismului international, Ed. Abeona, Bucuresti, 1992, pag. 222.

[26] Rodica Minciu, Economia Turismului, Ed. Uranus, Bucuresti, 2000, pag. 109.

[27] ***Guvernul României, Autoritatea Nationala pentru turism, Strategia nationala de dezvoltare economica a României pe termen mediu, 2000-2006, Bucuresti, martie 2000.

[28] Ibidem.












Document Info


Accesari: 14927
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )