Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Jocul la copiii cu deficiente senzoriale si de intelect

Joc












ALTE DOCUMENTE

Winter Sport Pro 2006
Actiunea discreta
Jocuri
JOCURI - lista jocuri
ACTIVITATI RECREATIVE JOCURI
CROSSWORD PUZZLE
aproximativ toate schemele din FIFA 07 pt PC :
Jocul la puberi
Evolutia jocului in ontogeneza. Jocul in primii ani de viata

Jocul la copiii cu deficiente senzoriale si de intelect



Pentru inceput, trebuie sa semnalam faptul ca, la copiii cu deficiente, jocul are o importanta functie compensatorie.

Zemtova (1965) defineste compensatia ca pe un proces aparte de dezvoltare, in conditiile caruia se formeaza noi sisteme dinamice de legaturi conditionate; au loc diferite substituiri; se produc corectari si refaceri ale unor functii distruse sau nedezvoltate; se formeaza modalitati de actiune si insusire a experientei sociale; se dezvolta capacitati fizice si mintale, dar si personalitatea copilului in ansamblul sau (cf. Gh. Radu, Psihologie scolara pentru invatamantul special, Editura Fundatia Humanitas, Bucuresti, 2002, p. 59).

Ca lege a procesului de dezvoltare, compensatia actioneaza in directia reechilibrarii acestui proces, ori de cate ori intervine un factor perturbator, de exemplu, o disfunctie, o deficienta, o incapacitate. Fenomenul dezvoltarii compensatorii este prezent la toate categoriile de copii cu deficiente, la fiecare categorie avand un anumit specific si anumite limite.

In psihopedagogia speciala, teoria dezvoltarii compensatorii ocupa un loc central.

        Jocul la deficientii de auz

Activitatea ludica raportata la copiii cu deficienta senzoriala poate fi abordata, arata Mariana Popa (2002, p. 112), din doua perspective, al specificului evolutiei si desfasurarii jocului in conditiile absentei auzului/vazului si din punct de vedere al implicarii lui in procesul de educatie si recuperare al celor cu acest tip de deficienta.

Si pentru copilul surd, jocul ca forma de activitate cu importante functii formative, detine un rol deosebit, desi este mai sarac in continut si in forme de manifestare, datorita absentei stimulilor auditivi, cu deosebire a celor verbali.

C. Pufan (1980) arata, in urma unor cercetari, ca jocurile copiilor surzi sunt mai stereotipizate, mai monotone si mai simple decat ale auzitorilor de aceeasi varsta. Se observa tendinta insistarii pe aceleasi actiuni sau secvente ale actiunii, a repetarii mecanice a acelorasi cuvinte, aceleasi roluri primite cu predilectie de aceiasi copii, tendinta de a repeta si actualiza conditiile din jocurile precedente desfasurate pe aceeasi tema.

Tocmai de aceea, componentele vizuale ale cunoasterii, afectivitatii si motivatiei prezinta o mare importanta pentru jocurile acestei categorii de deficienti.

Pe copilul surd il antreneaza la joc culoarea, forma, marimea, functionalitatea, miscarea, deplasarea obiectelor, persoanelor ca instrumente ale activitatii ludice. Spectacolele de scena (dansuri si jocuri populare) fac parte din randul celor mai indragite activitati distractive. Atractia spre ele este stimulata de frumusetea costumelor, de ritmicitatea miscarilor si de admiratia publicului. Dintre rolurile individuale sunt preferate cele care-i pun in situatia de a mima.

Jocul copilului surd pare mai putin organizat decat al auzitorului de aceeasi varsta. Episoadele jocului nu sunt intotdeauna legate intre ele, si de aceea, si pentru acest motiv, jocul copilului surd se dovedeste a fi inferior celui al auzitorului.

Pe baza observatiilor sale asupra unor copii de varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani, cu deficienta auditiva profunda, in familie, Mariana Popa a constatat ca jocul copilului cu adultul este mult mai directiv, acesta din urma tinzand sa ingradeasca libertatea de joc a copilului, initiativa si fantezia acestuia. Mai rar s-au putut observa jocuri ale fanteziei extinse unde situatia este complexa si reprezentata amanuntit, ca de exemplu imaginarea unui magazin cu diverse obiecte, unde copiii pot juca rol de cumparator/vanzator. In general incidenta si calitatea jocurilor cresc o data cu varsta (2002, p. 113).

Pe de alta parte, studiile realizate au relevat faptul ca gradul de surzenie nu diferentiaza in nici un fel calitatea fanteziei. De asemenea, limbajul nu ar fi un handicap la acest nivel, jocurile fiind posibile si fara limbaj (Idem, p. 113).

Jocul are o importanta valoare instructiv-educativa la deficientii de auz mai ales in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor de interrelationare. Jocul copilului surd angajeaza in actiune un numar mic de copii. Multa vreme, arata specialistii in domeniu, se continua preferinta pentru jocul de unul singur ca la anteprescolar, apoi pentru jocul in doi, atat in perioada prescolara cat si in cea scolara. Iese in evidenta dorinta de a imita miscarile sau actiunile partenerului de joc sau, din contra, copilul recurge la actiuni contrarii celor executate sau simulate de partener (la scolarii de varsta mijlocie si mare). Partenerii isi urmaresc cu atentie miscarile si cauta sa-si sesizeze reciproc intentiile. Din acest motiv, copiii surzi prefera amplasarea de tip geometric in joc: cerc, eclipsa.

Sub aspectul continutului si al valorilor, jocul copiilor surzi se imbogateste si se diversifica prin ceea ce se constata a se imita de la jocurile auzitorilor, dar mai ales pe masura ce se insusesc noi cunostinte in procesul de invatare.

Evolutia jocului la copiii cu deficiente de auz pare sa urmeze acelasi traseu descris de J. Piaget, dar usor intarziat in raport cu copiii normali, auzitori. De exemplu, jocurile cu reguli, ce implica un grad mai mare de limbaj conceptualizat, se dovedesc a fi cele mai dificile pentru copiii cu deficiente de auz.

Un rol deosebit de important in procesul educatiei compensatorii acestei categorii de copii il au jocurile didactice. Acestea se structureaza pe continutul obiectelor de invatamant, respectand specificitatea fiecaruia. Jocurile urmaresc atat realizarea unor competente generale si specifice diferitelor activitati si obiecte de invatamant, cat si atingerea unor obiective specifice ce tind spre dezvoltarea potentialului auditiv restant sau spre compensarea auzului deficitar, prin stimularea comunicarii si dezvoltarea limbajului verbal: jocuri de dezvoltare a motricitatii (constructii de cuburi, modelaj, decupaj etc.), jocuri pentr marirea capacitatii respiratorii fonematice, pentru stimularea memoriei verbale logice (de-a magazinul, de-a serbarea, de-a profesorul etc.), pentru dezvoltarea sensibilitatii vibrotactile (jocurile cu cutii de rezonanta), pentru dezvoltarea ritmului (jocurile cu barele tonale, jocurile cu instrumente de persecutie, jocurile cu rima) etc. (Mariana Popa, 2002, pp. 197-211).



        Jocul la deficientii de vedere

Si pentru deficientul de vedere, si mai ales pentru el, jocul reprezinta unul din mijloacele cele mai eficiente pentru dinamizarea procesului de recuperare-compensare.

Caracteristicile jocului la copilul cu deficienta de vedere si cu atat mai mult la copilul cu surdo-cecitate sunt deosebite de cele ale copilului vazator: jocul functional (jocul-exercitiu, cf. tipologiei realizate de J. Piaget) este intarziat, rudimentar si limitat; jocul spontan este inexistent daca nu este stimulat si coordonat de catre adult; stadiile superioare ale jocului, jocul simbolic si jocul cu reguli, vor fi foarte intarziate si schematice, dizarmonice, fara o activitate educativa continua.

Un copil nevazator/cu surdo-cecitate nu are motive sa se miste din pozitia sa sigura si confortabila de a sta intins pe spate. Cand este asezat nu este nimic care sa-l incurajeze sa caute cu mainile in jurul sau. In afara de el insusi, arata Mariana Popa, pare a nu exista nimic si de aceea nu are motiv sa exploreze sau sa comunice (2002, p. 117). Daca nu se intervine, lumea copilului se restrange la limitele propriului sau corp.

Activitatea de joc la copiii cu deficiente de vedere trebuie sa fie atent directionata si indrumata de catre adult. Practic, fara interventia atenta si afectuoasa a adultului, copilul nu va invata sa se joace si nu va reusi sa se adapteze la mediul sau, daca admitem pozitia exprimata de catre marele psiholog J. Piaget cu privire la functia esentiala pe care o indeplineste jocul, cea de asimilare si acomodare, intr-un cuvant, adaptare, cel putin in primele stadii ale ontogenezei.

Este necesar ca, perioadele de joc cu copiii foarte mici sa fie centrate pe activitati fizice, de mobilitate: manuirea unor obiecte de diferite forme, texturi, care emit sunete etc.; jocurile sa se desfasoare intotdeauna in acelasi loc si la intervale repetate in fiecare zi, cu aceleasi jucarii alese cu multa grija, inainte, pana cand copilul incepe sa devina familiar cu ele; persoana adulta sa aiba o atitudine calda, blanda, afectuoasa fata de copil, sa se imbrace cu aceleasi haine, sa prezinte acelasi parfum, astfel incat, copilul sa o identifice dupa miros, dupa textura hainei (in cazul in care este un copil cu surdo-cecitate).

Jocurile tactile, jocurile in care este antrenata sensibilitatea tactila, reprezinta unul din cele mai eficiente mijloace ale procesului de recuperare-compensare in cazul copiilor cu deficiente de vedere.

Mariana Popa descrie pe larg etapele jocului cu copilul deficient de vedere, in care adultul joaca un rol foarte important: cei doi parteneri isi ating palmele, pentru ca copilul sa capete constiinta propriului Eu fizic si constiinta dintre Eu si tu, dintre el si "ceilalti"; intr-o faza ulterioara se vor introduce melodii, cantece si ritmuri; se danseaza cu copilul in brate, se sta cu copilul intr-un balansoar, se sta cu copilul pe podea si este rotit usor dintr-o parte in alta, fiind necesar ca el sa inteleaga miscarea prin noi (se vorbeste mereu cu el despre ce se face).

Cand copilul se mareste se vor imagina jocuri de coordonare ochi-mana, in cazurile in care exista reminiscente vizuale, de descoperire a obiectelor pe o hartie de culoare contrastanta, de desenare si comparare a desenului, apoi de decupare, jocul de a lovi mingea fara a se dezechilibra, jocul de-a alergatul, jocuri pentru dezvoltarea simtului tactil (identificarea diferitelor texturi, obiecte etc.), jocuri pentru orientarea in spatiul mic si mare, jocuri pentru antrenarea auzului, jocuri muzicale cu zornaituri, mingi sonore, jocuri de mobilitate (sa urmareasca un clopotel sau vocea cuiva) (2002, pp. 120-121).

        Jocul la deficientii de intelect

Intr-un studiu efectuat de C. Paunescu (1990) asupra structurii jocului la deficientii de intelect s-a constat ca nu se poate vorbi de un comportament ludic organizat la nivelul corespunzator varstei cronologice, acesta fiind mult sub caracteristicile acestei varste.

Jocurile functionale (jocuri-exercitiu/jocuri de manipulare) apar cu mare intarziere si sunt neeficiente asupra organizarii cunoasterii. S-a constat ca la anumite varste (peste 7 ani), deficientii mintal nu pot deosebi formele, marimile, deoarece nu au un exercitiu de lunga durata in explorarea-manipularea obiectelor. Acest tip de joc-invatare nu a fost consumat intr-un interval de timp adecvat. Orice tentativa de invatare si terapie care nu reface aceasta etapa se bazeaza pe vid si nu poate deveni eficienta.

De asemenea, jocul simbolic, considerat de catre J. Piaget un preexercitiu al functiilor intelectuale, este slab reprezentat in contextul actiunilor copilului deficient mintal, datorita ingustimii campului de reprezentare, inconsistentei si instabilitatii simbolurilor.

Deficienta de intelect isi pune amprenta si asupra varietatii jocurilor practicate. Ingustimea si rigiditatea intelectuala determina implicarea copiilor intr-un numar limitat de jocuri de cele mai multe ori cu reguli putine si simple.

Din cercetarile intreprinse au fost decelati anumiti indicatori care nu apar in jocul deficientului mintal (cf. Mariana Popa, 2002, p. 125):

        Indicatori referitori la substituirea obiectelor;

        Indicatori referitori la competitiile de grup si la jocul de echipa;




        Indicatori tehnici;

        Indicatori cu valoare estetica si artistica;

        Indicatori referitori la capacitatea si dorinta de organizare autonoma a jocului;

        Indicatori de cooperare spontana intre parteneri;

        Indicatori de organizare mintala specifica copiilor de la 9 ani in sus.

De asemenea, a fost decelata o a doua grupa de indicatori specifici organizarii comportamentului ludic la deficientii mintal ce apar mult mai tarziu, au o forta redusa si se sting prematur (Idem, p. 125):

        Indicatori legati de conceptul de joc;

        Indicatori referitori la capacitatea de a realiza actiunea ludica;

        Indicatori referitori la comunicarea prin simboluri si prin limbaj in timpul jocului;

        Indicatori legati de simbolismul colectiv;

        Indicatori privind finalitatea si scopul jocului, capacitatea de organizare a jocului;

        Indicatori privind calitatea imitatiei, stereotipurile ludice.

Acesti indicatori ce se constituie in factori de organizare a comportamentului ludic absent sau deficitar, nu permit organizarea mecanismelor de baza ale proceselor de dezvoltare a personalitatii (vezi Anexa 1).

Jocul este pentru deficientii mintal invatare si terapie recuperatorie. Clasicii psihopedagogiei speciale au acordat jocului un rol central in procesul educational - terapeutic. Seguin afirma ca idiotul care se joaca nu mai este idiot. Decroly, de asemenea, acorda jocului educativ un loc central in ortopedia mintala, jocul constituind un veritabil instrument al evolutiei mentale, al maturizarii si dezvoltarii mintale si afective. Jocul cu deficientii de intelect va urmari ameliorarea imaturitatii cognitive, dar si recuperarea acestuia pe planul psihomotricitatii, pe planul comportamentului actional, al limbajului, al personalitatii in general (vezi Anexa 2).

Concluzii:

Pentru toate categoriile de deficiente, jocul constituie o modalitate psihoterapeutica de baza. Ludoterapia contribuie la depistarea si patrunderea in intimitatea complexa a Eu-lui copilului cu dizabilitati, a mecanismelor motivationale si a resurselor afective in stabilirea relatiilor cu ceilalti, la antrenarea in activitate si la formarea sistemului atitudinal, ceea ce faciliteaza dezvoltarea personalitatii. Ca atare, psihoterapia prin joc contribuie la refacerea psihofizica a subiectului si la facilitarea diverselor modalitati compensatorii, ducand in final la recuperare.

Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a metodelor de predare-invatare, care urmaresc sa transforme rolul profesorului-terapeut si sa acorde noi posibilitati copilului deficient mintal. Jocul-invatare si terapie incepe sa ocupe un loc din ce in ce mai bine definit in categoria metodelor, tehnicilor care dezvolta capacitatea de observare, de analiza si de operare cu operatori logici, intr-un cuvant, care dezvolta abilitati de invatare si dezvoltare.












Document Info


Accesari:
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )