Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI SI MODIFICAREA TEXTELOR TRATATULUI DE PACE CU AUSTRIA

istorie












ALTE DOCUMENTE

A FOST SUPER-TERORISTUL ABU NIDAL RECRUTAT DE MOSSAD PENTRU ISRAEL?
Ritualuri de trecere.Viata de apoi in Egiptul Antic
ROMĀNIA ĪN PERIOADA ANILOR 1941 -1944
INFLUENTE DIN MOLDOVA IN TARA ROMANEASCA
Reteaua morfogenetica
1 Decembrie 1918-proclamarea Marii Uniri Nationale
DISTORSIONAREA, NEGAREA sI MINIMALIZAREA HOLOCAUSTULUI ĪN ROMĀNIA POSTBELICĂ
Nazismul
STATUTUL ACTUAL AL EXTNDERII U.E
Iancu de Hunedoara

ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI SI MODIFICAREA TEXTELOR TRATATULUI DE PACE CU AUSTRIA

 

La sfarsitul lunii august 1919 relatiile dintre Romania si Consiliul celor patru devin si mai incordate ca urmare a noului text elaborat la Paris pentru tratatul minoritatilor pe care Romania refuzase sa-l semneze la inceputul lunii iulie. La 8 sept. 1919, guvernul de la Bucuresti se declara de acord cu semnarea tratatului cu Austria "dar ca nu putea sa incuviinteze art. 60 din acest tratat relativ la minoritati, tranzit si comert.



Pentru a izola Romania si a o pune in fata unui fapt implinit, marile puteri au hotarat semnarea tratatului cu Austria pentru ziua de 10 sept. 1919, amenintand totodata guvernul de la Bucuresti, ca i 15515w228p n cazul unui refuz de a semna acest tratat, Romania nu va fi admisa nici la semnarea tratatului cu Bulgaria.

Guvernul roman a facut o ultima incercare de a preintampina o actiune separata a aliatilor sai si la 9 sept. delegatia sa a prezentat Conferintei de Pace un nou memorandum in care a demonstrat inca odata drepturile Romaniei la independenta si suveranitate nationala, sacrificiile facute in razboi alaturi de Puterile Aliate si Asociate, nerespectarea obligatiilor asumate de aliatii sai atat in timpul razboiului cat si la Conferinta de Pace, drepturile recunscute minoritatilor din Romania, si, prin urmare, imposibilitatea de a semna cele doua tratate care-i impun obligatii "ce cu greu s-ar putea concepe chiar si in fata unui inamic invins."

Trataul cu Austria a fost semnat deci la St. Germain, la 10 sept. 1919 in absenta delegatiilor Romaniei si Iugoslaviei.

Refuzand sa iscaleasca tratatul cu Austria, la 12 sept. 1919, guv. liberal a demisionat, motivand ca nu-si poate pune iscalitura pe un tratat "incompatibil cu demnitatea si independenta nationala". Noul guv., prezidat de generarlul Arthur Vaitoianu, unul din stalpii rezistentei, a refuzat in mod constant sa semneze cele doua tratate.

La alegerile parlamentatre din 3 si 4 noiembrie 1919, primele care s-au desfasurat pe baza votului universal si al caror rezultat nu a fost falsificat, Partidul Liberal sufera o grea infrangere, si dupa o perioada de aproape trei saptamani de tratative, in cursul carora Iului Maniu a refuzat sa formeze noul guvern pe motiv ca "aceptarea clauzei minoritatilor straine ar discrediat complet pe fruntasii transilvaneni", regele a incredintat misiunea formarii unui nou cabinet lui Alexandru Vaida-Voievod. Acest guvern, la fel ca si cele precedente, a cautat prin toate mijloacele sa determine marile puteri sa modifice clauzele Tratatului Special, sesiunea Adunarii Deputatilor din decembrie, rezultata in urma alegerilor din noiembrie, la care participase si populatia care se unise cu Tara in 1918, aproba pozitia delegatiei romane la Conferinta de Pace.

De cealalta parte, in tabara aliatilor, in septembrie-noiembrie 1919 au intervenit elemente de natura sa favorizeze politica de rezistenta a Romaniei. Accentuarea contradictiilor dintre Franta si Anglia in problema Siriei, parasirea conferintei de reprezentantii Italiei, precum si rezervele exprimate de Senatul american, a 19 noiembrie 1919, cu prilejul discutiei privind ratificarea tratatului de la Versailles, toate acestea au determinat Consiliul Suprem sa intensifice actiunile politice si diplomatice spre a obtine semnatura Romaniei pe tratatul cu Austria, neexcluzandu-se acceptarea discutarii si anularii unora dintre detaliile tratatului special.

Temandu-se ca rezistenta Romaniei fata de principiul ocrotirii minoritatilor si atitudinea ei generala fata de Conferinta vor influenta si atitudinea altor tari, Consiliul Suprem, in urma unui intens schimb de note cu guvernul de la Bucuresti, hotaraste in sedinta din 12 noiembrie sa adreseze Romaniei un ultimatum "conceput in termeni foarte energici" prin care sa-i fixeze un termen limita pentru semnarea celor doua tratate. Ultimatumul, trims guvernului Romaniei la 15 noiembrie 1919 prevedea ca in timp de 8 zile Romania sa se hotarasca sa accepte "fara discutii, fara rezerve si fara conditii", hotararea Consiliului Suprem "de a semna tratatul cu Austria si tratatul minoritatilor". In eventualitatea unui nou refuz, Consiliul Suprem va notifica Romania "sa-si recheme imediat delegatii sai de la Conferinta de Pace", iar tarile ce faceau parte din Consiliu "isi vor retrage misiunile diplomatice de la Bucuresti".



Raspunsul guvernului Vaitoianu la acest ultimatum a fost inmanat Consiliului Suprem la 28 moiembrie. Ca si cele precedente, nota din 28 noiembrie exprima fara echivoc drepturile poporului roman la unitate si independenta nationala si considera ca ultimatumul adresat Romaniei la 15 noiembrie "nu corespunde nici spiritului in care s-a facut alianta, nici declaratiilor solemne ale tuturor aliatilor de a fi luptat pentru dreptate in lume, pentru libertatea si egalitatea derepturilor tuturor nationalitatilor, mari si mici". Guvernul nou facea un ultim apel la Aliati cerandu-le sa-si dea acordul asupra declarartiei Romaniei din 5 noiembrie, prin care se arata gata sa semneze tratatul cu Austria, dar prin semnatura sa "Romania nu intelegea sa adere la stipulatiile care ar putea sa atenteze la suveranitatea si independenta sa statala. Exprimandu-si din nou dorinta de a mentine solidaritatea cu aliatii sai, guvernul roman cerea o prelungire a termenilor ultimatumului pana la formarea unui guvern desemnat de Parlament rezultat in urma alegerilor din noiembrie, singurul "care ar putea sa angajeze eventual viitorul tarii". Era o noua incercare de a castiga timp pentru alte actiuni diplomatice. Intre timp, negocierile dintre delegatia romana la Paris si comitetul noilor state, menite sa examineze obiectiile romanesti, au ajuns la operarea unor modificari in tratatul minoritatilor care aveau sa constituie limita concesiilor facute de marile puteri in aceasta problema. Ele constau in "suprimarea referirilor la tratatul de la Berlin si la independenta conditionata a Romaniei, a articolelor 10 si 11 care stipulau privilegii speciale pentru minoritatea evreiasca, inlocuindu-le printr-un aliniat prin care se lua act de Decretul de lege din 22 mai 1919. In sfarsit, in introducerea la Preambul se preciza ca acest tratat "nu era impus ci discutat si convenit", intre marii aliati si Romania, ceea ce anula caracterul obligatoriu al acceptarii anticipate al oricarei clauze despre care se vorbea in articolul 60 al tratatului de pace cu Austria.

Noul cabinet format la 3 dec. 1919, avandu-l in frunte pe Al. Vaida-Voievod, dupa ce a consultat toti fruntasii politici din tara, a autorizat pe reprezentantii Aliatilor la Bucuresti sa telegrafieze la Paris ca Romania va semna cele 2 tratate. In ziua de 10 dec. la orele 18, delegatul Romaniei la Conferinta, generalul Coanda, isi punea semnatura pe tratatul cu Austria, tratatul minoritatilor si pe cel cu Bulgaria, ultimul fiind conditionat de semnarea primelor doua.

In decursul anului 1919, au fost elaborate o serie de documente, privind Tratatul de Pace cu Austria.

2 noiembrie 1919 (Bucuresti). Guvernul Romaniei a adresat o nota verbala Consiliului Suprem Aliat fiind redata pozitia partii romane fata de cererile formulate de Aliati in legatura cu semnarea Tratatului de pace cu Austria. Consiliul suprem accepta stabilirea in punctele Szolnok si Csonograd a unor organisme interaliate care aveau puteri depline spre a descarca marfurile. De asemenea a atribuit guvernului roman un caracter si o importanta care nu corespund nici spiritului de ordine si nici disciplinei armatei romane.

12 noiembrie 1919 (Paris). Ministrul de externe Nicolae Misu ii adreseaza lui Victor Antonescu si lui Constantin Coanda o scrisoare privind importanta restabilirii calmului politic in Romania. Acesta considera necesara libertatea opiniei publice, autoritatea regelui si le propune celor doi sa actioneze pe langa guvernele: francez, american si englez pentru a le face sa inteleaga situatia si a-i lamuri contra informatiilor false.




29 noiembrie 1919 (Paris). "chiar daca, de la inceperea lucrarilor Conferintei, Consiliul celor 4 lua singur toate hotararile, Romania, pentru a dovedi fidelitatea sa, a trebuit sa cedeze totusi stipulatiilor stabilite fara voia sa si contrar intereselor sale, pana cand s-a aflat in situatia de a nu-si putea pune semnatura decat cu pretul independentei sale". Acesta este continutul scrisorii regelui Ferdinand al Romaniei catre presedintele Republicii Franceze si totodata regelui Angliei si al Italiei.

30 noiembrie 1919 (Paris). Conservatorii, care au fost intotdeauna pentru semnare, din convingere si prin opozitie fata de liberali, trebuie mantionat ca Partidul Taranist refuza sa primeasca directivele Partidului Liberal, se pare ca vrea sa se alature transilvanenilor - care formeaza un bloc important alaturi de reprezentantii din Banat si Basarabia. Nationalistii il urmeaza in mare parte pe Nicolae Iorga care a luat de cateva zile pozitie clara in favoarea semnarii.

"Trebuie deci sa incercam imposibilul pentru a evita o ruptura cu Romania, la nevoie sa-i furnizam mijlocul de a salva aparentele si, imediat ce se va semna, sa continuam sa-i aratam, ca si in trecut, ca ea se gaseste in noi, cand este inteleapta, cel mai bun si mai fidel sprijin". Aceasta este subliniatea intr-o telegrama a atasatului militar al Frantei, care invita guvernul roman sa semneze fara restrictii, intr-un interval de 8 zile Tratatul de pace cu Austria.

11-17 decembrie 1919. In decursul acestor zile, in Adunarea Deputatilor s-au rostit sincere declararii si promisiuni. Prin acestea au fost mentionate: votarea cinstita in Basarabia; dorinta slovacilor de a se uni cu Romania; increderea reprezentantului muntenilor din Maramures in Parlamentul roman de respectare a principiilor democratice; asigurarea de catre musulmanii din Dobrogea de a fi folositori pentru Romania Mare si a germanilor de a fi credinciosi Statului Roman.

22 decembrie 1919 (Paris). G. Clemenceanu, presedintele conferintei de pace ii trimite o scrisoare presedintelui de ministrii ai Romaniei, transmitandu-i hotararea Conferintei de Pace, ceea ce priveste granitele Bucovinei care au ramas acelelasi, singura rectificare fiind facuta pentru a nu taia legatura cu calea ferata dintre cele doua orase galitiene: Horodenka si Zalescyki.

2 ianuarie 1920. Odata cu faurirea statului national unitar roman, a fost prezentat entuziasmul cu care au fost primite decretele regale. Au citit declaratii in numele Basarabiei ministrul Inculet, ministrul Nistor in numele Bucovinei si Transilvaniei, Crisanei, Satmanului si Maramuresului. Decretul regal referitor la Unire a fost primit de intreaga Camera cu entuziasm de nedescris.













Document Info


Accesari: 3036
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )