Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940

istorie


ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA

IN PERIOADA 1920-1940

Analiza arhitecturii in sistemul conferit de celelalte arte, permite evidentierea principalelor interferente ce au existat pe parcursul istoriei, precum si particularitatile ce decurg din faptul ca ea constituie un domeniu de sinteza intre arta, stiinta si tehnica, fiind categoric marcata de factorii economici si sociali.



Pana in preajma anilor '20, in Europa dogmatismul clasicismului se diminueaza, lasand loc unor formule diverse de arhitectura moderna, ce variaza de la o tara la alta si de la o personalitate la alta. Constienti de faptul ca o cultura nationala nu poate in general exista in afara sferei culturi universale, oamenii de arta, scriitorii si nu in ultimul rand arhitectii romani ai epocii si-au afirmat prin lucrarile si atitudinea lor pozitia de participanti la integrarea in sistemul universal de valori. Romania se situeaza la confluenta dintre cultura occidentala si cea orientala, pe care le-a sintetizat prin propria spiritualitate. De-a lungul veacurilor, ea a receptat in diverse moduri marile curente artistice europene. Intervalul de timp cuprins intre cele doua Razboaie Mondiale ramane insa un moment de varf al aderarii si participarii intelectualitatii romanesti la sfera culturii universale. George Matei Cantacuzino, remarcabilul arhitect si teoretician al acestei perioade scria in 24224h78y 1934: "Noi nu putem nesocoti, precum nu le-am nesocotit nici pe vremuri, marile curente de idei care infrigureaza lumea".

Crearea statului national unitar in 1918 face din Romania una din tarile cu perspective de dezvoltare economica importanta din Sud-Estul Europei. Criza mondiala din 1929-33 nu va avea repercurisiuni importante asupra societatii romanesti. Mai mult, anii crizei mondiale impulsioneaza pe detinatorii de capital sa lanseze investitii imobiliare in intentia de a se feri de pericolul devalorizarii.

Evolutia situatiei legislative a fost si ea destul de favorabila. S-au acordat credite pentru constructiile de locuinte, precum si alte inlesniri in legatura cu impozitele in exploatarea constructiilor de locuinte..

Concomitent are loc patrunderea noilor tehnologii de constructie, in principal folosirea pe scara larga a betonului armat. Toate acestea se conjuga, asa cum o consemneaza observatorii epocii, cu spiritul progresit al investitorilor, care vor considera ca arhitectura moderna raspunde exigentelor de confort si ca echivaleaza performantele civilizatiei vest europene, permitand in acelasi timp realizarea unor investitii eficiente din punct de vedere economic, prin utilizarea tehnologiilor eliberate de decorativismul costisitor si laborios.

Patrunderea noilor curente artistice in Romania gaseste in tara si in special in Bucuresti o arhitectura eterogena, caracterizata prin coexistenta stilurilor neoclasice, bizantin sau eclectic, la care se va alatura stilul neoromanesc, ce prelucra arhitectura populara si religioasa romaneasca, fiind considerat ca simbol in aspiratia catre idealul de unire nationala. Dupa 1918, odata acest ideal realizat, potentialul spiritual al tinerei generatii de arhitecti se va racorda puternic la miscarile culturale de avangarda europene, contribuind prin aportul ei la realizarea unei arhitecturi comparabila cu creatiile de referinta universale. Pe de alta parte academismul francez, adoptat de orientarea Scolii Romanesti de Arhitectura, este prezent prin lucrari importante realizate in Bucuresti de catre arhitecti francezi. Primele tentative de organizare a arhitectilor romani si de constientizarea a rolului lor in societate incep cu 1891, prin infiintarea Societatii Arhitectilor Romani, prezidata de Alexandru Orascu; recunoasterea lor oficiala se va face in 1932, cand s-a creat Corpul Tehnic al Arhitectilor.

Cu putine exceptii, aproape toti arhitectii romani ai perioadei interbelice au atins cu unele din lucrarile lor zone stilistice apropiate de stilurile istorice ale inceputului de secol. Unii dintre ei au parcurs, prin creatiile lor, un drum ce evolueaza conceptual, culminand cu realizari de marca de factura moderna. Altii se vor exprima in acelasi timp, sau in perioade de timp apropiate in termeni stilistici diferiti, conditionati de modul de intelegere al contextului amplasamentului, de tematica proiectului sau de sensibilitatea autorului in raport cu subiectul propus. Experimentarea stilistica este adesea considerata ca un exercitiu de virtuozitate si ca o intelegere a rolului si impactului social al arhitecturii.

Duliu Marcu, unul dintre arhitectii de mare valoare ai acestei perioade, motiva propria evolutie a conceptiei lucrarilor sale: "Desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si decor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple, fara belsug de ornamente, care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie".

In acest spatiu definit pe de o parte de o situatie economica prospera, de o societate deschisa spre emancipare si pe de alta parte de arhitectura conservatoare a inceputului de secol, va avea loc procesul de infiltrare a curentului modernist in mediul tinerei generatii de arhitecti.

Avangarda artistica romaneasca se manifesta inca inainte de 1920 in Berlin, Zurich sau Paris, fiind reprezentata de personalitati ca pictorul si arhitectul Marcel Iancu, poetul Tristan Tzara, fondatori ai miscarii DADA sau sculptorul Constantin Brancusi ce lucra deja la Paris. Unii studenti arhitecti ce se aflau in acest deceniu in capitalele Europei de Vest incep sa-si contureze simpatia pentru noul curent artistic ce se infiripase deja si care a constituit o schimbare radicala de atitudine a acelora ce vor fi considerati pionieri ai arhitecturii moderne.

Evoluand oarecum diferit de artele plastice, muzica sau literatura, arhitectura nu a cunoscut o etapa ce ar putea fi definita ca miscare de avangarda propriu-zisa, in sensul impulsului negativist sau contestatar. Aceasta tendinta a fost indreptata spre ideea de progres, spre o sincronizare cu civilizatia europeana. Arhitectura moderna romaneasca se va imune printr-o innoire echilibrata, moderata, gasind insa resurse pentru o intensa forta in exprimare.

Cu un oarecare decalaj temporal in raport cu unele curente artistice si literare, arhitectura moderna va debuta in Romania in a doua jumatate a deceniului trei, luand apoi o amploare deosebita.

Confirmand o evolutie marcata de legaturi si influente ale artelor plastice cu arhitectura, nu este poate intamplator faptul ca primele constructii moderniste apartin pictorului arhitect Marcel Iancu. El studiaza la E.T.H. din Zuric si creeaza aici in 1916 impreuna cu alte personalitati miscarea artistica de avangarda DADA. Marcel Iancu revine in tara in 1922, marcandu-si prezenta printr-o expozitie organizata in Bucuresti, in care lucrarile sale au fost astfel alese incat sa capteze atentia publicului romanesc ce nu mai beneficioase de manifestari asemanatoare pana in acel moment. Rolul sau in raspandirea ideilor avangardiste in mediul spiritual creativ romanesc se va materialia odata cu aparitia revistei Contemporanul, in iunie 1922, al carei animator a fost pe toata perioada aparitiei. Incitanta prin continutul ei, desi nu a fost o revista specializata in tematica de arhitectura, Contimporanul contine analize, referiri si prezentari de proiecte de arhitectura ce consemneaza prin noutatea lor o schimbare radicala de atitudine si o optiune estetica ce va lua in curand locul tendintelor conservatoare. In Contimporanul Marcel Iancu publica articole reprezentand o pozitie transanta fata de arhitectura ce domina in acel moment peisajul urban din Bucuresti si din tara. O marturie a preocuparilor indreptate spre acest subiect il constituie numarul 53-54 din 1925 dedicat in totalitate tematicii de arhitectura. ]n articole ca "Functiune si forma" sau "Arhitectura noua" sunt marcate directiile considerate valabile de urmat in modul de gandire al noilor poiecte: "Arhitectura noua, in viu contact cu artele plastice a pus si dansa, ca acestea, problema simplificarii formelor, a priceperii materialelor de prelucrat si mai ales a distrugerii ideii electrice de stiluri".

Dovedind receptivitate si intelegere fata de principalele enunturi lansate de Miscarea Moderna la nivel european, Marcel Iancu considera arhitectura ca o modelare a spatiului interior. in relatie cu aceasta idee, revista Contimporanul va dedica numarul 57-58 din 1925 in intregime interiorului. Preocuparile teoretice exprimate in paginile revistei se vor continua in curand cu cautarile formale si functionale experimentate cu 1926, aceste cladiri, cu functiunea de locuinte cu unu sau doua niveluri, sunt de fapt cele dintai realizari de factura moderna cunoscute pana in prezent in Romania. Fara a contine elemente de mare complexitate, ele au meritul demonstratiei unor inovatii de ordin compozitional constituind un moment de inceput al aparitiei arhitecturii moderniste in Romania.

Diferite alte publicatii au difuzat si analizat in paginile lor demersurile pioonierilor arhitecturii moderne euripene. Rolul lor a fost foarte important in atragerea generatiei de arhitecti a anilor '30, ele avand meritul creeri unei platforme teoretice demonstrative, uneori chiar elogioase, ce a favorizat acceptarea si adoptarea noii arhitecturi de catre societarea romaneasca.

Activitatea publicistica si critica de arhitectura din perioada interbelica a facut cunoscute in cele mai diverse medii ale intelectualitatii romanesti ideiile curentului modernist, consemand si o maturizare a atitudinii critice si pozitii teoretice echilibrate, pertinente, ca si polemici si divergente de opiii. Texte referitoare la estetica arhitecturii romanesti, la controversele dintre traditionalism si modernism, au cunoscut elemente de mare profunzime prin contributia unor arhitecti precum George Matei Cantacuzino, Horia Creanga, Octav Doicescu etc.

Alaturi de Marcel Iancu, dar total independent de acesta, la inceputul anilor '30 va debuta in forta arhitectul Horia Creanga ca adevarat fondator al arhitecturii moderne romanesti. Influenta personalitatii sale asupra colegilor de generatie a fost semnificativa. El soseste de la Paris impreuna cu sotia sa Lucia Dumbraveanu in 1927, unde isi luase diploma de arhitect la Beaux Arts, bastionul academismului francez la acea data. Totusi el va aduce cu sine ideile avangardei europene pe care le descoperise pe cont propriu si in contact direct cu publicatiile vremii. El devine promotorul unei arhitecturi personale, filtrate prin propria-i sensibilitate. Creatia sa nu va putea fi cantonata strict in nici unul din curentele moderniste europene. Horia Creanga a dat arhitecurii o expresie moderna, adesea foarte complexa, ferma ca mod de compozitie si intotdeauna cu rafinament nuantata.



In acceptia, sa Horia Creanga nu va considera miscarea moderna din Romania ca o discontinuitate in istoria arhitecturii romanesti, ea regasind simplitatea formala a arhitecturii noastre populare, pe care o transpune in noi registre interpretative. "Observand liniile culei romanesti, care din dumneavoastra ar fi putea afirma ca arhitectura despre care vorbesc (arhitectura moderna, n.a.) rupe cu trecutul? Spre deosebire de ceea ce se petrece la noi, intre conceptia noua si stilurile care formau specificul tarilor apusene (flamand, gotic, renastere etc.) exista o brusca rupere cu traditia".

Aceasta afirmatie exprima ceea ce transpare in creatiile lui si ceea ce departajeaza aceasta arhitectura de demersurile avangardei internationale, care prin definitie este conceputa ca o delimitare totala fata de trecut. Ea poate constitui una din explicatiile modului in care a debutat miscarea moderna in Romania, fara tatonarile unei avangarde in cautare de autodefinire, ci cu lucrari ce demonstreaza de la inceput o maturitate de gandire, o forta de creatie bine stapanita, asezata pe principii noi, care insa continua radacinile unei vechi traditii estetice, indelung exprimentare de arhitectura populara.

Ideea acestei continuitati se va regasi si in scrierile lui George Matei Cantacuzino: "...Arhitectura moderna isi cauta legile la obarsia utilului, a constructivului si a ideii sociale. Ea nu este in contradictie cu ravnele arhitecturii noastre, ci deschide numai un larg registru de posibilitati". Proiectul "manifest" pentru imobilul ARO din Bucuresti, prin care Horia Creanga se va impune, fost selectionat in 1929 in urma unui concurs. Amplasat pe unul din principalele bulevarde ale capitalei, el propunea o arhitectura de factura inedita prin modul de conceptie a formei si functiunii. Pana la materializarea lui in 1931, proiectul a avut o evolutie cu transformari succesive, ajungand in final la o expresie plastica categorica, cu un limbaj formal simplificat in favoarea unei volumetrii transante. Apreciat dar si contestat, proiectul a reprezentat un moment de cotitura, influentand vointa si capacitatea creatoare a contemporanilor sai.

Lansarea pe scara larga a arhitecturii moderne in Romania s-a facut in primii ani ai deceniului patru, cand a inceput sa fie privita ca simbol al progresului si deschidere spre noua civilizatie a secolului XX. Acum ea va cunoaste o expansiune impresionanta prin calitate si cantitate, marcand definitiv silueta capitalei si a unora din marile orase ale tarii.

  • Arhitectii romani au actionat independent. Ei nu s-au reunit in grupari ca Bauhaus, De Stijl, sau alte asemenea scoli care au generat curente de avangarda diferentiate. Conturandu-si independent preferintele estetice, au exprimat insa concertat, prin prisma sensibilitatii si afinitatii artistice proprii, optiunea lor legata de problemele formale si functionale. Din aceasta activitate a unor personalitati bine individualizate, vor aparea lucrari nu lipsite de tendinte majore comune, care insa avertizeaza prin prezenta lor asupra independentei fiecarui arhitect, cat si asupra modului relativ unitar in care acestia au prelucrat intr-o dinamica continua ceea ce transmitea miscarea moderna internationala.
  • Arhitectura romaneasca interbelica este departe de a reprezenta o "copie" a unor curente de avangarda deja consacrate la nivel international. Diferita in semnificatii, ea a asimilat, intr-o sincronizare continua cu propria paradigma culturala si spirituala, ceea ce lansau principiile esentiale ale curentului modernist.
  • Se poate constata existenta unei congruente intre starea de spirit sociala a acestei perioade si exprimarea moderna in forma si functiune a operelor de arhitectura. Desi nu a fost lipsita de polemici teoretice, penetrarea Miscarii Moderne in Romania atesta permeabilitatea si aportul acestei generatii de arhitecti romani la realizarea marilor valori universale.
  • Oportunitatea analizei raportului dintre spatiul existent construit si noua arhitectura este justificata in primul rand pentru cladirile amplasate in structura urbana a Bucurestiului, disponibila la acea data interventiilor importante la nivelul orasului si al cartierului. Terenurile aflate la dispozitie ofera prilejul unor proiecte integrate in tesutul urban construit, dar si insertii urbane majore, care au ramas definitorii pentru caracterul orasului Bucuresti.

Exemplul cel mai elocvent il constituie bulevardul Magheru - Balcescu, aceasta axa majora in compozita urbana a capitalei. El a fost trasat inca din secolul trecut, dupa modelul conceput de Haussman in perioada 1853-1869 pentru Paris. Completarea fronturilor acestei artere, in spiritul adus de arhitectura moderna, creeaza o grupare urbana unitara, inedita in comparatie cu alte capitale ale continentului, ale caror centre istorice erau deja construite in acel moment.

  • Fara a fi contextualista in sensul relatiei cu celelalte stiluri istorice, arhitectura moderna interbelica din Romania determina intr-un construit dat formularea unor repere spatiale noi, dominate de valentele curentului modernist, care contribuie al ridicarea valorii estetice, compozitionale si functionale ale stitului, prezentand astfel o forma noua de integrare in amplasament.
  • Arhitectura moderna opereaza cu principii ce o definesc foarte clar in raport cu datele naturale ale sitului, continand o adoptare fireasca si rationala la conditiile naturale ale terenului. Acestea sunt exploatate cu consecventa la distribuirea functiunilor in raport cu punctele cardinale, sau in specularea elementelor de sistematizare verticala. Problemele legate de insorirea si iluminarea spatiului construit s-au concretizat si in regulamente de constructie, ce obligau la respectarea unor vecinatati acceptabile, cu profil stradal ce continea retragei la nivelurile superioare, in functie de prospectul optim al arterei respective.
  • Se remarca modul judicios de utilizare a geometriei (verticale si orizontale) a parcelelor existente. Apare prezenta o relativa determinare a formei terenului asupra compozitiei ce conduce la solutii functionale si estetice adecvate si la o utilizare rationala a amplasamentului.
  • Valentele unghiului drept sunt speculate cu abilitate de cea mai mare parte a arhitectilor. Nu lipsesc insa interventiile ce compun severitatea formelor rectangulare cu zone cu suprafete curbe. Acestea din urma articuleaza volumele riguros croite, introducand o gradare a perceptiei. Am putea spune ca modelarea suprafetelor curbe, jocul lor subtil creeaza o nota specifica usor de recunoscut in peisajul urban.
  • Plastica fatadelor accentueaza aproape constant orizontalitatea, alternand cu elemente verticale, marcate prin degajarea unor volume, cu scopul exemplificarii principiului de compozitie sau prin relationarea lui cu cadrul orasului determinat de evolutia si dinamica vietii urbane.
  • In Romania simplitatea formala adusa de arhitectura moderna a fost pusa adesea, chiar de parintii acestei arhitecturi, in legatura cu forta arhitecturii populare romanesti. Acuratetea formelor, volumele pure, compozitia si simplitatea rafinata a arhitecturii populare romanesti, remarcate si de Le Corbusier la trecerea sa prin Romania inceputului de secol, pot fi considerate premisele esentiale ce au inlesnit gandirea creatoare a arhitectilor romani.
  • Exemplele intalnite variaza de la o adoptare formala la canoanele estetice noi pana la croiala moderna a partiturilor, transformate in esenta lor, la care insa nu se va atinge niciodata flexibilitatea totala experimentata de arhitectura occidentala, decat cu cateva exceptii notabile.
  • Arhitectura, prin esenta ei mai pragmatica decat celelalte arte, va explora directii functionale ce raspund unor necesitati de conform si civilizatie, ce se conjugau perfect cu aspiratiile societatii romanesti. Horia Creanga afirma succint conceptia arhitecturii sale, preluata si dezvoltata de intreaga generatie de arhitecti: "O exprimare sincera si simpla a nevoior moderne - iata arhitectura noastra. Ea exprima frumosul prin simplitate si utimul prin confort. Arta aceasta nu este un capriciu actual, utilul si placutul sunt adevaruri vechi".

·         Functiunea devine o componenta hotaratoare in procesul de creatie. necesitatile functionale sunt complexe: pornind de la necesitatile sociale directe la necesitatile legate de psihologia umana, tehnologie etc., ele reprezentand in final nivelul de confort.  




Potentialul economico-politic al tarii crescand vertiginos dupa formarea Statului National Roman in 1918, antreneaza dezvoltarea aleatoare a unora dintre principalele orase ale Romaniei, exprimata prin aparita si dezvoltarea industriei, cresterea densitatii populatiei in zonele centrale si aparitia unor cartiere noi, toate avand un caracter dezordonat si haotic. In Europa Occidentala se depasise deja aceasta faza de dezvoltare a oraselor. Promotorii Miscarii Moderne promovau in acest moment doua principale directii de rezolvare a problemelor urbane, cu valente caracteristice in functie de tara. Prima directia cauta "Stilul", speculand efectele compozitional-estetice si subordonandu-se deviziei "tot ceea ce este acceptabil trebuie pastrat". Al doilea principiu, mai radical, cauta "viata in natura", avand ca model "Orasul gradina" si "Charta de la Atena".Dupa Primul Razboi Mondial, orasele Romaniei intregite si in special capitala tarii prezinta o situatie speciala din punt de vedere al problemelor legate de urbanism si sistematizare teritoriala. Marile restructurari urbane ale Europei secolului XIX, al caror apogeu l-a reprezentat modelul francez (Georges Eugene Haussmann la Paris in perioada 1853-1869) au avut un ecou si in Romania prin trasarea la sfarsitul secolului a celor doua axe majore ale capitalei, est-vest si nord-sud.

Daca in cazul unor orase europene, "marile axe" au sfasiat brutal tesutul medieval existent, in cazul Bucurestiului, cu toate "sacrificiile" (Turnul Coltei, Biserica Sarindari etc.), trasarea acestor axe a contribuit la demararea organizarii structurii urbane amorfe. Aceste interventii au oferit premisele aplicarii in perioada interbelica a unor teorii moderne in demersul de solutionare a problemelor urbane ale capitalei. Modernismul urbanismului romanesc a constat in primul rand in usoara si fireasca adaptare la o etapa teoretica avansata de organizare a orasului; in al doilea rand in identificarea fenomenului urban cu teoria sistemica (sistemul) si utilizarea termenului de "sistematizare" in relatie cu planificarea urbana, iar in al treilea rand, derivat poate din primele doua, modul original de imbinare a tendinelor mentionate si adaptarea lor la conditiile locale.

In 1935 s-a elaborat de catre un grup de specialisti, arhitecti si ingineri, Planul Director de Sistematizare a Capitalei (PDSC), unul din cele mai progresiste din Europa de Rasarit. El devine operant in 1938, continutul lui acceptand selectiv elemente din cele doua directii de dezvoltare a urbanismului epocii. Respectul pentru principiile estetice de compozitie va da sentimentul statorniciei pentru cei ce locuiesc orasul, permitand arhitecturii sa-si produca efectul asupra ansambului urban. Principiile Chartei de la Atena vor influenta propunerile de zonificare functionala si de configuratie a circulatiei, iar valentele "Orasului gradina" pot fi regasite in sistemul de lotizare, in ideile de dezvoltare a salbei de lacuri si a valorificarii elementelor naturale din nordul capitalei. .

Incepand cu 1929, conform legii administratiei locale, toate orasele si centrele urbane balneo-climaterice trebuiau sa-si intocmeasca propriile planuri directoare si de sistematizare. Ca exemple sunt orasele Brasov, Craiova, Cluj, Sfantul Gheorghe etc. Concursurile pentru obtinerea unor solutii cat mai interesante pentru sistematizarea unor localitati maritime sau a unor zone ale oraselor devin o practica ce va contribui la selectarea si promovarea celor mai valoroase idei in domeniul urbanismului.

Se poate desprinde concluzia ca urbanismul ca si arhitectura moderna interbelica din Romania s-a dezvoltat intr-o conjuctura favorabila, intretinuta si de o legislatie ce continea principalele intentiii ale miscarii moderne mondiale, bine fundamentate teoretic, urmarind directii de evolutie rationale, moderate, de mare profunzime in modul de intelegere a sistemului contextual construit existent si a psihologiei sociale in general.

Fara a fi ostentativ in gesturi si decizii, acest urbanism a creat reguli si directii de urmat a caror valabilitate, prin coerenta si logica ei, este certificata si astazi.

Desprinderea locuintelor din ansamblul realizarilor de arhitectura, precum si prezentarea principalelor directii de evolutie, se justifica printr-o suita de elemente ce le departajeaza ca zona distincta in spatiul rezervat arhitecturii moderne romanesti.

Locuintele individuale de tip vila constituie tema dezvoltata cu predilectie de arhitecti, la cererea explicita a investitorilor particulari. Ele au beneficiat de context urban favorabil in cartierele rezidentiale ale marilor orase, ce dispuneau intre cele doua razboaie mondiale de importante suprafete libere de teren, care odata completate cu constructii, incheiau cadrul urban construit.

Anii '20 au cunoscut doar cateva incercari ce au prelucrat premisele estetice ale arhitecturii moderne. O parte din proiectele indraznete, concepute de tinerii arhitecti au ramas nerealizate. Ele au fost prezentate in publicatiile vremii alaturi de noile formulari teoretice. Exemple: Vila "Mar Kisa", Vila "Severo", "Casa pentru o familie" de arhitect L. Plamadeala, din 1929.

Pionierii arhitecturii moderne romanesti, Marcel Iancu si Horia Creanga, proiecteaza unele din primele locuinte individuale ce se vor inscrie ca infuzie de noutate in acest domeniu. Marcel Iancu ramane pentru istoria arhitecturii romanesti primul arhitect ce a conceput incepand cu mijlocul anilor '20 locuinte cu vadit caracter novator, ca marturie a intensului efort teoretic, militant, de raspandire si dezvoltare a ideilor Miscarii Moderne in arta si arhitectura. Exemple: Locuinte pe strada Trinitatii (Maximilian Popper) nr. 55, 1926; Vila Fuchs de pe strada Negustori nr.33, 1927; Imobilul Chapier, 1928, toate in Bucuresti. Constructiile de inceput ale lui Horia Creanga demonstreaza si ele o logica noua de creatie cu pastrarea unor elemente decorative simplificate sau cu o volumetrie ce aduce in prim plan expresia plastica a suprafetelor mari vitrate. Exemple: Vila dr. Petru Groza din Deva 1927-1927; Vila Corneliu Medrea din Bucuresti, 1929. Alt exemplu de aport innoitor il reprezinta vilele realizate de George Matei Cantacuzino la Eforie intre 1929-31. Amplasate intr-un cadru natural deosebit, pe litoralul Marii Negre, ele fac parte din constructiile statiunilor balneo-climaterice ce intervin in valorile peisajului existent.

Adevarata perioada de preluare pe scara larga a impulsului modernist incepe cu primii ani ai deceniului patru. Se constata existenta unor solutii ce variaza de la o inovatie de factura moderna oprita la nivel formal, suprapusa pe o distributie functionala mai veche, preluata de la arhitectura secolului trecut, sau locuinte a caror partiu restructureaza in esenta spatiul interior si compozita volumetrica. Acestea din urma modeleaza interiorul ca pe un spatiu viu, flexibil, iar prezenta lor modifica dimensiunile spatiului exterior, compozitiei la nivel urban, creand in sistemul orasului alte repele formale si stilistice.

Exista o evidenta evolutie in timp din punct de vedere formal si functional, strans coroborata cu afinitatea selectiva a arhitectilor fata de noul curent, precum si propria lor capacitate de a genera si dezvolta directii stilistice. Exemplele abunda, arhitectura lor plasandu-se intre influente cubiste si compozitii in care interventia suprafetelor curbe revine uneori obsedant, cu scopul demonstratiei estetice. Un loc aparte il ocupa locuintele al caror continut formal reia in termeni originali, stilizat, elementele arhitecturii clasice, fapt ce inclina balanta aprecierii spre o forma evoluata de expresionism. Se regasesc aici ornamente simplificate de tencuiala asezate pe o volumetrie dinamic compusa.

Aceste locuinte, ce raman ca punct de reper important in evolutia modului de locuire din Romania, ilustreaza maniera in care arhitectii romani au inteles sa sintetizeze experienta si inclinatia artistica personala cu necesitatea acuta de innoire si racordare, prin recuperarea unui evident decalaj, la civilizatia secolului XX.

Locuintele collective de tip 'blockhaus' amplasate in peisajul urban oferit de marile bulevarde ale capitalei, sau alte artere importante, cu regim de inaltine variind intre parter si doua-trei etaje, pana la sapte-unsprezece etaje, ele constituie o expresie a unei sectiuni importante a arhitecturii locuintelor din Romania dupa Primul Razboi Mondial. Imprimand prin prezenta lor cu caracter specific orasului, ele au meritul ca au modelat spatiul urban in limite compozitionale precise de-a lungul catorva decenii. Debutul marcat de Horia Creanga prin proiectul pentru imobilul ARO intre 1929-1931, va fi succedat de un val impresionat de lucrari pe aceasta tema, concepute in acord cu principiile ce au devenit in scurt timp consacrate, determinante si bine definite.

Locuintele ieftine sunt o categorie de locuinte, inscrisa la nivel international printre principalele cautari in intentia de a rezolva problemele stringente ale locuirii, cunoaste in Romania doar solutionari izolate, prea putin semnificative ca inovatie sau ca amploare. Ecoul lor in productia de arhitectura a fost destul de slab, inregistrandu-se oar cateva exemple de lotizari facute in acest scop. Aceste exemple le gasim amplasate pe terenuri libere, special sistematizate, cu locuinte cuplate, cu dezvoltare pe parter, sau parter si unu-doua niveluri. Gandite sa dispuna de un conform minimal, ele au partituri rezonabile, in care functiunile sunt eficient distribuite.



Modernitatea, in acceptia societatii interbelice, cuprindea in domeniul cladirilor social-culturale si abordarea unor tematici noi, iar programele deja consacrate vor fi privite de pe positii diferite fata de arhitectura secolului trecut. Dorinta explicita a investitorilor de a patrunde in constiinta publicului cu o imagine de factura moderna se conjuga cu intentia tinerilor arhitecti de a lansa prin lucrarile lor noul curent al epocii. Concursurile de idei organizate pentru investitiile importante sau pentru problemele de sistematizare ale oraselor, au selectat proiecte indraznete, cu propuneri ce demonstreaza o gandire moderna pe toate treptele de conceptie a solutiilor

Considerat pe buna dreptate ca o activitate de factura moderna, amplificata incepand cu aceasta tumultoasa perioada a istoriei, turismul, loisirul si implicit constructiile hoteliere ce le deservesc isi gasesc exprimarea in proiecte interesante, amplasate in mediul urban sau in ambientul statiunilor maritime si montane, ce ofereau un subiet de studiu nou, ducand la rezolvari deosebite.

Constructiile pentru sanatate se remarca o preocupare sporita pentru constructiile din domeniul ingrijirii sanatatii. Spitalele si in special sanatoriile, devin o tema importanta la nivel mondial. Nu ne surprinde deci faptul ca sunt consemnate numeroase concursuri de idei pentru aceste programe, iar lucrarile ce datoreaza din aceasta perioada reprezinta exemple emblematice pentru arhitectura interbelica. In alcatuirea lor apare aprofundarea problemelor fluxurilor functionale, a normelor igienice si nu in ultimul rand a preocuparii pentru o expresie plastica simpla, cu volume rezultate din compunerea ingenioasa a corpurilor cu o geometrie pura. Sintetizand capacitatea creatoare a unora dintre cei mai de seama arhitecti romani, aceste cladiri au ramas ca elemente de referinta pentru arhitectura moderna dintre cele doua Razboaie Mondiale. Exemple de marca sunt: Sanatoriul Crucii Rosii "Toria" Covasna, 1935, arh. Prof. Grigore Ionescu; Sanatoriul "Bugaz", Cetatea Alba, 1933-34, arh. Angello Viecelli. Se constata existenta unei conceptii echilibrate, bine formata si stapanita in raport cu ceea ce se considera ca fiind aportul de noutate adus de Miscarea Moderna si de ceea ce se instituise deja ca "Stil International".

Amplasamentul constructiilor pentru invatamant, culturale si administrative, prin natura tematicii, este exclusiv in mediul urban. Sunt parcurse etape si cai de evolutie ce depasesc momentul optiunilor traditionale pentru monumental. Investitorii deschisi spre "europenizare" sustin tendinta aproape unanima a arhitectilor de a prelucra o noua conceptie de arhitectura. Institutii culturale ca Academia Romana fac apel la arhitectii tineri, dar deja consacrati, pentru intocmirea unor proiecte adesea definitorii pentru prestigiul breslei in general. Exemple: Fundantia "Dalles", Bucuresti 1932, arh. Horia Teodoru, Biblioteca Academiei Romane, Bucuresti 1936-38, prof. arh. Duiliu Marcu. Sunt abordate aici formule ingenioase de iluminare naturala a salilor de expozitie, principii noi de functionare a bibliotecii, prin relationarea corecta a functiunilor, prin detaliile sau mobilierul specific. Volumetria simpla si severa utilizeaza ritmul elementelor verticale, care conduc la o compozitie bine structurata, ce reevalueaza principiile vechi de proiectare.

Pozitia fata de constructiile scolae se modifica, primind nota de noutate inregistrata in general in activitatea arhitectilor romani. Proiectele destinate spatiior de invatamant se remarca printr-o renuntare la orice forma de decoratism. Cautarile formale si functionale inregistreaza salturi spectaculoase, generate de imperativele pedagogiei moderne. In aceste caracteristici se inscriu: un proiect pentru Scoala Comerciala, 1932, ramas nerealizat; Grupul Scolar Mihai Bravu, Bucuresti, 1937; Scoala pentru copii mici "Floreasca", Bucuresti, 1936-37, arh. H. Creanga; Sibiu, 1935 si Colegiul Universitar Cluj, 1937, arh. Gabriel Cristinel, unde autorul este inca marcat in exprimare de momentul desprinderii de tenta clasicista, monumentala si introducerea reprelor noi in structura compozitionala.

Constructiile pentru activitati sportive sunt legate de marile proiecte de amenajare a spatiilor verzi si parcurilor. Exemplele sunt numeroase: Strandul Kiseleff, Bucuresti 1929, arh. M.Iancu; Proiect pentru Stadion Muncitoresc, str. Veseliei-Filaret, Bucuresti, 1930, arh. Tascu Ciulli; Stadionul ONEF, Bucuresti, 1933-39 (disparut) arh. H.Creanga.

Se construiesc acum si noile cladiri pentru gari si autogari: Gara Regala Bucuresti Mogosoaia si Gara Regala Sinaia, 1936, arh. D.Marcu; Aerogara Cetatea Alba si Aerogara Cernauti, arh. C. Dragu etc. La aceste proiecte noutatea programelor se interfereaza cu solutiile functionale rational gandite. Desi pastreaza o nuanta de monumentabilitate, ele se detaseaza de arhitectura traditionala, urmarind consecvent o adaptare la cerintele impuse de functiune.

Cladirile publice pentru birouri si sedii de firme devin o tema de proiectare frecvent solicitata de diferiti comanditari, in contextul dezvoltarii generale a societatii. Marile societati particulare, sau monopolurile de stat, isi construiesc noi sedii care sa raspunda necesitatile functionale de ultima ora si care se disting prin sobritate si armonie a proportiilor, fiind creatiile unora dintre cei mai reprezentativi arhitecti romani.

Lucrarile cu aceste tematici, unele complet noi, altele reinterpretate de pe pozitii noi, au fost un prilej de participare, prin contributii valoroase, la crearea unui statut nou al arhitecturii si la modernizarea progresiva a centrelor urbane. Expozitiile nationale si internationale au construit un prilej de afirmare a realizarilor culturale si economice. Dintre expozitiile organizatate in tara "Luna Bucurestilor" devine in perioada interbelica a manifestare de traditie. De la prima sa editie in 1935, amplasata in Parcul Carol si initiata de primarul capitalei Alexandru Donescu, se constata preocuparea pentru tematica consacrata problemelor legate de evolutia oraselor si sintematizare urbana. Expozitia se integra intr-un program de anvergura, costituit cu scopul organizarii urbane judicioase a principalelor orase ale tarii si in special a capitalei. Parcul Herastrau a gazduit o parte din editiile urmatoare ale acestei manifestari. Amenajarea si sistematizarea acestui loc de agrement, ce beneficiaza de un cadru natural remarcabil, a facut si ea parte din actiunile organizatorilor Expozitiei.

Pavilioanele expozitionale au fost concepute ca si componente ale unei arhitecturi reprezentative, motivand astfel o cantonare a registrului formal mai mult in sfera tentelor clasicizante decat in zona curentului modernist. Optiunea stilistica a acestor pavilioane tinde sa se apropie de formulele neoclasice germane sau italiene, ce au generat in anii '30 premizele aparitiei in aceste tari, ca si pe intreg continentul, a asa zisei "arhitecturi reprezentative".

Expozitiile internationale au oferit posibilitatea deschiderii spre schimbul de informatii si idei in domeniile stiintei, tehnologiei, artei si culturii in general. Pavilioanele Romaniei la diversele editii ale acestor reuniuni internationale a fost subordonate ca gandire aceluiasi sistem de reprezentativitate, ce promoveaza o arhitectura mai putin directionata spre Miscarea Moderna, indreptata spre neoclasicism, sau stilul neoromanesc, cu vadite intentii insa, de claritate si simplitate formala, ce denota un mod original de decodificare si prelucrare a canoanelor stilistice.

Domeniul constructiior industriale, in aparenta mai putin spectaculos pentru creatia de arhitectura in general, beneficiaza de un impuls creator important. Uriasa transformare a tehnologiilor industriale devine o necesitate obiectiva in modul de conformare a acestui tip de cladiri. Marii industriasi, dornici de a beneficia de spatii moderne, cerute de noile procese tehnologice, de progresul si evolutia stiintei, accepta propunerile tinerilor arhitecti, in a caror conceptie sunt reformulate noile cerinte legate de utilizarea eficienta a spatiului de productie, de posibilitatile oferite de structura de beton armat si nu in ultimul rand de un nou sistem de selectare a reperelor estetice.

Printre lucrarile notabile ce au permis inscrierea constructiilor industriale in randul adevaratelor creatii de arhitectura se numara si cele realizate de Horia Creanga pentru firma Malaxa, in Bucuresti. Este vorba de Intrarea principala, 1931-31, Fabrica de tevi, 1935-36, Pavilionul Administrativ, 1936. Merita consemnat si aportul altor arhitecti la transformarea si evolutia cladirilor industriale spre lucrari ce le confera statutul de arhitectura industriala moderna. Constructiile pentru abatoare moderne au facut obiectul unor investitii importante in multe din localitatile tarii; printre ele se numara Abatorul de export din Constanta, 1933-34, arh. Nicolae Nenciulescu, Abatorul orasului Buzau, 1934, si Abatorul orasului Bacau, 1934-35, arh. D. Marcu etc.Ceea ce caracterizeaza toate aceste cladiri industriale este interesul pentru asigurarea functionalitatii optime, prin ridicarea calitatii locului de munca, organizarea spatiala rationala si exprimarea plastica foarte clara, intr-o volumetrie adecvata, ritmata de elementele constructive.

Aceasta arhitectura, impusa la cote superioare de valoare de catre promotorii Miscarii Moderne in arhitectura mondiala, cunoaste si in Romania interbelica o reevaluare si o inscriere a ei in randul adevaratelor opere de arhitectura. Dezvoltarea economica a tarii, urmata de expansiunea si diversificarea spatiilor industriale, a condus la necesitatea aparitiei unei noi structurari a spatiului industrial si mai ales a unei sincronizari cu tehnologia si stiinta moderna. Toate acestea vor avea ca efect aparitia unei estetici noi, capabila sa raspunda cerintelor functionale diverse. Efortul si aportul arhitectilor la solutionarea acestor cerinte se vor indrepta si spre proiectele dedicate designului industrial, ce se va dezvolta ca ramura importanta in preocuparile legate de industrie pe parcursul urmatoarelor decenii.













Document Info


Accesari: 11966
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )